INSTITUTUL  NAŢIONAL PENTRU

ASOCIAŢIA  EVREILOR  DIN

 STUDIEREA  HOLOCAUSTULUI

ROMÂNIA

 DIN  ROMÂNIA  “ELIE  WIESEL”

VICTIME ALE HOLOCAUSTULUI

 

 

 

 

 

PROCESUL

GHETOURILOR  DIN

NORDUL  TRANSILVANIEI

 

Volumul  II - MĂRTURII

 

 

 

Volum alcătuit de  OLIVER  LUSTIG

 

Editura  A E R V H

Bucureşti 2007

 

 

 

 

Ghetoul  ORADEA

 

 

Poliţia de Stat Ungară Căpitănia Budapesta – Secţia Politică

 

 

 

P R O C E S  V E R B A L

privind declaraţia

martorului Dezső László

 

 

Numirea şi activitatea la comandamentul militar de la Oradea a lui vitéz Rajnay Karoly a provocat disperare deosebit de mare mai ales în rândurile populaţiei evreieşti. Din prima zi a numirii sale a manifestat un comportament pronunţat antisemit şi de dreapta. Imediat după numirea sa de comandant militar, prima sa măsură luată  în septembrie 1940 a constat din mutarea la marginea oraşului, în mod samavolnic, fără să fi existat asemenea dispoziţii legale restrictive, a magazinelor evreieşti ce funcţionau de decenii în imobile proprietate creştină.

Tot în aceeaşi perioadă, Rajnay a dispus rechiziţionarea de alimente şi, deşi ordinul avea un caracter general, acesta se aplicat în cea mai mare măsură  şi cu maximă severitate la populaţia evreiască astfel încât Rajnay a ordonat percheziţii în casele acestora, iar militarii săi, răvăşind totul, au luat cu ei toate alimentele găsite.

Având în vedere vârsta mea înaintată, iar evenimentele din ultimii ani m-au zguduit în mod considerabil, nu mai sunt în stare să-mi aduc aminte de date precise, concrete, însă fapt este că amintirile de mai sus mi-au revenit de mai multe ori şi că acestea au provocat în rândurile populaţiei evreieşti o enormă exasperare.

[ ………………………………………………………………………………………………….]

 

      Acuzator public                                                                                                Martor

Dr. Gyarmathy István                                                                                        Dezső László


Poliţia de Stat Ungară Căpitănia Budapesta – Secţia Politică

 

 

P R O C E S  V E R B A L

privind declaraţia

martorului dr. Kovács Jozsef, avocat;

Budapesta, 10 Noiembrie 1945

 

 

La sfârşitul anului 1940, fratele meu, dr. Kovács Dezső împreună cu socrul său, Reich Jozsef, fabricanţi de bioxid de carbon, au cerut scriptic şi prin mesaje verbale ajutor împotriva dispoziţiilor lui Rajnai-Reiner Karoly care, a pus militarii să le ocupe fabrica şi îi obliga, respectiv dorea să-i oblige să-şi vândă fabrica unui individ desemnat de el. Adjutantul lui Rajnai-Reiner, comandantul armatei de ocupaţie, l-a dus la Rajnai, unde a fost reţinut timp de mai multe ore şi, atât Rajnai cât şi adjutantul său au urmărit să-l determine, prin urlete şi ameninţându-l că-l bat până moarte, să predea fabrica. Fiind informat despre cele întâmplate, prin telefon sau telegrafic, mi-am chemat rudele la Budapesta ţinându-le aici timp de trei-patru săptămâni fără anunţarea poliţiei. Din cauza situaţiei de la Oradea, ei nu au cutezat să se urce în tren în gara oraşului, luând trenul la Episcopia Bihorului. Eu m-am dus la Oradea unde am căutat legături şi printr-un avocat pe nume Koczia(?) am aflat că Rajnai l-a pus la conducerea întreprinderii pe avocatul scaunului vitejilor (vitézi szék) – numele acestuia nu mi-l aduc aminte – şi care cu preţul unor sacrificii pecuniare apreciabile mai târziu s-a retras din fabrică. Ştiu că situaţia era identică la fabrica de sifoane Vali. Dr. Vali a fost ţinut în arest timp de mai multe zile şi au reuşit să-l forţeze să-şi vândă uzina. Pe atunci, despre Rajnai-Reiner se vorbea că este un copoi care îi despoaie de bunuri şi îi şantajează personal pe acei evrei unguri care au susţinut la Oradea cultura maghiară, cărora se datorează că la Oradea a existat teatru şi presă maghiară, care au susţinut financiar partidul maghiar.

Despre ghetou ştiam din auzite (parţial din scrisorile trimise pe ascuns, cît şi din scrisorile primite de la creştini şi din informaţiile culese de la creştinii pe care îi trimisesem acolo) că depăşea orice imaginaţie. Fratele meu îmi scria că este imposibil de povestit, de descris suferinţele îndurate. Diferitele schingiuiri, bătăi, privarea de alimente şi de apă erau la ordinea zilei. O femeie creştină mi-a scris că şi transportarea la gară s-a desfăşurat în asemenea condiţii încât, timp de zile întregi nu mai era în stare să mănânce, să doarmă şi niciodată nu o va uita. Pentru toate îi învinuieşte pe Rajnai şi pe colonelul de jandarmerie Peterffy care, împreună cu familiile lor au savurat cu desfătare sadică chinuirea cetăţenilor.

Nu doresc să declar mai mult. Am depus mărturia conştient fiind de răspunderea mea penală.

 

      Grefier                                                                                                  Martor

Indescifrabil                                                                                          Dr. Kovacs Jozsef


Poliţia de Stat Ungară Căpitănia Budapesta – Secţia Politică

 

 

 

P R O C E S  V E R B A L

privind depoziţia

martorului Kajari Gábor, inginer;

domiciliul Oradea

 

Mă aflam la Oradea când, în 1940 Rajnai Karoly a preluat comandamentul orăşenesc. Cunosc, pentru că noi evreii orădeni cu toţii am simţit presiunea pe care persoana şi apariţia lui Rajnai a exercitat-o asupra noastră. Nu acorda evreilor aprobare de călătorie. A refuzat şi mătuşii mele aprobarea solicitată de a călători la Budapesta. Aveam cunoştinţă chiar atunci despre faptul că a condus o acţiune bine pusă la punct împotriva întreprinderilor evreieşti, în mod deosebit împotriva fabricilor de alcool şi sifon. A ordonat ocuparea de către militari a fabricilor de alcool Vali-Reichovits. Nu am cunoştinţă despre faptul că Vali ar fi fost francmason, dar ştiu că era ofiţer invalid de război care dispunea de cele mai frumose decoraţii şi astfel în virtutea art. IV/1939 trebuia să fie considerat cetăţean ungar cu drepturi depline, nemaivorbind despre faptul că în timpul ocupaţiei româneşti s-a expus în apărarea maghiarimii.

Conducerile acelor fabrici pur şi simplu au fost excluse din fabrică, inventarul a fost rechiziţionat şi [Rajnai] a iniţiat tratative cu conducerile, vrând să-i oblige să închirieze [întreprinderile respective n.n] unor creştini indicaţi de el sau să le vândă acestora. A pus acolo aşa-numiţi comisari de uzină care [ ....].

În afară de asta, doar 10% din medici au primit aprobare de funcţionare. Aceste aprobări nu au fost acordate unor medici care conform art. IV/1939 erau scutiţi de legislaţia antievreiască. Şi avocaţii se aflau într-o situaţie identică. Nu i-a acordat aprobare de funcţionare nici avocatului Fenyo, invalid de război 75%.

Depăşind limitele prevăzute de lege, a retras dreptul de funcţionare al tipografiilor şi brutăriilor mai mici. Este memorabil cazul hotelului Weislovits. Voia să-l forţeze şi pe Weislovits să-şi vândă hotelul. Weislovits, care se număra printre cei mai distinşi maghiari din oraş, a obţinut audienţă la guvernator (i.e, Horthy) şi astfel şi-a putut menţine hotelul. Am cunoştinţă despre faptul că Rajnai, cu ocazia prezenţei la el a contabilului unei farici de alcool, i-a zis acestuia să se grăbească deoarece nu-i face nici o plăcere să se afle în aceeaşi încăpere cu un evreu. Mai ştiu că la ghetoizarea ulterioară s-a pronunţat aprobativ, era de acord cu exproprierea avuţiilor şi, până şi atunci când ruşii se aflau la un pas de Oradea, el continua să aţâţe în favoarea războiului.

În ghetou am fost trataţi într-un mod ce era departe de tratamentul la care aveau drept prizonierii de război. Echipamentul spitalului nostru a fost luat, bolnavii contagioşi şi alienaţii au fost puşi laolaltă cu noi. Primăria a rechiziţionat alimentele noastre; mâncarea gătită în bucătăria comună era necomestibilă. Ni s-a luat curentul. În încăperile unde se desfăşurau interogatoriile, aveau loc schingiuiri groaznice. Tot oraşul ştia despre acestea, cei de la primărie anunţau că creştinii treuiau să prezinte toate bunurile evreieşti pentru că evreii le declaraseră. Maşina funcţionarilor primăriei intra permanent [în ghetou - nn], administraţia publică putea vedea totul dacă vroia. Procesul-verbal privind decesul victimelor  interogatoriilor era întocmit de medicul legist al primăriei. Afirm că  situaţia din lagărele germane erau net superioară din punct de vedere sanitar, al aprovizionării şi al aşezării faţă de cea de la Oradea.

 

            Grefier                                                                                            Martor

            Feher                                                                                                   Kajari Gábor


Poliţia de Stat Ungară Căpitănia Budapesta – Secţia Politică

 

 

 

P R O C E S  V E R B A L

privind declaraţia

de martor a fostului Ministru de Interne Ungar Jaross Andor;

domiciliul: Budapesta

 

 [ ………………………………………………………………………………………………….]

La începutul activităţii mele ca ministru de Interne, în privinţa numirilor de prefecţi am avut în vedere principiul decisiv ca, în calitate de  prefecţi, să fie numiţi exclusiv persoane naţional-socialiste sau simpatizante cu acel ideal.

Astfel, l-am invitat pe generalul vitéz Rajnai Karoly, despre care ştiam că în timpul când era comandant militar la Oradea în faţa populaţiei de acolo, s-a manifestat drept un progresist de dreapta. Referindu-se la motive familiale, după un răstimp de câteva zile de gândire a acceptat însărcinarea. I-am amintit lui Rajnai că este binevenit la Guvernator (i.e. Horthy). Numirea lui nu a avut loc sub nici o presiune. Nu-mi amintesc dacă Rajnai ar fi condiţionat numirea de o dată [anume nn].

Astfel, conform dreptului nostru public, în timpul cât Rajnai era prefect el şi-a asumat răspundere pentru tot ce s-a întâmplat în Bihor.

Rajnai niciodată nu a protestat la mine în privinţa ghetoului de la Oradea; mai mult, îmi aduc aminte că, atunci când în cuvântarea mea de la Oradea am declarat că sunt mulţumit cu ghetoul, nu m-a lămurit în privinţa situaţiei de acolo. Afirm că Rajnai niciodată, în nici o formă, nu a încercat faţă de mine să atenueze [atrocităţile] de acolo.

Atunci când la 8 August am demisionat, în mod firesc Rajnai a demisionat de asemenea. Nu am de declarat altceva.

 

            Grefier                                                                                            Martor

            Feher                                                                                                   Jaross Andor


d e c l a r a ţ i a

 

martorului Aron Iosif

proprietar de atelier de cartonaj; domiciliul: Oradea

2 Decembrie 1945

 

[ ………………………………………………………………………………………………….]

La sfârşitul lui aprilie 1944 am fost concentrat  lângă Aleşd la construcţie de drumuri. M-am aflat aici până la aproximativ 10 mai, când întregul grup de muncitori a fost dus în ghetou, unde timp de trei zile am stat închişi în templu.

După aproximativ două zile am fost dus în pivniţa Dreher unde, după ce m-au repartizat la aşa-numitul grup de investigare nr. 1, am fost întrebat unde am ascuns banii. Nevrând să-i declar, jandarmul investigator s-a apucat să mă tortureze. Mă bătea la talpă, la palmă şi pe întregul corp cu un baston de cauciuc şi, pentru că refuzam să mărturisesc, mi-a conectat la curent gâtul, faţa. În urma curentării, pielea de pe faţă a crăpat; timp de patru zile am stat acolo fiind bătut zilnic; am fost  lăsat să plec doar după ce, ne mai suportând durerile, am mărturisit {unde se aflau} ascunse valorile mele.

Soţia mea, care încă nu s-a întors din deportare, a fost adusă şi ea, concomitent, fiind bătută şi torturată prin curentare. Până mă aflam acolo am văzut bărbaţi şi femei atât de tare chinuiţi cu bătăi şi curentare încât au fost scoşi din camera de tortură pe targă pentru că nu puteau sta în picioare. Dr. Osvath neputând suporta torturile s-a sinucis. Stătea culcat lângă mine aşa că am văzut cât de groaznic fusese bătut, organul genital fiindu-i conectat la curentul electric.

Încă atunci când mă aflam în templu, am observat că a venit Endre Laszlo însoţit de locotenent-colonelul Peterffy pentru a vedea ghetoul; au intrat şi în templu şi la vederea înghesuielii au constatat cu bucurie izbucnirea suferinţei de pe feţele celor prezenţi.

Nu am de declarat nimic în plus. Declaraţia de faţă a fost dată fără nicio constrângere.

 

Aron Iosif


d e c l a r a ţ i a

 

martorului Shapira Iuliu

domiciliul: Oradea

8 Decembrie 1945

 

[ ………………………………………………………………………………………………….]

Am ajuns în ghetou la 4 mai 1944 şi am lucrat în biroul spitalului de ghetou; astfel i-am putut observa pe toţi  care au ajuns la noi din beciul şi camera de tortură a fabricii de bere Dreher. O mică parte a lor avea nevoie doar de prim-ajutor din partea noastră, dar erau foarte mulţi aduşi la noi pe targă. Jandarmii investigatori executau ordinul locotenent-colonelului Péterffy – pe care l-am auzit şi eu – conform căruia prin recurgerea  la toate mijloacele de tortură evreii trebuiau puşi să mărturisească  unde şi-au ascuns valorile. O cunoştinţă bună de a mea, Berger Miklos, care tot din mâinile călăilor - care acţionau în beciul de la Dreher - a ajuns pe jumătate mort la noi, atât de tare distrus sufleteşte cât şi fizic încât temându-se de grozăviile ce-l mai aşteptau, s-a otrăvit cu morfină. A stat patru zile la spital până când în sfârşit a decedat. Soţia lui l-a rugat pe căpitanul Garai să permită să stea alături de el, dar a fost refuzată. După ce a murit Berger Miklos şi cadavrul a fost depus în încăperea  morţilor, m-am dus acolo să-l văd: la cinci zile după moarte mai erau vizibile urmele torturilor şi bătăilor, întregul corp era plin de echimoze, mâinile, picioarele erau anormal umflate.

Comerciantul textilist London Lajos, după ce a scăpat de călăii lui Péterffy mi-a arătat mâinile şi picioarele zdrobite.

Am văzut la Auschwitz corpul doamnei dr. Polacsek Pálné şi încă şi atunci mai erau bine vizibile urmele torturilor. Întregul ei corp era vineţiu şi verde.

Profesoara Goldberger Noemi ajunsă de asemenea în camera de tortură i-a spus investigatorului că nu este din localitate şi nu are avere ascunsă, la care investigatorul a lăsat-o să plece, spunându-i: „Nu povesti nimănui că aici nu ai fost maltratată deoarece eu am instrucţiuni severe din partea domnului locotenent-colonel Péterffy că nu este voie ca cineva să scape de aici fără a fi bătut”.

În ultimele zile, din fiecare casă din ghetou erau duşi oameni la Dreher şi torturaţi, indiferent dacă aveau sau nu ceva bani. Sistemul era că erau duşi la Dreher din acea parte {a ghetoului din care} în ziua următoare erau deportaţi astfel, încât din camerele de tortură erau duşi direct la vagoane.

Dr. Gellert Miksáné s-a aflat timp de cinci zile în camera de tortură de la Dreher şi la ieşire a povestit cum a fost chinuită cu un vibrator, la indicaţiile lui Péterffy.

Aceasta este declaraţia pe care o susţin şi o semnez [cu mâna -nn] proprie.

 

Shapira Iuliu

d e c l a r a ţ i a

 

martorului Rothbarth Zoltan

săpunar; domiciliul: Oradea

1 Decembrie 1945

 

Fac următoarea declaraţie legată de locotenent-colonelul Péterffy Jenö, comandantul ghetoului:

Am fost dus în ghetoul de la Oradea împreună cu familia în primele zile ale lunii mai 1944. În spaţiile depozitului de bere Dreher, au fost create secţii de urmărire ale jandarmeriei unde oamenii au fost duşi cu sutele pentru a fi investigaţi.

Eu am fost chemat la Dreher pe 13 mai, unde am fost interogat în secţia VIII-a de urmărire. Aici s-au năpustit asupra mea ca să spun unde mi-am ascuns valorile. Am răspuns că nu am ascuns nimic, la care s-au repezit la mine, m-au bătut cu bastonul de cauciuc, apoi m-au supus următoarelor torturi.

Mi-au legat de picioare şi de gât electrozi şi m-au conectat la curentul electric. În urma unor chinuri groaznice am mărturisit unde am ascuns obiectele mărunte, reprezentând o valoare minimă. Apoi i-am rugat să nu mă mai maltrateze. Printre ei existau şi câţiva mai de bun simţ care mi-au răspuns că acţionează aşa cum le ordonase locotenent-colonelul Péterffy.

Am văzut foarte mulţi oameni, torturaţi la fel cum eram eu, care au fost interogaţi la celelalte secţii de investigaţii cu aceleaşi metode cum am fost eu. Am văzut oameni bătuţi foarte grav, care ieşeau din mâinile torţionarilor pe jumătate morţi şi am cunoştinţă despre faptul că, la Dreher mulţi oameni au fost omorâţi în bătăile administrate de către investigatori. În asemenea stare l-am văzut pe comerciantul de pene şi fabricantul Motzen Samu pe care l-au dus pe targă drept la spital, pe angrosistul Leitner Nandor, şi pe mulţi alţii.

După ce am ieşit de la Dreher, am raportat la comandamentul jandarmeriei că am ordin de chemare la un detaşament de muncă şi, după ce am arătat ordinul, am fost escortat la comandamentul militar ca de acolo să intru la corpul meu de armată de la Baia Mare. Aici am stat cinci zile în arest la comandamentul gării, timp în care au mai fost aduşi 27 de detaşamentişti evrei scoşi din trenuri la ordinul locotenent-colonelului Péterffy deşi cu toţii aveau legitimaţii militare reglementare şi bilete de voie. În a şasea zi, comandantul militar ne-a încredinţat, pe toţi cei 28, jandarmilor care veniseră după noi şi care ne-au transportat în ghetou. Aici am fost aliniaţi în faţa comandamentului jandarmeriei unde, după o aşteptare de jumătate de oră, a apărut locotenent-colonelul Péterffy; acesta l-a întrebat pe comandantul jandarmilor care ne-au adus: „cine sunt ăştia?” Când plutonierul a raportat că sunt 28 de detaşamentişti aduşi de la comandamentul gării, locotenent-colonelul Péterffy a dat ordin să fim percheziţionaţi cu toţii, iar după percheziţie să rămânem în ghetou. Atât eu cât şi ceilalţi detaşamentişti aduşi {atunci} am fost deportaţi.

Sora mea a fost dusă şi ea la Dreher, iar când a ieşit nu era decât o epavă de om. A stat culcată timp de zile întregi şi a povestit că i-au introdus în vagin şi în gură electrozi şi o curentau. În plus, avea hemoragie internă de la bătăi.

 

Rothbarth Zoltan


d e c l a r a ţ i a

 

martorei soţia lui Kahan Solomon

casnică; domiciliul: Oradea

1 Decembrie 1945

 

[ ………………………………………………………………………………………………….]

În perioada ghetoizării locuiam în palatul Ullman; deşi nu eram consideraţi bogătaşi; în ziua precedentă ghetoizării, respectiv deportării s-au prezentat la locuinţa noastră jandarmi îmbrăcaţi civil care ne-au dus pe mine, pe cumnatul meu şi pe sora mea la centrul de investigaţii Dreher. Acolo i-am văzut pe locotenent-colonelul Péterffy, pe căpitanul de poliţie Toperczer Ferenc şi pe comandantul ghetoului Nemethy Karoly.

Imediat după ce am ajuns acolo mi s-a ordonat să mă dezbrac complet, m-am supus ordinului; am fost acoperită cu un cearceaf ud, am fost pusă să mă culc pe jos şi au început să mă bată cu o bâtă de cauciuc, până am leşinat. Tot corpul era acoperit de echimoze care erau vizibile chiar după săptămâni de la torturile groaznice şi aveam mari dureri.

Cumnatul meu, Weinstock Mayer din Oradea, a fost supus curentărilor în urma cărora şi-a pierdut cunoştinţa până a înnebunit complet, apoi a trebuit transportat pe targă; şi-a pierdut minţile, vorbea verzi şi uscate. Şi la tren a fost dus pe targă, fiind aruncat în vagon ca un hoit; nu era conştient şi a murit în chinuri groaznice înainte de pornirea trenului. Cu toate acestea, cadavrul lui nu a fost scos şi a fost dus până la Auschwitz. Văzând asta, mai multe persoane din vagon şi-au pierdut minţile şi scoteau nişte sunete nearticulate.

Toate acestea s-au întâmplat sub îndrumarea personală a locotenent-colonelului Peterffy pe care suferinţele îl  desfătau. La secţia de investigaţii Dreher am văzut cum erau torturaţi în modul cel mai inuman fetiţe şi băieţi care erau la fel interogaţi şi curentaţi ca şi noi.

Locotenent-colonelul de jandarmerie Peterffy i-a asmuţit ca o fiară  împotriva noastră pe jandarmi care îndeplineau cu fidelitate {ordinele acestuia} şi aproape că se ambiţionau în torturarea noastră peste măsură. Am fi preferat să ne execute pe loc, atât de insuportabile erau interogările şi torturile executate la comanda lui Péterffy.

Am discutat cu un jandarm care mi-a spus, cu durere, că jandarmii nu fac toate astea cu plăcere, dar locotenent-colonelul Péterffy a dispus ca jandarmii care manifestă cea mai mică nesupunere să fie concediaţi imediat.

Femei şi bărbaţi cu faţa deformată, cu corpul plin de echimoze stăteau culcaţi goi pe jumătate morţi; trecea pe lângă ei cu un bici în mână şi câteodată lovea cu cizma în corpurile ce se zvârcoleau pe jos, {strigînd}: evrei murdari, aici vă veţi prăpădi, credeaţi că va veni Ioşca Stalin?”.

La interogatoriu, radioul urla toată ziua pentru a estompa groaznicele vaiete cauzate de dureri. Totul era inuman, credeam că nu vom putea suporta, când leşinam începeau să mă ne bată iar şi iar.

Declaraţia o susţin şi o semnez.

 

Kahan Salamonné


d e c l a r a ţ i a

 

martorei soţia lui Klein Alexandru

funcţionar; domiciliul: Oradea

1 Decembrie 1945

 

[ ………………………………………………………………………………………………….]

Înainte de constituirea ghetoului de la Oradea soţul meu Klein Sandor a intrat la detaşamentul de muncă de la Aleşd.

Iar când a luat fiinţă ghetoul, la ordinul locotenent-colonelului Péterffy, toţi detaşamentiştii au fost aduşi acolo. Permanent soseau apeluri ca să se prezinte toţi care au ascunse ceva valori, averi şi nu vor avea de suferit deloc. Noi nu aveam aproape nimic, doar aşternuturile de pat pe care nu le-am dus în ghetou - le dădusem spre păstrare - şi soţul meu s-a prezentat de bunăvoie pentru a le declara. El s-a dus în pivniţa fabricii Dreher şi s-a prezentat la unul din grupurile de urmărire. A fost condus într-o încăpere unde erau prezenţi însuşi Péterffy şi un alt ofiţer superior de jandarmerie. Soţul meu nici nu a putut spune nimic când, unul din jandarmii investigatori l-a lovit, din spate, pe ceafă cu un baston de cauciuc încât a căzut, apoi a fost ridicat şi aşezat pe un scaun. A fost legat de mâini şi de picioare şi supus unui interogatoriu cu metodele cele mai inumane, grozăvii ce întrec orice imaginaţie, chiar şi când a spus tot pentru care s-a prezentat de bunăvoie.

În chip de încoronare a torturilor au aşezat pe capul şi inima soţului meu electrozii aparatului vibrator, fiind chinuit în prezenţa lui Péterffy şi a celuilalt ofiţer de jandarmerie, în timp ce aparatul de radio era dat la maxim. Iar atunci când s-au săturat de torturile cu electrozii conectaţi la cap ori inima şi organul sexual al soţului meu, i-au tras pe cap o pungă în care se afla hrean dat pe răzătoare amestecat cu sare, piper şi boia forţându-l să-l mănânce. Pentru că nu era în stare de asta, iarăşi a fost bătut, apoi au pus pe pământ o monedă măruntă ca să danseze pe ea. Fireşte, soţul meu nu putea  îndeplini acel ordin având o  statură atletică, la care a fost iarăşi bătut.

În acea după-amiază de vineri, el a fost supus grozăviei grozăviilor. Péterffy a asistat la tot, râdea şi se bucura, iar când s-au plictisit de distracţie, soţul meu a fost aruncat afară. A fost adus pe targă în locuinţa noastră din ghetou; în ziua următoare am fost deportaţi şi la sosirea la Auschwitz, soţul meu a fost scos din vagon pe targă astfel că la selecţie a fost imediat trimis spre stânga ceea ce era egal cu moartea.

Pentru uciderea soţului meu îl trag la răspundere pe locotenent-colonelul Péterffy, acest şacal care şi-a pierdut orice sentiment uman, şi care urmărea să-i extermine pe evrei deja aici, la Oradea.

Rudele mele Steier David, Klein Miklos şi Kupferschmidt Dezso care au ajuns la Dreher au ieşit de acolo schilodiţi. Lucrând în spitalul ghetoului, am avut ocazia să văd sutele de nefericiţi aduşi din Dreher pe targă şi care erau subiecţii suferinzi ai ordinarului şacal sadic Péterffy care se desfăta cu sângele evreilor.

Aceasta este declaraţia mea pe care o susţin şi semnez.

 

Comisar                                                                                             Martor

Indescifrabil                                                                              Klein Sandorné

 

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Spitzer Artur

comerciant; etatea: 37 ani; domiciliul: Oradea

19 Ianuarie 1946

 

[……………………………………………………………………………………………………]

Şi eu am fost internat în ghetoul din Oradea. Am auzit personal când a dat ordin privitor la metodele de chinuire lt. col. Péterffy şi privitor la aparatele demne de Evul Mediu cu care ne-au chinuit pe cei internaţi în ghetou. Ordinele au fost date plutonierilor şi agenţilor care lucrau în fabrica Dreher.

Eu încă am fost dus la fabrica Dreher şi, cu această ocazie, am văzut când locotenentul- colonel Péterffy a dat îndrumări de a proceda şi mai drastic. Pe mine, m-au bătut grav şi m-au somat să dau valorile pe care le am şi să spun unde le-am ascuns.

Am fost la Secţia VIII de schingiuire, la plutonierul major Horvath Iosif care, după îndrumarea lui Péterffy, m-a chinuit prin electrocutare cam o jumătate de oră. M-a dezbrăcat complect, m-au legat; organele sexuale mi le-au legat cu cablul electric şi au dat drumul la curent. Mi-am pierdut cunoştinţa de două ori şi, atunci m-a bătut cu bastoane de cauciuc, iar când din cauza durerii îngrozitoare am început să strig, Péterffy a dat ordin să astupe gura acelui evreu murdar înainte de a muri.

Radio cânta mereu pentru ca să nu se audă pe stradă groaznicele vaiete. Am văzut când pe femei le-au dezbrăcat în pielea goală şi le-au pus cablul electric în vagin şi am văzut când fete de 13 până la 15 ani au fost chinuite în acelaşi fel. Pe soţia fratelui meu Spitzer Samuil, născută Schwartz Réné, au chinuit-o îngrozitor prin electrocutare după ce au dezbrăcat-o în pielea goală şi culcată, pe jumătate inconştientă, mi-a strigat să spun totul pentru că ea nu mai poate suporta aceste chinuri. Eu eram în aceeaşi cameră cu ea la interogatoriu.

La fabrica Dreher, când le dădea drumul la victime nici nu puteau fi recunoscute aceste victime într-atât le era de contuzionat corpul iar faţa schimonosită de durere. Mulţi au ales sinuciderea pentru că n-au putut suporta acele chinuri extraordinare.

Ştiu că din ordinul lt. col. Péterffy au fost prinşi şi internaţi în ghetou, chinuiţi şi apoi deportaţi evreii din detaşamentele de muncă forţată care treceau prin Oradea.

Dr. Osvath Réné s-a sinucis din cauza fricii de aceste chinuri încă înainte de a fi dus în camera de chinuire. Tot prin sinucidere a murit soţia lui Leitner Nandor.

În camera unde am fost eu chinuit, a fost prezent în timpul chinuirii mele şi un locotenent de jandarmi blond, al cărui nume însă nu-l cunosc. Îmi amintesc că printre chinuitori era unul Szabo.

Altceva nu mai am de declarat.

După citire stăruie şi semnează.

[……………………………………………………………………………………………………]

Acuzator public                                                                                     Martor

Indescifrabil                                                                                                 Spitzer Artur

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Nussbaum Adalbert

comerciant; etatea: 39 ani; domiciliul: Oradea

19 Ianuarie 1946

 

[……………………………………………………………………………………………………]

Am fost internat în ghetoul din Oradea împreună cu familia mea, la 3 Mai 1944. Pentru primele două zile am fost dus la exploatare de pădure lângă Bratca, împreună cu mai mulţi tineri, dar peste câteva zile am fost readuşi şi mai întâi închişi vreo 2000 de oameni în sinagoga ortodoxă din Oradea, unde am fost separaţi timp de trei zile. Din motivul că nu ni s-a permis intrarea sau ieşirea, două mii de oameni au fost nevoiţi să-şi facă necesităţile chiar în sinagogă. Întâmplător aici am fost vizitaţi de subsecretarul de stat vitéz Endre Laszlo, care după ce a văzut situaţia în care suntem, s-a declarat mulţumit.

La 17 Mai am ieşit din sinagogă şi imediat am fost citaţi la detaşamentul de inchiziţie care lucra în edificiul Dreher. Acest detaşament a fost compus din 40 de oameni, împărţit în 12 grupuri de câte trei anchetatori plus patru şefi. Eu, imediat ce am intrat, am fost dus în pivniţă. La întrebarea: “tu, ostaşul lui Stalin, unde ţi-ai ascuns valorile?” au început să mă bată cu o ferocitate nemaipomenită. După aceasta au pus sub picioarele mele o zdreanţă udată, mi-au astupat gura cu ciorapii mei, au adus o maşină electrică şi un pol al conductului l-au agăţat de penisul meu iar celălalt pol la degetul mic al mâinii stângi şi au dat drumul la maşina electrică făcând curent discontinu ca să fie mai dureros. De durere, am fost nevoit să sar la o înălţime de un metru de la pământ.

După acest procedeu, au scos din paltonul meu un creion roşu spunând: “te-am prins, tu ai fost acela care ai desenat stele roşii şi ai făcut propagandă în oraş” şi sub acest titlu au început să mă bată din nou.

A doua zi, a venit un locotenent de jandarmi, mi se pare cu numele ……….., de origine din Nyíregyaháza (aşa ştiu, că şi azi trăieşte în Nyíregyaháza) adresându-mi-se cu următoarele cuvinte: “Recunoşti în sfârşit, jidanule, că ai făcut propagandă cu stele sovietice” şi fără să aştepte vreun răspuns, mi-a dat vreo 16-18 palme care erau atât de puternice încât nu am putut să mămânc nici peste câteva zile {din cauza} ticului nervos al fălcii. Tot timpul bătăilor şi schingiuirilor au dat drumul la gramofon. Cu o intensitate neobişnuită ca să nu se audă vaietele victimelor.

Ştiu că aparatul electri a fost aplicat şi la femei în aşa fel că un pol al curentului a fost condus până în uter şi celălalt pol la degetul mic al mâinii stângi, astfel electrocutîndu-le cu curent discontinu. Aceasta am auzit-o de la soţia lui Bardos Ladislau care în acelaşi timp a fost anchetat.

Mai ştiu tot de la această femeie că, a fost obligată să se dezbrace şi să danseze dezbrăcată în faţa anchetatorilor jandarmi fiind mereu biciuită în timpul dansului.

Am văzut în mai multe rânduri plimbându-se ca acasă, pe Ronay Francisc, monteur electric, actualmente internat în lagărul [ghetoul nn] din Oradea. După atitudinea şi manierele lui de acolo, trebuie să presupun că a fost un informator sau alt {fel} de intim al anchetatorilor.

Astfel am fost chinuit timp de cinci zile, după care m-au pus să lucrez la evidenţa mărfurilor jefuite şi, pentru că acolo am lucrat  am fost dispensat de alte schingiuiri. Dar tocmai pentru că am lucrat timp îndelungat, având contact cu anchetatorii îi cunosc pe toţi, şi dacă vor fi aduşi, îi voi putea recunoaşte pe toţi.

Mai menţionez că a figurat şi a umblat în camerele anchetatorilor un şofer cu numele Toth, tânăr în vârstă de 30 de ani ………. Totdeauna foarte intim cu jandarmii, mereu în societatea lor şi totdeauna însoţindu-i la diferite întreptinderi de anchete făcute în oraş. Eu am vrut să stau de vorbă cu el, susnumitul însă m-a refuzat energic spunând: “Ce vrei, nu stau de vorbă cu nimeni.” Din comportarea lui pot să afirm că a trebuit să fie un informator principal.

Asemenea din cunoştinţă directă, pot să afirm că foarte mulţi, câteva mii de oameni, au fost anchetaţi cu aceste metode. Am fost martor cum dr. Osvath Réné, după ce a fost schingiuit şi bătut, a luat otravă şi a murit noaptea la ora două. Asemenea s-a sinucis dr. dentist Stolz Iuliu, un moşier cu numele Fuchs, Weisz Leopold etc.

Avocatul Balázs Emeric, care a murit în deportare, a fost bătut într-o măsură aşa de exagerată încât nu a putut să stea în picioare …………… Asemenea Kahan Ludovic, Kahan Ferdinand, dr. Elovici Alexa.

Am auzit că s-a întrebuinţat şi metoda chinuirii membrilor de familie. Astfel a fost introdusă fetiţa lui Kahan Ferdinand şi chinuită în faţa tatălui.

Am fost transportat în ziua de 27 Mai 1944. În vagon am fost înghesuiţi 75 de persoane, cu un vas de apă şi un vas pentru necesităţi. Era căldură şi o situaţie insuportabilă. Am fost debarcat la Auschwitz, acolo {am fost} despărţit de familie, dus în diferite lagăre şi eliberat la 5 Mai 1945 de armatele americane.

Din lagărul de circa 7000 de persoane orădeni, după cât ştiu eu, am rămas în viaţă 4 inşi.

Restul au fost omorâţi în bătăi, prin înfometare, boli şi nimiciţi în camera de gazare.

Vinovaţi şi răspunzători pentru soarta noastră sunt - în afară de guvernul care a ordonat şi primarul oraşului Oradea Gyapay Ladislau - membrii comisiei de ghetou, comandanţii ghetoului şi anchetatorii.

Aceasta-mi este declaraţia pe care o susţin şi semnez.

 

Acuzator public                                                                                     Martor

Indescifrabil                                                                                          Nussbaum Adalbert


d e p o z i ţ i a

 

martorei soţia lui Guttmann Emanoil

comerciant; etatea: 49 ani; domiciliul: Oradea

18 Ianuarie 1946

 

[……………………………………………………………………………………………………]

Eu am fost cercetată  la fabrica Dreher în camerele de chinuire, timp de şase zile după înfiinţarea ghetoului. Când m-au dus pe mine acolo, am găsit mulţi oameni şi chiar cunoştinţe de-ale mele, trântiţi la pământ, în chinuri groaznice după bătăile şi schingiuirile la care au fost supuşi.

În prima zi cum am intrat în camera de chinuire, cei trei oameni care erau acolo, m-au întrebat cum mă cheamă şi unde îmi sunt bijuteriile, apoi mi-au spus să mă dezbrac; şi eu ezitând, au rupt hainele de pe mine şi au început să mă lovească cu bastoanele de cauciuc. Când mă uitam într-o parte, mă loveau din altă parte. Mi-au spus să mă descalţ, ceea ce am făcut, apoi am căzut jos din cauza loviturilor. Ei au început să mă lovească  cu bastoanele de cauciuc peste tălpi până mi-am pierdut cunoştinţa. Când m-am trezit, mi-au aruncat hainele şi a trebuit să fug în curte.

A doua zi au început la fel ca şi în prima zi, apoi mi-au strâns unghiile cu uşa şi au început chinuirea prin electrocutare. Mi-au dat în mână un mâner în legătură cu un generator mic de electricitate şi acesta a trebuit să-l ţin în mână, iar celălalt pol al cablului mi l-au prins de limbă. Au probat să introducă cablul electric şi în vagin, dar au renunţat eu având hemoragie din cauza bătăii primite.

La fel au făcut în celelalte zile până când am spus unde sunt bijuteriile şi m-au dus cu o maşină în oraş de unde le-au adus. La inventarierea bijuteriilor a fost prezent Péterffy personal.

În timpul schingiuirii, în cameră erau trei aparate de radio deschise, pentru ca să nu se audă zbierătele.

În timpul când am fost schingiuită, a fost prezent şi un ofiţer de jandarmi în grad de căpitan.

Printre schingiuitori ştiu că era unul Szabo, cu gradul de stegar şi unul Teveli care dădea dispoziţii.

După ce au terminat cu chinuirea mea, deoarece am declarat unde sunt ascunse bijuteriile, eu a trebuit să merg la fabrică să le gătesc mâncare căci chinuitorii locuiau şi mâncau acolo, ei lucrând şi noaptea. Asemenea, trebuia să fac curăţenie în camere după fiecare schingiuire. Fiind acolo, am văzut sute de cazuri de chinuire, adică am văzut prin uşile care se întredeschideau şi am auzit zbierătele şi {am văzut} rănile cauzate. La început au chinuit numai pe bogaţi, iar mai pe urmă i-au luat pe rând pe toţi după locuinţe şi chinurile erau din ce în ce mai groaznice. Am văzut şi oameni în nesimţire în camerele de schingiuire căci a trebuit să spăl urmele de sânge, vomitări sau fecale ale celor chinuiţi, care n-au putut să se stăpânească din cauza chinurilor.

Îmi amintesc de cazurile: Adorian soţul şi soţia, familia Leitner, familia Leichner şi alţii. Soţia lui Adorian a fost bătută în aşa fel încât coapsele îi erau crăpate, înnegrite şi se scurgea puroiul din răni.

Altceva nu mai am de declarat.

După citire stăruie şi semnează.

[……………………………………………………………………………………………………]

Acuzator public                                                                         Martor

Indescifrabil                                                                              soţia lui Guttmann Emanoil

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Grünfeld Herman

comerciant; etatea: 50 ani; domiciliul: Oradea

18 Ianuarie 1946

 

[……………………………………………………………………………………………………]

În 1944 Mai 3, împreună cu fiul meu Grünfeld Gheorghe am mers la muncă de folos obştesc la Ţigani, la firma Zatorecyki. Abia după o săptămână de muncă au venit acolo jandarmii ghetoului din Oradea cu camioane nemţeşti, ne-au luat bijuteriile şi banii pe care îi aveam la noi, nu ne-au lăsat să ne luăm hainele pe care le aveam în camere şi, bătându-ne în modul cel mai dur, ne-au urcat în camioane. Astfel ne-au transportat în ghetoul din Oradea, unde ne-au închis în localul sinagogii; apoi, după câteva zile de stat acolo, din ordinul jandarmeriei am fost duşi de poliţia ghetoului, în curtea fabricii Dreher şi băgaţi într-un grajd. Acolo am găsit deja 30-40 de oameni. Apoi, de acolo, peste două zile, un agent de jandarmi m-a dus în clădirea de sus.

Acolo a început să-mi ia interogatoriu întrebându-mă de datele personale, apoi mi-a spus: “Spune, evreule, unde îţi sunt valorile”, la care eu am răspuns că valorile, după cum s-a dispus, le-am anunţat. La aceasta, a scos un baston de cauciuc şi mi-a spus să ţin palma, a pornit gramofonul şi mi-a dat la fiecare palmă cinci lovituri; apoi a întrebat din nou unde îmi sunt valorile. Apoi, mi-a spus să-mi dau jos ghetele şi să mă culc pe burtă, după care să-mi ridic picioarele. Deoarece n-am făcut asceasta, mi-a dat doi pumni, apoi m-a trântit la pământ, mi-a prins gleznele şi mi-a dat cinci-şase lovituri cu bastonul de cauciuc peste picioare. După terminarea acestoa, mi-a spus: “Ei, acuma evreule poţi să pleci. Până mâine să te gândeşti unde ţi-ai îngropat aurul căci acestea nu se vor termina până ce nu-l vei preda”. Am ajuns din nou în grajd. A doua zi, pe la ora 12, a venit din nou agentul după mine. M-au dus în aceeaşi cameră şi după cum îmi amintesc, erau comisia nr. 6. Gramofonul din camera vecină deja se auzea. Acesta servea ca să nu se audă la cei de jos strigătele şi vaietele chinuiţilor, în curte găsindu-se şi creştini citaţi la fabrică.

A început din nou chinuirea din ajun. Deoarece n-am vrut să mă culc pe burtă, am primit vreo 8-10 pumni, apoi trântindu-mă, mi-au legat picioarele şi le-au ridicat pe mânerul ferestrei, după care m-au bătut la tălpi cu bastonul de cauciuc până când au sângerat. Au scos apoi la iveală un aparat electric şi eu eram deja deplin conştient în urma bătăilor; au introdus mânerul aparatului în anus, apoi scoţându-l de acolo mi l-au băgat în gură. Aceste chinuri îngrozitoare au durat 15-20 minute, apoi din nou a început să întrebe. În timpul întrebărilor mereu mă loveau cu bastonul de cauciuc, apoi au trimis după soţia mea, la care eu am spus că voi destăinui tot ceea ce doresc ei, numai să-mi salvez soţia de la astfel de chinuri.

M-au urcat atunci într-un automobil, venind cu mine doi agenţi, şi ne-am dus la biroul prăvăliei mele unde deja se instalase Nyeki cu depozitul de mobile, în prezenţa căruia, după destăinuirea mea au desfăcut peretele şi şi-au însuşit valorile ascunse acolo.

Ştiu că, tot aşa cum ne-au adus pe doi de la Ţigăneşti, au adus în ghetou şi pe alţi evrei din detaşamentele de muncă obligatorie şi ne-au deportat {pe toţi}.

Ştiu că au murit în urma chinurilor dr. Osvat Réné, dr. Szöke medic şi soţia, Weis Leopold de peste 70 de ani şi alţii.

Ştiu că, zilnic funcţionau circa 10 comisii cu aceleaşi moduri de schingiuire.

În timpul cât eram în grajdul fabricii, a venit acolo o comisie cu subsecretarul de sat Endre Laszlo, col. Péterffy, Gyapay şi ofiţerii de jandarmi de la ghetou cum şi alte persoane pe care nu le-am cunoscut.

Altceva nu mai am de spus.

După citire stăruie şi semnează.

[……………………………………………………………………………………………………]

Acuzator public                                                                                     Martor

Indescifrabil                                                                                              Grünfeld Herman

 


d e c l a r a ţ i a

 

martorului dr. Kupfer Miksa

medic; domiciliul: Oradea

1 Decembrie 1945

 

[ ………………………………………………………………………………………………….]

În calitatea mea de responsabil cu problemele de sănătate ale ghetoului a trebuit să mă prezint de multe ori la Péterffy – comandantul ghetoului – în chestiuni de sănătate publică de care aparţinea şi problema alimentaţiei.

1.    Într-o zi raportul şi seria mea de solicitări a fost întreruptă de apariţia unui soldat care s-a prezentat cu o grămadă de ordine de chemare în mână. Am fost atent la raportul curierului, din care reieşea că a adus 169 de ordine de chemare – imediate – pentru evrei, în detaşamente de muncă. Auzind raportul, locotenent-colonelul Péterffy s-a înfuriat peste măsură şi a spus, zbierând: „Nu dau voie nici unui evreu să iasă de aici” apoi imediat s-a repezit la telefon, a format numărul unui comandant, comunicându-i pe acelaşi ton că „Nu mă interesează nici un fel de ordin, nu las să iasă de aici nici un evreu” apoi a smuls biletele de ordin din mâna curierului, care a plecat imediat.

2.    M-am prezentat pentru audienţă la locotenent-colonelul Péterffy solicitând să permită aducerea în ghetou a instrumentelor, în primul rând a unei mese de operaţii şi a unui aparat  Roentgen rămase în locuinţele din oraş ale medicilor evrei. Locotenent-colonelul Péterffy a refuzat net solicitarea paralizând astfel o parte esenţială activităţii medicale.

3.    Cu ocazia târârii în ghetou s-a permis ducerea de alimente. Locotenent-colonelul Péterffy a ordonat ca, în 4 ore, evreii să predea comandamentului alimentele aduse cu ei – în primul rând untura şi slănina. Cei 25.000 de oameni au pornit pe o ploaie torenţială, ţinând în mână căni, bidoane, castroane. După predare. s-a ordonat o razie în locuinţe, cu prilejul căreia jandarmii au confiscat proviziile şi conservele rămase. În urma jefuirii alimentelor, valoarea calorică a alimentelor primite oficial era de 850 faţă de necesarul minim de 3 000 de calorii, pentru persoanele aflate în condiţii grele.

4.    La ordinul lui Péterffy jandarmii au cercetat trenurile care treceau prin Oradea şi i-au scos de acolo pe detaşamentiştii evrei cu ordin de chemare, ducându-i în ghetou. De asemenea, ei i-au dus în ghetou pe toţi detaşamentiştii evrei care, de ani de zile serveau în detaşamente şi treceau prin oraşul nostru cu un ordin oficial sau bilet de concediu. Aduşi cu forţa, ei au fost închişi în sinagoga transformată în temniţă, fiind deportaţi cu proximul tren. Am reuşit să salvez, datorită ajutorului acordat de doi locotenenţi – Farago şi Pankovits – de la comandamentul gării locale, doar un grup de 19 detaşamentişti prinşi.

5.    Din faimosul manifest tipărit al lui Péterffy, privind ghetoul, care bătea în ochi de pe peretele fiecărei case, vreau să citez numai atât, că se interzicea părăsirea caselor, mai mult, în timpul nopţii nimeni n-avea voie să iasă din camera sa. „Ghetoul să fie mort şi mut”  era motoul manifestului.

6.    Am putut arunca o privire în grozăviile din faimosul Dreher, nu numai ca suferind ci şi în calitate de medic. La timpul respectiv, din memorandumul amănunţit care se ocupă cu grozăviile din ghetou, parvenit în Elveţia datorită diplomaţilor români, am scos la întâmplare din multe mii - 12 cazuri pe care le-am descris în chip de certificat medical încă în timpul ghetoizărilor pentru a trezi conştiinţa forurilor internaţionale, în primul rând a Crucii Roşii. Trăsătura comună a acestor date este că ele aveau la bază dispoziţiile locotenent-colonelului Péterffy – comandantul şef al ghetoului – şi care fac de ruşine chiar şi metodele cele mai groaznice ale Inchiziţiei.

În linii mari acestea constau din următoarele:

După bătăi groaznice efectuate cu bâta, un picior de scaun sau ciomagul, au introdus în vaginul femeilor o clanţă de aramă, le-au pus drept căluş în gură tot o asemenea clanţă, au legat cei doi poli cu o sârmă curentându-le în felul acesta pe nefericitele femei.

La bărbaţi unul din poli era conectat cu testiculul.

La femei era uzuală răsucirea extremă a sânilor, plasarea sfârcurilor între crăpătura dintre uşă şi uşor, după care a urmat trântirea violentă a uşii.

Pe lângă aceste torturi trebuie să menţionez în treacăt bătăile cu bastonul de cauciuc, mai ales pe încheieturi şi tălpi. După chinuirea groaznică a tălpilor, victimele trebuiau să danseze.

Nu este de mirare că mulţi au murit în torturi şi au existat numeroase cazuri de sinucideri. Nimeni nu era exceptat de la torturi, nici matroanele nici moşnegii.

În memorandumul sus-amintit am menţionat trei nume de sinucigaşi. Doi dintre ei, dr. Osvath Rene şi dr. Stolcz Gyula au decedat, dr. Feher Endre a supravieţuit. În acelaşi memorandum am menţionat numele lui Leitner Marton, de 79 de ani cu soţia de 78 de ani. Moşul a fost transportat de mai multe ori la spital în urma unor fracturi de coaste. Repet, aceste nume sunt luate întâmplător dintre mii de cazuri.

Aceasta este declaraţia mea pe care o susţin şi semnez.

 

Comisar                                                                                                Martor

Indescifrabil                                                                              Dr. Kupfer Miksa


d e c l a r a ţ i a

 

martorei soţia lui Vlad Alexandru

domiciliul: Oradea

1 Decembrie 1945

 

[ ………………………………………………………………………………………………….]

Având în vedere că soţul meu este creştin şi că în urmă cu 25 de ani m-am creştinat, eram exceptată [de sub prevederile legislaţiei antievreieşti - nn] şi astfel nu am fost dusă în ghetou. În schimb fraţii, părinţii, toate rudele se aflau în ghetou.

În mai 1944 când a fost constituit ghetoul şi jandarmeria a preluat controlul ghetoului sub comanda colonelului Péterffy, împreună cu prietenele mele Daits Sari şi Jakobovits Sari ne-am dus la şcoala jandarmeriei pentru a solicita aprobarea colonelului Péterffy de a ne vizita rudele. Mai întâi era dispus să ne primească, însă în timp ce aşteptam, jandarmul plutonier care era de serviciu ne-a atras atenţia că în cazul în care dorim să-l abordăm pe Péterffy într-o chestiune evreiască, ne aşteaptă un arest de 48 de ore. Nu ştiu dacă la ordinul lui Peterffy au fost închişi oameni care au venit la el în chestiuni evreieşti sau cei care căutau o legătură cu rudele lor aflate în ghetou.

După avertismentul binevoitor al jandarmului plutonier am fugit din şcoala de jandarmerie. M-am dus la căpitanul Garai care mi-a dat o aprobare de intrare permanentă. Astfel, intram zilnic în ghetou unde adesea petreceam multe ore. Cu o ocazie când am fost nevoită să predau lucrurile date mie spre păstrare, deoarece proprietarul obiectelor respective în urma groaznicelor torturi declarase ce se află la mine, mă aflam în Dreher unde în cursul îndelungatei aşteptări am avut ocazia să mă conving cu ochii şi urechile de torturile groaznice ordonate de locotenent colonelul Péterffy ce depăşeau metodele medievale şi de care aveau parte cei ghetoizaţi.

Avocatului dr. Vinkler, paralizat în Primul Război Mondial, i-au introdus curent conectând aparatul la picioare şi limbă. În afară de asta, pe corpul lui erau vizibile urmele unei serii de lovituri, unele date cu piciorul. Dr. Vinkler Lajos a fost stâlcit în bătaie cu bastonul de cauciuc Lui Denes Ignacz i-au introdus curentul în nas; drept urmare faţa i s-a strâmbat şi era acoperită cu răni. Unchiul meu Veisz Poldi, de 68 de ani, în toată puterea cuvântului a fost omorât în bătaie – a intrat pe propriile picioare şi a fost  scos mort. Am ascultat până la capăt torturarea la interogatoriul lui Vezer Klari şi al altora, sub efectul căreia am făcut o criză de nervi, fiind scoasă pe stradă de doi jandarmi.

Pentru a estompa vaietele, ţipetele şi horcăitul victimelor, gealaţii lui Péterffy puneau aparatul radio să urle. Doresc să menţionez că, criza sus-amintită a culminat când gealaţii lui Peterffy au ieşit cântând, cu mânecile suflecate şi cu braţele pline de sânge până la coate.

Procesele verbale stoarse în acest mod de la victime erau întocmite de către Lovenstein Jozsef din ghetou. El însuşi mi-a spus că în ciuda metodelor menţionate, colonelul Péterffy şi-a exprimat nemulţumirea din cauza tratamentului „blând” aplicat de gealaţii săi victimelor şi a dat ordin pentru intensificarea torturilor. Cu acea ocazie, Lovenstein mi-a povestit că Weiss Nandorné a fost bătută şi lovită cu piciorul până când rinichii i s-au rupt şi avea hemoragie aşa că el a scos-o în braţe din camera de tortură.

Odată când am intrat în ghetoul celor din provincie cu permisiunea comandantului, un locotenent de jandarmerie binevoitor, pe neaşteptate a sosit Péterffy. M-am speriat atât de tare încât m-am blocat, nefiind în stare să mă mişc. Când m-a zărit, ca o dihanie lipsită de orice sentiment uman a început să urle, numindu-mă bestie, curvă şi folosind expresii pe care nu le suportă cerneala de tipar. A dat ordin să fiu arestată, ceea ce nu s-a întâmplat din bunăvoinţa locotenentului de jandarmerie.

De la farmacistul Lovenstein Jozsef - care la Dreher a fost obligat să întocmească procesele verbale - am cunoştinţă despre faptul că crearea camerelor de tortură, intensificarea torturilor, interogarea prin tortură a celor din ghetou se datorau ordinelor şi dispoziţiilor categorice ale locotenent-colonelului Peterffy.

În cursul prezenţei mele în ghetou am văzut cum transporta aproape zilnic maşina întreprinderii de pompe funebre Tarsoly cadavrele  victimelor decedate în cursul torturilor efectuate de gealaţii locotenent-colonelului Péterffy.

Aceasta este declaraţia mea pe care o susţin şi semnez.

 

Comisar                                                                                             Martor

Indescifrabil                                                                              Vlad Sandorné

 

 


d e c l a r a ţ i a

 

martorei soţia lui Deutsch Lajos

domiciliul: Oradea

1 Decembrie 1945

 

Conştientă fiind de răspunderea mea penală declar următoarele privind pe comandantul ghetoului, locotenent-colonelul Péterffy:

În dimineaţa zilei de 3 mai 1944 au fost târâţi în ghetou mama mea, cei doi fraţi cât şi tatăl meu, în ciuda faptului că era invalid de război de 75% certificat prin documente originale. Aflând acest fapt la Budapesta - unde mă aflam pe atunci - m-am adresat imediat comandamentului spitalului ortopedic şi de chirurgie al Armatei regale ungare, solicitându-le o adeverinţă despre faptul că tatăl meu era într-adevăr invalid de război de 75% şi deci exceptat.

Comandamentul amintit  a emis pe numele lui tata - aflat în evidenţa registrului principal sub numărul 17182 - respectiv al familiei sale legitimaţia cerută, copia căreia se află şi acum în posesia mea. Am expediat legitimaţia la Oradea în 3 exemplare, Comandamentului lagărului,  Consiliului evreilor şi cetăţeanului dr. Dobai, din str. Szaniszlo nr. 4, rugându-i ca în baza adeverinţei să se adreseze organelor în drept ca să li se dea drumul lui tata şi fraţilor mei care au fost ridicaţi pe nedrept [ilegal - nn] în conformitate chiar cu legile de atunci. Am cunoştinţă despre faptul că legitimaţiile transmise de către dr. Dobai şi de către comandamentul lagărului locotenent-colonelului Péterffy, acesta, după citirea lor le-a aruncat în coşul de hârtii. Ca urmare, în ciuda chiar a legislaţiei fasciste, pe mama şi pe fraţii mei i-a pus să fie deportaţi. Ei nu s-au întors din deportare, fiind executaţi.

Solicit declanşarea procedurii penale împotriva locotenent-colonelului Péterffy pentru pieirea mamei şi a fraţilor mei.

Declaraţia mea este înregistrată în mod corect şi o întăresc prin semnăturea mea.

 

Comisar                                                                                             Martor

Indescifrabil                                                                              Deutsch Lajosné

 

 


d e c l a r a ţ i a

 

martorului Grunfeld Hermann

comerciant; domiciliul: Oradea

8 Decembrie 1945

 

[ ………………………………………………………………………………………………….]

La 3 mai 1944 m-am deplasat împreună cu fiul meu Grunfeld Gyorgy pentru serviciu militar la Ţicleni la depozitul de lemne Zathurezki, la muncă în pădure. După abia o săptămână de lucru şi-au făcut apariţia în camioane jandarmii din ghetoul de la Oradea care ne-au confiscat toate valorile, inclusiv banii ce se aflau asupra noastră, nu ne-au lăsat nici măcar să ne ducem până la cameră pentru hainele rămase acolo şi, după ce ne-au bătut groaznic, ne-au aruncat în camion. Ne-au transportat în ghetoul de la Oradea unde ne-au închis în templu, apoi de acolo după câteva zile la ordinul jandarmeriei am fost dus la aşa-numita curte Dreher a poliţiei de ghetou, unde am fost plasat într-un grajd. Acolo am găsit cam 3o de persoane. Apoi, peste două zile, un jandarm investigator m-a urcat în clădirea de deasupra. Acolo a început întocmirea procesului-verbal; după înregistrarea datelor mele personale s-a sculat în picioare spunându-mi următoarele: „ Ia zi evreule, unde se află valorile tale!”. La care eu am răspuns că eu mi-am declarat valorile – conform ordinului. La care el a scos un baston de cauciuc mi-a spus să ţin palma, a dat drumul la gramofon şi a administrat cu bastonul de cauciuc pe ambele mâini câte o lovitură enormă, apoi iar m-a întrebat unde se află valorile mele, la care eu am răspuns ca mai înainte. Apoi m-a somat să mă descalţ. Să mă culc pe burtă şi să ţin picioarele ridicate. Ne supunându-mă, am încasat două palme zdravene. M-a azvârlit la pământ, mi-a smuls ghetele şi m-a lovit la picioare cu bastonul de cauciuc de 5-6 ori. După ce a terminat mi s-a adresat cu următoarele cuvinte: „Evreule, acum poţi pleca şi până mâine gândeşte-te unde ţi-ai îngropat aurul, pentru că asta nu se va sfârşi până nu mărturiseşti.” Iar am ajuns în grajd. Ziua următoare, cam spre orele 12, gealaţii au venit iarăşi după mine. M-au urcat în aceeaşi încăpere, după câte îmi aduc aminte era prezentă comisia de şase inşi, gramofonul suna deja în încăperea vecină. Acesta avea rostul ca vaietele, ţipetele să nu fie auzite în curte unde se aflau şi creştini citaţi. S-a repetat interogarea mea de deunăzi. Refuzând din nou culcatul pe burtă, am încasat din nou vreo 8-10 palme. Apoi, azvârlit pe jos, picioarele mi-au fost legate cu o frânghie care mă  trăgea în sus prin clanţa de la uşă şi mi-au bătut tălpile goale cu bastonul de cauciuc până acesta s-a umplut de sânge. Apoi au luat un aparat electric şi pentru că din cauza torturilor aproape îmi pierdusem cunoştinţa, mi l-au băgat în anus, apoi scoţându-l de acolo, în gură. Tortura asta oribilă a durat 15-20 de minute, ca apoi să urmeze iarăşi întrebările. În timp ce eram interogat mă loveau în permanenţă cu bastonul de cauciuc apoi au trimis după soţia mea. La care eu am spus că sunt dispus să spun tot ce doresc pentru a-mi feri soţia de aceste grozăvii. Atunci m-au pus într-o maşină însoţit fiind de doi jandarmi investigatori, am intrat în biroul fostului meu magazin care era deja ocupat de depozitul de mobile al lui Nyeki în prezenţa căruia au desfăcut peretele conform indicaţiilor mele şi au dus cu ei valorile găsite acolo.

Ştiu că la fel cum pe noi ne-au adus în mod ilegal în ghetou de la locul nostru de muncă, de la Sovarhegy, multe sute de detaşamentişti au fost târâţi în ghetou şi deportaţi ca şi noi.

Am cunoştinţă despre faptul că în urma torturilor au pierit dr. Osvath Rene, medicul dr. Szoke şi soţia, Weisz Lipot un bătrân de peste 70 de ani etc.

Am cunoştinţă despre faptul că zilnic funcţionau cam 10 asemenea „comisii” (secţii de investigare) cu metode de tortură asemănătore.

 

 

Comisar                                                                                                Martor

Indescifrabil                                                                              Grunfeld Hermann

 


d e c l a r a ţ i a

 

martorului Steiner Ladislau

brutar; domiciliul: Oradea

8 Decembrie 1945

 

[……………………………………………………………………………………………………]

În timpul ghetoizării şi eu mă aflam în ghetoul de la Oradea. Locotenent-colonelul {Péterffy} a dat personal (ordinul) pentru diferitele torturi îngrozitoare pe care jandarmii săi le executau în modul cel mai inuman.

La interogatoriul de la Dreher am văzut şi auzit indicaţiile locotenent-colonelului de jandarmerie Péterffy date pe un ton cât se poate de calm şi care trebuiau aplicate de către jandarmii săi în modul cel mai brutal şi inuman. Dădea una după alta indicaţii privind modul în care trebuie percheziţionată toată lumea şi ca să nu se dea înapoi de la nici o metodă.

Printre altele, locotenent-colonelul Péterffy a declarat că trebuie luat totul de la evrei că ei nici aşa nu vor mai avea nevoie de nimic; drept urmare  soacra mea, văduva Laszlo Martonné din Oradea, a spus celorlalţi membri ai familiei că dacă ea nu mai are nevoie de nimic înseamnă că va fi executată şi preferă să-şi ia singură seama. A sărit de la etajul trei al palatului Ulmann, decedând imediat. Dintre apropiaţii familiei şi-au pus capăt vieţii dr. Nadai Samu şi soţia, doctoriţă şi moşierul Berger Miksa.

La interogatoriu am fost înconjurat de detectivi în civil şi jandarmi care m-au somat să mărturisesc unde mi-am pus valorile pentru că în cazul în care voi spune tot nu mă vor maltrata. Eu am spus tot şi îi imploram, explicându-le că după doi ani acum m-am întors din Ucraina; plângeam să nu mă brutalizeze; nimic nu i-a impresionat. La acest interogatoriu a fost prezent şi locotenent-colonelul Péterffy care voia să asiste personal – suferinţa mea îl desfăta.

Prezenţa locotenent-colonelului Péterffy îi determina pe jandarmii săi să lucreze mai bine, mai „eficient” torturându-şi şi mai tare victimele.

Lui dr. Lichteneggerné, Racz Nusi de la Oradea i-au introdus în vagin o sârmă electrică, chinuind-o în felul acesta. Cei care ieşeau de la interogatoriul de la Dreher aveau feţele desfigurate, erau leşinaţi: am fost martor ocular când Péterffy a dat indicaţia ca fetele şi băieţii de 14-15 ani să fie torturaţi la fel ca noi. Şi femeile au fost dezbrăcate la piele şi jandarmii le-au băut şi pe ele de faţă cu bărbaţii.

Printre altele, la indicaţia lui Péterffy a fost adusă de la gara Oradea în ghetou o evreică cu domiciliul la Budapesta care trebuia să se ducă la o dezbatere la un tribunal. Cu toate acestea, Péterffy a dispus deportarea ei urgentă,deşi avea acte reglementare; degeaba implora şi se văita că fiul ei de 14 ani rămânea singur la Budapesta, iar soţul  se afla în Ucraina. Toate acestea nu l-au impresionat pe locotenent-colonelul Péterffy mai dând şi indicaţia ca femeia să fie şi bătută.

 

Declaraţia o susţin şi o semnez.

 

Comisar                                                                                                     Martor

Indescifrabil                                                                                          Steiner Ladislau


d e c l a r a ţ i a

 

martorului Iosif Heller

funcţionar de bancă; domiciliul: Oradea

3 Decembrie 1945

 

[……………………………………………………………………………………………………]

Târârea în ghetou s-a desfăşurat în condiţii atât de bestiale încât unii agenţi nu permiteau introducerea nici a unor obiecte de necesitate vitală ca de exemplu medicamentele.

Totul avea loc la ordinul locotenent-colonelului de jandarmerie Péterffy, astfel el a organizat şi transportarea în ghetou, unde locul pentru câte o persoană nu depăşea 50-60 cm2. Copiii mici şi bătrânii trebuiau să se culce pe solul gol. Prima măsură era deconectarea electricităţii de pe întregul teritoriu al ghetoului şi dacă pe timp de noapte pentru rezolvarea necesităţilor unor copii mici cineva aprindea o lumânare, jandarmii aveau ordin de la  Péterffy să tragă imediat cu arma în casa respectivă.

Tot Péterffy a inventat diferitele torturi care au îngreunat şi mai mult soarta evreilor deja disperaţi. Nu a permis deschiderea ferestrelor în căldura caniculară, oamenii erau înghesuiţi în camerele închise ca nişte heringi. La ordinul lui Péterffy, jandarmii ne-au confiscat puţinele alimente pe care le-am putut duce cu noi în ghetou. Nu a permis circulaţia în cadrul ghetoului astfel încât mamele nu-şi puteau vizita copiii, băieţii pe tatăl lor nici chiar dacă locuiau în casa vecină. Pretindea disciplină militară din partea copiilor mici.

La interogatoriul din Dreher m-au bătut zdravăn şi pe mine deşi dovedeam cu acte că de doi ani de zile eram şomer, m-au supus celor mai variate torturi, începând cu curentarea. După ce am fost pus să-mi scot jacheta, cinci sau şase inşi mă loveau concomitent cu mâna sau cu bastonul de cauciuc. Pentru a nu fi auzite vaietele mele din cauza durerilor, radioul era pus în permanenţă la maximum. Un om lipsit de apărare se afla în faţa a 6 jandarmi echipaţi. Femeile de asemenea au fost supuse acelor torturi. Am văzut cu ochii mei  cum fete de 15-16 ani erau interogate cu aceleaşi instrumente. Electricitatea era folosită la femei prin plasarea unui capăt al firului electric pe sfârcul sânului sau în organul genital. Încetau procedeul când femeile leşinau.

De frica torturilor, dr. Nadai şi soţia, dr. Osvath şi mulţi alţii s-au sinucis nesuportând durerile. Am fost martor când din încăperea interogatoriului jandarmeriei au sărit jos [prin fereastră ?!-  nn], deja în cursul interogatoriului.

De asemenea Péterffy a dat ordin să nu se dea apă nici femeilor, nici copiilor atunci când ne aflam deja în vagoane.

Lagărele morţii de la Auschwitz nu erau atât de grave, nu au pricinuit atâtea dureri sufleteşti şi fizice ca interogatoriul de la Dreher ce funcţiona sub îndrumarea locotenent- colonelului de jandarmerie Péterffy. Am trecut prin mai multe lagăre de concentrare din Germania însă nicăieri nu se aplicau teribilele metode de interogare născocite şi aplicate de locotenent-colonelul Péterffy.

Declaraţia o susţin şi o semnez.

 

Comisar                                                                                                     Martor

Indescifrabil                                                                                          Iosif Heller


d e p o z i ţ i a

 

martorului Kahan Ludovic

director societate anonimă; etatea: 41 ani; domiciliul: Oradea

13 Septembrie 1945

 

[……………………………………………………………………………………………………]

În luna Mai 1944 am fost ridicat împreună cu familia mea de la locuinţa noastră din Oradea şi internaţi în ghetou. Deşi la intervenţia membrilor de administraţie, primarul oraşului Gyapai Ladislau, în mod verbal a acordat o amânare, această amânare de 6 zile a revocat-o peste trei ceasuri, astfel aproximativ la 5 Mai 1944.

Imediat m-am prezentat într-un grup de muncitori spre a fi întrebuinţaţi la munca de exploatare a pădurii la Tătăruş. Scopul adevărat al ieşirii din ghetou la muncă în pădure, a fost posibilitatea uşoară de refugiere în România, întrucât frontiera era foarte aproape, la depărtare de 10 respectiv 11 km şi o frontieră nepăzită în munţi. Am şi fost duşi circa 300 de oameni cu camioane la faţa locului şi acolo am lucrat câteva zile. Peste vreo două zile, s-au prezentat doi agenţi anchetatori speciali de la jandarmi, îmbrăcaţi în civil, căutându-ne nominal pe mine şi pe fraţii mei. Ceilalţi au fost lăsaţi la muncă, iar eu am fost ridicat imediat şi dus la faimosul detaşament special de inchiziţie de la fabrica Dreher de la Oradea.

Unul dintre anchetatori, denumit inspector general, având un exterior caracteristic, cu un nas de corb şi care a fost denumit ca atare „sasorrú [nas-de-vultur- nn]”, s-a repezit asupra mea cu exclamaţia: eşti cumnatul lui Stalin, şi a început schingiuirea mea. A trebuit să mă culc şi cele două picioare ale mele legate cu sfoară, pentru ca astfel să fiu bătut la tălpi cu bastonul de cauciuc. După aceea au început să mă bată la palmă până când mi s-au înegrit complet; a urmat bătaia corpului încât mi-au rupt trei coaste, după care au adus maşina electrică, băgând un electrod în urechea mea şi celălalt în organul meu. Manivela maşinii a fost învârtită astfel că a produs un curent discontinuu ca astfel să fie mai dureros. Inchiziţia a fost terminată astfel că, am fost tras de picioare de la un colţ la altul al sălii.

Prima dată am fost torturat timp de o săptămână, apoi lăsat la domiciliu trei zile, după aceea readus din nou la comisia nr. 2, şi nr. 5 şi s-a repetat întreaga procedură de inchiziţie, timp de 5 zile.

Menţionez că, procedura a doua de inchiziţie a fost consecinţa unui denunţ făcut de un individ cu numele dr. Waller Oscar, pe atunci comandant de detaşament de muncă (actualmente internat în lagărul din Oradea) pentru motive josnice, anume: susnumitul a vrut să intre la societate în locul meu ca director general. Având temeri că, eventual prin legăturile mele voi putea să scap, a făcut o declaraţie comandantului ghetoului, în care a arătat că am ascuns bani şi valori importante, apoi că am refuzat eliberarea unor acte importante, că am comis acte de sabotaj. Toate aceste învinuiri şi reclamaţii le-am aflat de la anchetatorii mei. Acest Waller Oscar a fost în relaţie de prietenie cu căpitanul vitéz Zengő, comandantul grupului de conducători de muncă (művezetö) şi aici a intervenit ca evreii comandaţi pentru muncă din ghetoul din Oradea să nu fie lăsaţi la această muncă ci să fie retrimişi în ghetou. Susnumitul a pretextat că evreii nu lucrează şi nu are nevoie de ei. În realitate a făcut această intervenţie din ură de rasă ştiind că, muncitorii de  acolo ar putea să se refugieze în România, fiind împrejurările favorabile. Ca rezultat al intervenţiei lui Waller, evreii au fost readuşi cu camioanele în ghetou.

De altfel, rapoartele scrise ale susnumitului, le-am aflat şi le-am predat Poliţiei de Siguranţă din Oradea.

Din ghetoul din Oradea n-am mai putut scăpa, am fost deportaţi cu familia împreună de unde m-am reîntors abia acum o săptămână. Mi-am pierdut fetiţa şi fratele şi părinţii.

Consider vinovat de tragedia mea pe dr. Waller Oscar, pentru că prin reclamaţiile lui a împiedicat refugierea noastră în România.

Altceva nu mai am de spus.

După citire stăruie şi semnează.

 

Acuzator public                                                                                     Martor

Indescifrabil                                                                                                Kahan Ludovic

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului dr. Jakab Ludovic

proprietar de fabrică; etatea: 47 ani; domiciliul: Oradea

18 Ianuarie 1946

 

[……………………………………………………………………………………………………]

Am fost internat în ghetoul din Oradea în luna Mai 1944 şi am rămas în viaţă datorită faptului că, înainte de deportare, am scăpat evadând în România.

Ştiu că dr. Némethy, ofiţer de poliţie din Oradea, a fost comandantul ghetoului până la 10 Mai 1944 când Péterffy a preluat comanda. În acest timp, dr. Némethy a dispus astfel: în curtea sinagogii ortodoxe a adunat pe evreii internaţi în ghetou. Acolo i-a deposedat de toate hainele, pernele şi păturile cele mai necesare, a dispus predarea tuturor valorilor şi ceaurilor şi a introdus un tratament dur şi înjositor.

Dintre ofiţerii de jandarmi care au lucrat lângă Péterffy, ţin să relev activitatea şi rolul odios al cpt. dr. Garai şi al locotenentului Frater Ioan. Aceştia au trecut chiar şi peste instrucţiunile comandantului. Au avut o atitudine dură, umilitoare faţă de toţi internaţii. Am fost prezent în biroul Comandamentului când am văzut că aceşti doi ofiţeri asistă la convorbirile de rămas bun dintre soţi şi soţii de creştini care, din cauza dispoziţiunilor crude au fost despărţiţi. Ei au supravegheat personal convorbirile şi au avut grijă că acei care se despart pentru o viaţă să nu aibă posibilitatea de a-şi spune un cuvânt confidenţial.

Am fost prezent când a fost adus din pivniţa localului de inchiziţie de la Dreher medicul dentist dr. Stolz. Era într-o stare deplorabilă, nu mai avea înfăţişare de om. Peste câteva zile s-a sinucis precum şi ceilalţi 17 consorţi ai lui. Când ofiţerul anchetator a vorbit cu el, a spus în prezenţa locotenentului Félegyházi Megyesi Agoston: “de ce ţii la aceste nimicuri şi de ce nu descoperi unde le-ai ascuns; peste câteva zile şi aşa vei fi în groapa cu var”.

Tot atunci, un alt anchetator a spus bătrânului avocat, dr. Bardos Emeric, după ce a dat în el cu piciorul: “ai să te duci înapoi la Tarnopol, de unde ai venit şi n-o să mai exploatezi maghiari creştini”.

Din toate aceste expresii auzite înainte de deportare, eu deja atunci am înţeles ce soartă ne aşteaptă acolo şi unde vor fi deportaţi evreii internaţi în ghetou.

De la mai multe persoane am auzit că dr. Juliu Petri, fost notar public şi cetăţean al oraşului Oradea, prieten cu toţi intelectualii evrei, în calitatea lui de locotenent de jandarmi în rezervă şi aghiotantul comandantului Péterffy, a asistat fără nici un sentiment de compasiune la operaţiunea de îmbarcare în vagoane. A văzut şi faptul că pentru 80 de persoane nu se dă decât un singur vas cu apă.

Cunosc două cazuri, al restauratorului Goldfeder şi al mecanicului Stern Nicolae, ambii au fost exceptaţi de sub dispoziţiunile legilor cu distincţiunile militare obţinute pentru serviciile făcute în armata maghiară. Ei fiind exceptaţi, au venit la îmbarcare spre a lua un ultim rămas bun de la membrii familiei. Pentru acest motiv, plutonierul de jandarmi ştiind că sunt exceptaţi, sub titlul de sancţiune, i-a băgat în vagon şi i-a deportat. Dr. Juliu Petri a fost prezent, a văzut toată întâmplarea, a ştiut că subalternul lui comite o ilegalitate chiar faţă de legile atât de crude şi totuşi nu a intervenit.

Unul dintre denunţătorii fascişti dintre cei mai odioşi este un industriaş tâmplar cu numele Liebig. Acest Liebig avea un atelier de tâmplărie pe teritoriul ghetoului, anume vis-á-vis cu moara şi magazia Moscovici pe str. 12 Octombrie. Anume, unii cetăţeni au avut bunăvoinţa de a încerca salvarea unor persoane şi acest Liebig a împiedicat aceasta în felul următor: Horneanschi Paul, arendaşul localului magaziei, ştiind că ghetoul va fi evacuat curând, a ascuns în această magazie mare de cereale pe Mendel Iolan, soţia lui Filip Eugen, şi Margareta Klein. Aceste trei persoane au fost ascunse şi în ultima zi când s-a făcut îmbarcarea, tâmplarul Liebig a reclamat cazul subofiţerilor care făceau îmbarcarea şi locotenentului Petri Juliu care au găsit cele trei femei ascunse, le-au bătut crunt şi le-au băgat în vagon, expediindu-le la Auschwitz.

Despre faptele lui Gyapay Ladislau, ţin să amintesc că, după înfiinţarea ghetoului, a dat ordin ofiţerului stării civile al Municipiului Oradea ca, de aici înainte, nici naşterile şi nici cazurile de moarte din ghetou nu mai trebuiesc înregistrate la oficiul stări civile pentru că oamenii internaţi în ghetou nu mai fac parte din rândurile cetăţenilor a căror stare civilă ar interesa.

Altceva nu mai am de spus.

După citire stăruie şi semnează.

 

Acuzator public                                                                                     Martor

Indescifrabil                                                                                              Dr. Jakab Ludovic

 


d e c l a r a ţ i a

 

martorului Farkas Gavril

comerciant de lemne; etatea: 42 ani; domiciliul: Oradea

 

[ ………………………………………………………………………………………………….]

Eu fiind în detaşamentul de muncă forţată, am evadat de acolo în timpul înfiinţării ghetoului din Oradea şi m-am ascuns în pădurea din Tătăruş. Acolo am fost prins de către jandarmi şi dus în ghetoul din Oradea. Am fost maltratat şi bătut acolo. Faţă de cele văzute în ghetou însă, şi cele ce au fost comise la ordinul lui Péterffy, suferinţele mele par a fi neînsemnate.

Fiind dus în aşa numitul “Dreher” unde se făcea chinuirea şi maltratarea evreilor, am văzut acolo mai mulţi oameni cunoscuţi din Oradea, care pe urmă au fost deportaţi şi murind în deportare nu s-au mai reîntors în Oradea.

Am văzut – când am ajuns acolo – pe Klein Martin, proprietarul Băilor Felix, de peste 60 ani, întins pe pământ, cu corpul plin de sânge, cu urme de bătaie şi în completă ameţeală. Corpul lui a fost chinuit cu un baston {prevăzut} cu cuie, care s-a înfipt în el în nenumărate rânduri. Oamenii lui Péterffy au călcat pe el, l-au bătut aşă că nu mai avea înfăţişare omenească şi a fost dus de mine şi de încă un camarad, pe o targă, în locuinţa lui din ghetou.

Am văzut pe avocatul dr. Balázs Emeric, tot om în vârstă, care era chinuit atunci deja de 14 zile. A fost chinuit cu introducerea curentului electric în corpul lui {şi deşi era} în nesimţire, totuşi l-au chinuit mai departe fără milă şi simţ omenesc.

Am văzut pe bunul meu prieten, Berger Leopold, tot în aceste împrejurări, care a fost chinuit în diferite moduri neomeneşti. Am văzut pe medicul dr. Osvath Renée, care a fost chinuit în aşa măsură că, pe urmă s-a şi sinucis încă în camera de chinuire din Dreher.

Afară de aceştia, am văzut o serie de oameni şi femei care erau chinuiţi acolo neomeneşte, care s-au văitat şi au ţipat teribil şi care au fost aruncaţi afară din camera de chinuire neînsufleţiţi, sângerând.

Toate acestea au fost comise la ordinul expres al lui Péterffy care, în faţa mea, a declarat oamenilor săi la o inspecţie pe care a făcut-o acolo: “lucraţi foarte bine băieţi, aşa să lucraţi şi mai departe.”

Aceasta îmi este declaraţia pe care o susţin şi semnez cu mâna mea proprie.

Oradea la 2 Decembrie 1945

 

                                                                                                            Farkas Gavril

 


d e c l a r a ţ i a

 

martorului Borodan Nicolaie

portar; etatea: 57 ani; domiciliul: Oradea

2 Decembrie 1945

 

În legătură cu maltratările şi jafurile lui Péterffy, fost comandantul ghetoului din Oradea în anul 1944, declar următoarele:

În ziua de 1 Iunie 1944 au venit la domiciliul meu [….] doi agenţi ai ghetoului şi anume Dombi Iosif şi Bonker Ferencz împreună cu Uri Ferencz, care comanda acest grup. Eu tocmai eram acasă şi, după ce au intrat în curte, au întrebat de numele meu. Eu, imediat m-am prezentat că sunt acel om pe care îl caută. Mi-au spus să intrăm în cameră, pentru că au ceva de vorbit cu mine. Am intrat în camera mea unde, imediat au început să mă întrebe despre ceva lucruri evreieşti care s-ar găsi ascunse la mine, deoarece în casa aceea locuiau numai evrei, şi probabil că ei bănuiau că aş avea ascunse lucruri de-ale acestor evrei.

La întrebările lor, eu am răspuns că nu ştiu despre nici un fel de lucruri şi nici nu am ascunse aşa ceva. Ei au început să ţipe la mine, spunând că eu trebuie să ştiu unde sunt aceste lucruri, iar în caz contrar o să mă ia pe mine şi o să mă bage în ghetou, şi are să fie vai de pielea mea.

Eu am susţinut cele spuse mai înainte, ceea ce era şi adevărat. Ei, văzând că eu nu am ce spune, au început să facă percheziţie în toată casa mea, unde au găsit diferite bijuterii care erau proprietatea mea şi 17000 pengő;  au  mai găsit 12 metri canavas, zahăr, miere de albine şi alte lucruri pe care le-au ridicat împreună cu mine şi m-au dus la sediul ghetoului, din fabrica de bere Dreher.

Ajuns în ghetou, am fost ţinut în curte vreo 2 ore, pe urmă am fost chemat în biroul locţiitorului lui Péterffy, unde am fost înconjurat de agenţii lui Péterffy care au început să mă întrebe din nou despre lucruri evreieşti ascunse şi să spun unde sunt. Eu am susţinut tot ce am spus la început, lucru care i-a supărat grozav. Văzând că eu susţin, au dat în mine cu pumnii, iar pe urmă cu nişte bâte de cauciuc, bătându-mă aproape o oră, după care am căzut în nesimţire. M-am trezit ud tot, deoarece am constatat că am fost stropit cu apă, ca să mă trezesc.

După ce am fost trezit cu apă, am fost legat de o bancă cu funie, de subţiori şi de genunchi, începând din nou să mă lovească cu bâtele până am leşinat din nou. După ce m-am trezit, am fost ridicat cu picioarele în sus, legat fiind de acea bancă afurisită, fiind ţinut ca pe un răstignit nu ştiu cât timp, dar m-am trezit jos pe duşumea, dezlegat, cu nişte dureri grozave pe care nu le mai puteam suporta mai ales la etatea mea de 57 de ani. În timp ce eram jos, nefiind în stare să mă ridic, Uri Ferencz a ţipat la mine, “na te vén gazember, most megmondod az igazat [Ei! Ticălos bătrân, acum îmi spui adevărul? – trad.n]”, punându-mi procesul verbal în faţa mea, jos pe duşumea, pentru a-l iscăli şi fără să-mi dau seama ce a fost scris în el, am fost forţat să semnez.

După acest masacru şi bestială maltratare, am fost băgat într-o pivniţă a fabrici Dreher, unde erau încă o mulţime de români şi evrei.

A doua zi, a fost adusă şi soţia mea în ghetou, unde şi ea a fost bătută şi maltratată la fel ca mine, după care maltratare a fost şi ea băgată {cu mine} la un loc. Ceea ce am uitat să spun mai sus este că, în timpul maltratării am fost curentat cu un aparat electric într-un mod barbar, legându-mi-se un fir electric de membrul sexual şi alt fir mi-a fost băgat în gură; când au dat drumul la curent, am fost zguduit  şi învârtit până am căzut în nesimţire.

După o săptămână, cu ocazia unui bombardament aerian, am fost pus în liberate, împreună cu soţia, care libertate nu a durat decât 5-6 zile când, fiind denunţaţi Gestapoului de  faimosul Péterffy, am fost ridicat şi băgat în pivniţele Gestapoului unde din nou am fost chinuit de către organele SS-ului german timp de două săptămâni, după care am fost transportat în lagărul de internare din Garany, jud. Zemplén; soţia a fost expulzată în România la ordinul fostului prefect generalul Rajnay.

În lagărul de internare am fost şi acolo chinuit până la culme; am fost ţinut [în lagăr n.n.] până ce am fost eliberaţi de către trupele Armatei Roşii în regiunea Budapestei, unde între timp am fost transportaţi de către oamenii Gestapoului.

Menţionez că, toate maltratările şi schingiuirile au fost din ordinul direct al lui Péterffy, care în timp ce eu eram chinuit în biroul ghetoului din fabrica Dreeher, era într-o cameră alăturată şi auzea toate văicărelile mele din cauza durerii groaznice.

În legătură cu activitatea lui Rajnay, ştiu că mulţi români au fost  expulzaţi, fiind băgaţi în vagoane de vite care erau plumbuite câte 60-70 de oameni, fiind bătuţi şi maltrataţi înainte de a fi băgaţi în vagoane.

[……………………………………………………………………………………………].

Aceasta îmi este declaraţia pe care o susţin şi semnez cu mâna mea proprie.

 

                                                                                                            Borodan Nicolaie

 

 


d e c l a r a ţ i a

 

martorului Csurka Petru

student; domiciliul: Oradea

1 Decembrie 1945

 

[……………………………………………………………………………………………………]

Am ajuns la Oradea în ultimele zile ale lunii aprilie 1941 [evident 1944 - nn] ca sublocotenent, fiind repartizat la batalionul de jandarmerie din localitate. În această perioadă aveau loc la Oradea ghetoizările la care Péterffy,comandantul meu a vrut să mă repartizeze şi pe mine.  Am cerut voie să nu fiu inclus în acţiune invocând faptul că încă nu absolvisem nici un curs propriu-zis de jandarmerie considerându-mă astfel inapt pentru aceasta. M-au plasat la comandamentul orăşenesc, tot sub comanda lui Péterffy. Am fost prezent la toate şedinţele ofiţerilor de jandarmerie şi în felul acesta ştiu în mare ce fel de abuzuri au avut loc.

Nu-mi mai aduc aminte precis de textul ordonanţei ministeriale care a ajuns în mâinile lui Péterffy, dar ţin minte cu precizie că era subliniat de mai multe ori şi accentuat un pasaj conform căruia era interzisă orice fel de cruzime şi maltratare, apoi era interzisă jignirea în demnitatea lor umană a celor din ghetou.  Ordonanţa interzicea orice fel de abuz în această privinţă.

În schimb, locotenentul-colonel Péterffy i-a încredinţat încă înainte de crearea ghetoului locotenentului Felegyhazi Megyesi Ágoston organizarea unui grup special de investigare cu sarcina de a urmări şi scotoci averile evreieşti ascunse. Acest grup de investigare funcţiona în depozitul de bere Dreher unde la ordinul locotenent-colonelului Péterffy a fost montată o aşa-numită cameră de tortură cu un aparat electric vibrator. Ţin minte un caz de care am auzit în cazarmă că dr. Osvath Rene a fost atât de rău băut şi torturat în cursul interogatoriului de la Dreher, încât a murit în urma leziunilor.

Locuitorii ghetoului  încă nu fuseseră deportaţi când a sosit la Oradea procurorul Centrului de Apărare a Statului (Államvédelmi Központ), biroul căruia se afla pe teritoriul ghetoului. Într-o zi, nu ştiu cu ce prilej, au ajuns la el două femei din ghetou cărora, în mod politicos, le-a oferit să ia loc. Cele două femei au început să plângă, spunând că de mult nu-şi mai închipuiau că cineva li se va adresa pe un ton omenesc, deoarece de trei-patru săptămâni nu auzeau altceva  decât „tu curvă împuţită, târfă etc”.

Ţin mine cu precizie acest caz, deoarece Procurorul general l-a raportat  şi în general cele întâmplate acolo, respectiv l-a denunţat pe locotenent colonelul Péterffy şi pe locotenentul Megyesi. În urma denunţului, autorităţile superioare de extremă dreapta fasciste ungare l-au mustrat pe locotenent-colonelul Péterffy. El a dat citire în faţa noastră, a ofiţerilor, acelui raport apoi şi-a exprimat indignarea pentru a fi mustrat în Ungaria de dreapta pentru asemenea fleacuri.

După părerea mea, sus-numitul a inspirat  toate sancţiunile şi în general tratamentul aplicat evreilor [ ……. ] După câte ştiu, el a vizitat ghetoul de mai multe ori  împreună cu Danek, ceea ce Péterffy a şi amintit de mai multe ori la adunările ofiţerilor, mai mult, a constatat cu satisfacţie că Danek era mulţumit cu cele văzute.

Cu privire la deportări, Danek i-a dat sfaturi foarte preţioase lui Péterffy pe care el le-a şi aplicat; nu ştiu în ce constau acele sfaturi, însă presupun că având în vedere experienţa lui Danek el a indicat  ca în fiecare vagon să fie înghesuiţi optzeci de oameni, de asemenea  ambiţia lui Danek şi indicaţiile lui Péterffy au făcut ca în căldura înăbuşitoare nu era permis să li se dea oamenilor care se sufocau o înghiţitură de apă.

După câte ştiu, cu aceste fapte, Péterffy urmărea să obţină recunoaştere din partea germanilor, ceea ce se pare că a şi reuşit. Continuând să colaboreze în acest fel cu germanii, mai târziu, sub era crucilor cu săgeţi a devenit şeful secţiei de jandarmerie în Ministerul de Interne.

Mai doresc să menţionez că, la o adunare a ofiţerilor - după lichidarea ghetoului, când ofiţerii se reculegeau, nefiind în cea mai bună dispoziţie sub greutatea răspunderii ce le apăsa umerii, - poate domnilor le parea rău de evrei”.

După câte ştiu, Péterffy era la fel de necruţător cu creştinii tăinuitori ai averilor ca şi cu creştinii înrudiţi cu evreii. De exemplu, Szalai Dezső. Oradea, str. Sal Ferenc, o bună cunoştinţă de a mea, mi-a povestit că pe timpul acela s-a dus la Péterffy  încercând să o excepteze pe soţia lui, evreică, la care Péterffy i-a răspuns dur că dacă nu vrea să divorţeze de soţie, să intre şi el în ghetou împreună cu ea

De aici reiese cel mai bine în ce măsură servea Péterffy fascismul, că voia să rezolve problema evreiască atât de radical încât i-ar fi deportat şi pe cei care aveau de a face cât de puţin cu evreii. Pentru aceste fapte îl consider pe Péterffy criminal de război de primă categorie.

Mai susţin cele de mai sus cu aceea că, în primele zile ale lunii iunie, când Péterffy trebuia să plece dintr-un motiv oarecare, de la Budapesta a fost trimis pentru a-l înlocui maiorul de jandarmerie Kulcsar Lajos. Cele văzute aici l-au  consternat foarte tare pe acesta şi la adunările obişnuite ale ofiţerilor a şi menţionat indignarea sa şi ne-a mustrat spunând că domnii să scoată din cap această mentalitate şi să se străduiască să revină la vechiul nivel, mai demn. Era regretabil că, înainte de plecare, Péterffy a interzis intervenţia lui Kulcsar în vreo problemă din ghetou. Dacă asta nu se întâmpla, deportările s-ar fi desfăşurat în condiţii mult mai omenoase. Mai doresc să menţionez că, în timpul prezenţei sale, Kulcsar dezaproba cu totul tratamentul inuman aplicat în ghetou şi-i părea foarte rău că nu putea să-l atenueze.

Aceasta este declaraţia ce o susţin şi o semnez, cu mâna proprie.

 

Comisar                                                                                                     Martor

Indescifrabil                                                                                          Csurka Petru

 


d e c l a r a ţ i a

 

martorului Moskovits Andor

comerciant; domiciliul: Oradea

1 Decembrie 1945

 

[……………………………………………………………………………………………………]

Declar următoarele în legătură cu locotenent colonelul Péterffy, comandantul ghetoului de la Oradea:

La 19 aprilie am fost adus de la Brusturi, unde îndeplineam servicîul militar, în ghetoul de la Oradea; în ziua de 20 aprilie la ordinul lui Péterffy am fost dus în camera de tortură denumită „sanatoriul” Dreher, unde am fost interogat în legătură cu bunurile pe care le-am  ascuns sau plasat. Interogarea mea s-a desfăşurat în felul următor:

Jandarmul care stătea aşezat în faţa mea şi care mă supunea interogatoriului mi-a adus la cunoştinţă că, la ordinul locotenent-colonelului Péterffy, trebuiau predate toate bunurile care nu fuseseră predate până la acea dată, iar la afirmaţia mea că eu predasem totul, unul din investigatori m-a apucat de mână, a întins-o, iar celălalt investigator mi-a aplicat pe palme 25 de lovituri cu bastonul de cauciuc, din cauza lor mâinile mele s-au umflat, atunci am fost pus să stau într-un colţ pentru a mă gândi unde şi cui am lăsat ceva în oraş. După câteva minute au reluat tortura, culcându-mă pe sol mi-au lovit picioarele până s-au umflat, apoi într-o stare apropiată de leşin m-au aruncat într-o încăpere ca un grajd unde se aflau cam 150-200 de evrei în aşteptarea interogatoriului. A doua zi, când mă puteam ridica în picioare, iar m-au dus în camera de tortură şi – având în vedere că tot nu mărturiseam – cu două fire de sârmă trase de pe un aparat electric fixat pe un scripete, m-au chinuit aproximativ zece minute prin plasarea unui capăt de sârmă în anus, iar celălalt în penis. După ce am leşinat, am fost aruncat într-un beci unde după părerea mea am stat în stare de inconştienţă o zi şi jumătate. Apoi iar m-au dus sus unde am  mărturisit totul. Pe urmă am fost predat la doi călăi care m-au dus în aşa-numita pivniţă nr.10 unde s-au năpustit asupra mea, m-au snopit în bătăi dând şi cu piciorul în mine, până am făcut o hemoragie gastrică. Medicul primar din ghetou, dr. Molnar Vilmos a întocmit o adeverinţă despre hemoragia respectivă, contrasemnată de locotenentul Bodola, locotenentul dr. Hektor şi căpitanul Ugrai ca să pot fi transportat cu o ambulanţă pentru tratament. Acest document semnat de sus-numiţii se află în posesia mea şi îl pun oricând la dispoziţia autorităţilor de investigare. Când m-au dus înapoi în grajd pe care îl numeau spaţiu locativ unde eram înghesuiţi cam 200 de persoane  şi unde se zvârcoleau după tortură Vitrael Vilmosne, medicul dr. Kenez, mecanicul Schwartz Bela etc. etc. Jandarmii care ne păzeau au declarat în repetate rânduri când cei bolnavi se plângeau „mulţumiţi toate acestea părintelui vostru Péterffy”.

Ştiu că în urma torturilor au pierit foarte mulţi. Ţin minte următoarele nume: özv. Altmann Lipotné, dr. Erdos, dr. Osvath Rene, textilistul Grunberger, fotograful Rona şi soţia etc.

 

 

Comisar                                                                                                     Martor

Indescifrabil                                                                                          Moskovits Andor


D E N U N Ţ

 

 

Subsemnatul Pucovan Janos din Oradea , str. Mester nr.68, îl denunţ pe vitéz Cser Lajos fost conducător în comisia de ghetoizare.

La începutul lunii mai 1944, în prima zi a ghetoizării, vitéz Cser Lajos a apărut în locuinţa mea şi deşi soţia mea încă nu era obligată să intre în ghetou fiind trecută pe religia mea şi cu privire la aceştia încă nu exista nici un fel de dispoziţie, în modul cel mai grosolan a transportat-o în ghetou.

Când soţia mea îşi lua rămas bun de la vecini şi vitéz Cser Lajos i-a văzut lăcrimând, a izbucnit într-un râs ironic, strigând: ”Ce tot plângeţi după un evreu”. Soţia mea fiind frântă de marele şoc sufletesc, nu era în stare să-şi care bagajul. Vecinii au dat să-i sară în ajutor, dar vitéz Cser nu le-a permis, declarând „un creştin nu are voie să care bagajul după un evreu”, ameninţându-i că-i duce pe toţi în ghetou.

Atunci, când vitéz Cser a acţionat în aşa fel, încă nu exista dispoziţie privind cei creştinaţi; un asemenea document a apărut doar peste trei săptămâni. Astfel, vitéz Cser a comis de la sine putere fapta mârşavă rupându-mă de soţie cu o lună mai de vreme decât prescria legea. În felul acesta el şi-a manifestat convingerea fanatică de dreapta.

Martori: Nagy Istvanné, Papp Gyorgyné, Guja Ilus, toate trei locuiesc în str. Mester

 

Oradea, 18 ianuarie 1945

Semnat,

Pucovan János


d e c l a r a ţ i a

 

martorului Braun Ignat

comerciant; etatea: 42 ani; domiciliul: Oradea

2 Decembrie 1945

 

[……………………………………………………………………………………………………].

În anul 1944, când am fost depus în ghetoul din Oradea unde era comandant fostul lt. col. de jandarmi Péterffy, la ordinul lui am fost luat la cercetare de nişte agenţi care, în faţa susnumitului colonel, m-au bătut groaznic cu un baston de cauciuc la tălpi, la cap şi pe spinare, cerând să spun la cine am predat bijuteriile mele. Văzând că eu, după bătaia groaznică, nu declar nimica, m-a legat de picior şi de mână, după care mi-a băgat în gură o bucată de fier [electodul pozitiv - nn] de la un aparat electric iar la testicol a conectat electrodul negativ. La fel a fost cercetată şi soţia mea, în faţa lui Péterffy.

După groaznicele bătăi, multe zile nu am putut să mă scol de pe paiele aşternute unde am fost aruncat de ei. După cercetările susmenţionate dinţii mi-au căzut şi abia acuma i-am putut înlocui, aici la Oradea.

Asemenea bătăi şi chinuri au suferit şi ceilalţi deportaţi căci, era sub comanda fostului lt. col. Péterffy.

Mai menţionez că, toate aceste măsuri drastice şi chinuri au fost ordonate de comandant, care de cele mai multe ori a fost prezent la cercetări.

Aceasta îmi este declaraţia pe care o susţin şi semnez cu mâna mea proprie.

 

Oradea la 3 Decembrie 1945

 

                                                                                                            Braun Ignat