INSTITUTUL  NAŢIONAL PENTRU

ASOCIAŢIA  EVREILOR  DIN

 STUDIEREA  HOLOCAUSTULUI

ROMÂNIA

 DIN  ROMÂNIA  “ELIE  WIESEL”

VICTIME ALE HOLOCAUSTULUI

 

 

 

 

 

PROCESUL

GHETOURILOR  DIN

NORDUL  TRANSILVANIEI

 

Volumul  II - MĂRTURII

 

 

 

Volum alcătuit de  OLIVER  LUSTIG

 

Editura  A E R V H

Bucureşti 2007

 

 

 

 

Ghetoul  CLUJ

 

 

d e p o z i ţ i a

 

martorei soţia lui Nóti Geza

casnică; etatea: 30 ani; domiciliul: Huedin - Cluj

15 luna Mai 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Menţin în întregime declaraţia mea scrisă în limba maghiară, aflătoare la dosar, completând-o şi depunând următoarele.

Sunt una dintre persoanele care, în anul 1944 la 3 Mai, am fost internată în ghetou. În ziua de 3 Mai 1944, a fost dată o dispoziţie anunţată prin tobă că , în această zi, nici un evreu nu are voie să părăsească locuinţa. În dimineaţa acestei zile, echipe de civili, soldaţi şi poliţişti umblau pe la locuinţele evreilor cu care ocazie ne-au strâns şi ne-au depus în curtea bisericii evreieşti din localitate. Strângerea evreilor din oraşul Huedin a ţinut trei zile. Când echipa care ne aduna ajungea la casele noastre, ne spunea să ieşim afară din casă, nelăsându-ne să ne luăm lucrurile necesare. După ce ne scoteau în stradă, casa era sigilată, iar când erau adunaţi toţi evreii, din strada respectivă, erau duşi grămadă în curtea bisericii evreieşti. Strângerea noastră s-a produs într-un mod brutal şi neomenesc, prin faptul că eram înjuraţi, eram batjocoriţi spunându-ne cuvinte urâte, iar unii dintre noi au fost bruscaţi. După ce am fost depuşi în curtea bisericii evreieşti, unde am fost luaţi în primire de către dr. Boldizsar Paul. Şeful oficiului de aprovizionare din Huedin, care benevol s-a angajat în calitate de comandant al internării noastre în ghetou. Persoanele, atât feminine cât şi bărbaţii, precum şi copiii au fost percheziţionaţi sub patronajul lui dr. Boldizsar Paul. Femeile au fost percheziţionate de către două femei, una moaşă iar cealaltă infirmieră la spitalul din localitate. Aceste percheziţii au decurs în modul cel mai brutal posibil. Femeile erau examinate într-o cameră a unei case din curtea bisericii. Fiecare trebuia să se dezbrace în pielea goală, de asemenea şi fetiţele. Percheziţiile s-au făcut la organele genitale, percheziţii vaginale, executate într-un mod dur şi brutal, atât asupra femeilor mature cât şi asupra copilelor. Când erau examinate copilele, ţipetele acestora se auzeau până afară în curte. După ce am trecut peste această percheziţie, un prim transport, femei şi bărbaţi au fost puşi în opt camioane germane, unul în spinarea altuia şi aşa am fost transportaţi în ghetoul central din Cluj. Transportarea evreilor din ghetoul din Huedin la Cluj s-a executat în timp de trei zile. Eu voiam să merg cu mama, care era bătrână şi bolnavă, ca să o însoţesc în acelaşi camion, dar când am voit să mă urc în camion, Boldizsar Paul m-a trântit la o parte, cu toate că îl cunoşteam mai dinainte, spunându-mi:„Takarodj innen te büdös zsidó kurva, mert úgy seggbe rugglak hogy tulipán lesz belőled.“ [„Şterge-o de aici curvă de jidan împuţită, că îţi dau un picior în cur de lalea te fac - trad.n].

După ce am ajuns la ghetoul din Cluj, au început cercetările, interogările şi maltratarea noastră pentru ca să divulgăm secretul că la cine am predat obiectele noastre de valoare. Aici a luat parte şi Boldizsar Paul în calitate de comandant al evreilor din Huedin, care şi-a adus şi soţia şi pe secretara sa numită Czenk Elisabeta, distrându-se asupra situaţiei noastre mizerabile. A luat parte tot timpul şi a patronat interogările evreilor din Huedin, făcute în camere de schingiuire special instalate în acest scop aşa că, după fiecare interogator luat vreunui evreu indicat ca învinuit, mulţi erau aduşi leşinaţi pe câte o targă arătând oribil. La fel a fost schingiuită sora mea, Fischer Margareta, care a fost interogată chiar de către Boldizsar Paul care, ca intimidare, i-a dat doi pumni aşa de puternici în gură, de i-au căzut doi dinţi, apostrofând-o cu cuvinte murdare. După aceea a făcut-o să se culce pe o bancă, şi cu un baston a lovit-o peste tot corpul şi la organele genitale până când a leşinat. În timp ce era bătută, sora mea, zbiera de durere iar el a forţat-o să-şi dea jos ciorapii de pe picioare apoi cu aceştia i-a astupat gura, continuând să o bată la tălpile picioarelor cu un baston de cauciuc. După ce şi-a revenit din leşin, din ordinul lui Boldizsar schingiuitorii care mai erau prezenţi, - şi anume din Huedin Szentkuti Andrei detectiv, - i-au pus nişte creioane între degetele de la mâini strângându-i mâna în aşa mod că, din cauza durerii a leşinat din nou şi aşa am dus-o afară în baracă. Sora mea Margareta, nu s-a mai reîntors din deportare. Felul acesta neomenos şi brutal l-au practicat asupra tuturor evreilor bogaţi din Huedin pentru a-i determina pe aceştia să divulge persoanele şi locul unde şi-au ascuns lucrurile de valoare.

Dintre cei care s-au reîntors din deportare şi care au fost schingiuiţi în ghetou amintesc pe Brumberg Lotti domiciliată în Cluj strada 6 Martie nr. 13, Czabel Emanuele, Czabel Samune, Roth Jakabné, Katz Sandorné domiciliaţi în Huedin, Jakab Nandorné, Fülöp Zoltanné domiciliată în Cluj, Lebovits Margareta domiciliată în Huedin, Hirsch Rozalia domiciliată în Huedin şi alte persoane de care momentan nu-mi amintesc.

După citire stăruie şi semnează.

 

Acuzator public                                                                                        Martor

Indescifrabil                                                                                          Nóti Gezané

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Kovacs Stefan

inginer; etatea: 48 ani; domiciliul: Cluj

3 Aprilie 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Sunt evreu, şi prin anul 1941, simţind pericolul măsurilor antievreieşti, m-am hotărât să trec cu familia mea întreagă la religia creştină unitariană. În baza legilor rasiale ungare, eu eram exceptat de sub regimul evreilor nebotezaţi şi în baza decoraţiilor în număr de 9 – câştigate în războiul mondial anterior, eram exceptat de sub măsurile antievreieşti. Având specialitate de comerţ de instrumente medicale şi instalator de aparate medicale şi chiar constructor, am avut mai multe comenzi de executat la clinici pentru care motiv am fost repartizat la apărarea pasivă, calitate care de asemenea mă punea la adăpost de orice măsuri restrictive aplicate evreilor. Cu toate acestea, în ziua de 25 Mai 1944 seara, am fost ridicat de către 3 persoane şi anume Breşan Dodi, un tânăr de la Instanţa I-a Industrială şi de către un detectiv al căror nume nu-l ştiu şi am fost dus la ghetou cu familia mea întreagă. Cu această ocazie, mi-au luat fără nici o dovadă, fără a se dresa proces verbal, adică inventar, detectivul anume 2 aparate fotografice de precizie, aparate de mărit, celulă fotoelectrică [ ............. ] şi alte instrumente profesionale şi bicicleta.

La intrare în ghetou, am fost percheziţionaţi, ni s-au luat puţinele obiecte de preţ ce ne-au mai rămas, apoi ni s-a dat drumul să ne aşezăm unde vrem. Teritoriul ghetoului era sub cerul liber şi ne-am aşezat sub nişte şoproane - în care se păstrau ţiglele şi cărămizile arse - pe pământul gol, în praf de 5 cm grosime, expuşi la vânt şi la ploaie în contra cărora ne apărăm agăţând cearşafuri şi covoare de stâlpi. Bineînţeles, în măsura în care ne puteam păzi puţinele obiecte de lenjerie sau covoare de pericolul furtului al căror victime eram din partea poliţiştilor chiar.

Locul pentru dormit era aşa de redus încât oamenii stăteau grămadă şi ne făcea imposibilă orice odihnă, pe un teritoriu de 6 metri pătraţi eram îngrămădiţi 9 persoane, cu bagaje cu tot. La o populaţie de aproximativ 17 000 de evrei, primăria a instalat conducte de  apă cu cca 15 robinete de la care trebuia să {se}ia apă pentru spălat, pentru fiert, pentru curăţit. Aceste robinete funcţionau din când în când, de cele mai multe ori erau însă închise chiar pe o zi întreagă. Mai târziu, am obţinut cu greu la comandantul ghetoului să putem aduce apă dintr-o fântână din vecinătatea ghetoului cu cane de apă în grup de câte 10, pe măsură {ce} grupurile se întorceau înapoi cu apa. Asta numai uneori şi numai pentru un timp de un ceas, un ceas şi jumătate. Din această cauză, cea mai mare parte dintre noi sufereau de sete şi nu se puteau spăla şi îngriji de curăţenia şi igiena socială. Din această cauză, lumea era silită să fure apa şi adeseori s-a întâmplat că, în timp ce cineva lipsea pentru o clipă de la baracă pentru a-şi procura lemne de foc, i se fura apa destinată mâncării. Mâncare primeam numai o dată pe zi, încât eram nevoiţi să ne completăm hrana cu mâncare fiartă de noi în limita posibilităţilor. Nici pentru copiii mici nici pentru bolnavi nu s-a distribuit lapte, iar acea puţină cantitate de lapte pe care spitalul evreiesc a reuşit să o introducă în ghetou, era mult prea insuficientă pentru cel puţin 1 000 de copii mici şi oameni bolnavi.

Pentru necesităţile fiziologice, s-au construit cca 5 şanţuri care făceau serviciul de latrine. Două erau pentru bărbaţi şi 3 pentru femei. Aceste latrine erau construite astfel că pe nişte butuci a fost aşezată o scândură la margine de şanţ şi oamenii îşi făceau necesităţile unul lângă altul în număr de cca 20 câţi încăpeau pe o scândură. Şanţurile erau deschise şi împrejmuite cu scânduri. Pe timp de ploaie şi de căldură, atmosfera era îmbibată de putoarea ce exhala din aceste şanţuri. Bolnavi au fost mulţi. Unii au intrat deja bolnavi în ghetou şi alţii s-au îmbolnăvit acolo. Era o casă, infirmerie, în care erau trataţi bolnavii şi femeile însărcinate adăpostite pentru caz de naştere. Medicul oficial Konczwald Tiberiu, nu a intrat în ghetou niciodată cât timp am fost eu acolo şi dincolo de gardul ghetoului era o casă rezervată comandantului ghetoului unde se întreţinea cu personalul poliţienesc şi cu comandantul Urban. Cât timp am fost eu acolo, nu a făcut nici o inspecţie sanitară şi dacă avea nevoie de cineva îl asculta şi îl examina acolo, în camera comandantului, natural pe protejate de preferinţă de sex feminin.

[ ........................................................................................................................................ ]

 

Am fost transportaţi până la Koşice unde am fost predaţi organelor nemţeşti şi nu ne-au oprit până la Auschwitz. Din cei 29 din familie câţi am plecat din Cluj împreună cu cei câţiva care au fost ridicaţi încă ulterior, în număr total de 41, am rămas vreo 5 în viaţă.

Altceva n-am de declarat, stărui şi semnez.

Acuzator public                                                                             Martor

Indescifrabil                                                                              Ing. Kovacs Stefan

 


d e p o z i ţ i a

 

martorei soţia lui Roth Iacob

casnică; etatea: 35 ani; domiciliul: Huedin

15 Mai 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Prima oară, evreii din oraşul Huedin au fost adunaţi de la casele lor de către nişte echipe de detectivi. La mine a fost o echipă condusă de către detectivul Szentkuti Andrei şi apoi am fost depuşi în curtea bisericii evreieşti din localitate.

Înainte de a fi dusă la Cluj, am fost percheziţionate toate femeile de către două moaşe. Cel care a supravegheat percheziţiile a fost Boldiszár Pavel, Orosz Iosif, Menyharth Francisc. În tot timpul percheziţiei am fost ameninţate ca să spunem unde ne sunt obiectele de valoare. Femeilor li s-au făcut percheziţii vaginale de asemenea şi copilelor mici. Acestea au fost făcute într-un mod brutal şi dureros. Până şi gura ne-a fost deschisă căutându-ne sub limbă. De aici am fost transportaţi în ghetoul din Cluj cu camioane în care eram puşi câte 50-60 de persoane.

La Cluj în ghetou, evreii mai bogaţi au fost interogaţi din nou fiind torturaţi şi maltrataţi până la leşin prin mijloacele binecunoscute pentru a-i forţa să spună unde şi-au ascuns obiectele de valoare. Interogatoriile evreilor din Huedin au fost patronate şi în mare parte făcute de către Boldiszár Pavel şi detectivul Szentkuti Andrei. Una dintre maltratările făcute de aceştia, menţionez cazul lui Diamantstein Nandor căruia, cu ocazia interogării i-a fost smulsă barba aşa că rana provocată astfel am văzut-o, că era legat cu o basma peste cap. Menţionez şi cazul lui Fischer Margareta pe care au scos-o din camera de tortură leşinată, având doi dinţi scoşi în urma modului cum a fost lovită în gură cu pumnul de către Boldiszár Pavel. Nusbacher Clara aşa a fost zdrobită în bătaie, că pe drum a şi murit. Goldstein, originar tot din Huedin, de asemenea a fost bătut într-un mod oribil tot de către Boldiszár. Cu ocazia interogării lui în ghetou aşa că acesta a murit pe drum. Pe Ghidali Ludovic l-au adus din camera de interogatoriu într-un cearşaf şi era aşa de rău zdrobit în bătaie că toată noaptea a ţipat de durere.

Acesta a fost sistemul practicat de către învinuiţii amintiţi mai sus pentru a determina pe evrei să mărturisească unde şi-au ascuns obiectele de valoare, care în cazurile dacă ar fi fost găsite erau însuşite de către aceştia. Primarul oraşului Huedin de atunci a fost Székeli Iosif care a lucrat şi aranjat împreună cu ceilalţi învinuiţi deportarea noastră în urma instrucţiunilor primite de la Endre László în conferinţa avută în acest scop la Sighet, încă cu două săptămâni înainte de deportarea noastră.

Citindu-i-se şi declarând că este exactă, martorul semnează.

Acuzator public                                                                                        Martor

Indescifrabil                                                                                          Roth Jakabné

d e p o z i ţ i a

 

martorei soţia lui Czobel Emanuil

casnică; etatea: 44 ani; domiciliul: Huedin

15 Mai 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

În anul 1944, 3 Mai, pe la orele 10 a.m. s-a prezentat la locuinţa mea din strada Mare nr. 21 o echipă condusă de către Szentkuti Andrei, declarându-ne arestaţi. După aceasta ne-au făcut percheziţie, învinuitul purtându-se foarte dur şi brutal cu noi, nelăsând să ne luăm nici un fel de bagaj şi nici alimentele necesare. După aceasta ne-a sigilat locuinţa şi ne-a scos în stradă aducându-ne în curtea bisericii evreieşti. Aici ni s-a făcut percheziţie corporală de către o moaşă, trebuind să ne dezbrăcăm în acest scop în pielea goală. Am fost supravegheate de către Ojtuzi şi Menyharth Francisc care de asemenea s-au purtat dur cu noi ceea ce consta în aceea că ne înjura, ne batjocorea şi ne arunca dintr-un colţ într-altul, iar unii care erau mai slabi îndeosebi bătrânii şi copii, care nu se puteau mişca aşa repede cum doreau dânşii, erau bătuţi.

După 24 ore cât am fost ţinuţi aicea, am fost transportaţi cu camioanele în ghetoul din Cluj. În ghetoul din Cluj am fost interogaţi şi cercetaţi din nou sub supravegherea şi conducerea lui Boldizsár Paul şi Szentkuti care au venit împreună cu soţiile ca să se distreze asupra modului cum erau batjocoriţi şi bătuţi. Şi pe mine personal aceştia doi m-au bătut punându-mă pe o masă iar apoi dându-mi 25 lovituri cu bastonul de cauciuc în tălpile picioarelor. M-a bătut atât Boldizsár cât şi Szentkuti. După aceasta mi s-au pus creioane între degetele mâinilor; tot aceşti doi învinuiţi, strângându-mi mâna, mi-au produs nişte dureri foarte mari aşa că, în urma acestei torturi nu am mai putut ţine nimica cu mâna vreo săptămână. Tot cu mine, în acelaşi timp, a mai fost bătută de către aceşti doi învinuiţi femeia soţia lui Judovits Calman, care, după această bătaie, timp de trei săptămâni a fost tot bolnavă, iar pe drum spre Auschwitz a şi murit. De asemenea în urma bătăii primite tot de la aceştia, Frankovits Iacob a murit şi el pe drum. Acesta era lovit de către Boldizsár cu pumnii peste obraz până îl năpădea sângele iar după aceea învinuitul i-a dat o batistă să se şteargă iar după ce se ştergea din nou era lovit cu brutalitate.

Citindu-i-se şi declarând că este exactă, martorul semnează.

 

Acuzator public                                                                                        Martor

Indescifrabil                                                                                          Czobel Emanuilné

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Lazar Matei

agricultor; etatea: 51 ani; domiciliul: Huedin

16 Mai 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

În luna anul 1944 luna Mai, am fost internat şi eu în ghetou. În această zi dimineaţa, pe la orele  7, au venit la locuinţa mea din Huedin, strada General Moşoiu nr 53, o echipă formată din poliţişti, un soldat german şi câţiva civili funcţionari de la Primărie, conduşi de către şeful poliţiei locale Orosz Iosif. Ne-au declarat arestaţi, Orosz Iosif somându-ne să predăm bijuteriile şi toate obiectele de valoare ce le aveam asupra noastră. Am dat unele lucruri ce le aveam la noi, iar după aceea ne-a dat 5 minute pentru ca să ne pregătim de plecare. În timpul acesta eram apostrofat cu cele mai urâte cuvinte, aşa aveam o fetiţă de 16 ani căreia Orosz Iosif i s-a adresat cu cuvintele „curva” spunându-i că: la ce-şi mai ia bagaj, că nu-i trebuie deoarece nici aşa nu mai venim noi înapoi.

După aceasta am fost escortaţi în curtea bisericii evreieşti. În curtea bisericii evreieşti ne-au separat unii de alţii, bărbaţii într-o parte şi femeile în altă parte iar copii de asemenea, separat. După aceasta, poliţiştii ne-au dat ordin să ne dezbracăm în pielea goală făcându-ni-se percheziţii corporale. Cu ocazia percheziţiei, la mine au găsit o monedă de 2 pengő pentru care motiv am fost luat la bătaie de către Orosz Iosif care m-a bătut cu palmele până ce am căzut jos iar după aceea s-a urcat cu picioarele pe mine atât Orosz Iosif cât şi nişte poliţişti lovindu-mă şi călcându-mă. Mulţi au fost bătuţi pentru diferite lucruri mărunte de către Orosz Iosif, şeful poliţiei, care s-a purtat faţă de noi cu o duritate şi brutalitate dintre cele mai groaznice. După aceea, am fost puşi în camioane până la 60-70 persoane într-un camion şi transportaţi la ghetoul din Cluj. După ce  am fost adunaţi toţi evreii din Huedin, la câteva zile au venit la ghetoul din Cluj Orosz Iosif, Boldiszar Paul cu soţia lui şi secretara lui, Czenk Elisabeta domiciliată în Cluj. Aceştia au participat tot timpul dând lămuriri şi uneori conducând chiar ei personal interogările şi torturile contra evreilor mai bogaţi pentru a-i determina să divulge locul unde şi-au ascuns lucrurile de valoare sau să spună persoanele la care le-au dat în păstrare. Persoanele maltratate cu această ocazie de către dânşii sunt: Diamantstein Ferdinand pe acesta l-au bătut atât de rău smulgându-i şi barba, că a murit în vagon când eram transportaţi către Auschwitz;  Feintuch Isac, brutar din Huedin, la fel a fost maltratat; Gidali Ludovic, atât de rău a fost bătut de către Boldizsár Paul şi Orosz Iosif încât şi-a pierdut memoria. L-am văzut eu personal când a fost adus afară din camera de tortură într-un cearşaf fiind aruncat afară de unde noi, vreo 10 persoane, am mers şi l-am ridicat de jos ducându-l în interiorul ghetoului. Paneth Carol, de asemenea a fost bătut. Soţiei lui Iudovits Coloman i-au pus creioane între degetele de la mâini apoi i-au strâns astfel mâinile încât, atunci când a ieşit afară, toată mâna îi era umflată şi nu-şi putea mişca degetele. Aceste torturi se întâmplau zilnic, timp de trei săptămâni cât am stat în ghetoul din Cluj.

Orosz Iosif împreună cu Boldizsár Paul veneau la două zile în ghetou, cu care ocazie făceau interogările şi torturile cunoscute. Uneori venea şi Szentkuti Andrei, participând şi el la maltratările ce se făceau într-o cameră special instalată.

Primarul oraşului Huedin, în timpul când am fost noi deportaţi, a fost Szekeli Iosif.

Altceva nu mai am de spus.

După citire, stăruie şi semnează.

 

Preşedinte                                                                                     Martor

Indescifrabil                                                                              Lazar Matei

 

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Geller Mihail

comerciant; etatea: 50 ani; domiciliul: Cluj

6 Aprilie 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Încă în luna Aprilie 1944, se zvonea în oraş că evreii vor fi ridicaţi şi duşi în lagăr lângă Budapesta, până la sfârşitul războiului. Asta după ce a fost la Cluj subsecretar de stat Laszlo Endre şi împreună cu inculpatul Vasarhely, primar al Clujului şi alte notabilităţi şi oficialităţi, au hotărât înfiinţarea de ghetouri în centrele importante din Ardealul de Nord, inclusiv în Cluj.

Înainte cu trei zile de a ne ridica, s-a adus la cunoştinţa populaţiei evreieşti din oraş, prin afişe lipite pe zidurile oraşului, ca toată lumea să stea acasă, să nu părăsească domiciliul şi nici casa, şi să-şi facă bagaj cu haine, rufărie şi alimente în greutate de 50 kg şi să aştepte organele poliţieneşti care vor veni să-i ridice.

În ziua de 4 Mai 1944, a şi început ridicarea evreilor de către poliţişti de la chestura locală, jandarmi special aduşi din Kosice şi detectivi. Şi eu am fost ridicat cu întreaga familie, adică soţia şi 4 copii.

Ajuns în ghetou, care era amenajat în fabrica de cărămizi, am fost percheziţionat: mi s-au luat toate obiectele de valoare de agenţii poliţiei şi din haine şi rufe de asemenea. Ne-am aşezat într-un loc liber în şura din fabrică, ne-am înjghebat un adăpost din covoare şi obiecte ce ne-au mai rămas, unde am stat liniştit timp de trei zile când am fost chemat prin un curier de serviciu, un  tânăr evreu, la comandamentul lagărului unde am fost luat în primire de trei jandarmi din Kosice şi am fost supus la torturi şi schingiuiri neumane pentru a mărturisi locul unde mi-am ascuns obiectele de valoare. Am fost dezbrăcat până la piele, legat la mâini şi la picioare, bătut cu cravaşă de cauciuc de către unul din jandarmi, altul dădea cu picioarele în mine şi al treilea s-a urcat pe piept şi mă lovea cu pumnii. Mi-am pierdut cunoştinţa sub efectul acestei torturi, iar apoi s-a aruncat apă cu găleata ca să-mi revin. Asta s-a întâmplat în trei rânduri fără să poată obţine nici o mărturisire. Am fost dus înapoi în curtea ghetoului şi arătat lumii de acolo, cu următoarele vorbe: “uitaţi-vă, acesta a fost Geller Mihail a fost numai, pentru că acum este o zdreanţă. Învăţaţi de la el şi toţi cei care vor ascunde adevărul şi nu vor mărturisi unde şi-au ascuns lucrurile de valoare, vor păţi ca dânsul.” Am fost depus la infirmeria ghetoului, unde am fost îngrijit de către medicii dr. Sonnenvierd şi dr. Schlinger. Am stat pe pat, bolnav, nemişcat timp de 6 zile, când am fost ridicat şi, după 2-3 zile, deportat cu transportul 5 la Auschwitz, împreună cu familia mea, care a pierit toată la Auschwitz, rămânând numai eu singur.

Citindu-i-se depoziţia şi declarând că este exactă, martorul semnează.

 

Preşedinte                                                                                        Martor

Indescifrabil                                                                              Geller Mihail

DECLARAŢIA

unui grup de supravieţuitori

din Cluj

16 Februarie 1945

 

Subsemnaţii Stossel Erno, Korosi Zoltan şi Binder Marton de la Cluj conştienţi fiind de răspunderea noastră depunem o reclamaţie împotriva lui Ujvari Ferencné soţia fostului tâmplar de la Cluj, din fosta str. Horthy nr. 34, în baza mărturisirii noastre de mai jos:

În anul 1944 Stossel Erno şi Korosi Zoltan am venit la Cluj în luna mai cu permisiunea oficială a regimentului nostru, după internarea în ghetou a familiilor noastre şi am făcut tot posibilul să ne putem întâlni cu ele şi să le dăm o mână de ajutor după posibilităţi.

Mituind un ofiţer german am obţinut ca germanii să scoată (din ghetou) la muncă pe soţiile noastre cât şi pe soţia detaşamentistului Herskovits Ferenc care locuia în aceeaşi casă. Cu acei soldaţi germani am reuşit să rezolvăm ca cele trei soţii ale noastre - foarte tare încercate chiar în primele zile ale internării lor în ghetou – să le putem duce însoţite de noi pentru a se spăla şi face o baie şi a consuma o mâncare caldă în locuinţa lui Stossel Erno, aflată pe str. Horthy nr. 34, vizavi de locul lor de muncă. După o jumătate de oră a apărut în locuinţă un individ ce se declara detectiv însoţit de doi martori, care, înjurându-ne la modul cel mai abject ne-au dus la poliţie, cu excepţia soţiei lui Korosi Zoltan care a reuşit să se ascundă în ultimul moment şi astfel le-a scăpat din vedere. Am aflat că soţia cunoscutului nyilaşist Ujvari Karoly care locuia în aceeaşi casă cu Stossel Erno a fost cea are a telefonat la Partidul Crucilor cu Săgeţi spunând că am scos pe furiş soţiile noastre din ghetou şi ne pot prinde în locuinţă. În baza denunţului prin telefon a fost trimis respectivul copoi al nyilaşiştilor care se declara detectiv, despre care la poliţie am aflat că nici nu era omul lor. Faptul că noi am scăpat îl datoram legitimaţiilor noastre oficiale primite la detaşamentul nostru de muncă, iar soţia lui Stossel Erno a fost transportată înapoi în ghetou cu un camion. Nyilaşistul care ne-a arestat fără nici un drept – numele căruia din păcate nu-l cunoaştem – a trimis un denunţ împotriva noastră şi la detaşamentul nostru şi l-a terorizat şi pe soldatul german care aşteptase la poarta (casei unde ne aflam) ameninţându-l cu denunţul. Toate acestea le datorăm răzbunării lui Ujvari Karolyné care, în prezent, se ascunde la Valea lui Mihai.

Aceeaşi Ujvari Karolyné, după ce Stossel Erno la intervenţia detaşamentului nostru a pus să-i fie deschisă locuinţa în calitate de recepţioner, nefiind mulţumită cu succesul ei minor, pe calea subofiţerului Baro Andor care locuia la dânsa, a pornit în goană, ameninţând prin el pe soldatul german care a avut ordin să ne însoţească. Apoi, la venirea a doua oară la Cluj a lui Stossel Erno şi Binder Marton, pentru a vexa şi ameninţa pe subsemnaţii (foşti) detaşamentişti a scotocit şi închis locuinţa deschisă în mod oficial şi a făcut iarăşi un denunţ la poliţie (probabil prin Baro Andor) unde subsemnaţii, fiind citaţi, au fost ameninţaţi cu predarea, lor către Gestapo dacă nu părăsesc imediat oraşul sau dacă vor mai îndrăzni să apară aici. Cu un cuvânt, în josnicia ei fascisto-szalasistă a făcut totul pentru a lovi în detaşamentiştii evrei ale căror familii fuseseră răpite.

Subsemnaţii solicităm să se ia măsuri ca numita Ujvari Karolyne să fie adusă la Cluj din actualul ei ascunziş de la Valea lui Mihai şi să fie pedepsită aici pentru crimele sale.

Cluj, 16 februarie 1945                           

Semnături

Indescifrbile

 

Adnotare: Ujvariné arestată


d e p o z i ţ i a

 

martorului Stössel Ernest

funcţionar particular; etatea: 31 ani; domiciliul: Cluj

4 August 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

În anul 1944, cu ocazia deportării evreilor, a fost deportată şi soţia mea Stössel Matilda. Eu eram concentrat la muncă, iar în timpul când erau deportările am putut să vin până la Cluj. Soţia mea era dusă în ghetou. După multe intervenţii la un ofiţer german, am reuşit ca acesta să scoată pe soţia mea împreună cu soţia lui Körösi Zoltan şi cu Herschowitz Roza, să le scoată la lucru lângă biserica evreiască neologă. De acolo, ofiţerul german, în schimbul unei sume pe care i-am plătit-o, ne-a predat pe cele trei femei, pe care le-am dus acasă, în locuinţa mea de vis-a –vis, din locul de unde au fost scoase la lucru. La o oră după ce am ajuns acasă, în urma denunţului făcut de către învinuită, soţia lui Ujvari Carol, s-a prezentat un individ de la partidul Nyilas unde învinuita făcuse denunţul, şi ne-a dus pe toţi la Poliţie {în} afară de Herschowitz Roza, care s-a ascuns. La Poliţie nouă bărbaţilor ne-au dat drumul fiindcă aveam legitimaţii de la compania de lucru, iar pe soţie au transportat-o din nou în ghetou, după intervenţia aceluiaşi ofiţer german care a scos-o la lucru, pentru că de la poliţie a fost predată la Gestapo. Toate trei femeile pe care le-am scos din ghetou, voiam să le trecem în România. După aceasta, noi am venit câte o dată acasă de la compania de lucru, însă întotdeauna învinuita ne făcea mizerie printr-un ofiţer ungur care locuia la ea. Totdeauna ne insinua la poliţie şi a conlucrat ca să ne bage şi pe noi în ghetou.

Citindu-i-se şi declarând că este exactă, martorul semnează.

 

Acuzator public                                                                             Martor

Indescifrabil                                                                              Stössel Ernest

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Gheorghe Albon

profesor; etatea: 52 ani; domiciliul: Cluj

18 Ianuarie 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

În luna Mai 1944, în timp ce evreii din Cluj erau în curs de internare în ghetou, dnii Stössel şi Herskovits - care erau concentraţi la un detaşament de lucru - au venit în Cluj şi, prin intermediul unui soldat din ghetou, au reuşit să scoată din ghetou pe soţiile lor şi o fată a lui Herskovits şi o fetiţă a lui Stössel care au intrat în locuinţa lor prin poarta de la brutăria Prezensyki trecând printr-o portiţă în gardul ascuns dintre două case din str. Horea nr. 34 şi au intrat în locuinţa lui Herskovits. Aici au discutat cu soţii lor modalităţile de a putea evada. În momentul când au intrat în curte femeile, eu le-am văzut şi am ştiut de la soţii lor tot planul. După terminarea convorbirii cu soţii lor, [soţiile - nn] s-au înapoiat în ghetou. A doua zi au venit din nou acasă şi toate patru cu scopul de a evada definitiv.

În momentul când au intrat în curtea lui Prezenszky fără nici o pază din ghetou, dna Újvári Irina era în uşa prăvăliei din str. Horea vis-a vis de casa Prezenszky. Eu, cum le-am văzut, le-am făcut atente gândindu-mă că Újvári Irina, care avea legături cu un baron, - zászlósul Apor - ce locuia în casa lui la etaj, le-ar putea denunţa. În momentul când au intrat în curte, am văzut pe Újvári Irina că dispare din uşa prăvăliei, intrând în fundul prăvăliei unde avea telefon şi, după 10 minute de la dispariţia ei în fundul prăvăliei, a sosit de la centrala poliţiei, pedestru, un agent care, din faţa casei de la biserica evreiască, a mai luat un agent poliţist şi ambii intrând în casa Horea 34 au ridicat, căutând nominal, pe dnele Stössel, Herskovits şi fiicele lor.

Eu şi cu alţi locatari din curte, precum şi cu un caporal ce însoţea pe Stössel ne-am opus, spunându-le să nu ridice femeile deoarece erau deja internate în ghetou. Între timp, eu am anunţat poliţia germană din ghetou şi a sosit imediat un soldat german cu care vorbind, a preluat femeile şi le-a înapoiat în ghetou de unde n-au mai putut fi salvate.

Stând de vorbă cu agentul, care a venit de la poliţie femei, mi-a spus că au fost anunţaţi telefonic. Când a vorbit Újvári Irina n-am văzut, dar când au intrat evreicele în casă am văzut-o retrăgându-se în interiorul prăvăliei, unde era telefonul. Cele 4 evreice deportate nu s-au mai întors acasă şi nici Herskovits.

Citindu-i-se şi declarând că este exactă, martorul semnează.

 

Acuzator public                                                                             Martor

Indescifrabil                                                                              Albon Gheorghe

 


 

 

D E C L A R A Ţ I A

 

martorei soţia lui Kohn Bela

etatea: 42 ani; domiciliul: Crinteni-Cluj

3 Iulie 1945

 

[..........................................................................................................................................]

Nu ştiu cine a denunţat pe soţia lui Stössel, Körösi şi Herschowitz la care a reuşit ca să iasă din ghetou, dar ştiu că soţia lui Ujvari Carol a venit la amiază acasă din prăvălie, s-a oprit la locuinţa mea şi eu i-am spus ce s-a întâmplat. Însă prăvălia lui Ujvari Carol a fost vis-a-vis cu locuinţa. Ştiu însă, că în locuinţa soţiei lui Ujvari Carol a locuit un zászlós [stegar - nn], care totdeauna i-a făcut neplăceri lui Stössel, când venea acasă în concediu, legitimându-l, de mai multe ori. Eu am spus locatarilor să lase pe evreii în pace, dar zászloşul, baronul Apor a declarat că toate femeile care s-au măritat cu evreii au rămas acasă ca spioane. Nu-mi aduc aminte dacă soţia lui Ujvari Carol a fost de faţă sau nu la această discuţie.

Cele de mai sus am declarat nesilit şi neforţat de nimeni susţin şi semnez.

 

     Martor

Kohn Béláné


d e p o z i ţ i a

 

martorului Frankovits Alexandru

comerciant; etatea: 47 ani; domiciliul: Cluj

16 Martie 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

În ziua de 5 Aprilie 1944 am primit ordin ca toţi evreii să poarte ca semn distinctiv pe piept o stea galbenă, iar la percheziţiile ce s-au făcut, pe evreii care i-au găsit fără stea i-au închis. La vreo 2 săptămâni după aceasta, s-a stabilit că, în anumite ore avem voie să ieşim pe stradă. Posed şi voi aduce ziarele din Budapesta care au cuprins aceste ordine. Între alte măsuri luate atunci au fost închiderea prăvăliilor evreilor şi ridicarea mărfurilor, care ridicare însă s-a făcut numai după trimiterea noastră în Germania deodată cu închiderea prăvăliilor, acestea sigilându-se.

Despre înfiinţarea ghetoului din Cluj, nu ştiu nimic.

În dimineaţa zilei de 3 Mai 1944 orele 9, s-au prezentat la mine un sergent de poliţie şi doi civili care mi-au acordat 15 minute să-mi pregătesc un bagaj cu lucrurile mai necesare iar bijuteriile, banii, lucrurile de valoare să le iau cu mine căci în schimbul lor voi putea primi mâncare. Deodată cu mine şi familia mea a fost ridicaţi soţia şi un băiat. La plecarea noastră, casa a fost sigilată. În stradă, mai erau încă vreo 500 de oameni adunaţi şi cu toţii am fost îndrumaţi spre fabrica de cărămidă. Chiar la intrarea mea pe poartă, un soldat din trupele germane SS m-a lovit cu un lemn peste cap, pentru că nu-mi luasem pălăria din cap. Bagajele au fost duse cu căruţă şi, ajunşi acolo în curte, am fost aşezaţi într-un rând şi invitaţi să depunem pe o masă toate lucrurile de valoare, ceea ce am şi executat. Apoi, ne-au băgat într-o cameră unde ne-au făcut şi percheziţie corporală. Ne-am căutat apoi fiecare câte un loc sub şopron, care avea numai acoperiş şi fără pereţi, unde am stat. În primele 4 zile n-am primit nici mâncare, nici apă, nici lumină şi, apoi, s-a organizat o bucătărie unde se pregătea mâncare slabă. Acolo au fost aduşi 16 000 de oameni.

Comandant al ghetoului era unul Urban şi paza se făcea de către sergenţi de poliţie şi nemţi. Aceştia din urmă aveau paza interioară şi cu cravaşele loveau pe internaţi, fără nici un motiv.

A fost organizat în condiţii slabe un serviciu medical, medic fiind dr. Konczwald Nicolae de la poliţia oraşului Cluj, pe care nu l-am prea văzut acolo. La început nu era acolo decât o singură fântână şi chiar aşa nu eram lăsaţi să luăm apă de un soldat neamţ care ne lovea cu cravaşa când mergeam după apă. Din cauza aglomeraţiei şi a murdăriei s-au îmbolnăvit câţiva, fiind şi două cazuri de tifos exantematic, dintre care unul a murit chiar acolo.

Începând cu  ziua de 18 Mai, am fost duşi spre gară unde, încărcaţi în vagoane câte 90 de oameni într-un vagon, am fost duşi înspre Ungaria. Eu am fost dus în al patrulea transport de 3000 de oameni, de la ghetou la gară pe jos şi păziţi de jandarmi care s-au purtat brutal cu cei care nu mai puteau merge, fiind siliţi a-şi arunca bagajele. După ce ne-au băgat în vagoane, cu permisiunea de a aduce cât vrem şi cât putem – alimente şi haine – ni s-a dat o pâine şi s-a pus o găleată de apă [şi alta pentru necesităţi fiziologice], apoi vagonul a fost plumbuit şi am plecat ajungând, după 4 zile şi 4 nopţi la Auschwitz. În tot timpul cât am călătorit şi până am ajuns la destinaţie, nu ni s-a dat nici mâncare, nici apă şi n-am fost lăsaţi nici să cerem în staţii. Necesităţile le-am făcut în vagon bărbaţi, femei, copii, tineri, bătrâni laolaltă.

La întoarcerea mea acasă am găsit casa bombardată şi mobilă foarte puţină. Soţia, copilul şi mama mea au fost omorâţi.

Încă în timpul când ne aflam în ghetou, zilnic câte 20-30 de oameni au fost chemaţi în cameră separată unde erau întrebaţi să spună unde au ascuns averile în speţă lucrurile de valoare. Şi eu personal am fost chemat, însă nu m-am dus căci am intrat în lotul al patrulea deşi eram repartizat în lotul 5. M-am temut să mă duc, întru-cât cei care veneau din camera de cercetări erau bătuţi, schingiuiţi. Unchiul meu, dr. Simon Aladar şi soţia sa s-au otrăvit în ghetou şi au murit din cauza mizeriilor şi a fricii. Dintre cei care au fost crunt bătuţi în ghetou, arăt pe Mihai Gellert şi Teichman Armin; la acesta din urmă adaug împrejurarea că soţia sa a fost grav bătută.

 

Preşedinte                                                                                          Martor

Indescifrabil                                                                              Frankovits Alexandru

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Hevesi Niculae

artist; etatea: 58 ani; domiciliul: Cluj

2 Noiembrie 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Am fost internat în ghetoul din Cluj la 4 Mai 1944. La 2 Iunie însă, în urma unor împrejurări favorabile, am evadat şi, ascunzându-mă în oraş, am rămas în viaţă. Am stat pe teritoriul ghetoului timp de aproape o lună. Aşezarea noastră era neumană, fără posibilitate de a putea suporta această viaţă. Eram adunaţi pe teritoriul fabricii de cărămidă de la colonia Iris. Nu era nici o casă sau loc acoperit decât şoproanele în care se face aerisirea cărămizilor. Aceste şoproane nu aveau nici un perete, astfel au stat  acolo cca 18 000 oameni, copii, femei şi bătrâni, în praf, ploaie şi vânt. Condiţiunile de igienă erau sub orice critică. Latrinele au fost făcute numai după prima săptămână, astfel că satisfacerea necesităţilor fiziologice era un chin şi o nenorocire.

După cât ştiu, comandantul ghetoului, în ce priveşte ordinea internă, a fost unul cu numele Urban. Acest Urban, după cât am putut stabili, a fost comisar de poliţie la Poliţia Maghiară din Kosice (rendőrfogalmazó helyettes). A fost în serviciul comandat la Cluj, fiind un element special, apt pentru executarea unor astfel de ordine. El a fost şeful grupei speciale de anchetă, el ordona să fie cineva adus în faţa acelei grupe.

În ce priveşte munca anchetatorilor, nefiind acolo, ştiu numai atâta că a fost executată de detectivi din Kosice şi că, am auzit vaietele victimelor. Am văzut când a fost târât din camera de inchiziţie o victimă cu numele Schull din Cluj; a fost sprijinit de două persoane pentru că a fost bătut şi schingiuit atât de crud, încât n-a mai putut să stea în picioare. Ştiu că, a doua zi a fost pus într-un vagon şi deportat în acea stare mizerabilă. Am văzut în afară de aceasta, că au fost scoşi pe targă mai mulţi indivizi după ce au fost schingiuiţi de către grupa specială de anchetă. Era o vedere specială, masa de cărucioare şi de mijloace de transport a infirmilor cu care au fost transportaţi sugacii şi invalizii în ghetou. În ce priveşte modul de comportare a lui Urban, descriu numai atâta că, în fiecare dimineaţă, a făcut adunare. Dacă unii s-au prezentat că sunt infirmi sau bolnavi, aceia au fost adunaţi separat; unul dintre ei era pălmuit de către Urban, cu obligaţia de a transmite această palmă celorlalţi nenorociţi. Dacă palma dată de om nu a fost suficient de puternică, atunci Urban i-a tras o palmă şi mai tare arătând că, astfel trebuie să fie un om pălmuit. Aşa se amuza privind cum acei nenorociţi se bat şi se batjocoresc.

În afară de Urban, a figurat un tânăr militar din SS.  Despre el aşa ştiam că este de origine din Cluj. Numele lui nu-l pot da, ci îl voi anunţa mai târziu. Am văzut când acest soldat SS-ist, fără nici un motiv, a bătut crunt o tânără fată din ghetou. A pălmuit-o, a bătut-o şi a călcat-o în picioare, cu o ură feroce.

Dintre personalul poliţiei din Cluj, doi detectivi au stat în legătură cu schingiuitorii. Unul dintre aceştia a fost detectivul Madai. Acest Madai s-a refugiat împreună cu personalul poliţiei din Cluj.

După citire stăruie şi semnează.

Acuzator public                                                                             Martor

Indescifrabil                                                                              Hevesi Niculae

 


d e p o z i ţ i a

 

martorei soţia dr. Schreiber Andrei

casnică; etatea: 36 ani; domiciliul: Cluj

29 Ianuarie 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

 

Cunosc pe învinuitul Vasarhely Laszlo. Acesta este originar din Ungaria veche şi a venit la Cluj în 1940, deodată cu intrarea administraţiei civile maghiare în Ardealul de Nord, în calitate de ajutor de primar al oraşului Cluj, primar fiind Keledy Tibor. Învinuitul a devenit primar prin luna Aprilie sau Mai 1944 după ocuparea Ungariei de către Germania. Acest învinuit era un om avid după bani şi bogăţie. În urmărirea de venituri era interesat la diferite întreprinderi din Cluj. Ştiu că, era cointeresat în industria cărnii. Tot în astfel de scopuri a căutat să pună mâna şi pe cafeneaua şi restaurantul New York, al cărui proprietar era soţul meu. În anii 1941 şi 1942 a trimis pe inginerul şef al serviciului tehnic de la primăria municipiului Cluj să vadă cum s-ar putea transforma cafeneaua New York, într-o mare berărie, după modelul celor bucureştene. De frică, soţul meu care era de origine evreu însă încreştinat, s-a asociat cu un creştin, anume Szčp Ludovic, originar din Turda. Combinaţia s-a făcut din cauză că, după intrarea administraţiei civile în Ardeal, la intervenţia lui Vasarhely, soţului meu i s-a retras brevetul pentru cafenea. Văzând că nu poate pune mâna pe cafenea, învinuitul a făcut denunţ la toate autorităţile şi la K.H., arătând că, cafeneaua New York este în mâna unui evreu şi ca atare să fie boicotată de personalul acelor instituţii.

În urma acestui denunţ, fiecare autoritate a dat dispoziţii ca, funcţionarii şi personalul să nu intre în cafeneaua New York. Astfel de dispoziţii scrise, au apărut la teatru, la comandamentele militare etc. În urma acestui boicot, am fost nevoiţi să trecem şi restaurantul New York pe numele unor persoane interpuse. Astfel, mai întâi l-am trecut pe numele unuia Balogh şi apoi pe numele unuia Csier. Chestiunea aceasta de urmărire a învinuitului pentru a pune mâna pe cafeneaua şi restaurantul New York, a durat până în luna Martie 1944, la venirea nemţilor.

În Aprilie 1944, după ocuparea Ungariei de către germani, Vasarhely a trimis la locuinţa noastră un funcţionar al primăriei, un membru al Gestapoului şi unul de la K.H. să vadă dacă soţul meu şi familia au fost ridicaţi. Soţul meu a fugit, astfel că nu l-au găsit, dar din acea zi mereu a trimis învinuitul câte doi detectivi îmbrăcaţi în civil, la domiciliul nostru, pentru a verifica dacă soţul meu este acasă. Ştiu că Vasarhely a trimis detectivii, fiindcă mai înainte ne-a trimis vorbă printr-un cunoscut, că ar fi fost mai bine ca încă în anul 1941 sau 1942 să fi plecat din cafenea şi din locuinţă. Acea cunoştinţă ne-a spus că, probabil, Vasarhely  o să se răzbune pe noi, din cauză că n-a reuşit să pună mâna pe cafenea şi locuinţă. Unul din detectivi, cu numele Kadar, care inspecta locuinţa noastră pentru a găsi pe soţul meu, mi-a spus că, în acest scop a fost trimis de Vasarhely.

Soţul meu a plecat la Budapesta, însă Vasarhely atunci s-a dus în urmărirea lui şi l-a căutat la hoteluri unde era instalat, însă soţul meu a reuşit să se ascundă şi cu acea ocazie, fiind înştiinţat de către portarul hotelului. Negăsindu-l, Vasarhely a plecat în oraş, dar nu peste mult timp s-a reîntors într-o maşină însoţit cu doi bărbaţi, care probabil erau detectivi. Tocmai atunci, soţul meu şi cu mine, căci şi eu mă găseam atunci la Budapesta, coboram treptele hotelului, dar văzând maşina şi pe învinuit în maşină, tot cu ajutorul portarului am reuşit să ne ascundem. Nereuşindu-i urmărirea, învinuitul a revenit la Cluj şi  imediat s-a dus la Administraţia Financiară, la funcţionarii Kaly şi Nemeth şi i-a întrebat pentru ce nu s-a declarat locuinţa noastră drept locuinţă evreiască. Acei funcţionari i-au răspuns că n-au declarat-o fiindcă este pe numele soţiei, care e creştină. Învinuitul le-a spus atunci că, dacă n-au făcut-o ei o va face el şi imediat a dresat un proces verbal prin care locuinţa a fost declarată evreiască. După aceasta, a sigilat locuinţa. În Iunie 1944, soţul meu şi cu fiica au fost arestaţi de un poliţist la Budapesta, dar găsindu-le actele în regulă au fost eliberaţi.

În August 1944, am venit la Cluj, unde am constatat că toate lucrurile de valoare din locuinţa noastră lipsesc, iar locuinţa era închiriată unuia cu numele Kápási. M-am interesat la Administraţia Financiară despre lucrurile lipsă, însă acolo mi s-a spus că ei n-au făcut nimic, totul fiind întreprins de învinuitul Vasarhely. Interesându-mă mai de aproape, am constatat că şi contractul de închiriere a fost semnat tot de învinuitul Vasarhely. Pe timpul guvernului generalului Lakatos, având legături importante la Budapesta, am obţinut o dovadă prin care se dispunea că nimeni nu se poate atinge de mine. Atunci, având mai mult curaj, m-am prezentat personal la Vasarhely şi l-am întrebat, dacă nu i-a fost milă să distrugă o familie cu doi copii, spunându-i că îi iert pentru toate dacă îmi dă înapoi locuinţa şi lucrurile dispărute. La aceasta, învinuitul a răspuns că, mai bine să ne bucurăm că trăim încă, căci ceea ce a făcut nu-i altceva decât cuvântul zilei. Aşa stând lucrurile, m-am întors şi eu la Budapesta unde am stat împreună cu familia. Înainte cu 5 zile de ocuparea oraşului de către trupele sovietice, soţul meu a fost împuşcat de către nyilaşişti şi aruncat în Dunăre. S-a tras şi asupra mea dar eu am căzut jos înainte de a fi nimerită, astfel că nyilaşiştii au crezut că sunt moartă. Pe această cale am scăpat de moarte. Copii mei au scăpat fugind în direcţia trupelor sovietice şi ajungând  în rândurile lor.

Consider vinovat de moartea soţului meu pe învinuitul Vasarhely, căci dacă el nu ne persecuta, nu ne-am fi refugiat la Budapesta şi soţul meu ar fi scăpat cu viaţă.

Citindu-i-se şi declarând că este exactă, martorul semnează.

 

Acuzator public                                                                                        Martor

Indescifrabil                                                                                          Kiraly Olga

d e p o z i ţ i a

 

martorei Deutsch Susana

casnică; etatea: 21 ani; domiciliul: Cluj

6 Aprilie 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Cu ocazia ridicării ultimilor evrei din Cluj, în luna Mai 1944, a fost ridicată şi familia noastră pentru a fi internată în ghetou. Cu ocazia ridicării, membrii Gestapoului care ne-au ridicat, ne-au spus că, de la locuinţa noastră vom merge cu maşina la spitalul evreiesc, iar de acolo direct la ghetou. Când am ajuns la spitalul evreiesc, maşina în care se găsea familia noastră a fost lăsată în stradă în timp ce o parte din membrii Gestapoului au intrat în spital. În timpul cât maşina noastră stătea în stradă, a venit învinuitul şi a spus acelor membri ai Gestapoului care rămăseseră la maşină, că în strada Iaşilor la nr. 27 se mai găsesc încă neridicate două familii evreieşti. Atunci, maşina noastră cu membrii însoţitori ai Gestapoului a plecat imediat la locul indicat de învinuit şi au ridicat acele familii evreieşti, internându-le împreună cu familia noastră în ghetou. Dacă învinuitul nu ar fi făcut această reclamaţie, acele familii evreieşti scăpau de internare, fiindcă de ele nu ştia nimeni, iar Gestapoul atunci făcea ultimele ridicări de evrei care mai rămăseseră în Cluj.

Altceva nu mai am de spus

După citire stăruie şi semnează.

 

Acuzator public                                                                           Martor

Indescifrabil                                                                              Deutsch Susana

 


d e p o z i ţ i a

 

martorei Hirsch Rozalia

comerciantă etatea: 39 ani; domiciliul: Huedin-Cluj

16 Mai 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

În anul 1944, în 3 Mai, după masă s-a prezentat la locuinţa noastră din strada Regală nr 8, o echipă condusă de către Szentkuti Andrei de la politic declarându-ne arestaţi şi cerând să le predăm toate obiectele de valoare. De aici ne-au dus în curtea bisericii din localitate unde, la intrare, pe tatăl meu - care era un om bătrân de 77 ani şi care nu se putea mişca aşa repede ca ceilalţi - un poliţist al cărui nume nu îl ştiu l-a primit cu nişte pumni.

Aici, ordinele şi dispoziţiunile erau date de către Boldizsar Paul care, imediat ce am ajuns în curtea bisericii evreieşti a dat ordin să ne dezbrăcăm în pielea goală şi apoi nişte femei particulare ne-au percheziţionat peste tot corpul, făcându-ne şi percheziţii vaginale care erau uneori brutal făcute din lipsa de experienţă şi cunoştinţe a femeilor care le făceau. Şi copilele mici au fost percheziţionate în acest mod. Aici am stat o noapte, în care timp a venit de ne-a vizitat primarul oraşului Székely Iosif care numai s-a uitat printre noi şi apoi a plecat. De aici am fost transportaţi la Cluj, în ghetoul de acolo. La o săptămână după ce am fost aduşi, am fost interogată de către Boldizsar Paul, Szenkuti Andrei şi de către Czenk Elisabeta, forţându-mă să recunosc la cine am dat în păstrare obiectele de valoare ce le aveam. Am şi recunoscut şi le-am spus în urma bătăii ce am primit-o de la Szenkuti Andrei, ajutat de către un poliţist. Prima oară mi-au dat doi pumni, iar după aceasta m-au aşezat pe o canapea şi m-au bătut la tălpile picioarelor cu un baston aşa de rău că nu am mai putut sta în picioare. Tot timpul interogării am fost batjocorită şi umilită cu cele mai urâte şi murdare cuvinte pronunţate la adresa mea. Cuvântul de “curvă” l-au pronunţat de 100 de ori.

Altceva nu mai am de spus

Citindu-i-se şi declarând că este exactă, martorul semnează.

 

Acuzator public                                                                           Martor

Indescifrabil                                                                              Hirsch Rozalia

 


d e p o z i ţ i a

 

martorei Teszler Estera

casnică; etatea: 24 ani; domiciliul: Cluj

2 Februarie 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

În 5 Iunie 1944, cu penultimul transport al evreilor din Cluj pentru Auschwitz, am fost transportată şi eu. Pe când ne îmbarcam, a sosit poliţia cu un camion în care au fost vreo 15 persoane, dintre care d-na Salamon Árpád, fiul său Gheorghe, Helmann Estera, d-l şi d-na Farkas Izidor cu 3 copii, dna Salamon Ernestina cu doi copii. După ce au sosit şi s-au îmbarcat în vagonul nostru, dna Salamon Arpad şi Helmann Estera mi-au spus că s-au ascuns să nu fie internate în ghetou la casa lui Bonyhai Stefan de unde în urma bombardamentului oraşului Cluj au plecat la moşia sa din Aszupatak. După aceasta, cineva din familia lui, fără să precizeze cine anume, i-a denunţat la poliţie spunându-le că, de ce au fugit din ghetou, căci locul lor acolo este.

În urma acelui denunţ, toţi au fost ridicaţi de poliţie, i-au ţinut în arest 2 zile în care timp i-au maltratat în mod crunt, iar dna Salamon Arpad mi-a arătat urmele vânătăilor de pe corp, şi erau urme de lovituri aplicate în mod crunt cu un corp tare. Toţi 15 au fost deportaţi la Auschwitz de unde nici unul nu s-a întors.

Citindu-i-se depoziţia şi declarând că este exactă, martorul semnează.

 

Acuzator public                                                                           Martor

Indescifrabil                                                                              Teszler Estera

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Kertész Nicolae

avocat; etatea: 38 ani; domiciliul: Cluj;

15 Aprilie 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Am cunoscut pe dr. Fischer Iosif, care a fost avocat în Cluj.

Legături intime cu acesta nu am avut şi nu ştiu nimic în legătură cu activitatea acestuia.

Deodată cu venirea nemţilor în Cluj, eu şi cu încă 70 persoane de aici, am fost închişi într-o casă în str. Ipar. Cu noi era şi dr. Fischer. Atunci nu exista nici un Sfat Evreiesc. La o săptămână după aceea, a venit un ordin prin care Fischer a fost lăsat liber, fiind numit preşedinte al Sfatului Evreiesc. Eu, rămânând mai departe închis, nu ştiu nimic nici despre activitatea autorităţilor maghiare şi nici de a Sfatului Evreiesc. La 3 Mai, s-a înfiinţat ghetoul în Cluj, iar la mijlocul lunii Mai, am fost şi noi duşi în ghetou, unde era şi Fischer împreună cu tot Sfatul Evreiesc.

Şef al ghetoului din partea autorităţilor maghiare a fost dr. Urban, iar din partea evreilor a fost numit dr. Balazs Endre. Şi acolo, Fischer cred că şi-a păstrat calitatea de şef al Sfatului, dar
nu a avut el posibilitatea să activeze în favoarea evreilor.

Cum a fost în ghetou la început nu ştiu decât din auzite, că a fost o mizerie desăvârşită din toate punctele de vedere. Când am fost eu dus, erau deja instalate cuvete, latrine. Se pregătea mâncare din alimentele puse la dispoziţia noastră de primărie din banii comunităţii. Din auzite ştiu că s-ar fi confiscat o sumă destul de considerabilă de la comunitate.

Am primit într-o zi un ordin de serviciu prin care mama mea şi eu vom merge cu transportul ultim în Palestina.

Am plecat la Budapesta şi de acolo la Bergen-Belsen, unde am stat până în Decembrie 1944, de unde am plecat în Elveţia, la intervenţia consulului american. Ce legături au fost între Gestapo şi consulul american nu ştiu, dar graţie acestor intervenţii ne-au fost salvate vieţile. Transportul în care am plecat a avut 1600 evrei din Ungaria. Dintre aceştia, sosind 700 certificate pentru Palestina, au plecat cei ce au dorit, iar ceilalţi au venit acasă pe măsură ce au avut posibilitatea. Eu am sosit la Crăciunul anului 1946, împreună cu mama mea.

Primar al Clujului atunci era dr Vásárhely Ladislau, prefect dr. Incedi Ioxman Edmund, care este în Cluj şi astăzi, iar prefectul oraşului Cluj a fost Varga Ludovic, acesta fiind plecat din Cluj.

Altceva nu mai ştiu.

După citire, stărui şi semnez.

 

Acuzator public                                                                                                                     Martor

Indescifrabil                                                                                                                          Kertész Nicolae

d e p o z i ţ i a

 

martorei Kern Elena

casnică; etatea: 19 ani; domiciliul: Cluj

30 Mai 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Cu vreo 2 sau 3 zile înainte de internarea evreilor în ghetou, vroind să-mi aduc unele lucruri din Cluj în comuna Jimbor jud. Cluj, pentru a le pune la adăpost, m-am învoit cu şoferul Sütö Tibor din Cluj, care făcea curse cu un camion între Cluj şi Jimbor să-mi transporte acele lucruri pentru plată. Într-adevăr, acesta s-a învoit şi cu ocazia unei curse când a mai dus şi alte persoane la Aghireş m-a luat şi pe mine în camion. După ce am ajuns în comuna Aghireş şi toţi ceilalţi călători s-au dat jos, învinuitul a încărcat maşina cu ceva cereale, aranjând în aşa fel ca la întoarcere spre comuna Jimbor să fiu numai eu şi cu el în camion. Astfel, am pornit şi când am ajuns la vreo 2 sau 3 km de Aghireş în dreptul unei păduri, Sütö Tibor a oprit maşina şi a început să-mi facă diferite propuneri pentru a avea raporturi sexuale cu el şi la refuzul meu a încercat chiar să mă siluiască spunându-mi că, şi aşa sunt evreică şi o să văd eu ce se va întâmpla cu evreii şi de altfel, după ce voi fi dusă în Germania, nu voi scăpa din mâna bărbaţilor germani. Cu toate acestea m-am opus şi atunci, învinuitul, furios, mi-a dat jos pachetele din maşină aruncându-mă şi pe mine şi m-a lăsat acolo singură deşi era pe înserat. Aşteptând acolo, a venit un ţăran şi, văzându-mă pe mine, m-a întrebat de ce plâng, şi spunându-i, m-a ajutat să duc bagajele până într-o comună din apropiere iar de acolo am angajat o trăsură şi le-am transportat la Jimbor. După o zi m-am reîntors la Cluj dar n-am fost internată în ghetou deodată cu ceilalţi veri, fiind lăsată pentru a avea grijă de o bunică a mea care era bolnavă.

După vreo 2 săptămâni de la internarea evreilor în ghetou, am fost ridicată de acasă de către 2 agenţi de la poliţie şi dusă la poliţie unde am stat 5 zile. După 5 zile de stat la poliţie împreună cu alte câteva familii care de asemenea rămăseseră neinternate, am fost ridicată şi transportată cu maşina şoferului Sütö Tibor la ghetou. În drum spre ghetou, am trecut pe la domiciliul meu pentru a lua pachetele. La domiciliu am fost întrebată de către agentul de la poliţie dacă am valori ascunse şi răspunzându-i că nu am nimic fiind fată săracă, acesta m-a ameninţat cu tortura, dar totuşi acolo nu m-a torturat. După ce am ajuns în ghetou, m-a aşezat pe un rând şi dintre toţi, eu am fost scoasă din rând de către agentul de poliţie şi dusă în încăperea unde moaşa făcea percheziţii vaginale la femei. Moaşa însă nu era acolo şi atunci agentul mi-a dat ordin să mă dezbrac, şi văzând că mă dezbrac la ordinul lui, a început să spună din nou să predau valorile. La răspunsul meu că nu am ce preda, a început să mă lovească cu mâinile şi, după ce am căzut jos, m-a lovit cu piciorul spunând că trebuie necondiţionat să predau valorile, fiindcă şoferul Sütö Tibor i-a spus că eu am valori ascunse. După ce am fost torturată astfel până ce într-un timp am leşinat chiar, agentul văzând că eu stărui în susţinerea mea că nu am nimic ascuns, m-a sacos din cameră şi m-a trimis în ghetou. Fără denunţul lui Sütö Tibor desigur că eu nu sufeream acele torturi.

Altceva nu mai am de spus.

După citire stăruie şi semnează.

 

Acuzator public                                                                                      Martor

Indescifrabil                                                                                          Kern Elena

 


`d e p o z i ţ i a

 

martorei Aliz Gurkovszki

elevă; etatea: 18 ani; domiciliul: Cluj

18 August 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Eu având mamă evreică, am fost ridicată împreună cu mama şi bunicii mei din partea mamei şi duşi în ghetou. La intrare în ghetou erau mai mulţi detectivi civili la o masă unde lucrau. Eu cu mama şi bunicii mei, ne-am prezentat în faţa lui Tarr, care ne-a cerut să-i predăm toate valorile şi bijuteriile noastre. Când mi-a venit rândul, eu i-am declarat că n-am bijuterii. Atunci, el s-a răstit la mine strigându-mi: “Dar ce-i ceasul ăla?”. Atunci, eu mi-am adus aminte că aveam pe mâna stângă un ceas, pe care l-am scos şi i l-am predat, iar el a băgat ceasul meu în buzunar. Nici mama, nici bunicii mei şi nici eu n-am primit nici o chitanţă pentru valorile predate.

N-am auzit nici de la alţi evrei că li s-ar fi eliberat chitanţe pentru valorile predate. Toţi funcţionarii de la biroul ghetoului s-au purtat brutal şi cu dispreţ faţă de noi evreii.

N-am nici o altă cunoştinţă în cauză.

 

Acuzator public                                                                                               Martor

Indescifrabil                                                                                          Aliz Gurkovszki


 

 

D E C L A R A Ţ I E

 

 

Subsemnatul Hevesi Miklos, Cluj, str. Pataki nr. 3 declar următoarele:

 

Imediat după târârea mea în ghetou la 4 mai 1944, cu prima ocazie am constatat că funcţionarul de la poliţie pe nume Urban care era totodată comandantul ghetoului, nutrea sentimente teribil de duşmănoase faţă de evrei.

Am fost martor ocular la următorul caz: într-o dimineaţă poliţiştii au trecut prin barăci şi i-au strâns pe toţi evreii care nu se simţeau bine – erau circa treizeci - pentru a ieşi la muncă. I-au cărat în faţa comandantului Urban căruia i-au raportat că i-au strâns pe evreii chiulangii din barăci.

Comandantul ghetoului, Urban i-a pus să se alinieze apoi le-a spus: „Ei evreilor, acum vă învăţ să trageţi palme!” L-a chemat pe unul dintre ei şi i-a tras o palmă zdravănă, cu cuvintele: „Iată evreule, aşa trebuie pălmuit! Du-te acum la tovarăşul tău şi trage-i o palmă asemănătoare, dar să fie la fel că de nu, mai încasezi una!”  Fireşte, nefericitul care a primit prima palmă nu a fost în stare să dea tovarăşului său o palmă care să-l mulţumească pe domnul comandant. L-a chemat iar pe respectivul şi i-a administrat încă o palmă zdravănă şi iar l-a  trimis înapoi la tovarăşii săi. Până la urmă nefericiţii trebuiau să tragă reciproc câte o bătaie soră cu moartea pentru ca să scape de ticăloşia comandantului Urban.

Acelaşi comandant Urban, atunci când evreii erau interogaţi să spună unde şi-au ascuns averea, i-a pus pe gealaţii săi poliţişti să-i caute pe evreii de la care să se poată fi luat totul. Am văzut că atunci când evreii erau interogaţi , numitul Urban se plimba în jos şi în sus în camera de interogatoriu, participând activ la realizarea interogărilor, în afară de faptul că el a fost cel care a dispus căratul victimelor la interogare.

După citire şi aprobare semnez menţionând că, după câte ştiu, domnul comandant Urban era funcţionar la poliţia din Kosice, fiind detaşat la Cluj pentru strângerea evreilor.

 

Cluj, 12 august 1945

                                                                                                            Hevesi Miklos

 

 


 

 

 

D E C L A R A Ţ I E

 

privind pe cetăţenii din Huedin

dr. Boldizsar Pal, fost consilier pentru alimentaţia publică

Menyhart Ferenc inspector de poliţie

Szentkuti Andras, detectiv

 

 

Subsemnata Jakab Nandorné depun următoarea declaraţie:

La 3 mai 1944 am fost escortată sub pază severă în curtea sinagogii de la Huedin cu scopul de a mă duce în ghetou. Deja înainte cu o lună au sosit în oraşul nostru oameni ai Gestapo-ului care prin diferite procedee ne-au speriat de moarte.

La 3 mai, când conform ordonanţei am fost strânşi, dr. Boldizsar Pal şi Menyhert Ferenc au dat dispoziţia brutală să fim dezbrăcaţi la pielea goală copiii şi adulţii deopotrivă şi  să fim examinaţi în interior, executarea acţiunii fiind încredinţată, la ordinul sus-numiţilor, moaşei şi unei surori medicale din localitate. Examinarea s-a desfăşurat prin pătrunderea în organele sexuale şi anus până şi la fetele foarte tinere, în căutarea de aur; bineînţeles, nu au găsit nimic după cum speraseră, evreii fiind deja atât de timoraţi încât se străduiau să-şi salveze doar viaţa. În timpul examinării, când au apărut cei doi acoliţi ai fasciştilor auzeam îngroziţi întrebările lor grosolane: „Cât aur aţi găsit la bestiile astea?” Iar când li s-a raportat că nu au găsit nimic, ne-au ameninţat în termenii cei mai duri.

Am văzut când Menyhert Ferenc l-a lovit de mai multe ori cu biciul pe Kanner Jenő din localitate, un bărbat de 45 de ani, cinstit şi respectat de toată lumea, pe care în furia lui l-a snopit în bătăi cu piciorul, în timp ce îl insulta cu cele mai josnice expresii.

Pe atunci dr. Boldizsar Pal era consilierul orăşenesc pentru alimentaţia publică şi nu-i intra în atribuţii această acţiune, totuşi a participat la ea în modul cel mai zelos fiind autorul moral al brutalităţilor.

Când ne aflam în ghetoul de la Cluj a executat torturi groaznice, colaboratorii săi fiind Menyhart Ferenc şi Szentkuti Andras.

 

                                                                                      Cu respect,

                                                                                    Jakab Nandorné

 


 

 

 

D E C L A R A Ţ I E

 

privind pe foştii cetăţenii din Huedin

Orosz Jozsef, fost şef al poliţiei

Menyhart Ferenc inspector de poliţie

28 Martie 1945

 

 

Subsemnata Varga Janosné n. Peter Kata fac următoarea declaraţie:

La 9 mai 1944 am fost trasă la răspundere de către Orosz Jozsef pentru a  declara ce fel de lucruri am preluat pentru păstrare de la evreii luaţi cu sila de aici. Conform adevărului, am declarat că la mine nu se află nici un fel de lucruri. Urlând, Menyhert Ferenc m-a ameninţat [spunându-mi nn] să nu neg, pentru că ei ştiu că Heilprim Marton din localitate mi-a predat pentru păstrare bijuterii şi argintărie. Heilprim Marton a mărturisit acest lucru în cursul interogărilor din ghetou.

La care eu am răspuns că asta-i imposibil, deoarece nici eu nici soţul meu nu am primit nimic de la Heilprim Marton şi nici de la altcineva.

Atunci, a scos o bâtă mare spunându-mi: „Vezi bâta asta, te croiesc cu ea dacă mai îndrăzneşti să negi”. Cum eu continuam să neg, mi-a spus urlând: „Taci din gură că-ţi dau un picior în p…ă că vei sparge peretele”, la care eu am râs la gândul că aşa arată un domn funcţionar al statului ungar.

Atunci s-a răstit la mine: „De ce  râzi? Crezi că şi acum stai rezemată de stâlpul porţii?” După ce toate încercările acestui tip vulgar au rămas fără vreun rezultat, am fost lăsată să plec acasă.

Huedin, 28 martie 1945

                                                                                       Cu respect,

                                                                                    Vajda Janosné


 

 

 

D E C L A R A Ţ I E

 

privind pe foştii cetăţenii din Huedin

Menyhart Ferenc inspector de poliţie

SzentkutiAndras, detectiv

dr.Boldizsar Pal, fost comisar pentru alimentaţia publică

Urban fost inspector de poliţie, comandantul ghetoului din Cluj

4 August 1945

 

Subsemnatul Knop Samu, din Huedin, str. Kiraly nr. 35, declar următoarele referitor la sus-numiţii:

Cu ocazia ghetoizarii, la Huedin în ziua de 4 mai 1944 a apărut în locuinţa mea, împreună cu doi poliţişti necunoscuţi, detectivul Szentkuti Andras care în modul cel mai josnic, necruţător m-a somat să împachetez în 15 minute două rânduri de lenjerie de schimb, o pereche de şosete, două batiste şi nimic altceva, nepermiţând să duc cu mine un costum de haine în afară de cel în care eram îmbrăcat. El a scos din pachet obiectele mele de cult [cu] care obişnuiam să-mi spun rugăciunile conform prescripţiilor religiei, spunându-mi : „jidan împuţit, de astea nu vei mai avea nevoie” nepermiţându-mi să le iau cu mine. Cât a durat împachetarea a folosit expresiile cele mai ordinare şi grosolane.

În ghetoul de la Cluj au apărut după câteva zile dr. Boldizsar Pal, Menyhert Ferenc şi Szentkuti Andras, m-au chemat din lagăr în biroul poliţiei unde era prezent şi comandantul lagărului, Urban. Mai întâi Menyhart Ferenc m-a condus într-o altă încăpere unde a început aplicarea metodei sale cele mai josnice de interogare, întrebându-mă: „Evreule, unde ţi-ai ascuns valorile, banii şi alte obiecte. Tu eşti acel jidan renumit care a întreţinut relaţii bune cu dr. Nagy Miklos şi intelectualitatea (hoarda) valahă. La cine ţii ascunse lucrurile, destăinuieşte!”

Eu afirmam că nu am ascuns nimic, că ceea ce am predat era şi declarat. Nefiind mulţumit cu răspunsul, a chemat un poliţist care mi-a tras o palmă.

În ghetoul de la Cluj, am fost chemat nu mai puţin de cinci ori şi, cu fiecare ocazie dr. Boldizsar Pal, detectivul Szentkuti Andras, Menyhert Ferenc m-au interogat şi insultat în modul cel mai brutal.

Cu două zile înainte de evacuarea noastră din ghetou, Urban, comandantul lagărului, m-a chemat în camera poliţiştilor şi m-a supus iarăşi unui interogatoriu, spunându-mi: „Iată o adresă în care poliţia din Huedin te somează să declari următoarele: «evreu nemernic, comedia s-a terminat, îţi dau un minut – se uită la ceas – mărturiseşte unde ai ascuns cei 100.000 de pengő, la dr. Nagy Miklos sau la vreun valah», la care am răspuns că domnul inspector poate spune cu acelaşi drept să scot 200.000 de pengő, eu nu am predat nimănui bani pentru a fi ascunşi. La care, Urban a pus să fiu aruncat într-o încăpere din pivniţă, fără lumină şi aer, unde, de la ora 7 seara până la 7 dimineaţa a trebuit să stau în picioare, neexistând nici scaun nici bancă. La ora  7 dimineaţa mi s-a făcut rău din cauza cardiopatiei mele organice, am început să bat în uşa temniţei de unde am fost scos cu greu în stare de leşin. Deja la interogatoriu îi semnalasem comandantului de lagăr că sunt bolnav de teamă de brutalităţi, dar n-avea a face, am fost tratat cu cea mai josnică rea-voinţă.

Boldizsar Pal, Menyhart Ferenc şi Szentkuti au desfăşurat neîncetatele interogatorii cu fraţii mei evrei în modul cel mai brutal, în mod expres sadic pentru a afla unde şi la cine şi-au ascuns valorile.

[…......................................................................................................................................]

                                                                                    Cu respect,

                                                                                    Knop Samu


 

 

 

D E C L A R A Ţ I E

 

privind pe

dr.Boldizsar Pal, fost comisar pentru alimentaţia publică

Menyhart Ferenc inspector de poliţie

SzentkutiAndras, detectiv

14 Mai 1945

 

Subsemnata Szabo Gyulané, n Hada Kata din Huedin depun următoarea plângere împotriva sus-numiţilor:

La câteva zile după evacuarea evreilor din localitate, am fost dusă sub escortă la comandamentul poliţiei în faţa lui Boldizsar Pal şi Menyhart Ferenc. Menyhart m-a somat să prezint bunurile evreieşti şi eu am enumerat fără nici o împotrivire, tot ce primisem pentru păstrare, cunoscând ororile interogatoriilor desfăşurate până atunci.

Dar ei nu s-au mulţumit cu atât şi Menyhert Ferenc insista să prezint bijuteriile şi banii primiţi, s-a apropiat de mine urlând şi a spus că, {poate} vreau să mă bată măr şi pe mine ca pe celelalte bestii – fără să înceteze a-mi adresa expresiile cele mai urâte.

Am repetat că la mine nu se află nici un fel de valori.

Boldizsar, care de asemenea era prezent, a spus să mărturisesc ce este cu cei 100.000 de pengő primiţi, deoarece soţul meu a şi mărturisit.

Bineînţeles am declarat că asta-i imposibil, deoarece nici eu nici soţul meu nu am preluat de la nimeni bani.

Menyhart Ferenc m-a întrebat, folosind cele mai obscene cuvinte :„Dumneata eşti din Huedin? Să-ţi plesnească obrazul de ruşine bestie josnică, murdară. Nu-i aşa, [că] atunci când evreii erau duşi, ai plâns cu lacrimi cât pumnul? Aşa sunt ţăranii din Huedin. Marş în pivniţă la câine, acolo vei mărturisi”.

M-au ţinut două zile şi jumătate acolo, când Menyhart Ferenc a venit iarăşi încercând să mă facă să mărturisesc; eu bineînţeles repetam că la mine nu există nimic, el mă ameninţa cu internarea şi alte condamnări, apoi văzând că nu obţine nimic, m-a trimis acasă ca, într-o jumătate de oră să duc la poliţie bunurile evreieşti aflate la mine. Procedând întocmai, m-au lăsat acasă până la noi dispoziţii cărora nu le-a mai venit rândul.

Am făcut declaraţia de faţă conform adevărului, conştientă fiind de răspunderea mea în faţa legii.

 

                                                                                      Cu respect,

                                                                                    Szabo Gyulané

 

 

D E C L A R A Ţ I E

 

 

Subsemnatul Hevesi Miklos, Cluj, str. Pataki nr. 3 declar următoarele:

 

Imediat după târârea mea în ghetou la 4 mai 1944, cu prima ocazie am constatat că funcţionarul de la poliţie pe nume Urban care era totodată comandantul ghetoului, nutrea sentimente teribil de duşmănoase faţă de evrei.

Am fost martor ocular la următorul caz: într-o dimineaţă poliţiştii au trecut prin barăci şi i-au strâns pe toţi evreii care nu se simţeau bine – erau circa treizeci - pentru a ieşi la muncă. I-au cărat în faţa comandantului Urban căruia i-au raportat că i-au strâns pe evreii chiulangii din barăci.

Comandantul ghetoului, Urban i-a pus să se alinieze apoi le-a spus: „Ei evreilor, acum vă învăţ să trageţi palme!” L-a chemat pe unul dintre ei şi i-a tras o palmă zdravănă, cu cuvintele: „Iată evreule, aşa trebuie pălmuit! Du-te acum la tovarăşul tău şi trage-i o palmă asemănătoare, dar să fie la fel că de nu, mai încasezi una!”  Fireşte, nefericitul care a primit prima palmă nu a fost în stare să dea tovarăşului său o palmă care să-l mulţumească pe domnul comandant. L-a chemat iar pe respectivul şi i-a administrat încă o palmă zdravănă şi iar l-a  trimis înapoi la tovarăşii săi. Până la urmă nefericiţii trebuiau să tragă reciproc câte o bătaie soră cu moartea pentru ca să scape de ticăloşia comandantului Urban.

Acelaşi comandant Urban, atunci când evreii erau interogaţi să spună unde şi-au ascuns averea, i-a pus pe gealaţii săi poliţişti să-i caute pe evreii de la care să se poată fi luat totul. Am văzut că atunci când evreii erau interogaţi , numitul Urban se plimba în jos şi în sus în camera de interogatoriu, participând activ la realizarea interogărilor, în afară de faptul că el a fost cel care a dispus căratul victimelor la interogare.

După citire şi aprobare semnez menţionând că, după câte ştiu, domnul comandant Urban era funcţionar la poliţia din Kosice, fiind detaşat la Cluj pentru strângerea evreilor.

 

Cluj, 12 august 1945

                                                                                                            Hevesi Miklos   

 

 


d e p o z i ţ i a

 

martorei Krausz Magda

domiciliul: Cluj

6 Aprilie 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Am fost dusă în ghetou pe 5 mai 1944, de unde m-au deportat şi am ajuns acasă la sfârşitul lui martie după multe suferinţe.

Tarr Kazimir lucra la masa aflată imediat după intrare. Acolo se înregistrau datele şi se confisca totul. Băgau în buzunar tot ce confiscau: banii, obiectele de aur şi argintărie, ceasurile  şi celelalte valori. Nu au dat nici o adeverinţă despre nimic.

Cu o ocazie sora lui Tarr Kazimir care mi-era colegă la firma Hollo m-a prezentat lui. Văzându-l în ghetou, l-am rugat să fie amabil şi să rezolve ca, pe cheltuiala mea, însoţită de un poliţist, să fiu transportată la ghetoul din Reghin, vrând să fiu împreună cu părinţii mei. La care el mi-a răspuns ironic că nu e nevoie de asta deoarece în scurt timp şi aşa vom fi transportaţi la Kenyermezo [minciuna cu care au fost amăgiţi toţi cei deportaţi din Ungaria - nn] unde, toţi evreii din Nordul Ardealului vor fi împreună într-un lagăr de prizonieri. Deşi ei ştiau unde ajungem, nu ne-au atras atenţia, ci ne-au dat pe mâna germanilor. Tarr Kazimir şi tovarăşii săi erau în permanenţă beţi, duhneau a palincă.

Am expus cele de mai sus de bunăvoie şi după citire am semnat propria mea mărturisire.

 

                                                                                                Krausz Magda

 


 

d e p o z i ţ i a

 

martorului Maximilian Schönhaus

comerciant; etatea: 47 ani; domiciliul: Cluj

26 Noiembrie 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

În luna Mai 1944, s-a declanşat internarea evreilor din Cluj în ghetou. Familia mea compusă din soţie, fiică şi ginerele Schwartz Alexandru, nu a fost ridicată datorită faptului că noi stăteam în casa noastră proprie şi doi funcţionari de la poliţie - anume dr. Konczwald Tiberiu şi Borkay Ernő - ne-au protejat, dându-ne dovezi de rămânere în Cluj, sub motivul că, în caz de bombardament aerian, noi vom fi folosiţi la adunarea dărâmăturilor.

Învinuitul Horak Vilhelm pe atunci şef de stradă ca şi acum, privind apărarea pasivă a făcut la poliţie 6 reclamaţii împotriva noastră. Poliţia însă nu s-a sesizat, căci doi prieteni de ai noştri de acolo, au avut grijă ca reclamaţia lui să fie distrusă. Am stat astfel 24 zile acasă, însă învinuitul văzând că reclamaţiile lui împotriva noastră nu au nici un rezultat, a făcut reclamaţii împotriva celor doi funcţionari de la poliţie care ne sprijineau.

Între timp însă, a venit la spitalul evreiesc din Cluj strada Iaşilor, unde învinuitul era şef de  stradă, o maşină a Gestapoului german, pentru a ridica din Spitalul evreiesc pe unii evrei ce se găseau acolo internaţi.

Învinuitul, văzând maşina Gestapoului, s-a dus la membrii Gestapoului care erau cu acea maşină şi au reclamat că familia noastră până în prezent nu a fost ridicată şi că ar fi bine să vină şi să o ridice. Gestapoul fără nici o vorbă, a venit la locuinţa noastră şi au ridicat-o pe soţia mea Schönhaus Ermina, fiind internată în spital deoarece era bolnavă, iar eu împreună cu ginerele meu Schwartz Alexandru şi cu fiica mea Schwarz Miliana, am fost internaţi în ghetou. La câtva timp după internarea noastră în ghetou, a fost adusă şi soţia mea acolo şi apoi toţi patru am fost deportaţi în Germania. În Germania, atât soţia mea cât şi fiica mea au fost arse în crematoriu, de aceea de moartea lor socot vinovat pe Horak Vilhelm, căci fără reclamaţia lui, noi am fi rămas acasă căci, tocmai în acea noapte în care am fost ridicaţi, eram pregătiţi să trecem frontiera împreună, în România.

Altceva nu mai am de spus.

După citire stăruie şi semnează.

 

Acuzator public                                                                                Martor

Indescifrabil                                                                              Maximilian Schönhaus

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Mendelovits Leb

comerciant; etatea: 45 ani; domiciliul: Huedin

15 Mai 1946

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Cu ocazia deportării evreilor din Huedin în ghetou, întâmplată în anul 1944, luna Mai, 3, şi eu am fost ridicat de acasă cu întreaga mea familie de către o echipă condusă de către Szentkuti, care, prezentându-se la mine ne-a declarat arestată întreaga familie. Un băiat al meu era bolnav în spital mai dinainte cu trei luni, iar atunci când Szentkuti s-a prezentat la mine pentru motivul că nu am scos pe acest băiat al meu din spital am fost bătut de către acesta cu palmele. După aceasta ni s-a făcut percheziţie nelăsându-ne să ducem cu noi decât hainele care erau pe noi. Deasemenea şi o parte din alimente ni le-a dat afară din bagaj. După aceasta, am fost escortaţi în curtea bisericii evreieşti. Aicea, după ce am fost adunaţi mai mulţi, am fost supuşi unei percheziţii generale cu toţii căutând obiecte de valoare pe care pretindeau că le-am ascuns. Cel care a condus aceste percheziţii a fost Szentkuti, căci comandantul însărcinat cu deportarea noastră din Huedin era plecat în altă parte. Szentkuti Andrei cu ocazia percheziţiei ce ni s-a făcut, găsind la un copil al meu de 16 ani doi pengő de metal într-un buzunar despre care nici copilul meu nu ştia, a fost bătut de către acesta până ce l-au durut palmele, iar după ce a obosit a spus unui poliţist să dea şi el zicând că el este obosit. Tot aşa a păţit şi Kohn Haim la care a găsit 10 pengő fiind şi acesta bătut. Copilul meu a fost aşa de rău bătut că a ameţit nemaiştiind de el aşa că eu l-am dus afară. După ce am fost percheziţionaţi, am fost trimişi la ghetoul din Cluj cu nişte camioane. În ghetoul din Cluj s-au făcut interogări şi cercetări speciale în nişte camere de tortură care erau la intrarea în ghetou unde după sistemele bine cunoscute prin metodele aplicate căutau să stoarcă celor torturaţi declaraţii despre bijuteriile şi lucrurile de valoare ascunse. Evreii de la Huedin erau interogaţi şi torturaţi sub supravegherea sa personală de către Boldizsar Paul,  Szentkuti Andrei şi Orosz Iosif pe care îi vedeam aproape în fiecare şi în ghetou şi care deveniseră spaima ghetoului. Între persoanele torturate de aceştia l-am văzut personal pe Malek Salomon care, când a fost dus la interogatoriu a fost bătut iar mâna i-a fost strânsă între uşă în aşa mod că toate degetele erau vinete şi umflate.

Citindu-i-se şi declarând că este exactă, martorul semnează.

 

Acuzator public                                                                               Martor

Indescifrabil                                                                              Mendelovits Leb

 


denunţul

supravieţuitoarei Tenner Olga

5 Februarie 1946

 

 

Domnule Chestor,

 

Subsemnata Tenner Olga deportată, în prezent domiciliată în Cluj, str. Kossuth L. M. Foch nr. 52, după ce în ziua de 9 Ianuarie a.c. m-am reîntors din deportare şi anume din tabăra Bergen-Belsen din Germania, sub nr. 2296/1946 am depus la Onorata Poliţia Serviciul de Siguranţă o plângere contra soţiei lui Báthori Ştefan, domicilată în Cluj, str. Moldovei (Varga) nr 14, pentrucă această femeie a fost aceea care, în luna Iulie 1944, m-a denunţat unui poliţist şi a insistat pentru arestarea mea, pentru a fi deportată.

Contra numitei s-a şi pornit procedura şi în prezent este deferită Tribunalului Poporului.

După cum am aflat de când sunt acasă şi mai ales după ce am înaintat plângerea mea de mai sus, am mai aflat că nu numai soţia lui Báthori Stefan este de vină în denunţarea şi deportarea mea, ci şi bărbatul ei, BÁTHORI STEFAN, domiciliat la adresa de mai sus, deoarece atunci când deja autorităţile maghiare au terminat cu deportarea şi eu deja eram scăpată, tocmai când, pentru a mă putea salva definitiv, voiam să plec într-o comună, au venit pe stradă Báthori Stefan şi soţia, şi Bathori Stefan a fost acela care a atenţionat-o pe soţia sa că m-a observat şi că încă sunt liberă. El s-a dus repede la Poliţie să mă denunţe, iar pe soţia sa a lăsat-o să mă urmărească ca nu cumva să dispar până vine poliţistul să mă prindă. În felul acesta a şi reuşit să mă prindă cu poliţistul deoarece, după cum am arătat, soţia numitului m-a urmărit până am ajuns la locuinţa mea, iar el a trimis pe poliţistul, care a şi venit, şi în ziua de 27 Iulie m-a arestat.

Toate acestea le ştiu de la soţia Semerian, domiciliată în Cluj, str. Varga nr. 14, căreia ei i-au povestit cum m-au prins.

După atâtea grozăvii peste care am trecut din vina lor, şi după ce am pierdut numai din cauza lor toată averea mea câştigată cu mâna mea ca croitoreasă şi anume mobilă modernă pentru două camere combinate, cu tot aranjamentul de locuinţă, 10 covoare mici şi mijlocii persane făcute în ţară, perdele, două cilare, 2 plăpumi, 1 palton de iarnă, 1 palton de primăvară, 3 costume, mai multe haine, albituri de pat şi altele, una maşină de cusut, materiale pentru haine de damă într-o ladă, mai multe perne de podoabă, porţelanuri şi alte vase şi multe lucruri mărunte şi de valoare ce le aveam în locuinţa mea din str. Morii nr. 30.

Am anunţat în denunţul meu anterior că paguba mea, numai în parte calculată, este de minimum 8 000 000 lei, însă dacă calculez tot ce am pierdut şi dacă socotesc suferinţele peste care am trecut numai din vina lor şi numai datorită lor, n-aş putea fi despăgubită nici cu 20 000 000 lei.

Cer cu onoare să binevoiţi a porni procedura şi contra lui Báthori Stefan şi a-i obliga pe ambii să mă despăgubească, din casa lor ce o au în Cluj, str. Moldovei (Varga) nr 14, rugându-vă cu onoare să binevoiţi a dispune aplicarea sechestrului penal asupra averii lor.

 

   Cu stimă,

Tenner Olga


d e p o z i ţ i a

 

martorei Tenner Olga

croitoreasă; etatea: 37 ani; domiciliul: Cluj

2 Noiembrie 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

 

În anul 1944, când se făceau internările în ghetou, eu trăiam cu logodnicul Istvanovici Desideriu, care era de origine maghiară, astfel - neştiind nimeni că sunt evreică - am scăpat de internare. Atunci locuiam în str. János Zsigmond nr. 30, şi vis-a-vis de mine stătea inculpata Báthori Elena cu familia ei, care venea des în curtea noastră având nişte familii prietene. Prin 15 Mai 1944, fiindcă logodnicul meu era concentrat şi voiam să mi se piardă urma, m-am mutat în str Gh. Bariţiu nr. 30, dându-mi numele de Istvanovici Olga. Fiindcă totuşi mă temeam, în ziua de 27 Iulie 1944, mi-am cumpărat bilete la autobuz să plec într-o comună pentru a-mi pierde urma, iar când m-am întors spre casă, am fost văzută de inculpata şi soţul ei pe când treceau spre casă. Inculpata m-a urmărit fără ca eu să ştiu iar soţul ei a plecat după poliţist.

După câteva minute a venit un poliţist şi a întrebat pe portăreasă, soţia lui Toth Iosif, dacă locuieşte aici Tenner Olga, la care portăreasa a răspuns că nu este decât Istvanovici Olga. Eu, fiindcă era deschis geamul, am auzit prin geam dar fiindu-mi frică, n-am ieşit afară ci am închis uşile. Când portăreasa a spus că este numai Istvanovici Olga, inculpata a răspuns poliţistului că eu sunt acolo. Aceste cuvinte le-am auzit prin geam şi ştiu că inculpata le-a pronunţat deoarece în curte nu erau decât ea, portăreasa şi poliţistul.

Poliţistul a urcat la etajul II la mine, a sunat vreo jumătate de oră dar eu, fiindu-mi frică, n-am deschis, totuşi fiindcă poliţistul s-a enervat - am deschis. El mi-a ordonat să merg cu el şi dacă sunt exceptată voi fi lăsată liberă. Când am coborât scările, în curte am găsit pe inculpata Báthori Elena care aştepta şi adresându-mă inculpatei am întrebat-o dacă-i fericită că m-a denunţat, ea mi-a răspuns „da”, şi dacă au plecat jidanii „să plece toţi” după care, adresându-se poliţistului, i-a spus că dacă va fi nevoie ea va merge la Poliţie să declare; la care poliţistul a răspuns că nu este nevoie şi că dacă va fi nevoie o va chema.

Am fost dusă la poliţie, fără să fiu întrebată ceva, am fost băgată la închisoare - unde am stat 4 zile - după care am fost dusă în lagărul din str. Ipar, unde am stat 2 săptămâni, de unde am fost dusă la Budapesta şi închisă, apoi după alte 2 săptămâni am fost mutată în Kistarca – lângă Budapesta unde am stat până la venirea guvernului Szálasi, când, pe jos, am fost dusă în Germania – la Dachau şi apoi la Bergen-Belsen, de unde am venit acasă la l9 Ianuarie 1946.

Casa mea din str. Gh. Bariţiu 30. a fost în acest timp devastată astfel că, la întoarcere, n-am mai găsit nimica.

Citindu-i-se şi declarând că este exactă, martorul semnează.

Acuzator public                                                                             Martor

Indescifrabil                                                                              Tenner Olga


 

 

D E C L A R A Ţ I A

 

martorei Toth Ana

comerciantă; etatea: 38 ani; domiciliul: Cluj

23 Ianuarie 1946

 

Subsemnata Toth Ana în etate de ani 38, fiica lui Maczalak Coloman şi Bakos Rozalia, de profesiune comerciantă de haine uzate, declar următoarele:

În anul 1944, luna Iulie a venit un gardian public maghiar în casă la noi, str. Bariţiu nr. 30, unde am fost portăreasă. Gardianul a căutat pe TENNER OLGA. Eu am răspuns că, aici nu stă nimeni cu numele Tenner Olga şi eu nici nu o cunosc. Atunci, gardianul mi-a spus că nu se poate, că eu nu cunosc, că el a fost trimis aici. Eu am spus că nu stă Tenner Olga, ci numai Istvanovits Olga. Gardianul mi-a cerut cartea de imobil, dar şi acolo numai Istvanovits Olga era trecut. Atunci gardianul m-a chemat şi ne-am dus la o familie la parter, dar şi acolo am primit răspunsul că nu locuieşte. Gardianul a plecat până la poartă şi a spus la o femeie care stătea acolo, că aici nu locuieşte decât Istvanovits Olga. Atunci, femeia a răspuns că, ea ştie că acea Istvanovits Olga este Tenner Olga, că ea trăieşte cu sergentul Istvanovits. Atunci, gardianul s-a întors şi m-a chemat să mă duc ce ea la etaj, ca să căutăm pe Tenner Olga. Mai amintesc că, ea a deschis uşa după ce am sunat şi după ce gardianul a întrebat-o a mărturisit că ea este Tenner Olga şi a mai spus, că a fost botezată ca copil de 4 ani.

Ştiu că Tenner Olga a fost ridicată de gardian. Sosind la poartă, d-ra Tenner Olga a spus la [întrebat-o pe] femeie dacă acum îi pare bine că a dat-o pe mâna poliţiei, iar femeia a răspuns că dacă evreii ceilalţi au fost duşi, să fie dusă şi ea.

Mai declar că, în luna Mai 1945 am mai fost chemată şi ascultată la poliţie şi la Tribunalul Poporului în această chestiune, dar pe atunci d-ra Tenner Olga nu sosise încă din deportare. Fiind ea acasă, ea poate preciza mai sigur, pe denunţătoarea ei. Eu ştiu că femeia a purtat un pieptar, a avut năframă neagră pe cap, dinţii din faţă erau mari.

Eu, din partea mea nu pot preciza dacă, femeia Báthori Elena care mi-aţi prezentat-o a fost denunţătoarea sau soţia lui Peter Gheorghe, care a fost judecată în luna Mai 1945, fiindcă seamănă una cu cealaltă.

Aceasta îmi este declaraţia pe care o susţin şi o semnez.

 

Comisar                                                                       Toth Jánosné

Indescifrabil                                                                 

 

d e p o z i ţ i a

 

martorului Salomon Arpad

transportator; etatea: 43 ani; domiciliul: Cluj

4 August 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

 

Moşia din Aszupatak eu am ţinut-o împreună cu fratele meu Ernest în tovărăşie cu Bonyhai Istvan. Întâi la conacul din Aszupatak s-a stabilit numai familia fratelui meu Ernest, mai târziu însă, când au venit armatele germane în Cluj, m-am mutat şi eu cu familia mea, adică cu soţia şi copilul meu  tot acolo. Noi am lucrat în bună înţelegere cu Bonyhai Istvan şi niciodată n-am avut cu el nici un conflict. Acesta, în ultimul timp, era concentrat ca ofiţer în armată. El niciodată n-a stat la Aszupatak şi n-a venit acolo decât de câteva ori.

Când a început prigoana contra evreilor în anul 1944, în luna Mai eu am fost concentrat la un detaşament de muncă obligatorie la Cluj împreună cu fratele meu Ernest. Atunci noi lucram cu o căruţă toată ziua la Cluj, iar noaptea ne înapoiam la Aszupatak. Pe la sfârşitul lui Mai, noi am fost trimişi la un detaşament de lucru; întâi la Baia Mare, iar mai târziu la Oradea. Acest detaşament era însărcinat cu lucrările căilor ferate. Cam pe la 6-7 Iunie, în gara Oradea a sosit un tren cu evreii deportaţi din Cluj. O femeie m-a strigat pe nume şi atunci eu, împreună cu Ernest, ne-am dus la acel tren şi acolo, într-un vagon, spre groaza noastră; ne-am găsit soţiile şi copii. Am dat peste un jandarm bun la inimă şi acesta ne-a permis, atât mie cât fratelui meu, să stăm de vorbă cu familiile noastre tot timpul cât trenul a staţionat în gară.

Soţia mi-a povestit că sâmbătă, 3 Iunie 1944, Bonyhai Istvan i-a pus în vedere atât ei cât şi soţiei fratelui Ernest să plecăm de acolo cu toate rudele noastre pentru că îi trebuie lui casa. Într-adevăr, de vreo 2 zile, la Aszupatak s-a mutat atât Bonyhai Istvan cât şi unchiul acestuia, Bonyhai Alexandru împreună cu soţia şi cu Irma Enyedi. Soţia mea a început să plângă şi s-a rugat de el să-i {nu-i} dea afară de acolo deoarece n-au unde merge. Atunci Bonyhai Istvan i-a spus să plece unde ştie şi că dacă nu părăseşte conacul atunci el va şti ce să facă ca ei să nu mai fie acolo.

A doua zi, Duminică 4 Iunie, după amiază la orele 6, familia mea s-a pomenit cu un camion încărcat cu poliţişti în curtea moşiei. Poliţiştii, întâi au trecut {pe la} Bonyhai Istvan, care tocmai se bărbierea în camera sa, iar după aceea au venit în camerele unde au stat familiile noastre pe care le-au îmbarcat în camion şi le-au dus la poliţie. Pe atunci, la Aszupatak, împreună cu familiile noastre, au mai stat şi câteva rude de ale noastre mai îndepărtate, fiind cu toţii 13 persoane. Soţia mea mi-a povestit că, a doua zi dimineaţă, ea a fost bătută şi schingiuită de detectivii Szatmari şi Gombos de la Chestura poliţiei Cluj, care căutau s-o forţeze să-i spună unde are ascunşi banii şi valorile. Când la un moment dat unul dintre cei doi detectivi a ieşit din cameră, soţia mea a observat-o pe Irma Enyedi care se afla în camera vecină. Atât în tren, cât şi în lagărul din Auschwitz împreună cu soţia mea a stat şi cumnata mea Tessler Estera, care astăzi locuieşte în Piaţa Toldi Miklós din Cluj şi care a vorbit mult cu soţia mea despre rolul lui Enyedi Irma în ridicarea lor de la moşia Aszupatak.

Citindu-i-se şi declarând că este exactă, martorul semnează.

 

Acuzator public                                                                             Martor

Indescifrabil                                                                              Salomon Arpad

 

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Millich Iosif

muncitor; etatea: 32 ani; domiciliul: Cluj

23 August 1945

 

[…………………………………………………………………………………………………….]

Eu am fost băgat servitor la Salamon Ernest din luna Aprilie 1942, de când el a intrat în tovărăşie cu Bonyhai István la moşia din Aszupatak. La conac, s-a stabilit cu locuinţa numai familia lui Salamon, Bonyhai István locuind în oraş. Bonyhai István, în tot timpul cât am stat eu acolo, n-a dat pe la Aszupatak decât de vreo 3-4 ori. Eu ştiu că el se înţelegea bine cu Salamon Ernest şi n-a avut cu acesta niciodată nici un fel de conflict. Pe Irma Enyedi, eu n-am văzut-o la moşie decât în seara de vineri, 2 Iunie 1944, când ea, împreună cu Bonyhai Alexandru şi soţia acestuia au venit cu toate bagajele lor, refugiindu-se acolo de la Cluj, din cauza bombardamentului aerian care a avut loc în ziua aceea. Tot atunci a venit şi Bonyhai István.

Duminică dimineaţa, am văzut-o pe dna Salamon plângând şi foarte tristă şi atunci l-am întrebat pe Bonyhai István de ce plânge dna Salamon. Acesta mi-a răspuns că ea plânge din cauza că el, azi dimineaţa, i-a pus în vedere că toţi evreii de la moşie să plece unde ştiu ei, pentru că lui îi e frică de răspundere, mai ales că el era atunci concentrat ca ofiţer în armată. Aceasta s-a întâmplat în ziua de 4 Iunie. În ajun, seara, a venit la moşie din Cluj şi Enyedi Irma, care, după ce a dormit în noaptea aceea în curtea moşiei, a doua zi, cam pe la orele 2 după masă, a plecat la Cluj pe jos. Atât sâmbătă seara cât şi duminică dimineaţa, eu am văzut-o vorbind cu dna Salamon. Eu nu ştiu despre ce au vorbit cele două femei. Cam pe la orele 6, în ziua de duminică 4 Iunie, ne-am pomenit cu un camion cu 3 poliţişti, care l-au întrebat pe Bonyhai István ceva ce n-am auzit eu, însă l-am văzut pe el arătând cu mâna spre camera unde stăteau familia Salamon. După aceasta, cei trei poliţişti i-au ridicat pe toţi evreii care locuiau pe moşie: 7 femei, un bărbat şi vreo 5-6 copii. Unul din cei trei poliţişti zbiera tare la evrei şi am văzut că femeile plângeau în timp ce se îmbarcau în maşină.

[ ........................................................................................................................................ ]

După plecarea familiei Salamon am văzut că Bonyhai István, cu o căruţă a moşiei, a cărat personal vreo 7 saci de făină albă pe care i-a dus la Cluj şi i-a descărcat la locuinţa sa de pe str. Árpád nr 9. Aşa mi-a spus Kovács, o calfă din măcelăria lui Bonyhai Alexandru, care a dat ajutor lui Bonyhai István la acele transporturi. Acesta a mai cărat tot aşa încă vreo 700 kg de porumb şi 1300 kg orz precum şi vreo 2000 de kg de ovăz. Salamon a avut 4 cai şi două vaci. Armata ungară a luat un cal. Un cal a fost vândut de Bonyhai István în piaţă la Cluj cu 1500 de pengő, iar cele 2 vaci împreună cu cei 2 cai rămaşi la moşie, le-a luat cu el Bonyhai István când s-a retras împreună cu armata ungară. De asemenea, Bonyhai István a ridicat de pe moşie şi patru căruţe, proprietatea lui Salamon. Împreună cu cele 4 căruţe el a luat şi 4 hamuri de curele. Altceva el n-a luat de pe moşie. Enyedi Irma n-a luat nimic de pe moşie. Eu nu ştiu dacă Bonyhai István i-a dat ceva lui Enyedi Irma din lucrurile luate de pe moşie.

Familia Salamon, la ridicarea lor, a lăsat în casă 4 paturi, un şifonier, vreo 2 covoare aşternute pe jos, precum şi câteva coşuri pline şi legate. Din acestea, paturile complete şi cele 2 covoare le-a luat Bonyhai István, iar coşurile şi şifonierul le-a luat poliţia.

Altceva nu ştiu în cauză.

Citindu-i-se depoziţia şi declarând că este exactă, martorul semnează.

 

Preşedinte                                                                                    Martor

Indescifrabil                                                                              Millich Iosif

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Ambrus Ioan Timár

plugar; etatea: 57 ani; domiciliul: Huedin

16 Mai1946

 

[……………………………………………………………………………………………………]

Îmi menţin în întregime declaraţiile date şi luate la chestura poliţiei Huedin, în limba maghiară şi care se găsesc ataşate la dosar, cu completările următoare:

Soţia mea Veres Elisabeta, pentru obiectele evreieşti depuse în casa noastră spre păstrare, a fost aşa de rău maltratată la poliţia Huedin, încât după ce a venit de la interogatoriu, a fost tulburată la minte fiind nevoit să o transport cu salvarea la Clinica Psihiatrică din Cluj. A fost tot bolnavă din această cauză timp de un an şi jumătate în aşa măsură şi {atât de} grav, că nu putea fi lăsată singură acasă, iar după un an şi jumătate a decedat. Nu-mi pot închipui şi nu-mi dau seama ce mijloace de tortură i-au aplicat la poliţie pentru ca să stoarcă de la ea unele lucruri în legătură cu obiectele evreieşti, căci după cum am amintit mai sus, din acel moment nu am mai putut să vorbesc pe înţeles cu dânsa.

Când am venit seara de la lucrul câmpului, l-am găsit la mine acasă pe Szentkuti care ieşea din curtea mea însoţit de un alt poliţist. După deportarea evreilor din Huedin, la cîteva zile au venit la fosta locuinţă a deportatului Nusbacher Ludovic care a locuit în casa mea, Boldizsar Paul însoţit de alte persoane şi au rupt sigiliul de pe uşă ducând din casa deportatului mai multe obiecte. Eu am atras atenţia lui Boldizsar Paul asupra faptului că pentu ce a rupt sigiliul iar acesta m-a înjurat şi apostrofat cu cuvinte urâte aşa că am plecat în casă nemaivoind să văd ce lucrează.

Citindu-i-se şi declarând că este exactă, martorul semnează.

 

Acuzator public                                                                                               Martor

Indescifrabil                                                                                          Ambrus Ioan Timár

 


d e p o z i ţ i a

 

martorului Grosz Ferdinand

farmacist; domiciliul: Tg Mureş

16 Aprilie 1946

 

[……………………………………………………………………………………………………].

La 22 Mai 1944, am fost deportat de autorităţile fasciste ungaro-hitleriste din Târgu Secuiesc, judeţul Treiscaune, împreună cu toată familia în lagărul de exterminare de la Auschwitz, unde au pierit părinţii şi majoritatea rudelor mele.

Declar mai departe că, la Auschwitz, l-am întâlnit pe farmacistul Victor Capesius din Sighişoara – fost reprezentant al firmei Bayer pentru România – îmbrăcat în uniforma SS cu rangul de maior – Sturmbannführer. În această calitate, numitul Victor Capesius fiind şi şeful farmaciei spitalului SS din Auschwitz, făcea servicii şi la selectarea transporturilor sosite acolo, trimiţând astfel zilnic mii şi mii de oameni, femei, copii şi bătrâni în camerele de gaze [gazare n.n.].

Declaraţia mea de mai sus se bazează pe fapte concrete, dat fiind că subsemnatul am fost ales - din întâmplare - să lucrez ca farmacist direct sub comanda numitului şi venind astfel zilnic în contact cu dânsul, am cunoscut timp de trei luni programul lui precis de activitate.

Despre cele de mai sus având cunoştinţă certă, sunt gata a le întări oricând şi cu jurământ.

 

Grosz Ferdinand

Legalizat de Notar Public

Dr. Albert Kovácsy


I N F O R M A R E

privind acuzatul Capesius Victor

 

Comitetul Democratic Evreiesc

Sighişoara

 

Onor. Secţia Contencios

COMITETUL DEMOCRAT EVREIESC REGIONALA

CLUJ

 

La adresa Dvs nr P-549/1946 din 26 Martie 1946, aici alăturat

Avem onoarea de a Vă trimite 3 (trei) declaraţii cu privire la VICTOR CAPESIUS, farmacist din Sighişoara, fost reprezentant al Firmei “Bayer” pentru România, momentan absent, înrolat ca voluntar în armata hitleristă cu gradul de maior SS.  Familia lui trăieşte nestingherită în acest oraş. După informaţiile noastre, este coproprietar la farmacia “Capesius”, sunt foarte bine înstăriţi, trăiesc în mare lux, cu relaţii la Bucureşti. După informaţii necontrolabile, acest criminal de război se ascunde în Ardeal (jud Braşov- Sibiu-Făgăraş), de unde dă semne de viaţă soţiei şi copiilor lui, care îl aşteaptă.

 

Susnumitul fost maior SS este din Sighişoara şi a făcut serviciu în grad de comandant al farmaciei din lagărul de exterminare din Auschwitz. În afară că a conlucrat cu ceilalţi prim-călăi: dr. Klein şi dr. Mengele, VICTOR CAPESIUS A FĂCUT SINGUR, ÎN NENUMĂRATE RÂNDURI, SELECŢII LA NOILE TRANSPORTURI SOSITE LA AUSCHWITZ TRIMIŢÂND ASTFEL SUTE DE MII DE CORELIGIONARI, COPII, BĂTRÂNI, FEMEI, BOLNAVI ÎN CAMERELE DE GAZARE ŞI CREMATORIU.

 

Ţinem de datoria noastră să Vă facem cunoscut acest lucru important, CU RUGĂMINTEA VIE DE A INTENTA IMEDIAT ACŢIUNE PRIN SECŢIA DVS. CONTENCIOS, TRIBUNALULUI POPORULUI, PENTRU A FI CONDAMNAT (CHIAR ŞI ÎN LIPSĂ).

 

De altfel, foarte mulţi coreligionari întorşi de la Auschwitz, vor cunoaşte numele acestui ucigaş al părinţilor şi copiilor noştri. În oraşul nostru avem numai 4 deportaţi la Auschwitz.

 

Declaraţiile aici anexate sunt cu atât mai mult valoroase, pentru că din întâmplare, declaranţii au lucrat tocmai în imediata apropiere a criminalului Capesius.

 

În speranţa că am servit .lupta sfântă împotriva fasciştilor, Vă rugăm să binevoiţi a ne informa despre felul cum aţi rezolvat această chestie, care mai ales pentru noi este de o capitală importanţă.

Vă salutăm frăţeşte

Preşedinte Secretar

Indescifrabil Indescifrabil

D E C L A R A Ţ I E

 

Privind cazul lui dr. Boldizsar Pal, fost consilier

pentru alimentaţia publică din Huedin

 

 

Subsemnata Noti Gezané, n. Fischer Iren din Huedin, str. Kossuth nr. 86 depun următoarea acuzaţie penală împotriva lui dr. Boldizsar Pal:

La 3 mai 1944, cu ocazia ghetoizării desfăşurate la Huedin, Boldizsar Pal, ca organizator al operaţiei respective şi-a început activitatea deja la data sus-amintită.

1.         La indicaţiile sus-numitului au fost efectuate examinări interne ale tuturor femeilor şi copiilor, subliniez că acea examinare brutală a fost executată până şi asupra  bebeluşilor. Până şi în ziua de azi îmi sună în urechi ţipetele copilaşilor.

2.         El nu a omis să-şi manifeste brutalitatea nici cu ocazia transportării noastre de la Huedin efectuate pe camioane germane tot la indicaţiile sale. Când mama mea care era bolnavă a fost aşezată în maşină şi am dorit să mă sui lângă ea, Boldizsar Pal mi-a dat un brânci spunând: „Dispari de aici curvă împuţită de jidancă, că-ţi dau un picior în cur că te faci lalea”.

3.         Aflându-ne în ghetoul de la Cluj, într-o zi am aflat îngrozită că Boldizsar Pal şi-a făcut apariţia. La câteva minute după ce aflasem, prezenţa lui Boldizsar Pal s-a şi făcut simţită. A venit rândul la interogarea evreilor de la Huedin aflaţi în ghetou. După fiecare interogare victimele inconştiente în urma bătăilor erau scoase pe targă.

Printre victime se afla şi sora mea, Fischer Margit care după torturile respective a fost scoasă de asemenea în stare de inconştienţă. După ce şi-a revenit, la îndelungatele mele insistenţe a povestit grozăviile îndurate în cursul audierii, respectiv {al} interogării de către Boldizsar.

Detaliile interogării sunt următoarele: La intrarea surorii mele în  birou, Boldizsar Pal a primit-o cu întrebarea „Mă cunoşti?” la care sora mea a răspuns, în mod firesc, cu da. La care Boldizsar i-a spus râzând: „Nici vorbă să mă cunoşti curvă evreică, doar acum mă vei cunoaşte”, apoi a întrebat-o unde a ascuns obiectele de valoare, la care sora mea a răspuns că nu le-a ascuns nicăieri. Atunci Boldizsar i-a croit două palme uriaşe încât din gura surorii mele au sărit doi dinţi, apoi a scos o listă şi a dat citire inventarului privind obiectele de valoare predate pentru păstrare de către sora mea lui Ilosvai Karoly din Huedin, întrebând-o de ce nu a mărturisit asta de la bun început, apoi fără să aştepte vreun răspuns, a apucat-o de păr, a trântit-o la podea şi a început să dea în ea fără milă cu piciorul, iar când sora mea a început să se vaite de durere, Boldizsar i-a ordonat să scoată ciorapii pe care i-a înghesuit în gură, apoi a pus ca picioarele ei goale să fie lovite cu ciomagul de cauciuc; între timp şi-a pierdut cunoştinţa, apoi, când şi-a revenit, la ordinul lui Boldizsar a trebuit să se ridice în picioare şi a pus să i se bage creioane între degetele de la mâini pe care i le-au strâns; din cauza torturii iar a leşinat, iar când şi-a revenit deja se afla în baracă. Dar domnul Boldizsar nu a omis să afirme că în curând se vor întâlni din nou, ceea ce nu s-a mai întâmplat deoarece la câteva zile după interogatoriu am fost deportaţi din ţară.

Solicit organele în drept să facă posibil ca sus-numitul să-şi poată respecta promisiunea, deci să ne putem întâlni într-adevăr azi când legislaţia socială ne-a reaşezat în drepturile noastre fireşti şi cu ajutorul acestor legi îl voi putea trage la răspundere pe Boldizsar Pal pentru nelegiuirile comise în trecut cu sora mea şi atâtea alte sute de fraţi de ai noştri.

În speranţa că declaraţia mea va ajunge în mâinile unei autorităţi care va judeca faptele umane în fond,

                                                            Cu respect,

                                                            Noti Gezané

Huedin, 14 iunie 1945    


P L Â N G E R E

 

împotriva unor funcţionari ai poliţiei din Huedin

făcută de către supravieţuitorul

Ambruş Janos

2 Iulie 1945

 

Subsemnatul Ambrus Janos, din Huedin, str. Nagy depun următoarea plângere împotriva foştilor localnici din Huedin: Menyhert Ferenc - inspector de poliţie, dr. Orosz Jozsef- şeful poliţiei şi Szentkuti Andras - detectiv care, în anul 1944 au lucrat la poliţia din oraşul nostru, conducând investigarea bunurilor ascunse şi predate ale evreilor deportaţi.

După evacuarea evreilor din localitate, conducerea oraşului, prin baterea tobei, a adus la cunoştinţa populaţiei că trebuie predate autorităţilor toate bunurile mobile preluate de la evrei pentru păstrare, refuzul având drept consecinţă internarea.

Luând la cunoştinţă cele de mai sus, soţia mea s-a dus la primărie şi a declarat că, la cererea localnicei evreice Nussbacher Klari, deportată, am preluat pentru păstrare diferite obiecte. A primit indicaţia să plece acasă, să întocmească o listă privind bunurile respective pe care să o predea. Soţia mea a procedat întocmai, dar în timp ce întocmea lista au apărut la noi Szentkuti Andras, un detectiv din localitate însoţit fiind de poliţistul Csaki. Şi, în ciuda faptului că soţia mea le-a explicat că tocmai pregăteşte lucrurile pentru a fi predate, Szentkuti a ameninţat-o grav, printre altele că ni se va lua toată averea şi vom fi internaţi pentru a fi preluat bunuri evreieşti, apoi a pus să împacheteze toate lucrurile care au fost luate, iar soţia mea fost escortată la poliţie.

În scurt timp soţia mea s-a întors acasă, a strâns toate obiectele lipsite de valoare primite de copiii noştri în dar, şi speriată de moarte a luat din mâinile copilului cele două creioane dăruite fetiţei noastre şcolăriţe .şi le-a dus şi pe acelea la poliţie.

Mai târziu, când s-a întors de la poliţie, soţia mea era ieşită din minţi. Din acel moment nu a mai fost în stare să-mi poată împărtăşi evenimentele care au avut loc la poliţie în legătură cu interogarea ei şi cărora le căzuse victimă ea şi cei doi copii  care-şi pierduseră mama.

[ ………………………………………………………………………………………….. ]

Solicit ca autorităţile democratice să creeze posibilitatea ca cei responsabili pentru gravele prejudicii aduse mie şi familiei mele să fie judecaţi de către Tribunalul Poporului din localitate [din Cluj - nn] pentru a primi pedeapsa cuvenită.

Ambrus Janos

Semnătura

Indescifrabilă


D E C L A R A Ţ I E

 

 

Subsemnatul Hunyadi Istvan, şeful gării din Huedin, depun următoarea plângere privind atitudinea injurioasă a dr. Karpati Jozsefné fostă locatară din Huedin, dr. Orosz Jozsef fost comandant al poliţiei din Huedin şi Menyhart Ferenc fost şef de grup la poliţie, care în 1944, sub regimul fascist, au pus în aplicare în modul cel mai brutal dispoziţiile regimului.

Depunerea declaraţiei mele nu este determinată nici de o răzbunare personală nici de vreo influenţă externă –  ea fiind provocată de comportamentul susnumiţilor lezând demnitatea umană.

Susnumiţii domni şi-au exprimat ura lor de rasă cu ocazia ghetoizării evreilor din localitate şi - folosindu-se de situaţia produsă prin deportarea acelor nefericiţi - şi-au pus în aplicare intenţiile jefuind bunurile mai valoroase ale acelor evrei, vânzându-le sau luându-le cu ei.

Voi dovedi aceste fapte prin cele întâmplate mie şi familiei mele:

Cu ocazia ghetoizării, mai mulţi evrei, cunoştinţe bune de ale noastre, conştienţi de atitudinea mea democratică mi-au predat din locuinţele lor pentru păstrare diferite obiecte de valoare.

Vecinii noştri, dr. Karpati Jozsef şi soţia, care au avut prilejul să cunoască situaţia, m-au denunţat {fapt} în urma căruia am fost escortaţi la poliţie unde Menyhart Ferenc şi Orosz Jozsef personal ne-au luat în modul cel mai brutal la interogatoriu. Întrucât soţia mea a făcut o criză de nervi şi plângea spasmodic, eu am declarat ce obiecte am preluat pentru păstrare de la evreii deportaţi. După ce am dat declaraţia, la ordinul celor de mai sus  soţia mea a fost pusă să aducă lucrurile păstrate în locuinţa mea. Pentru a căra lucrurile la poliţie, în mod ruşinos a trebuit să facă mai multe drumuri prin oraşul unde până atunci mă bucurasem de respect general. La poliţie, Menyhart Ferenc a întrebat-o pe soţia mea de ce a vrut să păstreze aceste lucruri ale evreilor cu trecut murdar, la care soţia mea a răspuns că proprietarii respectivi îmi promiseseră că, dacă situaţia se va schimba, mă vor recompensa pentru favoarea făcută; la care, Menyhart Ferenc ameninţând-o cu biciul, i-a spus râzând: „Bestie comunistă, nu apuci tu ca hoarda rusească, tovarăşii tăi să calce pe aici”. Ca urmare, am fost internaţi, însă, la intervenţia avocatului budapestan dr. Albrecht Ferenc soţia mea a reuşit să obţină puţină libertate pe motiv că s-a constatat că suferea de cardiopatie organică.

Eu am fost ţinut în detenţie timp de o săptămână la Huedin, de aici am fost transferat la penitenciarul de la Cluj, unde am stat cinci săptămâni, apoi am fost azvârlit pe zece zile într-o pivniţă de la Budapesta ca pe urmă să stau opt săptămâni în închisoarea de la Nagykanizsa, datorând eliberarea noastră definitivă preluării puterii de către glorioasa Armată Roşie.

Mai doresc să menţionez că, o mare parte, cea mai valoroasă a bunurilor evreilor deportaţi, se află la dr. Karpati Jozsefné la care poliţiştii le cărau seara, în geamantane mari,  din dispoziţia lui Orosz şi Menyhert. Am văzut efectuarea acestor transporturi, locuinţa noastră aflându-se vizavi de [cea] a familiei Karpati.

De asemenea am aflat personal că Boldizsar Pal, fost consilier local în domeniul alimentaţiei publice, şi Kiraly Istvan fost inginer al oraşului cu o ocazie au declarat într-o societate mai mare că pentru crima mea nu am primit pedeapsa cuvenită. Că aş fi meritat să fiu împuşcat în cap şi totodată că Orosz Jozsef şi Menyhart Ferenc copoi la poliţia locală au preluat şi transportat în altă parte obiectele de mare valoare jefuite de la evrei.

Menyhart Ferenc, care după deportarea evreului Kanner Jenő s-a mutat în locuinţa acestuia, după plecare a luat cu el întregul echipament bogat aflat în acea locuinţă.

Pe Szentkuti,  care s-a mutat în locuinţa lui Halberg Bernat tot din localitate, l-am văzut de mai multe ori purtând hainele acestuia, iar la refugiu a luat cu el valorile găsite în casă.

Rog autorităţile competente să tragă la răspundere, pentru crimele lor, pe aceste elemente fasciste şi să facă posibil ca să fie condamnaţi acolo unde au comis crimele, deoarece numai în acest fel ar oferi justiţia satisfacţie populaţiei împilate de către mercenarii germanilor.

 

Huedin, 11 august 1945

Semnat:

Hunyadi Istvan,

preşedintele P.S.D. din oraşul şi plasa Huedin

şi al sindicatului C.F.R

 

Hunyadi Istvanne,

vicepreşedintele secţiei din oraşul şi plasa Huedin al F.N.D.


D E N U N Ţ

 

Uniunea Centrală Generală a Comercianţilor

                        Maghiari

Budapesta, V., str. Dorottya 1

Budapesta, la 19 Iunie 1945

 

On.

            Diviziunea poliţiei de siguranţă

            a Poliţiei de Stat Ungare

                                               

                                                            Budapest, VI

                                                            Andrassy ut 60.

 

 

Uniunea noastră denunţă pe numitul dr. Bereczky Ernest, în prezent domiciliat în Budapesta, IX, str Ráday nr 32, et IV, apt 5, care în anii 1940 – 1944 a funcţionat ca Secretar General al Camerei de Comerţ şi Industrie din Cluj.

În această calitate numitul în sensul strict al cuvântului, a executat complect distrugerea comerţului din Cluj.

1.      Înainte de toţi, de unul singur şi primul în întreaga ţară, a evacuat din arterele principale pe comercianţii evrei şi în termen de 14 zile le-a luat magazinele.

2.      În domeniul retragerii brevetelor industriale a luat o iniţiativă într-o epocă în care încă nu era îndrituit şi ca urmare, în cursul revizuirii industriilor din Ardeal a rezultat retragerea aproape 100% a brevetelor industriale şi comerciale ale comercianţilor evrei şi de nuanţă de stânga din Cluj. Deci a realizat cu un an şi jumătate mai devreme, pe cale administrativă, ordonanţa Sztójay – Szálasi.

3.      În legătură cu deportarea evreilor din Cluj pe linia comerţului avea rol de conducere şi are mare parte de vină, că deportarea s-a petrecut în împrejurări care chiar şi în acel trist “act adimistrativ” constituie un capitol special.

4.      S-a instituit ca singura autoritate juridică competentă în toate chestiunile cu caracter comercial şi atribuindu-şi un rol decisiv în chestiunile pendinte de instanţele judecătoreşti civile, totdeauna a jucat rolul judecătorului în favoarea elementelor fasciste.

5.      Cucerirea de teren în Cluj a Uniunii BAROSS – cu autoritatea sa oficială – a asigurat-o în aşa măsură, încât orice fel de acţiune de organizare de altă natură – chiar şi în acele timpuri când se mai putea – a devenit imposibilă în urma atitudinii sale teroristice.

Pe linie politică a manifestat o atitudine fascistă excesivă şi filo-germană.

Majoritatea martorilor care pot dovedi aceste acţiuni ale numitului, domiciliază în Cluj şi în cazul lui pare că trebuie să se judece acolo, însă preşedintele Uniunii noastre Generale, deputatul Markovits László care în epoca 1941-43 a fost comerciant în Cluj şi a întreţinut legătură permanentă cu piaţa din Cluj şi mai târziu se prezintă aici în Budapesta ca martor şi poate fi audiat la adresa de mai sus a Uniunii noastre.

Rugăm să supuneţi denunţul nostru unei cercetări urgente şi să dispuneţi de îndată arestarea numitului dr. Berecki Ernest.

 

Cu deosebită stimă

Director Secretar General s. Indescifrabil.

Preşedinte General s. Markovits László


 

 

INFORMARE

 

 

Către

Conducerea Comunităţii Evreieşti din Cluj

 

                                                                                    C l u j  

 

Subsemnatul Salamon Antal domiciliat la Cluj, str. Schutz Janos nr. 9, Vă înştiinţez cu respect că m-am întors din deportare şi prin cele de mai jos vă aduc la cunoştinţă cu exactitate cele întâmplate mie după ce a avut loc ocupaţia germană;

Imediat după ocuparea Ungariei de către armata germană, Gestapoul a arestat circa 80 de persoane, mai ales din conducere, transportându-le în penitenciarul din strada Ipar, după ce fuseseră arestaţi aproape toţi şefii, atât ai comunităţii neologe cât şi ai celei ortodoxe, ceea ce a produs un adevărat haos în rândurile evreimii clujene; după aproximativ 8 – 10 zile dr. Fischer Jozsef a fost eliberat, respectiv după spusele sale i s-a dat drumul cu însărcinarea de a forma consiliul evreiesc [Judenrat - nn]; peste o zi am fost deja informaţi cu privire la constituirea consiliului, compus din următoarele persoane:

            preşedinte: dr. Fischer Jozsef

            vicepreşedinte: Leb Zsigmond

            Klein Gyula

            László Jenő

            Glasner Jozsef şef-rabin

            dr. Weinberger şef-rabin

            secretar general: Moskovits Jozsef

            secretar: dr. Hermann Dezsó

dr. Marton Ernö membru

Salamon Antal

Mai târziu, din cauza plecării la Budapesta a lui Leb Zsigmond, membru al consiliului evreiesc, László Jenő a devenit vicepreşedinte, iar în locul lui a intrat ca membru Kasztner Ernő. La circa 8 – 10 zile după alcătuirea consiliului au fost chemate 39 – 40 de persoane care au format un grup auxiliar de care am aparţinut şi eu. Din acest grup a fost format un comitet financiar, preşedinte fiind Judovits Lazar, Klein Gyula inginer-şef, Sipos Jenö comerciant, Salamon Antal comerciant şi Harnik Ferenc care vedea de treburile administrative. Acest comitet financiar a fost creat pentru ca cetăţenii mai opulenţi să fie imputaţi cu un impozit special cu scopul creării unui fond din care conducerea să poată aloca ajutoare evreilor din oraş rămaşi fără loc de muncă şi vreun venit. La crearea acestui fond eu am contribuit cu 15.000 pengő. Activitatea noastră s-a dovedit de succes – în două săptămâni am încasat 570.000 pengő. Apoi conducerea a început distribuirea ajutoarelor. După ce în curtea comunităţii ortodoxe s-a strâns o masă apreciabilă, a intervenit poliţia, a sigilat toate birourile, a sechestrat banii (cca. 470.000 ). Mai târziu au fost chemaţi în instanţă ca acuzaţi din partea comunităţii neologe dr. Fischer Jozsef, iar din partea comunităţii ortodoxe Schwartz Miklos; au existat mai multe dezbateri, nu cunosc amănuntele, dar conform sentinţei banii sechestraţi au trecut în proprietatea  oraşului. Cu aceasta rolul meu ca personal auxiliar al consiliului evreiesc a luat sfârşit.

La 14 mai 1944 am fost evacuat din locuinţa mea şi dus în fabrica de cărămizi. La aproximativ cinci – şase zile după sosirea mea în ghetou, dr. Balazs Endre, şeful lagărului, m-a somat să mă prezint pentru audiere la jandarmeria lagărului. După prezentarea mea, patru jandarmi m-au dus într-o încăpere şi [m-au] întrebat fiind unde mi-am ascuns averea şi să declar; am fost bătut groaznic. Şi acum sunt vizibile urmele bătăii din cauză că mâna mea dreaptă a devenit infirmă. În urma bătăii am stat în pat cam opt zile, picioarele mi s-au umflat în aşa măsură încât nu mai puteam sta pe ele. În timpul bolii am aflat că a sosit de la Budapesta o listă cu numele a 126 de persoane pe care figuram şi eu împreună cu familia mea. Am început să mă interesez cu privire la acea listă, la început se spunea că vom fi duşi la Budapesta ca ostateci, apoi că vom fi duşi în Palestina. Având în vedere că eu şi familia mea dispuneam de certificat pentru Palestina, am considerat că este firesc să figurez pe listă fiind vorba de un grup palestinian; mai mult, copiii mei Knopf Endre şi familia erau complet pregătiţi pentru plecarea în Palestina, doar viza de tranzit prin Turcia le mai lipsea, astfel încât dacă ocupaţia germană ar fi întârziat 8-10 zile, cu certificatul în mână copiii mei ar fi plecat. Mai târziu, lista mai sus amintită de 126 de persoane, după afirmaţiile conducerii, a fost completată până la 250 de persoane, de la Budapesta. La Bergen-Belsen, dr. Balazs Endre a constatat că pe listă figurau aproximativ 30 de persoane, puse pe listă de către conducerea de la fabrica de cărămizi, mai ales membrii de familie şi rudele acesteia. Restul de 104 persoane (deoarece în fabrica de cărămizi lista a crescut la 384 de persoane) au fost nominalizate în camere încuiate din fabrica de cărămizi de către dr. Fischer Jozsef, László Jenő, Danzig Hillel şi Moskovits Jozsef. Pe acea listă figurau şi nume date atât de Gestapo cât şi de [către] poliţia din ghetou, din păcate nu am putut afla cine erau aceştia, ştiu doar numai că, în ultima zi şi foştii detaşamentişti din Ucraina au revendicat locuri şi au primit de la Gestapo cca. 15-20 de locuri.

La 9 iulie, escortaţi fiind de Gestapo, am fost transportaţi la Budapesta, în lagărul din strada Columbus. Timp de trei săptămâni am stat în acel lagăr în aşteptarea unui domn, pe nume Brand Joel, care trebuia să se întoarcă din Turcia cu aprobările necesare pentru călătorie, dar acest domn, după cum am auzit, nu s-a întors nici până în ziua de astăzi.

În legătură cu plecarea noastră din ghetoul de la fabrica de cărămizi din Cluj, nu a fost vorba de nici un fel de bani, în schimb după sosirea noastră în strada Columbus, conducerea [compusă din] dr. Fischer Jozsef, László Jenő, Leb Zsigmond şi Moskovits Jozsef ne-a somat şi pe noi clujenii să achităm anumite sume. Având în vedere că noi am plecat la Budapesta din ghetou, fusesem complet jefuiţi şi astfel, cu excepţia câtorva persoane, nu dispuneam de mijloace materiale, s-au mulţumit ca unii dintre noi să semnăm nişte obligaţii că după război, dacă vom ajunge în Palestina, din averea noastră rămasă în România vom achita anumite sume în beneficiul Keren Heiesod-ului. În ziua de 29 iulie am plecat mai departe, trenul nostru fiind oprit la Mosónmagyarovár pe motiv că staţia feroviară a primit o nouă dispoziţie, şi anume că grupul nostru este direcţionat spre Auschwitz şi nu spre Spania unde ne îndreptam iniţial. Conducerea a trimis mesageri la Budapesta la dr. Kasztner Rezso, şi după patru zile de şedere acolo, nu ne-am îndreptat nici spre Spania nici spre Auschwitz, ci spre faimosul lagăr de concentrare german de la Bergen-Belsen.

Nu doresc să detaliez suferinţele groaznice îndurate la Bergen-Belsen, şi cu atât mai puţin viaţa noastră de mizerie de acolo. La 7 decembrie 1944 am fost transportaţi în Elveţia.

Mai doresc să menţionez că nici la Bergen-Belsen şi nici acasă nu am îndeplinit nici o funcţie de conducere.

Cluj, 17 aug.1945    

                                                                                                                 Cu stimă,

                                                                                                            Salamon Antal