|
INSTITUTUL
NAŢIONAL PENTRU |
ASOCIAŢIA EVREILOR
DIN |
|
STUDIEREA HOLOCAUSTULUI |
ROMÂNIA |
|
DIN ROMÂNIA
“ELIE WIESEL” |
VICTIME
ALE HOLOCAUSTULUI |
PROCESUL
GHETOURILOR DIN
NORDUL TRANSILVANIEI
Volumul II - MĂRTURII
Volum alcătuit de
OLIVER LUSTIG
Editura A E R V H
D E C L A R A Ţ I A
martorelor Rosenfeld
Lili şi Rosenfeld Szeren
Târgu Mureş
18 August 1945
[ ……………………………………………………………………………………………. ]
În mai anul trecut, când
evreii au fost târâţi în ghetou, am fost duse în fabrica de
cărămizi de la Medgyesfalva.
La percheziţie şi-a
făcut apariţia în ghetou şi băcanul Enyedi Ferenc, str. Kossuth
Lajos nr. 80. Executa şi controla bucuros şi cu plăcere
percheziţia, în modul cel mai grosolan, necruţând bolnavii,
bătrânii; pe lângă faptul că ni se luase tot ce aveam, avea
grijă să ne facă de ruşine. Ne-a acoperit de înjurături, expresii ironice şi urâte de
nedescris, ne ocărea, ne scuipa, ne
ghiontea, ne lovea cu piciorul. A azvârlit în noroi, în murdărie
singurele noastre rochii ce ne-au mai rămas, le călca cu piciorul. Ne
speria, ne ameninţa că acum ne vor veni de hac, nu vom ieşi vii
din ghetou, acum ne vom ispăşi păcatele, vom muri; între timp ne
tot scuipa. Am răbdat fără a crâcni înjurăturile grosolane,
loviturile cu piciorul, bătăile.
După citire, explicare şi aprobare am semnat cu propria mână
Rosenfeld Lili
Rosenfeld Szeren
M E M O R I U L
unei mame către Tribunalul Poporului din Cluj
Târgu Mureş
18 August 1945
[ ……………………………………………………………………………………………. ]
Subsemnata Szava Andorné, n. Lenart Maria, văduvă, îndrăznesc să aduc la cunoştinţa Tribunalului Poporului următoarele:
Fiica mea Izsak Martonné, n. Lenart Magda s-a măritat în 1933 cu Izsak Marton, de religie mozaică, din localitate, dar această căsătorie nu se putea realiza fără ca fiica mea, de religie reformată, să nu treacă la religia izraelită. Având în vedere că fiul fiicei mele era din naştere de asemenea de religie reformată, fiica mea, aflându-se într-o situaţie de forţă majoră, a avut loc schimbarea religiei copilului.
La începutul anului 1944 fiica mea Izsakné Lenart Magda a trecut din nou la religia reformată şi atunci când la 3 mai 1944 evreii au fost plasaţi în lagăre de concentrare, nici nu era vorbă ca fiica mea şi fiul ei, Izsak Laszlo, de acum având 12 ani, să fie duşi în lagăr, în oraş fiind cunoscuţi drept creştini neaoşi până nu s-a găsit un răuvoitor în persoana lui Mutt Ferenc, secretarul Partidului Imredist care l-a luat pe nepotul meu şi l-a dus în lagăr, iar pentru că fiica mea nu a vrut să se despartă de fiul ei, şi ea a intrat în lagăr împreună cu copilul.
Văzând toate acestea, am alergat la domnul primar Majai pentru rezolvarea situaţiei; din păcate, pe uşă stătea scris [ …. ] nu primesc în probleme [ …. ].
[ …. ] pe lângă acte şi faptul că la inventarierea ulterioară a {bunurilor} evreieşti locuinţa fiicei mele nici nu a fost inventariată – dar din păcate toate străduinţele mele pentru a face dovada s-au izbit de atitudine de respingere a domnilor conducători de atunci.
O mamă cu inima frântă aduce la cunoştinţa Tribunalului Poporului acest fapt trist, anexând copia contestaţiei mele trimise Ministerului de Interne cât şi adeverinţa poliţiei locale pentru a dovedi ce nedreptate strigătoare la cer au comis domnii din conducerea locală şi pentru care, din păcate, nu am găsit remediu nici până în ziua de astăzi.
Solicitând confirmarea
primirii memoriului meu,
Cu respect,
văduva Szava Andorne
n.
Lenart Maria
d e p o
z i ţ i a
martorului Charap
A
avocat; etatea 34 ani; domiciliul: Tg Mureş
2 Februarie 1946
[……………………………………………………………………………………………………].
În ziua de 2 Mai 1944 am
primit dispoziţie că nici un evreu nu-şi poate părăsi
locuinţa până la noi dispoziţii, iar la a doua zi dimineaţa
a început ridicarea evreilor şi cazarea lor în fabrica de
cărămizi de la marginea oraşului. În ziua de 3 Mai, echipe
speciale de jandarmi, premilitari şi poliţişti au trecut de la
casă la casă şi au ridicat pe toţi evreii. Intrând în
casă, au citit un ordin în care scria că fiecare poate lua cu sine un
pachet de 50 kg alimente pentru 14 zile şi toate valorile ce are. Oamenii,
treziţi din somn, n-au avut nici atâta vreme ca să-şi ia
lucrurile cele mai necesare fiind scoşi în câteva minute din case şi
aliniaţi lângă o căruţă care purta bagajele tuturor
din strada respectivă. La sosire la fabrica de cărămizi fiecare
persoană şi toate bagajele au fost supuse unei severe
percheziţii şi ne-au fost luate toate valorile, tocurile rezervoare,
ceasurile şi toţi banii ce am avut. Inventarierea obiectelor astfel
ridicate s-a făcut de către funcţionarii primăriei.
În timp de 48 de ore toţi
evreii din oraş au fost strânşi în fabrica de cărămizi în
număr de cca. 5500 persoane. Peste câteva zile, numărul celor din
ghetou s-a ridicat la cca. 7500 deoarece au sosit cei din judeţ şi
cei din judeţul Odorhei. Comandantul lagărului a fost căpitanul
de poliţie Liptay secondat de lt. Benedek şi Rinkozy. Lagărul
era păzit cu mitraliere puse în poziţie de tragere în toate
colţurile fabricii. În afară de aceste posturi militare, poliţia
a păzit gardurile fabricii. Aceşti paznici ne jefuiau încontinuu. Ne
luau, pentru o cutie cu ţigări, un rând de haine şi o pereche de
bocanci şi în general, acesta era raportul între serviciul şi
răsplata cerută.
Clădirile fabricii n-au
fost corespunzătoare pentru cazarea atâtor persoane. În clădirea cea
mare a fabricii au fost tixite 2000 de persoane în condiţii de nedescris.
Acoperişul fiind putrezit şi găurit apa ploilor zilnice a
contribuit la epuizarea nervilor şi sănătăţii
deţinuţilor. Betonul de jos era câte odată un lac adevărat
în care zăceau bătrâni şi copii apatici şi disperaţi.
Sub un alt şopron a fost cazat un alt lot de cca. 800 persoane în
condiţii similare. Restul locuia sub aer liber în corturi improvizate din
cearşafuri şi haine. Peste câteva zile cca. 1200 de persoane, familii
cu copii numeroşi, au fost mutate la târgul de vite, pentru a avea
acoperiş peste ei.
În tot timpul cazării
noastre în fabrica de ţigle, timpul era ploios şi furtunos. În
fiecare noapte, femei pe jumătate dezbrăcate alergau în ploaie
şi noroi cu copii în braţe uzi până la piele urlând după
ajutor.
Lipsa apei şi a
closetelor a făcut ca internaţii să stea la coadă până
ce ajungeau la rând. Apa o servea o mică cişmea cu un debit minim de
apă. Zi şi noapte echipe speciale strângeau apa ca să nu se
piardă nimic din această valoare. Pe urmă,
autorităţile văzând chinurile grozave şi scenele de
nedescris provocare de sete, au făcut ca câteva zile pompierii să ne
aprovizioneze cu apa de băut. Aceasta însă n-a durat decât câteva
zile. Între timp noi am săpat câteva puţuri unde am găsit
apă.
Lipsa uneltelor ne-a
împiedicat să putem face closete la sosirea noastră în fabrica de
ţigle. După multe insistenţe, după 4-5 zile am primit
lopeţi şi ceva scânduri cu care apoi am făcut 3 closete
primitive.
Alimentaţia ghetoului era
sub orice critică. După 8 – 10 zile, când autorităţile au
văzut foametea ce bântuia în ghetou, au început să ne trimită
pâine. Am mai primit de câteva ori carne şi diferite zarzavaturi.
Odată a sosit şi zahăr în ghetou, însă poliţista care
a făcut paza, a furat cantitatea întreagă. Ghetoul a fost
împărţit de către organizaţia internă evreiască
în 15 circumscripţii de alimentare. Fiecare dintre acestea a avut un cazan
de fiert sub aer liber, iar femeile din circumscripţia respectivă au
făceau zilnic deodată câte o supă caldă.
Starea sanitară a
ghetoului a fost supravegheată de dr. Tálas. El a fost acela care a
interzis ca apa lacului din ghetou să fie folosit sub pretextul că
apa este infectată. Autorităţile ne-au interzis chiar şi
spălarea în această apă. Autorităţile în primele zile
au ţinut paza militară la acest lac, pentru ca să nu ne
spălăm în apa lacului. Totuşi după câteva zile, când
mizeria de apă era insuportabilă toţi ne-am spălat în apa
care a fost plină cu peşti şi care, după părerea
medicilor evrei din ghetou, nu putea să fie infectată. Toţi am
fost de părere că medicul a inventat această poveste a apei
infectate, numai ca să ne tortureze şi mai mult. Deşi am
trăit în mizerie neagră fără apă şi
fără closete, autorităţile nu ne dădeau medicamente
şi zilnic aşteptam apariţia epidemiilor.
Maltratările au început
după cca. 6 zile când o echipă specială a jandarmeriei (csendőrnyomozó)
a început torturarea femeilor, bărbaţilor şi a copiilor pentru
căutarea averilor evreieşti ascunse. Zile întregi au stat 60 – 70 de
persoane strânse în faţa clădirii poliţiei de pază şi
au aşteptat să vină la rând pentru a fi chinuiţi în modul
cel mai brutal. Oamenii au fost legaţi cu mâinile de picioare şi
bătuţi cu bastonul de cauciuc pe talpă, peste corpul întreg
şi la organele genitale. În legătură cu aceste maltratări
am reţinut numele căpitanilor Konya, Pinter, Sallos şi a lt.
col. Ugray şi Bocskor.
La 23 Mai 1944 a fost ridicat
prin surprindere, primul lot de cca. 2500 de persoane. În zori de zi s-a dat
alarma şi peste câteva minute a şi pornit caravana la gară.
Peste câteva ora au apărut camioane cu bagajele celor ridicaţi. Din
acest semn am dedus că ei au fost tixiţi în aşa fel în vagoane
că nu a mai rămas loc pentru bagaje.
La 27 Mai 1944 am fost
strânşi în curtea ghetoului şi am fost repartizaţi în grupuri de
câte 80 de persoane. A trebuit să ne pregătim bagajul de cca 20 kg
şi, cu bagaj cu tot, am fost supuşi unei percheziţii minuţioase.
Femeile au fost percheziţionate chiar şi în organele genitale.
Această lucrare a fost supravegheată de către delegaţia
partidelor de dreapta şi a asociaţiei comercianţilor
creştini din localitate. Mi s-a întâmplat cu ocazia
percheziţionării că tocmai atunci au sosit delegaţi
comercianţi în frunte cu Váradi Arpád şi atunci jandarmul mi-a spus
că “au sosit călăii voştri care ne controlează şi
pe noi”. La insistenţa unui astfel de delegat, pe care nu l-am cunoscut, a
revenit la mine jandarmul şi mi-a desfăcut căptuşeala
întreagă a hainei pentru a vedea dacă n-am ascuns ceva. A doua zi
dimineaţa am fost tixiţi cu alţi 77 de persoane într-un vagon cu
uşile legate cu lanţ şi trimişi la Auschwitz. În vagon am
fost 27 de copii, 22 bătrâni peste 60 de ani şi numai 28 femei
şi bărbaţi – majoritate femei – capabili de muncă.
Trebuie să menţionez
că în timpul şederii noastre în ghetou am aflat că lângă
primărie lucrează o comisie de triere. La această comisie am
înaintat câteva sute de cereri, însă toate aceste cereri au fost respinse.
În această materie, dacă autorităţile ar fi lucrat cu
nepărtinire în loc de reavoinţă, câteva sute de persoane ar fi
putut fi salvate.
Cunosc un caz când actele unui
copil au fost în toate regula, şi totuşi Hennel şi Májay au
cerut ca o doamnă de “bună societate” să adeverească cu
jurământ cele cuprinse în acte. A doua zi după ce o doamnă a
jurat în această chestiune, colonelul de jandarmerie Zalántay s-a
prezentat la ea şi i-a făcut reproşuri cum poate contribui soţia
unui “vitéz” la salvarea unui copil de sânge evreu. Doamna era soţia lui
Herczegh Stefan ing.
După citire stăruie
şi semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Charap
d e p o z i ţ i a
martorului Gardos
Aurel Aladar
funcţionar particular; etatea: 46 ani;
domiciliul: Tg Mureş
16 ianuarie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
În ziua de 2 Mai 1944, pe la
orele 4, din partea poliţiei şi a primăriei s-a comunicat
comitetului evreiesc. din care făceam şi eu parte, că evreii nu
au voie să mai părăsească locuinţa, iar a doua zi
dimineaţa la orele 5 au început ridicările.
La mine s-a prezentat o
echipă compusă din 2 jandarmi şi 2 tineri premilitari. Un
jandarm şi-a scos ceasul şi mi-a spus cam următoarele: „În 20 de
minute să fiţi gata pentru că veţi fi duşi în ghetou
cu toată familia. Aveţi dreptul să duceţi 50 kg bagaj de
fiecare persoană. Să luaţi hrană pentru 14 zile.” Prevenit din ajun de unele simptome, eu împachetasem bagajele încă din timpul nopţii, astfel că în
timpul cerut eram cu bagajele afară. A venit o căruţă care
mergea de la casă la casă şi am încărcat bagajele şi
conform ordinului dat de jandarmi ne-am aliniat în spatele căruţii,
alături de ceilalţi evrei ridicaţi. Astfel am mers direct la
fabrica de cărămizi din marginea oraşului.
Intrând pe poartă, ni
s-au aruncat bagajele de pe căruţă şi am fost supuşi
unei percheziţii corporale şi a bagajelor, ca nu cumva din obiectele
de valoare (ce fusesem
obligaţi a le declara anterior ca: depuneri, hârtii de
valoare, bijuterii, argintării, covoare preţioase, blănuri
şi bani numerar) care
urmau să fie ridicate, să fi rămas ceva asupra noastră. Apoi
ni s-a arătat fabrica care era în ruină şi ni s-a spus că
aici vom locui pe viitor.
Menţionez că de
dimineaţa şi până seara, operaţiunea de ridicare a evreilor
din oraş s-a terminat, toţi fiind duşi la fabrica de
cărămidă. Autorităţile locale au pus mult zel, astfel
că, în cea mai mare parte din cazuri, echipele nici nu au dat permisiune
evreilor să-şi ia vreun bagaj şi aceştia au venit cu
mâinile goale – unii chiar dezbrăcaţi, aşa cum au fost
luaţi din pat. Am cercetat ulterior printre evrei şi am aflat
cum s-au purtat echipele. Au
batjocorit pe evrei, dar nu au bătut. Toate echipele erau formate din
jandarmi şi levenţi sau din poliţişti şi levenţi.
Nu am cunoştinţă să fi participat funcţionari de la
primărie sau de la altă instituţie.
Concomitent cu ridicarea noastră, ni s-au sigilat uşile locuinţelor, fără a se încheia vreo formalitate, iar levenţii luau cheile. Inventarierea bunurilor şi predarea locuinţelor către maghiari în mod exclusiv, s-a făcut după deportarea noastră.
Am făcut acum, la întoarcerea din lagărul Dachau,
cercetări complete şi am constatat existenţa în registrul de
intrare al partidului ………….. maghiar a 1000 de cereri făcute de membrii
acestui partid, prin care solicită diferite mobiliere aparţinând
evreilor. Prezint registrul din care se vede că sunt 1083 cereri, foarte
puţine dintre ele fiind de altă natură. Prezint registrul de
intrare al Administraţiei Financiare şi Primăriei din care
rezultă 3959 de cereri de aceeaşi natură. Deci, aproape 5000 cereri făcute exclusiv de
cetăţeni de naţionalitate maghiară, din acest oraş. Este
şi aceasta o indicaţiune care poate contribui la completarea
tabloului stării de spirit din acea vreme. Nici o cerere n-a fost
făcută de vreun român.
Au fost adunaţi în ghetou
circa 5000 evrei din oraşul Tg Mureş, la care s-au adăugat în
zilele următoare evreii aduşi din provincie şi anume, numai din
jud. Mureş şi Odorhei, şi [Nordul Transilvaniei - nn], ajungându-se
la numărul total de 7380 evrei.
Menţionez că, pentru
regiunea secuiască a mai fost un ghetou la Reghin, unde au fost duşi
restul evreilor din celelalte oraşe, tot din România.
Peste o
săptămână, căpitanul german SS care era delegat ca expert
în chestiunile de deportare a evreilor, m-a numit pe mine conducătorul
lagărului din partea evreilor, cu ameninţara că răspund cu
viaţa pentru orice neregulă s-ar întâmpla în lagăr. Fusesem mai
înainte şeful poliţiei evreieşti din lagăr şi căpitanul german m-a ales apoi pentru
conducerea lagărului.
Menţionez însă
că, comandantul ungur al lagărului era căpitanul de poliţie
Liptay, care circa cu un an mai înainte, venise de la Şimleu.
Cazarea. Fabrica de cărămidă se
găseşte la marginea oraşului şi era încă de mulţi
ani în stare de nefuncţionare fiind în mare parte ruinată. Pe un
teren de circa 20 000 mp (100m
x 200m), îngrădit cu scânduri vechi şi în
parte rupte, era la mijloc o clădire – (aşa cum se vede în fotografiile luate la faţa locului în ziua de
15 Ianuarie 1946, de comisia de anchetă) cu acoperişul în cea mai
mare parte stricat, fără duşumele, pavată cu ciment, peste
care se aşezase umezeală, noroi şi murdărie. La mijlocul
acestei clădiri, în interior, se află cuptoarele prezentând aspectul
unor catacombe. În această clădire, în care ploua, şi în cel mai
bun caz în acele catacombe, au trebuit să locuiască evreii. La
început, a fost ordinul ca toată lumea să intre în clădire, dar
s-a constatat că nu încap acolo decât circa 2000 de oameni. Restul au
trebuit să locuiască afară în corturi improvizate din haine
şi prin care pătrundea umezeala rece. Mai erau, alături de
clădire, şi alte atenanse ale fabricii, precum o clădire
bună de locuit, unde erau birourile poliţiei maghiare K.H. etc. – o
clădire de o cameră mică de tot – unde se făcea vizita
medicală şi era şi farmacia, apoi o clădire pentru garaj
unde se făcea deparazitarea, un şopron de scânduri fără
pereţi laterali unde au fost puşi circa 400 de evrei şi, în
fine, nişte hrube ale fabricii, în parte dărăpănate, unde
de asemenea au intrat de mare nevoie unele familii – puţine de tot,
fiindcă nu era loc. Marea majoritate a evreilor au locuit însă
afară, sub cerul liber. Mi-aduc aminte că a fost odată o
furtună noaptea şi atunci toate corturile improvizate din
cearşafuri şi cuverturi subţiri au fost luate de vânt, oamenii
trebuind să se înghesuie care pe unde putea.
Tot timpul cât a ţinut
ghetoul - 3 săptămâni – vremea a fost rece, fiind ploi şi timp
rece. Este imposibil de descris suferinţele prin care au trebuit să
treacă evreii în acele condiţii neomeneşti în care erau
cazaţi.
Am cerut cu multă
insistenţă de la comandantul ghetoului Liptay, comisarul Rinkoczi
şi comisarul Benedek, care formau poliţia ungurească
însărcinată cu privegherea ghetoului, să ne permită să
aducem de acasă aşternuturi sau paie pentru a putea
îmbunătăţi câtuşi de puţin situaţia, – dar ni s-a
refuzat. Rinkoczi a răspuns că ei nu sunt puşi acolo pentru a ne
veni nouă în ajutor şi că honvezii pe front nu au nici
măcar atâta.
Cu multă greutate am
putut aduce totuşi două căruţe de scânduri pe care le-am
împărţit celor ce erau nevoiţi să doarmă pe ciment.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Gardos
Aurel Aladar
În continuare, astăzi 21
Ianuarie 1946, declar:
Deoarece clădirile
şi spaţiile virane de la fabrica de cărămizi erau, chiar
şi după aprecierea ungurilor, neîncăpătoare, pe data de 8
sau 10 Mai 1944, s-a hotărât ca o parte din evrei, cam 1200 – 1300
inşi, să fie duşi şi cazaţi în târgul de vite al
oraşului, sub nişte şopropane fără pereţi
laterali şi fără aşternut.
Faptul s-a îndeplinit, astfel
că acea parte din evrei au rămas acolo până la deportare,
formând lotul al doilea la al doilea transport.
Acolo era apă, având o
fântână bună în apropiere.
Closetele. N-au existat la început closete în
fabrica de cărămidă, şi nici la târgul de vite, dar n-au
existat nici unelte şi materialul necesar pentru confecţionare.
De aceea, cum am ajuns în
lagăr, prima grijă a noastră a fost de a săpa în fundul
curţii gropi, a căror camuflare am făcut-o cu bucăţi
de scânduri vechi şi rupte şi cu bucăţi de hârtie de
carton, găsite prin curtea fabricii.
Primele 3 zile până când
s-au putut confecţiona closete suficiente, au avut loc scene teribile.
Oamenii stăteau la rând ore întregi. Copiii plângeau. Unii oameni erau
bolnavi de diaree. Oamenii coborâseră moralmente la nivelul animalelor, cu
o rapiditate neînchipuită, din cauza imposibilităţii de
satisfacere a nevoilor cele mai simple.
Aceeaşi lipsă a
latrinelor a fost simţită şi în târgul de vite, până când
s-au amenajat closete de către evrei.
Apa. La fabrica de cărămidă nu
exista la început decât o mică cişmea de apă, care era atât de
săracă în debit, încât apa trebuia împărţită pe
raţii, ca cel mai rar aliment, bineînţeles numai pentru băut. (Această
cişmea se poate vedea în fotografia alăturată). În curtea
fabricii există o pompă stricată pe care ni s-a permis,
după câtva timp, să o reparăm, dar care avea tot un debit foarte
redus de apă, încât nu putea satisface nevoile. În fine, era o
fântână mare, cu apă murdară, adunată din ploi, de unde se
folosea apa pentru spălat şi de unde s-a luat totuşi şi
pentru băut.
Mai era şi un loc în
spatele fabricii, care avea apă multă, dar nu era potabilă. Ni
s-a permis să ne spălăm acolo, cu apă scoasă din lac,
astfel ca apa murdară după spălat să fie aruncată în
altă parte pentru a nu murdări locul.
După cum am arătat
mai sus, la târgul de vite era apă.
Bucătării. Ar fi trebuit ca fiecare evreu adus în
ghetou să aibă alimente pe 14 zile, conform ordinului. Dar din cauza
excesului de zel cu care s-a procedat, marea majoritate a evreilor nu au putut
procura şi lua nimic cu ei. Din această cauză, chiar din prima
zi, s-a simţit lipsa de mâncare, criză care a devenit acută a
treia sau a patra zi, lucru despre care ne-am plâns la timp şi
stăruitor, atât conducătorului ghetoului Liptay, cât şi
primăriei, prin delegaţii din sfatul evreiesc. Astfel că, din a
patra zi a fost necesar ca ghetoul să fie alimentat de primărie.
Din iniţiativă
proprie, fabrica de pâine din Tg Mureş, al cărui unul din proprietari
era evreu şi dus în ghetou, ne-a livrat pâine pe contul nostru, astfel
că de pâine n-am suferit prea mult.
Bucătăriile, în
lipsă de vane, erau făcute din vane de baie, aduse din
locuinţele noastre – 8 bucăţi- care au fost instalate în
pământ sub cerul liber, refuzându-ni-se materialul necesar de
construcţie pentru bucutării.
Lemnele de foc necesare le-am
procurat din locuinţele noastre.
Menţionez însă
că, toate acestea nu s-au putut face decât după o
săptămână sau mai bine, de la venirea în ghetou, adică
după ce am făcut foarte multe stăruinţe prin Sfatul
Evreiesc.
Mai adaug că, alimentele
date de autorităţi erau departe de a fi suficiente, iar din punct de
vedere calitativ erau sub orice critică. Erau numai
rămăşiţe vestejite, luate din piaţă la
sfârşitul pieţei.
De câteva ori ni s-a adus
carne: 150 kg pentru circa
7000 de oameni.
Starea sanitară. Bolnavii din ghetou, mai uşor, erau trataţi pe loc de medicii evrei, care din farmaciile
evreieşti şi-au putut amenaja în ghetou o mică farmacie.
Bolnavii gravi, erau
transportaţi la spitalul evreiesc instalat în biserica evreiască din
str. Knöpfler.
Medicul şef creştin
al ghetoului a fost dr. Talos Matias. Acesta s-a dezinteresat de ghetou,
nefăcând nici o stăruinţă pentru îmbunătăţirea
condiţiilor din ghetou. Amenajarea pentru apă potabilă – nu a
fost făcută decât după ce Talos a venit la faţa locului
să se convingă de lipsa de apă. Atunci a început a ni se aduce
apă potabilă cu maşinile cisterne ale pompierilor, dar nu în mod
regulat şi nici în cantitate suficientă.
Maltratări. Trebuie să amintesc că,
autorităţile maghiare de la conducerea ghetoului nu aveau nici un
cuvânt cu evreii din ghetou, decât prin mine, care eram comandantul evreilor. Astfel
încât, fie în chestiunile disciplinare, fie în chestiuni administrative între
evrei, poliţia maghiară a lagărului de sub conducerea lui Liptay
nu se amesteca, aceste lucruri fiind făcute de poliţia evreiască
a ghetoulu. Membrii poliţiei ungureşti erau Liptay, Rinkoczi şi
comisarul Benedek. Deşi nu-şi manifestau simpatia pentreu evrei,
totuşi aceştia nu au bătut, nu au făcut schingiuiri.
Dar existau în ghetou elemente
de jandarmi de urmărire (csendőrnyomózó) care făceau cercetări pentru aflarea valorilor nedeclarate de evrei şi a
bijuteriilor ascunse. Aceştia au strâns, în cursul existenţei
ghetoului, toate textilele, blănurile, ceasurile, stilourile şi
obiectele ce prezentau vreo valoare, iar la urmă toate verighetele, cu
toate că, după cum ştiu, ordonanţa referitoare la
declararea valorilor evreieşti excepta verighetele. S-au strâns astfel
5,500 kg verighete şi am fost siliţi să semnăm procese
verbale prin care atestam că, de bună voie şi din proprie
iniţiativă am oferit aceste bijuterii.
Conducătorul acestor
brigăzi de „ csendőrnyomózó” a fost căpitanul Konya şi căpitanul
Pinter. Konya era şeful. Mai erau acolo plutonierul major Sallos Francisc,
care făcuse cercetări şi contra comuniştilor din
lagărul Acăţari.
Aceştia şi
împreună cu organele subalterne, subofiţeri şi ostaşi ale
căror nume nu le ştiu, băteau groaznic şi chinuiau atât
femeile, pe care nu le scoteau din „curve împuţite”, bărbaţii,
cât şi copii. Într-o cameră specială destinată pentru
tortură era bătut oricare era chemat pentru cercetări, la mâini,
tălpi, trup, astupându-i-se gura cu cârpe. Se aplica „gúzsbakötés”. Susnumiţii jandarmi
băteau până ce victima leşina. Căpitanul Konya era
şeful acestor cercetări. El personal nu bătea, dar el ordona
bătăile. La fel Pinter şi Sallos.
Deportarea. Primul lot de deportaţi a plecat pe
la finele lunii Mai, cam 22-23 Mai, în număr de circa 2300 oameni. La 28
Mai a plecat al doilea lot şi în ziua de 6 Iunie al treilea şi
ultimul lot. Eu am fost ultimul evreu care s-a urcat în tren, deoarece a
trebuit să fiu supraveghetor.
Înainte de ieşirea la
gară, evreii din fiecare lot au suferit percheziţii corporale,
afară de lotul I, care nu a fost controlat. Cu ocazia aceasta, s-au
făcut şi percheziţii vaginale femeilor, de către
moaşe, fără brutalitate însă.
În vagoane au fost puşi câte
70-80 persoane, fără hrană, cu o găleată pentru W.C.
şi una pentru apă de băut. Pe tot parcursul drumului, pe
teritoriul maghiar, adică până în Kosice, jandarmii maghiari care au
condus transporturile s-au purtat în modul cel mai neomenos. Astfel, nu ne-au
dat voie să golim găleţile W.C., nici să luăm
apă, şi în situaţia groaznică în care ne aflam într-un
vagon, au găsit de cuviinţă să ne şi jefuiască de
eventualele obiecte ce posedam.
Am plecat la Auschwitz 7500
persoane din oraşul Tg Mureş şi ne-am întors circa 1100,
adică acei care au rămas în viaţă negazaţi.
În timpul ghetoului a
funcţionat o comisie pentru judecarea cererilor făcute de evreii
exceptaţi de măsurile rasiale. S-au înaintat la această comisie
peste 1000 de cereri, dar n-au fost luate în consideraţie decât câteva,
cazuri în care era imposibil de motivat o respingere. Cunosc cazurile dr. Simon
Leopold (mort în deportare), fata lui Elekes Miksa (moartă în deportare)
şi mama dr-lui Kovacs Ladislau (trăieşte în Tg Mureş) în
care numiţii îndeplineau toate condiţiile prevăzute de lege
pentru a fi exceptaţi, şi totuşi au fost deportaţi.
Trebuie să menţionez
că, nici un evreu din regiunea noastră, cu excepţia celor care
aveau dreptul şi nici aceia toţi, n-a scăpat de lagăr
şi de deportare. Atmosfera era de aşa natură încât, în orice caz
de camuflare, cetăţenii denunţau pe evreii ascunşi
autorităţilor. (Un singur copil de evreu a fost salvat de Gheorghe
Gheman, locuitor în Tg Mureş, Piaţa Albina 9, ascunzându-l în
locuinţa lui, căci copilul era al unei rude a lui.) După cum am
constatat la reîntoarcere, s-a făcut mare jaf de către populaţie
asupra caselor evreieşti. Chiar organele de inventariere şi-au
însuşit bunurile evreieşti. La inventariere, au venit mulţi
şi în special ......................... care s-au prezentat din proprie
iniţiativă să lucreze. La plecare, populaţia batjocorea
coloanele care mergeau spre gară.
La înveninarea spiritelor au
contribuit mulţi factori care au determinat şi însufleţit
populaţia să aplaude măsurile rasiale.
Printre responsabilii acestei
atmosfere trebuie pus întâi primarul Majay, care susţinea totdeauna
măsurile antisemite, chiar de la venirea sa ca primar.
Pe acelaşi plan trebuie
puşi şefii şi sub şefii partidelor de dreapta „Imredy”,
„Nyilas”, precum şi organizatorii Volks .............., corporaţiilor
profesionale aşa zise creştine şi organizaţiei teroriste „Székely Hotárőr” , „Keleti Bajtársi Szövetség” şi altele
După citire stăruie
şi semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Gardos
Aurel Aladar
d e p o z i ţ i a
martorei Rosalia
Rosenfeld
casnică; etatea: 40 ani; domiciliul:
Tg Mureş
17 Ianuarie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
În dimineaţa de 3 Mai
1944, am fost ridicată şi eu de la locuinţa mea din Tg
Mureş, împreună cu soţul şi copilul meu, fiind duşi în
fabrica de cărămizi, la marginea oraşului, cu 50 kg bagaj de
persoană şi mâncare pentru 14 zile. În fabrica aceasta am stat 3
săptămâni, o parte din evrei fiind aşezaţi în clădirea
fabricii şi în cuptoarele respective, iar cea mai mare parte afară,
adăpostiţi ca vai de lume în nişte corturi făcute din
cearşafuri şi covoare.
În tot acel timp a fost vreme
rea, rece şi ploioasă, astfel că era foarte greu de rezistat. La
câtva timp după înfiinţarea lagărului, am fost luată la
cercetări pentru găsirea bijuteriilor. Ni s-au făcut
percheziţii corporale, iar femeilor li s-au făcut şi
cercetări vaginale. Moaşa care ne-a făcut asemenea cercetare s-a
purtat omenos cu mine. Nu ştiu cum s-a purtat cu alte persoane. De
asemenea nu ştiu dacă a făcut asemenea cercetări fetelor
virgine.
Personal, nu am fost
bătută în ghetou, dar ştiu că mulţi au fost
bătuţi fiindcă se auzeau de la distanţă zbieretele
acelor nenorociţi, din clădirea în care erau adăpostite
birourile şi unde lucrau poliţişti. Nu cunosc persoanele care
băteau.
Citindu-i-se şi declarând
că este exactă, martorul semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Rosalia
Rosenfeld
d e p o z i ţ i a
martorului Iosif
Vancea
funcţionar particular; etatea: 35 ani; domiciliul: Tg. Mureş
24 Ianuarie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Din anul 1937, am fost
funcţionar la Primăria Tg Mureş şi în anul 1940 când a
intrat armata maghiară în Ardealul de Nord am fost licenţiat din
serviciu, însă în anul 1941 am fost reprimit din nou. La 1 Aprilie 1944,
am demisionat pentru că în acel timp apăruseră legile
ungureşti cu caracter rasial obligând pe evrei să poarte semnul
distinctiv: steaua. Eu fiind
de origine român, nepotul
mitropolitului unit Vancea de la Blaj, n-am înţeles să mai colaborez
cu un regim care a adus asemenea legi şi am demisionat. La acest gest m-a
determinat şi faptul că eram în relaţii de prietenie cu o
fată evreică, Alice Fechete, azi deportată.
Încă în anul 1943, am
fost chemat de fostul primar Majay Francisc, care-mi era şef, şi în
birou la el mi-a cerut să-mi schimb atitudinea mea prietenoasă
faţă de evrei, căci trăim timpuri în care un
funcţionar public nu are dreptul să se comporte astfel. Eu i-am
reproşat că, în chestiunile mele particulare nu are dreptul să
se amestece, la care Majay mi-a răspuns că nu se amestecă în
chestiunile mele dar ar fi bine să-mi schimb atitudinea, spunându-mi
că nici tatălui meu nu i-ar conveni să aibă nepoţi
evrei, la care eu i-am răspuns că, sub microscop nu se poate deosebi
naţionalitatea şi acestea au fost inventate numai de creierul
omenesc. I-am spus că nu-mi voi schimba atitudinea şi, dacă nu-i
convine, voi demisiona, la care Majay mi-a spus că el nu vrea să
demisionez dar să-mi schimb atitudinea, căci altfel voi vedea ce voi
păţi.
După ce am demisionat, am
plecat la Gheorgheni la logodnica mea, dar în ziua de 3 Mai, în timp ce evreii
erau strânşi în ghetou, am fost arestat de Poliţia din Gheorgheni
şi ţinut 3 zile în arest pentru motivul că întreţin
relaţii intime cu evreii. După 3 zile am fost eliberat cu domiciliul
forţat în Tg. Mureş, dându-mi-se o decizie de expulzare din
Gheorgheni pe termen de 5 ani.
În Tg. Mureş,
fiindcă cunoşteam pe poliţişti, n-au executat
dispoziţia de domiciliu forţat, şi auzind că evreii din
Gheorghieni au fost duşi în ghetoul din Reghin, m-am deplasat la Reghin
şi, cu ajutorul şefului ghetoului, comisarul Püspöki, am ajuns
să-mi pot vedea logodnica şi să-i duc tot a doua zi mâncare în
ghetou. Tot pe acest comisar l-am rugat să mă anunţe când vor
pleca evreii, căci vreau să intru şi eu în ghetou şi
să fiu deportat odată cu ei.
În ziua de 29 Mai 1944, fiind
anunţat de comisarul Püspöki, am intrat şi eu în ghetou iar în ziua
de 1 Iunie 1944, am plecat odată cu evreii în Germania [Polonia - nn].
Într-o discuţie
avută cu comisarul Püspöki, el mi-a atras atenţia că fac un gest
necugetat, deoarece evreii, de unde pleacă, nu se vor mai întoarce, la
care eu i-am răspuns că ştiu unde vor fi duşi, dar eu sunt
hotărât să fac acest gest deoarece nu-mi convine să trăiesc
în astfel de regim. Datorită unor legături pe care le aveam cu unii
saşi din Tg. Mureş, am aflat că evreii vor fi duşi la
Lublin, dar în realitate am fost cu toţii duşi la Auschwitz.
Acest comisar, un om de
suflet, cu toate că mi-a atras atenţia asupra consecinţelor
gestului meu, el nu mi-a pus nici o piedică în executarea hotărârii
mele, protejat fiind de o lege apărută în acel timp, prin care se
sancţionau cu internarea toţi aceia care vor colabora sau vor ajuta
pe evrei cu ocazia strângerii şi deportării lor.
Asupra condiţiilor de
viaţă în ghetou, am de spus că, a fost de nedescris; în fiecare
zi erau bătuţi evreii pentru a divulga locul şi persoanele unde
şi-au ascuns averile. În cele câteva zile cât am stat în ghetou, era
să fiu bătut şi eu dar, datorită faptului că tocmai în
acea seară a venit ordin de îmbarcare a doua zi, au fost ocupaţi cu
alte chestiuni şi astfel am fost uitat. Bătăile în ghetou se
făcea de către poliţişti, între care era unul cu numele
Ferenczi, şi de jandarmi. Pe mine voiau să mă bată pentru
că am intrat în ghetou deşi eram creştin.
De la Reghin am plecat în
vagoane de marfă, în care eram 72 de oameni. Pe drum, timp de 5 zile, am
şezut pe bagaje şi dormeam cu schimbul. După 5 zile am ajuns la
Birkenau, o localitate la distanţă de 3 km de oraşul Auschwitz,
unde opreau toate trenurile şi unde era şi crematoriul şi camera
de gazare.
Aici am fost debarcaţi
din tren, bagajele rămânând în vagoane, iar evreii au fost
selecţionaţi, adică femeile au fost puse de o parte şi
bărbaţii de altă parte. De aici, am fost duşi cu toţii
la baie şi am fost tunşi peste tot, atât bărbaţii cât
şi femeile. După baie am fost introduşi în nişte
barăci, unde, deşi aveau o capacitate normală de 400 oameni, am
fost introduşi câte 1200 oameni. Tot aici, [la Birkenau - nn] s-a făcut apoi şi gazarea
bătrânilor şi copiilor, adică a tuturor celor care nu erau
apţi pentru muncă, chiar imediat după coborârea din tren.
Gazarea se făcea în modul următor: sub pretextul că toţi
evreii, femei, copii şi bătrâni erau duşi să facă
baie, în loc de abur sau apă, în cameră era lăsat gaz şi
astfel toţi se asfixiau.
Pentru oamenii [apreciaţi iniţial - nn] valizi
de muncă, tot la 6 luni o comisie îi tria pe cei slabi şi bolnavii
istoviţi din cauza muncilor grele şi, prin acelaşi procedeu erau
exterminaţi.
Eu am lucrat la o fermă,
la 6 km depărtare de Auschwitz, de la data ajungerii mele acolo, până
la eliberarea noastră de trupele roşii.
La Auschwitz am fost tatuat cu
nr A.14092.
Dintre persoanele din Tg
Mureş, funcţionari şi particulari, remarc ca un mare antisemit
pe Szász Carol, fost şef de serviciu la Primărie şi
însărcinat cu aprovizionarea oraşului şi ghetoului, azi
dispărut, şi alţii al căror nume îl voi declara.
Într-o discuţie pe care
am avut-o cu Kakos Gheorghe, azi funcţionar la Primărie, acesta
şi-a dat pe faţă sentimentele sale antisemite cu ocazia
deportării evreilor, exprimându-se că, în curând, tot comerţul
evreiesc va trece în mâinile ungurilor. Azi, face pe marele democrat.
De altfel, întreaga populaţie,
şi dacă nu, 90% din ea, a primit cu satisfacţie măsurile
luate de guvern în chestiunile evreieşti.
Complet lipsit de atitudine
democratică a fost şi Bartha Ioan, secretarul Sindicatelor Unite,
care în nenumărate rânduri şi-a exprimat indignarea şi revolta
faţă de naţiunile conlocuitoare şi în special pe evrei
şi pe români i-a batjocorit sub orice formă.
Tot cu acest Bartha am
discutat odată referitor la realipirea Ardealului la România, la care el
mi-a răspuns că, vor protesta împotriva acesteia 7000 de muncitori
sindicalizaţi, iar după realipire, spunându-i că eu am avut
dreptate, a răspuns că el n-a spus că vor protesta contra
realipirii, ci vor cere să se respecte drepturile câştigate. Nu
înţeleg cum azi el figurează în comisia de purificare, când el ar fi
trebuit purificat.
De asemenea, colegul meu
Kassai Andrei, azi funcţionar la Primărie, fost ofiţer al
stării civile, mi-a spus că ţara n-are nevoie ca din
creştini să facem evrei, deoarece eu i-am cerut să
găsească o modalitate să mă pot căsători cu
logodnica mea.
În timpul fixat, m-am şi
prezentat şi mi s-a comunicat din partea acestuia că primarul Majay
nu a aprobat încheierea căsătoriei, aşa cum solicitasem. Astfel
că, atunci din vina primarului nu am putut încheia căsătoria.
După citire stăruie
şi semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Iosif Vancea
d e p o z i ţ i a
martorului Coloman
Radó
arhitect diplomat; etatea: 32 ani; domiciliul: Tg
Mureş
19 Ianuarie 1946
[……………………………………………………………………………………………………]
Fostul primar al municipiului
Tg Mureş, Francisc Majay, a cauzat omorârea surorii mele Elena, fosta
soţia a lui Béla Szöcs prin faptele:
A împiedicat în anii 1941-1942 trecerea ei de la religia mozaică la cea
calvină. Deşi în alte localităţi acest lucru era reglemetar
permis, fostul primar prin ordinele sale lipsite de temei legal, a interzis
organelor respective primirea declaraţiilor de trecere de la religia
mozaică la religii creştine.
Soţul surorii mele, fiind
de origine etnică creştină, precum şi copilul ei fiind
născut creştin, dacă sora mea nu ar fi fost împiedicată
să se boteze, nu ar fi căzut sub prevederile ordinului de internare
în ghetou din anul 1944.
Prin faptul că a fost
împiedicată să se boteze din timp, sora mea a fost luată în
ghetoul din Tg Mureş, deportată la Auschwitz, unde la prima
selecţionare a fost omorâtă în camera de gazare.
Ca urmare, cer tragerea la
răspundere a fostului primar Francisc Majay pentru crimă.
Coloman Radó
d e p o z i ţ i a
martorului Herman
Mauritziu
domiciliul: Tg Mureş
19 Ianuarie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Dl Ellek Ioan, fabricant de
mobile din Tg Mureş, str. Roosevelt no 4, a aflat că am în
proprietatea mea un stoc de cazeină în cantitate de 1100 kg.
Acest domn Ellek Ioan m-a
ameninţat că, în caz că nu predau marfa pe care o am în depozit
la mine, atunci el mă va trimite în vestitul lagăr de chinuire din
comuna Acătari.
Tatăl meu, care s-a
speriat în urma ameninţării, m-a rugat să duc marfa la el, eu
m-am, prezentat cu marfa la biroul lui unde am cerut costul mărfii şi
am fost refuzat, spunându-mi-se că lipseşte casierul şi să
vin în ziua următoare.
A doua zi când m-am prezentat
la el, mi-a spus să vin după o săptămână. Când m-am
prezentat la data fixată de dânsul, atunci pe coridor, am fost îmbrâncit
şi lovit în stomac, m-a pălmuit şi mi-a strigat: JIDAN
ÎMPUŢIT şi COMUNIST, dacă mai vii odată la mine, te voi da
în mâinile jandarmilor din Acăţ
ari.
Pentru acestea, martori îmi
sunt numai familia mea, fiindcă în timpul acela toate drepturile evreilor
au fost luate şi am fost silit a lucra fără brevet.
Ca martor rog ascultarea
fratelui meu Herman David din Tg. Mureş, str. Basarabia nr 7.
Herman Mauritziu
d e p o z i ţ i a
martorului Krausz
Martin
domiciliul: Tg Mureş
[……………………………………………………………………………………………………].
La data de 20 Mai 1944, am
fost internat în ghetoul din Tg. Mureş. În ghetou am fost dus în biroul
agenţilor jandarmi unde s-au interesat asupra locului unde sunt ascunse
valorile mele. Întrucât eu am negat că aş poseda valori ascunse, m-au
bătut în mod barbar, care bătaie s-a repetat de 3 ori, şi în
urma căreia am declarat toate valorile mele ascunse, valori de aur în
greutate de cca 1100 grame.
După ce am declarat toate
acestea, m-au mai bătut ca să spun şi altele. Atunci s-a
întâmplat că un jandarm, ieşind din birou, s-a reîntors chemând pe
Lax Iosif de la care în prezenţa mea a întrebat că “mai are acest om
obiecte valoroase” la care Lax a răspuns în modul următor “trebuie
bătut mai departe pentru că trebuie să mai aibă”; am fost
bătut din nou până când am leşinat revenindu-mi numai în
anticameră. Aici l-am văzut din nou pe Lax Iosif de care m-am rugat
să aranjeze să nu mă mai bată, oferindu-i pentru acest
lucru 10 000 pengő.
După oferta mea a intrat
în biroul jandarmilor, după care peste 5 minute m-au şi lăsat
să mă reîntorc în ghetou.
Am cunoştinţă
de faptul că, după ce dr. Réti Gheorghe a fost bătut de vreo 6
ori, de asemenea am intervenit la Lax oferindu-i 10 000 pengő ca să
nu-l mai bată; în urma intervenţiei Réti a fost
lăsat liber.
De asemenea am
cunoştinţă de faptul că, prin astfel de metode au
scăpat de bătaie şi fratele meu, Krausz Gavril şi Rosenfeld
Eugen.
Am cunoştinţă
de faptul că, de multe ori, numitul a consimţit la baterea sau
eliberarea de sub bătaie în ghetou.
Această declaraţie o
semnez cu mâna mea proprie.
Krausz Martin
GRUPAREA DEMOCRATICă A EVREILOR DIN
tÂRGU-MUREŞ ŞI JUDEŢUL MUREŞ
MAROSVÁSÁRHELY ÉS MAROS-TORDA VÁRMEGYE
DEMOKRATA ZSIDÓ NÉPKÖZÖSSÉGE
SOLICITARE
Târgu-Mureş, 29 Mai 1946
Dsale Dlui.
PREŞEDINTE AL TRIBUNALULUI POPORULUI
CLUJ
Subsemnata Grupare
Democratică a Evreilor din Târgu Mureş şi judeţul
Mureş, avem onoare a Vă aduce la cunoştinţă
hotărârea unei adunări a noastre demonstrative, la care am precizat
atitudinea noastră oficială faţă de cazul Lax Iosif, fost
agent şi denunţător al serviciului contraspionajului maghiar
şi a secţiei de urmărire a jandarmilor unguri fascişti din
Târgu Mureş.
Acest individ, care e de
origine evreu, în anii regimului maghiar a fost în serviciul
autorităţilor de mai sus şi, în această calitate a
înţeles să denunţe în modul cel mai mişelesc pe fraţii
lui proprii, în diferite învinuiri mincinoase, în urma cărora fraţii
noştri au fost grav bătuţi şi chinuiţi din partea
acestor organe banditeşti. Această activtate a lui a fost continuată
chiar şi în timpul ghetoului, unde el se bucură de un tratament
privilegiat din partea acestor organe.
Subsemnata grupare documentând
că dorim din întreg sufletul pedepsirea cea mai gravă a criminalilor
de război, chiar şi dacă acela e din sângele nostru - şi în
cazul acesta şi mai mult - am făcut denunţ la Dvs. în contra
acestui individ, care în sfârşit, a ajuns pe banca acuzaţilor.
Având în vedere că, din
păcate cei mai mulţi dintre acei care au fost denunţaţi din
partea acestui individ nu s-au reîntors din lagărele hitleriste, noi v-am
putut furniza martori puţini, însă toţi acei martori care s-au
oferit din partea inculpatului ca martori ai apărării nu pot spune
altceva, decât faptul că, individul acesta a fost în serviciul
contraspionajului şi a făcut diferite servicii contra unor anumite
sume.
Având în vedere că suntem
informaţi că, atât martorilor apărării cât şi unor
conducători ai grupării noastre li s-au făcut diferite
promisiuni din partea familiei inculpatului pentru a depune în mod favorabil,
pe lângă acest individ Vă rugăm în numele celor asistenţi
la adunarea noastră demonstrativă să binevoiţi a aprecia
cele expuse de noi şi, după deliberarea cuvenită, să
binevoiţi a pedepsi cu completul Dvs. cât mai aspru pe acest
trădător al neamului mostru.
Cu profundă stimă,
Preşedinte Secretar
Indescifrabil Indescifrabil
d e N U N ţ
Târgu-Mureş, 2 Septembrie1946
Onorat Tribunal al Poporului
Subsemnata Grupare
Democratică a Evreilor din Târgu Mureş şi judeţul
Mureş, cu onoare înaintăm prezentul
d e n u n ţ
contra fostului prefect al judeţului
Mureş şi municipiului Tg. Mureş, pentru faptele sale fasciste
comise în timpul funcţionării sale, pe care le înşiruim mai jos
şi Vă rugăm să binevoiţi a dispune cercetarea cazului
său şi după judecarea lui a pedepsei.
Pe dr. Joos Andor l-a numit
prefect al jud. Mureş şi al municipiului Tg. Mureş, guvernul
Sztójay, în luna Aprilie 1944. În această calitate – ca şef al
administraţiei judeţene şi orăşeneşti – el, împreună
cu călăii de sub comanda sa, a executat ordinele neumane ale
triumviratului Jaross-Endre-Baki, condamnaţi de atunci la moarte de
Tribunalul Poporului din Budapesta, şi ca rezultat au fost trimişi la
moarte din Tg. Mureş şi jud. Mureş peste zece mii de evrei,
dintre care abia s-au întors vreo mie cinci sute; ceilalţi au fost exterminaţi de complicii săi nazişti.
În marea şi
neţărmurita noastră durere, am simţit o mică
măgulire, când am aflat, din cotidienele din Budapesta, că dr. Joos
Andor a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă de
Tribunalul Poporului din Budapesta.
Cu atât mai tristă ne-a
fost surprinderea însă atunci, când tot din ziare, am aflat că
tribunalul Poporului din Budapesta, în urma revizuirii procesului său, i-a
redus condamnarea la un an de închisoare şi l-a şi pus imediat în
libertate, dovedindu-se că, constrâns fiind, a primit Comisariatul de
evacuare al Budapestei.
Din această
publicaţie am tras concluzia că Tribunalul Poporului din Budapesta
n-a avut nici o idee de cele comise de dr. Joos Andor în Tg. Mureş şi
poate n-a avut de unde să ştie că, această unealtă în
mâna lui Endre László a trimis peste zece mii de nevinovaţi la moarte.
N-a ştiut şi n-a
putut să ştie Tribunalul Poporului din Budapesta că, dr. Joos
Andor a fost acela care a vegheat ca în Tg. Mureş şi jud. Mureş
totul să se întâmple după voinţa criminalilor Jaross şi
tovarăşilor săi, n-a putut să ştie că acest domn
prefect s-a închis ermetic ca nu cumva cineva să poată interveni la
dânsul pentru o mică uşurare sau proteguire împotriva procedurilor barbare,
afişând chiar şi pe uşa biroului său că, „în chestiuni
evreieşti nu primesc pe nimeni”. Acelaşi lucru l-a publicat şi în no. 95 din
28 Aprilie 1944 al ziarului său “Székely Szó” din Tg. Mureş ataşat aci în copie sub 1).
În acest ziar, sub titlul “Comunicare / Űzenet”, dr. Joos Andor a scris între altele următoarele:
“Este îndeobşte cunoscut despre mine că
sunt om de dreapta. Dar şi aceea trebuie să constat că, înainte
de toate ţin înaintea ochilor mei, viitorul fraţilor mei maghiari
şi au stat aproape de inima mea. În acest război provocat de evreimea
internaţională, luptă şi sângerează tinerimea
maghiară, Budapesta şi alte multe oraşe maghiare sunt
ameninţate de atacurile de teroare neumane şi cauzează ruine. A
sosit într-adevăr momentul să se rezolve problema evreiască,
să înfrânăm şi să micşorăm influenţa
economică uriaşă a evreimii, ca nu cumva să se repete
stările din 1919. Pentru aceasta simt de datoria mea de a executa, în mod
strict, toate ordinele guvernului, nimeni să nu se aştepte în
aceasta vreo uşurare sau protecţie. În astfel de cauze nu sunt dispus
să primesc pe nimeni.[subl. n]
Iată Onorat Tribunal,
acesta este dr. Joos Andor cînd acţionează pe răspunderea lui
proprie. Iată provocatorul fără conştiinţă, care
nu ezită să scrie că “tineretul maghiar sângerează în
războiul provocat de evreime şi că tot din această
cauză este ameninţată atacurile de teroare Budapesta”.
S-ar putea crede că,
chiar dacă Tribunalul poporului din Budapesta ar fi cunoscut această
activitate provocatoare a lui Joos Andor, acest domn tot ar fi scăpat cu
un an? Este imposibil!
Dar aceasta este numai o parte din activitatea de
prefect a lui Joos Andor.
Pentru că până unde a mers Joos Andor în provocaţiunea lui, în
ilustrarea acesteia anexăm aci sub 2) articolul de fond intitulat “Zsidó
siratás” / Jelirea evreilor / scris de dânsul în no. 141 din 17 Mai al ziarului
său “Székely Szo”, care începe cu următoarea propoziţie:
“Umblu frate prin oraş
şi văd feţe plângătoare, oameni trişti. Deşi
frate, eu cred că nu doliu ci zile de sărbătoare au venit asupra
oraşului”.
Cum nu ar fi zile de
sărbătoare, doar numai zece mii de oameni nevinovaţi – între
care darul cel mai scump şi cel mai nevinovat al soartei:
nenumăraţi copii mici - i-a destinat morţii Joos Andor şi tovarăşii
săi călăii.
Acest articol a fost trimis
din biroul prefecturii la redacţia ziarului cu ordinul de a fi publicat.
Sunt martori la aceasta Bernáth Ernest, fostul editor al ziarului şi dr.
Lakatos Alexandru, avocat din Tg. Mureş precum şi eventualii martori
care vor fi propuşi de aceştia.
[…………………………………………………………………………………………………….]
Pentru o mai bună
caracterizare a lui Joos Andor vom aminti şi aceea că, atunci când
Endre László a fost la Tg. Mureş şi a ordonat concentrarea evreilor
din localitate pe terenul părăsit al depozitului fabricii vechi de
ţigle din Tg. Mureş, unde nu exista nici un loc acoperit şi era
lipsit de orice instalaţie de igienă, plan de la care s-a speriat
şi primarul de atunci al oraşului, huliganul Májai Ferencz, care a
persecutat pe evreii din localitate timp de patru ani şi a declarat
că, mai bine îşi dă demisia dar nu-şi ia asupra lui acest
barbarism.
Joos Andor nu a avut astfel de
scrupule şi s-a angajat ca, în nopţile reci de la început de
lună Mai să strângă mii şi mii de oameni sub cerul liber,
între care bătrâni, copii mici, femei gravide scoase din paturi şi
alţi bolnavi. Iar când medicul primar al oraşului l-a avertizat pe
dl. Joos că lipsa de apă şi canalizare ar putea să provoace
epidemii, dl. prefect a răspuns că “jidovilor le este destul de bine”.
Este meritul lui Joos Andor că această muncă
de călău n-a fost nicăieri în Ungaria promovată cu atâta
perfectă bestialitate ca în Tg. Mureş.
Suntem convinşi că
cercetările vor mai descoperi încă multe alte fapte
asemănătoare ale lui Joos Andor şi ne rezervăm dreptul ca
să mai venim şi cu alte date despre bestialităţile
numitului.
Cu stimă,
Dr. Charap
Rosenfeld