INSTITUTUL  NAŢIONAL PENTRU

ASOCIAŢIA  EVREILOR  DIN

 STUDIEREA  HOLOCAUSTULUI

ROMÂNIA

 DIN  ROMÂNIA  “ELIE  WIESEL”

VICTIME ALE HOLOCAUSTULUI

 

 

 

 

 

PROCESUL

GHETOURILOR  DIN

NORDUL  TRANSILVANIEI

 

Volumul  II - MĂRTURII

 

 

 

Volum alcătuit de  OLIVER  LUSTIG

 

Editura  A E R V H

Bucureşti 2007

 

 

 

 

Ghetoul  SATU MARE

 

 

D E C L A R A Ţ I A

de acuzare a unui grup de supravieţuitoare

 

Subsemnatele victime acuzăm pe moaşa Apli Veronica, domiciliată în oraşul Baia Sprie pentru următoarele:

În anul 1944, 3 Mai, când s-a făcut deportarea evreilor din oraşul Baia Sprie au fost strânse toate persoanele de sex feminin în baia oraşului pentru a le face percheziţie pentru găsirea obiectelor de valoare. Pentru săvârşirea acestei percheziţii vaginale au fost însărcinate de poliţia fascistă Apli Veronica şi Kovacs Terezia, care au fost împuternicite ele singure pentru a îndeplini acest act de josnicie şi barbarism fascist.

Atunci, Apli Veronica, care singură, într-o cameră fără nici un control poliţienesc, făcea percheziţia vaginală, s-a ambiţionat într-atâta în serviciul bandiţilor fascişti, încât a chinuit femeile şi a atentat la virginitatea fetelor virgine, şi la mai multe fete virgine chiar le-a rupt himenul vaginal, după care percheziţie mai toate am fost bolnave câteva zile.

Deci noi, subsemnatele victime care ne-am întors din deportare, cerem în mod hotărât ca Apli Veronica, care  a săvârşit acest serviciu de bestialitate umană din propria sa iniţiativă şi din convingere fascistă, fiindcă n-a fost sub nici un control poliţienesc fiind singură cu victima în cameră, să-şi primească pedeapsa cuvenită şi să fie imediat arestată şi trasă la răspundere ca agent exponent al regimului fascist.

În aşteptarea arestării cât de grabnice a delicventului,

Rămânem cu deosebită stimă

Schvartz Ecaterina

Schvartz Elena

Schvartz Margarete

Norr Silvia

Baia Sprie, la 15 IX 1945


d e p o z i ţ i a

 

martorei Heilbrun Edith

casnică; etatea: 16 ani; domiciliul: Baia Sprie

16 Octombrie 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

În ziua de 3 Mai 1945, când s-au luat măsuri de internare a evreilor în ghetou în comuna Baia Sprie; din ordinul şefului de poliţie Görög, am fost adunate toate femeile la baia comunală unde am fost introduse rând pe rând într-o cabină, şi după ce am fost dezbrăcate, am fost examinate de bănuita care era moaşă comunală.

Numita a procedat cu brutalitate când am fost examinate, încât am avut dureri timp de câteva zile, însă nu a făcut nici o ruptură a himenului. Bănuita nu s-a spălat după examinările singuratice şi fiindcă eram numai singură cu dânsa în cameră, putea să omită să ne examineze cu atâta stricteţe. În total au fost examinate aproape 150 de femei şi examinarea a durat aproape ziua întreagă.

Altceva nu am de spus.

Citindu-i-se stăruie şi semnează

 

Preşedinte                                                                                                        Martor

Indescifrabil                                                                                               Heillbrun Edith

 


d e p o z i ţ i a

 

martorei Hirsch Ella

casnică; etatea: 23 ani; domiciliul: Baia Sprie

16 Octombrie 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………....]

În ziua de 3 Mai 1945, am fost şi eu examinată de bănuita şi aceasta a procedat cu brutalitate, însă fără a-mi cauza vreo rană.

Ştiu cazuri însă care, în urma examinării au avut hemoragii. Aceste persoane încă nu s-au întors din deportare. Aceste fete sunt din familia Grün şi Fogel. Eu personal nu am avut decât dureri, câteva zile.

Bănuita a procedat la examinare fără mănuşi şi, întrebând-o de ce nu foloseşte apă pentru a se spăla după fiecare în parte, a răspuns că nu are apă şi nici nu poate să procure. Puteam să ne infectăm în urma acestor măsuri neigienice.

În camera de examinare nu erau persoane străine astfel că, bănuita putea foarte uşor să omită a ne examina cu atâta rigoare deşi, este adevărat că a fost făcută atentă că, în caz că va fi găsită că a procedat cu superficialitate, va suporta consecinţele.

Altceva nu am de declarat.

Citindu-i-se stăruie şi semnează

 

Preşedinte                                                                                                        Martor

Indescifrabil                                                                                                   Hirsch Ella

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Weleminn Wilhelm

şef de orchestră; etatea: 41 ani; domiciliul: Baia Mare

18 Octombrie 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

După internarea evreilor în ghetou în luna Mai 1944, eu împreună cu alţi coreligionari făceam serviciu la o companie de lucru din Baia Mare. Cum aveam internată soţia şi alţi membrii de familie, m-am dus împreună cu mai mulţi prieteni din companie să le duc acestora de mâncare deoarece duceau lipsa de hrană. După ce am intrat, Nagy Eugen fostul şef al poliţiei, nu ne-a mai dat drumul să ieşim, din contra, pentru a ne pedepsi, ne-a dezbrăcat pe cei intraţi în număr de şase persoane şi a poruncit unui evreu puternic să ne dea 25 de lovituri în partea dorsală.

După ce a fost de faţă în tot timpul cât ne băteau, a rămas nemulţumit pentru motivul că loviturile nu au fost destul de puternice; a dat ordin unui Nyilas care era în ghetou, să dea acelui evreu care ne-a bătut, 25 de lovituri drept pedeapsă. Acesta a fost în aşa hal bătut, încât a rămas în nesimţire.

Condiţiile de alimentaţie erau foarte rele [pentru că nn] oraşul nu se îngrijea de hrană şi trebuia să se adune hrană de la casele evreieşti părăsite.

Am văzut, într-un rând, pe bănuitul Orgovany Iosif care, fiind în ghetou, a răsturnat cazanele cu mâncarea pregătită de internaţi pentru ei.

Când am fost învagonaţi în vagoanele de vite, am fost puşi câte 80 de persoane într-un vagon.

Altceva nu am de spus.

Citindu-i-se stăruie şi semnează

 

Preşedinte                                                                                                        Martor

Indescifrabil                                                                                          Weleminn Wilhelm

 


d e p o z i ţ i a

 

martorei Liedenthal Adel

casnică; etatea: 47 ani; domiciliul: Satu Mare

8 Octombrie 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………..]

Eu am locuit la familia Goldfinger Tiberiu din anul 1944, când am venit în oraş ca fată mică. Familia numitului , în luna Mai 1944, când au început în oraşul Satu Mare internările în ghetouri, avea o fetiţă în vârstă de 2 ani. Pentru a-i scăpa viaţa copilei de internare şi de suferinţele în ghetou, cu două luni înainte, prin luna Martie 1944 când au început persecuţiile evreilor, am convenit cu familia să adopt copila cu forme legale. În acest scop am şi fost la sedria fanala a oraşului unde am încheiat şi actele de adopţiune, înscriind copila pe numele meu. Totuşi, deşi eram sigură de viaţa copilei, când  au început prin luna Mai 1944, internările în ghetouri, am păzit-o, cu atât mai mult cu cât mama sa era deja internată iar tatăl său era atunci la munca obştească de unde nu s-a reîntors nici până acum.

Într-o zi de luni, pe când eram în piaţă unde voiam să fac cumpărături pentru a pleca cu copila la Budapesta unde credeam că îi voi putea servi un adăpost mai bun, când m-am reîntors am găsit în curte pe agenţii Vancea şi Vita de la poliţia oraşului, care mi-au dat ordin să duc fetiţa la poliţie căci este ascunsă de mine fiind evreică.

Numiţii agenţi mi-au declarat că nu ştiau că fata este din părinţi evrei, până când nu a fost făcut denunţul împotriva mea de bănuitul Grama Antal, Kerényi Stefan şi soţia, care locuiau în apeopiere de casa unde stăteam eu.

Cu toate stăruinţele depuse pe lângă agenţii amintiţi, aceştia nu au făcut nici o cesiune. Astfel încât copila a fost ridicată şi dusă în ghetou, la ordinul comisarului de poiţie Vajda, în prez ent fugit în Ungaria.

La poliţie am fost pe urmă bătută de agentul Vancea care mi-a dat mai multe lovituri cu un baston, de agentul Varadi şi de agentul Vita, pentru că am ascuns un copil de origine evreu pentru a nu fi dus în ghetou. I-am reproşat agentului Vancea că, numai datorită tatălui lui Goldfinger care l-a adus de la ţară în oraş a ajuns la ceva situaţie, şi aceasta îi este acum mulţumirea. Vancea, pe când consuma băutură în birou, mă insulta şi mă bătea.

Din ghetou, copila a fost deportată în Germania de unde s-a reîntors numai mama sa, iar copila a fost omorâtă prin gazare.

[…………………………………………………………………………………………………..]

 

Acuzator public                                                                                        Martor

Indescifrabil                                                                                          Liedenthal Adel


d e p o z i ţ i a

 

martorei soţia lui Dellman Andrei

casnică; etatea: 24 ani; domiciliul: Satu Mare

10 Octombrie 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………..]

Am fost internată în ghetoul Satu Mare în luna Mai 1944.

 Într-o zi, la ordinul comandantului ghetoului cu numele dr. Sárkozi, am fost trimisă împreună cu un grup de internaţi la poliţia din Satu Mare, pentru cercetări. De dimineaţa până la cinci după masă, am fost ţinuţi la poliţie şi audiaţi. Aici, eu am fost cercetată de către detectivul Várady care, deşi strict, a procedat omeneşte.

Ancheta s-a purtat asupra ascunderii valorilor familiei. După aceea, am fost trimişi înapoi în ghetou şi, peste o săptămână am fost chemată şi dusă la o grupă specială de inchiziţie care a lucrat în str. Datoriei.

Aici, am fost predaţi unor anchetatori speciali, oameni tineri îmbrăcaţi în civil, dar care  făceau parte din jandarmii speciali de front, de la Cluj. Aici, în prealabil, toată lumea a fost avertizată că n-are nici un rost să nu recunoaştem, pentru că ei au mijloace suficiente ca să ne constrângă să spunem adevărul.

Noi am aşteptat în curte şi deja acolo, am auzit vaietele şi strigătele victimelor. Nu peste mult [timp] a venit şi rândul meu. Am fost condusă în faţa unei comisii de trei [persoane] care au încercat să mă înduplece să declar unde e blana persană pe care, de altfel, niciodată nu am avut-o ca şi alte valori, spunând că ei sţiu foarte bine că am ascuns multe lucruri.

Între timp, a intrat şeful lor, tot în civil, un om mic, blond care a spus că n-are nici un rost să vorbească şi să treacă la fapte. Atunci, am fost prinsă şi după ce am fost obligată să dau jos pantofii, m-au culcat pe o bancă şi unul dintre ei m-a prins cu genunchii iar celălalt a început să mă bată la tălpi cu o bâtă lungă, până când el a obosit. Pe urmă, mi-a ridicat haina şi m-a bătut acolo unde a putut. Eu am strigat şi m-am văitat de chinuri. Am fost bătută groaznic şi după aceea obligată să fac pas alergător în jurul camerei, apoi obligată să-mi trag pantofii, ceea ce era un chin.

Din nou am fost anchetată să spun adevărul – unde sunt ascunse valorile – şi pentru că nu am spus, au repetat acelaşi procedeu. Din nou mi-au dat jos pantofii, din nou am fost bătută şi schingiuită. În timpul bătăii, a intrat conducătorul lor spunându-le să mă bată şi mai bine. Atunci am fost trimisă afară şi am aşteptat într-o altă curte până când am fost din nou chemată şi trimisă înapoi în ghetou. Am fost atât de zdrobită, încât corpul meu a fost plin de urme vinete şi n-am putut să umblu fiind transportată de două persoane.

Peste o săptămână, din nou am fost chemată la anchetă şi atunci de frica bătăii, m-am prezentat benevol la un transport ca să fiu deportată cât se poate de urgent; astfel, am scăpat de alte schingiuiri.

Nu cunosc numele acestor anchetatori. Ştiu că, multe alte persoane au fost schigiute la fel. Între acestea sunt: Princz Paul, Beer comerciant de coloniale, Edelman şi mulţi alţii.

Altceva nu am de spus.

După citire stăruie şi semnează.

 

Acuzator public                                                                                        Martor

Indescifrabil                                                                                          Delmann Endrené


d e p o z i ţ i a

 

martorului Borghida Iosif

avocat; etatea: 51 ani; domiciliul: Satu Mare

4 Octombrie 1945

 

 […………………………………………………………………………………………………..]

În urma reglementării situaţiei juridice a evreilor, s-a consituit un aşa numit sfat evreiesc şi subsemnatul am fost desemnat ca membru şi vice preşedinte al acestui sfat. Una dintre atribuţiunile cele mai importante a fost contactul cu conducătorii administraţiei publice. Astfel, am avut ocazia să cunosc activitatea şi atitudinea reprezentanţilor acestor autorităţi care au fost pe lângă primarul Csoka, consilierul Pirkler, ajutorul de primar Papp Zoltan, comandantul legiunii de jandarmi lt. col. Vitéz Demény.

Nu am observat ca subprefectul Boér să fi avut vreun rol mai important. În schimb, avea un rol inportant Czégény, inspector de poliţie şi Sárkozi Bela, comandantul efectiv al ghetoului.

În ce priveşte designarea teritoriului ghetoului, această operaţie a fost făcută de organele administraţiei.

Până la mutarea evreilor din provincie, am fost aşezaţi astfel încât ântr-o odaie normală erau plaste 10-15 persoane. Întrucât după acest aranjament au mai fost aduşi vreo trei mii de evrei din Carei şi câteva mii din satele judeţului, situaţia a devenit insuportabilă. Foarte mulţi oameni au fost aşezaţi în pivniţe şi poduri în condiţii mizerabile. Eu am intervenit personal pe lângă conducătorii de mai sus, dar nu au onorat cererile noastre – deşi au promis – pentru extinderea teritoriului ghetoului.

La intrarea pe teritoriul ghetoului, toată lumea a fost stricr percheziţionată, iar la femei au făcut şi perchetiţie vaginlă în condiţii ruşinoase. Toate valorile, am fost nevoiţi să le depunem şi să le predăm unu ofiţer de poliţie sau de jandarmi.

În ce priveşte alimentaţia, am primit de la primărie alimente, atît de insuficiente încât din raţia aceadsta nu s-a putu trăi; astfel, noi, din banii adunaţi pentru scopuri comune, am plătit odată 200 000 de pengö consilierului Pirkler pentru ca să fim aprovizionaţi din afară. Notez că această sumă au acceptat-o în preziua deportării.

Noi nu ştiam care va fi soarta noastră, iar reprezentanţii autorităţilor au făcut tot posibilul ca să ne inducă în eroare. Am fost încurajaţi să continuăm lucrările de construcţie, de introducere a curentului electric, al apaductului, canalizare etc, pentru ca să ne convingă în credinţa noastră, că vom trăi aici şi nu vom fi transportaţi.

Totuşi, cu puţine zile înainte de transportare, s-a lansat un zvon între internaţi, că vom fi transportaţi peste frontieră. Masele au manifestat o stare de revoltă fiind hotărâte să moară  mai bine aici, decât să se lase să fie deportaţi. În această situaţie, cunoscând răspunderea conducătorului, am cerut audienţă la prefectul Endrödi prin intermediul poliţistului Czégény ca să pot cunoaşte o declaraţie autentică asupra soartei noastre. Nu am fost primit de prefect ci de lt. col. Vitéz Demény, căruia, arătîndu-i zvonurile şi îngrijorările noastre, am cerut să-mi spună precis ce ştie despre soarta noastră.

El mi-a declarat pe onoarea lui de ofiţer că nu vom fi transportaţi peste frontierele ţării ci în interior şi pentru muncă.

Această informaţie, de la o persoană oficială şi în post de conducere, eu am difuza-o între masele internaţilor şi astfel m-am făcut unealta inconştientă a călăilor care au urmărit, prin inducere în eroare, să împiedice evadările.

Dar au continuat propaganda de inducere în eroare şi, după plecarea mai multor transporturi, am primit informaţii „confidenţiale” în sensul că, trenurile cu oameni au fost duse la o fermă lângă Debrecen Nyilas Puszta sau lângă Kosice etc., etc. şi noi le-am crezut. Acesta e motivul că, din ghetoul de la Satu Mare numărul evadaţilor nu trece de 5-6 persoane.

De altfel, şi paza ghetoului era deosebit de strictă. Pentru a ne intimida, în timpul nopţii au circulat camioane cu farurile aprinse şi cu mitraliere montate. Au fost unele cazuri de evadare simulată pentru a pune mâna pe ultimele valori ascunse cu atâtea riscuri, pentru ca după primirea valorilor [de la] respectivul acesta să fie readus din nou în ghetou. Cunosc cazul dnei Marcovici care, a predat valorile importante ascunse unui poliţist; acesta a făcut ca şi cum în timpul evadării ar fi descoperit victimile, le-a dus la poliţie unde au fost crunt schingiuite şi aruncate din nou în ghetou. În schimb, valorile nu au fost restituite.

Din ordinul comandantului ghetoului cu numele Sárkozi Bela, comisar de poliţie, au exercitat o presiune extraordinară prin intimidare asupra oamenilor pentru ca toate valorile să fie predate.

După o propagandă intensă de intimidare făcută de Sárkozi şi de Czégény, inspector de poliţie, au pus în faţa reşedinţei sfatului evreiesc un coş cu scopul ca, într-un anumit interval de timp, toată lumea are dreptul de a arunca în acest coş valorile fără să fie observat şi pedepsit.

În urma acestei mărinimii a poliţiştilor, s-au adunat de la internaţii intimidaţi, valori foarte mari în bijuterii, cesuri, brăţări etc. Ghetoul a fost vizitat în mai multe rânduri mai ales de către Czégény, inspector de poliţie şi vitéz Demény lt. col. de jandarmi. Aceştia au venit să ne viziteze în ghetou şi pentru a se delecta cu situaţia noastră mizerabilă. Cu astfel de ocazii, noi conducătorii am transmis plângerile noastre cu privire la cazare, la alimentare şi la schingiuirile făcute de detaşamentul special de inchiziţie. Susnumiţii totdeauna au promis măsuri de îmbunătăţire însă niciodată nu au făcut nimic. Contacte mai intense am avut cu consilierul Pirkler Ernest, actualmente învinuit.

Acest Pirkler a jucat rolul unui executant efectiv. În legătură cu situaţia mea personală: a făcut promisiuni cumnatului meu Frederich Prinz, scutit conform dispoziţiilor pe atunci în vigoare, că va aranja şi scutirea mea şi a familiei mele. În acest scop a şi preluat de la cumnatul meu un port ţigaret de aur de mare valoare dar nu a făcut nimica deşi eu aveam cinci decoraţii şi puteam să fiu scutit. Acest Pirkler ne-a comunicat totdeauna să fim siguri că nu vom fi transportaţi şi când a început transportul evreilor din provincie, atunci ne-a ademenit cu aceea că numai evreii din provincie şi nu cei din Satu Mare vor fi deportaţi.

În general, acest învinuit Pirkler, de la început a jucat rolul uni protector al populaţiei evreieşti, dar totdeauna numai în aparenţă. În realitate a executat ordinele. Pentru a arunca praf în ochii noştri, a adus odată [în ghetou] o cantitate de ţigări.

Faima ghetoului era grupa specială a jandarmilor îmbrăcaţi în civil care s-a ocupat cu anchetarea persoanelor bănuite cu ascunderea şi nedeclararea valorilor. După informaţiile noastre, aceşti schingiuitori ar fi făcut partedin jandarmeria de la Cluj.

Oamenii aduşi în faţa acestor anchetatori, au fost bătuţi şi schingiuţi cu mijloace rafinate. Era o metodă generală de a bate şi strânge testicolele la bărbaţi, de a schingiui cu bătaia la tălpi şi la mâini cu bastoane de cauciuc. Bătaia s-a făcut fără a lua în considerare dacă aceia au avut sau nu au avut averi ascunse. Gerő Alexandru, comerciant de cereale, într-o zi a fost grav schingiuit. A doua zi, a fost din nou chemat şi, de groaza schingiuirii, s-a sinucis. Dintre cei mulţi schingiuiţi cunosc numele bijutierului Gross Samuil, Libovici Leopold, Spitz Bela, Salamon Henrich, Princz Iosif, Reiter Moritz etc. După părerea mea, primarul Csoka necondiţionat a trebuit să aibă cunoştinţă de  acest procedeu. Dar nici el, nici ceilalţi, aşa cum am declarat, nu au putut sau nu au vrut să facă nimic, deşi au promis că vor interveni pentru încetarea acestor barbarii. Această teroare a fost exercitată astfel încât, lumea s-a străduit să fie transportată [deportată] cât mai curând. Unul dintre acei care au fost grav bătuţi este Hazenfeld, comerciant de fier, reîntors din deportare. Despre bătăi şi schingiuiri m-am plâns şi învinuitului Pirkler.

Nu cunosc nimic cu privire la persoana jandarmilor schingiuitori, dar ştiu că, un individ cu numele Marcovici Herman, reîntors din deportare şi care actualente se află la Budapesta, probabil cunoaşte pe unul dintre ei. Acest lucru îl ştiu de acolo că, în acel timp, am aflat că are legături personale cu unul dintre jandarmi şi am vrut să facem uz de această cunoştinţă.

Au fost anchetate zilnic 15-20 persoane şi, această muncă s-a făcut până la transportarea [deportarea] ultimului om. Chiar şi în ultima zi.

Pentru a amâna data transportării, am încercat să cerem amânare, anunţând că avem cazuri de tifos exantematic. Deşi în astfel de cazuri s-a făcut carantină în alte locuri, în Satu Mare cei îmbolnăviţi şi anturajul lor au fost îmbarcaţi în vagoane separate şi vagoanele prevăzute cu etichete arătând că sunt bolnavi de tifos.

 

Preşedinte                                                                                                                  Martor

Indescifrabil                                                                                                          Borghida Iosif