INSTITUTUL  NAŢIONAL PENTRU

ASOCIAŢIA  EVREILOR  DIN

 STUDIEREA  HOLOCAUSTULUI

ROMÂNIA

 DIN  ROMÂNIA  “ELIE  WIESEL”

VICTIME ALE HOLOCAUSTULUI

 

 

 

 

 

PROCESUL

GHETOURILOR  DIN

NORDUL  TRANSILVANIEI

 

Volumul  II - MĂRTURII

 

 

 

Volum alcătuit de  OLIVER  LUSTIG

 

Editura  A E R V H

Bucureşti 2007

 

 

 

 

Ghetoul  TIRGU MURES

 

 

D E C L A R A Ţ I A

 

martorelor Rosenfeld Lili şi Rosenfeld Szeren

Târgu Mureş

18 August 1945

 

[ ……………………………………………………………………………………………. ]

 

În mai anul trecut, când evreii au fost târâţi în ghetou, am fost duse în fabrica de cărămizi de la Medgyesfalva.

La percheziţie şi-a făcut apariţia în ghetou şi băcanul Enyedi Ferenc, str. Kossuth Lajos nr. 80. Executa şi controla bucuros şi cu plăcere percheziţia, în modul cel mai grosolan, necruţând bolnavii, bătrânii; pe lângă faptul că ni se luase tot ce aveam, avea grijă să ne facă de ruşine. Ne-a acoperit de înjurături, expresii ironice şi urâte de nedescris, ne ocărea, ne scuipa, ne  ghiontea, ne lovea cu piciorul. A azvârlit în noroi, în murdărie singurele noastre rochii ce ne-au mai rămas, le călca cu piciorul. Ne speria, ne ameninţa că acum ne vor veni de hac, nu vom ieşi vii din ghetou, acum ne vom ispăşi păcatele, vom muri; între timp ne tot scuipa. Am răbdat fără a crâcni înjurăturile grosolane, loviturile cu piciorul, bătăile.

După citire, explicare şi aprobare am semnat cu propria mână

 

                                                                                    Rosenfeld Lili

                                                                                    Rosenfeld Szeren

 

 

 


 

 

M E M O R I U L

 

unei mame către Tribunalul Poporului din Cluj

Târgu Mureş

18 August 1945

 

[ ……………………………………………………………………………………………. ]

 

Subsemnata Szava Andorné, n. Lenart Maria, văduvă, îndrăznesc să aduc la cunoştinţa Tribunalului Poporului următoarele:

Fiica mea Izsak Martonné, n. Lenart Magda s-a măritat în 1933 cu Izsak Marton, de religie mozaică, din localitate, dar această căsătorie nu se putea realiza fără ca fiica mea, de religie reformată, să nu treacă la religia izraelită. Având în vedere că fiul fiicei mele era din naştere de asemenea de religie reformată, fiica mea, aflându-se într-o situaţie de forţă majoră, a avut loc schimbarea religiei copilului.

La începutul anului 1944 fiica mea Izsakné Lenart Magda a trecut din nou la religia reformată şi atunci când la 3 mai 1944 evreii au fost plasaţi în lagăre de concentrare, nici nu era vorbă ca fiica mea şi fiul ei, Izsak Laszlo, de acum având 12 ani, să fie duşi în lagăr, în oraş fiind cunoscuţi drept creştini neaoşi până nu s-a găsit un răuvoitor în persoana lui Mutt Ferenc, secretarul Partidului Imredist care l-a luat pe nepotul meu şi l-a dus în lagăr, iar pentru că fiica mea nu a vrut să se despartă de fiul ei, şi ea a intrat în lagăr împreună cu copilul.

Văzând toate acestea, am alergat la domnul primar Majai pentru rezolvarea situaţiei; din păcate, pe uşă stătea scris [ …. ] nu primesc în probleme [ …. ].

[ …. ] pe lângă acte şi faptul că la inventarierea ulterioară a {bunurilor} evreieşti locuinţa fiicei mele nici nu a fost inventariată – dar din păcate toate străduinţele mele pentru a face dovada s-au izbit de atitudine de respingere a domnilor conducători de atunci.

O mamă cu inima frântă aduce la cunoştinţa Tribunalului Poporului acest fapt trist, anexând copia contestaţiei mele trimise Ministerului de Interne cât şi adeverinţa poliţiei locale pentru a dovedi ce nedreptate strigătoare la cer au comis domnii din conducerea locală şi pentru care, din păcate, nu am găsit remediu nici până în ziua de astăzi.

Solicitând confirmarea primirii memoriului meu,

                                                                                                           

Cu respect,

văduva Szava Andorne

                                                                                                            n. Lenart Maria

 

 d e p o z i ţ i a

 

martorului Charap A

avocat; etatea 34 ani; domiciliul: Tg Mureş

2 Februarie 1946

 

[……………………………………………………………………………………………………].

În ziua de 2 Mai 1944 am primit dispoziţie că nici un evreu nu-şi poate părăsi locuinţa până la noi dispoziţii, iar la a doua zi dimineaţa a început ridicarea evreilor şi cazarea lor în fabrica de cărămizi de la marginea oraşului. În ziua de 3 Mai, echipe speciale de jandarmi, premilitari şi poliţişti au trecut de la casă la casă şi au ridicat pe toţi evreii. Intrând în casă, au citit un ordin în care scria că fiecare poate lua cu sine un pachet de 50 kg alimente pentru 14 zile şi toate valorile ce are. Oamenii, treziţi din somn, n-au avut nici atâta vreme ca să-şi ia lucrurile cele mai necesare fiind scoşi în câteva minute din case şi aliniaţi lângă o căruţă care purta bagajele tuturor din strada respectivă. La sosire la fabrica de cărămizi fiecare persoană şi toate bagajele au fost supuse unei severe percheziţii şi ne-au fost luate toate valorile, tocurile rezervoare, ceasurile şi toţi banii ce am avut. Inventarierea obiectelor astfel ridicate s-a făcut de către funcţionarii primăriei.

 

În timp de 48 de ore toţi evreii din oraş au fost strânşi în fabrica de cărămizi în număr de cca. 5500 persoane. Peste câteva zile, numărul celor din ghetou s-a ridicat la cca. 7500 deoarece au sosit cei din judeţ şi cei din judeţul Odorhei. Comandantul lagărului a fost căpitanul de poliţie Liptay secondat de lt. Benedek şi Rinkozy. Lagărul era păzit cu mitraliere puse în poziţie de tragere în toate colţurile fabricii. În afară de aceste posturi militare, poliţia a păzit gardurile fabricii. Aceşti paznici ne jefuiau încontinuu. Ne luau, pentru o cutie cu ţigări, un rând de haine şi o pereche de bocanci şi în general, acesta era raportul între serviciul şi răsplata cerută.

Clădirile fabricii n-au fost corespunzătoare pentru cazarea atâtor persoane. În clădirea cea mare a fabricii au fost tixite 2000 de persoane în condiţii de nedescris. Acoperişul fiind putrezit şi găurit apa ploilor zilnice a contribuit la epuizarea nervilor şi sănătăţii deţinuţilor. Betonul de jos era câte odată un lac adevărat în care zăceau bătrâni şi copii apatici şi disperaţi. Sub un alt şopron a fost cazat un alt lot de cca. 800 persoane în condiţii similare. Restul locuia sub aer liber în corturi improvizate din cearşafuri şi haine. Peste câteva zile cca. 1200 de persoane, familii cu copii numeroşi, au fost mutate la târgul de vite, pentru a avea acoperiş peste ei.

În tot timpul cazării noastre în fabrica de ţigle, timpul era ploios şi furtunos. În fiecare noapte, femei pe jumătate dezbrăcate alergau în ploaie şi noroi cu copii în braţe uzi până la piele urlând după ajutor.

Lipsa apei şi a closetelor a făcut ca internaţii să stea la coadă până ce ajungeau la rând. Apa o servea o mică cişmea cu un debit minim de apă. Zi şi noapte echipe speciale strângeau apa ca să nu se piardă nimic din această valoare. Pe urmă, autorităţile văzând chinurile grozave şi scenele de nedescris provocare de sete, au făcut ca câteva zile pompierii să ne aprovizioneze cu apa de băut. Aceasta însă n-a durat decât câteva zile. Între timp noi am săpat câteva puţuri unde am găsit apă.

Lipsa uneltelor ne-a împiedicat să putem face closete la sosirea noastră în fabrica de ţigle. După multe insistenţe, după 4-5 zile am primit lopeţi şi ceva scânduri cu care apoi am făcut 3 closete primitive.

Alimentaţia ghetoului era sub orice critică. După 8 – 10 zile, când autorităţile au văzut foametea ce bântuia în ghetou, au început să ne trimită pâine. Am mai primit de câteva ori carne şi diferite zarzavaturi. Odată a sosit şi zahăr în ghetou, însă poliţista care a făcut paza, a furat cantitatea întreagă. Ghetoul a fost împărţit de către organizaţia internă evreiască în 15 circumscripţii de alimentare. Fiecare dintre acestea a avut un cazan de fiert sub aer liber, iar femeile din circumscripţia respectivă au făceau zilnic deodată câte o supă caldă.

Starea sanitară a ghetoului a fost supravegheată de dr. Tálas. El a fost acela care a interzis ca apa lacului din ghetou să fie folosit sub pretextul că apa este infectată. Autorităţile ne-au interzis chiar şi spălarea în această apă. Autorităţile în primele zile au ţinut paza militară la acest lac, pentru ca să nu ne spălăm în apa lacului. Totuşi după câteva zile, când mizeria de apă era insuportabilă toţi ne-am spălat în apa care a fost plină cu peşti şi care, după părerea medicilor evrei din ghetou, nu putea să fie infectată. Toţi am fost de părere că medicul a inventat această poveste a apei infectate, numai ca să ne tortureze şi mai mult. Deşi am trăit în mizerie neagră fără apă şi fără closete, autorităţile nu ne dădeau medicamente şi zilnic aşteptam apariţia epidemiilor.

Maltratările au început după cca. 6 zile când o echipă specială a jandarmeriei (csendőrnyomozó) a început torturarea femeilor, bărbaţilor şi a copiilor pentru căutarea averilor evreieşti ascunse. Zile întregi au stat 60 – 70 de persoane strânse în faţa clădirii poliţiei de pază şi au aşteptat să vină la rând pentru a fi chinuiţi în modul cel mai brutal. Oamenii au fost legaţi cu mâinile de picioare şi bătuţi cu bastonul de cauciuc pe talpă, peste corpul întreg şi la organele genitale. În legătură cu aceste maltratări am reţinut numele căpitanilor Konya, Pinter, Sallos şi a lt. col. Ugray şi Bocskor.

La 23 Mai 1944 a fost ridicat prin surprindere, primul lot de cca. 2500 de persoane. În zori de zi s-a dat alarma şi peste câteva minute a şi pornit caravana la gară. Peste câteva ora au apărut camioane cu bagajele celor ridicaţi. Din acest semn am dedus că ei au fost tixiţi în aşa fel în vagoane că nu a mai rămas loc pentru bagaje.

La 27 Mai 1944 am fost strânşi în curtea ghetoului şi am fost repartizaţi în grupuri de câte 80 de persoane. A trebuit să ne pregătim bagajul de cca 20 kg şi, cu bagaj cu tot, am fost supuşi unei percheziţii minuţioase. Femeile au fost percheziţionate chiar şi în organele genitale. Această lucrare a fost supravegheată de către delegaţia partidelor de dreapta şi a asociaţiei comercianţilor creştini din localitate. Mi s-a întâmplat cu ocazia percheziţionării că tocmai atunci au sosit delegaţi comercianţi în frunte cu Váradi Arpád şi atunci jandarmul mi-a spus că “au sosit călăii voştri care ne controlează şi pe noi”. La insistenţa unui astfel de delegat, pe care nu l-am cunoscut, a revenit la mine jandarmul şi mi-a desfăcut căptuşeala întreagă a hainei pentru a vedea dacă n-am ascuns ceva. A doua zi dimineaţa am fost tixiţi cu alţi 77 de persoane într-un vagon cu uşile legate cu lanţ şi trimişi la Auschwitz. În vagon am fost 27 de copii, 22 bătrâni peste 60 de ani şi numai 28 femei şi bărbaţi – majoritate femei – capabili de muncă.

 

Trebuie să menţionez că în timpul şederii noastre în ghetou am aflat că lângă primărie lucrează o comisie de triere. La această comisie am înaintat câteva sute de cereri, însă toate aceste cereri au fost respinse. În această materie, dacă autorităţile ar fi lucrat cu nepărtinire în loc de reavoinţă, câteva sute de persoane ar fi putut fi salvate.

 

Cunosc un caz când actele unui copil au fost în toate regula, şi totuşi Hennel şi Májay au cerut ca o doamnă de “bună societate” să adeverească cu jurământ cele cuprinse în acte. A doua zi după ce o doamnă a jurat în această chestiune, colonelul de jandarmerie Zalántay s-a prezentat la ea şi i-a făcut reproşuri cum poate contribui soţia unui “vitéz” la salvarea unui copil de sânge evreu. Doamna era soţia lui Herczegh Stefan ing.

După citire stăruie şi semnează.

 

Acuzator public                                                                                               Martor

Indescifrabil                                                                                                     Charap

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Gardos Aurel Aladar

funcţionar particular; etatea: 46 ani; domiciliul: Tg Mureş

16 ianuarie 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

În ziua de 2 Mai 1944, pe la orele 4, din partea poliţiei şi a primăriei s-a comunicat comitetului evreiesc. din care făceam şi eu parte, că evreii nu au voie să mai părăsească locuinţa, iar a doua zi dimineaţa la orele 5 au început ridicările.

La mine s-a prezentat o echipă compusă din 2 jandarmi şi 2 tineri premilitari. Un jandarm şi-a scos ceasul şi mi-a spus cam următoarele: „În 20 de minute să fiţi gata pentru că veţi fi duşi în ghetou cu toată familia. Aveţi dreptul să duceţi 50 kg bagaj de fiecare persoană. Să luaţi hrană pentru 14 zile.” Prevenit din ajun de unele simptome, eu împachetasem bagajele încă din timpul nopţii, astfel că în timpul cerut eram cu bagajele afară. A venit o căruţă care mergea de la casă la casă şi am încărcat bagajele şi conform ordinului dat de jandarmi ne-am aliniat în spatele căruţii, alături de ceilalţi evrei ridicaţi. Astfel am mers direct la fabrica de cărămizi din marginea oraşului.

Intrând pe poartă, ni s-au aruncat bagajele de pe căruţă şi am fost supuşi unei percheziţii corporale şi a bagajelor, ca nu cumva din obiectele de valoare (ce fusesem obligaţi a le declara anterior ca: depuneri, hârtii de valoare, bijuterii, argintării, covoare preţioase, blănuri şi bani numerar) care urmau să fie ridicate, să fi rămas ceva asupra noastră. Apoi ni s-a arătat fabrica care era în ruină şi ni s-a spus că aici vom locui pe viitor.

Menţionez că de dimineaţa şi până seara, operaţiunea de ridicare a evreilor din oraş s-a terminat, toţi fiind duşi la fabrica de cărămidă. Autorităţile locale au pus mult zel, astfel că, în cea mai mare parte din cazuri, echipele nici nu au dat permisiune evreilor să-şi ia vreun bagaj şi aceştia au venit cu mâinile goale – unii chiar dezbrăcaţi, aşa cum au fost luaţi din pat. Am cercetat ulterior printre evrei şi am aflat cum s-au purtat echipele. Au batjocorit pe evrei, dar nu au bătut. Toate echipele erau formate din jandarmi şi levenţi sau din poliţişti şi levenţi. Nu am cunoştinţă să fi participat funcţionari de la primărie sau de la altă instituţie.

Concomitent cu ridicarea noastră, ni s-au sigilat uşile locuinţelor, fără a se încheia vreo formalitate, iar levenţii luau cheile. Inventarierea bunurilor şi predarea locuinţelor către maghiari în mod exclusiv, s-a făcut după deportarea noastră.

Am făcut acum, la întoarcerea din lagărul Dachau, cercetări complete şi am constatat existenţa în registrul de intrare al partidului ………….. maghiar a 1000 de cereri făcute de membrii acestui partid, prin care solicită diferite mobiliere aparţinând evreilor. Prezint registrul din care se vede că sunt 1083 cereri, foarte puţine dintre ele fiind de altă natură. Prezint registrul de intrare al Administraţiei Financiare şi Primăriei din care rezultă 3959 de cereri de aceeaşi natură. Deci, aproape 5000 cereri făcute exclusiv de cetăţeni de naţionalitate maghiară, din acest oraş. Este şi aceasta o indicaţiune care poate contribui la completarea tabloului stării de spirit din acea vreme. Nici o cerere n-a fost făcută de vreun român.

 

Au fost adunaţi în ghetou circa 5000 evrei din oraşul Tg Mureş, la care s-au adăugat în zilele următoare evreii aduşi din provincie şi anume, numai din jud. Mureş şi Odorhei, şi [Nordul Transilvaniei - nn], ajungându-se la numărul total de 7380 evrei.

Menţionez că, pentru regiunea secuiască a mai fost un ghetou la Reghin, unde au fost duşi restul evreilor din celelalte oraşe, tot din România.

Peste o săptămână, căpitanul german SS care era delegat ca expert în chestiunile de deportare a evreilor, m-a numit pe mine conducătorul lagărului din partea evreilor, cu ameninţara că răspund cu viaţa pentru orice neregulă s-ar întâmpla în lagăr. Fusesem mai înainte şeful poliţiei evreieşti  din lagăr şi căpitanul german m-a ales apoi pentru conducerea lagărului.

Menţionez însă că, comandantul ungur al lagărului era căpitanul de poliţie Liptay, care circa cu un an mai înainte, venise de la Şimleu.

Cazarea. Fabrica de cărămidă se găseşte la marginea oraşului şi era încă de mulţi ani în stare de nefuncţionare fiind în mare parte ruinată. Pe un teren de circa 20 000 mp (100m x 200m), îngrădit cu scânduri vechi şi în parte rupte, era la mijloc o clădire – (aşa cum se vede în fotografiile luate la faţa locului în ziua de 15 Ianuarie 1946, de comisia de anchetă) cu acoperişul în cea mai mare parte stricat, fără duşumele, pavată cu ciment, peste care se aşezase umezeală, noroi şi murdărie. La mijlocul acestei clădiri, în interior, se află cuptoarele prezentând aspectul unor catacombe. În această clădire, în care ploua, şi în cel mai bun caz în acele catacombe, au trebuit să locuiască evreii. La început, a fost ordinul ca toată lumea să intre în clădire, dar s-a constatat că nu încap acolo decât circa 2000 de oameni. Restul au trebuit să locuiască afară în corturi improvizate din haine şi prin care pătrundea umezeala rece. Mai erau, alături de clădire, şi alte atenanse ale fabricii, precum o clădire bună de locuit, unde erau birourile poliţiei maghiare K.H. etc. – o clădire de o cameră mică de tot – unde se făcea vizita medicală şi era şi farmacia, apoi o clădire pentru garaj unde se făcea deparazitarea, un şopron de scânduri fără pereţi laterali unde au fost puşi circa 400 de evrei şi, în fine, nişte hrube ale fabricii, în parte dărăpănate, unde de asemenea au intrat de mare nevoie unele familii – puţine de tot, fiindcă nu era loc. Marea majoritate a evreilor au locuit însă afară, sub cerul liber. Mi-aduc aminte că a fost odată o furtună noaptea şi atunci toate corturile improvizate din cearşafuri şi cuverturi subţiri au fost luate de vânt, oamenii trebuind să se înghesuie care pe unde putea.

Tot timpul cât a ţinut ghetoul - 3 săptămâni – vremea a fost rece, fiind ploi şi timp rece. Este imposibil de descris suferinţele prin care au trebuit să treacă evreii în acele condiţii neomeneşti în care erau cazaţi.

Am cerut cu multă insistenţă de la comandantul ghetoului Liptay, comisarul Rinkoczi şi comisarul Benedek, care formau poliţia ungurească însărcinată cu privegherea ghetoului, să ne permită să aducem de acasă aşternuturi sau paie pentru a putea îmbunătăţi câtuşi de puţin situaţia, – dar ni s-a refuzat. Rinkoczi a răspuns că ei nu sunt puşi acolo pentru a ne veni nouă în ajutor şi că honvezii pe front nu au nici măcar atâta.

Cu multă greutate am putut aduce totuşi două căruţe de scânduri pe care le-am împărţit celor ce erau nevoiţi să doarmă pe ciment.

 

Acuzator public                                                                                               Martor

Indescifrabil                                                                                          Gardos Aurel Aladar

 

În continuare, astăzi 21 Ianuarie 1946, declar:

Deoarece clădirile şi spaţiile virane de la fabrica de cărămizi erau, chiar şi după aprecierea ungurilor, neîncăpătoare, pe data de 8 sau 10 Mai 1944, s-a hotărât ca o parte din evrei, cam 1200 – 1300 inşi, să fie duşi şi cazaţi în târgul de vite al oraşului, sub nişte şopropane fără pereţi laterali şi fără aşternut.

Faptul s-a îndeplinit, astfel că acea parte din evrei au rămas acolo până la deportare, formând lotul al doilea la al doilea transport.

Acolo era apă, având o fântână bună în apropiere.

Closetele. N-au existat la început closete în fabrica de cărămidă, şi nici la târgul de vite, dar n-au existat nici unelte şi materialul necesar pentru confecţionare.

De aceea, cum am ajuns în lagăr, prima grijă a noastră a fost de a săpa în fundul curţii gropi, a căror camuflare am făcut-o cu bucăţi de scânduri vechi şi rupte şi cu bucăţi de hârtie de carton, găsite prin curtea fabricii.

Primele 3 zile până când s-au putut confecţiona closete suficiente, au avut loc scene teribile. Oamenii stăteau la rând ore întregi. Copiii plângeau. Unii oameni erau bolnavi de diaree. Oamenii coborâseră moralmente la nivelul animalelor, cu o rapiditate neînchipuită, din cauza imposibilităţii de satisfacere a nevoilor cele mai simple.

Aceeaşi lipsă a latrinelor a fost simţită şi în târgul de vite, până când s-au amenajat closete de către evrei.

Apa. La fabrica de cărămidă nu exista la început decât o mică cişmea de apă, care era atât de săracă în debit, încât apa trebuia împărţită pe raţii, ca cel mai rar aliment, bineînţeles numai pentru băut. (Această cişmea se poate vedea în fotografia alăturată). În curtea fabricii există o pompă stricată pe care ni s-a permis, după câtva timp, să o reparăm, dar care avea tot un debit foarte redus de apă, încât nu putea satisface nevoile. În fine, era o fântână mare, cu apă murdară, adunată din ploi, de unde se folosea apa pentru spălat şi de unde s-a luat totuşi şi pentru băut.

Mai era şi un loc în spatele fabricii, care avea apă multă, dar nu era potabilă. Ni s-a permis să ne spălăm acolo, cu apă scoasă din lac, astfel ca apa murdară după spălat să fie aruncată în altă parte pentru a nu murdări locul.

După cum am arătat mai sus, la târgul de vite era apă.

Bucătării. Ar fi trebuit ca fiecare evreu adus în ghetou să aibă alimente pe 14 zile, conform ordinului. Dar din cauza excesului de zel cu care s-a procedat, marea majoritate a evreilor nu au putut procura şi lua nimic cu ei. Din această cauză, chiar din prima zi, s-a simţit lipsa de mâncare, criză care a devenit acută a treia sau a patra zi, lucru despre care ne-am plâns la timp şi stăruitor, atât conducătorului ghetoului Liptay, cât şi primăriei, prin delegaţii din sfatul evreiesc. Astfel că, din a patra zi a fost necesar ca ghetoul să fie alimentat de primărie.

Din iniţiativă proprie, fabrica de pâine din Tg Mureş, al cărui unul din proprietari era evreu şi dus în ghetou, ne-a livrat pâine pe contul nostru, astfel că de pâine n-am suferit prea mult.

Bucătăriile, în lipsă de vane, erau făcute din vane de baie, aduse din locuinţele noastre – 8 bucăţi- care au fost instalate în pământ sub cerul liber, refuzându-ni-se materialul necesar de construcţie pentru bucutării.

Lemnele de foc necesare le-am procurat din locuinţele noastre.

Menţionez însă că, toate acestea nu s-au putut face decât după o săptămână sau mai bine, de la venirea în ghetou, adică după ce am făcut foarte multe stăruinţe prin Sfatul Evreiesc.

Mai adaug că, alimentele date de autorităţi erau departe de a fi suficiente, iar din punct de vedere calitativ erau sub orice critică. Erau numai rămăşiţe vestejite, luate din piaţă la sfârşitul pieţei.

De câteva ori ni s-a adus carne: 150 kg pentru circa 7000 de oameni.

Starea sanitară. Bolnavii din ghetou, mai uşor, erau trataţi pe loc de medicii evrei, care din farmaciile evreieşti şi-au putut amenaja în ghetou o mică farmacie.

Bolnavii gravi, erau transportaţi la spitalul evreiesc instalat în biserica evreiască din str. Knöpfler.

Medicul şef creştin al ghetoului a fost dr. Talos Matias. Acesta s-a dezinteresat de ghetou, nefăcând nici o stăruinţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor din ghetou. Amenajarea pentru apă potabilă – nu a fost făcută decât după ce Talos a venit la faţa locului să se convingă de lipsa de apă. Atunci a început a ni se aduce apă potabilă cu maşinile cisterne ale pompierilor, dar nu în mod regulat şi nici în cantitate suficientă.

Maltratări. Trebuie să amintesc că, autorităţile maghiare de la conducerea ghetoului nu aveau nici un cuvânt cu evreii din ghetou, decât prin mine, care eram comandantul evreilor. Astfel încât, fie în chestiunile disciplinare, fie în chestiuni administrative între evrei, poliţia maghiară a lagărului de sub conducerea lui Liptay nu se amesteca, aceste lucruri fiind făcute de poliţia evreiască a ghetoulu. Membrii poliţiei ungureşti erau Liptay, Rinkoczi şi comisarul Benedek. Deşi nu-şi manifestau simpatia pentreu evrei, totuşi aceştia nu au bătut, nu au făcut schingiuiri.

Dar existau în ghetou elemente de jandarmi de urmărire (csendőrnyomózó) care făceau cercetări pentru aflarea valorilor nedeclarate de evrei şi a bijuteriilor ascunse. Aceştia au strâns, în cursul existenţei ghetoului, toate textilele, blănurile, ceasurile, stilourile şi obiectele ce prezentau vreo valoare, iar la urmă toate verighetele, cu toate că, după cum ştiu, ordonanţa referitoare la declararea valorilor evreieşti excepta verighetele. S-au strâns astfel 5,500 kg verighete şi am fost siliţi să semnăm procese verbale prin care atestam că, de bună voie şi din proprie iniţiativă am oferit aceste bijuterii.

Conducătorul acestor brigăzi de „ csendőrnyomózó” a fost căpitanul Konya şi căpitanul Pinter. Konya era şeful. Mai erau acolo plutonierul major Sallos Francisc, care făcuse cercetări şi contra comuniştilor din lagărul Acăţari.

Aceştia şi împreună cu organele subalterne, subofiţeri şi ostaşi ale căror nume nu le ştiu, băteau groaznic şi chinuiau atât femeile, pe care nu le scoteau din „curve împuţite”, bărbaţii, cât şi copii. Într-o cameră specială destinată pentru tortură era bătut oricare era chemat pentru cercetări, la mâini, tălpi, trup, astupându-i-se gura cu cârpe. Se aplica „gúzsbakötés”. Susnumiţii jandarmi băteau până ce victima leşina. Căpitanul Konya era şeful acestor cercetări. El personal nu bătea, dar el ordona bătăile. La fel Pinter şi Sallos.

Deportarea. Primul lot de deportaţi a plecat pe la finele lunii Mai, cam 22-23 Mai, în număr de circa 2300 oameni. La 28 Mai a plecat al doilea lot şi în ziua de 6 Iunie al treilea şi ultimul lot. Eu am fost ultimul evreu care s-a urcat în tren, deoarece a trebuit să fiu supraveghetor.

Înainte de ieşirea la gară, evreii din fiecare lot au suferit percheziţii corporale, afară de lotul I, care nu a fost controlat. Cu ocazia aceasta, s-au făcut şi percheziţii vaginale femeilor, de către moaşe, fără brutalitate însă.

În vagoane au fost puşi câte 70-80 persoane, fără hrană, cu o găleată pentru W.C. şi una pentru apă de băut. Pe tot parcursul drumului, pe teritoriul maghiar, adică până în Kosice, jandarmii maghiari care au condus transporturile s-au purtat în modul cel mai neomenos. Astfel, nu ne-au dat voie să golim găleţile W.C., nici să luăm apă, şi în situaţia groaznică în care ne aflam într-un vagon, au găsit de cuviinţă să ne şi jefuiască de eventualele obiecte ce posedam.

Am plecat la Auschwitz 7500 persoane din oraşul Tg Mureş şi ne-am întors circa 1100, adică acei care au rămas în viaţă negazaţi.

 

În timpul ghetoului a funcţionat o comisie pentru judecarea cererilor făcute de evreii exceptaţi de măsurile rasiale. S-au înaintat la această comisie peste 1000 de cereri, dar n-au fost luate în consideraţie decât câteva, cazuri în care era imposibil de motivat o respingere. Cunosc cazurile dr. Simon Leopold (mort în deportare), fata lui Elekes Miksa (moartă în deportare) şi mama dr-lui Kovacs Ladislau (trăieşte în Tg Mureş) în care numiţii îndeplineau toate condiţiile prevăzute de lege pentru a fi exceptaţi, şi totuşi au fost deportaţi.

 

Trebuie să menţionez că, nici un evreu din regiunea noastră, cu excepţia celor care aveau dreptul şi nici aceia toţi, n-a scăpat de lagăr şi de deportare. Atmosfera era de aşa natură încât, în orice caz de camuflare, cetăţenii denunţau pe evreii ascunşi autorităţilor. (Un singur copil de evreu a fost salvat de Gheorghe Gheman, locuitor în Tg Mureş, Piaţa Albina 9, ascunzându-l în locuinţa lui, căci copilul era al unei rude a lui.) După cum am constatat la reîntoarcere, s-a făcut mare jaf de către populaţie asupra caselor evreieşti. Chiar organele de inventariere şi-au însuşit bunurile evreieşti. La inventariere, au venit mulţi şi în special ......................... care s-au prezentat din proprie iniţiativă să lucreze. La plecare, populaţia batjocorea coloanele care mergeau spre gară.

La înveninarea spiritelor au contribuit mulţi factori care au determinat şi însufleţit populaţia să aplaude măsurile rasiale.

Printre responsabilii acestei atmosfere trebuie pus întâi primarul Majay, care susţinea totdeauna măsurile antisemite, chiar de la venirea sa ca primar.

Pe acelaşi plan trebuie puşi şefii şi sub şefii partidelor de dreapta „Imredy”, „Nyilas”, precum şi organizatorii Volks .............., corporaţiilor profesionale aşa zise creştine şi organizaţiei teroriste „Székely Hotárőr” , „Keleti Bajtársi Szövetség” şi altele

După citire stăruie şi semnează.

 

Acuzator public                                                                                               Martor

Indescifrabil                                                                                          Gardos Aurel Aladar

 

 


d e p o z i ţ i a

 

martorei Rosalia Rosenfeld

casnică; etatea: 40 ani; domiciliul: Tg Mureş

17 Ianuarie 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

În dimineaţa de 3 Mai 1944, am fost ridicată şi eu de la locuinţa mea din Tg Mureş, împreună cu soţul şi copilul meu, fiind duşi în fabrica de cărămizi, la marginea oraşului, cu 50 kg bagaj de persoană şi mâncare pentru 14 zile. În fabrica aceasta am stat 3 săptămâni, o parte din evrei fiind aşezaţi în clădirea fabricii şi în cuptoarele respective, iar cea mai mare parte afară, adăpostiţi ca vai de lume în nişte corturi făcute din cearşafuri şi covoare.

În tot acel timp a fost vreme rea, rece şi ploioasă, astfel că era foarte greu de rezistat. La câtva timp după înfiinţarea lagărului, am fost luată la cercetări pentru găsirea bijuteriilor. Ni s-au făcut percheziţii corporale, iar femeilor li s-au făcut şi cercetări vaginale. Moaşa care ne-a făcut asemenea cercetare s-a purtat omenos cu mine. Nu ştiu cum s-a purtat cu alte persoane. De asemenea nu ştiu dacă a făcut asemenea cercetări fetelor virgine.

Personal, nu am fost bătută în ghetou, dar ştiu că mulţi au fost bătuţi fiindcă se auzeau de la distanţă zbieretele acelor nenorociţi, din clădirea în care erau adăpostite birourile şi unde lucrau poliţişti. Nu cunosc persoanele care băteau.

Citindu-i-se şi declarând că este exactă, martorul semnează.

 

Acuzator public                                                                                               Martor

Indescifrabil                                                                                          Rosalia Rosenfeld

 

 

 

 

 

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Iosif Vancea

funcţionar particular; etatea: 35 ani; domiciliul: Tg. Mureş

24 Ianuarie 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Din anul 1937, am fost funcţionar la Primăria Tg Mureş şi în anul 1940 când a intrat armata maghiară în Ardealul de Nord am fost licenţiat din serviciu, însă în anul 1941 am fost reprimit din nou. La 1 Aprilie 1944, am demisionat pentru că în acel timp apăruseră legile ungureşti cu caracter rasial obligând pe evrei să poarte semnul distinctiv: steaua. Eu fiind de origine român, nepotul mitropolitului unit Vancea de la Blaj, n-am înţeles să mai colaborez cu un regim care a adus asemenea legi şi am demisionat. La acest gest m-a determinat şi faptul că eram în relaţii de prietenie cu o fată evreică, Alice Fechete, azi deportată.

Încă în anul 1943, am fost chemat de fostul primar Majay Francisc, care-mi era şef, şi în birou la el mi-a cerut să-mi schimb atitudinea mea prietenoasă faţă de evrei, căci trăim timpuri în care un funcţionar public nu are dreptul să se comporte astfel. Eu i-am reproşat că, în chestiunile mele particulare nu are dreptul să se amestece, la care Majay mi-a răspuns că nu se amestecă în chestiunile mele dar ar fi bine să-mi schimb atitudinea, spunându-mi că nici tatălui meu nu i-ar conveni să aibă nepoţi evrei, la care eu i-am răspuns că, sub microscop nu se poate deosebi naţionalitatea şi acestea au fost inventate numai de creierul omenesc. I-am spus că nu-mi voi schimba atitudinea şi, dacă nu-i convine, voi demisiona, la care Majay mi-a spus că el nu vrea să demisionez dar să-mi schimb atitudinea, căci altfel voi vedea ce voi păţi.

După ce am demisionat, am plecat la Gheorgheni la logodnica mea, dar în ziua de 3 Mai, în timp ce evreii erau strânşi în ghetou, am fost arestat de Poliţia din Gheorgheni şi ţinut 3 zile în arest pentru motivul că întreţin relaţii intime cu evreii. După 3 zile am fost eliberat cu domiciliul forţat în Tg. Mureş, dându-mi-se o decizie de expulzare din Gheorgheni pe termen de 5 ani.

În Tg. Mureş, fiindcă cunoşteam pe poliţişti, n-au executat dispoziţia de domiciliu forţat, şi auzind că evreii din Gheorghieni au fost duşi în ghetoul din Reghin, m-am deplasat la Reghin şi, cu ajutorul şefului ghetoului, comisarul Püspöki, am ajuns să-mi pot vedea logodnica şi să-i duc tot a doua zi mâncare în ghetou. Tot pe acest comisar l-am rugat să mă anunţe când vor pleca evreii, căci vreau să intru şi eu în ghetou şi să fiu deportat odată cu ei.

În ziua de 29 Mai 1944, fiind anunţat de comisarul Püspöki, am intrat şi eu în ghetou iar în ziua de 1 Iunie 1944, am plecat odată cu evreii în Germania [Polonia - nn].

Într-o discuţie avută cu comisarul Püspöki, el mi-a atras atenţia că fac un gest necugetat, deoarece evreii, de unde pleacă, nu se vor mai întoarce, la care eu i-am răspuns că ştiu unde vor fi duşi, dar eu sunt hotărât să fac acest gest deoarece nu-mi convine să trăiesc în astfel de regim. Datorită unor legături pe care le aveam cu unii saşi din Tg. Mureş, am aflat că evreii vor fi duşi la Lublin, dar în realitate am fost cu toţii duşi la Auschwitz.

Acest comisar, un om de suflet, cu toate că mi-a atras atenţia asupra consecinţelor gestului meu, el nu mi-a pus nici o piedică în executarea hotărârii mele, protejat fiind de o lege apărută în acel timp, prin care se sancţionau cu internarea toţi aceia care vor colabora sau vor ajuta pe evrei cu ocazia strângerii şi deportării lor.

Asupra condiţiilor de viaţă în ghetou, am de spus că, a fost de nedescris; în fiecare zi erau bătuţi evreii pentru a divulga locul şi persoanele unde şi-au ascuns averile. În cele câteva zile cât am stat în ghetou, era să fiu bătut şi eu dar, datorită faptului că tocmai în acea seară a venit ordin de îmbarcare a doua zi, au fost ocupaţi cu alte chestiuni şi astfel am fost uitat. Bătăile în ghetou se făcea de către poliţişti, între care era unul cu numele Ferenczi, şi de jandarmi. Pe mine voiau să mă bată pentru că am intrat în ghetou deşi eram creştin.

De la Reghin am plecat în vagoane de marfă, în care eram 72 de oameni. Pe drum, timp de 5 zile, am şezut pe bagaje şi dormeam cu schimbul. După 5 zile am ajuns la Birkenau, o localitate la distanţă de 3 km de oraşul Auschwitz, unde opreau toate trenurile şi unde era şi crematoriul şi camera de gazare.

Aici am fost debarcaţi din tren, bagajele rămânând în vagoane, iar evreii au fost selecţionaţi, adică femeile au fost puse de o parte şi bărbaţii de altă parte. De aici, am fost duşi cu toţii la baie şi am fost tunşi peste tot, atât bărbaţii cât şi femeile. După baie am fost introduşi în nişte barăci, unde, deşi aveau o capacitate normală de 400 oameni, am fost introduşi câte 1200 oameni. Tot aici, [la Birkenau - nn] s-a făcut apoi şi gazarea bătrânilor şi copiilor, adică a tuturor celor care nu erau apţi pentru muncă, chiar imediat după coborârea din tren. Gazarea se făcea în modul următor: sub pretextul că toţi evreii, femei, copii şi bătrâni erau duşi să facă baie, în loc de abur sau apă, în cameră era lăsat gaz şi astfel toţi se asfixiau.

Pentru oamenii [apreciaţi iniţial - nn] valizi de muncă, tot la 6 luni o comisie îi tria pe cei slabi şi bolnavii istoviţi din cauza muncilor grele şi, prin acelaşi procedeu erau exterminaţi.

Eu am lucrat la o fermă, la 6 km depărtare de Auschwitz, de la data ajungerii mele acolo, până la eliberarea noastră de trupele roşii.

La Auschwitz am fost tatuat cu nr A.14092.

Dintre persoanele din Tg Mureş, funcţionari şi particulari, remarc ca un mare antisemit pe Szász Carol, fost şef de serviciu la Primărie şi însărcinat cu aprovizionarea oraşului şi ghetoului, azi dispărut, şi alţii al căror nume îl voi declara.

Într-o discuţie pe care am avut-o cu Kakos Gheorghe, azi funcţionar la Primărie, acesta şi-a dat pe faţă sentimentele sale antisemite cu ocazia deportării evreilor, exprimându-se că, în curând, tot comerţul evreiesc va trece în mâinile ungurilor. Azi, face pe marele democrat.

De altfel, întreaga populaţie, şi dacă nu, 90% din ea, a primit cu satisfacţie măsurile luate de guvern în chestiunile evreieşti.

Complet lipsit de atitudine democratică a fost şi Bartha Ioan, secretarul Sindicatelor Unite, care în nenumărate rânduri şi-a exprimat indignarea şi revolta faţă de naţiunile conlocuitoare şi în special pe evrei şi pe români i-a batjocorit sub orice formă.

Tot cu acest Bartha am discutat odată referitor la realipirea Ardealului la România, la care el mi-a răspuns că, vor protesta împotriva acesteia 7000 de muncitori sindicalizaţi, iar după realipire, spunându-i că eu am avut dreptate, a răspuns că el n-a spus că vor protesta contra realipirii, ci vor cere să se respecte drepturile câştigate. Nu înţeleg cum azi el figurează în comisia de purificare, când el ar fi trebuit purificat.

De asemenea, colegul meu Kassai Andrei, azi funcţionar la Primărie, fost ofiţer al stării civile, mi-a spus că ţara n-are nevoie ca din creştini să facem evrei, deoarece eu i-am cerut să găsească o modalitate să mă pot căsători cu logodnica mea.

În timpul fixat, m-am şi prezentat şi mi s-a comunicat din partea acestuia că primarul Majay nu a aprobat încheierea căsătoriei, aşa cum solicitasem. Astfel că, atunci din vina primarului nu am putut încheia căsătoria.

După citire stăruie şi semnează.

 

Acuzator public                                                                                               Martor

Indescifrabil                                                                                                  Iosif Vancea


d e p o z i ţ i a

 

martorului Coloman Radó

arhitect diplomat; etatea: 32 ani; domiciliul: Tg Mureş

19 Ianuarie 1946

 

[……………………………………………………………………………………………………]

Fostul primar al municipiului Tg Mureş, Francisc Majay, a cauzat omorârea surorii mele Elena, fosta soţia a lui Béla Szöcs prin faptele:

A împiedicat în anii 1941-1942 trecerea ei de la religia mozaică la cea calvină. Deşi în alte localităţi acest lucru era reglemetar permis, fostul primar prin ordinele sale lipsite de temei legal, a interzis organelor respective primirea declaraţiilor de trecere de la religia mozaică la religii creştine.

Soţul surorii mele, fiind de origine etnică creştină, precum şi copilul ei fiind născut creştin, dacă sora mea nu ar fi fost împiedicată să se boteze, nu ar fi căzut sub prevederile ordinului de internare în ghetou din anul 1944.

Prin faptul că a fost împiedicată să se boteze din timp, sora mea a fost luată în ghetoul din Tg Mureş, deportată la Auschwitz, unde la prima selecţionare a fost omorâtă în camera de gazare.

Ca urmare, cer tragerea la răspundere a fostului primar Francisc Majay pentru crimă.

 

Coloman Radó

 

 

 

 

 

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Herman Mauritziu

domiciliul: Tg Mureş

19 Ianuarie 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Dl Ellek Ioan, fabricant de mobile din Tg Mureş, str. Roosevelt no 4, a aflat că am în proprietatea mea un stoc de cazeină în cantitate de 1100 kg.

Acest domn Ellek Ioan m-a ameninţat că, în caz că nu predau marfa pe care o am în depozit la mine, atunci el mă va trimite în vestitul lagăr de chinuire din comuna Acătari.

Tatăl meu, care s-a speriat în urma ameninţării, m-a rugat să duc marfa la el, eu m-am, prezentat cu marfa la biroul lui unde am cerut costul mărfii şi am fost refuzat, spunându-mi-se că lipseşte casierul şi să vin în ziua următoare.

A doua zi când m-am prezentat la el, mi-a spus să vin după o săptămână. Când m-am prezentat la data fixată de dânsul, atunci pe coridor, am fost îmbrâncit şi lovit în stomac, m-a pălmuit şi mi-a strigat: JIDAN ÎMPUŢIT şi COMUNIST, dacă mai vii odată la mine, te voi da în mâinile jandarmilor din Acăţ

ari.

Pentru acestea, martori îmi sunt numai familia mea, fiindcă în timpul acela toate drepturile evreilor au fost luate şi am fost silit a lucra fără brevet.

Ca martor rog ascultarea fratelui meu Herman David din Tg. Mureş, str. Basarabia nr 7.

 

Herman Mauritziu

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Krausz Martin

domiciliul: Tg Mureş

 

[……………………………………………………………………………………………………].

La data de 20 Mai 1944, am fost internat în ghetoul din Tg. Mureş. În ghetou am fost dus în biroul agenţilor jandarmi unde s-au interesat asupra locului unde sunt ascunse valorile mele. Întrucât eu am negat că aş poseda valori ascunse, m-au bătut în mod barbar, care bătaie s-a repetat de 3 ori, şi în urma căreia am declarat toate valorile mele ascunse, valori de aur în greutate de cca 1100 grame.

După ce am declarat toate acestea, m-au mai bătut ca să spun şi altele. Atunci s-a întâmplat că un jandarm, ieşind din birou, s-a reîntors chemând pe Lax Iosif de la care în prezenţa mea a întrebat că “mai are acest om obiecte valoroase” la care Lax a răspuns în modul următor “trebuie bătut mai departe pentru că trebuie să mai aibă”; am fost bătut din nou până când am leşinat revenindu-mi numai în anticameră. Aici l-am văzut din nou pe Lax Iosif de care m-am rugat să aranjeze să nu mă mai bată, oferindu-i pentru acest lucru 10 000 pengő.

După oferta mea a intrat în biroul jandarmilor, după care peste 5 minute m-au şi lăsat să mă reîntorc în ghetou.

Am cunoştinţă de faptul că, după ce dr. Réti Gheorghe a fost bătut de vreo 6 ori, de asemenea am intervenit la Lax oferindu-i 10 000 pengő ca să nu-l mai bată; în urma intervenţiei Réti a fost lăsat liber.

De asemenea am cunoştinţă de faptul că, prin astfel de metode au scăpat de bătaie şi fratele meu, Krausz Gavril şi Rosenfeld Eugen.

Am cunoştinţă de faptul că, de multe ori, numitul a consimţit la baterea sau eliberarea de sub bătaie în ghetou.

Această declaraţie o semnez cu mâna mea proprie.

 

Krausz Martin

 


 

GRUPAREA DEMOCRATICă A EVREILOR DIN tÂRGU-MUREŞ ŞI JUDEŢUL MUREŞ

MAROSVÁSÁRHELY ÉS MAROS-TORDA VÁRMEGYE DEMOKRATA ZSIDÓ NÉPKÖZÖSSÉGE

 

 

SOLICITARE

Târgu-Mureş, 29 Mai 1946

 

Dsale Dlui.

PREŞEDINTE AL TRIBUNALULUI POPORULUI

CLUJ

 

Subsemnata Grupare Democratică a Evreilor din Târgu Mureş şi judeţul Mureş, avem onoare a Vă aduce la cunoştinţă hotărârea unei adunări a noastre demonstrative, la care am precizat atitudinea noastră oficială faţă de cazul Lax Iosif, fost agent şi denunţător al serviciului contraspionajului maghiar şi a secţiei de urmărire a jandarmilor unguri fascişti din Târgu Mureş.

Acest individ, care e de origine evreu, în anii regimului maghiar a fost în serviciul autorităţilor de mai sus şi, în această calitate a înţeles să denunţe în modul cel mai mişelesc pe fraţii lui proprii, în diferite învinuiri mincinoase, în urma cărora fraţii noştri au fost grav bătuţi şi chinuiţi din partea acestor organe banditeşti. Această activtate a lui a fost continuată chiar şi în timpul ghetoului, unde el se bucură de un tratament privilegiat din partea acestor organe.

Subsemnata grupare documentând că dorim din întreg sufletul pedepsirea cea mai gravă a criminalilor de război, chiar şi dacă acela e din sângele nostru - şi în cazul acesta şi mai mult - am făcut denunţ la Dvs. în contra acestui individ, care în sfârşit, a ajuns pe banca acuzaţilor.

Având în vedere că, din păcate cei mai mulţi dintre acei care au fost denunţaţi din partea acestui individ nu s-au reîntors din lagărele hitleriste, noi v-am putut furniza martori puţini, însă toţi acei martori care s-au oferit din partea inculpatului ca martori ai apărării nu pot spune altceva, decât faptul că, individul acesta a fost în serviciul contraspionajului şi a făcut diferite servicii contra unor anumite sume.

Având în vedere că suntem informaţi că, atât martorilor apărării cât şi unor conducători ai grupării noastre li s-au făcut diferite promisiuni din partea familiei inculpatului pentru a depune în mod favorabil, pe lângă acest individ Vă rugăm în numele celor asistenţi la adunarea noastră demonstrativă să binevoiţi a aprecia cele expuse de noi şi, după deliberarea cuvenită, să binevoiţi a pedepsi cu completul Dvs. cât mai aspru pe acest trădător al neamului mostru.

Cu profundă stimă,

 

Preşedinte                                                                                            Secretar

Indescifrabil                                                                                          Indescifrabil

 


d e N U N ţ

 

Târgu-Mureş, 2 Septembrie1946

 

Onorat Tribunal al Poporului

 

Subsemnata Grupare Democratică a Evreilor din Târgu Mureş şi judeţul Mureş, cu onoare înaintăm prezentul

d e n u n ţ

contra fostului prefect al judeţului Mureş şi municipiului Tg. Mureş, pentru faptele sale fasciste comise în timpul funcţionării sale, pe care le înşiruim mai jos şi Vă rugăm să binevoiţi a dispune cercetarea cazului său şi după judecarea lui a pedepsei.

Pe dr. Joos Andor l-a numit prefect al jud. Mureş şi al municipiului Tg. Mureş, guvernul Sztójay, în luna Aprilie 1944. În această calitate – ca şef al administraţiei judeţene şi orăşeneşti – el, împreună cu călăii de sub comanda sa, a executat ordinele neumane ale triumviratului Jaross-Endre-Baki, condamnaţi de atunci la moarte de Tribunalul Poporului din Budapesta, şi ca rezultat au fost trimişi la moarte din Tg. Mureş şi jud. Mureş peste zece mii de evrei, dintre care abia s-au întors vreo mie cinci sute; ceilalţi au fost exterminaţi de complicii săi nazişti.

În marea şi neţărmurita noastră durere, am simţit o mică măgulire, când am aflat, din cotidienele din Budapesta, că dr. Joos Andor a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă de Tribunalul Poporului din Budapesta.

Cu atât mai tristă ne-a fost surprinderea însă atunci, când tot din ziare, am aflat că tribunalul Poporului din Budapesta, în urma revizuirii procesului său, i-a redus condamnarea la un an de închisoare şi l-a şi pus imediat în libertate, dovedindu-se că, constrâns fiind, a primit Comisariatul de evacuare al Budapestei.

Din această publicaţie am tras concluzia că Tribunalul Poporului din Budapesta n-a avut nici o idee de cele comise de dr. Joos Andor în Tg. Mureş şi poate n-a avut de unde să ştie că, această unealtă în mâna lui Endre László a trimis peste zece mii de nevinovaţi la moarte.

N-a ştiut şi n-a putut să ştie Tribunalul Poporului din Budapesta că, dr. Joos Andor a fost acela care a vegheat ca în Tg. Mureş şi jud. Mureş totul să se întâmple după voinţa criminalilor Jaross şi tovarăşilor săi, n-a putut să ştie că acest domn prefect s-a închis ermetic ca nu cumva cineva să poată interveni la dânsul pentru o mică uşurare sau proteguire împotriva procedurilor barbare, afişând chiar şi pe uşa biroului său că, „în chestiuni evreieşti nu primesc pe nimeni”. Acelaşi lucru l-a publicat şi în no. 95 din 28 Aprilie 1944 al ziarului său “Székely Szó” din Tg. Mureş ataşat aci în copie sub 1).

În acest ziar, sub titlul “Comunicare / Űzenet”, dr. Joos Andor a scris între altele următoarele:

Este îndeobşte cunoscut despre mine că sunt om de dreapta. Dar şi aceea trebuie să constat că, înainte de toate ţin înaintea ochilor mei, viitorul fraţilor mei maghiari şi au stat aproape de inima mea. În acest război provocat de evreimea internaţională, luptă şi sângerează tinerimea maghiară, Budapesta şi alte multe oraşe maghiare sunt ameninţate de atacurile de teroare neumane şi cauzează ruine. A sosit într-adevăr momentul să se rezolve problema evreiască, să înfrânăm şi să micşorăm influenţa economică uriaşă a evreimii, ca nu cumva să se repete stările din 1919. Pentru aceasta simt de datoria mea de a executa, în mod strict, toate ordinele guvernului, nimeni să nu se aştepte în aceasta vreo uşurare sau protecţie. În astfel de cauze nu sunt dispus să primesc pe nimeni.[subl. n]

Iată Onorat Tribunal, acesta este dr. Joos Andor cînd acţionează pe răspunderea lui proprie. Iată provocatorul fără conştiinţă, care nu ezită să scrie că “tineretul maghiar sângerează în războiul provocat de evreime şi că tot din această cauză este ameninţată atacurile de teroare Budapesta”.

S-ar putea crede că, chiar dacă Tribunalul poporului din Budapesta ar fi cunoscut această activitate provocatoare a lui Joos Andor, acest domn tot ar fi scăpat cu un an? Este imposibil!

Dar aceasta este numai o parte din activitatea de prefect a lui Joos Andor. Pentru că până unde a mers Joos Andor în provocaţiunea lui, în ilustrarea acesteia anexăm aci sub 2) articolul de fond intitulat “Zsidó siratás” / Jelirea evreilor / scris de dânsul în no. 141 din 17 Mai al ziarului său “Székely Szo”, care începe cu următoarea propoziţie:

“Umblu frate prin oraş şi văd feţe plângătoare, oameni trişti. Deşi frate, eu cred că nu doliu ci zile de sărbătoare au venit asupra oraşului”.

Cum nu ar fi zile de sărbătoare, doar numai zece mii de oameni nevinovaţi – între care darul cel mai scump şi cel mai nevinovat al soartei: nenumăraţi copii mici - i-a destinat morţii Joos Andor şi tovarăşii săi călăii.

Acest articol a fost trimis din biroul prefecturii la redacţia ziarului cu ordinul de a fi publicat. Sunt martori la aceasta Bernáth Ernest, fostul editor al ziarului şi dr. Lakatos Alexandru, avocat din Tg. Mureş precum şi eventualii martori care vor fi propuşi de aceştia.

[…………………………………………………………………………………………………….]

Pentru o mai bună caracterizare a lui Joos Andor vom aminti şi aceea că, atunci când Endre László a fost la Tg. Mureş şi a ordonat concentrarea evreilor din localitate pe terenul părăsit al depozitului fabricii vechi de ţigle din Tg. Mureş, unde nu exista nici un loc acoperit şi era lipsit de orice instalaţie de igienă, plan de la care s-a speriat şi primarul de atunci al oraşului, huliganul Májai Ferencz, care a persecutat pe evreii din localitate timp de patru ani şi a declarat că, mai bine îşi dă demisia dar nu-şi ia asupra lui acest barbarism.

Joos Andor nu a avut astfel de scrupule şi s-a angajat ca, în nopţile reci de la început de lună Mai să strângă mii şi mii de oameni sub cerul liber, între care bătrâni, copii mici, femei gravide scoase din paturi şi alţi bolnavi. Iar când medicul primar al oraşului l-a avertizat pe dl. Joos că lipsa de apă şi canalizare ar putea să provoace epidemii, dl. prefect a răspuns că “jidovilor le este destul de bine”.

Este meritul lui Joos Andor că această muncă de călău n-a fost nicăieri în Ungaria promovată cu atâta perfectă bestialitate ca în Tg. Mureş.

Suntem convinşi că cercetările vor mai descoperi încă multe alte fapte asemănătoare ale lui Joos Andor şi ne rezervăm dreptul ca să mai venim şi cu alte date despre bestialităţile numitului.

Cu stimă,

Dr. Charap Rosenfeld