INSTITUTUL  NAŢIONAL PENTRU

ASOCIAŢIA  EVREILOR  DIN

 STUDIEREA  HOLOCAUSTULUI

ROMÂNIA

 DIN  ROMÂNIA  “ELIE  WIESEL”

VICTIME ALE HOLOCAUSTULUI

 

 

 

 

 

 

PROCESUL

GHETOURILOR  DIN

NORDUL  TRANSILVANIEI

 

Volumul  I – ACTUL  DE  ACUZARE;  SENTINŢA

 

 

 

Volum alcătuit de  OLIVER  LUSTIG

 

Editura A E R V H

Bucureşti 2007

 

 

 
A C T U L   D E   A C U Z A R E

 

 

 

 

 

 

        TRIBUNALUL POPORULUI CLUJ

 

 

A C T   D E   A C U Z A R E

 

Noi, dr. Andrei Paul, Grigore Râpeanu şi dr. Simion Pop, Acuzatori Publici la Tribunalul Poporului din Cluj,

având în vedere dispoziţiunile Legii nr. 61 din 8 februarie 1946, precum şi dispoziţiunile Legii nr. 154 din 11 iulie 1945, pentru înfiinţarea unui complet de judecată al Tribunalului Poporului, cu sediul în Cluj,

având în vedere actele de cercetare şi instrucţia urmată în contra acuzaţilor:

1.           Dr. Gyapay Ladislau, de 44 ani, cetăţean maghiar, (anterior purtând numele de familie Leiter) născut în Győr, fost primar al municipiului Oradea (căsătorit cu Mayer Maria) ultimul refugiu cunoscut în lagărul Netten Bavaria, actualmente dispărut;

2.           Vitéz dr. Nadányi Ioan, cetăţean maghiar, fost subprefect al judeţului Bihor, cu ultimul domiciliu în Budapesta, strada Napraforgó, Ungaria, actualmente dispărut;

3.           Dr. Németh Emeric, cetăţean maghiar, fost comisar de poliţie la Poliţia Regală Maghiară din Oradea, cu ultimul domiciliu în Budapesta, str. Nádor nr. 12, actualmente dispărut;

4.           Vitéz Cser Ludovic, cetăţean român, funcţionar particular, domiciliat în Oradea, str. Gyulai Pál nr. 7, în prezent arestat;

5.           Félegyházi Meggyesi Ágoston, cetăţean maghiar, fost locotenent de jandarmi, cu ultimul domiciliu în Budapesta, actualmente dispărut;

6.           Dr. Petry Iuliu, cetăţean român, fost notar public şi locotenent de jandarmi în rezervă, cu ultimul domiciliu în Oradea, actualmente dispărut;

7.           Frater Ioan, cetăţean maghiar, fost locotenent de jandarmi, cu ultimul domiciliu cunoscut Berettyoújfalu, Ungaria, în prezent dispărut;

8.           Dr. Rektor Béla, cetăţean maghiar, fost locotenent de jandarmi, cu ultimul domiciliu cunoscut în Nyiregyháza, Ungaria, actualmente dispărut;

9.           Garai Ştefan, cetăţean maghiar, fost căpitan de jandarmi, ultimul domiciliu în Ungaria, actualmente dispărut;

10.      Dr. Bodolay Endre, cetăţean maghiar, fost locotenent de jandarmi, cu ultimul domiciliu cunoscut în Ungaria, actualmente dispărut;

11.      Sziklay Francisc, cetăţean maghiar, plutonier-major, fost agent {de} jandarmi la Budapesta, azi dispărut;

12.      Megyesi Andrei, cetăţean maghiar, plutonier-major, fost agent de jandarmi la Budapesta, azi dispărut;

13.      Buss Dezideriu, cetăţean maghiar, agent de jandarmi la Căile Ferate Maghiare, azi dispărut;

14.      Öri Iuliu, cetăţean maghiar, fost plutonier de jandarmi, agent la Căile Ferate Maghiare, azi dispărut;

15.      Vitéz Fekete Gheorghe, cetăţean maghiar, plutonier-major din secţia de agenţi speciali din Debreţin, azi dispărut;

16.      Ilonka Alexandru, cetăţean maghiar, plutonier-major din secţia de agenţi speciali din Debreţin, azi dispărut;

17.      Teveli Ioan, cetăţean maghiar, plutonier-major din secţia de agenţi speciali de Peste Dunăre [Dunántul – nn], azi dispărut;

18.      Szölösi Ştefan, cetăţean maghiar, plutonier-major, secţia de agenţi speciali de Peste Dunăre, azi dispărut;

19.      Szabados Geza, cetăţean maghiar, plutonier-major, secţia de agenţi speciali de Peste Dunăre, azi dispărut;

20.      Tóth Ioan, cetăţean maghiar, plutonier major, din secţia de agenţi speciali de Peste Dunăre, azi dispărut;

21.      Juhász Mihai, cetăţean maghiar, plutonier-major, din batalionul Şcolii de Jandarmi din Oradea, azi dispărut;

22.      Pozsgai Alexandru, cetăţean maghiar, plutonier-major, din batalionul Şcolii de Jandarmi din Oradea, azi dispărut;

23.      Keresztesi Gavril, cetăţean maghiar, plutonier-major, din batalionul Şcolii de Jandarmi din Oradea, azi dispărut;

24.      Felföldi Ştefan, cetăţean maghiar, plutonier-major, din batalionul Şcolii de Jandarmi din Oradea, azi dispărut;

25.      Garai Emeric, cetăţean maghiar, plutonier-major, din batalionul Şcolii de Jandarmi din Oradea, azi dispărut;

26.      Fehér Alexandru, cetăţean maghiar,  plutonier-major, din batalionul Şcolii de Jandarmi din Oradea, azi dispărut;

27.      Horváth Iosif, cetăţean maghiar, plutonier-major, din batalionul Şcolii de Jandarmi, secţia de chinuire Oradea, azi dispărut;

28.      Szabó Mihai, cetăţean maghiar, plutonier-major, din batalionul Şcolii de Jandarmi din Oradea, originar din Szentes, azi dispărut;

29.      Jandarmul Megyeri, cetăţean maghiar, din batalionul Şcolii de Jandarmi din Oradea, azi dispărut;

30.      Jandarmul Budai, cetăţean maghiar, din batalionul Şcolii de Jandarmi din Oradea, azi dispărut;

31.      Dr. Toperczer N., cetăţean maghiar, comisar de poliţie, fost şeful secţiei politice a poliţiei de stat maghiare din Oradea;

32.      Soţia lui Megyesi Iosif, născută Mutza Elisabeta, cetăţeană română, de profesiune moaşă, domiciliată în Marghita, de 35 ani, în prezent arestată;

33.      Văduva lui Kiss Ioan, născută Zeffer Rozalia de /…/ ani, de profesiune moaşă, cetăţeană română, din comuna Valea lui Mihai, în prezent arestată;

34.      Vadas Iosif, 45 ani, cetăţean român, monteur electrician, domiciliat în Oradea, în prezent arestat;

35.      Szilárszki Melania, născută Coşariu, cetăţeană română, casnică, domiciliată în Vadul Crişului, în prezent arestată;

36.      Coşariu Irina, cetăţeană română, de 55 ani, de profesiune casnică, cu domiciliul în Oradea, în prezent arestată;

37.      Dr. Csóka Ladislau, cetăţean maghiar, de 48 ani, fostul primar al municipiului Satu-Mare, în prezent arestat;

38.      Dr. Pirkler Ernest, cetăţean român, de 65 ani, fost secretar general al municipiului Satu-Mare, domiciliat în Satu-Mare, în prezent arestat;

39.      Dr. Rogozi Papp Zoltán, cetăţean român, fost ajutor de primar al municipiului Satu-Mare, fost domiciliat în Satu-Mare, azi dispărut;

40.      Dr. Sárközi Béla, cetăţean maghiar, ofiţer de poliţie, şeful biroului controlului străinilor de la fosta Poliţie Regală Maghiară din Satu-Mare, azi dispărut;

41.      Vitéz Czegényi Carol, cetăţean maghiar, fost inspector de poliţie la Poliţia Regală Maghiară din Satu-Mare, azi dispărut;

42.      Vitéz Demény N., cetăţean maghiar, fost locotenent-colonel şi comandantul legiunii de jandarmi Satu-Mare, azi dispărut;

43.      Vitéz Endrődi Barnabás, cetăţean maghiar, fost prefect al judeţului şi minicipiului Satu-Mare şi fost locotenent-colonel al Armatei Regale Maghiare, cu {ultimul} domiciliu în Ungaria, azi dispărut;

44.      Vitéz Bojer Endre, cetăţean maghiar, fostul subprefect al judeţului Satu-Mare, azi dispărut;

45.      Fekete Elisabeta, de 43 ani, domiciliată în Satu-Mare, în prezent arestată, cetăţeană română;

46.      Vancsa Ioan, fost agent de poliţie, la Poliţia Regală Maghiară din Satu-Mare, cetăţean român, domiciliat în Satu-Mare, în prezent arestat;

47.      Kerényi Ştefan, cetăţean român, fost portar, cu domiciliul în Satu-Mare, azi dispărut;

48.      Dr. Vásárhely Ladislau, cetăţean maghiar, fostul primar al municipiului Cluj, cu ultimul domiciliu în Budapesta, azi dispărut;

49.      Dr. Urbán Ladislau (Francisc) cetăţean maghiar, fost ofiţer de poliţie al Poliţiei de Stat Maghiare, circa de 33 ani, originar din Komarom, cu ultimul domiciliu cunoscut în Miskolc, azi dispărut;

50.      Paksi Kiss Tiberiu, cetăţean maghiar, fostul comandant al circumscripţiei de Jandarmi nr. IX, din Cluj, colonel de jandarmi al Jandarmeriei Regale Maghiare, cu ultimul domiciliu în Budapesta, azi dispărut;

51.      Dr. Forgács Iosif, cetăţean maghiar, fostul primnotar al judeţului Cluj, cu ultimul domiciliu în Cluj, azi dispărut;

52.      Dr. Papp Géza, cetăţean maghiar, comisar de poliţie la Poliţia de Stat Regală Maghiară din Cluj, membru în comisia de ghetou, cu ultimul domiciliu la Cluj, azi dispărut;

53.      Tarr Cazimir, cetăţean român, de 31 de ani, fost funcţionar la primăria municipiului Cluj, cu domiciliul în Cluj, str. Memorandului nr. 10, în prezent arestat;

54.      Dr. Varga Ludovic, cetăţean român, fost prefect al municipiului Cluj, cu ultimul domiciliu în Cluj, azi dispărut;

55.      Császár Samoilă, cetăţean maghiar, fost subadministrator financiar al administraţiei financiare a judeţului Cluj, cu ultimul domiciliu la Budapesta, azi dispărut;

56.      Horvay Zoltan, cetăţean român, fost ofiţer, guard financiar la administraţia financiară a judeţului Cluj, cu ultimul domiciliu în Budapesta, str. Fiume nr. 6, azi dispărut.

57.      Dr. Székely Iosif, cetăţean maghiar, fostul primar al comunei urbane Huedin, cu ultimul domiciliu în Huedin, azi dispărut;

58.      Menyhárt Francisc, cetăţean maghiar, fost ofiţer de poliţie la Poliţia de Stat Regală Maghiară din Huedin în gradul de inspector (rendör felügyelő) cu ultimul domiciliu în Huedin, azi dispărut;

59.      Dr. Orosz Iosif, cetăţean maghiar, fostul şef de poliţie la Poliţia Regală de Stat Maghiară din Huedin, cu ultimul domiciliu în Budapesta, azi dispărut;

60.      Szentkuti Andrei, cetăţean maghiar, fost agent secret la poliţia de Stat Regală Maghiară din Huedin, cu ultimul domiciliu în Huedin, azi dispărut;

61.      Dr. Boldizsár Paul, cetăţean maghiar, fost subnotar (consilier cu aprovizionarea) la primăria oraşului Huedin, cu ultimul domiciliu la Budapesta, azi dispărut;

62.      Lakatos Andrei, cetăţean maghiar, fost funcţionar, casier al Poliţiei de Stat Regale Maghiare din Huedin, cu ultimul domiciliu în Huedin, azi dispărut;

63.      Ojtozi Alexiu, cetăţean maghiar, fost comisar la poliţia Regală de Stat Maghiară din Huedin, cu ultimul domiciliu în Huedin, azi dispărut;

64.      Dr. Szász Francisc, fost subprefect al judeţului Cluj, decedat în ziua de 2 Iunie 1944;

65.      Inczedi Joksman Edmund, cetăţean român, de 69 ani, fostul prefect al judeţului Cluj, cu domiciliul în Cluj, str. Memorandului nr. 20, în prezent arestat;

66.      Dr. Kapesius N. cetăţean român, originar din Sighişoara, fostul reprezentant al firmei I. C. Farbenindustrie, de profesiune farmacist, cu ultimul domiciliu în Sighişoara, azi dispărut;

67.      Botoş Ioan, cetăţean român, de 52 ani, ziarist şi fostul secretar al Partidului Ardelean – organizaţia Cluj, cu domiciliul în comuna Bârghiş, judeţul Târnava-Mare, în prezent arestat;

68.      Újvári Irina, cetăţeană română, de 33 ani, casnică, domiciliată în Cluj str. 6 Martie nr. 3, în prezent arestată*;

69.      Enyedi Irma, cetăţeană română, de 40 ani, casnică, domiciliată în Cluj, str. Árpád nr. 15, în prezent arestată;

70.      Horák Wilhelm, cetăţean român, de 40 de ani, de profesiune muncitor, domiciliat în Cluj, str. Iaşilor nr. 28, în prezent arestat;

71.      Elena Báthory, cetăţeană română, de 46 ani, casnică, domiciliată în Cluj, str. Moldovei nr. 14, în prezent arestată;

72.      Joos Andor, cetăţean maghiar, fost prefect al judeţului Mureş în timpul guvernului Sztójay, azi cu domiciliu necunoscut;

73.      Dr. Márton Sigismund, cetăţean maghiar, fost subprefect al judeţului Mureş, azi cu domiciliu necunoscut;

74.      Dr. Májay Francisc, cetăţean maghiar, fost primar al oraşului Târgu-Mureş, de 52 ani, de religie unitariană, născut în comuna Gălăteni, judeţul Mureş, domiciliat în Târgu-Mureş, str. Regele Carol I nr. 2, de ocupaţiune pensionar, căsătorit, în prezent arestat;

75.      Dr. Hennél Francisc, cetăţean maghiar, fost primnotar al primăriei oraşului Târgu-Mureş, azi cu domiciliul necunoscut;

76.      Vitéz dr. Jávor Ernest, cetăţean maghiar, fost primnotar al prefecturii judeţului Târgu-Mureş, azi cu domiciliul necunoscut;

77.      Colonel dr. Papp Ioan, cetăţean maghiar, fost comandantul Inspectoratului de Jandarmi al celor 4 judeţe secuieşti, azi cu domiciliul necunoscut;

78.      Colonel Zalántai Ioan, cetăţean maghiar, fost comandantul legiunii de jandarmi Mureş, azi cu domiciliul necunoscut;

79.      Dr. Bedő Géza, cetăţean maghiar, fost chestor al poliţiei Târgu-Mureş, azi cu domiciliul necunoscut;

80.      Colonel vitéz Körmendy Géza, cetăţean maghiar, fost comandant al administraţiei militare în Târgu-Mureş, în timpul guvernului Sztójay, azi cu domiciliul necunoscut;

81.      General de corp de armată vitéz Kozma Ştefan, cetăţean maghiar, fost comandant al garnizoanei Târgu-Mureş, azi cu domiciliul necunoscut;

82.      Maiorul Schröder, cetăţean german, fost şef al secţiei de Gestapo din Târgu-Mureş, în timpul ocupării Ungariei de către trupele germane, azi cu domiciliul necunoscut;

83.      Căpitan de jandarmi Konya din csendőrnyomozó[*], cetăţean maghiar, azi cu domiciliul necunoscut;

84.      Căpitan de jandarmi Pinter din csendőrnyomozó, cetăţean maghiar, azi cu domiciliul necunoscut;

85.      Plutonier-major Kallos Francisc din csendőrnyomozó, cetăţean maghiar, azi cu domiciliul necunoscut;

86.      Lax Iosif, cetăţean român, bijutier, fost cu domiciliul în Târgu-Mureş; arestat;

87.      Gálffy Dezideriu, cetăţean maghiar, fost prefect al judeţului Odorhei în timpul guvernului Sztójay, azi cu domiciliul necunoscut;

88.      Dr. Bonda Ştefan, cetăţean maghiar, fost subprefect al judeţului Odorhei, azi cu domiciliul necunoscut;

89.      Dr. Filó Francisc, cetăţean maghiar, fost primar al judeţului Odorhei, azi cu domiciliul necunoscut;

90.      Dr. Zsigmond Ioan, cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Odorhei, azi cu domiciliul necunoscut;

91.      Locotenent-colonel Kiss Vasile, cetăţean maghiar, fost comandantul legiunii de jandarmi Odorhei, azi cu domiciliul necunoscut;

92.      Dr. Smith** Emeric, cetăţean maghiar, fost primarul oraşului Reghin, de 61 ani, născut la Reghin, de religie romano-catolică, fără profesiune, cu ultimul domiciliu în Reghin, str. Vasile Alecsandri nr. 7, în prezent arestat;

93.      Maior Komáromy Ladislau, cetăţean maghiar, fost comandantul administraţiei militare a plăşii Reghin, actualmente cu domiciliul necunoscut;

94.      Dudás Ioan, cetăţean maghiar, fost şeful poliţiei Reghin, azi cu domiciliul necunoscut;

95.      Locotenent de jandarmi Szentpáli G. Kálmán, cetăţean maghiar, fost comandantul sectorului de jandarmi, azi cu domiciliul necunoscut;

96.      Csordacsics Egon, cetăţean maghiar, fost consilier la primăria oraşului Reghin, azi cu domiciliul necunoscut;

97.      Kugler Gheorghe zis Füleki, de 42 ani, cetăţean român, de religie romano-catolică, născut în Brâncoveneşti, judeţul Mureş, domiciliat în comuna I.G. Duca, judeţul Mureş, de profesiune funcţionar particular, actualmente arestat;

98.      Plutonier-major Bányai Pavel din csendőrnyomozó, cetăţean maghiar, azi cu domiciliul necunoscut;

99.      Plutonier-major Biró Balázs din csendőrnyomozó, cetăţean maghiar, azi cu domiciliul necunoscut;

100.  Plutonier Fehér Alexandru din csendőrnyomozó, cetăţean maghiar, azi cu domiciliul necunoscut;

101.  Plutonier Gösi Ştefan din csendőrnyomozó, cetăţean maghiar, azi cu domiciliul necunoscut;

102.  Lovas Irma, de 35 ani, născută în Reghin, cetăţeană română, de profesiune moaşă, cu ultimul domiciliu în Reghin, str. Proletarilor nr. 25, dispărută;

103.  Dr. Tóth Matei, cetăţean maghiar, fost primar al oraşului Gheorghieni, azi cu domiciliul necunoscut;

104.  Dr. Polonkai Géza, cetăţean maghiar, fost subşeful poliţiei din Gheorghieni, azi cu domiciliul necunoscut;

105.  Ferenczi Béla, cetăţean maghiar, fost detectiv în poliţia din Gheorghieni, azi cu domiciliul necunoscut;

106.  Szabó Kálmán, cetăţean maghiar, fost pretor al plăşii Reghin, judeţul Mureş, domiciliat în Reghin, judeţul Mureş, în prezent arestat;

107.  Vitéz Gaáli Ernest, cetăţean maghiar, fost prefect al judeţului Ciuc în timpul guvernului Sztójay, azi cu domiciliul necunoscut;

108.  Dr. Ábráham Iosif, cetăţean maghiar, fost subprefect al judeţului Ciuc, azi cu domiciliul necunoscut;

109.  Szász Gerő, cetăţean maghiar, fost primar al oraşului Miercurea Ciuc, azi cu domiciliul necunoscut;

110.  Farkas Pavel, cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Miercurea Ciuc, azi cu domiciliul necunoscut;

111.  Dr. Szentiványi Gavril de 58 ani, cetăţean maghiar, născut în Sfântu-Gheorghe, fost prefect al judeţului Trei-Scaune, actualmente arestat;

112.  Dr. Barabas Andrei, cetăţean maghiar, fost subprefect al judeţului Trei-Scaune, azi cu domiciliul necunoscut;

113.  Virányi Andrei, cetăţean maghiar, fost primar al oraşului Sfântu-Gheorghe, azi cu domiciliul necunoscut;

114.  Dr. Vincze Ştefan, cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Sfântu-Gheorghe, azi cu domiciliul necunoscut;

115.  Locotenent-colonel Balla, comandantul legiunii de jandarmi Trei-Scaune, azi cu domiciliul necunoscut;

116.  Locotenent-colonel Loor Tivadar, comandantul legiunii de jandarmi Ciuc, azi cu domiciliul necunoscut;

117.  Dr. Schilling Ioan, de 63 ani, cetăţean român, de profesiune proprietar, născut şi domiciliat în comuna Năsal, judeţul Someş, în prezent arestat;

118.  Dr. Veres Eugen, cetăţean maghiar, fost primar al oraşului Dej, cu ultimul domiciliu în Dej, azi în loc necunoscut;

119.  Dr. Lehner Sigismund de 56 ani, cetăţean român, de profesiune medic, născut şi domiciliat în Dej, str. Regele Ferdinand nr. 3, în prezent arestat;

120.  Dr. Sárossy Iuliu, cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Dej, cu ultimul domiciliu în Dej, azi în loc necunoscut;

121.  Takács Ştefan, cetăţean maghiar, fost poliţist la Poliţia Dej, cu ultimul domiciliu în Dej, azi în loc necunoscut;

122.  Szomorjai Ion, cetăţean maghiar, fost agent de siguranţă (detectiv) la poliţia Dej, cu ultimul domiciliu în Dej, azi în loc necunoscut;

123.  Kassai Ioan, cetăţean maghiar, fost agent de siguranţă (detectiv) la Poliţia Dej, cu ultimul domiciliu în Dej, azi în loc necunoscut;

124.  Garmvölgyi Adalbert, cetăţean maghiar, fost agent de siguranţă (detectiv) la Poliţia Dej, cu ultimul domiciliu în Dej, azi în loc necunoscut;

125.  Desaknai N. cetăţean maghiar, fost agent de siguranţă (detectiv) la Poliţia Dej, cu ultimul domiciliu în Dej, azi în loc necunoscut;

126.  Gecse Iosif, de 33 ani, cetăţean român, de profesiune olar, născut şi domiciliat în Dej, str. Cărăuşilor nr. 9, în prezent arestat;

127.  Fekete Margareta de 25 ani, cetăţeană română, de profesiune casnică, născută în Budapesta, domiciliată în Dej, str. Caragiale nr. 11, în prezent arestată;

128.  Lakadár Iosif, cetăţean român, de profesiune fost muncitor la Staţia C.F.R.-Dej, azi în loc necunoscut.

129.  Oláh Alexandru, de 21 ani, cetăţean român, de profesiune croitor, născut în comuna Cămăraş, domiciliat în Cluj, str. Bem nr. 4, în prezent arestat;

130.  Jancsó Rozalia, de 51 ani, cetăţeană română, de profesiune moaşă, născută în comuna Uri, judeţul Someş, domiciliată în Reteag, judeţul Someş, în prezent arestată;

131.  Maior de jandarmi Antalffy Paul, cetăţean maghiar, ofiţer activ, comandant al legiunii de jandarmi din Dej, azi în loc necunoscut;

132.  Berecki Ernest, cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Gherla, judeţul Someş, cu ultimul domiciliu în Gherla, azi în loc necunoscut;

133.  Iványi Andrei, cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Gherla, judeţul Someş, azi în loc necunoscut;

134.  Tamáşi Lajos, cetăţean maghiar, fost primar al oraşului Gherla, cu ultimul domiciliu în Gherla, azi în loc necunoscut;

135.  Lakatos Francisc de 48 ani, cetăţean român, de profesiune notar, născut şi domiciliat în Reteag, judeţul Someş, în prezent arestat;

136.  Szilágyi Ştefan de 40 ani, cetăţean român, de profesiune notar, născut în comuna Bistriţa, str. Tudor Vladimirescu nr. 7, în prezent arestat;

137.  Dr. Rosner Ştefan, cetăţean român, fost ajutor de primar şi primnotar al oraşului Baia-Mare, născut şi domiciliat în Baia-Mare, str. Cloşca nr. 13, decedat;

138.  Vajai Alexandru, cetăţean român, fost primnotar al oraşului Baia-Mare, născut şi domiciliat în Baia-Mare, azi în loc necunoscut;

139.  Dr. Nagy Eugen, cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Baia-Mare, azi şef de poliţie la Szombathely – Ungaria;

140.  Balogh Carol, cetăţean român, fost funcţionar la Fabrica Phönix, Baia-Mare, cu ultimul domiciliu în Baia-Mare, azi în loc necunoscut;

141.  Haracsek Iosif, cetăţean român, fost preşedintele societăţii Baross din Baia-Mare, cu ultimul domiciliu în Baia-Mare, azi în loc necunoscut;

142.  Căpitan Bekentes Vasile, cetăţean maghiar, fost comandant militar al Fabricii Phönix din Baia-Mare, cu ultimul domiciliu în Baia-Mare, azi în loc necunoscut;

143.  Orgoványi Iosif, de 34 ani, cetăţean maghiar, de profesiune detectiv, născut în Ungaria, domiciliat în Budatétény, judeţul Pesta, în prezent arestat;

144.  Vajai Emeric, cetăţean român, de profesiune fost detectiv la poliţia Baia-Mare, cu ultimul domiciliu în Baia-Mare, azi în loc necunoscut;

145.  Bertalan Ştefan, cetăţean maghiar, de profesiune detectiv la poliţia Baia-Mare, cu ultimul domiciliu în Baia-Mare, azi în loc necunoscut;

146.  Czeisperger Petru, de 41 ani, cetăţean român, de profesiune pantofar, născut în comuna Satu-Mare, domiciliat în Baia-Mare, în prezent arestat;

147.  Osváth Zoltán, de 45 ani, cetăţean român, de profesiune zidar, născut în Cluj, domiciliat în Baia-Mare, str. Malinovschi nr. 42, în prezent arestat;

148.  Ormos Ludovic, cetăţean român, de profesiune şofer la Uzina Electrică, cu ultimul domiciliu în Oradea, azi în loc necunoscut;

149.  Dr. Slávy Vasile, cetăţean maghiar, fost prefect al judeţului Sălaj, cu ultimul domiciliu în Zalău, azi în loc necunoscut;

150.  Dr. Gazda Andrei, cetăţean român, de profesiune fost subprefect al judeţului Sălaj, cu ultimul domiciliu în Zalău, azi în loc necunoscut;

151.  Dr. Sreter Ioan, cetăţean maghiar, de profesiune fost primar al oraşului Zalău, cu ultimul domiciliu în Zalău, azi în loc necunoscut;

152.  Dr. Udvari Iosif, cetăţean român, de profesiune fost primar al oraşului Şimleu, cu ultimul domiciliu în Şimleu, judeţul Sălaj, azi în loc necunoscut;

153.  Elekes Francisc, cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Zalău, cu ultimul domiciliu în Zalău, azi în loc necunoscut;

154.  Locotenent-colonel Mariska Gheorghe, cetăţean maghiar, de profesiune ofiţer de jandarmi activ, fost comandant al legiunii de jandarmi {Sălaj}, cu ultimul domiciliu în Zalău, azi în loc necunoscut;

155.  Pethes Ştefan, cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Şimleu, cu ultimul domiciliu în Şimleu, judeţul Sălaj, azi în loc necunoscut;

156.  Căpitan de jandarmi dr. Horváth Alexandru, de profesiune ofiţer activ, fost comandant al legiunii de jandarmi Şimleu, cu ultimul domiciliu în Şimleu, judeţul Sălaj, azi în loc necunoscut;

157.  Dr. Krasznay Vasile, cetăţean maghiar, de profesiune fost primpretor al plăşii Şimleul Silvaniei, cu ultimul domiciliu în Şimleu, judeţul Sălaj, azi în loc necunoscut;

158.  Lázár Iosif de 46 ani, cetăţean maghiar, de profesiune librar născut în Şimleul Silvaniei, domiciliat în Şimleul Silvaniei, str. Gheorghe Pop de Băseşti nr. 7-8, în prezent arestat;

159.  Plutonier major Sárközi N., cetăţean maghiar, fost şef al secţiei de jandarmi Jibou, judeţul Sălaj cu ultimul domiciliu în Jibou, azi în loc necunoscut;

160.  Plutonier major Horváth Ioan, cetăţean maghiar, fost şef al secţiei de jandarmi Nuşfalău, judeţul Sălaj, cu ultimul domiciliu în Nuşfalău, azi în loc necunoscut;

161.  Vida Ioan de 55 ani, de profesiune funcţionar, născut şi domiciliat în Şimleul Silvaniei, str. Cuza Vodă nr. 13, în prezent arestat;

162.  Kerekes Adam, cetăţean român, cu ultimul domiciliu în Şimleul Silvaniei, fost premilitar, azi în loc necunoscut;

163.  Kovács Mihai de 52 ani, de profesiune pensionar, cetăţean român, născut în Bozieş, judeţul Sălaj, domiciliat în Şimleu Silvaniei, în prezent arestat;

164.  Farmati Alexandru de 19 ani, cetăţean român, de profesiune comerciant, născut şi domiciliat în Şimleul Silvaniei, în prezent arestat;

165.  Anghea* Ioan de 34 ani, de profesiune radiofonist, născut în Ceica, judeţul Bihor, domiciliat în Şimleul Silvaniei, str. Alba Iulia nr. 15, în prezent arestat;

166.  Petővári Patrik Vasile de 31 ani, cetăţean cehoslovac, de profesiune plugar, născut în Nagysáró, judeţul Bars, domiciliat în Crasna, judeţul Sălaj, în prezent arestat;

167.  Szabó Adalbert de 43 ani, de profesiune funcţionar, născut în Târgu-Mureş, domiciliat în Şimleul Silvaniei, str. Eminescu nr. 6, în prezent arestat;

168.  Duha Irina de 26 ani, de profesiune casnică, cetăţeană română, născută şi domiciliată în Şimleul Silvaniei, în prezent arestată;

169.  Nagy Ştefan de 49 ani, cetăţean român, de profesiune constructor, născut şi domiciliat în Şimleul Silvaniei, în prezent arestat; 

170.  Dr. Molnár Francisc de 36 ani, cetăţean român, de profesiune medic, născut în Arduzel, judeţul Sălaj, domiciliat în Cehul-Silvaniei, în prezent arestat; 

171.  Dr. Sami Bela Adalbert de 58 ani, cetăţean român de profesiune pensionar, născut în Boghiş, judeţul Sălaj, domiciliat în Zalău, str. Crişan nr. 24, în prezent arestat;

172.  Dr. Dénes Dezideriu de 40 ani, de profesiune funcţionar la primăria oraşului Zalău, născut în Cristur-Crişana, judeţul Sălaj, domiciliat în Zalău, str. Dózsa György nr. 19, în prezent arestat;

173.  Dr. Ilinyi Vasile, cetăţean maghiar, fost prefect al judeţului Maramureş, cu ultimul domiciliu în Sighet, azi în loc necunoscut; 

174.  Dr. Gyulafalvi Rednic Alexandru, cetăţean român, fost primar al oraşului Sighet, cu ultimul domiciliu în Sighet, azi în loc necunoscut;

175.  Hullmann Francisc de 53 ani, cetăţean român, de profesiune fost funcţionar, născut în Zirc – Ungaria, domiciliat în Sighet, str. General Averescu nr. 36, în prezent arestat;

176.  Dr. Tóth Ludovic, cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Sighet, cu ultimul domiciliu în Sighet, azi în loc necunoscut;

177.  Fejér Ion, cetăţean maghiar, fost comisar la poliţia Sighet, azi în loc necunoscut;

178.  Colonel Sárváry N., cetăţean maghiar, fot comandant al circ. IV. jandarmi Sighet, azi în loc necunoscut;

179.  Tascan Florea, român, cetăţean sovietic, fost jandarm la postul de jandarmi Bârsana, judeţul Maramureş, originar din comuna Apsa de Mijloc, fiul moaşei comunale, azi în loc necunoscut;

180.  Biró Ion, cetăţean maghiar, fost jandarm la postul de jandarmi Bârsana – Maramureş, azi în loc necunoscut;

181.  Vargha Gheorghe, cetăţean maghiar, fost jandarm la postul de jandarmi Bârsana – Maramureş, azi în loc necunoscut;

182.  Sarkadi Augustin de 57 ani, cetăţean român, de profesiune frizer, născut şi domiciliat în Sighet, în prezent arestat;

183.  Bede Ştefan, cetăţean maghiar, fost soldat (honvéd) în garnizoana Sighet, azi în loc necunoscut;

184.  Dr. Szaplonczay Vasile, cetăţean maghiar, fost prefect al judeţului Maramureş, cu ultimul domiciliu în Sighet, azi în loc necunoscut;

185.  Coman Ştefan, cetăţean român, de profesiune primnotar din comuna Borşa, judeţul Maramureş, în prezent arestat;

186.  Borbély Coloman, de 63 ani, cetăţean român, de profesiune proprietar, născut în Sucutard, judeţul Someş, domiciliat în Cluj, str. Moise Nicoară nr. 4, în prezent arestat;

187.  Smolenski Ladislau, cetăţean maghiar, de profesiune subprefect al judeţului Năsăud, cu ultimul domiciliu în Bistriţa, azi în loc necunoscut;

188.  Dr. Kuales Norbert, cetăţean român, de profesiune avocat, fost primar al oraşului Bistriţa, cu ultimul domiciliu în Bistriţa, azi în loc necunoscut;

189.  Dr. Debreczeni N., cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Bistriţa cu ultimul domiciliu în Bistriţa, azi în loc necunoscut;

190.  Szmolka Henric de 55 ani, cetăţean român, de profesiune comerciant, născut în Reghinul Săsesc, domiciliat în Bistriţa, str. Ferdinand nr. 10, în prezent arestat;

191.  Orendi Gustav, cetăţean român, de profesiune comerciant, originar din Bistriţa, cu ultimul domiciliu în Bistriţa, azi în loc necunoscut;

192.  Locotenent-colonel Pastohi Ernest, cetăţean maghiar, ofiţer de jandarmi activ, fost comandant al legiunii de jandarmi, cu ultimul domiciliu în Bistriţa, azi în loc necunoscut;

193.  Locotenent-colonel Jacob N. cetăţean maghiar, ofiţer activ, şeful Serviciului de contraspionaj, K.H.â din Bistriţa, cu ultimul domiciliu în Bistriţa, azi în loc necunoscut.

Având în vedere că cercetările urmate în cauza celor de mai sus au fost încheiate şi că sunt suficiente probe de vinovăţie,

 

E x p u n e m  U r m ă t o a r e l e:

 

Hitlerismul – întruchiparea cea mai bestială a imperialismului german – a dezlănţuit, pentru a se impune, patimile cele mai josnice, pornirile cele mai primitive, formele cele mai sălbatice ale urii.

Decretând ca dogmă, despărţirea oamenilor în rase superioare şi rase inferioare, nu numai că a îngăduit, dar a şi impus ca o îndatorire de onoare pentru poporul aşa zis superior, subjugarea, umilirea, jefuirea şi chiar exterminarea celorlalte popoare.

În numele acestei doctrine, au pornit hitleriştii subjugarea omenirii şi exterminarea a milioane de oameni, în numele acestei doctrine popoarele Europei au fost supuse jugului german, popoarele slave şi evreii supuşi exterminării.

Clicile exploatatoare, ale căror interese le servea hitlerismul, îşi vedeau astfel sporite posibilităţile de dezvoltare şi îşi asigurau totala slugărnicie a propriului popor, prea orbit de ură şi preocupat de distrugerea altora spre a-şi mai da seama că el însuşi este exploatat.

Cu un servilism odios, guvernele înhămate la carul hitlerist şi-au însuşit modul de gândire şi procedeele stăpânilor lor. Clicile exploatatoare din ţările respective le-au ajutat ca metodele sortite să le uşureze nedrepte la [nedreapta lor – nn] stăpânire, să fie cât mai brutale, cât mai totale în rezultate. Şi cu cât exploatarea era mai odioasă, nedreptatea socială mai adâncită, cu atât a fost mai puternică imitarea.

De aceea, fascismul horthyst a dezlănţuit cu atâta frenezie ura împotriva naţiunilor conlocuitoare, de aceea a imitat atât de desăvârşit hitlerismul în prigonirea evreilor.

Regimul fascist horthyst din Ungaria, începând din anul 1940, a legiferat mai multe dispoziţiuni antievreieşti, având scopul de a deposeda pe cetăţenii evrei de o serie de drepturi personale şi de ordin economic, tinzând la excluderea lor din viaţa publică, culturală şi economică. Tot de la această dată, unii funcţionari, investiţi cu putere executivă, – cum au fost comandanţii militari din Ardeal [din Nordul Ardealului – nn], şefii poliţiei, jandarmeriei, subprefecţii, primpretorii, etc. – interpretând în mod excesiv sensul dispoziţiunilor antievreieşti, au luat măsuri de expulzare, de deposedare, de jaf, care, în numeroase cazuri au dus la exterminarea în masă a populaţiei evreieşti. Amintim spre exemplificare cazurile de ridicare şi deportare a unui număr de 30.000 evrei în vara anului 1941, la Kamencz-Podolsk sub pretextul că nu au dreptul la cetăţenia maghiară, faimoasele detaşamente de muncă [muncă forţată – nn], trimise pe frontul ucrainean, masacrele din Újvidék, şi alte metode care aveau scopul recunoscut de exterminare şi rezultatele nu dezmint acest scop.

Această metodă de exterminare sporadică a fost schimbată în nimicire completă atunci când guvernul a fost preluat de slugile umile ale lui Hitler sub prezidenţia lui Sztójay.

Guvernul Sztójay, respectiv unii membri ai acestui guvern au pus în practică acel sistem identic cu cel aplicat pe tot cuprinsul teritoriului Uniunii Sovietice şi a Europei vremelnic ocupată de cotropitorii germani.

Este cunoscut că armata germană hitleristă contrar tuturor convenţiilor internaţionale cu privire la purtarea războiului, după care onoarea şi drepturile de familie, viaţa persoanelor şi proprietatea particulară trebuie respectate şi după care comandamentul militar este obligat să respecte drepturile umane ale cetăţenilor statului inamic, să-i apere prin autoritatea sa şi [iar] atunci când crimele se comit de soldaţi să pedepsească pe cei vinovaţi, a încurajat şi a făcut un sistem din comitere a celor mai odioase crime împotriva populaţiei civile. Toate acestea le-a făcut în numele “ordinei noi” [“noii ordine”].

Chiar în anul 1941, după ce au devenit cunoscute cruzimile nemaipomenite ale cotropitorilor hitlerişti, s-a instituit în Uniunea Sovietică o comisiune extraordinară de stat, cu scopul de a sistematiza materialul informativ primit din diferite părţi.

Cităm câteva din faptele dovedite din arhiva acestei comisiuni care caracterizează tratamentul neomenos faţă de populaţia paşnică din Uniunea Sovietică, de către cotropitorii hitlerişti:

“Un detaşament de represalii al trupelor SS a sosit la 21 Octombrie 1941 în satul Cocarevo. Toţi locuitorii au fost scoşi cu forţa în stradă, unde au fost aşezaţi în rânduri şi pe grupe: bărbaţii şi băieţii separat de femei, folosindu-se pentru aceasta pumnii, coastele şi paturile armelor. Ofiţerul a declarat: «Noi vom împuşca bărbaţii şi fii voştrii, iar voi scoteţi-vă lucrurile de prin case, căci le vom da foc. Toţi au văzut atunci, că satul a şi început să ardă. Femeile au alergat ţipând spre casele lor, iar după ele copiii mici plângând şi agăţându-se de poalele mamelor. Unele dintre ele au rămas pe loc de spaimă şi groază şi nu au mai avut putere să se mişte. În timpul acesta a început împuşcarea bărbaţilor şi a băieţilor. Ei au fost puşi lângă zidurile unei case în flăcări şi împuşcaţi pe loc, de la o mică distanţă». [Atrocităţile năvălitorilor fascişti germani. Editura militară C.P., apărută în U.R.S.S. 1942 fasc. 4. p. 14].”

“În satul Cotasovo, districtul Ubrenak, regiunea Tula, hitleriştii au dezbrăcat în pielea goală pe ţăranul Korozov, preşedintele colhozului local şi l-au ţinut timp de 21 de ore în genunchi într-o încăpere rece, apoi l-au purtat prin sat, iar după aceea, l-au îngropat jumătate în pământ şi nu au permis timp de o săptămână să i se îngroape cadavrul.”

“În satul Orecovski, districtul Seremisinov, regiunea Curzo, fasciştii l-au dezbrăcat pe bătrânul Alakin şi l-au pus să-şi sape singur mormântul, forţându-l să se culce de câteva ori în groapă pentru măsurare. După ce mormântul a fost gata, ei i-au rupt lui Alakin ambele mâini, i-au tăiat urechile, i-au scos ochii şi după aceea l-au împuşcat.”

Pe lângă aceste cazuri singuratice, conform comunicatului comisiunii extraordinare de stat cu privire la atrocităţile comise de germani în regiunea Stalino au fost înmormântaţi, pe teritoriul lagărului nu mai puţin de 25.000  cetăţeni paşnici, sovietici omorâţi de fascişti. După comunicatul [Potrivit comunicatului] aceleeaşi comisiuni, despre atrocităţile comise de năvălitorii fascişti germani la Kiev, acolo au fost schingiuiţi, împuşcaţi şi otrăviţi în dube ucigaşe mai mult de 195 de mii de cetăţeni sovietici. Toate acestea pe baza unor planuri şi pentru motivul că au urmărit exterminarea poporului rus, a celui ucrainian, bielorus şi al altor popoare ale uniunii Sovietice.

Pe lângă aceste persecuţii sângeroase şi nemaipomenite atitudinea hitleriştilor faţă de naţiunea evreiască a fost şi mai bestială.

Conform comunicatului biroului de informaţiuni al comisariatului externelor:

“În ceea ce priveşte atrocităţile ce se comit asupra populaţiunii izraelite a teritoriilor ocupate de hitlerişti, sistemul nimicirii până la ultimul om, practicat de ei, a luat proporţii ce nu se pot concepe în mintea omenească.”

“Numai în 2 zile, 26 şi 27 August, bandiţii fascişti germani au organizat un sângeros măcel în mai multe oraşe ucrainiene.”

“În oraşul Lutzk au fost împuşcaţi 20 de mii de evrei adunaţi sub pretextul înregistrării, iar în oraşul Sarnii în care abia primăvara aceasta, pe lângă miile de ucrainieni şi ruşi fuseseră executaţi 18 mii de evrei, au fost din nou concentraţi din împrejurimi peste 14 mii de evrei, care au fost executaţi şi ei la 26 August. La Kiev şi Dniepropetrovsk în timpul cât a durat ocupaţia germană, aceştia au exterminat peste 60 de mii de oameni.”

Poporul evreu, în decursul istoriei sale milenare a fost de multe ori prigonit, dar fărădelegile hitleriste comise asupra evreilor au întrecut cu mult în sălbăticia lor tot ce se cunoaşte în istorie. Atrocităţile germane faţă de evrei nu sunt de loc o consecinţă a principiului “împarte şi domină”. Acestea nu sunt nici măcar excese de război sau antisemitism. Ele nu sunt decât un măcel sângeros organizat cu ajutorul aparatului de stat şi executat în plin şi în văzul omenirii cutremurate.

Care trebuie să fie răspunderea pentru aceste fădădelegi?

Puterile aliate începând din anul 1942, în mai multe conferinţe s-au ocupat cu aceste excese ale hitleriştilor. Astfel, în comunicatul biroului de informaţii al comisariatului poporului al externelor din 19 decembrie 1942, despre realizarea de către autorităţile hitleriste a planului de nimicire a populaţiei evreieşti din Europa se arată, că grea va fi mâna popoarelor care vor pedepsi pe ocupanţii fascişti germani după ce-şi vor scutura jugul lor. Nu vor scăpa de răzbunarea popoarelor eliberate nici clica hitleristă conducătoare, nici executanţii ticăloşi ai ordinelor ei sângeroase şi criminale. În Statele Unite, Camera Reprezentanţilor, în ziua de 19 martie 1943, a adoptat în unanimitate de voturi următoarea rezoluţie:

“Având în vedere că poporul american priveşte cu indignare atrocităţile comise faţă de populaţia civilă a ţărilor ocupate de nazişti şi în special omorârea în masă a bărbaţilor, femeilor şi copiilor evrei şi având în vedere, că această politică nazistă constă în cruzimi şi în teroare şi a produs nimicirea populaţiei Poloniei şi a altor ţări din Europa centrală şi de Est, Camera decide, că aceste crime bestiale ce se comit contra a milioane de bărbaţi, femei şi copii lipsiţi de apărare, nu-şi pot găsi nici o justificare, trebuie condamnate şi se condamnă ca fiind acţiuni nedemne de orice ţară, sau guvern, care pretinde un loc printre popoarele civilizate”…

“Congresul decide, că persoanele direct sau indirect vinovate de aceste acte criminale trebuie trase la răspundere şi pedepsite în raport cu felul crimei de care sunt vinovaţi”.

Senatul american a adoptat şi el chiar înaintea Camerei o rezoluţie similară, între altele rezoluţia se termină cu următoarea frază:

“… Când va veni ora plăţii – şi ea este aproape – hitleriştii vor purta întreaga răspundere şi pentru această din urmă politică sângeroasă a exterminării poporului evreu”.

Din punct de vedere al răspunderii tuturor inculpaţilor este foarte important faptul că toată lumea a primit un avertisment solemn din partea lui Stalin, Roosevelt şi Churchill prin declaraţiile lor consecutive începând din anul 1942. Astfel, în raportul său făcut într-o şedinţă solemnă a Sovietului deputaţilor celor ce muncesc din Moscova, a organizaţiilor obsteşti şi a partidului, ţinută la 6 noiembrie 1942, generalisimul Stalin vorbind despre hitleriştii vinovaţi de săvârşirea crimelor a spus următoarele:

“Noi îi cunoaştem pe cei care sunt vinovaţi de toate faptele urâte, făuritorii noii ordine în Europa. Pe toţi aceşti proaspeţi numiţi guvernatori generali şi simplu guverantori comandanţi şi ajutori de comandanţi. Numele lor este cunoscut zecilor de mii de oameni schingiuiţi. Să afle aceşti călăi că nu vor putea să fugă de răspunderea ce-i aşteaptă pentru crimele lor şi nu vor scăpa din mâna care pedepseşte, a popoarelor chinuite.”

Într-o declaraţie făcută în luna august 1942, Roosevelt a remarcat că:

“Dreptatea cere, ca ei [ocupanţii - nn] să fie avertizaţi, că va veni timpul, când vor trebui să se înfăţişeze în faţa judecăţii.”

Iar la 12 octombrie 1942, Roosevelt a arătat din nou, că:

“Cei ce conduc aceste ţări, trebuie să ţină minte, că vor fi judecaţi pentru crimele lor.”

Dar hitleriştii au primit un avertisment solemn prin declaraţia comună a celor trei mari, din 2 noiembrie 1943, în numele a 32 de naţiuni reunite, în care se spune că:

“Nemţii care au luat parte la împuşcările în masă a ofiţerilor italieni sau la executarea ostaticilor olandezi, belgieni şi norvegieni, sau a ţăranilor cretani, precum şi cei care au luat parte la exterminarea poporului polonez, sau la nimicirea populaţiei din teritoriile U.R.S.S.-ului, actualmente în curs de curăţire de duşmani, trebuie să ştie că vor fi judecaţi la faţa locului de către popoarele pe care ei le-au brutalizat.”

În aceeaşi proclamaţie comună din 2 noiembrie 1942, cei trei mari fac cunoscut:

“Cei care nu şi-au mânjit mâinile cu sânge nevinovat, să-şi ia seama, ca nu cumva să se găsească printre cei vinovaţi, deoarece, cele trei puteri aliate îi vor găsi în mod sigur pe adevăraţii criminali chiar şi la marginea pământului şi îi vor da pe mâna acuzatorilor, pentru a se face dreptate.”

Această proclamaţie a fost publicată în întregime în ziarele “Pesti Hírlap” şi “Magyar Nemzet” din Budapesta.

 

ééé

 

La 1 aprilie 1944, guvernul Sztójay emite ordonanţa cu nr. 1240/1944 prin care obligă pe toţi evreii de la vârsta de 6 ani la purtarea semnului distinctiv, a stelei galbene. Peste câteva zile în ziua de 7 aprilie 1944, Endre Ladislau şi Baki Ladislau emit o ordonanţă cu nr. 6163/1944 res. fără nici o autorizaţie din partea forurilor superioare pe care, în mod confidenţial, o înmânează şefilor autorităţilor administrative.

Conţinutul scurt al acestui ordin confidenţial:

“Guvernul, în scurt timp, va curăţa ţara de evrei. Evreii, fără considerare de sex şi vârstă, vor fi transportaţi în lagărele de concentrare designate. Strângerea evreilor va fi făcută de poliţie şi jandarmerie. Autorităţile locale să designeze lagărele corespunzătoare. Evreii vor fi deportaţi. Transportarea lor se va face pe tren, ca prizonieri. Evreii nu vor avea dreptul de a lua cu ei decât îmbrăcămintea ce este pe corpul lor, cel mult un schimb de lenjerie, alimente cel puţin pe 14 zile, şi greutatea pachetului maximum de 50 de kg. Nu vor avea dreptul de a duce cu ei bani, bijuterii sau obiecte de valoare. Conform aliniatului ultim, acest ordin a fost comunicat tuturor subprefecţilor, primarilor, comandanţilor legiunilor de jandarmi, prefecturilor, poliţiei, etc.”

Conform constatării sentinţei date în procesul acuzaţilor Endre, Baki şi Jaross*, tratând deportările, numărul N.B.X. 4419/1945, din 7 ianuarie 1946, a Tribunalului Poporului de la Budapesta, rămasă definitivă, pagina 49, această ordonanţă nu a avut nici chiar caracterul unei ordonanţe ministeriale şi, prin urmare, nu a avut nici o putere obligatorie faţă de nimeni.

Guvernul Sztójay, în ziua de 25 aprilie 1944, sub nr. 1610/1944 M.E. emite ordonanţa Consiliului de Miniştri cu privire la reglementarea locuinţelor evreilor. În această ordonanţă vorbeşte despre posibilitatea separării în sensul că primul funcţionar al municipalităţii are dreptul de a hotărî, dacă este sau nu este necesară separarea evreilor. În localităţile, unde numărul total al populaţiei nu întrece cifra de 10 mii de suflete, acolo {se} impune separarea evreilor.

Această ordonanţă, pentru cazul separării prevede o serie de dispoziţiuni, că nu pot fi aşezaţi decât în case construite pentru locuinţe, că nu pot fi aşezaţi într-o  cameră normală mai mult de trei persoane, etc. etc.

În ziua de 26 aprilie 1944, Endre Lászlo convoacă o conferinţă administrativă la Satu-Mare şi în ziua de 28 aprilie 1944 la Târgu-Mureş, unde sunt invitaţi primarii, subprefecţii, primpretorii, comandanţii legiunilor de jandarmi şi chestorii poliţiilor. La această conferinţă, el impune planul său cu privire la concentrarea evreilor în lagăre, modalităţile de executare a ordinului din 7 aprilie 1944, îndemnând pe toţi participanţii la o atitudine cât se poate de riguroasă.

În ziua de 8 mai 1944, convoacă împreună cu vitéz Ferenczi Ladislau, locotenent-colonel de jandarmi, o conferinţă la Muncacevo, unde aduce la cunoştinţa participanţilor mersul trenurilor de deportare, condiţiunile deportării, locul unde vor fi transportaţi evreii, chiar şi faptul selecţionăriiŕ. Aceeaşi conferinţă la Cluj, la sfârşitul lunii mai.

Endre Ladislau, interogat fiind la Budapesta de către acuzatorul public al Tribunalului Poporului din Cluj, în ziua de 17 decembrie 1945, între altele declară:

“Deşi în mod lămurit nu s-a vorbit, dar din instrucţiunile mele se deduce că bolnavii netransportabili sau cărora călătoria le este vătămătoare, respectiv periculoasă, nu trebuie transportaţi…”

“Despre faptul că evreii vor fi duşi în străinătate, respectiv în Germania ştiam…”

Baky Ladislau, audiat fiind ca martor în faţa acuzatorului public, conform procesului verbal din 18 decembrie 1945, declară:

“Nu a sosit la mine nici un denunţ din care să rezulte că în urma maltratărilor cineva şi-ar fi pierdut viaţa. Nici în ce priveşte căutarea valorilor n-am dat nici o dispoziţie specială. Nu am dat dispoziţiuni jandarmilor nici în ce priveşte transporturile. Dacă totuşi, jandarmii au efectuat această muncă, comandantul este responsabil…”

“ După cunoştinţa mea, dispoziţiunile privitoare la transporturi nu se referau la bolnavii netransportabili. Dacă totuşi au fost transportate astfel de persoane, după mine, pentru aceasta este responsabil comandantul local. Mie nu mi-au adresat plângeri în sensul că se transportă bolnavi netransportabili. Dacă astfel de plângeri ar fi sosit la mine imediat aş fi luat şi măsuri împotriva răspunzătorilor. Mai târziu am aflat împrejurările transportului, adică aceea că, pentru un vagon la început, una mai târziu, două vedere s-au dat. Pentru aceste măsuri sunt responsabile organele care au conlucrat la transporturi, deoarece, eu astfel de dispoziţiuni sau îndrumări n-am dat.”

În ce priveşte rolul administraţiei fasciste maghiare în executarea deportărilor, citez unele părţi din sentinţa amintită:

“Nu poate să fie nici o îndoială că executarea concentrării şi deportării peste graniţă a unui număr de 434.351 de persoane cu locuinţe răspândite în diferite părţi ale ţării abia în termen de [în doar – nn] 2 luni a fost posibilă numai datorită colaborării active a autorităţilor maghiare cunoscătoare a situaţiei locale. La aceasta se referă depoziţia martorilor ... dr. Bolyai Mandel, Marton şi Domonkos Maximilian, foşti conducători ai Sfatului Evreiesc din Budapesta, după care, la timpul său, mai multe personalităţi conducătoare germane, (Eichmann, Wisliczeny) au declarat în faţa lor că situaţia în Ungaria este specială, pentru că Endre şi Baki dictează un tempo mai rapid în afacerile evreieşti, decât singuri nemţii. Iar după depoziţia lui Weesenmayer, la timpul său, Eichmann Adolf, comisarul  german pentru Ungaria a afacerilor [referitor la rezolvarea problemelor – nn] evreieşti, i-a comunicat, că esenţa procedurii la deportări se bazează pe jandermeria şi administraţia maghiară, pentru că el nu are, decât un mic comandament. În depoziţia lui următoare Weesenmayer declară, că fără contribuţia maghiară nu putea să lichideze nici atât de rapid şi nici aşa fără piedică, ba mai mult, a amintit, că atunci, când Horthy a declarat să nu mai facă deportări, după aceea, nici nu au mai făcut nimic.”

Cu privire la constatarea unor împrejurări comune din întreaga acţiune de deportare, cităm următoarele pasaje din sentinţele de mai sus:

“Mânarea în lagărele de concentrare a evreimii maghiare şi după aceea transportarea ei în scurt timp peste graniţele ţării deja în sine cuprind suferinţele sufleteşti echivalente cu schingiuirile cele mai grave ale persoanelor amintite, pentru că nu poate fi discutabil, că răpirea acestor oameni din căminurile şi anturajul lor obişnuit, de la o zi la alta, cu scopul de răzbunare şi umilire cu forţă, privarea lor în cea mai mare parte de mobilele şi alte mijloace ale lor a fost aptă de aceea, ca în sufletele lor să cauzeze o leziune permanentă şi dureroasă pentru întreaga lor viaţă. Gravitatea acestor dureri sufleteşti a accentuat nedumerirea asupra soartei lor viitoare, nedumerire chinuitoare, care a apăsat mai ales în urma deportării lor peste hotare. Că această suferinţă – ce grad avea [cât de mare era ea] – o dovedesc datele rapoartelor lui Ferenczi despre sinuciderea mai multor evrei însinguraţi [disperaţi] de transportarea lor în lagărele de concentrare...”

“Aceste suferinţe se prezintă şi mai accentuat dacă luăm în considerare înghesuiala exagerată a lagărelor de concentrare şi a trenurilor de transport, care au îngreunat sau chiar au anihilat odihna acestor persoane, caracterul necorespunzător pentru locuinţa omenească a localurilor de fabrici de cărămizi, magazii, şoproane întrebuinţate ca lagăre, mai ales în cazul copiilor, bolnavilor şi bătrânilor, neglijarea în gradul cel mai mare a condiţiunilor igienice, alimentarea insuficientă şi alte lipsuri, care ating foarte simţitor viaţa omenească şi care sunt consecinţele indinspensabile[inevitabile] ale concentrării în scurt timp a unei mase de mai multe sute de mii de oameni.”

Cu privire la caracterul anticonstituţional al ordonanţelor, sentinţa conţine următoarele:

“Privaţiunile de drepturi reglementate prin ordonanţa în chestiune se referă la egalitatea de drepturi ale cetăţenilor, {care} nu puteau să fie create pe cale de decret conform constituţiei. Nu era nici o împuternicire legislativă, care ar fi dat posibilitatea la aceea ca egalitatea de drepturi a unui grup de cetăţeni declarat ca rasă şi să arate ca atare că poate fi limitată pe cale de ordonanţă. Astfel, aceste ordonanţe, din punct de vedere al dreptului constituţional trebuie calificate ilegale. Drept consecinţă, efectul acestor ordonanţe, raportat la persoanele întrebate, având în vedere şi efectul lagărelor şi deportărilor exhauzează elementele constitutive ale chinuirii.”

Punctul de vedere al sentinţei de mai sus, cu privire la răspunderea persoanelor, care se referă la presiune, se prezintă cum urmează:

“Acuzaţii în cursul dezbaterii principale de mai multe ori s-au referit la presiunea germană, exercitată faţă de ei în cursul activităţii lor. Deşi acuzaţii nu au susţinut excluderea imputabilităţii faptelor lor pe baza aceasta, totuşi Tribunalul Poporului aici, pe scurt, se referă la aceea că nici nu poate să fie vorba de aşa ceva, pentru că faţă de starea de necesitate reglementată prin paragraful 77 al Codului Penal, eventuala situaţie de forţă majoră a acuzaţilor putea să fie eliminată prin demisia din postul de ministru respectiv, din postul de subsecretar de stat.”

 

ééé

 

 

 

“Primarii sau subprefecţii, care pe baza unor sugestii personale au luat măsuri atât de importante, care în ultima analiză au avut efectul de jefuire completă şi în majoritatea cazurilor {de} exterminare, sunt personal răspunzători pentru toate acestea. Unii dintre ei (acuzaţii Csóka Ladislau şi Májay Francisc) aveau curajul de a declara la interogatoriu, că astfel de măsuri n-ar fi executat faţă de populaţia maghiară, chiar dacă primeau [ar fi primit] ordin sau sugestii din partea oricui”.

“Prin urmare, este clar că nu legea sau ordinul superiorului a fost elementul esenţial în comiterea acestor crime oribile ci predispoziţia sufletească, adică ura de rasa”.

În acelaşi sens depune [mărturiseşte] clar {în} interogatoriul luat la Budapesta şi colonelul Péterffy, călăul ghetoului din Oradea, spunând:

 “Afirm că, dacă ar fi trebuit să execut aceaste măsuri neumane faţă de cetăţeni de altă categorie, nu executam, chiar dacă primeam instrucţiuni superioare.”

Prefectul, conform legii administrative atunci în vigoare, având atribuţiuni de control asupra legalităţii tuturor actelor administrative, avea datoria de a observa ilegalitatea faptului strângerii evreilor, jefuirea lor, schingiuirea etc. şi dreptul de a suspenda aceste măsuri. Deşi toţi au observat, nici unul nu a raportat măcar ministrului competent spre a lua măsuri.

Din sentinţa amintită al Tribunalului Poporului de la Budapesta rezultă că imediat ce regentul Horthy a dispus să nu se mai facă deportări, după aceea nici nu au mai [s-a mai] făcut nimic. Un prefect, dacă a observat ilegalitatea acestor măsuri, putea să raporteze ministrului de interne, sau chiar direct regentului şi astfel putea să împiedice executarea acestor măsuri. Putea să salveze mii şi mii de vieţi omeneşti. Prin atitudinea de a tolera executarea acestor măsuri, a devenit complicele nimicirii miilor de oameni nevinovaţi.

Răspunderea organelor ordinei publice, a comandanţilor de jandarmi, a şefilor de poliţie, a agenţilor este în afară de orice îndoială pentru [deoarece] nici un funcţionar public nu trebuie să execute ordine evident neumane, cum au fost {cele referitoare la} bătăi, schingiuiri, percheziţii umilitoare, jefuiri, etc.

 

ééé

 

 

Criminalitatea înfăptuită prin aceste acţiuni este fără precedent în istoria omenirii. Acuzaţii – de la simplul denunţător până la primar sau subprefect, comandant de jandarmi sau de poliţie – au fost elemente necesare şi indispensabile pentru săvârşirea acestor infracţiuni.

Faptele lor au strânsă legătură unul cu celălalt. Viitorul paşnic al popoarelor conlocuitoare din Ardeal cere judecarea şi condamnarea lor.

 

 

 

G H E T O U L    D I N    O R A D E A

 

În noaptea de 2 spre 3 mai 1944, dr. GYAPAY LADISLAU, ajutor de primar al municipiului Oradea, cu atribuţiuni de primar, emite o publicaţiune* prin care el personal – şi cu referire la unele dispoziţiuni verbale primite – ordonă mutarea tuturor evreilor, locuitori ai municipiului, într-un cartier anume determinat al oraşului denumit “ghetou”.

Cartierul destinat pentru ghetou a fost delimitat personal de acuzatul Gyapay Ladislau, în aşa fel ca [încât] pe o treime din populaţia oraşului o plasează în încăperi care nu erau suficiente decât pentru 1/15 parte a locuitorilor. Consecinţa acestor dispoziţiuni a fost că au produs o înghesuială atât de exgerată încât, într-o cameră normală au fost plasate 14-15 persoane. Consecinţa acestei înghesuieli a fost că nimeni nu s-a putut odihni şi situaţia sanitară a devenit dezastruoasă pentru că nici closetele, nici apeductul n-au putut satisface nevoile. Oamenii au făcut coadă în faţa robinetelor şi în faţa closetelor.

Publicaţiunea emisă de acuzatul Gyapay Ladislau, avea următorul text:

“Interzic evreilor obligaţi la purterea stelei galbene, ca de la data publicării prezentului afiş, să-şi părăsească locuinţa. Deocamdată, până la alte dispoziţiuni, evreii vor putea părăsi locuinţele în intervalul de la ora 9 la ora 10 dimineaţa. Cu excepţia acestui interval, toată lumea este obligată să stea în locuinţă. La ordinul Guvernului Regal Maghiar, în municipiul Oradea plasez pe evreii obligaţi la purtarea stelei galbene în ghetou. Invit pe toţi acei cetăţeni ne-evrei care păstrează valorile evreilor să le notifice în termen de 3 zile de la prezenta publicaţie, la oficiul primăriei. Voi avea grijă de primirea notificărilor. Fac atent pe locuitorii ne-evrei ai municipiului, că faţă de toate acele persoane care păstrează averi evreieşti şi nu vor anunţa în termenul de mai sus, voi proceda cu cea mai mare stricteţe şi voi lua măsuri imediate pentru internarea lor în lagăr.”

Tot atunci, în ziua de 3 mai 1944, convoacă o consfătuire la primăria municipiului Oradea la care invită pe şeful poliţiei şi pe şefii serviciilor precum şi pe funcţionarii de la primărie, cărora le explică modul de executare a strângerii evreilor emiţând şi în scris instrucţiunile cu data de 3 mai 1944, intitulate “Instrucţiuni către Comisiuni”. Pe baza acestor instrucţiuni ordonă formarea aşa-ziselor comisiuni pentru strângerea evreilor. Comisiunea se compune din doi membri, un funcţionar al primăriei cu un poliţist sau jandarm. Aceştia au odioasa datorie de a se prezenta în locuinţa evreilor, de a soma persoanele de origine evreiească, ca în câteva minute să-şi strângă lucrurile cele mai necesare până la greutatea de 50 kg., să predea locuinţa acestei comisiuni. În acelaşi timp, comisiunea pune mâna pe toate valorile care, eventual, se mai află în locuinţa pe care o sigilează, iar evreii, conform instrucţiunilor “vor târî pachetele pe stradă până la ghetou”.

Executarea acestei instrucţiuni s-a făcut în mai multe cazuri în mod neomenos. Nu au permis să mai ia cu sine, nici măcar o linguriţă, o furculiţă, sau un cuţit şi nici un fel de lenjerie. Unele familii au fost scoase din locuinţă numai cu ce aveau asupra lor, fără nici un bagaj. Transportul a fost efectuat în modul cel mai înjositor. De multe ori s-a adus o targă mică trasă de o mârţoagă pe care 4-5 familii îşi puneau sărăcăcioasele lor pachete; oamenii se înşirau după targă şi aşa a pornit convoiul trist în mijlocul străzii ca la înmormântare.

Internaţii, ajungând în curtea sinagogii (centrul teritoriului designat pentru ghetou), între strigătele şi înjurăturile poliţiştilor şi jandarmilor, pachetele le-au fost aruncate pe pământ, controlate din nou; oamenii, puşi să-şi târască mai departe bagajele, au fost aruncaţi printr-o uşă îngustă în interiorul ghetoului. Sub pretextul controlului după obiecte de valoare, femeile au fost percheziţionate şi printr-o examinare vaginală, pentru a vedea dacă nu cumva ascund valori.

Au fost internaţi în 5 zile aproape 30.000 de persoane, între care şi [inclusiv] copiii sub 6 ani, care nu erau obligaţi la purtarea stelei galbene, şi bătrânii, şi bolnavii, oamenii din casele de sănătate, bolnavii de pe mesele de operaţii, în condiţiuni cât se poate de brutale.

De la spitalul Sf. Iosif a fost ridicat, între alţii, un bolnav operat de 2 zile de apendicită, poliţia n-a admis întrebuinţarea tărgii, pretinzând ca bolnavul să meargă pe jos; atunci, 2 surori de caritate l-au luat în braţe şi astfel l-au ridicat într-un vehicul de transport. Bolnavul a urlat de chinuri, dar a fost internat.

Astfel au fost smulse zeci de mii de persoane de la vetrele lor paşnice cu scopul, bine cunoscut acuzatului, de a-i nimici.

Acuzatul Gyapay Ladislau, în calitatea lui de primar şi ca membru al comisiunii de ghetou, avea dreptul să dispenseze unele persoane pentru motivul de necesitate sau pentru meritele militare ori politice. Deşi s-au făcut intervenţii în acest sens, totuşi aceste intervenţi au fost respinse cu indignare din partea acuzatului dr. Gyapay Ladislau. Asemenea au fost respinse intervenţiile făcute în interesul igienei ghetoului. O delegaţie de fruntaşi şi vieţii publice din Oradea   s-au prezentat pentru a cere îndulcirea regimului din ghetou şi a vorbit despre situaţia sanitară dezastruoasă, acuzatul Gyapay a răspuns:

“Domnilor, toate acestea sunt bleufuri. Să luaţi la cunoştinţă că ghetoul nu este un loc de vilegiatură.”

Şi, pentru a documena această hotărâre, a dispus întreruperea luminii electrice în ghetou. Nu s-a îngrijit de alimentarea populaţiei înghesuite astfel că soarta celor internaţi a fost atât de mizerabilă încât, zilnic, s-au sinucis zeci de persoane. Acuzatul Gyapay Ladislau a dat ordin ca ştirile cu privire la aceste sinucideri să nu fie publicate în ziare.

Concomitent cu internarea populaţiei evreieşti, acuzatul împreună cu coautorii vitéz Nadány Iános, subprefectul, dr. Németh Emeric, şeful poliţiei, vitéz Péterffy Eugen, comandantul jandarmeriei şi mai târziu în colaborare cu vitéz Raynai Carol, prefectul judeţului şi municipiului, au pornit o acţiune energică pentru găsirea valorilor ascunse.

Sub pretextul acestei acţiuni, care şi ea a fost lipsită de orice bază legală, acuzatul Gyapay Ladislau a înlesnit jefuirea tuturor locuinţelor, dispunând transportarea şi strângerea mobilelor, pentru ca sub acest titlu toate lucrurile care au rămas în dulapurile şi sertarele locuinţelor să fie însuşite de oamenii regimului.

În calitate de membru al [conducerii – nn] ghetoului, a contribuit la menţinerea atmosferei de teroare de pe teritoriul ghetoului, astfel, la sinuciderea sutelor de persoane, la moartea naturală a sutelor de bolnavi şi bătrâni transportaţi în condiţiuni neumane şi trataţi astfel în ghetou.

Toate aceste măsuri criminale, acuzatul Gyapay Ladislau le-a executat cu o vădită pornire sadică, ceeace rezultă din articolele de ziar scrise cu [pe baza] declaraţiilor făcute {de el} presei. Astfel, în prima zi de înfiinţare a ghetoului face următoarele declaraţii presei locale: 

“A trebuit să rezolvăm această problemă pentru existenţa naţiunii şi pentru aceea a victoriei pe care trebuie s-o cucerim împreună cu camarazii noştri germani. Or, este condiţia prealabilă a acesteia ca societate creştină să fie curăţită de jidani... Am avut grijă şi de aceea – continuă – ca jidanii să poată trăi înlăuntrul ghetoului o viaţă normală. Chiar dacă trebuie să cedeze ceva din confortul actual, nu vor duce lipsă de cele necesare.”

Toate aceste declaraţii făţarnice le-a făcut după ce la conferinţa administrativă cu Endre László a aflat că evreii vor fi deportaţi cu scop de exterminare.

În numărul din 4 mai 1944 al ziarului “Magyar Lapok” apare un articol cu titlul “Subprimarul a luat măsuri severe contra creştinilor care ocolesc legile {anti}evreieşti”. Articolul suna în felul următor:

“Dr. Gyapay László, subprimar, a făcut declaraţii presei în legătură cu problemele evreieşti. Plasarea evreilor în ghetou decurge cu cea mai {mare} grabă. Mi-a ajuns la cunoştinţă că elementele [elemente] creştine caută să dejoace acest proces în favoarea evreilor, adică să îngreuneze. Se înţeleg pe ascuns cu evreii şi fără aprobarea autorităţilor   s-au mutat în locuinţele lor, iar obiectele de valoare le ascund. Atrag atenţiunea populaţiei creştine să se abţină de la astfel de fapte căci, contra acelor care abuzează, voi lua măsuri severe. Am evacuat locuinţele ocupate fără aprobarea autorităţilor, iar cei care s-au mutat, adică cei care sunt vinovaţi de ascunderea averilor evreieşti vor fi internaţi.”

Acuzatul vânează popularitatea păturilor sărace şi {în} acest scop numărul din 5 mai 1944 al ziarului “Magyar Lapok”, apare următorul articol:

“Albiturile confiscate din locuinţele evreieşti vor fi împărţite pe preţ redus populaţiei. Munca în legătură cu transportarea evreilor în ghetou s-a terminat azi. Subprimarul Gyapay Ladislau a făcut o declaraţie în legătură cu problema expulzării evreilor. Am dat ordin autorităţilor competente ca lemnele de foc confiscate de la evrei să fie transportate la un depozit de lemne. În timp scurt voi hotărî care este necesitatea de lemne de foc al lucrătorilor creştini şi voi da dispoziţiuni a elibera lemne pe măsura necesităţilor. Animalele luate de la evrei, vaci şi păsări de casă, care sunt într-un număr destul de mare, le-am plasat la ferma oraşului. Vacile le voi împărţi agricultorilor orădeni cu condiţia ca laptele să îl predea sucursalei O.M.T.K. şi, prin aceasta, cred că aprovizionarea oraşului cu lapte se va îmbunătăţi. Vitele cornute le-am trimis la piaţă şi vor fi puse la dispoziţia populaţiei creştine.”

Spre a arăta relaţiile sub raport politic ale acuzatului Gyapay Ladislau cu membri proeminenţi ai guvernului de asasini de la Budapesta, reproducem un pasaj din ziarul “Magyar Lapok”, cu data de 17 iulie 1944:

“Primarul dr. Gyapay Ladislau a plecat la Budapesta. După înştiinţările noastre, primarul, cu ocazia numirii sale, a fost primit de ministrul de Interne, dr. vitéz Jaross Andor, vitéz dr. Endre Laszló şi de secretarul de Stat administrativ Baky László.”

În ziua de 23 iulie 1944, acuzatul Gyapay Ladislau i-a parte la şedinţa organizaţiei Asociaţia Camarazilor de pe Frontul de Est (K.A.B.Sz.), ce, în realitate, nu a fost altceva decât o armată de partid a lui Imrédy.

Aici, conform celor relatate în numărul din 23 iunie 1944 al ziarului “Magyar Lapok” din Oradea, {se} spun următoarele:

“Nu mai tolerăm înjosirea idealului nostru eroic. Voi, care aţi văzut ce a făcut Stalin în ţara lui proprie. Cum a asasinat 30.000.000 de ruşi. Voi ştiţi ce putem să aşteptăm noi ungurii de la el. Răspunsul nu este un secret. A spus clar comisarul poporului jidan pentru afacerile externe la Moscova. Ungurii vor trebui să fie exilaţi în Turkestan. Să nu creadă nimeni că pentru acest exil am putea primi chiar şi vagoane de vite. Sânge şi lacrimi, bătrâni şi copii, femei şi bărbaţi, cadavrele lor ar arăta drumul acestor noi exoduri către Asia. Şi cine ar trata cu biciul în mână pe acei care abia se trag cu tălpile însângerate. Jidanii, şi în primul rând jidanii noştri unguri. Bolşevismul este egal cu evreimea. Acea societate care vrea să lupte împotriva acesteia trebuie să extirpeze din rândurile ei această speţă, pentru că jidanul nu vrea şi nici nu ştie să se asimileze. Primarul Gyapay, aici, a justificat cu date irefutabile caracterul păgubitor al evreimii.”

Astfel a vrut acuzatul Gyapay Ladislau să mai aţâţe spiritele şi să justifice actele lui criminale atunci când victimele lui - care într-adevăr au fost copii, femei, bătrâni, bolnavi - în acele zile au fost nimicite cu sutele de mii în camerele de gazare de la Auschwitz…

Unul dintre instrumentele primarului criminal de război Gyapay Ladislau este vitéz CSER LUDOVIC, fost funcţionar la primăria municipiului Oradea. Susnumitul, în calitate de membru al comisiunii pentru strângerea evreilor în luna mai 1944, condus fiind de [dovedind] exces de zel, s-a prezentat la colonia Iosia din Oradea, pentru a cerceta ca nu cumva vreo persoană considerată evreu să nu fie transportată în ghetou. Astfel a găsit în modesta locuinţă de muncitor a lui Puţovan Ioan, pantofar, domiciliat în Oradea, pe soţia acestuia de origine evreică, dar care a trecut la creştinism.

Acuzatul Cser Ludovic, deşi a văzut că soţia lui Puţovan a trecut la creştinism, că are un copil creştin, care în nici un caz nu poate fi despărţit fără periclitarea vieţii acestui copil, a stăruit în executarea excesivă a acestui ordin fascist.

Poliţistul membru al comisiunii s-a opus ridicării, dar acuzatul Cser Ludovic, deşi a văzut această situaţie şi că femeia plânge, că toate celelalte femei din curtea locuinţei şi vecinii de asemenea plâng şi cer să o lase acasă, el răspunde că:

“Pentru un jidan nu merită să plângă”, iar când soţia lui Puţovan Ioan, slăbită de emoţie şi de groază nu a putut să transporte bagajul copilului, şi vecinele au vrut s-o ajute, acuzatul a declarat că : “Nu este permis ca un ungur să ducă bagajele unei evreice.”

Acuzatul vitéz Cser Ludovic ar fi fost obligat să refuze executarea unui ordin împotriva bunelor moravuri, cum a fost prinderea evreilor. Trebuia să facă cu atât mai mult în acest caz, cu cât a fost vorba de soţia unui creştin, trecută şi ea la religia creştină. Vinovăţia lui Cser Ludovic, ce rezultă din excesul de zel în urma executării acestei munci, trebuie să fie stabilită şi pentru acel motiv că el s-a prezentat ca voluntar, fără a avea calitatea oficială şi pentru că a manifestat în cursul excutării o atitudine evident antidemocratică.

Subprefectul judeţului Bihor cu numele de vitéz dr. NADÁNY IOAN, în ziua de 3 mai 1944, fără vreun ordin legal, numai pe baza sugestiilor primite de la vitéz Endre László, ordonă strângerea evreilor din tot cuprinsul judeţului Bihor, astfel:

Evreii din oraşul Salonta, comunele Aleşd, Marghita, Valea lui Mihai, Secueni au fost ridicaţi din locuiţele lor şi transportaţi în Oradea în ghetouri separate. Tratamentul acestora era identic cu cel din ghetoul populaţiei din Oradea, iar ordinea publică a fost menţinută deasemenea prin jandarmii locotenent-colonelului Péterffy Eugen.

Ordinea publică a fost exercitată în ghetou până la 10 mai 1944 de către organele poliţiei de Stat din Oradea, sub conducerea ofiţerului de poliţie dr. Németh Emeric (Rendőrszázados, Budapesta, Nádor útca 12), iar de la data de 10 mai 1944, comanda tuturor forţelor puterii publice a fost preluată de locotenent-colonel de jandarmi PÉTERFFY EUGEN. Tot atunci s-a institutit o aşa numită “Comisiune de Ghetou”, compusă din Péterffy, subprefectul Nadány Ioan şi primarul Gyapay Ladislau. Toate măsurile inumane cum au fost bătăile, schingiuirile, omorurile, lipsa de alimente, lipsa de igienă şi de cazare au fost făcute pe baza avizului acestei comisiuni şi, prin urmare, toţi membrii răspund pentru aceste fapte. Asemenea, această comisiune avea competenţa de a se pronunţa asupra dispenselor de internare în ghetou a evereilor cu decoraţii militare şi cu alte acte de scutire. Această comisiune şi-a executat ordinele cu o stricteţe excesivă, internând în ghetou şi deportând câteva mii de copii sub 6 ani şi mai multe zeci de persoane care aveau drept de scutire.

Conform declaraţiei luate la Parchetul Tribunalului Poporului din Budapesta, ascultat fiind ca martor, fostul subsecretar de stat Endre Ladislau a declarat că, în ce priveşte ghetoul din Oradea, a avut întrevederi cu primarul Gyapay şi subprefectul Nadány. Că la aceste întrevederi a dat instrucţiuni în sensul să {se} aplice un tratament uman şi că aprovizionarea să fie corespunzătoare.

Audiat fiind ca martor şi Baky Ladislau, subsecretarul de stat la interne, la ordinea publică, din acel timp, în procesul verbal din 18 decembrie 1945, spune următoarele:

“Nu ştiu să fi dat din partea forurilor superioare vreun ordin comandanţilor de jandarmi ca evreii internaţi în ghetouri să fie loviţi, chinuiţi şi bătuţi, din contră, verbal şi în scris, am îndrumat pe comandanţii de jandarmi să se reţină de la orice brutalitate sau cruzime şi despre [pentru] aceasta îi fac responsabili pe comandanţi personal…”

“După conştiinţa mea, dispoziţiunile privitoare la deportare nu se refereau la bolnavii netransportabili. Dacă totuşi au fost transportate astfel de persoane, după mine, pentru aceasta este responsabil comandantul din localitate.”

Şi până la 10 mai 1944, adică sub comanda ofiţerului de poliţie Németh,   s-au comis multe neomenii. Astfel, femeile au fost supuse la percheziţiuni vaginale. Oamenii înghesuiţi au fost privaţi de toate obiectele mobile necesare: ceasuri, bricege, tacâmuri. Tratamentul a fost înjositor, dar adevărata teroare a fost executată de la 10 mai 1944.

Locotenent colonelul Péterffy a lansat o publicaţiune* cu titlul “Disciplina în ghetou”. Primul articol sună astfel:

“Ghetoul este păzit de jandarmi. Acei care pe nedrept şi pe loc interzis şi fără escortă de jandarmi ar încerca să părăsească teritoriul ghetoului, vor fi împuşcaţi de jandarmi.”

Publicaţia conţine aproximativ 80 de articole şi aproape fiecare este prevăzut cu sancţiunea împuşcării. Între altele cu privire la atitudine, prevede următoarele:

“Oriunde în ghetou apare vreun ofiţer ungur sau german, bărbaţii îl vor saluta cu pălăria ridicată în mod cuviincios. În faţa lor nu vor putea să stea decât fără pălărie şi în poziţie de drepţi. Dacă ar intra careva în cameră, acela care observă de prima dată este obligat să comande «drepţi». Executarea poziţiei de drepţi este obligatorie şi pentru femeile prezente în cameră.”

Publicaţia se termină cu această frază:

“În ghetou să fie linişte şi ziua. Larma, cântecul, strigătele, certurile sunt interzise. Între stingere şi deşteptare în ghetou să fie tăcere de mormânt.”

Ghetoul a fost în fiinţă aproximativ timp de o lună, adică de la 3 mai până la 3 iunie 1944. În decursul acestei luni, fiecare dintre nefericiţii pensionari au putut constata disciplina jandarmeriei. Cinci mii de persoane au fost schingiuite, bătute de o grupă specială de schingiuitori compusă din ofiţeri şi plutonieri de jandarmi instruiţi special pentru acest scop.

Pretextul bătăiilor şi schingiuirilor a fost cercetarea după valorile ascunse. S-a văzut însă că mai târziu au fost bătuţi oameni fără nici o avere, muncitori săraci şi numai după schingiuire au pus întrebarea stereotipă “unde  ţi-ai ascuns averea jidanule?” În cursul schingiuirilor şi drept consecinţe a acestora s-au sinucis 17 persoane, dar mare este numărul acelora care au sucombat în urma acestui tratament.

Acest tratament asasin a fost executat pe lângă Péterffy Eugen de majoritate ofiţerilor lui de jandarmi şi de membrii echipei speciale de anchetatori.

Răspunzători în egală măsură cu Péterffy este aghiotantul lui dr. IULIU PETRY, fost avocat şi notar public în Oradea, care, în calitate de locotenent de jandarmi în rezervă şi aghiotantul repartizat {pe} lângă locotenent-colonelul Péterffy, a girat toate chestiunile evreieşti. Locotenent-colonelul Péterffy audiat fiind la Budapesta în ziua de 20 decembrie 1945 despre rolul lui a spus următoarele:

“Când am fost încredinţat cu chestiunile evreieşti, această parte a atribuţiunilor mele a fost girată ca aghiotant de el. Susnumitul a ştiut de toate, a luat parte la toate pertractările, dispoziţiunile mele le-a cunoscut. Nu-mi aduc aminte ca dr. Iuliu Petry chiar şi într-un singur caz ar fi intervenit la mine în interesul vreunui evreu, sau că ar fi cerut vreo moderaţie sau concesiune în măsurile luate de mine.”

Acest Péterffy, în aceeaşi declaraţie, recunoaşte că el a iniţiat şi instituit echipa specială de anchetă după valorile ascunse şi că l-a încredinţat [însărcinat] pe ofiţerul Félegyházi Meggyesi Ágoston, locotenent de jandarmi, cu conducerea acestor operaţiuni.

Locţiitorul lui Péterffy, în atribuţiunile de comandant al ghetoului, a fost GARAI ŞTEFAN, fost căpitan de jandarmi, care în această calitate în lipsa lui Péterffy a exercitat toate atribuţiunile acestuia.

FRATER IOAN, fost locotenent de jandarmi activ, a fost încredinţat cu controlul anchetatorilor şi, în această calitate, după cum rezultă din depoziţia martorilor, nu numai că a asistat la schingiuiri, dar câte odată şi el personal a aplicat aceaste măsuri.

Un rol similar a avut şi locotenent de jandarmi activ dr. REKTOR BELA, {locţiitor} al lui Péterffy.

Iată câteva dovezi, cu privire la activitatea acestor criminali.

Depoziţia martorului Schwartz Ernest, procesul verbal din 6 August 1945:

“Secţia de urmărire specială a fost compusă din cca. 40 de persoane, îmbrăcate în civil, fiind toţi subofiţeri de jandarmi. Procedeul lor era următorul: au citat dintre evrei pe mai mulţi cu situaţie şi chiar şi oameni săraci, pentru interogatoriu. Când cel citat a intrat a fost crunt bătut cu (bastoane de cauciuc – nn) şi cu pumnii. Pe urmă cu cuvintele: «Dezbracă-te jidanule», victima a fost constrânsă să se dezbrace complet. Din nou a fost bătut mai ales la talpă cu cauciucuri. La bărbaţi testiculele au fost lovite şi torturaţi cu curent electric. Era un mod de inchiziţie obişnuit la femei ca un pol al curentului electric să fie băgat în vagin, iar celălalt în gura victimei. O altă procedură preferată era ca victima, stând într-un lighean cu apă, să-i fie pompată, printr-un cauciuc, apa în gură, până când victima leşina. O altă obişnuită metodă inchizitorie a fost că gura victimei a fost astupată cu burete de şters. Cunosc numele unor victime care de groaza schingiuirilor s-au sinucis cu otravă în toiul schingiuirilor, cum sunt medicul dr. Osváth, medicul dr. Stolz şi alţii al căror nume îmi scapă. Era un obicei ca în cazul cînd, după părerile lor, nu au ajuns la rezultate [rezultatele dorite] prin chinuirea bărbatului, atunci au fost aduşi soţia şi copii, chinuiţi în faţa bărbatului, a tatălui, ca să scoată vreo declaraţie cu privire la afirmativa {presupusă} valoare ascunsă. Cunosc un caz când internatul, ca să scape de bătăi şi schingiuiri, a declarat de la început ce anume valori sau bani a ars. Cu toate acestea a fost bătut până la sânge. Ştiu că au fost mulţi care au murit în urma acestui tratament, între alţii unul cu numele Weiss Leopold. Numărul acelor victime, care astfel au fost bătuţi, schingiuiţi, batjocoriţi în această instituţie de inchiziţie, se ridică la mai multe mii de persoane. S-a întâmplat ca anchetatorii nu mai aveau material de informaţie. Atunci au stat lângă fereastră şi dintre femeile care au venit să ridice raţia de pâine, au ochit câteva, le-au adus acolo, le-au dezbrăcat şi le-au bătut. Teroarea era aşa de puternică, încât oamenii mai bine au renunţat la singurul aliment, adică pâinea, decât să fie expuşi acestor torturi.”

Martorul Nussbaum Adalbert privitor la procedeul echipei speciale a spus următoarele:

“Eu, imediat ce am intrat, am fost dus în pivniţă şi cu întrebarea: «Tu, ostaşul lui Stalin, unde ţi-ai ascuns valorile?» Au început să mă bată cu o ferocitate nemaipomenită, după aceasta au pus {pe} picioarele mele o zdreanţă udată, mi-au astupat gura cu ciorapii mei, au adus o maşină de electricizare, un pol al curentului l-a agăţat în penisul meu, iar celălalt pol la degetul mic al mâini stângi şi au dat drumul la maşina electrică, făcând curent întrerupt ca să fie mai dureros. De durere am fost nevoit să sar la înălţime de un metru de pământ. După acest procedeu au scos din paltonul meu un creion roşu spunând: «Te-am prins. Tu ai fost acela care ai desenat stele roşii {şi} ai făcut propagandă în oraş». Şi sub acest titlu au început să mă bată din nou. A doua zi a venit un locotenent de jandarmi, mi se pare cu numele de Rektor, de origine din Nyíregyháza, adresându-mi-se cu următoarele cuvinte: «Recunoşti în sfârşit jidanule că tu ai făcut propagandă cu stele sovietice?» Şi fără să aştepte vreun răspuns mi-a dat vreo 16-18 palme, care erau atât de puternice încât nu am putut să mănânc nici peste câteva zile de ticul nervos al fălcii. Tot timpul bătăilor şi schingiuirilor s-a dat drumul la megafon {care} cânta cu o intensitate neobişnuită, să nu se audă vaietele victimelor. Ştiu că aparatul electric l-au aplicat la femei în aşa fel că un pol al curentului a fost condus până in uterul femeii, iar celălalt la degetul mic al mâini stângi, astfel chinuindu-le cu curent întrerupt. Aceasta am auzit-o atunci de la soţia lui Bárdos Ladislau care, în acel timp, a fost anchetată. Mai ştiu tot de la această femeie că a fost obligată să se dezbrace şi să danseze dezbrăcată în faţa anchetatorilor jandarmi, fiind mereu biciuită în timpul dansului. Astfel a fost chinuită timp de 5 zile după care a fost pusă să lucreze la evidenţa mărfurilor jefuite. Avocatul Balázs Emeric, care a murit în deportare, a fost bătut aici într-o măsură atât de exagerată, încât nu a putut sta în picioare, talpa i-a fost tratată cu comprese cu apă rece. Asemenea Kahan Ludovic, Kahan Ferdinand, dr. Elovici Alexa şi mulţi alţii.”

“Am fost transportat în ziua de 27 mai 1944; în vagon am fost înghesuite 75 de persoane cu un vas de apă şi un vas pentru necesităţi. Era mare căldură şi o situaţie insuportabilă. Am fost debarcat în Auschwitz, acolo despărţit de familie şi dus în diferite lagăre şi eliberat în 5 mai 1945 de armatele americane. Din lagărul  de muncă din cca. 7.000 de persoane bărbaţi orădeni, după cât ştiu am rămas în viaţa 4 persoane, restul au fost omorâţi prin bătăi, prin înfometare, boli şi nimiciţi în camera de gazare.”

Martorul dr. Feher Andrei, între altele declară următoarele:

“ La această poliţie specială am fost torturat în modul cel mai crud. Prima zi am fost torturat două ore şi jumătate încontinuu. Ordinul la început l-a dat un locotenent tânăr care, citind actul meu de scutire a declarat că acesta nu valorează nimic şi a dispus ca inspectorul (bătăuşul) care m-a cercetat să nu mi-l dea înapoi. Acesta, inspector al grupei VIII la care am fost repartizat, avea numele de Horváth Iosif, fiind îndemnat şi de superiorul lui, fără să mă lase să vorbesc ceva a început să întoarcă manivela maşinei de electrizare, am fost silit să iau în mâna dreaptă şi stângă electrodul pozitiv, respectiv negativ şi astfel oscilarea s-a produs în corpul meu. Ajutorul lui a manipulat aparatul de radio şi cu cât eram mai tare chinuit a făcut ca radioul să cânte mai tare, ca să nu se audă strigătele mele. Am primit vreo 40 de lovituri pe talpă, 50 de palme, electrizarae s-a făcut în variate forme. La început numai în cele două mâini trebuia să ţin electrozi, apoi urma ca unul dintre electrozi format special pentru a-l pune în gură ca un fel de zăbală, trebuia să-l pun în gură. Era ceva grozav [groaznic] când în toţi dinţii am simţit oscilarea curentului electric. Dacă n-am ţinut electrodul destul de strâns în dinţi sau de chinuri [datorită chinurilor] l-am lăsat să se dea [să cadă] jos, am fost bătut cu o cruzime extraordinară, cu ciomege şi pumni. Au mai făcut alte variante cu electrizarea, din care îmi amintesc că în ultima jumătate de oră, când 8 călăi au luat parte la torturarea mea, m-au legat cu o sfoară de un baston. Au introdus un electrod în anus, iar cu celălalt au atins membrul meu. La această tortură, ca spectatori au fost de faţă şi doi locotenenţi de jandarmi, tineri, al căror nume nu îl cunosc. Dealtfel, nu numai în această fază, când am fost permanent bătut şi unul a dansat pe corpul meu, dar şi mai înainte, aproape permanent, a fost prezent câte un ofiţer locotenent de jandarmi...”

“După cum am auzit şi femeile au fost grozav chinuite, mai cu seamă cu electrizare. Personal nu ştiu, dar în timp cât eram în ghetou şi chiar şi la Auschwitz, unde am fost deportaţi, am auzit de la orădeni că, comisarul de poliţie Németh, care supraveghea ghetoul, s-a purtat brutal nu numai cu evreii internaţi dar şi cu membrii aşa-zisului «Consiliul Evreiesc»*.”

Iată depoziţia unei femei, victimă a cercetărilor; soţia lui Guttman Emanoil declară următoarele:

“Eu am fost cercetată la fabrica Dreher, în camerele de chinuire timp de 6 zile după înfiinţarea ghetoului. Când m-a dus pe mine, deja acolo am găsit mulţi oameni şi chiar cunoştinţe de ale mele, trântite la pământ, în chinuri groaznice, după bătăile şi schingiuirile la care au fost supuşi. În prima zi, cum am intrat în camera de schingiuire, cei trei oameni care erau acolo m-au întrebat cum mă cheamă şi unde îmi sunt bijuteriile, apoi mi-au spus să mă dezbrac. Eu, ezitând, au rupt hainele de pe mine şi au început să mă lovească cu bastoanele de cauciuc. Când mă uitam într-o parte mă loveau din altă parte. Mi-au spus să mă descalţ, ceea ce am făcut, apoi am căzut jos din cauza loviturilor. Ei au început să mă lovească cu bastoanele de cauciuc peste tălpi până mi-am pierdut cunoştinţa; când m-am trezit mi-au aruncat hainele şi a trebuit să fug în curte. A doua zi au început la fel ca şi în prima zi, apoi mi-au strâns unghiile cu uşa şi au început chinuirea cu electizare.”

“Mi-au dat în mână un mâner în legătură cu {un} generator mic de electricitate şi acesta a trebuit să-l ţin pe inimă, iar celălalt pol al cablului mi l-au prins de limbă. Au probat să introducă cablul electric şi în vagin, dar au renunţat, eu având hemoragie din cauza bătăii primite. La fel au făcut în celelalte zile până când am spus unde sunt bijuteriile şi  m-au dus cu o maşină în oraş de le-am adus. La inventarierea bijuteriilor a fost prezent Péterffy personal.”

“În timpul cât am fost schingiuită a fost prezent şi un ofiţer, jandarm, în grad de căpitan. Printre schingiuitori ştiu că a fost unul Szabó cu gradul de stegar şi unul Teveli care dădea dispoziţii.”

“După ce au terminat cu chinuirea mea, deoarece am declarat unde sunt ascunse bijuteriile, eu a trebuit să merg la fabrică să le gătesc mâncarea, căci chinuitorii locuiau şi mâncau acolo, ei lucrând şi noaptea. De asemenea, trebuia să fac curăţenie în cameră după fiecare schingiuire. Fiind acolo am văzut sute de cazuri de chinuire, adică, am văzut prin uşile care se întredeschideau şi am auzit zbieretele şi văzut rănile cauzate. La început i-au chinuit numai pe bogaţi, iar pe urmă i-au luat pe rând pe toţi după locuinţă şi chinurile erau din ce în ce mai groaznice. Am văzut şi oameni în nesimţire în camerele de schingiuire, căci trebuia să spăl urmele de sânge, vomitările sau fecalele celor chinuiţi, care n-au putut să se stăpânească din cauza schingiuirilor.”

“Îmi amintesc de cazurile Adorjan, soţul şi soţia, familia Leichner, etc., soţia lui Adorjan a fost bătută în aşa hal, încât coastele îi erau crăpate, înnegrite şi se scurgea puroi din ele.”

Lung este şirul depoziţiunilor similare din care rezultă o cruzime bestială, o hotărâre fascistă de a cauza oamenilor dureri, chinuri şi tot ce face să renunţi la viaţă. Ofiţerii de jandarmi şi anchetatorii erau conştienţi de soarta ce-i aşteptă pe evrei. Din depoziţia martorului dr. Jakob Ludovic, rezultă că anchetatorii, cu ocazia schingiuirilor de multe ori au spus adresându-se victimelor: “De ce ţii la aceste nimicuri şi de ce nu descoperi [desconspiri] unde le-ai ascuns. Peste câteva zile şi aşa vei fi băgată în groapa cu var”.

Din depoziţia martorilor Csurka Petru, fost ofiţer de jandarmi, Heller Nicolae, Rothbart Zoltán, Deutsch Ignaţiu, Grünfeld Herman, dr. Kupfer Maximilian, Weiss Emanoil, Spitzer Artur, Aron Iosif rezultă:

Că ofiţerii de poliţie şi de jandarmi toţi aveau cunoştinţă de bestialităţile comise în camerele de schingiuire de la fabrica Dreher.

Că aceste neomenii erau atât de strigătoare: {este dovedit şi de faptul} că, în acest timp, Ministerul de Interne a trimis un procuror pentru a anchetarea cazului [situaţiei], care a făcut un raport cerând pedepsirea locotenent-colonelului Péterffy şi a locotenentului Meggyesi Ágston.

Că locotenent dr. Iuliu Petry a fost elementul cel mai principal ca aghiotant al lui Péterffy, el menţinând legătura cu ofiţerul de Gestapo Denneker din Oradea.

Că acuzatul Félegyházi Meggyesi Ágoston, la adunările ofiţerilor a vorbit deschis şi detailat despre schingiuiri, despre aplicarea electrizării şi despre toate metodele neomenoase, iar Péterffy a spus numai atâta că trebuie grijit să nu afle cineva din afară ce se face la Dreher.

Că la bătăliile şi schingiuirile de la Dreher au luat parte acuzaţii: Frater Ioan, locotenent de jandarmi (originar din Berettyó-Újfalu), dr. Rektor Béla, locotenent de jandarmi (originar din Nyíreghyháza), Garai Ştefan căpitan de jandarmi, dr. Bodolay Endre fost locotenent de jandarmi.

Că au fost identificaţi o parte din schingiuitorii de la fabrica Dreher şi anume: Sziklay Francisc plutonier-major; Megyei (Megyesi – nn) Andrei plutonier-major, ambii agenţi jandarmi din Budapesta. Buss Dezideriu şi Öri Iuliu plutonieri la M.A.V.; vitéz Fekete Gheorghe şi Ilonka Alexandru plutonieri-majori din secţia de agenţi speciali din Debreţin; Teveli Ioan, Szölösi Ştefan, Szabados Géza şi Toth Iosif, plutonieri-majori din secţia de agenţi speciali de Peste Dunăre; Juhasz Mihai, Pozsgai Alexandru, Keresztesi Gavril, Felföldi Ştefan, Garai Emeric şi Fehér Alexandru, putonieri din batalionul şcolii de jandarmi Oradea. Asemenea, identificaţi cu numele de Megyeri, Budai şi Szabó Mihai, originari din Szentes, subofiţeri de jandarmi; Horváth Iosif de la secţia VIII de chinuire, subofiţer de jandarmi.

Aceeaşi muncă de chinuire au făcut la primărie, etaj I, camera 28, comisarul de poliţie dr. TOPERCZER şi detectivul TAPASZTÓ, precum şi detectivul Várady.

În comuna Marghita, moaşele care au controlat pe evreice erau ELISABETA MEGYESI, învinuită şi Elisabeta Valko, cea dintâi având misiunea să caute în păr, ghete şi haine, iar cea de a doua {în} organele genitale.

Tot timpul cât a durat controlul, acuzata s-a purtat extrem de brutal cu nenorocitele supuse controlului. Când a ajuns la rând tânăra Glück Iţa, în vârstă de 17 ani, moaşa Valko a fost chemată afară şi în locul ei a rămas să examineze Elisabeta Megyesi vaginul fetei. Persoanele ce se găseau dincolo de paravanul sub protecţia căruia se examina, au auzit vaietele victimei, iar moaşa a strigat {către aceasta}: “împinge-o afară” şi apoi a cerut un cuţit cu care să taie vaginul, aşa cum a şi făcut.

Înapoindu-se cealaltă moaşă, a găsit-o pe Glück Iţa întinsă pe masa de observaţie, având vaginul plin de sânge, iar acuzata i-a arătat mâinile cu care rupsese vaginul, ceea ce a atras imputările celeilalte şi teama că nenorocita fată ar putea să moară.

După exterminare, victima s-a plâns că a fost tratată cu brutalitate şi că are mari dureri.

În seara zilei când s-a făcut controlul, Glück Iţa a fost urcată într-un vagon cu evreii din Marghita şi dusă la Oradea, unde ajungând a doua zi a fost internată în infirmerie. Pe drum a continuat să se plângă de dureri. Din Oradea, după 12 zile, evreii din Marghita au fost porniţi mai departe către localitatea de tristă celebritate Auschwitz. Printre ei se aflau mulţi bolnavi, iar printre aceştia şi victima acuzatei. Aceasta, pusă în vagonul în care se aflau nu mai puţin de 70 de persoane, s-a simţit rău de tot şi după o zi şi jumătate a murit. Cadavrul a fost lăsat în vagonul unde nefericita şi-a găsit sfârşitul, timp de 2-3 zile, până când trenul a ajuns la sinistra destinaţie.

Acuzata Elisabeta Megyesi, infractoarea, din porniri sadice, nu a avut numai astfel de predilecţii, ci şi dorinţi de îmbogăţire în detrimentul celor atât de crud loviţi de soartă. Ea a pretins de la femeile evreice ce urmau să fie internate în ghetou bijuterii şi pantofi, făgăduindu-le că, în schimb, nu le va face nimic cu ocazia controlului. O parte din acele femei au şi văzut la acuzată lucruri strânse de la altele, iar cu prilejul percheziţiei domiciliare făcută în primăvara acestui an, la locuinţa moaşei Megyesi, s-au găsit nişte haine pentru copii, ce îi fuseseră încredinţate de către Ileana Grünfeld, croitoreasă, în preajma deportării, pentru a fi predate proprietarei acelor haine.

Având în vedere că, faptele puse în sarcina acuzatei, sunt complet dovedite prin declaraţiile martorilor Elisabeta Valko, Barta Berkovics, Luiza Pollák, Maria Preizler, Sarolta Herskovics, Aranka Grünfeld şi Ileana Grünfeld, în măsură să cunoască întreaga situaţie de fapt, astfel că deşi acuzata neagă orice vinovăţie în privinţa comportarii sale faţă de victima Glück Iţa, recunoscând numai faptul mai puţin grav că, a luat de la evreice bani şi lucruri de valoare, totuşi, nu poate exista nici o îndoială cu privire la vinovăţia sa.

În comuna Valea lui Mihai, văduva lui KISS IOAN, născută ZEFFER ROZALIA, moaşă comunală, a fost încredinţată cu executarea examinării interne a femeilor internate în ghetou.

Oricare om cu simţ moral ar fi refuzat executarea unui astfel de ordin sau, în cazul dacă a fost obligată să-l execute în mod formal, putea să facă de aşa manieră ca prin aceasta să nu cauzeze chinuri în plus acelora care erau în acel timp atât de grozav persecutaţi.

Acuzata însă a executat această muncă înjositoare atât de brutal, încât a băgat mâinile în organele genitale ale femeilor şi tinerelor fete de 13-14 ani.

Din depoziţia martorelor Tatos Maria, Bauer Agnes, Weinberger Margareta, rezultă că, această examinare a făcut-o la internata Danzinger Olga, atât de brutal, încât a dezvirginat-o. La fel a procedat şi faţă de o femeie bătrână, de 70 de ani, pe care a chinuit-o atât de brutal în anus, încât numita n-a mai putut timp îndelungat să şadă.

Învinuitul VADAS IOSIF, cu domiciliul în Oradea, str. Tompa Mihai nr. 41, de profesiune monteur electrician, în prezent arestat, face parte din aceeaşi galerie a denunţătorilor, complicii necesari ai criminalilor horthyşti din anul 1944.

Încă din luna aprilie 1944, deci mai înainte de internarea evreilor în ghetou, evreii David Oskar şi Balázs Emil, din Oradea, se găseau ascunşi la locuitorul Bene Emeric din str. Episcopiei, fiind urmăriţi de poliţie pentru activitate comunistă; survenind evenimentele de prigonire a populaţiei evreieşti, din luna mai 1944, cei doi urmăriţi au rămas şi pe mai departe ascunşi în casa lui Bene Emeric, până în ziua de 6 septembrie 1944.

În această zi, întâmplându-se un bombardament asupra oraşului, fiind lovită şi casa lui Bene Emeric, David Oskar a fost surprins de dărâmături şi numai cu mare greutate a putut fi scăpat de la moarte.

Cu această ocazie, electricienii Schmack Francisc şi Szentmiklósi Ladislau, de la Uzina Electrică Oradea, fiind trimişi cu alţi elecricieni ai uzinei să verifice instalaţiile electrice din regiunea bombardată a oraşului, au intrat împreună şi în casa bombardată a lui Bene Emeric din str. Episcopiei, unde, din întâmplare, au zărit ascunşi într-o cameră pe David Oskar şi Balázs Emil.

Electricienii Schmack şi Szentmiklósi {continuând} mai departe cu verificările lor au întâlnit pe învinuitul Vadas Iosif, la fel electrician şi angajat al Uzinei Electrice Oradea, ca şi ei, căruia i-au povestit că în locuinţa lui Bene Emeric au văzut ascunşi pe evreii David Oskar şi Balázs Emil. Auzind aceasta, învinuitul, s-a dus la poliţie şi i-a denunţat pe cei doi ascunşi, după care, însoţit de către doi poliţişti, a venit la casa lui Bene Emeric şi, în prezenţa poliţiştilor şi a celor doi urmăriţi, i-a identificat şi a stăruit să fie arestaţi, arătând că, ambii sunt evrei, deşi, Balázs Emil a prezentat acte că este creştin şi s-a apărat în acest sens.

Cei doi evrei, împreună cu tăinuitorul lor Bene Emeric şi soţia lui, au fost arestaţi urmând să fie internaţi şi deportaţi, însă, în urma evenimentelor de război, apropierea frontului de Oradea, evreii Balázs Emil şi David Oskar au fost predaţi trupelor maghiare spre executare, dar, din închisoarea militară au reuşit să evadeze cu ajutorul unor tovarăşi, astfel că s-au putut salva, în schimb, Bene Emeric şi soţia sa au fost menţinuţi în închisoarea oraşului până la sosirea tupelor sovietice în apropierea Oradei, când au fost eliberaţi şi ei.

În această cauză, martorul Schmack Francisc, arată că evreii David Oskar şi Balázs Emil, au fost denunţaţi unui poliţist chiar de colegul său electrician Szentmiklósi Ladislau, la ieşirea din curtea locuinţei lui Bene Emeric, dar această depoziţie a fost înlăturată din cauză că nu pare întemeiată, fiindcă nu arată în mod verosimil pentru ce nu a însoţit poliţiştii care au ridicat pe cei doi evrei Szentmiklósi, dacă el a făcut denunţul, ci au fost însoţiţi de învinuitul Vadas Iosif, iar pe de altă parte, atitudinea stăruitoare a acestui învinuit în ce priveşte identificarea celor doi evrei, atitudine de înlăturare a întregii apărări a lui Balázs Emil, care susţinea că este creştin prezentând chiar şi acte în acest sens, duce la concluzia neîndoielnică, că el a fost denunţătorul şi monteurul prinderii celor doi evrei şi care n-a fost o simplă întâmplare faptul că a însoţit poliţiştii, aşa cum ar vrea el să se apere.

Aşa fiind, în cauză ne apare ca vinovat cu certitudine învinuitul Vadas Iosif, şi aceasta rezultă neîndoielnic din recunoaşterea în parte a învinuitului şi depoziţiile martorilor David Oskar, Balázs Emil, Bene Emeric, Kalla Gustav şi {din} Szentmiklósi Ladislau, pentru care motiv urmează să-şi primească cuvenita pedeapsă.

 

ééé

 

Învinuitele SILARSKI MELANIA născută Coşariu şi COŞARIU IRINA, fost domiciliate în comuna Sălăuş, jud. Bihor, în prezent arestate, au îndeplinit acelaşi rol de denunţătoare ca şi învinuitul Vadas Iosif.

În vara anului 1944, când în Ungaria, internarea şi deportarea evreilor în deplină activitate, farmacistul evreu, dr. Roth, originar din Bratislava – cu gândul de a se salva pe sine şi familia sa, compusă din soţie, două fetiţe de câte 10 şi 11 ani şi din mama soţiei – s-a hotărât să se refugieze în România cu întreaga sa familie.

În acest scop a ales ca punct de trecere a frontierii Băile Felix, de lângă Oradea, care, pe atunci se afla numai la câteva sute de metri de frontiera Ungariei cu România. A plecat, deci, cu întreaga familie spre comuna Sălăuş, la colegul său, farmacistul Silarski, care, pe lângă farmacia din Sălăuş, mai avea una de sezon la Băile Felix, cu scopul de a ruga pe Silarski să-i faciliteze trecerea în România, numindu-l ca ajutor farmacist la farmacia sa din Băile Felix de unde, la momentul portivit, ar fi trecut frontiera în România.

Ajuns în comuna Sălăuş de lângă Oradea, farmacistul dr. Roth, după ce mai întâi şi-a pus familia la adăpost, s-a prezentat la farmacistul Silarski, unde a găsit numai pe invinuitele: soţia lui Silarski Ştefan, născută Coşariu Melania şi sora acesteia, Coşariu Irina, farmacistul Silarski fiind plecat la Budapesta.

Farmacistul dr. Roth a spus învinuitelor că este trimis de minister ca ajutor farmacist pe lângă farmacistul Silarski şi s-a prezentat pentru a-şi lua postul în primire; chiar în această zi, însoţit de învinuita Irina Coşariu, farmacistul Roth s-a prezentat pentru a se anunţa la primul medic judeţean [medicul-şef al judeţului – nn] dr. Török Ştefan şi la medicul de circumscripţie dr. Csáky; după ce a făcut aceste prezentări şi după ce s-a anunţat şi la primăria Sânmartin, de care aparţin Băile Felix, pentru cartelă, farmacistul dr. Roth, însoţit de învinuita Irina Coşariu, încă în ziua sosirii la Sălăuş s-a dus la Băile Felix, unde s-a prezentat la jandarmerie şi a obţinut o locuinţă compusă din două camere în vila evreului deportat Fried.

Farmacistul Roth a rămas la farmacia lui Silarski la Băile Felix iar a doua zi şi-a adus şi familia şi s-a instalat în locuinţa obţinută.

Chiar în ziua a doua, farmacistul dr. Roth era sa fie internat din ordinul maiorului comandant al legiunii de jandarmi Oradea pe motivul că nu are actele tocmai în regulă, dar la intervenţia dr. Csáky a fost lăsat liber, urmând să-şi aranjeze ulterior situaţia.

La scurt timp după instalarea farmacistului dr. Roth la Băile Felix a sosit în faţa farmaciei un automobil, din care a coborât un ofiţer german şi după ce i-a identificat pe dr. Roth şi pe soţia sa, i-a ridicat şi a plecat cu maşina ridicând de la domiciliu şi pe soacra lui, lăsând în schimb neridicate pe cele două fetiţe ale farmacistului Roth.

La câteva ore după ridicarea farmacistului Roth, a soţiei şi soacrei sale, au venit de la ştrand şi cele două fetiţe pentru a-şi căuta părinţii. Luând contact cu învinuitele Silarski Melania născută Coşariu şi Irina Coşariu, acestea, deşi ştiau că internarea în ghetou însemnează moarte după însăşi recunoaşterea lor, au îndeplinit ceea ce n-a voit să facă nici chiar militarul german: luând pe cele două copile, le-au urcat în trenul de Oradea {iar la sosire,} cele două învinuite le-au condus până în oraş, iar acolo le-au predat la comandamentul S.S., care atunci era instalat în str. Kapucinus nr. 14.

După cum rezultă din depoziţia martorului dr. Katz Iosif, cele două fetiţe s-au întâlnit cu părinţii în trenul deportaţilor şi au călătorit împreună, în acelaşi vagon, până în localitatea Birkenau din Silezia, unde soţia şi copiii farmacistului Roth au fost exterminaţi prin gazare, iar farmacistul Roth a ajuns în lagărul din Auschwitz unde a scăpat cu viaţă.

Din starea de fapt arătată mai sus se constată în mod {de} necontestat, că cele două fetiţe ale farmacistului dr. Roth şi-au găsit moartea numai datorită activităţii voite şi conştiente a învinuitelor Silarski Melania, născută Coşariu şi Irina Coşariu, care au săvârşit actele de predare a copilelor în mâinile criminalilor hitlerişti, pentru care motiv urmează să răspundă în faţa justiţiei.

Probele în cauză sunt formate din recunoaşterea parţială a învinuitelor coroborată cu depoziţiile martorilor dr. Katz Iosif şi Kallos Francisc.

 

 

 

G H E T O U L   D I N   S A T U – M A R E

 

În ziua de 3 mai 1944, primarul CSÓKA LADISLAU, acuzatul de azi, emite sub nr. 12150/1944 prez. următoarea publicaţie:

“Anunţ pe evreii locuind pe teritoriul municipiului şi obligaţi conform ordonanţei mele nr. 12080 prez. la purtarea semnului distinctiv că începând de la 3 mai ora 5 dimineaţa nu-şi pot părăsi locuinţele. Dintre acei evrei care nu locuiesc în cartierele desemnate drept tabere evreieşti, începând de la 4 mai până la noi dispoziţiuni, nu pot să-şi părăsească locuinţa decât zilnic de la orele 9 până la 11 a.m., exclusiv în scopul, ca în acest interval să se îngrijească de apa de băut, alimentele cele mai strict necesare şi a celor mai strict necesare {bunuri} pentru existenţa lor; cei care vor eluda această permisiune, vor fi internaţi.”

În acelaşi timp acuzatul, împreună cu acuzaţii dr. PIRKLER ERNEST, dr. ROGOZY PAPP ZOLTÁN, convoacă o conferinţă în sala primăriei, citând acolo întregul personal poliţienesc, al jandarmeriei, funcţionarii de la percepţie, de la administraţia financiară, de la primărie, învăţători şi profesori, dând instrucţiuni pentru stângerea şi internarea evreilor în ghetou. La conferinţa prezidată de acuzatul dr. Csóka Ladislau au mai luat parte ca asistenţi ai primarului, vitéz Czegény Carol, comandantul personalului de gardă poliţienească, dr. Sárközy Béla, ofiţer de poliţie, conducătorul biroului de control al străinilor, dr. Pirkler Ernest, secretarul general al primăriei, dr. Nagy Eugen, şef de poliţie şi Demény N., comandantul legiunii de jandarmi. Drept consecinţă a instrucţiunilor date de primar şi de asistenţii săi, se formează comisiuni şi întreaga populaţie evreiască a municipiului Satu-Mare a fost internată în ghetou.

Este de menţionat, că deşi conform instrucţiunilor, aceasta [acţiunea] se referea numai la evreii obligaţi la purterea semnului distinctiv, au fost strânşi şi toţi copiii de sub 6 ani, care erau exceptaţi de la purtarea stelei galbene.

Acuzaţii – dr. Csóka Ladislau, primarul, dr. Rogozy Papp Zoltán, ajutorul de primar şi dr. Pirkler Ernest, secretarul general al primăriei – luând parte la conferinţa administrativă ţinută de subsecretarul de stat dr. Endre László în Satu-Mare, în ziua de 25 aprilie 1944, precum şi mai târziu la conferinţa confidenţială de la Muncacevo la 8 mai 1944, au ştiut că strângerea evreilor se face cu scopul de a-i jefui de toate bunurile, de a-i chinui printr-un tratament neomenesc şi, în sfârşit, pentru ca să fie deportaţi peste frontieră în scop de exterminare.

Toţi aceşti trei mai erau conştienţi că toate aceste dispoziţiuni privind reglementarea statutului personal al unei populaţii de câteva zeci de mii de persoane nu este reglementată printr-o dispoziţie constituţională legală şi nici chiar printr-un decret obligatoriu al Consiliului de Miniştri. Cu toate acestea, acuzatul dr. Csóka Ladislau dă ordin acuzaţilor Rogozy Papp Zoltán şi Pirkler Ernest să designeze un loc pentru ghetou şi aceştia doi, executând acest ordin al primarului, designează un cartier, care nu este suficient pentru cazarea  unei populaţii de 18 mii de oameni.

Deşi au primit ordin în această privinţă, chiar de le subsecretarul de stat Endre László, nu {se} îngrijesc de aprovizionarea {cu} alimente a populaţiei, nu {se} îngrijesc de cazarea igienică, contribuind astfel la cauzarea unei vieţi insuportabile a acelor internaţi.

Din depoziţia martorului dr. Borgida Iosif rezultă:

“Până la mutarea evreilor din provincie am fost aşezaţi astfel încât într-o odaie normală erau plasate 10-15 persoane. Întrucât după acest aranjament au mai fost aduşi vreo trei mii de evrei şi câteva mii din satele judeţului, situaţia a devenit insuportabilă, foarte mulţi oameni au fost aşezaţi în pivniţe şi poduri în condiţiuni mizerabile. Eu am intervenit personal pe lângă conducătorii de mai sus, dar nu au onorat cererile pentru extinderea teritoriului ghetoulul.”

“La intrarea pe teritoriul ghetoului toată lumea a fost strict percheziţionată, iar la femei au făcut şi percheziţii vaginale în condiţiuni ruşinoase. Toate valorile am fost nevoiţi să le predăm unui ofiţer de poliţie sau de jandarmi.”

“În ce priveşte alimentarea, am primit de la primărie alimente atât de insuficiente, încât din acestea nu s-a putut trăi. Astfel, noi din banii adunaţi pentru scopuri comune am plătit odată 200.000 de pengő consilierului Pirkler pentru ca să fim aprovizionaţi din afară. Notez că această sumă au acceptat-o în preziua începerii deportării...”

Clica şefilor administrativi şi a ofiţerilor de ordine publică au organizat şi jefuirea evreilor internaţi în ghetou. În special ofiţer de poliţie dr. SÁRKÖZY BÉLA, conducătorul ghetoului, vitéz CZEGÉNY CAROL, instructor de poliţie şi locotenent-colonel de jandarmi vitéz DEMÉNY N., poartă răspunderea acestei proceduri.

Notăm însă că şi şefii administraţiei aveau cunoştinţă de tot ce se întâmplă pe această linie. Citez, cu privire la acesta, depoziţia martorului dr. Borgida:

“Paza ghetoului era deosebit de strictă. Spre a ne intimida, în timpul nopţii au circulat camioane cu farurile aprinse şi cu mitralierele montate. Cunosc unele cazuri de scăpare simulată cu scopul de a pune mâna pe ultima valoare ascunsă cu atâtea riscuri. Cazul d-nei Bercovits, care a predat valori importante, ascunse, unui poliţist, ce a făcut parcă în timpul scăpării ar fi fost descoperit. Victimele le-a dus [au fost duse] la poliţie, acolo au fost crunt bătute şi readuse din nou în ghetou. În schimb valorile au fost reţinute. Din ordinul comandantului ghetoului Sárközy Béla, comisar de poliţie, s-a exercitat o presiune extraordinară prin intimidarea oamenilor, ca toate valorile să fie predate. După o propagandă internă de intimidare, făcută de Sárközy şi de Czegény, au pus în faţa reşedinţei Sfatului Evreiesc un coş cu scopul ca până la un anumit termen toată lumea are dreptul să arunce în acest coş valorile, fără să fie observat şi pedepsit. În urma acestor mărinimii a poliţiştilor au adunat de la internaţii intimidaţi valori foarte mari: bijuterii, ceasuri, brăţări, etc. Ghetoul a fost vizitat în mai multe rânduri mai ales de către Czegény, inspector de poliţie şi vitéz Demény N. locotenent-colonel de jandarmi, care au venit să viziteze ghetoul şi pentru a se delecta de situaţia noastră mizerabilă.”

Dar faima ghetoului era trupa specială a schingiuitorilor îmbrăcaţi în civil, care sub titlul anchetării persoanelor cu [bănuite de – nn] ascunderea averilor au bătut, schingiuit, maltratat mii de persoane şi prin aceasta au exercitat o teroare atât de grozavă [groaznică] încât oamenii s-au îmbulzit la trenurile de deportare, să ajungă cât mai degrabă pe tren, să scape de teroarea bătăilor.

Cităm în această privinţă depoziţia martorei soţia lui Dellmar Andrei:

“... aici am fost predaţi unor anchetatori speciali, oameni tineri, îmbrăcaţi în civil, dar care au făcut parte din jandarmeria specială de front. În prealabil toată lumea a fost avertizată, că nu are nici un rost să nu recunoască pentru că ei au mijloace suficiente spre a ne constrânge să spunem adevărul. Noi am aşteptat în curte şi acolo am auzit vaietele, strigătele victimelor. Nu peste mult timp a venit şi rândul meu. Am fost condusă în faţa unei comisuni de trei, care au încercat să mă înduplece să declar unde e blana persană, pe care de altfel niciodată nu am avut-o şi alte valori, spunând că ştiu ei foarte bine, că am ascuns multe lucruri. Între timp a intrat şeful lor, tot în civil, un om mic, blond, care a spus că nu are nici un rost să vorbească cu mine, ci să se grăbească la fapte. Atunci am fost prinsă şi după aceea am fost obligată să-mi dau jos pantofii, m-au culcat pe o bancă, unul dintre ei m-a prins cu genuchii iar celălalt a început să mă bată la tălpi cu o bâtă lungă până a obosit şi pe urmă mi-a ridicat rochia şi m-a bătut acolo unde a putut. Eu am strigat şi m-am văitat de chinuri. Am fost bătută groaznic, după aceea obligată să fac pas alergător în jurul camerei, apoi obligată să-mi trag pantofii ceea ce era încă un chin. Din nou am fost anchetată să spun adevărul că unde sunt ascunse valorile şi pentru că nu am spus, au repetat acelaşi procedeu. Din nou descălţă [mi-au descălţat] pantofii şi din nou am fost bătută şi schingiuită. În timpul bătăii a intrat conducătorul lor punând să mă bată şi mai bine. Atunci am fost trimisă afară şi am aşteptat într-o altă curte până când am fost din nou chemată şi trimisă din nou la ghetou. Am fost atât de mult zdrobită, încât corpul meu a fost plin de urme vinete şi n-am putut să umblu fiind transportată de două persoane. Peste o săptămână, din nou am fost chemată la anchetă şi atunci de frica bătăii m-am prezentat benevol la un transport ca să fiu transportată cât se poate de urgent, astfel am scăpat de alte schingiuiri.”

Din materialul de probaţiune s-a stabilit că oamenii duşi în faţa acestor anchetatori au fost bătuţi şi schingiuiţi cu mijloace rafinate. Era o metodă generală de a bate şi strânge testiculele la bărbaţi, de a lovi cu cauciuc la talpă şi mâini şi că bătaia s-a făcut fără considerare [a se lua în considerare] la aceea dacă cel anchetat a avut sau nu avere ascunsă. Gerö Alexandru, comerciant de cereale, într-o zi a fost grav schingiuit, a doua zi fiind din nou chemat, de groaza schingiuirii s-a sinucis. Dintre mulţi schingiuţi cităm următorii: bijutierul Gross Samoil, Lebovici Leopold, Spitz Béla, Solomon Heirich, Prinz Iosif, Reiter Moritz, etc., etc.

Din depoziţia martorului Borgida rezultă că el, în numele Sfatului Evreiesc, a făcut plângeri din cauza acestor bătăi, poersonal învinuitului Pirkler şi că şi acuzatul Csóka Ladislau a avut cunoştinţă de acest procedeu însă nu a luat nici o măsură de îndreptare.

Guvernul Sztójay la 25 aprilie 1944, împreună cu garnitura noilor prefecţi, a numit prefect pentru oraşul şi judeţul Sat-Mare pe locotenent-colonel acuzatul ENDRŐDI BARABÁS, la pensie.

Susnumitul, cu ocazia instalării solemne din 6 mai 1944, între altele declară următoarele:

“Duşmanul, nu numai cu armele urmăreşte nimicirea noastră {ci} şi cu aliaţii lui care convieţuiesc cu noi prin mijloace josnice, cu distrucţie, cu sabotaj şi cu alarmisme vrea să distrugă frontul nostru intern, care după aceea ar aduce după sine înfrângerea frontului extern. Conform prevederilor regulamentului de serviciu, acel soldat care în luptă în momentele de criză, pronunţă cuvinte de disperare sau îşi aruncă arma, trebuie să fie executat. Iar acela care aici în interior vrea să tulbure unitate frontului al doilea ori cu alarmism ori cu distrucţie sau, în acel post unde este pus de datorie, nu execută munca lui cu cel mai mare devotament, acela sabotează şi nu merită o altă procedură decât ceea ce prevede regulamentul de serviciu.”

În ce priveşte atitudinea lui politică declară următoarele:

“Trebuie să accentuez că de mai mult de 25 ani sunt extremist de dreapta. În anul 1919 am participat în contrarevoluţie şi am avut onoarea ca încă de la Szegedin să aparţin anturajului mai apropiat al Excelenţei sale Regentului. Am fost membrul prezidenţiei MOVE lângă Gömbös Iuliu...”

“Cu toate puterile mele {} voi strădui ca nimeni să nu ne poată împiedica în munca de construire a noului Stat de Muncă Naţional Socialist pentru victoria finală, în lupta contra duşmanului Bolşevico-Capitalist-Evreiesc...”

“Pe calea aceasta, îndatoririle noastre sunt prevăzute de guvern şi pe acestea noi le executăm fără rezerve şi în spiritul vremurilor noi...”

Cu privire la atitudinea faţă de germani declară următoarele:

“Fraţii noştri de limbă germană totdeauna au fost fii loiali ai patriei noastre. În toate luptele de libertate au sângerat cu noi împreună.”

O pildă despre modul cum înţelegea solidaritatea naţiunii maghiare:

“Rog pe toţi fiii şi fetele oraşului meu să nu lase dezbinat frontul nostru. Să nu se lase înşelaţi prin manopere viclene ale duşmanului extern şi mai ales ale celui intern prin provocarea compătimirii către sine însuşi prin calomnii, dar în sfârşit să ne solidarizăm, doar suntem atât de puţini. Între ungur şi ungur nu există şi nu trebuie să fie diferenţă nici chiar atunci dacă unul este în cadrul Partidului Naţional Socialist, celălalt în Partidul Nyilas sau în cadrul Partidului Imredist {deoarece fiecare luptă} luptă pentru fericirea patriei şi pentru libertate.” (Toate citate din “Szamos” nr. 102 din 6 mai 1944).

Adică în concepţia acuzatului Endrődi, culmea democraţiei era concepţia imredistă sau nyilaşistă şi nici nu şi-a putut închipui vreo altă mentalitate politică.

Aceeaşi mentalitate rezultă din declaraţia martorului Nagy Béla după care, în vara anului 1944, acuzatul a dat ordin pentru organizarea Partidului Naţional Socialist a lui Baky pe tot cuprinsul judeţului.

Astfel se poate explica că acuzatul, în calitatea lui de prefect, având dreptul de supraveghere şi de dispoziţiune asupra măsurilor luate pe cuprinsul municipiului şi judeţului, a încurajat şi tolerat strângerea evreilor în ghetou, deşi era conştient că măsura era ilegală, {la fel ca} înfometarea, schingiuirea şi deposedarea lor, pentru care poartă răspunderea unui coparticipant.

Din depoziţiile martorilor rezultă că acuzatul Endrődi s-a prezentat aproape zilnic pe teritoriile ghetourilor din Satu-Mare, Baia-Mare şi Careii-Mari şi în această calitate a declarat că nu va tolera prezenţa niciunui evreu pe teritoriul judeţului. Că a început o prigoană contra celor exceptaţi prin legi de sub măsurile antievreieşti. Familia unui invalid de război de 75 de ani cu numele Weiss din comuna Săcaş, a fost prinsă şi închisă în tabără. Asemenea au fost prinşi cei patru copii ai susnumitului Fekete Iosif asemenea exceptat şi alte persoane care au pierit în urma deportării.

După deportarea evreilor din judeţul şi oraşul Satu-Mare, în toamna anului 1944 a organizat o vânătoare după bărbaţii evrei rămaşi acasă din detaşamente. A dat ordin ca oriunde autorităţile vor găsi vreun evreu, acela trebuie executat fără cruţare; astfel, pe baza acestui ordin, a fost executat, pe ziua de 22 octombrie 1944, detaşamentistul Fekete Martin, care conform certificatului de moarte depus la dosar în original a fost executat de jandarmi în ziua de mai sus la ora 12 prin împuşcare în inimă.

Subprefectul judeţului, vitéz dr. BOÉR ENDRE, în această calitate a ordonat şi executat strângerea evreilor din cuprinsul judeţului Satu-Mare şi în oraşele Careii Mari şi Baia-Mare. Executarea ordinelor pe cuprinsul judeţului   s-a făcut în condiţiuni cât se poate de brutale.

Descrierea amintită a faptelor, al căror patron a fost inculpatul, se află tratată în legătură cu ghetoul din Baia-Mare.

În ce măsură acuzaţii au urmărit şi în mod personal scopuri de persecuţie şi schingiuire, rezultă din dosarul nr. 12747/1944 al municipiului Satu-Mare. Sub acest număr, la 10 mai 1944, Sfatul Evreiesc înaintează o umilă cerere către primar, prin care {solicită} lărgirea perimetrului ghetoului, întrucât viaţa lor acolo a devenit insuportabilă din cauza înghesuielii. Mai cere permisiunea de a transporta lenjerie, lemne de foc şi alimente de la locuinţele lor la ghetou şi {paturi} pentru a putea pregăti loc pentru loc de culcare. În sprijinirea cererii anexează şi o schiţă spre a documenta necesitatea lărgirii ghetoului. Cererea este rezolvată prin hotărârea primarului din 16 mai 1944, în aşa fel că: “Lărgirea lagărului de evrei nu-mi stă în putinţă, pentru că după părerea experţilor, teritoriul actual este perfect suficient pentru plasarea numărului existent de evrei.”

Deciziunea este semnată pe lângă primar şi de către acuzatul dr. Pirkler Ernest, care, referitor la rezolvarea cererii, declară că rezoluţia nefavorabilă a făcut-o Papp Zoltán, ajutor de primar, şi deşi el a propus să fie anexată şi str. Várdomb, care teritorial ar fi fost de două ori mai mare, acuzatul Csóka însă nu a permis.

Faţă de semnătura acuzatului Pirkler de pe hotărârea de respingere, această simplă afirmaţie nesprijinită de nici o altă dovadă nu poate fi acceptată, în schimb, din depoziţia martorului Zimmermann Martin rezultă că acest martor a intervenit la soţia acuzatului dr. Csóka pentru acelaşi scop. Că numita a răspuns că soţul ei nu poate să facă nici o concesie deoarece în acest caz ar fi expuşi ca şi strada în care stau ei să facă parte din ghetou, ori acest fapt nu le convine.

După cum se vede, astfel de motive au jucat {un} rol hotărâtor în ce priveşte tratamentul zecilor de mii de oameni.

Cererea cu privire la punerea la dispoziţie a alimentelor lăsate la locuinţă a fost admisă de acuzatul  dr. Csóka. Răspunsul la întrebare, de ce o astfel de măsură, aparent omenească, a fost îndeplinită de acuzaţi, îl dă dosarul nr. 13123/1944 al primăriei minicipiului Satu-Mare, din care rezultă că, la 16 mai 1944, se stabileşte printr-o hotărârea cum că se poate presupune că untura şi făina reţinute de la evrei sunt otrăvite, în consecinţă toate aceste alimente trebuiesc afectate alimentării evreilor.

Acuzaţii, adică conducătorii administraţiei şi ai ordinei publice, cel mai târziu după 8 mai 1944, au ştiut în mod oficial că evreii vor fi deportaţi peste graniţa Ungariei cu scop de exterminare şi pentru a împiedica orice scăpare a celor internaţi în ghetou, au organizat o propagandă rafinată, pentru inducerea în eroare a victimelor. Citez, în această privinţă, depoziţia martorului Borgida Iosif:

“Noi nu ştiam care va fi soarta noastră, iar reprezentanţii autorităţilor au făcut tot posibilul ca să ne ducă în eroare. Am fost încurajaţi să continuăm lucrările de construcţie, de introducerea curentului electric şi apeductului, de canalizare, etc., etc., pentru ca să ne menţină în eroarea noastră că vom trăi aici şi nu vom fi transportaţi. Totuşi, odată cu puţine zile înainte de deportare, s-a lansat un zvon între internaţi, că vom fi transportaţi peste frontieră. Masele au manifestat o stare de revoluţie, fiind hotărâţi de a muri mai bine aici decât a se lăsa deportaţi*. În această situaţie, conştienţi de răspunderea conducătorului, am cerut audienţă prefectului Endrődi Barnabas, prin intermediul poliţistului Czegény, ca să pot cunoaşte o declaraţie autentică asupra soartei noastre. Nu am fost primit de prefect, ci de locotenent-colonelul vitéz Demény, căruia arătându-i zvonurile şi îngrijorările noastre, am cerut    să-mi spună precis ce ştie despre soarta noastră. El mi-a declarat, pe onoarea lui de ofiţer, că nu vom fi transportaţi peste frontierele ţării.”

Cu privire la atitudinea în această direcţie a acuzatului Pirkler, acest martor spune următoarele:

“Pirkler a jucat rolul unui executant efectiv. În legătură cu situaţia mea personală a făcut promisiune cumnatului meu Frederich Prinz, – scutit conform dispoziţiunilor atunci în vigoare – că va aranja şi scutirea mea şi a familiei mele. În acest scop a şi preluat de la cumnatul meu un port-ţigaret de aur de mare valoare, dar nu a făcut nimica, deşi eu aveam cinci decoraţii şi puteam să fiu scutit. Acest Pirkler ne-a comunicat totodată, una să fim siguri că nu vom fi transportaţi, iar când s-a început transportul evreilor din provincie, atunci ne-a ademenit cu aceea că numai evreii din provincie şi nu şi cei de la Satu-Mare, vor fi deportaţi. În general acest învinuit de la început a jucat rolul unui protector al populaţieie evreieşti, dar totdeauna numai în aparenţă. Pentru a arunca praf în ochii noştri, a adus odată o cantitate de ţigări”.

Asemenea, cu privire la rolul acuzatului Pirkler, acuzatul dr. Csóka Ladislau, în interogatoriul din 3 octombrie 1945, declară următoarele:

“Notez că executantul efectiv al acestor dispoziţiuni în numele primarului a fost Pirkler Ernest.”

Iar la interogatoriul din 11 octombrie 1945, după ce s-a atras atenţiunea lui asupra importanţei acestei declaraţii cu privire la persoana lui Pirkler, acuzatul Csóka declară:

“Afirm încă odată că şi Pirkler fiind la conferinţa de la Munkács, a ştiut că vor fi deportaţi. Ştiind că Pirkler are legături cu evreii, sincer vorbind, eu am sperat că Pirkler va destăinui evreilor acest lucru. Chiar dacă Pirkler n-a fost la Munkács şi atunci a trebuit să ştie de la mine că vor fi deportaţi.”

Acuzatul dr. Pirkler Ernest, a avut un rol similar şi la administraţia militară a municipiului Satu-Mare, sub comanda generalului Bajor când, în calitate de consilier administrativ, a dispus retragerea brevetelor de la mai mulţi locuitori români şi evrei, astfel de la comercianţii de lemne şi de la toţi birjarii.

Acuzatul dr. Csóka Ladislau, originar din Debreţin – Ungaria, a ajuns în postul de primar al municipiului Satu-Mare în urma dictatului de la Viena şi datorită legăturilor cordiale avute cu puternicii zilei regimului horthysto-fascist din Ungaria. Excesul de zel în executarea măsurilor anti-evreieşti le-a exercitat cu mult înainte de regimul guvernului Sztójay. Astfel, prin publicaţiunea nr. 3038 din 1942, apărută în ziarul Szamos din 14 noiembrie 1942, ordonă ca evreii să-şi cumpere numai 100 kg. lemne săptămânal fără a lua în considerare mărimea locuinţelor şi numărul membrilor familiei, iar creştinilor li se pot elibera 200 kg. de lemne.

În articolul scris [apărut] în ziarul “Szamos” din 30 octombrie 1944, {se scrie} despre Csóka Ladislau sub titlul “O nouă descălecăre la Satu-Mare” şi sub titlul “Într-un an localurile de prăvălie a 74 de comercianţi au trecut în mâini creştine.”

Iar în articolul “Schimb de gardă” se scrie:

“Natural că la introducerea administraţiei civile nu s-a putut tegiversa mult. Schimbarea a trebuit să se facă cu foc şi fier [prin foc şi sabie]. Defectul era că în mâinile celor mai mulţi era un contract valabil pe un an. A trebuit să aşteptăm mai mult, până când expira contractul. Munca a început la 1 ianuarie al acestui an. Că primarul dr. Csóka Ladislau, împreună cu consiliul comunal, a făcut o muncă, nu mică, o dovedeşte lista din care rezultă că schimbul de gardă a fost făcut şi executat fără rezerve. În piaţa Horthy, 23 de localuri evreieşti au trecut în mâini creştine...”

În articolul “Birjarii, taximetriştii” se scrie:

“Acum doi ani, dacă sosea călătorul la gară, birjarii evrei bărboşi îl duceau în oraş. Şi aici, conducătorul oraşului a făcut situaţia curată. În acest timp, dintre 68 birjari, 42 erau evrei, iar din 25 proprietari de taximetre, 20 erau evrei. Azi, deja nu mai există nici un taximetrist evreu la Satu-Mare. Pe capră şi la volan stau creştinii.”

La 30 iunie 1943, ţinând un discurs reprodus în ziarul “Szamos”, acuzatul spune următoarele:

“Honvezii, bat hoardele roşii care s-au pregătit să ne copleşească, să ne distrugă; {acum} îi mai aşteaptă o lovitură. Încă o lovitură care trebuie să fie ultima, puternică, după care nu mai există reculegere. Sperăm în braţele oţelite ale honvezilor noştri. Sperăm în forţa neclintită a vitejiei strămoşeşti maghiare şi sperăm {} aşa cum am mai scăpat odată de molima stăpânirii infame roşii şi a nihilismului, şi acum, în colaborare cu aliaţii noştri, vom putea salva întreaga Europă.”

Dosarul nr. 12249/1942, depus în original, dovedeşte că acuzatul Csóka Vasile*, în anul 1942, când în această privinţă nu era nici o dispoziţie legală, a dispus interdicţia evreilor {de} a folosi băile comunale, precum şi ştrandul. Din motivarea acestei hotărâri, făcută împreună cu acuzatul Rogozi Papp Zoltán, rezultă o ură de rasă pronunţată. În acel timp, nicăieri în Ungaria, în afară de teritoriul lui Endre Ladislau, nu s-au luat astfel de hotărâri.

Imediat după ocuparea Germaniei [Ungarie - nn], la 3 aprilie 1944, sub nr. 9219/1944, emite o “Dispoziţiune” prin care ordonă:

“al.I.  Familiile şi persoanele de origine evreiască, începând cu data de azi pot să păstreze spre folosinţă din locuinţă două camere sau mai multe, dar numai atâta, câte camere – calculând 3 persoane pentru o cameră – sunt suficiente pentru primirea celor din casă. Părţile din locuinţă, care se pun în afară de folosinţă conform celor de sus, se pun la dispoziţia autorităţilor nemobilate sau mobilate, conform necesităţilor şi dorinţelor. Camerele puse la dispoziţia autorităţilor în caz de cartiruire a persoanelor militare se vor completa necondiţionat cu mobile, pat şi lenjerie de pat.” (Ziarul “Szamos” din 3 aprilie 1944).

La 29 aprilie 1944, prin ordonanţa nr. 11870/1944, fără nici o instrucţiune superioară, ordonă oficiului poştal să interzică convorbirile telefonice pentru evrei şi să refuze primirea oricărui mandat. Această dispoziţie este motivată cu aceea că evreii, probabil, vor căuta să-şi ascundă valorile prin mandat poştal sau prin alte dispoziţiuni.

Este semnificativ răspunsul nr. 1125 din 30 aprilie 1944 a şefului oficiului poştal, prin care refuză executarea acestei dispoziţiuni ca ilegală.

Atitudinea acestui funcţionar serveşte o dovadă deplină spre a demonstra comportarea corectă a unui funcţionar.

Astfel se explică uşor că, la interogatoriul din 3 octombrie 1945, {atunci când} a fost întrebat că de ce nu a comunicat celor interesaţi faptul cunoscut de el că vor fi trimişi la nimicire, acuzatul răspunde astfel: “N-am comunicat nimănui acest lucru, pentru că eu nu înţeleg să divulg un secret oficial.” Iar tot atunci, întrebat fiind asupra caracterului ordinelor cu privire la ghetou răspunde:

“Fiind jurist cu o veche practică administrativă îmi dau seama că această dispoziţie luată şi transmisă de subsecretarul de stat Endre nu avea bază legală, pentru că a reglementa o materie constituţională nu se poate prin astfel de ordine. Eu însumi nu m-am opus şi nici nu m-am gândit la aşa ceva...”

“La întrebarea acuzatorului public mai declară că dacă primea ordine similare privind persoane de naţionalitate maghiară nu le-ar fi executat.”

Acuzatul, ajutorul de primar dr. Papp Rogozi Zoltán, la 7 mai 1944, trimite o adresă directorului Liceului Reformist din Satu-Mare prin care îl invită ca, pentru operaţiunea de strângere a evreilor în ghetou, să mobilizeze pe toţi profesorii liceului. În această adresă motivează cererea astfel:

“Sunt convins că şi dvs simţiţi importanţa acestei obligaţiuni patriotice...”

Din depoziţiunea martorilor audiaţi în cauză şi din actele dosarului nr. 11862 din 1994, rezultă că şi acest acuzat a executat cu exces de zel toate ordinele cu privire la persecutarea populaţiei evreieşti.

În depoziţia ca martor a fostului subsecretar de stat Baky Ladislau, luată în procesul-verbal din 18 decembrie 1945 la Parchetul Tribunalului Poporului din Cluj, acesta declară:

“La faţa locului, de modul de executare a dispoziţiunilor era responsabil ofiţerul de jandarmi cel {mai} mare în grad, la dispoziţiunea căruia stătea jandarmeria. Nu ştiu să se fi dat din partea forurilor superioare vreun ordin comandanţilor de jandarmi ca evreii internaţi în ghetouri să fie loviţi, chinuiţi şi bătuţi. Din contră, verbal şi în scris am îndrumat pe comandanţii de jandarmi să se reţină de la orice brutalitate sau cruzime de aceasta îi fac responsabili pe comandanţi personal.”

Nu este discutabil că, comandantul cel mai mare al jandarmeriei bătăuşe de la ghetoul din Satu-Mare a fost locotenent-colonelul Demény şi astfel el răspunde pentru toate schingiuirile, omorurile şi sinuciderile comise în urma acţiunii jandarmilor, precum şi pentru teroarea şi neomeniile exercitate atât în ghetou cât şi cu ocazia îmbarcării şi transportului.

Comandanţii poliţiei, vitéz CZEGÉNYI CAROL şi dr. SÁRKÖZI BÉLA, încredinţaţi fiind cu paza ghetoului şi a ordinii publice, asemenea răspund pentru brutalităţile comise prin percheziţionarea internă, jefuirea oamenilor şi umilirea ruşinoasă exercitată în tot cuprinsul regimului ghetoului.

Cu o săptămână după terminarea deportării evreilor din Satu-Mare, în urma unui denunţ în scris, poliţia se deplasează la faţa locului în Satu-Mare str. Kölcsey nr. 37, şi acolo descoperă ascunsă, într-o pivniţă anume amenajată, o familie întreagă, compusă din 7 femei şi 7 bărbaţi.

Familia era a lui Schwartz, proprietarul fabricii de lumânări care, văzând persecuţia ordonată împotriva evreilor în anul 1944 încă înainte de înfiinţarea ghetoului, în luna aprilie 1944 amenajează pivniţa de sub fabrică în aşa fel că întreaga familie a putut să fie ascunsă.

Cei ascunşi au stat în această pivniţă mai mult de şase săptămâni fără să fi fost observaţi de nimeni. Pentru ca să poată suporta această viaţă, a fost necesar să iasă odată pe zi la aer în care scop au construit un tunel de-a latul  curţii având o ieşire într-o cameră de lemne. Această cameră de lemne era în vecinătatea imediată a camerei acuzatei FEKETE ELISABETA, domiciliată în Satu-Mare.

Cei 14 evrei au fost descoperiţi, au fost scoşi din adăpost şi deportaţi. Dintre cele 14 persoane, zece au fost împuşcate de germani când au evadat din trenul de deportare. Patru au rămas în viaţă şi au revenit.

În afară de victimele care au revenit şi au fost audiate atât în faţa poliţiei cât şi în faţa judecătorului de instrucţie al Tribunalului Satu-Mare şi în faţa acuzatorului public {al} Tribunalului Poporului, a rămas un singur martor Vancea Ioan, fost agent de poliţie la poliţia fascistă maghiară din Satu-Mare, care, el personal a luat parte la descoperirea evreilor şi în cursul acestei operaţii a şantajat 40.000 de pengő.

Din depoziţiile martorilor Nicolae Schwartz, Eugen Schwartz şi soţia lui Schwartz Herman, născută Hercz Sara, făcute fără schimbare la toate trei instanţele de audiere, rezultă pe lângă starea de fapt mai sus expusă, că acuzata, în momentul descoperirii adăpostului şi scoaterii victimelor din adăpost, a fost prezentă la faţa locului, că s-a lăudat în faţa agenţilor poliţiei maghiare şi ai Gestapoului că ea a făcut denunţul şi este mândră de aceasta.

Că a stat mai mult timp la pândă pentru a putea descoperi pe victime, că a auzit mişcare şi vorbe şi astfel a aflat unde sunt ascunşi.

Că acuzata a venit împreună cu poliţia maghiară la faţa locului şi acolo a executat percheziţia corporală a uneia dintre femei.

Din depoziţia tuturor martorilor rezultă că pivniţa a fost atât de perfect camuflată încât, fără o reclamaţie specială, nimeni nu ar fi putut găsi pivniţa niciodată.

Cu privire la antecedentele acuzatei, martorii mai declară că în luna aprilie 1944, înainte de ascunderea lor în pivniţă, au văzut când un evreu a fost bătut de cineva şi atunci, văzând  [fiind de faţă], acuzata Fekete Elisabeta a lovit şi ea în evreu spunându-i în repetate rânduri: “jidan puturos”.

Martorul Vancea Ioan audiat fiind la poliţie în ziua de 10 septembrie 1945, declară că s-a deplasat la faţa locului având ordin să desfacă ascunzătoarea. Că, după descoperirea evreilor ascunşi, acuzata a atras atenţia că o femeie dintre cele descoperite a ascuns ceva în chiloţi şi că acuzata a făcut şi percheziţie corporală. Mai departe a declarat că acuzata, în cursul cercetărilor, a spus în mai multe rânduri {} în cursul nopţilor a observat mişcare în curte. După ce la cercetări a fost confruntată cu acuzata, {supravieţuitoarea} a recunoscut în persoana {acuzatei} pe aceea care a făcut percheziţie, etc.  

În luna martie 1944, presimţind măsurile de persecuţie, soţia lui Goldfinger Tiberiu, predă pe fetiţa sa de doi ani unei prietene devotată a familiei cu numele de Adi Liendenthal de origine germană, au întocmit toate formele necesare pentru adopţiune, astfel că, în momentul când se ordonă internarea în ghetou, fetiţa Goldfinger este copilul adoptiv al femeii Liendenthal Adela şi nu este internată în ghetou.

În jurul zilei de 27 mai 1944, mama adoptivă a fetiţei se pregăteşte să călătorească la Budapesta şi, în vederea pregătirilor de călătorie, se duce la piaţă şi în acest timp lasă fetiţa în grija acuzatului KERÉNY ŞTEFAN şi soţiei, care locuiau în apropierea casei.

Femeia Liendenthal, reîntorcându-se de la piaţă, a găsit în curtea casei lui Kerényi pe agenţii: acuzatul Vancea Ioan şi agentul Vida de la poliţie.

Aceştia au luat pe fetiţă şi pe mama adoptivă la poliţie arătând că fetiţa este evreică şi că, conform ordinelor în vigoare, trebuie să fie internată în ghetou.

Copila împreună cu mama adoptivă au fost duse la poliţie, de acolo fetiţa a fost luată şi dusă la ghetou, iar femeia Liendenthal a fost grav bătută de acuzatul VANCEA care, a bătut-o, dându-i mai multe lovituri cu un baston, atât de grav că timp de 4 săptămâni nu a putut să stea decât pe burtă. Fetiţa a fost deportată la Auschwitz şi acolo exterminată.

Din depoziţia martorului Chirilă Francisc, rezultă că ridicarea fetiţei de la mama adoptivă şi implicit exterminarea ei se datoresc acţiunii celor 2 acuzaţi, adică a lui Kerényi Ştefan şi a acuzatului Vancea Ioan.

Pentru că în decursul acelui scurt interval, cât fetiţa a rămas în grija lui Kerényi, acest acuzat a comunicat acuzatului Vancea Ioan situaţia fetiţei şi în urma acestei comunicări, având calitate de şef al corpului detectivilor, Vancea a procedat conform celor de mai sus.

Procedarea lui Vancea este de rea credinţă, şi răspunderea lui este cu atât mai gravă pentru că el, în calitatea lui de şef al corpului detectivilor, ştia foarte bine că numai evreii obligaţi la purtarea stelei galbene trebuie să fie internaţi în ghetou. Că copii sub 6 ani nu au fost obligaţi la purtarea acestui semn, şi că o fetiţă de 17 luni, adoptată de o creştină şi botezată la religia romano-catolică, nu intră în dispoziţiunile legii.

Vancea deasemenea ştia care este soarta evreilor internaţi în ghetou, pentru că la data aceea era deja în curs deportarea.

Motivul invocat de Vancea, că el ar fi fost îndrumat de şeful de poliţie cu numele dr. Sárközi, nu este dovedită cu nimic şi serveşte ca pretext, întrucât acest acuzat operează cu pretextul denunţului anonim şi în cazul descoperirii familiei Schwartz unde, deasemenea, are un rol dubios.

Vinovăţia lui rezultă şi din pornirea sadică arătată faţă de mama adoptivă a copilei care a fost grav schingiuită pentru o faptă creştinească pentru a salva un suflet nevinovat de copil de 17 luni.

Fapta acuzatului Kerényi Ştefan, de a denunţa cazul acuzatului Vancea Ioan, constituie o coparticipare necesară [evidentă] la comiterea acestei infracţiuni.

Procedarea lui Vancea în executarea acestei măsuri era cu atât mai excesivă cu cât putea să lase fără urmare denunţarea întrucât a fost adresată lui personal.

Vinovăţia bănuitului Grama Anton, nu s-a putut stabili, pentru că bănuiala martorelor Liendenthal şi Viorica Goldfinger nu sunt sprijinite de nici o împrejurare concludentă.

Acuzatul Vancea Ioan trebuie să răspundă şi pentru maltratările, schingiuirile şi persecuţiile rasiale comise de el, în calitate de agent secret al poliţiei fasciste maghiare, începând din anul 1941:

a)     Pentru că a luat parte în calitate de conducător al comisiunii pentru strângerea evreilor pentru a fi internaţi în ghetou în str. Decebal şi str. Fabricii de pâine şi în această calitate a săvârşit brutalităţi faţă de familia Weiss N. însuşindu-şi cu ocazia percheziţiei obiecte de valoare.

b)     Pentru că în calitate de agent secret al poliţiei maghiare, în luna aprilie 1944, a bătut grav pe martorul Fridman Alexandru pentru faptul că nu ar fi bine înfiptă pe piept steaua galbenă deşi acesta {având} ordin de chemare la detaşament {de muncă forţată} nu era obligat la purtarea stelei galbene.

c)      A persecutat elementele democrate care au vrut să ascundă valori pentru evrei; astfel a maltratat-o pe soţia lui Nagy Alexandru pe motiv că acesta ar avea acte false făcute pentru evrei, precum şi pe soţia lui Jakner Calman, născută Nagy Iolan pentru că a ascuns valorile lui Edelman Maximilian. Cu aceeaşi ocazie a adus în ghetou pe Edelman Maximilian şi l-a maltratat.

d)     În anul 1941, aflând că copiii minori şi locuitorul Czernin Iacob, repatriaţi din România sunt în Satu-Mare, i-a denunţat la poliţie şi, împreună cu acuzatul dr. Barközi Béla, şeful Biroului Controlul Străinilor i-a azvârlit peste frontieră spre Galiţia: 3 copii în vârstă de 16, 13 şi de 9 ani, sub titlul că nu au drept la cetăţenia maghiară şi fac spionaj în favoarea României. Aceşti 3 copii au fost exterminaţi la Kamenecz-Podolsk împreună cu cei 30.000 de evrei, care în acel timp au fost expulzaţi din Ungaria cu scop de exterminare.

 

 

 

G H E T O U L   D E   L A   C L U J

 

La 2 mai 1944, primarul municipiului Cluj, dr. VÁSÁRHELYI LADISLAU convoacă pe cei 150 funcţionari ai municipiului Cluj şi – într-o şedinţă la care au luat parte şeful poliţiei, comandantul circumscripţiei de jandarmi – a dat citire instrucţiunilor lui Endre Ladislau îndemnând pe funcţionari ca, începând de la  3 mai 1944, să procedeze la strângerea evreilor şi internarea lor într-un lagăr pe care l-a înfiinţat acuzatul Vásárhelyi pe teritoriul fabricii de cărămidă IRIS din Cluj.

Acuzatul dr. Vásárhelyi Ladislau, având dreptul suveran de a desemna locul ghetoului, a designat curtea fabricii de cărămidă care, nici din punct de vedere al întinderii şi nici din punct de vedere al cazării, nu a corespuns pentru adăpostirea unei mase de 18.000 de oameni. Iată cum descrie martorul Kovács Ştefan cazarea:

“Locul  pentru dormit era aşa de redus, încât oamenii stăteau în grămadă şi ne făcea imposibilă orice odihnă; pe un teritoriu de 6 mp eram îngrămădiţi 9 persoane cu bagaje cu tot. La o populaţie de aproximativ 17.000 de evrei, primăria a instalat o conductă de apă cu cca. 15 robinete de la care trebuia să {se} ia apă pentru spălat, pentru fiert, pentru curăţit. Aceste robinete funcţionau din când în când. De cele mai multe ori erau însă închise chiar pe o zi întreagă...”

“Din această cauză, cea mai mare parte dintre noi sufeream de sete şi nu ne puteam spăla şi îngriji de curăţenie şi igienă specială. Din această cauză, lumea era silită să fure apa şi nu rareori s-a întâmplat că în timp ce cineva lipsea pentru o clipă de la baracă pentru a-şi procura lemne de foc i se fura apa destinată mâncării. Mâncare primeam numai o dată pe zi, încât eram nevoiţi să ne completăm  hrana cu mâncare fiartă de noi în limita posibilităţilor. Nici pentru copii şi nici pentru adulţi nu s-a distribuit lapte iar acea puţină cantitate de lapte pe care spitalul evreiesc a reuşit să-l introducă în ghetou era mult prea insuficientă pentru cel puţin 1.000 de copii mici şi oameni bolnavi.” 

“Pentru necesităţile fiziologice s-au construit cca. 4 şanţuri care făceau serviciul de latrine. 2 erau pentru bărbaţi şi 2 pentru femei. Aceste latrine erau construite astfel că pe nişte stâlpi a fost aşezată o scândură la margine de şanţ şi oamenii îşi făceau necesităţile unul lângă altul în număr de cca. 20 inşi care încăpeau pe scândură. Şanţurile erau deschise şi împrejmuite cu scânduri, Pe timp de ploaie şi căldură atmosfera era îmbibată de putoarea ce exala din aceste şanţuri. Bolnavi au fost mulţi... Era o casă infirmerie în care erau trataţi bolnavii şi femeile însărcinate erau adăpostite pentru caz de naştere.” 

Martorul Havasi Nicolae:

“Eram adunaţi pe teritoriul fabricii de cărămidă, colonia IRIS. Nu era nici o casă sau loc acoperit decât şurele [şoproanele] în care se face aerisirea cărămizilor. Aceste şure, însă nu aveau nici un perete. Astfel au stat cca. 18.000 de oameni, copii, femei şi bătrâni, în praf, ploaie şi vânt. Condiţiunile de igienă erau sub orice critică. Latrinele au fost făcute numai după prima săptămână, astfel că aranjarea [rezolvarea] trebuinţelor era un chin şi o nenorocire.”

Privitor la strângerea, modul de transportare şi preluare a evreilor în ghetou, acuzatul dr. Vásárhelyi Ladislau asemenea a dat instrucţiunile cele mai barbare. Dacă oricare funcţionar a încercat să se eschiveze de sub îndeplinirea acestei sarcini {el} a fost ameninţat cu amplificarea măsurilor drastice. Persoanal şi cu ameninţări serioase a ordonat percheziţie vaginală tuturor evreilor de sex feminin transportaţi pe teritoriul ghetoului; ridicarea în condiţiuni cât se poate de neumane a lucrurilor de valoare deposedate, furate în mod sistematic din ordinul primarului, iar transportul {se făcea} de foarte multe ori cu căruţa de transportat gunoiul. Iată unele dovezi în această privinţă:

Declaraţia martorului Kovács Ştefan:

“... în baza legilor rasiale ungare, eu eram exceptat de sub regimul evreilor nebotezaţi şi în baza decoraţiunilor în număr de 9, câştigate în războiul mondial trecut, eram exceptat de sub măsurile rasiale {anti}evreeşti... Cu toate acestea, în ziua de 25 mai 1944 seara, am fost ridicat de către 3 persoane şi anume Breşar Bodi, un tânăr de la instanţa industrială şi de către un detectiv al cărui nume nu îl ştiu şi am fost dus în ghetou cu familia mea întreagă. Cu această ocazie mi-au luat fără nici o dovadă, fără adresă, proces-verbal: două aparate fotografice de precizie, aparate de mărit, celulă foto-electrică, şi instrumente, compas, alte instrumente profesionale şi bicicleta. La intrarea în ghetou am fost percheziţionaţi. Ni  s-au luat puţinele obiecte de preţ ce ne-au mai rămas şi apoi ni s-a dat drumul să ne aşezăm unde vrem. Teritoriul ghetoului era sub cerul liber şi ne-am aşezat sub nişte şure [şoproane] în care se păstrau ţiglele şi cărămizile arse, pe pământul gol în praf de 5 cm. grosime, expuşi la vânt şi la ploaie, contra cărora ne apăram agăţând cearceafuri şi covoare pe stâlpi.”   

Martorul Geller Mihai:

“Înainte cu 3 zile de a ne ridica s-a adus la cunoştinţa populaţiei evreieşti din oraş, prin afişe lipite pe zidurile oraşului, că toată lumea să stea acasă, să nu părăsească domiciliul şi nici casa. Să-şi facă bagajul cu haine, rufărie şi alimente, în greutate de 50 kg. şi să aştepte organele poliţieneşti care vor veni să-i ridice. În ziua de 4 mai 1944 s-a şi început ridicarea evreilor de către poliţiştii de la chestura locală, jandarmi special aduşi de la Kosice şi detectivi. Eu încă am fost ridicat cu întreaga familie, adică soţia şi 4 copii. Ajuns la ghetoul care era amenajat în fabrica de cărămidă, am fost percheziţionat şi mi-au luat toate obiectele de valoare, de agenţi poliţieneşti şi {o parte} din haine şi rufe deasemenea.”

Depoziţia martorei Juliana Nagy (dosar 5/1945):

“A doua zi, dimineaţa la orele 6, eu şi grupa mea ne-am prezentat la primărie unde ne-au pus la dispoziţie un taxi şi cu Vásárhelyi împreună, am mers la fabrica de cărămidă a oraşului. Ajunşi la fabrica de cărămidă, am fost repartizate câte 2 funcţionare în câte o cameră, în total în 3 camere, pentru femei şi o cameră pentru bărbaţi. Personal primarul Vásárhelyi ne-a repartizat pe camere împreună cu secretarul dânsului Szacsvay, spunându-ne că trei trebuie să facem percheziţii corporale pentru a găsi bijuteriile sau alte obiecte valoroase pe care deportaţii le ascund.”

“... după masă a sosit Vigh Ilus pe care o cunosc personal şi care  ne-a adus nişte mănuşi de gumă, ni le-a predat nouă şi a spus că este ordin ca să facem percheziţii vaginale. Am primit mănuşile, însă eu nu le-am întrebuinţat... Însă, din camera lui Krener Camila care era lângă a noastră, între timp am auzit strigătul lui Krener Camila care striga la deportate şi am auzit şi plânset din partea evreicelor.”

Mai mulţi funcţionari, între care şi acuzatul TARR CAZIMIR, au abuzat de posibilităţile ce i s-au oferit prin atribuţiunile de percheziţie la domiciliu şi la intrarea evreilor în ghetou. Astfel precum rezultă din declaraţia martorei Alice Gurgovschi:

“Eu cu mama şi bunicii ne-am prezentat în faţa lui Tarr, care ne-a cerut să-i predăm toate valorile şi bijuteriile noastre. Când mi-a venit rândul, eu am declarat că n-am bijuterii, atunci el s-a răstit la mine strigându-mi: «Dar cei cu ceasul acela?» Atunci mi-am adus aminte că aveam pe mâna stângă un ceas pe care l-am scos şi l-am predat, iar el a băgat ceasul în buzunar. Nici mama, nici bunicii mei şi nici eu n-am primit nici o chitanţă pentru valorile ce i le-am predat lui Tarr.”

Martora Koos Iulia:

“Eu fiind prietenă cu soţia farmacistului Bezdan, am venit la aceasta ca să mai stau de vorbă cu ea am găsit-o foarte agitată şi deprimată, spunându-mi că au trecut pe la ea nişte agenţi ai primăriei care i-au cerut actele de legitimare şi i-au spus ca să se pregătească că o să vină după toată familia ei ca să-i ducă în ghetou. Peste puţin timp într-adevăr au venit 3 funcţionari civili, printre care şi Tarr Cazimir. Doi dintre acei funcţionari au început să pună întrebări familiei lui Bezdan după actele de legitimaţie ce i le-a prezentat d-na Bezdan. În acest timp, Tarr Cazimir m-a întrebat pe mine ce caut eu acolo. Eu i-am spus că sunt acolo în calitate de prietenă a familiei Bezdan. Atunci Tarr Cazmir mi-a spus că să plec imediat de acolo, altfel o să mă ducă şi pe mine în ghetou... Eu din cauza atitudinii atât de severă a lui Tarr am fost atât de emoţionată, că nici nu mi-am luat rămas bun de la familia Bezdan.”

Din depoziţia martorei Kraus Magdalena, rezultă că acuzatul Tarr Cazimir şi alţi funcţionari, la poarta ghetoului, au scos de la evrei bani, lucruri de aur şi argint, ceasuri şi alte obiecte, le-au băgat într-un sac, dar nu au dat nici o chitanţă. Această martoră a cerut de la acuzat ca să rezolve [s-o ajute] să călătorească în ghetoul din Reghin, întrucât acolo sunt părinţii ei şi vrea să stea cu ei împreună. La aceasta, acuzatul Tarr a răspuns ironic, că nu e nevoie pentru că toţi evreii vor fi impreună. Aceiaşi martoră mai ştie că Tarr Cazimir şi consorţii lui permanent au fost beţi, mirosul rachiului te izbea.

Din depoziţia martorului Chifor Ioan rezultă că acest funcţionar, cu leafă modestă, poseda în timpul arestării vreo trei arme de vânătoare scumpe, precum şi multe haine elegante, ceea ce nu putea să le achiziţioneze din leafa lui de mic funcţionar al primăriei.

Acuzatul Tarr Cazimir a avut şi atribuţiuni de ordine publică, ceea ce rezultă din depoziţia martorului Miller Alexandru. (Dosar nr. 99/1945).

“La Cluj, în faţa casei mele în care stătea şi soacra mea am văzut cum tocmai erau urcate în camion toate rudele mele; fără a mai judeca situaţia m-am urcat şi eu în camion, ajungând odată cu ele la ghetou. Intrând aici am dat de individul Tarr Cazimir, funcţionar în ghetou, care, aflând de la mine că sunt la muncă de folos obştesc*, ceea ce i-am dovedit cu documente; nu a voit să mai ţină seama de aceasta declarându-mi: «Dumneata nu trebuie să te mai întorci acolo ci rămâi în ghetou...» A doua zi, graţie unor prieteni am reuşit să evadez din ghetou. Am fost însă prins de organele siguranţei şi readus în ghetou. Înainte de a ajunge la ghetou am fost dus la poliţie unde, întâlnindu-mă cu Tarr, acesta mi-a spus: «Vor vedea ei jidanii că nu se mai poate evada din ghetou...»

“Arătându-i că n-am decât 500 pengő m-a condus la ghetou, unde, venind în faţa lui Tarr Cazimir, acesta mi-a luat toate valorile şi cei 500 pengő şi totodată a dat ordin unui plutonier-major ca să fiu condus în secţia de «masaj». Ajuns în această cameră specială, fără a-mi spune un cuvânt au tăbărat pe mine, lovindu-mă crunt cu bastoanele de cauciuc ce le aveau pe toate părţile corpului şi chiar şi în cap; după ce am căzut de mai multe ori şi am fost din nou ridicat şi maltratat, am căzut definitiv jos fiind leşinat. Această distracţie ticăloasă a durat aproape un ceas...”

“Ieşind, sau mai bine zis fiind scos din camera de «masaj», m-a aşteptat Tarr Cazimir, care cu o figură foarte satisfăcută mi-a adresat cuvintele: «Cel puţin acuma vei învăţa că nu se poate aşa uşor evada din ghetou».”

“Graţie lui Tarr am ajuns şi eu în lagărele de la Auschwitz, Buchenwald, de unde numai eu şi soţia mea ne-am salvat.”

Primarul Vásárhelyi avea şi alte instrumente în materie de ordinea ghetoului. Comandantul ghetoului, însărcinat cu ordinea publică, a fost poliţistul Urban Ladislau, în grad de ofiţer de poliţie cu  2 stele, originar din Miskolc sau din Komárom, în vârstă de 30-31 de ani, având şi diplomă de inginer. A fost în serviciul comandat la Cluj, fiind un element special instruit pentru ghetou. El a fost şeful unei grupe speciale de schingiuire, el a ordonat ca să fie adus cineva în faţa acelei grupe. Iată depoziţia unui martor cu numele Hevesi Nicolae, cu privire la comportarea acestui comandant: 

“În fiecare dimineaţă a făcut adunarea. Dacă cineva s-a prezentat că este infirm sau bolnav, aceia au fost adunaţi separat şi unul dintre ei a fost pălmuit de către Urban cu obligaţia de a transmite această palmă celorlalţi nenorociţi. Dacă palma dată de primul om nu a fost suficient de puternică, atunci Urban i-a tras o palmă mai tare, arătând că astfel trebuie să fie un om pălmuit. Aşa s-a amuzat când a văzut că acei nenorociţi se bat şi se batjocoresc.”

Martora Marcovici Ecaterina descrie că acest comandant, pentru motivul că a găsit-o pe martoră la comandamentul poliţiei, a pălmuit-o  şi a văzut că bărbaţii evrei din ghetou au fost bătuţi de el. Cu privire la activitatea grupei speciale, rezultă că anchetatorii au fost jandarmi îmbrăcaţi în civil, că s-a auzit la îndepărtare [până departe] vaietele victimelor şi când victimele au ieşit din camerele de inchiziţie au fost sprijinite de două persoane atât de mult erau zdrobite şi că multe persoane a doua zi au fost puse în vagon şi deportate în această disperată stare la Auschwitz. Au fost văzuţi mulţi scoşi pe targă după ce au fost schingiuiţi de către grupa specială de anchetă. Era o vedere specială masa de cărucioare de copii şi a mijloacelor de transport al infirmilor cu care au fost transportaţi în ghetou. Comandanţii ştiau că la Auschwitz copiii nu vor mai avea nevoie de cărucioare...

Cu privire la activitatea grupei speciale prezint câteva depoziţii de martori:

Deutsch Margareta:

“Am fost dusă şi la grupa specială de anchetă. Aici au lucrat jandarmi îmbrăcaţi civili. Deşi le-am spus că soţul meu este în Ucraina* de 2 ani, totuşi am fost crunt bătută cu {bastoane de} cauciuc. Socrul meu Deutsch G. în vârstă de peste 70 de ani, a fost  bătut şi schingiuit atât de grav încât n-a mai putut să stea în picioare.”

Felsner Samuil:

“În ghetou am fost anchetat de către un anchetator jandarm îmbrăcat în civil, fiind întrebat unde mi-am ascuns averea. În timpul anchetei am primit câteva lovituri cu pumnii, apoi am fost ameninţat că dacă nu voi depune, voi fi bătut la talpă. Acest mod era cunoscut de anchetator şi sunt cazuri când oamenii au fost grav bătuţi şi după bătaie transportaţi cu targa. Cunosc cazul lui Liendenthal. Ştiu că unii s-au sinucis din cauza bătăilor."

Francovici Alexandru:

“La întoarcerea mea acasă am găsit casa bombardată şi puţină mobilă în anumite locuri. Soţia, copilul şi mama mea au fost omorâte. Încă în timpul când ne aflam în ghetou, zilnic câte 20-30 de oameni au fost chemaţi în camera separată unde au fost întrebaţi să spună unde au ascuns averile, în special lucrurile de valoare. Şi eu personal am fost chemat, însă nu m-am dus căci am intrat în lotul al 4-lea la deportare deşi eram repartizat în lotul 5. M-am temut să mă duc întrucât cei care veneau din camera de cercetări, erau bătuţi, schingiuiţi. Unchiul meu, dr. Simon Aladar şi soţia {lui} s-au otrăvit în ghetou şi au murit din cauza mizeriilor şi a fricii.”

Depoziţia martorului Gellér Mihai:

“Am stat liniştiţi timp de 3 zile când am fost chemat printr-un curier de serviciu, un tânăr evreu, la comandamentul lagărului, unde am fost luat în primire de 3 jandarmi din Kosice şi am fost supus la torturi şi schingiuiri neumane, pentru a mărturisi locul unde mi-am ascuns obiectele de valoare. Am fost dezbrăcat până la piele, legat la mâini şi la picioare, bătut cu cravaşa de gumă de către unul din jandarmi, altul dădea cu piciorul în mine iar al treilea s-a urcat pe piept şi mă lovea cu pumnii.  Mi-am pierdut cunoştinţa sub efectul acestei torturi, iar apoi au aruncat apă cu găleata ca să îmi revin. Asta s-a întâmplat în 3 rânduri, fără să poată obţine nici o mărturisire. Am fost dus apoi prin curtea ghetoului şi arătat lumii de acolo cu următoarele vorbe: «uitaţi-vă, acesta a fost Gellér Mihai.» A fost numai, pentru că acuma este o zdreanţă. Învăţaţi de la el, şi toţi cei care ascund adevărul şi nu-l vor mărturisi unde şi-au ascuns lucrurile vor păţi ca dânsul.”

Au fost bătuţi şi neevreii dacă s-a aflat că ascund valori încredinţate de evrei, mai ales dacă respectivul a fost român. Astfel a fost bătut martorul Câmpean Iosif pentru motivul că a reţinut de la cumnatul său un covor persan şi 5.000 de pengő.

Deportarea evreilor internaţi în ghetou s-a făcut în condiţiuni cât se poate de brutale. Rezultă din depoziţia martorilor, că într-un vagon au înghesuit câte odată 92 de persoane, în vagoane închise, căldura mare, fără mâncare, fără apă, făcându-şi necesităţile în acelaşi vagon.

Depoziţiile martorilor reîntorşi din deportare se termină în felul următor:

Dr. Goldberger Eduard:

“... Din 32 de persoane din familia mea, plus rudele mele, eu singur am rămas în viaţă. Asupra celorlalţi nu ştiu nimic, ceilalţi probabil toţi sunt morţi.”

Martorul Kovács Ştefan:

“Din cei 29 câţi am plecat din Cluj împreună cu cei câţiva care au fost ridicaţi încă ulterior în număr total de cca. 41, am rămas vreo 5 în viaţă.”

Martorul Francovici Alexandru:

“Soţia, copilul şi mama mea au fost omorâţi”.

Primarul dr. Vásárhelyi Ladislau, pe lângă executarea exclusivă a măsurilor cu caracter general, a exercitat şi persecuţia personală din motive de ură personală şi mai ales din poftă de câştig. Astfel, din depoziţia martorei văduva dr. Schreider Andrei rezultă:

Că a persecutat această familie în Cluj cât şi la Budapesta din motivul că nu a predat Cafeneaua şi Hotelul New-York în folosinţa unei berării, în care a fost şi Vásárhelyi.

Că drept consecinţă a acestei persecuţii Schreiber deşi nu intra în dispoziţiunile legilor rasiale a fost nevoit să se ascundă la Budapesta şi acolo a fost împuşcat de nyilaşişti şi aruncat în Dunăre.

Este semnificativ că acest acuzat, în luna mai a confiscat din casieria comunităţii israelite suma de 400.000 de pengő fără decontare.

Că la refugierea din Cluj a transportat cu camioane din depozitele primăriei acele obiecte de valoare, foste proprietatea evreilor, care au fost depozitate în locul de mai sus, în urma ordinului său.

Conform depoziţiei martorului dr. Korozwald, numărul copiilor mici internaţi în ghetou a fost circa 5.000. Conform ordonanţelor guvernului fascist, aceşti copii nu au fost obligaţi la purterea stelei galbene şi prin urmare şi nimicirea lor se datoreşte excesului de zel în luarea măsurilor de cătrea acuzatul dr. Vásárhelyi Ladislau.

Acuzatul Vásárhelyi Ladislau în toate atribuţiunile sale în legătură cu înfăţişarea ghetoului, strângerea evreilor şi internarea lor în lagăr, tratamentul, condiţiunile sanitare, scutirea persoanelor exceptate, a fost asistat de o comisiune aşa numită “comisiune de ghetou” compusă din dr. Iosif Forgács, primnotarul judeţului, reprezentând subprefectul, Vitéz Paksi Kiss Tiberiu, colonel de jandarmi, din partea legiunii de jandarmi şi dr. Papp Géza, comisar de poliţie, din partea poliţiei de stat.

În urma acestor atribuţiuni, susnumiţii, pe lângă răspunderile lor individuale, răspund pentru toate samavolniciile comise în cadrul atribuţiunilor lor {şi} ca membrii ai comisiunii.

PAKSI KISS TIBERIU, comandantul circumscripţiei de jandarmi Nr. IX, cu sediul în Cluj, a fost comandantul suprem al tuturor organelor forţei publice din Ardealul de Nord, care operau în ghetourile  din acest teritoriu.

Precum rezultă din raportul ofiţerului de legătură, vitéz Frenczi Ladislau, locotenent-colonel de jandarmi, trimis de Ministerul de Interne de la Budapesta, secţia 20, Paksi Kiss Tibor a dispus şi cu privire la atribuţiunea locotenent-colonelului Péterffy Eugen din Oradea. Acest raport cu privire la acuzatul Paksi Kiss Tiberiu, suna cum urmează:

“Cluj la 9 mai 1944”,

“Evenimentele acţiunii de strângere a evreilor de pe teritoriul circumscripţiei nr. 19 le raportez conform celor de mai jos:

1.                  La Oradea, din cauza numărului prea mare al evreilor, strângerea lor s-a făcut destul de greu. Numărul poliţiştilor s-a dovedit insuficient, iar percheziţiile domiciliare şi corporale nu au fost executate de specialişti şi astfel s-a dat o largă posibilitate pentru ascunderea valorilor. Datorită acestor împrejurări, la ordinul d-lui colonel Paksi Kiss Tiberiu, direcţiunea întregii acţiuni la Oradea a fost preluată de către locotenent-colonelul vitéz Péterffy Eugen, comandantul şcolii de jandarmi.”

Asemenea, reproducem un ordin din 13 mai 1944 al acuzatului, cu referire la alimentele sechestrate de la evrei;

“După informaţiile noastre, jidanii au expediat în ţară lame de ras de reclamă otrăvite. Astfel se poate presupune că alimentele sechestrate de la evrei în cursul acţiunii de curăţire, în special untură şi făină, deasemenea sunt otrăvite. Pentru a preveni nenorocirile care s-ar putea ivi din otrăviri ar fi de dorit ca alimentele sechestrate de la evrei să fie destinate exclusiv pentru alimentarea evreilor şi din acestea să nu se împartă nici unui creştin, excepţie făcând untura, care în prealabil a trebuit să fie supusă unei examinări.”

Astfel acuzatul Paksi Kiss Tiberiu răspunde pentru schingiuirea miilor de oameni nevinovaţi în toate ghetourile din Ardealul de Nord, pentru omorârea şi jefuirea lor făcută din ordinul susnumitului.

 

ééé

 

Dr. VARGA LUDOVIC, fost avocat şi fost juristconsult al municipiului Cluj, a fost numit din partea guvernului Sztójay ca prefect al municipiului Cluj, în luna Aprilie 1944.

Această numire se datoreşte unui trecut politic ca membru militant al Partidului Imredist, membru activ al societăţii germano-maghiare şi o atitudine şovinistă antidemocratică, antisovietică.

În calitatea lui de prefect a avut cunoştinţă de toate măsurile de strângere a evreilor, jefuirea şi schingiuirea lor. Deşi mandatar al guvernului şi în această calitate păzitor şi supraveghetor al legalităţii tuturor actelor administraţiei, avea obligaţiunea legală de a împiedica săvârşirea sau continuarea procedurilor ilegale, aceste samavolnicii nu le-a împiedicat ci, după cum rezultă din atitudinea lui manifestată prin diferite discursuri, le-a aprobat şi le-a sprijinit, inclusiv deportarea celor 18.000 de evrei din ghetoul din Cluj.

După bombardamentul oraşului din 2 iunie 1944, în discursul rostit la înmormântarea victimelor, a aţâţat populaţia împotriva sovietelor, evreilor şi naţiunilor unite.

 

ééé

 

CSÁSZÁR SAMOILĂ, fost administrator al Administraţiei Financiare a judeţului Cluj, a avut un rol important în acţiunea samavolnică a administraţiei maghiare, prin care a organizat jefuirea tuturor evreilor cu ocazia înfiinţării ghetoului.

Acest acuzat împreună cu Horvay Zoltán, respitent financiar (ofiţer guard financiar), s-a ocupat cu cercetarea şi urmărirea averilor evreieşti ascunse.

În acest scop, Császár Samoilă a colaborat cu organele poliţiei la întocmirea tabloului [tabelului] acestor evrei care urmau să fie în prealabil transportaţi şi anchetaţi la detaşamentul special de schingiuire din ghetou. După cum rezultă din depoziţia martorului dr. Nagy Francisc, acuzatul Császár Samoilă a cercetat datele necesare în Casina Clujană, întrucât el nefiind localnic, nu a cunoscut destul de bine împrejurările locale. Acelaşi acuzat a cumpărat obiectele (bijuterii) făcute din “duble”; (ca inele, brăţări, broşe, cercei), cu scopul de a le schimba cu bijuteriile veritabile ale evreilor, întrucât acestea au fost administrate de el.

Cu câteva zile înainte de intrarea trupelor aliate eliberatoare în Cluj, toate valorile mai importante le-a ridicat acuzatul dr. Császár Samoilă împreună cu generalul Beck şi le-au transportat cu vreo 3 camioane. Generalul Beck l-a ameninţat cu revolverul pe funcţionarul Buna constrângându-l astfel la eliberarea valorilor.

Precum rezultă din depoziţia martorilor Farkas Alexandru, Retkes Gavril şi alţii, acuzatul HORVAY ZOLTÁN a fost şeful grupului de anchetă care a colaborat cu agenţii de poliţie şi jandarmerie, schingiuitori din ghetou. {Deasemenea rezultă} că acest detaşament special a fost sub conducerea lui Horvay Zoltán, care a lucrat în ghetou cu anchetarea averilor evreieşti. Martorii nu cunosc numele gardiştilor care au fost concentraţi la Cluj din provincie pentru acest scop special, dar ştiu că aceştia au făcut anchetă şi inchiziţii pentru a constrânge pe cei care au ascuns valorile şi că au lucrat în colaborare cu jandarmeria şi poliţia.

Astfel că aceşti ambii acuzaţi răspund pentru neomeniile săvârşite în timpul anchetei şi pentru jaful organizat sub titlul aplicării măsurilor rasiale. (Horvay Zoltán a avut ultimul domiciliu cunoscut în Budapesta – Fiume út nr. 6).

 

ééé

 

Dr. SZÉKELY IOSIF, fostul primar al comunei urbane Huedin din judeţul Cluj, pe baza ordinului ilegal al subprefectului Szász Francisc, la 3 mai 1944, a ordonat strângerea evreilor din orăşelul Huedin.

Precum rezultă din depoziţia martorilor, această operaţiune a fost executată în mod neomenos de către organele poliţieneşti şi de către dr. Boldizsár Paul, fost consilier cu aprovizionarea oraşului Huedin.

Acest din urmă acuzat care nu a avut nici o legătură oficială cu strângerea şi internarea evreilor, totuşi a luat parte la această samavolnicie cu exces de zel şi este autorul celor mai multe brutalităţi. A umblat tot timpul cu biciul în mână şi a lovit tot timpul în oameni nevinovaţi, ordonând percheziţionarea tuturor persoanelor, inclusiv a copiilor sugaci şi de leagăn.

Din partea poliţiei au executat aceste măsuri, în frunte cu şeful poliţiei cu numele dr. Orosz Iosif, Menyhárt Francisc, ofiţer de poliţie (rendőrfelügyelő), Szentkuti Andrei detectiv, Lakatos Andrei ofiţer de poliţie, şi Ojtozi Alexiu, comisar de poliţie.

Din depoziţia martorilor Pocsay Alexandru, Irina Knok, Ambrus Ioan, Hunyadi Ştefan, Knok Samuil, toţi domiciliaţi în Huedin, rezultă că ofiţerii de poliţie au făcut ancheta atât la populaţia evreiască cât şi la populaţia creştină care a vrut să păstreze unele obiecte ca să le scape de jaful organizat al hitleriştilor: astfel, poliţistul Orosz Iosif, a bătut cu o bâtă până când bâta s-a frânt din cauza loviturilor aplicate cu ea pe Pocsai Alexandru. Poliţistul Menyhárt Francisc a lovit cu sabia testiculele aceluiaşi martor până când acesta a leşinat. Acuzatul Boldizsar Paul, a avut o atitudine excesiv de brutală. Evreicele au fost denumite de el “curve puturoase”, când martora Irina Knok a vrut să se urce în camionul cu care a fost transportată mama ei, acuzatul a împins-o cu următoarele cuvinte: “Cară-te de aici tu curvă puturoasă de jidancă, că de nu îţi dau un picior în cur de ai să devii floare.” Aceiaşi martoră povesteşte cum au plâns copii mici la examinările interne ordonate de acest călău.

Soţia lui Ambrus Ioan a fost cercetată, din ordinul şefului de poliţie, de către detectivul Szentkuti Andrei, cu scopul de a găsi obiectele date în păstrare de deportata Hussbeker Clara. Această femeie a fost atât de crunt schingiuită încât şi-a pierdut minţile din cauza chinurile suferite. La fel a procedat faţă de Hunyadi Ştefan fostul şef de gară din Huedin, care după o bătaie şi schingiuire la poliţie, a fost internat în lagăr de concentrare.

Din depoziţia martorului László Francisc, care a fost funcţionar la Poliţia Regală Maghiară, rezultă că toate obiectele de valoare şi lucrurile jefuite de la evrei le-au împărţit acuzaţii Orosz Iosif, Menyhárt Francisc împreună cu Lakatos Andrei, casierul poliţiei şi le-au expediat la Budapesta pentru scopurile lor.

Acuzaţii BOLDIZSÁR PAUL, MENYHÁRT FRANCISC, OROSZ IOSIF şi SZENTKUTI ANDREI, după transportarea evreilor în ghetoul de la Cluj, în fiecare dimineaţă s-au prezentat la comandantul ghetoului şi au început anchetarea evreilor din Huedin la detaşamentul special de schingiuire de la ghetoul din Cluj. După fiecare anchetă evreii au fost scoşi cu targa în stare de inconştienţă, din camera de schingiuire. Una dintre victimele schingiuirii cu numele de Fischer Margareta, relatează astfel procedeul schingiuirilor:

“Când a intrat sora mea în birou, Boldizsar Paul a întâmpinat-o cu o întrebare: «Mă cunoşti dumneata? » Sora mea a răspuns în mod natural cu «Da». La aceasta, Boldizsár a răspuns râzând: «Da de unde, nu mă cunoşti, tu curvă de jidancă, ai să mă cunoşti abia de acum înainte» şi a întrebat-o unde şi-a ascuns obiectele de valoare, la care sora mea a răspuns că nu le-a ascuns nicăieri. La aceasta Boldizsár i-a dat 2 palme din care cauză 2 dinţi din faţă i-au căzut. Atunci a luat o listă şi de acolo a început să citească inventarul obiectelor predate locuitorului Iliosvay Carol, din Huedin, după aceea, fără să aştepte vreun răspuns, a prins-o de păr, a trântit-o la pământ călcând-o cu picioarele. Sora mea, de durere, a început să se vaiete când Boldizsár a dat ordin să-şi dezbrace ciorapii cu care i-a astupat gura, iar picioarele goale le-a bătut cu {bâta de} cauciuc. Atunci, sora mea şi-a pierdut cunoştinţa, iar după ce şi-a revenit, la ordinul lui Boldizsár i-au aşezat creioane între degete şi i-au strâns mâinile astfel că în urma chinurilor a căzut leşinată. Când şi-a revenit a fost deja în baracă. Sora mea a fost ameninţată de Boldizsár că va mai continua cercetările peste câteva zile, dar n-a venit rândul ei, pentru că între timp a fost deportată.”

Dr. SZÉKELY IOSIF, primarul oraşului Huedin, expert în materie de administraţie publică, a fost conştient de ilegalitatea ordinelor şi cu toate acestea le-a emis şi a stăruit în executarea lor. Acest acuzat trebuie să ştie că executarea ordinelor contrare bunelor moravuri trebuiesc oprite.

Dr. SZÁSZ FRANCISC, subprefectul judeţului Cluj, luând parte la conferinţele administrative ţinute de Endre László la Satu-Mare şi Târgu-Mureş, şi-a însuşit şi el toate sugestiile primite ordonând executarea tuturor măsurilor de strângerea şi concentrarea evreilor în ghetou cu scopul ştiut de exterminare.

Acuzatul dr. Szász Francisc a fost unul dintre conducătorii societăţii germano-maghiare, un aprig susţinător al victoriei finale şi al prieteniei de arme cu Germania hitleristă.

Întrucât susnumitul în ziua de 2 iunie 1944 a murit, acuza o susţinem în conformitatea cu dispoziţiunile art. /.../ din legea 312/1945.

INCZEDI IOKSMAN EDMUND, domiciliat în Cluj, a fost prefectul municipiului şi judeţului Cluj, începând din primele zile ale regimului maghiar din anul 1940. La venirea regimului Sztójay a renunţat la postul de prefect al oraşului, însă a menţinut postul său de prefect al judeţului. În consecinţă s-a identificat cu politica guvernului de bandiţi şi ucigaşi şi servitori ai hitleriştilor.

Precum rezultă din depoziţia martorului dr. Vásárhelyi Ioan, episcopul reformat din Cluj, capii bisericilor creştine din Cluj, aflând de măsurile de internare în ghetou, au făcut o intervenţie la acuzatul Inczedi Ioksman. Susnumitul a declarat că dispoziţiunile guvernamentale în această materie au fost date primarilor şi subprefecţilor şi astfel, dânsul nu este [a fost] în stare de a putea dispune. Totuşi a convocat o consfătuire în care au fost prezenţi cei {şi}cei trei episcopi: acuzaţii Inczedi – prefect al judeţului, Varga – prefect al municipiului, Szász Francisc – subprefect şi Vásárhelyi primarul municipiului. La acestă conferinţă, episcopii bisericilor din Cluj au prezentat un protest istoric împotriva măsurilor luate calificându-le neomenoase şi păgubitoare intereselor poporului şi, în acelaşi timp, au cerut ca acest protest să fie înaintat guvernului şi toate dispoziţiunile suspendate. Toate aceste intervenţii au rămas fără nici un rezultat.

Acuzatul Inczedi Ioksman Ödön, în calitate de prefect, deci mandatarul guvernului pentru judeţul Cluj, din [prin] această intervenţie a fost sesizat în mod oficial de săvârşirea nelegiuirilor. Din constatarea sentinţei Tribunalului Poporului de la Budapesta, cu nr. N.B.X. 4419/1945, dată în ziua de 7 ianuarie 1946 în procesul inculpaţilor dr. Endre László şi Jaross Andor, rezultă că toate aceste samavolnicii nu erau bazate nici chiar pe un ordin formal ministerial, ci erau rezultatul unor samavolnicii lipsite de orice formă legală.

Că în conformitate cu normele administrative atunci în vigoare, prefectul, în cadrul exercitării atribuţiunilor sale de a decreta în cazuri de urgenţă, avea dreptul şi chiar datoria de a observa ilegalitatea actelor săvârşite şi {de a} suspenda măsurile ilegale, precum şi {de} a aplica sancţiuni faţă de funcţionarii vinovaţi.

Din cele relatate mai sus, în legătură cu strângerea evreilor din oraşul Huedin, cu jefuirea şi schingiuirea lor pe teritoriul imperiului de activitate al acuzatului, {reiese că} susnumitul nu a luat nici o dispoziţie de suspendare a măsurilor ilegale şi nu {a} pedepsit nici un funcţionar. De aici rezultă fără posibilitate de dezminţire răspunderea acuzatului.

Dacă acuzatul nu s-ar fi solidarizat cu aceste acte odioase, putea să scape de răspundere prin demisie. Nimeni nu l-ar fi putut împiedica pe un om conştient de acest gest de desolidarizare.

Acuzatul, în tot timpul funcţiunii sale de prefect, a avut şi calitatea de comisar guvernamental de mobilizare pentru întregul teritoriu {din Nordul} Ardealului. Sub timpul comisariatului lui s-au făcut mobilizările (concentrări – nn) pentru faimoasele detaşamente ale morţii în Ucraina, atât pe teritoriul municipiului cât şi pentru judeţul Cluj şi pe întreg Nordul Ardealului. Aceste chemări (concentrări – nn) sunt de notorietate publică şi nu este necesar să fie dovedite; ele aveau un carecter de persecuţie individuală, oamenii fiind selecţionaţi pe baza recomandărilor diferitelor organizaţiuni extremiste, cum a fost Societatea Baross, Organizaţia Imrédy, Szálasy, etc. Scopul chemărilor a fost îndepărtarea din viaţa publică şi economică  a unor elemente de evrei sau români indezirabili. Scurt: scopul a fost exterminarea lor. De asemenea este de notorietate publică că, dintre aceşti oameni chemaţi, 90% au pierit, nu pentru riscul războiului, ci pentru [din] cauza tratamentului special tinzând la exterminarea lor.

Acuzatul poartă răspunderea acestei acţiuni criminale.

Din depoziţia martorilor ascultaţi, rezultă că acuzatul a fost prefect în timpul funcţionării faimosului lagăr de schingiuire al elementelor antifasciste din Someşeni, unde, între mulţi alţi luptători ai democraţiei, a fost schingiuit şi omorât Józsa Béla, martirul luptei muncitorilor pentru libertate din Ardeal. {Rezultă de asemenea} că s-au făcut intervenţii la acuzat pentru sistarea acestor execuţii, dar fără nici un rezultat.

Susnumitul {acuzat} a fost membru al societăţii germano-maghiare, şi a luat parte la unele şedinţe ale acestei societăţi, care a propagat alianţa militară germano-maghiară, antisemitismul şi victoria finală a Germaniei hitleriste.

 

ééé

 

Soarta evreilor deportaţi în lagărele de nimicire din {Birkenau-} Auschwitz, şi în alte lagăre este de notorietate publică. Azi se ştie că 90% din cei deportaţi nu s-au întorsŕ. Nu s-a reîntors nici un copil.[†]

Munca de exterminare rapidă a fost efectuată în lagărul nimicirii prin selecţionare. Cei găsiţi tineri şi apţi pentru muncă au fost trecuţi la dreapta, iar copiii, bătrânii, bolnavii şi aceia care au avut o înfăţişase slabă, precum şi mamele care nu s-au despărţit de copiii mici au fost trecuţi în stânga. Cei trecuţi în dreapta au fost dezbrăcaţi în pielea goală, trecuţi prin etuvă în scop de dezinfectare, îmbrăcaţi în uniforme de ocnaşi, şi trimişi în diferite lagăre de muncă.

Cealaltă categorie a fost trimisă la stânga. Ei au fost înghesuiţi în camere amenajate pentru exterminare cu gaze. Au fost omorâţi cu gaze, iar cadavrele lor incinerate în crematoriile din Birkenau-Auschwitz.

Această operaţiune de selecţionare a celor slabi a mai continuat şi cu oamenii din lagărele de muncă pe măsură în care au sosit alte transporturi şi aveau nevoie de locuri.

Acuzatul KAPESIUS N., originar din Sighişoara, farmacist, având profesiunea de propagandist (distribuitor – nn) de medicamente al firmei I.G. Farbenindustrie, a fost bine cunoscut în tot Ardealul.

Susnumitul s-a înrolat în forţele SS şi, în uniforma de medic-căpitan SS, a primit (a făcut parte în primăvara şi vara lui 1944, din grupul de ofiţeri SS care, pe rampa morţii de la Birkenau, i-au selecţionat pe cei destinaţi camerelor de gazare din rândurile de – nn) transporturi de zeci de mii de evrei din Ardealul de Nord. El a ordonat prin soldaţii SS evacuarea vagoanelor în aşa fel că deportaţii au fost obligaţi să-şi lase toate obiectele în vagon. Apoi au fost grupaţi în 2 coloane, într-una bărbaţii, în cealaltă femeile şi copii {bolnavii şi invalizii}. După aceasta a început operaţiunea selecţionării {propriu-zise}. Din depoziţia martorilor audiaţi rezultă că dr. Kapesius personal a executat această operaţiune, trimiţând printr-un semn al degetului mii şi mii de oameni la nimicire.

Mare este păcatul acestui acuzat.

Legile noastre nu cunosc o pedeapsă care ar putea să fie adecvată crimelor săvârşite de el.

 

ééé

 

În ziua de 17 mai 1944, ghetoul a fost deja infiinţat. Împrejurările crâncene de concentrare, jaful, schingiuirile evreilor erau deja lucruri cunoscute în faţa întregii populaţii a oraşului. Opinia publică a arătat semne de revoltă împotriva acestor barbarii. În această atmosferă, conducătorii politicii fasciste au găsit necesar administrarea unei doze de contrapropagandă {ca} nu cumva, printr-o acţiune firească, poporul să elibereze pe cei persecutaţi sau să vină în ajutorul lor.

Pentru acest scop, acuzatul Botos Ioan, politician fascist, secretarul Partidului Ardelean – organizaţia Cluj, scrie un reportaj cu caracter senzaţional, cu titlul: “Am fost afară la ghetou; subtitlul: Cum trăiesc jidanii în domiciliul forţat din Cluj. O scurtă vizită în fabrica de cărămizi, unde oamenii joacă foot-bal şi römi, dar nimeni nu vrea să lucreze.” 

Prezint în extras unele părţi din acest reportaj care este anexat, în întregime, la dosar:

“Eu sunt ca şi majoritatea zdrobitoare a ungurilor clujeni. Nu am avut cu ei nici o legătură mai apropiată. Aceasta şi-au cauzat-o ei, atunci când, pe la 1920, în mod voluntar s-au rupt din corpul chinuit al maghiarimii. Faţă de ei, ungurii clujeni, timp de două decenii s-au purtat aşa cum se poartă de obicei faţă de străini.”

“Totuşi m-am dus în ghetou, căci aşa am simţit că a fost destul din acea exagerare care bântuie în jurul nostru, este clar, şi a fost destul cu sentimentalismul adevărat şi mascat, a fost destul cu bârfeala fără răspundere şi dăunătoare…”

“Imediat pot să liniştesc pe toţi agitaţii. În tabăra evreiască nici un om nu a îngheţat, nimeni nu s-a sinucis, şi faţă de autoritatea de fier a poliţistului ungur, nimeni nu şi-a ridicat nici măcar un deget. În lagărul (ghetoul – nn) evreiesc nu este nici un bolnav molipsitor, în schimb, 26 de medici păzesc sănătatea locuitorilor lagărului…”

“Situaţia sanitară a lagărului este corespunzătoare, posibilităţile de curăţire erau puse la dispoziţie. Un semn vizibil este imensa lenjerie spălată care flutură în aerul primăverii.”

“Printre clujeni sunt puţini jidani cu caftane şi cu perciuni. Dimpotrivă, printre ei pot să fie sute care, de vechi generaţii, s-au rupt de Tarnopol, de Varşovia, însă instinctul strămoşesc totuşi ţâşneşte din ei când cad asupra lor timpuri vitrege. Nu există nici o deosebire deja în ce priveşte comportarea între jidanii din Galiţia şi cei din Cluj…”

“Rezemaţi de stâlpii sârmei, cete mai mici sau mai mari vorbeau împreunându-şi capetele. Aceasta este Galiţia tipică. Aşa îi cunosc bărbaţii care au fost pe fronturi în oraşele ţării răsăritene.”

“După ce cazarea s-a întâmplat în aşa fel încât familiile şi rudele să fie împreună, câte una din astfel de grupe aduce deodată mâncarea în găleţi şi vedre de apă, pe urmă este împărţită în barăci între ei. Fiecare îşi primeşte porţia completă, deci nimeni nu rabdă {de} foame şi nimeni nu duce lipsă. Acum sunt aprovizionaţi din belşug şi cu conserve, căci fiecare persoană a putut să aducă în tabără un pachet de 50 kg. şi, afară de acestea, alimente pentru mai multe zile. Inspectarea bagajelor de către comandantul lagărului a fost făcută îngăduitor, astfel încât mulţi şi-au adus bagaje de 100, mai mult, chiar 150 kg…”

“Şi în timpuri bune au jucat cărţi, acum o dată pot să tot joace cărţi până se satură.”

“Ei au căptuşit (şoproanele – nn) de uscat ţigle cu cearşafuri şi cuverturi de pat. Din depărtare tabăra seamănă cu o haină răscusută cu o mie de petece. Lângă cort însă, viaţa îşi continuă liniştit cursul. Fiecare îşi continuă liniştit distracţia şi munca sa dacă vrea să muncească. Sfatul {Evreiesc} a înfiinţat şi un birou tehnic în care iau loc ingineri cu renume, însă am auzit că degeaba pregătesc cele mai frumoase planuri, nu ştiau că {le} vine rândul la executarea lor. E bine pentru ei. Oricum acesta e acel spirit de ghetou. Dar acesta e al lor, cu acesta autorităţile maghiare  n-au nici în clin nici în mânecă. Primarul municipiului, într-adevăr, le-a satisfăcut orice pretenţie raţională; ar trebui să fie treaba lor.”

Acuzatul, precum rezultă din unele pasaje subliniate chiar în articol, a ştiut soarta celor concentraţi în lagăr; un secretar al unui patid Ardelean să nu fi auzit ce s-a discutat în atâtea conferinţe începând din luna aprilie, şi totuşi termină articolul cu următoarea frază:

 “Au ajuns exact acolo de unde au pornit în ghetoul format de ei, după sufletul lor, în care viaţa nu este comodă dar nici nu este rea. În orice caz ea e cu mult mai bună decât viaţa ungurilor bombardaţi şi a honvédului (soldatului – nn) care luptă pe front şi care pe lângă lipsa de confort îşi riscă şi viaţa în acea luptă care nu {e} numai pentru noi, dar din cauza lor se desfăşoară.

Adică, faptul că 18.000 de oameni între care şi copii sugaci sunt cazaţi fără acoperiş, în aer liber, că sunt scuipaţi, bătuţi, schingiuiţi zilnic, că au fost jefuiţi, umiliţi fără nici o vină personală, înseamnă o situaţie de invidiat. Că ei nu merită nici o milă, nici o compătimire din partea populaţiei, pentru că în ultima analiză ei sunt cauza tuturor nenorocirilor, ei sunt cauza războiului.

O acrobaţie de propagandă fascistă care ar fi putut să fie invidiată şi de Göbbels, şi dacă mai luăm în considerare destăinuirile făcute de acuzat la interogatoriu, după care el a făcut acest reportaj cu un scop politic, din cauză că oamenii de stânga exagerau pătimirile evreilor din ghetou, putem trage concluzia că acuzatul, continuând linia politică a partidului al cărui secretar a fost, a realizat într-un mod diabolic scopurile politice ale hitlerismului.

 

ééé

 

Învinuita Újvári Irina, născută Varga, cu domiciliul în Cluj, str. 6 Martie nr. 3, a fost una dintre nenumăraţii complici ai asasinilor poporului evreu, asasini care, în primăvara anului 1944, au procedat la adunarea în masă a evreilor, la internarea lor în ghetouri şi apoi deportarea lor în diferite lagăre din Germania, pentru exterminare. Această complicitate a diferitelor elemente fasciste din populaţia civilă, cu autorităţile horthyste care procedau la internarea evreilor, a fost absolut necesară şi foarte preţioasă în acelaşi timp, pentru că majoritatea covârşitoare a evreilor să poată fi prinsă şi internată, căci fără această colaborare de complicitate mulţi s-ar fi ascuns şi ar fi putut să-şi salveze viaţa.

Astfel, în luna mai 1944, în timp ce evreii din oraşul Cluj erau în curs de internare în ghetou, soţii Körösi Zoltán şi Stössel Ernest, venind în concediu dintr-un detaşament de muncă {forţată} în Prundul Bârgăului, au aflat  că soţiile lor sunt deja internate în ghetoul din Cluj; aceştia, cu ajutorul unui ofiţer german de la ghetou, căruia i-au plătit o importantă  sumă de bani, au reuşit să-şi scoată soţiile împreună cu încă o femeie, anume Herschcovici Roza şi să le aducă la muncă lângă biserica evreiască neologă din str. Horea; de la biserica evreiască neologă, cele trei femei au mers în casa lui Herschcovici din str. Horea nr. 34 cu planul de a nu se mai reîntoarce în ghetou, de a se refugia în România, aşa cum au hotărât cu o zi mai înainte.

Planul lor a fost însă zădărnicit de învinuita Újvári Irina, care le-a văzut când au intrat  în casa lui Herschcovici prin uşa prăvăliei sale ce se afla în str. Horea peste drum de casa  unde au intrat cele 3 femei plecate din ghetou. Imediat ce învinuita a observat intrarea femeilor în casa lui Herschcovici, după cum arată martorul ocular, profesor Gheorghe Albon, aceasta s-a retras în fundul prăvăliei unde avea telefon şi a telefonat poliţiei cele observate de dânsa. Acelaşi martor, stând de vorbă cu agentul poliţiei, a declarat că a fost trimis, pe baza unui denunţ telefonic.

Rezultatul a fost că la foarte scurtă vreme s-a şi prezentat la casa lui Herschcovici un agent de la poliţie care, cu certitudinea omului bine informat, cunoscând şi numele femeilor, le-a ridicat pe toate trei şi, împreună cu soţii Körösi şi Stössel, le-au dus la poliţie, unde soţia lui Stössel a fost lovită.

La poliţie cei doi soţi, Stössel şi Körösi au fost eliberaţi căci făceau parte dintr-un detaşament de muncă {forţată}, iar femeile au fost retrimise din nou în ghetou de unde n-au mai putut scăpa, astfel că toate au fost deportate în Germania, de unde nu s-au mai reîntors.

Starea de fapt, aşa cum este conturată mai sus, rezultă în mod neîndoielnic din depoziţiile martorilor Gheorghe Albon, Körösi Zoltan, Stössel Ernest, Pakai Iosif, Binder Martin, soţia lui Lazăr Gaspar, născută Pakai Elisabeta şi Bercovici Jeni.

Prin urmare, din cele de mai sus se constată, cu certitudine, rolul de denunţătoare al învinuitei, fără de a cărei activitate cele trei femei evreice şi-ar {fi} putut salva viaţa.

 

ééé

 

Învinuita ENYEDI IRMA, cu domiciliul în Cluj str. Árpád nr. 11, a avut acelaşi rol de denunţătoare, ca şi Újváry Irina.

La moşia Aszúpatak din apropierea oraşului Cluj, pe care o deţinea în arendă locuitorul Bonyhai Ştefan împreună cu fraţii evrei Solomon Ernest şi Solomon Arpad, cu mult înaintea internării evreilor în ghetou, întâmplată în luna mai 1944, s-au stabilit familiile celor 2 fraţi evrei, locuind în încăperile conacului moşiei; pe lângă membrii familiei fraţilor Solomon au mai venit să locuiască la moşia arătată mai sus şi nişte rude ale acestor fraţi, astfel că, în total, locuia acolo un număr de 11 persoane. 

Aceste 11 persoane, cu bunăvoinţa unor anumiţi funcţionari ai poliţiei din Cluj, după cum rezultă din depoziţia martorului Millich Iosif, au reuşit să scape de internarea în ghetou, internare începută în ziua de 3 mai 1944, şi ar fi reuşit să se salveze definitiv, dacă n-ar fi intervenit activitatea criminală a învinuitei Enyedi Irma.

Bonyhai Ştefan, asociatul fraţilor Solomon nu locuiau la moşia Aszúpatak şi nu mergea pe acolo decât foarte rar, însă din cauza bombardamentului ce s-a efectuat asupra oraşului Cluj în ziua de 2 iunie 1944, Bonyhay Ştefan împreună cu mama sa au hotărât să se mute şi ei la moşie.

În urma hotărâri luate, familia Bonyhai, însoţită de învinuita Enyedi Irma, o rudă a lor, au şi plecat la moşie însă în ziua de 2 iunie 1944; în acel timp, Bonyhai Ştefan era concentrat în calitate de sublocotenent la serviciul de aprovizionare al armatei maghiare din Cluj, iar fraţii Solomon Arpad şi Ernest se găseau concentraţi la un detaşament de muncă {forţată}, care în acel timp lucra în gara Oradea.

Sosind la moşie, membrii familiei Bonyhai, prin Bonyhai Ştefan, au pus în vedere familiei fraţilor Solomon, ca toţi evreii care se găsesc acolo să plece imediat unde vor şti ei, ameninţând pe soţiile fraţilor Solomon că dacă nu pleacă, el va aranja lucrurile în aşa fel, încât va fi rău de ei.

Într-adevăr, Bonyhai Ştefan şi Bonyhai Alexandru împreună cu invinuita Enyedi Irma au pus la cale denunţarea celor 11 evrei de la moşie către poliţia oraşului Cluj; în urma acestei hotărâri, în ziua de 4 iunie 1944, pe la orele 14, învinuita Enyedi Irma a plecat la Cluj şi, în aceeaşi zi, în urma denunţului făcut, pe la orele 18, a şi sosit un camion la moşie, însoţit de 3 poliţişti care mai întâi    l-au căutat pe Bonyhai Ştefan şi după o scurtă convorbire cu acesta, la indicaţiile sale, s-au îndreptat spre încăperile locuite de cei 11 evrei pe care i-au ridicat şi după ce i-au îmbarcat în camion au plecat la poliţie.

A doua zi la poliţie, evreii au fost maltrataţi şi în special soţia lui Solomon Arpad a fost grav bătută de către agenţii de poliţie Szatmári şi Gombos, pentru a spune unde au ascuns bijuteriile familiei; cu ocazia acestor cercetări, învinuita Enyedi Irma a fost văzută de către soţia lui Solomon Arpad căutând la poliţie pe Szatmáry.

Încă în zilele de 6 sau 7 iunie 1944, cei 11 evrei ridicaţi de la Aszúpatak au fost îmbarcaţi în tren împreună cu alţi evrei şi deportaţi în lagărele de la Auschwitz de unde nici unul nu s-a mai reîntors.

Cele de mai sus rezultă în mod neîndoios din recunoaşterea învinuitei coroborată cu depoziţiile martorilor Bonyhai Ella, Solomon Ernest, Neulander Emanoil, Millich Iosif, Solomon Arpad, Tessler Estera şi alţii.

În consecinţă, învinuita, prin activitatea sa criminală de denunţătoare, a cauzat maltratarea şi moartea a 11 persoane pentru care faptă trebuie să răspundă în faţa justiţiei.

Când s-a început internarea evreilor din Cluj în ghetou, mulţi din ei, dându-şi seama de calvarul ce li se pregătea odată cu punerea în aplicare al acelei măsuri au căutat să scape, uzând de toate mijloacele ce le puteau sta le îndemână. O parte din acei ce au reuşit a se salva s-au folosit de omenia unor cunoscuţi, care i-au adăpostit, i-au tăinuit, i-au hrănit, şi i-au ocrotit cum au putut şi cât au putut. Dacă ei n-au reuşit să scape până la urmă, nenorocirea lor s-a datorat unor oameni fără suflet, înveninaţi de doctrinele urii, ce [le] întunecase minţile şi {le} pervertise sufletele.

Printre evreii care rămăseseră de la început {ne}internaţi în ghetou au fost şi cei aparţinând familiei Schwartz şi Schönhaus, compusă din bărbaţii Schwartz Alexandru şi Schönhaus Maximilian, soţia primului, Hermina şi fiica lor Marian, soţia celui de-al doilea. Când s-a produs internarea, Hermina Schwartz se găsea în spital fiind bolnavă, iar toţi ceilalţi au fost lăsaţi în locuinţa lor din str. Iaşilor nr. 27, datorită bunăvoinţei medicului poliţiei dr. Conzwald Tiberiu şi a şefului Biroului “Controlul Străinilor” din poliţia oraşului, dr. Ernest Borkai, care i-au ocrotit şi ţinut la curent cu tot ceea ce era în interesul lor.

Excepţia ce se făcea cu cele 2 familii a revoltat însă pe individul Horak Wilhelm, care nu avea personal nici un motiv ce l-ar fi putut face să dorească ca acei evrei, care locuiau peste drum de el, să împărtăşească trista soartă a coreligionarilor săi [lor]. Hotărât să curme o situaţie ce îl supăra, Horak i-a denunţat poliţiei în scris şi fiindcă denunţul său, intrat tocmai în mâinile unuia dintre protectori, Borkay, nu a avut nici o urmare, a mai trimis unul, {apoi altele}, până ce a ajuns la 6 în timp de numai 3 săptămâni, după cum declară martorul Maximilian Schönhaus.

Văzând că în felul acesta nu reuşeşte să-şi satisfacă dorinţa şi ştiind şi pentru ce nu reuşeşte, căci între timp aflase, spionând, de ce denunţurile sale rămân fără succes, acuzatul a aşteptat un prilej nimerit ca să-şi poată satisface pornirile sale. Curând prilejul s-a şi ivit:

În dimineaţa zilei de 25 mai, o maşina însoţită de un reprezentant al poliţiei secrete germane, de 2 funcţionari şi doi poliţişti în uniformă, s-a oprit lângă spitalul evreiesc aflat lângă locuinţa acuzatului şi a celor două familii, spre a ridica pacienţii evrei a căror sănătate se îmbunătăţise, şi urmau să fie internaţi în ghetou. Ştiind din ziua precedentă, aşa cum a recunoscut la interogatoriu, că a doua zi va veni acea maşină, până la ivirea ei a stat mereu la geam, nerăbdător, după cum declară Alexandru Schwartz. Mai departe reproducem declaraţia martorei Sussana Deutsch:

“În timp ce maşina noastră stătea în stradă a venit învinuitul şi a spus acelor membri ai gestapoului care rămăseseră la maşină, că: «în str. Iaşi la nr. 27 se mai găsesc încă neridicate 2 familii evreieşti». Atunci maşina noastră cu membrii însoţitori ai Gestapoului a plecat  imediat la locul indicat de învinuit şi au ridicat acele familii evereieşti internându-le în ghetou împreună cu familia noastră.”

Când se făcea îmbarcare în maşină, acuzatul, care purta atunci după cum declară martora Deutsch Zitta, uniforma conducătorilor (responsabililor – nn) de stradă pentru apărarea pasivă, calitatea ce deţinea, şi-a manifestat bucuria strigând:

“Ei jidanilor, ce aţi crezut că scăpaţi fiind protejaţi de poliţie? Ori ce protecţie aţi fi avut, tot nu puteaţi scăpa!” (declaraţia {lui} Alexandru Schwartz).

Urmarea internării a fost că, în afară de suferinţele pricinuite celor ridicaţi, a dus la nimicirea existenţei lui Hermina Schwartz şi Marian Schönhaus, care trimise din ghetou în Germania, şi-au găsit sfârşitul într-un crematoriu. Dacă acuzatul nu i-ar fi denunţat însoţitorilor maşinii, cu care am fost duşi {în ghetou}, printre care se găsea reprezentantul poliţiei secrete germane, ei ar fi rămas la locuinţele lor, căci după cum declară martora Deutsch Susana:

“Gestapoul făcea atunci ultimele ridicări de evrei care rămăseseră în Cluj. Iar în noaptea următoare – arată Alexandru Schwartz – eram pregătiţi să trecem frontiera în România.”

Aşa fiind, Wilhelm Horak poate fi considerat asasinul celor 2 femei.

Faptele, astfel cum au fost expuse, se dovedesc cu (susţin – nn) depoziţiile martorilor Sebestyén Rozalia, Şebetyén Andrei, Deutsch Suzana, Deutsch Zitta, Maximilian Schönhaus şi Alexandru Schwartz şi, în parte, cu declaraţia acuzatului, care după ce a revenit asupra unor afirmaţii ale sale a precizat că:

“Eu într-adevăr m-am dus la casa familiei Schönhaus împreună cu un ofiţer de poliţie atunci când au fost ridicaţi.”

Din toate acele declaraţii rezultând împotriva lui Wilhelm Horak dovezi grave de vinovăţie, urmează ca el să fie trimis în judecată.

 

ééé

 

Pentru a scăpa de internare în acelaşi ghetou, Olga Tenner, care, la înfiinţarea lui era logodită cu Istvanovics Dezideriu, persoană creştină, a căutat să profite de împrejurarea că nu era cunoscută ca evreică şi dacă ea, după ce scăpase în primele zile, s-a mutat din locuinţa sa, aflată pe str. János Zsigmond nr. 30, în casa din str. Bariţiu nr. 30, unde s-a înregistrat cu numele patronimic al logodnicului ei, ca în felul acesta să i se piardă orice urmă.

În ziua de 27 iunie, deci, după aproape 2 luni* de la lichidarea ghetoului, Olga Tenner a ieşit în oraş cumpărând bilet de autobuz cu hotărârea de a părăsi oraşul spre a se aşeza la ţară, căutând prin aceasta un nou refugiu pe care îl considera şi mai sigur. Spre nenorocul ei, când se îndrepta spre casă, a fost văzută de Elena Báthori, care locuia pe str. János Zsigmond, peste drum de casa în care locuise ea. Elena Báthori, care o cunoştea, văzând că nu este încă internată, s-a hotărât să o denunţe cu toate că nici un motiv de ordin subiectiv nu o putea face să ia o atare atitudine josnică. Pornind în urma ei, acuzata s-a adresat unui poliţist ce i-a ieşit în cale şi cu acel poliţist s-a prezentat la proprietăreasa imobilului unde avea locuinţa, întrebând de Olga Tenner. Portăreasa Ana Farkas, necunoscând adevăratul nume al locatarei căutate, a răspuns că acolo locuieşte Olga Istvanovics iar nu Olga Tenner. Derutat, poliţistul a coborât în stradă – unde acuzata aştepta dornică să afle rezultatul acţiunii sale – şi i-a spus că persoana căutată nu stă acolo. Auzind de la poliţist numele sub care se ascundea Olga Tanner, denunţătoarea i-a afirmat că aceea este persoana căutată şi atunci poliţistul s-a urcat la apartamentul ei, a ridicat-o şi a condus-o la poliţie. Când victima a dat de denunţătoare, a întrebat-o dacă este fericită, pentru răul ce i l-a pricinuit, acuzata i-a răspunc cu cinism: “Da, dacă au plecat jidanii, să plece toţi.” Ceva mai mult, acuzata s-a oferit să{-l} însoţească pe poliţist la poliţie, căutând prin aceasta să-i ia orice posibilitate de a scăpa.

Urmarea faptei săvârşite de Elena Báthory a fost că Olga Tenner s-a văzut trecută prin închisoare, printr-un lagăr, apoi pe la Budapesta, iarăşi în închisoare, din nou în lagăr lângă Budapesta şi de acolo dusă în Germania, unde a stat internată la Dachau şi în faimosul Bergen-Belsen, de unde, după nesfârşite suferinţe, a reuşit să se întoarcă acasă, abia în ianuarie 1946, scăpând în chip miraculos de la moarte. În lipsă şi casa i-a fost devastată, aşa că a rămas sărăcită, numai cu viaţa.

Rolul {Elenei Bathory} a fost determinant în pricinuirea tuturor nenorocirilor ce s-au abătut asupra victimei, care ar fi fost scutită de ele, dacă nu s-ar fi produs acţiunea {denunţătoarei}, pornită numai din ură de rasă, ce-i stăpânea mintea şi sufletul.

Faptele expuse se stabilesc din depoziţia martorei Olga Tanner şi a martorei Ana Farkas, precum şi din declaraţia acuzatei, care a recunoscut că a denunţat-o pe Olga Tenner. Pe temeiul indiciilor grave de vinovăţie ce există împotriva acuzatei Elena Báthori, urmează ca ea să fie trimisă în judecată pentru a-şi primi binemeritata pedeapsă.

 

 

 

RIDICAREA ŞI DEPORTAREA EVREILOR

DIN REGIUNEA SECUIASCĂ

 

În ziua de 27 aprilie 1944, subsecretarul de stat Endre László s-a deplasat în regiune secuiască pentru a lua la faţa locului măsurile de internare a întregii populaţii evreieşti din această parte a ţării. A parcurs, în decurs de 2 zile, întreaga regiune, fixându-şi trei puncte pentru ghetouri: în Târgu-Mureş, Reghin şi Sfântu-Gheorghe.

În după-amiaza zilei de 28 aprilie 1944, Endre László a ţinut la Târgu-Mureş o conferinţă administrativă cu toţi prefecţii, subprefecţii, primarii comunelor urbane, primpretorii de plăşi, şefii de poliţie, comandanţii legiunilor de jandarmi şi comandanţii administraţiei militare din toată regiunea secuiască, hotărând până în cele mai mici amănunte măsurile de ridicare şi de internare a evreilor, identice de alfel cu cele luate în conferinţele de la Munkács şi Satu-Mare, pentru întreg Ardealul de Nord.

S-a hotărât înfiinţarea a trei lagăre, unde să fie adunaţi toţi evreii din regiunea secuiască şi anume:

a)     Târgu-Mureş, pentru oraşul Târgu-Mureş, partea dinspre apus a judeţului Mureş şi judeţul Odorhei;

b)     Reghin, pentru partea de răsărit a judeţului Mureş şi partea de nord a judeţului Ciuc;

c)      Sfântu Gheorghe, pentru judeţul Trei Scaune şi partea de sud a judeţului Ciuc.

Toate celelalte instrucţiuni – relativ la formarea echipelor pentru ridicarea evreilor, modul de ridicare, cantitatea bagajelor permise, cantitatea alimentelor, modul de luare în posesie a bunurilor evreieşti şi administrarea lor, conducerea, organizarea şi poliţia ghetourilor, formarea comisiunilor pentru judecarea cererilor evreilor exceptaţi de măsurile rasiale, ş.a. – au fost date de Endre László şi de colaboratorii din suita lui absolut la fel ca şi în restul ţării, după cum au fost descrise în paginile de mai sus, astfel că nu le mai repetăm.

Însă trebuie relevată o împrejurare care este particulară acestei conferinţe şi care merită toată atenţia şi anume că în chestiunea copiilor şi în chestiunea alimentelor s-au ridicat de către două persoane din asistenţă obiecţiuni serioase. Iată ce declară în această privinţă însuşi acuzatul Májay Francisc, fostul primar al oraşului Târgu-Mureş: 

“După expunerile referenţilor, când subsecretarul de stat Endre László a întrebat cine are de cerut lămuriri, s-au ridicat unii dintre noi, care au avut de semnalat diferite chestiuni deosebit de interesante şi anume:”

“În privinţa copiilor, s-a ridicat un personaj din provincie, nu mai ştiu cine anume, care a obiectat că nu pot fi ridicaţi copiii sub 6 ani, deoarece aceştia, potrivit unei ordonanţe, nu sunt obligaţi să poarte steaua galbenă, iar ordonanţa referitoare la înfiinţarea ghetourilor prevedea ca cei exceptaţi de la semnul distinctiv vor fi exceptaţi şi de la obligativitatea domiciliului în ghetou. Dar Endre László l-a întrerupt pe vorbitor cu următoarele cuvinte: «desigur şi copiii toţi vor fi ridicaţi; nu va rămâne nici un membru de familie».”     

“În privinţa alimentelor, s-a ridicat o altă persoană, iarăşi nu ştiu care anume, care a făcut obiecţiunea că evreii nu vor putea procura alimente pe 14 zile, deoarece alimentele se distribuie după [pe] cartele conform sistemului de raţionalizare a consumului, astfel încât nimeni nu poate căpăta alimente pentru atâtea zile înainte. Endre László a răspuns acestui vorbitor că acest lucru nu-l interesează.”

Remarcăm  deci că nu era ceva imposibil şi că s-au găsit chiar oameni de bun simţ care, la un moment dat {au îndrăznit} să obiecteze lui Endre László ilegalitatea poruncilor sale, fără teamă de urmări neplăcute şi fără ca realmente să fi suferit vreo sancţiune. Acele glasuri însă nu au găsit ecou în ceilalţi, au rămas nesprijinite, izolate şi fără nici un rezultat. Acuzatul Májay Francisc declară, după cum s-a văzut mai sus, că nici nu mai ştie cine anume a ridicat obiecţiunile, ca dovadă că aceştia nu au stârnit nici un interes în ochii lui şi nici a celorlalţi capi de autorităţi adunaţi la conferinţă. Astfel rezultă limpede că pe participanţii la conferinţă nu-i preocupa deloc faptul că măsurile indicate de Endre şi pe care dânşii aveau să le execute, erau ilegale şi criminale, {pe} ei îi preocupa numai gândul laş şi slugarnic de a fi pe placul lui Endre László şi regimului, fără să mai vorbim de acei care ei înşişi aplaudau cu satisfacţie măsurile antievreieşti.

Este locul să precizăm că soarta evreilor le era cunoscută, dacă nu din cele auzite despre situaţia din oraşul Kosice, care ajunsese la cunoştinţa întregii lumi, atunci chiar direct din gura lui Endre László în plină conferinţă. Iată ce declara textual primarul Májay:

“Nu s-a discutat la conferinţa cu Endre Laszló despre timpul cât va dura ghetoul, dar atunci când mi s-a cerut ca eu să pregătesc alimente pentru timpul următor celor 14 zile de alimentare a evreilor prin propriile lor mijloace, mi s-a adăugat că evreii vor fi alimentaţi pe cheltuiala statului până atunci când vor fi transportaţi din localitate.”

Potrivit celor hotărâte în conferinţă, s-au făcut toate pregătirile necesare în mod cu desăvârşire secret, iar în ziua de 2 mai 1944, când s-a comunicat ca ridicarea evreilor să înceapă a doua zi dimineaţă, toţi şefii de poliţie şi comandanţii legiunilor de jandarmi au dat ordine pretutindeni ca nici un evreu, din orice localitate ar fi, nu mai are dreptul să părăsească locuinţa.

Şi aşa, în zorii zilei de 3 mai 1944, a început ridicarea evreilor din toate oraşele şi satele.

Operaţiunea a decurs cu o preciziune uimitoare, aparatul funcţionăresc îndeplinindu-şi sarcina cu mult zel, astfel că foarte rar s-a întâmplat ca vreun evreu să scape, ascunzându-se în păduri sau prin munţi. Deasemeni, mulţi cetăţeni, otrăviţi de propaganda fascistă, şi-au dat şi ei concursul prin denunţuri, arătând ascunzătorile sau cazurile în care organele poliţieneşti n-au avut cunoştinţă de existenţa vreunui anume locuitor evreu.

Echipele care ridicau pe evrei erau alcătuite din membri ai poliţiei, jandarmeriei şi primăriei (ultimii fiind însărcinaţi cu ridicarea valorilor şi sigilarea locuinţelor evreieşti). În afară de aceştia în cele mai multe locuri au intrat în compunerea echipelor tineri premilitari, precum şi membri ai partidelor fasciste, în special ai partidului Szálasi (nyilaskeresztes).

Aceste echipe s-au purtat brutal în marea majoritate a cazurilor, lovind, insultând şi îngrozind cu ameninţările lor pe cei ridicaţi – şi nelăsându-le nici răgazul necesar să-şi ia lucrurile şi alimentele pe care le permiteau instrucţiunile lui Endre László.

Evreii din cele trei oraşe unde se fixaseră lagărele nu au fost duşi direct în locurile desemnate, iar cei din restul localităţilor secuieşti au fost adunaţi fie la şcoli, fie la poliţie sau în alte locuri de adunare şi apoi transportaţi în decurs de câteva zile, cu trenurile, maşinile şi căruţele sub pază evreiască, în cele trei oraşe unde luaseră fiinţă ghetourile.

Deodată cu ridicarea a început şi jaful averilor evreieşti. Numeroase percheziţii corporale şi vaginale s-au făcut cu scopul ca nici un obiect de valoare să nu mai rămână celor destinaţi lagărelor morţii, iar locuinţele au fost inventariate şi lucrurile rămase au fost însuşite de statul maghiar fascist, după ce în prealabil au fost dijmuite de fasciştii localnici.

Vom înfăţişa în capitolele următoare fiecare ghetou în parte, cu particularităţile şi individualitatea lui şi cu arătarea vinovăţiei fiecăruia dintre acuzaţi.

 

 

 

G H E T O U L   D I N    T Â R G U – M U R E Ş

 

În timpul când a avut loc conferinţa lui Endre László la Târgu-Mureş era prefect al judeţului Mureş acuzatul Joos Andor, abia atunci numit în acest post de guvernul Sztójay, în locul fostului prefect Mikó, demisionat. Subprefectul judeţului era dr. Marton Sigismund, iar primar al oraşului Târgu-Mureş era acuzatul dr. Májay Francisc.

Toţi trei, fiind adepţii unei politici şovine, luau parte la înlăturarea elementului nemaghiar din viaţa publică, economică şi socială a statului, erau deci oameni de încredere pe care se putea sprijini regimul Sztójay în acest colţ de ţară, mai cu seamă Joos Andor care era preşedintele partidului imredyst.

De fapt, în chestiunea evreiască, nu este nici o îndoială că tustrei au fost sprijinitorii măsurilor originale ale lui Endre László, pe care le-au primit fără nici o obiecţiune, fără nici o rezervă, şi pe care le-au aplicat cu mult zel, cu toată convingerea şi în chipul cel mai desăvârşit. Întru-acestea au fost ajutaţi şi adeseori supliniţi de acuzaţii dr. Hennel Francisc, primnotarul primăriei şi vitéz dr. Jávor Ernest, primnotarul prefecturii, ambii fiind delegaţi ca referenţi ai cauzelor evreieşti, primul pentru primărie şi secundul pentru prefectură.

Fireşte că – dată fiind această situaţie – organele lor publice, precum erau colonelul dr. Papp Ioan, comandantul inspectoratului de jandarmi al celor 4 judeţe secuieşti, colonelul Zalántay Ioan, comandantul legiunii de jandarmi şi dr. Bedő Géza, chestorul poliţiei, nu puteau fi mai puţin slugarnici faţă de regim decât un Joos Marton şi Májay. Şi iată că în acest mod puteau fi realizate fără nici o greutate şi integral dispoziţiunile lui Endre László.

Bineînţeles, clica era mai numeroasă, cuprinzând şi pe colonelul vitéz Körmandy Géza, comandantul administraţiei militare a oraşului Târgu-Mureş în timpul guvernării lui Sztójay, pe generalul vitéz Kozma Ştefan, prieten intim al lui Endre László şi întemeietorul şi comandantul organizaţiei fasciste paramilitare, “Székely Határőr”* încadrată mai târziu în armata statului szálaşist, şi pe maiorul german Schröder, şeful secţiei de Gestapo care avea sediul în oraşul Târgu-Mureş. Toţi aceştia, chiar prin calităţile, ataşate [şi ataşamentul], erau stâlpi de sprijin ai guvernului Sztójay.

A doua zi după conferinţa lui Endre László, adică în 29 aprilie 1944, primarul Májay, în executarea instrucţionilor primite, a dispus înfiinţarea unui mic spital în sinagoga evreiască. Májay declara la interogatoriu:

“Măsura aceasta a spitalului fiind pusă în practică atât de devreme, ar fi fost de natură să prevină pe evrei că vor fi strânşi. Au lucrat în acea pivniţă cu şeful biroului W.O.N.T. anume cu Rakorni Lörincz, care a chemat membrii Sfatului Evreiesc, spunându-le că trebuie să înfiinţeze acest spital, deoarece s-au luat anumite măsuri la Kosice în contra evreilor, că pentru orice eventualitate ar fi bine să se ia aceste măsuri de prevedere la Târgu-Mureş.”

Delegaţia Sfatului Evreiesc – compusă din Darvas, Lederer şi Schwartz – a venit a doua zi iarăşi la primărie, dorind să vorbească cu primarul Májay. Acuzatul Májay afirmă la interogatoriu că a primit-o şi că aceasta a cerut să se facă intervenţii ca în Târgu-Mureş să nu se înfiinţeze un lagăr ci un ghetou, ceea ce acuzatul Májay a şi făgăduit. Dar, în realitate, lucrurile s-au petrecut altfel. Cităm din declaraţia martorului Gerdös Aladar:

“Pentru a preveni pe cât posibil situaţia am încercat prin fostul preşedinte al comunităţii, Darvas Moor şi prin Dezideriu Lederer, să luăm legătura cu primarul oraşului Târgu-Mureş, anume Májay Francisc, dorind a aranja astfel lucrurile, încât evreii să fie puşi în ghetou, în imobilele din oraş. Numiţii delegaţi ai noştri – (ambii decedaţi în deportare) – ne-au comunicat că nici n-au putut pătrunde în audienţă la primarul Májay deoarece primnotarul Hennel Francisc le-a comunicat că: ÎN CHESTIUNI EVREIEŞTI – NU SE DISCUTĂ! Nici Hennel n-a voit să stea la discuţie.”

Dealtfel, acuzatul Májay se contrazice la interogatoriul luat în continuare şi sfârşeşte prin a face următoarea recunoaştere:

“În ce priveşte dispoziţiunea dată de mine în timpul ghetoului, că : NU PRIMESC PE NIMENI ÎN CHESTIUNI EVREIEŞTI, declar că aceasta am făcut-o pentru motivul că era prea marea aglomerare de cereri evreieşti la cabinetul meu şi prea mulţi voiau să intre la mine în loc să se adreseze referentului meu Hennel.”

 Aceeaşi era situaţia şi la prefectură. Nici prefectul Joos, nici subprefectul Marton, nici primnotarul Jávor, nu primeau în chestiuni evreieşti.

În ziua de 2 mai 1944 s-au prezentat în cabinetul primarului Májay, acuzaţii dr. Bedő Géza, chestorul poliţiei şi maiorul german Schröder, şeful Gestapoului, însoţiţi şi de un ofiţer de jandarmi, aducându-i la cunoştinţă că s-a primit ordinul ca a doua zi dimineaţă să înceapă ridicarea evreilor şi cerându-i să le pună la dispoziţie un număr de funcţionari precum şi un număr de căruţe. Bineînţeles, acuzatul Májay i-a asigurat că le va da.

Tot în ziua de 2 mai 1944, pe la orele 10, s-au dat ordine atât de poliţie cât şi de primărie că evreii nu au voie să-şi părăsească locuinţa.

În cursul aceleiaşi zile, chestorul Bedő împreună cu comandantul legiunii de jandarmi, colonelul Kolontay şi cu comandantul inspectoratului de jandarmi colonelul dr. Papp Ioan, au pregătit echipele de ridicare, cu sprijinul şi sfatul maiorului Schröder şi ale colonelului Kőrmendy.

Aceeaşi pregătire referitoare la ridicare s-a făcut şi pentru teritoriul rural, dându-se ordine în consecinţă.

 

ééé

 

În dimineaţa zile de 3 mai 1944 a început ridicarea evreilor din locuinţele lor. Echipele compuse din soldaţi, poliţişti şi premilitari mergeau de la casă la casă, ridicându-i şi escortându-i în grupuri la fabrica de cărămizi. Martorul Gardos Aladar declară:

“La mine s-a prezentat o echipă compusă din doi jandarmi şi doi tineri premilitari. Un jandarm şi-a scos ceasul şi mi-a zis cam următoarele: «În 20 de minute să fiţi gata, pentru că veţi fi dus în ghetou cu toată familia. Aveţi dreptul să duceţi 50 kg. bagaj pentru fiecare persoană*. Să luaţi hrană pentru 14 zile».”

Acest interval de timp de 20 de minute acordat pentru pregătirea plecării – deşi insuficient pentru o adevărată pregătire – nici măcar nu a fost respectat. Clica diriguitoare, văzând că operaţiunea merge prea încet, a luat măsura unei accelerări, care a avut apoi efecte devastatoare. Iată {un pasaj} din depoziţia martorului Gardos Aladar:

“Autorităţile locale au pus mult zel astfel că în cea mai mare parte din cazuri echipele nu au dat permisiunea evreilor să-şi ia vreun bagaj, aceştia au venit cu mâinile goale, unii chiar dezbrăcaţi sau {cum} au fost luaţi din pat”.

Pentru a se înţelege mai bine această grabă dementă trebuie arătată o împrejurare esenţială. Deşi Endre László, în conferinţa de la Târgu-Mureş, stabilise un răstimp de 8 zile în care să se execute ridicarea evreilor din oraş, totuşi ulterior ordinul a fost modificat, restrângându-se acest interval la numai 2 zile. Acuzaţii, diriguitori ai oraşului, în dorinţa de a nu se depăşi acest termen şi de a satisface cu prisosinţă poruncile stăpânului lor, Endre László, au dat ordine în acest sens, astfel că echipele - nu din proprie iniţiativă - au dus pe evrei fără bagaje şi fără alimente, ba chiar dezbrăcaţi, ei urmând instrucţiunile şefilor lor care răspund pentru această activitate.

Acuzatul Májay recunoaşte la interogatoriu că, chiar în dimineaţa zilei de 5 mai, înainte de orele 8, discutase la telefon cu un ofiţer de la administraţia militară, care îl pusese în curent cu această schimbare, fără ca el să aibă ceva de obiectat la o asemenea mişelie. Ofiţerul, probabil chiar colonelul Körmendy, spune Májay, i-a cerut încă 80 de funcţionari pentru ca lucrul să se efectueze mai repede, ceea ce Májay a satisfăcut, dând ordine telefonic chiar din locuinţa sa şefilor de servicii.

Vom reda mai jos un pasaj din declaraţia acuzatului Májay, din care se vede cu ce mult zel lucrau toţi nemernicii acelei clici, de jos şi până sus, pentru a asigura reuşita celei mai monstruoase crime cunoscută în istorie:

“Imediat după orele 8 am primit un telefon de la Budapesta, secretarul particular al lui Endre László întrebându-mă dacă operaţiunea de ridicare a evreilor a început şi dacă merge în bune condiţii. I-am răspuns că a început şi merge.”

“Între timp însă a venit la mine generalul de corp de armată vitéz Kozma István, care  pe atunci era comandantul garnizoanei Târgu-Mureş şi totodată comandantul Gărzii Secuieşti de Graniţă (Székely Határőrség) şi care mi-a spus că nu este mulţumit de felul cum decurg operaţiunile de ridicare. Eu l-am întrebat cum de nu este mulţumit căci am redus termenul de ridicare de la 8 zile la 2 zile. Deci {cum} putea fi nemulţumit? Menţionez  că eu aflasem despre această modificare de la ofiţerul care îmi dăduse telefonul dimineaţă…”

“L-am întrebat apoi pe Kozma, de ce se interesează de această chestiune, care nu formează o chestiune militară, deci nu cade în atribuţiunile lui. Kozma mi-a răspuns că el avea strânse legături de prietenie cu Endre László şi că venind de la Târgu-Mureş i-a făcut o vizită, când l-a şi rugat să supravegheze personal chestiunea ridicărilor de evrei.”

“La puţin timp după plecarea lui Kozma, în tot cazul după ora 9, am primit un telefon de la Endre László, care mi-a spus că, după cum l-a informat generalul Kozma, operaţiunea de ridicare a evreilor nu decurge aşa cum ar trebui, la care eu am replicat că merge totuşi destul de repede, astfel că va fi făcută în două zile nu în 8 zile cum dăduse el dispoziţii în timpul conferinţei. Endre mi-a spus să fiu atent ca totul să meargă bine.”

“N-au trecut decât puţine minute şi mi-a dat un telefon subprefectul Marton, cu care am avut o discuţie, aflând că şi cu el vorbise Endre la telefon şi îi comunicase aceleaşi lucruri pe care mi le spusese şi mie. Astfel şi Márton ştia că generalul Kozma vorbise cu subsecretarul de stat”

Deşi ordonanţa guvernamentală exceptează de la obligativitatea strângerii în ghetou pe copiii sub 6 ani, care nu erau obligaţi să poarte steaua galbenă, pe cei exceptaţi de rigorile măsurilor rasiale în baza unor merite de război (decoraţii, invalizi de război) precum şi pe cei căsătoriţi cu creştini, care aveau copii născuţi creştini ori se botezaseră anterior datei de 19 martie 1944, totuşi nu s-a dat nici o dispoziţie pentru respectarea ordonanţei, ci toţi au fost ridicaţi de-a valma cu ceilalţi evrei şi duşi în ghetou.

Printr-o fericită întâmplare, un locuitor evreu exceptat ca invalid 75% din primul război mondial, anume avocatul dr. Schwartz Lazar a putut scăpa de internare. Cităm din declaraţia sa:

“A doua zi dimineaţa la orele 5, s-a prezentat la locuinţa mea un poliţist însoţit de 2 premilitari, dându-mi ordin ca în 10 minute să fiu gata de plecare cu familia. Eu am replicat gardianului că sunt dintre evreii exceptaţi de ordonanţa guvernului, deoarece nu sunt obligat a purta steaua galbenă ca invalid de război 75%. Gardianul mi-a spus că el nu cunoaşte dispoziţiunile referitoare la exceptaţi, dar se va interesa {şi} clarifica cazul meu…”

“Peste 2 ceasuri, gardianul s-a întors şi atunci am avut o discuţie cu el cerându-i să-mi arate ordinul pe care îl are de a mă ridica. Gardianul a scos din buzunar un exemplar de ordin bătut la maşină şi multiplicat, pe care l-am citit în întregime. Ordinul prevedea că vor fi evacuaţi toţi evreii din oraş şi duşi în lagărul de concentrare cu excepţia celor care conform Ordonanţei nr. 1840/1944 sunt scutiţi de a purta steaua galbenă, cu excepţia bolnavilor în pat şi a câte unei persoane din familie, necesară pentru îngrijirea bolnavului, dacă nu are persoane de serviciu.”

“Am reuşit a-l convinge pe gardian…”

Deşi potrivit ordonanţei M.E. nr. 1610 din aprilie 1944, evreii nu puteau fi aşezaţi decât în clădiri de locuit, în cartiere sau străzi ale oraşului, totuşi locul ghetoului din Târgu-Mureş a fost ales în afară de oraş, în interiorul fabricii de cărămidă, care era în stare de nefuncţionare şi de ruină.

Acuzatul Májay relatează pe larg cu prilejul interogatoriului său cum, în dimineaţa zilei de 28 aprilie 1944, l-a însoţit în maşină pe Endre László la fabrica de cărămidă pe care o alesese Endre drept loc al ghetoului şi că acolo:

“Endre a cutreierat tot interiorul, atât spaţiile virane, cât şi clădirile, urcându-se chiar şi în podul clădirii. Eu l-am urmat cât puteam, căci eram bolnav de reumatism. După ce şi-a terminat această cutreierare am stat iarăşi de vorbă şi l-am întrebat dacă mai stăruie pentru înfiinţarea ghetoului în acel loc, susţinând eu cât este de neîncăpător şi spunându-i că nu ar fi loc acolo decât pentru maximum 600 de evrei. Endre, nervos, mi-a replicat că NU ESTE VORBA DE UN SANATORIU şi între altele mi-a reproşat că sunt filosemit… etc.”

În această fabrică au fost strânşi, în două zile, toţi evreii din Târgu-Mureş, circa 5.000 de suflete, iar în zilele următoare au sosit şi ceilalţi din partea de apus a judeţului Mureş şi din Odorheiu, totalizându-se astfel cifra exactă de 7.880 suflete.

Cu toţii au fost supuşi percheziţiilor corporale şi siliţi să dea toate bijuteriile. Femeilor li s-au făcut şi cercetări în vagin de către moaşe trimise în ghetou din ordinul acuzatului Májay.

Fabrica de cărămizi din marginea oraşului Târgu-Mureş, în care au fost internaţi evreii, era în stare de ruină; un teren de cca. 20.000 metri pătraţi (100 x 200) îngrădit cu scânduri, se afla la mijloc o clădire în paragină, cu acoperişul în cea mai mare parte stricat, pavată cu ciment peste care se aşezase de ani de zile murdăria şi umezeala. Interiorul cădirii era compus din ganguri şi cuptoare, fiind dărăpănate, ude şi murdare, prezentând aspectul unor hrube sau catacombe. (Vezi fotografiile din dosar).

Aici au fost obligaţi să locuiască evreii timp de 4 săptămâni în cea mai chinuitoare mizerie, lipsiţi de adăpost, de haine, de hrană, de apă şi de tot ceea ce este strict necesar pentru acoperirea celor mai elementare trebuinţe ale omului.

Comandantul ghetoului, potrivit dispoziţiunilor lui Endre László, era chestorul poliţiei, acuzatul dr. Bedő Géza. Din lipsă de timp, el a trimis în ghetou un subaltern, pe comisarul Liptay Dezideriu, care prin delegaţie îndeplinea oficiul de şef al ghetoului, ajutat de alţi doi comisari. Aceşti trei funcţionari şi-au îndeplinit sarcinile ordonate fără a face nici un abuz, după cum rezultă din depoziţiile martorilor.

La început a fost ordinul ca toţi evreii să intre în hrubele clădirii, dar apoi s-a constatat că nu încap acolo ori cât de înghesuiţi ar fi, decât cca. 2.000 de oameni. Alte 400 de suflete au fost îngrămădite sub un şopron fără pereţi laterali din curtea fabricii. Iar toţi ceilalţi, adică peste 4.000 oameni, au trebuit să rămână pe dinafară şi să stea sub cerul liber pe un timp ploios şi rece, improvizându-şi din puţinele haine ce le aveau cu ei, mici corturi care în iluzia acestor nenorociţi se numeau adăposturi.

Cei mai mulţi dintre evrei, după cum s-a văzut mai sus, nu-şi putuseră lua, ori nu fuseseră lăsaţi să ia în graba ridicării, nici măcar bagajele de 50 kg. prescrise de instrucţiuni. Iar acum nu mai putea fi vorba de vreo înlesnire din partea autorităţilor fasciste să-şi poată aduce de acasă haine, ori puţine paie pentru aşternut căci se respecta cu sfinţenie cuvântul lui Endre László că nu avea de gând să facă sanatoriu. Astfel nu este de mirare dacă chiar şi unii oameni care treceau drept buni în ochii evreilor, răspundeau cu emfază la cererile lor disperate că “honvezii (soldaţii – nn) pe front nu stau mai bine”.

Dar prima lipsă – de care s-au izbit cei aruncaţi în această fabrică – a fost lipsa closetelor. Deşi instrucţiunile lui Endre László prevedeau obligaţiunea primarului să se îngrijească din timp de construirea closetelor, acuzatul Májay a omis aceasta. Astfel, la început nu a fost absolut nici un closet în curtea fabricii, cu excepţia unei singure cabine, care era afectată folosinţei exclusive a comandamentului.

Numai în două zile au fost aduşi acolo cca. 5.000 de oameni şi nu numai că nu existau closete, dar nici unelte şi nici materialul necesar pentru confecţionarea lor {nu existau}, iar comandamentul lagărului nu tolera murdăria prin curte şi soldaţii din pază vegheau cu cea mai mare severitate la aplicarea strictă a ordinelor.

S-au adus în cele din urmă lopeţi şi echipa de evrei a săpat în fundul curţii şanţuri (vezi fotografia în dosar) pe care le-au împrejmuit apoi cu bucăţi de scânduri putrede şi cu bucăţi de hârtie gudronată găsite prin curtea fabricii. Dar în primele 3 zile, până când s-au putut face closete suficiente, au avut loc scene teribile. Oamenii, bărbaţi şi femei deopotrivă, şedeau [stăteau] ore întregi la rând, aşteptând să-şi poată satisface nevoile cele mai elementare. Copiii plângeau şi mulţi dintre ei erau bolnavi de diaree, iar printre aceşti nenorociţi îşi purtau la plimbare mândria fără de margini acei jandarmi din pază care, cu şi fără ordin, îi loveau sprea a “asigura disciplina”.

Aceeaşi situaţie nenorocită era cu apa de băut. Nu exista la început decât o mică cişmea de le un izvor (Vezi fotografia din dosar) atât de săracă în debit, încât apa de băut trebuia împărţită pe raţii ca cel mai rar şi mai preţios aliment. Cu toate că acuzatul Májay primise instrucţiuni de la Endre să repare fântâna de apă din curtea fabricii, nu o făcuse.

După câteva zile, autoritatea comună a permis evreilor să repare pompa de apă din curtea fabricii, dar care nu avea nici ea un debit suficient. Astfel evreii au fost siliţi ca împotriva ordinelor să consume şi apa nepotabilă dintr-un bazin murdar şi dintr-un lac sărat, ce le era îngăduit s-o ia numai pentru spălat. În cele din urmă, după multe şi stăruitoare plângeri, s-a adus apă în ghetou cu o maşină-cisternă a pompierilor, dar nici atunci în mod regulat şi în cantitate suficientă.

Apa de spălat trebuia scoasă din lac cu găleţi iar zoaiele [apa murdară] ce rezultau după spălat trebuiau aruncate în nişte gropi special săpate, spre a nu murdări şi mai tare apa din baltă.

În ce priveşte hrana, evreii nu au putut aduce aproape nimic cu ei la ridicare. Din această cauză, chiar din prima zi s-a resimţit lipsa de mâncare, criză ce a devenit acută în zilele următoare. Evreii s-au plâns la timp şi stăruitor prin delegaţia Sfatului Evreiesc, atât şefului ghetoului cât şi primarului Májay. Astfel, începând din a patra zi, primăria a fost nevoită să trimită alimente în ghetou. Dar alimentele acestea erau departe de a fi suficiente, iar din punct de vedere calitativ erau sub orice critică, fiind numai rămăşiţele veştede sau putrede luate din piaţă la sfârşitul pieţei. De câteva ori s-a adus şi carne: 150 kg. pentru mai mult de 7.000 de oameni!

Norocul a fost că fabrica de pâine din Târgu-Mureş, printre proprietarii căreia unul era evreu, a livrat pâinea pentru ghetou, fapt care a ameliorat întrucâtva starea de înspăimântătoare mizerie a celor internaţi.

Bucătării unde să se poată face o mâncare caldă nu au existat la început şi fiecare familie îşi pregătea masa cum putea, pe propria ei socoteală. Numai după o săptămână, la disperatele intervenţii ale Sfatului Evreiesc, autoritatea municipală a admis în fine ca evreii să-şi aducă în ghetou 8 vane de baie, în care să poată pregăti mâncare caldă. Cu aceasta însă dificultăţile nu erau nici pe departe rezolvate, căci lipseau lemnele de foc. Cu mare greutate căpătau evreii învoire să-şi aducă de la casele lor din oraş lemne pentru foc.

Se înţelege că, în astfel de condiţii de trai, foarte mulţi oameni se îmbolnăveau. Pentru bolnavii grav se improvizează un spital la sinagoga din strada Knöpfler, dar cei mai mulţi nu încăpeau acolo şi trebuiau să rămână în ghetou. Medicul creştin, în supravegherea căruia fuseseră dat ghetoul, era dr. Horváth Adam, care se arătase foarte dezinteresat, nefăcând nici o stăruinţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor din ghetou. Trimitea acolo pentru vizite pe dr. Talos Matei, care arăta aceiaşi lipsă de interes. Totul rămânea astfel pe seama medicilor evrei să se zbată cum puteau şi să îngrijească bolnavii cu colaborarea farmaciştilor evrei care dădeau medicamente din farmaciile lor.

 

ééé

 

Dar dacă mizeria fizică şi morală s-ar fi redus numai la lipsurile descrise mai sus – oricât de greu simţite – ea ar fi fost relativ lesne de suportat, datorită tăriei şi călirii pe care oamenii o capătă în mijlocul nenorocirii.

Însă autoritatea fascistă maghiară urmărea să pună stăpânire pe bunurile evreilor şi, în acest scop, a făcut totul să ajungă la ele. Astfel, a fost adusă în ghetou o echipă de jandarmi de urmărire (csendőrnyomozó), care făcea cercetări pentru aflarea valorilor şi bijuteriilor ascunse de evrei. Echipa aceasta avea comandanţi pe acuzaţii căpitan Konya, căpitan Pinter şi plutonier-major Sallos Francisc. Din ordinul acestora, jandarmii băteau groaznic pe evrei în cursul cercetărilor pentru aflarea valorilor şi chinuiau fără deosebire pe bărbaţi, femei şi copii.

Într-o casă cu 4-5 camere din curtea fabricii, unde funcţiona comandamentul ghetoului, aceşti jandarmi aveau 2 camere, zise de tortură. Zeci de evrei treceau în fiecare zi pe acolo, fiind legaţi (gúzsbakötés)* şi bătuţi sălbatic la tălpile picioarelor şi pe tot trupul, zbieretele şi vaietele victimelor se auzeau până departe, afară, îngrozind pe ceilalţi şi mărind la nesfârşit starea de mizerie morală a tuturora. Puţini au scăpat nebătuţi din cele câteva mii de oameni strânşi în fabrică. Martorul Réti Gheorghe declară următoarele:

“Am fost şi eu printre evreii duşi în ghetou şi am fost crunt bătut de 7 ori de agenţi kémelhárí (contraspionaj – nn) sau ai jandarmeriei de urmărire, pentru a spune unde am ascuns averea. Cunosc numai numele lui Sallos, care era un om brunet, de statură mijlocie, slab, cam de 45 ani. Acesta m-a bătut rău la tălpi, mâini şi trup cu bastonul de cauciuc. El m-a bătut de 2 ori. Doi tovarăşi ai lui, pe care nu ştiu cum îi cheama, m-au bătut până când am leşinat, legându-mă “gúzsbakötés”. Toţi aceşti bătăuşi m-au bătut şi la testicule.”

În ce priveşte bătăile facem trimitere şi la depoziţiile martorilor: Gardos Aladar, Adler Iosif, Kohn Acaţiu, Rosenfeld Rozica, Rosman Ernest, dr. Harap Adalbert, Landau Aranka şi Krausz Martin.

Odată cu cercetările făcute pentru descoperirea valorilor ascunse, au fost strânse de la evrei toate blănurile, ceasurile şi stilourile, iar până la urmă şi toate verighetele (5,500 kg. aur), evreii fiind siliţi să semneze procese verbale prin care atestau că de bună voie şi din proprie iniţiativă au oferit aceste bijuterii (vezi depoziţia martorului Gardos Aladar).

Menţionăm că, în timpul cercetărilor, anchetatorii s-au slujit de informaţiunile acuzatului Lax Iosif, bijutier evreu, care cunoştea pe toţi evreii bogaţi şi dădea relaţiuni jandarmilor. În timpul bătăilor, acest acuzat stătea împreună cu jandarmii în camera vecină şi cine dintre evrei îi dădea sume de bani mari, îl salva de la schingiuire. Faptele acestea sunt bine dovedite cu depoziţiile martorilor Gáll Ştefan, Steier Blanca, Krausz Martin şi Krausz Gavril.

 

ééé

 

Întrucât clădirile şi spaţiile virane de la fabrica de cărămizi erau, chiar şi după aprecierea acuzaţilor, neîncăpătoare, pe la data de 10 mai 1944 au hotărât să facă o descongestionarea, trimiţând circa 1.300 de evrei în târgul de vite al oraşului (în special familiile cu copii). Aceeaşi pază, acelaşi tratament, aceleaşi lipsuri şi aceleaşi maltratări au fost şi în această anexă a ghetoului. Cazarea era făcută sub nişte şoproane fără pereţi laterali şi fără aşternuturi. Singura deosebire era că, la târgul de vite, nu sufereau oamenii de lipsa apei.

 

ééé

 

Am arătat mai sus că atunci când s-a făcut ridicarea evreilor, au fost strânşi în ghetou chiar şi cei exceptaţi de rigoarea măsurilor rasiale. Aceştia au putut înainta cereri înaintea unei comisii, numită comisia de triere pentru exceptaţi. Comisia aceasta a funcţionat tot timpul ghetoului, fiind alcătuită chiar de Endre László în conferinţa administrativă de la Târgu-Mureş, din următoarele persoane: subprefectul Márton Sigismund, primarul Májay Francisc, maiorul german Schröder, chestorul Bedö Géza şi un locotenent-colonel de jandarmi, anume Bocskor Loránd. Ultimul însă a trebuit să plece la Budapesta şi, în locul său, a venit colonelul Zalántay Ioan, comandantul legiunii de jandarmi. (Vezi interogatoriul acuzatului Májay Francisc).

Martorul Gardos Aladar declară:

“S-au înaintat la această comisie peste 1.000 cereri, dar n-au fost luate în consideraţie decât câteva; cazuri în care era imposibil de motivat o respingere.”

Acuzatul Májay recunoaşte la interogatoriu acestă situaţie. După ce el arată că această comisie de triere trebuia să admită sau să respingă cererile după “criteriul celei mai mari adversităţi în apreciere”, el a declarat:

“Menţionez că în faţa comisiunii de triere au venit circa 1.500 de cereri pentru exceptări. Dintre acestea nu au fost admise, după cât îmi aduc aminte, decât vreo 47. În plus s-au mai admis cererile a vreo 20 sau mai mult de secui care, întâmplător, aveau religia mozaică, dar a căror origine etnică era fără îndoială maghiară.”

În altă parte a interogatoriului său, acuzatul Májay face următoarele precizări:

“Menţionez că referentul cauzelor evreieşti de la primărie, dr. Hennel Francisc, prezenta referatele sale direct comisiei de triere şi nu le aducea niciodată la mine, în prealabil. Astfel eu nu exercitam vreun control asupra referatelor sale... etc.”

“La comisia de triere, eu şi cu subprefectul Márton eram de obicei pentru admiterea cererilor de exceptare. În cazurile când fie colonelul Bocskor, fie chestorul Bedő era de partea nostră, obţineam majoritatea şi cererea se admitea.”

Pentru ca mai departe, acuzatul să revină asupra acestei afirmaţiuni şi să recunoască adevărul:

“Nu s-a intâmplat niciodată ca comisia de triere să treacă peste împrejurările nefavorabile şi să admită cererea. În felul acesta, comisia de triere nu era decât un automatism care hotăra în sensul arătărilor referenţilor (ai primăriei şi ai prefecturii) fără a-şi manifesta nici autoritatea proprie şi nici vreun simţ personal de umanitarism.”

Vom expune mai jos, cu titlul de exemplificare, câteve cazuri de cereri respinse:

Locuitorul evreu, Maximilian Elekes, era exceptat, cu toată familia sa, în calitate de invalid de război. Totuşi, fiica lui fusese dusă în ghetou. Numitul a făcut cerere, la comisia de triere, explicând situaţia. Această cerere, deşi justă şi legală, a fost respinsă. (Vezi declaraţia lui Maximilian Elekes şi actul prin care se comunică respingerea, la dosar).

Medicul dr. Kovács Ladislau, născut din tată creştin şi mamă evreică, a încercat să-şi salveze mama din ghetou. Existând un ordin în sensul că aparţinătorii cei mai apropiaţi ai mobilizaţilor la munca obştească* sunt scutiţi de lagăr – şi cum medicul Kovács era mobilizat la munca obştească a înaintat în acest sens o cerere primarului, având şi un referat favorabil din partea medicului şef al judeţului, dr. Horváth Adam. Peste două zile a căpătat adresa de răspuns, aflată la dosar, prin care acuzatul Májay îi comunica că mama nu se poate considera ca cea mai apropiată aparţinătoare, ci numai nevasta şi copii. (vezi la dosar şi depoziţia lui dr. Kovács Ladislau).

Locuitorul Mihály Alexandru, căsătorit cu o femeie evreică, cu care avea şi doi copii, unul numai de câteva săptămâni, a voit să-şi salveze soţia, care era dusă în ghetou. Susnumitul, în uniformă de soldat maghiar, căci venise într-o permisie de la unitate, s-a prezentat în faţa comisiei de triere şi a cerut ca mama copilului său, de abia câteva săptămâni, să fie lăsată liberă. Totuşi, cererea i-a fost respinsă, deşi comisia ar fi avut puterea s-o admită, dacă cei care o compuneau ar fi avut simţăminte omeneşti.

Cazuri ca cele expuse mai sus au fost numeroase. Acuzatul Májay însă declară că nu-şi aduce aminte de fiecare în parte.

În ce priveşte pe colonelul Zalántay, adăugăm că a luat parte şi la şedinţele comisiei de triere din ghetoul Reghin, unde s-a arătat acelaşi zelos executor al dispoziţiunilor lui Endre László. (Vezi interogatoriul acuzatului dr. Schmied Emeric).

În sfârşit, pentru a ilustra odată mai mult vrednicia fasciştilor din Târgu-Mureş, arătăm că un singur copil evreu a putut fi salvat, fiind ascuns cu multă grijă de martorul Gheorghe Gherman.

Dintre acuzaţii din Târgu-Mureş, singur Májay Francisc a putut fi arestat şi interogat. El recunoaşte întreaga stare de fapt expusă mai sus, formulându-şi apărarea în sensul că nu se putea opune ordinelor lui Endre László. Apărarea aceasta nu poate fi luată în consideraţie, pentru că nimeni nu poate fi silit să rămână într-o demnitate şi să săvârşească fapte pentru care nu doreşte să-şi asume răspunderea.

Adăugăm că Májay Francisc s-a retras odată cu trupele fasciste şi, în timpul chiar al regimului Szálasi, a îndeplinit funcţiunea înaltă de comisar guvernamental la Budapesta.

 

ééé

 

Evreii din oraşul şi judeţul Odorhei au fost duşi – după cum am arătat mai sus – în ghetoul Târgu-Mureş.

Acuzaţii Gálfi Dezideriu, prefect al judeţului Odorhei, dr. Bonda Ştefan, subprefect, dr. Filo Francisc, primarul oraşului Odorhei, dr. Zsigmond Ioan, şeful poliţiei şi locotenent-colonel Kiss Vasile, comandantul legiunii de jandarmi Odorhei au luat parte la conferinţa administrativă a lui Endre László şi apoi au executat, în cuprinsul oraşului şi judeţului Odorhei, măsurile criminale ale acestuia, fără nici o rezervă.

Deşi ordonanţa guvernamentală excepta pe evreii care nu erau obligaţi să poarte semnul distinctiv, acuzaţii au ridicat pe toţi evreii, fără nici o excepţie, trimiţându-i în ghetoul din Târgu-Mureş.

(Vezi declaraţia martorului Schwechter Eugen).

 

 

 

G H E T O U L   R E G H I N

 

În urma unei telegrame primite de la Budapesta, primarul oraşului Reghin, anume acuzatul dr. Schmiedt Emeric, s-a dus la Nyíregyháza, unde, în ziua de 26 aprilie 1944 a participat la conferinţa administrativă a lui Endre László, în care s-au hotărât măsurile pentru ridicarea evreilor şi strângerea lor în ghetouri. Mai erau prezenţi şi alţi fruntaşi din secuime, căci toţi primiseră telegrame. Numai după expedierea telegramelor, Endre László se hotărâse să meargă personal în secuime, dar telegramele de contramandare sosiseră în unele părţi cu întârziere, cum de pildă şi în oraşul Reghin.

Participanţii din regiunea secuiască au plecat odată cu Endre László la Târgu-Mureş, luând parte şi la conferinţa ţinută aici, în ziua de 28 aprilie 1944, pe care am expus-o mai sus. Din Reghin mai veniseră la această conferinţă, în afară de primarul Schmiedt – care ajunsese după ce conferinţa începuse – şi maiorul Komáromy Ladislau, comandantul administraţiei militare a plăşii Reghin, Dudás Ioan, şeful poliţiei, locotenent Szentpáli G. Kálmán, comandantul sectorului de jandarmi Reghin şi primpretorii plăşilor Reghinul de Jos şi de Sus.

Iată cum s-a făcut alegerea locului pentru ghetou:

“Când eu – declară acuzatul dr. Schmiedt – am plecat din Târgu-Mureş spre Reghin, la sfârşitul conferinţei am mers cu maşina împreună cu Pataki (un primpretor) şi cu Dudás şi am aflat de le aceştia că la Târgu-Mureş s-a hotărât ca ghetoul (lagărul) evreilor să fie în fabrica de cărămizi. Pentru Reghin nu se hotărâse în mod precis unde să se facă instalarea lagărului, dar maiorul Komaromy primise însărcinarea specială din partea prefectulului Joos Andor, care a fost şi el prezent la conferinţă, să mă substituiască în ceea ce priveşte alegerea locului pentru ghetou, ajutându-mă pe mine care eram bolnav.”

“Sâmbătă, 20 aprilie 1944, am umblat împreună cu maiorul Komaromy şi cu şeful de poliţie Dudás, pentru a căuta locul potrivit ghetoului. Am fost întâi la fabrica de cherestea şi am constatat că acolo nu era loc. Am mers apoi pe strada Avram Iancu, unde erau multe locuinţe evreieşti. Eu am fost de părere că ar fi bine să se înfiinţeze acolo ghetoul, dar maiorul Komaromy a făcut obiecţiunea că acolo nu pot fi supravegheaţi. În cele din urmă ne-am dus la fabrica de cărămidă – rectific, eu nu am fost acolo, ci numai ceilalţi – şi aceasta a fost găsită bună de Komaromy şi de Dudás, pentru lagăr.”

“Declar în faţa acuzatorului public că n-am făcut obiecţiuni maiorului Komaromy pentru alegera fabricii de cărămidă, deoarece nu era loc în altă parte.”

Astfel, în dimineaţa zilei de 3 mai 1944 au fost strânşi toţi evreii din oraşul Reghin, peste 1.400 de suflete, în această fabrică.

Echipele alcătuite din poliţişti şi tineri civili, în cea mai mare parte membri ai partidului fascist nyilaskeresztes şi instruite de acuzaţii maior Komaromy şi şeful poliţiei Dudás, au făcut operaţiunea de ridicare cu grabă şi brutalitate, nelăsând pe evrei să-şi ia nici măcar cantităţile de bagaje şi alimente permise de instrucţiunile lui Endre László. Dar în privinţa alimentelor, foarte mulţi evrei nu au putut lua rezervele prescrise nici din motivul că alimentele erau raţionalizate şi majoriteta oamenilor nu posedau cantităţi de alimente care să fie suficiente pe 14 zile şi nici nu le puteau căpăta (procura – nn), după cum arăta şi acuzatul dr. Schmiedt la interogatoriu.

Contrar dispoziţiunilor ordonanţei guvernamentale, au fost ridicaţi şi aici – ca de altfel pretutindeni – toţi evreii exceptaţi.

Peste câteva zile au fost aduşi în ghetou evreii din provincie, adică din partea de răsărit a judeţului Mureş şi din partea de miază-noapte a judeţului Ciuc, ajungând astfel să fie circa 4.000 de oameni internaţi.

Cu ocazia strângerii evreilor în ghetoul Reghin a luat parte la ridicare şi acuzatul Kugler Gheorghe, unul dintre organizatorii partidului nyilaskeresztes. Printre altele, numitul s-a erijat şi în comandant al ghetoului, unde - cu toate că nu avea nici o calitate - s-a ocupat cu percheziţionarea evreilor, ridicarea valorilor şi menţinerea disciplinei. Cu această ocazie, Kugler a jefuit de bijuterii şi bani şi a maltratat numeroşi evrei, exercitând o astfel de teroare încât, la început, toată lumea credea că el este adevăratul comandant al ghetoului. Toate acestea rezultă pe deplin din declaraţiile martorilor: Káműves Katalina, Kieselstein Samoil, Herscovits Adalbert, Heizler Iosif, Leopold Maximilian, Smolka Iosif, Szalicky Raymond Francisc, Balázs Ioan, Fogel Izsak, Császár Iosif, Blotz Victor, Cristea Mihail şi Pop Viorel.

Aceeaşi stare de cumplită mizerie, pe care am descris-o la ghetoul Târgu-Mureş, exista şi la ghetoul Reghin. Însuşi acuzatul dr. Schmiedt Emeric declară:

“Ştiu că fabrica de cărămizi era în ruină... Nu m-am dus acolo niciodată, căci nu puteam suferi să văd un tablou îngrozitor pe care mi-l imaginam...”

Pe lângă vinovăţia primarului dr. Schmidt Emeric, care răspunde pentru situaţia de mizerie în care erau ţinuţi evreii în ghetou, relevăm şi răspunderea consilierului orăşănesc Csordacsics Egon, care fusese însărcinat de dr. Schmiedt să fie referentul cauzelor evreieşti. În realitate el a lucrat chiar pe teren fiind unul din organizatorii ghetoului, iar după deportarea evreilor a fost curatorul averilor evreieşti. În urma ordinului său a fost dus în ghetou şi martorul Rosenberg Moise, care era invalid de război 100% şi deci exceptat fără nici o discuţie. După 24 de ore, însuşi comandamentul lagărului l-a lăsat liber fără nici un fel de formalitate. (vezi depoziţia martorului Rosenberg Moise).

Pentru conducera ghetoului ajunseseră în cumplită ceartă şi duşmănie doi dintre acuzaţi: maiorul Komaromy Ladislau şi şeful poliţiei Dudás Ioan. Cităm din interogatoriul acuzatului dr. Schmidt.

“În ce priveşte comandantul lagărului, la conferinţa cu Endre se hotărâse că va fi şeful poliţiei, în cazul de faţă, Dudás Ioan. Cu toate acestea, în prima săptămână de funcţionare a lagărului, maiorul Komaromy s-a instalat el, cu forţa, drept comandant al lagărului şi nu a permis lui Dudás să se amestece. Dar Dudás a făcut un denunţ contra lui Komaromy şi astfel, Ministerul de Interne l-a pus în drepturile sale de comandant.”

Evreii erau cazaţi în clădirea ruinată a fabricii şi pe sub şoproanele fără pereţi laterali. O mică parte din ei fuseseră introduşi în câteva clădiri de locuit aflate în capătul oraşului.

La început nu au fost deloc closete, săpându-se numai ulterior, de evrei, şanţuri în curtea lagărului.

Apa, deasemenea lipsea. Se aducea cu maşina pompierilor, dar în cantitate insuficientă, astfel că evreii consumau în mare măsură apă nepotabilă dintr-o baltă.

În ce priveşte hrana, numai după câteva zile primăria a fost nevoită să alimenteze ghetoul, dar a făcut-o în mod neîndestulător şi mizerabil din punct de vedere al calităţii. Adesea evreii nu primeau decât 100 grame de pâine şi o supă de cartofi pe zi.

Nehrăniţi, dezbrăcaţi, stând în curent şi ploaie, foarte mulţi dintre evrei şi în special copiii se îmbolnăveau, iar cei câţiva medici evrei se luptau din greu să-i ajute, să capete (procure – nn) medicamente, să dezinfecteze hainele şi să salveze viaţa acestor nenorociţi.

Pe lângă depoziţiile unei serii întregi de martori, dintre evreii care au pătimit în ghetou, există în dosar şi depoziţia medicului creştin dr. Belteki Alexandru, din care cităm:

“După primirea ordinului scris am vizitat ghetoul şi am văzut că evreii stăteau în condiţiuni foarte rele, parte în clădiri, parte afară, pe un timp ploios şi rece; nu aveau apă suficientă şi potabilă, nici closete, nici bucătării, nici alimente, nici lapte pentru copii, nici săpun pentru spălat şi nici alte lucruri din cele necesare.”

Cu alte cuvinte era complet adusă la îndeplinire şi aici porunca lui Endre László în sensul că “nu e vorba de un sanatoriu”.

Dar capitolul cel mai oribil din  tot asamblul neomeniilor săvârşite contra evreilor este cel al maltratărilor.

 Echipe speciale de poliţişti au fost trimişi să facă cercetări prentru a descoperi bijuteriile şi valorile ascunse de evrei. În afară de percheziţiile corporale, care la femei se făcea şi în vagin, toţi evreii – dar în special cei mai bogaţi – au fost cumplit bătuţi într-o pivniţă în scopul de a mărturisi unde şi-au ascuns averile.

Cităm din declaraţia martorului Szmuk Alexandru:

“Înterogatoriul era luat în pivniţa unei case şi în birou. Cei care nu voiau să recunoască sau nu aveau ce să recunoască, erau bătuţi în felul următor: Tuturora li se ordona să-şi scoată ghetele din picioare, după aceasta li se  băgau în gură ciorapii ca să nu poată striga, îi culcau pe burtă, le legau mâinile şi picioarele împreună, în aşa fel ca tălpile picioarelor erau în sus, iar după aceasta cu bâta de gumă erau bătuţi la tălpile picioarelor. Cei bătuţi erau apoi alungaţi afară şi acolo trebuiau să joace. Conducătorul şi principalul bătăuş al acestei echipe era Bányai Pavel.”

“La fel erau  bătute şi femeile şi fetele. Două fete din Reghin au înnebunit din cauza bătăilor. Pe o bătrână cu numele Bercovici au bătut-o aşa de tare că tot corpul îi era vânăt. Moscovics Mendel de la Gheorghieni a fost aşa rău bătut încât timp de 3 săptămâni a urinat numai cu sânge. Acesta a fost bătut de Ferenczi Béla.”

Martora Irina Szmuk declară:

“Am fost  transportaţi la Reghin, fiind internaţi în ghetou. De la orele 6 seara a început percheziţia la bagaje şi corporală, separând bărbaţii de femei şi de copii, astfel că nu mai ştiau unul de altul şi cum percheziţia a durat mult după miezul nopţii, noaptea am stat în câmp liber, în ploaie până la orele 4 când, însfârşit, percheziţionarea s-a terminat.”

“În timpul cât am stat la Reghin, o echipă de detectivi, pe baza informaţiilor pe care le-au primit de la autorităţile din Gheorghieni, au început maltratarea evreilor, introducându-i într-o cameră de schingiuire pe rând, pentru a-i obliga să spună persoanele şi locurile unde şi-au ascuns valorile. Astfele pe Moskovics Mandel l-au bătut îngrozitor, încât a început a scuipa şi a urina sânge. Pe soţia lui Berkovics Jakab au bătut-o într-un mod atât de grav în trei rânduri, încât a murit în ghetou, unde a şi fost înmormântată, iar pe o fată din Reghin au maltratat-o şi chinuit-o atât de grav de nenumărate ori, încât a înnebunit şi din cauza urletelor ei pe care nu le mai puteau suporta nici măcar schingiuitorii, au scos-o afară din ghetou.”

Din depoziţiile martorilor Szmuk Alexandru, Lupu Zsiga, Diamantstein Maximilian, dr. Weiss Mendel, Mark Coloman şi Grün Albert, au putut fi identificaţi următorii schingiuitori: plutonier-major Bánkay Pavel, plutonier-major Biró Balázs şi plutonier Fehér Andrei şi Gösi Ştefan, precum şi detectivul din poliţia Gheorghieni, Ferenczi Béla. Despre ultimul ne vom ocupa în continuare mai jos.

Cu ocazia percheziţiilor vaginale făcute de moaşe, femeile au avut de suferit foarte mult. O moaşă cu numele Lovas Irina a făcut percheziţii până şi tinerilor fete, dezvirginându-le. Percheziţiile acestea le executa cu mâna murdară, izbutind astfel să infecteze o serie întreagă de femei. Aceasta în afară de insultele proferate cu cinism şi de loviturile aplicate. (Vezi depoziţiile martorilor: soţia lui Neumann Vasile, Mendelovics Elena, Rosenbaun Magda, Lichtenberg Frieda, Hunger Ilona şi Laxner Maria).

Acuzatul dr. Schmidt Emeric ştia despre toate acestea, după cum singur recunoaşte:

“Despre bătăile în lagăr am auzit că le făceau jandarmii de urmărire. Am primit plângere în această privinţă şi am intervenit să nu mai fie bătuţi. Maltratările se făceau cu ocazia cercetărilor pentru aflarea bijuteriilor. S-au făcut şi cercetări vaginale, prin moaşe. Eu am dat ordin prin Csordacsics acestor femei să se poarte omenos. Am dat acest ordin pentru că se mai făcuseră percheziţii vaginale anterior şi auzisem că am [s-a] procedat brutal.”

 

ééé

 

Comisiunea de triere a exceptaţilor pentru ghetoul Reghin era compusă din primarul dr. Schmidt Emeric, şeful poliţiei Dudás Ioan şi comandantul sectorului de jandarmi Szentpáli G. Kálmán.

Acuzatul dr. Schmiedt Emeric declară:

“Deşi comisia era compusă, conform ordinului lui Endre, din primar, şeful poliţiei şi comandantul jandarmilor, totuşi Komaromy, care era un veritabil terorist al autorităţilor, cu forţa s-a instalat membru în comisie intervenind şi el şi uzând de autoritate pentru a influenţa comisia. Însă, după ce Komáromy, în urma denunţurilor noastre, a fost mutat din localitate, comisia a putut lucra în deplină libertate. După cum ştiu, după plecarea lui Komáromy, comisia a revizuit hotărârile luate anterior în cauzele evreilor exceptaţi care [cărora], din cauza lui, li se dăduseră pe nedrept hotărâri {de} respingerea cererilor.”

Cu toată reviziunea făcută, o parte mare din exceptaţi au rămas mai departe în ghetou. Cităm un singur caz dintr-o serie întreagă, cu titlul numai de exemplu:

Locuitorul Szmuk Alexandru era exceptat ca invalid de război 75% şi a făcut cerere la comisia de triere. Cererea i-a fost respinsă, astfel că a fost transportat cu trenul în lagărele din Germania. Dar la gara Kosice, unde evreii au fost predaţi germanilor, numitul Szmuk a ieşit la raportul comandantului german şi a prezentat actele sale în baza cărora {se} stabilise exceptarea. Comandantul german, după ce a discutat şi cu ofiţerii de legătură maghiari, l-a lăsat liber împreună cu familia sa, astfel că numitul s-a putut întoarce acasă.  

 

ééé

 

După cum am arătat mai sus, la Reghin au mai fost aduşi evreii din partea de răsărit a judeţului Mureş şi din nordul judeţului Ciuc.

În această regiune se află şi oraşul Georghieni al cărui primar, acuzatul dr. Toth Matei, a luat parte la conferinţa lui Endre László, acceptând în totul măsurile luate de el. Executarea ridicării evreilor a făcut-o prin subşeful poliţiei, anume acuzatul dr. Polonkai Géza, întrucât şeful poliţiei, Örmény, s-a ferit să ia parte la aceste crime monstruoase. Evreii din acest oraş au fost adunaţi în localul unei şcoli primare, unde au fost ţinuţi timp de opt zile, aproape fără nici un fel de alimente. După care au fost transportaţi la Reghin. Au fost ridicaţi toţi exceptaţii, implicit copiii. Printre exceptaţii ridicaţi este şi Szmuk Alexandru, despre care ne vom ocupa mai jos. Deasemeni, Kondor Eugen, om de 70 ani, trecut cu mult înainte la creştinism, care a fost ridicat din spital şi dus pe targă şi care apoi a primit împărtăşanie potrivit regulilor creştine, de la preotul László Ignaţie, chiar în localul unde evreii erau internaţi. (vezi depoziţia martorei Szmuk Irina).

Sub directivele acuzatului dr. Polonkai s-au făcut ridicările, percheziţiile la bagaje şi corporale, precum şi percheziţiile vaginale la femei.

 

Acuzatul a oprit populaţia creştină să introducă în localul şcolii, unde au fost adunaţi evreii, alimente şi lapte pentru copii, strigând la oameni că “jidanii nu merită nici o milă şi că au mâncat destul”. Iar în ziua când evreii au fost transportaţi spre Reghin acuzatul, în culmea fericirii, spunea în auzul tuturor:

“Acum am terminat cea mai mare operă a vieţii mele şi acum pot să şi mor.” (vezi depoziţia martorului dr. Herman Ladislau).

În aceeaşi poliţie a oraşului Gheorghieni mai exista un detectiv care a avut o parte însemnată în chinuirea evreilor, anume acuzatul Ferenczi Béla. Acesta a fost trimis în ghetoul din Reghin, pentru a colabora cu echipa de poliţişti de acolo la cercetările pentru aflarea bijuteriilor ascunse. Cu această ocazie, numitul a participat la maltratările barbare aplicate evreilor. În special, el a bătut pe evreii din Gheorghieni.

(Vezi depoziţiile martorilor: Szmuk Irina, Szmuk Alexandru, Lupu Zsiga şi Winstein Francisc).

 

ééé

 

Cu ocazia ridicării evreilor din Topliţa au fost ridicate şi familia lui Mármor Elise, care era exceptat în calitate de invalid 75% din primul război mondial. Fiul său, martorul Mármor Gidali a prezentat toate actele pentru exceptare acuzatului Szabó Kálmán, primpretorul plăşii Reghin, împreună cu o scrisoare de intervenţie scrisă de către un cumnat al acuzatului. Acuzatul însă   s-a supărat foarte tare, a rupt scrisoarea şi a strigat martorului că pentru jidani nu primeşte protecţie şi că de invalizi n-are nevoie. A reţinut actele, fără a le înainta comisiei de triere a lagărului, cum era datoria sa, iar familia lui Mármor a fost dusă în deportare de unde nu s-a mai întors decât un singur supravieţuitor.

 

ééé

 

Menţionăm că tot în ghetoul Reghin au fost aduşi şi evreii care fuseseră strânşi mai întâi în ghetoul Sfântu Gheorghe. Dar despre acestea ne ocupăm în capitolul următor.

 

 

 

GHETOUL SFÂNTU GHEORGHE

 

La conferinţa lui Endre László au participat şi conducătorii judeţului Trei Scaune şi oraşului Sfântu Gheorghe, anume, acuzaţii dr. Szentivány Gavril, prefectul judeţului, dr. Barabás Andrei, subprefectul judeţului, dr. Virányi Andrei, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, dr. Vincze Ştefan, şeful poliţiei Sfântu Gheorghe şi locotenent-colonel Balla, comandantul legiunii de jandarmi Trei Scaune. Toţi aceştia au primit fără nici o rezervă să execute poruncile lui Endre László.

Ridicarea evreilor s-a făcut însă într-un mod oarecum diferit de restul regiunii. În seara zilei de 2 mai 1944, poliţia a trimis citaţii tuturor locuitorilor evrei din oraşul Sfântu Gheorghe cu menţiunea ca a doua zi dimineaţă, la ora 6, să se prezinte la poliţie cu toţi membrii de familie şi cu actele doveditoare ale cetăţeniei maghiare. În dimineaţa zilei de 3 mai, locuitorii evrei s-au prezentat şi au fost reţinuţi la poliţie. După aceasta, câte un membru din fiecare familie a fost trimis acasă, însoţit de gardieni spre a lua hrană şi îmbrăcăminte. Iar după două zile, toţi evreii au fost transportaţi într-un edificiu neterminat din marginea oraşului Sfântu Gheorghe, unde fusese fixat locul ghetoului.

Ridicarea evreilor din judeţ s-a făcut concomitent şi în zilele următoare toţi au fost aduşi la Sfântu Gheorghe şi înghesuiţi în acelaşi edificiu.

Tot aici au mai fost aduşi evreii ridicaţi din oraşul Miercurea Ciuc şi din partea de miazăzi a judeţului Ciuc.

În total au fost strânşi în imobilul-lagăr din Sfântu Gheorghe 700 de oameni.

Acest edificiu era în construcţie, podul primului etaj nefiind alcătuit decât din scânduri. Atât în acest pod, cât şi dedesubt, la parter au fost îngrămădiţi evreii şi puşi sub paza jandarmilor. Acelaşi tratament rău pe care l-am văzut la descrierea ghetourilor din Târgu-Mureş şi Reghin a fost aplicat şi evreilor din Sfântu Gheorghe. Lipsa de hrană, lipsa de apă, lipsa de îmbrăcăminte şi, în general, toate lipsurile văzute la celelalte ghetouri au fost simţite şi aici. La fel au fost numeroşi bolnavi, trataţi cu mare greutate de către medicii evrei, fără să aibă la îndemână nici dispensare şi nici medicamente suficiente.

S-au făcut numeroase percheziţii corporale şi vaginale pentru aflarea tuturor valorilor şi bijuteriilor ascunse de evrei.

Comandantul ghetoului a fost un sublocotenent german SS, al cărui nume nu a putut fi identificat, care era ajutat de subofiţeri germani şi maghiari. Subofiţerii au făcut cercetări pentru aflarea valorilor şi cu această ocazie au maltratat zeci de evrei.

 

ééé

 

După cum am arătat mai sus au fost aduşi tot aici şi evreii din o parte a judeţului Ciuc şi din oraşul Miercurea Ciuc, inclusiv cei exceptaţi.

Organele responsabile pentru aceasta sunt: vitéz Gaáli Ernest, prefect al judeţului Ciuc, în timpul guvernului Sztójay, dr. Abraham Iosif, subprefect al judeţulul Ciuc, Szász Gerő, primarul oraşului Miercurea Ciuc, Farki Pavel, şeful poliţiei din oraşul Miercurea Ciuc şi locotenent-colonel Loor Teodor, comandantul legiunii de jandarmi Ciuc.

Toţi aceşti acuzaţi au luat parte la conferinţa lui Endre László şi au acceptat fără nici o obiecţiune toate măsurile criminale ale acestuia, executându-le întocmai.

 

ééé

 

Peste o săptămână, toţi evreii adunaţi în Sfântu Gheorghe au fost transportaţi în ghetoul din oraşul Reghin. Transportul s-a făcut cu trenul de marfă, în condiţiuni neomeneşti, fiind înghesuiţi câte 70 de oameni în câte un vagon. Au fost ridicaţi şi duşi chiar şi acei care erau bolnavi netransportabili.

În ce priveşte pe acuzatul dr. Szentiványi Gavril, menţionăm în mod special că în timpul retragerii trupelor fasciste a fugit la Budapesta şi, sub regimul Szálasi, a ocupat înalta demnitate de comisar guvernamental.

 

 

 

DEPORTAREA

 

Într-o zi din a doua jumătate a lunii mai 1944, între 18-20 mai, a fost convocată la Cluj o altă conferinţă administrativă, la care au participat reprezentanţii administraţiei civile şi militare din regiunea Clujului, cuprinzând Clujul, Dejul şi Bistriţa precum şi regiunea secuiască, cuprinzând Târgu-Mureş şi Reghin.

Din interogatoriile acuzaţiilor dr. Májay Francisc şi dr. Schmidt Emeric, care au fost prezenţi la conferinţă, rezultă că Endre László a fost substituit de un locotenent-colonel Ferenczi Ladislau*, care a indicat măsurile de luat în vederea transportului (deportării - nn) evreilor în Germania (Polonia - nn). Acesta a dat instrucţiuni primarilor să pregătească lanţuri de câte 30 cm. pentru închiderea vagoanelor, câte două găleţi de fiecare vagon servind una pentru apă şi alta pentru W.C. şi alimentele necesare pentru timpul transportului. Organele forţei publice, în special comandanţii de jandarmi au primit ordin în privinţa organizării pazei pe tot parcursul.

La sfârşitul lunii mai a avut loc (a început – nn) deportarea {evreilor din Ardealul de Nord}. Înainte de aceasta s-au făcut percheziţii amănunţite pentru ca nu cumva totuşi să mai rămână la vreun evreu bijuterii sau alte lucruri de valoare. Cu această ocazie li s-au luat şi ultimele haine pe care le aveau, în afară de îmbrăcămintea de pe corp.

Au fost puşi câte 70-80 într-un vagon, de-a valma bărbaţi femei şi copii, tineri şi bătrâni, sănătoşi şi bolnavi şi au fost trimişi în Germania prin punctul de frontieră Kosice.

Pe tot acest parcurs, jandarmii s-au purtat în mod neomenos, interzicând golirea găleţilor W.C., interzicând a lua apă sau a primi alimente.

Umiliţi, bătuţi şi jefuiţi de tot ce aveau, ei au fost trimişi de regimul fascist în lagărele de exterminare.

 

ééé

 

Ca încheiere redăm mai jos un pasaj semnificativ dintr-un citat publicat în ziarul “Székely Szó” nr. 100 din 4 mai 1944, inspirat de prefectul judeţului Mureş, acuzatul Joos Andrei – şi în care se spune ceva ce nu priveşte numai regiunea secuiască, dar întregul teritoriu maghiar de unde regimul fascist a deportat pe evrei:

“Ordonanţa Ministerului de Interne referitoare la strângerea evreilor în ghetou s-a executat aici cu o disciplină exemplară şi cu acel ton boieresc care a caracterizat totdeauna naţiunea maghiară. Cu o mână a sfărâmat pe inamic şi cu cealaltă mână s-a grăbit a veni în ajutorul inamicului căzut. Evreii evacuaţi au fost puşi în tabere şi s-a îngrijit [s-au luat măsuri] ca din punct de vedere sanitar şi alimentar să nu se poată face nici un fel de reclamaţie.”

 

 

 

G H E T O U L    S I G H E T

 

În 12 aprilie 1944, având loc conferinţa de la Munkács a subsecretarului de stat Endre László pentru înfiinţarea ghetourilor şi organizarea deportării evreilor din Rutenia Subcarpatică căreia {îi} aparţinea şi judeţul Maramureş, din partea judeţului Maramureş iau parte: subprefectul dr. Illiny Vasile, primarul oraşului Sighet, dr. Gyulafalvi Rednik Alexandru, şeful poliţiei  Sighet, dr. Tóth Ludovic, comandantul legiunii de jandarmi, colonelul Agy Zoltán şi colonelul Sárváry, comandantul Circumscripţiei IV Teritorială Jandarmi.

După întoarcerea de la conferinţă, în 15 aprilie 1944, încep pregătirile pentru strângerea evreilor în ghetou – subprefectul dr. Illiny Vasile, ajutat de pretori se ocupă de strângerea evreilor din judeţ, iar primarul dr. Gyulafalvi Rednik Alexandru din oraşul Sighet – în care scop convoacă o conferinţă la primărie, la care iau parte comandantul legiunii de jandarmi colonelul Agy Zoltán, şeful poliţiei dr. Tóth Ludovic, comandantul pompierilor Konya Ştefan, primnotarul oraşului Sighet, Hullmann Francisc şi le dă instrucţiuni verbale de modul cum vor proceda la strângerea evreilor în ghetou încredinţând-ul [însărcinându-l] pe Hullmann Francisc cu convocarea funcţionarilor de la primărie, iar pe dr. Tóth Ludovic, ajutat de Konya Ştefan şi colonelul Sárváry, cu dirijarea şi conducerea operaţiunilor pe teren.

În după amiaza zilei de 15 aprilie 1944, şeful poliţiei dr. Tóth Ludovic convoacă pe toţi funcţionarii de la primărie, poliţişti şi jandarmi la primăria oraşului unde, printr-o cuvântare, le aduce la cunoştinţă înfiinţarea ghetoului, alcătuind 20 de echipe compuse dintr-un comisar şef, doi poliţişti, doi jandarmi şi un funcţionar administrativ, le dă instrucţiuni cum se procedează la ridicarea evreilor specificând că întâi se vor ridica bunurile, apoi evreii şi le dă ordine să confişte toate obiectele de valoare: bijuterii, veselă preţioasă, blănuri, covoare, bani pe care să le depună la casierul oraşului Bethlen Edmund şi la dr. Nagy Ştefan, şeful contabilităţii. Totodată emite o ordonanţă prin batere de tobă, că evreii n-au voie a părăsi domiciliul de la orele 18 până la noi dispoziţiuni.

Comandant al ghetoului a fost numit şeful poliţiei, dr. Toth Ludovic.

Încă înainte de a proceda la ridicarea bunurilor de valoare, în 15 aprilie 1944 au fost arestaţi cca. 60 evrei intelectuali, bănuiţi {a fi} comunişti şi unii evrei bogaţi, pe care i-au închis în sinagoga evreiască, unde i-au percheziţionat, i-au supus maltratărilor, i-au silit să stea nemâncaţi zile de-a rândul şi să doarmă pe ciment şi i-au ameninţat cu împuşcarea.

După confiscarea bunurilor de valoare, care a durat 5-6 zile, concomitent s-a procedat la strângerea şi internarea evreilor în ghetou, ridicându-i din case într-un mod extrem de barbar, chiar pe bolnavii netransportabili, le-au percheziţionat casele şi le-au făcut pecheziţii corporale, ca nu cumva să fi ascuns bunuri de valoare nedeclarate şi nu le-a admis să ia cu ei decât 50 kg. bagaj, alimente şi haine.

După ce au format tristele convoaie pe străzi, i-au internat în ghetoul ce era fixat în 2 cartiere periferice ale oraşului, unde au fost supuşi unui tratament neomenos, vizând exterminarea: anume, au fost înghesuiţi câte 15-20 {de} persoane într-o cameră, pivniţi, poduri, şoproane şi apoi au împrejmuit ghetoul cu o reţea de sârmă, iar geamurile ferestrelor le-au văruit ca să nu poată vedea pe străzi.

(Martor: Palati Ştefan).

Au fost înfometaţi, interzicându-le să-şi consume chiar alimentele din gospodăriile lor, pe care le-au confiscat, refuzând toate cererile Sfatului Evreiesc prin care acestea cereau alimente şi materiale, iar economatul primăriei căruia îi revenea sarcina alimentării evreilor din ghetou nu s-a interesat de alimentare.

Martor: Kövi Vasile.

N-au avut milă nici de copiii sugaci, care nu puteau fi alimentaţi de mame, care în urma înfometării n-aveau lapte şi pentru alăptarea lor au cerut să li se dea lapte de la vacile evreilor, dar au fost refuzaţi.

Au fost ţinuţi într-o stare de promiscuitate, bărbaţii la un loc cu femeile, în condiţii insalubre, fără nici o posibilitate de îngrijiri igienice, din care cauză s-a iscat o epidemie de tifos exantematic. (Vezi raportul nr. 8932 din 3 mai 1944, prin care acuzatul, primarul dr. Gyulafalvi Rednik Alexandru raportează Ministerului de Interne un număr de 56 evrei bolnavi tifici).

Din cauza tratamentului neuman au murit mai mulţi copii sugaci şi mai mulţi bătrâni.

Pentru descoperirea lucrurilor ascunse la intrarea în ghetou, jandarmii, poliţiştii şi funcţionarii au jefuit pe evrei de toate lucrurile şi le-au făcut percheziţii corporale atât la bărbaţi cât şi la femei, dezbrăcându-i la piele, iar femeilor, chiar la fetiţe de 8 ani le-au făcut percheziţii vaginale şi la anus de către soldaţii jandarmi în prezenţa altor soldaţi într-un mod extrem de brutal.

Martori: Palati Ştefan, Perl Ion, Rosenberg Margareta, Mezei Terezia şi Davidovics Francisc.

Pentru a ilustra modul redăm următoarele depoziţii:

Martora Rosenberg Margareta zice:

“Pe femei le-au aşezat la perete dezbrăcându-le la piele şi sub ameninţarea împuşcării le făceau percheziţii în vagin şi la anus.”

Martora Perl Fani zice:

“Când m-am prezentat pentru percheziţie, doi jandarmi şi un poliţist ne-au invitat pe câte o persoană şi ne-au dezbrăcat complet, indiferent, bărbaţi sau femei. Când am ajuns la rând m-au dezbrăcat complet şi m-au dus în camera respectivă şi cum aveam o pereche de chiloţi pe mine, mi-au cerut să-i dau jos, apoi un jandarm în faţa celuilalt şi-a introdus degetele în vagin căutând dacă n-am ascuns aur.”

Pe evreii bănuiţi că şi-au ascuns bunuri i-au supus unor anchete de torturi oribile, conduse de şefii poliţiei Tóth Ludovic şi comisarul Fehér Fogolmázi maltratându-i într-un mod îngrozitor într-o cameră anume destinată, i-au bătut cu bastoanele şi funii ude peste tălpile picioarelor şi peste tot corpul, încât nu puteau sta pe picioare, nu puteau şedea şi nici nu puteau umbla, iar la unii le-au scos dinţii în timp ce le aplicau pumni peste faţă. (Aşa au fost bătuţi Mendelovits, Stern, Weiss Iosif, Holder şi alţii). 

Martor: Vasile Verner.

Pentru paza ghetoului, facerea percheziţiilor şi cercetărilor au fost aduşi 50 elevi jandarmi de la Şcoala de Jandarmi din Miskolc, comandaţi de colonelul Sárvári, care au maltratat şi torturat pe evrei, făcându-le toate lucrurile.

După internare în ghetou, bărbaţii şi femeile, tinerii au fost duşi în oraş pe la casele evreilor şi au fost siliţi să ajute la inventarierea bunurilor rămase în case, adică la jefuirea propriilor bunuri agonisite cu trudă, cu care ocazie au fost maltrataţi de jandarmi, iar fetele au fost siluite şi batjocorite de jandarmi.

(Martoră: Rosenbergh Margareta).

După inventarierea bunurilor, subprefectul, dr. Ilinyi Vasile, primarul, dr. Gyulafalvi Rednik Alexandru şi comandantul pompierilor au transportat bunurile de valoare la Muncacevo şi au primit instrucţiuni despre [pentru] deportarea evreilor.

În 15 mai 1944 s-a organizat (declanşat - nn) deportarea evreilor.

Înainte de deportare, jandarmii au intrat în locuinţe, au scos afară toate persoanele şi au cotrobăit toate casele, chemând persoanele în case, iar dacă găseau ceva lucruri i-au maltratat cu picioarele, palmele şi patul armei, apoi, după ce au format convoiul, i-au strâns în curtea sinagogii, unde li s-a făcut o nouă percheziţie corporală, iar femeilor şi percheziţii vaginale, dezbrăcându-i la piele şi le-au confiscat absolut tot ce aveau asupra lor, chiar şi actele pe care apoi le-au rupt.

După percheziţie, convoiul a fost condus la gară şi îmbarcat în tren, înghesuind câte 70 până la 90 de persoane în vagoane plumbuite, închise cu lacăte, peste capacitatea vagoanelor, fără mâncare, fără apă, silindu-i să-şi facă necesităţile în vagoane şi să călătorească în aceste condiţii până la Auschwitz timp de o săptămână pe o căldură înăbuşitoare. În cursul transportului, din cauza condiţiilor neumane, în care au fost învagonaţi, au murit câteva sute de evrei, iar cadavrele lor au rămas în vagoane. Ultimul transport de câteva mii a fost format numai din evreii bolnavi, care au fost duşi direct în camera de gazare şi exterminaţi în crematoriile de la Auschwitz.

Martori: Palati Florea, Palati Ştefan, Davidovits Francisc, Verner Vasile şi Rosenberg Margareta.

Dintre persoanele care au contribuit la înfiinţarea ghetoului din Sighet, au supus pe evrei unui tratament neomenos, vizând deportarea şi exterminarea, sunt [fac parte]:

Acuzatul dr. ILINY VASILE, subprefect al judeţului Maramureş, În aprilie 1944 ia parte la conferinţa de la Munkács convocată de subsecretarul de stat la interne, Endre László, pentru înfiinţarea ghetourilor şi deportarea evreilor din Rutenia Subcarpatică.

După înapoierea de la conferinţă, în 12 aprilie 1944, personal, mergând la faţa locului, şi prin subalternii săi administrativi, cărora le dă ordine verbale şi scrise – pretorii în plăşi şi primarii în oraşele din judeţ – ordonă (dispune - nn) strângerea tuturor evreilor din judeţ în ghetourile din Sighet, Dragomireşti, Ocna-Şugatag şi Vişeul de Sus, chiar şi a celor exceptaţi de la măsurile rasiale prin ordonanţa nr. 1240 din 29 martie 1944 şi ordonanţa nr. 1610 din 23 aprilie 1944, a invalizilor, cei cu [a celor cu] merite naţionale, copii [copiilor] sub 6 ani, bolnavilor netransportabili, unde au fost supuşi unui tratament neomenos: înfometare, jefuirea bunurilor până la ultima zdreanţă, maltratări şi schingiuiri, pentru a declara bunurile ascunse. După internarea evreilor în ghetou, în ordonanţa nr. 4441 din 20 aprilie 1944, ordonă primarilor şi primpretorilor închiderea tuturor prăvăliilor şi inventarierea bunurilor evreieşti, iar după confiscarea tuturor bunurilor de valoare le transportă la Munkács.

Prin ordinul nr. 9508/1944, ordonă pretorilor şi primarilor ca să anunţe toate bunurile foste proprietatea evreilor, autorizându-i să predea din ele familiilor creştine cu copii, în timp ce evreii în ghetou n-aveau ce mânca.

După terminarea strângerii evreilor în ghetou, ştiind că vor fi deportaţi pentru exterminare, ia măsuri în vederea deportării interesându-se de numărul evreilor prin ordinele nr. 10746 din aprilie 1944, nr. 4993 din 3 mai 1944, iar prin adresa nr. 2001 din 13 mai 1944 cere urgent să i se înainteze tabelele cu toţi evreii internaţi în ghetou şi cei aflaţi sub control.

Când se organizează deportarea evreilor, merge din nou la conferinţa confidenţială de la Muncacevo, unde primeşte instrucţiuni. Organizând deportarea înghesuie câte 70-80 de persoane în câte un vagon plumbuit, fără mâncare, fără apă, siliţi să-şi facă necesităţile în vagon, iar în cursul transportului mor câteve sute dintre evrei.

Martori: Polyania Dezideriu, Kövi Vasile, Davidovics Francisc, Perl Fani, Mezei Margareta, Mezei Terezia, Verner Vasile, Vogel Ignac.

Faptele comise de acuzat se încadrează în prevederile art. 2, litera m, n şi o şi sunt pedepsite de art. 3 din Legea nr. 312/1945, combinat cu art. 101 Cod. Penal.

Acuzatul dr. GYULAFALVI REDNIK ALEXANDRU, primar al oraşului Sighet din 11 ianuarie 1944, până în octombrie 1944, român renegat, nesocotind persecuţiile propriilor lui conaţionali de fascismul ungar, ia o serie de măsuri rasiale contra evreilor, jefuirea lor de bunuri, prăvălii, brevete, interdicţii de a se aproviziona pe piaţă cu alimente. Le fixează domiciliu obligatoriu, iar pe cei străini îi expulzează din oraş.

În aprilie 1944, având loc conferinţele de la Munkács referitoare la înfiinţarea ghetourilor şi deportarea evreilor, ia parte la aceste conferinţe şi după reîntoarcere, personal, şi cu ajutorul subalternilor săi cărora le dă ordine, convocând o conferinţă în primărie, ordonă strângerea evreilor din Sighet în ghetou, alcătuind 20 de echipe, conduse de acuzatul dr. Tóth Ludovic, care jefuiesc pe evrei de toate bunurile de valoare, iar după ce au fost internaţi în ghetou i-au supus percheziţiilor corporale, iar la femei şi vaginale şi anchetelor de [deasemenea, anchete prin] torturi aplicate de jandarmi, pentru a declara bunurile ascunse maltratându-i în mod oribil, bătându-i cu bastoane de cauciuc şi funii umede peste tălpile picioarelor şi fese, fapte despre care acuzatul dr. Gyulafalvi Rednic Alexandru avea cunoştinţă.

Pentru jefuirea bunurilor evreilor, numeşte o comisie compusă din 9 funcţionari şi condusă de şeful contabilităţii, dr. Nagy Ştefan care, prin raportul nr. 9274 din 8 mai 1944, aducându-i [îi aduce] la cunoştinţă că bunurile evreieşti se sustrag; {ca urmare, acuzatul}, prin ordinul nr. 9274 din 9 mai 1944, atrage atenţiunea comisiei ca nu cumva să lipsească ceva, iar după confiscarea tuturor bunurilor de valoare, le transportă cu subprefectul, acuzatul dr. Ilinyi Vasile, la Munkács.

Pentru rezolvarea peroblemelor evreilor în ghetou numeşte pe primnotarul oraşului, Hullmann Francisc, iar cu aprovizionarea ghetoului,  ce revenea primăriei, încredinţează pe şeful economatului Palati Ştefan care, consecvent ordinelor sugerate de acuzat refuză orice cerere a Sfatului Evreilor, referitoare la predarea pentru aprovizionare a propriilor lor alimente din gospodării şi a materialelor expunându-i astfel la infometarea şi boli infecţioase.

Era în strânsă legătură şi lucra cu agentul Gestapoului, colonel Ferenczi Ladislau, ofiţer de jandarmi ce făcea legătura cu Gestapoul, cum rezultă din nota memorială nr. 9508 din 15 mai 1944, prin care colonelul Ferenczy Ladislau îi sugerează ca să predea anumite bunuri evreieşti locuitorului Comoti Cazimir, iar prin ordinul nr. 8587 din 27 aprilie 1944 ordonă ca toate materialele evreieşti depuse la Banca Comercială să fie depuse la societatea fascistă Baross. (Asociaţia Comercianţilor Creştini).

După internarea evreilor, programându-se deportarea lor, deşi avea cunoştinţă, fiind prezent la toate conferinţele de la Munkács, in mod perfid, ascunde planul deportării evreilor, pentru a împiedica eventualele evadări, dându-le asigurări că nu va înfiinţa ghetou în Sighet şi că evreii nu vor fi deportaţi. Când se programează deportarea evreilor, dă ordine şi instrucţiuni verbale comandantului de pompieri, Könyuk Ştefan, care înghesuie pe evrei în vagoane câte 70-80 într-un vagon plumbuit, fără apă şi mâncare, fiind siliţi a-şi satisface nevoile în vagon, iar în cursul drumului au murit mai mulţi evrei în vagoane din cauza foamei, setei şi modului în care erau transportaţi.

Martori: Polyania Dezideriu, Kövi Vasile, Davidovits Francisc, Perl Fani, Mezei Margareta, Mezei Terezia, Verner Vasile, Vogel Ignat.

Faptele comise de acuzat se încadrează în dispoziţiunile art. 2 lit. m, n şi o şi sunt pedepsite de art. 3, din Legea nr. 312/1945, combinat cu art. 101 Cod. Penal.

Acuzatul HULLMANN FRANCISC, primnotar al oraşului Sighet, colaboratorul cel mai apropiat al acuzatului Gyulafalvi Rednik Alexandru, este numit referent în chestiunile evreieşti şi colaborator la organizarea ghetoului.

După conferinţa de la Munkács, având loc consfătuirea de la primăria oraşului Sighet, convoacă pe toţi funcţionarii primăriei şi împreună cu acuzatul dr. Tóth Ludovic, formează echipele de ridicare a evreilor în ghetou, dându-le instrucţiuni referitoare la strângerea lor.

După internarea evreilor în ghetou unde sunt ţinuţi fără alimente, primind diferite cereri ale Sfatului Evreiesc al ghetoului, pentru aprovizionarea cu diverse alimente şi materiale din propriile gospodării evreieşti, pe toate le rezolvă tardiv după 10-20 zile punând rezoluţia “Tárgytalan”* deşi avea toată latitudinea să le rezolve favorabil, dar n-a făcut-o din ură de rasă şi avea cunoştinţă că evreii urmau să fie deportaţi contribuind astfel la înfometarea lor şi la expunerea la boli.

Martor: Palati Vasile.

Nu-l interesează şi {nu-l} înduioşează nici cererile repetate ale Sfatului Evreiesc, prin care {se} solicita să se dea lapte de la vacile evreilor pentru copiii sugari ai căror mame nu mai aveau lapte în urma înfometării şi pentru bătrânii bolnavi; deşi la 4 mai 1944 primeşte cererea Sfatului Evreiesc înregistrată la nr. 9030 din 4 mai 1944 prin care {se} solicită să li se dea trei vaci pentru ghetou din vacile confiscate de la evrei, pentru alăptarea copiilor sugaci, nu o rezolvă (răspunde - nn) decât în 11 mai 1944 şi atunci pune rezoluţia “Tárgytalan”. La fel respinge cererea Sfatului Evreiesc cu nr. 9654 din 13 mai 1944 pentru eliberarea mobilierului din fostele cămine de copii evrei pentru înfiinţarea unui cămin de copiii în ghetou pentru a-i sustrage pericolului de îmbolnăvire. 

Respinge prin rezoluţia “fără obiect” cererea Sfatului Evreiesc nr. 99656 din 13 mai 1944 prin care solicită materiale pentru dezinfectare şi medicamente pentru combaterea epidemiei de tifos exantematic ce bântuie în ghetou.

Respinge cererea nr. 8872 din 1 mai 1944 a Sfatului Evreiesc prin care {acesta} cere plata îndemnizaţiilor familiilor celor concentraţi în taberele de muncă, pe care nu o rezolvă, ci {pur şi} simplu o transpune [transmite] în 26 mai 1944, deci după 26 de zile, la serviciul economic al primăriei, unde este clasată “fără obiect”, evreii atunci fiind {deja} deportaţi.

Primind cererea nr. 9373 din 1 mai 1944 a Sfatului Evreiesc prin care {se} cer 20 de maşini de cusut, 3 maşini de scris şi pingele din cele confiscate de la evrei, nu o rezolvă decât în 11 mai 1944, după 11 zile şi atunci aprobă numai maşini de cusut.

Prin nota memorativă nr. 9508 din 15 mai 1944 declară că, în conformitate cu înţelegerea avută între acuzatul dr. Gyulafalvi Rednik Alexandru şi colonelul Ferenczi Ladislau, ofiţerul de legătură cu Gestapoul, la conferinţa de la Munkács din 12 mai 1944 s-au luat [dat] dispoziţii referitoare la deportarea evreilor, de care {de} fapt a luat cunoştinţă chiar de la subsecretarul de stat Endre László.

La acuzele aduse, în interogatoriul său recunoaşte actele şi rezoluţiile puse pe diferitele cereri ale Sfatului Evreiesc, invocând motivul că le-a clasat “fără obiect”, deoarece ştia că evreii vor fi deportaţi, nereuşind să producă nici o contraprobă în apărarea sa.

Martori: Polyania Dezideriu, Kövi Vasile, Davidovits Francisc, Perl Fani, Mezei Margareta, Mezei Terezia, Verner Vasile, Vogel Ignat.

Faptele comise de acuzat se încadrează în prevederile art. 2. litera m. şi o. şi sunt pedepsite de art. 3. din Legea nr. 312/1945, combinat cu art. 101. Cod. Penal.

Acuzatul dr. TÓTH LUDOVIC, fiind şef al poliţiei Sighet, ia parte la conferinţele de la Muncacevo şi după reîntoarcere la Sighet, organizându-se confiscarea bunurilor de la evrei şi internarea lor în ghetou, este numit de acuzatul dr. Gyulafalvi Rednik Alexandru comandant al ghetoului.

În scopul confiscării bunurilor de la evrei şi a internării evreilor în ghetou, convoacă o conferinţă la primărie, la care iau parte funcţionarii primăriei şi poliţiei, {pre}cum şi jandarmii şi, ţinându-le o cuvântare, le dă instrucţiuni cum să procedeze la confiscarea bunurilor şi ridicarea (internarea - nn) evreilor în ghetou; să le confişte toate bunurile şi să-i percheziţioneze corporal dezbrăcându-i la piele, iar femeilor să le facă percheziţii vaginale, cum au şi procedat echipele.

Înainte de a porni echipele pe teren la confiscarea bunurilor în 15 aprilie 1944 dă ordonanţă prin batere de tobă că evreii n-au voie să părăsească domiciliul de la orele 18 şi totodată arestează şi închide în sinagoga evreiească un număr de 60 evrei intelectuali bănuiţi de comunişti, pe care-i ţine arestaţi zile de-a rândul nemâncaţi, silindu-i să doarmă pe ciment.

Martori: Vogel Ignat.

Pentru descoperirea bunurilor dosite de evreii bănuiţi că şi-au ascuns lucruri de valoare, cu ajutorul poliţiştilor şi soldaţilor îi supune {pe aceştia} anchetei de  [prin ] torturi, bătându-i cu bastoane de cauciuc şi funii umede la tălpile picioarelor şi peste tot corpul.

Martoră: Perl Fani.

După internarea evreilor în ghetou, îi înghesuie câte 15-20 persoane într-o cameră, fără orice posibilitate de îngrijire corporală, iar ghetoul îl împresoară [împrejmuieşte] cu reţea de sârmă.

Supune pe evrei la infometare, confiscându-le toate alimentele ce aveau asupra lor şi nu intervine la economatul oraşului pentru aprovizionare, iar când Sfatul Evreilor reclamă primarului Gyulafalvi Rednik  că n-au alimente, îl induce în eroare, spunându-i că au alimente pe timp de 4 săptămâni. (Depoziţia acuzatului Hullmann Francisc).

La programarea deportării evreilor pentru [la] Auschwitz conduce percheziţionarea lor, confiscându-le toate lucrurile, chiar şi actele şi îi învagonează în vagoane plumbuite, câte 70-90 de persoane în câte un vagon.

Încă înainte de înfiinţarea ghetoului, acuzatul emite ordinul nr. 99 din 1 aprilie 1944, prin care ordonă măsuri împotriva evreilor, anume: evreii nu pot părăsi locuinţele între orele 18 şi 6; îi obligă să pună o stea de 40 cm. diametru, de culoare galbenă pe prăvălii; nu pot părăsi oraşul; evreii străini sunt obligaţi să părăsească oraşul.

Pe această ordonanţă pune rezoluţie de încuviinţare a publicării acuzatul Hullmann Francisc.

Martori: Polyanka Dezideriu, Kövi Vasile, Davidovits Francisc, Perl Fani, Mezei Margareta, Mezei Terezia, Verner Vasile, Vogel Ignat.

Acuzatul KONYA IOSIF, fiind comandant al pompierilor din oraşul Sighet, a fost numit ajutor de comandant al ghetoului, în care calitate, depunând un deosebit zel, a contribuit la internarea evreilor în ghetou, alegând locul ghetoului, pe care l-a împrejmuit cu sârmă, iar pe evreii i-a înghesuit în case; a contribuit de asemenea la jefuirea evreilor de toate bunurile şi la maltrarea celor bănuiţi că şi-au dosit bunuri.

“Ori de câte ori era vorba de luat vreo măsură contra evreilor prin Konya Iosif s-a executat, acesta depunând o activitate foarte intensă” – zice acuzatul Hullmann Francisc.

Când s-a organizat deportarea evreilor, de îmbarcarea în vagoane s-a îngrijit acuzatul, care a înghesuit în câte un vagon câte 70-90 de persoane, plumbuind vagoanele, lăsându-i fără mâncare, apă şi fără {condiţii} să-şi facă necesităţile în vagon, din care cauză au murit în cursul transportului mai multe sute de evrei. (Depoziţia acuzatului Hullmann Francisc).

Faptele acuzatului se încadrează în prevederile art. 2. lit. g., m. şi o. şi sunt pedepsite de art. 3, din Legea nr. 312/1945, combinat cu art. 101. Cod. Penal.

Acuzatul FEHÉR IOAN, fiind comisar la poliţia Sighet, a luat parte la confiscarea bunurilor de la evrei şi la intrarea (internarea - nn) lor în ghetou, făcându-le percheziţii corporale, atât la bărbaţi, cât şi la femei, dezbrăcându-i la piele, iar la femei a făcut percheziţii vaginale prin soldaţi. Pentru descoperirea bunurilor ascunse a organizat la poliţie anchete de tortură a evreilor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri, maltratând în mod crud, bătându-i la tălpile picioarelor cu funii ude şi bastoane.

Martor: Verner Vasile.

La învagonarea evreilor, deşi avea găleţi pentru apă de băut, refuză să le pună în vagoane, din care cauză {aceştia} au rămas fără apă în cursul transportului.

Martori: Vogel Ignat, Perl Fani, Rosenberg Margareta.

Faptele comise de acuzat se încadrează în prevederile art. 2. litera m., n. şi o. şi sunt pedepsite de art. 3, din Legea nr. 312/1945, combinat cu art. 101 Cod. Penal.

Acuzatul colonel ÁGY ZOLTÁN, fiind comandant al legiunii de jandarmi Sighet, luând parte la conferinţa de la Munkács din aprilie 1944, unde a primit instrucţiuni despre internarea evreilor în ghetou, ia parte la confiscarea bunurilor evreieşti şi internarea evreilor în ghetou, dă ordine jandarmilor din cuprinsul întregului judeţ Maramureş de a proceda la internarea evreilor care au procedat cu cea mai crudă brutalitate, i-au maltratat, jefuit de bunuri şi au executat pe acei care nu puteau face marşuri la ghetou şi la tren, precum şi pe cei care au încercat să se sustragă, ascunzându-se pe la creştini; cazurile evreilor Paises Indig şi Samuel Indig, care au fost executaţi în comuna Bârsana de jandarmi, fiindcă au fost găsiţi ascunşi la un locuitor; cazul evreului Davidovics din Dragomireşti şi alţii care căzând pe drum şi neputând face drumul au fost executaţi de jandarmi.

Martor: Oblat Filip Francisc.

Când se făcea internarea evreilor din Sighet în ghetou, pentru a preveni evadarea evreilor le-a ţinut o cuvântare, asigurându-i că le este garantată viaţa şi că nu vor fi deportaţi.

Martor: Davidovits Francisc.

Faptele comise de acuzat se încadrează în prevederile art. 2. lit. g., h., m., n., şi o. şi sunt pedepsite de art. 3 din Legea nr. 312/1945, combinat cu art. 101 Cod. Penal.

Acuzatul colonel SÁRVÁRI N., fost comandant al circumscripţiei 4 teritorial de jandarmi, ia parte la conferinţele de la Munkács din aprilie 1944 şi după conferinţă organizează paza ghetourilor din Sighet cu o echipă de 50 de elevi-jandarmi trimişi special de la şcoala de jandarmi din Miskolc, iar în ghetou {aceştia} au maltratat, schingiuit, torturat pe evrei la percheziţii şi ancheta de [prin] torturi pentru divulgarea bunurilor dosite şi i-au jefuit de toate bunurile, iar pe femei le-au siluit.

Fiind prezent în repetate rânduri la scenele odioase, se făcea că nu le observă; zâmbind îşi întorcea capul în altă parte.

Depoziţia acuzatului Hullmann Francisc.

La deportarea evreilor îi învagonează înghesuindu-i în vagoane plumbuite, câte 70-90 de persoane, fără mâncare, fără apă, siliţi să-şi facă necesităţile în vagoane, din care cauză au murit mai multe sute de evrei; ajutat de jandarmi conduce trenurile din Sighet până la Kosice unde îi predă comandamentului armatei germane SS.

Martoră: Perl Fani.

Faptele comise de acuzat se încadrează în prevederile art. 2. lit. g., h., m., n., o. şi sunt pedepsite de art. 3. din Legea nr. 312/1945 combinat cu art. 101. Cod. Penal.

Acuzaţii PAŞCAN FLOREA, BIRO JÁNOS, VARGA GHEORGHE.

După internarea evreilor în ghetou în luna mai 1944, evreii Indig Şmil şi Indig Paises din comuna Bârsana, judeţul Maramureş, evadând din ghetoul Berbeşti s-au refugiat în comuna Bârsana cerând locuitorului Paşca Nuţu să-i ascundă căci îl vor răsplăti.

Locuitorul Paşca Nuţu la început n-a acceptat, deoarece se temea, căci se publicase cu toba prin comună că acei locuitori, care vor ascunde evrei, vor fi împuşcaţi împreună cu familiile lor. Timp de 3 zile, cei doi evrei au stat ascunşi prin împrejurimile casei lui Paşca Nuţu, iar noaptea dormeau în podul grajdului, fiind alimentaţi de familia lui Paşca Nuţu.

După 3 zile, Paşca Nuţu – fiindu-i frică de consecinţă – a trimis pe soţia sa Paşca Maria la primărie să comunice primarului că la ei în gospădărie stau ascunşi doi evrei. Paşca Maria mergând la primărie, în mod discret, a comunicat ajutorului de primar Bârsan Vasile. Chiar în acel moment a intrat Számányi Iosif, care l-a întrebat pe subprimar ce i-a şoptit femeia, iar subprimarul a comunicat notarului că femeia i-a adus la cunoştinţă că la ei sunt ascunşi doi evrei, iar notarul, telefonic, a chemat pe şeful de post, plutonierul Megyesi Iosif, căruia i-a adus la cunoştinţă cazul. După câtva timp, şeful de post s-a reîntors la primărie cu jandarmii Paşcan Florea, Biro János, Varga Gheorghe, notarul, dând ordin guardului comunal Hora Petru să-i însoţească până la locuinţa lui Paşcu Nuţu.

După ce au ajuns în curtea casei lui Paşcu Nuţu, când au intrat jandarmii, {acolo} se găsea martorul Ştefanca Ştefan, căruia jandarmul Paşca Florea, îi dă ordin să strige: “Să se dea jos cine-i în podul grajdului”, ordin care a fost repetat de 3-4 ori, după care, din podul grajdului s-au dat jos cei doi evrei: Indig Şmil şi Indig Paises. Jandarmul  Paşcan Florea le-a ordonat: “Mâinile sus” şi cu arma întinsă spre ei i-au percheziţionat în buzunare; întâi a percheziţionat pe Indig Şmil şi în timpul acestei operaţiuni a descărcat arma în pieptul lui, {acesta} căzând mort pe loc; apoi s-a îndreptat cu arma spre Indig Paises şi a descărcat un foc în el care, căzând jos, s-a zvârcolit mult timp spunând jandarmului: “Ai împuşcat pe fratele meu, nu ţi-e ruşine, aşa scrie legea voastră să omorâţi pe toţi evreii?” La care jandarmul Paşcan Florea i-a răspuns: “Aşa scrie legea lui Hitler”.

Fiind grav rănit, Indig Paise a cerut apă martorului Cora Petru {care,} voind să-i dea şi să-l panseze a fost oprit de Paşcan Florea.

În timp ce Indig Paises zăcea la pământ rănit, , ceilalţi doi jandarmi Biró János şi Varga Gheorghe, au tras în el câte un glonte de armă în urma cărora moare imediat.

Martori: Iacobovits Simion, Glozer Ida Maier, Cora Petru, Ştefanca Ştefan, Paşca Nuţu, Bârsan Vasile.

Faptele comise de acuzaţi se încadrează în prevederile art. 2. lit. e. şi h. şi sunt pedepsite de art. 3 din Legea nr. 312/1945 combinat cu art. 101 Cod. Penal.

 Acuzaţii: SARKÁDI AUGUSTIN, BEDE ŞTEFAN.

Pe la începutul lunii aprilie 1944, îndată după ocuparea Ungariei de trupele germane, într-o zi, acuzaţii Sarkádi Augustin, şovinist înverşunat, membru al partidului nyilaşist, după ce cheltuieşte [chefuieşte] în cârciuma Perza din Sighet cu acuzatul Bede Ştefan, sergent din armata ungară, ieşind în stradă, ambii în stare de ebrietate, din care cel mai beat era acuzatul Bede Ştefan, susţinut de braţ de acuzatul Sarkádi Augustin. 

Cum mergeau pe stradă, ambii strigând: “că toţi jidanii spurcaţi trebuie împuşcaţi, moarte jidanilor şi că vreau să vadă sânge de jidan”, în drumul lor, trecând prin colţul străzii Dorobanţilor şi Piaţa Unirii, întâlnesc doi copii de evreu între care Frenkel Boris de 12 ani. Cum îi observă, acuzatul Sarkádi Augustin se adresează unuia din ei la care observă steaua galbenă pe piept “Te zsidó vagy?” (Tu eşti jidan?) şi la răspunsul înspăimântat al băiatului că este evreu, acuzatul Sarkádi Augustin strigă acuzatului Bede Ştefan: “Trebuie împuşcat acest jidan” (“Le kell lőni ezt a zsidót”.) şi la auzul acestor cuvinte, acuzatul Bede Ştefan împuşcă în abdomen pe băiatul Frenkel Boris, care se prăvăleşte la pământ şi a doua zi a încetat din viaţă.

La auzul detunăturii de armă, lumea de pe stradă s-a sdunat în jurul victimei şi un plutonier poliţist din armata maghiară a dezarmat pe acuzatul Bede Ştefan şi l-a condus la poliţie pentru anchetă, iar ulterior a fost trimis în judecata Curţii Marţiale din Kassa.

Martori: Mureşan Iosif, Oblat Filip, Grün Lazar, Fényes Emeric, Mezösi Ludovic, şi soţia lui Roman Ion.

La acuzele aduse, în interogatoriul său, acuzatul Sarkádi Augustin neagă categoric faptele imputate, încercând să invoce aserţiunile că n-a fost împreună cu acuzatul Bede Ştefan, ci venea din partea opusă a străzii; că ar fi fost în măcelăria lui Hladek Dezideriu şi că, mergând la faţa locului, a dezarmat pe acuzatul Bede Ştefan, propunând ca martor pe Oros Paul, Karácsonyi Elisabeta, Cuzdorian Gavril, Juhász Alexandru şi Hladek Dezideriu, care audiaţi nu reuşesc să dovedească cu nimic afirmaţiunile acuzatului, ba înşişi martorii apărării Hladek Dezideriu declară categoric că Sárkádi Augustin n-a fost în prăvălia sa.

 Faptele acuzaţilor se încadrează în dispoziţiunile art. 2. lit. e. şi sunt pedepsite de art. 3 din Legea nr. 312/1945.

Acuzatul SZAPEONCZAY VASILE, membru al partidului fascist imredist, fiind prefect al judeţului Maramureş, reprezentantul politic al guvernului în judeţ, având control politic şi administrativ a acceptat şi contribuit la înfiinţarea ghetourilor şi deportarea evreilor pentru exterminare din cuprinsul judeţului, deşi n-avea nici o bază legală, deoarece ordonanţa de înfiinţarea ghetoutilor cu nr. 1610 din 28 aprilie 1944, este ulterioară înfiinţării ghetourilor şi lasă la latitudinea primului funcţionar al autorităţii administrative de a concentra pe evrei în anumite părţi ale oraşului, nu în ghetou. Înfiinţându-se ghetoul, evreii au fost supuşi unui tratament neomenesc, fiind maltrataţi şi înfometaţi. 32.000 de evrei pe care, după ce autorităţile administrative şi poliţieneşti de sub ordinele acuzatului i-au jefuit de toate bunurile, până la ultima zdreanţă, au fost deportaţi în lagărele de exterminare din Auschwitz, închişi în vagoane plumbuite.

În calitatea sa de reprezentant politic al guvernului putea să se opună înfiinţării ghetourilor cum au făcut alţi prefecţi sau primari; cazul prefectului din Sălaj, baronul Josika Ioan şi cazul primarului din Baia-Mare dr. Tamás Carol.  

Printre acuzaţii lotului nr. 6 au figurat dr. Jurca Flaviu, fost prefect al judeţului Maramureş, Ajtay Gavril, fost subprefect al aceluiaşi judeţ, dr. Kadicsfalvi Iosif, fost primpretor al plăşii Vişeul de Sus, din judeţul Maramureş, dr. Pavel Rozni, fost pretor le aceeaşi pretură, Iosif Farkaş, fost notar administrativ la notariatul Borşa şi Ioan Marginean, fost primar al aceleeaşi comune. 

Primilor doi li s-a adus acuzarea că, de comun acord cu primpretorul Kadicsfalvi, au pus la cale o serie de măsuri îndreptate împotriva evreilor din judeţ, măsuri pornite din ura de rasă, care aveau drept scop exterminarea lor. Ceilalţi acuzaţi au fost trimişi în judecată pentru că au înlesnit şi uşurat deportarea la 1 mai 1942 a evreilor din comuna Borşa*, în scopul exterminării lor. În plus, Iosif Farkas a mai fost trimis în judecată şi pentru că a practicat cu intenţie excesivă execuţia dispoziţiunilor cu caracter rasial luate de Kadicsfalvi cu privire la dovedirea cetăţeniei maghiare a locuitorilor evrei.

După cum se arăta în starea de fapt expusă în actul de acuzare respectiv, în timpul nopţii de 3 aprilie spre 1 mai 1942, au fost ridicaţi din comuna Borşa o mulţime de evrei, printre care numeroşi copii mici, bătrâni, femei însărcinate şi chiar mamele cu copii la sân. Strânşi până dimineaţă la primărie, un număr de 54 suflete au fost pornite de jandarmi la amiază în munţi, unde în apropiere de graniţă, au fost părăsiţi în zăpadă. Din întreg grupul, patru au mai avut puterea de a pleca spre ţinuturi locuite, iar restul a rămas pierind de frig, foame sau sfâşiaţi de fiare. Şi din cei patru, trei numai au reuşit să ajungă îndărăt la Borşa, al patrulea, aproape copil, căzând în zăpadă, unde a şi murit.

Dintre vinovaţii acestei tragice întâmplări, unul nu figurează printre acuzaţii lotului respectiv. E Ştefan Coman, fostul primnotar al comunei Borşa. Vina sa este că s-a pus cu totul în serviciul clicii Jurca, Ajtay şi Kadicsfalvi şi, alături de ceilalţi acuzaţi, dr. Rezni, Iosif Farkas şi Ioan Mărginean s-a făcut cu intenţie instrumentul primpretorului Kadicsfalvi în executarea măsurilor, care au dus la exterminarea celor 51 evrei din Borşa.

Ştefan Coman va avea să răspundă pentru că a întocmit listele de cetăţenie a evreilor din Borşa în chip abuziv, cu vădită rea credinţă din spirit de ură de rasă şi cu intenţia de a stoarce de bani în folosul său personal; pentru că a întocmit împreună cu notarul Iosif Farcas şi primarul Ioan Mărginean, în secret, lista evrerilor ce aveau să fie exterminaţi şi pentru că nu a executat ordinul dat personal de către ministrul de interne de atunci de a se reveni asupra expulzării evreilor, măsură ce avea caracter local, şi de a fi readuşi în comună cei trimişi spre graniţă.

Pentru a se vedea rolul acuzatului Coman în tot complexul de fapte ce au avut ca urmare exterminarea evreilor din Borşa în mai 1942, reproducem în extras cele mai deseamă părţi din depoziţia martorului Rath Abraham, care în acea vreme era preşedintele Comunităţii Evreieşti din acea localitate:

“Notarii Farcaş şi Coman, împreună au întocmit două liste: o listă sau tablou care conţinea numele evreilor care, după afirmaţia notarilor, vor obţine cetăţenia şi alt tablou, cu numele persoanelor care, tot conform părerilor notarilor, nu se ştie de situaţia lor. Am intervenit personal pe lângă Farcas şi Coman, ca să-i dau 10.000 pengő, ca o listă să fie garantată şi să se treacă maximum de oameni posibili pe acea listă. Am şi dat banii împreună cu Steinfeld Lazăr, cu care am adunat banii de la evrei, însă nu s-a făcut nimic. După cum am văzut personal listele întocmite de susnumiţii notari, circa 400 de persoane au obţinut cetăţenia. Din aceste persoane, un număr de 150 de persoane au dat 10.000 pengő notarului Coman şi i-a trecut pe lista de cetăţenie, restul de 250 de persoane au rămas pe vechiul tablou. Pentru cei 150 de persoane, Coman personal a afirmat că garantează că nu li se va întâmpla nimic.”

“În luna mai 1942 s-a întocmit la primărie o listă de 54 de persoane, indiferent dacă au obţinut sau nu cetăţenia maghiară şi deci nu după lista celor pentru care nu se acorda cetăţenia maghiară. Aceste persoane au fost ridicate într-o noapte de jandarmi şi paznicii comunali, duşi la primărie, iar a doua zi dimineaţă duşi în munţi. În legătură cu confecţionarea tabloului de mai sus, declar că eu am avut la primărie trei consilieri, care mă informau regulat de toate hotărârile consiliului comunal sau de alte chestiuni ce interesau pe evrei şi astfel, de la aceştia am aflat că s-a ţinut în acest scop o consfătuire la primărie, şi anume, pentru a stabili numele persoanelor care urmau să fie expulzate. Toţi aceştia mi-au spus că tabloul a fost făcut de către notarii Coman, Farcas şi de Ioan Mărginean. Cei trei prieteni ai mei mi-au spus că s-a făcut în mod secret şi imediat.”

“Trimiterea celor 54 de evrei în munţi s-a întâmplat într-o sâmbătă dimineaţă. A doua zi dimineaţă m-am întâlnit la Budapesta cu un evreu de la Sighet şi acolo m-a pus la curent cu toate evenimentele din Borşa. Am plecat imediat la Ministerul de Interne şi am cerut să se intervină la primăria Borşa, pentru a fi readuşi cei 54 de evrei. Ministrul de Interne personal a luat telefonul şi a chemat primăria Borşa. În faţa mea a vorbit cu cineva de la primărie, care a răspuns la telefon ministrului că, evreii sunt deja plecaţi departe şi nu-i mai pot readuce. Atunci am plecat din nou în oraş, am chemat pe nevasta mea în Borşa la telefon şi am întrebat-o despre situaţie, mi-a răspuns că sunt ţinuţi deocamdată la Borşa-Baia, o distanţă de 6 km. de Borşa. Am mers din nou la Omzsa şi cu conducătorii ei am plecat din nou la minister unde am spus informaţiile ce le deţineam şi atunci ministrul, tot personal, a chemat la telefon primăria Borşa şi a ordonat ca imediat să fie aduşi înapoi, îi va trage la răspundere în caz de neexecutare.”

Din spusele martorului rezultă că, primnotarul Ştefan Coman a întocmit listele de cetăţenie ale evreilor împreună cu subalternul său, notarul administrativ Iosif Farcas şi că pentru a trece printre cetăţeni un număr de evrei au primit suma importantă de 10.000 pengő, afirmând reprezentantului lor că, el garantează că lor nu li se va întâmpla nimic. Mai rezultă că, tot el, notarul Farkas şi primarul Mărginean, au întocmit în secret lista cu evreii ce urmau să fie trecuţi peste graniţă şi că, deşi se dăduse ordin de către ministru personal la primăria Borşa, ca evreii să fie întorşi, acel ordin nu a fost executat.

De altfel, chiar din declaraţiile acuzatului Ştefan Coman rezultă că, el a fost avertizat înainte de a fi porniţi evreii de existenţa acelui ordin. Ca dovadă cităm:

“Am auzit în dimineaţa când au fost transportaţi în munţi că a venit un ordin de la Ministerul de Interne, prin care se dispunea ca să nu se execute expulzarea acelor evrei, şi dacă sunt deja duşi, să fie aduşi înapoi. În după-masa zilei când au fost transportaţi, evreii au venit la mine, la notariatul Borşa şi mi-au comunicat dispoziţia ministerului. Eu am căutat să vorbesc cu prefectura, însă nu s-a prezentat nimeni la telefon.” (Interogator luat la 11 noiembrie 1945 – pagina 51 dosar 18/1946).

“Pe la orele nouă, zece am căutat să vorbesc cu prefectura la telefon, fiindcă evreii mi-au afirmat că, de la Ministerul de Interne s-a dat ordin de revocare a deportării şi că, de oriunde s-ar afla, convoiul cu evrei să fie întors. Sâmbătă după masă, căci 1 mai cădea într-o sâmbătă, m-am dus la familia mea la Vişeul de Sus şi am trecut pe la pretură de mai multe ori, dar nu era nimeni acolo. Nici duminică nu am găsit pe nimeni la prefectură.”

Dacă acuzatul nu ar fi ţinut ca dispoziţia lui Kadicsfalvi şi a clicii sale să fie executată, din clipa în care a fost avertizat despre ordinul ministerului, admiţând chiar că personal nu a luat cunoştinţă de el, trebuia să-l aducă la îndeplinire, aşa cum era dator în calitate de şef al autorităţii administrative comunale, iar nu să tergiverseze lucrurile până când ordinul devenea fără obiect. O atitudine hotărâtă din partea lui se impunea cu atât mai mult cu cât cei de la prefectură părăsiseră serviciul intenţionat, după cum se putea uşor constata, aşa că, în lipsa lor era dator să ia măsuri provizorii care să zădărnicească ireparabilul.

În legătură cu aceasta extragem tot din interogatoriul acuzatului:

“Mie personal primpretorul plăşii Iza, dr. Szilágyi Ludovic, mi-a comunicat că, în momentul când a primit de la Ministerul de Interne telefon de a nu face expulzarea evreilor, care nu aveau cetăţenie, a luat o maşină şi i-a dus pe toţi înapoi, raportând că dispoziţia ministerului a fost executată.” (pagina 31, dosar 18/1946 – interogator 11 noiembrie 1945).

Înainte de a încheia expunerea privitoare pe Ştefan Coman semnalăm faptul că el a fost trimis, împreună cu ceilalţi vinovaţi cuprinşi în actul de acuzare al lotului nr. 6, în judecata completului special al Tribunalului Debreţin, în sarcina lui găsindu-se dovedită un număr mare de infracţiuni calificate crime de mituire şi şantaj. Actul de acuzare, găsit în copie după trimiterea în judecată a susnumiţilor din acel lot, constată printre altele că, el a încasat de la evrei câte 100 pengő de familie, pentru a-i feri de deportare aşa cum s-a stabilit şi în cursul cercetărilor noastre:

în drept:

Acuzatul Ştefan Coman, prin faptul că, fiind primnotar al comunei Borşa, a practicat cu intenţie execuţia excesivă a dispoziţiilor cu caracter rasial luate de şeful său, primpretorul Kadicsfalvi Iosif, cu privire la dovedirea cetăţeniei maghiare a locuitorilor evrei, a săvârşit infracţiunea prevăzută în articolul e litera n din Decretul Lege nr. 312/1945 şi pedepsită prin articolul 3. aliniatul I, iar prin aceea că, a înlesnit şi uşurat deportarea, la 1 mai 1944 a evreilor din comună, cu scopul exterminării lor, a devenit complice acelora care au ordonat-o, fapt prevăzut în atricolul 2. litera f. combinat cu articolul 3. din Decretul Lege indicat şi cu articolul 121 punctul 1 din Codul Penal şi pedepsit prin articolul 3. aliniatele V şi II din Decretul Lege cu aplicarea articolului 101 punctul 1 din Codul Penal.

 

 

 

G H E T O U L   S Ă L A J

 

În 19 martie 1944 după instaurarea guvernului quisling Sztójay Döme la cârma Ungariei, se dezlănţuie persecuţiile contra evreilor cu o deosebită teroare care se declanşează şi în judeţul Sălaj.

Se interzice evreilor să-şi părăsească domiciliile, iar cei prinşi erau sancţionaţi cu împuşcarea.

Pe la mijlocul lunii aprilie 1944, au început arestările de evrei în tot cuprinsul judeţului; în Zalău, şeful poliţiei Elekes Francisc arestează 10 evrei, bănuiţi de comunism, între care dr. Markovits Ludovic, Markovits Emil, Herscovits Bernat, Kelemen Alexandru, Székely Alexandru, Bezeller Vilhelm, Krell Edmund şi alţii, iar locotenent-colonel Mariska Gheorghe, comandantul legiunii de jandarmi Zalău, ajutat de pretorii Altnoder Bela din Jibou, Glozs din Şimleu, dr. Krazsnai Vasile din Tăşnad, Nyiresi din Cehul Silvaniei, arestează mai mulţi evrei bănuiţi de comunism din judeţ, care au fost deportaţi şi exterminaţi în lagărele de exterminare din Germania.

Tot cam în acest timp, din ordinul subprefectului dr. Gazda Andrei, autorităţile administrative au evacuat din locuinţă mai multe familii evreieşti şi le-au forţat să se mute în alte locuinţe ocupate tot de evrei, înghesuind mai multe familii la un loc, iar locuinţele rămase libere le-au predat cetăţenilor unguri. După aceasta, evreii au fost constrânşi să-şi declare bunurile de valoare, bijuteriile, vasele preţioase şi banii, ce depăşeau 3.000 de pengő, pe care au fost siliţi să-i depună la bănci.

În 28 aprilie 1944, având loc la Satu-Mare conferinţa subsecretarului de stat Endre László cu reprezentanţii autorităţilor administrative din judeţele din Nordul Ardealului, având ca obiect internarea evreilor în ghetou şi deportarea lor în lagărele de exterminare din Germania, din partea judeţului Sălaj au participat acuzaţii: dr, Gazda Andrei, subprefectul judeţului Sălaj, dr. Sreter Iosif, primarul oraşului Zalău, dr. Udvari Iosif, primarul oraşului Şimleu, locotenent-colonel Mariska Gheorghe, comandantul legiunii de jandarmi Sălaj, Elekes Francisc, şeful poliţiei Zalău, Pethes Ştefan, şeful poliţiei Şimleu.

După înapoierea de la conferinţă, subprefectul dr. Gazda Andrei aduce la cunoştinţa prefectului, baron Josika Ioan, că a primit instrucţiuni verbale de la subsecretarul de stat Endre László, ca să înfiinţeze {un} ghetou pentru evreii din judeţ, cu scopul de a fi eliminaţi din viaţa publică.

Aflând de această măsură fără nici o dispoziţie legală cu caracter guvernamental, {măsură} antidemocratică şi neomenească, prefectul, baron Josika Ioan, telefonic cere [cheamă la telefon] Ministerul de Interne, îi aduce la cunoştinţă că se opune la înfiinţarea ghetourilor şi-şi cere demisia, stăruind să fie demis chiar în acel moment, notificând că a predat postul subprefectului dr. Gazda Andrei. După 2 zile fiind numit prefect, dr. Szlávy Vasile convoacă o conferinţă la prefectura judeţului Sălaj, la care iau parte subprefectul dr. Gazda Andrei, toţi pretorii din judeţ, primarul din Zalău, dr. Sreter Ion, primarul din Şimleu, dr. Udvari Iosif, comandantul legiunii de jandarmi, locotenent-colonelul Mariska Gheorghe, şeful poliţiei Zalău, Elekes Francisc, şeful poliţiei Şimleu, Pethes Ştefan şi le dă instrucţiuni de modul cum aveau să procedeze la ridicarea evreilor în ghetou, confiscarea bunurilor şi deportarea lor, fixând locul ghetoului în Şimleul Silvaniei, oraş ce avea cea mai mare populaţie din întreg judeţul.

Pentru alegerea locului ghetoului, subprefectul dr. Gazda Andrei s-a deplasat în Şimleul Silvaniei unde, convocând o conferinţă la care iau perte primarul oraşului Şimleu, dr. Udvari Iosif, şeful poliţiei Şimleu, Pethes Ştefan, comandantul legiunii de jandarmi Şimleu, locotenet-colonel Mariska Gheorghe, comandantul secţiei de jandarmi Şimleu, locotenent dr. Horváth Alexandru, primmedicul judeţului dr. Suchi, medicul oraşului Şimleu, dr. Molnár Francisc, primpretorul plăşii Şimleu, dr. Krasznai Vasile, inginerul primăriei oraşului Şimleu, Kemecsi Ştefan, unde, după lungi discuţii, la început fixând locul ghetoului în oraşul Şimleu, cartierul cel mai populat cu evrei, str. Báthory şi toate locurile virane din jurul sinagogii evreieşti, iar în cele din urmă se schimbă la fabrica de cărămizi, “Cărămidăria Klein”, din Cehei, situată la 5 km. de oraşul Şimleu, mergând toţi participanţii la faţa locului.

Pentru pregătirea operaţiei de strângere a evreilor în ghetou şi confiscarea bunurilor se ţin consfătuiri la prefectura Sălaj, primăria oraşului Zalău şi primăria oraşului Şimleu, la care participă funcţionarii administrativi localnici, poliţiştii, jandarmii, profesorii, membrii partidelor fasciste, imrédist şi nyilaşist (crucile cu săgeţi), comandanţii de apărare pasivă, şefii [responsabilii] de stradă, premilitarii, stabilindu-se procedeele de urmat pe teren la ridicarea evreilor şi confiscarea bunurilor.

Se alcătuiesc echipe formate dintr-un poliţist, un agent de la siguranţă, un funcţionar administrativ, doi premilitari, şi doi reprezentanţi ai partidelor imrédist sau (şi – nn) nyilaşist, oameni de încredere, devotaţi care să meargă din casă în casă, dându-se fiecărei echipe câte o stradă; urmând să efectueze ridicarea evreilor, percheziţionarea  de bunuri de valoare şi confiscarea lor, bunuri care urmau să treacă în patrimoniul statului ungar şi apoi internarea evreilor în ghetou.

Cu executarea acestor pregătiri s-a îndeletnicit acuzatul dr. Gazda Andrei, subprefectul judeţului Sălaj, ajutat pentru oraşele Zalău de primarul dr. Sreter Ion şi şeful poliţiei Elekes Francisc, pentru Şimleu de primarul dr. Udvari Iosif şi şeful poliţiei Pethes Ştefan, iar pentru evreii din judeţ de pretori şi de locotenent-colonelul Mariska Gheorghe, comandantul legiunii de jandarmi Sălaj.

După ce echipele au fost organizate, dându-le instrucţiuni cu cea mai deosebită discreţie, în seara zilei de 2 mai 1944, şefii de poliţie Elekes Francisc din Zalău şi Pethes Ştefan din Şimleu, dau o ordonanţă punând în vedere evreilor că n-au voie să părăsească domiciliul.

În dimineaţa zilei de 3 mai 1944, toate echipele pornesc pe teren prin surprindere, având fiecare câte o listă a locuinţelor şi intrând din casă în casă, pun în vedere evreilor ca în timp de 10-15’ să predea lucrurile de valoare, bijuterii, covoare, blănuri, haine etc., şi în mod brutal îi îmbrâncesc, spunându-le să părăsească locuinţele având voie să ia cu ei 50 kg. bagaje şi mâncare pe 14 zile şi un rând de haine.

În Zalău, ridicarea evreilor o conduce acuzatul Elekes Francisc şi s-a făcut în 3 zile, iar după ce i-au strâns pe toţi cei 362 de evrei, le-au făcut percheziţii corporale dezbrăcându-i la piele, iar la femei le-au făcut percheziţii vaginale pentru a descoperi lucrurile eventual ascunse.

În seara zilei de 5 mai 1944, pe toţi evreii din Zalău i-au dus la gară, unde, după ce i-au ţinut peste noapte într-un şopron, a doua zi i-au îmbarcat înghesuindu-i în vagoane de marfă până la refuz şi i-au transportat în ghetoul din Cehei, unde au fost internaţi toţi evreii din judeţ.

În Şimleu, ridicarea evreilor o conduce şeful poliţiei Pethes Ştefan, ajutat de echipa formată din nyilaşişti, soldaţi şi poliţişti, dintre care cei mai cruzi au fost acuzaţii Lázár Iosif, Angya Ioan, Nagy Ştefan, Nagy Alexandru, Vida Ioan. Kerekes Adam, Farmati Alexandru, care cu cea mai crudă brutalitate au ridicat pe evrei din case fără să-i lase să ia cu ei decât 50 kg. bagaje şi mâncare pe 14 zile admise prin ordinele referitore la internare şi le-au confiscat toate bunurile de valoare şi hainele şi, după ce i-au strâns în localul Şcolii Evreieşti, în casele din jur, le-au făcut percheziţii la bagaje şi percheziţii corporale dezbrăcându-i la piele, iar la femei, chiar la fetiţe de 8 ani, moaşele şi acuzata Duha Irina care s-a oferit voluntar, le-au făcut percheziţii vaginale; în acest timp, {pe cei adunaţi} i-au maltratat bestial, bătându-i cu bâtele, patul armei şi i-au ameninţat cu împuşcarea, pentru a descoperi eventualele bunuri ascunse, cu care ocazie le-au confiscat toate lucrurile {de valoare} pe care le aveau în bagaje.

După ce s-au adunat în şcoala evreiască, fiindcă 5 evrei în frunte cu rabinul au îndrăznit să facă rugăciuni, fiind văzuţi de acuzatul Lázár Iosif, i-a pedepsit să stea în picioare nemişcaţi în poziţie de drepţi o jumătate de zi cu faţa la perete, iar în spatele lor, acuzatul Angya Ioan se delecta făcând exerciţii de tragere cu arma peste capul evreilor care, îngroziţi, de împuşcături, se mişcau uitându-se jur împrejur să vadă ce avea să se întâmple, în care timp acuzatul Lázár Iosif se repezea la ei şi în mod bestial îi pleznea cu bastonul de cauciuc. (Vezi depoziţiile martorilor: soţia lui Csengeri Francisc şi Weiss Chaim). 

După ce i-au ţinut 24 ore în localul Şcolii Evreieşti din Şimleu şi străzile din jur, a doua zi, formând tristul convoi, i-au transportat în ghetoul din Cehei iar pe acei care nu se puteau ţine de convoi – bolnavii, bătrânii şi copii – i-au bătut cu bâte, {cu} patul armei încât cădeau pe drum.

Ajuns convoiul la ghetou, înainte de intrare, jandarmii, premilitarii şi acuzaţii Lázár Iosif, Angya Ioan, Vida Ion, Kovács Mihai, Nagy Alexandru şi Farmati Alexandru, le-au făcut o nouă percheziţie corporală, confiscându-le toate lucrurile afară de 1 rând de haine şi 1 rând de albituri. Comandant al ghetoului este numit primpretorul plăşii Şimleul Silvaniei, acuzatul dr. Krasznai Vasile.

Ghetoul era organizat pe teritoriul fabricii de cărămizi “Cărămidăria Klein” din Cehei, pe o suprafaţă de 200 m. lăţime şi 700 m. lungime, un teren mlăştinos cu gropi pline cu apă şi papură de unde se săpase [scosese] pământul pentru fabricarea cărămizilor.

Clădirile fabricii se compuneau dintr-o locuinţă cu 3 camere, rezervată pentru comandantul ghetoului, acuzatul dr. Krasznai Vasile, o uscătorie şi 2 şoproane fără pereţi laterali, unul avea 10 m. lungime şi 12 m. lăţime al doilea 4 m. lăţime şi 30 m. lungime.

Pe acest teritoriu au fost strânşi şi înghesuiţi toţi evreii din judeţul Sălaj în număr de 8.500, calculându-se de fiecare om 2 m. suprafaţă, făcând impresia unui târg de vite.

Martori: dr. Balta Zoltán şi ing. Kemecsey Ştefan.

Pentru adăpost s-au organizat 25 de barăci fără pereţi laterali care au fost neîncăpătoare aşa că 2.500-3.000 evrei, din lipsa de adăpost, au fost siliţi să stea sub cerul liber în ploaie şi vânt şi să doarmă pe pământ umed şi pentru a se apăra contra intemperiilor atmosferice şi-au improvizat corturi din butuci de lemn şi haine.

(Vezi depoziţia martorului [...] Zoltán, ing. Kemecsey, Goldberger Adolf, Grünbaum Emeric şi dr. Krausz Bernat).

Alimentarea evreilor din ghetou revenea primăriei Şimleu, acuzatului dr. Udvary Vasile şi comandantului ghetoului dr. Krasznai Vasile, care după ce evreii au fost jefuiţi de toate bunurile i-a supus înfometării nedându-le decât o singură dată pe zi mâncare, o ciorbă incomestibilă de cartofi sau fasole pe zi şi 80 gr, pâine. Seara şi dimineaţa evreii culegeau coji de pâine din gunoi{ul} aruncat de jandarmi, declară martorii Adler Rasila şi Feiger Armi.

(Vezi depoziţia martorului dr. Krausz Bernat).

N-aveau apă de băut potabilă şi nici chiar apă de spălat decât un lac cu apă murdară. În ghetou fiind 2 fântâni, una cu apă potabilă a fost rezervată numai pentru comandantul ghetoului şi jandarmi iar a doua fântână şi lacul erau infectate cu colibacili, din care cauză, evreii fiind nevoiţi să consume apă murdară sau infectat de entero-colită şi diaree îmbolnăvindu-se 80 din ei.

(Vezi depoziţiile martorilor dr. Krausz Bernat, Tóth Carol şi dr. Benedek Iosif).

Pentru a preveni epidemiile, medicul şef al spitalului din ghetou, alcătuit din medici curanţi evrei, dr. Mergulus cere medicului ghetoului, acuzatul dr. Molnár Francisc, să ceară primăriei să dea voie să {se} bea apă {şi} din cealaltă fântână cu apă potabilă, la care cerere, acuzatului dr. Molnár Francisc le răspunde că o vor infecta şi că este destul de bună fântâna cu apă infectată.

Pentru a le înrăutăţi şi mai mult situaţia, i-au expus la batjocuriri, îi constrâng să-şi facă necesităţile în mijlocul ghetoului, săpând drept closete 2 şanţuri paralele fără pereţi despărţitori, unde îşi făceau necesităţile de-a valma, bărbaţii cu femeile şi copii la un loc în văzul public.

Comandantul ghetoului, acuzatul dr. Krasznai Vasile, şi acuzatul Lázár Iosif, la vederea scenelor obscene în bestialitatea lor, merg până acolo încât fac poze în timpul când evreii îşi făceau necesităţile, pe care acuzatul Lázár Iosif le găseşte mijloace de propagandă şi le expune în vitrina librăriei sale din oraşul Şimleu, scriind sub ele lozinca: “Aceasta este morala evreilor din ghetou”.

(Vezi depoziţiile martorilor dr. Krausz Bernat, Adler Rachela, Weinberger Paul şi Izsák Dezideriu).

Din cauza condiţiilor neumane în care a fost infiinţat ghetoul s-au îmbolnăvit un număr de circa 80 din evrei, ivindu-se chiar tifos exantematic, murind de diferite boli 23 evrei şi copii nou născuţi (vezi tabloul dr. Molnár Francisc), iar pentru a preveni bolile şi pentru a face tratamentul terapeutic bolnavilor nu s-au luat măsuri.

Pentru spital erau 3 cămăruţe în mărime de 4/5 m. din care una pentru ambulanţă. A doua pentru bolnavi şi a treia pentru bolnavii alienaţi.

Din cauza {lipsei} oricărei asistenţe, bolnavii erau culcaţi pe pământ, bărbaţii la un loc cu femeile şi nu li se dădeau alimente. Deşi reuşiseră să obţină în ghetou trei vaci destinate pentru alimentarea bolnavilor, laptele îl consumau jandarmii.

Au fost internaţi în ghetou oameni bolnavi, netransportabili, tuberculotici, paralitici, cu cocsită, apoplexie, care stăteau la un loc cu cei sănătoşi.

(Vezi depoziţia martorului dr. Krausz Bernat).

N-au avut milă nici de noii născuţi şi de chinurile mamelor cu ocazia naşterilor, refuzând să dea orice asistenţă mamelor care au fost silite să nască pe pământul umed.

După internarea evreilor în ghetou, din ordinul acuzatului dr. Gazda Andrei şi dr. Udvary Iosif, au procedat la inventarierea bunurilor evreieşti şi au început goana după descoperirea locurilor unde au ascuns bunuri şi obiecte de valoare.

În acest scop organizează ancheta cu torturi într-o cameră din ghetou condusă (concepută – nn) şi aplicată de acuzaţii dr. Krasznai Vasile, Lázár Iosif, plutonier Sárközi, Pethes Iosif, Angya Iosif ajutaţi de soldaţi, iar în oraş la comandamentul jandarmilor, pe la casele evreilor şi la poliţie condusă şi aplicată de acuzaţii locotenent-colonelul Mariska Gheorghe, căpitan de jandarmi, dr. Horváth Alexandru, ajutaţi de acuzaţii Vida Ion, Kerekes Adam, Kovács Mihai, Nagy Alexandru, Farmati Alexandru care, stăpâniţi de cea mai crudă bestialitate, supun la îngrozitoare chinuri pe evreii bănuiţi că şi-au ascuns bunuri; anume, îi dezbracă la piele şi întinzându-i pe pământ le aplică lovituri peste tălpile picioarelor, peste fese, peste testicule, până ce leşină, când toarnă apă pe ei ca să-şi revină, la femei le introduce bastoane de lemn în vagin; le introduce ace sub unghii, îi spânzură de stâlpi sau grinzi, “kikötés”*, şi le fac foc sub tălpile piciorelor, îi ard cu lumânări la părţile păroase; le introduc mâinile într-o maşină specială sau la încheietura uşii, strivindu-le degetele. Unii evrei au înnebunit în chinuri, cazul unei evreice din Cehul-Silvaniei. La astfel de maltratări au fost supuşi Elias Iosif şi soţii Kohnstein Iosif, dr. Marcovits, dr. Benedek şi familia Klim Adalbert, dr. Székely Alexandru şi alţii.

(Vezi depoziţiile martorilor Silberger Leopold, Weinberger Paul, Izsak Dezideriu, Goldberger Adolf, Adler Rachela, dr. Krausz Bernat, Grünbaum Emeric, Feiger Armin, d-na Csengeri Francisca, Birta Iosif şi dr. Balta Zoltán).

Pentru paza ghetoului a fost adus un detaşament special de jandarmi din Budapesta care, în modul cel mai feroce, au supus pe evrei la maltratări şi schingiuiri, asmuţiţi de acuzaţii dr. Krasznai Vasile, Lázár Iosif, Angya Ioan, căpitan dr. Horváth Alexandru, locotenent-colonel Mariska Gheorghe şi Pethes Ştefan.

Evreii în ghetou trăiau cea mai cumplită teroare şi momente de groază, pentru cele mai mici abateri: dacă nu salutau cum dorea Krasznai, dacă nu stăteau în poziţie de drepţi, dacă îndrăzneau să ceară ceva, dacă ar fi îndrăznit să se roage evreii religioşi, dacă nu lucrau cum dorea {el} la amenajarea biroulul său. Pe intelectualii trimişi în oraş pentru curăţitul străzilor şi transportarea lemnelor pentru construcţia barăcilor, dacă îndrăzneau să-şi cumpere alimente, personal şi prin soldaţi îi maltratează şi îi spânzură de stâlpi “kikötés”, iar pe femei le leagă fedeleş “gűzsbakötés”.

În cinismul său bestial, comandantul ghetoului, dr. Krasznai Vasile pierde orice simţ de omenie, organizează chefuri în ghetou şi în oraş la locuinţa sa, împreună cu ajutoarele sale, acuzaţii Kertész Alexandru, Lazar Iosif, dr. Molnár Francisc, ridicând cu forţa fete din ghetou, pe care le siluesc, punând să fie fotografiat în timpul raportului sexual, ce avea loc pe masa de chef.

(Vezi depoziţiile martorilor Grünbaum Emeric, acuzatul Lázár Iosif şi Grünbaum Clara).

În ghetou, evreii au fost suşuşi la munci de batjocură: anume 200 de fete au fost forţate să care nisip cu farfuriile în curtea ghetoului pentru amenajarea drumului în ghetou şi toţi intelectualii din Şimleu au fost duşi în oraş să strângă gunoaiele şi să măture străzile.

Grozăviile în ghetou erau aşa de mari încât au uimit chiar pe călăul SS căpitanul Abumall de la Gestapo care, vizitând ghetoul, s-a exprimat că avea sub ordinele sale 24 de lagăre, dar nici unul nu era într-o stare aşa de mizerabilă şi viaţa aşa crudă ca în ghetoul din Cehei.

Pentru a ascunde deportarea s-au adus în ghetou scânduri {spunând} că vor construi bărci şi concomitent cu aceasta au dublat paza.

În 27 mai 1944, programându-se deportarea pentru lagărele de exterminare din Auschwitz s-au organizat trei serii. La ieşirea din ghetou, la poartă, {loturilor} li s-a făcut o nouă percheziţie corporală, dezbrăcându-i la piele, iar femeilor le-au făcut percheziţii vaginale, de către moaşe şi soldaţi, confiscându-li-se absolut toate lucrurile, afară de un rând de haine. Erau scene îngrozitoare, se auzeau ţipetele femeilor ce plângeau de durere şi vaietele copiilor.

După ce au ajuns la gară i-au învagonat înghesuindu-i în vagoane de vite câte 70-90 persoane, fără alimente, fără apă, siliţi să-şi facă necesităţile în vagoane pe care le plumbuise, silindu-i să călătorească în aceste condiţiuni până la Auschwitz încât în cursul transportului mor 200 de evrei.

Din cauza condiţiunilor neumane în care au fost ţinuţi evreii în ghetoul din Ceheiu, din numărul de 8.500, cca. 70 au rămas bolnavi şi după ce au ajuns la Auschwitz unde s-a făcut selecţia, nefiind apţi pentru lucru, au fost trimişi direct în camera de gazare şi crematorii.

Din 2.100 de evrei deportaţi din Şimleu s-au reîntors acasă numai 192.

Martori: Leopold Silberger, Feiger Armin, Izsak Dezideriu, dr. Benedek Iosif, dr. Krausz Bernat.

Călăii urgiei fasciste, care au iniţiat şi organizat deportarea evreilor pentru exterminare, le-au aplicat tratament neomenos, precum şi cei care i-au torturat sunt următorii:

Acuzatul dr. SZLAVY VASILE, fiind numit prefect al judeţului Sălaj în locul prefectului baronul Josika Ioan, care a refuzat înfiinţarea ghetoului, găsind măsura anticonstituţională, fără nici o dispoziţie legală guvernamentală, a condus şi dirijat operaţia internării evreilor în ghetou şi deportarea. Prezidează conferinţa de la prefectura Sălaj cu şefii autorităţilor administrative şi poliţieneşti în vederea înfiinţării ghetoului şi le dă instrucţiunile de urmat.

Supraveghează personal operaţia internării evreilor în ghetou, umblând în ghetou şi impunând aplicarea cât mai severă a măsurilor rasiale.

Internează în ghetou şi deportează pe evreii exceptaţi de la măsurile rasiale pentru merite naţionale, cazurile evreilor Vigler Samuil, avocat dr. Balkány, ambii din Surduc, dr. Kandel Francisc şi dr. László exceptaţi de la măsurile rasiale încă din 1932 de prim-ministrul Teleky, în urma propunerilor prefectului Josika Ioan, precum şi pe invalizi cu familiile lor, cazul familiei Szinetar Adalbert.

Martori: Sami Bela, dr. Krausz Bernat, Josika Ioan.

Urmăreşte şi pedepseşte pe cei care ar fi îndrăznit să ajute pe evrei, să le păstreze lucruri, îi internează în lagăre, cazul funcţionarului Taksonyi Nicolae, pe care îl destituie din funcţie şi îl internează în lagăr, timp de 4 luni, fiindcă primise spre păstrare nişte lucruri de la nişte evrei ce locuiau la el.

Martori: dr. Krausz Bernat, Sami Bela.

Acuzatul dr. GAZDA ANDREI, fiind subprefect al judeţului Sălaj în noiembrie 1940 – octombrie 1944, din proprie iniţiativă şi din ordinele guvernelor fasciste ungare a aplicat în mod excesiv toate măsurile rasiale şi fasciste contra evreilor şi a luptătorilor antifascişti.

Internează în lagăre politice pe luptătorii antifascişti români, unguri şi evrei din Zalău şi Püspökladány, printre care pe comuniştii Farmati Gheorghe, Zimmer Francisc şi alţii, circa 120 de persoane.

(Martor: Barbulovits Virgil).

În 1940-1944 organizează trimiterile în taberele (detaşamentele - nn) de muncă {forţată} din Ungaria şi Germania a românilor şi evreilor pentru a ajuta maşina de război germană.

Din 1942 organizează deportările în taberele de muncă (trimiterea în detaşamentele de muncă forţată – nn) de pe frontul antisovietic a evreilor în scop de exterminare.

Aplică toate măsurile fasciste pentru eliminarea evreilor din viaţa economică; interzicerea de liberă practică a profesiunilor libere, retragerea brevetelor comerciale şi industriale şi confiscarea averilor.

În 29 aprilie 1944, având loc conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre László pentru internarea evreilor în  ghetou şi deportarea în lagărele de exterminare din Germania, participă la conferinţă şi, după înapoiere, cu toată opoziţia prefectului Josika Ioan – care refuză internarea evreilor în ghetou şi îşi dă demisia – ţinându-i locul {prefectului Josika} ia personal măsuri, pentru internarea evreilor în ghetou.

Convoacă conferinţa de la prefectura Sălaj şi dă ordine pretorilor, jandarmilor şi primarilor din oraşul Zalău şi Şimleu asupra modului de procedare la internarea evreilor în ghetou.

Merge la faţa locului în Şimleul Silvaniei unde ţine o conferinţă şi le dă instrucţiuni de modul cum trebuie să procedeze la internarea evreilor în ghetou, iar după conferinţă merge cu toţi participanţii la faţa locului în comuna Cehei, la fabrica de cărămizi, “Cărămidăria Klein” şi alege locul ghetoului delimitând suprafaţa, 200 metri lăţime şi 600 m. lungime, un teren mlăştinos, plin cu bălţi şi papură, fără adăposturi, loc unde au fost inghesuiţi 8.500 evrei din cuprinsul judeţului Sălaj şi ţinuţi 27 de zile fără alimente, jefuiţi de bunuri până la ultima zdreanţă şi anchetaţi în cele [fiind supuşi celor] mai cumplite torturi pentru a declara bunurile ascunse, de care fapte avea cunoştinţă.

După terminarea operaţiunii de strângere a evreilor în ghetou şi jefuirea lor de bunuri, organizează deportarea lor în lagărele de exterminare din Germania, deportare ce s-a făcut în condiţiunile cele mai barbare, fără apă, fără mâncare, în vagoane plumbuite, deportând chiar pe evreii bolnavi netransportabili, pe cei exceptaţi de la măsurile rasiale, invalizi, cei cu merite naţionale, contribuind astfel le exterminarea a cca. 6.800 de evrei din judeţul Sălaj.

Acuzatul dr. SRETER IOAN, fiind primar al oraşului Zalău, din proprie iniţiativă aplică măsurile rasiale contra evreilor astfel:

În 25 aprilie 1944, prin ordinul nr. 4092 interzice evreilor să se aprovizioneze prin cumpărare de pe piaţa oraşului, înainte de orele 11,  privându-i astfel de posibilităţile de alimentare.

În 28 aprilie 1944 participă la conferinţa lui Endre László de la Satu-Mare unde primeşte instrucţiunile despre modul de internare a evreilor în ghetou şi deportare.

După conferinţă convoacă o consfătuire la primăria Zalău cu toţi şefii de servicii şi funcţionari, le dă instrucţiuni de urmat la internarea evreilor în ghetou şi, împreună cu şeful poliţiei Elekes Francisc, alcătuieşte echipele care au ridicat pe evrei în modul cel mai barbar, i-au jefuit de bunuri, le-au făcut percheziţii corporale, dezbrăcându-i la piele şi după ce i-au strâns pe toţi în localul şcolii primare din Zalău, unde îi ţine 3 zile fără mâncare, îmbarcându-i în vagoane, îi transportă în ghetoul din Cehei.

După deportarea evreilor le jefuieşte bunurile pe care le vinde comercianţilor.

Acuzatul dr. UDVARI IOSIF, fiind primar al oraşului Şimleu, participă la conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre László şi, după înapoierea de la conferinţă, personal conduce operaţiunile pentru strângerea evreilor în ghetou, în care scop convoacă o consfătuire la primărie cu toţi şefii de servicii, funcţionari, poliţişti, jandarmi şi le dă ordine de urmat cu privire la strângerea evreilor în ghetou şi jefuirea de bunuri.

Împreună cu acuzatul dr. Gazda Endre, alege locul ghetoului în fabrica de cărămizi din Cehei, unde supune pe evrei la înfometare, refuzând să le dea alimente, obligaţie ce-i {re}venea primăriei, chiar din alimentele din gospodăriile evreieşti, pe care le confiscă. Expune pe evrei la boli, prin cazare prin [în] condiţii neomeneşti sub cerul liber în ploaie şi vânt, prin refuz de a le da medicamente şi orice asistenţă medicală.

Pentru descoperirea bunurilor ascunse de evrei, prin poliţie, jandarmerie şi membrii partidului nyilaşist (crucile cu săgeţi), organizează anchete de [prin] torturi în care evreii au fost supuşi la cele mai groaznice chinuri şi de care fapte acuzatul avea cunoştinţă.

Fură din bunurile confiscate de la evrei, fiind denunţat chiar autorităţilor fasciste şi este anchetat de prefectura Sălaj prin acuzatul Sami Béla.

Vezi depoziţia martorilor inginer Kemencsei Ştefan şi acuzatul Sami Béla.

Faptele acuzaţilor dr. Szlávy Vasile, dr. Gazda Andrei, dr. Sreter Ioan, dr. Udvari Iosif de a fi iniţiat, organizat ghetoul şi deporterea evreilor în lagărele de exterminare şi de a fi ordonat, dictat, practicat cu intenţie o execuţie excesivă a legiuirilor cu caracter politic rasial în slujba fascismului, se încadrează în prevederile art. 2. litera m., n., o. şi sunt pedepsite de art. 3. din Legea nr. 312/1945, combinat cu art. 101 Cod. Penal.

Acuzatul ELEKES FRANCISC, fiind şef al poliţiei Zalău, în aprilie 1944 arestează 10 evrei din Zalău, care făceau parte din mişcarea comunistă, anume pe Benzeler Vilhelm, Kerl Emanuil, dr. Markovits Ludovic, Markovits Emanuil, Iliovits Bernat, Kelemen Alexandru, Székely Alexandru, Heidinger Ernest şi alţii pe care după ce îi supune la anchetă de tortură, bătăi peste tălpile picioarelor şi corp, îi ţine nemâncaţi zile de-a rândul, le dresează acte, îi trimite la Budapesta de unde au fost trimişi apoi în lagărele de exterminare.

În 28 aprilie 1944 participă la conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre László. După conferinţă, acuzatul Gazda Andrei, convocând conferinţa  de la primăria Zalău în 2 mai 1944, organizează echipele de ridicare a evreilor din case şi emite ordonanţa prin care interzice evreilor să părăsească casele.

În ziua de 3 mai 1944, personal merge cu echipa pe teren şi, în modul cel mai brutal, ridică pe evreii din case, după ce îi jefuieşte de toate obiectele de valoare şi bunurile preţioase, nedându-le voie să ia cu ei decât 50 kg. bagaj.

După ce-i strânge pe toţi în localul şcolii primare, îi supune, ajutat de comisari, la percheziţii corporale, dezbrăcându-i la piele, iar la femei le face percheziţii vaginale, cu care ocazie evreii au fost maltrataţi (maltratându-i pe toţi, fără nici o limită – nn).

Acuzatul locotenent-colonel MARISKA GHEORGHE, fiind comandant al legiunii de jandarmi Sălaj, în aprilie 1944 arestează din cuprinsul judeţului Sălaj mai multe sute de persoane acuzate de comunism, care au fost deportate şi exterminate în lagărele din Germania, ajutat de primpretorii Altnoder Bela – Zalău, Glass – Jibou, dr. Krasznai Vasile – Şimleu, Nyiresi – Tăşnad şi Szikszai – Cehul-Silvaniei.

Martor: dr. Krausz Bernat.

În 28 aprilie 1944, participă la conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre László şi după conferinţă dă ordine jandarmilor din cuprinsul judeţului să procedeze la internarea evreilor în ghetou, confiscarea bunurilor acestora şi controlează modul de execuţie.

Împreună cu acuzatul dr. Gazda Andrei alege locul ghetoului.

După internarea evreilor în ghetou se organizează torturi pentru descoperirea bunurilor ascunse ale căror victime au fost evreii Kelemen Adalbert, Elias Iosif şi soţia, Goldglanţ Mauriţiu şi alţii care au fost maltrataţi oribil. (Vezi depoziţia acuzatului Lázár Iosif).

Dirijează transportarea evreilor şi cu ocazia transportului la tren se adresează jandarmilor: “Să le daţi apă dobitoacelor evrei, căci trebuiesc predaţi vii”.

Acuzatul PETHES ŞTEFAN, fiind şef al poliţiei Şimleu, în aprilie 1944 a denunţat 24 evrei suspecţi de comunism printre care Krecs Alexandru, Kenyeri Bartholomei, Francisc Alexandru, Scobö Nandor, dr. Péri Salomon, dr. Brüll Martin, Schmiedt Dezideriu, tăbăcarii Isac şi Berger şi alţii şi a contribuit la deportarea lor în lagărele de exterminare din Germania de unde nu s-a reîntors decât Krecs Alexandru.

Martori: Feiger Armin, Rosenberg Adalbert şi Krecs Alexandru.

În 28 aprilie 1944 a luat parte la conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre László şi în 2 mai 1944 la conferinţa de la primăria Şimleu, în vederea infiinţării ghetoului în oraşul Şimleu. După conferinţă a luat parte la ridicarea evreilor din case, organizând echipele de ridicare, formate din responsabili de străzi, premilitari, profesori, nyilaşişti şi imredişti, dându-le instrucţiuni scrise şi conducând operaţiunile pe teren, nepermiţând evreilor să ia cu ei decât 50 kg. bagaj, bătându-i şi confiscându-le toate bunurile. După ce i-a strâns în locul [în localul] şcolii primare i-a supus anchetelor şi percheziţiilor corporale, iar la [pe] femei {percheziţiilor} vaginale şi apoi, după ce îi ţine [i-a ţinut] o noapte înghesuiţi în şcoală îi escortează [au escortat] convoiul în ghetoul din Cehei. Pe cei care nu puteau merge, în cursul transportului îi bat.

Într-o zi, fiindcă evreii Nussbaum şi Hirsch David ce lucrau în oraşul Şimleu cu alţi 47 de tineri evrei la strângerea lemnelor pentru barăci, au dat unui sergent bani să cumpere alimente, fiind văzuţi de Szabó Adalbert şi denunţaţi acuzatului, {acesta} i-a maltratat oribil, lovindu-i personal şi a pus pe soldaţi să-i bată cu bastoane de cauciuc încât unii au leşinat. A pus să-i ţină în poziţia de drepţi şi între baionete 5 ore. Din cauza bătăii, evreul Roth E. cade bolnav, murind la scurt timp.

Martori: Izsak Dezideriu şi Nussbaum.

A luat parte la maltratarea evreilor pentru a declara bunurile ascunse, maltratează pe Kemperi Mihai şi soţia, Elias Iosif şi soţia, constrângându-i să declare bijuteriile.

Martoră: Farkas Eva.

Ameninţând-o că-i va confisca toate bunurile o constrânge pe Farkas Eva să-i dea un lanţ de aur, un aparat de fotografiat şi un ceas.

Martoră: Farkas Eva.

A condus percheziţionarea evreilor, ajutat de leventişti, poliţişti, nyilaşişti şi imredişti. (Vezi declaraţia acuzatului dr. Molnár Francisc).

A strâns 20-30 evrei intelectuali şi i-a pus să facă curăţenia cartierului din oraş, destinat fixării ghetoului, fixând 2 cartiere, unul pentru bărbaţi şi al doilea pentru femei.

Martor: inginer Kemecsei.

Acuzatul căpitan {de} jandarmi dr. HORVÁTH ALEXANDRU, fiind comandant al legiunii de jandarmi Şimleu, a luat parte la conferinţa de la Şimleu din 2 mai 1944 şi după conferinţă a condus pe teren ridicarea evreilor în ghetou, operaţiune ce s-a executat în modul cel mai bestial.

După internarea evreilor în ghetou a organizat la comandamentul de jandarmi anchete de tortură a evreilor bănuiţi că şi-au ascuns bunurile, unde evreii au fost torturaţi supunându-i la cele mai groaznice chinuri.

Martori: inginer Kemecsei şi recunoaşterea la interogator a acuzatului Lazar Iosif.

Acuzatul dr. KRASZNAI VASILE, fire sadică, cu porniri bestiale, fiind numit comandant al ghetoului, personal şi prin subalternii săi, supune pe evrei celui mai crud tratament, vizând exterminarea lor.

La internarea în ghetou, ajutat de jandarmi, premilitari şi membrii partidului nyilaşist (crucile cu săgeţi) organizează percheziţii corporale evreilor dezbrăcându-i la piele, iar femeilor le face percheziţii vaginale şi în anus, pentru a descoperi bijuterii şi obiecte de valoare, cu care ocazie anchetatorii îi maltratează crud şi îi jefuiesc.

Confiscă de la evrei alimentele, pe care le consumă cu colaboratorii săi, acuzaţii Lázár Iosif şi notarul Kertész şi cu jandarmii; le confiscă hainele şi încălţămintea, organizând ateliere de croitorie şi cizmărie, confecţionând şi ajustând haine şi încălţăminte pentru rudele sale şi colaboratorii săi.

Martor: Krausz Bernat.

După ce evreii au fost jefuiţi de alimente, îi înfometează, nu le dă mâncare decât o singură dată pe zi, o simplă ciorbă necomestibilă şi 70 gr. pâine de persoană, le interzice aprovizionarea cu alimente din oraş şi cumpărarea de alimente de la ţăranii ce veneau la ghetou, oprindu-i [îi opreşte] să primească mâncare de la prieteni. Pe cei prinşi îi maltratează, aplicându-le lovituri peste fese şi-i spânzură pe stâlpi, “kikötés”, iar pe femei le leagă fedeleş, “gűzsbakötés”. Cum {se ştie} evreii, în cea mai mare parte, erau cantonaţi sub cerul liber în ploaie şi vânt; {şi} fiindcă într-o zi îşi făcuseră nişte corturi amenajate din cearşafuri, acuzatul, pentru a-i expune bolilor, ordonă să-şi desfacă corturile şi-i sileşte să stea trei zile în ploaie.

Martori: Izsak Dezideriu, dr. Krausz Bernat şi Weinberger Paul.

Pentru a-i batjocori cât mai mult, organizează muncă de batjocură, astfel timp de mai multe zile pune pe circa 200 de fete să care nisip cu farfuriile din râul Crasna pentru a amenaja drumul în ghetou.

Martori: dr. Krausz Bernat, Farkas Eva, inginerul Kemecsei.

Pe intelectualii din Şimleu îi trimite sub escortă în oraş şi îi sileşte să cureţe străzile, gunoaiele şi curţile.

Instaurează în ghetou un regim de teroare. Pentru cele mai mici abateri personal şi prin jandarmi şi chiar prin evrei maltratează pe evrei în modul cel mai bestial, îi spânzură la stâlp, “kikötés”, până ce leşină, pe femei le leagă burduf, “gűzsbakötés”, şi le aplică lovituri peste fese, anume:

După internarea evreilor în ghetou începând construirea barăcilor, pentru demontarea dependinţelor caselor evreieşti au întrebuinţat 50 de tineri evrei. Într-o zi, mergând în oraş, tinerii evrei – fiindcă unul a îndrăznit să cumpere pâine, iar la unul s-au găsit 800 pengő – acuzatul Szabó Adalbert, conducătorul tehnic şi soldaţii i-au arestat pe toţi şi i-au dus la poliţie, punându-i între baionete timp de 5 ore, i-au bătut crunt cu lemne şi bastoane de cauciuc, încât unii au leşinat. Seara, când i-au condus în ghetou, pe drum i-au bătut, alergat, obligându-i să cânte cântece antisemite şi după ce au ajuns în ghetou aducând faptele la cunoştinţa acuzatului Krasznai Vasile, acesta a ordonat arhitectului evreu Brodt să facă o spânzurătoare de trei m. înălţime şi 12 m. lungime*. În timp ce inginerul Brodt lucra la spânzurătoare obligă pe cei 50 de tineri să se aşeze faţă în faţă şi să se pălmuiască reciproc, apoi să facă broască pâna la epuizare şi chemând 50 de poliţişti evrei ajutaţi de un jandarm îi obligă să aplice tinerilor câte 25 trăgători [lovituri] peste fesele goale şi fiindcă evreii nu dădeau tare le-au aplicat şi lor lovituri. Îi obligă apoi să sară capra iar pe cei care nu săreau bine, sau nu dădeau palmele puternic peste spate, îi bat cu palmele şi furci peste cap. 

După ce stâlpul [instalaţia – nn] a fost terminat, spânzură deodată pe cei 50 de tineri, legându-i cu curelele de rugăciuni, ţinându-i spânzuraţi până ce leşinau, în care timp jandarmii îi bat cu bastoanele de cauciuc, punând pe medicii evrei să le controleze pulsul. Pe cei leşinaţi îi dezleagă şi-i udă cu apă, iar după ce şi-au revenit îi spânzură din nou. La aceste pedepse obligă să asiste toţi evreii din ghetou.

(Vezi depoziţiile martorilor Isac Dezideriu, Golberger Adolf şi Weinberger Paul).

A spânzurat de stâlp şi pomi (kikötés) pe evreii prinşi că se roagă, cazul bătrânului Pastarnetz Samuil de 70 de ani, pe care l-a spânzurat de un pom.

Martori: Isac Dezideriu şi Silberger Leopold.

A maltratat spânzurând la stâlp (kikötés) pentru simplul motiv că i se părea că zâmbeşte pe evreul Hersch Lazar. Spânzură la stâlp (kikötés) pe cei care nu-l salutau destul de repede şi cuviincios.

Martor: Krausz Bernat.

Pentru descoperirea bunurilor ascunse organizează anchete de torturi într-o cameră de la postul de comandă al ghetoului, unde ajutat de acuzaţii plutonier Sárközi, Lázár Iosif, Angya Ioan şi plutonier Petövári Vasile, iar în oraş la postul de comandă al jandarmilor, la poliţie şi pe la casele evreilor ajutat de locotenent-colonelul Mariska Gheorghe, căpitan dr. Horváth Alexandru, Vida Ioan, Kerekes Adam, Nagy Alexandru, Kovács Mihai şi Farmati Alexandru supunându-i la cele mai îngrozitoare chinuri, anume: îi dezbracă la piele şi după ce îi întinde cu burta pe pământ, îi bat cu bastoane de cauciuc peste tălpile picioarelor, fese, testicule, până ce leşină, le introduc ace sub unghii, îi spânzură de stâlpi şi grinzile caselor, făcându-le foc sub tălpăile picioarelor, le introduc degetele mâinilor într-o maşină şi la încheieturile uşilor, i-au ars pe la părţile păroase cu lumânări îi introduc în closete să caute bijuteriile ascunse.

Martori: Eugen Golderberg, Silberger Leopold, Farkas Eva.

Pentru a ilustra modul schingiuirilor redăm mai jos depoziţiile martorilor Farkas Eva şi Silberger Leopold.

Iată ce zice martora Farkas Eva:

“După 10 zile de la internarea noastră în ghetou, Krasznai a chemat pe părinţii mei şi le-au cerut să-i spună unde şi-au ascuns valorile şi bijuteriile. Părinţii au refuzat. A doua zi m-au chemat pe mine şi m-au dus în camera de tortură. Cum am intrat în cameră, o cameră mică cu pământ pe jos, cu noroi din cauza apei care era azvârlită pe acei care leşinau din cauza bătăii. I-am văzut în acea cameră pe Krasznai, plutonierul Sarkádi şi încă un jandarm. Cum am intrat în cameră m-au întrebat: «Declari sau nu». Eu le-am spus că n-am ce declara. La aceasta mi-au ordonat să mă dezbrac şi să mă culc jos. Am ridicat rochia, m-am dezbrăcat şi m-am culcat pe burtă pe o laviţă ca să nu mă murdăresc de noroi. Mi-au ordonat să mă culc în noroi şi un jandarm mi-a scos chiloţii, apoi au început a mă lovi o jumătate de ceas la tălpi. După ce m-au bătut la tălpi, m-au aruncat afară. Când am ieşit afară n-am putut merge pe picioarele mele şi am fost dusă pe targă în ghetou. A doua zi, pe la orele 11, Krasznai a trimis după mine. Am fost dusă tot pe targă, fiindcă nu puteam merge din cauza bătăilor din ziua precedentă. Acolo, un căpitan de jandarmi a dat ordin să se ia targa căci voi putea merge pe picioarele mele. Krasznay m-a întrebat ce legături am avut cu şeful poliţiei Pethes şi fiindcă i-am spus că n-am avut nimic cu el, a pus să fiu vizitată [controlată – nn]. După masă a pus pe dr. Molnár asistat de dr. Krausz Bernat să mă viziteze [controleze – nn], aceştia constatând că eram virgină. După câteva zile m-a chemat din nou la el şi mi-a propus să am relaţii de dragoste cu el.”  

Iată ce zice martorul Silberger Lepold:

“În ghetoul din Cehei am fost interogaţi ca să spunem unde am pus averea noastră. Cei care au făcut interogările au fost trei detectivi din Cluj, dintre care unul Sárközi, care a fost cel mai brutal, şeful bătăuşilor, care ne-au maltratat pe noi. Bătăile cu ocazia interogării constau în aceea că eram bătuţi cu un baston de cauciuc, chiar de Sárközi, la palme, tălpile picioarelor, pe burtă  la testicule. Pe unii îi dezbrăcau şi aşa îi băteau, iar alţii erau bătuţi îmbrăcaţi. Alţii au fost bătuţi [chinuiţi] în felul următor: îi forţau să-şi introducă degetele într-o maşină pe care o aveau acolo, sau la încheietura uşii iar apoi închizând uşa sau strângând maşina toţi se răneau la degete.”

Pierzând orice noţiune de omenie, în bestialitatea lui organizează chefuri cu colaboratorii săi, acuzaţii Lázár Iosif, dr. Molnár Francisc, Kertész Alexandru – şi la postul de comandă al ghetoului şi în oraş la locuinţa sa – unde duc fete şi femei din ghetou, pe care le siluiesc şi în timp ce aveau raporturi sexuale, puneau să fie fotografiaţi. La un chef în ghetou a siluit pe evreica Vadász Sári şi, în timpul raportului sexual ce avea loc pe masă, pune să fie fotografiat. La fel a siluit pe evreica Brot Ghitta şi pe altele, pe care le-a pus să danseze dezbrăcate pe masă.

Pentru a ilustra modul de perversitate în care se complăcea acuzatul redăm depoziţia martorului Grünbaum Emeric, care spune:

“Acuzatul Krasznai scotea pe fetele cele mai frumoase din ghetou, ducându-le într-o odaie de la locuinţa lui, unde erau mai mulţi prieteni, între care dr. Molnár Francisc şi notarul Kertész, care după ce se îmbătau, făceau cele mai mari batjocuri cu femeile şi fetele evreice din ghetou acasă la el. În mai multe rânduri am adus la casa acestuia şi obiecte care le-a strâns de la evrei în ghetou, haine, pachete, obiecte de valoare, bani şi chiar aur. Eu, de mai multe ori, în timpul când chefuiau înăuntru, stăteam afară lângă trăsură cu un post [paznic] lângă mine, până când se termina cheful, apoi duceam pe fete şi femei înapoi în ghetou. La petrecerile de felul acesta lua parte şi dr. Molnár, medicul ghetoului. Auzeam pe fete şi femei vorbind între ele când le duceam cu căruţa despre faptele ce au făcut cu ele. Se plângeau una către alta, că au fost dezbrăcate la pielea goală, batjocorite şi violate.”  

“Îşi organizează [angajează] două fete chelneriţe între care pe evreica Vadász Sári, pe care o sileşte să coabiteze cu el şi, {aceasta} rămânând însărcinată – pune pe medicul evreu dr. Marguliesz Edmund să-i facă avort. Martori: dr. Krausz Bernat, Grünbaum Clara, Grünberger Emeric, Feiger Armin, Izsak Dezideriu şi Weinberger Paul.”

“În cinismul său merge până acolo că în ghetou fiind trei evreice nebune, cheamă pe doctorii Marguliesz şi dr. Krausz Bernat şi le cere să le omoare injectându-le cu otravă, propunând ca medicul care să le injecteze să fie tras la sorţi. Medicii se opun, spunându-i că degeaba va utiliza procedeul tragerii la sorţi, deoarece medicul care va fi sortit îşi va da sieşi injecţie şi i-au  propus că {se} vor îngriji ei de cele trei bolnave, dându-le injecţii hipnotice-anesteziante şi că nu poate fi ucis un om. El le-a răspuns că: «Ghetoul este în afară de lege şi pentru ceea ce se petrece acolo el răspunde şi nu-l trage nimeni la răspundere».”

Martor: dr. Krausz Bernat.

Expune pe evrei celor mai umilitoare batjocuri şi înjosiri ce depăşesc orice idee de omenie, îi sileşte să-şi facă necesităţile în public, bărbaţii cu femeile şi copii la un loc, în nişte şanţuri paralele, fără pereţi despărţitori, iar în timpul când evreii îşi făceau necesităţile, găseşte ocazia de a se delecta şi pentru a servi cauza fascismului şi a face propagandă expune fotografiile în prăvălia acuzatului Lázár Iosif.

“Era atâta groază în ghetou, încât în momentul când apărea acuzatul Krasznai, ca un curent electric trecea ştirea şi toţi îngroziţi şopteau: «Vine Krasznai!», şi toţi se fereau din calea lui.” Zice martorul Krausz Bernat.

La deportarea evreilor a organizat percheziţii dezbrăcându-i la piele, femeilor le-a făcut percheziţii vaginale şi au fost maltratate făcându-li-se percheziţiile vaginale chiar cu beţe.

La percheziţii li s-au confiscat toate lucrurile din care cele mai preţioase şi le-a însuşit acuzatul Krasznai,

În timpul percheziţiilor, ascuzatul Krasznai şi dr. Molnár Francisc stăteau la o masă şi chefuiau.

La aceste percheziţii au mers până acolo că au pus pe evrei să cerceteze cu mâinile şi într-un ciubăr ce servea de W.C. dacă nu cumva unul a aruncat acolo bijuterii.

Martor: Grünbaum Emeric.

Acuzatul LÁZÁR IOSIF, originar din Ungaria, după ce se stabileşte în Şimleul Silvaniei, se ocupă cu profesiunea de librar în care calitate răspândeşte numai presa fascistă şi antisemită.

Fiind membru al partidului nyilaşist (crucile cu săgeţi), dezlănţuie o propagandă şi teroare întinsă contra comuniştilor şi evreilor, anume:

Se angajează voluntar în slujba poliţiei şi a jandarmeriei, fiind colaboratorul şefului de poliţie Pethes Ştefan, căpitan de jandarmi Garay Ştefan în care calitate, în primăvara anului 1944 alcătuieşte o listă de 24 evrei din Şimleu, suspectaţi de comunism, printre care Krencs Alexandru, Keneri Bartholomeu, Francisc Alexandru, Sköb Nandor, dr. Peri Solomon, dr. Brüll Martin, Schmiedt Dezideriu, care după ce au fost arestaţi, anchetaţi şi torturaţi de poliţie, la care torturi ia parte şi acuzatul au fost deportaţi în lagărele de exterminare din Germania unde au fost exterminaţi, reîntorcându-se numai Krencs Alexandru.

Martori: Krencs Alexandru, Feiger Armin, Rosenberg Adalbert.

Se angajează voluntar în Asociaţia Bunilor Ţintaşi (Lövészegyesület) ce avea misiunea de a instrui populaţia în lupta de urmat contra partizanilor şi în războiul total.

Fiind epitrop al Bisericii Romano-Catolice, pentru curăţenia localului bisericii, pentru nevoile bisericii, întrebuinţează premilitari evrei, cu care ocazie îi batjocoreşte sub pretext că nu lucrau cum dorea, îi bate personal cu bâtele şi palmele şi-i pune să facă alergări pe un deal. Îi pune să care butuci grei de lemne, pe acei care nu pot îi maltratează lovindu-i cu bâtele şi picioarele, iar pe alţii îi închide în localul comandamentului în pivniţă şi-i maltratează bestial încât ţipetele şi zbierăturile se auzeau de pe stradă, cazul evreului Jakabfi Gheorghe.

(Vezi depoziţia martorului Nussbaum Ioan).

În 3 mai 1944, cu ocazia internării evreilor în ghetoul Ceheiul-Şimleului, se angajează voluntar la internarea evreilor în ghetou, la percheziţionarea şi la anchetarea celor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri supunându-i la cele mai groaznice torturi şi chinuri, fiind ajutorul cel mai devotat al călăului Krasznai Vasile.

Cu ocazia ridicării evreilor în ghetou, îi scoate din casă cu cea mai crudă brutalitate, îi bate, nu le permite să-şi ia cu ei nimic, nici chiar [măcar] alimente şi bagajele admise de 50 kg. şi alimentele pe 14 zile.

După ce strânge pe evrei în localul şcolii primare din Şimleu îi percheziţionează şi maltratează, le confiscă toate lucrurile şi alimentele chiar şi pantofii din picioarele copiilor.

Martora d-na. Csengeri Francisc zice:

“Cu ocazia percheziţiilor făcute la şcoala evreiască, mi-a luat toate lucrurile, toate alimentele, precum şi pantofii buni ai copiilor şi m-a ameninţat că o să mă înveţe zicând: «Curvă de evreu». M-a lovit odată cu pumnul în piept, mi-a smuls din deget inelul de cununie, declarând, că  nu-i trebuie inel unei jidovoaice, apoi mi-a luat ceasul.”

În timpul când evreii erau adunaţi în şcoala din Şimleu, fiindcă un grup de 5 evrei, în frunte cu rabinul, au îndrăznit să se roage, fiind observaţi de acuzatul Lázár Iosif, s-a repezit la ei, i-a pus să stea în poziţia de drepţi cu faţa la perete, timp de 5 ore, în care timp acuzatul Anghia Ion trăgea focuri de armă peste capetele lor şi fiindcă se mişcau, acuzatul Lazar îi lovea cu bastoanele de cauciuc.

Martori: Adler Iosif, d-na Csengeri Francisc.

După internarea evreilor în ghetou, împreună cu acuzaţii dr. Krasznai Vasile, plutonier Sárközy, Anghia Ion şi alţii, ia parte la torturarea evreilor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri supunându-i la cele mai groaznice chinuri, anume organizate într-o cameră din ghetou şi în oraş, la comandamentul jandarmilor şi la casele evreilor; anchetând pe d-na Grosz Mauriţiu, îi introduce bastonul în vagin, pe evreii Feiger Solomon, Weiss Samoil, Pasternak Samoil, Binder Vasile, Goldglanz Mauriţiu după ce îi bate cu bastonul de cauciuc la tălpile picioarelor, le introduce mâinile între încheietura uşii şi le striveşte degetele.

Martor: Feiger Armin.

Pentru a demonstra modul schingiuirilor, redăm depoziţia martorului Steiner Martin şi depoziţia martorei Grünbaum Clara.

Iată ce spune martorul Steiner Martin:

“Evreii cărora li se luau interogatoriile au fost supuşi la torturi la care era prezent şi acuzatul Lazar Iosif, şi aceste interogatorii se făceau după indicaţiile şi după sugestiile lui şi el punea la cale pe jandarmi să-i bată pe evreii aduşi la interogator. Aceşti evrei au fost torturaţi şi bătuţi personal de Lázár Iosif, iar alţii de către jandarmi la îndemnul lui, spunându-le: «să nu cruţaţi pe aceşti porci de evrei şi să-i bateţi ca să divulge ascunzişurile lucrurilor preţioase». A fost bătută cu această ocazie soţia lui Rosenberg Adalbert, căruia i s-a aplicat 100 de lovituri cu bastonul de cauciuc peste tălpile picioarelor, încât nu se mai putea încălţa, iar când încerca şă-şi tragă pantofii, ţâşnea sângele din picioare trecând prin încălţăminte. Tot în felul acesta a fost bătut Goldglanz Mauriţiu, soţia şi fiica lui, ultimelor două legându-le cătuşele la mâini atât de strâns, încât li s-au înnegrit mâinile. Goldglanz Mauriţiu a fost bătut atât de grav la tălpile picioarelor, încât era plin de răni şi nu putea umbla decât desculţ. Iar în timpul bătăii, acuzatul Lázár Iosif i s-a adresat cu cuvintele: «Jidan puturos, nici acum nu vrei să declari unde ţi-ai ascuns aurul? Las’ că o să te învăţ eu minte să nu mai minţi».”

Iată ce spune martora Grünbaum Clara:

“Lázár Iosif a venit de mai multe ori în ghetou şi a săvârşit atrocităţi. Astfel a doua zi după aducerea noastră în ghetou, Lázár Iosif nu a fost mulţumit cu modul cum am lucrat eu, deoarece nu am fost dusă la lucru şi anume, transportam material de construcţie şi dânsul,  înfuriindu-se pe mine, m-a legat de un lemn şi m-a lovit cu piciorul încât, din cauza acestor atrocităţi am leşinat şi după aceea am zăcut o săptămână. Legarea de lemn consta în aceea că am fost legată de mâini şi de picioare cu mâinile la spate şi eram atârnată cu o frânghie de un lemn, astfel, că picioarele nu-mi atingeau pământul. Lázár Iosif a pus pe dentistul Radu şi pe medicul dr. Markovits ca să mă lege şi dânşii m-au stropit cu apă, după ce am leşinat.”

Într-o zi ia din ghetou pe bijutierul Élias Iosif şi soţia, şi după ce îi leagă de mâini laolaltă, îi duce în oraş la casele lor pentru a le arăta locul unde îi bănuia că au ascuns 14 kg. aur.

După ce ajung la jandarmerie, de acolo la casa lor, unde i-au maltratat, spânzurându-i {de stâlp} “kikötés”, şi bătându-i crunt, dar văzând că nici aşa nu pot afla, forţează pe soţia lui Élias Iosif să bea 2 litri de apă sărată, pe care i-o toarnă jandarmii cu forţa în gură.

După aceasta, din bătaie de joc, o pune să-şi sărute soţul timp de o jumătate de oră.

Pentru a ilustra modul cum schingiuia, redăm depoziţia martorului dr. Balta Zoltán, care spune:

“Încă în luna martie 1944, Iosif Élias m-a rugat să-i păstrez două sfeşnice de argint, pe care le-am păstrat ascunse. Însă, după ce evreii au fost internaţi în ghetou şi-au fost interogaţi spre a mărturisi unde şi-au ascuns lucrurile, mi-a fost frică, ca nu cumva soţia lui Élias Iosif, sub presiunea torturilor, să divulge că şi-au ascuns lucrurile la mine, m-am dus la jandarmi, unde se luau interogatoriile evreilor. Apropiindu-mă de poarta jandarmilor, am auzit că cineva vocifera şi în coridorul jandarmilor am recunoscut vocea lui Lázár Iosif. Întrând în curte am văzut că în coridor şedea într-un fotoliu Lázár Iosif iar în faţa lui se afla, legat “ghem” (“gűzsbakötés”), avocatul evreu dr. Székely Alexandru, cu faţa întoarsă spre el şi i-a dat o lovitură cu piciorul începând a vocifera. În fundul curţii i-am văzut pe Élias Iosif şi soţia cu faţa spre gard, ambii având mâinile legate în lanţuri. La 5-6 metrii de Székely Alexandru se mai afla o persoană legată “ghem” şi, după discuţii, fiind revoltat că nu au declarat unde şi-au ascuns bunurile, ordonă jandarmilor să strângă lanţurile, însă jandarmii refuză la observaţiunea mea că nu-i bine ce fac. Înainte cu 4-6 zile, soţii Élias Iosif au fost aduşi la casa lor şi, fiind vecin cu ei, i-am auzit zbierând din pivniţa casei lor.”

Martor: dr. Balta Zoltán.

În urma maltratărilor suferite, soţia lui Élias Iosif a fost internată în spitalul ghetoului, iar după ce au ajuns la Auschwitz, ambii fiind foarte slăbiţi, inapţi pentru lucru, au fost trimişi direct în camerele de gaze.

Martori: Rotschild Magdalena, Rosenberg Terezia.

Pe avocatul dr. Weinberger Iuliu l-au maltratat de 8 ori, iar pe soţia sa au purtat-o în lanţuri pe străzile oraşului.

Iată ce zice martorul Barta Iosif:

“Într-o zi din luna mai 1944, când evreii erau închişi în ghetou  m-am întâlnit cu Bot Francisc, care mi-a spus să intrăm în curtea lui Klerman Adalbert, unde intrând am văzut pe Klerman culcat jos pe pământ, pe spate, cu mâinile întinse pe pământ, ca şi cum ar fi fost răstignit. Pe o palmă a lui stătea cu picioarele un jandarm, iar pe cealaltă palmă stătea cu un picior Lázár Iosif care, cu celălalt picior lovea peste nas pe Klerman Adalbert zbierând către el să declare unde şi-a ascuns valorile. Lângă ei, pe pământ, se afla şi o mare grămadă de bani ungureşti.”

Martori: Barta Iosif, Grünbaum Clara.

Pentru a constrânge pe soţia lui Fischmann Alexandru să declare bunurile ascunse, îi ia copilul de 10 ani şi îl duce in camera de tortură, ameninţând-o că dacă nu declară va fi bătut copilul şi, cu toate că i-a divulgat cei 70.000 de pengő ascunşi, l-a predat pe copil jandarmilor, care l-au bătut crunt, încât din cauza bătăii a murit în cursul transportului.

În timp ce-l ancheta la locuinţa sa pe evreul Rosenberg Dezideriu împreună cu un soldat german SS îl forţează să intre în closet până în brâu şi să caute cu mâinile aparatul de radio, pe care {acuzatul} pretindea că-l ascunsese acolo.

Martor: Feiger Armin.

A maltratat pe rabinul Weiss Anton din Nuşfalău, care rămâne bolnav şi, ajuns la Auschwitz, este ars în crematoriu.

A luat parte la maltratarea celor 50 de tineri evrei la poliţia Şimleu, cu care ocazie, împreună cu şeful poliţiei acuzatul Pethes Ştefan, arestează timp de 2 zile pe Grünfeld Adalbert, David Heimlich şi Ünger pe care îi spânzură {de stâlp} “kikötés”  şi-l maltratează pe Berger Gheorghe până ce i-a ţâşnit sângele din gură.

Martori: Izsák Dezideriu, Nussbaum Ion.

A luat parte la toate orgiile organizate de acuzatul dr. Krasznai Vasile făcând împreună chefuri cu evreice pe care le-a siluit.

La acuzele aduse în interogatoriul său, acuzatul recunoaşte că a luat parte la anchetarea evreilor Élias Iosif şi soţia, Rosenberg Dezideriu şi Klermann Adalbert şi că a maltratat pe rabin în localul şcolii primare din Şimleu, încât i-a ţâşnit sângele pe nas, iar pe ceilalţi i-a pus să stea cu faţa le perete 5 ore, în timp ce acuzatul Anghea Ion făcea exerciţii de tragere sub pretextul că ar fi protestat la intrare, organizând rugăciuni de protest.

Acuzatul plutonier-major SÁRKÖZY N., fiind comandant al secţiei de jandarmi Jibou, cunoscut ca cel mai crud schingiuitor, este încredinţat [însărcinat] în ghetou cu anchetele şi torturarea evreilor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri pe la creştini şi în pământ, pe care îi supune la cele mai îngrozitoare torturi şi chinuri, într-o cameră din ghetou, “camera de torturi”, anume: pe unii îi dezbracă la piele după ce [apoi] îi întinde culcaţi cu burta la pământ, le aplică lovituri cu bastonul de cauciuc, drug de fier, peste tălpile picioarelor, peste fese, peste testicule, până ce leşinau, când le turna apă ca să-şi revină, apoi îi aruncă afară, de unde sunt transportaţi cu targa, de rudenii şi cunoscuţi, pe alţii îi spânzură de grinzi sau stâlpi şi le face foc sub tălpile picioarelor din hârtii, le introduce ace sub unghii, le arde părţile păroase, cu lumânări. Pe unii, după ce îi maltratează, îi predă rudeniilor să le facă fricţiuni şi apoi îi maltratează din nou. În acest mod au fost maltrataţi dr. Benedek şi familia, Körnstein Iosif, dr. Markovits, Farkaş Eva, iar o evreică din Şimleu a înnebunit de chinuri.

Cei mai mulţi dintre evreii maltrataţi şi schingiuiţi au rămas bolnavi zăcând în ghetou iar în cursul transportului au murit pe drum, cazul evreului Kohn Adalbert şi alţii.

Martori: Adler Rachela, Krausz Bernat, Grünbaum Emeric, Izsák Dezideriu, Goldberger Adolf, Silberger Leopold, Paul Weinberger, Feiger Armin, Farkas Eva, dr. Benedek Iosif şi Davidovits Iosif.

Participă la spânzurarea şi torturarea celor 50 evrei spânzuraţi şi maltrataţi din ordinul acuzatului Krasznay fiindcă îndrăzniseră să cumpere nişte pâine.

Acuzatul plutonier HORVÁTH ION, fiind comandant al secţiei de jandarmi Nuşfalău, ia parte la internarea evreilor în ghetou şi după internare conduce şi organizează ancheta de torturi, luând evreii din ghetou, pe care îi duce în oraşul Şimleu – constrângându-i prin tortură, bătăi, bătăi la tălpi, spânzurări de stâlp, ardere pe la părţile păroase – ca să divulge locurile unde şi-au ascuns bunurile şi după ce le descoperă, îşi însuşeşte bunurile. A fost pe la locuinţele evreilor Lengyel Iosif, Stern, Roserberg, Brot şi Cserne, pe care i-a torturat şi le-a jefuit bunurile.

Cu ocazia anchetelor, pe fete le silueşte împreună cu ceilalţi soldaţi, cazul fetelor Brot.

(Depoziţiile acuzaţilor Kovács Mihai şi Farmati Alexandru).

Acuzaţii:  VIDA IOAN şi KEREKES ADAM, primul funcţionar la primăria Şimleu, iar al doilea premilitar, din proprie iniţiativă participă cu deosebit zel la internarea evreilor în ghetou, ridicându-i brutal din case, i-au maltratat şi jefuit de bunuri. I-au parte la anchetarea celor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri.

Ambii împreună maltratează şi torturează cu bastoane şi bâte pe Klermann Adalbert, constrângându-l să declare locul unde şi-a ascuns bujuteriile, în care timp, Vida Ioan îi pune {în} mână un steag roşu, improvizat dintr-o zdreanţă, şi-l acuză că l-a ascuns, apoi îl obligă să bea o vadră de oţet, în timpul când săpau în grădina lui, în locul indicat că şi-ar fi ascuns lucrurile. După maltratare l-au transportat fără ghete şi haine, neputându-l îmbrăca fiind umflat din cauza oţetului. Acest fapt l-a relatat atât Klermann, martorul Feiger Armin, cât şi acuzatul Kerekes, ameninţându-l că va face cu el la fel.

În urma maltratărilor, evreul Klermann Adalbert rămâne bolnav şi moare în cursul transportului.

Martori: Weinberger Paul, Feiger Armin.

Acuzatul Kerekes Adam, anchetând pe evreul Feiger Armin, fiindcă n-a divulgat locul unde ascunde bijuteriile l-a predat unui soldat SS care l-a maltratat oribil, lovindu-l peste cap în urma căror maltratări, 5 zile nu s-a putut mişca.

(Vezi depoziţia martorului Feiger Armin.)

Acuzatul Vida Ioan, participând la maltratarea şi torturarea d-nei Élias Iosif şi Moskovits, pentru descoperirea bunurilor ascunse, organizată de acuzatul Lazar Iosif.

La acuzele aduse în interogatoriul său, acuzatul Vida Ioan neagă, nereuşind {însă} să invoce nici o probă în apărare.

Acuzatul Kovács Mihai, din proprie iniţiativă participă la internarea evreilor în ghetou, cu care ocazie îi maltratează {şi îi} jefuieşte de bunuri. După internare, participă la anchetarea evreilor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri, pe care îi supune la torturi îngrozitoare, anume:

Împreună cu acuzatul Vida Ion, iau din ghetou pe evreica Stern Magda, pentru a-i preda inelul de logodnă al mamei sale şi o sileşte să meargă din ghetou în oraş pe o distanţă de 3 km. înaintea bicicletei în fugă, iar cel din urmă pe bicicletă o loveşte cu bastonul să fugă mai repede.

La locuinţă, dezbrăcând-o complet, o bate crud. Când o conduce înapoi în ghetou o duce în acelaşi mod şi pe drum, din cauza exterminării [extenuării] Stern Magda cade de mai multe ori; de câte ori cădea trecea cu bicicleta peste ea. După ce a sosit în ghetou, din cauza bătăii nu şi-a {mai} revenit, fiind mereu bolnavă. 

Martori: Feiger Armin, Izsák Dezideriu.

Cu ocazia anchetei, după ce maltratează pe evreica Brot o forţează să danseze pe masă şi o constrânge să bea o cantitate de apă forţând-o să declare bijuteriile ascunse.

Martor: Adler Iosif.

A luat parte la strângerea evreilor în ghetou şi la anchetarea evreilor bănuiţi că şi-au ascuns bunurile, mergând la locuinţele lui Lengyel Iosif şi Stern, unde au dus jandarmii pe Stern Magda; pentru familia Rosenberg a anchetat locuinţa lui Cserne Alexandru. La locuinţa lui Brot au dus două fete, cu care jandarmii au intrat în casă şi le-au siluit.

La acuzele aduse în interogatoriul său, recunoaşte că a fost cu jandarmii la casele evreilor Lengyel Iosif, Stern, Rosenberg, Brot şi Cserne Iosif, care ascunsese lucrurile unde au fost aduse fetele Stern Magda şi Brot, dar neagă loviturile aplicate nereuşind să invoce nici o contraprobă în apărare.

Acuzatul Farmati Alexandru, fiind premilitar, chemat să ajute la internarea evreilor în ghetou, pune un deosebit zel şi ridică în mod abuziv din locuiţe pe evrei, pe care îi maltratează – cazul evreului Izsák Dezideriu, căruia îi sparge capul – şi nu le permite să-şi ia nici bagajele admise, 50 kg. şi nici alimente pe 14 zile.

Cu ocazia anchetării evreilor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri {el} participă la torturi. Într-o zi ia din ghetou şi-l conduce la locuinţa sa, în oraşul Şimleu, pe evreul Moskovits Samuil, învinuit că ar fi ascuns un butoi de untdelemn. După ce-l dezbracă la piele şi îl maltratează lovindu-l cu bastonul peste corp, cu o lumânare îi arde părul de {la} subsuori.

Martori: Adler Iosif, Izsák Dezideriu, Weinberger Paul şi Davidovits Iosif.

La acuzele aduse în interogatoriul său de la Poliţie recunoaşte că a maltratat şi schingiuit pe evrei pentru descoperirea bunurilor ascunse, susţinând că a fost pus de plutonierul Horváth Ioan şi mai recunoaşte că a maltratat şi ars cu lumânarea {la} subsuori pe Moskovits Samuil. La interogatoriul de la Tribunalul Poporului neagă acuzele, nereuşind să invoce nici o contraprobă în apărare. 

Acuzatul ANGHIA IOAN, fiind membru al partidului nyilaşist, din proprie iniţiativă participă la internarea evreilor în ghetou, îi maltratează şi{-i} jefuieşte de bunuri.

După ce îi strânge la şcoala evreiască din Şimleu, fiindcă nişte evrei, în frunte cu rabinul, au făcut rugăciuni, fiind văzuţi de Lázár Iosif şi pedepsiţi să stea în picioare o jumătate de zi cu faţa la perete nemişcaţi, acuzatul, în spatele lor, trăgea focuri de armă peste capetele evreilor, care speriaţi de împuşcături se mişcau uitându-se jur-împrejur să vadă ce s-a întâmplat, în care timp, Lázár Iosif îi bătea cu bastonul de cauciuc.

Vezi depoziţia acuzatului Lázár Iosif şi martorilor: d-na Csengeri Francisc şi Weiss Chein.

Urmăreşte pe acei care şi-au dosit bunuri şi ia parte la schingiuirea lor, aşa: Denunţă poliţiei pe evreul Littmann Ignat că şi-a dosit bunuri şi-l constrânge să declare că-i predă casa; mai denunţă pe Rosenberg Dezideriu că are aparat de radio şi împreună cu poliţiştii l-au maltratat şi constrâns să intre în closet să scoată aparatul de unde-l ascunsese.

Martori: Steiner Martin, Izsák Dezideriu.

În timpul când era în ghetou, evreul Hirschfeld Rudolf, încercând să evadeze într-o seară, fiind prins de acuzat şi jandarmi au tras cu arma asupra lui şi Anghia Ion l-a ameninţat că-l împuşcă. Apoi l-au legat în lanţuri, şi l-au introdus sub un pat din localul comandamentului, unde l-au ţinut până a doua zi şi tot la o jumătate de oră l-au bătut. A doua zi Krasznai ordonă tatălui acestuia să-i aplice 20 de lovituri cu bastonul peste fese, iar pe Keller Francisc l-a pus să-i aplice lovituri tatălui lui Hirschfeld Rudolf.

Acuzatul Anghia Ioan a cerut să i se încuviinţeze să-l bată el, însă nu i s-a admis, ci l-a bătut Keller Francisc.

Martor: Hirschfeld Rudolf.

În timpul când se făcea transportarea evreilor la Auschwitz cu trenul, evreul Hirschfeld Ignat, reuşind să fugă, s-a dus să se ascundă la o familie din Jurtelec, judeţul Sălaj, unde n-a putut sta, deoarece Duha Rozalia, care primise 3.000 pengő de la familia Hirschfeld Iosif, l-a denunţat pe ţăranul din Jurtelec, şi din această cauză a fost nevoit să stea ascuns prin păduri, muntele Măgura, hrănindu-se cu buruieni şi rădăcini. După 3 luni, neputând rezista foamei, a mers la marginea oraşului Şimleu, la o familie (Hexan Cătălina) însă, în loc să intre la familia unde intenţionase, a intrat la d-na Tokai Elisabeta şi {aceasta} a voit să-l denunţe poliţiei şi, în acest scop, a chemat pe acuzatul Anghia Ioan care, ameninţându-l cu împuşcarea, l-a condus la poliţie, unde 7 zile a fost ţinut într-o cameră cu ciment, contractând aprindere de plămâni, de unde a fost dus în spitalul din Cluj, unde a murit.

Martori: Hirschfeld Martin, Oltean Maria, Debes Maria şi văd. Debes Ludovic.

Acuzatul recunoaşte că l-a dus la poliţie, susţinând că a fost rugat de însuşi Hirschfeld Ignat, deoarece era bolnav şi a fost chemat de fetiţa Muntean Elena care i-a spus că evreul vrea să meargă la poliţie, motivând că {îi} era frică de acuzatul Lazar Iosif, care era terorist; afirmaţie contrazisă de martora Tokai Elisabeta, care susţine “că atunci când l-a văzut a strigat la el întrebându-l ce caută acolo şi apoi l-a condus la poliţie”.

Când mergea la poliţie, martora Hexan Cătălina voind să vorbească cu Hirschfeld Ignat, i-a interzis spunându-i că ţine cu jidanii, ameninţând-o că o va duce la poliţie, iar pe băiat, care abia putea merge, l-a izbit cu patul armei în spate spunându-i să meargă mai repede căci dacă nu merge îl împuşcă.

Martori: Tokai Elisabeta, Hexan Cătălina.

Elevul Hirschfeld Ignat i-a cerut să-l ducă undeva la spital să-l ajute că este bolnav, dar Anghia l-a dus la poliţie.

Martoră: Borcs Elisabeta, măritată Takács.

În interogatoriul său, acuzatul neagă toate acuzele, nereuşind însă a face vreo dovadă în apărarea sa.

Acuzatul, jandarm plutonier-major PETÖVÁRI PETRIK VASILE, din 1941 până în 1944, fiind şeful postului de jandarmi Vâlcăul de Jos – Sălaj, stăpânit de şovinism şi anitisemitism, în mod sistematic terorizează şi persecută pe români, ţinând să constrângă cât mai mulţi români să se refugieze, şi foarte mulţi din cauza terorii s-au refugiat. Când vine la post face lista de români refugiaţi şi se exprimă: “dacă ar fi aceştia ultimii…”

Pentru cele mai mici pretexte îi bate crunt. Aşa, în anul 1943 arestează şi reţine la post 15 tineri români din Bănişor şi-i bate peste cap cu palmele şi pumnii, încât {aceştia} au rămas bolnavi, umflându-li-se urechile, fiindcă se furaseră în comună nişte hăţuri.

Martori: Brânduşan Nicolae, Păuşan Vasile, Bota Vasile.

În comuna Vâlcu bate pe Miron Dumitru şi Ghilea Dumitru încuindu-i la post încât, în urma maltratărilor, au fost transportaţi acasă cu căruţele, apoi mai bate pe Păuşan Valentin, Mangha Ştefan, Boboiu Florea, Chirilă Florean şi Bobu Gavrilă.

Martor: Maxim Gheorghe.

În comuna Şag, urmărind pe bărbaţii români pentr a-i trimite în taberele de muncă şi care stăteau ascunşi, negâsindu-i acasă, arestează şi bate pe femeile acestora încât rămân bolnave: cazurile femeilor Târlea Maria lui Mihai şi Târlea Maria lui Ştefan, pe care le-a arestat şi ducându-le la post, împreună cu ceilalţi doi jandarmi, în cursul drumului le-a bătut. În aceiaşi comună mai bate pe Borzea Florea, Maxim Maria, a cărui soţ se refugiază.

Martor: Târlea Maria lui Mihai.

În comuna Baniş, în toamna anului 1944, arestează 20 de locuitori şi-i bate închizându-i în coteţul de porci nedându-le nici apă, printre care pe Chifor Ioan, Galiş Teodor, Gavril Ştefan, Bologean Avram, Negru Florea, Gârda Florea, pe care îi duce desculţi, dezbrăcaţi şi flămânzi (ţinându-i mai multe zile) ca să sape tranşee pentru nemţi.

Martori: Chifor Ioan, Negru Florea.

Urmăreşte pe cei fugiţi din taberele de muncă, cazul martorului Triştuţ Teodor, care a stat ascuns o lună.

În 1943 bate crunt, smulgându-i barba, şi călcându-l în picioare pe evreul Indig Iacob, numai pentru motivul că era evreu, în urma cărei bătăi rămâne bolnav 2 săptămâni.

Martor: Indig Iacob.

În mai 1944 când s-au internat evreii în ghetou, excortând un convoi de evrei din 13 sate, îi bate şi jefuieşte, iar după ce ajunge în ghetou, împreună cu plutonierul Sárközi, ia parte la torturarea evreilor, bătându-i în mod crud, astfel îi bate pe evreii Schechter Izidor, Élias Iosif, Schwartz, Kohn, Benjamin, Weiss Francisc şi Schecter Ludovic, încât n-au mai putut sta pe picioare şi aveau urme de lovituri pe faţă, şi fiind întrebat de martorii Weinberger Paul, Feibusz Mozes şi Fischmann Mauri care i-au arătat rănile cauzate, acuzatul a răspuns că el i-a maltratat. 

La acuzele aduse, în interogatoriul său neagă faptele imputate nereuşind să invoce nici o contraprobă în apărare.

Acuzatul SZABÓ ADALBERT, fost funcţionar la pretura oraşului Şimleu, fiind încredinţat de acuzatul Krasznai Vasile să conducă şi supravegheze pe cei 50 de tineri evrei ce lucrau la strângerea lemnelor pentru barăci, îi supune unui tratament neomenos şi regim de teroare.

Îi obligă să scoată stâlpi din pământ câte doi inşi. Dacă cineva nu reuşea să scoată stâlpul destul de repede, era bătut cu o bucată de lemn de către acuzat şi soldaţi.

I-a silit să lucreze zilnic, dându-le numai o dată de mâncare seara, după ce mergeau în ghetou, câte 160 grame {de} pâine şi o simplă ciorbă.

Îi supune la munci degradante: să cureţe closete cu mâinile.

Într-o zi, în timp ce lucrau flămânziţi, fiindcă un evreu Heinrich David reuşise să cumpere 20 de bucăţi de pâine, fiind observat de jandarmi, i-au dus în curtea poliţiei unde i-a pus să stea 5 ore cu faţa la perete în poziţie de drepţi şi să nu se mişte, fiindcă evreul Heinrich se mişcase neputând rezista deoarece era bolnav a fost bătut de jandarmi cu picioarele în testicule, încât a căzut în nesimţire.

În curtea poliţiei le-a făcut percheziţie şi fiindcă evreul Roth Emil ascunsese suma de 800 pengő, într-o ladă cu gunoi, fiind observat de jandarmi a fost bătut cu bastoane de cauciuc, apoi l-au dus 3 soldaţi între baionete, în timp ce unul îi lovea cu un baston de cauciuc peste tot corpul. Din cauza maltratărilor a căzut bolnav şi a murit în cursul drumului spre Auschwitz.

Martori: Izsák Dezideriu, şi Nussbaum Ion.

În timp ce conducea lucrul a pus pe evrei în scop de persecuţie să ridice pietroaie grele, numai câte 2 persoane şi dacă îndrăzneau să se oprească din lucru, punea pe jandarmi să-i bată, să facă instrucţie, culcări, broasca, până ce se extenuau.

Martor: Silberstein Carol.

Rechiziţionându-i pentru ghetou, cu căruţele, pe locuitorii Hag Gheorghe, Ardelean Gheorghe, Deak Gheorghe, Vancea Toma şi Motronea Petrilă i-a pălmuit şi în timp ce lucrau la organizarea barăcilor, a pus pe jandarmi să facă culcări cu ei.

Martor: Gruiţa Toma.

La acuzele aduse, în interogatoriul său, acuzatul neagă faptele imputate nereuşind să invoce nici o contraprobă în apărare.

Acuzata DUHA IRINA, funcţionară la primăria oraşului Şimleu, cu ocazia internării evreilor în ghetou, fiind delegată pentru a dresa procese verbale de lucrurile confiscate, din proprie iniţiativă se oferă şi face percheziţii vaginale la femei cu ocazia percheziţiilor corporale, şi chiar la fetiţe de 14 ani, în mod brutal, cauzându-le dureri şi cu atâta brutalitate încât, multe evreice au rămas bolnave, cazuri: Brot Clara şi Eva Ghitta şi sora martorului Izsák Dezideriu.

Martori: Izsák Dezideriu, Lázár Iosif.

Cu ocazia percheziţiilor le fură lucrurile şi hainele; aşa d-nei Adler Rachela, i-a reţinut hainele: un combinezon, un schampolo, un palton, lăsând-o numai în rochie.

Martoră: Adler Rachela.

D-nei Enghel Rozalia i-a jefuit toate hainele, atât ale ei cât şi ale copiilor, pe care i-a bătut.

Martori: Enghel Rozalia, Adler Samoil, Moskovits Margareta, Adler Bela.

Făcând percheziţie d-nei Csengeri Francisc în mod brutal, i-a scos de pe corp combinezonul, i-a luat un ceas, o lampă electrică, apoi, alergând la copiii ei le-a scos flanelele de pe corp, lăsându-i numai în cămaşă, iar când copiii au început a plânge i-a pălmuit.

Martoră: Csengeri Roza.

La acuzele aduse, în interogatoriul său neagă faptele imputate, invocând în apărare contraprobă cu martori: dr. Nádudvary Gheorghe şi dr. Benedek Iosif care audiaţi nu combat acuzele.

Faptele acuzaţilor Elekes Francisc, locotenent-colonel Marişka Gheorghe, Pethes Ştefan, căpitan dr. Horváth Alexandru, Lázár Iosif, plutonier Sárközi N., plutonier Horváth Ioan, Vida Ioan, Kerekes Adam, Kovács Alexandru, Farmati Alexandru, Anghia Ioan, Petövári Petrik Vasile, Szabó Adalbert şi Duha Irina de a fi supuşi [supune] la torturi şi acte de violenţă cu ocazia percheziţiilor [pe cei percheziţionaţi] se încadrează în prevederile art. 2. lit. h. şi l. şi sunt pedepsite de art. 3. din Decretul – Lege nr. 312/1945.

Faptele acuzatului dr. Krasznai Vasile de a fi supus pe evrei în ghetou la un tratament neomenos, acte de teroare, cruzimi, anchete de tortură şi jafuri, se încadrează în prevederile art. 2. lit. g., h., l., n., o. şi sunt pedepsite de art. 3. din Legea nr. 312/1945.

Acuzatul NAGY ŞTEFAN, imediat după dictatul de la Viena se pune în slujba regimului fascist maghiar. Se înrolează în partidul nyilaşist, îl organizează, fiind primul colaborator în 1940-1943, când, neputând ajunge şef, îşi dă demisia şi organizează partidul imredist.

În 1940, împreună cu moşierul Farkas Iosif, au fost consilieri civili ai locotenentului Kapi Adalbert de la K.H. şi a colaborat la arestări, contribuind la arestarea a 30 de români şi 50 de evrei, {la} asasinarea lui Oltean Florea şi Moskovits Nathan cu doi fii în pădurea comunei Vărşoiu.

Se pune în slujba poliţiei, făcând denunţuri contra luptătorilor antifascişti, români, unguri şi evrei care au fost arestaţi, prigoniţi şi deportaţi în lagărele de exterminare, anume: comuniştii Barbulovits Virgil, Zimmer Francisc, Famati Gheorghe şi alte circa 100 persoane, care au fost internate în lagărele din Püspökladány şi Zalău.

 Face parte din batalionul “Lövész”, format de locotenentul Farkas Iosif.

 Martori: Laufer Hasias, Lövbel Vilhelm, Lichtenstein Vasile, Weiss Francisc, Zimmer Francisc, Gold Eugen, Farmati Gheorghe, Szabó Ştefan, Barbulovits Virgil.

Contribuie la deportarea în detaşamente de muncă {forţată} a evreului Brot Ioan de 17 ani care era exceptat de la concentrare.

Martor: Weinberger Paul.

Fără să aibă calitatea oficială, din proprie iniţiativă, la începutul lunii mai 1944, după internarea evreilor în ghetou, mergând prin păduri a prins  pe evreii Vider Sigismund şi Ruttner Mendel, fugiţi din ghetou şi ascunşi în pădurea Bicului, ducându-i legaţi la poliţia Şimleu, de unde au fost internaţi în ghetou şi deportaţi la Auschwitz, unde Vider Sigismund a murit.

Martori: Ruttner Mendel şi Feiger Armin.

La acuzele aduse în interogatoriul său neagă toate faptele, invocând în apărare contraprobă cu martorii Szika Alexandru, dr. Benedek Iosif, şi Domokos Iulian, cu care {însă} nu reuşeşte să combată acuzele.

Faptele acuzatului se încadrează în prevederile art. 2. lit. o. şi sunt pedepsite de art. 3. din Legea nr. 312/1945.

Acuzatul dr. MOLNÁR FRANCISC, fiind medic de circumscripţie al oraşului Şimleul-Silvaniei, cunoscut ca antisemit, făcând parte din partidul imredist, cu ocazia internării evreilor în ghetou este ales şef al ghetoului, având misiunea de a {se} îngriji de viaţa sanitară a evreilor în ghetou.

Participă la conferinţa de la primăria Şimleu, a subprefectului dr. Gazda Andrei, unde s-a pus la cale înfiinţarea ghetoului şi după conferinţă merge pe teren la Fabrica de Cărămizi {unde se} alege locul ghetoului, pe terenul mlăştinos, plin de papură, fără adăposturi, expus bolilor şi ca medic nu găseşte şi nu face nici o obiecţiune sau opoziţie.

După internarea evreilor în ghetou deşi vede starea deplorabilă în care se găseau evreii, cazaţi sub cerul liber, în ploaie şi vânt, fără alimente, torturaţi în chinurile cele mai grozave şi se îmbolnăvesc de diferite boli, chiar tifos, care zăceau pe pământ, nu ia măsurile necesare, din care cauză au murit 23 evrei, conform tabelului anexat. Nu are milă nici de mamele ce năşteau, lăsându-le fără orice asistenţă să nască ca şi animalele pe pământ, cazul evreicelor Ziment Braum, Vass, Aron şi altele, cerându-i acuzatului internarea acestora în spital, le răspunde: “în spital nu e nevoie să intre decât cei pe moarte”.

Unii copii nou născuţi au murit.

Martoră: Enghel Rozalia.

A interzis evreilor să bea apă din fântâna cu apă potabilă, obligându-i să bea apa din fântâna infectată cu bacilii coli, din care cauză s-au îmbolnăvit de enterocolită şi diaree. Medicul dr. Marguliesz, şeful grupului sanitar, i-a raportat situaţia cerându-i ca alimentarea să se facă cu apă din altă fântână, care era întrebuinţată de soldaţi. Acuzatul le-a răspuns: “că o vor infecta şi că e destul de bună şi fântâna infectată”.

Martori: Krausz Bernat, Weinberger Paul şi dr. Benedek Iosif.

Împreună cu acuzaţii Krasznai Vasile şi Kertész Adam, au dus fete şi neveste evreice la casa lui Krasznai unde au organizat chefuri şi apoi le-au necinstit.

La petrecerile de felul acesta lua parte şi dr. Molnár, “eu îi duceam cu trăsura, femeile mi s-au plâns că au fost necinstite”, zice martorul Grünbaum Iosif .

La plecarea evreilor pentru învagonare li s-au făcut percheziţii corporale, dezbrăcându-i la piele, bărbaţii de către jandarmi, la femeile de către moaşe; bând vin şi uitându-se făceau haz. Femeile care nu se dezbrăcau repede erau bătute şi li se făceau percheziţii vaginale în mod brutal, cu băţ, în prezenţa jandarmilor. Femeile plângeau şi strigau din cauza durerilor mari.

La percheziţie li s-au luat hainele cele mai groase şi mai bune, fiind lăsate în haine subţiri şi slabe. Obictele confiscate au fost puse într-o ladă înaintea mesei la care petreceau Krasnay şi Molnár, {ladă} pe care a dus-o martorul Grünbaum la locuinţa lui Krasnay.

Din raportul acuzatului anexat la dosar în care inserează zilele în care a făcut vizitele anume 2, 4, 5, 6, 8 şi 12, 16, 20 mai şi 15 iunie 1944, fără să semnaleze ceva boli, totul era bine, deşi în ghetou bântuia tifosul, enterocolita cum rezultă din adresa nr. 443 din 6 mai 1944 a primmedicului judeţean dr. Suchi Dezideriu, care cere acuzatului să separe pe evreii bolnavi de boli molipsitoare enunţând 5 cazuri.

La acuzele aduse, în interogatoriul său neagă acuzele, invocând în apărare contraprobă cu martorii dr. Eugen Slavet, dr. Gall Eugen, dr. Krausz Bernat, Paşca Ioan şi Toth Carol, care audiaţi nu combat acuzele.

Faptele acuzatului de a fi practicat cu intenţie o excesivă aplicare a legiuirilor rasiale, în slujba fascismului, contribuind la aplicarea tratamentului neomenesc evreilor internaţi în ghetou se încadrează în prevederile art. 2. lit. n. şi o. şi sunt pedepsite de art. 3. din Legea nr. 312/1945.

Acuzatul dr. SAMY BELA, fiind primnotar judeţean din 25 noiembrie 1940 până la 15 octombrie 1944, şi referent în rezolvarea tuturor problemelor evreieşti la prefectura judeţului Sălaj, sistematic şi persistent, din proprie iniţiativă şi în unele cazuri la ordinul prefecturii a făcut o aplicare excesivă a tuturor măsurilor rasiale, vizând exterminarea evreilor, în care scop emite autorităţilor în subordine şi circulări, anume:

-         Circulara referitoare la desfiinţarea tuturor societăţilor evreieşti.

-         Circulara ca evreilor să nu {li} se distribuie pâine la preţul oficial, ci la preţul arbitrar al brutăriilor.

-         Circulara din 19 aprilie 1944 în care cere autorităţilor administrative ca să expulzeze pe evreii din cuprinsul judeţului, ce n-aveau apartenenţă.

-         Circulara referitoare la interzicerea tuturor cărţilor scrise de către scriitori evrei.

-         Circulara referitoare la predarea cabinetelor medicale a medicilor evrei la medicii creştini.

-         Circulare şi ordine referitoare la închiderea şi inventarierea prăvăliilor evreieşti şi predarea lor societăţilor comerciale fasciste;

În mai 1944, cu ocazia internării evreilor în ghetou şi deportarea lor în lagărele de exterminare din Germania, face parte din comisia pentru înfiinţarea ghetoului, participând la conferinţa de la prefectura Zalău, Şimleu şi dă ordine autorităţilor administrative pentru măsurile de luat în vederea internării în ghetou şi a deportării, cerând numărul evreilor în vederea programării transportului, cum rezultă din circulara din 5 mai 1944.

După internarea evreilor în ghetou, pentru a împiedica orice sustragere a evreilor de la deportare, cere autorităţilor administrative să înainteze {un} tabel cu toţi funcţionarii căutându-se [specificându-se] originea etnică.

Din adresa nr. 8593 din 26 mai 1944 către pretori, rezultă că primind informaţia că evreii din ghetoul Cehei erau anchetaţi în legătură cu bunurile ascunse, duşi pe la case şi poliţie pentru anchetă, ordonă textual că: “ori de câte ori este vorba de neînţelegeri între evrei să le suspende, iar dacă este vreun creştin cu interese în cauză să nu mai cheme pentru audiere martori evrei”.

După deportarea evreilor, primind un număr de cereri a unor evrei concentraţi în detaşamente de lucru, pentru a trece la religia creştină, căutând să se salveze de la deportarea în lagăre de exterminare, emite ordinul circular nr. 12145 din 29 iulie 1944 prin care dispune respingerea tuturor cererilor fără măcar a le înregistra şi apoi pe evreii petiţionari ordonă să-i predeie [să fie predaţi] poliţiei şi jandarmeriei care i-au deportat în lagărele de exterminare din Germania, motivând textual:

“Evreii, prin trecerea lor în masă la creştinism nu vor altceva decât slăbirea măsurilor rasiale, privitor la persoana lor sau urmaşii lor sau induc în eroare autorităţile, care tocmai pentru această posibilitate nu aprobă.”

La interogatoriul său recunoaşte toate circularele şi ordinele date, motivând că deşi azi par antiumanus, textul, “un fel de împărţire a prăzii, în momentele acelea era ceva normal şi nici nu m-am uitat prea bine ce conţin.”

Faptele acuzatului se încadrează în prevederile art. 2. litera m., o. şi sunt pedepsite de art. 3. din Decretul - Lege 312/1945.

Acuzatul dr. DÉNES DEZIDERIU, îndeplinind funcţiunea de notar în comuna Crasna, judeţul Sălaj, din 9 septembrie 1940 până în martie 1941, iar din iunie 1943 – octombrie 1944 de secretar general al primăriei Zalău, din proprie iniţiativă, contrar ordinelor şi legiuirilor fasciste cu caracter rasial, încă în 1940 organizează expulzări de evrei în lagărele de exterminare din Kamenetz-Podolsk, unicul caz în judeţul Sălaj; practică cu intenţie, din proprie iniţiativă, o excesivă aplicare a legilor rasiale, contribuind la jefuirea bunurilor evreieşti, la internarea în ghetou şi deportarea în lagărele de exterminare din Germania, astfel:

În 29 noiembrie 1940, în primele zile ale introducerii administraţiei civile, fiind notar în comuna Crasna, emite decizia nr. 2660 din 29 noiembrie 1940. (vezi dosar anchetă), care interzice dreptul de a locui în comună la 32 de familii evreieşti şi {le} expulzează de pe teritoriul comunei, punându-le în vedere ca în termen de 5 zile să părăsească comuna, căci în caz contrar vor fi expulzaţi prin forţă publică, prevalându-se de dispoziţiunile Legii IV/1939, că respectivii evrei n-ar fi avut apartenenţă de cel puţin 4 ani în comună, că erau fără profesie şi avere, că n-au contribuit la sarcinile comunei şi că era contrar intereselor comunei, primirea elementelor evreieşti în sânul ei, motivând textual:

“Ţinând seamă de starea actuală de război, situaţia alimentară a locuitorilor este gravă, mai mult, de multe ori aceasta se loveşte de obstacole de neînlăturat în ce priveşte aprovizionarea cu articole de primă necesitate şi astfel împărţirea acestei mici cantităţi de alimente de primă necesitate cu locuitorii leneşi (referindu-se la evrei), care nu s-au încadrat în nici o muncă productivă, socială sau particulară, este în contradicţie cu interesele comunei.” 

Contra acestor deciziuni, cei vizaţi au făcut apel, care s-a tărăgănat ani de zile, iar în 1941 majoritatea au fost expulzaţi în Polonia, la Kamenetz-Podolsk unde au fost exterminaţi, întorcându-se numai 3 inşi, cum rezultă din depoziţia martorului Schwartz Hermann, dosar 143/1946, care a fost şi el expulzat.

Unele din apeluri în parte au fost admise chiar de acuzatul dr. Sámy Bela, pe considerentul că dreptul de a da sau de a refuza apartenenţa, legea nu-l atribuie în competenţa autorităţilor comunale şi astfel acuzatul dr. Dénes Dezideriu, hotărârile luate, le-a dat contra legii, calificându-le textual “abuz grav” la libertatea personală a expulzaţilor. (Cazul Vindt Francisc.)

Din 1941-1944 în calitate de secretar general al primăriei Zalău din proprie iniţiativă şi uneori la ordinele prefecturii şi primăriei ia măsurile cele mai excesive contra evreilor, personal redactează:

1)     Deciziunea nr. 4092 din 25 aprilie 1944 prin care interzice evreilor de a face cumpărături în piaţă înainte de orele 10, fie personal, fie prin interpuşi. Aceasta la simpla sugestie a conducătorului biroului contabilităţii de la prefectură, că în alte oraşe s-ar fi interzis evreilor cumpărarea de pe piaţă.

Colaborează la deportarea evreilor în care scop pune în vedere evreilor ca să înainteze cereri despre membrii familiilor, pentru a le elibera cartele; {adevăratul} scop {fiind acela} de a şti numărul lor, în vederea deportării. De toate cererile primite ţine evidenţă.

2)     În mai 1944 întocmeşte un tablou cu 21 de persoane, toţi fascişti unguri, cărora le distribuie aparate de radio gratis, confiscate de la evrei.

Prin ordinul nr. 3797 din 17 aprilie 1944 redactat de acuzat şi semnat de acuzatul Sreter Ioan, încă în 17 aprilie 1944, ia măsuri de închidere a prăvăliilor la 10 evrei, când deja [încă] nu era ordinul prefecturii pentru închidere.

3)     Prin ordinul nr. 4797 din 29 aprilie 1944 comunică poliţiei să păzească prăvăliile închise ale evreilor şi să nu se dea oricui fără bani, şi prin rezoluţia pusă pe adresa nr. 5546 din 8 mai 1944 scrie textual:

“Doresc să menţionez că deja la data de 16 aprilie 1944 am luat măsuri pentru închiderea prăvăliilor evreieşti, deci înaintea apariţiei Ordonanţei nr. 50.500 din 1944 K.K. dată în acest sens”. Iar prin ord. 6955 din 22 aprilie 1944 K.K. aduce la cunoştinţa prefectului că a executat închiderea prăvăliilor. (Vezi lista prăvăliilor închise nr. 807/1944).

4)     Pe rezoluţia pusă pe actul nr. 5585 din 9 mai 1944, comunică, că a predat administraţiei financiare animalele foste {în} proprietatea evreilor.

5)     În 29 aprilie, primind adresa nr. 2731 din 22 aprilie 1944 a Armatei IX Cluj, prin care îi cere ca locuinţele evreilor ce vor fi evacuate să se predea militarilor, pune rezoluţia de luare la cunoştinţă din care reiese că avea cunoştinţă despre deportarea evreilor.

6)     La acuzele aduse în interogatoriul său recunoaşte toate acuzele, deciziile date, declarând textual: “Sunt doctor în drept şi în ştiinţele politice, întotdeauna când am semnat un ordin sau raport de executare,  mă convingeam mai întâi de legalitatea executării cutărui ordin”, specificând despre deposedarea evreilor textual: “deşi din punct de vedere juridic nu era decât un jaf, am acceptat să fac inventarierea crezând că fac un serviciu” iar apoi că evreii contra cărora a dat decizie de expulzare: “n-aveau profesiune nici avere ca să-şi asigure existenţa” şi că n-ar fi avut apartenenţa pe teritoriul comunei, aserţiune neverosimilă, deoarece martorul Marc Zoltan, dosar 143/1946 declară textual:

“Tatăl Mark Iacob, care a locuit în Crasna 36 de ani, deasemenea a primit ordin de expulzare şi eu mergând la dr. Dénes Dezideriu şi întrebându-l de ce a expulzat familia tatălui meu, mi-a răspuns că a expulzat-o deoarece şi aşa sunt destui evrei, ba încă prea mulţi în comuna Crasna.”   

Faptele acuzatului de a fi iniţiat deportări de persoane, de a fi făcut o excesivă aplicare a măsurilor rasiale se încadrează în prevederile art. 2. litera n., m., g., o. şi sunt pedepsite de art. 3. din Decretul - Lege nr. 312/1945.

 

 

 

G H E T O U L    D I N    B A I A – M A R E

 

După 2-3 zile de la conferinţa din Satu-Mare, pe la sfârşitul lunii aprilie 1944, soseşte în oraşul Baia-Mare Endre László pentru a da directive pe teren referitor la internarea evreilor în ghetou.

În acest scop convoacă la sediul partidului nyilaşist pe conducătorii oraşului: subprefectul dr. Rosner Ştefan, ce înlocuia pe primarul dr. Tamás Carol, plecat din localitate, fiindcă se opunea înfiinţării ghetoului, şeful poliţiei dr. Nagy Eugen, şeful biroului mobilizări de la primărie, Vajai Alexandru, comandantul legiunii de jandarmi, căpitan dr. Várhelyi Tiberiu, preşedintele partidului nyilaşist pe Ardeal, Gergely Iuliu (spânzurat {prin sentinţa} Tribunalul Poporului din Budapesta), preşedintele Societăţii Baross, Moracsek Iosif.

După conferinţă, toţi participanţii merg pe teren şi aleg locul ghetoului pentru evreii din oraşul Baia-Mare pe terenul viran, cu 3-4 şoproane, al Fabricii de Sticlă (Phönix), iar pentru evreii din plăşile Baia-Mare, Şomcuţa-Mare şi Mănăştur la o fermă constând din 1 grajd şi 1 şură situată în comuna Valea Burcutului, la 2-3 km. de Baia-Mare.

În noaptea de 2 pe 3 mai 1944, acuzatul Molnár Ştefan, ajutat de acuzaţii dr. Nagy Eugen şi Gergely Iuliu, face pregătirile pentru executare operaţiei de ridicare a evreilor din case, confiscarea bijuteriilor; {ei} alcătuiesc echipe în care scop convoacă o consfătuire la primărie, la care cheamă pe toţi funcţionarii de la primărie, poliţiştii, profesorii, învăţătorii, membrii partidului nyilaşist şi premilitarii, iar după ce acuzatul dr. Nagy Eugen le dă instrucţiuni, alcătuieşte echipele compuse din 1 funcţionar de la primărie, un poliţist, 1 premilitar şi 2 nyilaşişti.

Pe la orele 5, şeful partidului nyilaşist, Gergely Iuliu, adună în piaţa oraşului pe toţi premilitarii, membrii ai partidului nyilaşist şi membrii echipelor şi le ţine o cuvântare asmuţându-i să procedeze cu cea mai mare rapiditate la ridicarea evreilor, maximum 8 ore, iar apoi îi pune să defileze, iar el, împreună cu acuzatul dr. Nagy Eugen primesc defilarea, în care timp, acuzatul dr. Nagy Eugen felicită {pe acuzatul Molnár Ştefan} şi-l sărută.

După defilare, echipele, având fiecare repartizată câte o stradă cu numele familiilor, prin surprindere descind pe la casele evreilor şi le pun în vedere să le dea toate bijuteriile şi lucrurile de valoare şi un termen de maximum 10 minute să părăsească casele, oprindu-i să ia alimente şi bagaje cu ei, iar pe cei care încearcă să-şi ia ceva cu ei îi maltratează, lovindu-i cu bâte, {cu} patul armei şi {îi} alungă din case, huiduindu-i.

Până la orele 14, evreii sunt scoşi din case şi formaţi în convoaie, îi escortează în ghetoul fixat pe terenul viran de la fabrica de sticlă Phönix, delimitând un perimetru pe teren, unde se aflau 2 şoproane cu o capacitate de 250 {de} persoane, pe care l-au împrejmuit cu un şanţ şi reţea de sârmă, unde au înghesuit 3.500 {de} persoane. Comandantul ghetoului este numit acuzatul dr. Nagy Eugen care supune pe evrei la cele mai monstruoase chinuri. După intrarea în ghetou, echipele de jandarmi şi nyilaşişti fac percheziţii corporale, dezbrăcându-i la piele, iar femeilor percheziţii vaginale de către moaşe în modul cel mai brutal, confiscându-le toate alimentele, obiectele, hainele /.../ de un rând.

În ghetou, evreii au fost sortiţi să stea sub cerul liber, fără apă, fără mâncare, în ploaie şi vânt, să stea şi să doarmă pe pământ umed şi pentru a se apăra de umezeală au strâns grămezi de rădăcini şi scânduri.

După câteva zile, copiii mici şi mamele s-au îmbolnăvit de bronho-pneumonie şi au fost evacuaţi în spitalul fixat în Sinagoga Evreiască.

Iată ce zice martorul dr. Gazda Ákos:

“Primăria n-a luat nici o măsură pentru asigurarea convieţuirii evreilor în ghetou, decât a săpat câteva gropi, improvizate [înconjurate] cu garduri primitive, destinate pentru closet şi a împrejmuit ghetoul cu {un} şanţ“.

“N-a existat nici asigurarea apei de băut, timp de 3 săptămâni; evreii – 3.500 {de} persoane – au fost siliţi să consume apă murdară dintr-o fântână murdară. Din cauza apei murdare am avut multe cazuri infecţioase.”

Iată ce zice martorul Lazarovici Margareta:

“Ghetoul era în aer liber, 5 zile am stat cu toţii în ploaie mai multe mii de persoane. În ghetou am fost adunate 4.500 {de} persoane pe un spaţiu strâns şi liber; pe câmp {am fost} înghesuiţi în nişte şure descoperite fiind expuşi intemperiilor. Ni s-au luat toate hainele şi astfel a trebuit să dormim pe rădăcini aruncate, alţii pe paie sau {pe} câte o scândură”, zice martora Berger Ileana.

Pentru construirea barăcilor, evreii au cerut primăriei să li se dea scânduri din depozitele evreieşti, însă au fost refuzaţi de primar, acuzatul dr. Rosner Ştefan şi dr. Nagy Eugen.

Alimentaţia era aproape inexistentă, constând din o simplă ciorbă, o dată pe zi; {oamenilor} le era interzis să se aprovizioneze din afară, sau să-şi ia alimente din propriile gospodării; pe cei prinşi îi maltratau.

Văzând situaţia deplorabilă, un detaşament de evrei concentraţi într-un detaşament de muncă {forţată}, cu aprobarea comandantului lor, se oferă să aducă, tot a doua zi, 1.000 de pâini şi un cazan de ciorbă, însă după ce aduc 1 zi, acuzatul Nagy Eugen le interzice {să continue}.

La câteva zile după intrare, se deplasează în ghetou acuzatul Nagy Eugen, însoţit de a echipă de detectivi între care acuzaţii Örendi Iosif, Vajai Emeric, Bertalan Ştefan şi începe goana după descoperirea bunurilor ascunse.

Pe evreii bănuiţi că au dosit bunuri îi supun la anchete de [prin] torturi într-o cameră din clădirea fabricii situată la intrarea în ghetou, iar pe unii îi duc la poliţia {din} Baia-Mare.

Torturile erau aplicate în modul cel mai crud. După ce îi dezbracă la piele, îi întind culcaţi cu burta pe podiment, pe alţii îi leagă burduf şi după ce le introduce drugi de lemn sub genunchi, îi spânzură cu capul în jos, apoi le aplică lovituri cu o vână de bou {ori} baston de cauciuc peste tălpile picioarelor, fese; le strâng testiculele, le introduc ace sub unghii, în deosebi caută să maltrateze bărbaţii şi soţiile celor bănuiţi că şi-au ascuns lucrurile. Din cauza torturilor, mai multe familii s-au sinucis, cazul familiilor Benedek László, soţia şi copiii, Gotlib Vasile, soţia şi copiii.

Pentru a ilustra modul schingiuirilor iată ce zice martorul Gellér Bela.

“Soacra mea şi cumnata, care până în prezent nu s-au reîntors din deportare, au fost introduse pe rând în aceste camere de tortură. Soacra mea, care atunci era în vârstă de 70 de ani, a fost bătută de bănuit cu vâna de bou, pentru că refuza să declare unde sunt bijuteriile fiului ei cu care trăia [locuia]. Modul de aplicare a loviturilor era groaznic, fiecare din cei chemaţi erau dezbrăcaţi la pielea goală şi erau bătuţi atâta vreme, până îşi pierdeau cunoştinţa. Eu şi cumnata care trebuia să urmeze la rând am aşteptat îngroziţi trecerea clipelor de groază, auzind strigătele care veneau din camera de tortură, unde se afla soacra mea. În timpul cât numita era înăuntru a ieşit afară bănuitul şi s-a dus în fundul curţii; toţi am respirat uşuraţi că s-a terminat cu maltratarea soacrei, însă nădejdea nu ni s-a realizat căci, peste câteva minute, bănuitul s-a reîntors venind cu o nouă vână de bou în mână. Soacra mea a fost ţinută înăuntru timp de cca. o oră, dar nouă ni se părea o veşnicie, mai ales că auzeam strigătele ei de ajutor şi de durere, însă nu puteam face nimic. După soacra mea care a fost împinsă afară, a urmat la rând cumnata mea Gellér Berta, însă auzind numai că este strigat numele fetei sale, ştiind ce urmează şi pentru ea a început să ţipe, strigând cât o ţinea gura să nu o lăsăm să intre. {Soacra} mea a fost groaznic bătută având urme vineţii pe întregul corp şi nici nu a putut să vorbească. Pentru a-i alina durerile a fost tot timpul ţinută în cearşafuri ude, încât din ziua în care a fost bătută nici nu a mai putut să umble, şi a trebuit să o târâm după noi, în ziua când a trebuit să ne învagonăm”.

“Cu cumnata au procedat la fel, supunând-o la aceleaşi torturi şi bătăi, înjurând-o tot timpul cu cuvinte murdare, pentru motivul că refuză să declare locul unde şi-a ascuns valorile.”

Concomitente cu internarea evreilor din Baia-Mare în ghetou, jandarmii au procedat în acelaşi mod la ridicarea evreilor din plăşile Şomcuţa-Mare, Baia-Mare şi Mănăştur, pe care, formaţi în convoaie, i-au escortat şi internat în ghetoul fixat la o fermă compusă dintr-o şură, un grajd din hotarul comunei Valea Borcutului, unde au fost înghesuite 2.100 {de} persoane, cele mai multe cazate sub cerul liber, lăsate sub pază, fără mâncare, fără apă, percheziţionate şi jefuite de bunuri, până la ultima zdreanţă, anchetate şi torturate de către detectivi: acuzaţii Orgoványi Iosif, Kovács Francisc, Szél, Vajai pentru a destăinui bunurile ascunse.

Din cauza condiţiilor inumane în care au fost ţinuţi au murit 10 persoane şi toţi copii nou născuţi.

Comandant al ghetoului era căpitanul dr. Várhelyi Tiberiu.

După terminarea internării evreilor în ghetou şi după terminarea anchetelor s-a programat deportarea, organizându-se convoaie şi serii de transport.

Înainte de a părăsi ghetoul, în ambele ghetouri s-a făcut şi percheziţii corporale de către jandarmi, poliţie şi nyilaşişti, dezbrăcându-i la piele, iar la femei percheziţii vaginale, chiar la fete de 8 ani, făcute cu cea mai mare brutalitate, confiscându-le absolut toate lucrurile, hainele, chiar actele şi i-a maltratat lovindu-i cu bâta, patul armei.

Cei care scăpau de percheziţie erau escortaţi la vagoane, înghesuindu-i câte 78-100 persoane în câte un vagon pe care îl ferecau cu lacăte şi sârmă ghimpată, fără mâncare, fără apă, siliţi să-şi facă necesităţile în vagon.

Vezi depoziţiile martorilor dr. Gazda Ákos, Fridmann Sarolta, Lazarovici Margareta, Berger Ileana, Pálkovics Isidor, Margareta Goldberger.

Călăii urgiei fasciste care au contribuit la deportarea evreilor din Baia-Mare şi {i-}au supus la tratament neomenos, sunt următorii:

Acuzatul dr. ROSNER ŞTEFAN (decedat), fiind subprefectul oraşului Baia-Mare şi înlocuind pe primarul dr. Tamás Carol, care a refuzat internarea evreilor în ghetou, contribuie la internarea evreilor în ghetou, participând la consfătuirea lui Endre László din Baia-Mare şi după consfătuire alege locul ghetoului. Organizează internarea evreilor în ghetou care s-a făcut în modul cel mai barbar, iar în ghetou îi ţine cantonaţi în condiţiile cele mai neomenoase, refuzând aprovizionarea evreilor din alimentele propriilor gospodării. Organizează goana după descoperirea bunurilor ascunse şi are cunoştinţă de torturile şi maltratările ce se făceau de către detectivi.

Acuzatul VAJAI ALEXANDRU, fiind primnotar al primăriei oraşului Baia-Mare, este încredinţat de primii cu rezolvarea tuturor problemelor evreieşti, în care calitate, contribuie, depunând un deosebit zel, la internarea evreilor în ghetou, alcătuirea comisiilor, jefuirea bunurilor.

După internarea evreilor în ghetou, fiind diferite cereri ale evreilor din ghetou, pentru a le da propriile alimente şi alte bunuri, deşi putea să le aprobe, le respinge, lăsând pe evrei înfometaţi săptămâni de-a rândul.

Acuzatul dr. NAGY EUGEN, fiind numit comandant al ghetoului supune pe evrei celui mai crud tratament. Organizează şi ridicarea evreilor din case, alcătuind echipele cărora le dă instrucţiuni să-i maltrateze şi jefuiască de bunuri. La intrarea în ghetou confiscă toate lucrurile de la evrei.

În ghetou supune pe evrei {unui} tratament neomenesc; îi înfometează, nedându-le decât odată pe zi mâncare; le interzice aprovizionarea pe cale particulară, chiar din casele lor. {De asemenea le interzice să primească} de la evreii concentraţi în tabere de muncă {forţată}, de la ţăranii care, fiindu-le milă, îi vizitează şi le oferă alimente. Pe cei prinşi îi maltratează aplicându-le lovituri peste fesele goale, până cădeau în nesimţire. Astfel, într-o zi, prinzând nişte evrei detaşamentişti* că voiau să ducă alimente soţiilor lor, îi arestează şi maltratează îngrozitor cauzând moartea: cazul evreului Fischer ce moare în ghetou în urma maltratărilor.

Iată ce zice martorul Vilhelm Weleminn:

“Cum aveam internată soţia şi alţi membrii de familie, m-am dus împreună cu alţi prieteni să le duc mâncare. După ce am intrat, fostul şef al poliţiei, Nagy Eugen nu ne-a mai dat drumul să ieşim; din contră, pentru a ne pedepsi, ne-a dezbrăcat pe cei intraţi în număr de vreo 6 şi a poruncit unui evreu puternic să ne dea {câte} 25 de lovituri în partea goală. Nemulţumit pentru că loviturile au fost prea mici, a dat ordin unui nyilaşist care ne-a dat {câte} 25 de lovituri în aşa hal încât am rămas în nesimţire.”

Urmăreşte pe evreii din taberele de muncă (detaşamentele de muncă forţată – nn) din alte localităţi, ce erau prin Baia-Mare ca să-şi vadă rudeniile, şi-i internează în ghetou, fiind deportaţi: cazul evreului Rosenfeld Mauriţiu.

Internează în ghetou ridicându-i din spital pe bolnavii netransportabili.

Pentru descoperirea bunurilor ascunse supune pe evrei la anchete de torturi, efectuate de către detectivii acuzaţi Orgováni Iosif, Vajai Emeric, Bertalan Ştefan, poliţişti.

Vezi depoziţia martorilor: dr. Gazda Ákos, Grosinger Alexandru, Weleminn Vilhelm, Fridmann Sarolta.

Acuzatul BALOGH CORNEL, fost funcţionar la fabrica Phönix, fost reprezentant al Gestapoului, zilnic mergea în ghetou cu Nagy Eugen.

Fost împuternicitul Gestapoului pentru conducerea ghetoului era în anturajul conducătorului ghetoului Nagy Eugen. Când sosea în ghetou, punea pe evreii mai tari să bată pe cei slabi, pentru simplul motiv că nu stăteau în faţa lui în poziţie de drepţi. A bătut personal pe evrei, pe o bătrână a lovit-o cu picioarele în burtă.

Martor: dr. Gazda Ákos.

Vizitând ghetoul, ordonând ca toată lumea să stea drepţi, iar o fată mişcându-se ordonă să i se aplice 25 trăgători [lovituri]. Altă dată văzând că un evreu n-avea steaua galbenă, ordonă să i se aplice 25 de trăgători, dar sub pretext că nu i le-a aplicat destul de tare, ordonă ca cel bătut să aplice celuilalt 25 de trăgători, apoi ordonă să se repete operaţia încă de 2 ori, primind fiecare 75 de trăgători. Pe cei care nu stăteau în poziţie de drepţi îi lovea cu picioarele în burtă.

Martoră: Herskovits Martin.

Adună bijuteriile de la evrei, ameninţându-i că dacă nu vor preda vor fi împuşcaţi din 10 în 10.

Martor: dr. Gazda Ákos.

Zilnic mergea cu soldaţii germani înarmaţi şi cerea evreilor să distrugă toate obiectele de cult şi le-a confiscat toate obiectele de valoare.

Martor: Vorthemer Iacob.

Acuzatul HARACSEK IOSIF, fost preşedinte al Societăţii Baross (Asociaţia Comercianţilor Creştini), membru al partidului nyilaşist, din proprie iniţiativă participă la internarea evreilor în ghetou şi la jefuirea bunurilor evreilor pe care le dă comercianţilor creştini luându-şi pentru sine obiectele de valoare.

În 1942 organizează liste despre evreii din Baia-Mare pe care le predă Cercului de Recrutare şi-i propune pentru deportarea în taberele de muncă din Rusia*, unde majoritatea au fost exterminaţi cu scopul de a-i elimina din viaţa economică, iar prăvăliile, birourile şi cabinetele le repartizează ungurilor fascişti.

Acuzatul căpitan BERENTES VASILE, fiind comandant militar al fabricii Phönix din Baia-Mare, membru în partidul nyilaşist şi în serviciul de contraspionaj, organizează o şcoală muncitorească cu muncitori de la Phönix, le ţine conferinţe antidemocratice, antisovietice şi editează ziare hitleriste, pe care le difuzează în rândurile muncitorilor. Urmăreşte pe muncitorii comunişti din fabrică pe care îi predă serviciului de contraspionaj, secţia urmăriri politice de la poliţia Baia-Mare, condusă de acuzatul Orgoványi Iosif şi participă la anchetarea şi torturarea lor.

În 1941 predă secţiei de urmăriri politice un tabel cu 80 muncitori comunişti ce au fost anchetaţi şi torturaţi de acuzatul Orgoványi, [] în chinurile cele mai groaznice şi internaţi în lagărele de exterminare din Germania.

În 1942 predă Cercului de Recrutare Baia-Mare un tabel nominal de muncitori evrei din fabrică şi cere să fie deportaţi în taberele de exterminare din Rusia, unde fiind deportaţi au fost exterminaţi.

Martori: Lövi Zoltan, Lövi Hermann

Acuzatul ORGOVÁNYI IOSIF, din oct 1941 – 16 oct 194...[‡], fiind detectiv la secţia de urmăriri politice a siguranţei Baia-Mare, ce lucra în strânsă colaborare cu serviciul de contraspionaj (kémelhárítő), prin agenţii săi desfăşoară o intensă activitate pentru urmărirea şi prinderea luptătorilor comunişti, pe care, după ce îi arestează la anchetele ce le intreprinde îi supune la torturi şi chinuri groaznice: îi dezbracă la piele şi după ce îi întinde cu burta pe pământ îi bate cu o vână de bou la tălpile picioarelor, pe fese, îi strânge de testicule, le intorduce ace sub unghii, le face foc între degetele picioarelor, îi leagă burduf şi apoi introducându-le un drug de lemn sub genunchi îi spânzură cu capul în jos şi apoi îi bate la tălpile picioarelor. După anchete şi torturi le-a dresat acte şi i-a trimis pe unii în lagărele din Someşeni şi Garany, iar pe alţii în judecata Comisiei de 5.

În 1941 primind un tablou [tabel] de 80 muncitori comunişti din fabrica Phönix de la acuzatul căpitan Berentes Vasile îi supune la de torturi. Iată câteva cazuri:

În august 1941, martorul Filipaş Ludovic, militant comunist, fiind în serviciul societăţii Petroşani din Baia-Mare, este chemat de şeful societăţii Berentes Vasile ca să intre în serviciul său ca spion şi denunţător al comuniştilor. Martorul refuzând îl urcă în maşină şi-l predă la poliţia acuzatului Orgoványi Iosif şi-l îndeamnă {pe acesta} să-l maltrateze. Timp de 11 zile îl ţine închis la poliţia acuzatului Orgoványi şi îl chinuie în modul cel mai crud, rămânând cu leziuni corporale ce i-au fost tratate de dr. Pop Iuliu din Baia-Mare. Iată ce zice martorul:

“Când a fost închis în luna august 1941, la denunţul fostului conducător de uzină de la firmele Petroşani şi Phönix, Berentes Vasile, în prezent fugit cu armata ungară, care a căutat să mă determine să-mi schimb vederile politice şi să stau în serviciul său şi să denunţ pe tovarăşii mei comunişti. Deoarece eu am refuzat am fost arestat, chinuit de dânsul şi cu automobilul lui personal m-a dus la poliţie şi m-a predat lui Orgoványi, care m-a ţinut arestat timp de 11 zile. În acest interval de timp, am fost aproape zilnic maltratat de bănuit, care la început mi-a aplicat câteve lovituri cu vâna de bou peste ambele mâini şi când peste acestea nu mă mai putea bate m-a descălţat şi peste ambele picioare mi-a aplicat atâtea lovituri până când am fost umflat la ambele picioare. În această situaţie, cu [având] dureri grozave [groaznice] mă punea să dansez roată în camera în care mă tortura şi dacă nu puteam, {atunci iar mă lovea} cu bastonul de cauciuc. Când îmi aplica loviturile peste talpă, mă legau cu picioarele ghem, iar peste picioarele adunate, ambele mâini legate şi ele, a trecut un băţ gros sub genunchi şi astfel peste tot corpul care se balansa peste spatele ambelor scaune, sau pe pământul gol mi se aplicau loviturile. Când aceste bătăi nu duceau la nici un rezultat, eram dezbrăcat şi bănuitul, în elanul său, mă strângea de ambele testicule până când cădeam în nesimţire.”

“După 11 zile de astfel de chinuri am fost pus în libertate de bănuit, însă din cauza torturilor ce am îndurat am fost bolnav şi a trebuit să fiu sub îngrijire medicală timp de mai multe luni, în acest timp am fost îngrijit de dr. Pop Iuliu, medic din Baia-Mare.”

“Asemenea, din cauza torturilor ce-am îndurat la testicule am devenit impotent timp de 8 luni. Mâinile mi-au fost legate cu sârma încât atunci când îmi atârnau peste spetezele ambelor scaune mi se tăia carnea sub greutatea corpului.”

După maltratare, timp de 3 ani a fost obligat să se prezinte la poliţia Baia-Mare stând sub supravegherea poliţiei şi n-a putut ocupa nici un post-funcţie fiind considerat ca un element periculos pentru apărarea naţională.

În februarie 1944, acuzatul Orgoványi Iosif fiind şeful serviciului politic din poliţia Baia-Mare, predă pe martorul Filipaş Ludovic, împreună cu alţi 5 comunişti serviciului de cercetări din lagărul politic Someşeni, judeţul Cluj, unde timp de 4 săptămâni {aceştia} au fost supuşi la tot felul de maltratări şi brutalităţi, bătăi de către jandarmi. Cu ocazia unei cercetări, mergând la faţa locului, Orgoványi Iosif, găsind maltratat în bătăi pe martorul Filipaş Ludovic ce simula că-i leşinat, se repede la el şi-l împroaşcă cu piciorul în burtă.

La 5 martie 1944 fiind anchetat legal de o comisie din Budapesta, martorul a fost eliberat negăsindu-l vinovat.

La 19 martie 1944, când germanii ocupau Ungaria, martorul Filipaş Ludovic urmând să fie arestat se refugiază în munţi, unde stă până la eliberare împreună cu tovarăşul Palkovics Iosif.

Martor: Filipaş Ludovic.

În 27 iunie 1941, arestează pe martorul Lebi Zoltan, acuzat de comunism, şi-l internează în lagărul de muncă din Garanyi unde, stând până la sfârşitul lunii august 1941, din ordinul serviciului de contraspionaj K.H. din Baia-Mare din care făcea parte şi acuzatul şi ajuns la Baia-Mare este predat acuzatului care-l supune la cele mai îngrozitoare torturi. Iată ce zice martorul Lebi Zoltan:

“Inculpatul Orgoványi Iosif m-a supus la bătăi, mi-a pus între degetele picioarelor hârtie căreia i-a dat foc, chinuindu-mă astfel prin arderea degetelor picioarelor, făcând toate acestea cu scopul de a afla ce anume rol am în partidul comunist. La aceste schingiuiri a fost şi Berenteş Vasile angajat la firma Phönix.”

De la Baia-Mare a fost trimis înapoi în lagărul de muncă din Garanyi unde a stat până în mai 1943, când a fost trimis în judecata comisiei (consiliului – nn) de 5 “Kolozsvári 5 tanács” unde a fost condamnat la 5 ani temniţă.

Martor: Lebi Zoltan.

La 16 iulie 1941 arestează pe Rot Piroska şi alţi 5 comunişti pe care îi anchetează timp de o săpătămână, supunându-i la chinuri şi torturi îngrozitoare.

“Bătăile le aplica cu bastoane de cauciuc la tălpile picioarelor încât [iar] cei care se umflau [cărora li se umflau picioarele] erau puşi să danseze prin cameră. Din Baia-Mare au fost predaţi serviciului de contraspionaj K.H. din Dej unde împreună cu alţi 27 comunişti au fost torturaţi şi de unde cu alţi 100 comunişti au fost internaţi în lagărul din Budapesta.”

În 1941 arestează pe Lazarovici Rudolf şi-l duce la poliţie de unde îl trimite la serviciul de contraspionaj K.H. şi apoi de acolo în lagărul de internare în Cehoslovacia unde este deţinut până în 1944.

În 10 februarie 1944 îl arestează din nou şi-l maltratează lovindu-l cu pălmile peste cap şi cu picioarele în testicule. Cu acea ocazie erau arestaţi şi Filipaş Ludovic şi Friedmann Adalbert.

Martor: Lazarovici Rudolf.

În 11 noiembrie 1942 arestează pe Cetăţeanu Iuliu, care plecase în România să viziteze pe o soră a sa, acuzându-l că era spion şi comunist. La poliţie îl chinuieşte în mod îngrozitor. Iată ce zice martorul:

“Având o soră în România la Dorohoi şi trecând graniţa pentru a o cerceta [vizita], pe când m-am înapoiat la Baia-Mare, venindu-i la cunoştinţă acest fapt, Orgoványi Iosif a început a mă suspiciona. Mi-a propus să fiu agentul şi informatorul lui secret însă eu am refuzat. Pentru acestea, la data de 11 noiembrie 1942, sub motiv că aş fi spion, m-a arestat şi m-a dus la poliţia din Baia-Mare unde m-a chinuit în mod îngrozitor. Mi-a pus cătuşe la mâini, mi-a băgat o bâtă pe sub genunchi legându-mi mâinile de bâtă, apoi agăţându-mă sus de îmi era corpul atârnat. M-a bătut apoi la tălpi şi m-a chinuit în aşa fel că am leşinat de 2 ori, iar după ce leşinam turna apă pe mine ca să mă trezesc. Ziua întreagă m-a chinuit astfel, iar seara m-a băgat la celulă ameninţându-mă că va aresta şi pe tatăl şi pe mama mea. Eu de groază mi-am tăiat (arterele) venele de la mâna stângă şi in ziua următoare am fost dus la spital unde am fost tratat. De la Baia-Mare am fost trimis apoi la Öndvar şi de acolo după trei luni şi jumătate de chinuri şi bătăi am fost dus apoi la Budapesta unde am stat închis vreo 2 ani, revenind la Baia-Mare cam prin luna martie 1944. Aici am fost judecat apoi de o comisie trimisă de la Budapeste din care îmi amintesc că făcea parte şi {un} judecător cu numele Tarda şi sub motivul că aş fi fost spion şi comunist am fost condamnat la 15 ani temniţă. Acuzatul Orgoványi Iosif când m-a bătut m-a lovit şi peste organele genitale.”

Cu ocazia internării în ghetou a evreilor organizează anchete de [prin] tortură şi-i schingiuieşte pe evreii bănuiţi că au ascuns bunuri.

A fost spaima şi groaza ghetoului, specialist în schingiuiri. Supune la schingiuiri, ajutat de jandarmi şi civili, pe evreii bănuiţi că şi-au ascuns bunurile, în deosebi bate şi schingiuieşte pe femeile evreilor bogaţi, aşa, bate pe doamnele avocat Troplonts şi dr. Barna. Din cauza răului tratament şi schingiuirilor, toţi evreii erau îngroziţi şi mai multe persoane s-au sinucis între care şi dr. Benedek László cu soţia şi copiii, Gold Vasile cu soţia şi copiii. Pe familia Izsák o bate atât de îngrozitor încât {toţi} mor la câteve zile în cursul transportului.

Martori: dr. Gazda Ákos şi Lazarovici Margareta.

Mergând prin ghetou răsturna cazanele cu mâncarea ce-şi fierbeau internaţii pentru ei, le jefuia alimentele şi hainele.

Martori: Weleminn Vilhelm şi Geller Bela.

Mergând în ghetou procedează la percheziţii. Odată pretinde evreilor să depună suma de 5.000.000 pengő, ameninţându-i că în caz contrar va fi împuşcată tot a 10-a persoană.

A maltratat bătând cu o vână de bou peste tălpile picioarelor şi peste tot corpul familiile celor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri pentru a-i constrânge să declare unde şi-au ascuns bunurile (vitele) până ce au rămas în nesimţire şi au fost ţinuţi în cearşafuri ude. Aşa au fost torturaţi Szinetar Avram, Berta Geller, Geller Bela.

Martori: Szinetar Avram şi Szinetar Moise.

La acuzele aduse cu ocazia primelor cercetări la poliţia Baia-Mare recunoaşte totul, iar cu ocazia cercetărilor inaintea Tribunalului Poporului, recunoaşte că în 1941 descoperindu-se un grup de comunişti la uzinele Phönix îi arestează, între care pe Moscovici Nandor şi Portica Mihai. Recunoaşte că a fost în lagărul Someşeni, unde a anchetat pe Einhorn Moise bănuit că ar fi făcut contrabandă cu aur.

Neagă că ar fi fost în serviciu de contraspionaj K.H. Recunoaşte că a primit 3 comunişti de la căpitanul Berenteş Vasile însă neagă că i-ar fi maltratat. Recunoaşte de asemenea că a fost în ghetou ca să supravegheze  percheziţiile pentru ca să împiedice ca membrii partidului nyilaşist să fure din obiectele confiscate.

Acuzaţii: VAJAI EMERIC şi BERTALAN ŞTEFAN, ambii detectivi la poliţia Baia-Mare, împreună cu acuzaţii dr. Nagy Eugen şi Orgoványi Iosif, au luat parte la percheziţionarea evreilor internaţi în ghetou şi pe cei bănuiţi că     şi-au ascuns bunurile i-au supus la anchete de tortură, maltratându-i cu bastoane de cauciuc la tălpile picioarelor, peste fese, le introduce ace sub unghii, îi strâng de testicule.

În ziua de 5 mai 1944, când se făceau [aplicau] măsurile pentru internarea evreilor, martorul Brach Eugen din Baia-Mare, împreună cu alţi 33 de evrei, s-au ascuns în pădurile din jurul comunei Mireşul Mare pentru a scăpa de grozăviile internării. Fiind descoperiţi de jandarmi în ziua de 20 mai 1944, sunt internaţi în ghetou, unde sunt supuşi la anchete de torturi pentru a descoperi cine mai erau ascunşi, torturi aplicate de acuzaţii Orgoványi Iosif, Vajai Emerich şi Bertalan Ştefan.

Martorul Brach Eugen este anchetat de acuzaţii Vajai Emeric şi Orgoványi Iosif şi iată ce zice:

“Unul dintre noi rătăcindu-se a fost văzut de cineva şi atunci jandarmii mergând pe urmele ascunzătorii noastre am fost descoperiţi şi internaţi în ghetou în ziua de 20 mai 1944 la Baia-Mare. La o zi după internare am început să fim audiaţi fiecare pe rând dintre cei care am fost descoperiţi pentru a afla cine mai este ascuns dintre noi în pădure. Ascultările s-au făcut într-o cameră din apropierea ghetoului şi fiecare detectiv asculta câte unul din noi. Eu am fost ascultat de detectivul Vajai de la poliţia Baia-Mare, care după ce m-a luat la întrebări pentru ce m-am ascuns, dar nici n-am putut răspunde la întrebările pe care mi le-a pus căci mi-a şi ordonat să-mi dau jos ghetele şi mi-a aplicat mai multe lovituri peste tălpile picioarelor cu un baston de cauciuc. Asemenea numitul mi-a împlântat sub unghiile degetelor de la mâini ace pentru a mă tortura şi mai mult. A trebuit să pun degetele asupra biroului şi după ce mi-a legat mâinile de masă cu un dispozitiv anume pregătit a început să-mi vâre ace sub unghiile degetelor. Din cauza acestor torturi mi-am pierdut cunoştinţa încât nu m-a mai putut asculta şi am fost aruncat afară într-o cameră de lemne, unde am fost lăsat aproape o jumătate de zi până ce mi-am revenit după care am fost dus din nou în ghetou. În camera de tortură am fost ţinut aproape 2 ore.”

“După mine a fost introdus, la scurt timp, comerciantul de lemne din Baia-Mare Fischer Nicolae, mort la Auschwitz. În momentul când Fischer intra în camera de tortură, detectivul Vajai ieşea de acolo şi am auzit când s-a adresat lui Orgoványi, sosit atunci din oraş, cu următoarele cuvinte: «Vino că te aşteaptă şi pe tine o amiază bogată». Vajai a ieşit atunci din camera unde am fost bătut şi a intrat Orgoványi. Am auzit ţipete de durere şi ajutor, însă ce a făcut cu acel om înăuntru nu ştiu căci n-am văzut. Seara când m-am dus în ghetou l-am văzut pe Fischer căzut la pământ cu capul umflat şi trei vânătăi în vârful capului, fiind complet lipsit de cunoştinţă. Când şi-a revenit puţin l-am întrebat de către cine a fost bătut şi mi-a spus că de Orgoványi, însă fiind mereu cu febră mare mai amănunţit nu am putut vorbi cu el. În această stare a fost urcat în trenul care ne-a dus la Auschwitz unde am sosit în ziua de 2 iunie 1944. Când am debarcat, cei sănătoşi au fost aruncaţi [trimişi] la dreapta şi cei bolnavi şi bătrâni la stânga, care apoi au fost duşi la crematoriu. Printre aceştia a fost şi comerciantul Fischer care la selecţie avea încă febră şi a fost pus cu cei infirmi.”

Martor: Brach Eugen.

Acuzatul CZEISPERGER PETRU, din 1940 a fost membru activ şi de conducere în partidul nyilaşist, făcând propagandă pentru acest partid, luând parte la întruniri şi consfătuiri chiar cu Szálasy. A participat la strângerea evreilor în ghetou supunându-i la un tratament neomenesc, i-a maltratat şi jefuit. Asupra acestor fapte iată ce zice martorul Klein Adolf:

“La sfârşitui lunii aprilie 1944, când s-a făcut internarea evreilor în ghetou mă aflam concentrat la Cluj. Am reuşit să obţin o permisie pentru a-mi revedea familia. Când m-am apropiat de ghetou, care era pe locul fostei fabrici de fier, am fost observat de către învinuitul Czeisperger Petru care a luat o rangă, respectiv o bâtă şi a venit la mine întrebându-mă ce caut acolo fiindcă mă cunoştea mai dinainte. A început a mă bate, apoi cu bâta lovindu-mă peste tot corpul fără alegere. După ce  s-a plictisit de bătăi m-a închis apoi într-o cameră fără geamuri cu alţi 18 evrei prinşi acolo, unde am fost ţinuţi 2 zile fără mâncare şi fără apă, sub paza poliţiei. Între timp, Czeisperger mi-a luat tot ceea ce am avut asupra mea, adică un toc rezervor, un portofel cu vreo 50 pengő, batista, creionul şi un geamantan cu alimente. Şi de la ceilalţi camarazi a luat toate lucrurile ce {le} aveau cu ei. Pe urmă am fost trimişi la comenduire şi de acolo la unităţile de unde venisem.”

La fel l-a bătut pe Lempel Ludovic, oprindu-l să intre în ghetou spre a-şi vedea familia compusă din soţie şi 2 copii, după care l-a predat unui nyilaşist, care l-a dus la gară şi l-a urcat în tren.

Martor: Lempel Ludovic.

A făcut parte din Divizia 9 Trenuri Oradea, formată din nyilaşişti (legionari), însărcinată în toamna anului 1944 cu supravegherea şi transportarea evreilor din Ungaria şi Polonia de la Szönyu la Gönyu lângă Győr şi de acolo spre Germania.

În cursul deportărilor, în localitatea Szönyu, împreună cu acuzatul Osváth Zoltan, au introdus în locuinţa lor evreice tinere pe care le-au siluit, apoi le-au jefuit de bijuterii, de haine şi după ce le-au bătut le-au aruncat în stradă la miezul nopţii în ploaie şi zăpadă.

Martor: Magyar Teodor.

Acuzatul, cu ocazia interogatoriului, a recunoscut că a fost nyilaşist, iar prin cererile şi memoriile făcute de soţia sa a propus audierea mai multor martori depunând la dosar mai multe declaraţii. Martorii nu s-au audiat întrucât sunt neconcludenţi, fiind ceruţi pentru alte fapte.

Acuzatul Osváth Zoltan, fiind membru al partidului nyilaşist, participă la internarea evreilor în ghetou cu ocazia deportării evreilor, face parte din Divizia 9 Trenuri transport Oradea, însărcinată cu supravegherea şi transportarea evreilor din Ungaria şi Polonia, de la Szönyu la Gönyu lângă Győr şi de acolo spre Germania pe şoseaua Budapesta-Viena. În localitatea Szönyu, unde era instalat un fel de ghetou, în mai multe rânduri, împreună cu acuzatul Czeisperger Petru a chemat în locuinţa lui femei evreice tinere sub pretext că le dă adăpost fiind ploaie şi ger afară şi după ce le-au batjocorit şi siluit, jefuit de bijuterii şi haine şi le-au bătut, în miezul nopţii le-au aruncat în zăpadă în stradă.

Martori: Magyar Teodor, Kerekes Petru, Iosif şi Kocsibar Andrei.

Cu altă ocazie, împreună cu Jobaggi Gavrilă, au dus o femeie evreică în cantonament la ei şi, dezbrăcând-o, au voit s-o necinstească dar femeia s-a opus. Decei Silvestru i-a ameninţat că-i va denunţa şi atunci aceştia au închis-o peste noapte în coteţul de porci, iar dimineaţa i-au dat drumul după ce au jefuit-o de pachete pe care şi le-a însuşit acuzatul Osváth Zoltan.

Martor: Decei Silvestru.

Acuzatul cu ocazia interagotariului a recunoscut o parte din învinuirile ce i se aduc, învinuind pe ceilalţi acuzaţi cu diferite fapte.

Acuzatul ORMOS LUDOVIC, fiind membru al partidului nyilaşist şi concentrat la Divizia 9 Trenuri Oradea, însărcinată cu supravegherea şi transportarea evreilor din Ungaria şi Polonia de la Szönyu la Gönyu lângă Győr şi de acolo spre Germania pe şoseaua Budapesta-Viena. În localitatea Szönyu a fost instalat un fel de ghetou la ferma unui conte, al cărui şef a fost numit acuzatul. În această calitate a aplicat un tratament neomenos evreilor din ghetou, i-a maltratat, jefuit de bunuri, iar pe femei, împreună cu acuzaţii Czeisperger, Osváth şi alţii, le-au siluit.

A bătut grav pe un evreu în ghetou până ce acesta a murit. (Martor: Magyar Teodor). {Acesta} zice:“Ştiu că a făcut o crimă, a bătut pe un evreu atât de grav că a murit.”

Nu s-a ocupat de cazarea şi hrana deportaţilor lăsându-i în ploaie şi zăpadă. Cazarea era complet neomenoasă, caza pe evrei iarna în grajduri şi şure fără acoperiş. Nu se îngrija de alimentare, care era foarte slabă, constând dintr-o singură mâncare pe zi, o supă de fasole fiartă fără untură şi ceva făină.

Avea mereu un baston de cauciuc la el, purtându-se neomenos cu deportaţii.

Având în obligaţia sa cazarea evreilor a băgat pe aceştia într-un pod, care având grinzile putrede, acestea s-au rupt sub greutatea oamenilor, din care cauză mai mulţi au murit.

Martori: Kacsibar Andrei, Magyar Teodor, Sanca Coloman, Geza Henger, Csoma Gheorghe, Kerekes Iosif, Decei Silvestru, Kocsis Vasile, Kazai Francisc şi Nagy Ludovic.

 

 

 

G H E T O U L   S O M E Ş

 

În 28 aprilie 1944, având loc conferinţa subsecretarului de stat Endre László de la Satu-Mare în vederea internării evreilor în ghetou şi deportării, din partea judeţului Someş participă subprefectul dr. Schilling Ioan, primarul oraşului Dej, Veress Eugen, primarul oraşului Gherla Tamási Ludovic, şeful poliţiei Dej, dr. Sárosi Iuliu, şeful poliţiei Gherla, Bereki Ernest şi comandantul legiunii de jandarmi maior Antalffy Paul.

În 30 aprilie 1944, subprefectul dr. Schilling Ioan convoacă la prefectura Someş pe toţi pretorii din judeţ, primarii oraşelor Dej şi Gherla, comandantul legiunii de jandarmi şi medicul oraşului dr. Lehner Sigismund şi, după o consfătuire, le dă ordine scrise pentru ridicarea evreilor din case, confiscarea tuturor bunurilor de valoare, sigilarea locuinţelor şi fixează loc pentru ghetou în pădurea de pe dealul Bungurului, situată la 3 km. de oraşul Dej, iar în Gherla la fabrica de cărămizi.

După conferinţă se fac pregătirile, acuzatul Veress Eugen dă ordine inginerului Schiller să defrişeze o porţiune din mijlocul pădurii Bungur, să care scânduri, tăinuind vestea {şi spunând}{se} fac pregătiri pentru {în}cartiruirea refugiaţilor nemţi din Ucraina.

În noaptea de 2 spre 3 mai 1944, subprefectul, acuzatul dr. Schilling Ioan, convocă o nouă consfătuire la primăria Dej la care participă acuzatul Veress Eugen, Antalffy Paul şi dr. Sárosi Iuliu {şi} la care sunt invitaţi toţi funcţionarii de la primărie, garda financiară, poliţie sub sancţiunea internării în lagăr şi unde acuzatul dr. Sárosi Iuliu după ce ţine o cuvântare, prin care îi asmuţă contra evreilor, stârnindu-le porniri şi poftă de jaf, le citeşte instrucţiunile scrise, primite de la acuzatul dr. Schilling Ioan de modul cum au să procedeze, şi apoi alcătuieşte 16 echipe compuse fiecare din câte un poliţist, un funcţionar de la primărie, un funcţionar de la garda financiară, un sergent şi un premilitar, dând fiecărei echipe câte o stradă şi listele evreilor.

După ce în seara zilei de 2 mai 1944, acuzatul dr. Sárosi Iuliu, emite ordonanţa prin care interzice evreilor să părăsească domiciliul, în dimineaţa zilei de 3 mai 1944 pe la orele 5, echipele descind prin surprindere, simultan, la casele evreilor.

După ce mai întâi fac apelul tuturor membrilor familiei de pe o listă, pe unii ridicându-i din pat, copilaşi mici, bătrâni şi bolnavi, le pun în vedere să predea toate bunurile de valoare, bijuterii, vasele preţioase, blănuri, covoare, bani şi ca să nu le scape ceva, scotocesc casele şi pe cei care se mirau de metodele întrebuinţate şi nu ştiau ce-i aşteaptă, îi maltratează şi-i alungă afară. Nu-i impresionează nici gesturile copilaşilor ce nu voiau să-şi părăsească jucăriile, nici bătrânii neputincioşi pe care-i ridică din pat. Îi forţează ca în timp de 10 minute să părăsească locuinţa, având voie să ia cu ei alimente pe timp de 7 zile într-un bagaj de 60* kg., şi să se încoloneze în stradă, pe unde sergentul poliţist îi conduce sub escortă în trei sectoare din oraş: curtea casei Pongracz, curtea casei Iuliu şi magazia de scânduri Irányi, unde {îi} adună pe evreii dintr-un cartier şi îi predau în paza echipelor de nyilaşişti conduse de preşedintele partidului nyilaşist Lakadár Iosif şi Gecse Iosif. În cele trei sectoare, evreii sunt împărţiţi în 2, bărbaţii separat de femei; şi nyilaşiştii se năpustesc ca hienele asupra lor supunându-i la percheziţii corporale dezbrăcându-i la piele, iar la evreice, femeile nyilaşiste, printre care era cea mai sadică acuzata Fekete Margareta; le fac percheziţii vaginale cu mâna, fără mănusă, chiar cu beţe luate la întâmplare din grămezile de lemne din curte.

Cu ocazia percheziţiilor, evreii au fost maltrataţi şi jefuiţi de toate lucrurile ce le aveau pe ei.

Pentru a ilustra modul barbar cum se lucra, iată ce zice martora Schwartz Ana:

“Eu locuiesc în casa lui Bakai Nicolae, unde au fost strânşi evreii în zilele de 3, 4 şi 5 mai 1944 şi unde li s-au făcut percheziţii. În antreul casei, inculpatele Fekete Margareta, Jakabfyné, Láboné şi alte femei nyilaşiste de care nu-mi amintesc, făceau percheziţii la femei. Intrând în casă am văzut pe o masă  o grămadă de bijuterii, adunate şi o listă cu cei de la care s-au confiscat lucrurile. D-na Jakabfy a fost şefa femeilor care au făcut percheziţie şi, în faţa ei, am văzut un teanc de bani confiscaţi şi alături de ei o poşetă. Evreicele Weisberger Hedi, Hendler Dina şi Klefant Olga, după ce au ieşit din camera de percheziţie, mi-au spus că le-au fost luaţi şi banii ascunşi în părul capului şi toate plângeau, dar nu le-am întrebat de ce plâng, fiindcă n-aveam voie să vorbim cu ele.” 

“În ziua de 4 mai 1944, dl. Bakai n-a mai permis să facă percheziţii în casă la femei şi atunci a continuat percheziţia femeilor în garaj. Acolo, în altă cameră a garajului s-a făcut percheziţie şi la bărbaţi. Fiind în apropierea garajului, în etajul casei lui Bakai am auzit ţipete, vaiete şi sunetul loviturilor de bâte din camera unde s-a făcut percheziţie bărbaţilor. După terminarea percheziţiei, când s-a făcut curăţenia camerelor am văzut cca. 8 beţe groase de 4 cm., rupte şi aruncate pe jos. La acuzata Fekete Margareta am văzut 4 ceasuri de aur femeieşti. Eu am fost curioasă să văd ce fel de ceasuri are, dar ea, observând, le-a acoperit cu mâneca hainei. În camera de percheziţie a femeilor am văzut adunate mai multe haine, de la evreicele percheziţionate. De la d-şoara Wolf Olga, Hirsch Olga şi d-na Klermann ştiu că acuzata Fekete Margareta şi celelalte femei din compania ei au făcut percheziţii vaginale la femei evreice.” 

După ce au fost percheziţionaţi, echipele de nyilaşişti, încolonându-i în convoi îi escortează în pădurea Bungurului unde era fixat ghetoul, în mijlocul pădurii, pe un deal, unde din ordinul acuzatului Veress Eugen au defrişat o porţiune de teren pe care au împrejmuit-o cu reţea de sârmă.

Comandant al ghetoului a fost numit comisarul guvernamental dr. Takács Emil.

Concomitent cu ridicarea evreilor din oraş, subalternii acuzatului dr. Schilling Ioan, pretorii, ajutaţi de jandarmi, făceau ridicarea evreilor din plăşile Lăpuş, Ileanda, Chiochiş, Beclean şi Dej pe care în convoi îi escortează în pădurea Bungurului, unde înghesuie 9.000 {de} evrei calculând de fiecare om 2 m2.

În ghetou evreii au fost supuşi unui tratament extrem de neomenos; cazaţi sub cerul liber în ploaie, vânt, fără aşternut, fără haine de dormit, fără mâncare timp de 14 zile, interzicându-le şă-şi aducă alimente din propriile gospodării, iar alimentele ce le luaseră la ei la ridicare au fost siliţi să le gătească în vane de baie aduse din casele evreilor; şi ţinuţi fără apă de băut timp de 3-5 zile spunând că n-au cu ce transporta şi atunci în urma intervenţiei la prefectul Bethlem Adalbert s-a adus o cisternă a pompierilor, însă nu era suficientă; {nu  s-a asigurat} nici o asistenţă medicală a bolnavilor; closetele erau în mijlocul ghetoului, constând din 2 şanţuri fără pereţi despărţitori unde bărbaţii, femeile şi copiii îşi făceau necesităţile de-a valma.

Din cauza condiţiilor neumane în care au fost internaţi au început să se îmbolnăvească de diferite boli murind 25 {de} evrei, precum şi copiii nou născuţi.

Bolnavii zăceau pe pământ, fără nici o asistenţă, cu toate stăruinţele repetate făcute de dr. Weinberger Emanoil, dr. Steinfeld Dezideriu pe lângă medicul ghetoului dr. Lehner Sigismund.

Iată ce zice martorul dr. Steinfeld Dezideriu:

“Când ne-au ridicat de la domiciliu cu echipe speciale, ne-au confiscat banii şi toate bijuteriile, iar locuinţele le-au sigilat şi când ne-au ridicat de-acasă nu ne-au lăsat să luăm cu noi decât 25 kg. alimente de persoană, internându-ne în oraş în 3 sectoare, unde nyilaşiştii Fekete Iosif, Gecse Iosif, Takács Eugen şi Lakadár Iosif ne-au percheziţionat, cu care ocazie ne-au bătut cu un ciomag peste tot corpul, dezbrăcându-ne la piele. Din bagaje ne-au confiscat totul afară de 2 rânduri de albituri şi alimente. După ce ne-au internat în ghetoul din pădurea Bungur în condiţii neomeneşti, fără adăpost, fără hrană, fără apă, fără closete, fără aşternut, decât frunze uscate; am stat un număr de 8.500 evrei în condiţii absolut neomeneşti, din care cauză s-au îmbolnăvit mulţi şi au murit 25 evrei şi mai mulţi copii sugaci, mamele neavând hrană, neputând alăpta.”

“Pentru îndrepaterea situaţiei mizerabile am intervenit personal la medicul oraşului dr. Lehner, care venea zilnic în ghetou, şi i-am cerut medicamente pentru bolnavi, scânduri pentru organizarea closetelor, deoarece closetele erau în mijlocul ghetoului în gropi simple, fără nici o despărţitură pentru a nu se vedea părţile ascunse, dar dr. Lehner a refuzat categoric spunând că el n-are de unde da şi că nu-i pasă deoarece, {noi} evreii eram internaţi pentru exterminare. Când a murit primul evreu în ghetou, am cerut dr. Lehner să ne indice locul unde să organizăm {un} cimitir. Atunci el ne-a ales şi indicat o groapă lângă pârâu şi mi-a spus că aceea este bună şi putem încăpea în ea toţi evreii.”

După internarea evreilor în ghetou a început inventarierea bunurilor şi strângerea lor de către primării, gărzile financiare {de} la administraţia financiară şi la anumite magazii la primărie şi în oraş.

Evreii bănuiţi că şi-au ascuns bunuri pe la creştini sau le-au dosit în pământ au fost supuşi la anchete de tortură organizate într-o colibă de la poarta ghetoului, sub conducerea acuzatului Takács Emil, ajutat de comisarii Dézsaknai, Garamvölgyi, Szomorjai şi Kassai şi de nyilaşişiti dintre care cei mai activi au fost acuzaţii Lakadár Iosif şi Gecse Iosif.

Anchetele de torturi erau îngrozitoare, îi culcau pe burtă dezbrăcaţi la piele şi după ce le răsuceau mâinile, răsucindu-le şi legându-le la spate, îi băteau la tălpile picioarelor cu vână de bou; le ardeau picioarele cu lampa, le smulgeau părul, le strângeau testiculele.

Iată ce declară martorul dr. Weinberger Emanoil:

“Înainte de înfiinţarea ghetoului, de la fostul meu chiriaş Nagy, agent la poliţia Dej, am auzit că înfiinţarea ghetoului era lăsată la aprecierea autorităţilor locale. Auzind această posibilitate fiind rănit din războiul 1914-18 de două ori şi fiind scutit de obligaţia de a purta steaua distinctivă, m-am prezentat la primarul Veress Eugen şi i-am cerut informaţii referitoare la înfiinţarea ghetoului, rugându-l ca în cazul când s-o desfiinţa* (înfiinţa – nn) ghetoul să mă scutească de internare, cerându-i să scutească oraşul de înfiinţarea ghetoului luându-mi răspunderea personală asupra evreilor din oraş.”

 “Primarul Veress, atunci când am stat de vorbă cu el asupra locului ghetoului, reproşându-i că locul nu este corespunzător, neavând case, apă şi fără soare, în pădure, ne-a răspuns că nu este el de vină, ci acuzatul dr. Lehner, care a propus locul.”

“Eu nefiind internat decât a treia zi am intervenit la primarul Veress ca să aprovizioneze ghetoul {cu} apă, dar el a răspuns că n-are posibilitate şi deci să ia evreii măsurile necesare, lăsându-i fără apă 5 zile. După 5 zile am organizat noi, prin şoferul Izsak, care ne-a cărat apă cu mari greutăţi la intervale de 2-3 zile, primind fiecare persoană o jumătate litru de apă.”

“În ghetou erau internaţi 7.860 {de} persoane. Prima dispoziţie luată a fost că ne-a tăiat părul la bărbaţi, iar femeilor l-au scurtat. La intervalul de 8 zile s-au îmbolnăvit copiii de pojar. Eu am intervenit la Takács Emil să aducă pe dr. oraşului Lehner {pentru} a lua măsuri de vindecare şi organizare a vieţii sanitare a ghetoului. Venind la ghetou, dr. Lehner a ordonat să se facă anumite gropi comune pentru bărbaţi şi femei, servind drept closet. Eu am intervenit la dr. Lehner ca să admită internarea în spitalul oraşului Dej a evreilor bolnavi, însă el n-a admis şi n-a luat nici o măsură făcând numai promisiuni. La o colibă din marginea ghetoului se făceau cercetările evreilor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri. Într-o zi, pe la orele 6 dimineaţa am fost chemat şi eu de un nyilaşist şi introdus în acea colibă. Cum am intrat în colibă, Dézsaknai   mi-a dat ordin să mă dezbrac la piele şi să mă culc cu burta la pământ. După ce m-am executat, mi-a sucit mâinile la spate şi, îndoindu-mi picioarele la spate m-a legat de mâini cu nişte curele şi în gură mi-a introdus proprii mei ciorapi. În acea poziţie, un nyilaşist, pe care nu ştiu cum îl cheamă, m-a călcat cu picioarele pe spate ca să nu mă pot mişca, dar Dézsaknai a început să mă bată cu un ciomag de cauciuc tare ce nu se putea îndoi, la tăpile picioarelor, până ce am căzut în nesimţire. După câteva minute am simţit curgându-mi pe cap apă rece şi atunci mi-am revenit, picioarele şi mâinile fiindu-mi dezlegate şi ciorapii scoşi din gură. Sculându-mă în picoare, Dézsaknai mi-a poruncit să joc sârba în aşa fel ca să ating cu capul plafonul colibei ce era la o distanţă de o jumătate {de} m. de capul meu. Cu picioarele umflate, pline de vânătăi am fost silit să joc sârba, în care timp Dézsaknai mă lovea cu bastonul de cauciuc peste burtă şi spate, dându-mi ordin să mă îmbrac, n-am fost în stare să{-mi} trag pantalonii şi cismele, fiindu-mi umflate picioarele. Atunci au venit 2 nyilaşişti şi prinzându-mă de subsori, m-au scos afară din colibă şi m-au aruncat într-un grajd de alături lăsându-mă jos pe nişte paie. Fiindcă eu nu i-am declarat locul unde-mi ascunsesem anumite lucruri, când stăteam pe paie în grajd am văzut ducând la colibă şi pe fii mei Weinberger Eric şi Norbert şi am auzit ţipetele şi strigătele lor. După ce şi ei au ieşit din colibă neputându-se îmbrăca şi încălţa mi-au spus că au fost bătuţi la tălpile picioarelor şi în palme de comisarul Dézsaknai silindu-i să divulge locul şi persoanele unde dopozitasem anumite lucruri, spunându-le că eu am mărturisit prea puţine locuri şi persoane. După o jumătate de oră am văzut pe un nyilaş aducând la colibă pe soţia mea iar pe cei doi fii ai mei  i-au introdus într-o cameră alăturată, pentru a vedea cum va fi torturată mama lor; soţia mea, la început n-a spus unde am ascuns valori, atunci    i-au fost scoşi pantofii din picioare şi culcând-o cu faţa la pământ au  bătut-o la tălpile picioarelor tot aşa de tare încât eu din grajd am auzit ţipetele şi vaietele ei. După câteva minute, venind la mine Dézsaknai mi-a spus că sunt {un} om mincinos şi că soţia mea i-a indicat numele persoanelor unde mi-am ascuns lucrurile şi fiindu-mi frică să nu fiu torturat din nou am aprobat că este adevărat.”

În starea deplorabilă în care se găseau evreii în ghetou, de unde plânsetele copiilor se auzeau de la mari depărtări, chiar din oraş, călăii nyilaşişti, comisarii, jandarmii, poliţiştii şi chiar ofiţerii unguri, cu ştirea acuzaţilor Veress Eugen, dr. Sárosi Iuliu, Takács Emil, găsesc prilej de a se desfăta, ridicând din ghetou fete şi neveste tinere pe care le siluiesc.

Pe la 20 mai 1944 se organizează deportarea evreilor alcătuindu-se transporturi.

Înainte de a ieşi din ghetou, la poarta ghetoului, într-o colibă, {aceştia} sunt supuşi de către nyilaşişti şi jandarmi la percheziţii corporale, dezbrăcându-i la piele, iar femeilor le fac percheziţii vaginale femeile nyilaşiste – dintre care cea mai sadică {era} Fekete Margareta – şi de către soldaţi în mod public, cu care ocazie îi maltratează, îi jefuiesc de toate bunurile ce mai aveau; hainele şi îmbrăcămintea bună le-au schimbat cu rele, le scot dantura de aur din gură, le confiscă chiar actele pe care le rup.

La astfel de percheziţii a fost supus şi maltratat şi avocatul dr. Biró Samoilă din Târgul-Lăpuşului de către acuzatul Gecse Iosif, fiindcă n-a voit să-i dea diploma de avocat, lovindu-l peste cap cu un baston de cauciuc în urma cărei lovituri moare după câteva minute.

La învagonare îi înghesuie câte 70-90 în câte un vagon, pe care îl plumbuiesc, lăsându-i fără apă şi mâncare, siliţi să-şi satisfacă necesităţile în vagon.

Dintre [Printre] călăii urgiei fasciste care au contribuit la aplicarea tratamentului neomenos evreilor la internare şi deportare sunt următorii:

Acuzatul dr. SCHILLING IOAN, fiind subprefect al judeţului Someş, participă la conferinţa de la Satu-Mare convocată de Endre László, unde primeşte ordine verbale şi instrucţiuni lipsite de orice temei legal guvernamental, referitoare la internarea evreilor din judeţul Someş în ghetou, la deposedarea de bunuri şi la deportarea lor în lagărele de exterminare din Germania, pe care, după înapoierea de la conferinţă, ia măsuri de îndeplinire, convocând în acest scop conferinţa de la prefectură din 30 aprilie 1944, la care invită pe toţi pretorii din judeţ, primarii oraşelor Dej şi Gherla, comandantul legiunii de jandarmi şi le dă ordine scrise cum să procedeze la ridicarea evreilor şi jefuirea bunurilor.

Internează în ghetou şi pe evreii exceptaţi de la măsurile rasiale, invalizii, cei cu merite naţionale, decoraţii, cei netransportabili, copiii sub 6 ani şi {evreii} căsătoriţi cu creştini.

Are cunoştinţă de modul brutal şi jaful cum se face internarea evreilor în ghetou şi nu ia nici o măsură pentru a le preveni. Nu-l înduioşează trimiterea la moarte în lagărele de exterminare din Germania a unui număr de 9.000 {de} evrei.

După ce pune intreaga operaţie la punct, văzând dezastrul politicii fascismului şi apropierea prăbuşirii se răzgândeşte şi, temându-se de consecinţe, simulează că este bolnav şi stă în spital din 2 mai 1944, lăsând în locul său pe fostul secretar al călăului Endre László, dr. Sanik (condamnat la moarte de Tribunalul Poporului din Budapesta).

În cei 4 ani de ocupaţie a regimului fascist ungar în Ardealul de Nord ia o serie de măsuri rasiale contra românilor.

Prevalându-se de o dispoziţie a Ministerului Agriculturii maghiar care permitea angajarea benevolă pentru munci agricole în Germania a populaţiei sărace, fără pământ, indiferent de originea etnică, din ură şovină şi fascism, sileşte prin subalternii săi notari să facă presiuni asupra locuitorilor români pe care-i trimite cu forţa la munci în Germania, trimiţând din cuprinsul judeţului mai multe mii de români. (Vezi cazul acuzatului, notar Zolya Iosif).

Oprimarea naţionalităţii române confirmă [este confirmată de] mai multe decizii de internare în lagăre a românilor cu intenţia vădită de a-i extermina sau a-i constrânge să emigreze, de ex. cazul notarului Paul Augustin, licenţiat din funcţia de notar de autorităţile fasciste ungare, prin decizia de internare în lagăr nr. 3544 din 28 august 1941, emisă de primpretorul plăşii Ileanda, dr. Czetelei Iuliu – e propus a fi internat pentru motivul că n-ar avea o ocupaţie cinstită şi contra căreia notarul Paul Augustin făcând apel la prefectura judeţului, acuzatul respinge apelul cu deciziunea nr. 11934 din 18 octombrie 1941 motivând că n-avea o profesiune certă şi că era periculos din punct de vedere al moralei, aserţiuni mincinoase.

La acuzele aduse în interogatoriul său recunoaşte că a primit instrucţiuni verbale de la Endre László, că a dat instrucţiuni scrise pretorilor pentru executare şi că s-a retras apoi, iar despre deportările la munci în Germania susţine că nu era nici un ordin scris, ci a mers numai o comisie germană la prefectura Someş şi a cerut oameni prefectului Bethlen, iar el a semnat paşapoartele.

Acuzatul VERESS EUGEN, fiind primar al oraşului Dej, după ce participă la conferinţa lui lui Endre László de la Satu-Mare unde primeşte instrucţiuni verbale şi dispoziţii scrise de la acuzatul dr. Schilling Ioan, referitoare la internarea evreilor în ghetou, deposedarea de bunuri şi deportare, toate dispoziţii ilegale, le acceptă şi cu cel mai desăvârşit zel procedează la internarea evreilor din oraşul Dej, organizând echipele de funcţionari de-ai primăriei, pe care-i constrânge să participe ameninţându-i cu internarea, le dă instrucţiuni cum să procedeze, să confişte de la evrei toate bunurile, întocmeşte listele tuturor evreilor, îngrijindu-se să nu scape nici unul.

Internează în ghetou şi pe evreii exceptaţi de la măsurile rasiale, invalizii, cei cu merite naţionale decoraţi, cazul familiei dr. Weinberger Emanoil, care era invalid şi familia d-nei. Roman Aurelia, care era încreştinată de 20 {de} ani, şi alţii.

Iată ce zice martorul Weinberger Emanoil:

“Înainte de înfiinţarea ghetoului am aflat de la fostul meu chiriaş Nagy, agent la poliţia Dej, că se intenţionează înfiinţarea ghetoului, cu toate că înfiinţarea ghetoului era lăsată la aprecierea autorităţilor locale. Auzind această posibilitate, fiind rănit din războiul 1914-18 de două ori şi fiind scutit de obligaţia de a purta steaua distinctivă, m-am prezentat la primarul Veress şi i-am cerut informaţii referitoare la înfiinţarea ghetoului, rugându-l ca în cazul când s-o desfiinţa (înfiinţa – nn) ghetoul să mă scutească de internare, cerându-i totodată să scutească oraşul de înfiinţarea ghetoului luându-mi răspunderea personală asupra evreilor din oraş. La propunerile şi stăruinţele mele, primarul Veress mi-a răspuns că are ordine categorice pentru înfiinţarea ghetoului.”

Împreună cu dr. Lehner Sigismund alege locul ghetoului în mijlocul unei păduri, pe un deal împrejmuit cu reţea de sârmă unde înghesuie 9.000 de persoane acordând de fiecare om 2 m2. teren şi îi supune la cel mai crud tratament.

Deşi avea cunoştinţă de toate orgiile la care au fost supuşi evreii cu ocazia ridicării din case, că au fost brutalizaţi, percheziţionaţi, maltrataţi, iar în ghetou au fost supuşi la cele mai îngrozitoare torturi şi chinuri de către copoii săi, funcţionarii primăriei, poliţiştii, jandarmii şi colaboratorii săi nyilaşişti nu se sinchiseşte de nimic, ci acceptă totul, ba chiar iniţiază anchetarea şi torturtarea evreilor bănuiţi că şi-au ascuns şi dosit bunuri.

Cu toate că evreii în ghetou erau sortiţi pieirii, fără cele mai elementare trebuinţe, apă, mâncare, adăpost, siliţi să stea sub cerul liber în ploaie, nu-l înduioşează cererile repetate ale evreilor de a le da alimente, din propriile lor gospodării, pentru a alina durerea copiilor ce se vaitau [ale căror vaiete] de foame, se auzeau din oraş, nu le asigură nici chiar [măcar] apa de băut, pentru care fapt evreii intervin la prefectul Bethlen, de unde obţin o cisternă care le aducea odată pe zi apă, dând fiecărei persoane 1/2 litru.

Cu ocazia internării organizează jefuirea evreilor de toate bunurile.

Acuzatul dr. LEHNER SIGISMUND, fiind medic al oraşului Dej, ia parte la conferinţa de la primărie şi după consfătuire merge pe teren, alege şi fixează locul ghetoului în pădurea Bungur, unde evreii au stat în condiţunile cele mai neomenoase, expuşi bolilor timp de 23 de zile, în care condiţiuni s-a îmbolnăvit un mare număr de evrei, găsindu-şi moartea 23 din ei, precum şi 10 copii mici.

Deşi acuzatul este asaltat în repetate rânduri cu nenumărate cereri ale Sfatului Evreilor pentru a interveni la remedierea situaţiei detestabile, să li se dea apă, alimente, să li se facă barăci, să se evacueze bolnavii, să li se dea medicamente, nu face nici o intervenţie, şi nu intreprinde nimic pentru ajutorarea bolnavilor.

Iată ce zice martorul Weinberger Emanoil:

“Eu, fiind internat numai a treia zi, am intervenit la primarul Veress să aprovizioneze ghetoul cu apă, dar el a răspuns că n-are posibilitate lăsând pe evrei fără apă 5 zile. După 5 zile am organizat noi, evreii, prin şoferul Izsak, aprovizionarea cu apă cărându-ne cu mare greutate la 2-3 zile primind fiecare persoană 1/2 l. apă.”

“În ghetou erau internaţi 7.860 {de} persoane. Prima dispoziţie luată a fost când ne-a tăiat părul la bărbaţi şi a scurtat părul femeilor. După {un} interval de 8 zile s-au îmbolnăvit copiii de pojar şi am cerut lui Takács Emil să aducă pe medicul Lehner pentru a lua măsuri de vindecare şi organizarea vieţii sanitare a ghetoului. Venind în ghetou, dr. Lehner a ordonat să se facă anumite gropi comune pentru bărbaţi şi femei, servind drept closet. Eu am intervenit la dr. Lehner ca să admită internarea în spitalul oraşului Dej a evreilor bolnavi, însă el n-a admis şi n-a luat nici o măsură. Precizez că pentru îndreptarea vieţii sanitare a evreilor din ghetou am chemat pe dr. Lehner în repetate rânduri prin comandantul Takács Emil. El a venit în mai multe rânduri, n-a luat însă nici o măsură, făcând numai promisiuni.”

Deşi avea cunoştinţă de toate orgiile şi torturile la care erau supuşi evreii nu ia nici o măsură de îndepărtare.

Pentru a ilustra bestialitatea acuzatului şi contribuţia lui la exterminarea evreilor, iată-l ce zice cu ocazia interogatoriului, din care se desprinde vădita lui intenţie de a contribui la cea mai criminală măsură de exterminare:

“Timp de 3 săptămâni cât au stat evreii în ghetou, am mers sau eu, sau medicul primar judeţean sau medicul oraşului tot a doua zi pentru a constata cazurile de boli şi a lua măsuri contra bolilor contagioase şi deparazitare.”

“În timpul cât au stat evreii în ghetou s-au îmbolnăvit foarte mulţi de boli diferite, un singur caz de difterie care a fost vaccinat şi mulţi dintre ei aveau boli cronice. În ghetou au murit cca. 20 evrei şi 2-3 copii nou născuţi. Au mai fost 2 cazuri de sinucidere prin otrăvire. Ghetoul era fixat într-o pădure, fără adăpost fără aşternut şi a fost împrejmuit cu reţea de sârmă.”

Acuzatul dr. SÁROSI IULIU, fost şef al poliţiei Dej, după ce ia parte la conferinţa lui Endre László, potrivit hotărârii luate într-o conferinţă de la prefectură apoi la primărie, la sfârşitul lunii aprilie şi la 2 mai 1944, a elaborat cu complicitatea acuzatului Veress Eugen, primarul de atunci al oraşului Dej, planul de strângere şi internare a evreilor în ghetou.

În noaptea de 2 mai 1944 a convocat pe toţi poliţiştii, apoi funcţionarii de la primărie şi membrii de încredere ai partidului fascist “Nyilasz“, la primărie unde le-a citit dispoziţiile ce urmează să {le} execute, a doua zi până în zori pentru strângerea evreilor.

A format 16 echipe de strângere a evreilor, care au cutreierat casele evreilor, după liste primite de la poliţie, întocmite în prealabil la ordin de comunitatea evreiască. Echipelor le-a dat ordin să nu permită evreilor să ia cu ei decât maximum 30 kg. hrană, puţine haine, să confişte bani numerar, bijuteriile, ceasurile, cu dresare de inventar şi, după terminarea inventarului, să închidă şi să sigileze locuinţele, predând obiectele confiscate unei comisii de la primărie. 

A dat dispoziţii ca evreii să fie strânşi pe sectoare, în 3 puncte, la casele lui Bakai, Káhán şi Pongrácz, unde atât bărbaţii cât şi femeile au fost supuşi la percheziţii corporale, dezbrăcaţi la piele de către nyilaşiştii conduşi de Gecse Iosif şi Lakadár Iosif, iar evreicelor, chiar celor minore, le-au făcut percheziţii femeile nyilaşiste în frunte cu acuzatele: Fekete Margareta, Labor Emanuela, soţia lui Láposi şi Jakab Carolina, în modul cel mai barbar, fiind cercetate şi la organul genital pe care l-au explorat cu un băţ, creion sau degete cauzându-le leziuni la mai multe femei, iar fetiţei minore Gottesmann Carolina de 15 ani, moartea, în timp ce le insultau cu expresii triviale.

Acuzaţii: TAKÁCS EMIL; SZOMORJAI IOAN; KASSAI ION; GARMVÖLGYI ADELBERT şi DÉZSAKNAI N., primul fiind numit comisar guvernamental în ghetoul din Dej, ajutat în funcţia de comandant al ghetoului de acuzaţii comisari Szomorjai Ioan, Kassai Ion, Garamvölgyi Adalbert şi Dézsaknai Nicolae, {pre}cum şi de nyilaşişti, după ce evreii au fost internaţi în ghetou şi li s-a confiscat toate bunurile din ordinul autorităţilor administrative, conduse de acuzatul Veress Eugen, începând goana după descoperirea bunurilor ascunse, organizează într-o colibă de la poarta ghetoului anchete de [prin] torturi, supunând pe evrei la cele mai îngrozitoare chinuri pentru a descoperi bunurile ascunse. Tortura o făceau în modul următor: după ce îi introduceau în colibă, îi dezbrăcau la piele şi îi culcau cu burta pe pământ, le răsuceau mâinile şi picioarele la spate, în gură intruducându-le cârpe sau ciorapi, apoi îi bat cu bastoane de cauciuc, vână de bou, peste tălpile picioarelor, la palme, le fac foc între degete, îi strâng de testicule, le smulg părul, până ce leşină, când toarnă apă pe ei, şi după ce îşi revin, îi forţează să danseze şi apoi îi aruncă afară de unde sunt transportaţi cu targa în ghetou, deoarece nu puteau sta pe picioare. După schingiuiri victimile au zăcut mai multe săptămâni. 

Din cauza schingiuirilor s-au sinucis câteva familii.

Aşa au fost maltartaţi evreii Ordentlich Francisc, Bernat Samoil, Bernat Dezideriu, Fülöp Elek, dr. Weinberger Emanoil, Friedmann Mauriţiu, Abraham Nathan. (Vezi depoziţiile martorilor Weinberger Emanoil, Steinfeld Hermann şi Steinfeld Dezideriu).

Acuzatul Takács Emil împreună cu acuzatul Veress Eugen au supus la tratament neomenos pe evrei: {la} înfometare, i-au lăsat fără apă, le-au interzis cumpărarea alimentelor, şi au condus percheziţionarea şi jefuirea evreilor de bunuri atât la intrare, cât şi la ieşirea din ghetou.

Acuzatul GECSE IOSIF, în calitate de nyilaşist înverşunat a desfăşurat activitate propagantistică fascistă intensă, pe care a ilustrat-o în orice ocazie. Terorizează şi-i loveşte pe evrei pe stradă, îi prinde de barbă şi-i batjocoreşte în fel şi chip; suflet josnic, a participat ca autor şi complice la toate măsurile antievreieşti, în special la internarea evreilor în ghetou unde i-a bătut, i-a jefuit, torturat în modul cel mai bestial, numai din ură şovină sălbatică şi pentru a-şi satisface înclinarea spre sadism şi bestialitate până la crimă cu scop de exterminare şi jaf.

Astfel, în ziua de 3 mai 1944, acuzatul se angajează voluntar la dispoziţia organelor poliţieneşti din Dej, pentru a participa în calitate de membru marcant al partidului nyilaşist la strângerea evreilor, iar înainte de a ajuta la ridicare lor din locuinţe, i-a supravegheat sever pentru a-i împiedica să-şi salveze din avere prin depozitări pe la creştini.

A făcut parte din echipele de percheziţionare a evreilor, atât la internare, cât şi la ieşirea din ghetou, pentru a-i deporta, cu care ocazie {îl} bate de se auzeau ţipetele în stradă cu o bâtă până la leşin pe evreul Hermann Isac.

La intrarea in ghetou a evreilor confiscă, împreună cu ceilalţi nyilaşişiti Lakadár Iosif, Szakács Eugen şi Fekete Iosif: verighetele, ceasurile, tocurile rezervoare, chiar danturile de aur din gură, pradă asupra căreia ajunge să se certe cu ceilalţi briganzi la despărţire în timp ce îşi maltrata victimele.

În primele zile a fost comandantul ghetoului.

A împiedicat pe creştini să aducă mâncare evreilor în ghetou. Venea zilnic în ghetou şi se distra mult, bătând în mod sistematic cu o cravaşă de cauciuc pe evreii care îi întâlnea în drum.

A participat împreună cu detectivii Dézsaknai, Garamvölgyi, Kassai şi Szomorjai la torturarea barbară a evreilor pentru a obţine mărturisiri asupra locului sau persoanei la care şi-au depozitat evreii obiectele de preţ. Victima era dezbrăcată, picioarele legate la spate de mâini şi bătuţi la tălpi până la leşin. Astfel au fost bătuţi Friedmann Mauriţiu, Steinfeld Hermann, Simon şi alţii.

La îmbarcarea primului transport de evrei pentru a fi deportaţi în Germania a percheziţionat din nou pe evrei, maltratându-i barbar cu cravaşa de cauciuc. A confiscat evreilor hainele şi alimentele care le-a mai rămas, iar de la victima dr. Biró Samoilă, avocat în Târgul-Lăpuşului diploma de avocat, pe care a rupt-o, iar pe el l-a lovit cu bastonul de cauciuc, peste corp, peste faţă şi în regiunea parietală, încât a căzut jos grămadă. Victima nu s-a mai putut ţine pe picioare din cauza bătăii, a fost îmbarcată şi transportată de prieteni şi rude până la vagon, iar între timp, după 5 minute a murit. A fost înmormântat în ghetou de evreii Mátyás Hermann şi Klermann Isac.

Martori: Goldstein Iosif, Briceag Nicolae, Stössel Artur şi Weinberger Emanoil.

În al doilea transport a bătut cu cravaşa pe evreul Heimann din Dej, l-a apucat de barbă, i-a smuls părul până când i-a ţâşnit sângele, dându-i drumul numai după ce fiul victimei a alarmat lumea cu ţipetele lui.

Iată ce zice martorul Steinfeld Hermann:

“Când a făcut al doilea transport la interval de o săptămână am văzut când acuzatul Gecse Iosif, a chemat la el pe evreul Heimann din Dej şi l-a întrebat de unde a cumpărat zahărul, cafeaua şi orezul şi a început să-l ia la bătaie cu cravaşa iar în cele din urmă l-a apucat de barbă smulgându-i părul până a sângerat, lăsându-l în pace în urma ţipetelor fiului său.”

În privinţa anchetării şi maltratării victimei dr. Biró Samoilă, iată ce spune martorul Goldstein Iosif:

“Când a fost percheziţionat dr. Biró Samoilă eram lângă el. Percheziţia ne-a făcut-o acuzatul Gecse Iosif, lângă el mai fiind alţii 3 pe care nu ştiu cum îi cheamă. Eu, dr. Biró şi Rosenfeld Avram ne-am prezentat deodată la pecheziţie {in faţa} acuzatului Gecse Iosif, dezbrăcaţi la pielea goală. El a scotocit prin buzunarele hainelor scoţând totul afară şi aruncând pe o grămadă lucrurile găsite. Când am fost percheziţionat eu, acuzatul Gecse m-a lovit cu un baston de cauciuc peste spate şi când am plecat să-mi ridic hainele mi-a aplicat o palmă, ieşind apoi afară să mă îmbrac. În timp ce mă îmbrăcam, acuzatul făcea percheziţie doctorului Biró şi luând din buzunar nişte acte l-am auzit pe dr. Biró protestând să nu i le ia căci pentru ele a muncit viaţa întreagă. Atunci acuzatul Gecse Iosif l-a lovit cu ciomagul de cauciuc peste spate, gât şi cap spunând că nu-i trebuie acte căci merge la moarte. Când dr. Biró a încercat să iasă afară, acuzatul i-a mai aplicat o lovitură în dreptul frunţii, deasupra urechii, în urma căreia victima a căzut jos. Eu împreună cu Rosenfeld Armin ne-am repezit la dr. Biró, l-am ridicat ducându-l la o parte unde l-am îmbrăcat, fără ghete şi de unde l-au dus până la vagon, distanţă de 150 m. şi unde, când l-am lăsat jos s-a constatat că era mort.”

A cărat cu geamantanele împreună cu ceilalţi tâlhari nyilaşişti lucrurile jefuite cu ocazia percheziţiilor la plecarea primului transport. De unde la început umbla prost îmbrăcat, acum avea haine bune pe el şi palton.

Martorii Steinfeld Hermann, Crăciun Vasile, Goldenstein Iosif, Friedmann Mauriţiu şi Abraham Nathan.

La acuzele aduse, în interogatoriul său neagă toate învinuirile, invocând în apărare contraprobă cu martorul dr. Steinfeld Dezideriu, care fiind audiat nu combate {ci} acuză, iar ceilalţi martori nu sunt concludenţi.

Acuzata FEKETE MARGARETA, în calitate de aderentă a partidului “Nyilaş”, în mai 1944, cu ocazia internării evreilor în ghetou, se înrolează benevol la dispoziţia organelor poliţieneşti din Dej în executarea măsurilor rasiale antievreieşti, la percheziţionarea evreicelor internate în ghetou, cu care ocazie a aplicat metode barbare şi criminale, însuşindu-şi obiecte de preţ de la victime.

La internarea evreilor în ghetou cât şi la deportare, acuzata, lipsită de orice cunoştinţe elementare de medicină şi hiperzeloasă în executarea misiunii acceptate, a percheziţionat nu numai hainele femeilor dezbrăcate până la piele dar şi cavitatea organului genital, operaţiune ce nu era permis să fie încredinţată decât unui medic sau agent sanitar, moaşă, cu precauţiunile necesare vârstei celor cercetate şi a regulilor de higienă prescrise în astfel de cazuri {şi nu} utilizând beţe, creioane sau degetele murdare, cauzându-le {victimelor} leziuni corporale grave, cauzatoare de moarte, {asemenea acuzatei dar} făcând percheziţii vaginale cu un beţigaş murdar la minora [minorei] Gottesmann Carolina de 15 ani, care a contractat o septicemie locală în urma căreia şi {a} leziunilor suferite, la sfârşitul călătoriei a murit în Auschwitz. Alt caz: soţia lui Hender Dorit a fost bolnavă 7 zile.

Martori: Abraham Rozalia, Rosmann Frida şi Kleimann Elena.

A mai percheziţionat în acest mod, cerând concursul unui jandarm, pe d-na Nagy Galaczi Frida, în timp ce o insulta cu expresii vulgare de – curvă de jidan – pentru că s-a opus percheziţiei.

Aceeaşi metodă barbară a aplicat-o la percheziţionarea evreicelor Abraham Ileana, Simon Roza, soţia lui Izsak Ernest, mamei lui Rosmann Frida, Klein Frida, Weinstein Margareta, Hirsch Elena, Gottesmann Hermina şi altele.

Martori: Abraham Nathan, Klermann Isac, Steinfeld Hermann, Schwartz Ana, Klermann Elena, Rosman Frida, Simon Berta şi Abraham Rozalia.

Maltratează pe Simon Berta pentru că găseşte la ea 4 filleri* ascunşi, pălmuind-o şi smulgându-i părul.

Cu ocazia percheziţiilor şi-a însuşit 4 ceasuri de mână femeieşti din aur, 3 verighete, iar de la Simon Berta a luat rochia ce o avea îmbrăcată, lăsând-o să călătorească în combinezon şi învelită numai cu o pătură

De la soţia lui Weiss Bela şi-a însuşit un inel. De la Nagy R. Frida şi-a însuşit cu forţa paltonul, jerseul şi o pereche de ochelari cu rame de aur.

De unde înainte era prost îmbrăcată, acuzata s-a înţolit cu hainele însuşite de la evreice în mod tâlhăresc.

Martori: Abraham Nathan, Schwartz Ana născută Zelenca, Simon Berta, Briceag Nicolae.

Circula zilnic în ghetou, terorizând ca un zbir pe evreice, vâna după obiecte de valoare, bani, bijuterii şi haine şi îşi procura distracţii sadice dând drumul pe jos apei adusă cu mare greutate cu maşina pompierilor, făcând să sufere lumea de sete şi murdărie. A asistat cu cinism la ororile comise de nyilaşişti cu ocazia stoarcerii şi mărturisirii de la evreice a locului unde şi-au ascuns valorile în bani sau bijuterii.

Martori: Simon Berta şi Nagy R. Frida.

La acuzele aduse, în interogatoriu neagă învinuirile, nereuşind să răstoarne nici una din ele.

Acuzatul LAKADÁR IOSIF, în calitate de preşedinte al partidului nyilaşist a făcut adunarea tuturor membrilor din organizaţie şi, repartizându-i pe echipe, bărbaţi şi femei, depune cel mai desăvârşit zel cu ocazia ridicării şi internării evreilor în ghetou la care a participat {precum} şi la jefuirea evreilor de bunuri. Ia parte activă la torturarea celor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri supunându-i la cele mai mari cruzimi cu scopul de jaf şi exterminare

Acuzatul OLAH ALEXANDRU, fiind membru marcant al partidului nyilaşist, desfăşoară o intensă propagandă prin discursuri, ziare, afişe, aţâţând populaţia ungară la antisemitism şi şovinism, prevalându-se de orice ocazie şi pentru a-şi realiza planurile lui năstruşnice de exterminare, se înrolează voluntar în cârdăşia tuturor institutelor fasciste, nepregetând nici ideea asasinatului.

Fiind ajutor comandant al plutonului de premilitari români din Reteag, îi terorizează sistematic, {îi} bate cu bâtele şi supune la instrucţii de teroare, înjurându-i şi spunându-le că nu trebuie să respire aerul maghiar şi că locul lor este în România, constrângând prin teroare pe mai mulţi premilitari să se refugieze, printre care şi pe martorul Ursu Antal.

Deşi n-avea nici o calitate, se amestecă în conducerea plutonului de premilitarii evrei, comandaţi de Lovasz ce se purta bine cu ei şi în scop de a-i teroriza îi supune la munci istovitoare, în deosebi pe cei slabi, să care pietroaie cu barţele, să care pietre cu căruţele, pe care îi pune să le tragă.

În 1943-1944 se angajează agent informator al jandarmilor denunţând pentru diferite motive pe evrei şi români, care sunt {apoi} maltrataţi de jandarmi, astfel denunţă pe Korak Mendel, că este comunist, în urma cărui denunţ este maltratat de jandarmi în mod crud rămânând bolnav 2 săptămâni, apoi {îl denunţă} pe Lovinger Emil care este trimis în judecată.

În luna aprilie 1944, instalându-se comandamentul german în Reteag se angajează voluntar în rolul de tălmaci şi în scop de jaf şi siluiri merge cu soldaţii pe la casele evreilor, îi terorizează, schingiueşte, maltratează şi jefuieşte, şi încearcă să siluiască pe evreice. 

Martori: Kohl Emil, Harnik Gitta, Marcovici Berta şi Ştern Alice.

Într-o seară, prin luna martie, însoţit de soldaţi germani SS tăbărăsc cu scopul de jaf pe la casele evreilor Naicovits Pincas, unde cer bani, haine şi baterii, fiind opriţi de nişte ofiţeri nemţi; pe la casele evreilor Lövinger, Kol Adler şi Fridman tot pentru jaf, iar de aici merg la casa evreului Harnik Benjamin cu scopul de a le arăta fetele, simulând că voiau să închirieze o cameră, cu care ocazie fiind refuzaţi, acuzatul arătând pe o fiică a evreului Harnik Benjamin, pe Gitta Harnik se exprimă către soldaţii germani: “Aceasta este fata de care v-am vorbit.”

În seara zilei următoare, acuzatul, travestit în uniformă de soldat german se duce din nou la casa evreului Harnik şi, cum ajunge, după ce intră în casă, acuzatul {se} exprimă: “Uite fata despre care v-am spus, şi pe care v-am arătat-o, bestia, curva, jidovoaică puturoasă şi pe care vreau s-o batjocoresc şi cer să-mi fiţi de ajutor.”

La auzul acestor cuvinte, Harnik Gitta începând să plângă a ieşit afară din casă şi intră în casa cantorului Fried Ludovic, să se ascundă. După dispariţia fetei dispare şi tatăl care era prezent la aceste scene; atunci, acuzatul cu cei trei soldaţi germani se îndreaptă spre casa lui Fried Ludovic, ce locuia în curtea bisericii, la câţiva metri, pe care cum îl văd îl întreabă unde este Harnik Gitta. Negăsind-o s-au înapoiat în casa lui Harnik Benjamin, căutându-l pe el, însă negăsindu-l se înapoiază la casa lui Fried Ludovic şi fiindcă nu le-a spus unde este fata Harnik Gitta, îl iau şi-l duc în sinagoga evreiască, unde după ce îl bat, îi ard barba cu lumânări.

În timpul chinurilor, evreul Fried Ludovic reuşeşte să scape şi fuge afară din sinagogă spre pod, în care timp acuzatul cu cei trei nemţi se iau după el şi după ce-l prind în şosea, îl aduc în curtea sinagogii, unde acuzatul îl împuşcă trăgând trei focuri de revolver, după care cu toţii îl târăsc spre pod şi-l aruncă în valea Reteagului.

Martori: Kohn Emil, Harnik Gitta, Naicovits Berta, Mendelsohn Margareta, Ştörn Dora.

În mai 1944, cu ocazia ridicării evreilor, acuzatul a luat parte la ridicarea lor împreună cu jandarmii unguri şi premilitarii din comună şi cu de la sine putere a făcut percheziţii corporale, confiscând de la internaţi bijuterii, bani, haine, alimente, care au fost împărţite cu ceilalţi. Circa 120-150 {de} familii evreieşti au fost strânse la casa lui Zimrai din Reteag, unde acuzatul,  plimbându-se  printre ei i-a scuipat şi i-a înjurat zicându-le “jidani puturoşi, mergeţi de pe aici şi niciodată să nu vă mai întoarceţi”. În timpul cât el făcea percheziţii corporale la bărbaţi, acuzata Jancsó Rozalia percheziţiona femeile şi acuzatul Olah Alexandru, intrând în camera unde se făceau percheziţiile la femei, a încercat să siluiască pe evreica Izsak Floreta, dar aceasta s-a opus. 

Iată ce zice martora Izsak Floreta:

“Eu însă am fost perceziţionată de acuzata Jancsó Rozalia atât corporal cât şi vaginal. La camera de percheziţie a femeilor era un geam stricat, acoperit cu o hârtie ruptă şi prin această hârtie jandarmii şi acuzatul Olah Alexandru şi alţi bărbaţi ce se găseau în camera vecină, priveau cum acuzata dezbrăca şi percheziţiona femeile, făcând haz şi diferite critici la adresa noastră. După ce am fost dezbrăcată m-a întins pe o masă făcându-mi percheziţie vaginală şi apoi în această poziţie mi-a poruncit să aştept, ea ieşind afară, iar după câteva clipe a apărut cu acuzatul Olah Alexandru, introducându-l la mine în cameră, iar ea a ieşit afară şi cu uşa între-deschisă a zis: «Du-te mă înăuntru să vezi ce carne bună pentru tine şi fă ce vrei cu ea».”

“Când l-am văzut pe acuzat am sărit jos de pe masă strigând să iasă afară, dar el s-a repezit la mine, a încercat să mă cuprindă în braşe şi să mă trântească pe masă, dar nu i-a reuşit din pricina opunerii mele categorice. În timpul luptei cu acuzatul, eu am fost prinsă de mai multe părţi ale corpului şi în opunerea mea m-am lovit la mâna stângă de masă în aşa mod că şi astăzi simt durere la mână.” 

Tot cu ocazia strângerii evreilor a interzis familiei Harnik, din răzbunare, şă-şi ia alimente şi haine, deşi primarul şi jandarmii le dăduseră voie.

A maltratat pe soţia lui Solomon Iacob trântind-o de 2 ori cu capul de pământ.

Martori: Kohn Emil, Harnik Gitta, Neicovits Berta, Izsak Floreta, Bergstein Dora, Mendelsohn Magdalena, Stein Alice, Solomon Iacob şi Hirsch Floreana.

Când evreii erau adunaţi în ghetoul din Reteag plimbându-se printre ei, le spunea: “Mergeţi de aici şi niciodată să nu vă întorceţi.”

La acuzele aduse, în interogatoriul său neagă toate învinuirile, propunând în apărare contraprobe cu martorii Rus Ana, Klucsár Nina, Sălăgean Roza care, audiate, nu combat acuzele, încercând numai să însceneze alibiuri.

Acuzata JANCSÓ ROZALIA, moaşă de circumscripţie în comuna Reteag-Someş, în această calitate, când s-au internat evreii în ghetou a fost însărcinată cu facerea percheziţiilor corporale la evreice, spre a căuta dacă nu au ascunse bijurerii, banii, valori etc. La executarea însărcinărilor nu numai că a făcut percheziţii corporale, dar dezbrăcând pe evreice le-a făcut şi percheziţii vaginale şi anale, fără respectarea oricărei reguli de higienă, cu mâna, fără mănuşă, în mod sadic, brutal şi batjocoritor în prezenţa soldaţilor, cărora le oferea pe evreice.

Supune la percheziţii pe femei de 70-80 ani şi pe cele bolnave periodic [aflate la “perioadă”]. Nu scuteşte de percheziţii nici pe fete în vârstă de 6-13 ani, pe care sângerându-le le-a deflorat prin introducerea degetului în vagin şi care s-au îmbolnăvit, sau {au} suferit dureri mai mult timp. Una dintre acestea a fost fetiţa Solomon Marghareta de 13-14 ani, Harnik Maria de 7 ani, Blum Rozalia de 6 ani şi Stern Lia de 12 ani, aceasta din urmă fiind bolnavă pe [apoi] 8 săptămâni.

Din cauza percheziţiei vaginale, cauzându-i leziuni la vagin fetei Hirsch Estera de 13 ani care, rămânând bolnavă şi fiind deportată la Auschwitz, a fost clasată şi arsă în crematoriu.

Iată ce spune martora Stern Dora:

“Într-o cameră alăturată camerei unde erau percheziţionaţi bărbaţii, acuzata Jancsó Rozalia, dezbrăcând femeile la piele le-a făcut percheziţii vaginale, cu mâna, fără mănuşă, chiar şi la fetiţe mici, de 6-12 ani. Mie încă mi-a făcut percheziţie vaginală şi a făcut şi fetiţei mele Stern Iulia de 12 ani, care a fost bolnavă timp de 3 săptămâni, iar martora Hirsch Iuliana zice: «mie încă mi-a făcut percheziţie vaginală într-un mod extrem de barbar şi murdar şi chiar şi la surioara mea Hirsch Estera de 13 ani, care a plâns deşi am rugat-o pe acuzată să o scutească, dar ea a refuzat. După percheziţie, sora mea Hirsch Estera a căzut bolnavă foarte grav, astfel că atunci când s-a făcut selecţia la Auschwitz a fost clasată printre cei bolnavi şi a fost arsă la crematoriu».”

În timp ce făcea percheziţii vaginale la femei, acuzatul Olah Alexandru, cu nişte jandarmi unguri, a fost introdus de acuzata Jancsó Rozalia în camera femeilor, oferind acestuia câteva din fetele cărora le făcea ea percheziţii corporale şi vaginale şi-l lasă singur cu ele; la fel a făcut cu nişte jandarmi şi cu un detectiv din Dej.

Cu ocazia percheziţiilor confiscă de la evreice bijuterii, haine şi bani.

Martori: Moscovics Margareta, Berkovics Magdalena, Mendelsohn Elena, Harnik Gitta, Naicovits Berta, Izsak Floreta, Bergstein Dora, Mendelsohn Margareta, Stein Alice, Stern Dora şi Hirsch Iuliana.

 Acuzatul LAKATOS FRANCISC, fiind notar al comunei Ciceul-Giurgeşti din toamna anului 1940 până în vara anului 1944, şovin înverşunat, partizan al idealurilor hitleriste, membru al partidului nyilaşist, sistematic şi persistent dezlănţuie acţiuni de teroare contra românilor şi evreilor cu scopul de ai deposeda de bunuri şi a-i constrânge să se refugieze şi cu intenţia de a coloniza comuna cu unguri, reuşind să se îmbogăţească prin abuzurile săvârşite faţă de ţărani şi evrei astfel:

A persecutat familii române care în urma acestor persecuţii au fost silite să treacă în România, părăsindu-şi averea şi bunurile lor, pe care apoi le predă ungurilor.

Astfel constrânge pe familia Paul Gheorghe, iar după refugierea lor, rămânând în casă o cumnată, o constrânge şi pe ea, pretinzându-i 60 pengő ca să fie lăsată în casă. Cu toate acestea, după circa 2 săptămâni a scos-o afară şi pe aceasta, care a plecat în România unde a şi murit.

Martor: Faur Gheorghe.

A persecutat pe comerciantul Rusu, reuşind să obţină condamnarea acestuia la 8 luni, din care cauză acesta a trecut în România, iar după aceea a continuat cu persecuţiile faţă de familia lui, sigilând uşile de la prăvălie, amendând-o cu 100 pengő, marfa din prăvălie luând-o, precum şi un imobil arabil şi o casă, cerându-i sau să divorţeze sau să plece în România,   ameninţând-o cu bătaia, iar în gospodărie i-a trimis colonişti unguri.

Martori: Rusu Rozalia, Florea Ana.

A evacuat din casă pe Banadic Sofia ai cărei doi feciori trecuseră în România şi a instalat acolo colonişti unguri (“Vitéz-i”)*, la fel a spus mamei lui Friedmann Moritz, văduvă de război să plece din comună şi aceasta s-a întors în ghetoul de unde fusese eliberată şi apoi deportată. Familia acesteia apoi a fost scoasă din casă, instalându-se provizoriu prietenul său, acuzatul Szilagyi Ştefan.

Martori: Banadic Sofia şi Friedmann Moritz.

Pentru a-şi însuşi averile românilor pentru sine şi conaţionalii săi uzează de mijloace de tortură, aplicate personal şi prin jandarmi; astfel l-a bătut pe Iacob Vasile cu un baston de cauciuc şi ducându-l într-o comună vecină l-a forţat să stea cu mâinile în sus mai multe ore, care neputând executa a fost bătut de jandarmi peste cap în timp ce acuzatul îi îndemna să-l bată, iar pe fetiţa acestuia, jandarmii, din îndemnul acuzatului, au legat-o cu o bazma de gât, trântind-o la pământ şi au călcat-o în picoiare cu bocancii. După ce-i deposedează de pământ, pe care l-a dat coloniştilor unguri, {pe} Magda Ioan şi Pintea Augustin i-a ameninţat că-i spânzură, fiindcă aceştia reclamase cazul consulatului român. La fel procedează cu Pop Lică, pe care l-a silit să plătească 600 pengő, fără ca să-i dea pământul pe care l-a predat unui văr al său, iar pe soţia lui Pop Lică, plângându-se acuzatului, a înjurat-o şi a denunţat-o jandarmilor care au maltratat-o timp de 3 zile, din care pricină aceasta a şi murit.

Martori: Iacob Domnica, Hagin Ioan, Pintea Constantin, Pop Lică şi Gombos Vasile.

A pus la corvezi numai pe români, obligându-i să dea vite la stat, prin contribuţii băneşti, bani pe care şi i-a însuşit.

Martor: Pop Vasile.

A îndemnat pe mai mulţi locuitori să treacă la religiile romano-catolică sau reformată, promiţându-le posturi şi pământ, cum a făcut cu Szigyártó Vasile şi Corniciu Dumitru.

A silit pe Zăgrean Gavrilă să părăsească locuinţa cumnatului său Mănăşturean Vasile, spunându-i că dacă nu are unde să se mute să treacă graniţa. După 6 săptămâni de mizerii, Zăgrean Gavrilă a plecat şi el în România ca şi alţii, în total cca. 200-300 {de} persoane.

Martori: Zăgrean Gavrilă, Mănăşturean Vasile, Rusu Vasile, Gombos Vasile, Sângergean Ioan şi Panciu Constantin.

Dezlănţuie o teroare contra evreilor cu scopul de a-i şantaja şi jefui. Astfel, un evreu bătrân, Berkovics, cerându-i odată bicicleta fiindcă îi deranjase ceva, i-a pretins şi a încasat 8.000 de pengő ca să nu-l trimită la parchet. Denunţă în repetate rânduri la parchet pe Berkovics sub diferite pretexte, care {până la urmă} a fost pedepsit la un an închisoare.

Evacuează din casă pe mama lui Berkovics Francisc, {pe} care, opunându-se, o bate.

Martori: Berkovics Francisc, Sas Alexandru, Gabor Magdalena.

Pentru a stoarce bani şantajează; aşa a pretins şi a încasat de la Viesel 1.000 pengö pentru a muşamaliza o chestie iscodită cu ascultarea discuţiei ce ar fi avut cu un ofiţer. A pretins şi încasat de la Panet Moise 10.000 pengő pentru că Panet Avram ar fi lansat zvonul că nu peste mult vor veni ruşii care vor elibera pe toată lumea de sub regimul fascist maghiar.

A persecutat pe Farkas Ezekiel într-atât, încât acesta, de groaza lui, a refuzat să se întoarcă acasă de la detaşament{ul de muncă forţată}.

Martor: Farkas Bela.

Cu ocazia deportării evreilor participă la strângerea lor, alegând echipele, îi maltratează şi-i jefuieşte de bunuri, realizându-şi o avere considerabilă din averile evreilor.

Martori: Magda Ion a lui Gavrilă, Soimosi Vasile, Bede Augustin şi Iacob Dumitru.

A dat ordin de ridicare a evreilor pentru ridicarea şi internarea lor în ghetou şi cu agenţii lui au jefuit bătând grav pe fetele evreilor Viesel şi ale lui Leh, uneia din fetele lui Viesel rupându-i mâna. Ridicarea evreilor o face noaptea într-un mod barbar, cu leventişti* şi vitézi**. Aceştia au tăbărât cu lemne groase, au spart uşile, bătând pe oameni grav în prezenţa acuzatului. Lucrurile ridicate cu ocazia deportării au fost însuşite de acuzat şi de oamenii lui în parte, o altă parte fiind depozitată la sinagoga şi şcoală, care mai târziu s-a scos la licitaţie publică, vânzându-se pe preţuri derizorii ungurilor.

Martori: Bercovici Francisc, Iacob Domnica, Moldovan Vasile, Sima Chelemen, Pop Vasile şi Mihuţ Maria.

La acuzele aduse în interogatoriul său neagă tot, invocând în apărare contraprobă cu martori, care audiaţi nu reuşesc să le combată.

Acuzatul SZILÁGYI ŞTEFAN, omul de încredere şi instrumentul acuzatului Lakatos Francisc, notar în Reteag, membru al partidului nyilaşist, şovin şi stăpânit de ură faţă de români şi evrei, i-a persecutat, i-a bătut, şi-a însuşit din averile acestora, lucrând fie singur fie împreună cu protectorul său, acuzatul Lakatos Francisc, cu care a fost în serviciul Gestapoului denunţând pe dezertori, urmărind pe comunişti şi pe refuguiaţi.

Martori: Magda Ion, Soimosi Vasile, Cornici Dumitru şi Moldovan Vasile.

A bătut pe mama evreului Bercovici Francisc cu ocazia scoaterii ei din casă de către acuzatul Lakatos.

Martori: Berkovics Francisc, Sas Alexandru.

Împreună cu acuzatul Lakatos a evacuat din casă familia evreului Friedman Moritz instalându-se în casă, în mod provizoriu, acuzatul.

Martor: Friedmann Moritz.

A fost numit curator al averilor refugiaţilor. În această calitate a înjurat şi silit pe locuitorul Zăgrean Vasile să părăsească locuinţa lui Mănăşturean Vasile, care neavând altă locuinţă a trecut în România. În această casă s-a mutat acuzatul. Toată mobila şi hainele fostului proprietar Mănăşturean Vasile au fost însuşite de acesta, ca şi averea lui Holonak Augustin. A evacuat din casă şi pe Câmpian Paraschiva. Şi-a însuşit din averile evreieşti luate cu ocazia internării evreilor în ghetou. A luat parte cu întreaga sa familie la ridicarea şi internarea evreilor în ghetou îmbogăţindu-se în timpul cât a stat în Reteag.

Martori: Sas Alexandru, Moldovan Vasile, Zăgrean Vasile, Mănăşturean Vasile, Solymosi Vasile, Holonek Augustin, Zădog Vasile Alexe, Danciu Augustin, Magda Ioan şi Bodea Augustin.

A bătut pe Banadic Ioan, Taloş Francisc, Biró Carol, Cornici Dumitru şi {pe} alţii.

Martori: Solymosi Vasile, Cornici Dumitru şi Holonek Augustin.

A propus şi constrâns pe mai mulţi locuitori români să treacă la naţionalitatea maghiară reuşind chiar în câteva cazuri făcând fel şi fel de şicane românilor, obligându-i să se refugieze în România, între care mulţi au şi plecat.

A îndemnat pe soldaţii unguri să-l bată pe Moscovitz Chaim, care îndrăznise să ceară propria căruţă împrumutată, dându-i patru palme, din care cade la pământ şi apoi l-au bătut cu patul armei peste torace. L-a făcut bolşevic pe Solymosi Vasile, pe care l-a ameninţat că-l va denunţa poliţiei.

În vara anului 1944 a îndemnat, în prăvălia sa pe soldaţii nemţi, să bată pe prizonierii ruşi, ce erau în comă. A mai îndemnat pe jandarmii unguri să bată pe locuitorii Cuzdorean Alexandru, Florean Ana şi alţii.

Martori: Solymosi Vasile, Rusu Vasile, Holonek Augustin şi Gombos Vasile.

Ca activist în partidul nyilaşist a propus notarului Lakatos să fie deportaţi la lucru în Germania locuitorii Iacob Vasile, Balatici Ioan, Danciu Augustin şi alţii, precum şi femei. Dintre femei nu s-au putut trimite, deoarece au fugit prin păduri.

La interogatorul luat recunoaşte că a fost o jumătate de an administrator al averilor refugiaţilor în care calitate din produsele pământurilor a dat intelectualilor din comună pentru îngrăşatul porcilor, iar restul a fost vândut pentru a plăti impozitele către stat, dar a negat toate celelalte învinuiri ce i se aduc, nereuşind însă să combată acuzele.

Acuzatul maior ANTALFFY PAUL, fiind comandant al legiunii {de} jandarmi Dej, participă la conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre László, la conferinţa de la prefectură convocată de acuzatul dr. Schilling Ion, unde primind instrucţiuni referitoare la internarea evreilor în ghetou, fără nici o bază legală, personal şi prin subalternii săi, jandarmi de la posturi, cărora le dă ordine să execute ridicarea evreilor şi confiscarea bunurilor.

Împreună cu acuzatul Takács Emil colaborează la conducerea ghetoului supunând pe evrei la un tratament neomenos.

Organizează cu ajutorul poliţiei şi jandarmilor goana pentru descoperirea bunurilor ascunse, supunându-i la cele mai îngrozitoare chinuri şi dă ordine jandarmilor în subordine să urmărească, aresteze şi interneze pe toţi evreii care au reuşit să se refugieze prin păduri din cauza măsurilor de ridicare.

Acuzatul BEREKI ERNEST, fiind şef al poliţiei Gherla, participă la conferinţa de la Satu-Mare şi la conferinţa de la prefectura judeţului Someş, unde primind intrucţiuni referitoare la internarea evreilor din ghetou, la confiscarea averilor, este executorul acestor măsuri în care calitate organizează şi internează un număr 700 evrei în ghetoul din Gherla, fixat în curtea fabricii de cărămizi pe un loc mlăştinos, plin de bălţi, unde îi supune unui tratament neomenos şi îi ţine sub cerul liber în ploaie şi vânt timp de 8 zile după care îi transportă în ghetoul din Cluj.

Cu ocazia internării îi supune la percheziţii corporale, dezbrăcându-i la piele, iar la femei, cu ajutorul unor moaşe şi jandarmilor, le face percheziţii vaginale în mod brutal, jefuindu-i de toate bunurile. Pe cei bănuiţi că şi-au ascuns bunuri îi tortureză.

Acuzatul IVÁNYI ANDREI, fost comisar şef al poliţiei Gherla, cu ocazia internării evreilor în ghetoul Gherla, de la fabrica de cărămizi, este numit comandant al ghetoului. În această calitate organizează echipele de strângere a evreilor pe care apoi îi ridică din case în [cu] cea mai mare brutalitate, îi jefuiesc de bunuri, îi supun la percheziţii dezbrăcându-i la piele, iar la femei (femeilor] le fac percheziţii vaginale în mod bestial, chiar şi fetelor de 8 ani.

În ghetoul din fabrica de cărămizi supune pe evrei la un tratament neomenos ţintind exterminarea, îi informează şi nu le dă nici chiar apă, silindu-i să bea din băltoace de pe teritoriul ghetoului, îi cantonează sub cerul liber în ploaie şi vânt în care condiţiuni mulţi dintre evrei s-au îmbolnăvit.

Acuzatul TAMÁSI LUDOVIC, fiind primar al oraşului Gherla, participă la conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre László şi la conferinţa de la prefectura Someş unde primind instrucţiuni despre internarea evreilor în ghetou, jefuieşte de bunuri şi deportează pe evrei în lagărele de exterminare din Germania. Este executorul pe teren a ordinelor bestiale privitoare la internarea evreilor cu deosebit zel.

Organizează internarea evreilor în ghetou în care scop convoacă conferinţa de la primărie la care participă toţi funcţionarii primăriei, poliţiei şi jandarmii şi, după ce le dă instrucţiuni să confişte de la evrei toate bunurile de valoare, organizează echipele.

În dimineaţa zilei de 3 mai, acuzatul Bereki Ernest cu copoii săi poliţişti, jandarmi, nyilaşişti şi premilitari, descind prin surprindere pe la casele evreilor şi în zorii zilei îi ridică din case, pe unii surprizându-i dormind.

După ce îi jefuieşte de bunurile de valoare, îi escortează la locul destinat pentru ghetou, fixat în prealabil pe terenul fabricii de cărămizi, absolut neîncăpător pentru numărul evreilor internaţi şi nepotrivit din punct de vedere al igienei, al alimentării cu apă, unde îi supune la percheziţii corporale, iar pe femei şi la percheziţii vaginale.

Nu se îngrijeşte ca evreii să aibă alimentele necesare pe timp de o săptămână, cât au rămas în ghetou şi nici apă potabilă, din care cauză evreii au fost nevoiţi să bea apă din băltoacele din jurul fabricii de cărămizi.

După 7 zile, evreii internaţi au fost îmbarcaţi în trenuri şi transportaţi în ghetoul din Cluj, de unde au fost duşi apoi în lagărele de exterminare de la Auschwitz. După deportare confiscă averile evreilor în favoarea instituţiilor fasciste.

 

 

 

G H E T O U L   B I S T R I Ţ A

 

            În baza ordinului Ministerului de Interne nr. 6136 din 4 aprilie 1944, acuzatul Kuales Norbert, primarul oraşului Bistriţa, ordonă preşedintelui comunităţii evreieşti locale Rozenfeld Aren să întocmească o listă nominală, cuprinzând şi numele mamei, domiciliul şi adresa locuinţei evreilor din Bistriţa, care a fost comunicată poliţiei locale, inspectoratului de jandarmi, Ministerului de Interne, iar un exemplar a rămas primăriei.

Nimeni afară de cei iniţiaţi nu au bănuit rostul acestor liste.

Pe {la} sfârşitul lunii, acuzatul Kuales a fost chemat telegrafic împreună cu acuzatul Szmolensky Ladislau şi inspectorul de jandarmi la o consfătuire ţinută de Endre László la Târgu-Mureş, unde au primit instrucţiuni despre modul care urmează să se înfiinţeze şi să se organizeze ghetourile sau taberele de concentrare.

Întorcându-se la Bistriţa, acuzatul Kuales, de acord cu coacuzaţii Szmolensky şi Bethlen Béla au fixat de comun acord locul taberei de concentrare pe terenul firmei “Stamboli”, la 4 km. depărtare de oraş.

Pentru a deruta bănuiala evreilor, acuzaţii au lansat zvonul că se construieşte o crescătorie de porci şi aspectul aşa numitelor barăci părea să confirme zvonul. Cu câteve zile înainte de ridicarea