|
INSTITUTUL
NAŢIONAL PENTRU |
ASOCIAŢIA EVREILOR
DIN |
|
STUDIEREA HOLOCAUSTULUI |
ROMÂNIA |
|
DIN ROMÂNIA
“ELIE WIESEL” |
VICTIME
ALE HOLOCAUSTULUI |
PROCESUL
GHETOURILOR DIN
NORDUL TRANSILVANIEI
Volumul II - MĂRTURII
Volum alcătuit de
OLIVER LUSTIG
Editura A E R V H
d e p o z i ţ i a
martorului Iosif Adolf
economist; etatea: 49 ani; domiciliul: Lunca
[…………………………………………………………………………………………………….]
Nu cunosc personal pe
inculpatul Takács Zoltan. În 4 Mai 1944 când au fost internaţi evreii din
Bistriţa în ghetou, în grădina baronului Huglo am auzit de la mai
mulţi evrei pe care nu mi-i amintesc, că inculpatul a luat parte la
internarea evreilor în ghetou, că a bătut pe mai mulţi evrei,
că i-a oprit să ia apă. De la evreul Grün, tinichigiu în
Bistriţa, am auzit că inculpatul i-a bătut pe cei 8 copii ai
săi atunci când i-a transportat de la sinagoga evreiască la ghetou.
Eu locuiesc în comuna Lunca,
jud Năsăud, unde în 1940 aveam o gospodărie frumoasă
formată din 62 jughere de pământ, 15 buc vite, 3 care, 2 pluguri,
diferite maşini agricole şi 5 camere bine mobilate şi cereale în
cantităţi mari.
În ziua de 4 Mai 1944, am fost
ridicat de acasă împreună cu familia mea, 7 persoane,
nelăsându-ne să luăm cu noi decât un rând de haine
îmbrăcăminte, haine de pat şi 25 kg alimente, de către
jandarmii Szabo şi Kuti de la postul Şicu Mare, şi notarul
Gyarmathy, fost notar în Şieuţi, originar din secuime, şi am
fost duşi în ghetoul Bistriţa.
Ghetoul era fixat într-o
grădină împrejmuită cu reţea de sârmă, unde am stat 30
zile. În ghetou au fost internaţi 7400 de evrei. Evreii au fost
lăsaţi să stea sub cerul liber, fără aşternut,
fără apă, fără mâncare afară de ce au luat
fiecare de acasă. După 10 zile s-a distribuit pâine 250 gr de
persoană zilnic, iar alte alimente nu s-au dat. Şeful ghetoului a
fost inculpatul Smolka Henrich, care era la biroul ghetoului împreună cu
poliţia şi detectivii. Din cauza
răului tratament complect neomenos, fără loc de dormit,
fără posibilităţi de curăţire, cu closetele în
mijlocul ghetoului, evreii s-au contaminat de păduchi şi s-au
îmbolnăvit foarte mulţi găsindu-şi moartea cca 30 de evrei,
şi am auzit că au murit şi copii nou născuţi. În ghetou
erau internaţi şi doctori evrei, care nu puteau să intervină
în ajutorul bolnavilor fiindcă nu aveau medicamente.
După ce evreii au fost
internaţi în ghetou, evreii bănuiţi şi denunţaţi
că şi-au ascuns şi depozitat bunuri pe la creştini au fost
anchetaţi şi torturaţi de către trei detectivi pe care nu
ştiu cum îi cheamă şi de către conducătorul ghetoului
Am auzit eu personal că numitul Smolka Henrich, membrii Partidului Nyilas
şi premilitarii. Precizez că paza ghetoului au făcut-o
nyilaşiştii, jandarmii n-au venit decât la transportarea evreilor din
ghetou.
Tortura s-a făcut în
modul următor: erau chemaţi câte unul la biroul ghetoului, la cei
trei detectivi de la Smolka, unde după ce erau anchetaţi erau
torturaţi anume: dezbrăcaţi la piele, întinşi jos pe
podiment şi cu bastoane de cauciuc bătuţi la tălpile picioarelor
şi peste tot corpul.
La 20 de zile după ce am
fost internat în ghetou au venit la mine în ghetou jandarmii Szabo şi Kuti
şi m-au anchetat spunându-mi că am fost denunţat la jandarmi de
către Gordon Vasile a lui Gheorghe din Lunca, că aş fi ascuns
şi depus bunuri la Simonca Vasile, Farcaş Ioan, Gordon Petru şi
alţi şi m-au întrebat dacă recunosc. Parţial eu am
recunoscut. Imediat după aceasta m-au predat la cei trei detectivi care
erau în biroul unde lucra şi Schmolka, ce nu era prezent atunci, care m-au
anchetat din nou, bănuindu-mă că n-am spus totul. Eu nu le-am
recunoscut altceva. Ei atunci m-au dezbrăcat de haine la piele, şi
întinzându-mă pe paviment
m-au bătut cu bastoane de cauciuc pe tălpile picioarelor, peste tot
corpul, în aşa mod încât, după ce m-au ridicat în picioare, n-am
putut să stau în picioare şi să ies afară.
La trei zile după
aceasta, cei trei detectivi m-au anchetat din nou şi m-au torturat în
modul de mai sus.
După aceasta, la câteva
zile, s-a făcut primul transport de evrei spre Germania [Polonia n.n.], cu care am mers şi
eu. La ieşirea din ghetou, evreii au fost dezbrăcaţi la piele în
văzul tuturora, bărbaţii la dreapta, femeile la stânga, înaintea
porţii ghetoului, la ieşire. La bărbaţi au făcut
percheziţie cei trei detectivi nyilaşişti din Bistriţa
şi jandarmi pe care nu ştiu cum îi cheamă. La femei au
făcut percheziţie nişte femei pe care nu ştiu cum le
cheamă şi am auzit de la soţia mea deportată, de la fiica
mea Iosif Silvia că le-au făcut şi percheziţie
vaginală şi la anus. Precizez în mod categoric că, la
percheziţii l-am văzut şi a fost prezent tot timpul şi
inculpatul Smolka Henrich. Cu ocazia percheziţiilor au confiscat absolut
tot ce au găsit asupra evreilor, afară de un rând de haine
îmbrăcate, 2 batiste, 3 cămăşi, una pătură
şi un jumătate de kg pâine. Menţionez că la urcarea în tren
s-a mai dat evreilor câte un jumătate kg de pâine.
Precizez că în timp de 30
de zile cât am stat în ghetou, l-am văzut pe inculpatul Smolka în mai
multe rânduri prin ghetou şi ştiu că lucra la birou unde
stăteau şi detectivi care ne-au torturat.
În ghetou am mai văzut pe
hitleristul Orendi din Bistriţa, care atunci când era vorba să fie
daţi evreii capabili de lucru, pentru lucru, el s-a opus categoric spunând
că toţi trebuie să fie transportaţi în Germania [Polonia n.n.].
Menţionez că
informaţii în cauză poate să dea Comunitatea Evreiască din
Bistriţa.
Precizez că prin luna
Aprilie şi cu câteva zile înainte de internarea în ghetou, aflând despre
internare, am voit să îmbrac în haine ţărăneşti pe doi
copii ai mei, să-i trimit în munţi pentru a se ascunde, ca ciobani.
Locuitorul Gordon Vasile, fost casier, m-a împiedicat punându-mi pază pe
lângă casă ca să mă supravegheze timp de 6 zile. Tot el a
făcut şi denunţ că am ascuns bunuri la creştini; {el}
a fost {un} mare hitlerist făcând propagandă antidemocratică
şi contra armatelor aliate, şi ameninţa cu deportarea familiilor
dezertorilor din armata ungară. Când s-a făcut evacuarea regiunii de
către unguri şi nemţi, Gordon Vasile s-a pus în slujba
jandarmilor şi a umblat cu jandarmi arătându-le locurile unde erau
ascunşi ţăranii cu vitele. Informaţii asupra lui pot
să dea: Pop Victoria lui Vasile, Andrecuţi
Cornel şi mai mulţi locuitori din comuna Lunca.
...........................................................................................................................................
Acuzator public Martor
Indescifrabil Iosif Adolf
d e p o z i ţ i a
martorului Mairovitz Herman
etatea: 27 ani; domiciliul: Bistriţa
29 Octombrie 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
În anul 1944, am fost într-o
permisie de 24 ore, de la Compania de lucru, unde eram concentrat şi am
venit în ghetoul din Bistriţa ca să-mi văd părinţii,
unde nu mi s-a permis să intru ci am stat lângă gard.
În acest moment a sosit
stropitoarea cu apă a oraşului, pentru deţinuţii din
ghetou, dar Smolka Heinrich şeful ghetoului a strigat în gura mare:“Opresc
aducerea apei cu stropitoarea pentru jidani, pentru că toţi sunt oameni
spurcaţi şi periculoşi, numai pentru dânşii suferim că
înaintează ruşii”. De atunci s-a oprit aducerea apei, iar evreilor din ghetou li s-a
distribuit numai câte jumătate de litru de apă pe zi, încât
mulţi au murit de sete. Nu pot da nici o relatare asupra celorlalte
acuzaţiuni, întrucât nu am fost în ghetou.
Citindu-i-se stăruie
şi semnează.
Judecător de Instrucţie Martor
Indescifrabil Mairovitz Herman
ADRESA
Inspectoratului Regional
de Poliţie CLUJ
Serviciul Poliţiei
de Siguranţă
Către Tribunalul
Poporului CLUJ
11 Iulie 1945
Trimitem aici anexat dosarul
deţinutului politic SMOLKA HEINRICH din oraşul Bistriţa, care cu
toată vârsta sa înaintată este prototipul “banditului fascist”.
Încă din toamna anului
1943, când regimul Horthy a alunecat şi mai accentuat spre fascismul
total, acest bandit veteran, cu toate că a avut o avere apreciabilă
şi întreprindere comercială deschisă, s-a angajat ca
poliţist auxiliar la poliţia horthysto-fascistă din
Bistriţa, iar din Martie 1944, s-a angajat cu trup şi suflet în
serviciul Gestapoului hitlerist şi a călăilor fascişti
maghiari, pentru a contribui şi el la torturarea diabolică,
organizată contra sugacilor, copiilor, mamelor şi bătrânilor
fără de apărare, închişi în ghetoul din Bistriţa.
Pentru completarea tabloului
familiei sale, menţionăm aci că şi doi fii ai susnumitului
au luat parte la aceste acte de banditism, ei însă, deocamdată, sunt
daţi dispăruţi fiind cu armatele hitleristo-fasciste.
SUBINSPECTOR DE POLIŢIE
Keleti Alexandru
D E C L A R A Ţ I A
unui grup
de martori
Subsemnaţii declarăm următoarele:
În ziua de 9 Mai 1944, cu
ocazia că am fost învoiţi acasă de la Compania de lucru pe 5
zile de concediu, venind la vetrele noastre, neaflându-ne familiile acasă,
ele fiind internate în ghetou, am plecat şi noi [spre
ghetou - nn] să ne
vedem soţiile şi mamele şi fraţii.
Am ajuns în acest ghetou care
era în afară de oraş intr-o pădure, ne-am prezentat la
şeful ghetoului care era Smolka Henrik comerciant din Bistriţa, am
fost lăsaţi să intrăm. Acolo am văzut grozăvii
nemaipomenite. Femei cu copii sugaci, vrând să-şi procure lapte de la
românii care veneau fiindu-le milă de aceşti nenorociţi, erau
biciuite cu bice de cauciuc în mod barbar. Aceste [maltratări nn] erau executate din ordinul lui Smolka Henrik.
Cetăţeanul Simon
Mendel a fost maltratat în mod barbar; cerându-i-se aur şi
briliante el a declarat că a predat Gestapoului tot aurul. Smolka,
susţind că ar mai avea cantităţi enorme, l-a biciuit
până a rămas în neştiinţă. O mamă care a vrut
să-şi alăpteze copilul de trei luni a fost biciuită
spunându-i-se: „comunisto, vrei să dai creştere unui comunist”. Noi,
cu lacrimi în ochi am fost martori la aceste grozăvii care erau zilnic
executate de zeci de ori. Cu inima distrusă şi biciuiţi am fost
alungaţi strigându-ni-se: „comuniştilor.
Aderenţi ai Angliei, o să fiţi executaţi la compania
voastră de lucru”.
Falik David
Herskovits
Szigismund
Gizelstein
Matei
Iakob Izidor
Mund Simon
d e p o z i ţ i a
martorei Frank
Sara
etatea: 25 ani; domiciliul: Bistriţa
7 Iulie 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
1.
În tot
timpul cât a funcţionat ghetoul din Bistriţa, comerciantul Smolka
Henrich din Bistriţa a funcţionat la acel ghetou.
2.
Numitul era
un fel de şef de lagăr.
3.
Este
adevărat că din cauza comportării comerciantului Smolka Henrich,
femeile şi bărbaţii internaţi în ghetou, au fost
maltrataţi. Ştiu că în ghetou mureau cam trei-patru copii pe zi,
nu cunosc precis motivul, dar în lagăr se vorbea că din cauza lipsei
de apă mor copii.
La ghetou se aduceau zilnic 2
cisterne de apă. În cantitate totală de aproximativ 2000 kg, care se
distribuia la 6700 persoane. Erau zile când nu se aducea apă de loc.
Ştiu că feciorii lui
Smolka Henrich făceau de pază la poarta ghetoului şi cu
aprobarea lor s-ar fi putut introduce multă mâncare în ghetou, dar
aceştia nu permiteau acest lucru.
N-am auzit ca Smolka Henrich
să fi bătut pe cineva, dar el sta la birou în timp ce detectivii
Poliţiei maghiare băteau pe internaţi în mod îngrozitor.
Cei bătuţi,
după ce se reîntorceau între noi, discutau că au fost
bătuţi pentru că ar fi fost denunţaţi de Smolka
Henrich, întrucât acesta cunoştea bine oraşul şi pe evrei
şi credea că au ascuns diverse bogăţii.
Eu am stat în ghetou tot
timpul cât a funcţionat acest ghetou.
Asta îmi este declaraţia
pe care o dau, susţin şi semnez.
Biroul Siguranţei Statului Martor
Indescifrabil Frank Sara
d e p o z i ţ i a
martorului Herţeg Ignatie
medic; etatea: 53 ani; domiciliul: Bistriţa
29 Octombrie 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
Am fost internat în ghetoul
din Bistriţa, de la început pînă la deportarea în Germania [Polonia - nn].
Şeful ghetoului era
şeful poliţiei din Bistriţa, ungurul dr. Debreten.
Supravegherea ghetoului o
făceau echipe de tineri din organizaţiile “NILOSCH [Nyilas - nn]
şi LEVENTAL [Levente - nn]”,
jandarmii unguri şi poliţia ungară din Bistriţa. Toţi
oamenii dela instituţiile şi organizaţiile de mai sus nu se mai
găsesc astăzi în Bistriţa. În acest timp, cei şase – şapte
mii de evrei, au fost supuşi de către cei de mai sus, la cele mai
groaznice maltratări şi schingiuiri. Odată, a venit o
echipă de la Tg Mureş, compusă din mai mulţi indivizi
unguri, care astăzi nu mai sunt pe aici, au chemat pe internaţii
evrei într-o cameră şi majoritatea, indiferent de vârstă, au
fost bătuţi cu un baston de cauciuc la tălpi, la membru şi
la testicole. Eu am fost medicul ghetoului şi mulţi au venit la mine
şi s-au arătat, fiind vineţi şi plini de sânge. Femeilor li
s-a făcut - de către aceeaşi echipă din care făceau
parte două femei, una de la bordel am auzit, care era unguroaică
şi alta din judeţul Năsăud care era săsoaică, pe
care le-am văzut dar nu le-am cunoscut şi nici astăzi nu
ştiu cum se numesc şi unde sunt, şi nimeni nu ştie numele
şi nici domiciliul lor - percheziţie vaginală, fără
respectarea celor mai elementare principii de medicină şi
higienă, căci cu aceeaşi mănusă s-a făcut
percheziţie vaginală la toate femeile. Mai mult, aceste
percheziţii s-au făcut în faţa bărbatului, ignorându-se
orice principii de morală. Acte de teroare, aşadar au fost executate
de această echipă de jandarmi de la Tg Mureş. Evreii au fost
strânşi în ghetou de Jandarmeria ungurească din Bistriţa,
fiecare având câte un sector, la care era ataşat câte un sas din
Bistriţa. În sectorul meu ştiu că sasul se numea Ghelner, fost
funcţionar, care în prezent nu mai este în Bistriţa, care a asistat
pe jandarmii unguri. Locul ghetoului l-a ales şeful poliţiei, dr.
Debreten şi primarul dr. Kuales şi subprefectul Smolenski care în
prezent sunt plecaţi în Ungaria. Din femeile cărora li s-a făcut
percheziţiile vaginale, nici una nu s-a întors din ghetou [deportare - nn], în afară de soţia mea care se
numeşte Paula Hertig, născută Brecher.
Citindu-i-se stăruie
şi semnează.
Judecător de instrucţie Martor
Indescifrabil Herţeg Ignatie
d e p o z i ţ i a
martorului dr.
Fisch Koloman
etatea: 42 ani; domiciliul: Bistriţa
29 Octombrie 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
Autorii schingiuirilor,
maltratăriilor şi percheziţiilor vaginale executate în ghetou au
fost o echipă, aşa numită jandarmerie de cercetare, care a venit
de la Tg Mureş. Maltratările şi schingiuirile s-au petrecut în
ultimele zile şi constau din bătăi cu bastoane de cauciuc la
tălpi şi la organele genitale.
Percheziţiile vaginale s-au
făcut fără a se respecta vreun principiu medical sau principiu
de morală căci au fost făcute în prezenţa
bărbaţilor. Echipa era compusă din unguri veniţi din Tg
Mureş şi nu le ştiu numele.
Două cazuri pot să
arăt care să releve atrocităţile şi schingiuirile din
ghetou: a venit la mine Bneier Mendel şi Freier Iosif să le dau
otravă că nu mai pot să suporte torturile, iar familia dr
Nicolaie s-a otrăvit şi, numai datorită intervenţiilor
medicale au fost readuşi la viaţă.
Comandantul ghetoului a fost
dr. Debreţeni şi astăzi probabil se găseşte la
Debreţin, iar conducătorii erau dr. Smighelski subprefectul
judeţului şi dr. Csizi Botond medicul şef al ghetoului. Paza
ghetoului a făcut-o la început poliţia şi pe urmă
jandarmeria ungară care ne-a condus până la Koşice. Dintre jandarmii şi poliţia
ungară, astăzi nici unul nu se mai vede pe aici.
Evreii au fost strânşi în
ghetou de jandarmeria ungară, care avea ataşat câte un localnic
pentru fiecare sector.
Aşa de exmplu în sectorul
meu a fost ungurul Gall, fost cârciumar în Prundul Bârgăului care
astăzi nu mai este pe aici. Locul ghetoului l-a ales subprefectul, medicul
şef al ghetoului cu numele arătate mai sus şi probabil şi
primarul oraşului dr. Kuales.
Percheziţiile vaginale la
evreice le-au făcut nişte femei şi, din auzite, mi s-a spus
că ar fi fost surori de ocotire la spital, iar după alte zvonuri
că ar fi fost şi prostituate.
Nu ştiu cum se numesc
şi nici nu ştiu de unde sunt.
În timpul cât am stat în
ghetou, apa se transporta cu cisterne de udat străzile, era foarte
murdară şi stăteau coloane în aşteptare să le vie
rândul, astfel că mulţi rămâneau fără apă.
Precizez că apa nu era în cantitate suficientă trebuinţei:
băut şi spălat. Closetele erau în comun şi constau din
găuri făcute în pământ, fără nici un paravan. În
baraci stăteam în condiţiuni grele, căci o persoană nu avea
nici cel puţin 30 cm [lăţime - nn] spaţiu de dormit.
Starea sanitară era din cele mai mizerabile.
În spital nu erau trimişi
nici cei bolnavi de boli contagioase.
Hrana era şi nesubstanţială
şi prost gătită şi murdară.
Pe inculpatul Smolka Henrich
nu l-am văzut deloc pe acolo şi nu ştiu dacă a avut vreun
rol prin ghetou.
Orendi Augustin era sas din
Bistriţa şi era agentul Gestepoului, căci îl vedeam deseori prin
ghetou, făcea observaţiuni pe care apoi le furniza Gestapoului.
Nu l-am văzut să
maltrateze sau să schingiuiască pe cineva.
Astăzi nu-l mai văd
prin Bistriţa şi nu ştiu unde s-ar afla.
Pe Tokacs Zoltan nu-l cunosc
şi nu ştiu ce rol a avut în ghetou.
Atât declar şi semnez
Judecător de instrucţie Martor
Indescifrabil Dr. Fisch Koloman
d e p o z i ţ i a
martorului Gold Wolf
măcelar; etatea: 24 ani; domiciliul: Udiul de Sus, jud Someş
19 Ianuarie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
În Mai 1944 am locuit în comuna Aldorf, jud Năsăud. În 4 sau 6
mai au ridicat pe toţi evreii din comună, jandarmii nelăsând
să luăm cu noi decât mâncare pe 14 zile. Din comună, i-au dus în
ghetoul din Bistriţa, stabilit în afara oraşului la ferma turcului
Bara Hugo; ferma era împrejmuită cu reţea de sârmă şi au
organizat barăci insuficiente pentru toţi evreii din judeţ, cca
7000. Şefi ai ghetoului au fost şeful poliţiei
Debreceni, din Bistriţa şi Gustav Orendi, sas din Bistriţa. În
ajutor aveau gardă civilă formată din nyilaşişti din
Bistriţa, comandaţi de Smolka Heinrich. Când am intrat în ghetou, am
fost percheziţionaţi de către poliţişti şi ne-au
confiscat tot ce era asupra noastră, bani, bijuterii, stilouri. Eu am fost
numit poliţist în ghetou din partea evreilor şi am văzut când
Smolka Henrich şi-a băgat în buzunare bijuterii, tocuri rezervoare,
tabechere, confiscate de la evrei. La
femei s-a făcut percheziţie de către nişte femei, pe care
nu ştiu cum le cheamă. Pentru a divulga locurile unde îşi au
ascunse bunurile, evreii au fost supuşi torturilor, dezbrăcaţi
la piele, bătuţi la tălpile picioarelor şi peste tot corpul
pînă ce au leşinat. Pe un evreu din Bistriţa, Tefelmann, l-a
reţinut Gestapoul şi comandantul ghetoului, omorându-l în
bătăi. Pe mine m-au bătut la tălpile picioarelor şi la
mâini, fiindcă au găsit 200 pengő la un evreu care a spus
că banii erau ai mei.
În ghetou,
bătăuşii au fost nişte detectivi în civil, pe care nu
ştiu cum îi cheamă.
Cât timp am stat în ghetou nu
ni s-a dat nimic de mâncare decât alimentele ce le-am dus cu noi, care au fost
confiscate şi apoi distribuite. Nu ni s-a dat apă şi, chiar
atunci când ni s-a dat, inculpatul Smolka ne-a oprit să ni se mai dea
apă.
Pe inculpatul Smolka nu l-am
văzut bătînd, însă fiul său a bătut. Când am fost
transportaţi din ghetou, s-a luat de la evrei cu ocazia
percheziţiilor absolut tot ce s-a găsit, nelăsând cu noi decât
lucruri ce nu erau de preţ, iar hainele şi
încălţămintea bună au schimbat-o cu haine şi încălţăminte
rea.
Pe drum ne-a dat la fiecare o
jumătate kg de pâine şi o cană cu apă pentru un vagon, iar
vagoanele le-au închis cu lanţuri şi cu chei.
Citindu-i-se depoziţia
şi declarând că este exactă, martorul semnează.
Preşedinte Martor
Indescifrabil Gold Wolf
d e p o z i ţ i a
martorului Molnar Victor
secretarul Primăriei Bistriţa; etatea: 39 ani; domiciliul: Bistriţa
8 Decembrie 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
În Septembrie 1940, mă
găseam în funcţia de şef de serviciu la Primăria
oraşului Bistriţa, pe care am păstrat-o şi după acea
dată până în anul 1942, când am fost pensionat forţat de
către primarul Norbert Kuales.
Norbert Kuales a fost numit
primar în decursul lunii Decembrie 1940, înlocuindu-l pe fostul primar Filiphi
M., sas de origine, care având convingeri largi democrate nu era în vederile
organizaţiei grupului etnic german din Bistriţa, grup ce a luat
fiinţă după dictatul de la Viena.
Cum s-a instalat la
primărie, Kuales a concediat cea mai mare parte dintre funcţionarii
români. El punea piedici oriunde putea locuitorilor români şi evrei din
Bistriţa, unul din actele lui fiind acela de a refuza semnarea
certificatelor de care aveau nevoie locuitorii minorităţilor
persecutate, pentru ca în felul acesta să nu aibă rezultatul dorit de
ei doleanţelor lor la diferite autorităţi administrative şi
judiciare.
Măsurile luate de
către Kuales au dus în scurtă vreme la ruinarea comercianţilor
evrei şi români. Acei comercianţi au ajuns să-şi
piardă brevetele, în aşa măsură încât au rămas un
număr foarte redus. Pe lângă comercianţi au fost
înlăturaţi şi meseriaşii, care în cea mai mare
proporţie erau români. Sistemul care a dus la pierderea drepturilor a fost
acela de a nu elibera acte, aşa că, cei interesaţi îşi
pierdeau drepturile prin nedepunerea certificatelor în termen cu ocazia revizuirilor
impuse de autorităţile superioare administrative maghiare, precum
şi reaua voinţă în interpretarea şi aplicarea legii nr IV
din anul 1940, cu privire la regulamentarea proporţiei evreilor în
viaţa economică a Statului. În sistemul de persecuţii aplicate
de fostul primar Kuales împotriva românilor şi evreilor, mai cu seamă
ale evreilor era şi măsura luată de el de a evacua din unele
dependinţe şi chiar din încăperile principale pe evreii şi
românii proprietari de case prin aplicarea legii rechiziţiilor în chip cu
totul sadic, aş putea zice. În locul celor evacuaţi, Kuales punea
diferite persoane protejate de el. În general, toate legile erau aplicate în
detrimentul populaţiei româneşti şi evreieşti, cu scopul de
a-i distruge economiceşte.
Notez că, Kuales nu a
avut nici o consideraţie faţă de populaţia românească,
cu toate că, el fusese prin 1935 jurist consult al primăriei
Bistriţa şi în raporturi bune cu intelectualii oraşului.
Printre alte măsuri de
persecuţie au fost şi aceea
de a-i opri pe evrei să cumpere din târguri şi pieţe mai
înainte de ora 12, dând în această privinţă ordonanţe; a
ordonat sigilarea cartelelor evreilor cu iniţialele “ZS”, prescurtarea
cuvântului evreu în limba maghiară, consecinţa fiind că,
majoritatea comercianţilor din oraş care erau saşi şi
unguri, refuzau eliberarea alimentelor cartelate celor care se prezentau cu
cartela ştampilată; a ordonat să nu se elibereze
încălţăminte evreilor şi nici chiar românilor.
În privinţa
înfiinţării ghetoului la Bistriţa am cunoştinţă
că, fostul primar a fost acela care a aranjat instalarea ghetoului în
afara oraşului, într-o livadă, sub cerul liber. El purta atunci
gradul de comandant militar al oraşului. Cu prilejul internării în
ghetou a evreilor, Kuales având rol de organizator şi conducător al
aparatului administrativ care a pus în practică măsura, şi-a
însuşit obiectele de valoare de la internaţi, pe care le-a dus cu el
în Germania, în cursul lunii Iunie sau Iulie 1944, când a plecat demisionând
din postul ce-l deţinea atunci.
Despre colaboratorul Norbert
Kuales şi despre alţi persecutori ai populaţiei româneşti
şi evreieşti din Bistriţa, am următoarele
cunoştinţe –
Smolenschi Ladislau, fost
subprefect al judeţului Năsăud, era un mare şovin şi
în calitatea lui a săvârşit în general aceleaşi fapte
săvârşite de Kuales în calitatea lui. Smolenschi clasa toate
plângerile îndreptate împotriva lui Kuales, pe care îl sprijinea în chestiile
de serviciu şi cu care avea raporturi personale din cele mai bune.
Menţionez că Smolenschi este direct răspunzător de
abuzurile şi actele de persecuţie ale lui Kuales, fiindcă el era
organul tutelar al oraşului.
....................................................................................................................................
După citire stăruie
şi semnează.
Acuzator public Martor
Indescifrabil Dr. Molnar Victor
d e p o z i ţ i a
martorului Bernard
Adalbert
comerciant; etatea: 38 ani; domiciliul:
Bistriţa
19 Ianuarie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
Am fost internat în ghetoul
din Bistriţa din 3 până în 27 mai 1944. Şef comandant al
ghetoului a fost şeful poliţiei Bistriţa, Debreceni, ajutat de
Orendi Gustav din Bistriţa. Inculpatul Debreceni a organizat în ghetou un
regim de teroare contra evreilor, n-a dat mâncare evreilor decât din alimentele
confiscate de la noi, a interzis să se aducă apă în ghetou, n-a
luat măsuri de tratare a evreilor bolnavi, n-a organizat adăposturi
pentru cantonarea evreilor încât mulţi stăteau afară supuşi
intemperiilor atmosferice, din care cauză mulţi s-au îmbolnăvit,
şi au murit: 5-6 copii mici şi 7 evrei bătrâni.
Am văzut când Debreceni a
ordonat unui paznic din ghetou să aplice evreului Munt Harry, şi i-a
aplicat, 25 de trăgători
[lovituri - nn] fiindcă a găsit la el o scrisoare.
A organizat în ghetou anchete
prin tortură cu ajutorul poliţiştilor, jandarmilor şi
detectivilor pe care nu ştiu cum îi cheamă.
La intrarea şi
ieşirea din ghetou a făcut evreilor percheziţie ajutat de
poliţişti şi detectivi; la intrarea în ghetou a luat de la evrei
bijuteriile, verighetele, ceasuri, tocuri, chibrite, lanterne, stilouri, iar la
ieşirea din ghetou a luat toate hainele nelăsând evreilor decât un
singur rând de haine.
Citindu-i-se depoziţia
şi declarând că este exactă, martorul semnează.
Preşedinte .......Martor
Indescifrabil Bernard Adalbert
d e p o z i ţ i a
martorului Nirenfeld Zelig
funcţionar; etatea: 45 ani; domiciliul: Bistriţa
5 Februarie 1946
[…………………………………………………………………………………………………….]
În luna Mai 1944, când s-a
înfiinţat ghetoul din Bistriţa, prefect al judeţului a fost
contele Bethlen Adalbert din Beclean, subprefect Smolinszky din Ungaria, {azi}
refugiat, primar sasul Kuales Norbert, originar din Bistriţa, fost membru
în Volksbund, azi refugiat.
Înainte de înfiinţarea ghetoului
a fost o conferinţă la primărie unde nu ştiu ce s-a
discutat. În ziua de 3 Mai s-au format în oraş echipe compuse din jandarmi
şi un poliţist civil, membru în Volksbund sau în partidul
Nyilaş. La mine acasă a fost comerciantul sas Maroscher Fritz din
Bistriţa, azi refugiat, fost membru în Volksbund care mi-a ridicat
bijuteriile, ceasul, toţi banii şi nu ne-a dat voie să ducem cu
noi decât alimente pe 14 zile, un rând de haine şi perie, restul a fost
închis în casă pe care au sigilat-o.
Obiectele confiscate le-a
depus la primăria oraşului Bistriţa.
După ce ne-au strâns din
oraş, ne-au dus cu convoiul la firma Stamboli S.A. unde am fost
internaţi 7000-7018 evrei din tot cuprinsul judeţului
Năsăud. Comandantul ghetoului a fost şeful poliţiei din
Bistriţa, Debreceni, originar din Huedin (sau soţia lui este din
Huedin). Din partea Gestapoului, omul de încredere cu rolul cel mai important a
fost sasul Orendi Gustav din Bistriţa, care a depus cea mai mare
sârguinţă şi diligenţă controlând în oraş
dacă executarea ordinelor s-a făcut, mergând cu o motocicletă la
locuinţe, iar în ghetou a maltratat pe mai mulţi evrei în mod bestial
cu bâta, cu pumnii, cu picioarele; aşa reţin cazul unei evreice, care
în urma bătăii a leşinat şi a fost transportată la
infirmerie.
Medicul ghetoului era dr.
Csizi, medicul primar al judeţului Năsăud. În ghetou s-au
organizat nişte barăci simple, fără pereţi laterali.
Nu ni s-a dat voie să fierbem mâncare, deşi ne lăsaseră să
luăm alimente pentru 14 zile. Nu s-a dat voie ţăranilor să
ne vândă alimente şi să ne aducă alimente, nici chiar lapte
pentru copiii sugari, din care cauză au murit mai mulţi copii sugari.
Pentru femeile care au născut, nu s-au luat măsuri de
asistenţă medicală, decât ceea ce au făcut medicii evrei
fără mijloace. Nu s-au asigurat latrine, decât simple gropi
fără pereţi laterali unde şi-au făcut
necesităţile bărbaţi cu femeile la un loc. Din cauza
prostului tratament, s-au îmbolnăvit mai mulţi internaţi, fiind
câteva cazuri de scarlatină, din care cauză au murit mai mulţi
internaţi. După internare, internaţilor cu o situaţie
materială bună li s-au luat interogatorii anchetându-i pentru {a
afla} averea ce posedă şi unde au depozitat sau ascuns bunuri.
Ancheta făcută de către poliţia din Bistriţa,
condusă de un detectiv şef al cărui nume nu-l ştiu.
După aceasta au venit 4
detectivi din Târgu Mureş care au supus la anchete şi prin torturi
bestiale într-o cameră din ghetou, unde funcţiona poliţia, pe
cei bănuiţi că n-au declarat bunurile ascunse. Anume: i-au
descălţat şi dezbrăcat de haine, i-au întins {pe jos, apoi}
cu bastoane de cauciuc, i-au bătut la tălpi şi peste{tot}
corpul, i-au călcat în picioare; în urma acestor maltratări au fost
transportaţi cu targa din camera de tortură, schingiuiţii
neputând sta pe picioare; de exemplu: Sneier Henric, director la fabrica de
hârtie Prundul Bârgăului, Feier Iosif, Feferman Ignaţiu care, am
auzit, că - după maltratare la două zile - în cursul
transportului la Auschwitz au murit.
Şeful poliţiei civile era Smolka Henrich, nyilaşist, care conducea paza ghetoului.
După deportarea mea, în locuinţă a intrat prefectul
Borbély Kalman, care a preluat prefectura chiar în timpul ghetoului în 10 Mai
1944 şi a rămas prefect până la eliberare. El a primit locuinţa mea de la primăria
Bistriţa, unde a găsit toată gospodăria mea haine,
alimente, lenjerie care astăzi valorează cca 50 milioane, 16 buc.
covoare persane pe care le-a predat el la Adm. Financiară.
După ce am sosit acasă din deportare, am găsit locuinţa
goală. Fiind anchetat la
poliţie, prefectul Borbély Kalman a declarat că bunurile ridicate din
locuinţa mea anume: 2
covoare persane, vase de cristal, servicii de porţelan cu marcă,
veselă de bucătărie, plăpumi, le-a luat el pentru a le
salva şi le-a dus la Budapesta cu ocazia retragerii iar azi mi le-a
restituit trimiţând pe soţia sa după ele.
Citindu-i-se depoziţia
şi declarând că este exactă, martorul semnează.
Preşedinte Martor
Indescifrabil Nirenfeld Zelig
D E C L A R A Ţ I A
învinuitului
Borbély Calman
agricultor, 62 ani, religia: reformată
domiciliul: Bistriţa Năsăud
24 Septembrie 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
Când am fost numit prefect [al judeţului Năsăud -
nn], prim ministru al Ungariei era Sztójay Döme, iar în luna August i-a urmat
Lakatos.
În anul 1941, m-am înscris în
partidul condus de Imrédy, de unde am demisionat în Aprilie 1944, aşa
că la primirea funcţiei de prefect nu făceam parte din nici un
partid politic. De altfel, înainte de a primi funcţia de prefect, am
condiţionat primirea acelei demnităţi de rămânerea mea în
afară de orice organizaţie politică.
Am primit prefectura numai
pentru că vedeam că situaţia politică e gravă şi
la conducerea judeţului trebuia să fie cineva care să
cunoască situaţia judeţului şi, în felul acesta să fie
de ajutor populaţiei. Mai arăt că, mi se oferise şi mai
înainte prefectura, dar am refuzat, pentru că atunci oricine putea conduce
uşor judeţul. În anul 1943 am fost vizitat de Imredy, care a
rămas numai ca să se odihnească o noapte la mine în drum spre
Târgul Mureş.
Propunerea de a fi numit
prefect a pornit de la Teleky Béla, şeful Partidului Maghiar Ardelenesc
din Ardeal şi de la conducătorii maghiari din Bistriţa, care nu
făceau parte din partidul lui Imrédy. Contracandidat l-am avut pe Andrei
Puska, şef al partidului Imrédy din judeţul Bistriţa. El nu a
reuşit numai pentru că oamenii cu mai multă greutate mă
susţineau pe mine. Eu am fost şi în asentimentul românilor, deşi
nici Puska nu era în raporturi rele cu intelectualii români.
Cunoşteam programul
guvernului care m-a numit prefect şi susţin că, programul acelui
guvern nu se deosebea de programul guvernului dinaintea lui. Este adevărat
că, am rămas la postul meu şi după ce guvernul a luat
măsuri severe faţă de minorităţile române şi
evreieşti. Am făcut-o, însă, numai pentru că am fost rugat
de către conducătorii acelor minorităţi ca să
rămân mai departe. Citez numele domnului Emil Bozac, care a venit la mine
cu acel scop în numele intelectualilor români. Evreii erau strânşi atunci
când eu am luat în primire prefectura.
După câteva zile de la
luarea în primire a prefecturii, am obţinut permisiunea Gestapoului de a
vizita ghetoul din Bistriţa, unde mă duceam cu intenţia de a
veni în ajutorul evreilor internaţi acolo. Mi s-a îngăduit vizitarea,
dar am fost tot timpul însoţit de către doi căpitani din
serviciul Gestapoului. Vorbind cu evreii dr. Ratz şi Breher,
conducătorii comunităţii evreieşti, dânşii, la
întrebarea mea despre ce nevoi au ei, cu ce îi pot ajuta, mi-au răspuns
că, vor trimite prin şeful poliţiei un memoriu. După
două zile, şeful poliţiei mi-a raportat că, a primit
memoriul, dar [acesta n.n.] a fost
confiscat de către Gestapo. Am mai cerut învoirea de a mai vizita ghetoul,
dar pe ocolite mi s-a refuzat vizitarea, până când evreii au fost deportaţi.
Cu toate piedicile ce mi s-au pus de Gestapo, am trimis, după vizita
făcută la ghetou, scânduri pentru construirea unor barăci, cele
găsite de mine fiind neîndestulătoare.
În apărarea mea mai
arăt că, la Budapesta, cu prilejul consfătuirii ţinute la
ministerul de interne la care a luat parte prefecţii din tot cuprinsul
Ungariei, am fost singurul prefect care am luat cuvântul în apărarea
evreilor, ceea ce mi-a atras aspre observaţii din partea lui Endre László,
subsecretar la acel minister. Nu am demisionat nici atunci, pentru a
răspunde mai departe necesităţilor locuitorilor judeţului,
care, precum am mai spus, îşi puseseră toată nădejdea în
mine.
Când au început, după 23
August 1944, prigoana împotriva intelectualilor români, am intervenit personal
pentru câţiva din ei la locotenentul-colonel Jakob, şeful serviciului
de contraspionaj, asumându-mi răspunderea pentru ei. Am ajutat în acest
fel tuturor şi chiar celor arestaţi, cărora li s-a îndulcit
regimul. Atunci când Jakob mi-a spus că, vom scăpa de intelectuali
care vor fi duşi în deportare de Gestapo, am opus un veto absolut şi
am cerut Ministerului de Interne, la orele 12 noaptea, să nu se puie în
aplicare măsura, în caz contrar rugând ca convorbirea să fie
considerată cerere de demisie. Ministerul mi-a dat depline puteri şi
astfel nu a fost nimeni deportat. Ceva mai mult, după convorbirea
avută, am eliberat pe răspunderea mea pe toţi cei închişi,
cu toată opunerea autorităţilor militare şi ameninţărilor
pornite din partea colonelului Jakob.
Altceva nu mai am de declarat.
Citindu-i-se, stăruie
şi semnează.
Borbély Calman
d e p o z i ţ i a
martorei soţia
lui Alexandru Eftimie
casnică; domiciliul: Cluj
9 August 1945
[…………………………………………………………………………………………………….]
[ ... ] auzind că dl
Coloman Borbély fost prefectul judeţului Năsăud, este sub
cercetare referitor la trecutul lui, din bunăvoia mea şi din
iniţiativa mea proprie, declar următoarele:
Eu sunt evreică şi
am fost soţia unui funcţionar de stat maghiar, ascunzând originea mea
etnică. În primăvara anului 1944, când a început campania contra
evreilor, am ajuns într-o situaţie foarte grea şi am fost expusă
deportării. Pe vremea aceea am locuit în oraşul Bistriţa. M-am dus la prefectul jud.
Năsăud, la dl. Coloman [Kálmán
- nn] Borbély, şi i-am descoperit originea mea etnică, şi l-am
rugat să-mi dea o mâna de ajutor. El mi-a declarat că el nu
cunoaşte deosebire între om şi om, decât în privinţa cinstei
lor. El mi-a dat mâna de ajutor şi prin ajutorul lui, eu am scăpat de
neplăcerile care ar fi survenit din cauza originii mele etnice. În timpul
convorbirii noastre, de mai multe ori şi întotdeauna am constatat
liberalitatea lui şi am observat că nu face nici o distincţie
între oameni din cauza religiei lor.
După citire şi
explicare am semnat această declaraţie ca fiind conformă cu
voinţa mea.
Înaintea noastră ca martori: Soţia lui Alexandru Eftimie mp
Semnătura
indescifrabilă
Uhrin Gyuláné mp