Iancu Ţucărman  -  supravieţuitor al “Trenului morţii”

 

 

Ce vă amintiţi din călătoria în „trenul morţii” plecat din Iaşi în Iunie 1940?

 

 [ ..... ] Am fost înghesuiţi în vagoane de vite câte 100-150 de persoane într-un vagon. Pe mine m-au urcat într-un vagon în care erau 137 de persoane.

În vagonul în care am nimerit, la fel ca şi în multe alte vagoane, pe jos se afla un strat de bălegar de grajd peste care era presărat praf de var nestins.

Văzând că micile obloane ale vagonului erau deschise spre interior, un lucrător al gării, costumat în uniformă specifică, cu un chipiu roşu, şi-a procurat o scară şi leaţuri şi a închis aceste mici ferestre pe dinafară, reducând în acest fel posibilitatea de a mai intra aer în vagon.

Trenul pornise. Bălegarul şi varul nestins au început să degaje multă căldură. Toţi cei închişi în vagon am început să ne scoatem îmbrăcămintea de pe noi, unii după un timp rămânând chiar goi. Atunci ne-am dat seama că ceva tragic se va întâmpla cu noi. Trenul îşi continua drumul făcând numeroase manevre şi opriri pe linii secundare. Eram în plină vară, căldura în vagon devenise de nesuportat. Fără aer şi apă, după prima jumătate de oră am avut şi prima victimă, situaţia devenind infernală.

De sete, mulţi au început să-şi bea propria urină, unii au înnebunit aruncându-se în neştire peste alţii, căutând de la un capăt la altul al vagonului în disperare şi delir un strop de apă sau o gură de aer. Nu-ţi mai dădeai seama cine era cadavru sau cine mai era în viaţă.

La orele 14, după 9 ore de chin, care mi s-au părut o veşnicie, trenul s-a oprit în gara Podu Iloaiei. Uşile vagoanelor ..... s-au deschis. Din vagonul meu am coborât doar 8 supravieţuitori, restul de 129 au trecut în nefiinţă sufocaţi şi deshidrataţi.