|
INSTITUTUL
NAŢIONAL PENTRU |
ASOCIAŢIA EVREILOR
DIN |
|
STUDIEREA HOLOCAUSTULUI |
ROMÂNIA |
|
DIN ROMÂNIA
“ELIE WIESEL” |
VICTIME
ALE HOLOCAUSTULUI |
PROCESUL
GHETOURILOR DIN
NORDUL TRANSILVANIEI
Volumul II - MĂRTURII
Volum alcătuit de
OLIVER LUSTIG
Editura A E R V H
d e p o z i ţ i a
martorei
soţia lui Nóti Geza
casnică; etatea: 30 ani; domiciliul: Huedin -
Cluj
15 luna Mai 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Menţin în întregime
declaraţia mea scrisă în limba maghiară, aflătoare la
dosar, completând-o şi depunând următoarele.
Sunt una dintre persoanele
care, în anul 1944 la 3 Mai, am fost internată în ghetou. În ziua de 3 Mai
1944, a fost dată o dispoziţie anunţată prin tobă
că , în această zi, nici un evreu nu are voie să
părăsească locuinţa. În dimineaţa acestei zile, echipe
de civili, soldaţi şi poliţişti umblau pe la
locuinţele evreilor cu care ocazie ne-au strâns şi ne-au depus în curtea
bisericii evreieşti din localitate. Strângerea evreilor din oraşul
Huedin a ţinut trei zile. Când echipa care ne aduna ajungea la casele
noastre, ne spunea să ieşim afară din casă,
nelăsându-ne să ne luăm lucrurile necesare. După ce ne
scoteau în stradă, casa era sigilată, iar când erau adunaţi
toţi evreii, din strada respectivă, erau duşi grămadă
în curtea bisericii evreieşti. Strângerea noastră s-a produs într-un
mod brutal şi neomenesc, prin faptul că eram înjuraţi, eram
batjocoriţi spunându-ne cuvinte urâte, iar unii dintre noi au fost
bruscaţi. După ce am fost depuşi în curtea bisericii
evreieşti, unde am fost luaţi în primire de către dr. Boldizsar
Paul. Şeful oficiului de aprovizionare din Huedin, care benevol s-a
angajat în calitate de comandant al internării noastre în ghetou.
Persoanele, atât feminine cât şi bărbaţii, precum şi copiii
au fost percheziţionaţi sub patronajul lui dr. Boldizsar Paul.
Femeile au fost percheziţionate de către două femei, una
moaşă iar cealaltă infirmieră la spitalul din localitate.
Aceste percheziţii au decurs în modul cel mai brutal posibil. Femeile erau
examinate într-o cameră a unei case din curtea bisericii. Fiecare trebuia
să se dezbrace în pielea goală, de asemenea şi fetiţele.
Percheziţiile s-au făcut la organele genitale, percheziţii
vaginale, executate într-un mod dur şi brutal, atât asupra femeilor mature
cât şi asupra copilelor. Când erau examinate copilele, ţipetele
acestora se auzeau până afară în curte. După ce am trecut peste
această percheziţie, un prim transport, femei şi
bărbaţi au fost puşi în opt camioane germane, unul în spinarea
altuia şi aşa am fost transportaţi în ghetoul central din Cluj.
Transportarea evreilor din ghetoul din Huedin la Cluj s-a executat în timp de
trei zile. Eu voiam să merg cu mama, care era bătrână şi
bolnavă, ca să o însoţesc în acelaşi camion, dar când am
voit să mă urc în camion, Boldizsar Paul m-a trântit la o parte, cu
toate că îl cunoşteam mai dinainte, spunându-mi:„Takarodj innen te
büdös zsidó kurva, mert úgy seggbe rugglak hogy tulipán lesz belőled.“ [„Şterge-o
de aici curvă de jidan împuţită, că îţi dau un picior
în cur de lalea te fac” - trad.n].
După ce am ajuns la ghetoul din Cluj, au început
cercetările, interogările şi maltratarea noastră pentru ca
să divulgăm secretul că la cine am predat obiectele noastre de
valoare. Aici a luat parte şi Boldizsar Paul în calitate de comandant al
evreilor din Huedin, care şi-a adus şi soţia şi pe
secretara sa numită Czenk Elisabeta, distrându-se asupra situaţiei
noastre mizerabile. A luat parte tot timpul şi a patronat
interogările evreilor din Huedin, făcute în camere de schingiuire
special instalate în acest scop aşa că, după fiecare interogator
luat vreunui evreu indicat ca învinuit, mulţi erau aduşi
leşinaţi pe câte o targă arătând oribil. La fel a fost
schingiuită sora mea, Fischer Margareta, care a fost interogată chiar
de către Boldizsar Paul care, ca intimidare, i-a dat doi pumni aşa de
puternici în gură, de i-au căzut doi dinţi, apostrofând-o cu
cuvinte murdare. După aceea a făcut-o să se culce pe o
bancă, şi cu un baston a lovit-o peste tot corpul şi la organele
genitale până când a leşinat. În timp ce era bătută, sora
mea, zbiera de durere iar el a forţat-o să-şi dea jos ciorapii
de pe picioare apoi cu aceştia i-a astupat gura, continuând să o
bată la tălpile picioarelor cu un baston de cauciuc. După ce
şi-a revenit din leşin, din ordinul lui Boldizsar schingiuitorii care
mai erau prezenţi, - şi anume din Huedin Szentkuti Andrei detectiv, -
i-au pus nişte creioane între degetele de la mâini strângându-i mâna în
aşa mod că, din cauza durerii a leşinat din nou şi aşa
am dus-o afară în baracă. Sora mea Margareta, nu s-a mai reîntors din
deportare. Felul acesta neomenos şi brutal l-au practicat asupra tuturor
evreilor bogaţi din Huedin pentru a-i determina pe aceştia să
divulge persoanele şi locul unde şi-au ascuns lucrurile de valoare.
Dintre cei care s-au reîntors
din deportare şi care au fost schingiuiţi în ghetou amintesc pe
Brumberg Lotti domiciliată în Cluj strada 6 Martie nr. 13, Czabel
Emanuele, Czabel Samune, Roth Jakabné, Katz Sandorné domiciliaţi în
Huedin, Jakab Nandorné, Fülöp Zoltanné domiciliată în Cluj, Lebovits
Margareta domiciliată în Huedin, Hirsch Rozalia domiciliată în Huedin
şi alte persoane de care momentan nu-mi amintesc.
După citire stăruie
şi semnează.
Acuzator public
Martor
Indescifrabil Nóti
Gezané
d e p o z i ţ i a
martorului Kovacs
Stefan
inginer; etatea: 48 ani; domiciliul: Cluj
3 Aprilie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Sunt evreu, şi prin anul
1941, simţind pericolul măsurilor antievreieşti, m-am
hotărât să trec cu familia mea întreagă la religia
creştină unitariană. În baza legilor rasiale ungare, eu eram
exceptat de sub regimul evreilor nebotezaţi şi în baza
decoraţiilor în număr de 9 – câştigate în războiul mondial
anterior, eram exceptat de sub măsurile antievreieşti. Având
specialitate de comerţ de instrumente medicale şi instalator de
aparate medicale şi chiar constructor, am avut mai multe comenzi de
executat la clinici pentru care motiv am fost repartizat la apărarea
pasivă, calitate care de asemenea mă punea la adăpost de orice
măsuri restrictive aplicate evreilor. Cu toate acestea, în ziua de 25 Mai
1944 seara, am fost ridicat de către 3 persoane şi anume Breşan
Dodi, un tânăr de la Instanţa I-a Industrială şi de către
un detectiv al căror nume nu-l ştiu şi am fost dus la ghetou cu
familia mea întreagă. Cu această ocazie, mi-au luat fără
nici o dovadă, fără a se dresa proces verbal, adică
inventar, detectivul anume 2 aparate fotografice de precizie, aparate de
mărit, celulă fotoelectrică [ ............. ] şi alte
instrumente profesionale şi bicicleta.
La intrare în ghetou, am fost
percheziţionaţi, ni s-au luat puţinele obiecte de preţ ce
ne-au mai rămas, apoi ni s-a dat drumul să ne aşezăm unde
vrem. Teritoriul ghetoului era sub cerul liber şi ne-am aşezat sub
nişte şoproane - în care se păstrau ţiglele şi
cărămizile arse - pe pământul gol, în praf de 5 cm grosime,
expuşi la vânt şi la ploaie în contra cărora ne apărăm
agăţând cearşafuri şi covoare de stâlpi. Bineînţeles,
în măsura în care ne puteam păzi puţinele obiecte de lenjerie
sau covoare de pericolul furtului al căror victime eram din partea
poliţiştilor chiar.
Locul pentru dormit era
aşa de redus încât oamenii stăteau grămadă şi ne
făcea imposibilă orice odihnă, pe un teritoriu de 6 metri
pătraţi eram îngrămădiţi 9 persoane, cu bagaje cu tot.
La o populaţie de aproximativ 17 000 de evrei, primăria a instalat
conducte de apă cu cca 15 robinete
de la care trebuia să {se}ia apă pentru spălat, pentru
fiert, pentru curăţit. Aceste robinete funcţionau din când în
când, de cele mai multe ori erau însă închise chiar pe o zi întreagă.
Mai târziu, am obţinut cu greu la comandantul ghetoului să putem
aduce apă dintr-o fântână din vecinătatea ghetoului cu cane de
apă în grup de câte 10, pe măsură {ce} grupurile se întorceau
înapoi cu apa. Asta numai uneori şi numai pentru un timp de un ceas, un
ceas şi jumătate. Din această cauză, cea mai mare parte
dintre noi sufereau de sete şi nu se puteau spăla şi îngriji de
curăţenia şi igiena socială. Din această cauză,
lumea era silită să fure apa şi adeseori s-a întâmplat că,
în timp ce cineva lipsea pentru o clipă de la baracă pentru a-şi
procura lemne de foc, i se fura apa destinată mâncării. Mâncare
primeam numai o dată pe zi, încât eram nevoiţi să ne
completăm hrana cu mâncare fiartă de noi în limita
posibilităţilor. Nici pentru copiii mici nici pentru bolnavi nu s-a
distribuit lapte, iar acea puţină cantitate de lapte pe care spitalul
evreiesc a reuşit să o introducă în ghetou, era mult prea
insuficientă pentru cel puţin 1 000 de copii mici şi oameni
bolnavi.
Pentru necesităţile
fiziologice, s-au construit cca 5 şanţuri care făceau serviciul
de latrine. Două erau pentru bărbaţi şi 3 pentru femei.
Aceste latrine erau construite astfel că pe nişte butuci a fost
aşezată o scândură la margine de şanţ şi oamenii
îşi făceau necesităţile unul lângă altul în număr
de cca 20 câţi încăpeau pe o scândură. Şanţurile erau
deschise şi împrejmuite cu scânduri. Pe timp de ploaie şi de
căldură, atmosfera era îmbibată de putoarea ce exhala din aceste
şanţuri. Bolnavi au fost mulţi. Unii au intrat deja bolnavi în ghetou şi alţii s-au îmbolnăvit
acolo. Era o casă, infirmerie, în care erau trataţi bolnavii şi
femeile însărcinate adăpostite pentru caz de naştere. Medicul
oficial Konczwald Tiberiu, nu a intrat în ghetou niciodată cât timp am
fost eu acolo şi dincolo de gardul ghetoului era o casă
rezervată comandantului ghetoului unde se întreţinea cu personalul
poliţienesc şi cu comandantul Urban. Cât timp am fost eu acolo, nu a
făcut nici o inspecţie sanitară şi dacă avea nevoie de
cineva îl asculta şi îl examina acolo, în camera comandantului, natural pe
protejate de preferinţă de sex feminin.
[
........................................................................................................................................
]
Am fost transportaţi
până la Koşice unde am fost predaţi organelor nemţeşti
şi nu ne-au oprit până la Auschwitz. Din cei 29 din familie câţi
am plecat din Cluj împreună cu cei câţiva care au fost ridicaţi
încă ulterior, în număr total de 41, am rămas vreo 5 în
viaţă.
Altceva n-am de declarat,
stărui şi semnez.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Ing. Kovacs Stefan
d e p o z i ţ i a
martorei soţia
lui Roth Iacob
casnică; etatea: 35 ani; domiciliul: Huedin
15 Mai 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Prima oară, evreii din
oraşul Huedin au fost adunaţi de la casele lor de către
nişte echipe de detectivi. La mine a fost o echipă condusă de
către detectivul Szentkuti Andrei şi apoi am fost depuşi în
curtea bisericii evreieşti din localitate.
Înainte de a fi dusă la
Cluj, am fost percheziţionate toate femeile de către două
moaşe. Cel care a supravegheat percheziţiile a fost Boldiszár Pavel,
Orosz Iosif, Menyharth Francisc. În tot timpul percheziţiei am fost
ameninţate ca să spunem unde ne sunt obiectele de valoare. Femeilor
li s-au făcut percheziţii vaginale de asemenea şi copilelor
mici. Acestea au fost făcute într-un mod brutal şi dureros. Până
şi gura ne-a fost deschisă căutându-ne sub limbă. De aici
am fost transportaţi în ghetoul din Cluj cu camioane în care eram
puşi câte 50-60 de persoane.
La Cluj în ghetou, evreii mai
bogaţi au fost interogaţi din nou fiind torturaţi şi
maltrataţi până la leşin prin mijloacele binecunoscute pentru
a-i forţa să spună unde şi-au ascuns obiectele de valoare.
Interogatoriile evreilor din Huedin au fost patronate şi în mare parte
făcute de către Boldiszár Pavel şi detectivul Szentkuti Andrei.
Una dintre maltratările făcute de aceştia, menţionez cazul
lui Diamantstein Nandor căruia, cu ocazia interogării i-a fost
smulsă barba aşa că rana provocată astfel am văzut-o,
că era legat cu o basma peste cap. Menţionez şi cazul lui
Fischer Margareta pe care au scos-o din camera de tortură
leşinată, având doi dinţi scoşi în urma modului cum a fost
lovită în gură cu pumnul de către Boldiszár Pavel. Nusbacher
Clara aşa a fost zdrobită în bătaie, că pe drum a şi
murit. Goldstein, originar tot din Huedin, de asemenea a fost bătut într-un
mod oribil tot de către Boldiszár. Cu ocazia interogării lui în
ghetou aşa că acesta a murit pe drum. Pe Ghidali Ludovic l-au adus
din camera de interogatoriu într-un cearşaf şi era aşa de
rău zdrobit în bătaie că toată noaptea a ţipat de
durere.
Acesta a fost sistemul
practicat de către învinuiţii amintiţi mai sus pentru a
determina pe evrei să mărturisească unde şi-au ascuns
obiectele de valoare, care în cazurile dacă ar fi fost găsite erau
însuşite de către aceştia. Primarul oraşului Huedin de
atunci a fost Székeli Iosif care a lucrat şi aranjat împreună cu
ceilalţi învinuiţi deportarea noastră în urma
instrucţiunilor primite de la Endre László în conferinţa avută
în acest scop la Sighet, încă cu două săptămâni înainte de
deportarea noastră.
Citindu-i-se şi declarând
că este exactă, martorul semnează.
Acuzator public
Martor
Indescifrabil Roth
Jakabné
d e p o z i ţ i a
martorei soţia
lui Czobel Emanuil
casnică; etatea: 44 ani; domiciliul: Huedin
15 Mai 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
În anul 1944, 3 Mai, pe la
orele 10 a.m. s-a prezentat la locuinţa mea din strada Mare nr. 21 o
echipă condusă de către Szentkuti Andrei, declarându-ne
arestaţi. După aceasta ne-au făcut percheziţie, învinuitul
purtându-se foarte dur şi brutal cu noi, nelăsând să ne
luăm nici un fel de bagaj şi nici alimentele necesare. După
aceasta ne-a sigilat locuinţa şi ne-a scos în stradă aducându-ne
în curtea bisericii evreieşti. Aici ni s-a făcut percheziţie
corporală de către o moaşă, trebuind să ne dezbrăcăm
în acest scop în pielea goală. Am fost supravegheate de către Ojtuzi
şi Menyharth Francisc care de asemenea s-au purtat dur cu noi ceea ce
consta în aceea că ne înjura, ne batjocorea şi ne arunca dintr-un colţ
într-altul, iar unii care erau mai slabi îndeosebi bătrânii şi copii,
care nu se puteau mişca aşa repede cum doreau dânşii, erau
bătuţi.
După 24 ore cât am fost
ţinuţi aicea, am fost transportaţi cu camioanele în ghetoul din
Cluj. În ghetoul din Cluj am fost interogaţi şi cercetaţi din
nou sub supravegherea şi conducerea lui Boldizsár Paul şi Szentkuti
care au venit împreună cu soţiile ca să se distreze asupra
modului cum erau batjocoriţi şi bătuţi. Şi pe mine
personal aceştia doi m-au bătut punându-mă pe o masă iar
apoi dându-mi 25 lovituri cu bastonul de cauciuc în tălpile picioarelor.
M-a bătut atât Boldizsár cât şi Szentkuti. După aceasta mi s-au
pus creioane între degetele mâinilor; tot aceşti doi învinuiţi,
strângându-mi mâna, mi-au produs nişte dureri foarte mari aşa
că, în urma acestei torturi nu am mai putut ţine nimica cu mâna vreo
săptămână. Tot cu mine, în acelaşi timp, a mai fost
bătută de către aceşti doi învinuiţi femeia soţia
lui Judovits Calman, care, după această bătaie, timp de trei
săptămâni a fost tot bolnavă, iar pe drum spre Auschwitz a
şi murit. De asemenea în urma bătăii primite tot de la
aceştia, Frankovits Iacob a murit şi el pe drum. Acesta era lovit de
către Boldizsár cu pumnii peste obraz până îl năpădea
sângele iar după aceea învinuitul i-a dat o batistă să se
şteargă iar după ce se ştergea din nou era lovit cu
brutalitate.
Citindu-i-se şi declarând
că este exactă, martorul semnează.
Acuzator public
Martor
Indescifrabil Czobel
Emanuilné
d e p o z i ţ i a
martorului Lazar
Matei
agricultor; etatea: 51 ani; domiciliul: Huedin
16 Mai 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
În luna anul 1944 luna Mai, am
fost internat şi eu în ghetou. În această zi dimineaţa, pe la
orele 7, au venit la locuinţa mea
din Huedin, strada General Moşoiu nr 53, o echipă formată din
poliţişti, un soldat german şi câţiva civili
funcţionari de la Primărie, conduşi de către şeful
poliţiei locale Orosz Iosif. Ne-au declarat arestaţi, Orosz Iosif
somându-ne să predăm bijuteriile şi toate obiectele de valoare
ce le aveam asupra noastră. Am dat unele lucruri ce le aveam la noi, iar
după aceea ne-a dat 5 minute pentru ca să ne pregătim de
plecare. În timpul acesta eram apostrofat cu cele mai urâte cuvinte, aşa
aveam o fetiţă de 16 ani căreia Orosz Iosif i s-a adresat cu
cuvintele „curva” spunându-i că: la ce-şi mai ia bagaj, că nu-i
trebuie deoarece nici aşa nu mai venim noi înapoi.
După aceasta am fost
escortaţi în curtea bisericii evreieşti. În curtea bisericii
evreieşti ne-au separat unii de alţii, bărbaţii într-o
parte şi femeile în altă parte iar copii de asemenea, separat.
După aceasta, poliţiştii ne-au dat ordin să ne
dezbracăm în pielea goală făcându-ni-se percheziţii
corporale. Cu ocazia percheziţiei, la mine au găsit o monedă de
2 pengő pentru care motiv am fost luat la bătaie de către Orosz
Iosif care m-a bătut cu palmele până ce am căzut jos iar
după aceea s-a urcat cu picioarele pe mine atât Orosz Iosif cât şi
nişte poliţişti lovindu-mă şi călcându-mă.
Mulţi au fost bătuţi pentru diferite lucruri mărunte de
către Orosz Iosif, şeful poliţiei, care s-a purtat
faţă de noi cu o duritate şi brutalitate dintre cele mai
groaznice. După aceea, am fost puşi în camioane până la 60-70
persoane într-un camion şi transportaţi la ghetoul din Cluj.
După ce am fost adunaţi
toţi evreii din Huedin, la câteva zile au venit la ghetoul din Cluj Orosz
Iosif, Boldiszar Paul cu soţia lui şi secretara lui, Czenk Elisabeta
domiciliată în Cluj. Aceştia au participat tot timpul dând
lămuriri şi uneori conducând chiar ei personal interogările
şi torturile contra evreilor mai bogaţi pentru a-i determina să
divulge locul unde şi-au ascuns lucrurile de valoare sau să
spună persoanele la care le-au dat în păstrare. Persoanele maltratate
cu această ocazie de către dânşii sunt: Diamantstein Ferdinand pe
acesta l-au bătut atât de rău smulgându-i şi barba, că a
murit în vagon când eram transportaţi către Auschwitz; Feintuch Isac, brutar din Huedin, la fel a
fost maltratat; Gidali Ludovic, atât de rău a fost bătut de
către Boldizsár Paul şi Orosz Iosif încât şi-a pierdut memoria.
L-am văzut eu personal când a fost adus afară din camera de
tortură într-un cearşaf fiind aruncat afară de unde noi, vreo 10
persoane, am mers şi l-am ridicat de jos ducându-l în interiorul ghetoului.
Paneth Carol, de asemenea a fost bătut. Soţiei lui Iudovits Coloman
i-au pus creioane între degetele de la mâini apoi i-au strâns astfel mâinile
încât, atunci când a ieşit afară, toată mâna îi era umflată
şi nu-şi putea mişca degetele. Aceste torturi se întâmplau
zilnic, timp de trei săptămâni cât am stat în ghetoul din Cluj.
Orosz Iosif împreună cu
Boldizsár Paul veneau la două zile în ghetou, cu care ocazie făceau
interogările şi torturile cunoscute. Uneori venea şi Szentkuti
Andrei, participând şi el la maltratările ce se făceau într-o
cameră special instalată.
Primarul oraşului Huedin,
în timpul când am fost noi deportaţi, a fost Szekeli Iosif.
Altceva nu mai am de spus.
După
citire, stăruie şi semnează.
Preşedinte Martor
Indescifrabil Lazar Matei
d e p o z i ţ i a
martorului Geller
Mihail
comerciant; etatea: 50 ani; domiciliul: Cluj
6 Aprilie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Încă în luna Aprilie
1944, se zvonea în oraş că evreii vor fi ridicaţi şi
duşi în lagăr lângă Budapesta, până la sfârşitul războiului.
Asta după ce a fost la Cluj subsecretar de stat Laszlo Endre şi
împreună cu inculpatul Vasarhely, primar al Clujului şi alte
notabilităţi şi oficialităţi, au hotărât
înfiinţarea de ghetouri în centrele importante din Ardealul de Nord,
inclusiv în Cluj.
Înainte cu trei zile de a ne
ridica, s-a adus la cunoştinţa populaţiei evreieşti din
oraş, prin afişe lipite pe zidurile oraşului, ca toată
lumea să stea acasă, să nu părăsească domiciliul
şi nici casa, şi să-şi facă bagaj cu haine,
rufărie şi alimente în greutate de 50 kg şi să aştepte
organele poliţieneşti care vor veni să-i ridice.
În ziua de 4 Mai 1944, a
şi început ridicarea evreilor de către poliţişti de la
chestura locală, jandarmi special aduşi din Kosice şi detectivi.
Şi eu am fost ridicat cu întreaga familie, adică soţia şi 4
copii.
Ajuns în ghetou, care era
amenajat în fabrica de cărămizi, am fost percheziţionat: mi s-au
luat toate obiectele de valoare de agenţii poliţiei şi din haine
şi rufe de asemenea. Ne-am aşezat într-un loc liber în şura din
fabrică, ne-am înjghebat un adăpost din covoare şi obiecte ce
ne-au mai rămas, unde am stat liniştit timp de trei zile când am fost
chemat prin un curier de serviciu, un
tânăr evreu, la comandamentul lagărului unde am fost luat în
primire de trei jandarmi din Kosice şi am fost supus la torturi şi
schingiuiri neumane pentru a mărturisi locul unde mi-am ascuns obiectele
de valoare. Am fost dezbrăcat până la piele, legat la mâini şi
la picioare, bătut cu cravaşă de cauciuc de către unul din
jandarmi, altul dădea cu picioarele în mine şi al treilea s-a urcat
pe piept şi mă lovea cu pumnii. Mi-am pierdut cunoştinţa
sub efectul acestei torturi, iar apoi s-a aruncat apă cu găleata ca
să-mi revin. Asta s-a întâmplat în trei rânduri fără să
poată obţine nici o mărturisire. Am fost dus înapoi în curtea
ghetoului şi arătat lumii de acolo, cu următoarele vorbe:
“uitaţi-vă, acesta a fost Geller Mihail a fost numai, pentru că
acum este o zdreanţă. Învăţaţi de la el şi
toţi cei care vor ascunde adevărul şi nu vor mărturisi unde
şi-au ascuns lucrurile de valoare, vor păţi ca dânsul.” Am fost depus la infirmeria ghetoului,
unde am fost îngrijit de către medicii dr. Sonnenvierd şi dr. Schlinger. Am stat pe pat,
bolnav, nemişcat timp de 6 zile, când am fost ridicat şi, după
2-3 zile, deportat cu transportul 5 la Auschwitz, împreună cu familia mea,
care a pierit toată la Auschwitz, rămânând numai eu singur.
Citindu-i-se depoziţia
şi declarând că este exactă, martorul semnează.
Preşedinte Martor
Indescifrabil Geller Mihail
DECLARAŢIA
unui grup de
supravieţuitori
din Cluj
16 Februarie 1945
Subsemnaţii Stossel Erno, Korosi Zoltan şi Binder Marton de la
Cluj conştienţi fiind de răspunderea noastră depunem o
reclamaţie împotriva lui Ujvari Ferencné soţia fostului
tâmplar de la Cluj, din fosta str. Horthy
nr. 34, în baza mărturisirii noastre de mai jos:
În anul 1944 Stossel Erno
şi Korosi Zoltan am venit la Cluj în luna mai cu permisiunea oficială
a regimentului nostru, după internarea în ghetou a familiilor noastre
şi am făcut tot posibilul să ne putem întâlni cu ele şi
să le dăm o mână de ajutor după posibilităţi.
Mituind un ofiţer german
am obţinut ca germanii să scoată (din ghetou) la muncă pe
soţiile noastre cât şi pe soţia detaşamentistului
Herskovits Ferenc care locuia în aceeaşi casă. Cu acei soldaţi
germani am reuşit să rezolvăm ca cele trei soţii ale
noastre - foarte tare încercate chiar în primele zile ale internării lor
în ghetou – să le putem duce însoţite de noi pentru a se spăla
şi face o baie şi a consuma o mâncare caldă în locuinţa lui
Stossel Erno, aflată pe str. Horthy nr. 34, vizavi de locul lor de
muncă. După o jumătate de oră a apărut în
locuinţă un individ ce se declara detectiv însoţit de doi
martori, care, înjurându-ne la modul cel mai abject ne-au dus la poliţie,
cu excepţia soţiei lui Korosi Zoltan care a reuşit să se
ascundă în ultimul moment şi astfel le-a scăpat din vedere. Am
aflat că soţia cunoscutului nyilaşist Ujvari Karoly care locuia în aceeaşi casă cu Stossel Erno a fost
cea are a telefonat la Partidul Crucilor cu Săgeţi spunând că am
scos pe furiş soţiile noastre din ghetou şi ne pot prinde în
locuinţă. În baza denunţului prin telefon a fost trimis
respectivul copoi al nyilaşiştilor care se
declara detectiv, despre care la poliţie am aflat că nici nu era omul
lor. Faptul că noi am scăpat îl datoram legitimaţiilor noastre
oficiale primite la detaşamentul nostru de muncă, iar soţia lui
Stossel Erno a fost transportată înapoi în ghetou cu un camion.
Nyilaşistul care ne-a arestat fără nici un drept – numele
căruia din păcate nu-l cunoaştem – a trimis un denunţ
împotriva noastră şi la detaşamentul nostru şi l-a
terorizat şi pe soldatul german care aşteptase la poarta (casei unde
ne aflam) ameninţându-l cu denunţul. Toate acestea le datorăm
răzbunării lui Ujvari Karolyné care, în prezent, se ascunde la Valea
lui Mihai.
Aceeaşi Ujvari Karolyné,
după ce Stossel Erno la intervenţia detaşamentului nostru a pus
să-i fie deschisă locuinţa în calitate de recepţioner,
nefiind mulţumită cu succesul ei minor, pe calea subofiţerului
Baro Andor care locuia la dânsa, a pornit în goană, ameninţând prin
el pe soldatul german care a avut ordin să ne însoţească. Apoi,
la venirea a doua oară la Cluj a lui Stossel Erno şi Binder Marton,
pentru a vexa şi ameninţa pe subsemnaţii (foşti)
detaşamentişti a scotocit şi închis locuinţa deschisă
în mod oficial şi a făcut iarăşi un denunţ la
poliţie (probabil prin Baro Andor) unde subsemnaţii, fiind
citaţi, au fost ameninţaţi cu predarea, lor către Gestapo
dacă nu părăsesc imediat oraşul sau dacă vor mai
îndrăzni să apară aici. Cu un cuvânt, în josnicia ei
fascisto-szalasistă a făcut totul pentru a lovi în
detaşamentiştii evrei ale căror familii fuseseră
răpite.
Subsemnaţii
solicităm să se ia măsuri ca numita Ujvari Karolyne să fie
adusă la Cluj din actualul ei ascunziş de la Valea lui Mihai şi
să fie pedepsită aici pentru crimele sale.
Cluj, 16 februarie 1945
Semnături
Indescifrbile
Adnotare: Ujvariné arestată
d e p o z i ţ i a
martorului Stössel
Ernest
funcţionar particular;
etatea: 31 ani; domiciliul: Cluj
4 August 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
În anul 1944, cu ocazia
deportării evreilor, a fost deportată şi soţia mea Stössel
Matilda. Eu eram concentrat la muncă, iar în timpul când erau
deportările am putut să vin până la Cluj. Soţia mea era
dusă în ghetou. După multe intervenţii la un ofiţer german,
am reuşit ca acesta să scoată pe soţia mea împreună cu
soţia lui Körösi Zoltan şi cu Herschowitz Roza, să le scoată
la lucru lângă biserica evreiască neologă. De acolo,
ofiţerul german, în schimbul unei sume pe care i-am plătit-o, ne-a
predat pe cele trei femei, pe care le-am dus acasă, în locuinţa mea
de vis-a –vis, din locul de unde au fost scoase la lucru. La o oră
după ce am ajuns acasă, în urma denunţului făcut de
către învinuită, soţia lui Ujvari Carol, s-a prezentat un
individ de la partidul Nyilas unde învinuita făcuse denunţul, şi
ne-a dus pe toţi la Poliţie {în} afară de Herschowitz Roza, care
s-a ascuns. La Poliţie nouă bărbaţilor ne-au dat drumul
fiindcă aveam legitimaţii de la compania de lucru, iar pe soţie
au transportat-o din nou în ghetou, după intervenţia aceluiaşi
ofiţer german care a scos-o la lucru, pentru că de la poliţie a
fost predată la Gestapo. Toate trei femeile pe care le-am scos din ghetou,
voiam să le trecem în România. După aceasta, noi am venit câte o
dată acasă de la compania de lucru, însă întotdeauna învinuita
ne făcea mizerie printr-un ofiţer ungur care locuia la ea. Totdeauna
ne insinua la poliţie şi a conlucrat ca să ne bage şi pe
noi în ghetou.
Citindu-i-se şi declarând
că este exactă, martorul semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Stössel Ernest
d e p o z i ţ i a
martorului Gheorghe
Albon
profesor; etatea: 52 ani; domiciliul: Cluj
18 Ianuarie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
În luna Mai 1944, în timp ce
evreii din Cluj erau în curs de internare în ghetou, dnii Stössel şi
Herskovits - care erau concentraţi la un detaşament de lucru - au venit
în Cluj şi, prin intermediul unui soldat din ghetou, au reuşit
să scoată din ghetou pe soţiile lor şi o fată a lui
Herskovits şi o fetiţă a lui Stössel care au intrat în
locuinţa lor prin poarta de la brutăria Prezensyki trecând printr-o
portiţă în gardul ascuns dintre două case din str. Horea nr. 34
şi au intrat în locuinţa lui Herskovits. Aici au discutat cu
soţii lor modalităţile de a putea evada. În momentul când au
intrat în curte femeile, eu le-am văzut şi am ştiut de la
soţii lor tot planul. După terminarea convorbirii cu soţii lor,
[soţiile - nn] s-au înapoiat în
ghetou. A doua zi au venit din nou acasă şi toate patru cu scopul de
a evada definitiv.
În momentul când au intrat în
curtea lui Prezenszky fără nici o pază din ghetou, dna Újvári
Irina era în uşa prăvăliei din str. Horea vis-a vis de casa
Prezenszky. Eu, cum le-am văzut, le-am făcut atente gândindu-mă
că Újvári Irina, care avea legături cu un baron, - zászlósul Apor -
ce locuia în casa lui la etaj, le-ar putea denunţa. În momentul când au
intrat în curte, am văzut pe Újvári Irina că dispare din uşa
prăvăliei, intrând în fundul prăvăliei unde avea telefon
şi, după 10 minute de la dispariţia ei în fundul
prăvăliei, a sosit de la centrala poliţiei, pedestru, un agent
care, din faţa casei de la biserica evreiască, a mai luat un agent
poliţist şi ambii intrând în casa Horea 34 au ridicat, căutând
nominal, pe dnele Stössel, Herskovits şi fiicele lor.
Eu şi cu alţi
locatari din curte, precum şi cu un caporal ce însoţea pe Stössel
ne-am opus, spunându-le să nu ridice femeile deoarece erau deja internate
în ghetou. Între timp, eu am anunţat poliţia germană din ghetou
şi a sosit imediat un soldat german cu care vorbind, a preluat femeile
şi le-a înapoiat în ghetou de unde n-au mai putut fi salvate.
Stând de vorbă cu
agentul, care a venit de la poliţie femei, mi-a spus că au fost
anunţaţi telefonic. Când a vorbit Újvári Irina n-am văzut, dar
când au intrat evreicele în casă am văzut-o retrăgându-se în
interiorul prăvăliei, unde era telefonul. Cele 4 evreice deportate nu
s-au mai întors acasă şi nici Herskovits.
Citindu-i-se şi declarând
că este exactă, martorul semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Albon Gheorghe
D E C L A R A Ţ I A
martorei soţia
lui Kohn Bela
etatea: 42 ani; domiciliul: Crinteni-Cluj
3 Iulie 1945
[..........................................................................................................................................]
Nu ştiu cine a
denunţat pe soţia lui Stössel, Körösi şi Herschowitz la care a
reuşit ca să iasă din ghetou, dar ştiu că soţia
lui Ujvari Carol a venit la amiază acasă din prăvălie, s-a
oprit la locuinţa mea şi eu i-am spus ce s-a întâmplat. Însă
prăvălia lui Ujvari Carol a fost vis-a-vis cu locuinţa.
Ştiu însă, că în locuinţa soţiei lui Ujvari Carol a
locuit un zászlós [stegar - nn], care totdeauna i-a făcut neplăceri
lui Stössel, când venea acasă în concediu, legitimându-l, de mai multe
ori. Eu am spus locatarilor să lase pe evreii în pace, dar zászloşul,
baronul Apor a declarat că toate femeile care s-au măritat cu evreii
au rămas acasă ca spioane. Nu-mi aduc aminte dacă soţia lui
Ujvari Carol a fost de faţă sau nu la această discuţie.
Cele de mai sus am declarat
nesilit şi neforţat de nimeni susţin şi semnez.
Martor
Kohn
Béláné
d e p o z i ţ i a
martorului Frankovits
Alexandru
comerciant; etatea: 47 ani; domiciliul: Cluj
16 Martie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
În ziua de 5 Aprilie 1944 am
primit ordin ca toţi evreii să poarte ca semn distinctiv pe piept o
stea galbenă, iar la percheziţiile ce s-au făcut, pe evreii care
i-au găsit fără stea i-au închis. La vreo 2 săptămâni
după aceasta, s-a stabilit că, în anumite ore avem voie să
ieşim pe stradă. Posed şi voi aduce ziarele din Budapesta care
au cuprins aceste ordine. Între alte măsuri luate atunci au fost
închiderea prăvăliilor evreilor şi ridicarea mărfurilor,
care ridicare însă s-a făcut numai după trimiterea noastră
în Germania deodată cu închiderea prăvăliilor, acestea
sigilându-se.
Despre înfiinţarea
ghetoului din Cluj, nu ştiu nimic.
În dimineaţa zilei de 3
Mai 1944 orele 9, s-au prezentat la mine un sergent de poliţie şi doi
civili care mi-au acordat 15 minute să-mi pregătesc un bagaj cu
lucrurile mai necesare iar bijuteriile, banii, lucrurile de valoare să le
iau cu mine căci în schimbul lor voi putea primi mâncare. Deodată cu
mine şi familia mea a fost ridicaţi soţia şi un băiat.
La plecarea noastră, casa a fost sigilată. În stradă, mai erau
încă vreo 500 de oameni adunaţi şi cu toţii am fost îndrumaţi
spre fabrica de cărămidă. Chiar la intrarea mea pe poartă,
un soldat din trupele germane SS m-a lovit cu un lemn peste cap, pentru că
nu-mi luasem pălăria din cap. Bagajele au fost duse cu
căruţă şi, ajunşi acolo în curte, am fost
aşezaţi într-un rând şi invitaţi să depunem pe o
masă toate lucrurile de valoare, ceea ce am şi executat. Apoi, ne-au
băgat într-o cameră unde ne-au făcut şi percheziţie
corporală. Ne-am căutat apoi fiecare câte un loc sub şopron,
care avea numai acoperiş şi fără pereţi, unde am stat.
În primele 4 zile n-am primit nici mâncare, nici apă, nici lumină
şi, apoi, s-a organizat o bucătărie unde se pregătea
mâncare slabă. Acolo au fost aduşi 16 000 de oameni.
Comandant al ghetoului era
unul Urban şi paza se făcea de către sergenţi de
poliţie şi nemţi. Aceştia din urmă aveau paza
interioară şi cu cravaşele loveau pe internaţi,
fără nici un motiv.
A fost organizat în
condiţii slabe un serviciu medical, medic fiind dr. Konczwald Nicolae de
la poliţia oraşului Cluj, pe care nu l-am prea văzut acolo. La
început nu era acolo decât o singură fântână şi chiar aşa
nu eram lăsaţi să luăm apă de un soldat neamţ
care ne lovea cu cravaşa când mergeam după apă. Din cauza aglomeraţiei
şi a murdăriei s-au îmbolnăvit câţiva, fiind şi
două cazuri de tifos exantematic, dintre care unul a murit chiar acolo.
Începând cu ziua de 18 Mai, am fost duşi spre
gară unde, încărcaţi în vagoane câte 90 de oameni într-un vagon,
am fost duşi înspre Ungaria. Eu am fost dus în al patrulea transport de
3000 de oameni, de la ghetou la gară pe jos şi păziţi de
jandarmi care s-au purtat brutal cu cei care nu mai puteau merge, fiind
siliţi a-şi arunca bagajele. După ce ne-au băgat în
vagoane, cu permisiunea de a aduce cât vrem şi cât putem – alimente
şi haine – ni s-a dat o pâine şi s-a pus o găleată de
apă [şi alta pentru
necesităţi fiziologice], apoi vagonul a fost plumbuit şi am
plecat ajungând, după 4 zile şi 4 nopţi la Auschwitz. În tot
timpul cât am călătorit şi până am ajuns la
destinaţie, nu ni s-a dat nici mâncare, nici apă şi n-am fost
lăsaţi nici să cerem în staţii. Necesităţile
le-am făcut în vagon bărbaţi, femei, copii, tineri, bătrâni
laolaltă.
La întoarcerea mea acasă
am găsit casa bombardată şi mobilă foarte puţină.
Soţia, copilul şi mama mea au fost omorâţi.
Încă în timpul când ne
aflam în ghetou, zilnic câte 20-30 de oameni au fost chemaţi în
cameră separată unde erau întrebaţi să spună unde au
ascuns averile în speţă lucrurile de valoare. Şi eu personal am fost
chemat, însă nu m-am dus căci am intrat în lotul al patrulea
deşi eram repartizat în lotul 5. M-am temut să mă duc, întru-cât
cei care veneau din camera de cercetări erau bătuţi,
schingiuiţi. Unchiul meu, dr. Simon Aladar şi soţia sa s-au
otrăvit în ghetou şi au murit din cauza mizeriilor şi a fricii.
Dintre cei care au fost crunt bătuţi în ghetou, arăt pe Mihai
Gellert şi Teichman Armin; la acesta din urmă adaug împrejurarea
că soţia sa a fost grav bătută.
Preşedinte Martor
Indescifrabil Frankovits Alexandru
d e p o z i ţ i a
martorului Hevesi
Niculae
artist; etatea: 58 ani; domiciliul: Cluj
2 Noiembrie 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
Am fost internat în ghetoul
din Cluj la 4 Mai 1944. La 2 Iunie însă, în urma unor împrejurări
favorabile, am evadat şi, ascunzându-mă în oraş, am rămas
în viaţă. Am stat pe teritoriul ghetoului timp de aproape o
lună. Aşezarea noastră era neumană, fără
posibilitate de a putea suporta această viaţă. Eram adunaţi
pe teritoriul fabricii de cărămidă de la colonia Iris. Nu era
nici o casă sau loc acoperit decât şoproanele în care se face
aerisirea cărămizilor. Aceste şoproane nu aveau nici un perete,
astfel au stat acolo cca 18 000 oameni,
copii, femei şi bătrâni, în praf, ploaie şi vânt.
Condiţiunile de igienă erau sub orice critică. Latrinele au fost
făcute numai după prima săptămână, astfel că
satisfacerea necesităţilor fiziologice era un chin şi o
nenorocire.
După cât ştiu,
comandantul ghetoului, în ce priveşte ordinea internă, a fost unul cu
numele Urban. Acest Urban, după cât am putut stabili, a fost comisar de
poliţie la Poliţia Maghiară din Kosice (rendőrfogalmazó helyettes). A fost în serviciul comandat la Cluj,
fiind un element special, apt pentru executarea unor astfel de ordine. El a
fost şeful grupei speciale de anchetă, el ordona să fie cineva
adus în faţa acelei grupe.
În ce priveşte munca
anchetatorilor, nefiind acolo, ştiu numai atâta că a fost
executată de detectivi din Kosice şi că, am auzit vaietele
victimelor. Am văzut când a fost târât din camera de inchiziţie o victimă
cu numele Schull din Cluj; a fost sprijinit de două persoane pentru
că a fost bătut şi schingiuit atât de crud, încât n-a mai putut
să stea în picioare. Ştiu că, a doua zi a fost pus într-un vagon
şi deportat în acea stare mizerabilă. Am văzut în afară de
aceasta, că au fost scoşi pe targă mai mulţi indivizi
după ce au fost schingiuiţi de către grupa specială de
anchetă. Era o vedere specială, masa de cărucioare şi de
mijloace de transport a infirmilor cu care au fost transportaţi sugacii
şi invalizii în ghetou. În ce priveşte modul de comportare a lui
Urban, descriu numai atâta că, în fiecare dimineaţă, a
făcut adunare. Dacă unii s-au prezentat că sunt infirmi sau
bolnavi, aceia au fost adunaţi separat; unul dintre ei era pălmuit de
către Urban, cu obligaţia de a transmite această palmă
celorlalţi nenorociţi. Dacă palma dată de om nu a fost
suficient de puternică, atunci Urban i-a tras o palmă şi mai
tare arătând că, astfel trebuie să fie un om pălmuit.
Aşa se amuza privind cum acei nenorociţi se bat şi se
batjocoresc.
În afară de Urban, a
figurat un tânăr militar din SS.
Despre el aşa ştiam că este de origine din Cluj. Numele
lui nu-l pot da, ci îl voi anunţa mai târziu. Am văzut când acest soldat
SS-ist, fără nici un motiv, a bătut crunt o tânără fată
din ghetou. A pălmuit-o, a bătut-o şi a călcat-o în
picioare, cu o ură feroce.
Dintre personalul
poliţiei din Cluj, doi detectivi au stat în legătură cu
schingiuitorii. Unul dintre aceştia a fost detectivul Madai. Acest Madai
s-a refugiat împreună cu personalul poliţiei din Cluj.
După citire stăruie
şi semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Hevesi Niculae
d e p o z i ţ i a
martorei soţia
dr. Schreiber Andrei
casnică; etatea: 36 ani; domiciliul: Cluj
29 Ianuarie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Cunosc pe învinuitul Vasarhely
Laszlo. Acesta este originar din Ungaria veche şi a venit la Cluj în 1940,
deodată cu intrarea administraţiei civile maghiare în Ardealul de
Nord, în calitate de ajutor de primar al oraşului Cluj, primar fiind
Keledy Tibor. Învinuitul a devenit primar prin luna Aprilie sau Mai 1944
după ocuparea Ungariei de către Germania. Acest învinuit era un om
avid după bani şi bogăţie. În urmărirea de venituri
era interesat la diferite întreprinderi din Cluj. Ştiu că, era
cointeresat în industria cărnii. Tot în astfel de scopuri a căutat
să pună mâna şi pe cafeneaua şi restaurantul New York, al
cărui proprietar era soţul meu. În anii 1941 şi 1942 a trimis pe
inginerul şef al serviciului tehnic de la primăria municipiului Cluj
să vadă cum s-ar putea transforma cafeneaua New York, într-o mare
berărie, după modelul celor bucureştene. De frică,
soţul meu care era de origine evreu însă încreştinat, s-a
asociat cu un creştin, anume Szčp Ludovic, originar din Turda.
Combinaţia s-a făcut din cauză că, după intrarea
administraţiei civile în Ardeal, la intervenţia lui Vasarhely,
soţului meu i s-a retras brevetul pentru cafenea. Văzând că nu
poate pune mâna pe cafenea, învinuitul a făcut denunţ la toate
autorităţile şi la K.H., arătând că, cafeneaua New
York este în mâna unui evreu şi ca atare să fie boicotată de
personalul acelor instituţii.
În urma acestui denunţ,
fiecare autoritate a dat dispoziţii ca, funcţionarii şi
personalul să nu intre în cafeneaua New York. Astfel de dispoziţii
scrise, au apărut la teatru, la comandamentele militare etc. În urma
acestui boicot, am fost nevoiţi să trecem şi restaurantul New
York pe numele unor persoane interpuse. Astfel, mai întâi l-am trecut pe numele
unuia Balogh şi apoi pe numele unuia Csier. Chestiunea aceasta de
urmărire a învinuitului pentru a pune mâna pe cafeneaua şi
restaurantul New York, a durat până în luna Martie 1944, la venirea
nemţilor.
În Aprilie 1944, după
ocuparea Ungariei de către germani, Vasarhely a trimis la locuinţa
noastră un funcţionar al primăriei, un membru al Gestapoului
şi unul de la K.H. să vadă dacă soţul meu şi
familia au fost ridicaţi. Soţul meu a fugit, astfel că nu l-au
găsit, dar din acea zi mereu a trimis învinuitul câte doi detectivi
îmbrăcaţi în civil, la domiciliul nostru, pentru a verifica dacă
soţul meu este acasă. Ştiu că Vasarhely a trimis
detectivii, fiindcă mai înainte ne-a trimis vorbă printr-un cunoscut,
că ar fi fost mai bine ca încă în anul 1941 sau 1942 să fi
plecat din cafenea şi din locuinţă. Acea
cunoştinţă ne-a spus că, probabil, Vasarhely o să se răzbune pe noi, din
cauză că n-a reuşit să pună mâna pe cafenea şi
locuinţă. Unul din detectivi, cu numele Kadar, care inspecta
locuinţa noastră pentru a găsi pe soţul meu, mi-a spus că,
în acest scop a fost trimis de Vasarhely.
Soţul meu a plecat la
Budapesta, însă Vasarhely atunci s-a dus în urmărirea lui şi l-a
căutat la hoteluri unde era instalat, însă soţul meu a
reuşit să se ascundă şi cu acea ocazie, fiind înştiinţat
de către portarul hotelului. Negăsindu-l, Vasarhely a plecat în
oraş, dar nu peste mult timp s-a reîntors într-o maşină
însoţit cu doi bărbaţi, care probabil erau detectivi. Tocmai
atunci, soţul meu şi cu mine, căci şi eu mă
găseam atunci la Budapesta, coboram treptele hotelului, dar văzând
maşina şi pe învinuit în maşină, tot cu ajutorul portarului
am reuşit să ne ascundem. Nereuşindu-i urmărirea,
învinuitul a revenit la Cluj şi
imediat s-a dus la Administraţia Financiară, la
funcţionarii Kaly şi Nemeth şi i-a întrebat pentru ce nu s-a
declarat locuinţa noastră drept locuinţă evreiască.
Acei funcţionari i-au răspuns că n-au declarat-o fiindcă
este pe numele soţiei, care e creştină. Învinuitul le-a spus atunci
că, dacă n-au făcut-o ei o va face el şi imediat a dresat
un proces verbal prin care locuinţa a fost declarată evreiască.
După aceasta, a sigilat locuinţa. În Iunie 1944, soţul meu
şi cu fiica au fost arestaţi de un poliţist la Budapesta, dar
găsindu-le actele în regulă au fost eliberaţi.
În August 1944, am venit la
Cluj, unde am constatat că toate lucrurile de valoare din locuinţa
noastră lipsesc, iar locuinţa era închiriată unuia cu numele
Kápási. M-am interesat la Administraţia Financiară despre lucrurile
lipsă, însă acolo mi s-a spus că ei n-au făcut nimic, totul
fiind întreprins de învinuitul Vasarhely. Interesându-mă mai de aproape,
am constatat că şi contractul de închiriere a fost semnat tot de
învinuitul Vasarhely. Pe timpul guvernului generalului Lakatos, având
legături importante la Budapesta, am obţinut o dovadă prin care
se dispunea că nimeni nu se poate atinge de mine. Atunci, având mai mult
curaj, m-am prezentat personal la Vasarhely şi l-am întrebat, dacă nu
i-a fost milă să distrugă o familie cu doi copii, spunându-i
că îi iert pentru toate dacă îmi dă înapoi locuinţa şi
lucrurile dispărute. La aceasta, învinuitul a răspuns că, mai
bine să ne bucurăm că trăim încă, căci ceea ce a
făcut nu-i altceva decât cuvântul zilei. Aşa stând lucrurile, m-am
întors şi eu la Budapesta unde am stat împreună cu familia. Înainte
cu 5 zile de ocuparea oraşului de către trupele sovietice, soţul
meu a fost împuşcat de către nyilaşişti şi aruncat în
Dunăre. S-a tras şi asupra mea dar eu am căzut jos înainte de a
fi nimerită, astfel că nyilaşiştii au crezut că sunt
moartă. Pe această cale am scăpat de moarte. Copii mei au
scăpat fugind în direcţia trupelor sovietice şi ajungând în rândurile lor.
Consider vinovat de moartea
soţului meu pe învinuitul Vasarhely, căci dacă el nu ne
persecuta, nu ne-am fi refugiat la Budapesta şi soţul meu ar fi
scăpat cu viaţă.
Citindu-i-se şi declarând că
este exactă, martorul semnează.
Acuzator public
Martor
Indescifrabil Kiraly
Olga
d e p o z i ţ i a
martorei Deutsch
Susana
casnică; etatea: 21 ani; domiciliul: Cluj
6 Aprilie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Cu ocazia ridicării
ultimilor evrei din Cluj, în luna Mai 1944, a fost ridicată şi
familia noastră pentru a fi internată în ghetou. Cu ocazia
ridicării, membrii Gestapoului care ne-au ridicat, ne-au spus că, de
la locuinţa noastră vom merge cu maşina la spitalul evreiesc,
iar de acolo direct la ghetou. Când am ajuns la spitalul evreiesc, maşina
în care se găsea familia noastră a fost lăsată în
stradă în timp ce o parte din membrii Gestapoului au intrat în spital. În
timpul cât maşina noastră stătea în stradă, a venit
învinuitul şi a spus acelor membri ai Gestapoului care
rămăseseră la maşină, că în strada Iaşilor
la nr. 27 se mai găsesc încă neridicate două familii
evreieşti. Atunci, maşina noastră cu membrii însoţitori ai
Gestapoului a plecat imediat la locul indicat de învinuit şi au ridicat
acele familii evreieşti, internându-le împreună cu familia
noastră în ghetou. Dacă învinuitul nu ar fi făcut această
reclamaţie, acele familii evreieşti scăpau de internare,
fiindcă de ele nu ştia nimeni, iar Gestapoul atunci făcea
ultimele ridicări de evrei care mai rămăseseră în Cluj.
Altceva nu mai am de spus
După citire stăruie
şi semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Deutsch Susana
d e p o z i ţ i a
martorei Hirsch Rozalia
comerciantă etatea: 39 ani; domiciliul: Huedin-Cluj
16 Mai 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
În anul 1944, în 3 Mai,
după masă s-a prezentat la locuinţa noastră din strada
Regală nr 8, o echipă condusă de către Szentkuti Andrei de
la politic declarându-ne arestaţi şi cerând să le predăm
toate obiectele de valoare. De aici ne-au dus în curtea bisericii din
localitate unde, la intrare, pe tatăl meu - care era un om bătrân de
77 ani şi care nu se putea mişca aşa repede ca ceilalţi -
un poliţist al cărui nume nu îl ştiu l-a primit cu nişte
pumni.
Aici, ordinele şi
dispoziţiunile erau date de către Boldizsar Paul care, imediat ce am
ajuns în curtea bisericii evreieşti a dat ordin să ne
dezbrăcăm în pielea goală şi apoi nişte femei
particulare ne-au percheziţionat peste tot corpul, făcându-ne şi
percheziţii vaginale care erau uneori brutal făcute din lipsa de
experienţă şi cunoştinţe a femeilor care le
făceau. Şi copilele mici au fost percheziţionate în acest mod.
Aici am stat o noapte, în care timp a venit de ne-a vizitat primarul
oraşului Székely Iosif care numai s-a uitat printre noi şi apoi a
plecat. De aici am fost transportaţi la Cluj, în ghetoul de acolo. La o
săptămână după ce am fost aduşi, am fost interogată
de către Boldizsar Paul, Szenkuti Andrei şi de către Czenk
Elisabeta, forţându-mă să recunosc la cine am dat în
păstrare obiectele de valoare ce le aveam. Am şi recunoscut şi
le-am spus în urma bătăii ce am primit-o de la Szenkuti Andrei,
ajutat de către un poliţist. Prima oară mi-au dat doi pumni, iar
după aceasta m-au aşezat pe o canapea şi m-au bătut la
tălpile picioarelor cu un baston aşa de rău că nu am mai
putut sta în picioare. Tot timpul interogării am fost batjocorită
şi umilită cu cele mai urâte şi murdare cuvinte pronunţate
la adresa mea. Cuvântul de “curvă” l-au pronunţat de 100 de ori.
Altceva nu mai am de spus
Citindu-i-se şi declarând
că este exactă, martorul semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Hirsch Rozalia
d e p o z i ţ i a
martorei Teszler
Estera
casnică; etatea: 24 ani;
domiciliul: Cluj
2 Februarie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
În 5 Iunie 1944, cu penultimul
transport al evreilor din Cluj pentru Auschwitz, am fost transportată
şi eu. Pe când ne îmbarcam, a sosit poliţia cu un camion în care au
fost vreo 15 persoane, dintre care d-na Salamon Árpád, fiul său Gheorghe,
Helmann Estera, d-l şi d-na Farkas Izidor cu 3 copii, dna Salamon
Ernestina cu doi copii. După ce au sosit şi s-au îmbarcat în vagonul
nostru, dna Salamon Arpad şi Helmann Estera mi-au spus că s-au ascuns
să nu fie internate în ghetou la casa lui Bonyhai Stefan de unde în urma
bombardamentului oraşului Cluj au plecat la moşia sa din Aszupatak.
După aceasta, cineva din familia lui, fără să precizeze
cine anume, i-a denunţat la poliţie spunându-le că, de ce au
fugit din ghetou, căci locul lor acolo este.
În urma acelui denunţ,
toţi au fost ridicaţi de poliţie, i-au ţinut în arest 2
zile în care timp i-au maltratat în mod crunt, iar dna Salamon Arpad mi-a
arătat urmele vânătăilor de pe corp, şi erau urme de
lovituri aplicate în mod crunt cu un corp tare. Toţi 15 au fost
deportaţi la Auschwitz de unde nici unul nu s-a întors.
Citindu-i-se depoziţia şi
declarând că este exactă, martorul semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Teszler Estera
d e p o z i ţ i a
martorului Kertész
Nicolae
avocat; etatea: 38 ani; domiciliul: Cluj;
15 Aprilie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Am cunoscut pe dr. Fischer
Iosif, care a fost avocat în Cluj.
Legături intime cu acesta
nu am avut şi nu ştiu nimic în legătură cu activitatea
acestuia.
Deodată cu venirea
nemţilor în Cluj, eu şi cu încă 70 persoane de aici, am fost
închişi într-o casă în str. Ipar. Cu noi era şi dr. Fischer. Atunci nu exista nici un Sfat Evreiesc. La
o săptămână după aceea, a venit un ordin prin care Fischer
a fost lăsat liber, fiind numit preşedinte al Sfatului Evreiesc. Eu,
rămânând mai departe închis, nu ştiu nimic nici despre activitatea
autorităţilor maghiare şi nici de a Sfatului Evreiesc. La 3 Mai,
s-a înfiinţat ghetoul în Cluj, iar la mijlocul lunii Mai, am fost şi
noi duşi în ghetou, unde era şi Fischer împreună cu tot Sfatul
Evreiesc.
Şef al ghetoului din
partea autorităţilor maghiare a fost dr. Urban, iar din partea
evreilor a fost numit dr. Balazs Endre. Şi acolo, Fischer cred că
şi-a păstrat calitatea de şef al Sfatului, dar
nu a avut el posibilitatea să activeze în favoarea evreilor.
Cum a fost în ghetou la
început nu ştiu decât din auzite, că a fost o mizerie
desăvârşită din toate punctele de vedere. Când am fost eu dus,
erau deja instalate cuvete, latrine. Se pregătea mâncare din alimentele
puse la dispoziţia noastră de primărie din banii comunităţii.
Din auzite ştiu că s-ar fi confiscat o sumă destul de
considerabilă de la comunitate.
Am primit într-o zi un ordin
de serviciu prin care mama mea şi eu vom merge cu transportul ultim în
Palestina.
Am plecat la Budapesta şi
de acolo la Bergen-Belsen, unde am stat până în Decembrie 1944, de unde am
plecat în Elveţia, la intervenţia consulului american. Ce
legături au fost între Gestapo şi consulul american nu ştiu, dar
graţie acestor intervenţii ne-au fost salvate vieţile.
Transportul în care am plecat a avut 1600 evrei din Ungaria. Dintre
aceştia, sosind 700 certificate pentru Palestina, au plecat cei ce au
dorit, iar ceilalţi au venit acasă pe măsură ce au avut
posibilitatea. Eu am sosit la Crăciunul anului 1946, împreună cu mama
mea.
Primar al Clujului atunci era
dr Vásárhely Ladislau, prefect dr. Incedi Ioxman Edmund, care este în Cluj
şi astăzi, iar prefectul oraşului Cluj a fost Varga Ludovic,
acesta fiind plecat din Cluj.
Altceva nu mai ştiu.
După citire, stărui şi
semnez.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Kertész
Nicolae
d e p o z i ţ i a
martorei Kern
Elena
casnică; etatea: 19 ani; domiciliul: Cluj
30 Mai 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Cu vreo 2 sau 3 zile înainte
de internarea evreilor în ghetou, vroind să-mi aduc unele lucruri din Cluj
în comuna Jimbor jud. Cluj, pentru a le pune la adăpost, m-am învoit cu
şoferul Sütö Tibor din Cluj, care făcea curse cu un camion între Cluj
şi Jimbor să-mi transporte acele lucruri pentru plată.
Într-adevăr, acesta s-a învoit şi cu ocazia unei curse când a mai dus
şi alte persoane la Aghireş m-a luat şi pe mine în camion.
După ce am ajuns în comuna Aghireş şi toţi ceilalţi
călători s-au dat jos, învinuitul a încărcat maşina cu ceva
cereale, aranjând în aşa fel ca la întoarcere spre comuna Jimbor să
fiu numai eu şi cu el în camion. Astfel, am pornit şi când am ajuns
la vreo 2 sau 3 km de Aghireş în dreptul unei păduri, Sütö Tibor a
oprit maşina şi a început să-mi facă diferite propuneri
pentru a avea raporturi sexuale cu el şi la refuzul meu a încercat chiar
să mă siluiască spunându-mi că, şi aşa sunt
evreică şi o să văd eu ce se va întâmpla cu evreii şi
de altfel, după ce voi fi dusă în Germania, nu voi scăpa din
mâna bărbaţilor germani. Cu toate acestea m-am opus şi atunci,
învinuitul, furios, mi-a dat jos pachetele din maşină
aruncându-mă şi pe mine şi m-a lăsat acolo singură
deşi era pe înserat. Aşteptând acolo, a venit un ţăran
şi, văzându-mă pe mine, m-a întrebat de ce plâng, şi
spunându-i, m-a ajutat să duc bagajele până într-o comună din
apropiere iar de acolo am angajat o trăsură şi le-am transportat
la Jimbor. După o zi m-am reîntors la Cluj dar n-am fost internată în
ghetou deodată cu ceilalţi veri, fiind lăsată pentru a avea
grijă de o bunică a mea care era bolnavă.
După vreo 2
săptămâni de la internarea evreilor în ghetou, am fost ridicată
de acasă de către 2 agenţi de la poliţie şi dusă
la poliţie unde am stat 5 zile. După 5 zile de stat la poliţie
împreună cu alte câteva familii care de asemenea rămăseseră
neinternate, am fost ridicată şi transportată cu maşina
şoferului Sütö Tibor la ghetou. În drum spre ghetou, am trecut pe la
domiciliul meu pentru a lua pachetele. La domiciliu am fost întrebată de
către agentul de la poliţie dacă am valori ascunse şi
răspunzându-i că nu am nimic fiind fată săracă, acesta
m-a ameninţat cu tortura, dar totuşi acolo nu m-a torturat. După
ce am ajuns în ghetou, m-a aşezat pe un rând şi dintre toţi, eu
am fost scoasă din rând de către agentul de poliţie şi
dusă în încăperea unde moaşa făcea percheziţii
vaginale la femei. Moaşa însă nu era acolo şi atunci agentul
mi-a dat ordin să mă dezbrac, şi văzând că mă
dezbrac la ordinul lui, a început să spună din nou să predau
valorile. La răspunsul meu că nu am ce preda, a început să
mă lovească cu mâinile şi, după ce am căzut jos, m-a
lovit cu piciorul spunând că trebuie necondiţionat să predau
valorile, fiindcă şoferul Sütö Tibor i-a spus că eu am valori
ascunse. După ce am fost torturată astfel până ce într-un timp
am leşinat chiar, agentul văzând că eu stărui în
susţinerea mea că nu am nimic ascuns, m-a sacos din cameră
şi m-a trimis în ghetou. Fără denunţul lui Sütö Tibor
desigur că eu nu sufeream acele torturi.
Altceva nu mai am de spus.
După citire stăruie
şi semnează.
Acuzator public
Martor
Indescifrabil Kern
Elena
`d e p o z i ţ i a
martorei Aliz
Gurkovszki
elevă; etatea: 18 ani; domiciliul:
Cluj
18 August 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
Eu având mamă
evreică, am fost ridicată împreună cu mama şi bunicii mei
din partea mamei şi duşi în ghetou. La intrare în ghetou erau mai
mulţi detectivi civili la o masă unde lucrau. Eu cu mama şi
bunicii mei, ne-am prezentat în faţa lui Tarr, care ne-a cerut să-i
predăm toate valorile şi bijuteriile noastre. Când mi-a venit rândul,
eu i-am declarat că n-am bijuterii. Atunci, el s-a răstit la mine
strigându-mi: “Dar ce-i ceasul ăla?”. Atunci, eu mi-am adus aminte că aveam pe mâna stângă un ceas, pe
care l-am scos şi i l-am predat, iar el a băgat ceasul meu în
buzunar. Nici mama, nici bunicii mei şi nici eu n-am primit nici o
chitanţă pentru valorile predate.
N-am auzit nici de la
alţi evrei că li s-ar fi eliberat chitanţe pentru valorile
predate. Toţi funcţionarii de la biroul ghetoului s-au purtat brutal
şi cu dispreţ faţă de noi evreii.
N-am nici o altă
cunoştinţă în cauză.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Aliz
Gurkovszki
D E C L A R A Ţ I E
Subsemnatul Hevesi Miklos, Cluj, str. Pataki nr. 3 declar următoarele:
Imediat după târârea mea în ghetou la 4 mai 1944, cu prima ocazie am constatat că funcţionarul de la poliţie pe nume Urban care era totodată comandantul ghetoului, nutrea sentimente teribil de duşmănoase faţă de evrei.
Am fost martor ocular la următorul caz: într-o dimineaţă
poliţiştii au trecut prin barăci şi i-au strâns pe
toţi evreii care nu se simţeau bine – erau circa treizeci - pentru a
ieşi la muncă. I-au
cărat în faţa comandantului Urban căruia i-au raportat că
i-au strâns pe evreii chiulangii din barăci.
Comandantul ghetoului, Urban
i-a pus să se alinieze apoi le-a spus: „Ei evreilor, acum vă
învăţ să trageţi palme!” L-a chemat pe unul dintre ei
şi i-a tras o palmă zdravănă, cu cuvintele: „Iată
evreule, aşa trebuie pălmuit! Du-te acum la tovarăşul tău
şi trage-i o palmă asemănătoare, dar să fie la fel
că de nu, mai încasezi una!”
Fireşte, nefericitul care a primit prima palmă nu a fost în
stare să dea tovarăşului său o palmă care să-l
mulţumească pe domnul comandant. L-a chemat iar pe respectivul
şi i-a administrat încă o palmă zdravănă şi iar
l-a trimis înapoi la
tovarăşii săi. Până la urmă nefericiţii trebuiau
să tragă reciproc câte o bătaie soră cu moartea pentru ca
să scape de ticăloşia comandantului Urban.
Acelaşi comandant Urban,
atunci când evreii erau interogaţi să spună unde şi-au
ascuns averea, i-a pus pe gealaţii săi poliţişti să-i
caute pe evreii de la care să se poată fi luat totul. Am văzut
că atunci când evreii erau interogaţi , numitul Urban se plimba în
jos şi în sus în camera de interogatoriu, participând activ la realizarea
interogărilor, în afară de faptul că el a fost cel care a dispus
căratul victimelor la interogare.
După citire şi
aprobare semnez menţionând că, după câte ştiu, domnul
comandant Urban era funcţionar la poliţia din Kosice, fiind
detaşat la Cluj pentru strângerea evreilor.
Cluj, 12 august 1945
Hevesi Miklos
D E C L A R A Ţ I E
privind pe cetăţenii din Huedin
dr. Boldizsar Pal, fost consilier pentru alimentaţia
publică
Menyhart Ferenc inspector de poliţie
Szentkuti Andras, detectiv
Subsemnata Jakab Nandorné depun următoarea
declaraţie:
La 3 mai 1944 am fost
escortată sub pază severă în curtea sinagogii de la Huedin cu
scopul de a mă duce în ghetou. Deja înainte cu o lună au sosit în
oraşul nostru oameni ai Gestapo-ului care prin diferite procedee ne-au
speriat de moarte.
La 3 mai, când conform
ordonanţei am fost strânşi, dr. Boldizsar Pal şi Menyhert Ferenc
au dat dispoziţia brutală să fim dezbrăcaţi la pielea
goală copiii şi adulţii deopotrivă şi să fim examinaţi în interior,
executarea acţiunii fiind încredinţată, la ordinul
sus-numiţilor, moaşei şi unei surori medicale din localitate.
Examinarea s-a desfăşurat prin pătrunderea în organele sexuale
şi anus până şi la fetele foarte tinere, în căutarea de
aur; bineînţeles, nu au găsit nimic după cum speraseră,
evreii fiind deja atât de timoraţi încât se străduiau să-şi
salveze doar viaţa. În timpul examinării, când au apărut cei doi
acoliţi ai fasciştilor auzeam îngroziţi întrebările lor
grosolane: „Cât aur aţi găsit la bestiile astea?” Iar când li s-a
raportat că nu au găsit nimic, ne-au ameninţat în termenii cei
mai duri.
Am văzut când Menyhert
Ferenc l-a lovit de mai multe ori cu biciul pe Kanner Jenő din localitate,
un bărbat de 45 de ani, cinstit şi respectat de toată lumea, pe
care în furia lui l-a snopit în bătăi cu piciorul, în timp ce îl
insulta cu cele mai josnice expresii.
Pe atunci dr. Boldizsar Pal era consilierul orăşenesc pentru alimentaţia publică şi nu-i intra în atribuţii această acţiune, totuşi a participat la ea în modul cel mai zelos fiind autorul moral al brutalităţilor.
Când ne aflam în ghetoul de la Cluj a executat torturi groaznice, colaboratorii săi fiind Menyhart Ferenc şi Szentkuti Andras.
Cu respect,
Jakab Nandorné
D E C L A R A Ţ I E
privind pe foştii cetăţenii din Huedin
Orosz Jozsef, fost şef al poliţiei
Menyhart Ferenc inspector de poliţie
28 Martie 1945
Subsemnata Varga Janosné n. Peter Kata fac următoarea declaraţie:
La 9 mai 1944 am fost trasă la răspundere de către Orosz
Jozsef pentru a declara ce fel de
lucruri am preluat pentru păstrare de la evreii luaţi cu sila de
aici. Conform adevărului, am declarat că la mine nu se află nici
un fel de lucruri. Urlând, Menyhert Ferenc m-a ameninţat [spunându-mi nn] să nu neg, pentru
că ei ştiu că Heilprim Marton din localitate mi-a predat pentru
păstrare bijuterii şi argintărie. Heilprim Marton a
mărturisit acest lucru în cursul interogărilor din ghetou.
La care eu am răspuns că asta-i imposibil, deoarece nici eu nici
soţul meu nu am primit nimic de la Heilprim Marton şi nici de la
altcineva.
Atunci, a scos o bâtă mare spunându-mi: „Vezi bâta asta, te croiesc cu
ea dacă mai îndrăzneşti să negi”. Cum eu continuam să
neg, mi-a spus urlând: „Taci din gură că-ţi dau un picior în
p…ă că vei sparge peretele”, la care eu am râs la gândul că
aşa arată un domn funcţionar al statului ungar.
Atunci s-a răstit la mine: „De ce
râzi? Crezi că şi acum stai rezemată de stâlpul
porţii?” După ce toate încercările acestui tip vulgar au
rămas fără vreun rezultat, am fost lăsată să plec
acasă.
Huedin, 28 martie 1945
Cu respect,
Vajda Janosné
D E C L A R A Ţ I E
privind pe foştii cetăţenii din Huedin
Menyhart Ferenc inspector de poliţie
SzentkutiAndras, detectiv
dr.Boldizsar Pal, fost comisar pentru
alimentaţia publică
Urban fost inspector de poliţie, comandantul
ghetoului din Cluj
4 August 1945
Subsemnatul Knop Samu, din Huedin, str. Kiraly nr. 35, declar următoarele referitor la sus-numiţii:
Cu ocazia ghetoizarii, la Huedin în ziua de 4 mai 1944 a apărut în
locuinţa mea, împreună cu doi poliţişti necunoscuţi,
detectivul Szentkuti Andras care în modul cel mai josnic, necruţător
m-a somat să împachetez în 15 minute două rânduri de lenjerie de schimb,
o pereche de şosete, două batiste şi nimic altceva,
nepermiţând să duc cu mine un costum de haine în afară de cel în
care eram îmbrăcat. El a scos din pachet obiectele mele de cult [cu] care
obişnuiam să-mi spun rugăciunile conform prescripţiilor
religiei, spunându-mi : „jidan împuţit, de astea nu vei mai avea nevoie”
nepermiţându-mi să le iau cu mine. Cât a durat împachetarea a folosit expresiile cele mai ordinare şi
grosolane.
În ghetoul de la Cluj au
apărut după câteva zile dr. Boldizsar Pal, Menyhert Ferenc şi
Szentkuti Andras, m-au chemat din lagăr în biroul poliţiei unde era
prezent şi comandantul lagărului, Urban. Mai întâi Menyhart Ferenc
m-a condus într-o altă încăpere unde a început aplicarea metodei sale
cele mai josnice de interogare, întrebându-mă: „Evreule, unde ţi-ai
ascuns valorile, banii şi alte obiecte. Tu eşti acel jidan renumit
care a întreţinut relaţii bune cu dr. Nagy Miklos şi
intelectualitatea (hoarda) valahă. La cine ţii ascunse lucrurile,
destăinuieşte!”
Eu afirmam că nu am ascuns nimic, că
ceea ce am predat era şi declarat. Nefiind mulţumit cu
răspunsul, a chemat un poliţist care mi-a tras o palmă.
În ghetoul de la Cluj, am fost
chemat nu mai puţin de cinci ori şi, cu fiecare ocazie dr. Boldizsar
Pal, detectivul Szentkuti Andras, Menyhert Ferenc m-au interogat şi
insultat în modul cel mai brutal.
Cu două zile înainte de
evacuarea noastră din ghetou, Urban, comandantul lagărului, m-a
chemat în camera poliţiştilor şi m-a supus iarăşi unui
interogatoriu, spunându-mi: „Iată o adresă în care poliţia din
Huedin te somează să declari următoarele: «evreu nemernic,
comedia s-a terminat, îţi dau un minut – se uită la ceas –
mărturiseşte unde ai ascuns cei 100.000 de pengő, la dr. Nagy
Miklos sau la vreun valah», la care am răspuns că domnul inspector
poate spune cu acelaşi drept să scot 200.000 de pengő, eu nu am
predat nimănui bani pentru a fi ascunşi. La care, Urban a pus să
fiu aruncat într-o încăpere din pivniţă, fără
lumină şi aer, unde, de la ora 7 seara până la 7 dimineaţa
a trebuit să stau în picioare, neexistând nici scaun nici bancă. La
ora 7 dimineaţa mi s-a făcut
rău din cauza cardiopatiei mele organice, am început să bat în
uşa temniţei de unde am fost scos cu greu în stare de leşin. Deja
la interogatoriu îi semnalasem comandantului de lagăr că sunt bolnav
de teamă de brutalităţi, dar n-avea a face, am fost tratat cu
cea mai josnică rea-voinţă.
Boldizsar Pal, Menyhart Ferenc
şi Szentkuti au desfăşurat neîncetatele interogatorii cu
fraţii mei evrei în modul cel mai brutal, în mod expres sadic pentru a
afla unde şi la cine şi-au ascuns valorile.
[…......................................................................................................................................]
Cu respect,
Knop Samu
D E C L A R A Ţ I E
privind pe
dr.Boldizsar Pal, fost comisar pentru alimentaţia
publică
Menyhart Ferenc inspector de poliţie
SzentkutiAndras, detectiv
14 Mai 1945
Subsemnata Szabo Gyulané, n Hada
Kata din Huedin depun următoarea plângere împotriva sus-numiţilor:
La câteva zile după evacuarea evreilor din localitate, am fost
dusă sub escortă la comandamentul poliţiei în faţa lui
Boldizsar Pal şi Menyhart Ferenc. Menyhart m-a somat să prezint
bunurile evreieşti şi eu am enumerat fără nici o
împotrivire, tot ce primisem pentru păstrare, cunoscând ororile interogatoriilor
desfăşurate până atunci.
Dar ei nu s-au mulţumit cu atât şi Menyhert Ferenc insista
să prezint bijuteriile şi banii primiţi, s-a apropiat de mine
urlând şi a spus că, {poate} vreau să mă bată măr
şi pe mine ca pe celelalte bestii – fără să înceteze a-mi
adresa expresiile cele mai urâte.
Am repetat că la mine nu se află nici un fel de valori.
Boldizsar, care de asemenea era prezent, a spus să mărturisesc ce
este cu cei 100.000 de pengő primiţi, deoarece soţul meu a
şi mărturisit.
Bineînţeles am declarat că asta-i imposibil, deoarece nici eu
nici soţul meu nu am preluat de la nimeni bani.
Menyhart Ferenc m-a întrebat, folosind cele mai obscene cuvinte :„Dumneata
eşti din Huedin? Să-ţi plesnească obrazul de ruşine
bestie josnică, murdară. Nu-i aşa, [că] atunci când evreii
erau duşi, ai plâns cu lacrimi cât pumnul? Aşa sunt
ţăranii din Huedin. Marş
în pivniţă la câine, acolo vei mărturisi”.
M-au ţinut două zile şi jumătate acolo, când Menyhart
Ferenc a venit iarăşi încercând să mă facă să
mărturisesc; eu bineînţeles repetam că la mine nu există
nimic, el mă ameninţa cu internarea şi alte condamnări,
apoi văzând că nu obţine nimic, m-a trimis acasă ca, într-o
jumătate de oră să duc la poliţie bunurile evreieşti
aflate la mine. Procedând întocmai, m-au lăsat acasă până la noi
dispoziţii cărora nu le-a mai venit rândul.
Am făcut declaraţia de faţă conform adevărului,
conştientă fiind de răspunderea mea în faţa legii.
Cu respect,
Szabo Gyulané
D E C L A R A Ţ I E
Subsemnatul Hevesi Miklos, Cluj, str. Pataki nr. 3 declar următoarele:
Imediat după târârea mea în ghetou la 4 mai 1944, cu prima ocazie am constatat că funcţionarul de la poliţie pe nume Urban care era totodată comandantul ghetoului, nutrea sentimente teribil de duşmănoase faţă de evrei.
Am fost martor ocular la următorul caz: într-o dimineaţă
poliţiştii au trecut prin barăci şi i-au strâns pe
toţi evreii care nu se simţeau bine – erau circa treizeci - pentru a
ieşi la muncă. I-au
cărat în faţa comandantului Urban căruia i-au raportat că
i-au strâns pe evreii chiulangii din barăci.
Comandantul ghetoului, Urban
i-a pus să se alinieze apoi le-a spus: „Ei evreilor, acum vă
învăţ să trageţi palme!” L-a chemat pe unul dintre ei
şi i-a tras o palmă zdravănă, cu cuvintele: „Iată
evreule, aşa trebuie pălmuit! Du-te acum la tovarăşul
tău şi trage-i o palmă asemănătoare, dar să fie
la fel că de nu, mai încasezi una!”
Fireşte, nefericitul care a primit prima palmă nu a fost în
stare să dea tovarăşului său o palmă care să-l
mulţumească pe domnul comandant. L-a chemat iar pe respectivul
şi i-a administrat încă o palmă zdravănă şi iar
l-a trimis înapoi la
tovarăşii săi. Până la urmă nefericiţii trebuiau
să tragă reciproc câte o bătaie soră cu moartea pentru ca
să scape de ticăloşia comandantului Urban.
Acelaşi comandant Urban,
atunci când evreii erau interogaţi să spună unde şi-au
ascuns averea, i-a pus pe gealaţii săi poliţişti să-i
caute pe evreii de la care să se poată fi luat totul. Am văzut
că atunci când evreii erau interogaţi , numitul Urban se plimba în
jos şi în sus în camera de interogatoriu, participând activ la realizarea
interogărilor, în afară de faptul că el a fost cel care a dispus
căratul victimelor la interogare.
După citire şi
aprobare semnez menţionând că, după câte ştiu, domnul
comandant Urban era funcţionar la poliţia din Kosice, fiind
detaşat la Cluj pentru strângerea evreilor.
Cluj, 12 august 1945
Hevesi Miklos
d e p o z i ţ i a
martorei Krausz
Magda
domiciliul: Cluj
6 Aprilie 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
Am fost dusă în ghetou pe
5 mai 1944, de unde m-au deportat şi am ajuns acasă la sfârşitul
lui martie după multe suferinţe.
Tarr Kazimir lucra la masa
aflată imediat după intrare. Acolo se înregistrau datele şi se
confisca totul. Băgau în buzunar tot ce confiscau: banii, obiectele de aur
şi argintărie, ceasurile
şi celelalte valori. Nu au dat nici o adeverinţă despre
nimic.
Cu o ocazie sora lui Tarr
Kazimir care mi-era colegă la firma Hollo m-a prezentat lui. Văzându-l
în ghetou, l-am rugat să fie amabil şi să rezolve ca, pe
cheltuiala mea, însoţită de un poliţist, să fiu
transportată la ghetoul din Reghin, vrând să fiu împreună cu
părinţii mei. La care el mi-a răspuns ironic că nu e nevoie
de asta deoarece în scurt timp şi aşa vom fi transportaţi la
Kenyermezo [minciuna cu care au fost
amăgiţi toţi cei deportaţi din Ungaria - nn] unde,
toţi evreii din Nordul Ardealului vor fi împreună într-un lagăr
de prizonieri. Deşi ei ştiau unde ajungem, nu ne-au atras
atenţia, ci ne-au dat pe mâna germanilor. Tarr Kazimir şi
tovarăşii săi erau în permanenţă beţi, duhneau a
palincă.
Am expus cele de mai sus de
bunăvoie şi după citire am semnat propria mea mărturisire.
Krausz Magda
d e p o z i ţ i a
martorului Maximilian
Schönhaus
comerciant; etatea: 47 ani; domiciliul: Cluj
26 Noiembrie 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
În luna Mai 1944, s-a
declanşat internarea evreilor din Cluj în ghetou. Familia mea compusă
din soţie, fiică şi ginerele Schwartz Alexandru, nu a fost
ridicată datorită faptului că noi stăteam în casa
noastră proprie şi doi funcţionari de la poliţie - anume
dr. Konczwald Tiberiu şi Borkay Ernő - ne-au protejat, dându-ne dovezi
de rămânere în Cluj, sub motivul că, în caz de bombardament aerian,
noi vom fi folosiţi la adunarea dărâmăturilor.
Învinuitul Horak Vilhelm pe
atunci şef de stradă ca şi acum, privind apărarea
pasivă a făcut la poliţie 6 reclamaţii împotriva
noastră. Poliţia însă nu s-a sesizat, căci doi prieteni de
ai noştri de acolo, au avut grijă ca reclamaţia lui să fie
distrusă. Am stat astfel 24 zile acasă, însă învinuitul
văzând că reclamaţiile lui împotriva noastră nu au nici un
rezultat, a făcut reclamaţii împotriva celor doi funcţionari de
la poliţie care ne sprijineau.
Între timp însă, a venit
la spitalul evreiesc din Cluj strada Iaşilor, unde învinuitul era şef
de stradă, o maşină a
Gestapoului german, pentru a ridica din Spitalul evreiesc pe unii evrei ce se
găseau acolo internaţi.
Învinuitul, văzând
maşina Gestapoului, s-a dus la membrii Gestapoului care erau cu acea
maşină şi au reclamat că familia noastră până în
prezent nu a fost ridicată şi că ar fi bine să vină
şi să o ridice. Gestapoul fără nici o vorbă, a venit
la locuinţa noastră şi au ridicat-o pe soţia mea Schönhaus
Ermina, fiind internată în spital deoarece era bolnavă, iar eu
împreună cu ginerele meu Schwartz Alexandru şi cu fiica mea Schwarz
Miliana, am fost internaţi în ghetou. La câtva timp după internarea noastră
în ghetou, a fost adusă şi soţia mea acolo şi apoi
toţi patru am fost deportaţi în Germania. În Germania, atât
soţia mea cât şi fiica mea au fost arse în crematoriu, de aceea de
moartea lor socot vinovat pe Horak Vilhelm, căci fără reclamaţia
lui, noi am fi rămas acasă căci, tocmai în acea noapte în care
am fost ridicaţi, eram pregătiţi să trecem frontiera
împreună, în România.
Altceva nu mai am de spus.
După citire stăruie şi
semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Maximilian Schönhaus
d e p o z i ţ i a
martorului Mendelovits
Leb
comerciant; etatea: 45 ani; domiciliul: Huedin
15 Mai 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Cu ocazia deportării
evreilor din Huedin în ghetou, întâmplată în anul 1944, luna Mai, 3,
şi eu am fost ridicat de acasă cu întreaga mea familie de către
o echipă condusă de către Szentkuti, care, prezentându-se la
mine ne-a declarat arestată întreaga familie. Un băiat al meu era
bolnav în spital mai dinainte cu trei luni, iar atunci când Szentkuti s-a
prezentat la mine pentru motivul că nu am scos pe acest băiat al meu
din spital am fost bătut de către acesta cu palmele. După
aceasta ni s-a făcut percheziţie nelăsându-ne să ducem cu
noi decât hainele care erau pe noi. Deasemenea şi o parte din alimente ni
le-a dat afară din bagaj. După aceasta, am fost escortaţi în
curtea bisericii evreieşti. Aicea, după ce am fost adunaţi mai
mulţi, am fost supuşi unei percheziţii generale cu toţii
căutând obiecte de valoare pe care pretindeau că le-am ascuns. Cel
care a condus aceste percheziţii a fost Szentkuti, căci comandantul
însărcinat cu deportarea noastră din Huedin era plecat în altă
parte. Szentkuti Andrei cu ocazia percheziţiei ce ni s-a făcut,
găsind la un copil al meu de 16 ani doi pengő de metal într-un
buzunar despre care nici copilul meu nu ştia, a fost bătut de
către acesta până ce l-au durut palmele, iar după ce a obosit a
spus unui poliţist să dea şi el zicând că el este obosit.
Tot aşa a păţit şi Kohn Haim la care a găsit 10
pengő fiind şi acesta bătut. Copilul meu a fost aşa de rău
bătut că a ameţit nemaiştiind de el aşa că eu
l-am dus afară. După ce am fost percheziţionaţi, am fost
trimişi la ghetoul din Cluj cu nişte camioane. În ghetoul din Cluj
s-au făcut interogări şi cercetări speciale în nişte
camere de tortură care erau la intrarea în ghetou unde după sistemele
bine cunoscute prin metodele aplicate căutau să stoarcă celor
torturaţi declaraţii despre bijuteriile şi lucrurile de valoare
ascunse. Evreii de la Huedin erau interogaţi şi torturaţi sub
supravegherea sa personală de către Boldizsar Paul, Szentkuti Andrei şi Orosz Iosif pe care
îi vedeam aproape în fiecare şi în ghetou şi care deveniseră
spaima ghetoului. Între persoanele torturate de aceştia l-am văzut
personal pe Malek Salomon care, când a fost dus la interogatoriu a fost
bătut iar mâna i-a fost strânsă între uşă în aşa mod
că toate degetele erau vinete şi umflate.
Citindu-i-se şi declarând
că este exactă, martorul semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Mendelovits Leb
denunţul
supravieţuitoarei Tenner Olga
5 Februarie 1946
Domnule Chestor,
Subsemnata Tenner Olga deportată, în prezent
domiciliată în Cluj, str. Kossuth L. M. Foch nr. 52, după ce în ziua
de 9 Ianuarie a.c. m-am reîntors din deportare şi anume din tabăra
Bergen-Belsen din Germania, sub nr. 2296/1946 am depus la Onorata Poliţia
Serviciul de Siguranţă o plângere contra soţiei lui Báthori
Ştefan, domicilată în Cluj, str. Moldovei (Varga) nr 14, pentrucă
această femeie a fost aceea care, în luna Iulie 1944, m-a denunţat
unui poliţist şi a insistat pentru arestarea mea, pentru a fi
deportată.
Contra numitei s-a şi
pornit procedura şi în prezent este deferită Tribunalului Poporului.
După cum am aflat de când
sunt acasă şi mai ales după ce am înaintat plângerea mea de mai
sus, am mai aflat că nu numai soţia lui Báthori Stefan este de
vină în denunţarea şi deportarea mea, ci şi bărbatul
ei, BÁTHORI STEFAN, domiciliat la adresa de mai sus, deoarece atunci când
deja autorităţile maghiare au terminat cu deportarea şi eu deja
eram scăpată, tocmai când, pentru a mă putea salva definitiv,
voiam să plec într-o comună, au venit pe stradă Báthori Stefan
şi soţia, şi Bathori Stefan a fost acela care a
atenţionat-o pe soţia sa că m-a observat şi că
încă sunt liberă. El s-a dus repede la Poliţie să
mă denunţe, iar pe soţia sa a lăsat-o să mă
urmărească ca nu cumva să dispar până vine poliţistul
să mă prindă. În felul acesta a şi reuşit să
mă prindă cu poliţistul deoarece, după cum am arătat,
soţia numitului m-a urmărit până am ajuns la locuinţa mea,
iar el a trimis pe poliţistul, care a şi venit, şi în ziua de 27
Iulie m-a arestat.
Toate acestea le ştiu de
la soţia Semerian, domiciliată în Cluj, str. Varga nr. 14,
căreia ei i-au povestit cum m-au prins.
După atâtea grozăvii
peste care am trecut din vina lor, şi după ce am pierdut numai din
cauza lor toată averea mea câştigată cu mâna mea ca
croitoreasă şi anume mobilă modernă pentru două camere
combinate, cu tot aranjamentul de locuinţă, 10 covoare mici şi
mijlocii persane făcute în ţară, perdele, două cilare, 2
plăpumi, 1 palton de iarnă, 1 palton de primăvară, 3
costume, mai multe haine, albituri de pat şi altele, una maşină
de cusut, materiale pentru haine de damă într-o ladă, mai multe perne
de podoabă, porţelanuri şi alte vase şi multe lucruri
mărunte şi de valoare ce le aveam în locuinţa mea din str. Morii
nr. 30.
Am anunţat în
denunţul meu anterior că paguba mea, numai în parte calculată,
este de minimum 8 000 000 lei, însă dacă calculez tot ce am pierdut
şi dacă socotesc suferinţele peste care am trecut numai din vina
lor şi numai datorită lor, n-aş putea fi despăgubită
nici cu 20 000 000 lei.
Cer cu onoare să
binevoiţi a porni procedura şi contra lui Báthori Stefan şi a-i
obliga pe ambii să mă despăgubească, din casa lor ce o au
în Cluj, str. Moldovei (Varga) nr 14, rugându-vă cu onoare să
binevoiţi a dispune aplicarea sechestrului penal asupra averii lor.
Cu stimă,
Tenner Olga
d e p o z i ţ i a
martorei Tenner
Olga
croitoreasă; etatea: 37 ani;
domiciliul: Cluj
2 Noiembrie 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
În anul 1944, când se
făceau internările în ghetou, eu trăiam cu logodnicul
Istvanovici Desideriu, care era de origine maghiară, astfel -
neştiind nimeni că sunt evreică - am scăpat de internare.
Atunci locuiam în str. János Zsigmond nr. 30, şi vis-a-vis de mine
stătea inculpata Báthori Elena cu familia ei, care venea des în curtea
noastră având nişte familii prietene. Prin 15 Mai 1944, fiindcă
logodnicul meu era concentrat şi voiam să mi se piardă urma,
m-am mutat în str Gh. Bariţiu nr. 30, dându-mi numele de Istvanovici Olga.
Fiindcă totuşi mă temeam, în ziua de 27 Iulie 1944, mi-am
cumpărat bilete la autobuz să plec într-o comună pentru a-mi
pierde urma, iar când m-am întors spre casă, am fost văzută de
inculpata şi soţul ei pe când treceau spre casă. Inculpata m-a
urmărit fără ca eu să ştiu iar soţul ei a plecat
după poliţist.
După câteva minute a
venit un poliţist şi a întrebat pe portăreasă, soţia
lui Toth Iosif, dacă locuieşte aici Tenner Olga, la care
portăreasa a răspuns că nu este decât Istvanovici Olga. Eu,
fiindcă era deschis geamul, am auzit prin geam dar fiindu-mi frică,
n-am ieşit afară ci am închis uşile. Când portăreasa a spus
că este numai Istvanovici Olga, inculpata a răspuns poliţistului
că eu sunt acolo. Aceste cuvinte le-am auzit prin geam şi ştiu
că inculpata le-a pronunţat deoarece în curte nu erau decât ea,
portăreasa şi poliţistul.
Poliţistul a urcat la
etajul II la mine, a sunat vreo jumătate de oră dar eu, fiindu-mi
frică, n-am deschis, totuşi fiindcă poliţistul s-a enervat
- am deschis. El mi-a ordonat să merg cu el şi dacă sunt
exceptată voi fi lăsată liberă. Când am coborât
scările, în curte am găsit pe inculpata Báthori Elena care aştepta
şi adresându-mă inculpatei am întrebat-o dacă-i fericită
că m-a denunţat, ea mi-a răspuns „da”, şi dacă au
plecat jidanii „să plece toţi” după care, adresându-se
poliţistului, i-a spus că dacă va fi nevoie ea va merge la
Poliţie să declare; la care poliţistul a răspuns că nu
este nevoie şi că dacă va fi nevoie o va chema.
Am fost dusă la
poliţie, fără să fiu întrebată ceva, am fost
băgată la închisoare - unde am stat 4 zile - după care am fost
dusă în lagărul din str. Ipar, unde am stat 2 săptămâni, de
unde am fost dusă la Budapesta şi închisă, apoi după alte 2
săptămâni am fost mutată în Kistarca – lângă Budapesta unde
am stat până la venirea guvernului Szálasi, când, pe jos, am fost
dusă în Germania – la Dachau şi apoi la Bergen-Belsen, de unde am
venit acasă la l9 Ianuarie 1946.
Casa mea din str. Gh.
Bariţiu 30. a fost în acest timp devastată astfel că, la
întoarcere, n-am mai găsit nimica.
Citindu-i-se şi declarând că
este exactă, martorul semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Tenner Olga
D E C L A R A Ţ I A
martorei Toth
Ana
comerciantă; etatea: 38 ani; domiciliul: Cluj
23 Ianuarie 1946
Subsemnata Toth Ana în etate de ani 38, fiica lui Maczalak Coloman şi Bakos Rozalia, de profesiune comerciantă de haine uzate, declar următoarele:
În anul 1944, luna Iulie a
venit un gardian public maghiar în casă la noi, str. Bariţiu nr. 30, unde am fost
portăreasă. Gardianul a căutat pe TENNER OLGA. Eu am
răspuns că, aici nu stă nimeni cu numele Tenner Olga şi eu
nici nu o cunosc. Atunci, gardianul mi-a spus că nu se poate, că eu
nu cunosc, că el a fost trimis aici. Eu am spus că nu stă Tenner
Olga, ci numai Istvanovits Olga. Gardianul mi-a cerut cartea de imobil, dar
şi acolo numai Istvanovits Olga era trecut. Atunci gardianul m-a chemat
şi ne-am dus la o familie la parter, dar şi acolo am primit
răspunsul că nu locuieşte. Gardianul a plecat până la
poartă şi a spus la o femeie care stătea acolo, că aici nu
locuieşte decât Istvanovits Olga. Atunci, femeia a răspuns că,
ea ştie că acea Istvanovits Olga este Tenner Olga, că ea
trăieşte cu sergentul Istvanovits. Atunci, gardianul s-a întors
şi m-a chemat să mă duc ce ea la etaj, ca să
căutăm pe Tenner Olga. Mai amintesc că, ea a deschis uşa
după ce am sunat şi după ce gardianul a întrebat-o a mărturisit
că ea este Tenner Olga şi a mai spus, că a fost botezată ca
copil de 4 ani.
Ştiu că Tenner Olga
a fost ridicată de gardian. Sosind la poartă, d-ra Tenner Olga a spus la
[întrebat-o pe] femeie dacă acum îi pare bine că a dat-o pe mâna
poliţiei, iar femeia a răspuns că dacă evreii ceilalţi
au fost duşi, să fie dusă şi ea.
Mai declar că, în luna
Mai 1945 am mai fost chemată şi ascultată la poliţie
şi la Tribunalul Poporului în această chestiune, dar pe atunci d-ra
Tenner Olga nu sosise încă din deportare. Fiind ea acasă, ea poate
preciza mai sigur, pe denunţătoarea ei. Eu ştiu că femeia a
purtat un pieptar, a avut năframă neagră pe cap, dinţii din
faţă erau mari.
Eu, din partea mea nu pot
preciza dacă, femeia Báthori Elena care mi-aţi prezentat-o a fost
denunţătoarea sau soţia lui Peter Gheorghe, care a fost
judecată în luna Mai 1945, fiindcă seamănă una cu
cealaltă.
Aceasta îmi este
declaraţia pe care o susţin şi o semnez.
Comisar Toth
Jánosné
Indescifrabil
d e p o z i ţ i a
martorului Salomon
Arpad
transportator; etatea: 43 ani; domiciliul: Cluj
4 August 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
Moşia din Aszupatak eu am
ţinut-o împreună cu fratele meu Ernest în tovărăşie cu
Bonyhai Istvan. Întâi la conacul din Aszupatak s-a stabilit numai familia
fratelui meu Ernest, mai târziu însă, când au venit armatele germane în
Cluj, m-am mutat şi eu cu familia mea, adică cu soţia şi
copilul meu tot acolo. Noi am lucrat în
bună înţelegere cu Bonyhai Istvan şi niciodată n-am avut cu
el nici un conflict. Acesta, în ultimul timp, era concentrat ca ofiţer în
armată. El niciodată n-a stat la Aszupatak şi n-a venit acolo
decât de câteva ori.
Când a început prigoana contra
evreilor în anul 1944, în luna Mai eu am fost concentrat la un detaşament
de muncă obligatorie la Cluj împreună cu fratele meu Ernest. Atunci
noi lucram cu o căruţă toată ziua la Cluj, iar noaptea ne
înapoiam la Aszupatak. Pe la sfârşitul lui Mai, noi am fost trimişi
la un detaşament de lucru; întâi la Baia Mare, iar
mai târziu la Oradea. Acest detaşament era însărcinat cu
lucrările căilor ferate. Cam pe la 6-7 Iunie, în gara Oradea a sosit
un tren cu evreii deportaţi din Cluj. O femeie m-a strigat pe nume şi
atunci eu, împreună cu Ernest, ne-am dus la acel tren şi acolo,
într-un vagon, spre groaza noastră; ne-am găsit soţiile şi
copii. Am dat peste un jandarm bun la inimă şi acesta ne-a permis,
atât mie cât fratelui meu, să stăm de vorbă cu familiile noastre
tot timpul cât trenul a staţionat în gară.
Soţia mi-a povestit
că sâmbătă, 3 Iunie 1944, Bonyhai Istvan i-a pus în vedere atât
ei cât şi soţiei fratelui Ernest să plecăm de acolo cu
toate rudele noastre pentru că îi trebuie lui casa. Într-adevăr, de
vreo 2 zile, la Aszupatak s-a mutat atât Bonyhai Istvan cât şi unchiul
acestuia, Bonyhai Alexandru împreună cu soţia şi cu Irma Enyedi.
Soţia mea a început să plângă şi s-a rugat de el să-i
{nu-i} dea afară de acolo deoarece n-au unde merge. Atunci Bonyhai Istvan
i-a spus să plece unde ştie şi că dacă nu
părăseşte conacul atunci el va şti ce să facă ca
ei să nu mai fie acolo.
A doua zi, Duminică 4
Iunie, după amiază la orele 6, familia mea s-a pomenit cu un camion
încărcat cu poliţişti în curtea moşiei.
Poliţiştii, întâi au trecut {pe la} Bonyhai Istvan,
care tocmai se bărbierea în camera sa, iar după aceea au venit în
camerele unde au stat familiile noastre pe care le-au îmbarcat în camion
şi le-au dus la poliţie. Pe atunci, la Aszupatak, împreună cu
familiile noastre, au mai stat şi câteva rude de ale noastre mai
îndepărtate, fiind cu toţii 13 persoane. Soţia mea mi-a povestit
că, a doua zi dimineaţă, ea a fost bătută şi
schingiuită de detectivii Szatmari şi Gombos de la Chestura
poliţiei Cluj, care căutau s-o forţeze să-i spună unde
are ascunşi banii şi valorile. Când la un moment dat unul dintre cei
doi detectivi a ieşit din cameră, soţia mea a observat-o pe Irma
Enyedi care se afla în camera vecină. Atât în tren, cât şi în
lagărul din Auschwitz împreună cu soţia mea a stat şi
cumnata mea Tessler Estera, care astăzi locuieşte în Piaţa Toldi
Miklós din Cluj şi care a vorbit mult cu soţia mea despre rolul lui
Enyedi Irma în ridicarea lor de la moşia Aszupatak.
Citindu-i-se şi declarând
că este exactă, martorul semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Salomon Arpad
d e p o z i ţ i a
martorului
Millich Iosif
muncitor; etatea: 32 ani; domiciliul: Cluj
23 August 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
Eu am fost băgat servitor
la Salamon Ernest din luna Aprilie 1942, de când el a intrat în
tovărăşie cu Bonyhai István la moşia din Aszupatak. La
conac, s-a stabilit cu locuinţa numai familia lui Salamon, Bonyhai István
locuind în oraş. Bonyhai István, în tot timpul cât am stat eu acolo, n-a
dat pe la Aszupatak decât de vreo 3-4 ori. Eu ştiu că el se
înţelegea bine cu Salamon Ernest şi n-a avut cu acesta niciodată
nici un fel de conflict. Pe Irma Enyedi, eu n-am văzut-o la moşie
decât în seara de vineri, 2 Iunie 1944, când ea, împreună cu Bonyhai
Alexandru şi soţia acestuia au venit cu toate bagajele lor,
refugiindu-se acolo de la Cluj, din cauza bombardamentului aerian care a avut
loc în ziua aceea. Tot atunci a venit şi Bonyhai István.
Duminică dimineaţa,
am văzut-o pe dna Salamon plângând şi foarte tristă şi
atunci l-am întrebat pe Bonyhai István de ce plânge dna Salamon. Acesta mi-a
răspuns că ea plânge din cauza că el, azi dimineaţa, i-a
pus în vedere că toţi evreii de la moşie să plece unde
ştiu ei, pentru că lui îi e frică de răspundere, mai ales
că el era atunci concentrat ca ofiţer în armată. Aceasta s-a
întâmplat în ziua de 4 Iunie. În ajun, seara, a venit la moşie din Cluj
şi Enyedi Irma, care, după ce a dormit în noaptea aceea în curtea
moşiei, a doua zi, cam pe la orele 2 după masă, a plecat la Cluj
pe jos. Atât sâmbătă seara cât şi duminică dimineaţa,
eu am văzut-o vorbind cu dna Salamon. Eu nu ştiu despre ce au vorbit
cele două femei. Cam pe la orele 6, în ziua de duminică 4 Iunie,
ne-am pomenit cu un camion cu 3 poliţişti, care l-au întrebat pe
Bonyhai István ceva ce n-am auzit eu, însă l-am văzut pe el
arătând cu mâna spre camera unde stăteau familia Salamon. După
aceasta, cei trei poliţişti i-au ridicat pe toţi evreii care
locuiau pe moşie: 7 femei, un bărbat şi vreo 5-6 copii. Unul din
cei trei poliţişti zbiera tare la evrei şi am văzut că
femeile plângeau în timp ce se îmbarcau în maşină.
[ ........................................................................................................................................
]
După plecarea familiei
Salamon am văzut că Bonyhai István, cu o căruţă a
moşiei, a cărat personal vreo 7 saci de făină albă pe care
i-a dus la Cluj şi i-a descărcat la locuinţa sa de pe str. Árpád
nr 9. Aşa mi-a spus Kovács, o calfă din măcelăria lui
Bonyhai Alexandru, care a dat ajutor lui Bonyhai István la acele transporturi.
Acesta a mai cărat tot aşa încă vreo 700 kg de porumb şi
1300 kg orz precum şi vreo 2000 de kg de ovăz. Salamon a avut 4 cai
şi două vaci. Armata ungară a luat un cal. Un cal a fost vândut
de Bonyhai István în piaţă la Cluj cu 1500 de pengő, iar cele 2 vaci
împreună cu cei 2 cai rămaşi la moşie, le-a luat cu el
Bonyhai István când s-a retras împreună cu armata ungară. De
asemenea, Bonyhai István a ridicat de pe moşie şi patru
căruţe, proprietatea lui Salamon. Împreună cu cele 4
căruţe el a luat şi 4 hamuri de curele. Altceva el n-a luat de
pe moşie. Enyedi Irma n-a luat nimic de pe moşie. Eu nu ştiu
dacă Bonyhai István i-a dat ceva lui Enyedi Irma din lucrurile luate de pe
moşie.
Familia Salamon, la ridicarea
lor, a lăsat în casă 4 paturi, un şifonier, vreo 2 covoare
aşternute pe jos, precum şi câteva coşuri pline şi legate.
Din acestea, paturile complete şi cele 2 covoare le-a luat Bonyhai István,
iar coşurile şi şifonierul le-a luat poliţia.
Altceva nu ştiu în
cauză.
Citindu-i-se depoziţia
şi declarând că este exactă, martorul semnează.
Preşedinte Martor
Indescifrabil Millich Iosif
d e p o z i ţ i a
martorului Ambrus
Ioan Timár
plugar; etatea: 57 ani; domiciliul: Huedin
16 Mai1946
[……………………………………………………………………………………………………]
Îmi menţin în întregime
declaraţiile date şi luate la chestura poliţiei Huedin, în limba
maghiară şi care se găsesc ataşate la dosar, cu
completările următoare:
Soţia mea Veres
Elisabeta, pentru obiectele evreieşti depuse în casa noastră spre
păstrare, a fost aşa de rău maltratată la poliţia
Huedin, încât după ce a venit de la interogatoriu, a fost tulburată
la minte fiind nevoit să o transport cu salvarea la Clinica
Psihiatrică din Cluj. A fost tot bolnavă din această cauză
timp de un an şi jumătate în aşa măsură şi {atât
de} grav, că nu putea fi lăsată singură acasă, iar după
un an şi jumătate a decedat. Nu-mi pot închipui şi nu-mi dau
seama ce mijloace de tortură i-au aplicat la poliţie pentru ca
să stoarcă de la ea unele lucruri în legătură cu obiectele
evreieşti, căci după cum am amintit mai sus, din acel moment nu
am mai putut să vorbesc pe înţeles cu dânsa.
Când am venit seara de la
lucrul câmpului, l-am găsit la mine acasă pe Szentkuti care
ieşea din curtea mea însoţit de un alt poliţist. După
deportarea evreilor din Huedin, la cîteva zile au venit la fosta
locuinţă a deportatului Nusbacher Ludovic care a locuit în casa mea,
Boldizsar Paul însoţit de alte persoane şi au rupt sigiliul de pe
uşă ducând din casa deportatului mai multe obiecte. Eu am atras
atenţia lui Boldizsar Paul asupra faptului că pentu ce a rupt sigiliul
iar acesta m-a înjurat şi apostrofat cu cuvinte urâte aşa că am
plecat în casă nemaivoind să văd ce lucrează.
Citindu-i-se şi declarând
că este exactă, martorul semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Ambrus
Ioan Timár
d e p o z i ţ i a
martorului Grosz
Ferdinand
farmacist; domiciliul: Tg Mureş
16 Aprilie 1946
[……………………………………………………………………………………………………].
La 22 Mai 1944, am fost
deportat de autorităţile fasciste ungaro-hitleriste din Târgu
Secuiesc, judeţul Treiscaune, împreună cu toată familia în
lagărul de exterminare de la Auschwitz, unde au pierit părinţii
şi majoritatea rudelor mele.
Declar mai departe că, la
Auschwitz, l-am întâlnit pe farmacistul Victor Capesius din Sighişoara –
fost reprezentant al firmei Bayer pentru România – îmbrăcat în uniforma SS
cu rangul de maior – Sturmbannführer. În această calitate, numitul Victor
Capesius fiind şi şeful farmaciei spitalului SS din Auschwitz,
făcea servicii şi la selectarea transporturilor sosite acolo,
trimiţând astfel zilnic mii şi mii de oameni, femei, copii şi
bătrâni în camerele de gaze [gazare
n.n.].
Declaraţia mea de mai sus
se bazează pe fapte concrete, dat fiind că subsemnatul am fost ales -
din întâmplare - să lucrez ca farmacist direct sub comanda numitului
şi venind astfel zilnic în contact cu dânsul, am cunoscut timp de trei
luni programul lui precis de activitate.
Despre cele de mai sus având
cunoştinţă certă, sunt gata a le întări oricând
şi cu jurământ.
Grosz Ferdinand
Legalizat de Notar Public
Dr. Albert Kovácsy
I N F O R M A R E
privind acuzatul Capesius Victor
Comitetul Democratic Evreiesc
Sighişoara
Onor. Secţia
Contencios
COMITETUL DEMOCRAT EVREIESC
REGIONALA
CLUJ
La adresa Dvs nr P-549/1946 din 26 Martie 1946, aici alăturat
Avem onoarea de a Vă
trimite 3 (trei) declaraţii
cu privire la VICTOR CAPESIUS, farmacist din Sighişoara, fost reprezentant
al Firmei “Bayer” pentru România, momentan absent, înrolat ca voluntar în armata hitleristă cu
gradul de maior SS. Familia lui
trăieşte nestingherită în acest oraş. După
informaţiile noastre, este coproprietar la farmacia “Capesius”, sunt foarte bine înstăriţi,
trăiesc în mare lux, cu relaţii la Bucureşti. După
informaţii necontrolabile, acest criminal de război se ascunde în
Ardeal (jud Braşov- Sibiu-Făgăraş), de unde dă semne
de viaţă soţiei şi copiilor lui, care îl
aşteaptă.
Susnumitul fost maior SS este
din Sighişoara şi a făcut serviciu în grad de comandant al
farmaciei din lagărul de exterminare din Auschwitz. În afară că
a conlucrat cu ceilalţi prim-călăi: dr. Klein şi dr. Mengele, VICTOR CAPESIUS A FĂCUT SINGUR, ÎN
NENUMĂRATE RÂNDURI, SELECŢII LA NOILE TRANSPORTURI SOSITE LA
AUSCHWITZ TRIMIŢÂND ASTFEL SUTE DE MII DE CORELIGIONARI, COPII,
BĂTRÂNI, FEMEI, BOLNAVI ÎN CAMERELE DE GAZARE ŞI CREMATORIU.
Ţinem de datoria
noastră să Vă facem cunoscut acest lucru important, CU
RUGĂMINTEA VIE DE A INTENTA IMEDIAT ACŢIUNE PRIN SECŢIA DVS. CONTENCIOS,
TRIBUNALULUI POPORULUI, PENTRU A FI CONDAMNAT (CHIAR ŞI ÎN LIPSĂ).
De altfel, foarte mulţi
coreligionari întorşi de la Auschwitz, vor cunoaşte numele acestui
ucigaş al părinţilor şi copiilor noştri. În
oraşul nostru avem numai 4 deportaţi la Auschwitz.
Declaraţiile aici anexate
sunt cu atât mai mult valoroase, pentru că din întâmplare,
declaranţii au lucrat tocmai în imediata apropiere a criminalului
Capesius.
În speranţa că am
servit .lupta sfântă împotriva fasciştilor, Vă rugăm
să binevoiţi a ne informa despre felul cum aţi rezolvat
această chestie, care mai ales pentru noi este de o capitală importanţă.
Vă salutăm
frăţeşte
Preşedinte Secretar
Indescifrabil Indescifrabil
D E C L A R
A Ţ I E
Privind cazul lui dr. Boldizsar Pal, fost consilier
pentru alimentaţia publică din Huedin
Subsemnata Noti Gezané, n. Fischer Iren din
Huedin, str. Kossuth nr. 86 depun următoarea acuzaţie penală
împotriva lui dr. Boldizsar Pal:
La 3 mai 1944, cu ocazia
ghetoizării desfăşurate la Huedin, Boldizsar Pal, ca organizator
al operaţiei respective şi-a început activitatea deja la data
sus-amintită.
1.
La
indicaţiile sus-numitului au fost efectuate examinări interne ale
tuturor femeilor şi copiilor, subliniez că acea examinare
brutală a fost executată până şi asupra bebeluşilor. Până şi în ziua
de azi îmi sună în urechi ţipetele copilaşilor.
2.
El nu a omis
să-şi manifeste brutalitatea nici cu ocazia transportării
noastre de la Huedin efectuate pe camioane germane tot la indicaţiile
sale. Când mama mea care era bolnavă a fost aşezată în
maşină şi am dorit să mă sui lângă ea, Boldizsar
Pal mi-a dat un brânci spunând: „Dispari de aici curvă împuţită
de jidancă, că-ţi dau un picior în cur că te faci lalea”.
3.
Aflându-ne
în ghetoul de la Cluj, într-o zi am aflat îngrozită că Boldizsar Pal
şi-a făcut apariţia. La câteva minute după ce aflasem,
prezenţa lui Boldizsar Pal s-a şi făcut simţită. A
venit rândul la interogarea evreilor de la Huedin aflaţi în ghetou. După
fiecare interogare victimele inconştiente în urma bătăilor erau
scoase pe targă.
Printre victime se afla
şi sora mea, Fischer Margit care după torturile respective a fost
scoasă de asemenea în stare de inconştienţă. După ce
şi-a revenit, la îndelungatele mele insistenţe a povestit
grozăviile îndurate în cursul audierii, respectiv {al} interogării de
către Boldizsar.
Detaliile interogării
sunt următoarele: La intrarea surorii mele în birou, Boldizsar Pal a primit-o cu întrebarea „Mă
cunoşti?” la care sora mea a răspuns, în mod firesc, cu da. La care
Boldizsar i-a spus râzând: „Nici vorbă să mă cunoşti
curvă evreică, doar acum mă vei cunoaşte”, apoi a
întrebat-o unde a ascuns obiectele de valoare, la care sora mea a răspuns
că nu le-a ascuns nicăieri. Atunci Boldizsar i-a croit două
palme uriaşe încât din gura surorii mele au sărit doi dinţi,
apoi a scos o listă şi a dat citire inventarului privind obiectele de
valoare predate pentru păstrare de către sora mea lui Ilosvai Karoly
din Huedin, întrebând-o de ce nu a mărturisit asta de la bun început, apoi
fără să aştepte vreun răspuns, a apucat-o de păr,
a trântit-o la podea şi a început să dea în ea fără
milă cu piciorul, iar când sora mea a început să se vaite de durere,
Boldizsar i-a ordonat să scoată ciorapii pe care i-a înghesuit în
gură, apoi a pus ca picioarele ei goale să fie lovite cu ciomagul de
cauciuc; între timp şi-a pierdut cunoştinţa, apoi, când şi-a
revenit, la ordinul lui Boldizsar a trebuit să se ridice în picioare
şi a pus să i se bage creioane între degetele de la mâini pe care i
le-au strâns; din cauza torturii iar a leşinat, iar când şi-a revenit
deja se afla în baracă. Dar domnul Boldizsar nu a omis să afirme
că în curând se vor întâlni din nou, ceea ce nu s-a mai întâmplat deoarece
la câteva zile după interogatoriu am fost deportaţi din
ţară.
Solicit organele în drept
să facă posibil ca sus-numitul să-şi poată respecta
promisiunea, deci să ne putem întâlni într-adevăr azi când legislaţia
socială ne-a reaşezat în drepturile noastre fireşti şi cu
ajutorul acestor legi îl voi putea trage la răspundere pe Boldizsar Pal
pentru nelegiuirile comise în trecut cu sora mea şi atâtea alte sute de
fraţi de ai noştri.
În speranţa că
declaraţia mea va ajunge în mâinile unei autorităţi care va
judeca faptele umane în fond,
Cu respect,
Noti Gezané
Huedin, 14 iunie 1945
P L Â N G E
R E
împotriva unor funcţionari ai poliţiei din Huedin
făcută de către
supravieţuitorul
Ambruş Janos
2 Iulie 1945
Subsemnatul Ambrus Janos, din Huedin, str. Nagy depun următoarea plângere
împotriva foştilor localnici din Huedin: Menyhert Ferenc - inspector de
poliţie, dr. Orosz Jozsef- şeful poliţiei şi Szentkuti
Andras - detectiv care, în anul 1944 au lucrat la poliţia din oraşul
nostru, conducând investigarea bunurilor ascunse şi predate ale evreilor
deportaţi.
După evacuarea evreilor din
localitate, conducerea oraşului, prin baterea tobei, a adus la
cunoştinţa populaţiei că trebuie predate autorităţilor
toate bunurile mobile preluate de la evrei pentru păstrare, refuzul având
drept consecinţă internarea.
Luând la cunoştinţă cele de mai sus, soţia mea s-a dus la primărie şi a declarat că, la cererea localnicei evreice Nussbacher Klari, deportată, am preluat pentru păstrare diferite obiecte. A primit indicaţia să plece acasă, să întocmească o listă privind bunurile respective pe care să o predea. Soţia mea a procedat întocmai, dar în timp ce întocmea lista au apărut la noi Szentkuti Andras, un detectiv din localitate însoţit fiind de poliţistul Csaki. Şi, în ciuda faptului că soţia mea le-a explicat că tocmai pregăteşte lucrurile pentru a fi predate, Szentkuti a ameninţat-o grav, printre altele că ni se va lua toată averea şi vom fi internaţi pentru a fi preluat bunuri evreieşti, apoi a pus să împacheteze toate lucrurile care au fost luate, iar soţia mea fost escortată la poliţie.
În scurt timp soţia mea s-a întors acasă, a strâns toate obiectele lipsite de valoare primite de copiii noştri în dar, şi speriată de moarte a luat din mâinile copilului cele două creioane dăruite fetiţei noastre şcolăriţe .şi le-a dus şi pe acelea la poliţie.
Mai târziu, când s-a întors de la
poliţie, soţia mea era ieşită din minţi. Din acel
moment nu a mai fost în stare să-mi poată împărtăşi
evenimentele care au avut loc la poliţie în legătură cu
interogarea ei şi cărora le căzuse victimă ea şi cei
doi copii care-şi pierduseră
mama.
[ ………………………………………………………………………………………….. ]
Solicit ca autorităţile
democratice să creeze posibilitatea ca cei responsabili pentru gravele
prejudicii aduse mie şi familiei mele să fie judecaţi de
către Tribunalul Poporului din localitate [din Cluj - nn] pentru a primi pedeapsa cuvenită.
Ambrus Janos
Semnătura
Indescifrabilă
D E C L A R A Ţ I E
Subsemnatul Hunyadi Istvan, şeful gării
din Huedin, depun următoarea plângere privind atitudinea injurioasă a
dr. Karpati Jozsefné fostă locatară din Huedin, dr. Orosz Jozsef fost
comandant al poliţiei din Huedin şi Menyhart Ferenc fost şef de
grup la poliţie, care în 1944, sub regimul fascist, au pus în aplicare în
modul cel mai brutal dispoziţiile regimului.
Depunerea
declaraţiei mele nu este determinată nici de o răzbunare
personală nici de vreo influenţă externă – ea fiind provocată de comportamentul susnumiţilor
lezând demnitatea umană.
Susnumiţii domni
şi-au exprimat ura lor de rasă cu ocazia ghetoizării evreilor
din localitate şi - folosindu-se de situaţia produsă prin
deportarea acelor nefericiţi - şi-au pus în aplicare intenţiile
jefuind bunurile mai valoroase ale acelor evrei, vânzându-le sau luându-le cu
ei.
Voi dovedi aceste fapte prin
cele întâmplate mie şi familiei mele:
Cu ocazia ghetoizării,
mai mulţi evrei, cunoştinţe bune de ale noastre,
conştienţi de atitudinea mea democratică mi-au predat din
locuinţele lor pentru păstrare diferite obiecte de valoare.
Vecinii noştri, dr. Karpati Jozsef şi soţia, care au avut prilejul să cunoască situaţia, m-au denunţat {fapt} în urma căruia am fost escortaţi la poliţie unde Menyhart Ferenc şi Orosz Jozsef personal ne-au luat în modul cel mai brutal la interogatoriu. Întrucât soţia mea a făcut o criză de nervi şi plângea spasmodic, eu am declarat ce obiecte am preluat pentru păstrare de la evreii deportaţi. După ce am dat declaraţia, la ordinul celor de mai sus soţia mea a fost pusă să aducă lucrurile păstrate în locuinţa mea. Pentru a căra lucrurile la poliţie, în mod ruşinos a trebuit să facă mai multe drumuri prin oraşul unde până atunci mă bucurasem de respect general. La poliţie, Menyhart Ferenc a întrebat-o pe soţia mea de ce a vrut să păstreze aceste lucruri ale evreilor cu trecut murdar, la care soţia mea a răspuns că proprietarii respectivi îmi promiseseră că, dacă situaţia se va schimba, mă vor recompensa pentru favoarea făcută; la care, Menyhart Ferenc ameninţând-o cu biciul, i-a spus râzând: „Bestie comunistă, nu apuci tu ca hoarda rusească, tovarăşii tăi să calce pe aici”. Ca urmare, am fost internaţi, însă, la intervenţia avocatului budapestan dr. Albrecht Ferenc soţia mea a reuşit să obţină puţină libertate pe motiv că s-a constatat că suferea de cardiopatie organică.
Eu am fost ţinut în detenţie timp de o săptămână la Huedin, de aici am fost transferat la penitenciarul de la Cluj, unde am stat cinci săptămâni, apoi am fost azvârlit pe zece zile într-o pivniţă de la Budapesta ca pe urmă să stau opt săptămâni în închisoarea de la Nagykanizsa, datorând eliberarea noastră definitivă preluării puterii de către glorioasa Armată Roşie.
Mai doresc să
menţionez că, o mare parte, cea mai valoroasă a bunurilor
evreilor deportaţi, se află la dr. Karpati Jozsefné la care
poliţiştii le cărau seara, în geamantane mari, din dispoziţia lui Orosz şi
Menyhert. Am văzut efectuarea acestor transporturi, locuinţa
noastră aflându-se vizavi de [cea] a familiei Karpati.
De asemenea am aflat personal că Boldizsar Pal, fost consilier local în domeniul alimentaţiei publice, şi Kiraly Istvan fost inginer al oraşului cu o ocazie au declarat într-o societate mai mare că pentru crima mea nu am primit pedeapsa cuvenită. Că aş fi meritat să fiu împuşcat în cap şi totodată că Orosz Jozsef şi Menyhart Ferenc copoi la poliţia locală au preluat şi transportat în altă parte obiectele de mare valoare jefuite de la evrei.
Menyhart Ferenc, care după deportarea evreului Kanner Jenő s-a mutat în locuinţa acestuia, după plecare a luat cu el întregul echipament bogat aflat în acea locuinţă.
Pe Szentkuti, care s-a mutat în locuinţa lui Halberg
Bernat tot din localitate, l-am văzut de mai multe ori purtând hainele
acestuia, iar la refugiu a luat cu el valorile găsite în casă.
Rog autorităţile
competente să tragă la răspundere, pentru crimele lor, pe aceste
elemente fasciste şi să facă posibil ca să fie
condamnaţi acolo unde au comis crimele, deoarece numai în acest fel ar
oferi justiţia satisfacţie populaţiei împilate de către
mercenarii germanilor.
Huedin, 11 august 1945
Semnat:
Hunyadi Istvan,
preşedintele P.S.D. din oraşul şi plasa Huedin
şi
al sindicatului C.F.R
Hunyadi Istvanne,
vicepreşedintele secţiei din oraşul şi plasa Huedin al F.N.D.
D E N U N
Ţ
Uniunea Centrală Generală a Comercianţilor
Maghiari
Budapesta, V., str. Dorottya 1
Budapesta, la 19 Iunie 1945
On.
Diviziunea
poliţiei de siguranţă
a
Poliţiei de Stat Ungare
Budapest,
VI
Andrassy
ut 60.
Uniunea noastră
denunţă pe numitul dr. Bereczky Ernest, în prezent domiciliat în
Budapesta, IX, str Ráday nr 32, et IV, apt 5, care în anii 1940 – 1944 a
funcţionat ca Secretar General al Camerei de Comerţ şi Industrie
din Cluj.
În această calitate
numitul în sensul strict al cuvântului, a executat complect distrugerea
comerţului din Cluj.
1.
Înainte de
toţi, de unul singur şi primul în întreaga ţară, a evacuat
din arterele principale pe comercianţii evrei şi în termen de 14 zile
le-a luat magazinele.
2.
În domeniul
retragerii brevetelor industriale a luat o iniţiativă într-o
epocă în care încă nu era îndrituit şi ca urmare, în cursul
revizuirii industriilor din Ardeal a rezultat retragerea aproape 100% a
brevetelor industriale şi comerciale ale comercianţilor evrei şi
de nuanţă de stânga din Cluj. Deci a realizat cu un an şi
jumătate mai devreme, pe cale administrativă, ordonanţa Sztójay
– Szálasi.
3.
În
legătură cu deportarea evreilor din Cluj pe linia comerţului
avea rol de conducere şi are mare parte de vină, că deportarea
s-a petrecut în împrejurări care chiar şi în acel trist “act
adimistrativ” constituie un capitol special.
4.
S-a
instituit ca singura autoritate juridică competentă în toate
chestiunile cu caracter comercial şi atribuindu-şi un rol decisiv în
chestiunile pendinte de instanţele judecătoreşti civile,
totdeauna a jucat rolul judecătorului în favoarea elementelor fasciste.
5.
Cucerirea de
teren în Cluj a Uniunii BAROSS – cu autoritatea sa oficială – a asigurat-o
în aşa măsură, încât orice fel de acţiune de organizare de
altă natură – chiar şi în acele timpuri când se mai putea – a
devenit imposibilă în urma atitudinii sale teroristice.
Pe linie politică a
manifestat o atitudine fascistă excesivă şi filo-germană.
Majoritatea martorilor care
pot dovedi aceste acţiuni ale numitului, domiciliază în Cluj şi
în cazul lui pare că trebuie să se judece acolo, însă
preşedintele Uniunii noastre Generale, deputatul Markovits László care în
epoca 1941-43 a fost comerciant în Cluj şi a întreţinut
legătură permanentă cu piaţa din Cluj şi mai târziu se
prezintă aici în Budapesta ca martor şi poate fi audiat la adresa de
mai sus a Uniunii noastre.
Rugăm să
supuneţi denunţul nostru unei cercetări urgente şi să
dispuneţi de îndată arestarea numitului dr. Berecki Ernest.
Cu deosebită
stimă
Director Secretar General s. Indescifrabil.
Preşedinte General s. Markovits László
INFORMARE
Către
Conducerea Comunităţii Evreieşti din Cluj
C l u j
Subsemnatul Salamon Antal
domiciliat la Cluj, str. Schutz Janos nr. 9, Vă înştiinţez cu
respect că m-am întors din deportare şi prin cele de mai jos vă
aduc la cunoştinţă cu exactitate cele întâmplate mie după
ce a avut loc ocupaţia germană;
Imediat după ocuparea
Ungariei de către armata germană, Gestapoul a arestat circa 80 de
persoane, mai ales din conducere, transportându-le în penitenciarul din strada
Ipar, după ce fuseseră arestaţi aproape toţi şefii,
atât ai comunităţii neologe cât şi ai celei ortodoxe, ceea ce a
produs un adevărat haos în rândurile evreimii clujene; după
aproximativ 8 – 10 zile dr. Fischer Jozsef a fost eliberat, respectiv după
spusele sale i s-a dat drumul cu însărcinarea de a forma consiliul
evreiesc [Judenrat - nn]; peste o zi
am fost deja informaţi cu privire la constituirea consiliului, compus din
următoarele persoane:
preşedinte:
dr. Fischer Jozsef
vicepreşedinte:
Leb Zsigmond
Klein
Gyula
László
Jenő
Glasner
Jozsef şef-rabin
dr. Weinberger şef-rabin
secretar general: Moskovits Jozsef
secretar: dr. Hermann Dezsó
dr. Marton Ernö membru
Salamon Antal
Mai târziu, din cauza
plecării la Budapesta a lui Leb Zsigmond, membru al consiliului evreiesc,
László Jenő a devenit vicepreşedinte, iar în locul lui a intrat ca
membru Kasztner Ernő. La circa 8 – 10 zile după alcătuirea
consiliului au fost chemate 39 – 40 de persoane care au format un grup auxiliar
de care am aparţinut şi eu. Din acest grup a fost format un comitet
financiar, preşedinte fiind Judovits Lazar, Klein Gyula inginer-şef,
Sipos Jenö comerciant, Salamon Antal comerciant şi Harnik Ferenc care
vedea de treburile administrative. Acest comitet financiar a fost creat pentru
ca cetăţenii mai opulenţi să fie imputaţi cu un
impozit special cu scopul creării unui fond din care conducerea să
poată aloca ajutoare evreilor din oraş rămaşi
fără loc de muncă şi vreun venit. La crearea acestui fond
eu am contribuit cu 15.000 pengő. Activitatea noastră s-a
dovedit de succes – în două săptămâni am încasat 570.000
pengő. Apoi conducerea a început distribuirea ajutoarelor. După ce în
curtea comunităţii ortodoxe s-a strâns o masă apreciabilă,
a intervenit poliţia, a sigilat toate birourile, a sechestrat banii (cca.
470.000 ). Mai târziu au fost
chemaţi în instanţă ca acuzaţi din partea
comunităţii neologe dr. Fischer Jozsef, iar din partea
comunităţii ortodoxe Schwartz Miklos; au existat mai multe dezbateri,
nu cunosc amănuntele, dar conform sentinţei banii sechestraţi au
trecut în proprietatea oraşului. Cu
aceasta rolul meu ca personal auxiliar al consiliului evreiesc a luat
sfârşit.
La 14 mai 1944 am fost evacuat
din locuinţa mea şi dus în fabrica de cărămizi. La
aproximativ cinci – şase zile după sosirea mea în ghetou, dr. Balazs
Endre, şeful lagărului, m-a somat să mă prezint pentru
audiere la jandarmeria lagărului. După prezentarea mea, patru
jandarmi m-au dus într-o încăpere şi [m-au] întrebat fiind unde mi-am
ascuns averea şi să declar; am fost bătut groaznic. Şi
acum sunt vizibile urmele bătăii din cauză că mâna mea
dreaptă a devenit infirmă. În urma bătăii am stat în pat
cam opt zile, picioarele mi s-au umflat în aşa măsură încât nu
mai puteam sta pe ele. În timpul bolii am aflat că a sosit de la Budapesta
o listă cu numele a 126 de persoane pe care figuram şi eu
împreună cu familia mea. Am început să mă interesez cu privire
la acea listă, la început se spunea că vom fi duşi la Budapesta
ca ostateci, apoi că vom fi duşi în Palestina. Având în vedere
că eu şi familia mea dispuneam de certificat pentru Palestina, am
considerat că este firesc să figurez pe listă fiind vorba de un
grup palestinian; mai mult, copiii mei Knopf Endre şi familia erau complet
pregătiţi pentru plecarea în Palestina, doar viza de tranzit prin
Turcia le mai lipsea, astfel încât dacă ocupaţia germană ar fi
întârziat 8-10 zile, cu certificatul în mână copiii mei ar fi plecat. Mai târziu, lista mai sus amintită de
126 de persoane, după afirmaţiile conducerii, a fost completată
până la 250 de persoane, de la Budapesta. La Bergen-Belsen, dr. Balazs
Endre a constatat că pe listă figurau aproximativ 30 de persoane,
puse pe listă de către conducerea de la fabrica de
cărămizi, mai ales membrii de familie şi rudele acesteia. Restul
de 104 persoane (deoarece în fabrica de cărămizi lista a crescut la
384 de persoane) au fost nominalizate în camere încuiate din fabrica de
cărămizi de către dr. Fischer Jozsef, László Jenő, Danzig
Hillel şi Moskovits Jozsef. Pe acea listă figurau şi nume date
atât de Gestapo cât şi de [către] poliţia din ghetou, din
păcate nu am putut afla cine erau aceştia, ştiu doar numai
că, în ultima zi şi foştii detaşamentişti din Ucraina
au revendicat locuri şi au primit de la Gestapo cca. 15-20 de locuri.
La 9 iulie, escortaţi
fiind de Gestapo, am fost transportaţi la Budapesta, în lagărul din
strada Columbus. Timp de trei săptămâni am stat în acel lagăr în
aşteptarea unui domn, pe nume Brand Joel, care trebuia să se
întoarcă din Turcia cu aprobările necesare pentru
călătorie, dar acest domn, după cum am auzit, nu s-a întors nici
până în ziua de astăzi.
În legătură cu
plecarea noastră din ghetoul de la fabrica de cărămizi din Cluj,
nu a fost vorba de nici un fel de bani, în schimb după sosirea
noastră în strada Columbus, conducerea [compusă din] dr. Fischer
Jozsef, László Jenő, Leb Zsigmond şi Moskovits Jozsef ne-a somat
şi pe noi clujenii să achităm anumite sume. Având în vedere
că noi am plecat la Budapesta din ghetou, fusesem complet jefuiţi
şi astfel, cu excepţia câtorva persoane, nu dispuneam de mijloace
materiale, s-au mulţumit ca unii dintre noi să semnăm nişte
obligaţii că după război, dacă vom ajunge în
Palestina, din averea noastră rămasă în România vom achita
anumite sume în beneficiul Keren Heiesod-ului. În ziua de 29 iulie am plecat
mai departe, trenul nostru fiind oprit la Mosónmagyarovár pe motiv că
staţia feroviară a primit o nouă dispoziţie, şi anume
că grupul nostru este direcţionat spre Auschwitz şi nu spre
Spania unde ne îndreptam iniţial. Conducerea a trimis mesageri la
Budapesta la dr. Kasztner Rezso, şi după patru zile de şedere
acolo, nu ne-am îndreptat nici spre Spania nici spre Auschwitz, ci spre
faimosul lagăr de concentrare german de la Bergen-Belsen.
Nu doresc să detaliez
suferinţele groaznice îndurate la Bergen-Belsen, şi cu atât mai
puţin viaţa noastră de mizerie de acolo. La 7 decembrie 1944 am
fost transportaţi în Elveţia.
Mai doresc să
menţionez că nici la Bergen-Belsen şi nici acasă nu am
îndeplinit nici o funcţie de conducere.
Cluj, 17 aug.1945
Cu stimă,
Salamon Antal