EVREI, TRECETI NISTRUL!

 

Cuvânt către cititori

 

          În ultimele decenii, am citit multe şi ştim aproape totul despre lagărele naziste de exterminare, răspândite pretutindeni în Europa de Vest şi Centrală. Dar am aflat prea puţine sau mai nimic despre ceea ce s-a întâmplat în Transnistria, unde, cu 50 de ani în urmă au fost deportaţi zece mii de cetăţeni români de origine evreiască. Ce ne-a împiedicat să cunoaştem adevărul? Interesele politicii interne şi străine, care au şters cuvântul Transnistria din vocabularul nostru? Tendinţe de falsificare a istoriei care au lăsat sub pecetea minciunii multe zone ale trecutului? O „pudoare naţională” care ne-a împăienjenit privirea în faţa evidenţelor rele? Poate că toate la un loc. Iar acum, când teoretic se poate vorbi despre orice, ultimele discuţii nu au făcut decât să congestioneze problema fără s-o lămurească.

          Literatura a încercat şi înainte să mai spună câte ceva în formele ei translucid-obliterate, de la nuvelele lui Norman Manea la romanele-document ale lui Oliver Lustig. Dar, după ştiinţa noastră, cartea Soniei Palty e prima depoziţie directă despre deportările în Transnistria.

          În 1942, o fetiţă de 14 ani era smulsă, peste noapte, împreună cu întreaga familie, dintr-un cămin ocrotitor, dintr-o societate pe care o credea întotdeauna a ei, ca să fie zvârlită departe, pe tărâmuri străine, în colonii de muncă, unde nu frigul, foamea, durerea fizică, ameninţarea morţii erau cele dintâi suferinţe ci umilirea şi lipsa de înţeles. Ce s-a întâmplat cu evreii? Sonia Palty ne-o spune, fără să uite şi să ierte, dar şi fără ură sau dorinţă de răzbunare. Ea ne povesteşte despre toate – despre eroism şi meschinării, despre egoism şi altruism, despre laşitate şi curaj, despre rezistenţa şi colaboraţionismul victimei cu opresorul.

          Ce s-a întâmplat cu românii? Atitudinea noastră faţă de acea tragedie se arată acum, ca şi atunci, scindată. Simptomatică apare în epocă discuţia dintre doi scriitori importanţi, prieteni cu familia Soniei: „Unul dintre cei mai indignaţi, dar în acelaşi timp dintre cei naivi, pentru că credea în curăţenia sufletească a românului, în incapacitatea acestuia de a ucide un om nevinovat, era Geo Bogza. Miron Radu Paraschivescu încerca să-l contrazică, vorbindu-i de instinctele animalice, de curentele de masă, de războiul care scoate fiara din om, despre propaganda mincinoasă şi otrăvitoare”.

          Dreptatea stătea mai degrabă de partea scepticului, lucidului M.R.P. Dreptatea şi învăţarea de minte. Oamenii sunt ca vremurile: vremurile bune stimulează binele din om, vremurile crunte asmut bestia din el.

          Citind cartea Soniei Palty, vom afla, de fapt, multe despre noi toţi, în bine şi în rău. Iar rostul adânc al acestei lecturi este să prevină repetarea istoriei, avertizându-ne asupra consecinţelor hidoase nu doar ale participării la crimă, dar şi ale ignoranţei, comodităţii, neimplicării.

   

Magdalena Popescu Bedrosian