|
INSTITUTUL
NAŢIONAL PENTRU |
ASOCIAŢIA EVREILOR
DIN |
|
STUDIEREA HOLOCAUSTULUI |
ROMÂNIA |
|
DIN ROMÂNIA
“ELIE WIESEL” |
VICTIME
ALE HOLOCAUSTULUI |
PROCESUL
GHETOURILOR DIN
NORDUL TRANSILVANIEI
Volumul I – ACTUL DE ACUZARE; SENTINŢA
Volum alcătuit de
OLIVER LUSTIG
Editura A E R V H
Bucureşti 2007
Noi, dr. Andrei Paul, Grigore Râpeanu şi dr. Simion
Pop, Acuzatori Publici la Tribunalul Poporului din Cluj,
având în vedere dispoziţiunile Legii nr. 61 din 8
februarie 1946, precum şi dispoziţiunile Legii nr. 154 din 11 iulie
1945, pentru înfiinţarea unui complet de judecată al Tribunalului
Poporului, cu sediul în Cluj,
având în vedere actele de cercetare şi
instrucţia urmată în contra acuzaţilor:
1.
Dr. Gyapay Ladislau, de 44
ani, cetăţean maghiar, (anterior purtând numele de familie Leiter)
născut în Győr, fost
primar al municipiului Oradea (căsătorit cu Mayer Maria) ultimul
refugiu cunoscut în lagărul Netten Bavaria, actualmente dispărut;
2.
Vitéz dr. Nadányi Ioan,
cetăţean maghiar, fost subprefect al judeţului Bihor, cu ultimul
domiciliu în Budapesta, strada Napraforgó, Ungaria, actualmente dispărut;
3.
Dr. Németh Emeric,
cetăţean maghiar, fost comisar de poliţie la Poliţia
Regală Maghiară din Oradea, cu ultimul domiciliu în Budapesta, str. Nádor nr. 12, actualmente
dispărut;
4.
Vitéz Cser Ludovic,
cetăţean român, funcţionar particular, domiciliat în Oradea,
str. Gyulai Pál nr. 7, în prezent arestat;
5.
Félegyházi Meggyesi Ágoston, cetăţean maghiar,
fost locotenent de jandarmi, cu ultimul domiciliu în Budapesta, actualmente
dispărut;
6.
Dr. Petry Iuliu,
cetăţean român, fost notar public şi locotenent de jandarmi în
rezervă, cu ultimul domiciliu în Oradea, actualmente dispărut;
7.
Frater Ioan,
cetăţean maghiar, fost locotenent de jandarmi, cu ultimul domiciliu
cunoscut Berettyoújfalu, Ungaria, în prezent dispărut;
8.
Dr. Rektor Béla,
cetăţean maghiar, fost locotenent de jandarmi, cu ultimul domiciliu
cunoscut în Nyiregyháza, Ungaria, actualmente dispărut;
9.
Garai Ştefan,
cetăţean maghiar, fost căpitan de jandarmi, ultimul domiciliu în
Ungaria, actualmente dispărut;
10.
Dr. Bodolay Endre,
cetăţean maghiar, fost locotenent de jandarmi, cu ultimul domiciliu
cunoscut în Ungaria, actualmente dispărut;
11.
Sziklay Francisc,
cetăţean maghiar, plutonier-major, fost agent {de} jandarmi la Budapesta, azi
dispărut;
12.
Megyesi Andrei,
cetăţean maghiar, plutonier-major, fost agent de jandarmi la
Budapesta, azi dispărut;
13.
Buss Dezideriu,
cetăţean maghiar, agent de jandarmi la Căile Ferate Maghiare,
azi dispărut;
14.
Öri Iuliu, cetăţean
maghiar, fost plutonier de jandarmi, agent la Căile Ferate Maghiare, azi
dispărut;
15.
Vitéz Fekete Gheorghe,
cetăţean maghiar, plutonier-major din secţia de agenţi
speciali din Debreţin, azi dispărut;
16.
Ilonka Alexandru,
cetăţean maghiar, plutonier-major din secţia de agenţi
speciali din Debreţin, azi dispărut;
17.
Teveli Ioan,
cetăţean maghiar, plutonier-major din secţia de agenţi
speciali de Peste Dunăre [Dunántul – nn], azi dispărut;
18.
Szölösi Ştefan,
cetăţean maghiar, plutonier-major, secţia de agenţi
speciali de Peste Dunăre, azi dispărut;
19.
Szabados Geza,
cetăţean maghiar, plutonier-major, secţia de agenţi
speciali de Peste Dunăre, azi dispărut;
20.
Tóth Ioan, cetăţean maghiar, plutonier major, din
secţia de agenţi speciali de Peste Dunăre, azi dispărut;
21.
Juhász Mihai,
cetăţean maghiar, plutonier-major, din batalionul Şcolii de
Jandarmi din Oradea, azi dispărut;
22.
Pozsgai Alexandru,
cetăţean maghiar, plutonier-major, din batalionul Şcolii de
Jandarmi din Oradea, azi dispărut;
23.
Keresztesi Gavril,
cetăţean maghiar, plutonier-major, din batalionul Şcolii de
Jandarmi din Oradea, azi dispărut;
24.
Felföldi Ştefan,
cetăţean maghiar, plutonier-major, din batalionul Şcolii de
Jandarmi din Oradea, azi dispărut;
25.
Garai Emeric,
cetăţean maghiar, plutonier-major, din batalionul Şcolii de
Jandarmi din Oradea, azi dispărut;
26.
Fehér Alexandru,
cetăţean maghiar,
plutonier-major, din batalionul Şcolii de Jandarmi din Oradea, azi
dispărut;
27.
Horváth Iosif, cetăţean maghiar, plutonier-major,
din batalionul Şcolii de Jandarmi, secţia de chinuire Oradea, azi
dispărut;
28.
Szabó Mihai,
cetăţean maghiar, plutonier-major, din batalionul Şcolii de
Jandarmi din Oradea, originar din Szentes, azi dispărut;
29.
Jandarmul Megyeri,
cetăţean maghiar, din batalionul Şcolii de Jandarmi din Oradea,
azi dispărut;
30.
Jandarmul Budai,
cetăţean maghiar, din batalionul Şcolii de Jandarmi din Oradea,
azi dispărut;
31.
Dr. Toperczer N.,
cetăţean maghiar, comisar de poliţie, fost şeful
secţiei politice a poliţiei de stat maghiare din Oradea;
32.
Soţia lui Megyesi Iosif,
născută Mutza Elisabeta, cetăţeană română, de
profesiune moaşă, domiciliată în Marghita, de 35 ani, în prezent
arestată;
33.
Văduva lui Kiss Ioan,
născută Zeffer Rozalia de /…/ ani, de profesiune moaşă,
cetăţeană română, din comuna Valea lui Mihai, în prezent
arestată;
34.
Vadas Iosif, 45 ani,
cetăţean român, monteur electrician, domiciliat în Oradea, în prezent
arestat;
35.
Szilárszki Melania,
născută Coşariu, cetăţeană română,
casnică, domiciliată în Vadul Crişului, în prezent
arestată;
36.
Coşariu Irina,
cetăţeană română, de 55 ani, de profesiune casnică, cu
domiciliul în Oradea, în prezent arestată;
37.
Dr. Csóka Ladislau,
cetăţean maghiar, de 48 ani, fostul primar al municipiului Satu-Mare,
în prezent arestat;
38.
Dr. Pirkler Ernest,
cetăţean român, de 65 ani, fost secretar general al municipiului
Satu-Mare, domiciliat în Satu-Mare, în prezent arestat;
39.
Dr. Rogozi Papp Zoltán,
cetăţean român, fost ajutor de primar al municipiului Satu-Mare, fost
domiciliat în Satu-Mare, azi dispărut;
40.
Dr. Sárközi Béla, cetăţean maghiar,
ofiţer de poliţie, şeful biroului controlului străinilor de
la fosta Poliţie Regală Maghiară din Satu-Mare, azi
dispărut;
41.
Vitéz Czegényi Carol,
cetăţean maghiar, fost inspector de poliţie la Poliţia
Regală Maghiară din Satu-Mare, azi dispărut;
42.
Vitéz Demény N.,
cetăţean maghiar, fost locotenent-colonel şi comandantul
legiunii de jandarmi Satu-Mare, azi dispărut;
43.
Vitéz Endrődi Barnabás, cetăţean
maghiar, fost prefect al judeţului şi minicipiului Satu-Mare şi
fost locotenent-colonel al Armatei Regale Maghiare, cu {ultimul} domiciliu în Ungaria, azi
dispărut;
44.
Vitéz Bojer Endre,
cetăţean maghiar, fostul subprefect al judeţului Satu-Mare, azi
dispărut;
45.
Fekete Elisabeta, de 43 ani,
domiciliată în Satu-Mare, în prezent arestată,
cetăţeană română;
46.
Vancsa Ioan, fost agent de
poliţie, la Poliţia Regală Maghiară din Satu-Mare,
cetăţean român, domiciliat în Satu-Mare, în prezent arestat;
47.
Kerényi Ştefan,
cetăţean român, fost portar, cu domiciliul în Satu-Mare, azi
dispărut;
48.
Dr. Vásárhely Ladislau,
cetăţean maghiar, fostul primar al municipiului Cluj, cu ultimul
domiciliu în Budapesta, azi dispărut;
49.
Dr. Urbán Ladislau (Francisc)
cetăţean maghiar, fost ofiţer de poliţie al Poliţiei
de Stat Maghiare, circa de 33 ani, originar din Komarom, cu ultimul domiciliu
cunoscut în Miskolc, azi dispărut;
50.
Paksi Kiss Tiberiu,
cetăţean maghiar, fostul comandant al circumscripţiei de
Jandarmi nr. IX, din Cluj, colonel de jandarmi al Jandarmeriei Regale Maghiare,
cu ultimul domiciliu în Budapesta, azi dispărut;
51.
Dr. Forgács Iosif,
cetăţean maghiar, fostul primnotar al judeţului Cluj, cu ultimul
domiciliu în Cluj, azi dispărut;
52.
Dr. Papp Géza,
cetăţean maghiar, comisar de poliţie la Poliţia de Stat
Regală Maghiară din Cluj, membru în comisia de ghetou, cu ultimul
domiciliu la Cluj, azi dispărut;
53.
Tarr Cazimir,
cetăţean român, de 31 de ani, fost funcţionar la primăria
municipiului Cluj, cu domiciliul în Cluj, str. Memorandului nr. 10, în prezent
arestat;
54.
Dr. Varga Ludovic,
cetăţean român, fost prefect al municipiului Cluj, cu ultimul
domiciliu în Cluj, azi dispărut;
55.
Császár Samoilă,
cetăţean maghiar, fost subadministrator financiar al
administraţiei financiare a judeţului Cluj, cu ultimul domiciliu la
Budapesta, azi dispărut;
56.
Horvay Zoltan,
cetăţean român, fost ofiţer, guard financiar la
administraţia financiară a judeţului Cluj, cu ultimul domiciliu
în Budapesta, str. Fiume nr. 6, azi dispărut.
57.
Dr. Székely Iosif,
cetăţean maghiar, fostul primar al comunei urbane Huedin, cu ultimul
domiciliu în Huedin, azi dispărut;
58.
Menyhárt Francisc,
cetăţean maghiar, fost ofiţer de poliţie la Poliţia de
Stat Regală Maghiară din Huedin în gradul de inspector (rendör
felügyelő) cu
ultimul domiciliu în Huedin, azi dispărut;
59.
Dr. Orosz Iosif,
cetăţean maghiar, fostul şef de poliţie la Poliţia
Regală de Stat Maghiară din Huedin, cu ultimul domiciliu în
Budapesta, azi dispărut;
60.
Szentkuti Andrei,
cetăţean maghiar, fost agent secret la poliţia de Stat
Regală Maghiară din Huedin, cu ultimul domiciliu în Huedin, azi
dispărut;
61.
Dr. Boldizsár Paul,
cetăţean maghiar, fost subnotar (consilier cu aprovizionarea) la
primăria oraşului Huedin, cu ultimul domiciliu la Budapesta, azi
dispărut;
62.
Lakatos Andrei,
cetăţean maghiar, fost funcţionar, casier al Poliţiei de
Stat Regale Maghiare din Huedin, cu ultimul domiciliu în Huedin, azi
dispărut;
63.
Ojtozi Alexiu,
cetăţean maghiar, fost comisar la poliţia Regală de Stat
Maghiară din Huedin, cu ultimul domiciliu în Huedin, azi dispărut;
64.
Dr. Szász Francisc, fost
subprefect al judeţului Cluj, decedat în ziua de 2 Iunie 1944;
65.
Inczedi Joksman Edmund,
cetăţean român, de 69 ani, fostul prefect al judeţului Cluj, cu
domiciliul în Cluj, str. Memorandului nr. 20, în prezent arestat;
66.
Dr. Kapesius N.
cetăţean român, originar din Sighişoara, fostul reprezentant al
firmei I. C. Farbenindustrie, de profesiune farmacist, cu ultimul domiciliu în
Sighişoara, azi dispărut;
67.
Botoş Ioan,
cetăţean român, de 52 ani, ziarist şi fostul secretar al
Partidului Ardelean – organizaţia Cluj, cu domiciliul în comuna
Bârghiş, judeţul Târnava-Mare, în prezent arestat;
68.
Újvári Irina, cetăţeană română, de 33
ani, casnică, domiciliată în Cluj str. 6 Martie nr. 3, în prezent
arestată*;
69.
Enyedi Irma,
cetăţeană română, de 40 ani, casnică, domiciliată
în Cluj, str. Árpád nr. 15,
în prezent arestată;
70. Horák Wilhelm, cetăţean român, de 40 de ani, de
profesiune muncitor, domiciliat în Cluj, str. Iaşilor nr. 28, în
prezent arestat;
71. Elena
Báthory, cetăţeană română, de 46 ani, casnică,
domiciliată în Cluj, str. Moldovei nr. 14, în prezent arestată;
72. Joos
Andor, cetăţean maghiar, fost prefect al judeţului Mureş în
timpul guvernului Sztójay, azi cu domiciliu necunoscut;
73. Dr.
Márton Sigismund, cetăţean maghiar, fost subprefect al judeţului
Mureş, azi cu domiciliu necunoscut;
74. Dr.
Májay Francisc, cetăţean maghiar, fost primar al oraşului
Târgu-Mureş, de 52 ani, de religie unitariană, născut în comuna
Gălăteni, judeţul Mureş, domiciliat în Târgu-Mureş,
str. Regele Carol I nr. 2, de ocupaţiune pensionar, căsătorit,
în prezent arestat;
75. Dr.
Hennél Francisc, cetăţean maghiar, fost primnotar al primăriei
oraşului Târgu-Mureş, azi cu domiciliul necunoscut;
76. Vitéz
dr. Jávor Ernest, cetăţean maghiar, fost primnotar al prefecturii
judeţului Târgu-Mureş, azi cu domiciliul necunoscut;
77.
Colonel dr. Papp Ioan,
cetăţean maghiar, fost comandantul Inspectoratului de Jandarmi al
celor 4 judeţe secuieşti, azi cu domiciliul necunoscut;
78.
Colonel Zalántai Ioan,
cetăţean maghiar, fost comandantul legiunii de jandarmi Mureş,
azi cu domiciliul necunoscut;
79.
Dr. Bedő Géza, cetăţean maghiar, fost chestor al
poliţiei Târgu-Mureş, azi cu domiciliul necunoscut;
80.
Colonel vitéz Körmendy Géza,
cetăţean maghiar, fost comandant al administraţiei militare în
Târgu-Mureş, în timpul guvernului Sztójay, azi cu domiciliul necunoscut;
81.
General de corp de armată
vitéz Kozma Ştefan, cetăţean maghiar, fost comandant al
garnizoanei Târgu-Mureş, azi cu domiciliul necunoscut;
82.
Maiorul Schröder,
cetăţean german, fost şef al secţiei de Gestapo din
Târgu-Mureş, în timpul ocupării Ungariei de către trupele
germane, azi cu domiciliul necunoscut;
83.
Căpitan de jandarmi Konya
din csendőrnyomozó[*], cetăţean maghiar, azi cu domiciliul
necunoscut;
84.
Căpitan de jandarmi
Pinter din csendőrnyomozó,
cetăţean maghiar, azi cu domiciliul necunoscut;
85.
Plutonier-major Kallos
Francisc din csendőrnyomozó,
cetăţean maghiar, azi cu domiciliul necunoscut;
86.
Lax Iosif, cetăţean
român, bijutier, fost cu domiciliul în Târgu-Mureş; arestat;
87.
Gálffy Dezideriu,
cetăţean maghiar, fost prefect al judeţului Odorhei în timpul
guvernului Sztójay, azi cu domiciliul necunoscut;
88.
Dr. Bonda Ştefan,
cetăţean maghiar, fost subprefect al judeţului Odorhei, azi cu
domiciliul necunoscut;
89.
Dr. Filó Francisc,
cetăţean maghiar, fost primar al judeţului Odorhei, azi cu
domiciliul necunoscut;
90.
Dr. Zsigmond Ioan,
cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Odorhei, azi cu
domiciliul necunoscut;
91.
Locotenent-colonel Kiss
Vasile, cetăţean maghiar, fost comandantul legiunii de jandarmi
Odorhei, azi cu domiciliul necunoscut;
92.
Dr. Smith**
Emeric, cetăţean maghiar, fost primarul oraşului Reghin, de 61
ani, născut la Reghin, de religie romano-catolică, fără
profesiune, cu ultimul domiciliu în Reghin, str. Vasile Alecsandri nr. 7, în
prezent arestat;
93.
Maior Komáromy Ladislau,
cetăţean maghiar, fost comandantul administraţiei militare a
plăşii Reghin, actualmente cu domiciliul necunoscut;
94.
Dudás Ioan, cetăţean
maghiar, fost şeful poliţiei Reghin, azi cu domiciliul necunoscut;
95.
Locotenent de jandarmi
Szentpáli G. Kálmán, cetăţean maghiar, fost comandantul sectorului de
jandarmi, azi cu domiciliul necunoscut;
96.
Csordacsics Egon,
cetăţean maghiar, fost consilier la primăria oraşului
Reghin, azi cu domiciliul necunoscut;
97.
Kugler Gheorghe zis Füleki, de
42 ani, cetăţean român, de religie romano-catolică, născut
în Brâncoveneşti, judeţul Mureş, domiciliat în comuna I.G. Duca,
judeţul Mureş, de profesiune funcţionar particular, actualmente
arestat;
98.
Plutonier-major Bányai Pavel
din csendőrnyomozó,
cetăţean maghiar, azi cu domiciliul necunoscut;
99.
Plutonier-major Biró Balázs
din csendőrnyomozó,
cetăţean maghiar, azi cu domiciliul necunoscut;
100. Plutonier Fehér Alexandru din csendőrnyomozó, cetăţean maghiar, azi cu domiciliul
necunoscut;
101. Plutonier Gösi Ştefan din csendőrnyomozó, cetăţean maghiar, azi cu domiciliul
necunoscut;
102. Lovas Irma, de 35 ani, născută în Reghin,
cetăţeană română, de profesiune moaşă, cu ultimul
domiciliu în Reghin, str. Proletarilor nr. 25, dispărută;
103. Dr. Tóth
Matei, cetăţean maghiar, fost primar al oraşului Gheorghieni,
azi cu domiciliul necunoscut;
104. Dr.
Polonkai Géza, cetăţean maghiar, fost subşeful poliţiei din
Gheorghieni, azi cu domiciliul necunoscut;
105. Ferenczi
Béla,
cetăţean maghiar, fost detectiv în poliţia din Gheorghieni, azi
cu domiciliul necunoscut;
106. Szabó
Kálmán, cetăţean maghiar, fost pretor al plăşii Reghin,
judeţul Mureş, domiciliat în Reghin, judeţul Mureş, în
prezent arestat;
107. Vitéz
Gaáli Ernest, cetăţean maghiar, fost prefect al judeţului Ciuc
în timpul guvernului Sztójay, azi cu domiciliul necunoscut;
108. Dr.
Ábráham Iosif, cetăţean maghiar, fost subprefect al judeţului
Ciuc, azi cu domiciliul necunoscut;
109. Szász
Gerő,
cetăţean maghiar, fost primar al oraşului Miercurea Ciuc, azi cu
domiciliul necunoscut;
110. Farkas
Pavel, cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Miercurea
Ciuc, azi cu domiciliul necunoscut;
111. Dr.
Szentiványi Gavril de 58 ani, cetăţean maghiar, născut în
Sfântu-Gheorghe, fost prefect al judeţului Trei-Scaune, actualmente
arestat;
112. Dr. Barabas Andrei, cetăţean maghiar, fost
subprefect al judeţului Trei-Scaune, azi cu domiciliul necunoscut;
113. Virányi Andrei, cetăţean maghiar, fost primar
al oraşului Sfântu-Gheorghe, azi cu domiciliul necunoscut;
114. Dr. Vincze Ştefan, cetăţean maghiar, fost
şef al poliţiei Sfântu-Gheorghe, azi cu domiciliul necunoscut;
115. Locotenent-colonel Balla, comandantul legiunii de
jandarmi Trei-Scaune, azi cu domiciliul necunoscut;
116. Locotenent-colonel Loor Tivadar, comandantul legiunii de
jandarmi Ciuc, azi cu domiciliul necunoscut;
117. Dr. Schilling Ioan, de 63 ani, cetăţean român,
de profesiune proprietar, născut şi domiciliat în comuna Năsal,
judeţul Someş, în prezent arestat;
118. Dr. Veres Eugen, cetăţean maghiar, fost primar
al oraşului Dej, cu ultimul domiciliu în Dej, azi în loc necunoscut;
119. Dr. Lehner Sigismund de 56 ani, cetăţean român,
de profesiune medic, născut şi domiciliat în Dej, str. Regele
Ferdinand nr. 3, în prezent arestat;
120. Dr. Sárossy Iuliu, cetăţean maghiar, fost
şef al poliţiei Dej, cu ultimul domiciliu în Dej, azi în loc
necunoscut;
121. Takács Ştefan, cetăţean maghiar, fost
poliţist la Poliţia Dej, cu ultimul domiciliu în Dej, azi în loc
necunoscut;
122. Szomorjai Ion, cetăţean maghiar, fost agent de
siguranţă (detectiv) la poliţia Dej, cu ultimul domiciliu în
Dej, azi în loc necunoscut;
123. Kassai Ioan, cetăţean maghiar, fost agent de
siguranţă (detectiv) la Poliţia Dej, cu ultimul domiciliu în
Dej, azi în loc necunoscut;
124. Garmvölgyi Adalbert, cetăţean maghiar, fost
agent de siguranţă (detectiv) la Poliţia Dej, cu ultimul
domiciliu în Dej, azi în loc necunoscut;
125. Desaknai N. cetăţean maghiar, fost agent de
siguranţă (detectiv) la Poliţia Dej, cu ultimul domiciliu în
Dej, azi în loc necunoscut;
126. Gecse Iosif, de 33 ani, cetăţean român, de
profesiune olar, născut şi domiciliat în Dej, str.
Cărăuşilor nr. 9, în prezent arestat;
127. Fekete Margareta de 25 ani, cetăţeană
română, de profesiune casnică, născută în Budapesta,
domiciliată în Dej, str. Caragiale nr. 11, în prezent arestată;
128. Lakadár Iosif, cetăţean român, de profesiune
fost muncitor la Staţia C.F.R.-Dej, azi în loc necunoscut.
129. Oláh Alexandru, de 21 ani, cetăţean român, de
profesiune croitor, născut în comuna Cămăraş, domiciliat în
Cluj, str. Bem nr. 4, în prezent arestat;
130. Jancsó Rozalia, de 51 ani, cetăţeană
română, de profesiune moaşă, născută în comuna Uri,
judeţul Someş, domiciliată în Reteag, judeţul Someş,
în prezent arestată;
131. Maior de jandarmi Antalffy Paul, cetăţean
maghiar, ofiţer activ, comandant al legiunii de jandarmi din Dej, azi în
loc necunoscut;
132. Berecki Ernest, cetăţean maghiar, fost şef
al poliţiei Gherla, judeţul Someş, cu ultimul domiciliu în
Gherla, azi în loc necunoscut;
133. Iványi Andrei, cetăţean maghiar, fost şef
al poliţiei Gherla, judeţul Someş, azi în loc necunoscut;
134. Tamáşi Lajos, cetăţean maghiar, fost
primar al oraşului Gherla, cu ultimul domiciliu în Gherla, azi în loc
necunoscut;
135. Lakatos Francisc de 48 ani, cetăţean român, de
profesiune notar, născut şi domiciliat în Reteag, judeţul
Someş, în prezent arestat;
136. Szilágyi Ştefan de 40 ani, cetăţean român,
de profesiune notar, născut în comuna Bistriţa, str. Tudor
Vladimirescu nr. 7, în prezent arestat;
137. Dr. Rosner Ştefan, cetăţean român, fost
ajutor de primar şi primnotar al oraşului Baia-Mare, născut
şi domiciliat în Baia-Mare, str. Cloşca nr. 13, decedat;
138. Vajai
Alexandru, cetăţean român, fost primnotar al oraşului Baia-Mare,
născut şi domiciliat în Baia-Mare, azi în loc necunoscut;
139. Dr. Nagy
Eugen, cetăţean maghiar, fost şef al poliţiei Baia-Mare,
azi şef de poliţie la Szombathely – Ungaria;
140. Balogh
Carol, cetăţean român, fost funcţionar la Fabrica Phönix,
Baia-Mare, cu ultimul domiciliu în Baia-Mare, azi în loc necunoscut;
141. Haracsek
Iosif, cetăţean român, fost preşedintele societăţii
Baross din Baia-Mare, cu ultimul domiciliu în Baia-Mare, azi în loc necunoscut;
142. Căpitan Bekentes Vasile, cetăţean maghiar,
fost comandant militar al Fabricii Phönix din Baia-Mare, cu ultimul domiciliu
în Baia-Mare, azi în loc necunoscut;
143. Orgoványi Iosif, de 34 ani, cetăţean maghiar,
de profesiune detectiv, născut în Ungaria, domiciliat în Budatétény, judeţul Pesta, în prezent arestat;
144. Vajai Emeric, cetăţean român, de profesiune
fost detectiv la poliţia Baia-Mare, cu ultimul domiciliu în Baia-Mare, azi
în loc necunoscut;
145. Bertalan Ştefan, cetăţean maghiar, de
profesiune detectiv la poliţia Baia-Mare, cu ultimul domiciliu în
Baia-Mare, azi în loc necunoscut;
146. Czeisperger Petru, de 41 ani, cetăţean român,
de profesiune pantofar, născut în comuna Satu-Mare, domiciliat în
Baia-Mare, în prezent arestat;
147. Osváth Zoltán, de 45 ani, cetăţean român, de
profesiune zidar, născut în Cluj, domiciliat în Baia-Mare, str.
Malinovschi nr. 42, în prezent arestat;
148. Ormos Ludovic, cetăţean român, de profesiune
şofer la Uzina Electrică, cu ultimul domiciliu în Oradea, azi în loc
necunoscut;
149. Dr. Slávy Vasile, cetăţean maghiar, fost
prefect al judeţului Sălaj, cu ultimul domiciliu în Zalău, azi
în loc necunoscut;
150. Dr. Gazda Andrei, cetăţean român, de profesiune
fost subprefect al judeţului Sălaj, cu ultimul domiciliu în
Zalău, azi în loc necunoscut;
151. Dr. Sreter Ioan, cetăţean maghiar, de
profesiune fost primar al oraşului Zalău, cu ultimul domiciliu în
Zalău, azi în loc necunoscut;
152. Dr. Udvari Iosif, cetăţean român, de profesiune
fost primar al oraşului Şimleu, cu ultimul domiciliu în Şimleu,
judeţul Sălaj, azi în loc necunoscut;
153. Elekes Francisc, cetăţean maghiar, fost
şef al poliţiei Zalău, cu ultimul domiciliu în Zalău, azi
în loc necunoscut;
154. Locotenent-colonel Mariska Gheorghe, cetăţean
maghiar, de profesiune ofiţer de jandarmi activ, fost comandant al
legiunii de jandarmi {Sălaj}, cu ultimul domiciliu în Zalău, azi în loc
necunoscut;
155. Pethes Ştefan, cetăţean maghiar, fost
şef al poliţiei Şimleu, cu ultimul domiciliu în Şimleu,
judeţul Sălaj, azi în loc necunoscut;
156. Căpitan de jandarmi dr. Horváth Alexandru, de
profesiune ofiţer activ, fost comandant al legiunii de jandarmi
Şimleu, cu ultimul domiciliu în Şimleu, judeţul Sălaj, azi
în loc necunoscut;
157. Dr. Krasznay Vasile, cetăţean maghiar, de
profesiune fost primpretor al plăşii Şimleul Silvaniei, cu
ultimul domiciliu în Şimleu, judeţul Sălaj, azi în loc
necunoscut;
158. Lázár Iosif de 46 ani, cetăţean maghiar, de
profesiune librar născut în Şimleul Silvaniei, domiciliat în
Şimleul Silvaniei, str. Gheorghe Pop de Băseşti nr. 7-8, în
prezent arestat;
159. Plutonier major Sárközi N., cetăţean maghiar,
fost şef al secţiei de jandarmi Jibou, judeţul Sălaj cu
ultimul domiciliu în Jibou, azi în loc necunoscut;
160. Plutonier major Horváth Ioan, cetăţean maghiar,
fost şef al secţiei de jandarmi Nuşfalău, judeţul
Sălaj, cu ultimul domiciliu în Nuşfalău, azi în loc necunoscut;
161. Vida Ioan de 55 ani, de profesiune funcţionar,
născut şi domiciliat în Şimleul Silvaniei, str. Cuza Vodă
nr. 13, în prezent arestat;
162. Kerekes Adam, cetăţean român, cu ultimul
domiciliu în Şimleul Silvaniei, fost premilitar, azi în loc necunoscut;
163. Kovács Mihai de 52 ani, de profesiune pensionar,
cetăţean român, născut în Bozieş, judeţul Sălaj,
domiciliat în Şimleu Silvaniei, în prezent arestat;
164. Farmati Alexandru de 19 ani, cetăţean român, de
profesiune comerciant, născut şi domiciliat în Şimleul
Silvaniei, în prezent arestat;
165. Anghea* Ioan de
34 ani, de profesiune radiofonist, născut în Ceica, judeţul Bihor,
domiciliat în Şimleul Silvaniei, str. Alba Iulia nr. 15, în prezent
arestat;
166. Petővári Patrik
Vasile de 31 ani, cetăţean cehoslovac, de profesiune plugar,
născut în Nagysáró, judeţul Bars, domiciliat în Crasna, judeţul
Sălaj, în prezent arestat;
167. Szabó Adalbert de 43 ani, de profesiune funcţionar,
născut în Târgu-Mureş, domiciliat în Şimleul Silvaniei, str.
Eminescu nr. 6, în prezent arestat;
168. Duha Irina de 26 ani, de profesiune casnică,
cetăţeană română, născută şi
domiciliată în Şimleul Silvaniei, în prezent arestată;
169. Nagy Ştefan de 49 ani, cetăţean român, de
profesiune constructor, născut şi domiciliat în Şimleul
Silvaniei, în prezent arestat;
170. Dr. Molnár Francisc de 36 ani, cetăţean român,
de profesiune medic, născut în Arduzel, judeţul Sălaj,
domiciliat în Cehul-Silvaniei, în prezent arestat;
171. Dr. Sami Bela Adalbert de 58 ani, cetăţean
român de profesiune pensionar, născut în Boghiş, judeţul
Sălaj, domiciliat în Zalău, str. Crişan nr. 24, în prezent
arestat;
172. Dr. Dénes Dezideriu de 40 ani, de profesiune
funcţionar la primăria oraşului Zalău, născut în
Cristur-Crişana, judeţul Sălaj, domiciliat în Zalău, str.
Dózsa György nr. 19, în prezent arestat;
173. Dr. Ilinyi Vasile, cetăţean maghiar, fost
prefect al judeţului Maramureş, cu ultimul domiciliu în Sighet, azi
în loc necunoscut;
174. Dr. Gyulafalvi Rednic Alexandru, cetăţean
român, fost primar al oraşului Sighet, cu ultimul domiciliu în Sighet, azi
în loc necunoscut;
175. Hullmann Francisc de 53 ani, cetăţean român, de
profesiune fost funcţionar, născut în Zirc – Ungaria, domiciliat în
Sighet, str. General Averescu nr. 36, în prezent arestat;
176. Dr. Tóth Ludovic, cetăţean maghiar, fost şef al
poliţiei Sighet, cu ultimul domiciliu în Sighet, azi în loc necunoscut;
177. Fejér Ion, cetăţean maghiar, fost comisar la
poliţia Sighet, azi în loc necunoscut;
178. Colonel Sárváry N., cetăţean maghiar, fot
comandant al circ. IV. jandarmi Sighet, azi în loc necunoscut;
179. Tascan Florea, român, cetăţean sovietic, fost
jandarm la postul de jandarmi Bârsana, judeţul Maramureş, originar
din comuna Apsa de Mijloc, fiul moaşei comunale, azi în loc necunoscut;
180. Biró Ion, cetăţean maghiar, fost jandarm la
postul de jandarmi Bârsana – Maramureş, azi în loc necunoscut;
181. Vargha Gheorghe, cetăţean maghiar, fost jandarm
la postul de jandarmi Bârsana – Maramureş, azi în loc necunoscut;
182. Sarkadi Augustin de 57 ani, cetăţean român, de
profesiune frizer, născut şi domiciliat în Sighet, în prezent
arestat;
183. Bede Ştefan, cetăţean maghiar, fost soldat
(honvéd) în garnizoana Sighet, azi în loc necunoscut;
184. Dr. Szaplonczay Vasile, cetăţean maghiar, fost
prefect al judeţului Maramureş, cu ultimul domiciliu în Sighet, azi
în loc necunoscut;
185. Coman Ştefan, cetăţean român, de
profesiune primnotar din comuna Borşa, judeţul Maramureş, în
prezent arestat;
186. Borbély Coloman, de 63 ani, cetăţean român, de
profesiune proprietar, născut în Sucutard, judeţul Someş,
domiciliat în Cluj, str. Moise Nicoară nr. 4, în prezent arestat;
187. Smolenski Ladislau, cetăţean maghiar, de
profesiune subprefect al judeţului Năsăud, cu ultimul domiciliu
în Bistriţa, azi în loc necunoscut;
188. Dr. Kuales Norbert, cetăţean român, de
profesiune avocat, fost primar al oraşului Bistriţa, cu ultimul
domiciliu în Bistriţa, azi în loc necunoscut;
189. Dr. Debreczeni N., cetăţean maghiar, fost
şef al poliţiei Bistriţa cu ultimul domiciliu în Bistriţa,
azi în loc necunoscut;
190. Szmolka Henric de 55 ani, cetăţean român, de
profesiune comerciant, născut în Reghinul Săsesc, domiciliat în
Bistriţa, str. Ferdinand nr. 10, în prezent arestat;
191. Orendi Gustav, cetăţean român, de profesiune
comerciant, originar din Bistriţa, cu ultimul domiciliu în Bistriţa,
azi în loc necunoscut;
192. Locotenent-colonel Pastohi Ernest, cetăţean
maghiar, ofiţer de jandarmi activ, fost comandant al legiunii de jandarmi,
cu ultimul domiciliu în Bistriţa, azi în loc necunoscut;
193. Locotenent-colonel Jacob N. cetăţean maghiar,
ofiţer activ, şeful Serviciului de contraspionaj, K.H.â din Bistriţa, cu ultimul domiciliu în
Bistriţa, azi în loc necunoscut.
Având în
vedere că cercetările urmate în cauza celor de mai sus au fost
încheiate şi că sunt suficiente probe de vinovăţie,
Hitlerismul
– întruchiparea cea mai bestială a imperialismului german – a
dezlănţuit, pentru a se impune, patimile cele mai josnice, pornirile
cele mai primitive, formele cele mai sălbatice ale urii.
Decretând
ca dogmă, despărţirea oamenilor în rase superioare şi rase
inferioare, nu numai că a îngăduit, dar a şi impus ca o
îndatorire de onoare pentru poporul aşa zis superior, subjugarea,
umilirea, jefuirea şi chiar exterminarea celorlalte popoare.
În numele
acestei doctrine, au pornit hitleriştii subjugarea omenirii şi
exterminarea a milioane de oameni, în numele acestei doctrine popoarele Europei
au fost supuse jugului german, popoarele slave şi evreii supuşi
exterminării.
Clicile exploatatoare, ale căror interese le servea
hitlerismul, îşi vedeau astfel sporite posibilităţile de
dezvoltare şi îşi asigurau totala slugărnicie a propriului
popor, prea orbit de ură şi preocupat de distrugerea altora spre a-şi
mai da seama că el însuşi este exploatat.
Cu un servilism odios, guvernele înhămate la carul
hitlerist şi-au însuşit modul de gândire şi procedeele
stăpânilor lor. Clicile exploatatoare din ţările respective
le-au ajutat ca metodele sortite să le uşureze nedrepte la [nedreapta lor – nn] stăpânire, să fie cât
mai brutale, cât mai totale în rezultate. Şi cu cât exploatarea era mai
odioasă, nedreptatea socială mai adâncită, cu atât a fost mai
puternică imitarea.
De aceea, fascismul horthyst a dezlănţuit cu
atâta frenezie ura împotriva naţiunilor conlocuitoare, de aceea a imitat
atât de desăvârşit hitlerismul în prigonirea evreilor.
Regimul fascist horthyst din Ungaria, începând din anul
1940, a legiferat mai multe dispoziţiuni antievreieşti, având scopul
de a deposeda pe cetăţenii evrei de o serie de drepturi personale
şi de ordin economic, tinzând la excluderea lor din viaţa
publică, culturală şi economică. Tot de la această
dată, unii funcţionari, investiţi cu putere executivă, –
cum au fost comandanţii militari din Ardeal
[din Nordul Ardealului – nn], şefii poliţiei, jandarmeriei,
subprefecţii, primpretorii, etc. – interpretând în mod excesiv sensul
dispoziţiunilor antievreieşti, au luat măsuri de expulzare, de
deposedare, de jaf, care, în numeroase cazuri au dus la exterminarea în
masă a populaţiei evreieşti. Amintim spre exemplificare cazurile
de ridicare şi deportare a unui număr de 30.000 evrei în vara anului
1941, la Kamencz-Podolsk sub pretextul că nu au dreptul la
cetăţenia maghiară, faimoasele detaşamente de muncă [muncă forţată
– nn], trimise pe frontul ucrainean, masacrele din Újvidék, şi alte metode
care aveau scopul recunoscut de exterminare şi rezultatele nu dezmint
acest scop.
Această metodă de exterminare sporadică a
fost schimbată în nimicire completă atunci când guvernul a fost
preluat de slugile umile ale lui Hitler sub prezidenţia lui Sztójay.
Guvernul Sztójay, respectiv unii membri ai acestui guvern
au pus în practică acel sistem identic cu cel aplicat pe tot cuprinsul
teritoriului Uniunii Sovietice şi a Europei vremelnic ocupată de cotropitorii
germani.
Este cunoscut că armata germană hitleristă
contrar tuturor convenţiilor internaţionale cu privire la purtarea
războiului, după care onoarea şi drepturile de familie,
viaţa persoanelor şi proprietatea particulară trebuie respectate
şi după care comandamentul militar este obligat să respecte
drepturile umane ale cetăţenilor statului inamic, să-i apere
prin autoritatea sa şi [iar]
atunci când crimele se comit de soldaţi să pedepsească pe cei
vinovaţi, a încurajat şi a făcut un sistem din comitere a celor
mai odioase crime împotriva populaţiei civile. Toate acestea le-a
făcut în numele “ordinei noi”
[“noii ordine”].
Chiar în
anul 1941, după ce au devenit cunoscute cruzimile nemaipomenite ale
cotropitorilor hitlerişti, s-a instituit în Uniunea Sovietică o
comisiune extraordinară de stat, cu scopul de a sistematiza materialul
informativ primit din diferite părţi.
Cităm câteva din faptele dovedite din arhiva acestei
comisiuni care caracterizează tratamentul neomenos faţă de
populaţia paşnică din Uniunea Sovietică, de către
cotropitorii hitlerişti:
“Un detaşament de
represalii al trupelor SS a sosit la 21 Octombrie 1941 în satul Cocarevo.
Toţi locuitorii au fost scoşi cu forţa în stradă, unde au
fost aşezaţi în rânduri şi pe grupe: bărbaţii şi băieţii
separat de femei, folosindu-se pentru aceasta pumnii, coastele şi paturile
armelor. Ofiţerul a declarat: «Noi vom împuşca bărbaţii şi fii voştrii, iar voi
scoteţi-vă lucrurile de prin case, căci le vom da foc. Toţi
au văzut atunci, că satul a şi început să ardă.
Femeile au alergat ţipând spre casele lor, iar după ele copiii mici
plângând şi agăţându-se de poalele mamelor. Unele dintre ele au
rămas pe loc de spaimă şi groază şi nu au mai avut putere
să se mişte. În timpul acesta a început împuşcarea bărbaţilor
şi a băieţilor. Ei au fost puşi lângă zidurile unei
case în flăcări şi împuşcaţi pe loc, de la o mică
distanţă». [Atrocităţile
năvălitorilor fascişti germani. Editura militară C.P.,
apărută în U.R.S.S. 1942 fasc. 4. p. 14].”
“În satul Cotasovo, districtul
Ubrenak, regiunea Tula, hitleriştii au dezbrăcat în pielea goală
pe ţăranul Korozov, preşedintele colhozului local şi l-au
ţinut timp de 21 de ore în genunchi într-o încăpere rece, apoi l-au
purtat prin sat, iar după aceea, l-au îngropat jumătate în
pământ şi nu au permis timp de o săptămână să i
se îngroape cadavrul.”
“În satul Orecovski,
districtul Seremisinov, regiunea Curzo, fasciştii l-au dezbrăcat pe
bătrânul Alakin şi l-au pus să-şi sape singur mormântul,
forţându-l să se culce de câteva ori în groapă pentru
măsurare. După ce mormântul a fost gata, ei i-au rupt lui Alakin
ambele mâini, i-au tăiat urechile, i-au scos ochii şi după aceea
l-au împuşcat.”
Pe
lângă aceste cazuri singuratice, conform comunicatului comisiunii
extraordinare de stat cu privire la atrocităţile comise de germani în
regiunea Stalino au fost înmormântaţi, pe teritoriul lagărului nu mai
puţin de 25.000 cetăţeni
paşnici, sovietici omorâţi de fascişti. După comunicatul
[Potrivit comunicatului] aceleeaşi comisiuni, despre atrocităţile
comise de năvălitorii fascişti germani la Kiev, acolo au fost
schingiuiţi, împuşcaţi şi otrăviţi în dube
ucigaşe mai mult de 195 de mii de cetăţeni sovietici. Toate
acestea pe baza unor planuri şi pentru motivul că au urmărit
exterminarea poporului rus, a celui ucrainian, bielorus şi al altor
popoare ale uniunii Sovietice.
Pe
lângă aceste persecuţii sângeroase şi nemaipomenite atitudinea
hitleriştilor faţă de naţiunea evreiască a fost
şi mai bestială.
Conform
comunicatului biroului de informaţiuni al comisariatului externelor:
“În ceea ce priveşte
atrocităţile ce se comit asupra populaţiunii izraelite a
teritoriilor ocupate de hitlerişti, sistemul nimicirii până la
ultimul om, practicat de ei, a luat proporţii ce nu se pot concepe în
mintea omenească.”
“Numai în 2 zile, 26 şi
27 August, bandiţii fascişti germani au organizat un sângeros
măcel în mai multe oraşe ucrainiene.”
“În oraşul Lutzk au
fost împuşcaţi 20 de mii de evrei adunaţi sub pretextul
înregistrării, iar în oraşul Sarnii în care abia primăvara
aceasta, pe lângă miile de ucrainieni şi ruşi fuseseră
executaţi 18 mii de evrei, au fost din nou concentraţi din
împrejurimi peste 14 mii de evrei, care au fost executaţi şi ei la 26
August. La Kiev şi Dniepropetrovsk în timpul cât a durat ocupaţia germană,
aceştia au exterminat peste 60 de mii de oameni.”
Poporul
evreu, în decursul istoriei sale milenare a fost de multe ori prigonit, dar
fărădelegile hitleriste comise asupra evreilor au întrecut cu mult în
sălbăticia lor tot ce se cunoaşte în istorie.
Atrocităţile germane faţă de evrei nu sunt de loc o
consecinţă a principiului “împarte
şi domină”. Acestea nu sunt nici măcar excese de război
sau antisemitism. Ele nu sunt decât un măcel sângeros organizat cu
ajutorul aparatului de stat şi executat în plin şi în văzul
omenirii cutremurate.
Care trebuie să fie răspunderea pentru aceste fădădelegi?
Puterile aliate începând din anul 1942, în mai multe
conferinţe s-au ocupat cu aceste excese ale hitleriştilor. Astfel, în
comunicatul biroului de informaţii al comisariatului poporului al
externelor din 19 decembrie 1942, despre realizarea de către
autorităţile hitleriste a planului de nimicire a populaţiei
evreieşti din Europa se arată, că grea va fi mâna popoarelor
care vor pedepsi pe ocupanţii fascişti germani după ce-şi
vor scutura jugul lor. Nu vor scăpa de răzbunarea popoarelor
eliberate nici clica hitleristă conducătoare, nici executanţii
ticăloşi ai ordinelor ei sângeroase şi criminale. În Statele Unite, Camera Reprezentanţilor, în
ziua de 19 martie 1943, a adoptat în unanimitate de voturi următoarea
rezoluţie:
“Având în vedere că
poporul american priveşte cu indignare atrocităţile comise
faţă de populaţia civilă a ţărilor ocupate de
nazişti şi în special omorârea în masă a bărbaţilor, femeilor
şi copiilor evrei şi având în vedere, că această
politică nazistă constă în cruzimi şi în teroare şi a
produs nimicirea populaţiei Poloniei şi a altor ţări din
Europa centrală şi de Est, Camera decide, că aceste crime
bestiale ce se comit contra a milioane de bărbaţi, femei şi
copii lipsiţi de apărare, nu-şi pot găsi nici o
justificare, trebuie condamnate şi se condamnă ca fiind acţiuni
nedemne de orice ţară, sau guvern, care pretinde un loc printre
popoarele civilizate”…
“Congresul decide, că
persoanele direct sau indirect vinovate de aceste acte criminale trebuie trase
la răspundere şi pedepsite în raport cu felul crimei de care sunt
vinovaţi”.
Senatul
american a adoptat şi el chiar înaintea Camerei o rezoluţie
similară, între altele rezoluţia se termină cu următoarea
frază:
“… Când va veni ora
plăţii – şi ea este aproape – hitleriştii vor purta
întreaga răspundere şi pentru această din urmă
politică sângeroasă a exterminării poporului evreu”.
Din punct
de vedere al răspunderii tuturor inculpaţilor este foarte important
faptul că toată lumea a primit un avertisment solemn din partea lui
Stalin, Roosevelt şi Churchill prin declaraţiile lor consecutive
începând din anul 1942. Astfel, în raportul său făcut într-o
şedinţă solemnă a Sovietului deputaţilor celor ce
muncesc din Moscova, a organizaţiilor obsteşti şi a partidului,
ţinută la 6 noiembrie 1942, generalisimul Stalin vorbind despre
hitleriştii vinovaţi de săvârşirea crimelor a spus
următoarele:
“Noi îi cunoaştem pe
cei care sunt vinovaţi de toate faptele urâte, făuritorii noii ordine
în Europa. Pe toţi aceşti proaspeţi numiţi guvernatori
generali şi simplu guverantori comandanţi şi ajutori de
comandanţi. Numele lor este cunoscut zecilor de mii de oameni
schingiuiţi. Să afle aceşti călăi că nu vor putea
să fugă de răspunderea ce-i aşteaptă pentru crimele
lor şi nu vor scăpa din mâna care pedepseşte, a popoarelor
chinuite.”
Într-o declaraţie făcută în luna august 1942, Roosevelt a remarcat că:
“Dreptatea cere, ca ei
[ocupanţii - nn] să fie avertizaţi, că va veni timpul, când
vor trebui să se înfăţişeze în faţa
judecăţii.”
Iar la 12 octombrie 1942, Roosevelt a arătat din nou, că:
“Cei ce conduc aceste ţări, trebuie să ţină
minte, că vor fi judecaţi pentru crimele lor.”
Dar
hitleriştii au primit un avertisment solemn prin declaraţia
comună a celor trei mari, din 2 noiembrie 1943, în numele a 32 de
naţiuni reunite, în care se spune că:
“Nemţii care au luat
parte la împuşcările în masă a ofiţerilor italieni sau la
executarea ostaticilor olandezi, belgieni şi norvegieni, sau a
ţăranilor cretani, precum şi cei care au luat parte la
exterminarea poporului polonez, sau la nimicirea populaţiei din
teritoriile U.R.S.S.-ului, actualmente în curs de curăţire de
duşmani, trebuie să ştie că vor fi judecaţi la
faţa locului de către popoarele pe care ei le-au brutalizat.”
În
aceeaşi proclamaţie comună din 2 noiembrie 1942, cei trei mari
fac cunoscut:
“Cei care nu şi-au
mânjit mâinile cu sânge nevinovat, să-şi ia seama, ca nu cumva
să se găsească printre cei vinovaţi, deoarece, cele trei puteri
aliate îi vor găsi în mod sigur pe adevăraţii criminali chiar
şi la marginea pământului şi îi vor da pe mâna acuzatorilor,
pentru a se face dreptate.”
Această
proclamaţie a fost publicată în întregime în ziarele “Pesti Hírlap” şi “Magyar Nemzet” din Budapesta.
ééé
La 1
aprilie 1944, guvernul Sztójay emite ordonanţa cu nr. 1240/1944 prin care
obligă pe toţi evreii de la vârsta de 6 ani la purtarea semnului
distinctiv, a stelei galbene. Peste câteva zile în ziua de 7 aprilie 1944,
Endre Ladislau şi Baki Ladislau emit o ordonanţă cu nr.
6163/1944 res. fără nici o autorizaţie din partea forurilor
superioare pe care, în mod confidenţial, o înmânează şefilor
autorităţilor administrative.
Conţinutul scurt al acestui ordin confidenţial:
“Guvernul, în scurt timp, va
curăţa ţara de evrei. Evreii, fără considerare de sex
şi vârstă, vor fi transportaţi în lagărele de concentrare
designate. Strângerea evreilor va fi făcută de poliţie şi
jandarmerie. Autorităţile locale să designeze lagărele
corespunzătoare. Evreii vor fi deportaţi. Transportarea lor se va
face pe tren, ca prizonieri. Evreii nu vor avea dreptul de a lua cu ei decât
îmbrăcămintea ce este pe corpul lor, cel mult un schimb de lenjerie,
alimente cel puţin pe 14 zile, şi greutatea pachetului maximum de 50
de kg. Nu vor avea dreptul de a duce cu ei bani, bijuterii sau obiecte de
valoare. Conform aliniatului ultim, acest ordin a fost comunicat tuturor
subprefecţilor, primarilor, comandanţilor legiunilor de jandarmi,
prefecturilor, poliţiei, etc.”
Conform
constatării sentinţei date în procesul acuzaţilor Endre, Baki
şi Jaross*, tratând
deportările, numărul N.B.X. 4419/1945, din 7 ianuarie 1946, a
Tribunalului Poporului de la Budapesta, rămasă definitivă,
pagina 49, această ordonanţă nu a avut nici chiar caracterul
unei ordonanţe ministeriale şi, prin urmare, nu a avut nici o putere
obligatorie faţă de nimeni.
Guvernul
Sztójay, în ziua de 25 aprilie 1944, sub nr. 1610/1944 M.E. emite
ordonanţa Consiliului de Miniştri cu privire la reglementarea
locuinţelor evreilor. În această ordonanţă vorbeşte
despre posibilitatea separării în sensul că primul funcţionar al
municipalităţii are dreptul de a hotărî, dacă este sau nu
este necesară separarea evreilor. În localităţile, unde
numărul total al populaţiei nu întrece cifra de 10 mii de suflete,
acolo {se} impune
separarea evreilor.
Această
ordonanţă, pentru cazul separării prevede o serie de
dispoziţiuni, că nu pot fi aşezaţi decât în case construite
pentru locuinţe, că nu pot fi aşezaţi într-o cameră normală mai mult de trei
persoane, etc. etc.
În ziua
de 26 aprilie 1944, Endre Lászlo convoacă o conferinţă
administrativă la Satu-Mare şi în ziua de 28 aprilie 1944 la
Târgu-Mureş, unde sunt invitaţi primarii, subprefecţii,
primpretorii, comandanţii legiunilor de jandarmi şi chestorii
poliţiilor. La această conferinţă, el impune planul
său cu privire la concentrarea evreilor în lagăre,
modalităţile de executare a ordinului din 7 aprilie 1944, îndemnând
pe toţi participanţii la o atitudine cât se poate de riguroasă.
În ziua
de 8 mai 1944, convoacă împreună cu vitéz Ferenczi Ladislau,
locotenent-colonel de jandarmi, o conferinţă la Muncacevo, unde aduce
la cunoştinţa participanţilor mersul trenurilor de deportare,
condiţiunile deportării, locul unde vor fi transportaţi evreii,
chiar şi faptul selecţionăriiŕ. Aceeaşi conferinţă la
Cluj, la sfârşitul lunii mai.
Endre
Ladislau, interogat fiind la Budapesta de către acuzatorul public al
Tribunalului Poporului din Cluj, în ziua de 17 decembrie 1945, între altele
declară:
“Deşi în mod
lămurit nu s-a vorbit, dar din instrucţiunile mele se deduce că
bolnavii netransportabili sau cărora călătoria le este
vătămătoare, respectiv periculoasă, nu trebuie
transportaţi…”
“Despre faptul că
evreii vor fi duşi în străinătate, respectiv în Germania
ştiam…”
Baky
Ladislau, audiat fiind ca martor în faţa acuzatorului public, conform
procesului verbal din 18 decembrie 1945, declară:
“Nu a sosit la mine nici un
denunţ din care să rezulte că în urma maltratărilor cineva
şi-ar fi pierdut viaţa. Nici în ce priveşte căutarea
valorilor n-am dat nici o dispoziţie specială. Nu am dat
dispoziţiuni jandarmilor nici în ce priveşte transporturile.
Dacă totuşi, jandarmii au efectuat această muncă,
comandantul este responsabil…”
“ După
cunoştinţa mea, dispoziţiunile privitoare la transporturi nu se
referau la bolnavii netransportabili. Dacă totuşi au fost
transportate astfel de persoane, după mine, pentru aceasta este
responsabil comandantul local. Mie nu mi-au adresat plângeri în sensul că
se transportă bolnavi netransportabili. Dacă astfel de plângeri ar fi
sosit la mine imediat aş fi luat şi măsuri împotriva
răspunzătorilor. Mai târziu am aflat împrejurările
transportului, adică aceea că, pentru un vagon la început, una mai
târziu, două vedere s-au dat. Pentru aceste măsuri sunt responsabile
organele care au conlucrat la transporturi, deoarece, eu astfel de
dispoziţiuni sau îndrumări n-am dat.”
În ce
priveşte rolul administraţiei fasciste maghiare în executarea
deportărilor, citez unele părţi din sentinţa amintită:
“Nu poate să fie nici o
îndoială că executarea concentrării şi deportării
peste graniţă a unui număr de 434.351 de persoane cu
locuinţe răspândite în diferite părţi ale ţării abia în termen de [în doar – nn] 2 luni a fost posibilă numai datorită
colaborării active a autorităţilor maghiare cunoscătoare a
situaţiei locale. La aceasta se referă depoziţia martorilor ...
dr. Bolyai Mandel, Marton şi Domonkos Maximilian, foşti
conducători ai Sfatului Evreiesc din Budapesta, după care, la timpul
său, mai multe personalităţi conducătoare germane,
(Eichmann, Wisliczeny) au declarat în faţa lor că situaţia în
Ungaria este specială, pentru că Endre şi Baki dictează un
tempo mai rapid în afacerile evreieşti, decât singuri nemţii. Iar
după depoziţia lui Weesenmayer, la timpul său, Eichmann Adolf,
comisarul german pentru Ungaria a
afacerilor [referitor la rezolvarea
problemelor – nn] evreieşti, i-a comunicat, că esenţa procedurii
la deportări se bazează pe jandermeria şi administraţia
maghiară, pentru că el nu are, decât un mic comandament. În
depoziţia lui următoare Weesenmayer declară, că
fără contribuţia maghiară nu putea să lichideze nici
atât de rapid şi nici aşa fără piedică, ba mai mult, a
amintit, că atunci, când Horthy a declarat să nu mai facă
deportări, după aceea, nici nu au mai făcut nimic.”
Cu
privire la constatarea unor împrejurări comune din întreaga acţiune
de deportare, cităm următoarele pasaje din sentinţele de mai
sus:
“Mânarea în lagărele de
concentrare a evreimii maghiare şi după aceea transportarea ei în
scurt timp peste graniţele ţării deja în sine cuprind
suferinţele sufleteşti echivalente cu schingiuirile cele mai grave
ale persoanelor amintite, pentru că nu poate fi discutabil, că
răpirea acestor oameni din căminurile şi anturajul lor
obişnuit, de la o zi la alta, cu scopul de răzbunare şi umilire
cu forţă, privarea lor în cea mai mare parte de mobilele şi alte
mijloace ale lor a fost aptă de aceea, ca în sufletele lor să cauzeze
o leziune permanentă şi dureroasă pentru întreaga lor
viaţă. Gravitatea acestor dureri sufleteşti a accentuat
nedumerirea asupra soartei lor viitoare, nedumerire chinuitoare, care a
apăsat mai ales în urma deportării lor peste hotare. Că
această suferinţă – ce grad avea [cât de mare era ea] –
o dovedesc datele rapoartelor lui Ferenczi despre sinuciderea mai multor evrei însinguraţi
[disperaţi] de transportarea lor în lagărele de
concentrare...”
“Aceste suferinţe se
prezintă şi mai accentuat dacă luăm în considerare
înghesuiala exagerată a lagărelor de concentrare şi a trenurilor
de transport, care au îngreunat sau chiar au anihilat odihna acestor persoane,
caracterul necorespunzător pentru locuinţa omenească a
localurilor de fabrici de cărămizi, magazii, şoproane
întrebuinţate ca lagăre, mai ales în cazul copiilor, bolnavilor şi
bătrânilor, neglijarea în gradul cel mai mare a condiţiunilor
igienice, alimentarea insuficientă şi alte lipsuri, care ating foarte
simţitor viaţa omenească şi care sunt consecinţele indinspensabile[inevitabile] ale concentrării în scurt timp a unei mase de mai
multe sute de mii de oameni.”
Cu
privire la caracterul anticonstituţional al ordonanţelor,
sentinţa conţine următoarele:
“Privaţiunile de
drepturi reglementate prin ordonanţa în chestiune se referă la
egalitatea de drepturi ale cetăţenilor, {care}
nu puteau să fie create pe cale de decret conform constituţiei. Nu
era nici o împuternicire legislativă, care ar fi dat posibilitatea la
aceea ca egalitatea de drepturi a unui grup de cetăţeni declarat ca
rasă şi să arate ca atare că poate fi limitată pe cale
de ordonanţă. Astfel, aceste ordonanţe, din punct de vedere al
dreptului constituţional trebuie calificate ilegale. Drept
consecinţă, efectul acestor ordonanţe, raportat la persoanele
întrebate, având în vedere şi efectul lagărelor şi
deportărilor exhauzează elementele constitutive ale chinuirii.”
Punctul
de vedere al sentinţei de mai sus, cu privire la răspunderea
persoanelor, care se referă la presiune, se prezintă cum
urmează:
“Acuzaţii în cursul
dezbaterii principale de mai multe ori s-au referit la presiunea germană,
exercitată faţă de ei în cursul activităţii lor.
Deşi acuzaţii nu au susţinut excluderea
imputabilităţii faptelor lor pe baza aceasta, totuşi Tribunalul
Poporului aici, pe scurt, se referă la aceea că nici nu poate să
fie vorba de aşa ceva, pentru că faţă de starea de
necesitate reglementată prin paragraful 77 al Codului Penal, eventuala
situaţie de forţă majoră a acuzaţilor putea să
fie eliminată prin demisia din postul de ministru respectiv, din postul de
subsecretar de stat.”
ééé
“Primarii sau
subprefecţii, care pe baza unor sugestii personale au luat măsuri
atât de importante, care în ultima analiză au avut efectul de jefuire
completă şi în majoritatea cazurilor {de}
exterminare, sunt personal răspunzători pentru toate acestea. Unii
dintre ei (acuzaţii Csóka Ladislau şi Májay Francisc) aveau curajul
de a declara la interogatoriu, că astfel de măsuri n-ar fi executat
faţă de populaţia maghiară, chiar dacă primeau [ar fi primit] ordin sau
sugestii din partea oricui”.
“Prin urmare, este clar
că nu legea sau ordinul superiorului a fost elementul esenţial în
comiterea acestor crime oribile ci predispoziţia sufletească,
adică ura de rasa”.
În
acelaşi sens depune
[mărturiseşte] clar {în} interogatoriul luat la Budapesta şi
colonelul Péterffy,
călăul ghetoului din Oradea, spunând:
“Afirm că, dacă ar fi trebuit să execut aceaste
măsuri neumane faţă de cetăţeni de altă
categorie, nu executam, chiar dacă primeam instrucţiuni superioare.”
Prefectul,
conform legii administrative atunci în vigoare, având atribuţiuni de
control asupra legalităţii tuturor actelor administrative, avea
datoria de a observa ilegalitatea faptului strângerii evreilor, jefuirea lor,
schingiuirea etc. şi dreptul de a suspenda aceste măsuri. Deşi
toţi au observat, nici unul nu a raportat măcar ministrului competent
spre a lua măsuri.
Din
sentinţa amintită al Tribunalului Poporului de la Budapesta
rezultă că imediat ce regentul Horthy a dispus să nu se mai
facă deportări, după aceea nici
nu au mai [s-a mai] făcut
nimic. Un prefect, dacă a observat ilegalitatea acestor măsuri, putea
să raporteze ministrului de interne, sau chiar direct regentului şi
astfel putea să împiedice executarea acestor măsuri. Putea să
salveze mii şi mii de vieţi omeneşti. Prin atitudinea de a
tolera executarea acestor măsuri, a devenit complicele nimicirii miilor de
oameni nevinovaţi.
Răspunderea
organelor ordinei publice, a comandanţilor de jandarmi, a şefilor de
poliţie, a agenţilor este în afară de orice îndoială pentru [deoarece] nici un
funcţionar public nu trebuie să execute ordine evident neumane, cum
au fost {cele referitoare la} bătăi, schingiuiri,
percheziţii umilitoare, jefuiri, etc.
ééé
Criminalitatea
înfăptuită prin aceste acţiuni este fără precedent în
istoria omenirii. Acuzaţii – de la simplul denunţător până
la primar sau subprefect, comandant de jandarmi sau de poliţie – au fost
elemente necesare şi indispensabile pentru săvârşirea acestor
infracţiuni.
Faptele lor au strânsă legătură unul cu celălalt. Viitorul paşnic al popoarelor conlocuitoare din Ardeal cere judecarea şi condamnarea lor.
G H E T O U L D I N O R A D E A
În
noaptea de 2 spre 3 mai 1944, dr. GYAPAY
LADISLAU, ajutor de primar al municipiului Oradea, cu atribuţiuni de
primar, emite o publicaţiune* prin
care el personal – şi cu referire la unele dispoziţiuni verbale
primite – ordonă mutarea tuturor evreilor, locuitori ai municipiului,
într-un cartier anume determinat al oraşului denumit “ghetou”.
Cartierul
destinat pentru ghetou a fost delimitat personal de acuzatul Gyapay Ladislau,
în aşa fel ca [încât] pe o
treime din populaţia oraşului o plasează în încăperi care
nu erau suficiente decât pentru 1/15 parte a locuitorilor. Consecinţa
acestor dispoziţiuni a fost că au produs o înghesuială atât de
exgerată încât, într-o cameră normală au fost plasate 14-15
persoane. Consecinţa acestei înghesuieli a fost că nimeni nu s-a
putut odihni şi situaţia sanitară a devenit dezastruoasă
pentru că nici closetele, nici apeductul n-au putut satisface nevoile.
Oamenii au făcut coadă în faţa robinetelor şi în faţa
closetelor.
Publicaţiunea
emisă de acuzatul Gyapay Ladislau, avea următorul text:
“Interzic evreilor
obligaţi la purterea stelei galbene, ca de la data publicării
prezentului afiş, să-şi părăsească locuinţa.
Deocamdată, până la alte dispoziţiuni, evreii vor putea
părăsi locuinţele în intervalul de la ora 9 la ora 10
dimineaţa. Cu excepţia acestui interval, toată lumea este
obligată să stea în locuinţă. La ordinul Guvernului Regal
Maghiar, în municipiul Oradea plasez pe evreii obligaţi la purtarea stelei
galbene în ghetou. Invit pe toţi acei cetăţeni ne-evrei care
păstrează valorile evreilor să le notifice în termen de 3 zile
de la prezenta publicaţie, la oficiul primăriei. Voi avea grijă
de primirea notificărilor. Fac atent pe locuitorii ne-evrei ai
municipiului, că faţă de toate acele persoane care
păstrează averi evreieşti şi nu vor anunţa în termenul
de mai sus, voi proceda cu cea mai mare stricteţe şi voi lua
măsuri imediate pentru internarea lor în lagăr.”
Tot
atunci, în ziua de 3 mai 1944, convoacă o consfătuire la
primăria municipiului Oradea la care invită pe şeful
poliţiei şi pe şefii serviciilor precum şi pe
funcţionarii de la primărie, cărora le explică modul de
executare a strângerii evreilor emiţând şi în scris instrucţiunile
cu data de 3 mai 1944, intitulate “Instrucţiuni
către Comisiuni”. Pe baza acestor instrucţiuni ordonă
formarea aşa-ziselor comisiuni pentru strângerea evreilor. Comisiunea se
compune din doi membri, un funcţionar al primăriei cu un
poliţist sau jandarm. Aceştia au odioasa datorie de a se prezenta în
locuinţa evreilor, de a soma persoanele de origine evreiească, ca în
câteva minute să-şi strângă lucrurile cele mai necesare
până la greutatea de 50 kg., să predea locuinţa acestei
comisiuni. În acelaşi timp, comisiunea pune mâna pe toate valorile care,
eventual, se mai află în locuinţa pe care o sigilează, iar
evreii, conform instrucţiunilor “vor
târî pachetele pe stradă până la ghetou”.
Executarea
acestei instrucţiuni s-a făcut în mai multe cazuri în mod neomenos.
Nu au permis să mai ia cu sine, nici măcar o linguriţă, o
furculiţă, sau un cuţit şi nici un fel de lenjerie. Unele
familii au fost scoase din locuinţă numai cu ce aveau asupra lor, fără
nici un bagaj. Transportul a fost efectuat în modul cel mai înjositor. De multe
ori s-a adus o targă mică trasă de o mârţoagă pe care
4-5 familii îşi puneau sărăcăcioasele lor pachete; oamenii
se înşirau după targă şi aşa a pornit convoiul trist
în mijlocul străzii ca la înmormântare.
Internaţii,
ajungând în curtea sinagogii (centrul teritoriului designat pentru ghetou),
între strigătele şi înjurăturile poliţiştilor şi
jandarmilor, pachetele le-au fost aruncate pe pământ, controlate din nou;
oamenii, puşi să-şi târască mai departe bagajele, au fost
aruncaţi printr-o uşă îngustă în interiorul ghetoului. Sub
pretextul controlului după obiecte de valoare, femeile au fost
percheziţionate şi printr-o examinare vaginală, pentru a vedea
dacă nu cumva ascund valori.
Au fost
internaţi în 5 zile aproape 30.000 de persoane, între care şi [inclusiv] copiii sub 6 ani, care nu erau
obligaţi la purtarea stelei galbene, şi bătrânii, şi
bolnavii, oamenii din casele de sănătate, bolnavii de pe mesele de
operaţii, în condiţiuni cât se poate de brutale.
De la
spitalul Sf. Iosif a fost ridicat, între alţii, un bolnav operat de 2 zile
de apendicită, poliţia n-a admis întrebuinţarea tărgii,
pretinzând ca bolnavul să meargă pe jos; atunci, 2 surori de caritate
l-au luat în braţe şi astfel l-au ridicat într-un vehicul de
transport. Bolnavul a urlat de chinuri, dar a fost internat.
Astfel au
fost smulse zeci de mii de persoane de la vetrele lor paşnice cu scopul,
bine cunoscut acuzatului, de a-i nimici.
Acuzatul
Gyapay Ladislau, în calitatea lui de primar şi ca membru al comisiunii de
ghetou, avea dreptul să dispenseze unele persoane pentru motivul de
necesitate sau pentru meritele militare ori politice. Deşi s-au făcut
intervenţii în acest sens, totuşi aceste intervenţi au fost
respinse cu indignare din partea acuzatului dr. Gyapay Ladislau. Asemenea au
fost respinse intervenţiile făcute în interesul igienei ghetoului. O
delegaţie de fruntaşi şi vieţii publice din Oradea s-au prezentat pentru a cere îndulcirea
regimului din ghetou şi a vorbit despre situaţia sanitară
dezastruoasă, acuzatul Gyapay a răspuns:
“Domnilor, toate acestea sunt bleufuri. Să luaţi la
cunoştinţă că ghetoul nu este un loc de vilegiatură.”
Şi,
pentru a documena această hotărâre, a dispus întreruperea luminii
electrice în ghetou. Nu s-a îngrijit de alimentarea populaţiei înghesuite
astfel că soarta celor internaţi a fost atât de mizerabilă
încât, zilnic, s-au sinucis zeci de persoane. Acuzatul Gyapay Ladislau a dat
ordin ca ştirile cu privire la aceste sinucideri să nu fie publicate
în ziare.
Concomitent
cu internarea populaţiei evreieşti, acuzatul împreună cu
coautorii vitéz Nadány Iános, subprefectul, dr. Németh Emeric, şeful
poliţiei, vitéz Péterffy Eugen, comandantul jandarmeriei şi mai
târziu în colaborare cu vitéz Raynai Carol, prefectul judeţului şi
municipiului, au pornit o acţiune energică pentru găsirea
valorilor ascunse.
Sub
pretextul acestei acţiuni, care şi ea a fost lipsită de orice
bază legală, acuzatul Gyapay Ladislau a înlesnit jefuirea tuturor
locuinţelor, dispunând transportarea şi strângerea mobilelor, pentru
ca sub acest titlu toate lucrurile care au rămas în dulapurile şi
sertarele locuinţelor să fie însuşite de oamenii regimului.
În
calitate de membru al [conducerii –
nn] ghetoului, a contribuit la menţinerea atmosferei de teroare de pe
teritoriul ghetoului, astfel, la sinuciderea sutelor de persoane, la moartea
naturală a sutelor de bolnavi şi bătrâni transportaţi în
condiţiuni neumane şi trataţi astfel în ghetou.
Toate
aceste măsuri criminale, acuzatul Gyapay Ladislau le-a executat cu o
vădită pornire sadică, ceeace rezultă din articolele de
ziar scrise cu [pe baza]
declaraţiilor făcute {de el} presei. Astfel, în prima zi de
înfiinţare a ghetoului face următoarele declaraţii presei
locale:
“A trebuit să
rezolvăm această problemă pentru existenţa naţiunii
şi pentru aceea a victoriei pe care trebuie s-o cucerim împreună cu
camarazii noştri germani. Or, este condiţia prealabilă a
acesteia ca societate creştină să fie curăţită de
jidani... Am avut grijă şi de aceea – continuă – ca jidanii
să poată trăi înlăuntrul ghetoului o viaţă
normală. Chiar dacă trebuie să cedeze ceva din confortul actual,
nu vor duce lipsă de cele necesare.”
Toate
aceste declaraţii făţarnice le-a făcut după ce la
conferinţa administrativă cu Endre László a aflat că evreii vor fi deportaţi
cu scop de exterminare.
În numărul din 4 mai 1944 al ziarului “Magyar Lapok” apare un articol cu titlul “Subprimarul a luat măsuri severe contra creştinilor care ocolesc legile {anti}evreieşti”. Articolul suna în felul următor:
“Dr. Gyapay László, subprimar, a făcut declaraţii presei în
legătură cu problemele evreieşti. Plasarea evreilor în ghetou
decurge cu cea mai {mare}
grabă. Mi-a ajuns la cunoştinţă că elementele [elemente] creştine caută să dejoace acest proces în
favoarea evreilor, adică să îngreuneze. Se înţeleg pe ascuns cu
evreii şi fără aprobarea autorităţilor s-au mutat în locuinţele lor, iar
obiectele de valoare le ascund. Atrag atenţiunea populaţiei
creştine să se abţină de la astfel de fapte căci,
contra acelor care abuzează, voi lua măsuri severe. Am evacuat
locuinţele ocupate fără aprobarea autorităţilor, iar
cei care s-au mutat, adică cei care sunt vinovaţi de ascunderea
averilor evreieşti vor fi internaţi.”
Acuzatul
vânează popularitatea păturilor sărace şi {în} acest scop
numărul din 5 mai 1944 al ziarului “Magyar
Lapok”, apare următorul articol:
“Albiturile confiscate din
locuinţele evreieşti vor fi împărţite pe preţ redus
populaţiei. Munca în legătură cu transportarea evreilor în
ghetou s-a terminat azi. Subprimarul Gyapay Ladislau a făcut o
declaraţie în legătură cu problema expulzării evreilor. Am
dat ordin autorităţilor competente ca lemnele de foc confiscate de la
evrei să fie transportate la un depozit de lemne. În timp scurt voi hotărî
care este necesitatea de lemne de foc al lucrătorilor creştini
şi voi da dispoziţiuni a elibera lemne pe măsura
necesităţilor. Animalele luate de la evrei, vaci şi
păsări de casă, care sunt într-un număr destul de mare,
le-am plasat la ferma oraşului. Vacile le voi împărţi
agricultorilor orădeni cu condiţia ca laptele să îl predea
sucursalei O.M.T.K. şi, prin aceasta, cred că aprovizionarea
oraşului cu lapte se va îmbunătăţi. Vitele cornute le-am
trimis la piaţă şi vor fi puse la dispoziţia
populaţiei creştine.”
Spre a
arăta relaţiile sub raport politic ale acuzatului Gyapay Ladislau cu
membri proeminenţi ai guvernului de asasini de la Budapesta, reproducem un
pasaj din ziarul “Magyar Lapok”, cu
data de 17 iulie 1944:
“Primarul dr. Gyapay
Ladislau a plecat la Budapesta. După înştiinţările noastre,
primarul, cu ocazia numirii sale, a fost primit de ministrul de Interne, dr.
vitéz Jaross Andor, vitéz dr. Endre Laszló şi de secretarul de Stat
administrativ Baky László.”
În ziua
de 23 iulie 1944, acuzatul Gyapay Ladislau i-a parte la şedinţa
organizaţiei Asociaţia Camarazilor de pe Frontul de Est (K.A.B.Sz.),
ce, în realitate, nu a fost altceva decât o armată de partid a lui Imrédy.
Aici,
conform celor relatate în numărul din 23 iunie 1944 al ziarului “Magyar Lapok” din Oradea, {se} spun
următoarele:
“Nu mai tolerăm
înjosirea idealului nostru eroic. Voi, care aţi văzut ce a făcut
Stalin în ţara lui proprie. Cum a asasinat 30.000.000 de ruşi. Voi
ştiţi ce putem să aşteptăm noi ungurii de la el. Răspunsul
nu este un secret. A spus clar comisarul poporului jidan pentru afacerile
externe la Moscova. Ungurii vor trebui să fie exilaţi în Turkestan.
Să nu creadă nimeni că pentru acest exil am putea primi chiar
şi vagoane de vite. Sânge şi lacrimi, bătrâni şi copii,
femei şi bărbaţi, cadavrele lor ar arăta drumul acestor noi
exoduri către Asia. Şi cine ar trata cu biciul în mână pe acei
care abia se trag cu tălpile însângerate. Jidanii, şi în primul rând
jidanii noştri unguri. Bolşevismul este egal cu evreimea. Acea
societate care vrea să lupte împotriva acesteia trebuie să extirpeze
din rândurile ei această speţă, pentru că jidanul nu vrea
şi nici nu ştie să se asimileze. Primarul Gyapay, aici, a
justificat cu date irefutabile caracterul păgubitor al evreimii.”
Astfel a
vrut acuzatul Gyapay Ladislau să mai aţâţe spiritele şi
să justifice actele lui criminale atunci când victimele lui - care
într-adevăr au fost copii, femei, bătrâni, bolnavi - în acele zile au
fost nimicite cu sutele de mii în camerele de gazare de la Auschwitz…
Unul
dintre instrumentele primarului criminal de război Gyapay Ladislau este vitéz CSER LUDOVIC, fost
funcţionar la primăria municipiului Oradea. Susnumitul, în calitate
de membru al comisiunii pentru strângerea evreilor în luna mai 1944, condus fiind de [dovedind] exces de zel,
s-a prezentat la colonia Iosia din Oradea, pentru a cerceta ca nu cumva vreo
persoană considerată evreu să nu fie transportată în
ghetou. Astfel a găsit în modesta locuinţă de muncitor a lui
Puţovan Ioan, pantofar, domiciliat în Oradea, pe soţia acestuia de
origine evreică, dar care a trecut la creştinism.
Acuzatul
Cser Ludovic, deşi a văzut că soţia lui Puţovan a
trecut la creştinism, că are un copil creştin, care în nici un
caz nu poate fi despărţit fără periclitarea vieţii
acestui copil, a stăruit în executarea excesivă a acestui ordin
fascist.
Poliţistul
membru al comisiunii s-a opus ridicării, dar acuzatul Cser Ludovic,
deşi a văzut această situaţie şi că femeia
plânge, că toate celelalte femei din curtea locuinţei şi vecinii
de asemenea plâng şi cer să o lase acasă, el răspunde
că:
“Pentru un jidan nu merită să
plângă”, iar când
soţia lui Puţovan Ioan, slăbită de emoţie şi de
groază nu a putut să transporte bagajul copilului, şi vecinele
au vrut s-o ajute, acuzatul a declarat că : “Nu este permis ca un ungur să ducă bagajele unei evreice.”
Acuzatul
vitéz Cser Ludovic ar fi fost obligat să refuze executarea unui ordin
împotriva bunelor moravuri, cum a fost prinderea evreilor. Trebuia să
facă cu atât mai mult în acest caz, cu cât a fost vorba de soţia unui
creştin, trecută şi ea la religia creştină.
Vinovăţia lui Cser Ludovic, ce rezultă din excesul de zel în
urma executării acestei munci, trebuie să fie stabilită şi
pentru acel motiv că el s-a prezentat ca voluntar, fără a avea
calitatea oficială şi pentru că a manifestat în cursul
excutării o atitudine evident antidemocratică.
Subprefectul
judeţului Bihor cu numele de vitéz
dr. NADÁNY IOAN, în ziua de 3 mai 1944, fără vreun ordin legal,
numai pe baza sugestiilor primite de la vitéz Endre László, ordonă
strângerea evreilor din tot cuprinsul judeţului Bihor, astfel:
Evreii
din oraşul Salonta, comunele Aleşd, Marghita, Valea lui Mihai,
Secueni au fost ridicaţi din locuiţele lor şi transportaţi
în Oradea în ghetouri separate. Tratamentul acestora era identic cu cel din ghetoul
populaţiei din Oradea, iar ordinea publică a fost menţinută
deasemenea prin jandarmii locotenent-colonelului Péterffy Eugen.
Ordinea
publică a fost exercitată în ghetou până la 10 mai 1944 de
către organele poliţiei de Stat din Oradea, sub conducerea
ofiţerului de poliţie dr. Németh Emeric (Rendőrszázados, Budapesta, Nádor útca 12), iar de la data de 10 mai 1944, comanda tuturor forţelor
puterii publice a fost preluată de locotenent-colonel
de jandarmi PÉTERFFY EUGEN. Tot
atunci s-a institutit o aşa numită “Comisiune de Ghetou”, compusă din Péterffy, subprefectul Nadány Ioan şi
primarul Gyapay Ladislau. Toate măsurile inumane cum au fost
bătăile, schingiuirile, omorurile, lipsa de alimente, lipsa de
igienă şi de cazare au fost făcute pe baza avizului acestei
comisiuni şi, prin urmare, toţi membrii răspund pentru aceste
fapte. Asemenea, această comisiune avea competenţa de a se
pronunţa asupra dispenselor de internare în ghetou a evereilor cu
decoraţii militare şi cu alte acte de scutire. Această comisiune
şi-a executat ordinele cu o stricteţe excesivă, internând în
ghetou şi deportând câteva mii de copii sub 6 ani şi mai multe zeci
de persoane care aveau drept de scutire.
Conform
declaraţiei luate la Parchetul Tribunalului Poporului din Budapesta, ascultat
fiind ca martor, fostul subsecretar de stat Endre Ladislau a declarat că,
în ce priveşte ghetoul din Oradea, a avut întrevederi cu primarul Gyapay
şi subprefectul Nadány. Că la aceste întrevederi a dat
instrucţiuni în sensul să {se} aplice un tratament uman şi că
aprovizionarea să fie corespunzătoare.
Audiat
fiind ca martor şi Baky Ladislau, subsecretarul de stat la interne, la
ordinea publică, din acel timp, în procesul verbal din 18 decembrie 1945,
spune următoarele:
“Nu ştiu să fi dat
din partea forurilor superioare vreun ordin comandanţilor de jandarmi ca
evreii internaţi în ghetouri să fie loviţi, chinuiţi
şi bătuţi, din contră, verbal şi în scris, am îndrumat
pe comandanţii de jandarmi să se reţină de la orice
brutalitate sau cruzime şi despre [pentru] aceasta îi fac
responsabili pe comandanţi personal…”
“După
conştiinţa mea, dispoziţiunile privitoare la deportare nu se
refereau la bolnavii netransportabili. Dacă totuşi au fost
transportate astfel de persoane, după mine, pentru aceasta este responsabil
comandantul din localitate.”
Şi
până la 10 mai 1944, adică sub comanda ofiţerului de
poliţie Németh, s-au comis multe
neomenii. Astfel, femeile au fost supuse la percheziţiuni vaginale.
Oamenii înghesuiţi au fost privaţi de toate obiectele mobile necesare:
ceasuri, bricege, tacâmuri. Tratamentul a fost înjositor, dar adevărata
teroare a fost executată de la 10 mai 1944.
Locotenent
colonelul Péterffy a lansat o publicaţiune*
cu titlul “Disciplina în ghetou”.
Primul articol sună astfel:
“Ghetoul este păzit de
jandarmi. Acei care pe nedrept şi pe loc interzis şi fără
escortă de jandarmi ar încerca să părăsească
teritoriul ghetoului, vor fi împuşcaţi de jandarmi.”
Publicaţia
conţine aproximativ 80 de articole şi aproape fiecare este
prevăzut cu sancţiunea împuşcării. Între altele cu privire
la atitudine, prevede următoarele:
“Oriunde în ghetou apare
vreun ofiţer ungur sau german, bărbaţii îl vor saluta cu
pălăria ridicată în mod cuviincios. În faţa lor nu vor
putea să stea decât fără pălărie şi în
poziţie de drepţi. Dacă ar intra careva în cameră, acela
care observă de prima dată este obligat să comande «drepţi». Executarea poziţiei de drepţi este obligatorie şi
pentru femeile prezente în cameră.”
Publicaţia se termină cu această
frază:
“În ghetou să fie linişte
şi ziua. Larma, cântecul, strigătele, certurile sunt interzise. Între
stingere şi deşteptare în ghetou să fie tăcere de mormânt.”
Ghetoul a
fost în fiinţă aproximativ timp de o lună, adică de la 3
mai până la 3 iunie 1944. În decursul acestei luni, fiecare dintre
nefericiţii pensionari au putut constata disciplina jandarmeriei. Cinci
mii de persoane au fost schingiuite, bătute de o grupă specială
de schingiuitori compusă din ofiţeri şi plutonieri de jandarmi
instruiţi special pentru acest scop.
Pretextul
bătăiilor şi schingiuirilor a fost cercetarea după valorile
ascunse. S-a văzut însă că mai târziu au fost bătuţi
oameni fără nici o avere, muncitori săraci şi numai
după schingiuire au pus întrebarea stereotipă “unde ţi-ai ascuns averea
jidanule?” În cursul schingiuirilor şi drept consecinţe a
acestora s-au sinucis 17 persoane, dar mare este numărul acelora care au
sucombat în urma acestui tratament.
Acest
tratament asasin a fost executat pe lângă Péterffy Eugen de majoritate
ofiţerilor lui de jandarmi şi de membrii echipei speciale de
anchetatori.
Răspunzători
în egală măsură cu Péterffy este aghiotantul lui dr. IULIU PETRY, fost avocat şi
notar public în Oradea, care, în calitate de locotenent de jandarmi în
rezervă şi aghiotantul repartizat {pe} lângă locotenent-colonelul Péterffy,
a girat toate chestiunile evreieşti. Locotenent-colonelul Péterffy audiat
fiind la Budapesta în ziua de 20 decembrie 1945 despre rolul lui a spus
următoarele:
“Când am fost
încredinţat cu chestiunile evreieşti, această parte a
atribuţiunilor mele a fost girată ca aghiotant de el. Susnumitul a
ştiut de toate, a luat parte la toate pertractările,
dispoziţiunile mele le-a cunoscut. Nu-mi aduc aminte ca dr. Iuliu Petry
chiar şi într-un singur caz ar fi intervenit la mine în interesul vreunui
evreu, sau că ar fi cerut vreo moderaţie sau concesiune în
măsurile luate de mine.”
Acest
Péterffy, în aceeaşi declaraţie, recunoaşte că el a
iniţiat şi instituit echipa specială de anchetă după
valorile ascunse şi că l-a încredinţat
[însărcinat] pe ofiţerul Félegyházi Meggyesi Ágoston, locotenent de jandarmi, cu conducerea acestor
operaţiuni.
Locţiitorul
lui Péterffy, în atribuţiunile de comandant al ghetoului, a fost GARAI ŞTEFAN, fost căpitan de
jandarmi, care în această calitate în lipsa lui Péterffy a exercitat toate
atribuţiunile acestuia.
FRATER IOAN, fost locotenent de jandarmi activ, a fost
încredinţat cu controlul anchetatorilor şi, în această calitate,
după cum rezultă din depoziţia martorilor, nu numai că a
asistat la schingiuiri, dar câte odată şi el personal a aplicat
aceaste măsuri.
Un rol
similar a avut şi locotenent de
jandarmi activ dr. REKTOR BELA, {locţiitor} al lui Péterffy.
Iată
câteva dovezi, cu privire la activitatea acestor criminali.
Depoziţia
martorului Schwartz Ernest, procesul verbal din 6 August 1945:
“Secţia de
urmărire specială a fost compusă din cca. 40 de persoane,
îmbrăcate în civil, fiind toţi subofiţeri de jandarmi. Procedeul
lor era următorul: au citat dintre evrei pe mai mulţi cu
situaţie şi chiar şi oameni săraci, pentru interogatoriu.
Când cel citat a intrat a fost crunt bătut cu (bastoane de cauciuc – nn)
şi cu pumnii. Pe urmă cu cuvintele: «Dezbracă-te jidanule», victima a fost constrânsă să se dezbrace complet. Din nou a
fost bătut mai ales la talpă cu cauciucuri. La bărbaţi
testiculele au fost lovite şi torturaţi cu curent electric. Era un
mod de inchiziţie obişnuit la femei ca un pol al curentului electric
să fie băgat în vagin, iar celălalt în gura victimei. O
altă procedură preferată era ca victima, stând într-un lighean
cu apă, să-i fie pompată, printr-un cauciuc, apa în gură,
până când victima leşina. O altă obişnuită metodă
inchizitorie a fost că gura victimei a fost astupată cu burete de
şters. Cunosc numele unor
victime care de groaza schingiuirilor s-au sinucis cu otravă în toiul
schingiuirilor, cum sunt medicul dr. Osváth, medicul dr. Stolz şi
alţii al căror nume îmi scapă. Era un obicei ca în cazul cînd,
după părerile lor, nu au ajuns la rezultate [rezultatele dorite] prin chinuirea bărbatului, atunci au fost
aduşi soţia şi copii, chinuiţi în faţa
bărbatului, a tatălui, ca să scoată vreo declaraţie cu
privire la afirmativa {presupusă}
valoare ascunsă. Cunosc un caz când internatul, ca să scape de
bătăi şi schingiuiri, a declarat de la început ce anume valori
sau bani a ars. Cu toate acestea a fost bătut până la sânge.
Ştiu că au fost mulţi care au murit în urma acestui tratament,
între alţii unul cu numele Weiss Leopold. Numărul acelor victime,
care astfel au fost bătuţi, schingiuiţi, batjocoriţi în
această instituţie de inchiziţie, se ridică la mai multe
mii de persoane. S-a întâmplat ca anchetatorii nu mai aveau material de
informaţie. Atunci au stat lângă fereastră şi dintre
femeile care au venit să ridice raţia de pâine, au ochit câteva, le-au
adus acolo, le-au dezbrăcat şi le-au bătut. Teroarea era
aşa de puternică, încât oamenii mai bine au renunţat la singurul
aliment, adică pâinea, decât să fie expuşi acestor torturi.”
Martorul
Nussbaum Adalbert privitor la procedeul echipei speciale a spus
următoarele:
“Eu, imediat ce am intrat,
am fost dus în pivniţă şi cu întrebarea: «Tu, ostaşul lui Stalin, unde
ţi-ai ascuns valorile?» Au început
să mă bată cu o ferocitate nemaipomenită, după aceasta
au pus {pe}
picioarele mele o zdreanţă udată, mi-au astupat gura cu ciorapii
mei, au adus o maşină de electricizare, un pol al curentului l-a
agăţat în penisul meu, iar celălalt pol la degetul mic al mâini
stângi şi au dat drumul la maşina electrică, făcând curent
întrerupt ca să fie mai dureros. De durere am fost nevoit să sar la
înălţime de un metru de pământ. După acest procedeu au scos
din paltonul meu un creion roşu spunând: «Te-am prins. Tu ai fost acela care ai desenat
stele roşii {şi} ai făcut propagandă în oraş». Şi sub acest titlu au început să mă bată din nou. A
doua zi a venit un locotenent de jandarmi, mi se pare cu numele de Rektor, de
origine din Nyíregyháza,
adresându-mi-se cu următoarele cuvinte: «Recunoşti în sfârşit jidanule că
tu ai făcut propagandă cu stele sovietice?» Şi fără să aştepte vreun răspuns mi-a dat
vreo 16-18 palme, care erau atât de puternice încât nu am putut să
mănânc nici peste câteva zile de ticul nervos al fălcii. Tot timpul
bătăilor şi schingiuirilor s-a dat drumul la megafon {care}
cânta cu o intensitate neobişnuită, să nu se audă vaietele
victimelor. Ştiu că aparatul electric l-au aplicat la femei în
aşa fel că un pol al curentului a fost condus până in uterul
femeii, iar celălalt la degetul mic al mâini stângi, astfel chinuindu-le
cu curent întrerupt. Aceasta am auzit-o atunci de la soţia lui Bárdos
Ladislau care, în acel timp, a fost anchetată. Mai ştiu tot de la
această femeie că a fost obligată să se dezbrace şi
să danseze dezbrăcată în faţa anchetatorilor jandarmi,
fiind mereu biciuită în timpul dansului. Astfel a fost chinuită timp
de 5 zile după care a fost pusă să lucreze la evidenţa
mărfurilor jefuite. Avocatul Balázs Emeric, care a murit în deportare, a
fost bătut aici într-o măsură atât de exagerată, încât nu a
putut sta în picioare, talpa i-a fost tratată cu comprese cu apă
rece. Asemenea Kahan Ludovic, Kahan Ferdinand, dr. Elovici
Alexa şi mulţi alţii.”
“Am fost transportat în ziua
de 27 mai 1944; în vagon am fost înghesuite 75 de persoane cu un vas de
apă şi un vas pentru necesităţi. Era mare căldură
şi o situaţie insuportabilă. Am fost debarcat în Auschwitz,
acolo despărţit de familie şi dus în diferite lagăre
şi eliberat în 5 mai 1945 de armatele americane. Din lagărul de muncă din cca. 7.000 de persoane
bărbaţi orădeni, după cât ştiu am rămas în
viaţa 4 persoane, restul au fost omorâţi prin bătăi, prin
înfometare, boli şi nimiciţi în camera de gazare.”
Martorul
dr. Feher Andrei, între altele declară următoarele:
“ La această
poliţie specială am fost torturat în modul cel mai crud. Prima zi am
fost torturat două ore şi jumătate încontinuu. Ordinul la
început l-a dat un locotenent tânăr care, citind actul meu de scutire a
declarat că acesta nu valorează nimic şi a dispus ca inspectorul
(bătăuşul) care m-a cercetat să nu mi-l dea înapoi. Acesta,
inspector al grupei VIII la care am fost repartizat, avea numele de Horváth
Iosif, fiind îndemnat şi de superiorul lui, fără să mă
lase să vorbesc ceva a început să întoarcă manivela maşinei
de electrizare, am fost silit să iau în mâna dreaptă şi
stângă electrodul pozitiv, respectiv negativ şi astfel oscilarea s-a
produs în corpul meu. Ajutorul lui a manipulat aparatul de radio şi cu cât
eram mai tare chinuit a făcut ca radioul să cânte mai tare, ca
să nu se audă strigătele mele. Am primit vreo 40 de lovituri pe
talpă, 50 de palme, electrizarae s-a făcut în variate forme. La
început numai în cele două mâini trebuia să ţin electrozi, apoi
urma ca unul dintre electrozi format special pentru a-l pune în gură ca un
fel de zăbală, trebuia să-l pun în gură. Era ceva grozav [groaznic] când în toţi dinţii am
simţit oscilarea curentului electric. Dacă n-am ţinut electrodul
destul de strâns în dinţi sau de chinuri [datorită chinurilor] l-am lăsat să se dea [să cadă] jos, am fost bătut
cu o cruzime extraordinară, cu ciomege şi pumni. Au
mai făcut alte variante cu electrizarea, din care îmi amintesc că în
ultima jumătate de oră, când 8 călăi au luat parte la
torturarea mea, m-au legat cu o sfoară de un baston. Au introdus un
electrod în anus, iar cu celălalt au atins membrul meu. La această
tortură, ca spectatori au fost de faţă şi doi
locotenenţi de jandarmi, tineri, al căror nume nu îl cunosc.
Dealtfel, nu numai în această fază, când am fost permanent bătut
şi unul a dansat pe corpul meu, dar şi mai înainte, aproape
permanent, a fost prezent câte un ofiţer locotenent de jandarmi...”
“După cum am auzit
şi femeile au fost grozav chinuite, mai cu seamă cu electrizare.
Personal nu ştiu, dar în timp cât eram în ghetou şi chiar şi la
Auschwitz, unde am fost deportaţi, am auzit de la orădeni că,
comisarul de poliţie Németh,
care supraveghea ghetoul, s-a purtat brutal nu numai cu evreii internaţi
dar şi cu membrii aşa-zisului «Consiliul Evreiesc»*.”
Iată
depoziţia unei femei, victimă a cercetărilor; soţia lui
Guttman Emanoil declară următoarele:
“Eu am fost cercetată
la fabrica Dreher, în camerele de chinuire timp de 6 zile după
înfiinţarea ghetoului. Când m-a dus pe mine, deja acolo am găsit
mulţi oameni şi chiar cunoştinţe de ale mele, trântite la pământ,
în chinuri groaznice, după bătăile şi schingiuirile la care
au fost supuşi. În prima zi, cum am intrat în camera de schingiuire, cei
trei oameni care erau acolo m-au întrebat cum mă cheamă şi unde
îmi sunt bijuteriile, apoi mi-au spus să mă dezbrac. Eu, ezitând, au
rupt hainele de pe mine şi au început să mă lovească cu
bastoanele de cauciuc. Când mă uitam într-o parte mă loveau din
altă parte. Mi-au spus să mă descalţ, ceea ce am
făcut, apoi am căzut jos din cauza loviturilor. Ei au început să
mă lovească cu bastoanele de cauciuc peste tălpi până mi-am
pierdut cunoştinţa; când m-am trezit mi-au aruncat hainele şi a
trebuit să fug în curte. A doua zi au început la fel ca şi în
prima zi, apoi mi-au strâns unghiile cu uşa şi au început chinuirea
cu electizare.”
“Mi-au dat în mână un
mâner în legătură cu {un}
generator mic de electricitate şi acesta a trebuit să-l ţin pe
inimă, iar celălalt pol al cablului mi l-au prins de limbă. Au
probat să introducă cablul electric şi în vagin, dar au
renunţat, eu având hemoragie din cauza bătăii primite. La fel au
făcut în celelalte zile până când am spus unde sunt bijuteriile
şi m-au dus cu o maşină
în oraş de le-am adus. La inventarierea bijuteriilor a fost prezent
Péterffy personal.”
“În timpul cât am fost
schingiuită a fost prezent şi un ofiţer, jandarm, în grad de
căpitan. Printre schingiuitori ştiu că a fost unul Szabó cu
gradul de stegar şi unul Teveli care dădea dispoziţii.”
“După ce au terminat cu
chinuirea mea, deoarece am declarat unde sunt ascunse bijuteriile, eu a trebuit
să merg la fabrică să le gătesc mâncarea, căci
chinuitorii locuiau şi mâncau acolo, ei lucrând şi noaptea. De
asemenea, trebuia să fac curăţenie în cameră după
fiecare schingiuire. Fiind acolo am văzut sute de cazuri de chinuire, adică,
am văzut prin uşile care se întredeschideau şi am auzit
zbieretele şi văzut rănile cauzate. La început i-au chinuit
numai pe bogaţi, iar pe urmă i-au luat pe rând pe toţi după
locuinţă şi chinurile erau din ce în ce mai groaznice. Am
văzut şi oameni în nesimţire în camerele de schingiuire,
căci trebuia să spăl urmele de sânge, vomitările sau
fecalele celor chinuiţi, care n-au putut să se stăpânească
din cauza schingiuirilor.”
“Îmi amintesc de cazurile
Adorjan, soţul şi soţia, familia Leichner, etc., soţia lui
Adorjan a fost bătută în aşa hal, încât coastele îi erau
crăpate, înnegrite şi se scurgea puroi din ele.”
Lung este
şirul depoziţiunilor similare din care rezultă o cruzime
bestială, o hotărâre fascistă de a cauza oamenilor dureri,
chinuri şi tot ce face să renunţi la viaţă.
Ofiţerii de jandarmi şi anchetatorii erau conştienţi de
soarta ce-i aşteptă pe evrei. Din depoziţia martorului dr. Jakob
Ludovic, rezultă că anchetatorii, cu ocazia schingiuirilor de multe
ori au spus adresându-se victimelor: “De
ce ţii la aceste nimicuri şi de ce nu descoperi [desconspiri] unde le-ai ascuns. Peste
câteva zile şi aşa vei fi băgată în groapa cu var”.
Din depoziţia martorilor Csurka Petru, fost ofiţer de jandarmi, Heller Nicolae, Rothbart Zoltán, Deutsch Ignaţiu, Grünfeld Herman, dr. Kupfer Maximilian, Weiss Emanoil, Spitzer Artur, Aron Iosif rezultă:
Că
ofiţerii de poliţie şi de jandarmi toţi aveau
cunoştinţă de bestialităţile comise în camerele de
schingiuire de la fabrica Dreher.
Că
aceste neomenii erau atât de strigătoare: {este dovedit şi de faptul} că, în
acest timp, Ministerul de Interne a trimis un procuror pentru a anchetarea cazului [situaţiei], care a
făcut un raport cerând pedepsirea locotenent-colonelului Péterffy şi
a locotenentului Meggyesi Ágston.
Că
locotenent dr. Iuliu Petry a fost elementul cel mai principal ca aghiotant al
lui Péterffy, el menţinând legătura cu ofiţerul de Gestapo
Denneker din Oradea.
Că
acuzatul Félegyházi Meggyesi
Ágoston, la adunările ofiţerilor a vorbit deschis şi detailat
despre schingiuiri, despre aplicarea electrizării şi despre toate
metodele neomenoase, iar Péterffy a spus numai atâta că trebuie grijit
să nu afle cineva din afară ce se face la Dreher.
Că
la bătăliile şi schingiuirile de la Dreher au luat parte
acuzaţii: Frater Ioan, locotenent de jandarmi (originar din Berettyó-Újfalu),
dr. Rektor Béla, locotenent de jandarmi (originar din Nyíreghyháza), Garai Ştefan căpitan
de jandarmi, dr. Bodolay Endre fost locotenent de jandarmi.
Că
au fost identificaţi o parte din schingiuitorii de la fabrica Dreher
şi anume: Sziklay Francisc plutonier-major; Megyei (Megyesi – nn) Andrei plutonier-major, ambii agenţi
jandarmi din Budapesta. Buss Dezideriu şi Öri Iuliu plutonieri la M.A.V.;
vitéz Fekete Gheorghe şi Ilonka Alexandru plutonieri-majori din
secţia de agenţi speciali din Debreţin; Teveli Ioan, Szölösi
Ştefan, Szabados Géza şi Toth Iosif, plutonieri-majori din
secţia de agenţi speciali de Peste Dunăre; Juhasz Mihai, Pozsgai
Alexandru, Keresztesi Gavril, Felföldi Ştefan, Garai Emeric şi Fehér
Alexandru, putonieri din batalionul şcolii de jandarmi Oradea. Asemenea,
identificaţi cu numele de Megyeri, Budai şi Szabó Mihai, originari
din Szentes, subofiţeri de jandarmi; Horváth Iosif de la secţia VIII
de chinuire, subofiţer de jandarmi.
Aceeaşi muncă de chinuire au făcut la primărie, etaj I, camera 28, comisarul de poliţie dr. TOPERCZER şi detectivul TAPASZTÓ, precum şi detectivul Várady.
În comuna Marghita, moaşele care au controlat pe evreice erau ELISABETA MEGYESI, învinuită şi Elisabeta Valko, cea dintâi având misiunea să caute în păr, ghete şi haine, iar cea de a doua {în} organele genitale.
Tot timpul cât a durat controlul, acuzata s-a purtat extrem de brutal cu nenorocitele supuse controlului. Când a ajuns la rând tânăra Glück Iţa, în vârstă de 17 ani, moaşa Valko a fost chemată afară şi în locul ei a rămas să examineze Elisabeta Megyesi vaginul fetei. Persoanele ce se găseau dincolo de paravanul sub protecţia căruia se examina, au auzit vaietele victimei, iar moaşa a strigat {către aceasta}: “împinge-o afară” şi apoi a cerut un cuţit cu care să taie vaginul, aşa cum a şi făcut.
Înapoindu-se cealaltă moaşă, a găsit-o pe Glück Iţa întinsă pe masa de observaţie, având vaginul plin de sânge, iar acuzata i-a arătat mâinile cu care rupsese vaginul, ceea ce a atras imputările celeilalte şi teama că nenorocita fată ar putea să moară.
După exterminare, victima s-a plâns că a fost tratată cu brutalitate şi că are mari dureri.
În seara zilei când s-a făcut controlul, Glück
Iţa a fost urcată într-un vagon cu evreii din Marghita şi
dusă la Oradea, unde ajungând a doua zi a fost internată în
infirmerie. Pe drum a continuat
să se plângă de dureri. Din Oradea, după 12 zile, evreii din
Marghita au fost porniţi mai departe către localitatea de tristă
celebritate Auschwitz. Printre ei se aflau mulţi bolnavi, iar printre
aceştia şi victima acuzatei. Aceasta, pusă în vagonul în care se
aflau nu mai puţin de 70 de persoane, s-a simţit rău de tot
şi după o zi şi jumătate a murit. Cadavrul a fost lăsat
în vagonul unde nefericita şi-a găsit sfârşitul, timp de 2-3
zile, până când trenul a ajuns la sinistra destinaţie.
Acuzata
Elisabeta Megyesi, infractoarea, din porniri sadice, nu a avut numai astfel de
predilecţii, ci şi dorinţi de îmbogăţire în
detrimentul celor atât de crud loviţi de soartă. Ea a pretins de la
femeile evreice ce urmau să fie internate în ghetou bijuterii şi
pantofi, făgăduindu-le că, în schimb, nu le va face nimic cu
ocazia controlului. O parte din acele femei au şi văzut la
acuzată lucruri strânse de la altele, iar cu prilejul percheziţiei
domiciliare făcută în primăvara acestui an, la locuinţa
moaşei Megyesi, s-au găsit nişte haine pentru copii, ce îi
fuseseră încredinţate de către Ileana Grünfeld,
croitoreasă, în preajma deportării, pentru a fi predate proprietarei
acelor haine.
Având în vedere
că, faptele puse în sarcina acuzatei, sunt complet dovedite prin
declaraţiile martorilor Elisabeta Valko, Barta Berkovics, Luiza Pollák,
Maria Preizler, Sarolta Herskovics, Aranka Grünfeld şi Ileana Grünfeld, în
măsură să cunoască întreaga situaţie de fapt, astfel
că deşi acuzata neagă orice vinovăţie în privinţa
comportarii sale faţă de victima Glück Iţa, recunoscând numai
faptul mai puţin grav că, a luat de la evreice bani şi lucruri
de valoare, totuşi, nu poate exista nici o îndoială cu privire la
vinovăţia sa.
În comuna
Valea lui Mihai, văduva lui KISS
IOAN, născută ZEFFER ROZALIA, moaşă comunală,
a fost încredinţată cu executarea examinării interne a femeilor
internate în ghetou.
Oricare
om cu simţ moral ar fi refuzat executarea unui astfel de ordin sau, în
cazul dacă a fost obligată să-l execute în mod formal, putea
să facă de aşa manieră ca prin aceasta să nu cauzeze
chinuri în plus acelora care erau în acel timp atât de grozav persecutaţi.
Acuzata
însă a executat această muncă înjositoare atât de brutal, încât
a băgat mâinile în organele genitale ale femeilor şi tinerelor fete
de 13-14 ani.
Din
depoziţia martorelor Tatos Maria, Bauer Agnes, Weinberger Margareta,
rezultă că, această examinare a făcut-o la internata
Danzinger Olga, atât de brutal, încât a dezvirginat-o. La fel a procedat
şi faţă de o femeie bătrână, de 70 de ani, pe care a
chinuit-o atât de brutal în anus, încât numita n-a mai putut timp îndelungat
să şadă.
Învinuitul VADAS IOSIF, cu domiciliul în Oradea, str. Tompa Mihai
nr. 41, de profesiune monteur electrician, în prezent arestat, face parte din
aceeaşi galerie a denunţătorilor, complicii necesari ai
criminalilor horthyşti din anul 1944.
Încă
din luna aprilie 1944, deci mai înainte de internarea evreilor în ghetou,
evreii David Oskar şi Balázs Emil, din Oradea, se găseau ascunşi
la locuitorul Bene Emeric din str. Episcopiei, fiind urmăriţi de
poliţie pentru activitate comunistă; survenind evenimentele de
prigonire a populaţiei evreieşti, din luna mai 1944, cei doi
urmăriţi au rămas şi pe mai departe ascunşi în casa
lui Bene Emeric, până în ziua de 6 septembrie 1944.
În
această zi, întâmplându-se un bombardament asupra oraşului, fiind
lovită şi casa lui Bene Emeric, David Oskar a fost surprins de
dărâmături şi numai cu mare greutate a putut fi scăpat de
la moarte.
Cu
această ocazie, electricienii Schmack Francisc şi Szentmiklósi Ladislau, de la Uzina Electrică
Oradea, fiind trimişi cu alţi elecricieni ai uzinei să verifice
instalaţiile electrice din regiunea bombardată a oraşului, au
intrat împreună şi în casa bombardată a lui Bene Emeric din str.
Episcopiei, unde, din întâmplare, au zărit ascunşi într-o cameră
pe David Oskar şi Balázs Emil.
Electricienii
Schmack şi Szentmiklósi {continuând} mai departe cu verificările lor au întâlnit pe învinuitul Vadas
Iosif, la fel electrician şi angajat al Uzinei Electrice Oradea, ca
şi ei, căruia i-au povestit că în locuinţa lui Bene Emeric
au văzut ascunşi pe evreii David Oskar şi Balázs Emil. Auzind
aceasta, învinuitul, s-a dus la poliţie şi i-a denunţat pe cei
doi ascunşi, după care, însoţit de către doi
poliţişti, a venit la casa lui Bene Emeric şi, în prezenţa
poliţiştilor şi a celor doi urmăriţi, i-a identificat
şi a stăruit să fie arestaţi, arătând că, ambii
sunt evrei, deşi, Balázs Emil a prezentat acte că este creştin
şi s-a apărat în acest sens.
Cei doi
evrei, împreună cu tăinuitorul lor Bene Emeric şi soţia
lui, au fost arestaţi urmând să fie internaţi şi
deportaţi, însă, în urma evenimentelor de război, apropierea
frontului de Oradea, evreii Balázs Emil şi David Oskar au fost
predaţi trupelor maghiare spre executare, dar, din închisoarea
militară au reuşit să evadeze cu ajutorul unor
tovarăşi, astfel că s-au putut salva, în schimb, Bene Emeric şi
soţia sa au fost menţinuţi în închisoarea oraşului
până la sosirea tupelor sovietice în apropierea Oradei, când au fost
eliberaţi şi ei.
În
această cauză, martorul Schmack Francisc, arată că evreii
David Oskar şi Balázs Emil, au fost denunţaţi unui poliţist
chiar de colegul său electrician Szentmiklósi Ladislau, la ieşirea din curtea
locuinţei lui Bene Emeric, dar această depoziţie a fost înlăturată din cauză că
nu pare întemeiată, fiindcă nu arată în mod verosimil pentru ce
nu a însoţit poliţiştii care au ridicat pe cei doi evrei
Szentmiklósi, dacă el a
făcut denunţul, ci au fost însoţiţi de învinuitul Vadas
Iosif, iar pe de altă parte, atitudinea stăruitoare a acestui
învinuit în ce priveşte identificarea celor doi evrei, atitudine de
înlăturare a întregii apărări a lui Balázs Emil, care
susţinea că este creştin prezentând chiar şi acte în acest
sens, duce la concluzia neîndoielnică, că el a fost
denunţătorul şi monteurul prinderii celor doi evrei şi care
n-a fost o simplă întâmplare faptul că a însoţit
poliţiştii, aşa cum ar vrea el să se apere.
Aşa
fiind, în cauză ne apare ca vinovat cu certitudine învinuitul Vadas Iosif,
şi aceasta rezultă neîndoielnic din recunoaşterea în parte a
învinuitului şi depoziţiile martorilor David Oskar, Balázs Emil, Bene
Emeric, Kalla Gustav şi {din} Szentmiklósi Ladislau, pentru care motiv
urmează să-şi primească cuvenita pedeapsă.
ééé
Învinuitele SILARSKI MELANIA născută Coşariu şi COŞARIU IRINA, fost domiciliate în
comuna Sălăuş, jud. Bihor, în prezent arestate, au îndeplinit
acelaşi rol de denunţătoare ca şi învinuitul Vadas Iosif.
În vara
anului 1944, când în Ungaria, internarea şi deportarea evreilor în
deplină activitate, farmacistul evreu, dr. Roth, originar din Bratislava –
cu gândul de a se salva pe sine şi familia sa, compusă din
soţie, două fetiţe de câte 10 şi 11 ani şi din mama
soţiei – s-a hotărât să se refugieze în România cu întreaga sa
familie.
În acest
scop a ales ca punct de trecere a frontierii Băile Felix, de lângă
Oradea, care, pe atunci se afla numai la câteva sute de metri de frontiera
Ungariei cu România. A plecat, deci, cu întreaga familie spre comuna
Sălăuş, la colegul său, farmacistul Silarski, care, pe
lângă farmacia din Sălăuş, mai avea una de sezon la
Băile Felix, cu scopul de a ruga pe Silarski să-i faciliteze trecerea
în România, numindu-l ca ajutor farmacist la farmacia sa din Băile Felix
de unde, la momentul portivit, ar fi trecut frontiera în România.
Ajuns în
comuna Sălăuş de lângă Oradea, farmacistul dr. Roth,
după ce mai întâi şi-a pus familia la adăpost, s-a prezentat la
farmacistul Silarski, unde a găsit numai pe invinuitele: soţia lui
Silarski Ştefan, născută Coşariu Melania şi sora
acesteia, Coşariu Irina, farmacistul Silarski fiind plecat la Budapesta.
Farmacistul
dr. Roth a spus învinuitelor că este trimis de minister ca ajutor
farmacist pe lângă farmacistul Silarski şi s-a prezentat pentru
a-şi lua postul în primire; chiar în această zi, însoţit de
învinuita Irina Coşariu, farmacistul Roth s-a prezentat pentru a se
anunţa la primul medic judeţean
[medicul-şef al judeţului – nn] dr. Török Ştefan şi la
medicul de circumscripţie dr. Csáky; după ce a făcut aceste
prezentări şi după ce s-a anunţat şi la primăria
Sânmartin, de care aparţin Băile Felix, pentru cartelă,
farmacistul dr. Roth, însoţit de învinuita Irina Coşariu, încă
în ziua sosirii la Sălăuş s-a dus la Băile Felix, unde s-a
prezentat la jandarmerie şi a obţinut o locuinţă
compusă din două camere în vila evreului deportat Fried.
Farmacistul
Roth a rămas la farmacia lui Silarski la Băile Felix iar a doua zi
şi-a adus şi familia şi s-a instalat în locuinţa
obţinută.
Chiar în
ziua a doua, farmacistul dr. Roth era sa fie internat din ordinul maiorului
comandant al legiunii de jandarmi Oradea pe motivul că nu are actele
tocmai în regulă, dar la intervenţia dr. Csáky a fost lăsat liber, urmând
să-şi aranjeze ulterior situaţia.
La scurt
timp după instalarea farmacistului dr. Roth la Băile Felix a sosit în
faţa farmaciei un automobil, din care a coborât un ofiţer german
şi după ce i-a identificat pe dr. Roth şi pe soţia sa, i-a
ridicat şi a plecat cu maşina ridicând de la domiciliu şi pe
soacra lui, lăsând în schimb neridicate pe cele două fetiţe ale
farmacistului Roth.
La câteva
ore după ridicarea farmacistului Roth, a soţiei şi soacrei sale,
au venit de la ştrand şi cele două fetiţe pentru a-şi
căuta părinţii. Luând contact cu învinuitele Silarski Melania
născută Coşariu şi Irina Coşariu, acestea, deşi
ştiau că internarea în ghetou însemnează moarte după însăşi
recunoaşterea lor, au îndeplinit ceea ce n-a voit să facă nici
chiar militarul german: luând pe cele două copile, le-au urcat în trenul
de Oradea {iar la sosire,} cele două învinuite le-au condus
până în oraş, iar acolo le-au predat la comandamentul S.S., care
atunci era instalat în str. Kapucinus nr. 14.
După
cum rezultă din depoziţia martorului dr. Katz Iosif, cele două
fetiţe s-au întâlnit cu părinţii în trenul deportaţilor
şi au călătorit împreună, în acelaşi vagon, până
în localitatea Birkenau din Silezia, unde soţia şi copiii
farmacistului Roth au fost exterminaţi prin gazare, iar farmacistul Roth a
ajuns în lagărul din Auschwitz unde a scăpat cu viaţă.
Din
starea de fapt arătată mai sus se constată în mod {de} necontestat,
că cele două fetiţe ale farmacistului dr. Roth şi-au
găsit moartea numai datorită activităţii voite şi
conştiente a învinuitelor Silarski Melania, născută Coşariu
şi Irina Coşariu, care au săvârşit actele de predare a
copilelor în mâinile criminalilor hitlerişti, pentru care motiv
urmează să răspundă în faţa justiţiei.
Probele
în cauză sunt formate din recunoaşterea parţială a
învinuitelor coroborată cu depoziţiile martorilor dr. Katz Iosif
şi Kallos Francisc.
G H E T O U L D I N S A T U – M A R E
În ziua
de 3 mai 1944, primarul CSÓKA LADISLAU,
acuzatul de azi, emite sub nr. 12150/1944 prez. următoarea
publicaţie:
“Anunţ pe evreii
locuind pe teritoriul municipiului şi obligaţi conform
ordonanţei mele nr. 12080 prez. la purtarea semnului distinctiv că
începând de la 3 mai ora 5 dimineaţa nu-şi pot părăsi
locuinţele. Dintre acei evrei care nu locuiesc în cartierele desemnate
drept tabere evreieşti, începând de la 4 mai până la noi
dispoziţiuni, nu pot să-şi părăsească
locuinţa decât zilnic de la orele 9 până la 11 a.m., exclusiv în
scopul, ca în acest interval să se îngrijească de apa de băut,
alimentele cele mai strict necesare şi a celor mai strict necesare {bunuri}
pentru existenţa lor; cei care vor eluda această permisiune, vor fi
internaţi.”
În
acelaşi timp acuzatul, împreună cu
acuzaţii dr. PIRKLER ERNEST, dr. ROGOZY PAPP ZOLTÁN, convoacă o conferinţă în sala
primăriei, citând acolo întregul personal poliţienesc, al
jandarmeriei, funcţionarii de la percepţie, de la administraţia
financiară, de la primărie, învăţători şi
profesori, dând instrucţiuni pentru stângerea şi internarea evreilor
în ghetou. La conferinţa prezidată de acuzatul dr. Csóka Ladislau au
mai luat parte ca asistenţi ai primarului, vitéz Czegény Carol,
comandantul personalului de gardă poliţienească, dr. Sárközy
Béla, ofiţer de poliţie, conducătorul biroului de control al
străinilor, dr. Pirkler Ernest, secretarul general al
primăriei, dr. Nagy Eugen,
şef de poliţie şi Demény N., comandantul legiunii de jandarmi.
Drept consecinţă a instrucţiunilor date de primar şi de
asistenţii săi, se formează comisiuni şi întreaga
populaţie evreiască a municipiului Satu-Mare a fost internată în
ghetou.
Este de
menţionat, că deşi conform instrucţiunilor, aceasta [acţiunea] se referea numai
la evreii obligaţi la purterea semnului distinctiv, au fost strânşi
şi toţi copiii de sub 6 ani, care erau exceptaţi de la purtarea
stelei galbene.
Acuzaţii
– dr. Csóka Ladislau, primarul, dr. Rogozy Papp Zoltán, ajutorul de primar şi dr. Pirkler
Ernest, secretarul general al primăriei – luând parte la conferinţa
administrativă ţinută de subsecretarul de stat dr. Endre László
în Satu-Mare, în ziua de 25 aprilie 1944, precum şi mai târziu la
conferinţa confidenţială de la Muncacevo la 8 mai 1944, au
ştiut că strângerea evreilor se face cu scopul de a-i jefui de toate
bunurile, de a-i chinui printr-un tratament neomenesc şi, în sfârşit,
pentru ca să fie deportaţi peste frontieră în scop de
exterminare.
Toţi
aceşti trei mai erau conştienţi că toate aceste
dispoziţiuni privind reglementarea statutului personal al unei
populaţii de câteva zeci de mii de persoane nu este reglementată
printr-o dispoziţie constituţională legală şi nici
chiar printr-un decret obligatoriu al Consiliului de Miniştri. Cu toate
acestea, acuzatul dr. Csóka Ladislau dă ordin acuzaţilor Rogozy Papp
Zoltán şi Pirkler Ernest
să designeze un loc pentru ghetou şi aceştia doi, executând
acest ordin al primarului, designează un cartier, care nu este suficient
pentru cazarea unei populaţii de
18 mii de oameni.
Deşi
au primit ordin în această privinţă, chiar de le subsecretarul
de stat Endre László, nu {se} îngrijesc de
aprovizionarea {cu} alimente a
populaţiei, nu {se} îngrijesc de
cazarea igienică, contribuind astfel la cauzarea unei vieţi
insuportabile a acelor internaţi.
Din
depoziţia martorului dr. Borgida Iosif rezultă:
“Până la mutarea
evreilor din provincie am fost aşezaţi astfel încât într-o odaie
normală erau plasate 10-15 persoane. Întrucât după acest aranjament
au mai fost aduşi vreo trei mii de evrei şi câteva mii din satele
judeţului, situaţia a devenit insuportabilă, foarte mulţi
oameni au fost aşezaţi în pivniţe şi poduri în
condiţiuni mizerabile. Eu am intervenit personal pe lângă
conducătorii de mai sus, dar nu au onorat cererile pentru extinderea
teritoriului ghetoulul.”
“La intrarea pe teritoriul
ghetoului toată lumea a fost strict percheziţionată, iar la
femei au făcut şi percheziţii vaginale în condiţiuni
ruşinoase. Toate valorile am fost nevoiţi să le predăm unui
ofiţer de poliţie sau de jandarmi.”
“În ce priveşte
alimentarea, am primit de la primărie alimente atât de insuficiente, încât
din acestea nu s-a putut trăi. Astfel, noi din banii adunaţi pentru
scopuri comune am plătit odată 200.000 de pengő consilierului Pirkler pentru ca să
fim aprovizionaţi din afară. Notez că această sumă au
acceptat-o în preziua începerii deportării...”
Clica
şefilor administrativi şi a ofiţerilor de ordine publică au
organizat şi jefuirea evreilor internaţi în ghetou. În special ofiţer de poliţie dr. SÁRKÖZY
BÉLA, conducătorul ghetoului, vitéz
CZEGÉNY CAROL, instructor de poliţie şi locotenent-colonel de jandarmi
vitéz DEMÉNY N., poartă răspunderea acestei proceduri.
Notăm
însă că şi şefii administraţiei aveau
cunoştinţă de tot ce se întâmplă pe această linie.
Citez, cu privire la acesta, depoziţia martorului dr. Borgida:
“Paza ghetoului era deosebit
de strictă. Spre a ne intimida, în timpul nopţii au circulat camioane
cu farurile aprinse şi cu mitralierele montate. Cunosc unele cazuri de
scăpare simulată cu scopul de a pune mâna pe ultima valoare
ascunsă cu atâtea riscuri. Cazul d-nei Bercovits, care a predat valori
importante, ascunse, unui poliţist, ce a făcut parcă în timpul
scăpării ar fi fost descoperit. Victimele le-a dus [au
fost duse] la poliţie, acolo au fost crunt bătute şi readuse din
nou în ghetou. În schimb valorile au fost reţinute. Din ordinul comandantului
ghetoului Sárközy Béla, comisar de poliţie, s-a exercitat o presiune
extraordinară prin intimidarea oamenilor, ca toate valorile să fie
predate. După o propagandă internă de intimidare,
făcută de Sárközy şi de Czegény, au pus în faţa
reşedinţei Sfatului Evreiesc un coş cu scopul ca până la un
anumit termen toată lumea are dreptul să arunce în acest coş
valorile, fără să fie observat şi pedepsit. În urma acestor
mărinimii a poliţiştilor au adunat de la internaţii
intimidaţi valori foarte mari: bijuterii, ceasuri, brăţări,
etc. Ghetoul a fost vizitat în mai multe rânduri mai ales de către
Czegény, inspector de poliţie şi vitéz Demény N. locotenent-colonel
de jandarmi, care au venit să viziteze ghetoul şi pentru a se delecta
de situaţia noastră mizerabilă.”
Dar faima
ghetoului era trupa specială a schingiuitorilor îmbrăcaţi în
civil, care sub titlul anchetării persoanelor cu [bănuite de – nn] ascunderea averilor au bătut, schingiuit,
maltratat mii de persoane şi prin aceasta au exercitat o teroare atât de grozavă [groaznică] încât
oamenii s-au îmbulzit la trenurile de deportare, să ajungă cât mai
degrabă pe tren, să scape de teroarea bătăilor.
Cităm
în această privinţă depoziţia martorei soţia lui
Dellmar Andrei:
“... aici am fost
predaţi unor anchetatori speciali, oameni tineri, îmbrăcaţi în
civil, dar care au făcut parte din jandarmeria specială de front. În
prealabil toată lumea a fost avertizată, că nu are nici un rost
să nu recunoască pentru că ei au mijloace suficiente spre a ne
constrânge să spunem adevărul. Noi am aşteptat în curte
şi acolo am auzit vaietele, strigătele victimelor. Nu peste mult timp
a venit şi rândul meu. Am fost condusă în faţa unei comisuni de
trei, care au încercat să mă înduplece să declar unde e blana
persană, pe care de altfel niciodată nu am avut-o şi alte
valori, spunând că ştiu ei foarte bine, că am ascuns multe
lucruri. Între timp a intrat şeful lor, tot în civil,
un om mic, blond, care a spus că nu are nici un rost să
vorbească cu mine, ci să se grăbească la fapte. Atunci am
fost prinsă şi după aceea am fost obligată să-mi dau
jos pantofii, m-au culcat pe o bancă, unul dintre ei m-a prins cu genuchii
iar celălalt a început să mă bată la tălpi cu o
bâtă lungă până a obosit şi pe urmă mi-a ridicat
rochia şi m-a bătut acolo unde a putut. Eu am strigat şi m-am
văitat de chinuri. Am fost bătută groaznic, după aceea
obligată să fac pas alergător în jurul camerei, apoi
obligată să-mi trag pantofii ceea ce era încă un chin. Din nou
am fost anchetată să spun adevărul că unde sunt ascunse
valorile şi pentru că nu am spus, au repetat acelaşi procedeu.
Din nou descălţă [mi-au descălţat] pantofii şi din nou am fost
bătută şi schingiuită. În timpul bătăii a intrat
conducătorul lor punând să mă bată şi mai bine. Atunci
am fost trimisă afară şi am aşteptat într-o altă curte
până când am fost din nou chemată şi trimisă din nou la
ghetou. Am fost atât de mult zdrobită, încât corpul meu a fost plin de
urme vinete şi n-am putut să umblu fiind transportată de
două persoane. Peste o săptămână, din nou am fost
chemată la anchetă şi atunci de frica bătăii m-am
prezentat benevol la un transport ca să fiu transportată cât se poate
de urgent, astfel am scăpat de alte schingiuiri.”
Din
materialul de probaţiune s-a stabilit că oamenii duşi în
faţa acestor anchetatori au fost bătuţi şi schingiuiţi
cu mijloace rafinate. Era o metodă generală de a bate şi strânge
testiculele la bărbaţi, de a lovi cu cauciuc la talpă şi
mâini şi că bătaia s-a făcut fără considerare [a se lua în considerare] la aceea
dacă cel anchetat a avut sau nu avere ascunsă. Gerö Alexandru,
comerciant de cereale, într-o zi a fost grav schingiuit, a doua zi fiind din
nou chemat, de groaza schingiuirii s-a sinucis. Dintre mulţi
schingiuţi cităm următorii: bijutierul Gross Samoil, Lebovici
Leopold, Spitz Béla, Solomon Heirich, Prinz Iosif, Reiter Moritz, etc., etc.
Din
depoziţia martorului Borgida rezultă că el, în numele Sfatului
Evreiesc, a făcut plângeri din cauza acestor bătăi, poersonal
învinuitului Pirkler şi că şi acuzatul Csóka Ladislau a avut
cunoştinţă de acest procedeu însă nu a luat nici o
măsură de îndreptare.
Guvernul
Sztójay la 25 aprilie 1944, împreună cu garnitura noilor prefecţi, a
numit prefect pentru oraşul şi judeţul Sat-Mare pe locotenent-colonel acuzatul ENDRŐDI BARABÁS, la pensie.
Susnumitul,
cu ocazia instalării solemne din 6 mai 1944, între altele declară
următoarele:
“Duşmanul, nu numai cu
armele urmăreşte nimicirea noastră {ci}
şi cu aliaţii lui care convieţuiesc cu noi prin mijloace
josnice, cu distrucţie, cu sabotaj şi cu alarmisme vrea să
distrugă frontul nostru intern, care după aceea ar aduce după
sine înfrângerea frontului extern. Conform prevederilor regulamentului de
serviciu, acel soldat care în luptă în momentele de criză,
pronunţă cuvinte de disperare sau îşi aruncă arma, trebuie
să fie executat. Iar acela care aici în interior vrea să tulbure
unitate frontului al doilea ori cu alarmism ori cu distrucţie sau, în acel
post unde este pus de datorie, nu execută munca lui cu cel mai mare
devotament, acela sabotează şi nu merită o altă
procedură decât ceea ce prevede regulamentul de serviciu.”
În ce priveşte atitudinea lui politică
declară următoarele:
“Trebuie să accentuez
că de mai mult de 25 ani sunt extremist de dreapta. În anul 1919 am
participat în contrarevoluţie şi am avut onoarea ca încă de la
Szegedin să aparţin anturajului mai apropiat al Excelenţei sale
Regentului. Am fost membrul prezidenţiei MOVE lângă Gömbös
Iuliu...”
“Cu toate puterile mele {mă}
voi strădui ca nimeni să nu ne poată împiedica în munca de
construire a noului Stat de Muncă Naţional Socialist pentru victoria
finală, în lupta contra duşmanului
Bolşevico-Capitalist-Evreiesc...”
“Pe calea aceasta,
îndatoririle noastre sunt prevăzute de guvern şi pe acestea noi le
executăm fără rezerve şi în spiritul vremurilor noi...”
Cu privire la atitudinea faţă de
germani declară următoarele:
“Fraţii noştri de
limbă germană totdeauna au fost fii loiali ai patriei noastre. În
toate luptele de libertate au sângerat cu noi împreună.”
O pildă despre modul cum înţelegea solidaritatea naţiunii maghiare:
“Rog pe toţi fiii şi fetele oraşului meu să nu lase dezbinat frontul nostru. Să nu se lase înşelaţi prin manopere viclene ale duşmanului extern şi mai ales ale celui intern prin provocarea compătimirii către sine însuşi prin calomnii, dar în sfârşit să ne solidarizăm, doar suntem atât de puţini. Între ungur şi ungur nu există şi nu trebuie să fie diferenţă nici chiar atunci dacă unul este în cadrul Partidului Naţional Socialist, celălalt în Partidul Nyilas sau în cadrul Partidului Imredist {deoarece fiecare luptă} luptă pentru fericirea patriei şi pentru libertate.” (Toate citate din “Szamos” nr. 102 din 6 mai 1944).
Adică în concepţia acuzatului Endrődi, culmea democraţiei era concepţia imredistă sau nyilaşistă şi nici nu şi-a putut închipui vreo altă mentalitate politică.
Aceeaşi mentalitate rezultă din declaraţia martorului Nagy Béla după care, în vara anului 1944, acuzatul a dat ordin pentru organizarea Partidului Naţional Socialist a lui Baky pe tot cuprinsul judeţului.
Astfel se poate explica că acuzatul, în calitatea lui de prefect, având dreptul de supraveghere şi de dispoziţiune asupra măsurilor luate pe cuprinsul municipiului şi judeţului, a încurajat şi tolerat strângerea evreilor în ghetou, deşi era conştient că măsura era ilegală, {la fel ca} înfometarea, schingiuirea şi deposedarea lor, pentru care poartă răspunderea unui coparticipant.
Din depoziţiile martorilor rezultă că
acuzatul Endrődi s-a
prezentat aproape zilnic pe teritoriile ghetourilor din Satu-Mare, Baia-Mare
şi Careii-Mari şi în această calitate a declarat că nu va
tolera prezenţa niciunui evreu pe teritoriul judeţului. Că a
început o prigoană contra celor exceptaţi prin legi de sub măsurile
antievreieşti. Familia unui invalid de război de 75 de ani cu numele
Weiss din comuna Săcaş, a fost prinsă şi închisă în
tabără. Asemenea au fost
prinşi cei patru copii ai susnumitului Fekete Iosif asemenea exceptat
şi alte persoane care au pierit în urma deportării.
După
deportarea evreilor din judeţul şi oraşul Satu-Mare, în toamna
anului 1944 a organizat o vânătoare după bărbaţii evrei
rămaşi acasă din detaşamente. A dat ordin ca oriunde
autorităţile vor găsi vreun evreu, acela trebuie executat
fără cruţare; astfel, pe baza acestui ordin, a fost executat, pe
ziua de 22 octombrie 1944, detaşamentistul Fekete Martin, care conform
certificatului de moarte depus la dosar în original a fost executat de jandarmi
în ziua de mai sus la ora 12 prin împuşcare în inimă.
Subprefectul judeţului, vitéz dr. BOÉR ENDRE, în această calitate a ordonat şi
executat strângerea evreilor din cuprinsul judeţului Satu-Mare şi în
oraşele Careii Mari şi Baia-Mare. Executarea ordinelor pe cuprinsul
judeţului s-a făcut în
condiţiuni cât se poate de brutale.
Descrierea
amintită a faptelor, al căror patron a fost inculpatul, se află
tratată în legătură cu ghetoul din Baia-Mare.
În ce
măsură acuzaţii au urmărit şi în mod personal scopuri
de persecuţie şi schingiuire, rezultă din dosarul nr. 12747/1944
al municipiului Satu-Mare. Sub acest număr, la 10 mai 1944, Sfatul
Evreiesc înaintează o umilă cerere către primar, prin care {solicită} lărgirea perimetrului ghetoului,
întrucât viaţa lor acolo a devenit insuportabilă din cauza
înghesuielii. Mai cere permisiunea de a transporta lenjerie, lemne de foc
şi alimente de la locuinţele lor la ghetou şi {paturi} pentru a putea pregăti loc pentru loc de culcare. În sprijinirea
cererii anexează şi o schiţă spre a documenta necesitatea
lărgirii ghetoului. Cererea este rezolvată prin hotărârea primarului
din 16 mai 1944, în aşa fel că: “Lărgirea
lagărului de evrei nu-mi stă în putinţă, pentru că
după părerea experţilor, teritoriul actual este perfect
suficient pentru plasarea numărului existent de evrei.”
Deciziunea
este semnată pe lângă primar şi de către acuzatul dr.
Pirkler Ernest, care, referitor la rezolvarea cererii, declară că
rezoluţia nefavorabilă a făcut-o Papp Zoltán, ajutor de primar, şi deşi el
a propus să fie anexată şi str. Várdomb, care teritorial ar fi
fost de două ori mai mare, acuzatul Csóka însă nu a permis.
Faţă
de semnătura acuzatului Pirkler de pe hotărârea de respingere,
această simplă afirmaţie nesprijinită de nici o altă
dovadă nu poate fi acceptată, în schimb, din depoziţia
martorului Zimmermann Martin rezultă că acest martor a intervenit la
soţia acuzatului dr. Csóka pentru acelaşi scop. Că numita a
răspuns că soţul ei nu poate să facă nici o concesie
deoarece în acest caz ar fi expuşi ca şi strada în care stau ei
să facă parte din ghetou, ori acest fapt nu le convine.
După
cum se vede, astfel de motive au jucat {un} rol hotărâtor în ce priveşte
tratamentul zecilor de mii de oameni.
Cererea
cu privire la punerea la dispoziţie a alimentelor lăsate la
locuinţă a fost admisă de acuzatul dr. Csóka. Răspunsul la întrebare, de ce o astfel de
măsură, aparent omenească, a fost îndeplinită de
acuzaţi, îl dă dosarul nr. 13123/1944 al primăriei minicipiului
Satu-Mare, din care rezultă că, la 16 mai 1944, se stabileşte
printr-o hotărârea cum că se poate presupune că untura şi
făina reţinute de la evrei sunt otrăvite, în
consecinţă toate aceste alimente trebuiesc afectate alimentării
evreilor.
Acuzaţii,
adică conducătorii administraţiei şi ai ordinei publice,
cel mai târziu după 8 mai 1944, au ştiut în mod oficial că
evreii vor fi deportaţi peste graniţa Ungariei cu scop de exterminare
şi pentru a împiedica orice scăpare a celor internaţi în ghetou,
au organizat o propagandă rafinată, pentru inducerea în eroare a
victimelor. Citez, în această privinţă, depoziţia
martorului Borgida Iosif:
“Noi nu ştiam care va
fi soarta noastră, iar reprezentanţii autorităţilor au
făcut tot posibilul ca să ne ducă în eroare. Am fost
încurajaţi să continuăm lucrările de construcţie, de
introducerea curentului electric şi apeductului, de canalizare, etc.,
etc., pentru ca să ne menţină în eroarea noastră că
vom trăi aici şi nu vom fi transportaţi. Totuşi, odată
cu puţine zile înainte de deportare, s-a lansat un zvon între
internaţi, că vom fi transportaţi peste frontieră. Masele
au manifestat o stare de revoluţie, fiind hotărâţi de a muri mai
bine aici decât a se lăsa deportaţi*.
În această situaţie, conştienţi de răspunderea
conducătorului, am cerut audienţă prefectului Endrődi Barnabas, prin intermediul
poliţistului Czegény, ca să pot cunoaşte o declaraţie
autentică asupra soartei noastre. Nu am fost primit de prefect, ci de
locotenent-colonelul vitéz Demény, căruia arătându-i zvonurile
şi îngrijorările noastre, am cerut
să-mi spună precis ce ştie despre soarta noastră. El
mi-a declarat, pe onoarea lui de ofiţer, că nu vom fi
transportaţi peste frontierele ţării.”
Cu
privire la atitudinea în această direcţie a acuzatului Pirkler, acest
martor spune următoarele:
“Pirkler a jucat rolul unui
executant efectiv. În legătură cu situaţia mea personală a
făcut promisiune cumnatului meu Frederich Prinz, – scutit conform
dispoziţiunilor atunci în vigoare – că va aranja şi scutirea mea
şi a familiei mele. În acest scop a şi preluat de la cumnatul meu un
port-ţigaret de aur de mare valoare, dar nu a făcut nimica, deşi
eu aveam cinci decoraţii şi puteam să fiu scutit. Acest Pirkler
ne-a comunicat totodată, una să fim siguri că nu vom fi
transportaţi, iar când s-a început transportul evreilor din provincie,
atunci ne-a ademenit cu aceea că numai evreii din provincie şi nu
şi cei de la Satu-Mare, vor fi deportaţi. În general acest învinuit
de la început a jucat rolul unui protector al populaţieie evreieşti,
dar totdeauna numai în aparenţă. Pentru a arunca praf în ochii
noştri, a adus odată o cantitate de ţigări”.
Asemenea,
cu privire la rolul acuzatului Pirkler, acuzatul dr. Csóka Ladislau, în
interogatoriul din 3 octombrie 1945, declară următoarele:
“Notez că executantul
efectiv al acestor dispoziţiuni în numele primarului a fost Pirkler
Ernest.”
Iar la
interogatoriul din 11 octombrie 1945, după ce s-a atras atenţiunea
lui asupra importanţei acestei declaraţii cu privire la persoana lui
Pirkler, acuzatul Csóka declară:
“Afirm încă odată
că şi Pirkler fiind la conferinţa de la Munkács, a ştiut că vor fi
deportaţi. Ştiind că Pirkler are legături cu evreii, sincer
vorbind, eu am sperat că Pirkler va destăinui evreilor acest lucru.
Chiar dacă Pirkler n-a fost la Munkács şi atunci a trebuit să ştie de
la mine că vor fi deportaţi.”
Acuzatul
dr. Pirkler Ernest, a avut un rol similar şi la administraţia
militară a municipiului Satu-Mare, sub comanda generalului Bajor când, în
calitate de consilier administrativ, a dispus retragerea brevetelor de la mai
mulţi locuitori români şi evrei, astfel de la comercianţii de lemne
şi de la toţi birjarii.
Acuzatul
dr. Csóka Ladislau, originar din Debreţin – Ungaria, a ajuns în postul de
primar al municipiului Satu-Mare în urma dictatului de la Viena şi
datorită legăturilor cordiale avute cu puternicii zilei regimului
horthysto-fascist din Ungaria. Excesul de zel în executarea măsurilor
anti-evreieşti le-a exercitat cu mult înainte de regimul guvernului
Sztójay. Astfel, prin publicaţiunea nr. 3038 din 1942, apărută
în ziarul Szamos din 14 noiembrie 1942, ordonă ca evreii să-şi
cumpere numai 100 kg. lemne săptămânal fără a lua în
considerare mărimea locuinţelor şi numărul membrilor
familiei, iar creştinilor li se pot elibera 200 kg. de lemne.
În
articolul scris [apărut] în
ziarul “Szamos” din 30 octombrie
1944, {se scrie} despre Csóka Ladislau sub titlul “O nouă
descălecăre la Satu-Mare” şi sub titlul “Într-un an localurile de prăvălie a 74 de comercianţi
au trecut în mâini creştine.”
Iar în articolul “Schimb de gardă” se scrie:
“Natural că la
introducerea administraţiei civile nu s-a putut tegiversa mult. Schimbarea
a trebuit să se facă cu foc şi fier [prin foc şi
sabie]. Defectul era că în mâinile celor mai mulţi era un contract
valabil pe un an. A trebuit să aşteptăm mai mult, până când
expira contractul. Munca a început la 1 ianuarie al acestui an. Că primarul
dr. Csóka Ladislau, împreună cu consiliul comunal, a făcut o
muncă, nu mică, o dovedeşte lista din care rezultă că
schimbul de gardă a fost făcut şi executat fără
rezerve. În piaţa Horthy, 23 de localuri evreieşti au trecut în mâini
creştine...”
În articolul “Birjarii,
taximetriştii” se scrie:
“Acum doi ani, dacă
sosea călătorul la gară, birjarii evrei bărboşi îl
duceau în oraş. Şi aici, conducătorul oraşului a făcut
situaţia curată. În acest timp, dintre 68 birjari, 42 erau evrei, iar
din 25 proprietari de taximetre, 20 erau evrei. Azi, deja nu mai există
nici un taximetrist evreu la Satu-Mare. Pe capră şi la volan stau
creştinii.”
La 30
iunie 1943, ţinând un discurs reprodus în ziarul “Szamos”, acuzatul spune următoarele:
“Honvezii, bat hoardele
roşii care s-au pregătit să ne copleşească, să ne
distrugă; {acum}
îi mai aşteaptă o lovitură. Încă o lovitură care
trebuie să fie ultima, puternică, după care nu mai există
reculegere. Sperăm în braţele oţelite ale honvezilor
noştri. Sperăm în forţa neclintită a vitejiei
strămoşeşti maghiare şi sperăm {că}
aşa cum am mai scăpat odată de molima stăpânirii infame
roşii şi a nihilismului, şi acum, în colaborare cu aliaţii
noştri, vom putea salva întreaga Europă.”
Dosarul
nr. 12249/1942, depus în original, dovedeşte că acuzatul Csóka Vasile*, în anul 1942, când în această
privinţă nu era nici o dispoziţie legală, a dispus
interdicţia evreilor {de} a folosi
băile comunale, precum şi ştrandul. Din motivarea acestei
hotărâri, făcută împreună cu acuzatul Rogozi Papp Zoltán,
rezultă o ură de rasă pronunţată. În acel timp,
nicăieri în Ungaria, în afară de teritoriul lui Endre Ladislau, nu
s-au luat astfel de hotărâri.
Imediat
după ocuparea Germaniei [Ungarie
- nn], la 3 aprilie 1944, sub nr. 9219/1944, emite o “Dispoziţiune” prin care ordonă:
“al.I. Familiile şi persoanele de origine evreiască, începând cu data de azi pot să păstreze spre folosinţă din locuinţă două camere sau mai multe, dar numai atâta, câte camere – calculând 3 persoane pentru o cameră – sunt suficiente pentru primirea celor din casă. Părţile din locuinţă, care se pun în afară de folosinţă conform celor de sus, se pun la dispoziţia autorităţilor nemobilate sau mobilate, conform necesităţilor şi dorinţelor. Camerele puse la dispoziţia autorităţilor în caz de cartiruire a persoanelor militare se vor completa necondiţionat cu mobile, pat şi lenjerie de pat.” (Ziarul “Szamos” din 3 aprilie 1944).
La 29 aprilie 1944, prin ordonanţa nr. 11870/1944, fără nici o instrucţiune superioară, ordonă oficiului poştal să interzică convorbirile telefonice pentru evrei şi să refuze primirea oricărui mandat. Această dispoziţie este motivată cu aceea că evreii, probabil, vor căuta să-şi ascundă valorile prin mandat poştal sau prin alte dispoziţiuni.
Este semnificativ răspunsul nr. 1125 din 30 aprilie 1944 a şefului oficiului poştal, prin care refuză executarea acestei dispoziţiuni ca ilegală.
Atitudinea acestui funcţionar serveşte o dovadă deplină spre a demonstra comportarea corectă a unui funcţionar.
Astfel se explică uşor că, la
interogatoriul din 3 octombrie 1945, {atunci când}
a fost întrebat că de ce nu a comunicat celor interesaţi faptul
cunoscut de el că vor fi trimişi la nimicire, acuzatul răspunde
astfel: “N-am comunicat nimănui
acest lucru, pentru că eu nu înţeleg să divulg un secret
oficial.” Iar tot atunci,
întrebat fiind asupra caracterului ordinelor cu privire la ghetou
răspunde:
“Fiind jurist cu o veche
practică administrativă îmi dau seama că această
dispoziţie luată şi transmisă de subsecretarul de stat
Endre nu avea bază legală, pentru că a reglementa o materie
constituţională nu se poate prin astfel de ordine. Eu însumi nu m-am
opus şi nici nu m-am gândit la aşa ceva...”
“La întrebarea acuzatorului
public mai declară că dacă primea ordine similare privind persoane
de naţionalitate maghiară nu le-ar fi executat.”
Acuzatul,
ajutorul de primar dr. Papp Rogozi Zoltán, la 7 mai 1944, trimite o adresă directorului Liceului Reformist din
Satu-Mare prin care îl invită ca, pentru operaţiunea de strângere a
evreilor în ghetou, să mobilizeze pe toţi profesorii liceului. În
această adresă motivează cererea astfel:
“Sunt convins că
şi dvs simţiţi importanţa acestei obligaţiuni
patriotice...”
Din
depoziţiunea martorilor audiaţi în cauză şi din actele
dosarului nr. 11862 din 1994, rezultă că şi acest acuzat a
executat cu exces de zel toate ordinele cu privire la persecutarea
populaţiei evreieşti.
În
depoziţia ca martor a fostului subsecretar de stat Baky Ladislau,
luată în procesul-verbal din 18 decembrie 1945 la Parchetul Tribunalului
Poporului din Cluj, acesta declară:
“La faţa locului, de
modul de executare a dispoziţiunilor era responsabil ofiţerul de
jandarmi cel {mai}
mare în grad, la dispoziţiunea căruia stătea jandarmeria. Nu
ştiu să se fi dat din partea forurilor superioare vreun ordin
comandanţilor de jandarmi ca evreii internaţi în ghetouri să fie
loviţi, chinuiţi şi bătuţi. Din contră, verbal
şi în scris am îndrumat pe comandanţii de jandarmi să se
reţină de la orice brutalitate sau cruzime de aceasta îi fac
responsabili pe comandanţi personal.”
Nu este
discutabil că, comandantul cel mai mare al jandarmeriei
bătăuşe de la ghetoul din Satu-Mare a fost locotenent-colonelul
Demény şi astfel el răspunde pentru toate schingiuirile, omorurile
şi sinuciderile comise în urma acţiunii jandarmilor, precum şi
pentru teroarea şi neomeniile exercitate atât în ghetou cât şi cu
ocazia îmbarcării şi transportului.
Comandanţii poliţiei, vitéz
CZEGÉNYI CAROL şi dr. SÁRKÖZI BÉLA, încredinţaţi fiind cu paza ghetoului
şi a ordinii publice, asemenea răspund pentru brutalităţile
comise prin percheziţionarea internă, jefuirea oamenilor şi
umilirea ruşinoasă exercitată în tot cuprinsul regimului
ghetoului.
Cu o
săptămână după terminarea deportării evreilor din
Satu-Mare, în urma unui denunţ în scris, poliţia se deplasează
la faţa locului în Satu-Mare str. Kölcsey nr. 37, şi acolo
descoperă ascunsă, într-o pivniţă anume amenajată, o
familie întreagă, compusă din 7 femei şi 7 bărbaţi.
Familia
era a lui Schwartz, proprietarul fabricii de lumânări care, văzând
persecuţia ordonată împotriva evreilor în anul 1944 încă înainte
de înfiinţarea ghetoului, în luna aprilie 1944 amenajează
pivniţa de sub fabrică în aşa fel că întreaga familie a
putut să fie ascunsă.
Cei
ascunşi au stat în această pivniţă mai mult de şase
săptămâni fără să fi fost observaţi de nimeni.
Pentru ca să poată suporta această viaţă, a fost
necesar să iasă odată pe zi la aer în care scop au construit un
tunel de-a latul curţii având o
ieşire într-o cameră de lemne. Această cameră de lemne era
în vecinătatea imediată a camerei acuzatei FEKETE ELISABETA,
domiciliată în Satu-Mare.
Cei 14
evrei au fost descoperiţi, au fost scoşi din adăpost şi
deportaţi. Dintre cele 14 persoane, zece au fost împuşcate de germani
când au evadat din trenul de deportare. Patru au rămas în viaţă
şi au revenit.
În
afară de victimele care au revenit şi au fost audiate atât în
faţa poliţiei cât şi în faţa judecătorului de
instrucţie al Tribunalului Satu-Mare şi în faţa acuzatorului
public {al} Tribunalului
Poporului, a rămas un singur martor Vancea Ioan, fost agent de
poliţie la poliţia fascistă maghiară din Satu-Mare, care,
el personal a luat parte la descoperirea evreilor şi în cursul acestei
operaţii a şantajat 40.000 de pengő.
Din
depoziţiile martorilor Nicolae Schwartz, Eugen Schwartz şi soţia
lui Schwartz Herman, născută Hercz Sara, făcute fără
schimbare la toate trei instanţele de audiere, rezultă pe lângă
starea de fapt mai sus expusă, că acuzata, în momentul descoperirii
adăpostului şi scoaterii victimelor din adăpost, a fost
prezentă la faţa locului, că s-a lăudat în faţa
agenţilor poliţiei maghiare şi ai Gestapoului că ea a
făcut denunţul şi este mândră de aceasta.
Că a
stat mai mult timp la pândă pentru a putea descoperi pe victime, că a
auzit mişcare şi vorbe şi astfel a aflat unde sunt ascunşi.
Că
acuzata a venit împreună cu poliţia maghiară la faţa
locului şi acolo a executat percheziţia corporală a uneia dintre
femei.
Din
depoziţia tuturor martorilor rezultă că pivniţa a fost atât
de perfect camuflată încât, fără o reclamaţie
specială, nimeni nu ar fi putut găsi pivniţa niciodată.
Cu
privire la antecedentele acuzatei, martorii mai declară că în luna
aprilie 1944, înainte de ascunderea lor în pivniţă, au văzut
când un evreu a fost bătut de cineva şi atunci, văzând [fiind de
faţă], acuzata Fekete Elisabeta a lovit şi ea în evreu
spunându-i în repetate rânduri: “jidan
puturos”.
Martorul
Vancea Ioan audiat fiind la poliţie în ziua de 10 septembrie 1945,
declară că s-a deplasat la faţa locului având ordin să desfacă
ascunzătoarea. Că, după descoperirea evreilor ascunşi,
acuzata a atras atenţia că o femeie dintre cele descoperite a ascuns
ceva în chiloţi şi că acuzata a făcut şi
percheziţie corporală. Mai departe a declarat că acuzata, în
cursul cercetărilor, a spus în mai multe rânduri {că} în cursul nopţilor a observat mişcare în curte. După ce la
cercetări a fost confruntată cu acuzata, {supravieţuitoarea} a recunoscut în persoana {acuzatei} pe aceea care a făcut percheziţie, etc.
În luna
martie 1944, presimţind măsurile de persecuţie, soţia lui
Goldfinger Tiberiu, predă pe fetiţa sa de doi ani unei prietene
devotată a familiei cu numele de Adi Liendenthal de origine germană,
au întocmit toate formele necesare pentru adopţiune, astfel că, în
momentul când se ordonă internarea în ghetou, fetiţa Goldfinger este
copilul adoptiv al femeii Liendenthal Adela şi nu este internată în
ghetou.
În jurul
zilei de 27 mai 1944, mama adoptivă a fetiţei se pregăteşte
să călătorească la Budapesta şi, în vederea
pregătirilor de călătorie, se duce la piaţă şi în
acest timp lasă fetiţa în grija acuzatului
KERÉNY ŞTEFAN şi soţiei, care locuiau în apropierea casei.
Femeia
Liendenthal, reîntorcându-se de la piaţă, a găsit în curtea
casei lui Kerényi pe agenţii: acuzatul Vancea Ioan şi agentul Vida de
la poliţie.
Aceştia
au luat pe fetiţă şi pe mama adoptivă la poliţie
arătând că fetiţa este evreică şi că, conform
ordinelor în vigoare, trebuie să fie internată în ghetou.
Copila
împreună cu mama adoptivă au fost duse la poliţie, de acolo
fetiţa a fost luată şi dusă la ghetou, iar femeia
Liendenthal a fost grav bătută de acuzatul VANCEA care, a bătut-o, dându-i mai multe lovituri cu
un baston, atât de grav că timp de 4 săptămâni nu a putut
să stea decât pe burtă. Fetiţa a fost deportată la
Auschwitz şi acolo exterminată.
Din
depoziţia martorului Chirilă Francisc, rezultă că ridicarea
fetiţei de la mama adoptivă şi implicit exterminarea ei se
datoresc acţiunii celor 2 acuzaţi, adică a lui Kerényi
Ştefan şi a acuzatului Vancea Ioan.
Pentru
că în decursul acelui scurt interval, cât fetiţa a rămas în
grija lui Kerényi, acest acuzat a comunicat acuzatului Vancea Ioan
situaţia fetiţei şi în urma acestei comunicări, având
calitate de şef al corpului detectivilor, Vancea a procedat conform celor de
mai sus.
Procedarea
lui Vancea este de rea credinţă, şi răspunderea lui este cu
atât mai gravă pentru că el, în calitatea lui de şef al corpului
detectivilor, ştia foarte bine că numai evreii obligaţi la
purtarea stelei galbene trebuie să fie internaţi în ghetou. Că
copii sub 6 ani nu au fost obligaţi la purtarea acestui semn, şi
că o fetiţă de 17 luni, adoptată de o creştină
şi botezată la religia romano-catolică, nu intră în dispoziţiunile
legii.
Vancea
deasemenea ştia care este soarta evreilor internaţi în ghetou, pentru
că la data aceea era deja în curs deportarea.
Motivul
invocat de Vancea, că el ar fi fost îndrumat de şeful de poliţie
cu numele dr. Sárközi, nu este dovedită cu nimic şi serveşte ca
pretext, întrucât acest acuzat operează cu pretextul denunţului
anonim şi în cazul descoperirii familiei Schwartz unde, deasemenea, are un
rol dubios.
Vinovăţia
lui rezultă şi din pornirea sadică arătată
faţă de mama adoptivă a copilei care a fost grav
schingiuită pentru o faptă creştinească pentru a salva un
suflet nevinovat de copil de 17 luni.
Fapta
acuzatului Kerényi Ştefan, de a denunţa cazul acuzatului Vancea Ioan,
constituie o coparticipare necesară
[evidentă] la comiterea acestei infracţiuni.
Procedarea
lui Vancea în executarea acestei măsuri era cu atât mai excesivă cu
cât putea să lase fără urmare denunţarea întrucât a fost
adresată lui personal.
Vinovăţia
bănuitului Grama Anton, nu s-a putut stabili, pentru că bănuiala
martorelor Liendenthal şi Viorica Goldfinger nu sunt sprijinite de nici o
împrejurare concludentă.
Acuzatul
Vancea Ioan trebuie să răspundă şi pentru
maltratările, schingiuirile şi persecuţiile rasiale comise de
el, în calitate de agent secret al poliţiei fasciste maghiare, începând
din anul 1941:
a) Pentru că a luat parte în calitate de conducător al comisiunii pentru strângerea evreilor pentru a fi internaţi în ghetou în str. Decebal şi str. Fabricii de pâine şi în această calitate a săvârşit brutalităţi faţă de familia Weiss N. însuşindu-şi cu ocazia percheziţiei obiecte de valoare.
b) Pentru că în calitate de agent secret al poliţiei maghiare, în luna aprilie 1944, a bătut grav pe martorul Fridman Alexandru pentru faptul că nu ar fi bine înfiptă pe piept steaua galbenă deşi acesta {având} ordin de chemare la detaşament {de muncă forţată} nu era obligat la purtarea stelei galbene.
c)
A persecutat elementele democrate care au vrut să
ascundă valori pentru evrei; astfel a maltratat-o pe soţia lui Nagy
Alexandru pe motiv că acesta ar avea acte false făcute pentru evrei,
precum şi pe soţia lui Jakner Calman, născută Nagy Iolan
pentru că a ascuns valorile lui Edelman Maximilian. Cu aceeaşi ocazie a adus în ghetou pe Edelman
Maximilian şi l-a maltratat.
d)
În anul
1941, aflând că copiii minori şi locuitorul Czernin Iacob,
repatriaţi din România sunt în Satu-Mare, i-a denunţat la
poliţie şi, împreună cu acuzatul dr. Barközi Béla, şeful
Biroului Controlul Străinilor i-a azvârlit peste frontieră spre
Galiţia: 3 copii în vârstă de 16, 13 şi de 9 ani, sub titlul
că nu au drept la cetăţenia maghiară şi fac spionaj în
favoarea României. Aceşti 3 copii au fost exterminaţi la
Kamenecz-Podolsk împreună cu cei 30.000 de evrei, care în acel timp au
fost expulzaţi din Ungaria cu scop de exterminare.
G H E T O U L
D E L A C L U J
La 2 mai
1944, primarul municipiului Cluj, dr.
VÁSÁRHELYI LADISLAU convoacă pe cei 150 funcţionari ai
municipiului Cluj şi – într-o şedinţă la care au luat parte
şeful poliţiei, comandantul circumscripţiei de jandarmi – a dat
citire instrucţiunilor lui Endre Ladislau îndemnând pe funcţionari
ca, începând de la 3 mai 1944, să
procedeze la strângerea evreilor şi internarea lor într-un lagăr pe
care l-a înfiinţat acuzatul Vásárhelyi pe teritoriul fabricii de cărămidă
IRIS din Cluj.
Acuzatul
dr. Vásárhelyi Ladislau, având dreptul suveran de a desemna locul ghetoului, a
designat curtea fabricii de cărămidă care, nici din punct de
vedere al întinderii şi nici din punct de vedere al cazării, nu a
corespuns pentru adăpostirea unei mase de 18.000 de oameni. Iată cum
descrie martorul Kovács Ştefan cazarea:
“Locul pentru dormit era aşa de redus, încât
oamenii stăteau în grămadă şi ne făcea imposibilă
orice odihnă; pe un teritoriu de 6 mp eram îngrămădiţi 9
persoane cu bagaje cu tot. La o populaţie de aproximativ 17.000 de evrei,
primăria a instalat o conductă de apă cu cca. 15 robinete de la
care trebuia să {se}
ia apă pentru spălat, pentru fiert, pentru curăţit. Aceste
robinete funcţionau din când în când. De cele mai multe ori erau însă
închise chiar pe o zi întreagă...”
“Din această
cauză, cea mai mare parte dintre noi sufeream de sete şi nu ne puteam
spăla şi îngriji de curăţenie şi igienă
specială. Din această cauză, lumea era silită să fure
apa şi nu rareori s-a întâmplat că în timp ce cineva lipsea pentru o
clipă de la baracă pentru a-şi procura lemne de foc i se fura
apa destinată mâncării. Mâncare primeam numai o dată pe zi,
încât eram nevoiţi să ne completăm hrana cu mâncare fiartă de noi în limita posibilităţilor.
Nici pentru copii şi nici pentru adulţi nu s-a distribuit lapte iar
acea puţină cantitate de lapte pe care spitalul evreiesc a
reuşit să-l introducă în ghetou era mult prea insuficientă
pentru cel puţin 1.000 de copii mici şi oameni bolnavi.”
“Pentru
necesităţile fiziologice s-au construit cca. 4 şanţuri care
făceau serviciul de latrine. 2 erau pentru bărbaţi şi 2
pentru femei. Aceste latrine erau construite astfel că pe nişte
stâlpi a fost aşezată o scândură la margine de şanţ
şi oamenii îşi făceau necesităţile unul lângă
altul în număr de cca. 20 inşi care încăpeau pe scândură.
Şanţurile erau deschise şi împrejmuite cu scânduri, Pe timp de
ploaie şi căldură atmosfera era îmbibată de putoarea ce
exala din aceste şanţuri. Bolnavi au fost mulţi... Era o
casă infirmerie în care erau trataţi bolnavii şi femeile
însărcinate erau adăpostite pentru caz de naştere.”
Martorul Havasi Nicolae:
“Eram adunaţi pe teritoriul fabricii de cărămidă,
colonia IRIS. Nu era nici o casă sau loc acoperit decât şurele [şoproanele] în care se face aerisirea
cărămizilor. Aceste şure, însă nu aveau nici un
perete. Astfel au stat cca. 18.000 de oameni, copii, femei şi
bătrâni, în praf, ploaie şi vânt. Condiţiunile de igienă
erau sub orice critică. Latrinele au fost făcute numai după
prima săptămână, astfel că aranjarea
[rezolvarea] trebuinţelor era un
chin şi o nenorocire.”
Privitor
la strângerea, modul de transportare şi preluare a evreilor în ghetou,
acuzatul dr. Vásárhelyi Ladislau asemenea a dat instrucţiunile cele mai
barbare. Dacă oricare funcţionar a încercat să se eschiveze de
sub îndeplinirea acestei sarcini {el} a fost ameninţat cu amplificarea
măsurilor drastice. Persoanal şi cu ameninţări serioase a
ordonat percheziţie vaginală tuturor evreilor de sex feminin
transportaţi pe teritoriul ghetoului; ridicarea în condiţiuni cât se
poate de neumane a lucrurilor de valoare deposedate, furate în mod sistematic
din ordinul primarului, iar transportul {se făcea} de foarte multe ori cu căruţa de
transportat gunoiul. Iată unele dovezi în această privinţă:
Declaraţia martorului Kovács
Ştefan:
“... în baza legilor rasiale
ungare, eu eram exceptat de sub regimul evreilor nebotezaţi şi în
baza decoraţiunilor în număr de 9, câştigate în războiul
mondial trecut, eram exceptat de sub măsurile rasiale {anti}evreeşti...
Cu toate acestea, în ziua de 25 mai 1944 seara, am fost ridicat de către 3
persoane şi anume Breşar Bodi, un tânăr de la instanţa
industrială şi de către un detectiv al cărui nume nu îl
ştiu şi am fost dus în ghetou cu familia mea întreagă. Cu
această ocazie mi-au luat fără nici o dovadă,
fără adresă, proces-verbal: două aparate fotografice de
precizie, aparate de mărit, celulă foto-electrică, şi
instrumente, compas, alte instrumente profesionale şi bicicleta. La
intrarea în ghetou am fost percheziţionaţi. Ni s-au luat puţinele obiecte de preţ
ce ne-au mai rămas şi apoi ni s-a dat drumul să ne
aşezăm unde vrem. Teritoriul ghetoului era sub cerul liber şi
ne-am aşezat sub nişte şure [şoproane] în care se
păstrau ţiglele şi cărămizile arse, pe pământul
gol în praf de 5 cm. grosime, expuşi la vânt şi la ploaie, contra
cărora ne apăram agăţând cearceafuri şi covoare pe
stâlpi.”
Martorul Geller Mihai:
“Înainte cu 3 zile de a ne
ridica s-a adus la cunoştinţa populaţiei evreieşti din
oraş, prin afişe lipite pe zidurile oraşului, că toată
lumea să stea acasă, să nu părăsească domiciliul
şi nici casa. Să-şi facă bagajul cu haine, rufărie
şi alimente, în greutate de 50 kg. şi să aştepte organele
poliţieneşti care vor veni să-i ridice. În ziua de 4 mai 1944
s-a şi început ridicarea evreilor de către poliţiştii de la
chestura locală, jandarmi special aduşi de la Kosice şi
detectivi. Eu încă am fost ridicat cu întreaga familie, adică
soţia şi 4 copii. Ajuns la ghetoul care era amenajat în fabrica de
cărămidă, am fost percheziţionat şi mi-au luat toate
obiectele de valoare, de agenţi poliţieneşti şi {o parte}
din haine şi rufe deasemenea.”
Depoziţia martorei Juliana Nagy (dosar 5/1945):
“A doua zi, dimineaţa
la orele 6, eu şi grupa mea ne-am prezentat la primărie unde ne-au
pus la dispoziţie un taxi şi cu Vásárhelyi împreună, am mers la
fabrica de cărămidă a oraşului. Ajunşi la fabrica de
cărămidă, am fost repartizate câte 2 funcţionare în câte o
cameră, în total în 3 camere, pentru femei şi o cameră pentru
bărbaţi. Personal primarul Vásárhelyi ne-a repartizat pe camere
împreună cu secretarul dânsului Szacsvay, spunându-ne că trei trebuie
să facem percheziţii corporale pentru a găsi bijuteriile sau
alte obiecte valoroase pe care deportaţii le ascund.”
“... după masă a
sosit Vigh Ilus pe care o cunosc personal şi care ne-a adus nişte mănuşi de
gumă, ni le-a predat nouă şi a spus că este ordin ca
să facem percheziţii vaginale. Am primit mănuşile,
însă eu nu le-am întrebuinţat... Însă, din camera lui Krener
Camila care era lângă a noastră, între timp am auzit strigătul
lui Krener Camila care striga la deportate şi am auzit şi plânset din
partea evreicelor.”
Mai mulţi funcţionari, între care şi acuzatul TARR CAZIMIR, au abuzat de posibilităţile ce i s-au oferit prin atribuţiunile de percheziţie la domiciliu şi la intrarea evreilor în ghetou. Astfel precum rezultă din declaraţia martorei Alice Gurgovschi:
“Eu cu mama şi bunicii
ne-am prezentat în faţa lui Tarr, care ne-a cerut să-i predăm
toate valorile şi bijuteriile noastre. Când mi-a venit rândul, eu am
declarat că n-am bijuterii, atunci el s-a răstit la mine
strigându-mi: «Dar cei cu
ceasul acela?» Atunci mi-am adus
aminte că aveam pe mâna stângă un ceas pe care l-am scos şi l-am
predat, iar el a băgat ceasul în buzunar. Nici mama, nici bunicii mei
şi nici eu n-am primit nici o chitanţă pentru valorile ce i
le-am predat lui Tarr.”
Martora Koos Iulia:
“Eu fiind prietenă cu soţia farmacistului Bezdan, am venit la
aceasta ca să mai stau de vorbă cu ea am găsit-o foarte
agitată şi deprimată, spunându-mi că au trecut pe la ea
nişte agenţi ai primăriei care i-au cerut actele de legitimare
şi i-au spus ca să se pregătească că o să
vină după toată familia ei ca să-i ducă în ghetou. Peste
puţin timp într-adevăr au venit 3 funcţionari civili, printre
care şi Tarr Cazimir. Doi dintre acei funcţionari au început să
pună întrebări familiei lui Bezdan după actele de
legitimaţie ce i le-a prezentat d-na Bezdan. În acest timp, Tarr Cazimir
m-a întrebat pe mine ce caut eu acolo. Eu i-am spus că sunt acolo în
calitate de prietenă a familiei Bezdan. Atunci Tarr Cazmir mi-a spus
că să plec imediat de acolo, altfel o să mă ducă
şi pe mine în ghetou... Eu din cauza atitudinii atât de severă a lui
Tarr am fost atât de emoţionată, că nici nu mi-am luat
rămas bun de la familia Bezdan.”
Din depoziţia
martorei Kraus Magdalena, rezultă că acuzatul Tarr Cazimir şi
alţi funcţionari, la poarta ghetoului, au scos de la evrei bani,
lucruri de aur şi argint, ceasuri şi alte obiecte, le-au băgat
într-un sac, dar nu au dat nici o chitanţă. Această martoră
a cerut de la acuzat ca să rezolve
[s-o ajute] să călătorească în ghetoul din Reghin, întrucât
acolo sunt părinţii ei şi vrea să stea cu ei împreună.
La aceasta, acuzatul Tarr a răspuns ironic, că nu e nevoie pentru
că toţi evreii vor fi impreună. Aceiaşi martoră mai
ştie că Tarr Cazimir şi consorţii lui permanent au fost
beţi, mirosul rachiului te izbea.
Din
depoziţia martorului Chifor Ioan rezultă că acest
funcţionar, cu leafă modestă, poseda în timpul arestării
vreo trei arme de vânătoare scumpe, precum şi multe haine elegante,
ceea ce nu putea să le achiziţioneze din leafa lui de mic
funcţionar al primăriei.
Acuzatul
Tarr Cazimir a avut şi atribuţiuni de ordine publică, ceea ce
rezultă din depoziţia martorului Miller Alexandru. (Dosar nr.
99/1945).
“La Cluj, în faţa casei mele în care stătea şi soacra mea am văzut cum tocmai erau urcate în camion toate rudele mele; fără a mai judeca situaţia m-am urcat şi eu în camion, ajungând odată cu ele la ghetou. Intrând aici am dat de individul Tarr Cazimir, funcţionar în ghetou, care, aflând de la mine că sunt la muncă de folos obştesc*, ceea ce i-am dovedit cu documente; nu a voit să mai ţină seama de aceasta declarându-mi: «Dumneata nu trebuie să te mai întorci acolo ci rămâi în ghetou...» A doua zi, graţie unor prieteni am reuşit să evadez din ghetou. Am fost însă prins de organele siguranţei şi readus în ghetou. Înainte de a ajunge la ghetou am fost dus la poliţie unde, întâlnindu-mă cu Tarr, acesta mi-a spus: «Vor vedea ei jidanii că nu se mai poate evada din ghetou...»
“Arătându-i că n-am decât 500 pengő m-a condus la
ghetou, unde, venind în faţa lui Tarr Cazimir, acesta mi-a luat toate
valorile şi cei 500 pengő şi totodată a dat
ordin unui plutonier-major ca să fiu condus în secţia de «masaj».
Ajuns în această cameră
specială, fără a-mi spune un cuvânt au tăbărat pe
mine, lovindu-mă crunt cu bastoanele de cauciuc ce le aveau pe toate
părţile corpului şi chiar şi în cap; după ce am
căzut de mai multe ori şi am fost din nou ridicat şi maltratat,
am căzut definitiv jos fiind leşinat. Această distracţie
ticăloasă a durat aproape un ceas...”
“Ieşind, sau mai bine
zis fiind scos din camera de «masaj», m-a aşteptat Tarr
Cazimir, care cu o figură foarte satisfăcută mi-a adresat
cuvintele: «Cel puţin acuma vei învăţa că nu se poate
aşa uşor evada din ghetou».”
“Graţie lui Tarr am
ajuns şi eu în lagărele de la Auschwitz, Buchenwald, de unde numai eu
şi soţia mea ne-am salvat.”
Primarul
Vásárhelyi avea şi alte instrumente în materie de ordinea ghetoului.
Comandantul ghetoului, însărcinat cu ordinea publică, a fost
poliţistul Urban Ladislau, în grad de ofiţer de poliţie cu 2 stele, originar din Miskolc sau din Komárom, în vârstă de 30-31 de ani, având
şi diplomă de inginer. A fost în serviciul comandat la Cluj, fiind un
element special instruit pentru ghetou. El a fost şeful unei grupe
speciale de schingiuire, el a ordonat ca să fie adus cineva în faţa
acelei grupe. Iată depoziţia unui martor cu numele Hevesi Nicolae, cu
privire la comportarea acestui comandant:
“În fiecare
dimineaţă a făcut adunarea. Dacă cineva s-a prezentat
că este infirm sau bolnav, aceia au fost adunaţi separat şi unul
dintre ei a fost pălmuit de către Urban cu obligaţia de a
transmite această palmă celorlalţi nenorociţi. Dacă
palma dată de primul om nu a fost suficient de puternică, atunci
Urban i-a tras o palmă mai tare, arătând că astfel trebuie
să fie un om pălmuit. Aşa s-a amuzat când a văzut că
acei nenorociţi se bat şi se batjocoresc.”
Martora
Marcovici Ecaterina descrie că acest comandant, pentru motivul că a
găsit-o pe martoră la comandamentul poliţiei, a
pălmuit-o şi a văzut
că bărbaţii evrei din ghetou au fost bătuţi de el. Cu
privire la activitatea grupei speciale, rezultă că anchetatorii au
fost jandarmi îmbrăcaţi în civil, că s-a auzit la îndepărtare [până departe]
vaietele victimelor şi când victimele au ieşit din camerele de
inchiziţie au fost sprijinite de două persoane atât de mult erau
zdrobite şi că multe persoane a doua zi au fost puse în vagon şi
deportate în această disperată stare la Auschwitz. Au fost
văzuţi mulţi scoşi pe targă după ce au fost
schingiuiţi de către grupa specială de anchetă. Era o
vedere specială masa de cărucioare de copii şi a mijloacelor de
transport al infirmilor cu care au fost transportaţi în ghetou. Comandanţii
ştiau că la Auschwitz copiii nu vor mai avea nevoie de
cărucioare...
Cu
privire la activitatea grupei speciale prezint câteva depoziţii de
martori:
Deutsch Margareta:
“Am fost dusă şi
la grupa specială de anchetă. Aici au lucrat jandarmi
îmbrăcaţi civili. Deşi le-am spus că soţul meu este în
Ucraina* de 2 ani, totuşi am fost crunt
bătută cu {bastoane
de} cauciuc. Socrul meu Deutsch
G. în vârstă de peste 70 de ani, a fost
bătut şi schingiuit atât de grav încât n-a mai putut să
stea în picioare.”
Felsner Samuil:
“În ghetou am fost anchetat
de către un anchetator jandarm îmbrăcat în civil, fiind întrebat unde
mi-am ascuns averea. În timpul anchetei am primit câteva lovituri cu pumnii,
apoi am fost ameninţat că dacă nu voi depune, voi fi bătut
la talpă. Acest mod era cunoscut de anchetator şi sunt cazuri când
oamenii au fost grav bătuţi şi după bătaie
transportaţi cu targa. Cunosc cazul lui Liendenthal. Ştiu că
unii s-au sinucis din cauza bătăilor."
Francovici Alexandru:
“La întoarcerea mea
acasă am găsit casa bombardată şi puţină
mobilă în anumite locuri. Soţia, copilul şi mama mea au fost
omorâte. Încă în timpul când ne aflam în ghetou, zilnic câte 20-30 de
oameni au fost chemaţi în camera separată unde au fost întrebaţi
să spună unde au ascuns averile, în special lucrurile de valoare. Şi
eu personal am fost chemat, însă nu m-am dus căci am intrat în lotul
al 4-lea la deportare deşi eram repartizat în lotul 5. M-am temut să
mă duc întrucât cei care veneau din camera de cercetări, erau
bătuţi, schingiuiţi. Unchiul meu, dr. Simon Aladar şi
soţia {lui}
s-au otrăvit în ghetou şi au murit din cauza mizeriilor şi a
fricii.”
Depoziţia martorului Gellér Mihai:
“Am stat liniştiţi
timp de 3 zile când am fost chemat printr-un curier de serviciu, un tânăr
evreu, la comandamentul lagărului, unde am fost luat în primire de 3
jandarmi din Kosice şi am fost supus la torturi şi schingiuiri
neumane, pentru a mărturisi locul unde mi-am ascuns obiectele de valoare.
Am fost dezbrăcat până la piele, legat la mâini şi la picioare,
bătut cu cravaşa de gumă de către unul din jandarmi, altul
dădea cu piciorul în mine iar al treilea s-a urcat pe piept şi
mă lovea cu pumnii. Mi-am pierdut
cunoştinţa sub efectul acestei torturi, iar apoi au aruncat apă
cu găleata ca să îmi revin. Asta s-a întâmplat în 3 rânduri,
fără să poată obţine nici o mărturisire. Am fost
dus apoi prin curtea ghetoului şi arătat lumii de acolo cu
următoarele vorbe:
«uitaţi-vă, acesta a fost Gellér Mihai.» A fost numai, pentru
că acuma este o zdreanţă. Învăţaţi de la el,
şi toţi cei care ascund adevărul şi nu-l vor mărturisi
unde şi-au ascuns lucrurile vor păţi ca dânsul.”
Au fost
bătuţi şi neevreii dacă s-a aflat că ascund valori
încredinţate de evrei, mai ales dacă respectivul a fost român. Astfel
a fost bătut martorul Câmpean Iosif pentru motivul că a reţinut
de la cumnatul său un covor persan şi 5.000 de pengő.
Deportarea
evreilor internaţi în ghetou s-a făcut în condiţiuni cât se
poate de brutale. Rezultă din depoziţia martorilor, că într-un
vagon au înghesuit câte odată 92 de persoane, în vagoane închise,
căldura mare, fără mâncare, fără apă,
făcându-şi necesităţile în acelaşi vagon.
Depoziţiile martorilor reîntorşi din deportare se termină în felul următor:
Dr. Goldberger Eduard:
“... Din 32 de persoane din familia mea, plus rudele mele, eu singur am
rămas în viaţă. Asupra celorlalţi nu ştiu nimic,
ceilalţi probabil toţi sunt morţi.”
Martorul Kovács Ştefan:
“Din cei 29 câţi am plecat din Cluj împreună cu cei
câţiva care au fost ridicaţi încă ulterior în număr total de
cca. 41, am rămas vreo 5 în viaţă.”
Martorul Francovici Alexandru:
“Soţia, copilul şi
mama mea au fost omorâţi”.
Primarul
dr. Vásárhelyi Ladislau, pe lângă executarea exclusivă a
măsurilor cu caracter general, a exercitat şi persecuţia
personală din motive de ură personală şi mai ales din
poftă de câştig. Astfel, din depoziţia martorei văduva dr.
Schreider Andrei rezultă:
Că a
persecutat această familie în Cluj cât şi la Budapesta din motivul
că nu a predat Cafeneaua şi Hotelul New-York în folosinţa unei
berării, în care a fost şi Vásárhelyi.
Că
drept consecinţă a acestei persecuţii Schreiber deşi nu
intra în dispoziţiunile legilor rasiale a fost nevoit să se
ascundă la Budapesta şi acolo a fost împuşcat de
nyilaşişti şi aruncat în Dunăre.
Este
semnificativ că acest acuzat, în luna mai a confiscat din casieria
comunităţii israelite suma de 400.000 de pengő fără decontare.
Că
la refugierea din Cluj a transportat cu camioane din depozitele primăriei
acele obiecte de valoare, foste proprietatea evreilor, care au fost depozitate
în locul de mai sus, în urma ordinului său.
Conform
depoziţiei martorului dr. Korozwald, numărul copiilor mici
internaţi în ghetou a fost circa 5.000. Conform ordonanţelor
guvernului fascist, aceşti copii nu au fost obligaţi la purterea
stelei galbene şi prin urmare şi nimicirea lor se datoreşte
excesului de zel în luarea măsurilor de cătrea acuzatul dr.
Vásárhelyi Ladislau.
Acuzatul
Vásárhelyi Ladislau în toate atribuţiunile sale în legătură cu
înfăţişarea ghetoului, strângerea evreilor şi internarea
lor în lagăr, tratamentul, condiţiunile sanitare, scutirea
persoanelor exceptate, a fost asistat de o comisiune aşa numită “comisiune de ghetou” compusă din
dr. Iosif Forgács, primnotarul judeţului, reprezentând subprefectul, Vitéz
Paksi Kiss Tiberiu, colonel de jandarmi, din partea legiunii de jandarmi
şi dr. Papp Géza, comisar de poliţie, din partea poliţiei de
stat.
În urma
acestor atribuţiuni, susnumiţii, pe lângă răspunderile lor
individuale, răspund pentru toate samavolniciile comise în cadrul
atribuţiunilor lor {şi} ca membrii ai comisiunii.
PAKSI KISS TIBERIU, comandantul
circumscripţiei de jandarmi Nr. IX, cu sediul în Cluj, a fost comandantul suprem al
tuturor organelor forţei publice din Ardealul de Nord, care operau în
ghetourile din acest teritoriu.
Precum
rezultă din raportul ofiţerului de legătură, vitéz Frenczi
Ladislau, locotenent-colonel de jandarmi, trimis de Ministerul de Interne de la
Budapesta, secţia 20, Paksi Kiss Tibor a dispus şi cu privire la
atribuţiunea locotenent-colonelului Péterffy Eugen din Oradea. Acest raport cu
privire la acuzatul Paksi Kiss Tiberiu, suna cum urmează:
“Cluj la 9 mai 1944”,
“Evenimentele acţiunii
de strângere a evreilor de pe teritoriul circumscripţiei nr. 19 le
raportez conform celor de mai jos:
1.
La Oradea, din cauza numărului prea
mare al evreilor, strângerea lor s-a făcut destul de greu. Numărul
poliţiştilor s-a dovedit insuficient, iar percheziţiile
domiciliare şi corporale nu au fost executate de specialişti şi
astfel s-a dat o largă posibilitate pentru ascunderea valorilor.
Datorită acestor împrejurări, la ordinul d-lui colonel Paksi Kiss
Tiberiu, direcţiunea întregii acţiuni la Oradea a fost preluată
de către locotenent-colonelul vitéz Péterffy Eugen, comandantul şcolii de
jandarmi.”
Asemenea,
reproducem un ordin din 13 mai 1944 al acuzatului, cu referire la alimentele
sechestrate de la evrei;
“După informaţiile
noastre, jidanii au expediat în ţară lame de ras de reclamă
otrăvite. Astfel se poate presupune că alimentele sechestrate de la
evrei în cursul acţiunii de curăţire, în special untură
şi făină, deasemenea sunt otrăvite. Pentru a preveni
nenorocirile care s-ar putea ivi din otrăviri ar fi de dorit ca alimentele
sechestrate de la evrei să fie destinate exclusiv pentru alimentarea evreilor
şi din acestea să nu se împartă nici unui creştin,
excepţie făcând untura, care în prealabil a trebuit să fie
supusă unei examinări.”
Astfel
acuzatul Paksi Kiss Tiberiu răspunde pentru schingiuirea miilor de oameni
nevinovaţi în toate ghetourile din Ardealul de Nord, pentru omorârea
şi jefuirea lor făcută din ordinul susnumitului.
ééé
Dr. VARGA LUDOVIC, fost avocat şi fost juristconsult al
municipiului Cluj, a fost numit din partea guvernului Sztójay ca prefect al municipiului Cluj, în luna
Aprilie 1944.
Această
numire se datoreşte unui trecut politic ca membru militant al Partidului
Imredist, membru activ al societăţii germano-maghiare şi o
atitudine şovinistă antidemocratică, antisovietică.
În
calitatea lui de prefect a avut cunoştinţă de toate măsurile
de strângere a evreilor, jefuirea şi schingiuirea lor. Deşi mandatar
al guvernului şi în această calitate păzitor şi
supraveghetor al legalităţii tuturor actelor administraţiei,
avea obligaţiunea legală de a împiedica săvârşirea sau
continuarea procedurilor ilegale, aceste samavolnicii nu le-a împiedicat ci,
după cum rezultă din atitudinea lui manifestată prin diferite
discursuri, le-a aprobat şi le-a sprijinit, inclusiv deportarea celor
18.000 de evrei din ghetoul din Cluj.
După
bombardamentul oraşului din 2 iunie 1944, în discursul rostit la
înmormântarea victimelor, a aţâţat populaţia împotriva
sovietelor, evreilor şi naţiunilor unite.
ééé
CSÁSZÁR SAMOILĂ, fost
administrator al Administraţiei Financiare a judeţului Cluj, a avut
un rol important în acţiunea samavolnică a administraţiei
maghiare, prin care a organizat jefuirea tuturor evreilor cu ocazia
înfiinţării ghetoului.
Acest
acuzat împreună cu Horvay Zoltán, respitent financiar (ofiţer guard
financiar), s-a ocupat cu cercetarea şi urmărirea averilor
evreieşti ascunse.
În acest
scop, Császár Samoilă a colaborat cu organele poliţiei la întocmirea tabloului [tabelului] acestor evrei care
urmau să fie în prealabil transportaţi şi anchetaţi la
detaşamentul special de schingiuire din ghetou. După cum rezultă
din depoziţia martorului dr. Nagy Francisc, acuzatul Császár Samoilă
a cercetat datele necesare în Casina Clujană, întrucât el nefiind
localnic, nu a cunoscut destul de bine împrejurările locale. Acelaşi
acuzat a cumpărat obiectele (bijuterii) făcute din “duble”; (ca inele,
brăţări, broşe, cercei), cu scopul de a le schimba cu
bijuteriile veritabile ale evreilor, întrucât acestea au fost administrate de
el.
Cu câteva zile înainte de intrarea trupelor aliate eliberatoare în Cluj, toate valorile mai importante le-a ridicat acuzatul dr. Császár Samoilă împreună cu generalul Beck şi le-au transportat cu vreo 3 camioane. Generalul Beck l-a ameninţat cu revolverul pe funcţionarul Buna constrângându-l astfel la eliberarea valorilor.
Precum rezultă din depoziţia martorilor Farkas Alexandru, Retkes Gavril şi alţii, acuzatul HORVAY ZOLTÁN a fost şeful grupului de anchetă care a colaborat cu agenţii de poliţie şi jandarmerie, schingiuitori din ghetou. {Deasemenea rezultă} că acest detaşament special a fost sub conducerea lui Horvay Zoltán, care a lucrat în ghetou cu anchetarea averilor evreieşti. Martorii nu cunosc numele gardiştilor care au fost concentraţi la Cluj din provincie pentru acest scop special, dar ştiu că aceştia au făcut anchetă şi inchiziţii pentru a constrânge pe cei care au ascuns valorile şi că au lucrat în colaborare cu jandarmeria şi poliţia.
Astfel că aceşti ambii acuzaţi
răspund pentru neomeniile săvârşite în timpul anchetei şi
pentru jaful organizat sub titlul aplicării măsurilor rasiale. (Horvay Zoltán a avut ultimul domiciliu
cunoscut în Budapesta – Fiume út nr.
6).
ééé
Dr. SZÉKELY IOSIF, fostul primar al comunei urbane Huedin
din judeţul Cluj, pe baza ordinului ilegal al subprefectului Szász
Francisc, la 3 mai 1944, a ordonat strângerea evreilor din orăşelul
Huedin.
Precum rezultă din depoziţia martorilor, această operaţiune a fost executată în mod neomenos de către organele poliţieneşti şi de către dr. Boldizsár Paul, fost consilier cu aprovizionarea oraşului Huedin.
Acest din urmă acuzat care nu a avut nici o legătură oficială cu strângerea şi internarea evreilor, totuşi a luat parte la această samavolnicie cu exces de zel şi este autorul celor mai multe brutalităţi. A umblat tot timpul cu biciul în mână şi a lovit tot timpul în oameni nevinovaţi, ordonând percheziţionarea tuturor persoanelor, inclusiv a copiilor sugaci şi de leagăn.
Din
partea poliţiei au executat aceste măsuri, în frunte cu şeful
poliţiei cu numele dr. Orosz Iosif, Menyhárt Francisc, ofiţer de
poliţie (rendőrfelügyelő), Szentkuti Andrei detectiv, Lakatos
Andrei ofiţer de poliţie, şi Ojtozi Alexiu, comisar de
poliţie.
Din
depoziţia martorilor Pocsay Alexandru, Irina Knok, Ambrus Ioan, Hunyadi
Ştefan, Knok Samuil, toţi domiciliaţi în Huedin, rezultă
că ofiţerii de poliţie au făcut ancheta atât la
populaţia evreiască cât şi la populaţia creştină
care a vrut să păstreze unele obiecte ca să le scape de jaful
organizat al hitleriştilor: astfel, poliţistul Orosz Iosif, a
bătut cu o bâtă până când bâta s-a frânt din cauza loviturilor
aplicate cu ea pe Pocsai Alexandru. Poliţistul Menyhárt Francisc a lovit
cu sabia testiculele aceluiaşi martor până când acesta a
leşinat. Acuzatul Boldizsar Paul, a avut o atitudine excesiv de
brutală. Evreicele au fost denumite de el “curve puturoase”, când martora Irina Knok a vrut să se urce
în camionul cu care a fost transportată mama ei, acuzatul a împins-o cu
următoarele cuvinte: “Cară-te
de aici tu curvă puturoasă de jidancă, că de nu îţi
dau un picior în cur de ai să devii floare.” Aceiaşi martoră
povesteşte cum au plâns copii mici la examinările interne ordonate de
acest călău.
Soţia
lui Ambrus Ioan a fost cercetată, din ordinul şefului de
poliţie, de către detectivul Szentkuti Andrei, cu scopul de a
găsi obiectele date în păstrare de deportata Hussbeker Clara.
Această femeie a fost atât de crunt schingiuită încât şi-a
pierdut minţile din cauza chinurile suferite. La fel a procedat
faţă de Hunyadi Ştefan fostul şef de gară din Huedin,
care după o bătaie şi schingiuire la poliţie, a fost internat
în lagăr de concentrare.
Din
depoziţia martorului László Francisc, care a fost funcţionar la
Poliţia Regală Maghiară, rezultă că toate obiectele de
valoare şi lucrurile jefuite de la evrei le-au împărţit
acuzaţii Orosz Iosif, Menyhárt Francisc împreună cu Lakatos Andrei,
casierul poliţiei şi le-au expediat la Budapesta pentru scopurile
lor.
Acuzaţii BOLDIZSÁR PAUL, MENYHÁRT
FRANCISC, OROSZ IOSIF şi SZENTKUTI ANDREI, după transportarea evreilor în ghetoul de la
Cluj, în fiecare dimineaţă s-au prezentat la comandantul ghetoului
şi au început anchetarea evreilor din Huedin la detaşamentul special
de schingiuire de la ghetoul din Cluj. După fiecare anchetă evreii au
fost scoşi cu targa în stare de inconştienţă, din camera de
schingiuire. Una dintre victimele schingiuirii cu numele de Fischer Margareta,
relatează astfel procedeul schingiuirilor:
“Când a intrat sora mea în birou, Boldizsar Paul a întâmpinat-o cu o întrebare: «Mă cunoşti dumneata? » Sora mea a răspuns în mod natural cu «Da». La aceasta, Boldizsár a răspuns râzând: «Da de unde, nu mă cunoşti, tu curvă de jidancă, ai să mă cunoşti abia de acum înainte» şi a întrebat-o unde şi-a ascuns obiectele de valoare, la care sora mea a răspuns că nu le-a ascuns nicăieri. La aceasta Boldizsár i-a dat 2 palme din care cauză 2 dinţi din faţă i-au căzut. Atunci a luat o listă şi de acolo a început să citească inventarul obiectelor predate locuitorului Iliosvay Carol, din Huedin, după aceea, fără să aştepte vreun răspuns, a prins-o de păr, a trântit-o la pământ călcând-o cu picioarele. Sora mea, de durere, a început să se vaiete când Boldizsár a dat ordin să-şi dezbrace ciorapii cu care i-a astupat gura, iar picioarele goale le-a bătut cu {bâta de} cauciuc. Atunci, sora mea şi-a pierdut cunoştinţa, iar după ce şi-a revenit, la ordinul lui Boldizsár i-au aşezat creioane între degete şi i-au strâns mâinile astfel că în urma chinurilor a căzut leşinată. Când şi-a revenit a fost deja în baracă. Sora mea a fost ameninţată de Boldizsár că va mai continua cercetările peste câteva zile, dar n-a venit rândul ei, pentru că între timp a fost deportată.”
Dr. SZÉKELY IOSIF, primarul oraşului Huedin, expert în materie de administraţie publică, a fost conştient de ilegalitatea ordinelor şi cu toate acestea le-a emis şi a stăruit în executarea lor. Acest acuzat trebuie să ştie că executarea ordinelor contrare bunelor moravuri trebuiesc oprite.
Dr. SZÁSZ FRANCISC, subprefectul judeţului Cluj, luând parte la conferinţele administrative ţinute de Endre László la Satu-Mare şi Târgu-Mureş, şi-a însuşit şi el toate sugestiile primite ordonând executarea tuturor măsurilor de strângerea şi concentrarea evreilor în ghetou cu scopul ştiut de exterminare.
Acuzatul dr. Szász Francisc a fost unul dintre conducătorii societăţii germano-maghiare, un aprig susţinător al victoriei finale şi al prieteniei de arme cu Germania hitleristă.
Întrucât susnumitul în ziua de 2 iunie 1944 a murit, acuza o susţinem în conformitatea cu dispoziţiunile art. /.../ din legea 312/1945.
INCZEDI
IOKSMAN EDMUND, domiciliat în Cluj, a fost
prefectul municipiului şi judeţului Cluj, începând din primele
zile ale regimului maghiar din anul 1940. La venirea regimului Sztójay a renunţat la postul de prefect al
oraşului, însă a menţinut postul său de prefect al
judeţului. În consecinţă s-a identificat cu politica guvernului
de bandiţi şi ucigaşi şi servitori ai hitleriştilor.
Precum
rezultă din depoziţia martorului dr. Vásárhelyi Ioan, episcopul
reformat din Cluj, capii bisericilor creştine din Cluj, aflând de
măsurile de internare în ghetou, au făcut o intervenţie la
acuzatul Inczedi Ioksman. Susnumitul a declarat că dispoziţiunile
guvernamentale în această materie au fost date primarilor şi
subprefecţilor şi astfel, dânsul nu este [a fost] în stare de a putea dispune. Totuşi a convocat o
consfătuire în care au fost prezenţi cei {şi}cei trei episcopi: acuzaţii Inczedi
– prefect al judeţului, Varga – prefect al municipiului, Szász Francisc –
subprefect şi Vásárhelyi primarul municipiului. La acestă
conferinţă, episcopii bisericilor din Cluj au prezentat un protest
istoric împotriva măsurilor luate calificându-le neomenoase şi
păgubitoare intereselor poporului şi, în acelaşi timp, au cerut
ca acest protest să fie înaintat guvernului şi toate dispoziţiunile
suspendate. Toate aceste intervenţii au rămas fără nici un
rezultat.
Acuzatul
Inczedi Ioksman Ödön, în calitate de prefect, deci mandatarul guvernului pentru
judeţul Cluj, din [prin]
această intervenţie a fost sesizat în mod oficial de
săvârşirea nelegiuirilor. Din constatarea sentinţei Tribunalului
Poporului de la Budapesta, cu nr. N.B.X. 4419/1945, dată în ziua de 7
ianuarie 1946 în procesul inculpaţilor dr. Endre László şi Jaross Andor, rezultă că toate
aceste samavolnicii nu erau bazate nici chiar pe un ordin formal ministerial, ci
erau rezultatul unor samavolnicii lipsite de orice formă legală.
Că
în conformitate cu normele administrative atunci în vigoare, prefectul, în
cadrul exercitării atribuţiunilor sale de a decreta în cazuri de
urgenţă, avea dreptul şi chiar datoria de a observa ilegalitatea
actelor săvârşite şi {de a} suspenda măsurile ilegale, precum
şi {de} a aplica
sancţiuni faţă de funcţionarii vinovaţi.
Din cele
relatate mai sus, în legătură cu strângerea evreilor din oraşul
Huedin, cu jefuirea şi schingiuirea lor pe teritoriul imperiului de
activitate al acuzatului, {reiese că} susnumitul nu a luat nici o
dispoziţie de suspendare a măsurilor ilegale şi nu {a} pedepsit
nici un funcţionar. De aici rezultă fără posibilitate de
dezminţire răspunderea acuzatului.
Dacă
acuzatul nu s-ar fi solidarizat cu aceste acte odioase, putea să scape de
răspundere prin demisie. Nimeni nu l-ar fi putut împiedica pe un om
conştient de acest gest de desolidarizare.
Acuzatul,
în tot timpul funcţiunii sale de prefect, a avut şi calitatea de comisar
guvernamental de mobilizare pentru întregul teritoriu {din Nordul} Ardealului.
Sub timpul comisariatului lui s-au făcut mobilizările (concentrări – nn) pentru faimoasele
detaşamente ale morţii în Ucraina, atât pe teritoriul municipiului
cât şi pentru judeţul Cluj şi pe întreg Nordul Ardealului.
Aceste chemări (concentrări
– nn) sunt de notorietate publică şi nu este necesar să fie
dovedite; ele aveau un carecter de persecuţie individuală, oamenii
fiind selecţionaţi pe baza recomandărilor diferitelor
organizaţiuni extremiste, cum a fost Societatea Baross, Organizaţia
Imrédy, Szálasy, etc. Scopul
chemărilor a fost îndepărtarea din viaţa publică şi
economică a unor elemente de evrei
sau români indezirabili. Scurt: scopul a fost exterminarea lor. De asemenea
este de notorietate publică că, dintre aceşti oameni
chemaţi, 90% au pierit, nu pentru riscul războiului, ci pentru [din] cauza tratamentului special
tinzând la exterminarea lor.
Acuzatul
poartă răspunderea acestei acţiuni criminale.
Din
depoziţia martorilor ascultaţi, rezultă că acuzatul a fost
prefect în timpul funcţionării faimosului lagăr de schingiuire
al elementelor antifasciste din Someşeni, unde, între mulţi alţi
luptători ai democraţiei, a fost schingiuit şi omorât Józsa
Béla, martirul luptei muncitorilor pentru libertate din Ardeal. {Rezultă de asemenea} că s-au făcut intervenţii
la acuzat pentru sistarea acestor execuţii, dar fără nici un
rezultat.
Susnumitul
{acuzat} a fost membru al societăţii germano-maghiare, şi a luat
parte la unele şedinţe ale acestei societăţi, care a
propagat alianţa militară germano-maghiară, antisemitismul
şi victoria finală a Germaniei hitleriste.
ééé
Soarta
evreilor deportaţi în lagărele de nimicire din {Birkenau-} Auschwitz, şi în alte lagăre este de notorietate publică.
Azi se ştie că 90% din cei deportaţi nu s-au întorsŕ. Nu s-a reîntors nici un copil.[†]
Munca de
exterminare rapidă a fost efectuată în lagărul nimicirii prin
selecţionare. Cei găsiţi tineri şi apţi pentru
muncă au fost trecuţi la dreapta, iar copiii, bătrânii, bolnavii
şi aceia care au avut o înfăţişase slabă, precum
şi mamele care nu s-au despărţit de copiii mici au fost
trecuţi în stânga. Cei trecuţi în dreapta au fost dezbrăcaţi
în pielea goală, trecuţi prin etuvă în scop de dezinfectare,
îmbrăcaţi în uniforme de ocnaşi, şi trimişi în
diferite lagăre de muncă.
Cealaltă
categorie a fost trimisă la stânga. Ei au fost înghesuiţi în camere
amenajate pentru exterminare cu gaze. Au fost omorâţi cu gaze, iar
cadavrele lor incinerate în crematoriile din Birkenau-Auschwitz.
Această
operaţiune de selecţionare a celor slabi a mai continuat şi cu
oamenii din lagărele de muncă pe măsură în care au sosit
alte transporturi şi aveau nevoie de locuri.
Acuzatul KAPESIUS N., originar din Sighişoara, farmacist,
având profesiunea de propagandist
(distribuitor – nn) de medicamente al firmei I.G. Farbenindustrie, a fost bine
cunoscut în tot Ardealul.
Susnumitul
s-a înrolat în forţele SS şi, în uniforma de medic-căpitan SS, a primit (a făcut parte în
primăvara şi vara lui 1944, din grupul de ofiţeri SS care, pe
rampa morţii de la Birkenau, i-au selecţionat pe cei destinaţi
camerelor de gazare din rândurile de – nn) transporturi de zeci de mii de evrei
din Ardealul de Nord. El a ordonat prin soldaţii SS evacuarea vagoanelor
în aşa fel că deportaţii au fost obligaţi să-şi
lase toate obiectele în vagon. Apoi au fost grupaţi în 2 coloane, într-una
bărbaţii, în cealaltă femeile şi copii {bolnavii şi invalizii}. După aceasta a început
operaţiunea selecţionării {propriu-zise}.
Din depoziţia martorilor audiaţi rezultă că dr. Kapesius personal a executat această
operaţiune, trimiţând printr-un semn al degetului mii şi mii de
oameni la nimicire.
Mare este
păcatul acestui acuzat.
Legile noastre nu cunosc o pedeapsă care ar putea să fie adecvată crimelor săvârşite de el.
ééé
În ziua
de 17 mai 1944, ghetoul a fost deja infiinţat. Împrejurările crâncene
de concentrare, jaful, schingiuirile evreilor erau deja lucruri cunoscute în
faţa întregii populaţii a oraşului. Opinia publică a arătat
semne de revoltă împotriva acestor barbarii. În această
atmosferă, conducătorii politicii fasciste au găsit necesar
administrarea unei doze de contrapropagandă {ca} nu cumva, printr-o acţiune
firească, poporul să elibereze pe cei persecutaţi sau să vină
în ajutorul lor.
Pentru
acest scop, acuzatul Botos Ioan, politician fascist, secretarul Partidului
Ardelean – organizaţia Cluj, scrie un reportaj cu caracter
senzaţional, cu titlul: “Am fost
afară la ghetou; subtitlul: Cum trăiesc jidanii în domiciliul
forţat din Cluj. O scurtă vizită în fabrica de
cărămizi, unde oamenii joacă foot-bal şi römi, dar nimeni
nu vrea să lucreze.”
Prezint
în extras unele părţi din acest reportaj care este anexat, în
întregime, la dosar:
“Eu sunt ca şi
majoritatea zdrobitoare a ungurilor clujeni. Nu am avut cu ei nici o
legătură mai apropiată. Aceasta şi-au cauzat-o ei, atunci
când, pe la 1920, în mod voluntar s-au rupt din corpul chinuit al maghiarimii.
Faţă de ei, ungurii clujeni, timp de două decenii s-au purtat
aşa cum se poartă de obicei faţă de străini.”
“Totuşi m-am dus în
ghetou, căci aşa am simţit că a fost destul din acea
exagerare care bântuie în jurul nostru, este clar, şi a fost destul cu
sentimentalismul adevărat şi mascat, a fost destul cu bârfeala
fără răspundere şi dăunătoare…”
“Imediat pot să
liniştesc pe toţi agitaţii. În tabăra evreiască nici
un om nu a îngheţat, nimeni nu s-a sinucis, şi faţă de
autoritatea de fier a poliţistului ungur, nimeni nu şi-a ridicat nici
măcar un deget. În lagărul (ghetoul – nn) evreiesc nu este nici un
bolnav molipsitor, în schimb, 26 de medici păzesc sănătatea
locuitorilor lagărului…”
“Situaţia sanitară
a lagărului este corespunzătoare, posibilităţile de
curăţire erau puse la dispoziţie. Un semn vizibil este imensa
lenjerie spălată care flutură în aerul primăverii.”
“Printre clujeni sunt
puţini jidani cu caftane şi cu perciuni. Dimpotrivă, printre ei
pot să fie sute care, de vechi generaţii, s-au rupt de Tarnopol, de
Varşovia, însă instinctul strămoşesc totuşi ţâşneşte
din ei când cad asupra lor timpuri vitrege. Nu există nici o deosebire
deja în ce priveşte comportarea între jidanii din Galiţia şi cei
din Cluj…”
“Rezemaţi de stâlpii
sârmei, cete mai mici sau mai mari vorbeau împreunându-şi capetele.
Aceasta este Galiţia tipică. Aşa îi cunosc bărbaţii
care au fost pe fronturi în oraşele ţării răsăritene.”
“După ce cazarea s-a
întâmplat în aşa fel încât familiile şi rudele să fie
împreună, câte una din astfel de grupe aduce deodată mâncarea în
găleţi şi vedre de apă, pe urmă este împărţită
în barăci între ei. Fiecare îşi primeşte porţia
completă, deci nimeni nu rabdă {de}
foame şi nimeni nu duce lipsă. Acum sunt aprovizionaţi din
belşug şi cu conserve, căci fiecare persoană a putut
să aducă în tabără un pachet de 50 kg. şi, afară
de acestea, alimente pentru mai multe zile. Inspectarea bagajelor de către
comandantul lagărului a fost făcută îngăduitor, astfel
încât mulţi şi-au adus bagaje de 100, mai mult, chiar 150 kg…”
“Şi în timpuri bune au
jucat cărţi, acum o dată pot să tot joace cărţi
până se satură.”
“Ei au căptuşit
(şoproanele – nn) de uscat ţigle cu cearşafuri şi cuverturi
de pat. Din depărtare tabăra seamănă cu o haină
răscusută cu o mie de petece. Lângă cort însă, viaţa
îşi continuă liniştit cursul. Fiecare îşi continuă
liniştit distracţia şi munca sa dacă vrea să
muncească. Sfatul {Evreiesc}
a înfiinţat şi un birou tehnic în care iau loc ingineri cu renume,
însă am auzit
că degeaba pregătesc cele mai frumoase planuri, nu ştiau că
{le} vine rândul la executarea lor. E bine pentru ei.
Oricum acesta e acel spirit de ghetou. Dar acesta e al lor, cu acesta
autorităţile maghiare n-au
nici în clin nici în mânecă. Primarul municipiului, într-adevăr, le-a
satisfăcut orice pretenţie raţională; ar trebui să fie
treaba lor.”
Acuzatul,
precum rezultă din unele pasaje subliniate chiar în articol, a ştiut
soarta celor concentraţi în lagăr; un secretar al unui patid Ardelean
să nu fi auzit ce s-a discutat în atâtea conferinţe începând din luna
aprilie, şi totuşi termină articolul cu următoarea
frază:
“Au ajuns exact acolo de unde au pornit în ghetoul format de ei,
după sufletul lor, în care viaţa nu este comodă dar nici nu este
rea. În orice caz ea e cu mult mai bună decât viaţa ungurilor
bombardaţi şi a honvédului (soldatului – nn) care luptă pe front
şi care pe lângă lipsa de confort îşi riscă şi
viaţa în acea luptă care nu {e}
numai pentru noi, dar
din cauza lor se desfăşoară.”
Adică,
faptul că 18.000 de oameni între care şi copii sugaci sunt
cazaţi fără acoperiş, în aer liber, că sunt scuipaţi,
bătuţi, schingiuiţi zilnic, că au fost jefuiţi,
umiliţi fără nici o vină personală, înseamnă o
situaţie de invidiat. Că ei nu merită nici o milă, nici o
compătimire din partea populaţiei, pentru că în ultima
analiză ei sunt cauza tuturor nenorocirilor, ei sunt cauza
războiului.
O
acrobaţie de propagandă fascistă care ar fi putut să fie
invidiată şi de Göbbels, şi dacă mai luăm în
considerare destăinuirile făcute de acuzat la interogatoriu,
după care el a făcut acest reportaj cu un scop politic, din cauză
că oamenii de stânga exagerau pătimirile evreilor din ghetou, putem
trage concluzia că acuzatul, continuând linia politică a partidului
al cărui secretar a fost, a realizat într-un mod diabolic scopurile
politice ale hitlerismului.
ééé
Învinuita
Újvári Irina, născută Varga, cu domiciliul în Cluj, str. 6 Martie nr.
3, a fost una dintre nenumăraţii complici ai asasinilor poporului
evreu, asasini care, în primăvara anului 1944, au procedat la adunarea în
masă a evreilor, la internarea lor în ghetouri şi apoi deportarea lor
în diferite lagăre din Germania, pentru exterminare. Această
complicitate a diferitelor elemente fasciste din populaţia civilă, cu
autorităţile horthyste care procedau la internarea evreilor, a fost
absolut necesară şi foarte preţioasă în acelaşi timp,
pentru că majoritatea covârşitoare a evreilor să poată fi
prinsă şi internată, căci fără această
colaborare de complicitate mulţi s-ar fi ascuns şi ar fi putut să-şi
salveze viaţa.
Astfel,
în luna mai 1944, în timp ce evreii din oraşul Cluj erau în curs de
internare în ghetou, soţii Körösi Zoltán şi Stössel Ernest, venind în
concediu dintr-un detaşament de muncă {forţată} în Prundul Bârgăului, au aflat că soţiile lor sunt deja internate
în ghetoul din Cluj; aceştia, cu ajutorul unui ofiţer german de la
ghetou, căruia i-au plătit o importantă sumă de bani, au reuşit
să-şi scoată soţiile împreună cu încă o femeie,
anume Herschcovici Roza şi să le aducă la muncă lângă
biserica evreiască neologă din str. Horea; de la biserica
evreiască neologă, cele trei femei au mers în casa lui Herschcovici
din str. Horea nr. 34 cu planul de a nu se mai reîntoarce în ghetou, de a se
refugia în România, aşa cum au hotărât cu o zi mai înainte.
Planul
lor a fost însă zădărnicit de învinuita Újvári Irina, care le-a
văzut când au intrat în casa lui
Herschcovici prin uşa prăvăliei sale ce se afla în str. Horea
peste drum de casa unde au intrat cele
3 femei plecate din ghetou. Imediat ce învinuita a observat intrarea femeilor
în casa lui Herschcovici, după cum arată martorul ocular, profesor
Gheorghe Albon, aceasta s-a retras în fundul prăvăliei unde avea
telefon şi a telefonat poliţiei cele observate de dânsa. Acelaşi
martor, stând de vorbă cu agentul poliţiei, a declarat că a fost
trimis, pe baza unui denunţ telefonic.
Rezultatul
a fost că la foarte scurtă vreme s-a şi prezentat la casa lui
Herschcovici un agent de la poliţie care, cu certitudinea omului bine
informat, cunoscând şi numele femeilor, le-a ridicat pe toate trei
şi, împreună cu soţii Körösi şi Stössel, le-au dus la
poliţie, unde soţia lui Stössel a fost lovită.
La
poliţie cei doi soţi, Stössel şi Körösi au fost eliberaţi
căci făceau parte dintr-un detaşament de muncă {forţată}, iar femeile au fost retrimise din nou în
ghetou de unde n-au mai putut scăpa, astfel că toate au fost
deportate în Germania, de unde nu s-au mai reîntors.
Starea de
fapt, aşa cum este conturată mai sus, rezultă în mod
neîndoielnic din depoziţiile martorilor Gheorghe Albon, Körösi Zoltan,
Stössel Ernest, Pakai Iosif, Binder Martin, soţia lui Lazăr Gaspar,
născută Pakai Elisabeta şi Bercovici Jeni.
Prin
urmare, din cele de mai sus se constată, cu certitudine, rolul de
denunţătoare al învinuitei, fără de a cărei activitate
cele trei femei evreice şi-ar {fi} putut salva viaţa.
ééé
Învinuita ENYEDI IRMA, cu domiciliul în Cluj str. Árpád nr. 11,
a avut acelaşi rol de denunţătoare, ca şi Újváry Irina.
La
moşia Aszúpatak din apropierea oraşului Cluj, pe care o deţinea
în arendă locuitorul Bonyhai Ştefan împreună cu fraţii
evrei Solomon Ernest şi Solomon Arpad, cu mult înaintea internării
evreilor în ghetou, întâmplată în luna mai 1944, s-au stabilit familiile
celor 2 fraţi evrei, locuind în încăperile conacului moşiei; pe
lângă membrii familiei fraţilor Solomon au mai venit să
locuiască la moşia arătată mai sus şi nişte rude
ale acestor fraţi, astfel că, în total, locuia acolo un număr de
11 persoane.
Aceste 11
persoane, cu bunăvoinţa unor anumiţi funcţionari ai
poliţiei din Cluj, după cum rezultă din depoziţia
martorului Millich Iosif, au reuşit să scape de internarea în ghetou,
internare începută în ziua de 3 mai 1944, şi ar fi reuşit
să se salveze definitiv, dacă n-ar fi intervenit activitatea
criminală a învinuitei Enyedi Irma.
Bonyhai
Ştefan, asociatul fraţilor Solomon nu locuiau la moşia Aszúpatak
şi nu mergea pe acolo decât foarte rar, însă din cauza
bombardamentului ce s-a efectuat asupra oraşului Cluj în ziua de 2 iunie
1944, Bonyhay Ştefan împreună cu mama sa au hotărât să se
mute şi ei la moşie.
În urma
hotărâri luate, familia Bonyhai, însoţită de învinuita Enyedi
Irma, o rudă a lor, au şi plecat la moşie însă în ziua de 2
iunie 1944; în acel timp, Bonyhai Ştefan era concentrat în calitate de
sublocotenent la serviciul de aprovizionare al armatei maghiare din Cluj, iar
fraţii Solomon Arpad şi Ernest se găseau concentraţi la un
detaşament de muncă {forţată}, care în acel timp lucra în gara Oradea.
Sosind la
moşie, membrii familiei Bonyhai, prin Bonyhai Ştefan, au pus în
vedere familiei fraţilor Solomon, ca toţi evreii care se găsesc
acolo să plece imediat unde vor şti ei, ameninţând pe
soţiile fraţilor Solomon că dacă nu pleacă, el va
aranja lucrurile în aşa fel, încât va fi rău de ei.
Într-adevăr,
Bonyhai Ştefan şi Bonyhai Alexandru împreună cu invinuita Enyedi
Irma au pus la cale denunţarea celor 11 evrei de la moşie către
poliţia oraşului Cluj; în urma acestei hotărâri, în ziua de 4
iunie 1944, pe la orele 14, învinuita Enyedi Irma a plecat la Cluj şi, în
aceeaşi zi, în urma denunţului făcut, pe la orele 18, a şi
sosit un camion la moşie, însoţit de 3 poliţişti care mai
întâi l-au căutat pe Bonyhai
Ştefan şi după o scurtă convorbire cu acesta, la
indicaţiile sale, s-au îndreptat spre încăperile locuite de cei 11
evrei pe care i-au ridicat şi după ce i-au îmbarcat în camion au plecat
la poliţie.
A doua zi
la poliţie, evreii au fost maltrataţi şi în special soţia
lui Solomon Arpad a fost grav bătută de către agenţii de
poliţie Szatmári şi Gombos, pentru a spune unde au ascuns bijuteriile
familiei; cu ocazia acestor cercetări, învinuita Enyedi Irma a fost
văzută de către soţia lui Solomon Arpad căutând la
poliţie pe Szatmáry.
Încă
în zilele de 6 sau 7 iunie 1944, cei 11 evrei ridicaţi de la Aszúpatak au
fost îmbarcaţi în tren împreună cu alţi evrei şi
deportaţi în lagărele de la Auschwitz de unde nici unul nu s-a mai
reîntors.
Cele de
mai sus rezultă în mod neîndoios din recunoaşterea învinuitei
coroborată cu depoziţiile martorilor Bonyhai Ella, Solomon Ernest,
Neulander Emanoil, Millich Iosif, Solomon Arpad, Tessler Estera şi
alţii.
În
consecinţă, învinuita, prin activitatea sa criminală de
denunţătoare, a cauzat maltratarea şi moartea a 11 persoane
pentru care faptă trebuie să răspundă în faţa
justiţiei.
Când s-a
început internarea evreilor din Cluj în ghetou, mulţi din ei, dându-şi
seama de calvarul ce li se pregătea odată cu punerea în aplicare al
acelei măsuri au căutat să scape, uzând de toate mijloacele ce
le puteau sta le îndemână. O parte din acei ce au reuşit a se salva
s-au folosit de omenia unor cunoscuţi, care i-au adăpostit, i-au
tăinuit, i-au hrănit, şi i-au ocrotit cum au putut şi cât
au putut. Dacă ei n-au reuşit să scape până la urmă,
nenorocirea lor s-a datorat unor oameni fără suflet, înveninaţi
de doctrinele urii, ce [le] întunecase
minţile şi {le} pervertise
sufletele.
Printre
evreii care rămăseseră de la început {ne}internaţi
în ghetou au fost şi cei aparţinând familiei Schwartz şi
Schönhaus, compusă din bărbaţii Schwartz Alexandru şi
Schönhaus Maximilian, soţia primului, Hermina şi fiica lor Marian,
soţia celui de-al doilea. Când s-a produs internarea, Hermina Schwartz se
găsea în spital fiind bolnavă, iar toţi ceilalţi au fost
lăsaţi în locuinţa lor din str. Iaşilor nr. 27,
datorită bunăvoinţei medicului poliţiei dr. Conzwald
Tiberiu şi a şefului Biroului “Controlul
Străinilor” din poliţia oraşului, dr. Ernest Borkai, care i-au ocrotit şi
ţinut la curent cu tot ceea ce era în interesul lor.
Excepţia
ce se făcea cu cele 2 familii a revoltat însă pe individul Horak
Wilhelm, care nu avea personal nici un motiv ce l-ar fi putut face să
dorească ca acei evrei, care locuiau peste drum de el, să
împărtăşească trista soartă a coreligionarilor săi [lor]. Hotărât să
curme o situaţie ce îl supăra, Horak i-a denunţat poliţiei
în scris şi fiindcă denunţul său, intrat tocmai în mâinile
unuia dintre protectori, Borkay, nu a avut nici o urmare, a mai trimis unul, {apoi altele}, până ce a ajuns la 6 în timp de numai 3 săptămâni,
după cum declară martorul Maximilian Schönhaus.
Văzând că în felul acesta nu reuşeşte să-şi satisfacă dorinţa şi ştiind şi pentru ce nu reuşeşte, căci între timp aflase, spionând, de ce denunţurile sale rămân fără succes, acuzatul a aşteptat un prilej nimerit ca să-şi poată satisface pornirile sale. Curând prilejul s-a şi ivit:
În dimineaţa zilei de 25 mai, o maşina însoţită de un reprezentant al poliţiei secrete germane, de 2 funcţionari şi doi poliţişti în uniformă, s-a oprit lângă spitalul evreiesc aflat lângă locuinţa acuzatului şi a celor două familii, spre a ridica pacienţii evrei a căror sănătate se îmbunătăţise, şi urmau să fie internaţi în ghetou. Ştiind din ziua precedentă, aşa cum a recunoscut la interogatoriu, că a doua zi va veni acea maşină, până la ivirea ei a stat mereu la geam, nerăbdător, după cum declară Alexandru Schwartz. Mai departe reproducem declaraţia martorei Sussana Deutsch:
“În timp ce maşina noastră stătea în stradă a venit
învinuitul şi a spus acelor membri ai gestapoului care
rămăseseră la maşină, că: «în str. Iaşi la nr. 27 se mai găsesc
încă neridicate 2 familii evreieşti». Atunci maşina noastră cu membrii însoţitori ai
Gestapoului a plecat imediat la locul
indicat de învinuit şi au ridicat acele familii evereieşti
internându-le în ghetou împreună cu familia noastră.”
Când se
făcea îmbarcare în maşină, acuzatul, care purta atunci după
cum declară martora Deutsch Zitta, uniforma conducătorilor (responsabililor – nn) de stradă pentru
apărarea pasivă, calitatea ce deţinea, şi-a manifestat
bucuria strigând:
“Ei jidanilor, ce aţi
crezut că scăpaţi fiind protejaţi de poliţie? Ori ce protecţie
aţi fi avut, tot nu puteaţi scăpa!” (declaraţia {lui} Alexandru Schwartz).
Urmarea
internării a fost că, în afară de suferinţele pricinuite
celor ridicaţi, a dus la nimicirea existenţei lui Hermina Schwartz
şi Marian Schönhaus, care trimise din ghetou în Germania, şi-au
găsit sfârşitul într-un crematoriu. Dacă acuzatul nu i-ar fi
denunţat însoţitorilor maşinii, cu care am fost duşi {în ghetou}, printre care se găsea reprezentantul poliţiei secrete germane,
ei ar fi rămas la locuinţele lor, căci după cum
declară martora Deutsch Susana:
“Gestapoul făcea atunci
ultimele ridicări de evrei care rămăseseră în Cluj. Iar în
noaptea următoare –
arată Alexandru Schwartz – eram
pregătiţi să trecem frontiera în România.”
Aşa fiind, Wilhelm Horak poate fi considerat asasinul celor 2 femei.
Faptele, astfel cum au fost expuse, se dovedesc cu (susţin – nn) depoziţiile martorilor Sebestyén Rozalia, Şebetyén Andrei, Deutsch Suzana, Deutsch Zitta, Maximilian Schönhaus şi Alexandru Schwartz şi, în parte, cu declaraţia acuzatului, care după ce a revenit asupra unor afirmaţii ale sale a precizat că:
“Eu într-adevăr m-am
dus la casa familiei Schönhaus împreună cu un ofiţer de poliţie
atunci când au fost ridicaţi.”
Din toate
acele declaraţii rezultând împotriva lui Wilhelm Horak dovezi grave de
vinovăţie, urmează ca el să fie trimis în judecată.
ééé
Pentru a
scăpa de internare în acelaşi ghetou, Olga Tenner, care, la
înfiinţarea lui era logodită cu Istvanovics Dezideriu, persoană
creştină, a căutat să profite de împrejurarea că nu
era cunoscută ca evreică şi dacă ea, după ce
scăpase în primele zile, s-a mutat din locuinţa sa, aflată pe
str. János Zsigmond nr. 30, în
casa din str. Bariţiu nr. 30, unde s-a înregistrat cu numele patronimic al
logodnicului ei, ca în felul acesta să i se piardă orice urmă.
În ziua
de 27 iunie, deci, după aproape 2 luni*
de la lichidarea ghetoului, Olga Tenner a ieşit în oraş
cumpărând bilet de autobuz cu hotărârea de a părăsi
oraşul spre a se aşeza la ţară, căutând prin aceasta
un nou refugiu pe care îl considera şi mai sigur. Spre nenorocul ei, când
se îndrepta spre casă, a fost văzută de Elena Báthori, care locuia pe str. János Zsigmond,
peste drum de casa în care locuise ea. Elena Báthori, care o cunoştea, văzând
că nu este încă internată, s-a hotărât să o
denunţe cu toate că nici un motiv de ordin subiectiv nu o putea face
să ia o atare atitudine josnică. Pornind în urma ei, acuzata s-a
adresat unui poliţist ce i-a ieşit în cale şi cu acel poliţist
s-a prezentat la proprietăreasa imobilului unde avea locuinţa,
întrebând de Olga Tenner. Portăreasa Ana Farkas, necunoscând
adevăratul nume al locatarei căutate, a răspuns că acolo
locuieşte Olga Istvanovics iar nu Olga Tenner. Derutat, poliţistul a
coborât în stradă – unde acuzata aştepta dornică să afle
rezultatul acţiunii sale – şi i-a spus că persoana
căutată nu stă acolo. Auzind de la poliţist numele sub care
se ascundea Olga Tanner, denunţătoarea i-a afirmat că aceea este
persoana căutată şi atunci poliţistul s-a urcat la
apartamentul ei, a ridicat-o şi a condus-o la poliţie. Când victima a
dat de denunţătoare, a întrebat-o dacă este fericită,
pentru răul ce i l-a pricinuit, acuzata i-a răspunc cu cinism: “Da,
dacă au plecat jidanii, să plece toţi.” Ceva mai mult, acuzata
s-a oferit să{-l} însoţească
pe poliţist la poliţie, căutând prin aceasta să-i ia orice
posibilitate de a scăpa.
Urmarea
faptei săvârşite de Elena Báthory a fost că Olga Tenner s-a văzut trecută prin
închisoare, printr-un lagăr, apoi pe la Budapesta, iarăşi în
închisoare, din nou în lagăr lângă Budapesta şi de acolo
dusă în Germania, unde a stat internată la Dachau şi în faimosul
Bergen-Belsen, de unde, după nesfârşite suferinţe, a reuşit
să se întoarcă acasă, abia în ianuarie 1946, scăpând în
chip miraculos de la moarte. În lipsă şi casa i-a fost
devastată, aşa că a rămas sărăcită, numai cu
viaţa.
Rolul
{Elenei Bathory} a fost determinant în pricinuirea tuturor nenorocirilor ce
s-au abătut asupra victimei, care ar fi fost scutită de ele,
dacă nu s-ar fi produs acţiunea {denunţătoarei}, pornită numai din ură de
rasă, ce-i stăpânea mintea şi sufletul.
Faptele
expuse se stabilesc din depoziţia martorei Olga Tanner şi a martorei
Ana Farkas, precum şi din declaraţia acuzatei, care a recunoscut
că a denunţat-o pe Olga Tenner. Pe temeiul indiciilor grave de
vinovăţie ce există împotriva acuzatei Elena Báthori, urmează ca ea să fie
trimisă în judecată pentru a-şi primi binemeritata
pedeapsă.
RIDICAREA ŞI DEPORTAREA EVREILOR
DIN REGIUNEA SECUIASCĂ
În ziua de 27 aprilie 1944, subsecretarul de stat Endre László s-a deplasat în regiune secuiască pentru a lua la faţa locului măsurile de internare a întregii populaţii evreieşti din această parte a ţării. A parcurs, în decurs de 2 zile, întreaga regiune, fixându-şi trei puncte pentru ghetouri: în Târgu-Mureş, Reghin şi Sfântu-Gheorghe.
În după-amiaza zilei de 28 aprilie 1944, Endre László a ţinut la Târgu-Mureş o conferinţă administrativă cu toţi prefecţii, subprefecţii, primarii comunelor urbane, primpretorii de plăşi, şefii de poliţie, comandanţii legiunilor de jandarmi şi comandanţii administraţiei militare din toată regiunea secuiască, hotărând până în cele mai mici amănunte măsurile de ridicare şi de internare a evreilor, identice de alfel cu cele luate în conferinţele de la Munkács şi Satu-Mare, pentru întreg Ardealul de Nord.
S-a hotărât înfiinţarea a trei lagăre, unde să fie adunaţi toţi evreii din regiunea secuiască şi anume:
a) Târgu-Mureş, pentru oraşul Târgu-Mureş, partea dinspre apus a judeţului Mureş şi judeţul Odorhei;
b)
Reghin, pentru partea de răsărit a judeţului Mureş şi
partea de nord a judeţului Ciuc;
c)
Sfântu Gheorghe, pentru judeţul Trei Scaune şi partea de
sud a judeţului Ciuc.
Toate
celelalte instrucţiuni – relativ la formarea echipelor pentru ridicarea
evreilor, modul de ridicare, cantitatea bagajelor permise, cantitatea
alimentelor, modul de luare în posesie a bunurilor evreieşti şi
administrarea lor, conducerea, organizarea şi poliţia ghetourilor,
formarea comisiunilor pentru judecarea cererilor evreilor exceptaţi de
măsurile rasiale, ş.a. – au fost date de Endre László şi de
colaboratorii din suita lui absolut la fel ca şi în restul
ţării, după cum au fost descrise în paginile de mai sus, astfel
că nu le mai repetăm.
Însă
trebuie relevată o împrejurare care este particulară acestei
conferinţe şi care merită toată atenţia şi anume
că în chestiunea copiilor şi în chestiunea alimentelor s-au ridicat
de către două persoane din asistenţă obiecţiuni
serioase. Iată ce declară în această privinţă
însuşi acuzatul Májay Francisc, fostul primar al oraşului
Târgu-Mureş:
“După expunerile
referenţilor, când subsecretarul de stat Endre László a întrebat cine are
de cerut lămuriri, s-au ridicat unii dintre noi, care au avut de semnalat
diferite chestiuni deosebit de interesante şi anume:”
“În privinţa copiilor,
s-a ridicat un personaj din provincie, nu mai ştiu cine anume, care a
obiectat că nu pot fi ridicaţi copiii sub 6 ani, deoarece
aceştia, potrivit unei ordonanţe, nu sunt obligaţi să
poarte steaua galbenă, iar ordonanţa referitoare la înfiinţarea
ghetourilor prevedea ca cei exceptaţi de la semnul distinctiv vor fi
exceptaţi şi de la obligativitatea domiciliului în ghetou. Dar Endre
László l-a întrerupt pe vorbitor cu următoarele cuvinte: «desigur
şi copiii toţi vor fi ridicaţi; nu va rămâne nici un membru
de familie».”
“În privinţa alimentelor,
s-a ridicat o altă persoană, iarăşi nu ştiu care
anume, care a făcut obiecţiunea că evreii nu vor putea procura
alimente pe 14 zile, deoarece alimentele se distribuie după [pe] cartele conform sistemului de raţionalizare a consumului,
astfel încât nimeni nu poate căpăta alimente pentru atâtea zile
înainte. Endre László a răspuns acestui vorbitor că acest lucru nu-l
interesează.”
Remarcăm deci că nu era ceva imposibil şi
că s-au găsit chiar oameni de bun simţ care, la un moment dat {au îndrăznit} să obiecteze lui Endre László
ilegalitatea poruncilor sale, fără teamă de urmări
neplăcute şi fără ca realmente să fi suferit vreo
sancţiune. Acele glasuri însă nu au găsit ecou în ceilalţi,
au rămas nesprijinite, izolate şi fără nici un rezultat.
Acuzatul Májay Francisc declară, după cum s-a văzut mai sus,
că nici nu mai ştie cine anume a ridicat obiecţiunile, ca
dovadă că aceştia nu au stârnit nici un interes în ochii lui
şi nici a celorlalţi capi de autorităţi adunaţi la
conferinţă. Astfel rezultă limpede că pe participanţii
la conferinţă nu-i preocupa deloc faptul că măsurile
indicate de Endre şi pe care dânşii aveau să le execute, erau
ilegale şi criminale, {pe} ei îi
preocupa numai gândul laş şi slugarnic de a fi pe placul lui Endre
László şi regimului, fără să mai vorbim de acei care ei
înşişi aplaudau cu satisfacţie măsurile antievreieşti.
Este locul să precizăm că soarta evreilor le era cunoscută, dacă nu din cele auzite despre situaţia din oraşul Kosice, care ajunsese la cunoştinţa întregii lumi, atunci chiar direct din gura lui Endre László în plină conferinţă. Iată ce declara textual primarul Májay:
“Nu s-a discutat la conferinţa cu Endre Laszló despre timpul cât
va dura ghetoul, dar atunci când mi s-a cerut ca eu să pregătesc
alimente pentru timpul următor celor 14 zile de alimentare a evreilor prin
propriile lor mijloace, mi s-a adăugat că evreii vor fi
alimentaţi pe cheltuiala statului până atunci când vor fi transportaţi
din localitate.”
Potrivit celor hotărâte în conferinţă, s-au făcut toate pregătirile necesare în mod cu desăvârşire secret, iar în ziua de 2 mai 1944, când s-a comunicat ca ridicarea evreilor să înceapă a doua zi dimineaţă, toţi şefii de poliţie şi comandanţii legiunilor de jandarmi au dat ordine pretutindeni ca nici un evreu, din orice localitate ar fi, nu mai are dreptul să părăsească locuinţa.
Şi aşa, în zorii zilei de 3 mai 1944, a început ridicarea evreilor din toate oraşele şi satele.
Operaţiunea a decurs cu o preciziune uimitoare, aparatul funcţionăresc îndeplinindu-şi sarcina cu mult zel, astfel că foarte rar s-a întâmplat ca vreun evreu să scape, ascunzându-se în păduri sau prin munţi. Deasemeni, mulţi cetăţeni, otrăviţi de propaganda fascistă, şi-au dat şi ei concursul prin denunţuri, arătând ascunzătorile sau cazurile în care organele poliţieneşti n-au avut cunoştinţă de existenţa vreunui anume locuitor evreu.
Echipele care ridicau pe evrei erau alcătuite
din membri ai poliţiei, jandarmeriei şi primăriei (ultimii fiind
însărcinaţi cu ridicarea valorilor şi sigilarea locuinţelor
evreieşti). În afară de
aceştia în cele mai multe locuri au intrat în compunerea echipelor tineri
premilitari, precum şi membri ai partidelor fasciste, în special ai
partidului Szálasi (nyilaskeresztes).
Aceste
echipe s-au purtat brutal în marea majoritate a cazurilor, lovind, insultând
şi îngrozind cu ameninţările lor pe cei ridicaţi – şi
nelăsându-le nici răgazul necesar să-şi ia lucrurile
şi alimentele pe care le permiteau instrucţiunile lui Endre László.
Evreii
din cele trei oraşe unde se fixaseră lagărele nu au fost
duşi direct în locurile desemnate, iar cei din restul
localităţilor secuieşti au fost adunaţi fie la şcoli,
fie la poliţie sau în alte locuri de adunare şi apoi
transportaţi în decurs de câteva zile, cu trenurile, maşinile şi
căruţele sub pază evreiască, în cele trei oraşe unde
luaseră fiinţă ghetourile.
Deodată cu ridicarea a început şi jaful
averilor evreieşti. Numeroase
percheziţii corporale şi vaginale s-au făcut cu scopul ca nici un
obiect de valoare să nu mai rămână celor destinaţi
lagărelor morţii, iar locuinţele au fost inventariate şi
lucrurile rămase au fost însuşite de statul maghiar fascist,
după ce în prealabil au fost dijmuite de fasciştii localnici.
Vom
înfăţişa în capitolele următoare fiecare ghetou în parte,
cu particularităţile şi individualitatea lui şi cu
arătarea vinovăţiei fiecăruia dintre acuzaţi.
G H E T O U L D I N T Â R G U – M U R E Ş
În timpul
când a avut loc conferinţa lui Endre László la Târgu-Mureş era
prefect al judeţului Mureş acuzatul Joos Andor, abia atunci numit în
acest post de guvernul Sztójay, în locul fostului prefect Mikó, demisionat.
Subprefectul judeţului era dr. Marton Sigismund, iar primar al
oraşului Târgu-Mureş era acuzatul dr. Májay Francisc.
Toţi
trei, fiind adepţii unei politici şovine, luau parte la
înlăturarea elementului nemaghiar din viaţa publică,
economică şi socială a statului, erau deci oameni de încredere
pe care se putea sprijini regimul Sztójay în acest colţ de ţară,
mai cu seamă Joos Andor care era preşedintele partidului imredyst.
De fapt,
în chestiunea evreiască, nu este nici o îndoială că tustrei au
fost sprijinitorii măsurilor originale ale lui Endre László, pe care le-au
primit fără nici o obiecţiune, fără nici o rezervă,
şi pe care le-au aplicat cu mult zel, cu toată convingerea şi în
chipul cel mai desăvârşit. Întru-acestea au fost ajutaţi şi
adeseori supliniţi de acuzaţii dr. Hennel Francisc, primnotarul primăriei
şi vitéz dr. Jávor Ernest, primnotarul prefecturii, ambii fiind
delegaţi ca referenţi ai cauzelor evreieşti, primul pentru
primărie şi secundul pentru prefectură.
Fireşte că – dată fiind această
situaţie – organele lor publice, precum erau colonelul dr. Papp Ioan, comandantul inspectoratului de jandarmi
al celor 4 judeţe secuieşti, colonelul Zalántay Ioan, comandantul
legiunii de jandarmi şi dr. Bedő Géza, chestorul poliţiei, nu puteau fi mai
puţin slugarnici faţă de regim decât un Joos Marton şi
Májay. Şi iată că în acest mod puteau fi realizate
fără nici o greutate şi integral dispoziţiunile lui Endre
László.
Bineînţeles,
clica era mai numeroasă, cuprinzând şi pe colonelul vitéz Körmandy
Géza, comandantul administraţiei militare a oraşului Târgu-Mureş
în timpul guvernării lui Sztójay, pe generalul vitéz Kozma Ştefan,
prieten intim al lui Endre László şi întemeietorul şi comandantul
organizaţiei fasciste paramilitare, “Székely
Határőr”* încadrată mai târziu în armata
statului szálaşist, şi pe maiorul german Schröder, şeful
secţiei de Gestapo care avea sediul în oraşul Târgu-Mureş.
Toţi aceştia, chiar prin calităţile, ataşate [şi ataşamentul], erau stâlpi de sprijin ai
guvernului Sztójay.
A doua zi
după conferinţa lui Endre László, adică în 29 aprilie 1944,
primarul Májay, în executarea instrucţionilor primite, a dispus
înfiinţarea unui mic spital în sinagoga evreiască. Májay declara la
interogatoriu:
“Măsura aceasta a
spitalului fiind pusă în practică atât de devreme, ar fi fost de
natură să prevină pe evrei că vor fi strânşi. Au
lucrat în acea pivniţă cu şeful biroului W.O.N.T. anume cu
Rakorni Lörincz, care a chemat membrii Sfatului Evreiesc, spunându-le că
trebuie să înfiinţeze acest spital, deoarece s-au luat anumite
măsuri la Kosice în contra evreilor, că pentru orice eventualitate ar
fi bine să se ia aceste măsuri de prevedere la Târgu-Mureş.”
Delegaţia
Sfatului Evreiesc – compusă din Darvas, Lederer şi Schwartz – a venit
a doua zi iarăşi la primărie, dorind să vorbească cu
primarul Májay. Acuzatul Májay afirmă la interogatoriu că a primit-o şi
că aceasta a cerut să se facă intervenţii ca în
Târgu-Mureş să nu se înfiinţeze un lagăr ci un ghetou, ceea
ce acuzatul Májay a şi făgăduit. Dar, în realitate, lucrurile
s-au petrecut altfel. Cităm din declaraţia martorului Gerdös Aladar:
“Pentru a preveni pe cât posibil
situaţia am încercat prin fostul preşedinte al comunităţii,
Darvas Moor şi prin Dezideriu Lederer, să luăm legătura cu
primarul oraşului Târgu-Mureş, anume Májay Francisc, dorind a aranja
astfel lucrurile, încât evreii să fie puşi în ghetou, în imobilele
din oraş. Numiţii delegaţi ai noştri – (ambii decedaţi
în deportare) – ne-au comunicat că nici n-au putut pătrunde în
audienţă la primarul Májay deoarece primnotarul Hennel Francisc le-a
comunicat că: ÎN
CHESTIUNI EVREIEŞTI – NU SE DISCUTĂ! Nici Hennel
n-a voit să stea la discuţie.”
Dealtfel,
acuzatul Májay se contrazice la interogatoriul luat în continuare şi
sfârşeşte prin a face următoarea recunoaştere:
“În ce priveşte
dispoziţiunea dată de mine în timpul ghetoului, că : NU PRIMESC PE NIMENI ÎN CHESTIUNI
EVREIEŞTI, declar că aceasta am
făcut-o pentru motivul că era prea marea aglomerare de cereri
evreieşti la cabinetul meu şi prea mulţi voiau să intre la
mine în loc să se adreseze referentului meu Hennel.”
Aceeaşi era situaţia şi la
prefectură. Nici prefectul Joos, nici subprefectul Marton, nici
primnotarul Jávor, nu primeau în chestiuni evreieşti.
În ziua
de 2 mai 1944 s-au prezentat în cabinetul primarului Májay, acuzaţii dr.
Bedő Géza, chestorul
poliţiei şi maiorul german Schröder, şeful Gestapoului,
însoţiţi şi de un ofiţer de jandarmi, aducându-i la
cunoştinţă că s-a primit ordinul ca a doua zi
dimineaţă să înceapă ridicarea evreilor şi cerându-i
să le pună la dispoziţie un număr de funcţionari
precum şi un număr de căruţe. Bineînţeles, acuzatul
Májay i-a asigurat că le va da.
Tot în
ziua de 2 mai 1944, pe la orele 10, s-au dat ordine atât de poliţie cât
şi de primărie că evreii nu au voie să-şi
părăsească locuinţa.
În cursul
aceleiaşi zile, chestorul Bedő
împreună cu comandantul legiunii de jandarmi, colonelul Kolontay şi
cu comandantul inspectoratului de jandarmi colonelul dr. Papp Ioan, au
pregătit echipele de ridicare, cu sprijinul şi sfatul maiorului
Schröder şi ale colonelului Kőrmendy.
Aceeaşi
pregătire referitoare la ridicare s-a făcut şi pentru teritoriul
rural, dându-se ordine în consecinţă.
ééé
În dimineaţa zile de 3 mai 1944 a început ridicarea evreilor din locuinţele lor. Echipele compuse din soldaţi, poliţişti şi premilitari mergeau de la casă la casă, ridicându-i şi escortându-i în grupuri la fabrica de cărămizi. Martorul Gardos Aladar declară:
“La mine s-a prezentat o
echipă compusă din doi jandarmi şi doi tineri premilitari. Un
jandarm şi-a scos ceasul şi mi-a zis cam următoarele: «În 20 de minute să fiţi gata,
pentru că veţi fi dus în ghetou cu toată familia. Aveţi
dreptul să duceţi 50 kg. bagaj pentru fiecare persoană*. Să luaţi hrană pentru 14 zile».”
Acest
interval de timp de 20 de minute acordat pentru pregătirea plecării –
deşi insuficient pentru o adevărată pregătire – nici
măcar nu a fost respectat. Clica diriguitoare, văzând că
operaţiunea merge prea încet, a luat măsura unei accelerări,
care a avut apoi efecte devastatoare. Iată {un pasaj} din depoziţia
martorului Gardos Aladar:
“Autorităţile
locale au pus mult zel astfel că în cea mai mare parte din cazuri echipele
nu au dat permisiunea evreilor să-şi ia vreun bagaj, aceştia au
venit cu mâinile goale, unii chiar dezbrăcaţi sau {cum}
au fost luaţi din pat”.
Pentru a
se înţelege mai bine această grabă dementă trebuie
arătată o împrejurare esenţială. Deşi Endre László, în
conferinţa de la Târgu-Mureş, stabilise un răstimp de 8 zile în
care să se execute ridicarea evreilor din oraş, totuşi ulterior
ordinul a fost modificat, restrângându-se acest interval la numai 2 zile. Acuzaţii,
diriguitori ai oraşului, în dorinţa de a nu se depăşi acest
termen şi de a satisface cu prisosinţă poruncile stăpânului
lor, Endre László, au dat ordine în acest sens, astfel că echipele - nu
din proprie iniţiativă - au dus pe evrei fără bagaje
şi fără alimente, ba chiar dezbrăcaţi, ei urmând
instrucţiunile şefilor lor care răspund pentru această
activitate.
Acuzatul
Májay recunoaşte la interogatoriu că, chiar în dimineaţa zilei
de 5 mai, înainte de orele 8, discutase la telefon cu un ofiţer de la administraţia
militară, care îl pusese în curent cu această schimbare,
fără ca el să aibă ceva de obiectat la o asemenea
mişelie. Ofiţerul, probabil chiar colonelul Körmendy, spune Májay,
i-a cerut încă 80 de funcţionari pentru ca lucrul să se
efectueze mai repede, ceea ce Májay a satisfăcut, dând ordine telefonic
chiar din locuinţa sa şefilor de servicii.
Vom reda
mai jos un pasaj din declaraţia acuzatului Májay, din care se vede cu ce
mult zel lucrau toţi nemernicii acelei clici, de jos şi până
sus, pentru a asigura reuşita celei mai monstruoase crime cunoscută
în istorie:
“Imediat după orele 8
am primit un telefon de la Budapesta, secretarul particular al lui Endre László
întrebându-mă dacă operaţiunea de ridicare a evreilor a început
şi dacă merge în bune condiţii. I-am răspuns că
a început şi merge.”
“Între timp însă a venit la mine generalul de corp de armată
vitéz Kozma István, care pe atunci era
comandantul garnizoanei Târgu-Mureş şi totodată comandantul
Gărzii Secuieşti de Graniţă (Székely Határőrség)
şi care mi-a spus că nu este mulţumit de felul cum decurg
operaţiunile de ridicare. Eu l-am întrebat cum de nu este
mulţumit căci am redus termenul de ridicare de la 8 zile la 2 zile. Deci
{cum}
putea fi nemulţumit? Menţionez
că eu aflasem despre această modificare de la ofiţerul
care îmi dăduse telefonul dimineaţă…”
“L-am întrebat apoi pe
Kozma, de ce se interesează de această chestiune, care nu
formează o chestiune militară, deci nu cade în atribuţiunile
lui. Kozma mi-a răspuns că el avea strânse legături de prietenie
cu Endre László şi că venind de la Târgu-Mureş i-a făcut o
vizită, când l-a şi rugat să supravegheze personal chestiunea
ridicărilor de evrei.”
“La puţin timp
după plecarea lui Kozma, în tot cazul după ora 9, am primit un
telefon de la Endre László, care mi-a spus că, după cum l-a informat
generalul Kozma, operaţiunea de ridicare a evreilor nu decurge aşa
cum ar trebui, la care eu am replicat că merge totuşi destul de
repede, astfel că va fi făcută în două zile nu în 8 zile
cum dăduse el dispoziţii în timpul conferinţei. Endre mi-a spus
să fiu atent ca totul să meargă bine.”
“N-au trecut decât
puţine minute şi mi-a dat un telefon subprefectul Marton, cu care am
avut o discuţie, aflând că şi cu el vorbise Endre la telefon
şi îi comunicase aceleaşi lucruri pe care mi le spusese şi mie.
Astfel şi Márton ştia că generalul Kozma vorbise cu
subsecretarul de stat”
Deşi
ordonanţa guvernamentală exceptează de la obligativitatea
strângerii în ghetou pe copiii sub 6 ani, care nu erau obligaţi să
poarte steaua galbenă, pe cei exceptaţi de rigorile măsurilor
rasiale în baza unor merite de război (decoraţii, invalizi de
război) precum şi pe cei căsătoriţi cu creştini,
care aveau copii născuţi creştini ori se botezaseră
anterior datei de 19 martie 1944, totuşi nu s-a dat nici o dispoziţie
pentru respectarea ordonanţei, ci toţi au fost ridicaţi de-a
valma cu ceilalţi evrei şi duşi în ghetou.
Printr-o
fericită întâmplare, un locuitor evreu exceptat ca invalid 75% din primul
război mondial, anume avocatul dr. Schwartz Lazar a putut scăpa de
internare. Cităm din declaraţia sa:
“A doua zi dimineaţa la
orele 5, s-a prezentat la locuinţa mea un poliţist însoţit de 2
premilitari, dându-mi ordin ca în 10 minute să fiu gata de plecare cu
familia. Eu am replicat gardianului că sunt dintre evreii exceptaţi
de ordonanţa guvernului, deoarece nu sunt obligat a purta steaua
galbenă ca invalid de război 75%. Gardianul mi-a spus că el nu
cunoaşte dispoziţiunile referitoare la exceptaţi, dar se va
interesa {şi}
clarifica cazul meu…”
“Peste 2 ceasuri, gardianul s-a întors şi atunci am avut o
discuţie cu el cerându-i să-mi arate ordinul pe care îl are de a
mă ridica. Gardianul a scos din buzunar un exemplar de ordin
bătut la maşină şi multiplicat, pe care l-am citit în
întregime. Ordinul prevedea că vor fi evacuaţi toţi evreii din
oraş şi duşi în lagărul de concentrare cu excepţia
celor care conform Ordonanţei nr. 1840/1944 sunt scutiţi de a purta
steaua galbenă, cu excepţia bolnavilor în pat şi a câte unei
persoane din familie, necesară pentru îngrijirea bolnavului, dacă nu
are persoane de serviciu.”
“Am reuşit a-l convinge pe gardian…”
Deşi potrivit ordonanţei M.E. nr. 1610 din aprilie 1944, evreii nu puteau fi aşezaţi decât în clădiri de locuit, în cartiere sau străzi ale oraşului, totuşi locul ghetoului din Târgu-Mureş a fost ales în afară de oraş, în interiorul fabricii de cărămidă, care era în stare de nefuncţionare şi de ruină.
Acuzatul Májay relatează pe larg cu prilejul interogatoriului său cum, în dimineaţa zilei de 28 aprilie 1944, l-a însoţit în maşină pe Endre László la fabrica de cărămidă pe care o alesese Endre drept loc al ghetoului şi că acolo:
“Endre a cutreierat tot interiorul, atât spaţiile virane, cât
şi clădirile, urcându-se chiar şi în podul clădirii. Eu
l-am urmat cât puteam, căci eram bolnav de reumatism. După ce
şi-a terminat această cutreierare am stat iarăşi de
vorbă şi l-am întrebat dacă mai stăruie pentru
înfiinţarea ghetoului în acel loc, susţinând eu cât este de
neîncăpător şi spunându-i că nu ar fi loc acolo decât
pentru maximum 600 de evrei. Endre, nervos, mi-a replicat că NU ESTE VORBA DE UN SANATORIU şi între altele mi-a reproşat
că sunt filosemit… etc.”
În
această fabrică au fost strânşi, în două zile, toţi
evreii din Târgu-Mureş, circa 5.000 de suflete, iar în zilele
următoare au sosit şi ceilalţi din partea de apus a
judeţului Mureş şi din Odorheiu, totalizându-se astfel cifra
exactă de 7.880 suflete.
Cu
toţii au fost supuşi percheziţiilor corporale şi
siliţi să dea toate bijuteriile. Femeilor li s-au făcut şi
cercetări în vagin de către moaşe trimise în ghetou din ordinul
acuzatului Májay.
Fabrica
de cărămizi din marginea oraşului Târgu-Mureş, în care au
fost internaţi evreii, era în stare de ruină; un teren de cca. 20.000
metri pătraţi (100 x 200) îngrădit cu scânduri, se afla la
mijloc o clădire în paragină, cu acoperişul în cea mai mare
parte stricat, pavată cu ciment peste care se aşezase de ani de zile
murdăria şi umezeala. Interiorul cădirii era compus din ganguri
şi cuptoare, fiind dărăpănate, ude şi murdare,
prezentând aspectul unor hrube sau catacombe. (Vezi fotografiile din dosar).
Aici au
fost obligaţi să locuiască evreii timp de 4 săptămâni
în cea mai chinuitoare mizerie, lipsiţi de adăpost, de haine, de
hrană, de apă şi de tot ceea ce este strict necesar pentru
acoperirea celor mai elementare trebuinţe ale omului.
Comandantul
ghetoului, potrivit dispoziţiunilor lui Endre László, era chestorul
poliţiei, acuzatul dr. Bedő
Géza. Din lipsă de timp, el a trimis în ghetou un subaltern, pe comisarul
Liptay Dezideriu, care prin delegaţie îndeplinea oficiul de şef al
ghetoului, ajutat de alţi doi comisari. Aceşti trei funcţionari
şi-au îndeplinit sarcinile ordonate fără a face nici un abuz,
după cum rezultă din depoziţiile martorilor.
La
început a fost ordinul ca toţi evreii să intre în hrubele
clădirii, dar apoi s-a constatat că nu încap acolo ori cât de
înghesuiţi ar fi, decât cca. 2.000 de oameni. Alte 400 de suflete au fost
îngrămădite sub un şopron fără pereţi laterali
din curtea fabricii. Iar toţi ceilalţi, adică peste 4.000
oameni, au trebuit să rămână pe dinafară şi să
stea sub cerul liber pe un timp ploios şi rece, improvizându-şi din
puţinele haine ce le aveau cu ei, mici corturi care în iluzia acestor
nenorociţi se numeau adăposturi.
Cei mai mulţi
dintre evrei, după cum s-a văzut mai sus, nu-şi putuseră
lua, ori nu fuseseră lăsaţi să ia în graba ridicării,
nici măcar bagajele de 50 kg. prescrise de instrucţiuni. Iar acum nu
mai putea fi vorba de vreo înlesnire din partea autorităţilor
fasciste să-şi poată aduce de acasă haine, ori puţine
paie pentru aşternut căci se respecta cu sfinţenie cuvântul lui
Endre László că nu avea de gând să facă sanatoriu. Astfel nu
este de mirare dacă chiar şi unii oameni care treceau drept buni în
ochii evreilor, răspundeau cu emfază la cererile lor disperate
că “honvezii (soldaţii –
nn) pe front nu stau mai bine”.
Dar prima
lipsă – de care s-au izbit cei aruncaţi în această fabrică
– a fost lipsa closetelor. Deşi instrucţiunile lui Endre László
prevedeau obligaţiunea primarului să se îngrijească din timp de
construirea closetelor, acuzatul Májay a omis aceasta. Astfel, la început nu a
fost absolut nici un closet în curtea fabricii, cu excepţia unei singure
cabine, care era afectată folosinţei exclusive a comandamentului.
Numai în
două zile au fost aduşi acolo cca. 5.000 de oameni şi nu numai
că nu existau closete, dar nici unelte şi nici materialul necesar
pentru confecţionarea lor {nu existau}, iar comandamentul lagărului nu
tolera murdăria prin curte şi soldaţii din pază vegheau cu
cea mai mare severitate la aplicarea strictă a ordinelor.
S-au adus
în cele din urmă lopeţi şi echipa de evrei a săpat în
fundul curţii şanţuri (vezi fotografia în dosar) pe care le-au
împrejmuit apoi cu bucăţi de scânduri putrede şi cu bucăţi
de hârtie gudronată găsite prin curtea fabricii. Dar în primele 3
zile, până când s-au putut face closete suficiente, au avut loc scene
teribile. Oamenii, bărbaţi şi femei deopotrivă, şedeau [stăteau] ore întregi
la rând, aşteptând să-şi poată satisface nevoile cele mai
elementare. Copiii plângeau şi mulţi dintre ei erau bolnavi de
diaree, iar printre aceşti nenorociţi îşi purtau la plimbare
mândria fără de margini acei jandarmi din pază care, cu şi
fără ordin, îi loveau sprea a “asigura disciplina”.
Aceeaşi
situaţie nenorocită era cu apa de băut. Nu exista la început
decât o mică cişmea de le un izvor (Vezi fotografia din dosar) atât
de săracă în debit, încât apa de băut trebuia
împărţită pe raţii ca cel mai rar şi mai preţios
aliment. Cu toate că acuzatul Májay primise instrucţiuni de la Endre
să repare fântâna de apă din curtea fabricii, nu o făcuse.
După
câteva zile, autoritatea comună a permis evreilor să repare pompa de
apă din curtea fabricii, dar care nu avea nici ea un debit suficient.
Astfel evreii au fost siliţi ca împotriva ordinelor să consume
şi apa nepotabilă dintr-un bazin murdar şi dintr-un lac
sărat, ce le era îngăduit s-o ia numai pentru spălat. În cele
din urmă, după multe şi stăruitoare plângeri, s-a adus
apă în ghetou cu o maşină-cisternă a pompierilor, dar nici
atunci în mod regulat şi în cantitate suficientă.
Apa de
spălat trebuia scoasă din lac cu găleţi iar zoaiele [apa murdară] ce rezultau
după spălat trebuiau aruncate în nişte gropi special
săpate, spre a nu murdări şi mai tare apa din baltă.
În ce
priveşte hrana, evreii nu au putut aduce aproape nimic cu ei la ridicare.
Din această cauză, chiar din prima zi s-a resimţit lipsa de
mâncare, criză ce a devenit acută în zilele următoare. Evreii
s-au plâns la timp şi stăruitor prin delegaţia Sfatului
Evreiesc, atât şefului ghetoului cât şi primarului Májay. Astfel,
începând din a patra zi, primăria a fost nevoită să trimită
alimente în ghetou. Dar alimentele acestea erau departe de a fi suficiente, iar
din punct de vedere calitativ erau sub orice critică, fiind numai
rămăşiţele veştede sau putrede luate din
piaţă la sfârşitul pieţei. De câteva ori s-a adus şi
carne: 150 kg. pentru mai mult de 7.000 de oameni!
Norocul a
fost că fabrica de pâine din Târgu-Mureş, printre proprietarii
căreia unul era evreu, a livrat pâinea pentru ghetou, fapt care a
ameliorat întrucâtva starea de înspăimântătoare mizerie a celor
internaţi.
Bucătării
unde să se poată face o mâncare caldă nu au existat la început
şi fiecare familie îşi pregătea masa cum putea, pe propria ei
socoteală. Numai după o săptămână, la disperatele
intervenţii ale Sfatului Evreiesc, autoritatea municipală a admis în
fine ca evreii să-şi aducă în ghetou 8 vane de baie, în care să
poată pregăti mâncare caldă. Cu aceasta însă
dificultăţile nu erau nici pe departe rezolvate, căci lipseau
lemnele de foc. Cu mare greutate căpătau evreii învoire
să-şi aducă de la casele lor din oraş lemne pentru foc.
Se
înţelege că, în astfel de condiţii de trai, foarte mulţi
oameni se îmbolnăveau. Pentru bolnavii grav se improvizează un spital
la sinagoga din strada Knöpfler, dar cei mai mulţi nu încăpeau acolo
şi trebuiau să rămână în ghetou. Medicul
creştin, în supravegherea căruia fuseseră dat ghetoul, era dr.
Horváth Adam, care se arătase foarte dezinteresat, nefăcând nici o
stăruinţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor
din ghetou. Trimitea acolo pentru
vizite pe dr. Talos Matei, care arăta aceiaşi lipsă de interes.
Totul rămânea astfel pe seama medicilor evrei să se zbată cum
puteau şi să îngrijească bolnavii cu colaborarea
farmaciştilor evrei care dădeau medicamente din farmaciile lor.
ééé
Dar
dacă mizeria fizică şi morală s-ar fi redus numai la
lipsurile descrise mai sus – oricât de greu simţite – ea ar fi fost
relativ lesne de suportat, datorită tăriei şi călirii pe
care oamenii o capătă în mijlocul nenorocirii.
Însă
autoritatea fascistă maghiară urmărea să pună
stăpânire pe bunurile evreilor şi, în acest scop, a făcut totul
să ajungă la ele. Astfel, a fost adusă în ghetou o echipă
de jandarmi de urmărire (csendőrnyomozó), care făcea cercetări pentru
aflarea valorilor şi bijuteriilor ascunse de evrei. Echipa aceasta avea
comandanţi pe acuzaţii căpitan Konya, căpitan Pinter
şi plutonier-major Sallos Francisc. Din ordinul acestora, jandarmii
băteau groaznic pe evrei în cursul cercetărilor pentru aflarea
valorilor şi chinuiau fără deosebire pe bărbaţi, femei
şi copii.
Într-o casă cu 4-5 camere din curtea fabricii, unde funcţiona comandamentul ghetoului, aceşti jandarmi aveau 2 camere, zise de tortură. Zeci de evrei treceau în fiecare zi pe acolo, fiind legaţi (gúzsbakötés)* şi bătuţi sălbatic la tălpile picioarelor şi pe tot trupul, zbieretele şi vaietele victimelor se auzeau până departe, afară, îngrozind pe ceilalţi şi mărind la nesfârşit starea de mizerie morală a tuturora. Puţini au scăpat nebătuţi din cele câteva mii de oameni strânşi în fabrică. Martorul Réti Gheorghe declară următoarele:
“Am fost şi eu printre evreii duşi în ghetou şi am fost
crunt bătut de 7 ori de agenţi kémelhárító
(contraspionaj – nn) sau ai jandarmeriei de urmărire, pentru a spune unde
am ascuns averea. Cunosc numai numele lui Sallos, care era un om
brunet, de statură mijlocie, slab, cam de 45 ani. Acesta m-a bătut
rău la tălpi, mâini şi trup cu bastonul de cauciuc. El m-a
bătut de 2 ori. Doi tovarăşi ai lui, pe care nu ştiu cum îi
cheama, m-au bătut până când am leşinat, legându-mă “gúzsbakötés”. Toţi aceşti
bătăuşi m-au bătut şi la testicule.”
În ce priveşte bătăile facem trimitere şi la depoziţiile martorilor: Gardos Aladar, Adler Iosif, Kohn Acaţiu, Rosenfeld Rozica, Rosman Ernest, dr. Harap Adalbert, Landau Aranka şi Krausz Martin.
Odată cu cercetările făcute pentru descoperirea valorilor ascunse, au fost strânse de la evrei toate blănurile, ceasurile şi stilourile, iar până la urmă şi toate verighetele (5,500 kg. aur), evreii fiind siliţi să semneze procese verbale prin care atestau că de bună voie şi din proprie iniţiativă au oferit aceste bijuterii (vezi depoziţia martorului Gardos Aladar).
Menţionăm că, în timpul cercetărilor, anchetatorii s-au slujit de informaţiunile acuzatului Lax Iosif, bijutier evreu, care cunoştea pe toţi evreii bogaţi şi dădea relaţiuni jandarmilor. În timpul bătăilor, acest acuzat stătea împreună cu jandarmii în camera vecină şi cine dintre evrei îi dădea sume de bani mari, îl salva de la schingiuire. Faptele acestea sunt bine dovedite cu depoziţiile martorilor Gáll Ştefan, Steier Blanca, Krausz Martin şi Krausz Gavril.
ééé
Întrucât clădirile şi spaţiile virane
de la fabrica de cărămizi erau, chiar şi după aprecierea
acuzaţilor, neîncăpătoare, pe la data de 10 mai 1944 au
hotărât să facă o descongestionarea, trimiţând circa 1.300
de evrei în târgul de vite al oraşului (în special familiile cu copii).
Aceeaşi pază, acelaşi tratament, aceleaşi lipsuri şi
aceleaşi maltratări au fost şi în această anexă a
ghetoului. Cazarea era făcută sub nişte şoproane
fără pereţi laterali şi fără aşternuturi. Singura deosebire era că, la târgul
de vite, nu sufereau oamenii de lipsa apei.
ééé
Am
arătat mai sus că atunci când s-a făcut ridicarea evreilor, au
fost strânşi în ghetou chiar şi cei exceptaţi de rigoarea
măsurilor rasiale. Aceştia au putut înainta cereri înaintea unei
comisii, numită comisia de triere pentru exceptaţi. Comisia aceasta a
funcţionat tot timpul ghetoului, fiind alcătuită chiar de Endre
László în conferinţa administrativă de la Târgu-Mureş, din
următoarele persoane: subprefectul Márton Sigismund, primarul Májay
Francisc, maiorul german Schröder, chestorul Bedö Géza şi un
locotenent-colonel de jandarmi, anume Bocskor Loránd. Ultimul însă a
trebuit să plece la Budapesta şi, în locul său, a venit
colonelul Zalántay Ioan, comandantul legiunii de jandarmi. (Vezi interogatoriul
acuzatului Májay Francisc).
Martorul Gardos Aladar declară:
“S-au înaintat la această
comisie peste 1.000 cereri, dar n-au fost luate în consideraţie decât
câteva; cazuri în care era imposibil de motivat o respingere.”
Acuzatul
Májay recunoaşte la interogatoriu acestă situaţie. După ce
el arată că această comisie de triere trebuia să
admită sau să respingă cererile după “criteriul celei mai mari adversităţi în apreciere”, el a
declarat:
“Menţionez că în
faţa comisiunii de triere au venit circa 1.500 de cereri pentru
exceptări. Dintre acestea nu au fost admise, după cât îmi aduc aminte,
decât vreo 47. În plus s-au mai admis cererile a vreo 20 sau mai mult de secui
care, întâmplător, aveau religia mozaică, dar a căror origine
etnică era fără îndoială maghiară.”
În
altă parte a interogatoriului său, acuzatul Májay face
următoarele precizări:
“Menţionez că
referentul cauzelor evreieşti de la primărie, dr. Hennel Francisc,
prezenta referatele sale direct comisiei de triere şi nu le aducea
niciodată la mine, în prealabil. Astfel eu nu exercitam vreun control
asupra referatelor sale... etc.”
“La comisia de triere, eu
şi cu subprefectul Márton eram de obicei pentru admiterea cererilor de
exceptare. În cazurile când fie colonelul Bocskor, fie chestorul Bedő era de partea nostră, obţineam majoritatea şi cererea
se admitea.”
Pentru ca
mai departe, acuzatul să revină asupra acestei afirmaţiuni
şi să recunoască adevărul:
“Nu s-a intâmplat
niciodată ca comisia de triere să treacă peste
împrejurările nefavorabile şi să admită cererea. În felul
acesta, comisia de
triere nu era decât un automatism care hotăra în sensul
arătărilor referenţilor (ai primăriei şi ai
prefecturii) fără a-şi manifesta nici autoritatea proprie
şi nici vreun simţ personal de umanitarism.”
Vom
expune mai jos, cu titlul de exemplificare, câteve cazuri de cereri respinse:
Locuitorul
evreu, Maximilian Elekes, era exceptat, cu toată familia sa, în calitate
de invalid de război. Totuşi, fiica lui fusese dusă în ghetou.
Numitul a făcut cerere, la comisia de triere, explicând situaţia. Această
cerere, deşi justă şi legală, a fost respinsă. (Vezi declaraţia lui Maximilian
Elekes şi actul prin care se comunică respingerea, la dosar).
Medicul
dr. Kovács Ladislau, născut din tată creştin şi mamă
evreică, a încercat să-şi salveze mama din ghetou. Existând un
ordin în sensul că aparţinătorii cei mai apropiaţi ai
mobilizaţilor la munca obştească*
sunt scutiţi de lagăr – şi cum medicul Kovács era mobilizat la
munca obştească a înaintat în acest sens o cerere primarului, având
şi un referat favorabil din partea medicului şef al judeţului,
dr. Horváth Adam. Peste două zile a căpătat adresa de
răspuns, aflată la dosar, prin care acuzatul Májay îi comunica
că mama nu se poate considera ca cea mai apropiată
aparţinătoare, ci numai nevasta şi copii. (vezi la dosar şi
depoziţia lui dr. Kovács Ladislau).
Locuitorul
Mihály Alexandru, căsătorit cu o femeie evreică, cu care avea
şi doi copii, unul numai de câteva săptămâni, a voit
să-şi salveze soţia, care era dusă în ghetou. Susnumitul,
în uniformă de soldat maghiar, căci venise într-o permisie de la
unitate, s-a prezentat în faţa comisiei de triere şi a cerut ca mama
copilului său, de abia câteva săptămâni, să fie
lăsată liberă. Totuşi, cererea i-a fost respinsă,
deşi comisia ar fi avut puterea s-o admită, dacă cei care o
compuneau ar fi avut simţăminte omeneşti.
Cazuri ca
cele expuse mai sus au fost numeroase. Acuzatul Májay însă declară
că nu-şi aduce aminte de fiecare în parte.
În ce
priveşte pe colonelul Zalántay, adăugăm că a luat parte
şi la şedinţele comisiei de triere din ghetoul Reghin, unde s-a
arătat acelaşi zelos executor al dispoziţiunilor lui Endre
László. (Vezi interogatoriul acuzatului dr. Schmied Emeric).
În
sfârşit, pentru a ilustra odată mai mult vrednicia fasciştilor
din Târgu-Mureş, arătăm că un singur copil evreu a putut fi
salvat, fiind ascuns cu multă grijă de martorul Gheorghe Gherman.
Dintre
acuzaţii din Târgu-Mureş, singur Májay Francisc a putut fi arestat
şi interogat. El recunoaşte întreaga stare de fapt expusă mai
sus, formulându-şi apărarea în sensul că nu se putea opune
ordinelor lui Endre László. Apărarea aceasta nu poate fi luată în
consideraţie, pentru că nimeni nu poate fi silit să
rămână într-o demnitate şi să săvârşească
fapte pentru care nu doreşte să-şi asume răspunderea.
Adăugăm
că Májay Francisc s-a retras odată cu trupele fasciste şi, în timpul chiar al regimului
Szálasi, a îndeplinit funcţiunea înaltă de comisar guvernamental la
Budapesta.
ééé
Evreii
din oraşul şi judeţul Odorhei au fost duşi – după cum
am arătat mai sus – în ghetoul Târgu-Mureş.
Acuzaţii Gálfi Dezideriu, prefect al judeţului Odorhei, dr. Bonda Ştefan, subprefect, dr. Filo Francisc, primarul oraşului Odorhei, dr. Zsigmond Ioan, şeful poliţiei şi locotenent-colonel Kiss Vasile, comandantul legiunii de jandarmi Odorhei au luat parte la conferinţa administrativă a lui Endre László şi apoi au executat, în cuprinsul oraşului şi judeţului Odorhei, măsurile criminale ale acestuia, fără nici o rezervă.
Deşi ordonanţa guvernamentală excepta pe evreii care nu erau obligaţi să poarte semnul distinctiv, acuzaţii au ridicat pe toţi evreii, fără nici o excepţie, trimiţându-i în ghetoul din Târgu-Mureş.
(Vezi declaraţia martorului Schwechter Eugen).
G H E T O U L R E G H I N
În urma
unei telegrame primite de la Budapesta, primarul oraşului Reghin, anume
acuzatul dr. Schmiedt Emeric, s-a dus la Nyíregyháza, unde, în ziua de 26 aprilie 1944
a participat la conferinţa administrativă a lui Endre László, în care
s-au hotărât măsurile pentru ridicarea evreilor şi strângerea
lor în ghetouri. Mai erau prezenţi şi alţi fruntaşi din
secuime, căci toţi primiseră telegrame. Numai după
expedierea telegramelor, Endre László se hotărâse să meargă
personal în secuime, dar telegramele de contramandare sosiseră în unele
părţi cu întârziere, cum de pildă şi în oraşul Reghin.
Participanţii
din regiunea secuiască au plecat odată cu Endre László la
Târgu-Mureş, luând parte şi la conferinţa ţinută aici,
în ziua de 28 aprilie 1944, pe care am expus-o mai sus. Din Reghin mai
veniseră la această conferinţă, în afară de primarul
Schmiedt – care ajunsese după ce conferinţa începuse – şi
maiorul Komáromy Ladislau, comandantul administraţiei militare a
plăşii Reghin, Dudás Ioan, şeful poliţiei, locotenent
Szentpáli G. Kálmán, comandantul sectorului de jandarmi Reghin şi
primpretorii plăşilor Reghinul de Jos şi de Sus.
Iată
cum s-a făcut alegerea locului pentru ghetou:
“Când eu – declară
acuzatul dr. Schmiedt – am plecat din Târgu-Mureş spre Reghin, la
sfârşitul conferinţei am mers cu maşina împreună cu Pataki
(un primpretor) şi cu Dudás şi am aflat de le aceştia că la
Târgu-Mureş s-a hotărât ca ghetoul (lagărul) evreilor să
fie în fabrica de cărămizi. Pentru Reghin nu se hotărâse în mod
precis unde să se facă instalarea lagărului, dar maiorul
Komaromy primise însărcinarea specială din partea prefectulului Joos
Andor, care a fost şi el prezent la conferinţă, să mă
substituiască în ceea ce priveşte alegerea locului pentru ghetou,
ajutându-mă pe mine care eram bolnav.”
“Sâmbătă, 20
aprilie 1944, am umblat împreună cu maiorul Komaromy şi cu şeful
de poliţie Dudás, pentru a căuta locul potrivit ghetoului. Am fost
întâi la fabrica de cherestea şi am constatat că acolo nu era loc. Am
mers apoi pe strada Avram Iancu, unde erau multe locuinţe evreieşti.
Eu am fost de părere că ar fi bine să se înfiinţeze acolo
ghetoul, dar maiorul Komaromy a făcut obiecţiunea că acolo nu
pot fi supravegheaţi. În cele din urmă ne-am dus la fabrica de
cărămidă – rectific, eu nu am fost acolo, ci numai ceilalţi
– şi aceasta a fost găsită bună de Komaromy şi de
Dudás, pentru lagăr.”
“Declar în faţa
acuzatorului public că n-am făcut obiecţiuni maiorului Komaromy
pentru alegera fabricii de cărămidă, deoarece nu era loc în
altă parte.”
Astfel,
în dimineaţa zilei de 3 mai 1944 au fost strânşi toţi evreii din
oraşul Reghin, peste 1.400 de suflete, în această fabrică.
Echipele
alcătuite din poliţişti şi tineri civili, în cea mai mare
parte membri ai partidului fascist nyilaskeresztes şi instruite de
acuzaţii maior Komaromy şi şeful poliţiei Dudás, au
făcut operaţiunea de ridicare cu grabă şi brutalitate,
nelăsând pe evrei să-şi ia nici măcar cantităţile
de bagaje şi alimente permise de instrucţiunile lui Endre László. Dar
în privinţa alimentelor, foarte mulţi evrei nu au putut lua rezervele
prescrise nici din motivul că alimentele erau raţionalizate şi
majoriteta oamenilor nu posedau cantităţi de alimente care să
fie suficiente pe 14 zile şi nici nu le puteau căpăta (procura – nn), după cum arăta şi
acuzatul dr. Schmiedt la interogatoriu.
Contrar
dispoziţiunilor ordonanţei guvernamentale, au fost ridicaţi
şi aici – ca de altfel pretutindeni – toţi evreii exceptaţi.
Peste
câteva zile au fost aduşi în ghetou evreii din provincie, adică din
partea de răsărit a judeţului Mureş şi din partea de
miază-noapte a judeţului Ciuc, ajungând astfel să fie circa
4.000 de oameni internaţi.
Cu ocazia
strângerii evreilor în ghetoul Reghin a luat parte la ridicare şi acuzatul
Kugler Gheorghe, unul dintre organizatorii partidului nyilaskeresztes. Printre
altele, numitul s-a erijat şi în comandant al ghetoului, unde - cu toate
că nu avea nici o calitate - s-a ocupat cu percheziţionarea evreilor,
ridicarea valorilor şi menţinerea disciplinei. Cu această
ocazie, Kugler a jefuit de bijuterii şi bani şi a maltratat
numeroşi evrei, exercitând o astfel de teroare încât, la început,
toată lumea credea că el este adevăratul comandant al ghetoului.
Toate acestea rezultă pe deplin din declaraţiile martorilor: Káműves Katalina, Kieselstein Samoil, Herscovits
Adalbert, Heizler Iosif, Leopold Maximilian, Smolka Iosif, Szalicky Raymond
Francisc, Balázs Ioan, Fogel Izsak, Császár Iosif, Blotz Victor, Cristea Mihail şi Pop Viorel.
Aceeaşi stare de cumplită mizerie, pe care am descris-o la ghetoul Târgu-Mureş, exista şi la ghetoul Reghin. Însuşi acuzatul dr. Schmiedt Emeric declară:
“Ştiu că fabrica
de cărămizi era în ruină... Nu m-am dus acolo niciodată,
căci nu puteam suferi să văd un tablou îngrozitor pe care mi-l
imaginam...”
Pe
lângă vinovăţia primarului dr. Schmidt Emeric, care
răspunde pentru situaţia de mizerie în care erau ţinuţi
evreii în ghetou, relevăm şi răspunderea consilierului
orăşănesc Csordacsics Egon, care fusese însărcinat de dr. Schmiedt
să fie referentul cauzelor evreieşti. În realitate el a lucrat chiar
pe teren fiind unul din organizatorii ghetoului, iar după deportarea
evreilor a fost curatorul averilor evreieşti. În urma ordinului său a
fost dus în ghetou şi martorul Rosenberg Moise, care era invalid de
război 100% şi deci exceptat fără nici o discuţie. După 24 de ore, însuşi
comandamentul lagărului l-a lăsat liber fără nici un fel de
formalitate. (vezi depoziţia martorului Rosenberg Moise).
Pentru
conducera ghetoului ajunseseră în cumplită ceartă şi
duşmănie doi dintre acuzaţi: maiorul Komaromy Ladislau şi
şeful poliţiei Dudás Ioan. Cităm din interogatoriul acuzatului
dr. Schmidt.
“În ce priveşte
comandantul lagărului, la conferinţa cu Endre se hotărâse
că va fi şeful poliţiei, în cazul de faţă, Dudás Ioan.
Cu toate acestea, în prima săptămână de funcţionare a lagărului,
maiorul Komaromy s-a instalat el, cu forţa, drept comandant al
lagărului şi nu a permis lui Dudás să se amestece. Dar Dudás a
făcut un denunţ contra lui Komaromy şi astfel, Ministerul de
Interne l-a pus în drepturile sale de comandant.”
Evreii
erau cazaţi în clădirea ruinată a fabricii şi pe sub
şoproanele fără pereţi laterali. O mică parte din ei
fuseseră introduşi în câteva clădiri de locuit aflate în
capătul oraşului.
La
început nu au fost deloc closete, săpându-se numai ulterior, de evrei,
şanţuri în curtea lagărului.
Apa,
deasemenea lipsea. Se aducea cu maşina pompierilor, dar în cantitate
insuficientă, astfel că evreii consumau în mare măsură
apă nepotabilă dintr-o baltă.
În ce
priveşte hrana, numai după câteva zile primăria a fost
nevoită să alimenteze ghetoul, dar a făcut-o în mod neîndestulător
şi mizerabil din punct de vedere al calităţii. Adesea evreii nu
primeau decât 100 grame de pâine şi o supă de cartofi pe zi.
Nehrăniţi,
dezbrăcaţi, stând în curent şi ploaie, foarte mulţi dintre
evrei şi în special copiii se îmbolnăveau, iar cei câţiva medici
evrei se luptau din greu să-i ajute, să capete (procure – nn) medicamente, să dezinfecteze hainele
şi să salveze viaţa acestor nenorociţi.
Pe lângă depoziţiile unei serii întregi de martori, dintre evreii care au pătimit în ghetou, există în dosar şi depoziţia medicului creştin dr. Belteki Alexandru, din care cităm:
“După primirea ordinului scris am vizitat ghetoul şi am
văzut că evreii stăteau în condiţiuni foarte rele, parte în
clădiri, parte afară, pe un timp ploios şi rece; nu aveau
apă suficientă şi potabilă, nici closete, nici
bucătării, nici alimente, nici lapte pentru copii, nici săpun
pentru spălat şi nici alte lucruri din cele necesare.”
Cu alte
cuvinte era complet adusă la îndeplinire şi aici porunca lui Endre
László în sensul că “nu e vorba de
un sanatoriu”.
Dar
capitolul cel mai oribil din tot
asamblul neomeniilor săvârşite contra evreilor este cel al
maltratărilor.
Echipe speciale de poliţişti au
fost trimişi să facă cercetări prentru a descoperi
bijuteriile şi valorile ascunse de evrei. În afară de
percheziţiile corporale, care la femei se făcea şi în vagin,
toţi evreii – dar în special cei mai bogaţi – au fost cumplit
bătuţi într-o pivniţă în scopul de a mărturisi unde şi-au
ascuns averile.
Cităm
din declaraţia martorului Szmuk Alexandru:
“Înterogatoriul era luat în
pivniţa unei case şi în birou. Cei care nu voiau să
recunoască sau nu aveau ce să recunoască, erau bătuţi
în felul următor: Tuturora li se ordona să-şi scoată
ghetele din picioare, după aceasta li se
băgau în gură ciorapii ca să nu poată striga, îi
culcau pe burtă, le legau mâinile şi picioarele împreună, în
aşa fel ca tălpile picioarelor erau în sus, iar după aceasta cu
bâta de gumă erau bătuţi la tălpile picioarelor. Cei
bătuţi erau apoi alungaţi afară şi acolo trebuiau
să joace. Conducătorul şi principalul bătăuş al
acestei echipe era Bányai Pavel.”
“La fel erau bătute şi femeile şi fetele.
Două fete din Reghin au înnebunit din cauza bătăilor. Pe o
bătrână cu numele Bercovici au bătut-o aşa de tare că
tot corpul îi era vânăt. Moscovics Mendel de la Gheorghieni a fost
aşa rău bătut încât timp de 3 săptămâni a urinat numai
cu sânge. Acesta a fost bătut de Ferenczi Béla.”
Martora Irina Szmuk declară:
“Am fost transportaţi la
Reghin, fiind internaţi în ghetou. De la orele 6 seara a început
percheziţia la bagaje şi corporală, separând bărbaţii
de femei şi de copii, astfel că nu mai ştiau unul de altul
şi cum percheziţia a durat mult după miezul nopţii, noaptea
am stat în câmp liber, în ploaie până la orele 4 când, însfârşit,
percheziţionarea s-a terminat.”
“În timpul cât am stat la Reghin, o echipă de detectivi, pe baza informaţiilor pe care le-au primit de la autorităţile din Gheorghieni, au început maltratarea evreilor, introducându-i într-o cameră de schingiuire pe rând, pentru a-i obliga să spună persoanele şi locurile unde şi-au ascuns valorile. Astfele pe Moskovics Mandel l-au bătut îngrozitor, încât a început a scuipa şi a urina sânge. Pe soţia lui Berkovics Jakab au bătut-o într-un mod atât de grav în trei rânduri, încât a murit în ghetou, unde a şi fost înmormântată, iar pe o fată din Reghin au maltratat-o şi chinuit-o atât de grav de nenumărate ori, încât a înnebunit şi din cauza urletelor ei pe care nu le mai puteau suporta nici măcar schingiuitorii, au scos-o afară din ghetou.”
Din
depoziţiile martorilor Szmuk Alexandru, Lupu Zsiga, Diamantstein
Maximilian, dr. Weiss Mendel, Mark Coloman şi Grün Albert, au putut fi
identificaţi următorii schingiuitori: plutonier-major Bánkay Pavel,
plutonier-major Biró Balázs şi plutonier Fehér Andrei şi Gösi
Ştefan, precum şi detectivul din poliţia Gheorghieni, Ferenczi
Béla. Despre ultimul ne vom ocupa în continuare mai jos.
Cu ocazia
percheziţiilor vaginale făcute de moaşe, femeile au avut de
suferit foarte mult. O moaşă cu numele Lovas Irina a făcut
percheziţii până şi tinerilor fete, dezvirginându-le.
Percheziţiile acestea le executa cu mâna murdară, izbutind astfel
să infecteze o serie întreagă de femei. Aceasta în afară de
insultele proferate cu cinism şi de loviturile aplicate. (Vezi
depoziţiile martorilor: soţia lui Neumann Vasile, Mendelovics Elena,
Rosenbaun Magda, Lichtenberg Frieda, Hunger Ilona şi Laxner Maria).
Acuzatul dr. Schmidt Emeric ştia despre toate acestea, după cum singur recunoaşte:
“Despre bătăile în
lagăr am auzit că le făceau jandarmii de urmărire. Am
primit plângere în această privinţă şi am intervenit
să nu mai fie bătuţi. Maltratările se făceau cu ocazia
cercetărilor pentru aflarea bijuteriilor. S-au făcut şi
cercetări vaginale, prin moaşe. Eu am dat ordin prin Csordacsics
acestor femei să se poarte omenos. Am dat acest ordin pentru că se
mai făcuseră percheziţii vaginale anterior şi auzisem
că am [s-a] procedat brutal.”
ééé
Comisiunea
de triere a exceptaţilor pentru ghetoul Reghin era compusă din primarul
dr. Schmidt Emeric, şeful poliţiei Dudás Ioan şi comandantul
sectorului de jandarmi Szentpáli G. Kálmán.
Acuzatul dr. Schmiedt Emeric declară:
“Deşi comisia era compusă, conform ordinului lui Endre, din
primar, şeful poliţiei şi comandantul jandarmilor, totuşi
Komaromy, care era un veritabil terorist al autorităţilor, cu
forţa s-a instalat membru în comisie intervenind şi el şi uzând
de autoritate pentru a influenţa comisia. Însă, după ce
Komáromy, în urma denunţurilor noastre, a fost mutat din localitate,
comisia a putut lucra în deplină libertate. După cum ştiu,
după plecarea lui Komáromy, comisia a revizuit hotărârile luate
anterior în cauzele evreilor exceptaţi care [cărora], din cauza lui, li se dăduseră pe nedrept
hotărâri {de}
respingerea cererilor.”
Cu
toată reviziunea făcută, o parte mare din exceptaţi au
rămas mai departe în ghetou. Cităm un singur caz dintr-o serie
întreagă, cu titlul numai de exemplu:
Locuitorul
Szmuk Alexandru era exceptat ca invalid de război 75% şi a făcut
cerere la comisia de triere. Cererea i-a fost respinsă, astfel că a
fost transportat cu trenul în lagărele din Germania. Dar la gara Kosice,
unde evreii au fost predaţi germanilor, numitul Szmuk a ieşit la
raportul comandantului german şi a prezentat actele sale în baza cărora
{se} stabilise
exceptarea. Comandantul german, după ce a discutat şi cu
ofiţerii de legătură maghiari, l-a lăsat liber
împreună cu familia sa, astfel că numitul s-a putut întoarce
acasă.
ééé
După
cum am arătat mai sus, la Reghin au mai fost aduşi evreii din partea
de răsărit a judeţului Mureş şi din nordul
judeţului Ciuc.
În această regiune se află şi oraşul Georghieni al cărui primar, acuzatul dr. Toth Matei, a luat parte la conferinţa lui Endre László, acceptând în totul măsurile luate de el. Executarea ridicării evreilor a făcut-o prin subşeful poliţiei, anume acuzatul dr. Polonkai Géza, întrucât şeful poliţiei, Örmény, s-a ferit să ia parte la aceste crime monstruoase. Evreii din acest oraş au fost adunaţi în localul unei şcoli primare, unde au fost ţinuţi timp de opt zile, aproape fără nici un fel de alimente. După care au fost transportaţi la Reghin. Au fost ridicaţi toţi exceptaţii, implicit copiii. Printre exceptaţii ridicaţi este şi Szmuk Alexandru, despre care ne vom ocupa mai jos. Deasemeni, Kondor Eugen, om de 70 ani, trecut cu mult înainte la creştinism, care a fost ridicat din spital şi dus pe targă şi care apoi a primit împărtăşanie potrivit regulilor creştine, de la preotul László Ignaţie, chiar în localul unde evreii erau internaţi. (vezi depoziţia martorei Szmuk Irina).
Sub
directivele acuzatului dr. Polonkai s-au făcut ridicările,
percheziţiile la bagaje şi corporale, precum şi
percheziţiile vaginale la femei.
Acuzatul
a oprit populaţia creştină să introducă în localul
şcolii, unde au fost adunaţi evreii, alimente şi lapte pentru
copii, strigând la oameni că
“jidanii nu merită nici o milă şi că au mâncat destul”.
Iar în ziua când evreii au fost transportaţi spre Reghin acuzatul, în
culmea fericirii, spunea în auzul tuturor:
“Acum am terminat cea mai mare operă a vieţii mele şi
acum pot să şi mor.” (vezi
depoziţia martorului dr. Herman Ladislau).
În aceeaşi poliţie a oraşului Gheorghieni mai exista un detectiv care a avut o parte însemnată în chinuirea evreilor, anume acuzatul Ferenczi Béla. Acesta a fost trimis în ghetoul din Reghin, pentru a colabora cu echipa de poliţişti de acolo la cercetările pentru aflarea bijuteriilor ascunse. Cu această ocazie, numitul a participat la maltratările barbare aplicate evreilor. În special, el a bătut pe evreii din Gheorghieni.
(Vezi depoziţiile martorilor: Szmuk Irina, Szmuk Alexandru, Lupu Zsiga şi Winstein Francisc).
ééé
Cu ocazia
ridicării evreilor din Topliţa au fost ridicate şi familia lui
Mármor Elise, care era exceptat în calitate de invalid 75% din primul
război mondial. Fiul său, martorul Mármor Gidali a prezentat toate
actele pentru exceptare acuzatului Szabó Kálmán, primpretorul plăşii
Reghin, împreună cu o scrisoare de intervenţie scrisă de către
un cumnat al acuzatului. Acuzatul însă
s-a supărat foarte tare, a rupt scrisoarea şi a strigat
martorului că pentru jidani nu primeşte protecţie şi
că de invalizi n-are nevoie. A reţinut actele, fără a le
înainta comisiei de triere a lagărului, cum era datoria sa, iar familia
lui Mármor a fost dusă în deportare de unde nu s-a mai întors decât un
singur supravieţuitor.
ééé
Menţionăm
că tot în ghetoul Reghin au fost aduşi şi evreii care
fuseseră strânşi mai întâi în ghetoul Sfântu Gheorghe. Dar despre
acestea ne ocupăm în capitolul următor.
GHETOUL SFÂNTU GHEORGHE
La
conferinţa lui Endre László au participat şi conducătorii
judeţului Trei Scaune şi oraşului Sfântu Gheorghe, anume,
acuzaţii dr. Szentivány Gavril, prefectul judeţului, dr. Barabás
Andrei, subprefectul judeţului, dr. Virányi Andrei, primarul oraşului
Sfântu Gheorghe, dr. Vincze Ştefan, şeful poliţiei Sfântu
Gheorghe şi locotenent-colonel Balla, comandantul legiunii de jandarmi
Trei Scaune. Toţi aceştia au primit fără nici o rezervă
să execute poruncile lui Endre László.
Ridicarea
evreilor s-a făcut însă într-un mod oarecum diferit de restul
regiunii. În seara zilei de 2 mai 1944, poliţia a trimis citaţii
tuturor locuitorilor evrei din oraşul Sfântu Gheorghe cu menţiunea ca
a doua zi dimineaţă, la ora 6, să se prezinte la poliţie cu
toţi membrii de familie şi cu actele doveditoare ale
cetăţeniei maghiare. În dimineaţa zilei de 3 mai, locuitorii
evrei s-au prezentat şi au fost reţinuţi la poliţie.
După aceasta, câte un membru din fiecare familie a fost trimis acasă,
însoţit de gardieni spre a lua hrană şi îmbrăcăminte.
Iar după două zile, toţi evreii au fost transportaţi
într-un edificiu neterminat din marginea oraşului Sfântu Gheorghe, unde
fusese fixat locul ghetoului.
Ridicarea
evreilor din judeţ s-a făcut concomitent şi în zilele
următoare toţi au fost aduşi la Sfântu Gheorghe şi
înghesuiţi în acelaşi edificiu.
Tot aici
au mai fost aduşi evreii ridicaţi din oraşul Miercurea Ciuc
şi din partea de miazăzi a judeţului Ciuc.
În total
au fost strânşi în imobilul-lagăr din Sfântu Gheorghe 700 de oameni.
Acest
edificiu era în construcţie, podul primului etaj nefiind alcătuit
decât din scânduri. Atât în acest pod, cât şi dedesubt, la parter au fost
îngrămădiţi evreii şi puşi sub paza jandarmilor.
Acelaşi tratament rău pe care l-am văzut la descrierea
ghetourilor din Târgu-Mureş şi Reghin a fost aplicat şi evreilor
din Sfântu Gheorghe. Lipsa de hrană, lipsa de apă, lipsa de
îmbrăcăminte şi, în general, toate lipsurile văzute la
celelalte ghetouri au fost simţite şi aici. La fel au fost numeroşi
bolnavi, trataţi cu mare greutate de către medicii evrei,
fără să aibă la îndemână nici dispensare şi nici
medicamente suficiente.
S-au
făcut numeroase percheziţii corporale şi vaginale pentru aflarea
tuturor valorilor şi bijuteriilor ascunse de evrei.
Comandantul
ghetoului a fost un sublocotenent german SS, al cărui nume nu a putut fi
identificat, care era ajutat de subofiţeri germani şi maghiari.
Subofiţerii au făcut cercetări pentru aflarea valorilor şi
cu această ocazie au maltratat zeci de evrei.
ééé
După
cum am arătat mai sus au fost aduşi tot aici şi evreii din o
parte a judeţului Ciuc şi din oraşul Miercurea Ciuc, inclusiv
cei exceptaţi.
Organele
responsabile pentru aceasta sunt: vitéz Gaáli Ernest, prefect al judeţului
Ciuc, în timpul guvernului Sztójay, dr. Abraham Iosif, subprefect al
judeţulul Ciuc, Szász Gerő,
primarul oraşului Miercurea Ciuc, Farki Pavel, şeful poliţiei
din oraşul Miercurea Ciuc şi locotenent-colonel Loor Teodor,
comandantul legiunii de jandarmi Ciuc.
Toţi
aceşti acuzaţi au luat parte la conferinţa lui Endre László
şi au acceptat fără nici o obiecţiune toate măsurile
criminale ale acestuia, executându-le întocmai.
ééé
Peste o
săptămână, toţi evreii adunaţi în Sfântu Gheorghe au
fost transportaţi în ghetoul din oraşul Reghin. Transportul s-a
făcut cu trenul de marfă, în condiţiuni neomeneşti, fiind
înghesuiţi câte 70 de oameni în câte un vagon. Au fost ridicaţi
şi duşi chiar şi acei care erau bolnavi netransportabili.
În ce
priveşte pe acuzatul dr. Szentiványi Gavril, menţionăm în mod
special că în timpul retragerii trupelor fasciste a fugit la Budapesta
şi, sub regimul Szálasi, a ocupat înalta demnitate de comisar
guvernamental.
DEPORTAREA
Într-o zi
din a doua jumătate a lunii mai 1944, între 18-20 mai, a fost convocată
la Cluj o altă conferinţă administrativă, la care au
participat reprezentanţii administraţiei civile şi militare din
regiunea Clujului, cuprinzând Clujul, Dejul şi Bistriţa precum
şi regiunea secuiască, cuprinzând Târgu-Mureş şi Reghin.
Din interogatoriile acuzaţiilor dr. Májay
Francisc şi dr. Schmidt Emeric, care au fost prezenţi la
conferinţă, rezultă că Endre László a fost substituit de un
locotenent-colonel Ferenczi Ladislau*,
care a indicat măsurile de luat în vederea transportului (deportării - nn) evreilor în Germania (Polonia - nn). Acesta a dat
instrucţiuni primarilor să pregătească lanţuri de câte
30 cm. pentru închiderea vagoanelor, câte două găleţi de fiecare
vagon servind una pentru apă şi alta pentru W.C. şi alimentele
necesare pentru timpul transportului. Organele forţei publice, în special comandanţii de jandarmi au
primit ordin în privinţa organizării pazei pe tot parcursul.
La
sfârşitul lunii mai a avut loc
(a început – nn) deportarea {evreilor din Ardealul de Nord}. Înainte de aceasta s-au făcut
percheziţii amănunţite pentru ca nu cumva totuşi să
mai rămână la vreun evreu bijuterii sau alte lucruri de valoare. Cu
această ocazie li s-au luat şi ultimele haine pe care le aveau, în
afară de îmbrăcămintea de pe corp.
Au fost
puşi câte 70-80 într-un vagon, de-a valma bărbaţi femei şi
copii, tineri şi bătrâni, sănătoşi şi bolnavi
şi au fost trimişi în Germania prin punctul de frontieră Kosice.
Pe tot
acest parcurs, jandarmii s-au purtat în mod neomenos, interzicând golirea
găleţilor W.C., interzicând a lua apă sau a primi alimente.
Umiliţi,
bătuţi şi jefuiţi de tot ce aveau, ei au fost trimişi
de regimul fascist în lagărele de exterminare.
ééé
Ca
încheiere redăm mai jos un pasaj semnificativ dintr-un citat publicat în
ziarul “Székely Szó” nr. 100 din 4
mai 1944, inspirat de prefectul judeţului Mureş, acuzatul Joos Andrei
– şi în care se spune ceva ce nu priveşte numai regiunea
secuiască, dar întregul teritoriu maghiar de unde regimul fascist a
deportat pe evrei:
“Ordonanţa Ministerului
de Interne referitoare la strângerea evreilor în ghetou s-a executat aici cu o
disciplină exemplară şi cu acel ton boieresc care a caracterizat
totdeauna naţiunea maghiară. Cu o mână a sfărâmat pe inamic
şi cu cealaltă mână s-a grăbit a veni în ajutorul inamicului
căzut. Evreii evacuaţi au fost puşi în tabere şi s-a îngrijit [s-au luat măsuri] ca din punct de vedere sanitar şi
alimentar să nu se poată face nici un fel de reclamaţie.”
G H E T O U L S I G H E T
În 12 aprilie 1944, având loc conferinţa de la
Munkács a subsecretarului de
stat Endre László pentru înfiinţarea ghetourilor şi organizarea
deportării evreilor din Rutenia Subcarpatică căreia {îi}
aparţinea şi judeţul Maramureş, din partea judeţului
Maramureş iau parte: subprefectul dr. Illiny Vasile, primarul oraşului Sighet, dr. Gyulafalvi Rednik
Alexandru, şeful poliţiei
Sighet, dr. Tóth
Ludovic, comandantul legiunii de jandarmi, colonelul Agy Zoltán şi
colonelul Sárváry, comandantul Circumscripţiei IV Teritorială
Jandarmi.
După
întoarcerea de la conferinţă, în 15 aprilie 1944, încep
pregătirile pentru strângerea evreilor în ghetou – subprefectul dr. Illiny
Vasile, ajutat de pretori se ocupă de strângerea evreilor din judeţ,
iar primarul dr. Gyulafalvi Rednik Alexandru din oraşul Sighet – în care scop
convoacă o conferinţă la primărie, la care iau parte
comandantul legiunii de jandarmi colonelul Agy Zoltán, şeful poliţiei
dr. Tóth Ludovic, comandantul
pompierilor Konya Ştefan, primnotarul oraşului Sighet, Hullmann
Francisc şi le dă instrucţiuni verbale de modul cum vor proceda
la strângerea evreilor în ghetou încredinţând-ul
[însărcinându-l] pe Hullmann Francisc cu convocarea funcţionarilor de
la primărie, iar pe dr. Tóth
Ludovic, ajutat de Konya Ştefan şi colonelul Sárváry, cu dirijarea
şi conducerea operaţiunilor pe teren.
În
după amiaza zilei de 15 aprilie 1944, şeful poliţiei dr. Tóth Ludovic convoacă pe toţi
funcţionarii de la primărie, poliţişti şi jandarmi la
primăria oraşului unde, printr-o cuvântare, le aduce la
cunoştinţă înfiinţarea ghetoului, alcătuind 20 de
echipe compuse dintr-un comisar şef, doi poliţişti, doi jandarmi
şi un funcţionar administrativ, le dă instrucţiuni cum se
procedează la ridicarea evreilor specificând că întâi se vor ridica
bunurile, apoi evreii şi le dă ordine să confişte toate
obiectele de valoare: bijuterii, veselă preţioasă, blănuri,
covoare, bani pe care să le depună la casierul oraşului Bethlen
Edmund şi la dr. Nagy Ştefan, şeful
contabilităţii. Totodată
emite o ordonanţă prin batere de tobă, că evreii n-au voie
a părăsi domiciliul de la orele 18 până la noi
dispoziţiuni.
Comandant
al ghetoului a fost numit şeful poliţiei, dr. Toth Ludovic.
Încă
înainte de a proceda la ridicarea bunurilor de valoare, în 15 aprilie 1944 au
fost arestaţi cca. 60 evrei intelectuali, bănuiţi {a fi}
comunişti şi unii evrei bogaţi, pe care i-au închis în sinagoga
evreiască, unde i-au percheziţionat, i-au supus maltratărilor,
i-au silit să stea nemâncaţi zile de-a rândul şi să
doarmă pe ciment şi i-au ameninţat cu împuşcarea.
După
confiscarea bunurilor de valoare, care a durat 5-6 zile, concomitent s-a
procedat la strângerea şi internarea evreilor în ghetou, ridicându-i din
case într-un mod extrem de barbar, chiar pe bolnavii netransportabili, le-au
percheziţionat casele şi le-au făcut pecheziţii corporale,
ca nu cumva să fi ascuns bunuri de valoare nedeclarate şi nu le-a
admis să ia cu ei decât 50 kg. bagaj, alimente şi haine.
După
ce au format tristele convoaie pe străzi, i-au internat în ghetoul ce era
fixat în 2 cartiere periferice ale oraşului, unde au fost supuşi unui
tratament neomenos, vizând exterminarea: anume, au fost înghesuiţi câte
15-20 {de} persoane
într-o cameră, pivniţi, poduri, şoproane şi apoi au
împrejmuit ghetoul cu o reţea de sârmă, iar geamurile ferestrelor
le-au văruit ca să nu poată vedea pe străzi.
(Martor:
Palati Ştefan).
Au fost
înfometaţi, interzicându-le să-şi consume chiar alimentele din
gospodăriile lor, pe care le-au confiscat, refuzând toate cererile
Sfatului Evreiesc prin care acestea cereau alimente şi materiale, iar
economatul primăriei căruia îi revenea sarcina alimentării
evreilor din ghetou nu s-a interesat de alimentare.
Martor:
Kövi Vasile.
N-au avut
milă nici de copiii sugaci, care nu puteau fi alimentaţi de mame,
care în urma înfometării n-aveau lapte şi pentru alăptarea lor
au cerut să li se dea lapte de la vacile evreilor, dar au fost
refuzaţi.
Au fost
ţinuţi într-o stare de promiscuitate, bărbaţii la un loc cu
femeile, în condiţii insalubre, fără nici o posibilitate de
îngrijiri igienice, din care cauză s-a iscat o epidemie de tifos
exantematic. (Vezi raportul nr. 8932 din 3 mai 1944, prin care acuzatul,
primarul dr. Gyulafalvi Rednik Alexandru raportează Ministerului de
Interne un număr de 56 evrei bolnavi tifici).
Din cauza
tratamentului neuman au murit mai mulţi copii sugaci şi mai
mulţi bătrâni.
Pentru
descoperirea lucrurilor ascunse la intrarea în ghetou, jandarmii,
poliţiştii şi funcţionarii au jefuit pe evrei de toate
lucrurile şi le-au făcut percheziţii corporale atât la
bărbaţi cât şi la femei, dezbrăcându-i la piele, iar
femeilor, chiar la fetiţe de 8 ani le-au făcut percheziţii
vaginale şi la anus de către soldaţii jandarmi în prezenţa
altor soldaţi într-un mod extrem de brutal.
Martori:
Palati Ştefan, Perl Ion, Rosenberg Margareta, Mezei Terezia şi
Davidovics Francisc.
Pentru a
ilustra modul redăm următoarele depoziţii:
Martora
Rosenberg Margareta zice:
“Pe femei le-au aşezat
la perete dezbrăcându-le la piele şi sub ameninţarea
împuşcării le făceau percheziţii în vagin şi la anus.”
Martora
Perl Fani zice:
“Când m-am prezentat pentru
percheziţie, doi jandarmi şi un poliţist ne-au invitat pe câte o
persoană şi ne-au dezbrăcat complet, indiferent,
bărbaţi sau femei. Când am ajuns la rând m-au dezbrăcat complet şi
m-au dus în camera respectivă şi cum aveam o pereche de chiloţi
pe mine, mi-au cerut să-i dau jos, apoi un jandarm în faţa celuilalt
şi-a introdus degetele în vagin căutând dacă n-am ascuns aur.”
Pe evreii
bănuiţi că şi-au ascuns bunuri i-au supus unor anchete de
torturi oribile, conduse de şefii poliţiei Tóth Ludovic şi comisarul Fehér
Fogolmázi maltratându-i într-un mod îngrozitor într-o cameră anume
destinată, i-au bătut cu bastoanele şi funii ude peste
tălpile picioarelor şi peste tot corpul, încât nu puteau sta pe picioare,
nu puteau şedea şi nici nu puteau umbla, iar la unii le-au scos
dinţii în timp ce le aplicau pumni peste faţă. (Aşa au fost
bătuţi Mendelovits, Stern, Weiss Iosif, Holder şi alţii).
Martor:
Vasile Verner.
Pentru
paza ghetoului, facerea percheziţiilor şi cercetărilor au fost
aduşi 50 elevi jandarmi de la Şcoala de Jandarmi din Miskolc,
comandaţi de colonelul Sárvári, care au maltratat şi torturat pe
evrei, făcându-le toate lucrurile.
După
internare în ghetou, bărbaţii şi femeile, tinerii au fost
duşi în oraş pe la casele evreilor şi au fost siliţi
să ajute la inventarierea bunurilor rămase în case, adică la
jefuirea propriilor bunuri agonisite cu trudă, cu care ocazie au fost
maltrataţi de jandarmi, iar fetele au fost siluite şi batjocorite de
jandarmi.
(Martoră: Rosenbergh Margareta).
După inventarierea bunurilor, subprefectul, dr.
Ilinyi Vasile, primarul, dr.
Gyulafalvi Rednik Alexandru şi comandantul pompierilor au transportat
bunurile de valoare la Muncacevo şi au primit instrucţiuni despre [pentru] deportarea evreilor.
În 15 mai 1944 s-a organizat (declanşat - nn) deportarea evreilor.
Înainte de deportare, jandarmii au intrat în locuinţe, au scos afară toate persoanele şi au cotrobăit toate casele, chemând persoanele în case, iar dacă găseau ceva lucruri i-au maltratat cu picioarele, palmele şi patul armei, apoi, după ce au format convoiul, i-au strâns în curtea sinagogii, unde li s-a făcut o nouă percheziţie corporală, iar femeilor şi percheziţii vaginale, dezbrăcându-i la piele şi le-au confiscat absolut tot ce aveau asupra lor, chiar şi actele pe care apoi le-au rupt.
După percheziţie, convoiul a fost condus
la gară şi îmbarcat în tren, înghesuind câte 70 până la 90 de
persoane în vagoane plumbuite, închise cu lacăte, peste capacitatea
vagoanelor, fără mâncare, fără apă, silindu-i
să-şi facă necesităţile în vagoane şi să
călătorească în aceste condiţii până la Auschwitz timp
de o săptămână pe o căldură înăbuşitoare. În cursul transportului, din cauza
condiţiilor neumane, în care au fost învagonaţi, au murit câteva sute
de evrei, iar cadavrele lor au rămas în vagoane. Ultimul transport de
câteva mii a fost format numai din evreii bolnavi, care au fost duşi
direct în camera de gazare şi exterminaţi în crematoriile de la
Auschwitz.
Martori:
Palati Florea, Palati Ştefan, Davidovits Francisc, Verner Vasile şi
Rosenberg Margareta.
Dintre
persoanele care au contribuit la înfiinţarea ghetoului din Sighet, au
supus pe evrei unui tratament neomenos, vizând deportarea şi exterminarea,
sunt [fac parte]:
Acuzatul dr. ILINY VASILE, subprefect al judeţului
Maramureş, În aprilie 1944 ia parte la conferinţa de la Munkács convocată de subsecretarul de stat
la interne, Endre László, pentru înfiinţarea ghetourilor şi
deportarea evreilor din Rutenia Subcarpatică.
După
înapoierea de la conferinţă, în 12 aprilie 1944, personal, mergând la
faţa locului, şi prin subalternii săi administrativi,
cărora le dă ordine verbale şi scrise – pretorii în
plăşi şi primarii în oraşele din judeţ – ordonă (dispune - nn) strângerea
tuturor evreilor din judeţ în ghetourile din Sighet, Dragomireşti,
Ocna-Şugatag şi Vişeul de Sus, chiar şi a celor
exceptaţi de la măsurile rasiale prin ordonanţa nr. 1240 din 29
martie 1944 şi ordonanţa nr. 1610 din 23 aprilie 1944, a invalizilor,
cei cu [a celor cu] merite
naţionale, copii [copiilor] sub
6 ani, bolnavilor netransportabili, unde au fost supuşi unui tratament
neomenos: înfometare, jefuirea bunurilor până la ultima
zdreanţă, maltratări şi schingiuiri, pentru a declara
bunurile ascunse. După internarea evreilor în ghetou, în ordonanţa
nr. 4441 din 20 aprilie 1944, ordonă primarilor şi primpretorilor
închiderea tuturor prăvăliilor şi inventarierea bunurilor
evreieşti, iar după confiscarea tuturor bunurilor de valoare le
transportă la Munkács.
Prin
ordinul nr. 9508/1944, ordonă pretorilor şi primarilor ca să
anunţe toate bunurile foste proprietatea evreilor, autorizându-i să
predea din ele familiilor creştine cu copii, în timp ce evreii în ghetou
n-aveau ce mânca.
După
terminarea strângerii evreilor în ghetou, ştiind că vor fi
deportaţi pentru exterminare, ia măsuri în vederea deportării
interesându-se de numărul evreilor prin ordinele nr. 10746 din aprilie
1944, nr. 4993 din 3 mai 1944, iar prin adresa nr. 2001 din 13 mai 1944 cere
urgent să i se înainteze tabelele cu toţi evreii internaţi în
ghetou şi cei aflaţi sub control.
Când se
organizează deportarea evreilor, merge din nou la conferinţa
confidenţială de la Muncacevo, unde primeşte instrucţiuni.
Organizând deportarea înghesuie câte 70-80 de persoane în câte un vagon
plumbuit, fără mâncare, fără apă, siliţi
să-şi facă necesităţile în vagon, iar în cursul
transportului mor câteve sute dintre evrei.
Martori:
Polyania Dezideriu, Kövi Vasile, Davidovics Francisc, Perl Fani, Mezei
Margareta, Mezei Terezia, Verner Vasile, Vogel Ignac.
Faptele
comise de acuzat se încadrează în prevederile art. 2, litera m, n şi
o şi sunt pedepsite de art. 3 din Legea nr. 312/1945, combinat cu art. 101
Cod. Penal.
Acuzatul dr. GYULAFALVI REDNIK ALEXANDRU, primar al oraşului Sighet din 11
ianuarie 1944, până în octombrie 1944, român renegat, nesocotind
persecuţiile propriilor lui conaţionali de fascismul ungar, ia o
serie de măsuri rasiale contra evreilor, jefuirea lor de bunuri,
prăvălii, brevete, interdicţii de a se aproviziona pe piaţă
cu alimente. Le fixează domiciliu obligatoriu, iar pe cei străini îi
expulzează din oraş.
În
aprilie 1944, având loc conferinţele de la Munkács referitoare la înfiinţarea
ghetourilor şi deportarea evreilor, ia parte la aceste conferinţe
şi după reîntoarcere, personal, şi cu ajutorul subalternilor
săi cărora le dă ordine, convocând o conferinţă în
primărie, ordonă strângerea evreilor din Sighet în ghetou,
alcătuind 20 de echipe, conduse de acuzatul dr. Tóth Ludovic, care jefuiesc pe evrei de
toate bunurile de valoare, iar după ce au fost internaţi în ghetou
i-au supus percheziţiilor corporale, iar la femei şi vaginale şi anchetelor de [deasemenea, anchete
prin] torturi aplicate de jandarmi, pentru a declara bunurile ascunse
maltratându-i în mod oribil, bătându-i cu bastoane de cauciuc şi
funii umede peste tălpile picioarelor şi fese, fapte despre care
acuzatul dr. Gyulafalvi Rednic Alexandru avea cunoştinţă.
Pentru
jefuirea bunurilor evreilor, numeşte o comisie compusă din 9
funcţionari şi condusă de şeful contabilităţii,
dr. Nagy Ştefan care, prin raportul nr. 9274 din 8 mai 1944, aducându-i [îi aduce] la
cunoştinţă că bunurile evreieşti se sustrag; {ca urmare, acuzatul}, prin ordinul nr. 9274 din 9 mai 1944,
atrage atenţiunea comisiei ca nu cumva să lipsească ceva, iar
după confiscarea tuturor bunurilor de valoare, le transportă cu
subprefectul, acuzatul dr. Ilinyi Vasile, la Munkács.
Pentru
rezolvarea peroblemelor evreilor în ghetou numeşte pe primnotarul
oraşului, Hullmann Francisc, iar cu aprovizionarea ghetoului, ce revenea primăriei,
încredinţează pe şeful economatului Palati Ştefan care,
consecvent ordinelor sugerate de acuzat refuză orice cerere a Sfatului
Evreilor, referitoare la predarea pentru aprovizionare a propriilor lor
alimente din gospodării şi a materialelor expunându-i astfel la
infometarea şi boli infecţioase.
Era în strânsă legătură şi lucra cu agentul Gestapoului, colonel Ferenczi Ladislau, ofiţer de jandarmi ce făcea legătura cu Gestapoul, cum rezultă din nota memorială nr. 9508 din 15 mai 1944, prin care colonelul Ferenczy Ladislau îi sugerează ca să predea anumite bunuri evreieşti locuitorului Comoti Cazimir, iar prin ordinul nr. 8587 din 27 aprilie 1944 ordonă ca toate materialele evreieşti depuse la Banca Comercială să fie depuse la societatea fascistă Baross. (Asociaţia Comercianţilor Creştini).
După internarea evreilor, programându-se deportarea lor, deşi avea cunoştinţă, fiind prezent la toate conferinţele de la Munkács, in mod perfid, ascunde planul deportării evreilor, pentru a împiedica eventualele evadări, dându-le asigurări că nu va înfiinţa ghetou în Sighet şi că evreii nu vor fi deportaţi. Când se programează deportarea evreilor, dă ordine şi instrucţiuni verbale comandantului de pompieri, Könyuk Ştefan, care înghesuie pe evrei în vagoane câte 70-80 într-un vagon plumbuit, fără apă şi mâncare, fiind siliţi a-şi satisface nevoile în vagon, iar în cursul drumului au murit mai mulţi evrei în vagoane din cauza foamei, setei şi modului în care erau transportaţi.
Martori:
Polyania Dezideriu, Kövi Vasile, Davidovits Francisc, Perl Fani, Mezei
Margareta, Mezei Terezia, Verner Vasile, Vogel Ignat.
Faptele
comise de acuzat se încadrează în dispoziţiunile art. 2 lit. m, n
şi o şi sunt pedepsite de art. 3, din Legea nr. 312/1945, combinat cu
art. 101 Cod. Penal.
Acuzatul HULLMANN FRANCISC, primnotar al oraşului Sighet,
colaboratorul cel mai apropiat al acuzatului Gyulafalvi Rednik Alexandru, este
numit referent în chestiunile evreieşti şi colaborator la organizarea
ghetoului.
După
conferinţa de la Munkács,
având loc consfătuirea de la primăria oraşului Sighet,
convoacă pe toţi funcţionarii primăriei şi
împreună cu acuzatul dr. Tóth
Ludovic, formează echipele de ridicare a evreilor în ghetou, dându-le
instrucţiuni referitoare la strângerea lor.
După
internarea evreilor în ghetou unde sunt ţinuţi fără
alimente, primind diferite cereri ale Sfatului Evreiesc al ghetoului, pentru
aprovizionarea cu diverse alimente şi materiale din propriile
gospodării evreieşti, pe toate le rezolvă tardiv după 10-20
zile punând rezoluţia “Tárgytalan”* deşi avea toată
latitudinea să le rezolve favorabil, dar n-a făcut-o din ură de
rasă şi avea cunoştinţă că evreii urmau să
fie deportaţi contribuind astfel la înfometarea lor şi la expunerea
la boli.
Martor:
Palati Vasile.
Nu-l
interesează şi {nu-l} înduioşează nici cererile repetate
ale Sfatului Evreiesc, prin care {se} solicita să se dea lapte de la
vacile evreilor pentru copiii sugari ai căror mame nu mai aveau lapte în
urma înfometării şi pentru bătrânii bolnavi; deşi la 4 mai
1944 primeşte cererea Sfatului Evreiesc înregistrată la nr. 9030 din
4 mai 1944 prin care {se} solicită să li se dea trei vaci pentru
ghetou din vacile confiscate de la evrei, pentru alăptarea copiilor
sugaci, nu o rezolvă (răspunde
- nn) decât în 11 mai 1944
şi atunci pune rezoluţia “Tárgytalan”.
La fel respinge cererea Sfatului Evreiesc cu nr. 9654 din 13 mai 1944 pentru
eliberarea mobilierului din fostele cămine de copii evrei pentru
înfiinţarea unui cămin de copiii în ghetou pentru a-i sustrage
pericolului de îmbolnăvire.
Respinge
prin rezoluţia “fără
obiect” cererea Sfatului Evreiesc nr. 99656 din 13 mai 1944 prin care
solicită materiale pentru dezinfectare şi medicamente pentru
combaterea epidemiei de tifos exantematic ce bântuie în ghetou.
Respinge
cererea nr. 8872 din 1 mai 1944 a Sfatului Evreiesc prin care {acesta} cere plata îndemnizaţiilor familiilor celor concentraţi în
taberele de muncă, pe care nu o rezolvă, ci {pur şi} simplu o transpune [transmite]
în 26 mai 1944, deci după 26 de zile, la serviciul economic al
primăriei, unde este clasată “fără
obiect”, evreii atunci fiind {deja} deportaţi.
Primind
cererea nr. 9373 din 1 mai 1944 a Sfatului Evreiesc prin care {se} cer 20 de
maşini de cusut, 3 maşini de scris şi pingele din cele
confiscate de la evrei, nu o rezolvă decât în 11 mai 1944, după 11
zile şi atunci aprobă numai maşini de cusut.
Prin nota
memorativă nr. 9508 din 15 mai 1944 declară că, în conformitate
cu înţelegerea avută între acuzatul dr. Gyulafalvi Rednik Alexandru
şi colonelul Ferenczi Ladislau, ofiţerul de legătură cu
Gestapoul, la conferinţa de la Munkács din 12 mai 1944 s-au luat [dat]
dispoziţii referitoare la deportarea evreilor, de care {de} fapt a luat
cunoştinţă chiar de la subsecretarul de stat Endre László.
La
acuzele aduse, în interogatoriul său recunoaşte actele şi
rezoluţiile puse pe diferitele cereri ale Sfatului Evreiesc, invocând
motivul că le-a clasat “fără obiect”, deoarece ştia că
evreii vor fi deportaţi, nereuşind să producă nici o
contraprobă în apărarea sa.
Martori:
Polyania Dezideriu, Kövi Vasile, Davidovits Francisc, Perl Fani, Mezei
Margareta, Mezei Terezia, Verner Vasile, Vogel Ignat.
Faptele comise de acuzat se încadrează în prevederile art. 2. litera m. şi o. şi sunt pedepsite de art. 3. din Legea nr. 312/1945, combinat cu art. 101. Cod. Penal.
Acuzatul dr.
TÓTH
LUDOVIC, fiind şef al poliţiei Sighet, ia parte la
conferinţele de la Muncacevo şi după reîntoarcere la Sighet,
organizându-se confiscarea bunurilor de la evrei şi internarea lor în
ghetou, este numit de acuzatul dr. Gyulafalvi
Rednik Alexandru comandant al ghetoului.
În scopul
confiscării bunurilor de la evrei şi a internării evreilor în
ghetou, convoacă o conferinţă la primărie, la care iau
parte funcţionarii primăriei şi poliţiei, {pre}cum şi
jandarmii şi, ţinându-le o cuvântare, le dă instrucţiuni
cum să procedeze la confiscarea bunurilor şi ridicarea (internarea - nn) evreilor în ghetou; să le
confişte toate bunurile şi să-i percheziţioneze corporal
dezbrăcându-i la piele, iar femeilor să le facă percheziţii
vaginale, cum au şi procedat echipele.
Înainte
de a porni echipele pe teren la confiscarea bunurilor în 15 aprilie 1944
dă ordonanţă prin batere de tobă că evreii n-au voie
să părăsească domiciliul de la orele 18 şi
totodată arestează şi închide în sinagoga evreiească un
număr de 60 evrei intelectuali bănuiţi de comunişti, pe
care-i ţine arestaţi zile de-a rândul nemâncaţi, silindu-i
să doarmă pe ciment.
Martori:
Vogel Ignat.
Pentru
descoperirea bunurilor dosite de evreii bănuiţi că şi-au
ascuns lucruri de valoare, cu ajutorul poliţiştilor şi
soldaţilor îi supune {pe aceştia} anchetei de [prin ] torturi,
bătându-i cu bastoane de cauciuc şi funii umede la tălpile
picioarelor şi peste tot corpul.
Martoră:
Perl Fani.
După
internarea evreilor în ghetou, îi înghesuie câte 15-20 persoane într-o
cameră, fără orice posibilitate de îngrijire corporală, iar
ghetoul îl împresoară
[împrejmuieşte] cu reţea de sârmă.
Supune pe evrei la infometare, confiscându-le toate alimentele ce aveau asupra lor şi nu intervine la economatul oraşului pentru aprovizionare, iar când Sfatul Evreilor reclamă primarului Gyulafalvi Rednik că n-au alimente, îl induce în eroare, spunându-i că au alimente pe timp de 4 săptămâni. (Depoziţia acuzatului Hullmann Francisc).
La programarea deportării evreilor pentru [la] Auschwitz conduce percheziţionarea lor, confiscându-le toate lucrurile, chiar şi actele şi îi învagonează în vagoane plumbuite, câte 70-90 de persoane în câte un vagon.
Încă înainte de înfiinţarea ghetoului, acuzatul emite ordinul nr. 99 din 1 aprilie 1944, prin care ordonă măsuri împotriva evreilor, anume: evreii nu pot părăsi locuinţele între orele 18 şi 6; îi obligă să pună o stea de 40 cm. diametru, de culoare galbenă pe prăvălii; nu pot părăsi oraşul; evreii străini sunt obligaţi să părăsească oraşul.
Pe această ordonanţă pune rezoluţie de încuviinţare a publicării acuzatul Hullmann Francisc.
Martori:
Polyanka Dezideriu, Kövi Vasile, Davidovits Francisc, Perl Fani, Mezei
Margareta, Mezei Terezia, Verner Vasile, Vogel Ignat.
Acuzatul KONYA IOSIF, fiind comandant al pompierilor din
oraşul Sighet, a fost numit ajutor de comandant al ghetoului, în care
calitate, depunând un deosebit zel, a contribuit la internarea evreilor în
ghetou, alegând locul ghetoului, pe care l-a împrejmuit cu sârmă, iar pe
evreii i-a înghesuit în case; a contribuit de asemenea la jefuirea evreilor de
toate bunurile şi la maltrarea celor bănuiţi că şi-au
dosit bunuri.
“Ori de câte ori era vorba de luat vreo
măsură contra evreilor prin Konya Iosif s-a executat, acesta depunând
o activitate foarte intensă” – zice acuzatul Hullmann Francisc.
Când s-a organizat deportarea evreilor, de îmbarcarea în vagoane s-a îngrijit acuzatul, care a înghesuit în câte un vagon câte 70-90 de persoane, plumbuind vagoanele, lăsându-i fără mâncare, apă şi fără {condiţii} să-şi facă necesităţile în vagon, din care cauză au murit în cursul transportului mai multe sute de evrei. (Depoziţia acuzatului Hullmann Francisc).
Faptele acuzatului se încadrează în prevederile art. 2. lit. g., m. şi o. şi sunt pedepsite de art. 3, din Legea nr. 312/1945, combinat cu art. 101. Cod. Penal.
Acuzatul FEHÉR IOAN, fiind comisar la poliţia Sighet, a luat parte la confiscarea bunurilor de la evrei şi la intrarea (internarea - nn) lor în ghetou, făcându-le percheziţii corporale, atât la bărbaţi, cât şi la femei, dezbrăcându-i la piele, iar la femei a făcut percheziţii vaginale prin soldaţi. Pentru descoperirea bunurilor ascunse a organizat la poliţie anchete de tortură a evreilor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri, maltratând în mod crud, bătându-i la tălpile picioarelor cu funii ude şi bastoane.
Martor: Verner Vasile.
La învagonarea evreilor, deşi avea găleţi pentru apă de băut, refuză să le pună în vagoane, din care cauză {aceştia} au rămas fără apă în cursul transportului.
Martori:
Vogel Ignat, Perl Fani, Rosenberg Margareta.
Faptele
comise de acuzat se încadrează în prevederile art. 2. litera m., n.
şi o. şi sunt pedepsite de art. 3, din Legea nr. 312/1945, combinat
cu art. 101 Cod. Penal.
Acuzatul colonel ÁGY ZOLTÁN, fiind comandant al legiunii de jandarmi Sighet,
luând parte la conferinţa de la Munkács din aprilie 1944, unde a primit instrucţiuni despre internarea
evreilor în ghetou, ia parte la confiscarea bunurilor evreieşti şi
internarea evreilor în ghetou, dă ordine jandarmilor din cuprinsul
întregului judeţ Maramureş de a proceda la internarea evreilor care
au procedat cu cea mai crudă brutalitate, i-au maltratat, jefuit de bunuri
şi au executat pe acei care nu puteau face marşuri la ghetou şi
la tren, precum şi pe cei care au încercat să se sustragă,
ascunzându-se pe la creştini; cazurile evreilor Paises Indig şi
Samuel Indig, care au fost executaţi în comuna Bârsana de jandarmi, fiindcă
au fost găsiţi ascunşi la un locuitor; cazul evreului Davidovics
din Dragomireşti şi alţii care căzând pe drum şi
neputând face drumul au fost executaţi de jandarmi.
Martor: Oblat Filip Francisc.
Când se făcea internarea evreilor din Sighet în ghetou, pentru a preveni evadarea evreilor le-a ţinut o cuvântare, asigurându-i că le este garantată viaţa şi că nu vor fi deportaţi.
Martor: Davidovits Francisc.
Faptele comise de acuzat se încadrează în
prevederile art. 2. lit. g., h., m., n., şi o. şi sunt pedepsite de
art. 3 din Legea nr. 312/1945, combinat cu art. 101 Cod. Penal.
Acuzatul colonel SÁRVÁRI N., fost comandant al circumscripţiei 4
teritorial de jandarmi, ia parte la conferinţele de la Munkács din aprilie 1944 şi după
conferinţă organizează paza ghetourilor din Sighet cu o
echipă de 50 de elevi-jandarmi trimişi special de la şcoala de
jandarmi din Miskolc, iar în ghetou {aceştia} au maltratat, schingiuit, torturat pe
evrei la percheziţii şi ancheta de
[prin] torturi pentru divulgarea bunurilor dosite şi i-au jefuit de toate
bunurile, iar pe femei le-au siluit.
Fiind
prezent în repetate rânduri la scenele odioase, se făcea că nu le
observă; zâmbind îşi întorcea capul în altă parte.
Depoziţia acuzatului Hullmann Francisc.
La deportarea evreilor îi învagonează înghesuindu-i în vagoane plumbuite, câte 70-90 de persoane, fără mâncare, fără apă, siliţi să-şi facă necesităţile în vagoane, din care cauză au murit mai multe sute de evrei; ajutat de jandarmi conduce trenurile din Sighet până la Kosice unde îi predă comandamentului armatei germane SS.
Martoră:
Perl Fani.
Faptele comise de acuzat se încadrează în prevederile art. 2. lit. g., h., m., n., o. şi sunt pedepsite de art. 3. din Legea nr. 312/1945 combinat cu art. 101. Cod. Penal.
Acuzaţii PAŞCAN FLOREA, BIRO JÁNOS, VARGA GHEORGHE.
După internarea evreilor în ghetou în luna mai 1944, evreii Indig Şmil şi Indig Paises din comuna Bârsana, judeţul Maramureş, evadând din ghetoul Berbeşti s-au refugiat în comuna Bârsana cerând locuitorului Paşca Nuţu să-i ascundă căci îl vor răsplăti.
Locuitorul Paşca Nuţu la început n-a
acceptat, deoarece se temea, căci se publicase cu toba prin comună
că acei locuitori, care vor ascunde evrei, vor fi împuşcaţi
împreună cu familiile lor. Timp
de 3 zile, cei doi evrei au stat ascunşi prin împrejurimile casei lui
Paşca Nuţu, iar noaptea dormeau în podul grajdului, fiind
alimentaţi de familia lui Paşca Nuţu.
După
3 zile, Paşca Nuţu – fiindu-i frică de consecinţă – a
trimis pe soţia sa Paşca Maria la primărie să comunice
primarului că la ei în gospădărie stau ascunşi doi evrei.
Paşca Maria mergând la primărie, în mod discret, a comunicat
ajutorului de primar Bârsan Vasile. Chiar în acel moment a intrat Számányi
Iosif, care l-a întrebat pe subprimar ce i-a şoptit femeia, iar
subprimarul a comunicat notarului că femeia i-a adus la
cunoştinţă că la ei sunt ascunşi doi evrei, iar
notarul, telefonic, a chemat pe şeful de post, plutonierul Megyesi Iosif,
căruia i-a adus la cunoştinţă cazul. După câtva timp,
şeful de post s-a reîntors la primărie cu jandarmii Paşcan
Florea, Biro János, Varga Gheorghe, notarul, dând ordin guardului comunal Hora
Petru să-i însoţească până la locuinţa lui Paşcu
Nuţu.
După
ce au ajuns în curtea casei lui Paşcu Nuţu, când au intrat jandarmii,
{acolo} se
găsea martorul Ştefanca Ştefan, căruia jandarmul Paşca
Florea, îi dă ordin să strige: “Să
se dea jos cine-i în podul grajdului”, ordin care a fost repetat de 3-4
ori, după care, din podul grajdului s-au dat jos cei doi evrei: Indig
Şmil şi Indig Paises. Jandarmul
Paşcan Florea le-a ordonat: “Mâinile
sus” şi cu arma întinsă spre ei i-au percheziţionat în
buzunare; întâi a percheziţionat pe Indig Şmil şi în timpul
acestei operaţiuni a descărcat arma în pieptul lui, {acesta} căzând mort pe loc; apoi s-a îndreptat cu arma spre Indig Paises
şi a descărcat un foc în el care, căzând jos, s-a zvârcolit mult
timp spunând jandarmului: “Ai
împuşcat pe fratele meu, nu ţi-e ruşine, aşa scrie legea
voastră să omorâţi pe toţi evreii?” La care jandarmul
Paşcan Florea i-a răspuns: “Aşa
scrie legea lui Hitler”.
Fiind
grav rănit, Indig Paise a cerut apă martorului Cora Petru {care,} voind
să-i dea şi să-l panseze a fost oprit de Paşcan Florea.
În timp
ce Indig Paises zăcea la pământ rănit, , ceilalţi doi
jandarmi Biró János şi Varga Gheorghe, au tras în el câte un glonte de
armă în urma cărora moare imediat.
Martori:
Iacobovits Simion, Glozer Ida Maier, Cora Petru, Ştefanca Ştefan,
Paşca Nuţu, Bârsan Vasile.
Faptele
comise de acuzaţi se încadrează în prevederile art. 2. lit. e.
şi h. şi sunt pedepsite de art. 3 din Legea nr. 312/1945 combinat cu
art. 101 Cod. Penal.
Acuzaţii: SARKÁDI AUGUSTIN, BEDE ŞTEFAN.
Pe la
începutul lunii aprilie 1944, îndată după ocuparea Ungariei de
trupele germane, într-o zi, acuzaţii Sarkádi Augustin, şovinist
înverşunat, membru al partidului nyilaşist, după ce cheltuieşte [chefuieşte] în
cârciuma Perza din Sighet cu acuzatul Bede Ştefan, sergent din armata
ungară, ieşind în stradă, ambii în stare de ebrietate, din care
cel mai beat era acuzatul Bede Ştefan, susţinut de braţ de acuzatul
Sarkádi Augustin.
Cum
mergeau pe stradă, ambii strigând: “că
toţi jidanii spurcaţi trebuie împuşcaţi, moarte jidanilor
şi că vreau să vadă sânge de jidan”, în drumul lor,
trecând prin colţul străzii Dorobanţilor şi Piaţa
Unirii, întâlnesc doi copii de evreu între care Frenkel Boris de 12 ani. Cum îi
observă, acuzatul Sarkádi Augustin se adresează unuia din ei la care
observă steaua galbenă pe piept “Te
zsidó vagy?” (Tu eşti jidan?) şi la răspunsul
înspăimântat al băiatului că este evreu, acuzatul Sarkádi Augustin
strigă acuzatului Bede Ştefan: “Trebuie
împuşcat acest jidan” (“Le kell lőni ezt a zsidót”.) şi la auzul
acestor cuvinte, acuzatul Bede Ştefan împuşcă în abdomen pe
băiatul Frenkel Boris, care se prăvăleşte la pământ
şi a doua zi a încetat din viaţă.
La auzul
detunăturii de armă, lumea de pe stradă s-a sdunat în jurul
victimei şi un plutonier poliţist din armata maghiară a dezarmat
pe acuzatul Bede Ştefan şi l-a condus la poliţie pentru
anchetă, iar ulterior a fost trimis în judecata Curţii Marţiale
din Kassa.
Martori:
Mureşan Iosif, Oblat Filip, Grün Lazar, Fényes Emeric, Mezösi Ludovic,
şi soţia lui Roman Ion.
La
acuzele aduse, în interogatoriul său, acuzatul Sarkádi Augustin neagă
categoric faptele imputate, încercând să invoce aserţiunile că
n-a fost împreună cu acuzatul Bede Ştefan, ci venea din partea
opusă a străzii; că ar fi fost în măcelăria lui Hladek
Dezideriu şi că, mergând la faţa locului, a dezarmat pe acuzatul
Bede Ştefan, propunând ca martor pe Oros Paul, Karácsonyi Elisabeta,
Cuzdorian Gavril, Juhász Alexandru şi Hladek Dezideriu, care audiaţi
nu reuşesc să dovedească cu nimic afirmaţiunile acuzatului,
ba înşişi martorii apărării Hladek Dezideriu declară
categoric că Sárkádi Augustin n-a fost în prăvălia sa.
Faptele acuzaţilor se încadrează în
dispoziţiunile art. 2. lit. e. şi sunt pedepsite de art. 3 din Legea
nr. 312/1945.
Acuzatul SZAPEONCZAY VASILE, membru al partidului fascist imredist,
fiind prefect al judeţului Maramureş, reprezentantul politic al
guvernului în judeţ, având control politic şi administrativ a
acceptat şi contribuit la înfiinţarea ghetourilor şi deportarea
evreilor pentru exterminare din cuprinsul judeţului, deşi n-avea nici
o bază legală, deoarece ordonanţa de înfiinţarea
ghetoutilor cu nr. 1610 din 28 aprilie 1944, este ulterioară
înfiinţării ghetourilor şi lasă la latitudinea primului
funcţionar al autorităţii administrative de a concentra pe evrei
în anumite părţi ale oraşului, nu în ghetou. Înfiinţându-se
ghetoul, evreii au fost supuşi unui tratament neomenesc, fiind
maltrataţi şi înfometaţi. 32.000 de evrei pe care, după ce
autorităţile administrative şi poliţieneşti de sub
ordinele acuzatului i-au jefuit de toate bunurile, până la ultima
zdreanţă, au fost deportaţi în lagărele de exterminare din
Auschwitz, închişi în vagoane plumbuite.
În
calitatea sa de reprezentant politic al guvernului putea să se opună
înfiinţării ghetourilor cum au făcut alţi prefecţi sau
primari; cazul prefectului din Sălaj, baronul Josika Ioan şi cazul
primarului din Baia-Mare dr. Tamás Carol.
Printre
acuzaţii lotului nr. 6 au figurat dr. Jurca Flaviu, fost prefect al
judeţului Maramureş, Ajtay Gavril, fost subprefect al aceluiaşi
judeţ, dr. Kadicsfalvi Iosif, fost primpretor al plăşii
Vişeul de Sus, din judeţul Maramureş, dr. Pavel Rozni, fost
pretor le aceeaşi pretură, Iosif Farkaş, fost notar
administrativ la notariatul Borşa şi Ioan Marginean, fost primar al
aceleeaşi comune.
Primilor
doi li s-a adus acuzarea că, de comun acord cu primpretorul Kadicsfalvi,
au pus la cale o serie de măsuri îndreptate împotriva evreilor din
judeţ, măsuri pornite din ura de rasă, care aveau drept scop
exterminarea lor. Ceilalţi acuzaţi au fost trimişi în
judecată pentru că au înlesnit şi uşurat deportarea la 1
mai 1942 a evreilor din comuna Borşa*,
în scopul exterminării lor. În plus, Iosif Farkas a mai fost trimis în
judecată şi pentru că a practicat cu intenţie excesivă
execuţia dispoziţiunilor cu caracter rasial luate de Kadicsfalvi cu
privire la dovedirea cetăţeniei maghiare a locuitorilor evrei.
După
cum se arăta în starea de fapt expusă în actul de acuzare respectiv,
în timpul nopţii de 3 aprilie spre 1 mai 1942, au fost ridicaţi din
comuna Borşa o mulţime de evrei, printre care numeroşi copii
mici, bătrâni, femei însărcinate şi chiar mamele cu copii la
sân. Strânşi până dimineaţă la primărie, un număr
de 54 suflete au fost pornite de jandarmi la amiază în munţi, unde în
apropiere de graniţă, au fost părăsiţi în
zăpadă. Din întreg grupul, patru au mai avut puterea de a pleca spre
ţinuturi locuite, iar restul a rămas pierind de frig, foame sau
sfâşiaţi de fiare. Şi din cei patru, trei numai au reuşit
să ajungă îndărăt la Borşa, al patrulea, aproape
copil, căzând în zăpadă, unde a şi murit.
Dintre
vinovaţii acestei tragice întâmplări, unul nu figurează printre
acuzaţii lotului respectiv. E Ştefan Coman, fostul primnotar al
comunei Borşa. Vina sa este că s-a pus cu totul în serviciul clicii
Jurca, Ajtay şi Kadicsfalvi şi, alături de ceilalţi
acuzaţi, dr. Rezni, Iosif Farkas şi Ioan Mărginean s-a
făcut cu intenţie instrumentul primpretorului Kadicsfalvi în
executarea măsurilor, care au dus la exterminarea celor 51 evrei din
Borşa.
Ştefan
Coman va avea să răspundă pentru că a întocmit listele de
cetăţenie a evreilor din Borşa în chip abuziv, cu
vădită rea credinţă din spirit de ură de rasă
şi cu intenţia de a stoarce de bani în folosul său personal;
pentru că a întocmit împreună cu notarul Iosif Farcas şi
primarul Ioan Mărginean, în secret, lista evrerilor ce aveau să fie
exterminaţi şi pentru că nu a executat ordinul dat personal de
către ministrul de interne de atunci de a se reveni asupra expulzării
evreilor, măsură ce avea caracter local, şi de a fi readuşi
în comună cei trimişi spre graniţă.
Pentru a
se vedea rolul acuzatului Coman în tot complexul de fapte ce au avut ca urmare
exterminarea evreilor din Borşa în mai 1942, reproducem în extras cele mai
deseamă părţi din depoziţia martorului Rath Abraham, care
în acea vreme era preşedintele Comunităţii Evreieşti din
acea localitate:
“Notarii Farcaş şi
Coman, împreună au întocmit două liste: o listă sau tablou care
conţinea numele evreilor care, după afirmaţia notarilor, vor
obţine cetăţenia şi alt tablou, cu numele persoanelor care,
tot conform părerilor notarilor, nu se ştie de situaţia lor. Am
intervenit personal pe lângă Farcas şi Coman, ca să-i dau 10.000
pengő,
ca o listă să fie garantată şi să se treacă
maximum de oameni posibili pe acea listă. Am şi dat banii
împreună cu Steinfeld Lazăr, cu care am adunat banii de la evrei,
însă nu s-a făcut nimic. După cum am văzut personal listele
întocmite de susnumiţii notari, circa 400 de persoane au obţinut
cetăţenia. Din aceste persoane, un număr de 150 de persoane au
dat 10.000 pengő
notarului Coman şi i-a trecut pe lista de cetăţenie, restul de
250 de persoane au rămas pe vechiul tablou. Pentru cei 150 de persoane,
Coman personal a afirmat că garantează că nu li se va întâmpla
nimic.”
“În luna mai 1942 s-a
întocmit la primărie o listă de 54 de persoane, indiferent dacă
au obţinut sau nu cetăţenia maghiară şi deci nu
după lista celor pentru care nu se acorda cetăţenia
maghiară. Aceste persoane au fost ridicate într-o noapte de jandarmi
şi paznicii comunali, duşi la primărie, iar a doua zi
dimineaţă duşi în munţi. În legătură cu
confecţionarea tabloului de mai sus, declar că eu am avut la
primărie trei consilieri, care mă informau regulat de toate
hotărârile consiliului comunal sau de alte chestiuni ce interesau pe evrei
şi astfel, de la aceştia am aflat că s-a ţinut în acest scop
o consfătuire la primărie, şi anume, pentru a stabili numele
persoanelor care urmau să fie expulzate. Toţi aceştia mi-au spus
că tabloul a fost făcut de către notarii Coman, Farcas şi
de Ioan Mărginean. Cei trei prieteni ai mei mi-au spus că s-a făcut
în mod secret şi imediat.”
“Trimiterea celor 54 de
evrei în munţi s-a întâmplat într-o sâmbătă dimineaţă.
A doua zi dimineaţă m-am întâlnit la Budapesta cu un evreu de la
Sighet şi acolo m-a pus la curent cu toate evenimentele din Borşa. Am
plecat imediat la Ministerul de Interne şi am cerut să se intervină
la primăria Borşa, pentru a fi readuşi cei 54 de evrei.
Ministrul de Interne personal a luat telefonul şi a chemat primăria
Borşa. În faţa mea a vorbit cu cineva de la primărie, care a
răspuns la telefon ministrului că, evreii sunt deja plecaţi departe
şi nu-i mai pot readuce. Atunci am plecat din nou în oraş, am chemat
pe nevasta mea în Borşa la telefon şi am întrebat-o despre
situaţie, mi-a răspuns că sunt ţinuţi deocamdată
la Borşa-Baia, o distanţă de 6 km. de Borşa. Am mers din
nou la Omzsa şi cu conducătorii ei am plecat din nou la minister unde
am spus informaţiile ce le deţineam şi atunci ministrul, tot
personal, a chemat la telefon primăria Borşa şi a ordonat ca
imediat să fie aduşi înapoi, îi va trage la răspundere în caz de
neexecutare.”
Din
spusele martorului rezultă că, primnotarul Ştefan Coman a
întocmit listele de cetăţenie ale evreilor împreună cu
subalternul său, notarul administrativ Iosif Farcas şi că pentru
a trece printre cetăţeni un număr de evrei au primit suma
importantă de 10.000 pengő,
afirmând reprezentantului lor că, el garantează că lor nu li se
va întâmpla nimic. Mai rezultă că, tot el, notarul Farkas şi
primarul Mărginean, au întocmit în secret lista cu evreii ce urmau să
fie trecuţi peste graniţă şi că, deşi se
dăduse ordin de către ministru personal la primăria Borşa,
ca evreii să fie întorşi, acel ordin nu a fost executat.
De altfel, chiar din declaraţiile acuzatului Ştefan Coman rezultă că, el a fost avertizat înainte de a fi porniţi evreii de existenţa acelui ordin. Ca dovadă cităm:
“Am auzit în dimineaţa
când au fost transportaţi în munţi că a venit un ordin de la
Ministerul de Interne, prin care se dispunea ca să nu se execute
expulzarea acelor evrei, şi dacă sunt deja duşi, să fie aduşi
înapoi. În după-masa zilei când au fost transportaţi, evreii au venit
la mine, la notariatul Borşa şi mi-au comunicat dispoziţia
ministerului. Eu am căutat să vorbesc cu prefectura, însă nu s-a
prezentat nimeni la telefon.” (Interogator luat la 11 noiembrie 1945 – pagina 51 dosar 18/1946).
“Pe la orele nouă, zece
am căutat să vorbesc cu prefectura la telefon, fiindcă evreii
mi-au afirmat că, de la Ministerul de Interne s-a dat ordin de revocare a
deportării şi că, de oriunde s-ar afla, convoiul cu evrei
să fie întors. Sâmbătă după masă, căci 1 mai
cădea într-o sâmbătă, m-am dus la familia mea la Vişeul de
Sus şi am trecut pe la pretură de mai multe ori, dar nu era nimeni
acolo. Nici duminică nu am găsit pe nimeni la prefectură.”
Dacă
acuzatul nu ar fi ţinut ca dispoziţia lui Kadicsfalvi şi a
clicii sale să fie executată, din clipa în care a fost avertizat
despre ordinul ministerului, admiţând chiar că personal nu a luat
cunoştinţă de el, trebuia să-l aducă la îndeplinire,
aşa cum era dator în calitate de şef al autorităţii
administrative comunale, iar nu să tergiverseze lucrurile până când
ordinul devenea fără obiect. O atitudine hotărâtă din
partea lui se impunea cu atât mai mult cu cât cei de la prefectură
părăsiseră serviciul intenţionat, după cum se putea
uşor constata, aşa că, în lipsa lor era dator să ia
măsuri provizorii care să zădărnicească ireparabilul.
În
legătură cu aceasta extragem tot din interogatoriul acuzatului:
“Mie personal primpretorul
plăşii Iza, dr. Szilágyi
Ludovic, mi-a comunicat că, în momentul când a primit de la Ministerul de
Interne telefon de a nu face expulzarea evreilor, care nu aveau
cetăţenie, a luat o maşină şi i-a dus pe toţi
înapoi, raportând că dispoziţia ministerului a fost executată.”
(pagina 31, dosar 18/1946 – interogator 11 noiembrie 1945).
Înainte
de a încheia expunerea privitoare pe Ştefan Coman semnalăm faptul
că el a fost trimis, împreună cu ceilalţi vinovaţi
cuprinşi în actul de acuzare al lotului nr. 6, în judecata completului
special al Tribunalului Debreţin, în sarcina lui găsindu-se dovedită
un număr mare de infracţiuni calificate crime de mituire şi
şantaj. Actul de acuzare, găsit în copie după trimiterea în
judecată a susnumiţilor din acel lot, constată printre altele
că, el a încasat de la evrei câte 100 pengő de familie, pentru a-i feri de deportare
aşa cum s-a stabilit şi în cursul cercetărilor noastre:
în drept:
Acuzatul
Ştefan Coman, prin faptul că, fiind primnotar al comunei Borşa,
a practicat cu intenţie execuţia excesivă a dispoziţiilor
cu caracter rasial luate de şeful său, primpretorul Kadicsfalvi
Iosif, cu privire la dovedirea cetăţeniei maghiare a locuitorilor
evrei, a săvârşit infracţiunea prevăzută în articolul
e litera n din Decretul Lege nr. 312/1945 şi pedepsită prin articolul
3. aliniatul I, iar prin aceea că, a înlesnit şi uşurat
deportarea, la 1 mai 1944 a evreilor din comună, cu scopul
exterminării lor, a devenit complice acelora care au ordonat-o, fapt
prevăzut în atricolul 2. litera f. combinat cu articolul 3. din Decretul
Lege indicat şi cu articolul 121 punctul 1 din Codul Penal şi
pedepsit prin articolul 3. aliniatele V şi II din Decretul Lege cu
aplicarea articolului 101 punctul 1 din Codul Penal.
G H E T O U L S Ă L A J
În 19 martie 1944 după instaurarea guvernului quisling Sztójay Döme la cârma Ungariei, se dezlănţuie persecuţiile contra evreilor cu o deosebită teroare care se declanşează şi în judeţul Sălaj.
Se interzice evreilor să-şi părăsească domiciliile, iar cei prinşi erau sancţionaţi cu împuşcarea.
Pe la mijlocul lunii aprilie 1944, au început arestările de evrei în tot cuprinsul judeţului; în Zalău, şeful poliţiei Elekes Francisc arestează 10 evrei, bănuiţi de comunism, între care dr. Markovits Ludovic, Markovits Emil, Herscovits Bernat, Kelemen Alexandru, Székely Alexandru, Bezeller Vilhelm, Krell Edmund şi alţii, iar locotenent-colonel Mariska Gheorghe, comandantul legiunii de jandarmi Zalău, ajutat de pretorii Altnoder Bela din Jibou, Glozs din Şimleu, dr. Krazsnai Vasile din Tăşnad, Nyiresi din Cehul Silvaniei, arestează mai mulţi evrei bănuiţi de comunism din judeţ, care au fost deportaţi şi exterminaţi în lagărele de exterminare din Germania.
Tot cam în acest timp, din ordinul subprefectului
dr. Gazda Andrei,
autorităţile administrative au evacuat din locuinţă mai
multe familii evreieşti şi le-au forţat să se mute în alte
locuinţe ocupate tot de evrei, înghesuind mai multe familii la un loc, iar
locuinţele rămase libere le-au predat cetăţenilor unguri.
După aceasta, evreii au fost constrânşi să-şi declare
bunurile de valoare, bijuteriile, vasele preţioase şi banii, ce
depăşeau 3.000 de pengő,
pe care au fost siliţi să-i depună la bănci.
În 28
aprilie 1944, având loc la Satu-Mare conferinţa subsecretarului de stat
Endre László cu reprezentanţii autorităţilor administrative din
judeţele din Nordul Ardealului, având ca obiect internarea evreilor în
ghetou şi deportarea lor în lagărele de exterminare din Germania, din
partea judeţului Sălaj au participat acuzaţii: dr, Gazda Andrei,
subprefectul judeţului Sălaj, dr. Sreter Iosif, primarul
oraşului Zalău, dr. Udvari Iosif, primarul oraşului Şimleu,
locotenent-colonel Mariska Gheorghe, comandantul legiunii de jandarmi
Sălaj, Elekes Francisc, şeful poliţiei Zalău, Pethes
Ştefan, şeful poliţiei Şimleu.
După
înapoierea de la conferinţă, subprefectul dr. Gazda Andrei aduce la
cunoştinţa prefectului, baron Josika Ioan, că a primit
instrucţiuni verbale de la subsecretarul de stat Endre László, ca să
înfiinţeze {un} ghetou
pentru evreii din judeţ, cu scopul de a fi eliminaţi din viaţa
publică.
Aflând de
această măsură fără nici o dispoziţie legală
cu caracter guvernamental, {măsură} antidemocratică şi
neomenească, prefectul, baron Josika Ioan, telefonic cere [cheamă la telefon] Ministerul de Interne, îi
aduce la cunoştinţă că se opune la înfiinţarea
ghetourilor şi-şi cere demisia, stăruind să fie demis chiar
în acel moment, notificând că a predat postul subprefectului dr. Gazda
Andrei. După 2 zile fiind numit prefect, dr. Szlávy Vasile convoacă o conferinţă
la prefectura judeţului Sălaj, la care iau parte subprefectul dr.
Gazda Andrei, toţi pretorii din judeţ, primarul din Zalău, dr.
Sreter Ion, primarul din Şimleu, dr. Udvari Iosif, comandantul legiunii de
jandarmi, locotenent-colonelul Mariska Gheorghe, şeful poliţiei
Zalău, Elekes Francisc, şeful poliţiei Şimleu, Pethes
Ştefan şi le dă instrucţiuni de modul cum aveau să
procedeze la ridicarea evreilor în ghetou, confiscarea bunurilor şi
deportarea lor, fixând locul ghetoului în Şimleul Silvaniei, oraş ce
avea cea mai mare populaţie din întreg judeţul.
Pentru
alegerea locului ghetoului, subprefectul dr. Gazda Andrei s-a deplasat în
Şimleul Silvaniei unde, convocând o conferinţă la care iau perte
primarul oraşului Şimleu, dr. Udvari Iosif, şeful poliţiei
Şimleu, Pethes Ştefan, comandantul legiunii de jandarmi Şimleu,
locotenet-colonel Mariska Gheorghe, comandantul secţiei de jandarmi
Şimleu, locotenent dr. Horváth Alexandru, primmedicul judeţului dr.
Suchi, medicul oraşului Şimleu, dr. Molnár Francisc, primpretorul
plăşii Şimleu, dr. Krasznai Vasile, inginerul primăriei oraşului
Şimleu, Kemecsi Ştefan, unde, după lungi discuţii, la
început fixând locul ghetoului în oraşul Şimleu, cartierul cel mai
populat cu evrei, str. Báthory
şi toate locurile virane din jurul sinagogii evreieşti, iar în cele
din urmă se schimbă la fabrica de cărămizi, “Cărămidăria Klein”, din
Cehei, situată la 5 km. de oraşul Şimleu, mergând toţi
participanţii la faţa locului.
Pentru
pregătirea operaţiei de strângere a evreilor în ghetou şi
confiscarea bunurilor se ţin consfătuiri la prefectura Sălaj, primăria
oraşului Zalău şi primăria oraşului Şimleu, la
care participă funcţionarii administrativi localnici,
poliţiştii, jandarmii, profesorii, membrii partidelor fasciste,
imrédist şi nyilaşist (crucile cu săgeţi), comandanţii
de apărare pasivă, şefii
[responsabilii] de stradă, premilitarii, stabilindu-se procedeele de urmat
pe teren la ridicarea evreilor şi confiscarea bunurilor.
Se
alcătuiesc echipe formate dintr-un poliţist, un agent de la
siguranţă, un funcţionar administrativ, doi premilitari, şi
doi reprezentanţi ai partidelor imrédist sau (şi – nn) nyilaşist, oameni de încredere,
devotaţi care să meargă din casă în casă, dându-se
fiecărei echipe câte o stradă; urmând să efectueze ridicarea
evreilor, percheziţionarea de
bunuri de valoare şi confiscarea lor, bunuri care urmau să
treacă în patrimoniul statului ungar şi apoi internarea evreilor în
ghetou.
Cu executarea acestor pregătiri s-a
îndeletnicit acuzatul dr. Gazda
Andrei, subprefectul judeţului Sălaj, ajutat pentru oraşele
Zalău de primarul dr. Sreter Ion şi şeful poliţiei Elekes
Francisc, pentru Şimleu de primarul dr. Udvari Iosif şi şeful
poliţiei Pethes Ştefan, iar pentru evreii din judeţ de pretori
şi de locotenent-colonelul Mariska Gheorghe, comandantul legiunii de
jandarmi Sălaj.
După
ce echipele au fost organizate, dându-le instrucţiuni cu cea mai
deosebită discreţie, în seara zilei de 2 mai 1944, şefii de
poliţie Elekes Francisc din Zalău şi Pethes Ştefan din
Şimleu, dau o ordonanţă punând în vedere evreilor că n-au
voie să părăsească domiciliul.
În
dimineaţa zilei de 3 mai 1944, toate echipele pornesc pe teren prin
surprindere, având fiecare câte o listă a locuinţelor şi intrând
din casă în casă, pun în vedere evreilor ca în timp de 10-15’ să
predea lucrurile de valoare, bijuterii, covoare, blănuri, haine etc.,
şi în mod brutal îi îmbrâncesc, spunându-le să
părăsească locuinţele având voie să ia cu ei 50 kg.
bagaje şi mâncare pe 14 zile şi un rând de haine.
În
Zalău, ridicarea evreilor o conduce acuzatul Elekes Francisc şi s-a
făcut în 3 zile, iar după ce i-au strâns pe toţi cei 362 de
evrei, le-au făcut percheziţii corporale dezbrăcându-i la piele,
iar la femei le-au făcut percheziţii vaginale pentru a descoperi
lucrurile eventual ascunse.
În seara
zilei de 5 mai 1944, pe toţi evreii din Zalău i-au dus la gară,
unde, după ce i-au ţinut peste noapte într-un şopron, a doua zi
i-au îmbarcat înghesuindu-i în vagoane de marfă până la refuz şi
i-au transportat în ghetoul din Cehei, unde au fost internaţi toţi
evreii din judeţ.
În
Şimleu, ridicarea evreilor o conduce şeful poliţiei Pethes
Ştefan, ajutat de echipa formată din nyilaşişti,
soldaţi şi poliţişti, dintre care cei mai cruzi au fost
acuzaţii Lázár Iosif, Angya Ioan, Nagy Ştefan, Nagy Alexandru, Vida
Ioan. Kerekes Adam, Farmati Alexandru, care cu cea mai crudă brutalitate
au ridicat pe evrei din case fără să-i lase să ia cu ei
decât 50 kg. bagaje şi mâncare pe 14 zile admise prin ordinele referitore
la internare şi le-au confiscat toate bunurile de valoare şi hainele
şi, după ce i-au strâns în localul Şcolii Evreieşti, în
casele din jur, le-au făcut percheziţii la bagaje şi
percheziţii corporale dezbrăcându-i la piele, iar la femei, chiar la
fetiţe de 8 ani, moaşele şi acuzata Duha Irina care s-a oferit
voluntar, le-au făcut percheziţii vaginale; în acest timp, {pe cei adunaţi} i-au maltratat bestial, bătându-i cu
bâtele, patul armei şi i-au ameninţat cu împuşcarea, pentru a
descoperi eventualele bunuri ascunse, cu care ocazie le-au confiscat toate
lucrurile {de valoare} pe care le aveau în bagaje.
După
ce s-au adunat în şcoala evreiască, fiindcă 5 evrei în frunte cu
rabinul au îndrăznit să facă rugăciuni, fiind
văzuţi de acuzatul Lázár Iosif, i-a pedepsit să stea în picioare
nemişcaţi în poziţie de drepţi o jumătate de zi cu
faţa la perete, iar în spatele lor, acuzatul Angya Ioan se delecta
făcând exerciţii de tragere cu arma peste capul evreilor care,
îngroziţi, de împuşcături, se mişcau uitându-se jur
împrejur să vadă ce avea să se întâmple, în care timp acuzatul
Lázár Iosif se repezea la ei şi în mod bestial îi pleznea cu bastonul de
cauciuc. (Vezi depoziţiile martorilor: soţia lui Csengeri Francisc
şi Weiss Chaim).
După
ce i-au ţinut 24 ore în localul Şcolii Evreieşti din Şimleu
şi străzile din jur, a doua zi, formând tristul convoi, i-au transportat
în ghetoul din Cehei iar pe acei care nu se puteau ţine de convoi –
bolnavii, bătrânii şi copii – i-au bătut cu bâte, {cu} patul armei
încât cădeau pe drum.
Ajuns
convoiul la ghetou, înainte de intrare, jandarmii, premilitarii şi
acuzaţii Lázár Iosif, Angya Ioan, Vida Ion, Kovács Mihai, Nagy Alexandru
şi Farmati Alexandru, le-au făcut o nouă percheziţie
corporală, confiscându-le toate lucrurile afară de 1 rând de haine
şi 1 rând de albituri. Comandant al ghetoului este numit primpretorul
plăşii Şimleul Silvaniei, acuzatul dr. Krasznai Vasile.
Ghetoul
era organizat pe teritoriul fabricii de cărămizi “Cărămidăria Klein” din Cehei, pe o
suprafaţă de 200 m. lăţime şi 700 m. lungime, un teren
mlăştinos cu gropi pline cu apă şi papură de unde se săpase [scosese] pământul
pentru fabricarea cărămizilor.
Clădirile
fabricii se compuneau dintr-o locuinţă cu 3 camere, rezervată
pentru comandantul ghetoului, acuzatul dr. Krasznai Vasile, o uscătorie
şi 2 şoproane fără pereţi laterali, unul avea 10 m.
lungime şi 12 m. lăţime al doilea 4 m. lăţime şi
30 m. lungime.
Pe acest
teritoriu au fost strânşi şi înghesuiţi toţi evreii din
judeţul Sălaj în număr de 8.500, calculându-se de fiecare om 2
m. suprafaţă, făcând impresia unui târg de vite.
Martori:
dr. Balta Zoltán şi
ing. Kemecsey Ştefan.
Pentru
adăpost s-au organizat 25 de barăci fără pereţi
laterali care au fost neîncăpătoare aşa că 2.500-3.000
evrei, din lipsa de adăpost, au fost siliţi să stea sub cerul
liber în ploaie şi vânt şi să doarmă pe pământ umed
şi pentru a se apăra contra intemperiilor atmosferice şi-au
improvizat corturi din butuci de lemn şi haine.
(Vezi depoziţia martorului [...] Zoltán, ing. Kemecsey, Goldberger Adolf, Grünbaum Emeric şi dr. Krausz Bernat).
Alimentarea evreilor din ghetou revenea primăriei
Şimleu, acuzatului dr. Udvary
Vasile şi comandantului ghetoului dr. Krasznai Vasile, care după ce
evreii au fost jefuiţi de toate bunurile i-a supus înfometării
nedându-le decât o singură dată pe zi mâncare, o ciorbă
incomestibilă de cartofi sau fasole pe zi şi 80 gr, pâine. Seara
şi dimineaţa evreii culegeau coji de pâine din gunoi{ul} aruncat de
jandarmi, declară martorii Adler Rasila şi Feiger Armi.
(Vezi
depoziţia martorului dr. Krausz Bernat).
N-aveau
apă de băut potabilă şi nici chiar apă de spălat
decât un lac cu apă murdară. În ghetou fiind 2 fântâni, una cu
apă potabilă a fost rezervată numai pentru comandantul ghetoului
şi jandarmi iar a doua fântână şi lacul erau infectate cu
colibacili, din care cauză, evreii fiind nevoiţi să consume apă
murdară sau infectat de entero-colită şi diaree
îmbolnăvindu-se 80 din ei.
(Vezi depoziţiile martorilor dr. Krausz Bernat, Tóth Carol şi dr. Benedek Iosif).
Pentru a preveni epidemiile, medicul şef al
spitalului din ghetou, alcătuit din medici curanţi evrei, dr. Mergulus cere medicului ghetoului,
acuzatul dr. Molnár Francisc, să ceară primăriei să dea
voie să {se} bea apă
{şi} din cealaltă fântână cu apă potabilă, la care cerere,
acuzatului dr. Molnár Francisc le răspunde că o vor infecta şi
că este destul de bună fântâna cu apă infectată.
Pentru a
le înrăutăţi şi mai mult situaţia, i-au expus la
batjocuriri, îi constrâng să-şi facă necesităţile în
mijlocul ghetoului, săpând drept closete 2 şanţuri paralele
fără pereţi despărţitori, unde îşi făceau
necesităţile de-a valma, bărbaţii cu femeile şi copii
la un loc în văzul public.
Comandantul
ghetoului, acuzatul dr. Krasznai Vasile, şi acuzatul Lázár Iosif, la vederea scenelor obscene în bestialitatea lor, merg până
acolo încât fac poze în timpul când evreii îşi făceau
necesităţile, pe care acuzatul Lázár Iosif le găseşte mijloace de propagandă şi le expune
în vitrina librăriei sale din oraşul Şimleu, scriind sub ele
lozinca: “Aceasta este morala evreilor
din ghetou”.
(Vezi
depoziţiile martorilor dr. Krausz Bernat, Adler Rachela, Weinberger Paul
şi Izsák Dezideriu).
Din cauza
condiţiilor neumane în care a fost infiinţat ghetoul s-au
îmbolnăvit un număr de circa 80 din evrei, ivindu-se chiar tifos
exantematic, murind de diferite boli 23 evrei şi copii nou născuţi
(vezi tabloul dr. Molnár Francisc), iar pentru a preveni bolile şi pentru
a face tratamentul terapeutic bolnavilor nu s-au luat măsuri.
Pentru
spital erau 3 cămăruţe în mărime de 4/5 m. din care una
pentru ambulanţă. A doua pentru bolnavi şi a treia pentru
bolnavii alienaţi.
Din cauza
{lipsei} oricărei asistenţe, bolnavii erau culcaţi pe pământ,
bărbaţii la un loc cu femeile şi nu li se dădeau alimente.
Deşi reuşiseră să obţină în ghetou trei vaci
destinate pentru alimentarea bolnavilor, laptele îl consumau jandarmii.
Au fost
internaţi în ghetou oameni bolnavi, netransportabili, tuberculotici,
paralitici, cu cocsită, apoplexie, care stăteau la un loc cu cei
sănătoşi.
(Vezi
depoziţia martorului dr. Krausz Bernat).
N-au avut
milă nici de noii născuţi şi de chinurile mamelor cu ocazia
naşterilor, refuzând să dea orice asistenţă mamelor care au
fost silite să nască pe pământul umed.
După
internarea evreilor în ghetou, din ordinul acuzatului dr. Gazda Andrei şi
dr. Udvary Iosif, au procedat la inventarierea bunurilor evreieşti şi
au început goana după descoperirea locurilor unde au ascuns bunuri şi
obiecte de valoare.
În acest scop organizează ancheta cu torturi într-o cameră din ghetou condusă (concepută – nn) şi aplicată de acuzaţii dr. Krasznai Vasile, Lázár Iosif, plutonier Sárközi, Pethes Iosif, Angya Iosif ajutaţi de soldaţi, iar în oraş la comandamentul jandarmilor, pe la casele evreilor şi la poliţie condusă şi aplicată de acuzaţii locotenent-colonelul Mariska Gheorghe, căpitan de jandarmi, dr. Horváth Alexandru, ajutaţi de acuzaţii Vida Ion, Kerekes Adam, Kovács Mihai, Nagy Alexandru, Farmati Alexandru care, stăpâniţi de cea mai crudă bestialitate, supun la îngrozitoare chinuri pe evreii bănuiţi că şi-au ascuns bunuri; anume, îi dezbracă la piele şi întinzându-i pe pământ le aplică lovituri peste tălpile picioarelor, peste fese, peste testicule, până ce leşină, când toarnă apă pe ei ca să-şi revină, la femei le introduce bastoane de lemn în vagin; le introduce ace sub unghii, îi spânzură de stâlpi sau grinzi, “kikötés”*, şi le fac foc sub tălpile piciorelor, îi ard cu lumânări la părţile păroase; le introduc mâinile într-o maşină specială sau la încheietura uşii, strivindu-le degetele. Unii evrei au înnebunit în chinuri, cazul unei evreice din Cehul-Silvaniei. La astfel de maltratări au fost supuşi Elias Iosif şi soţii Kohnstein Iosif, dr. Marcovits, dr. Benedek şi familia Klim Adalbert, dr. Székely Alexandru şi alţii.
(Vezi depoziţiile martorilor Silberger Leopold,
Weinberger Paul, Izsak Dezideriu, Goldberger Adolf, Adler Rachela, dr. Krausz
Bernat, Grünbaum Emeric, Feiger Armin, d-na Csengeri Francisca, Birta Iosif
şi dr. Balta Zoltán).
Pentru paza ghetoului a fost adus un detaşament special de jandarmi din Budapesta care, în modul cel mai feroce, au supus pe evrei la maltratări şi schingiuiri, asmuţiţi de acuzaţii dr. Krasznai Vasile, Lázár Iosif, Angya Ioan, căpitan dr. Horváth Alexandru, locotenent-colonel Mariska Gheorghe şi Pethes Ştefan.
Evreii în ghetou trăiau cea mai cumplită teroare şi momente de groază, pentru cele mai mici abateri: dacă nu salutau cum dorea Krasznai, dacă nu stăteau în poziţie de drepţi, dacă îndrăzneau să ceară ceva, dacă ar fi îndrăznit să se roage evreii religioşi, dacă nu lucrau cum dorea {el} la amenajarea biroulul său. Pe intelectualii trimişi în oraş pentru curăţitul străzilor şi transportarea lemnelor pentru construcţia barăcilor, dacă îndrăzneau să-şi cumpere alimente, personal şi prin soldaţi îi maltratează şi îi spânzură de stâlpi “kikötés”, iar pe femei le leagă fedeleş “gűzsbakötés”.
În
cinismul său bestial, comandantul ghetoului, dr. Krasznai Vasile pierde
orice simţ de omenie, organizează chefuri în ghetou şi în
oraş la locuinţa sa, împreună cu ajutoarele sale, acuzaţii
Kertész Alexandru, Lazar Iosif, dr. Molnár Francisc, ridicând cu forţa
fete din ghetou, pe care le siluesc, punând să fie fotografiat în timpul
raportului sexual, ce avea loc pe masa de chef.
(Vezi
depoziţiile martorilor Grünbaum Emeric, acuzatul Lázár Iosif şi
Grünbaum Clara).
În
ghetou, evreii au fost suşuşi la munci de batjocură: anume 200
de fete au fost forţate să care nisip cu farfuriile în curtea
ghetoului pentru amenajarea drumului în ghetou şi toţi intelectualii
din Şimleu au fost duşi în oraş să strângă gunoaiele
şi să măture străzile.
Grozăviile
în ghetou erau aşa de mari încât au uimit chiar pe călăul SS
căpitanul Abumall de la Gestapo care, vizitând ghetoul, s-a exprimat
că avea sub ordinele sale 24 de lagăre, dar nici unul nu era într-o
stare aşa de mizerabilă şi viaţa aşa crudă ca în
ghetoul din Cehei.
Pentru a
ascunde deportarea s-au adus în ghetou scânduri {spunând} că vor construi bărci şi
concomitent cu aceasta au dublat paza.
În 27 mai
1944, programându-se deportarea pentru lagărele de exterminare din
Auschwitz s-au organizat trei serii. La ieşirea din ghetou, la
poartă, {loturilor} li s-a făcut o nouă percheziţie corporală,
dezbrăcându-i la piele, iar femeilor le-au făcut percheziţii
vaginale, de către moaşe şi soldaţi, confiscându-li-se
absolut toate lucrurile, afară de un rând de haine. Erau scene
îngrozitoare, se auzeau ţipetele femeilor ce plângeau de durere şi
vaietele copiilor.
După
ce au ajuns la gară i-au învagonat înghesuindu-i în vagoane de vite câte
70-90 persoane, fără alimente, fără apă, siliţi
să-şi facă necesităţile în vagoane pe care le
plumbuise, silindu-i să călătorească în aceste
condiţiuni până la Auschwitz încât în cursul transportului mor 200 de
evrei.
Din cauza
condiţiunilor neumane în care au fost ţinuţi evreii în ghetoul
din Ceheiu, din numărul de 8.500, cca. 70 au rămas bolnavi şi
după ce au ajuns la Auschwitz unde s-a făcut selecţia, nefiind
apţi pentru lucru, au fost trimişi direct în camera de gazare şi
crematorii.
Din 2.100
de evrei deportaţi din Şimleu s-au reîntors acasă numai 192.
Martori:
Leopold Silberger, Feiger Armin, Izsak Dezideriu, dr. Benedek Iosif, dr. Krausz
Bernat.
Călăii
urgiei fasciste, care au iniţiat şi organizat deportarea evreilor
pentru exterminare, le-au aplicat tratament neomenos, precum şi cei care
i-au torturat sunt următorii:
Acuzatul dr. SZLAVY VASILE, fiind numit prefect al judeţului
Sălaj în locul prefectului baronul Josika Ioan, care a refuzat
înfiinţarea ghetoului, găsind măsura
anticonstituţională, fără nici o dispoziţie
legală guvernamentală, a condus şi dirijat operaţia internării
evreilor în ghetou şi deportarea. Prezidează conferinţa de la
prefectura Sălaj cu şefii autorităţilor administrative
şi poliţieneşti în vederea înfiinţării ghetoului
şi le dă instrucţiunile de urmat.
Supraveghează
personal operaţia internării evreilor în ghetou, umblând în ghetou
şi impunând aplicarea cât mai severă a măsurilor rasiale.
Internează în ghetou şi deportează pe evreii exceptaţi de la măsurile rasiale pentru merite naţionale, cazurile evreilor Vigler Samuil, avocat dr. Balkány, ambii din Surduc, dr. Kandel Francisc şi dr. László exceptaţi de la măsurile rasiale încă din 1932 de prim-ministrul Teleky, în urma propunerilor prefectului Josika Ioan, precum şi pe invalizi cu familiile lor, cazul familiei Szinetar Adalbert.
Martori: Sami Bela, dr. Krausz Bernat, Josika Ioan.
Urmăreşte şi pedepseşte pe cei care ar fi îndrăznit să ajute pe evrei, să le păstreze lucruri, îi internează în lagăre, cazul funcţionarului Taksonyi Nicolae, pe care îl destituie din funcţie şi îl internează în lagăr, timp de 4 luni, fiindcă primise spre păstrare nişte lucruri de la nişte evrei ce locuiau la el.
Martori:
dr. Krausz Bernat, Sami Bela.
Acuzatul dr. GAZDA ANDREI, fiind subprefect al judeţului
Sălaj în noiembrie 1940 – octombrie 1944, din proprie iniţiativă
şi din ordinele guvernelor fasciste ungare a aplicat în mod excesiv toate
măsurile rasiale şi fasciste contra evreilor şi a
luptătorilor antifascişti.
Internează
în lagăre politice pe luptătorii antifascişti români, unguri
şi evrei din Zalău şi Püspökladány, printre care pe
comuniştii Farmati Gheorghe, Zimmer Francisc şi alţii, circa 120
de persoane.
(Martor:
Barbulovits Virgil).
În
1940-1944 organizează trimiterile în taberele
(detaşamentele - nn)
de muncă {forţată} din Ungaria şi Germania a românilor
şi evreilor pentru a ajuta maşina de război germană.
Din 1942
organizează deportările în
taberele de muncă (trimiterea în detaşamentele de muncă
forţată – nn) de pe frontul antisovietic a evreilor în scop de
exterminare.
Aplică
toate măsurile fasciste pentru eliminarea evreilor din viaţa
economică; interzicerea de liberă practică a profesiunilor
libere, retragerea brevetelor comerciale şi industriale şi
confiscarea averilor.
În 29
aprilie 1944, având loc conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre László
pentru internarea evreilor în ghetou
şi deportarea în lagărele de exterminare din Germania, participă
la conferinţă şi, după înapoiere, cu toată
opoziţia prefectului Josika Ioan – care refuză internarea evreilor în
ghetou şi îşi dă demisia – ţinându-i locul {prefectului Josika} ia personal măsuri, pentru
internarea evreilor în ghetou.
Convoacă
conferinţa de la prefectura Sălaj şi dă ordine pretorilor,
jandarmilor şi primarilor din oraşul Zalău şi Şimleu
asupra modului de procedare la internarea evreilor în ghetou.
Merge la
faţa locului în Şimleul Silvaniei unde ţine o
conferinţă şi le dă instrucţiuni de modul cum trebuie
să procedeze la internarea evreilor în ghetou, iar după
conferinţă merge cu toţi participanţii la faţa locului
în comuna Cehei, la fabrica de cărămizi, “Cărămidăria Klein” şi alege locul ghetoului
delimitând suprafaţa, 200 metri lăţime şi 600 m. lungime,
un teren mlăştinos, plin cu bălţi şi papură,
fără adăposturi, loc unde au fost inghesuiţi 8.500 evrei
din cuprinsul judeţului Sălaj şi ţinuţi 27 de zile fără
alimente, jefuiţi de bunuri până la ultima zdreanţă şi
anchetaţi în cele [fiind
supuşi celor] mai cumplite torturi pentru a declara bunurile ascunse, de
care fapte avea cunoştinţă.
După
terminarea operaţiunii de strângere a evreilor în ghetou şi jefuirea
lor de bunuri, organizează deportarea lor în lagărele de exterminare
din Germania, deportare ce s-a făcut în condiţiunile cele mai
barbare, fără apă, fără mâncare, în vagoane plumbuite,
deportând chiar pe evreii bolnavi netransportabili, pe cei exceptaţi de la
măsurile rasiale, invalizi, cei cu merite naţionale, contribuind
astfel le exterminarea a cca. 6.800 de evrei din judeţul Sălaj.
Acuzatul dr. SRETER IOAN, fiind primar al oraşului
Zalău, din proprie iniţiativă aplică măsurile rasiale
contra evreilor astfel:
În 25
aprilie 1944, prin ordinul nr. 4092 interzice evreilor să se aprovizioneze
prin cumpărare de pe piaţa oraşului, înainte de orele 11, privându-i astfel de
posibilităţile de alimentare.
În 28
aprilie 1944 participă la conferinţa lui Endre László de la Satu-Mare
unde primeşte instrucţiunile despre modul de internare a evreilor în
ghetou şi deportare.
După
conferinţă convoacă o consfătuire la primăria
Zalău cu toţi şefii de servicii şi funcţionari, le
dă instrucţiuni de urmat la internarea evreilor în ghetou şi,
împreună cu şeful poliţiei Elekes Francisc,
alcătuieşte echipele care au ridicat pe evrei în modul cel mai
barbar, i-au jefuit de bunuri, le-au făcut percheziţii corporale,
dezbrăcându-i la piele şi după ce i-au strâns pe toţi în
localul şcolii primare din Zalău, unde îi ţine 3 zile
fără mâncare, îmbarcându-i în vagoane, îi transportă în ghetoul
din Cehei.
După
deportarea evreilor le jefuieşte bunurile pe care le vinde
comercianţilor.
Acuzatul dr. UDVARI IOSIF, fiind primar al oraşului Şimleu,
participă la conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre László şi,
după înapoierea de la conferinţă, personal conduce
operaţiunile pentru strângerea evreilor în ghetou, în care scop
convoacă o consfătuire la primărie cu toţi şefii de
servicii, funcţionari, poliţişti, jandarmi şi le dă
ordine de urmat cu privire la strângerea evreilor în ghetou şi jefuirea de
bunuri.
Împreună
cu acuzatul dr. Gazda Endre, alege locul ghetoului în fabrica de
cărămizi din Cehei, unde supune pe evrei la înfometare, refuzând să
le dea alimente, obligaţie ce-i {re}venea primăriei, chiar din alimentele
din gospodăriile evreieşti, pe care le confiscă. Expune pe evrei
la boli, prin cazare prin [în]
condiţii neomeneşti sub cerul liber în ploaie şi vânt, prin
refuz de a le da medicamente şi orice asistenţă medicală.
Pentru
descoperirea bunurilor ascunse de evrei, prin poliţie, jandarmerie şi
membrii partidului nyilaşist (crucile cu săgeţi),
organizează anchete de [prin]
torturi în care evreii au fost supuşi la cele mai groaznice chinuri
şi de care fapte acuzatul avea cunoştinţă.
Fură
din bunurile confiscate de la evrei, fiind denunţat chiar
autorităţilor fasciste şi este anchetat de prefectura Sălaj
prin acuzatul Sami Béla.
Vezi
depoziţia martorilor inginer Kemencsei Ştefan şi acuzatul Sami Béla.
Faptele acuzaţilor dr. Szlávy Vasile, dr. Gazda Andrei, dr. Sreter Ioan,
dr. Udvari Iosif de a fi iniţiat, organizat ghetoul şi deporterea
evreilor în lagărele de exterminare şi de a fi ordonat, dictat,
practicat cu intenţie o execuţie excesivă a legiuirilor cu
caracter politic rasial în slujba fascismului, se încadrează în
prevederile art. 2. litera m., n., o. şi sunt pedepsite de art. 3. din
Legea nr. 312/1945, combinat cu art. 101 Cod. Penal.
Acuzatul ELEKES FRANCISC, fiind şef al poliţiei Zalău,
în aprilie 1944 arestează 10 evrei din Zalău, care făceau parte
din mişcarea comunistă, anume pe Benzeler Vilhelm, Kerl Emanuil, dr.
Markovits Ludovic, Markovits Emanuil, Iliovits Bernat, Kelemen Alexandru,
Székely Alexandru, Heidinger Ernest şi alţii pe care după ce îi
supune la anchetă de tortură, bătăi peste tălpile
picioarelor şi corp, îi ţine nemâncaţi zile de-a rândul, le
dresează acte, îi trimite la Budapesta de unde au fost trimişi apoi în
lagărele de exterminare.
În 28
aprilie 1944 participă la conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre
László. După conferinţă, acuzatul Gazda Andrei, convocând
conferinţa de la primăria
Zalău în 2 mai 1944, organizează echipele de ridicare a evreilor din
case şi emite ordonanţa prin care interzice evreilor să
părăsească casele.
În ziua
de 3 mai 1944, personal merge cu echipa pe teren şi, în modul cel mai
brutal, ridică pe evreii din case, după ce îi jefuieşte de toate
obiectele de valoare şi bunurile preţioase, nedându-le voie să
ia cu ei decât 50 kg. bagaj.
După
ce-i strânge pe toţi în localul şcolii primare, îi supune, ajutat de
comisari, la percheziţii corporale, dezbrăcându-i la piele, iar la
femei le face percheziţii vaginale, cu
care ocazie evreii au fost maltrataţi (maltratându-i pe toţi,
fără nici o limită – nn).
Acuzatul locotenent-colonel MARISKA
GHEORGHE, fiind comandant
al legiunii de jandarmi Sălaj, în aprilie 1944 arestează din
cuprinsul judeţului Sălaj mai multe sute de persoane acuzate de
comunism, care au fost deportate şi exterminate în lagărele din
Germania, ajutat de primpretorii Altnoder Bela – Zalău, Glass – Jibou, dr.
Krasznai Vasile – Şimleu, Nyiresi – Tăşnad şi Szikszai –
Cehul-Silvaniei.
Martor: dr. Krausz Bernat.
În 28 aprilie 1944, participă la conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre László şi după conferinţă dă ordine jandarmilor din cuprinsul judeţului să procedeze la internarea evreilor în ghetou, confiscarea bunurilor acestora şi controlează modul de execuţie.
Împreună
cu acuzatul dr. Gazda Andrei alege locul ghetoului.
După
internarea evreilor în ghetou se organizează torturi pentru descoperirea
bunurilor ascunse ale căror victime au fost evreii Kelemen Adalbert, Elias
Iosif şi soţia, Goldglanţ Mauriţiu şi alţii care
au fost maltrataţi oribil. (Vezi depoziţia acuzatului Lázár Iosif).
Dirijează
transportarea evreilor şi cu ocazia transportului la tren se
adresează jandarmilor: “Să le
daţi apă dobitoacelor evrei, căci trebuiesc predaţi vii”.
Acuzatul PETHES ŞTEFAN, fiind şef al poliţiei
Şimleu, în aprilie 1944 a denunţat 24 evrei suspecţi de comunism
printre care Krecs Alexandru, Kenyeri Bartholomei, Francisc Alexandru, Scobö
Nandor, dr. Péri Salomon, dr. Brüll Martin, Schmiedt Dezideriu,
tăbăcarii Isac şi Berger şi alţii şi a contribuit
la deportarea lor în lagărele de exterminare din Germania de unde nu s-a
reîntors decât Krecs Alexandru.
Martori:
Feiger Armin, Rosenberg Adalbert şi Krecs Alexandru.
În 28
aprilie 1944 a luat parte la conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre László
şi în 2 mai 1944 la conferinţa de la primăria Şimleu, în
vederea infiinţării ghetoului în oraşul Şimleu. După
conferinţă a luat parte la ridicarea evreilor din case, organizând
echipele de ridicare, formate din responsabili de străzi, premilitari,
profesori, nyilaşişti şi imredişti, dându-le
instrucţiuni scrise şi conducând operaţiunile pe teren,
nepermiţând evreilor să ia cu ei decât 50 kg. bagaj, bătându-i
şi confiscându-le toate bunurile. După ce i-a strâns în locul [în localul] şcolii
primare i-a supus anchetelor şi percheziţiilor corporale, iar la [pe] femei {percheziţiilor}
vaginale şi apoi, după ce îi
ţine [i-a ţinut] o noapte înghesuiţi în şcoală îi escortează [au escortat] convoiul în ghetoul din Cehei. Pe
cei care nu puteau merge, în cursul transportului îi bat.
Într-o zi, fiindcă evreii Nussbaum şi Hirsch David ce lucrau în oraşul Şimleu cu alţi 47 de tineri evrei la strângerea lemnelor pentru barăci, au dat unui sergent bani să cumpere alimente, fiind văzuţi de Szabó Adalbert şi denunţaţi acuzatului, {acesta} i-a maltratat oribil, lovindu-i personal şi a pus pe soldaţi să-i bată cu bastoane de cauciuc încât unii au leşinat. A pus să-i ţină în poziţia de drepţi şi între baionete 5 ore. Din cauza bătăii, evreul Roth E. cade bolnav, murind la scurt timp.
Martori:
Izsak Dezideriu şi Nussbaum.
A luat
parte la maltratarea evreilor pentru a declara bunurile ascunse,
maltratează pe Kemperi Mihai şi soţia, Elias Iosif şi
soţia, constrângându-i să declare bijuteriile.
Martoră: Farkas Eva.
Ameninţând-o
că-i va confisca toate bunurile o constrânge pe Farkas Eva să-i dea
un lanţ de aur, un aparat de fotografiat şi un ceas.
Martoră: Farkas Eva.
A condus percheziţionarea evreilor, ajutat de leventişti, poliţişti, nyilaşişti şi imredişti. (Vezi declaraţia acuzatului dr. Molnár Francisc).
A strâns 20-30 evrei intelectuali şi i-a pus să facă curăţenia cartierului din oraş, destinat fixării ghetoului, fixând 2 cartiere, unul pentru bărbaţi şi al doilea pentru femei.
Martor: inginer Kemecsei.
Acuzatul căpitan {de} jandarmi dr. HORVÁTH
ALEXANDRU, fiind
comandant al legiunii de jandarmi Şimleu, a luat parte la conferinţa
de la Şimleu din 2 mai 1944 şi după conferinţă a
condus pe teren ridicarea evreilor în ghetou, operaţiune ce s-a executat
în modul cel mai bestial.
După
internarea evreilor în ghetou a organizat la comandamentul de jandarmi anchete
de tortură a evreilor bănuiţi că şi-au ascuns
bunurile, unde evreii au fost torturaţi supunându-i la cele mai groaznice
chinuri.
Martori:
inginer Kemecsei şi recunoaşterea la interogator a acuzatului Lazar
Iosif.
Acuzatul dr. KRASZNAI VASILE, fire sadică, cu porniri bestiale,
fiind numit comandant al ghetoului, personal şi prin subalternii săi,
supune pe evrei celui mai crud tratament, vizând exterminarea lor.
La
internarea în ghetou, ajutat de jandarmi, premilitari şi membrii
partidului nyilaşist (crucile cu săgeţi) organizează
percheziţii corporale evreilor dezbrăcându-i la piele, iar femeilor
le face percheziţii vaginale şi în anus, pentru a descoperi bijuterii
şi obiecte de valoare, cu care ocazie anchetatorii îi maltratează
crud şi îi jefuiesc.
Confiscă
de la evrei alimentele, pe care le consumă cu colaboratorii săi,
acuzaţii Lázár Iosif şi notarul Kertész şi cu
jandarmii; le confiscă hainele şi încălţămintea,
organizând ateliere de croitorie şi cizmărie, confecţionând
şi ajustând haine şi încălţăminte pentru rudele sale
şi colaboratorii săi.
Martor:
Krausz Bernat.
După
ce evreii au fost jefuiţi de alimente, îi înfometează, nu le dă
mâncare decât o singură dată pe zi, o simplă ciorbă
necomestibilă şi 70 gr. pâine de persoană, le interzice
aprovizionarea cu alimente din oraş şi cumpărarea de alimente de
la ţăranii ce veneau la ghetou, oprindu-i
[îi opreşte] să primească mâncare de la prieteni. Pe cei
prinşi îi maltratează, aplicându-le lovituri peste fese şi-i
spânzură pe stâlpi, “kikötés”,
iar pe femei le leagă fedeleş,
“gűzsbakötés”. Cum {se ştie} evreii, în cea mai mare parte, erau
cantonaţi sub cerul liber în ploaie şi vânt; {şi} fiindcă într-o zi îşi
făcuseră nişte corturi amenajate din cearşafuri, acuzatul,
pentru a-i expune bolilor, ordonă să-şi desfacă corturile
şi-i sileşte să stea trei zile în ploaie.
Martori:
Izsak Dezideriu, dr. Krausz Bernat şi Weinberger Paul.
Pentru
a-i batjocori cât mai mult, organizează muncă de batjocură,
astfel timp de mai multe zile pune pe circa 200 de fete să care nisip cu
farfuriile din râul Crasna pentru a amenaja drumul în ghetou.
Martori: dr. Krausz Bernat, Farkas Eva, inginerul Kemecsei.
Pe intelectualii din Şimleu îi trimite sub escortă în oraş şi îi sileşte să cureţe străzile, gunoaiele şi curţile.
Instaurează
în ghetou un regim de teroare. Pentru cele mai mici abateri personal şi
prin jandarmi şi chiar prin evrei maltratează pe evrei în modul cel
mai bestial, îi spânzură la stâlp, “kikötés”,
până ce leşină, pe femei le leagă burduf, “gűzsbakötés”, şi le aplică lovituri peste fese,
anume:
După
internarea evreilor în ghetou începând construirea barăcilor, pentru
demontarea dependinţelor caselor evreieşti au întrebuinţat 50 de
tineri evrei. Într-o zi, mergând în oraş, tinerii evrei – fiindcă
unul a îndrăznit să cumpere pâine, iar la unul s-au găsit 800
pengő – acuzatul Szabó
Adalbert, conducătorul tehnic şi soldaţii i-au arestat pe
toţi şi i-au dus la poliţie, punându-i între baionete timp de 5
ore, i-au bătut crunt cu lemne şi bastoane de cauciuc, încât unii au
leşinat. Seara, când i-au condus în ghetou, pe drum i-au bătut,
alergat, obligându-i să cânte cântece antisemite şi după ce au
ajuns în ghetou aducând faptele la cunoştinţa acuzatului Krasznai
Vasile, acesta a ordonat arhitectului evreu Brodt să facă o
spânzurătoare de trei m. înălţime şi 12 m. lungime*. În timp ce inginerul Brodt lucra la
spânzurătoare obligă pe cei 50 de tineri să se aşeze
faţă în faţă şi să se pălmuiască
reciproc, apoi să facă broască pâna la epuizare şi chemând
50 de poliţişti evrei ajutaţi de un jandarm îi obligă
să aplice tinerilor câte 25 trăgători
[lovituri] peste fesele goale şi fiindcă evreii nu dădeau tare
le-au aplicat şi lor lovituri. Îi obligă apoi să sară capra
iar pe cei care nu săreau bine, sau nu dădeau palmele puternic peste
spate, îi bat cu palmele şi furci peste cap.
După
ce stâlpul [instalaţia – nn] a
fost terminat, spânzură deodată pe cei 50 de tineri, legându-i cu
curelele de rugăciuni, ţinându-i spânzuraţi până ce
leşinau, în care timp jandarmii îi bat cu bastoanele de cauciuc, punând pe
medicii evrei să le controleze pulsul. Pe cei leşinaţi îi
dezleagă şi-i udă cu apă, iar după ce şi-au
revenit îi spânzură din nou. La aceste pedepse obligă să asiste
toţi evreii din ghetou.
(Vezi
depoziţiile martorilor Isac Dezideriu, Golberger Adolf şi Weinberger
Paul).
A
spânzurat de stâlp şi pomi (kikötés) pe evreii prinşi că se
roagă, cazul bătrânului Pastarnetz Samuil de 70 de ani, pe care l-a
spânzurat de un pom.
Martori:
Isac Dezideriu şi Silberger Leopold.
A maltratat
spânzurând la stâlp (kikötés) pentru simplul motiv că i se părea
că zâmbeşte pe evreul Hersch Lazar. Spânzură la stâlp (kikötés)
pe cei care nu-l salutau destul de repede şi cuviincios.
Martor:
Krausz Bernat.
Pentru
descoperirea bunurilor ascunse organizează anchete de torturi într-o
cameră de la postul de comandă al ghetoului, unde ajutat de
acuzaţii plutonier Sárközi, Lázár Iosif, Angya Ioan şi plutonier
Petövári Vasile, iar în oraş la postul de comandă al jandarmilor, la
poliţie şi pe la casele evreilor ajutat de locotenent-colonelul
Mariska Gheorghe, căpitan dr. Horváth Alexandru, Vida Ioan, Kerekes Adam,
Nagy Alexandru, Kovács Mihai şi Farmati Alexandru supunându-i la cele mai
îngrozitoare chinuri, anume: îi dezbracă la piele şi după ce îi
întinde cu burta pe pământ, îi bat cu bastoane de cauciuc peste
tălpile picioarelor, fese, testicule, până ce leşină, le
introduc ace sub unghii, îi spânzură de stâlpi şi grinzile caselor,
făcându-le foc sub tălpăile picioarelor, le introduc degetele
mâinilor într-o maşină şi la încheieturile uşilor, i-au ars
pe la părţile păroase cu lumânări îi introduc în closete
să caute bijuteriile ascunse.
Martori: Eugen Golderberg, Silberger Leopold, Farkas Eva.
Pentru a ilustra modul schingiuirilor redăm mai jos depoziţiile martorilor Farkas Eva şi Silberger Leopold.
Iată ce zice martora Farkas Eva:
“După 10 zile de la internarea noastră în ghetou, Krasznai a
chemat pe părinţii mei şi le-au cerut să-i spună unde
şi-au ascuns valorile şi bijuteriile. Părinţii au
refuzat. A doua zi m-au chemat pe mine şi m-au dus în camera de
tortură. Cum am intrat în cameră, o cameră mică cu
pământ pe jos, cu noroi din cauza apei care era azvârlită pe acei
care leşinau din cauza bătăii. I-am văzut în acea
cameră pe Krasznai, plutonierul Sarkádi şi încă un jandarm. Cum
am intrat în cameră m-au întrebat: «Declari sau nu». Eu le-am spus că n-am ce declara. La aceasta mi-au ordonat să
mă dezbrac şi să mă culc jos. Am ridicat rochia, m-am
dezbrăcat şi m-am culcat pe burtă pe o laviţă ca
să nu mă murdăresc de noroi. Mi-au ordonat să mă culc
în noroi şi un jandarm mi-a scos chiloţii, apoi au început a mă
lovi o jumătate de ceas la tălpi. După ce m-au bătut la
tălpi, m-au aruncat afară. Când am ieşit afară n-am putut merge pe picioarele mele
şi am fost dusă pe targă în ghetou. A doua zi, pe la orele 11,
Krasznai a trimis după mine. Am fost dusă tot pe targă,
fiindcă nu puteam merge din cauza bătăilor din ziua
precedentă. Acolo, un căpitan de jandarmi a dat ordin
să se ia targa căci voi putea merge pe picioarele mele. Krasznay m-a
întrebat ce legături am avut cu şeful poliţiei Pethes şi
fiindcă i-am spus că n-am avut nimic cu el, a pus să fiu vizitată [controlată – nn]. După masă a pus pe dr. Molnár
asistat de dr. Krausz Bernat să mă viziteze [controleze – nn], aceştia constatând că eram virgină.
După câteva zile m-a chemat din nou la el şi mi-a propus să am
relaţii de dragoste cu el.”
Iată ce zice martorul Silberger Lepold:
“În ghetoul din Cehei am fost interogaţi ca să spunem unde am
pus averea noastră. Cei care au făcut interogările
au fost trei detectivi din Cluj, dintre care unul Sárközi, care a fost cel mai
brutal, şeful bătăuşilor, care ne-au maltratat pe noi.
Bătăile cu ocazia interogării constau în aceea că eram
bătuţi cu un baston de cauciuc, chiar de Sárközi, la palme,
tălpile picioarelor, pe burtă
la testicule. Pe unii îi dezbrăcau şi aşa îi băteau,
iar alţii erau bătuţi îmbrăcaţi. Alţii au fost bătuţi [chinuiţi] în felul următor: îi forţau să-şi
introducă degetele într-o maşină pe care o aveau acolo, sau la
încheietura uşii iar apoi închizând uşa sau strângând maşina
toţi se răneau la degete.”
Pierzând
orice noţiune de omenie, în bestialitatea lui organizează chefuri cu
colaboratorii săi, acuzaţii Lázár Iosif, dr. Molnár Francisc, Kertész
Alexandru – şi la postul de comandă al ghetoului şi în oraş
la locuinţa sa – unde duc fete şi femei din ghetou, pe care le
siluiesc şi în timp ce aveau raporturi sexuale, puneau să fie
fotografiaţi. La un chef în ghetou a siluit pe evreica Vadász Sári şi,
în timpul raportului sexual ce avea loc pe masă, pune să fie
fotografiat. La fel a siluit pe evreica Brot Ghitta şi pe altele, pe care
le-a pus să danseze dezbrăcate pe masă.
Pentru a
ilustra modul de perversitate în care se complăcea acuzatul redăm
depoziţia martorului Grünbaum Emeric, care spune:
“Acuzatul Krasznai scotea pe
fetele cele mai frumoase din ghetou, ducându-le într-o odaie de la
locuinţa lui, unde erau mai mulţi prieteni, între care dr. Molnár
Francisc şi notarul Kertész, care după ce se îmbătau,
făceau cele mai mari batjocuri cu femeile şi fetele evreice din
ghetou acasă la el. În mai multe rânduri am adus la casa acestuia şi
obiecte care le-a strâns de la evrei în ghetou, haine, pachete, obiecte de
valoare, bani şi chiar aur. Eu, de mai multe ori, în timpul când chefuiau
înăuntru, stăteam afară lângă trăsură cu un post [paznic] lângă mine, până când se termina
cheful, apoi duceam pe fete şi femei înapoi în ghetou. La petrecerile de
felul acesta lua parte şi dr. Molnár, medicul ghetoului. Auzeam pe fete
şi femei vorbind între ele când le duceam cu căruţa despre
faptele ce au făcut cu ele. Se plângeau una către alta, că au
fost dezbrăcate la pielea goală, batjocorite şi violate.”
“Îşi organizează [angajează] două fete chelneriţe între care pe evreica
Vadász Sári, pe care o sileşte să coabiteze cu el şi, {aceasta}
rămânând însărcinată – pune pe medicul evreu dr. Marguliesz
Edmund să-i facă avort. Martori: dr. Krausz Bernat, Grünbaum Clara,
Grünberger Emeric, Feiger Armin, Izsak Dezideriu şi Weinberger Paul.”
“În cinismul său merge
până acolo că în ghetou fiind trei evreice nebune, cheamă pe
doctorii Marguliesz şi dr. Krausz Bernat şi le cere să le omoare
injectându-le cu otravă, propunând ca medicul care să le injecteze
să fie tras la sorţi. Medicii se opun, spunându-i că degeaba va
utiliza procedeul tragerii la sorţi, deoarece medicul care va fi sortit
îşi va da sieşi injecţie şi i-au propus că {se}
vor îngriji ei de cele trei bolnave, dându-le injecţii
hipnotice-anesteziante şi că nu poate fi ucis un om. El le-a răspuns că: «Ghetoul este în afară de lege şi
pentru ceea ce se petrece acolo el răspunde şi nu-l trage nimeni la
răspundere».”
Martor: dr. Krausz Bernat.
Expune pe evrei celor mai umilitoare batjocuri şi înjosiri ce depăşesc orice idee de omenie, îi sileşte să-şi facă necesităţile în public, bărbaţii cu femeile şi copii la un loc, în nişte şanţuri paralele, fără pereţi despărţitori, iar în timpul când evreii îşi făceau necesităţile, găseşte ocazia de a se delecta şi pentru a servi cauza fascismului şi a face propagandă expune fotografiile în prăvălia acuzatului Lázár Iosif.
“Era atâta groază în ghetou, încât în momentul când apărea
acuzatul Krasznai, ca un curent electric trecea ştirea şi toţi
îngroziţi şopteau: «Vine Krasznai!», şi toţi se fereau din calea lui.” Zice martorul Krausz Bernat.
La
deportarea evreilor a organizat percheziţii dezbrăcându-i la piele,
femeilor le-a făcut percheziţii vaginale şi au fost maltratate
făcându-li-se percheziţiile vaginale chiar cu beţe.
La
percheziţii li s-au confiscat toate lucrurile din care cele mai
preţioase şi le-a însuşit acuzatul Krasznai,
În timpul
percheziţiilor, ascuzatul Krasznai şi dr. Molnár Francisc
stăteau la o masă şi chefuiau.
La aceste
percheziţii au mers până acolo că au pus pe evrei să
cerceteze cu mâinile şi într-un ciubăr ce servea de W.C. dacă nu
cumva unul a aruncat acolo bijuterii.
Martor: Grünbaum Emeric.
Acuzatul LÁZÁR IOSIF, originar din Ungaria, după ce se stabileşte în Şimleul Silvaniei, se ocupă cu profesiunea de librar în care calitate răspândeşte numai presa fascistă şi antisemită.
Fiind membru al partidului nyilaşist (crucile cu săgeţi), dezlănţuie o propagandă şi teroare întinsă contra comuniştilor şi evreilor, anume:
Se angajează voluntar în slujba poliţiei
şi a jandarmeriei, fiind colaboratorul şefului de poliţie Pethes
Ştefan, căpitan de jandarmi Garay Ştefan în care calitate, în
primăvara anului 1944 alcătuieşte o listă de 24 evrei din
Şimleu, suspectaţi de comunism, printre care Krencs Alexandru, Keneri
Bartholomeu, Francisc Alexandru, Sköb Nandor, dr. Peri Solomon, dr. Brüll Martin, Schmiedt
Dezideriu, care după ce au fost arestaţi, anchetaţi şi
torturaţi de poliţie, la care torturi ia parte şi acuzatul au
fost deportaţi în lagărele de exterminare din Germania unde au fost
exterminaţi, reîntorcându-se numai Krencs Alexandru.
Martori:
Krencs Alexandru, Feiger Armin, Rosenberg Adalbert.
Se
angajează voluntar în Asociaţia Bunilor Ţintaşi
(Lövészegyesület) ce avea misiunea de a instrui populaţia în lupta de
urmat contra partizanilor şi în războiul total.
Fiind
epitrop al Bisericii Romano-Catolice, pentru curăţenia localului
bisericii, pentru nevoile bisericii, întrebuinţează premilitari
evrei, cu care ocazie îi batjocoreşte sub pretext că nu lucrau cum
dorea, îi bate personal cu bâtele şi palmele şi-i pune să
facă alergări pe un deal. Îi pune să care butuci grei de lemne,
pe acei care nu pot îi maltratează lovindu-i cu bâtele şi picioarele,
iar pe alţii îi închide în localul comandamentului în pivniţă
şi-i maltratează bestial încât ţipetele şi
zbierăturile se auzeau de pe stradă, cazul evreului Jakabfi Gheorghe.
(Vezi
depoziţia martorului Nussbaum Ioan).
În 3 mai
1944, cu ocazia internării evreilor în ghetoul Ceheiul-Şimleului, se
angajează voluntar la internarea evreilor în ghetou, la
percheziţionarea şi la anchetarea celor bănuiţi că
şi-au ascuns bunuri supunându-i la cele mai groaznice torturi şi
chinuri, fiind ajutorul cel mai devotat al călăului Krasznai Vasile.
Cu ocazia
ridicării evreilor în ghetou, îi scoate din casă cu cea mai
crudă brutalitate, îi bate, nu le permite să-şi ia cu ei nimic,
nici chiar [măcar] alimente
şi bagajele admise de 50 kg. şi alimentele pe 14 zile.
După
ce strânge pe evrei în localul şcolii primare din Şimleu îi
percheziţionează şi maltratează, le confiscă toate
lucrurile şi alimentele chiar şi pantofii din picioarele copiilor.
Martora
d-na. Csengeri Francisc zice:
“Cu ocazia
percheziţiilor făcute la şcoala evreiască, mi-a luat toate
lucrurile, toate alimentele, precum şi pantofii buni ai copiilor şi
m-a ameninţat că o să mă înveţe zicând: «Curvă de evreu». M-a lovit odată cu pumnul în piept,
mi-a smuls din deget inelul de cununie, declarând, că nu-i trebuie inel unei jidovoaice, apoi mi-a
luat ceasul.”
În timpul
când evreii erau adunaţi în şcoala din Şimleu, fiindcă un
grup de 5 evrei, în frunte cu rabinul, au îndrăznit să se roage,
fiind observaţi de acuzatul Lázár Iosif, s-a repezit la ei, i-a pus
să stea în poziţia de drepţi cu faţa la perete, timp de 5
ore, în care timp acuzatul Anghia Ion trăgea focuri de armă peste
capetele lor şi fiindcă se mişcau, acuzatul Lazar îi lovea cu
bastoanele de cauciuc.
Martori:
Adler Iosif, d-na Csengeri Francisc.
După
internarea evreilor în ghetou, împreună cu acuzaţii dr. Krasznai
Vasile, plutonier Sárközy, Anghia Ion şi alţii, ia parte la
torturarea evreilor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri
supunându-i la cele mai groaznice chinuri, anume organizate într-o cameră
din ghetou şi în oraş, la comandamentul jandarmilor şi la casele
evreilor; anchetând pe d-na Grosz Mauriţiu, îi introduce bastonul în
vagin, pe evreii Feiger Solomon, Weiss Samoil, Pasternak Samoil, Binder Vasile,
Goldglanz Mauriţiu după ce îi bate cu bastonul de cauciuc la
tălpile picioarelor, le introduce mâinile între încheietura uşii
şi le striveşte degetele.
Martor:
Feiger Armin.
Pentru a
demonstra modul schingiuirilor, redăm depoziţia martorului Steiner
Martin şi depoziţia martorei Grünbaum Clara.
Iată
ce spune martorul Steiner Martin:
“Evreii cărora li se
luau interogatoriile au fost supuşi la torturi la care era prezent şi
acuzatul Lazar Iosif, şi aceste interogatorii se făceau după
indicaţiile şi după sugestiile lui şi el punea la cale pe
jandarmi să-i bată pe evreii aduşi la interogator. Aceşti
evrei au fost torturaţi şi bătuţi personal de Lázár Iosif, iar alţii de către jandarmi la
îndemnul lui, spunându-le: «să nu cruţaţi pe aceşti porci de evrei şi
să-i bateţi ca să divulge ascunzişurile lucrurilor
preţioase». A fost bătută
cu această ocazie soţia lui Rosenberg Adalbert, căruia i s-a aplicat
100 de lovituri cu bastonul de cauciuc peste tălpile picioarelor, încât nu
se mai putea încălţa, iar când încerca şă-şi
tragă pantofii, ţâşnea sângele din picioare trecând prin
încălţăminte. Tot în felul acesta a fost bătut Goldglanz
Mauriţiu, soţia şi fiica lui, ultimelor două legându-le
cătuşele la mâini atât de strâns, încât li s-au înnegrit mâinile.
Goldglanz Mauriţiu a fost bătut atât de grav la tălpile
picioarelor, încât era plin de răni şi nu putea umbla decât
desculţ. Iar în timpul bătăii, acuzatul Lázár Iosif i s-a adresat cu cuvintele: «Jidan puturos, nici acum nu vrei să
declari unde ţi-ai ascuns aurul? Las’ că o să te învăţ
eu minte să nu mai minţi».”
Iată ce spune martora Grünbaum Clara:
“Lázár Iosif a venit de mai multe ori în ghetou şi
a săvârşit atrocităţi. Astfel a doua zi după aducerea
noastră în ghetou, Lázár Iosif nu a fost mulţumit cu modul
cum am lucrat eu, deoarece nu am fost dusă la lucru şi anume,
transportam material de construcţie şi dânsul, înfuriindu-se pe mine, m-a legat de un lemn
şi m-a lovit cu piciorul încât, din cauza acestor atrocităţi am
leşinat şi după aceea am zăcut o săptămână.
Legarea de lemn consta în aceea că am fost legată de mâini şi de
picioare cu mâinile la spate şi eram atârnată cu o frânghie de un
lemn, astfel, că picioarele nu-mi atingeau pământul. Lázár Iosif a pus pe dentistul Radu şi pe medicul
dr. Markovits ca să mă lege şi dânşii m-au stropit cu
apă, după ce am leşinat.”
Într-o zi
ia din ghetou pe bijutierul Élias Iosif şi soţia, şi după
ce îi leagă de mâini laolaltă, îi duce în oraş la casele lor
pentru a le arăta locul unde îi bănuia că au ascuns 14 kg. aur.
După
ce ajung la jandarmerie, de acolo la casa lor, unde i-au maltratat,
spânzurându-i {de stâlp} “kikötés”, şi
bătându-i crunt, dar văzând că nici aşa nu pot afla,
forţează pe soţia lui Élias Iosif să bea 2 litri de
apă sărată, pe care i-o toarnă jandarmii cu forţa în
gură.
După
aceasta, din bătaie de joc, o pune să-şi sărute soţul
timp de o jumătate de oră.
Pentru a
ilustra modul cum schingiuia, redăm depoziţia martorului dr. Balta
Zoltán, care spune:
“Încă în luna martie
1944, Iosif Élias m-a rugat să-i păstrez două sfeşnice de
argint, pe care le-am păstrat ascunse. Însă, după ce evreii au
fost internaţi în ghetou şi-au fost interogaţi spre a mărturisi
unde şi-au ascuns lucrurile, mi-a fost frică, ca nu cumva soţia
lui Élias Iosif, sub presiunea torturilor, să divulge că şi-au
ascuns lucrurile la mine, m-am dus la jandarmi, unde se luau interogatoriile
evreilor. Apropiindu-mă de poarta jandarmilor, am auzit că cineva
vocifera şi în coridorul jandarmilor am recunoscut vocea lui Lázár Iosif. Întrând în curte am văzut că în
coridor şedea într-un fotoliu Lázár
Iosif iar în faţa lui se afla, legat “ghem” (“gűzsbakötés”), avocatul
evreu dr. Székely Alexandru, cu faţa întoarsă spre el şi i-a dat
o lovitură cu piciorul începând a vocifera. În fundul curţii i-am
văzut pe Élias Iosif şi soţia cu faţa spre gard, ambii
având mâinile legate în lanţuri. La 5-6 metrii de Székely Alexandru se mai
afla o persoană legată “ghem” şi,
după discuţii, fiind revoltat că nu au declarat unde şi-au
ascuns bunurile, ordonă jandarmilor să strângă lanţurile,
însă jandarmii refuză la observaţiunea mea că nu-i bine ce
fac. Înainte cu 4-6 zile, soţii Élias Iosif au fost aduşi la casa lor
şi, fiind vecin cu ei, i-am auzit zbierând din pivniţa casei lor.”
Martor: dr. Balta Zoltán.
În urma maltratărilor suferite, soţia lui Élias Iosif a fost internată în spitalul ghetoului, iar după ce au ajuns la Auschwitz, ambii fiind foarte slăbiţi, inapţi pentru lucru, au fost trimişi direct în camerele de gaze.
Martori: Rotschild Magdalena, Rosenberg Terezia.
Pe
avocatul dr. Weinberger Iuliu l-au maltratat de 8 ori, iar pe soţia sa au
purtat-o în lanţuri pe străzile oraşului.
Iată
ce zice martorul Barta Iosif:
“Într-o zi din luna mai
1944, când evreii erau închişi în ghetou
m-am întâlnit cu Bot Francisc, care mi-a spus să intrăm în
curtea lui Klerman Adalbert, unde intrând am văzut pe Klerman culcat jos
pe pământ, pe spate, cu mâinile întinse pe pământ, ca şi cum ar
fi fost răstignit. Pe o palmă a lui stătea cu picioarele un
jandarm, iar pe cealaltă palmă stătea cu un picior Lázár Iosif
care, cu celălalt picior lovea peste nas pe Klerman Adalbert zbierând către
el să declare unde şi-a ascuns valorile. Lângă ei, pe
pământ, se afla şi o mare grămadă de bani ungureşti.”
Martori:
Barta Iosif, Grünbaum Clara.
Pentru a
constrânge pe soţia lui Fischmann Alexandru să declare bunurile
ascunse, îi ia copilul de 10 ani şi îl duce in camera de tortură,
ameninţând-o că dacă nu declară va fi bătut copilul
şi, cu toate că i-a divulgat cei 70.000 de pengő ascunşi, l-a predat pe copil
jandarmilor, care l-au bătut crunt, încât din cauza bătăii a
murit în cursul transportului.
În timp
ce-l ancheta la locuinţa sa pe evreul Rosenberg Dezideriu împreună cu
un soldat german SS îl forţează să intre în closet până în
brâu şi să caute cu mâinile aparatul de radio, pe care {acuzatul} pretindea că-l ascunsese acolo.
Martor:
Feiger Armin.
A
maltratat pe rabinul Weiss Anton din Nuşfalău, care rămâne
bolnav şi, ajuns la Auschwitz, este ars în crematoriu.
A luat
parte la maltratarea celor 50 de tineri evrei la poliţia Şimleu, cu
care ocazie, împreună cu şeful poliţiei acuzatul Pethes
Ştefan, arestează timp de 2 zile pe Grünfeld Adalbert, David Heimlich
şi Ünger pe care îi spânzură {de stâlp} “kikötés” şi-l maltratează pe Berger Gheorghe până ce i-a
ţâşnit sângele din gură.
Martori:
Izsák Dezideriu, Nussbaum Ion.
A luat
parte la toate orgiile organizate de acuzatul dr. Krasznai Vasile făcând
împreună chefuri cu evreice pe care le-a siluit.
La
acuzele aduse în interogatoriul său, acuzatul recunoaşte că a
luat parte la anchetarea evreilor Élias Iosif şi soţia, Rosenberg
Dezideriu şi Klermann Adalbert şi că a maltratat pe rabin în
localul şcolii primare din Şimleu, încât i-a ţâşnit sângele
pe nas, iar pe ceilalţi i-a pus să stea cu faţa le perete 5 ore,
în timp ce acuzatul Anghea Ion făcea exerciţii de tragere sub
pretextul că ar fi protestat la intrare, organizând rugăciuni de
protest.
Acuzatul plutonier-major SÁRKÖZY N., fiind comandant al secţiei de
jandarmi Jibou, cunoscut ca cel mai crud schingiuitor, este încredinţat [însărcinat] în
ghetou cu anchetele şi torturarea evreilor bănuiţi că
şi-au ascuns bunuri pe la creştini şi în pământ, pe care îi
supune la cele mai îngrozitoare torturi şi chinuri, într-o cameră din
ghetou, “camera de torturi”, anume:
pe unii îi dezbracă la piele după
ce [apoi] îi întinde culcaţi cu burta la pământ, le aplică
lovituri cu bastonul de cauciuc, drug de fier, peste tălpile picioarelor,
peste fese, peste testicule, până ce leşinau, când le turna apă
ca să-şi revină, apoi îi aruncă afară, de unde sunt
transportaţi cu targa, de rudenii şi cunoscuţi, pe alţii îi
spânzură de grinzi sau stâlpi şi le face foc sub tălpile
picioarelor din hârtii, le introduce ace sub unghii, le arde părţile
păroase, cu lumânări. Pe unii, după ce îi maltratează, îi
predă rudeniilor să le facă fricţiuni şi apoi îi
maltratează din nou. În acest mod au fost maltrataţi dr. Benedek
şi familia, Körnstein Iosif, dr. Markovits, Farkaş Eva, iar o
evreică din Şimleu a înnebunit de chinuri.
Cei mai
mulţi dintre evreii maltrataţi şi schingiuiţi au rămas
bolnavi zăcând în ghetou iar în cursul transportului au murit pe drum,
cazul evreului Kohn Adalbert şi alţii.
Martori:
Adler Rachela, Krausz Bernat, Grünbaum Emeric, Izsák Dezideriu, Goldberger
Adolf, Silberger Leopold, Paul Weinberger, Feiger Armin, Farkas Eva, dr.
Benedek Iosif şi Davidovits Iosif.
Participă
la spânzurarea şi torturarea celor 50 evrei spânzuraţi şi
maltrataţi din ordinul acuzatului Krasznay fiindcă
îndrăzniseră să cumpere nişte pâine.
Acuzatul plutonier HORVÁTH ION, fiind comandant al secţiei de
jandarmi Nuşfalău, ia parte la internarea evreilor în ghetou şi
după internare conduce şi organizează ancheta de torturi, luând
evreii din ghetou, pe care îi duce în oraşul Şimleu – constrângându-i
prin tortură, bătăi, bătăi la tălpi,
spânzurări de stâlp, ardere pe la părţile păroase – ca
să divulge locurile unde şi-au ascuns bunurile şi după ce
le descoperă, îşi însuşeşte bunurile. A fost pe la
locuinţele evreilor Lengyel Iosif, Stern, Roserberg, Brot şi Cserne,
pe care i-a torturat şi le-a jefuit bunurile.
Cu ocazia
anchetelor, pe fete le silueşte împreună cu ceilalţi
soldaţi, cazul fetelor Brot.
(Depoziţiile
acuzaţilor Kovács Mihai şi Farmati Alexandru).
Acuzaţii: VIDA IOAN şi KEREKES ADAM, primul funcţionar la primăria
Şimleu, iar al doilea premilitar, din proprie iniţiativă
participă cu deosebit zel la internarea evreilor în ghetou, ridicându-i
brutal din case, i-au maltratat şi jefuit de bunuri. I-au parte la
anchetarea celor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri.
Ambii
împreună maltratează şi torturează cu bastoane şi bâte
pe Klermann Adalbert, constrângându-l să declare locul unde şi-a
ascuns bujuteriile, în care timp, Vida Ioan îi pune {în} mână un
steag roşu, improvizat dintr-o zdreanţă, şi-l acuză
că l-a ascuns, apoi îl obligă să bea o vadră de oţet,
în timpul când săpau în grădina lui, în locul indicat că
şi-ar fi ascuns lucrurile. După maltratare l-au transportat
fără ghete şi haine, neputându-l îmbrăca fiind umflat din
cauza oţetului. Acest fapt l-a relatat atât Klermann, martorul Feiger
Armin, cât şi acuzatul Kerekes, ameninţându-l că va face cu el la
fel.
În urma
maltratărilor, evreul Klermann Adalbert rămâne bolnav şi moare
în cursul transportului.
Martori:
Weinberger Paul, Feiger Armin.
Acuzatul
Kerekes Adam, anchetând pe evreul Feiger Armin, fiindcă n-a divulgat locul
unde ascunde bijuteriile l-a predat unui soldat SS care l-a maltratat oribil,
lovindu-l peste cap în urma căror maltratări, 5 zile nu s-a putut
mişca.
(Vezi
depoziţia martorului Feiger Armin.)
Acuzatul
Vida Ioan, participând la maltratarea şi torturarea d-nei Élias Iosif
şi Moskovits, pentru descoperirea bunurilor ascunse, organizată de
acuzatul Lazar Iosif.
La
acuzele aduse în interogatoriul său, acuzatul Vida Ioan neagă,
nereuşind {însă} să invoce nici o probă în apărare.
Acuzatul
Kovács Mihai, din proprie iniţiativă participă la internarea
evreilor în ghetou, cu care ocazie îi maltratează {şi îi} jefuieşte de bunuri. După internare, participă la
anchetarea evreilor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri, pe care
îi supune la torturi îngrozitoare, anume:
Împreună
cu acuzatul Vida Ion, iau din ghetou pe evreica Stern Magda, pentru a-i preda
inelul de logodnă al mamei sale şi o sileşte să meargă
din ghetou în oraş pe o distanţă de 3 km. înaintea bicicletei în
fugă, iar cel din urmă pe bicicletă o loveşte cu bastonul
să fugă mai repede.
La
locuinţă, dezbrăcând-o complet, o bate crud. Când o conduce
înapoi în ghetou o duce în acelaşi mod şi pe drum, din cauza exterminării [extenuării]
Stern Magda cade de mai multe ori; de câte ori cădea trecea cu bicicleta
peste ea. După ce a sosit în ghetou, din cauza bătăii nu
şi-a {mai} revenit,
fiind mereu bolnavă.
Martori:
Feiger Armin, Izsák Dezideriu.
Cu ocazia
anchetei, după ce maltratează pe evreica Brot o forţează
să danseze pe masă şi o constrânge să bea o cantitate de
apă forţând-o să declare bijuteriile ascunse.
Martor:
Adler Iosif.
A luat parte
la strângerea evreilor în ghetou şi la anchetarea evreilor
bănuiţi că şi-au ascuns bunurile, mergând la
locuinţele lui Lengyel Iosif şi Stern, unde au dus jandarmii pe Stern
Magda; pentru familia Rosenberg a anchetat locuinţa lui Cserne Alexandru.
La locuinţa lui Brot au dus două fete, cu care jandarmii au intrat în
casă şi le-au siluit.
La
acuzele aduse în interogatoriul său, recunoaşte că a fost cu
jandarmii la casele evreilor Lengyel Iosif, Stern, Rosenberg, Brot şi
Cserne Iosif, care ascunsese lucrurile unde au fost aduse fetele Stern Magda
şi Brot, dar neagă loviturile aplicate nereuşind să invoce
nici o contraprobă în apărare.
Acuzatul
Farmati Alexandru, fiind premilitar, chemat să ajute la internarea
evreilor în ghetou, pune un deosebit zel şi ridică în mod abuziv din
locuiţe pe evrei, pe care îi maltratează – cazul evreului Izsák
Dezideriu, căruia îi sparge capul – şi nu le permite să-şi
ia nici bagajele admise, 50 kg. şi nici alimente pe 14 zile.
Cu ocazia
anchetării evreilor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri
{el} participă la torturi. Într-o zi ia din ghetou şi-l conduce la
locuinţa sa, în oraşul Şimleu, pe evreul Moskovits Samuil,
învinuit că ar fi ascuns un butoi de untdelemn. După ce-l
dezbracă la piele şi îl maltratează lovindu-l cu bastonul peste
corp, cu o lumânare îi arde părul de {la} subsuori.
Martori:
Adler Iosif, Izsák Dezideriu, Weinberger Paul şi Davidovits Iosif.
La
acuzele aduse în interogatoriul său de la Poliţie recunoaşte
că a maltratat şi schingiuit pe evrei pentru descoperirea bunurilor
ascunse, susţinând că a fost pus de plutonierul Horváth Ioan şi
mai recunoaşte că a maltratat şi ars cu lumânarea {la} subsuori pe
Moskovits Samuil. La interogatoriul de la Tribunalul Poporului neagă
acuzele, nereuşind să invoce nici o contraprobă în
apărare.
Acuzatul ANGHIA IOAN, fiind membru al partidului
nyilaşist, din proprie iniţiativă participă la internarea
evreilor în ghetou, îi maltratează şi{-i} jefuieşte de bunuri.
După
ce îi strânge la şcoala evreiască din Şimleu, fiindcă
nişte evrei, în frunte cu rabinul, au făcut rugăciuni, fiind
văzuţi de Lázár Iosif şi pedepsiţi să stea în picioare
o jumătate de zi cu faţa la perete nemişcaţi, acuzatul, în
spatele lor, trăgea focuri de armă peste capetele evreilor, care
speriaţi de împuşcături se mişcau uitându-se jur-împrejur
să vadă ce s-a întâmplat, în care timp, Lázár Iosif îi bătea cu
bastonul de cauciuc.
Vezi
depoziţia acuzatului Lázár Iosif şi martorilor: d-na Csengeri
Francisc şi Weiss Chein.
Urmăreşte
pe acei care şi-au dosit bunuri şi ia parte la schingiuirea lor,
aşa: Denunţă poliţiei pe evreul Littmann Ignat că
şi-a dosit bunuri şi-l constrânge să declare că-i
predă casa; mai denunţă pe Rosenberg Dezideriu că are
aparat de radio şi împreună cu poliţiştii l-au maltratat
şi constrâns să intre în closet să scoată aparatul de
unde-l ascunsese.
Martori:
Steiner Martin, Izsák Dezideriu.
În timpul
când era în ghetou, evreul Hirschfeld Rudolf, încercând să evadeze într-o
seară, fiind prins de acuzat şi jandarmi au tras cu arma asupra lui
şi Anghia Ion l-a ameninţat că-l împuşcă. Apoi l-au
legat în lanţuri, şi l-au introdus sub un pat din localul
comandamentului, unde l-au ţinut până a doua zi şi tot la o
jumătate de oră l-au bătut. A doua zi Krasznai ordonă
tatălui acestuia să-i aplice 20 de lovituri cu bastonul peste fese,
iar pe Keller Francisc l-a pus să-i aplice lovituri tatălui lui
Hirschfeld Rudolf.
Acuzatul
Anghia Ioan a cerut să i se încuviinţeze să-l bată el,
însă nu i s-a admis, ci l-a bătut Keller Francisc.
Martor: Hirschfeld Rudolf.
În timpul când se făcea transportarea evreilor la Auschwitz cu trenul, evreul Hirschfeld Ignat, reuşind să fugă, s-a dus să se ascundă la o familie din Jurtelec, judeţul Sălaj, unde n-a putut sta, deoarece Duha Rozalia, care primise 3.000 pengő de la familia Hirschfeld Iosif, l-a denunţat pe ţăranul din Jurtelec, şi din această cauză a fost nevoit să stea ascuns prin păduri, muntele Măgura, hrănindu-se cu buruieni şi rădăcini. După 3 luni, neputând rezista foamei, a mers la marginea oraşului Şimleu, la o familie (Hexan Cătălina) însă, în loc să intre la familia unde intenţionase, a intrat la d-na Tokai Elisabeta şi {aceasta} a voit să-l denunţe poliţiei şi, în acest scop, a chemat pe acuzatul Anghia Ioan care, ameninţându-l cu împuşcarea, l-a condus la poliţie, unde 7 zile a fost ţinut într-o cameră cu ciment, contractând aprindere de plămâni, de unde a fost dus în spitalul din Cluj, unde a murit.
Martori: Hirschfeld Martin, Oltean Maria, Debes Maria şi văd. Debes Ludovic.
Acuzatul recunoaşte că l-a dus la poliţie,
susţinând că a fost rugat de însuşi Hirschfeld Ignat, deoarece
era bolnav şi a fost chemat de fetiţa Muntean Elena care i-a spus
că evreul vrea să meargă la poliţie, motivând că {îi} era
frică de acuzatul Lazar Iosif, care era terorist; afirmaţie contrazisă
de martora Tokai Elisabeta, care susţine “că atunci când l-a văzut a strigat la el întrebându-l ce
caută acolo şi apoi l-a condus la poliţie”.
Când mergea la poliţie, martora Hexan Cătălina voind să vorbească cu Hirschfeld Ignat, i-a interzis spunându-i că ţine cu jidanii, ameninţând-o că o va duce la poliţie, iar pe băiat, care abia putea merge, l-a izbit cu patul armei în spate spunându-i să meargă mai repede căci dacă nu merge îl împuşcă.
Martori:
Tokai Elisabeta, Hexan Cătălina.
Elevul
Hirschfeld Ignat i-a cerut să-l ducă undeva la spital să-l ajute
că este bolnav, dar Anghia l-a dus la poliţie.
Martoră:
Borcs Elisabeta, măritată Takács.
În
interogatoriul său, acuzatul neagă toate acuzele, nereuşind
însă a face vreo dovadă în apărarea sa.
Acuzatul, jandarm plutonier-major PETÖVÁRI
PETRIK VASILE, din 1941
până în 1944, fiind şeful postului de jandarmi Vâlcăul de Jos –
Sălaj, stăpânit de şovinism şi anitisemitism, în mod
sistematic terorizează şi persecută pe români, ţinând
să constrângă cât mai mulţi români să se refugieze, şi
foarte mulţi din cauza terorii s-au refugiat. Când vine la post face lista
de români refugiaţi şi se exprimă: “dacă ar fi aceştia ultimii…”
Pentru
cele mai mici pretexte îi bate crunt. Aşa, în anul 1943 arestează
şi reţine la post 15 tineri români din Bănişor şi-i
bate peste cap cu palmele şi pumnii, încât {aceştia} au rămas bolnavi, umflându-li-se
urechile, fiindcă se furaseră în comună nişte
hăţuri.
Martori:
Brânduşan Nicolae, Păuşan Vasile, Bota Vasile.
În comuna
Vâlcu bate pe Miron Dumitru şi Ghilea Dumitru încuindu-i la post încât, în
urma maltratărilor, au fost transportaţi acasă cu
căruţele, apoi mai bate pe Păuşan Valentin, Mangha
Ştefan, Boboiu Florea, Chirilă Florean şi Bobu Gavrilă.
Martor: Maxim Gheorghe.
În comuna Şag, urmărind pe
bărbaţii români pentr a-i trimite în taberele de muncă şi
care stăteau ascunşi, negâsindu-i acasă, arestează şi
bate pe femeile acestora încât rămân bolnave: cazurile femeilor Târlea
Maria lui Mihai şi Târlea Maria lui Ştefan, pe care le-a arestat
şi ducându-le la post, împreună cu ceilalţi doi jandarmi, în
cursul drumului le-a bătut. În
aceiaşi comună mai bate pe Borzea Florea, Maxim Maria, a cărui
soţ se refugiază.
Martor:
Târlea Maria lui Mihai.
În comuna
Baniş, în toamna anului 1944, arestează 20 de locuitori şi-i
bate închizându-i în coteţul de porci nedându-le nici apă, printre
care pe Chifor Ioan, Galiş Teodor, Gavril Ştefan, Bologean Avram,
Negru Florea, Gârda Florea, pe care îi duce desculţi, dezbrăcaţi
şi flămânzi (ţinându-i mai multe zile) ca să sape
tranşee pentru nemţi.
Martori:
Chifor Ioan, Negru Florea.
Urmăreşte
pe cei fugiţi din taberele de muncă, cazul martorului
Triştuţ Teodor, care a stat ascuns o lună.
În 1943
bate crunt, smulgându-i barba, şi călcându-l în picioare pe evreul
Indig Iacob, numai pentru motivul că era evreu, în urma cărei
bătăi rămâne bolnav 2 săptămâni.
Martor: Indig Iacob.
În mai 1944 când s-au internat evreii în ghetou, excortând un convoi de evrei din 13 sate, îi bate şi jefuieşte, iar după ce ajunge în ghetou, împreună cu plutonierul Sárközi, ia parte la torturarea evreilor, bătându-i în mod crud, astfel îi bate pe evreii Schechter Izidor, Élias Iosif, Schwartz, Kohn, Benjamin, Weiss Francisc şi Schecter Ludovic, încât n-au mai putut sta pe picioare şi aveau urme de lovituri pe faţă, şi fiind întrebat de martorii Weinberger Paul, Feibusz Mozes şi Fischmann Mauri care i-au arătat rănile cauzate, acuzatul a răspuns că el i-a maltratat.
La acuzele aduse, în interogatoriul său neagă faptele imputate nereuşind să invoce nici o contraprobă în apărare.
Acuzatul SZABÓ ADALBERT, fost funcţionar la pretura oraşului Şimleu, fiind încredinţat de acuzatul Krasznai Vasile să conducă şi supravegheze pe cei 50 de tineri evrei ce lucrau la strângerea lemnelor pentru barăci, îi supune unui tratament neomenos şi regim de teroare.
Îi obligă să scoată stâlpi din pământ câte doi inşi. Dacă cineva nu reuşea să scoată stâlpul destul de repede, era bătut cu o bucată de lemn de către acuzat şi soldaţi.
I-a silit
să lucreze zilnic, dându-le numai o dată de mâncare seara, după
ce mergeau în ghetou, câte 160 grame {de} pâine şi o simplă ciorbă.
Îi supune
la munci degradante: să cureţe closete cu mâinile.
Într-o
zi, în timp ce lucrau flămânziţi, fiindcă un evreu Heinrich
David reuşise să cumpere 20 de bucăţi de pâine, fiind
observat de jandarmi, i-au dus în curtea poliţiei unde i-a pus să
stea 5 ore cu faţa la perete în poziţie de drepţi şi
să nu se mişte, fiindcă evreul Heinrich se mişcase neputând
rezista deoarece era bolnav a fost bătut de jandarmi cu picioarele în
testicule, încât a căzut în nesimţire.
În curtea
poliţiei le-a făcut percheziţie şi fiindcă evreul Roth
Emil ascunsese suma de 800 pengő,
într-o ladă cu gunoi, fiind observat de jandarmi a fost bătut cu
bastoane de cauciuc, apoi l-au dus 3 soldaţi între baionete, în timp ce
unul îi lovea cu un baston de cauciuc peste tot corpul. Din cauza
maltratărilor a căzut bolnav şi a murit în cursul drumului spre
Auschwitz.
Martori:
Izsák Dezideriu, şi Nussbaum Ion.
În timp
ce conducea lucrul a pus pe evrei în scop de persecuţie să ridice
pietroaie grele, numai câte 2 persoane şi dacă îndrăzneau
să se oprească din lucru, punea pe jandarmi să-i bată,
să facă instrucţie, culcări, broasca, până ce se
extenuau.
Martor: Silberstein Carol.
Rechiziţionându-i pentru ghetou, cu căruţele, pe locuitorii Hag Gheorghe, Ardelean Gheorghe, Deak Gheorghe, Vancea Toma şi Motronea Petrilă i-a pălmuit şi în timp ce lucrau la organizarea barăcilor, a pus pe jandarmi să facă culcări cu ei.
Martor: Gruiţa Toma.
La acuzele aduse, în interogatoriul său, acuzatul neagă faptele imputate nereuşind să invoce nici o contraprobă în apărare.
Acuzata DUHA IRINA, funcţionară la primăria oraşului Şimleu, cu ocazia internării evreilor în ghetou, fiind delegată pentru a dresa procese verbale de lucrurile confiscate, din proprie iniţiativă se oferă şi face percheziţii vaginale la femei cu ocazia percheziţiilor corporale, şi chiar la fetiţe de 14 ani, în mod brutal, cauzându-le dureri şi cu atâta brutalitate încât, multe evreice au rămas bolnave, cazuri: Brot Clara şi Eva Ghitta şi sora martorului Izsák Dezideriu.
Martori: Izsák Dezideriu, Lázár Iosif.
Cu ocazia
percheziţiilor le fură lucrurile şi hainele; aşa d-nei
Adler Rachela, i-a reţinut hainele: un combinezon, un schampolo, un
palton, lăsând-o numai în rochie.
Martoră:
Adler Rachela.
D-nei Enghel Rozalia i-a jefuit toate hainele, atât ale ei cât şi ale copiilor, pe care i-a bătut.
Martori: Enghel Rozalia, Adler Samoil, Moskovits Margareta, Adler Bela.
Făcând percheziţie d-nei Csengeri Francisc în mod brutal, i-a scos de pe corp combinezonul, i-a luat un ceas, o lampă electrică, apoi, alergând la copiii ei le-a scos flanelele de pe corp, lăsându-i numai în cămaşă, iar când copiii au început a plânge i-a pălmuit.
Martoră:
Csengeri Roza.
La acuzele aduse, în interogatoriul său neagă faptele imputate, invocând în apărare contraprobă cu martori: dr. Nádudvary Gheorghe şi dr. Benedek Iosif care audiaţi nu combat acuzele.
Faptele acuzaţilor Elekes Francisc, locotenent-colonel Marişka Gheorghe, Pethes Ştefan, căpitan dr. Horváth Alexandru, Lázár Iosif, plutonier Sárközi N., plutonier Horváth Ioan, Vida Ioan, Kerekes Adam, Kovács Alexandru, Farmati Alexandru, Anghia Ioan, Petövári Petrik Vasile, Szabó Adalbert şi Duha Irina de a fi supuşi [supune] la torturi şi acte de violenţă cu ocazia percheziţiilor [pe cei percheziţionaţi] se încadrează în prevederile art. 2. lit. h. şi l. şi sunt pedepsite de art. 3. din Decretul – Lege nr. 312/1945.
Faptele
acuzatului dr. Krasznai Vasile de a fi supus pe evrei în ghetou la un tratament
neomenos, acte de teroare, cruzimi, anchete de tortură şi jafuri, se
încadrează în prevederile art. 2. lit. g., h., l., n., o. şi sunt
pedepsite de art. 3. din Legea nr. 312/1945.
Acuzatul NAGY ŞTEFAN, imediat după dictatul de la Viena se
pune în slujba regimului fascist maghiar. Se înrolează în partidul
nyilaşist, îl organizează, fiind primul colaborator în 1940-1943,
când, neputând ajunge şef, îşi dă demisia şi
organizează partidul imredist.
În 1940,
împreună cu moşierul Farkas Iosif, au fost consilieri civili ai
locotenentului Kapi Adalbert de la K.H. şi a colaborat la arestări,
contribuind la arestarea a 30 de români şi 50 de evrei, {la} asasinarea
lui Oltean Florea şi Moskovits Nathan cu doi fii în pădurea comunei
Vărşoiu.
Se pune
în slujba poliţiei, făcând denunţuri contra luptătorilor
antifascişti, români, unguri şi evrei care au fost arestaţi,
prigoniţi şi deportaţi în lagărele de exterminare, anume:
comuniştii Barbulovits Virgil, Zimmer Francisc, Famati Gheorghe şi
alte circa 100 persoane, care au fost internate în lagărele din
Püspökladány şi Zalău.
Face parte din batalionul “Lövész”, format de locotenentul Farkas
Iosif.
Martori: Laufer Hasias, Lövbel Vilhelm,
Lichtenstein Vasile, Weiss Francisc, Zimmer Francisc, Gold Eugen, Farmati
Gheorghe, Szabó Ştefan, Barbulovits Virgil.
Contribuie
la deportarea în detaşamente de muncă {forţată} a evreului Brot Ioan de 17 ani care era
exceptat de la concentrare.
Martor:
Weinberger Paul.
Fără
să aibă calitatea oficială, din proprie iniţiativă, la
începutul lunii mai 1944, după internarea evreilor în ghetou, mergând prin
păduri a prins pe evreii Vider
Sigismund şi Ruttner Mendel, fugiţi din ghetou şi ascunşi
în pădurea Bicului, ducându-i legaţi la poliţia Şimleu, de
unde au fost internaţi în ghetou şi deportaţi la Auschwitz, unde
Vider Sigismund a murit.
Martori:
Ruttner Mendel şi Feiger Armin.
La
acuzele aduse în interogatoriul său neagă toate faptele, invocând în
apărare contraprobă cu martorii Szika Alexandru, dr. Benedek Iosif,
şi Domokos Iulian, cu care {însă} nu reuşeşte să
combată acuzele.
Faptele
acuzatului se încadrează în prevederile art. 2. lit. o. şi sunt
pedepsite de art. 3. din Legea nr. 312/1945.
Acuzatul dr. MOLNÁR FRANCISC, fiind medic de circumscripţie al
oraşului Şimleul-Silvaniei, cunoscut ca antisemit, făcând parte
din partidul imredist, cu ocazia internării evreilor în ghetou este ales
şef al ghetoului, având misiunea de a {se} îngriji de viaţa sanitară a
evreilor în ghetou.
Participă
la conferinţa de la primăria Şimleu, a subprefectului dr. Gazda
Andrei, unde s-a pus la cale înfiinţarea ghetoului şi după
conferinţă merge pe teren la Fabrica de Cărămizi {unde se} alege locul ghetoului, pe terenul mlăştinos, plin de
papură, fără adăposturi, expus bolilor şi ca medic nu
găseşte şi nu face nici o obiecţiune sau opoziţie.
După
internarea evreilor în ghetou deşi vede starea deplorabilă în care se
găseau evreii, cazaţi sub cerul liber, în ploaie şi vânt,
fără alimente, torturaţi în chinurile cele mai grozave şi
se îmbolnăvesc de diferite boli, chiar tifos, care zăceau pe
pământ, nu ia măsurile necesare, din care cauză au murit 23
evrei, conform tabelului anexat. Nu are milă nici de mamele ce
năşteau, lăsându-le fără orice asistenţă
să nască ca şi animalele pe pământ, cazul evreicelor Ziment
Braum, Vass, Aron şi altele, cerându-i acuzatului internarea acestora în
spital, le răspunde: “în spital nu e
nevoie să intre decât cei pe moarte”.
Unii
copii nou născuţi au murit.
Martoră: Enghel Rozalia.
A interzis evreilor să bea apă din fântâna
cu apă potabilă, obligându-i să bea apa din fântâna
infectată cu bacilii coli, din care cauză s-au îmbolnăvit de
enterocolită şi diaree. Medicul dr. Marguliesz, şeful grupului
sanitar, i-a raportat situaţia cerându-i ca alimentarea să se
facă cu apă din altă fântână, care era
întrebuinţată de soldaţi. Acuzatul le-a răspuns: “că
o vor infecta şi că e destul de bună şi fântâna
infectată”.
Martori: Krausz Bernat, Weinberger Paul şi dr. Benedek Iosif.
Împreună
cu acuzaţii Krasznai Vasile şi Kertész Adam, au dus fete şi
neveste evreice la casa lui Krasznai unde au organizat chefuri şi apoi
le-au necinstit.
La
petrecerile de felul acesta lua parte şi dr. Molnár, “eu îi duceam cu trăsura, femeile mi s-au plâns că au fost
necinstite”, zice martorul Grünbaum Iosif .
La
plecarea evreilor pentru învagonare li s-au făcut percheziţii
corporale, dezbrăcându-i la piele, bărbaţii de către
jandarmi, la femeile de către moaşe; bând vin şi uitându-se
făceau haz. Femeile care nu se dezbrăcau repede erau bătute
şi li se făceau percheziţii vaginale în mod brutal, cu
băţ, în prezenţa jandarmilor. Femeile plângeau şi strigau
din cauza durerilor mari.
La
percheziţie li s-au luat hainele cele mai groase şi mai bune, fiind
lăsate în haine subţiri şi slabe. Obictele confiscate au fost
puse într-o ladă înaintea mesei la care petreceau Krasnay şi Molnár, {ladă} pe care a dus-o martorul Grünbaum la locuinţa lui Krasnay.
Din
raportul acuzatului anexat la dosar în care inserează zilele în care a
făcut vizitele anume 2, 4, 5, 6, 8 şi 12, 16, 20 mai şi 15 iunie
1944, fără să semnaleze ceva boli, totul era bine, deşi în
ghetou bântuia tifosul, enterocolita cum rezultă din adresa nr. 443 din 6
mai 1944 a primmedicului judeţean dr. Suchi Dezideriu, care cere
acuzatului să separe pe evreii bolnavi de boli molipsitoare enunţând
5 cazuri.
La acuzele aduse, în interogatoriul său neagă acuzele, invocând în apărare contraprobă cu martorii dr. Eugen Slavet, dr. Gall Eugen, dr. Krausz Bernat, Paşca Ioan şi Toth Carol, care audiaţi nu combat acuzele.
Faptele acuzatului de a fi practicat cu intenţie o excesivă aplicare a legiuirilor rasiale, în slujba fascismului, contribuind la aplicarea tratamentului neomenesc evreilor internaţi în ghetou se încadrează în prevederile art. 2. lit. n. şi o. şi sunt pedepsite de art. 3. din Legea nr. 312/1945.
Acuzatul dr. SAMY BELA, fiind primnotar judeţean din 25 noiembrie 1940 până la 15 octombrie 1944, şi referent în rezolvarea tuturor problemelor evreieşti la prefectura judeţului Sălaj, sistematic şi persistent, din proprie iniţiativă şi în unele cazuri la ordinul prefecturii a făcut o aplicare excesivă a tuturor măsurilor rasiale, vizând exterminarea evreilor, în care scop emite autorităţilor în subordine şi circulări, anume:
- Circulara referitoare la desfiinţarea tuturor societăţilor evreieşti.
-
Circulara ca
evreilor să nu {li} se
distribuie pâine la preţul oficial, ci la preţul arbitrar al
brutăriilor.
-
Circulara
din 19 aprilie 1944 în care cere autorităţilor administrative ca
să expulzeze pe evreii din cuprinsul judeţului, ce n-aveau
apartenenţă.
-
Circulara
referitoare la interzicerea tuturor cărţilor scrise de către
scriitori evrei.
-
Circulara
referitoare la predarea cabinetelor medicale a medicilor evrei la medicii
creştini.
-
Circulare
şi ordine referitoare la închiderea şi inventarierea
prăvăliilor evreieşti şi predarea lor
societăţilor comerciale fasciste;
În mai
1944, cu ocazia internării evreilor în ghetou şi deportarea lor în
lagărele de exterminare din Germania, face parte din comisia pentru înfiinţarea
ghetoului, participând la conferinţa de la prefectura Zalău,
Şimleu şi dă ordine autorităţilor administrative
pentru măsurile de luat în vederea internării în ghetou şi a
deportării, cerând numărul evreilor în vederea programării
transportului, cum rezultă din circulara din 5 mai 1944.
După
internarea evreilor în ghetou, pentru a împiedica orice sustragere a evreilor
de la deportare, cere autorităţilor administrative să înainteze {un} tabel cu
toţi funcţionarii căutându-se
[specificându-se] originea etnică.
Din
adresa nr. 8593 din 26 mai 1944 către pretori, rezultă că
primind informaţia că evreii din ghetoul Cehei erau anchetaţi în
legătură cu bunurile ascunse, duşi pe la case şi
poliţie pentru anchetă, ordonă textual că: “ori de câte ori este vorba de
neînţelegeri între evrei să le suspende, iar dacă este vreun
creştin cu interese în cauză să nu mai cheme pentru audiere
martori evrei”.
După
deportarea evreilor, primind un număr de cereri a unor evrei
concentraţi în detaşamente de lucru, pentru a trece la religia
creştină, căutând să se salveze de la deportarea în
lagăre de exterminare, emite ordinul circular nr. 12145 din 29 iulie 1944
prin care dispune respingerea tuturor cererilor fără măcar a le
înregistra şi apoi pe evreii petiţionari ordonă să-i predeie [să fie
predaţi] poliţiei şi jandarmeriei care i-au deportat în
lagărele de exterminare din Germania, motivând textual:
“Evreii, prin trecerea lor
în masă la creştinism nu vor altceva decât slăbirea
măsurilor rasiale, privitor la persoana lor sau urmaşii lor sau induc
în eroare autorităţile, care tocmai pentru această posibilitate
nu aprobă.”
La
interogatoriul său recunoaşte toate circularele şi ordinele
date, motivând că deşi azi par antiumanus, textul, “un fel de împărţire a
prăzii, în momentele acelea era ceva normal şi nici nu m-am uitat
prea bine ce conţin.”
Faptele acuzatului se încadrează în prevederile art. 2. litera m., o. şi sunt pedepsite de art. 3. din Decretul - Lege 312/1945.
Acuzatul dr. DÉNES DEZIDERIU, îndeplinind funcţiunea de notar în comuna Crasna, judeţul Sălaj, din 9 septembrie 1940 până în martie 1941, iar din iunie 1943 – octombrie 1944 de secretar general al primăriei Zalău, din proprie iniţiativă, contrar ordinelor şi legiuirilor fasciste cu caracter rasial, încă în 1940 organizează expulzări de evrei în lagărele de exterminare din Kamenetz-Podolsk, unicul caz în judeţul Sălaj; practică cu intenţie, din proprie iniţiativă, o excesivă aplicare a legilor rasiale, contribuind la jefuirea bunurilor evreieşti, la internarea în ghetou şi deportarea în lagărele de exterminare din Germania, astfel:
În 29
noiembrie 1940, în primele zile ale introducerii administraţiei civile,
fiind notar în comuna Crasna, emite decizia nr. 2660 din 29 noiembrie 1940.
(vezi dosar anchetă), care interzice dreptul de a locui în comună la
32 de familii evreieşti şi {le} expulzează de pe teritoriul comunei,
punându-le în vedere ca în termen de 5 zile să părăsească
comuna, căci în caz contrar vor fi expulzaţi prin forţă
publică, prevalându-se de dispoziţiunile Legii IV/1939, că
respectivii evrei n-ar fi avut apartenenţă de cel puţin 4 ani în
comună, că erau fără profesie şi avere, că n-au
contribuit la sarcinile comunei şi că era contrar intereselor comunei,
primirea elementelor evreieşti în sânul ei, motivând textual:
“Ţinând seamă de
starea actuală de război, situaţia alimentară a
locuitorilor este gravă, mai mult, de multe ori aceasta se loveşte de
obstacole de neînlăturat în ce priveşte aprovizionarea cu articole de
primă necesitate şi astfel împărţirea acestei mici
cantităţi de alimente de primă necesitate cu locuitorii
leneşi (referindu-se la evrei), care nu s-au încadrat în nici o muncă
productivă, socială sau particulară, este în contradicţie
cu interesele comunei.”
Contra
acestor deciziuni, cei vizaţi au făcut apel, care s-a
tărăgănat ani de zile, iar în 1941 majoritatea au fost
expulzaţi în Polonia, la Kamenetz-Podolsk unde au fost exterminaţi,
întorcându-se numai 3 inşi, cum rezultă din depoziţia martorului
Schwartz Hermann, dosar 143/1946, care a fost şi el expulzat.
Unele din
apeluri în parte au fost admise chiar de acuzatul dr. Sámy Bela, pe
considerentul că dreptul de a da sau de a refuza apartenenţa, legea
nu-l atribuie în competenţa autorităţilor comunale şi
astfel acuzatul dr. Dénes Dezideriu, hotărârile luate, le-a dat contra
legii, calificându-le textual “abuz grav”
la libertatea personală a expulzaţilor. (Cazul Vindt Francisc.)
Din
1941-1944 în calitate de secretar general al primăriei Zalău din
proprie iniţiativă şi uneori la ordinele prefecturii şi
primăriei ia măsurile cele mai excesive contra evreilor, personal
redactează:
1)
Deciziunea
nr. 4092 din 25 aprilie 1944 prin care interzice evreilor de a face
cumpărături în piaţă înainte de orele 10, fie personal, fie
prin interpuşi. Aceasta la simpla sugestie a conducătorului biroului
contabilităţii de la prefectură, că în alte oraşe s-ar
fi interzis evreilor cumpărarea de pe piaţă.
Colaborează
la deportarea evreilor în care scop pune în vedere evreilor ca să
înainteze cereri despre membrii familiilor, pentru a le elibera cartele; {adevăratul} scop {fiind acela} de a şti numărul lor, în
vederea deportării. De toate cererile primite ţine
evidenţă.
2)
În mai 1944
întocmeşte un tablou cu 21 de persoane, toţi fascişti unguri,
cărora le distribuie aparate de radio gratis, confiscate de la evrei.
Prin
ordinul nr. 3797 din 17 aprilie 1944 redactat de acuzat şi semnat de
acuzatul Sreter Ioan, încă în 17 aprilie 1944, ia măsuri de închidere
a prăvăliilor la 10 evrei, când deja
[încă] nu era ordinul prefecturii pentru închidere.
3)
Prin ordinul
nr. 4797 din 29 aprilie 1944 comunică poliţiei să
păzească prăvăliile închise ale evreilor şi să nu
se dea oricui fără bani, şi prin rezoluţia pusă pe
adresa nr. 5546 din 8 mai 1944 scrie textual:
“Doresc
să menţionez că deja la data de 16 aprilie 1944 am luat
măsuri pentru închiderea prăvăliilor evreieşti, deci
înaintea apariţiei Ordonanţei nr. 50.500 din 1944 K.K. dată în
acest sens”. Iar prin
ord. 6955 din 22 aprilie 1944 K.K. aduce la cunoştinţa prefectului
că a executat închiderea prăvăliilor. (Vezi lista
prăvăliilor închise nr. 807/1944).
4)
Pe
rezoluţia pusă pe actul nr. 5585 din 9 mai 1944, comunică,
că a predat administraţiei financiare animalele foste {în} proprietatea
evreilor.
5)
În 29
aprilie, primind adresa nr. 2731 din 22 aprilie 1944 a Armatei IX Cluj, prin
care îi cere ca locuinţele evreilor ce vor fi evacuate să se predea
militarilor, pune rezoluţia de luare la cunoştinţă din care
reiese că avea cunoştinţă despre deportarea evreilor.
6)
La acuzele
aduse în interogatoriul său recunoaşte toate acuzele, deciziile date,
declarând textual: “Sunt doctor în drept
şi în ştiinţele politice, întotdeauna când am semnat un ordin
sau raport de executare, mă
convingeam mai întâi de legalitatea executării cutărui ordin”,
specificând despre deposedarea evreilor textual: “deşi din punct de vedere juridic nu era decât un jaf, am acceptat
să fac inventarierea crezând că fac un serviciu” iar apoi că
evreii contra cărora a dat decizie de expulzare: “n-aveau profesiune nici avere ca să-şi asigure
existenţa” şi că n-ar fi avut apartenenţa pe teritoriul
comunei, aserţiune neverosimilă, deoarece martorul Marc Zoltan, dosar
143/1946 declară textual:
“Tatăl Mark Iacob, care
a locuit în Crasna 36 de ani, deasemenea a primit ordin de expulzare şi eu
mergând la dr. Dénes Dezideriu şi întrebându-l de ce a expulzat familia
tatălui meu, mi-a răspuns că a expulzat-o deoarece şi
aşa sunt destui evrei, ba încă prea mulţi în comuna Crasna.”
Faptele
acuzatului de a fi iniţiat deportări de persoane, de a fi făcut
o excesivă aplicare a măsurilor rasiale se încadrează în
prevederile art. 2. litera n., m., g., o. şi sunt pedepsite de art. 3. din
Decretul - Lege nr. 312/1945.
G H E T O U L D I N B A I A – M A R
E
După 2-3 zile de la conferinţa din Satu-Mare, pe la sfârşitul lunii aprilie 1944, soseşte în oraşul Baia-Mare Endre László pentru a da directive pe teren referitor la internarea evreilor în ghetou.
În acest scop convoacă la sediul partidului
nyilaşist pe conducătorii oraşului: subprefectul dr. Rosner Ştefan, ce înlocuia pe
primarul dr. Tamás Carol, plecat din localitate, fiindcă se opunea
înfiinţării ghetoului, şeful poliţiei dr. Nagy Eugen,
şeful biroului mobilizări de la primărie, Vajai Alexandru,
comandantul legiunii de jandarmi, căpitan dr. Várhelyi Tiberiu,
preşedintele partidului nyilaşist pe Ardeal, Gergely Iuliu (spânzurat
{prin sentinţa} Tribunalul Poporului din Budapesta),
preşedintele Societăţii Baross, Moracsek Iosif.
După
conferinţă, toţi participanţii merg pe teren şi aleg
locul ghetoului pentru evreii din oraşul Baia-Mare pe terenul viran, cu
3-4 şoproane, al Fabricii de Sticlă (Phönix), iar pentru evreii din
plăşile Baia-Mare, Şomcuţa-Mare şi
Mănăştur la o fermă constând din 1 grajd şi 1
şură situată în comuna Valea Burcutului, la 2-3 km. de
Baia-Mare.
În
noaptea de 2 pe 3 mai 1944, acuzatul Molnár Ştefan, ajutat de
acuzaţii dr. Nagy Eugen şi Gergely Iuliu, face pregătirile
pentru executare operaţiei de ridicare a evreilor din case, confiscarea
bijuteriilor; {ei}
alcătuiesc echipe în care scop convoacă o consfătuire la
primărie, la care cheamă pe toţi funcţionarii de la
primărie, poliţiştii, profesorii, învăţătorii,
membrii partidului nyilaşist şi premilitarii, iar după ce
acuzatul dr. Nagy Eugen le dă instrucţiuni, alcătuieşte
echipele compuse din 1 funcţionar de la primărie, un poliţist, 1
premilitar şi 2 nyilaşişti.
Pe la orele 5, şeful partidului nyilaşist, Gergely Iuliu, adună în piaţa oraşului pe toţi premilitarii, membrii ai partidului nyilaşist şi membrii echipelor şi le ţine o cuvântare asmuţându-i să procedeze cu cea mai mare rapiditate la ridicarea evreilor, maximum 8 ore, iar apoi îi pune să defileze, iar el, împreună cu acuzatul dr. Nagy Eugen primesc defilarea, în care timp, acuzatul dr. Nagy Eugen felicită {pe acuzatul Molnár Ştefan} şi-l sărută.
După defilare, echipele, având fiecare repartizată câte o stradă cu numele familiilor, prin surprindere descind pe la casele evreilor şi le pun în vedere să le dea toate bijuteriile şi lucrurile de valoare şi un termen de maximum 10 minute să părăsească casele, oprindu-i să ia alimente şi bagaje cu ei, iar pe cei care încearcă să-şi ia ceva cu ei îi maltratează, lovindu-i cu bâte, {cu} patul armei şi {îi} alungă din case, huiduindu-i.
Până la orele 14, evreii sunt scoşi din
case şi formaţi în convoaie, îi escortează în ghetoul fixat pe
terenul viran de la fabrica de sticlă Phönix, delimitând un perimetru pe
teren, unde se aflau 2 şoproane cu o capacitate de 250 {de}
persoane, pe care l-au împrejmuit cu un şanţ şi reţea de
sârmă, unde au înghesuit 3.500 {de}
persoane. Comandantul ghetoului este
numit acuzatul dr. Nagy Eugen care supune pe evrei la cele mai monstruoase
chinuri. După intrarea în ghetou, echipele de jandarmi şi
nyilaşişti fac percheziţii corporale, dezbrăcându-i la piele,
iar femeilor percheziţii vaginale de către moaşe în modul cel
mai brutal, confiscându-le toate alimentele, obiectele, hainele /.../ de un
rând.
În
ghetou, evreii au fost sortiţi să stea sub cerul liber,
fără apă, fără mâncare, în ploaie şi vânt,
să stea şi să doarmă pe pământ umed şi pentru a
se apăra de umezeală au strâns grămezi de rădăcini
şi scânduri.
După
câteva zile, copiii mici şi mamele s-au îmbolnăvit de
bronho-pneumonie şi au fost evacuaţi în spitalul fixat în Sinagoga
Evreiască.
Iată
ce zice martorul dr. Gazda Ákos:
“Primăria n-a luat nici
o măsură pentru asigurarea convieţuirii evreilor în ghetou,
decât a săpat câteva gropi, improvizate [înconjurate] cu garduri primitive, destinate pentru closet
şi a împrejmuit ghetoul cu {un}
şanţ“.
“N-a existat nici asigurarea
apei de băut, timp de 3 săptămâni; evreii – 3.500 {de}
persoane – au fost siliţi să consume apă murdară dintr-o
fântână murdară. Din cauza apei murdare am avut multe cazuri
infecţioase.”
Iată
ce zice martorul Lazarovici Margareta:
“Ghetoul era în aer liber, 5
zile am stat cu toţii în ploaie mai multe mii de persoane. În ghetou am
fost adunate 4.500 {de}
persoane pe un spaţiu strâns şi liber; pe câmp {am
fost} înghesuiţi în
nişte şure descoperite fiind expuşi intemperiilor. Ni s-au luat toate
hainele şi astfel a trebuit să dormim pe rădăcini aruncate,
alţii pe paie sau {pe}
câte o scândură”, zice
martora Berger Ileana.
Pentru construirea barăcilor, evreii au cerut primăriei să li se dea scânduri din depozitele evreieşti, însă au fost refuzaţi de primar, acuzatul dr. Rosner Ştefan şi dr. Nagy Eugen.
Alimentaţia era aproape inexistentă, constând din o simplă ciorbă, o dată pe zi; {oamenilor} le era interzis să se aprovizioneze din afară, sau să-şi ia alimente din propriile gospodării; pe cei prinşi îi maltratau.
Văzând situaţia deplorabilă, un detaşament de evrei concentraţi într-un detaşament de muncă {forţată}, cu aprobarea comandantului lor, se oferă să aducă, tot a doua zi, 1.000 de pâini şi un cazan de ciorbă, însă după ce aduc 1 zi, acuzatul Nagy Eugen le interzice {să continue}.
La câteva zile după intrare, se deplasează în ghetou acuzatul Nagy Eugen, însoţit de a echipă de detectivi între care acuzaţii Örendi Iosif, Vajai Emeric, Bertalan Ştefan şi începe goana după descoperirea bunurilor ascunse.
Pe evreii bănuiţi că au dosit bunuri îi supun la anchete de [prin] torturi într-o cameră din clădirea fabricii situată la intrarea în ghetou, iar pe unii îi duc la poliţia {din} Baia-Mare.
Torturile
erau aplicate în modul cel mai crud. După ce îi dezbracă la piele, îi
întind culcaţi cu burta pe podiment, pe alţii îi leagă burduf
şi după ce le introduce drugi de lemn sub genunchi, îi spânzură
cu capul în jos, apoi le aplică lovituri cu o vână de bou {ori}
baston de cauciuc peste tălpile picioarelor, fese; le strâng testiculele,
le introduc ace sub unghii, în deosebi caută să maltrateze
bărbaţii şi soţiile celor bănuiţi că
şi-au ascuns lucrurile. Din cauza torturilor, mai multe familii s-au sinucis,
cazul familiilor Benedek László, soţia şi copiii, Gotlib Vasile,
soţia şi copiii.
Pentru a
ilustra modul schingiuirilor iată ce zice martorul Gellér Bela.
“Soacra mea şi cumnata,
care până în prezent nu s-au reîntors din deportare, au fost introduse pe
rând în aceste camere de tortură. Soacra mea, care atunci era în
vârstă de 70 de ani, a fost bătută de bănuit cu vâna de
bou, pentru că refuza să declare unde sunt bijuteriile fiului ei cu
care trăia [locuia]. Modul de aplicare a loviturilor era
groaznic, fiecare din cei chemaţi erau dezbrăcaţi la pielea goală
şi erau bătuţi atâta vreme, până îşi pierdeau
cunoştinţa. Eu şi cumnata care trebuia să urmeze la rând am
aşteptat îngroziţi trecerea clipelor de groază, auzind
strigătele care veneau din camera de tortură, unde se afla soacra
mea. În timpul cât numita era înăuntru a ieşit afară
bănuitul şi s-a dus în fundul curţii; toţi am respirat
uşuraţi că s-a terminat cu maltratarea soacrei, însă
nădejdea nu ni s-a realizat căci, peste câteva minute, bănuitul
s-a reîntors venind cu o nouă vână de bou în mână. Soacra mea a
fost ţinută înăuntru timp de cca. o oră, dar nouă ni
se părea o veşnicie, mai ales că auzeam strigătele ei de
ajutor şi de durere, însă nu puteam face nimic. După soacra mea
care a fost împinsă afară, a urmat la rând cumnata mea Gellér Berta,
însă auzind numai că este strigat numele fetei sale, ştiind ce
urmează şi pentru ea a început să ţipe, strigând cât o
ţinea gura să nu o lăsăm să intre. {Soacra}
mea a fost groaznic bătută având urme vineţii pe întregul corp
şi nici nu a putut să vorbească. Pentru a-i alina durerile a
fost tot timpul ţinută în cearşafuri ude, încât din ziua în care
a fost bătută nici nu a mai putut să umble, şi a trebuit
să o târâm după noi, în ziua când a trebuit să ne învagonăm”.
“Cu cumnata au procedat la fel, supunând-o la aceleaşi torturi
şi bătăi, înjurând-o tot timpul cu cuvinte murdare, pentru
motivul că refuză să declare locul unde şi-a ascuns
valorile.”
Concomitente cu internarea evreilor din Baia-Mare în ghetou, jandarmii au procedat în acelaşi mod la ridicarea evreilor din plăşile Şomcuţa-Mare, Baia-Mare şi Mănăştur, pe care, formaţi în convoaie, i-au escortat şi internat în ghetoul fixat la o fermă compusă dintr-o şură, un grajd din hotarul comunei Valea Borcutului, unde au fost înghesuite 2.100 {de} persoane, cele mai multe cazate sub cerul liber, lăsate sub pază, fără mâncare, fără apă, percheziţionate şi jefuite de bunuri, până la ultima zdreanţă, anchetate şi torturate de către detectivi: acuzaţii Orgoványi Iosif, Kovács Francisc, Szél, Vajai pentru a destăinui bunurile ascunse.
Din cauza
condiţiilor inumane în care au fost ţinuţi au murit 10 persoane
şi toţi copii nou născuţi.
Comandant
al ghetoului era căpitanul dr. Várhelyi Tiberiu.
După
terminarea internării
evreilor în ghetou şi după terminarea anchetelor s-a programat
deportarea, organizându-se convoaie şi serii de transport.
Înainte
de a părăsi ghetoul, în ambele ghetouri s-a făcut şi
percheziţii corporale de către jandarmi, poliţie şi
nyilaşişti, dezbrăcându-i la piele, iar la femei
percheziţii vaginale, chiar la fete de 8 ani, făcute cu cea mai mare
brutalitate, confiscându-le absolut toate lucrurile, hainele, chiar actele
şi i-a maltratat lovindu-i cu bâta, patul armei.
Cei care
scăpau de percheziţie erau escortaţi la vagoane, înghesuindu-i
câte 78-100 persoane în câte un vagon pe care îl ferecau cu lacăte şi
sârmă ghimpată, fără mâncare, fără apă,
siliţi să-şi facă necesităţile în vagon.
Vezi
depoziţiile martorilor dr. Gazda Ákos, Fridmann Sarolta, Lazarovici
Margareta, Berger Ileana, Pálkovics Isidor, Margareta Goldberger.
Călăii
urgiei fasciste care au contribuit la deportarea evreilor din Baia-Mare şi
{i-}au supus la
tratament neomenos, sunt următorii:
Acuzatul dr. ROSNER ŞTEFAN (decedat), fiind subprefectul
oraşului Baia-Mare şi înlocuind pe primarul dr. Tamás Carol, care a
refuzat internarea evreilor în ghetou, contribuie la internarea evreilor în
ghetou, participând la consfătuirea lui Endre László din Baia-Mare şi
după consfătuire alege locul ghetoului. Organizează internarea
evreilor în ghetou care s-a făcut în modul cel mai barbar, iar în ghetou
îi ţine cantonaţi în condiţiile cele mai neomenoase, refuzând
aprovizionarea evreilor din alimentele propriilor gospodării.
Organizează goana după descoperirea bunurilor ascunse şi are
cunoştinţă de torturile şi maltratările ce se
făceau de către detectivi.
Acuzatul VAJAI ALEXANDRU, fiind primnotar al primăriei
oraşului Baia-Mare, este încredinţat de primii cu rezolvarea tuturor
problemelor evreieşti, în care calitate, contribuie, depunând un deosebit
zel, la internarea evreilor în ghetou, alcătuirea comisiilor, jefuirea
bunurilor.
După
internarea evreilor în ghetou, fiind diferite cereri ale evreilor din ghetou,
pentru a le da propriile alimente şi alte bunuri, deşi putea să
le aprobe, le respinge, lăsând pe evrei înfometaţi
săptămâni de-a rândul.
Acuzatul dr. NAGY EUGEN, fiind numit comandant al ghetoului supune
pe evrei celui mai crud tratament. Organizează şi ridicarea evreilor
din case, alcătuind echipele cărora le dă instrucţiuni
să-i maltrateze şi jefuiască de bunuri. La intrarea în ghetou
confiscă toate lucrurile de la evrei.
În ghetou
supune pe evrei {unui} tratament neomenesc; îi înfometează, nedându-le
decât odată pe zi mâncare; le interzice aprovizionarea pe cale
particulară, chiar din casele lor. {De asemenea
le interzice să primească} de la evreii
concentraţi în tabere de muncă {forţată}, de la ţăranii care, fiindu-le
milă, îi vizitează şi le oferă alimente. Pe cei prinşi
îi maltratează aplicându-le lovituri peste fesele goale, până
cădeau în nesimţire. Astfel, într-o zi, prinzând nişte evrei
detaşamentişti* că
voiau să ducă alimente soţiilor lor, îi arestează şi
maltratează îngrozitor cauzând moartea: cazul evreului Fischer ce moare în
ghetou în urma maltratărilor.
Iată
ce zice martorul Vilhelm Weleminn:
“Cum aveam internată
soţia şi alţi membrii de familie, m-am dus împreună cu
alţi prieteni să le duc mâncare. După ce am intrat, fostul
şef al poliţiei, Nagy Eugen nu ne-a mai dat drumul să ieşim;
din contră, pentru a ne pedepsi, ne-a dezbrăcat pe cei intraţi
în număr de vreo 6 şi a poruncit unui evreu puternic să ne dea {câte}
25 de lovituri în partea goală. Nemulţumit pentru că loviturile
au fost prea mici, a dat ordin unui nyilaşist care ne-a dat {câte}
25 de lovituri în aşa hal încât am rămas în nesimţire.”
Urmăreşte
pe evreii din taberele de muncă
(detaşamentele de muncă forţată – nn) din alte
localităţi, ce erau prin Baia-Mare ca să-şi vadă
rudeniile, şi-i internează în ghetou, fiind deportaţi: cazul
evreului Rosenfeld Mauriţiu.
Internează
în ghetou ridicându-i din spital pe bolnavii netransportabili.
Pentru
descoperirea bunurilor ascunse supune pe evrei la anchete de torturi, efectuate
de către detectivii acuzaţi Orgováni Iosif, Vajai Emeric, Bertalan
Ştefan, poliţişti.
Vezi
depoziţia martorilor: dr. Gazda Ákos, Grosinger Alexandru, Weleminn
Vilhelm, Fridmann Sarolta.
Acuzatul BALOGH CORNEL, fost funcţionar la fabrica Phönix,
fost reprezentant al Gestapoului, zilnic mergea în ghetou cu Nagy Eugen.
Fost
împuternicitul Gestapoului pentru conducerea ghetoului era în anturajul
conducătorului ghetoului Nagy Eugen. Când sosea în ghetou, punea pe evreii
mai tari să bată pe cei slabi, pentru simplul motiv că nu
stăteau în faţa lui în poziţie de drepţi. A bătut personal
pe evrei, pe o bătrână a lovit-o cu picioarele în burtă.
Martor:
dr. Gazda Ákos.
Vizitând
ghetoul, ordonând ca toată lumea să stea drepţi, iar o fată
mişcându-se ordonă să i se aplice 25 trăgători [lovituri]. Altă dată văzând
că un evreu n-avea steaua galbenă, ordonă să i se aplice 25
de trăgători, dar sub pretext că nu i le-a aplicat destul de
tare, ordonă ca cel bătut să aplice celuilalt 25 de
trăgători, apoi ordonă să se repete operaţia încă
de 2 ori, primind fiecare 75 de trăgători. Pe cei care nu
stăteau în poziţie de drepţi îi lovea cu picioarele în
burtă.
Martoră:
Herskovits Martin.
Adună
bijuteriile de la evrei, ameninţându-i că dacă nu vor preda vor
fi împuşcaţi din 10 în 10.
Martor: dr. Gazda Ákos.
Zilnic mergea cu soldaţii germani înarmaţi şi cerea evreilor să distrugă toate obiectele de cult şi le-a confiscat toate obiectele de valoare.
Martor: Vorthemer Iacob.
Acuzatul HARACSEK IOSIF, fost preşedinte al Societăţii Baross (Asociaţia Comercianţilor Creştini), membru al partidului nyilaşist, din proprie iniţiativă participă la internarea evreilor în ghetou şi la jefuirea bunurilor evreilor pe care le dă comercianţilor creştini luându-şi pentru sine obiectele de valoare.
În 1942 organizează liste despre evreii din Baia-Mare pe care le predă Cercului de Recrutare şi-i propune pentru deportarea în taberele de muncă din Rusia*, unde majoritatea au fost exterminaţi cu scopul de a-i elimina din viaţa economică, iar prăvăliile, birourile şi cabinetele le repartizează ungurilor fascişti.
Acuzatul căpitan BERENTES VASILE, fiind comandant militar al fabricii Phönix din Baia-Mare, membru în partidul nyilaşist şi în serviciul de contraspionaj, organizează o şcoală muncitorească cu muncitori de la Phönix, le ţine conferinţe antidemocratice, antisovietice şi editează ziare hitleriste, pe care le difuzează în rândurile muncitorilor. Urmăreşte pe muncitorii comunişti din fabrică pe care îi predă serviciului de contraspionaj, secţia urmăriri politice de la poliţia Baia-Mare, condusă de acuzatul Orgoványi Iosif şi participă la anchetarea şi torturarea lor.
În 1941
predă secţiei de urmăriri politice un tabel cu 80 muncitori
comunişti ce au fost anchetaţi şi torturaţi de acuzatul
Orgoványi, […] în chinurile
cele mai groaznice şi internaţi în lagărele de exterminare din
Germania.
În 1942
predă Cercului de Recrutare Baia-Mare un tabel nominal de muncitori evrei
din fabrică şi cere să fie deportaţi în taberele de
exterminare din Rusia, unde fiind deportaţi au fost exterminaţi.
Martori:
Lövi Zoltan, Lövi Hermann
Acuzatul ORGOVÁNYI IOSIF, din oct 1941 – 16 oct 194...[‡], fiind detectiv la secţia de
urmăriri politice a siguranţei Baia-Mare, ce lucra în strânsă
colaborare cu serviciul de contraspionaj (kémelhárítő), prin agenţii săi
desfăşoară o intensă activitate pentru urmărirea
şi prinderea luptătorilor comunişti, pe care, după ce îi
arestează la anchetele ce le intreprinde îi supune la torturi şi
chinuri groaznice: îi dezbracă la piele şi după ce îi întinde cu
burta pe pământ îi bate cu o vână de bou la tălpile picioarelor,
pe fese, îi strânge de testicule, le intorduce ace sub unghii, le face foc
între degetele picioarelor, îi leagă burduf şi apoi introducându-le
un drug de lemn sub genunchi îi spânzură cu capul în jos şi apoi îi
bate la tălpile picioarelor. După anchete şi torturi le-a dresat
acte şi i-a trimis pe unii în lagărele din Someşeni şi
Garany, iar pe alţii în judecata Comisiei de 5.
În 1941 primind un tablou [tabel] de 80 muncitori comunişti din fabrica Phönix de la acuzatul căpitan Berentes Vasile îi supune la de torturi. Iată câteva cazuri:
În august 1941, martorul Filipaş Ludovic,
militant comunist, fiind în serviciul societăţii Petroşani din
Baia-Mare, este chemat de şeful societăţii Berentes Vasile ca
să intre în serviciul său ca spion şi denunţător al
comuniştilor. Martorul refuzând îl urcă în maşină şi-l
predă la poliţia acuzatului Orgoványi Iosif şi-l îndeamnă {pe
acesta}
să-l maltrateze. Timp de 11
zile îl ţine închis la poliţia acuzatului Orgoványi şi îl
chinuie în modul cel mai crud, rămânând cu leziuni corporale ce i-au fost
tratate de dr. Pop Iuliu din Baia-Mare. Iată ce zice martorul:
“Când a fost închis în luna
august 1941, la denunţul fostului conducător de uzină de la
firmele Petroşani şi Phönix, Berentes Vasile, în prezent fugit cu
armata ungară, care a căutat să mă determine să-mi
schimb vederile politice şi să stau în serviciul său şi
să denunţ pe tovarăşii mei comunişti. Deoarece eu am
refuzat am fost arestat, chinuit de dânsul şi cu automobilul lui personal
m-a dus la poliţie şi m-a predat lui Orgoványi, care m-a ţinut
arestat timp de 11 zile. În acest interval de timp, am fost aproape zilnic
maltratat de bănuit, care la început mi-a aplicat câteve lovituri cu vâna
de bou peste ambele mâini şi când peste acestea nu mă mai putea bate
m-a descălţat şi peste ambele picioare mi-a aplicat atâtea
lovituri până când am fost umflat la ambele picioare. În această
situaţie, cu [având] dureri grozave [groaznice] mă punea să dansez roată în camera în care
mă tortura şi dacă nu puteam, {atunci
iar mă lovea}
cu bastonul de cauciuc. Când îmi aplica loviturile peste talpă, mă
legau cu picioarele ghem, iar peste picioarele adunate, ambele mâini legate
şi ele, a trecut un băţ gros sub genunchi şi astfel peste
tot corpul care se balansa peste spatele ambelor scaune, sau pe pământul
gol mi se aplicau loviturile. Când aceste bătăi nu duceau la nici un
rezultat, eram dezbrăcat şi bănuitul, în elanul său,
mă strângea de ambele testicule până când cădeam în
nesimţire.”
“După 11 zile de astfel
de chinuri am fost pus în libertate de bănuit, însă din cauza
torturilor ce am îndurat am fost bolnav şi a trebuit să fiu sub
îngrijire medicală timp de mai multe luni, în acest timp am fost îngrijit
de dr. Pop Iuliu, medic din Baia-Mare.”
“Asemenea, din cauza
torturilor ce-am îndurat la testicule am devenit impotent timp de 8 luni.
Mâinile mi-au fost legate cu sârma încât atunci când îmi atârnau peste
spetezele ambelor scaune mi se tăia carnea sub greutatea corpului.”
După
maltratare, timp de 3 ani a fost obligat să se prezinte la poliţia
Baia-Mare stând sub supravegherea poliţiei şi n-a putut ocupa nici un
post-funcţie fiind considerat ca un element periculos pentru apărarea
naţională.
În
februarie 1944, acuzatul Orgoványi Iosif fiind şeful serviciului politic
din poliţia Baia-Mare, predă pe martorul Filipaş Ludovic, împreună cu alţi 5
comunişti serviciului de
cercetări din lagărul
politic Someşeni, judeţul Cluj,
unde timp de 4 săptămâni
{aceştia} au fost supuşi la tot felul de maltratări şi
brutalităţi, bătăi de către jandarmi. Cu ocazia unei
cercetări, mergând la faţa locului, Orgoványi Iosif, găsind
maltratat în bătăi pe martorul Filipaş Ludovic ce simula
că-i leşinat, se repede la el şi-l împroaşcă cu
piciorul în burtă.
La 5
martie 1944 fiind anchetat legal de o comisie din Budapesta, martorul a fost
eliberat negăsindu-l vinovat.
La 19
martie 1944, când germanii ocupau Ungaria, martorul Filipaş Ludovic urmând
să fie arestat se refugiază în munţi, unde stă până la
eliberare împreună cu tovarăşul Palkovics Iosif.
Martor: Filipaş Ludovic.
În 27 iunie 1941, arestează pe martorul Lebi
Zoltan, acuzat de comunism, şi-l internează în lagărul de
muncă din Garanyi unde, stând până la sfârşitul lunii august
1941, din ordinul serviciului de contraspionaj K.H. din Baia-Mare din care
făcea parte şi acuzatul şi ajuns la Baia-Mare este predat
acuzatului care-l supune la cele mai îngrozitoare torturi. Iată ce zice martorul Lebi Zoltan:
“Inculpatul Orgoványi Iosif m-a supus la
bătăi, mi-a pus între degetele picioarelor hârtie căreia i-a dat
foc, chinuindu-mă astfel prin arderea degetelor picioarelor, făcând
toate acestea cu scopul de a afla ce anume rol am în partidul comunist. La
aceste schingiuiri a fost şi Berenteş Vasile angajat la firma
Phönix.”
De la
Baia-Mare a fost trimis înapoi în lagărul de muncă din Garanyi unde a
stat până în mai 1943, când a fost trimis în judecata comisiei (consiliului – nn) de 5 “Kolozsvári 5 tanács” unde a fost condamnat la 5 ani
temniţă.
Martor:
Lebi Zoltan.
La 16
iulie 1941 arestează pe Rot Piroska şi alţi 5 comunişti pe
care îi anchetează timp de o săpătămână, supunându-i
la chinuri şi torturi îngrozitoare.
“Bătăile le aplica
cu bastoane de cauciuc la tălpile picioarelor încât [iar] cei care se umflau [cărora li se umflau picioarele] erau puşi să danseze
prin cameră. Din Baia-Mare au fost predaţi serviciului de
contraspionaj K.H. din Dej unde împreună cu alţi 27 comunişti au
fost torturaţi şi de unde cu alţi 100 comunişti au fost
internaţi în lagărul din Budapesta.”
În 1941
arestează pe Lazarovici Rudolf şi-l duce la poliţie de unde îl
trimite la serviciul de contraspionaj K.H. şi apoi de acolo în
lagărul de internare în Cehoslovacia unde este deţinut până în
1944.
În 10
februarie 1944 îl arestează din nou şi-l maltratează lovindu-l
cu pălmile peste cap şi cu picioarele în testicule. Cu acea ocazie
erau arestaţi şi Filipaş Ludovic şi Friedmann Adalbert.
Martor:
Lazarovici Rudolf.
În 11
noiembrie 1942 arestează pe Cetăţeanu Iuliu, care plecase în
România să viziteze pe o soră a sa, acuzându-l că era spion
şi comunist. La poliţie îl chinuieşte în mod îngrozitor. Iată
ce zice martorul:
“Având o soră în
România la Dorohoi şi trecând graniţa pentru a o cerceta
[vizita], pe când m-am înapoiat la Baia-Mare, venindu-i la
cunoştinţă acest fapt, Orgoványi Iosif a început a mă
suspiciona. Mi-a propus să fiu agentul şi informatorul lui secret
însă eu am refuzat. Pentru acestea, la data de 11 noiembrie 1942, sub
motiv că aş fi spion, m-a arestat şi m-a dus la poliţia din
Baia-Mare unde m-a chinuit în mod îngrozitor. Mi-a pus cătuşe la
mâini, mi-a băgat o bâtă pe sub genunchi legându-mi mâinile de
bâtă, apoi agăţându-mă sus de îmi era corpul atârnat. M-a
bătut apoi la tălpi şi m-a chinuit în aşa fel că am
leşinat de 2 ori, iar după ce leşinam turna apă pe mine ca să
mă trezesc. Ziua întreagă m-a chinuit astfel, iar seara m-a băgat
la celulă ameninţându-mă că va aresta şi pe tatăl
şi pe mama mea. Eu de groază mi-am tăiat (arterele) venele de la
mâna stângă şi in ziua următoare am fost dus la spital unde am
fost tratat. De la Baia-Mare am fost trimis apoi la Öndvar şi de acolo
după trei luni şi jumătate de chinuri şi bătăi am
fost dus apoi la Budapesta unde am stat închis vreo 2 ani, revenind la
Baia-Mare cam prin luna martie 1944. Aici am fost judecat apoi de o comisie
trimisă de la Budapeste din care îmi amintesc că făcea parte
şi {un}
judecător cu numele Tarda şi sub motivul că aş fi fost
spion şi comunist am fost condamnat la 15 ani temniţă. Acuzatul
Orgoványi Iosif când m-a bătut m-a lovit şi peste organele genitale.”
Cu ocazia
internării în ghetou a evreilor organizează anchete de [prin] tortură şi-i
schingiuieşte pe evreii bănuiţi că au ascuns bunuri.
A fost
spaima şi groaza ghetoului, specialist în schingiuiri. Supune la
schingiuiri, ajutat de jandarmi şi civili, pe evreii bănuiţi
că şi-au ascuns bunurile, în deosebi bate şi schingiuieşte
pe femeile evreilor bogaţi, aşa, bate pe doamnele avocat Troplonts
şi dr. Barna. Din cauza răului tratament şi schingiuirilor,
toţi evreii erau îngroziţi şi mai multe persoane s-au sinucis
între care şi dr. Benedek László cu soţia şi copiii, Gold Vasile
cu soţia şi copiii. Pe familia Izsák o bate atât de îngrozitor încât
{toţi} mor la câteve
zile în cursul transportului.
Martori:
dr. Gazda Ákos şi Lazarovici Margareta.
Mergând
prin ghetou răsturna cazanele cu mâncarea ce-şi fierbeau
internaţii pentru ei, le jefuia alimentele şi hainele.
Martori:
Weleminn Vilhelm şi Geller Bela.
Mergând
în ghetou procedează la percheziţii. Odată pretinde evreilor
să depună suma de 5.000.000 pengő, ameninţându-i că în caz
contrar va fi împuşcată tot a 10-a persoană.
A
maltratat bătând cu o vână de bou peste tălpile picioarelor
şi peste tot corpul familiile celor bănuiţi că şi-au
ascuns bunuri pentru a-i constrânge să declare unde şi-au ascuns
bunurile (vitele) până ce au rămas în nesimţire şi au fost
ţinuţi în cearşafuri ude. Aşa au fost torturaţi
Szinetar Avram, Berta Geller, Geller Bela.
Martori:
Szinetar Avram şi Szinetar Moise.
La
acuzele aduse cu ocazia primelor cercetări la poliţia Baia-Mare
recunoaşte totul, iar cu ocazia cercetărilor inaintea Tribunalului Poporului,
recunoaşte că în 1941 descoperindu-se un grup de comunişti la
uzinele Phönix îi arestează, între care pe Moscovici Nandor şi
Portica Mihai. Recunoaşte că a fost în lagărul Someşeni,
unde a anchetat pe Einhorn Moise bănuit că ar fi făcut contrabandă
cu aur.
Neagă
că ar fi fost în serviciu de contraspionaj K.H. Recunoaşte că a
primit 3 comunişti de la căpitanul Berenteş Vasile însă
neagă că i-ar fi maltratat. Recunoaşte de asemenea că a
fost în ghetou ca să supravegheze
percheziţiile pentru ca să împiedice ca membrii partidului
nyilaşist să fure din obiectele confiscate.
Acuzaţii: VAJAI EMERIC şi
BERTALAN ŞTEFAN, ambii
detectivi la poliţia Baia-Mare, împreună cu acuzaţii dr. Nagy
Eugen şi Orgoványi Iosif, au luat parte la percheziţionarea evreilor internaţi
în ghetou şi pe cei bănuiţi că şi-au ascuns bunurile i-au supus la anchete de
tortură, maltratându-i cu bastoane de cauciuc la tălpile picioarelor,
peste fese, le introduce ace sub unghii, îi strâng de testicule.
În ziua
de 5 mai 1944, când se făceau
[aplicau] măsurile pentru internarea evreilor, martorul Brach Eugen din
Baia-Mare, împreună cu alţi 33 de evrei, s-au ascuns în pădurile
din jurul comunei Mireşul Mare pentru a scăpa de grozăviile
internării. Fiind descoperiţi de jandarmi în ziua de 20 mai 1944,
sunt internaţi în ghetou, unde sunt supuşi la anchete de torturi
pentru a descoperi cine mai erau ascunşi, torturi aplicate de
acuzaţii Orgoványi Iosif, Vajai Emerich şi Bertalan Ştefan.
Martorul
Brach Eugen este anchetat de acuzaţii Vajai Emeric şi Orgoványi Iosif
şi iată ce zice:
“Unul dintre noi
rătăcindu-se a fost văzut de cineva şi atunci jandarmii
mergând pe urmele ascunzătorii noastre am fost descoperiţi şi
internaţi în ghetou în ziua de 20 mai 1944 la Baia-Mare. La o zi după
internare am început să fim audiaţi fiecare pe rând dintre cei care
am fost descoperiţi pentru a afla cine mai este ascuns dintre noi în
pădure. Ascultările s-au făcut într-o cameră din apropierea
ghetoului şi fiecare detectiv asculta câte unul din noi. Eu am fost
ascultat de detectivul Vajai de la poliţia Baia-Mare, care după ce
m-a luat la întrebări pentru ce m-am ascuns, dar nici n-am putut
răspunde la întrebările pe care mi le-a pus căci mi-a şi
ordonat să-mi dau jos ghetele şi mi-a aplicat mai multe lovituri peste
tălpile picioarelor cu un baston de cauciuc. Asemenea numitul mi-a
împlântat sub unghiile degetelor de la mâini ace pentru a mă tortura
şi mai mult. A trebuit să pun degetele asupra biroului şi
după ce mi-a legat mâinile de masă cu un dispozitiv anume
pregătit a început să-mi vâre ace sub unghiile degetelor. Din cauza
acestor torturi mi-am pierdut cunoştinţa încât nu m-a mai putut
asculta şi am fost aruncat afară într-o cameră de lemne, unde am
fost lăsat aproape o jumătate de zi până ce mi-am revenit
după care am fost dus din nou în ghetou. În camera de tortură am fost
ţinut aproape 2 ore.”
“După mine a fost
introdus, la scurt timp, comerciantul de lemne din Baia-Mare Fischer Nicolae,
mort la Auschwitz. În momentul când Fischer intra în camera de tortură,
detectivul Vajai ieşea de acolo şi am auzit când s-a adresat lui
Orgoványi, sosit atunci din oraş, cu următoarele cuvinte: «Vino că te aşteaptă
şi pe tine o amiază bogată». Vajai a ieşit atunci din camera unde am fost bătut şi a
intrat Orgoványi. Am auzit ţipete de durere şi ajutor, însă ce a
făcut cu acel om înăuntru nu ştiu căci n-am văzut.
Seara când m-am dus în ghetou l-am văzut pe Fischer căzut la
pământ cu capul umflat şi trei vânătăi în vârful capului,
fiind complet lipsit de cunoştinţă. Când şi-a revenit
puţin l-am întrebat de către cine a fost bătut şi mi-a spus
că de Orgoványi, însă fiind mereu cu febră mare mai
amănunţit nu am putut vorbi cu el. În această stare a fost
urcat în trenul care ne-a dus la Auschwitz unde am sosit în ziua de 2 iunie
1944. Când am debarcat, cei sănătoşi au fost aruncaţi [trimişi] la dreapta şi cei bolnavi şi bătrâni la
stânga, care apoi au fost duşi la crematoriu. Printre aceştia a fost
şi comerciantul Fischer care la selecţie avea încă febră
şi a fost pus cu cei infirmi.”
Martor: Brach Eugen.
Acuzatul
CZEISPERGER PETRU, din 1940 a fost membru activ şi de conducere în
partidul nyilaşist, făcând propagandă pentru acest partid, luând
parte la întruniri şi consfătuiri chiar cu Szálasy. A participat la strângerea evreilor în ghetou
supunându-i la un tratament neomenesc, i-a maltratat şi jefuit. Asupra
acestor fapte iată ce zice martorul Klein Adolf:
“La sfârşitui lunii
aprilie 1944, când s-a făcut internarea evreilor în ghetou mă aflam
concentrat la Cluj. Am reuşit să obţin o permisie pentru a-mi
revedea familia. Când m-am apropiat de ghetou, care era pe locul fostei fabrici
de fier, am fost observat de către învinuitul Czeisperger Petru care a
luat o rangă, respectiv o bâtă şi a venit la mine întrebându-mă
ce caut acolo fiindcă mă cunoştea mai dinainte. A început a
mă bate, apoi cu bâta lovindu-mă peste tot corpul fără
alegere. După ce s-a plictisit de
bătăi m-a închis apoi într-o cameră fără geamuri cu
alţi 18 evrei prinşi acolo, unde am fost ţinuţi 2 zile
fără mâncare şi fără apă, sub paza poliţiei.
Între timp, Czeisperger mi-a luat tot ceea ce am avut asupra mea, adică un
toc rezervor, un portofel cu vreo 50 pengő, batista, creionul şi un geamantan cu
alimente. Şi de la ceilalţi camarazi a luat toate lucrurile ce {le}
aveau cu ei. Pe urmă am fost trimişi la comenduire şi de acolo
la unităţile de unde venisem.”
La fel
l-a bătut pe Lempel Ludovic, oprindu-l să intre în ghetou spre
a-şi vedea familia compusă din soţie şi 2 copii, după
care l-a predat unui nyilaşist, care l-a dus la gară şi l-a
urcat în tren.
Martor:
Lempel Ludovic.
A
făcut parte din Divizia 9 Trenuri Oradea, formată din
nyilaşişti (legionari), însărcinată în toamna anului 1944
cu supravegherea şi transportarea evreilor din Ungaria şi Polonia de
la Szönyu la Gönyu lângă Győr
şi de acolo spre Germania.
În cursul
deportărilor, în localitatea Szönyu, împreună cu acuzatul Osváth
Zoltan, au introdus în locuinţa lor evreice tinere pe care le-au siluit,
apoi le-au jefuit de bijuterii, de haine şi după ce le-au bătut
le-au aruncat în stradă la miezul nopţii în ploaie şi
zăpadă.
Martor: Magyar Teodor.
Acuzatul,
cu ocazia interogatoriului, a recunoscut că a fost nyilaşist, iar
prin cererile şi memoriile făcute de soţia sa a propus audierea
mai multor martori depunând la dosar mai multe declaraţii. Martorii nu
s-au audiat întrucât sunt neconcludenţi, fiind ceruţi pentru alte
fapte.
Acuzatul
Osváth Zoltan, fiind membru al partidului nyilaşist, participă la
internarea evreilor în ghetou cu ocazia deportării evreilor, face parte
din Divizia 9 Trenuri transport Oradea, însărcinată cu supravegherea
şi transportarea evreilor din Ungaria şi Polonia, de la Szönyu la
Gönyu lângă Győr
şi de acolo spre Germania pe şoseaua Budapesta-Viena. În localitatea
Szönyu, unde era instalat un fel de ghetou, în mai multe rânduri, împreună
cu acuzatul Czeisperger Petru a chemat în locuinţa lui femei evreice
tinere sub pretext că le dă adăpost fiind ploaie şi ger
afară şi după ce le-au batjocorit şi siluit, jefuit de
bijuterii şi haine şi le-au bătut, în miezul nopţii le-au
aruncat în zăpadă în stradă.
Martori:
Magyar Teodor, Kerekes Petru, Iosif şi Kocsibar Andrei.
Cu
altă ocazie, împreună cu Jobaggi Gavrilă, au dus o femeie
evreică în cantonament la ei şi, dezbrăcând-o, au voit s-o
necinstească dar femeia s-a opus. Decei Silvestru i-a ameninţat
că-i va denunţa şi atunci aceştia au închis-o peste noapte
în coteţul de porci, iar dimineaţa i-au dat drumul după ce au
jefuit-o de pachete pe care şi le-a însuşit acuzatul Osváth Zoltan.
Martor: Decei Silvestru.
Acuzatul cu ocazia interagotariului a recunoscut o parte din învinuirile ce i se aduc, învinuind pe ceilalţi acuzaţi cu diferite fapte.
Acuzatul
ORMOS LUDOVIC, fiind membru al partidului nyilaşist şi concentrat
la Divizia 9 Trenuri Oradea, însărcinată cu supravegherea şi
transportarea evreilor din Ungaria şi Polonia de la Szönyu la Gönyu
lângă Győr şi
de acolo spre Germania pe şoseaua Budapesta-Viena. În localitatea Szönyu a fost instalat un fel de
ghetou la ferma unui conte, al cărui şef a fost numit acuzatul. În
această calitate a aplicat un tratament neomenos evreilor din ghetou, i-a
maltratat, jefuit de bunuri, iar pe femei, împreună cu acuzaţii
Czeisperger, Osváth şi alţii, le-au siluit.
A
bătut grav pe un evreu în ghetou până ce acesta a murit. (Martor:
Magyar Teodor). {Acesta} zice:“Ştiu că a făcut
o crimă, a bătut pe un evreu atât de grav că a murit.”
Nu s-a ocupat de cazarea şi hrana deportaţilor lăsându-i în ploaie şi zăpadă. Cazarea era complet neomenoasă, caza pe evrei iarna în grajduri şi şure fără acoperiş. Nu se îngrija de alimentare, care era foarte slabă, constând dintr-o singură mâncare pe zi, o supă de fasole fiartă fără untură şi ceva făină.
Avea
mereu un baston de cauciuc la el, purtându-se neomenos cu deportaţii.
Având în
obligaţia sa cazarea evreilor a băgat pe aceştia într-un pod,
care având grinzile putrede, acestea s-au rupt sub greutatea oamenilor, din
care cauză mai mulţi au murit.
Martori:
Kacsibar Andrei, Magyar Teodor, Sanca Coloman, Geza Henger, Csoma Gheorghe,
Kerekes Iosif, Decei Silvestru, Kocsis Vasile, Kazai Francisc şi Nagy
Ludovic.
G H E T O U L S O M E Ş
În 28 aprilie 1944, având loc conferinţa subsecretarului de stat Endre László de la Satu-Mare în vederea internării evreilor în ghetou şi deportării, din partea judeţului Someş participă subprefectul dr. Schilling Ioan, primarul oraşului Dej, Veress Eugen, primarul oraşului Gherla Tamási Ludovic, şeful poliţiei Dej, dr. Sárosi Iuliu, şeful poliţiei Gherla, Bereki Ernest şi comandantul legiunii de jandarmi maior Antalffy Paul.
În 30 aprilie 1944, subprefectul dr. Schilling Ioan convoacă la prefectura Someş pe toţi pretorii din judeţ, primarii oraşelor Dej şi Gherla, comandantul legiunii de jandarmi şi medicul oraşului dr. Lehner Sigismund şi, după o consfătuire, le dă ordine scrise pentru ridicarea evreilor din case, confiscarea tuturor bunurilor de valoare, sigilarea locuinţelor şi fixează loc pentru ghetou în pădurea de pe dealul Bungurului, situată la 3 km. de oraşul Dej, iar în Gherla la fabrica de cărămizi.
După conferinţă se fac pregătirile, acuzatul Veress Eugen dă ordine inginerului Schiller să defrişeze o porţiune din mijlocul pădurii Bungur, să care scânduri, tăinuind vestea {şi spunând} că {se} fac pregătiri pentru {în}cartiruirea refugiaţilor nemţi din Ucraina.
În
noaptea de 2 spre 3 mai 1944, subprefectul, acuzatul dr. Schilling Ioan,
convocă o nouă consfătuire la primăria Dej la care
participă acuzatul Veress Eugen, Antalffy Paul şi dr. Sárosi Iuliu {şi} la care sunt invitaţi toţi funcţionarii de la primărie,
garda financiară, poliţie sub sancţiunea internării în
lagăr şi unde acuzatul dr. Sárosi Iuliu după ce ţine o
cuvântare, prin care îi asmuţă contra evreilor, stârnindu-le porniri
şi poftă de jaf, le citeşte instrucţiunile scrise, primite
de la acuzatul dr. Schilling Ioan de modul cum au să procedeze, şi
apoi alcătuieşte 16 echipe compuse fiecare din câte un poliţist,
un funcţionar de la primărie, un funcţionar de la garda
financiară, un sergent şi un premilitar, dând fiecărei echipe
câte o stradă şi listele evreilor.
După
ce în seara zilei de 2 mai 1944, acuzatul dr. Sárosi Iuliu, emite
ordonanţa prin care interzice evreilor să părăsească
domiciliul, în dimineaţa zilei de 3 mai 1944 pe la orele 5, echipele
descind prin surprindere, simultan, la casele evreilor.
După
ce mai întâi fac apelul tuturor membrilor familiei de pe o listă, pe unii
ridicându-i din pat, copilaşi mici, bătrâni şi bolnavi, le pun
în vedere să predea toate bunurile de valoare, bijuterii, vasele
preţioase, blănuri, covoare, bani şi ca să nu le scape
ceva, scotocesc casele şi pe cei care se mirau de metodele
întrebuinţate şi nu ştiau ce-i aşteaptă, îi
maltratează şi-i alungă afară. Nu-i impresionează nici
gesturile copilaşilor ce nu voiau să-şi
părăsească jucăriile, nici bătrânii neputincioşi
pe care-i ridică din pat. Îi forţează ca în timp de 10 minute
să părăsească locuinţa, având voie să ia cu ei
alimente pe timp de 7 zile într-un bagaj de 60*
kg., şi să se încoloneze în stradă, pe unde sergentul
poliţist îi conduce sub escortă în trei sectoare din oraş:
curtea casei Pongracz, curtea casei Iuliu şi magazia de scânduri Irányi,
unde {îi} adună
pe evreii dintr-un cartier şi îi predau în paza echipelor de
nyilaşişti conduse de preşedintele partidului nyilaşist
Lakadár Iosif şi Gecse Iosif. În cele trei sectoare, evreii sunt
împărţiţi în 2, bărbaţii separat de femei; şi
nyilaşiştii se năpustesc ca hienele asupra lor supunându-i la
percheziţii corporale dezbrăcându-i la piele, iar la evreice, femeile
nyilaşiste, printre care era cea mai sadică acuzata Fekete Margareta;
le fac percheziţii vaginale cu mâna, fără mănusă,
chiar cu beţe luate la întâmplare din grămezile de lemne din curte.
Cu ocazia
percheziţiilor, evreii au fost maltrataţi şi jefuiţi de
toate lucrurile ce le aveau pe ei.
Pentru a
ilustra modul barbar cum se lucra, iată ce zice martora Schwartz Ana:
“Eu locuiesc în casa lui
Bakai Nicolae, unde au fost strânşi evreii în zilele de 3, 4 şi 5 mai
1944 şi unde li s-au făcut percheziţii. În antreul casei,
inculpatele Fekete Margareta, Jakabfyné, Láboné şi alte femei
nyilaşiste de care nu-mi amintesc, făceau percheziţii la femei.
Intrând în casă am văzut pe o masă o grămadă de bijuterii, adunate şi o listă cu
cei de la care s-au confiscat lucrurile. D-na Jakabfy a fost şefa femeilor
care au făcut percheziţie şi, în faţa ei, am văzut un
teanc de bani confiscaţi şi alături de ei o poşetă.
Evreicele Weisberger Hedi, Hendler Dina şi Klefant Olga, după ce au
ieşit din camera de percheziţie, mi-au spus că le-au fost
luaţi şi banii ascunşi în părul capului şi toate
plângeau, dar nu le-am întrebat de ce plâng, fiindcă n-aveam voie să
vorbim cu ele.”
“În ziua de 4 mai 1944, dl.
Bakai n-a mai permis să facă percheziţii în casă la femei
şi atunci a continuat percheziţia femeilor în garaj. Acolo, în
altă cameră a garajului s-a făcut percheziţie şi la
bărbaţi. Fiind în apropierea garajului, în etajul casei lui Bakai am
auzit ţipete, vaiete şi sunetul loviturilor de bâte din camera unde
s-a făcut percheziţie bărbaţilor. După terminarea
percheziţiei, când s-a făcut curăţenia camerelor am
văzut cca. 8 beţe groase de 4 cm., rupte şi aruncate pe jos. La
acuzata Fekete Margareta am văzut 4 ceasuri de aur femeieşti. Eu am
fost curioasă să văd ce fel de ceasuri are, dar ea, observând,
le-a acoperit cu mâneca hainei. În camera de percheziţie a femeilor am
văzut adunate mai multe haine, de la evreicele percheziţionate. De la
d-şoara Wolf Olga, Hirsch Olga şi d-na Klermann ştiu că
acuzata Fekete Margareta şi celelalte femei din compania ei au făcut
percheziţii vaginale la femei evreice.”
După
ce au fost percheziţionaţi, echipele de nyilaşişti,
încolonându-i în convoi îi escortează în pădurea Bungurului unde era
fixat ghetoul, în mijlocul pădurii, pe un deal, unde din ordinul
acuzatului Veress Eugen au defrişat o porţiune de teren pe care au
împrejmuit-o cu reţea de sârmă.
Comandant
al ghetoului a fost numit comisarul guvernamental dr. Takács Emil.
Concomitent
cu ridicarea evreilor din oraş, subalternii acuzatului dr. Schilling Ioan,
pretorii, ajutaţi de jandarmi, făceau ridicarea evreilor din
plăşile Lăpuş, Ileanda, Chiochiş, Beclean şi Dej
pe care în convoi îi escortează în pădurea Bungurului, unde înghesuie
9.000 {de} evrei
calculând de fiecare om 2 m2.
În ghetou
evreii au fost supuşi unui tratament extrem de neomenos; cazaţi sub
cerul liber în ploaie, vânt, fără aşternut, fără haine
de dormit, fără mâncare timp de 14 zile, interzicându-le
şă-şi aducă alimente din propriile gospodării, iar
alimentele ce le luaseră la ei la ridicare au fost siliţi să le
gătească în vane de baie aduse din casele evreilor; şi
ţinuţi fără apă de băut timp de 3-5 zile spunând
că n-au cu ce transporta şi atunci în urma intervenţiei la
prefectul Bethlem Adalbert s-a adus o cisternă a pompierilor, însă nu
era suficientă; {nu
s-a asigurat} nici o asistenţă medicală
a bolnavilor; closetele erau în mijlocul ghetoului, constând din 2
şanţuri fără pereţi despărţitori unde
bărbaţii, femeile şi copiii îşi făceau necesităţile
de-a valma.
Din cauza
condiţiilor neumane în care au fost internaţi au început să se
îmbolnăvească de diferite boli murind 25 {de} evrei,
precum şi copiii nou născuţi.
Bolnavii
zăceau pe pământ, fără nici o asistenţă, cu toate
stăruinţele repetate făcute de dr. Weinberger Emanoil, dr.
Steinfeld Dezideriu pe lângă medicul ghetoului dr. Lehner Sigismund.
Iată
ce zice martorul dr. Steinfeld Dezideriu:
“Când ne-au ridicat de la
domiciliu cu echipe speciale, ne-au confiscat banii şi toate bijuteriile,
iar locuinţele le-au sigilat şi când ne-au ridicat de-acasă nu
ne-au lăsat să luăm cu noi decât 25 kg. alimente de
persoană, internându-ne în oraş în 3 sectoare, unde
nyilaşiştii Fekete Iosif, Gecse Iosif, Takács Eugen şi Lakadár
Iosif ne-au percheziţionat, cu care ocazie ne-au bătut cu un ciomag
peste tot corpul, dezbrăcându-ne la piele. Din bagaje ne-au confiscat
totul afară de 2 rânduri de albituri şi alimente. După ce ne-au
internat în ghetoul din pădurea Bungur în condiţii neomeneşti,
fără adăpost, fără hrană, fără
apă, fără closete, fără aşternut, decât frunze
uscate; am stat un număr de 8.500 evrei în condiţii absolut
neomeneşti, din care cauză s-au îmbolnăvit mulţi şi au
murit 25 evrei şi mai mulţi copii sugaci, mamele neavând hrană,
neputând alăpta.”
“Pentru îndrepaterea
situaţiei mizerabile am intervenit personal la medicul oraşului dr.
Lehner, care venea zilnic în ghetou, şi i-am cerut medicamente pentru
bolnavi, scânduri pentru organizarea closetelor, deoarece closetele erau în
mijlocul ghetoului în gropi simple, fără nici o
despărţitură pentru a nu se vedea părţile ascunse, dar
dr. Lehner a refuzat categoric spunând că el n-are de unde da şi
că nu-i pasă deoarece, {noi}
evreii eram internaţi pentru exterminare. Când a murit primul evreu în
ghetou, am cerut dr. Lehner să ne indice locul unde să organizăm
{un}
cimitir. Atunci el ne-a ales şi indicat o groapă lângă pârâu
şi mi-a spus că aceea este bună şi putem încăpea în ea
toţi evreii.”
După
internarea evreilor în ghetou a început inventarierea bunurilor şi
strângerea lor de către primării, gărzile financiare {de} la
administraţia financiară şi la anumite magazii la primărie
şi în oraş.
Evreii
bănuiţi că şi-au ascuns bunuri pe la creştini sau
le-au dosit în pământ au fost supuşi la anchete de tortură
organizate într-o colibă de la poarta ghetoului, sub conducerea acuzatului
Takács Emil, ajutat de comisarii Dézsaknai, Garamvölgyi, Szomorjai şi
Kassai şi de nyilaşişiti dintre care cei mai activi au fost
acuzaţii Lakadár Iosif şi Gecse Iosif.
Anchetele
de torturi erau îngrozitoare, îi culcau pe burtă dezbrăcaţi la
piele şi după ce le răsuceau mâinile, răsucindu-le şi
legându-le la spate, îi băteau la tălpile picioarelor cu vână de
bou; le ardeau picioarele cu lampa, le smulgeau părul, le strângeau
testiculele.
Iată
ce declară martorul dr. Weinberger Emanoil:
“Înainte de înfiinţarea
ghetoului, de la fostul meu chiriaş Nagy, agent la poliţia Dej, am
auzit că înfiinţarea ghetoului era lăsată la aprecierea
autorităţilor locale. Auzind această posibilitate fiind
rănit din războiul 1914-18 de două ori şi fiind scutit de
obligaţia de a purta steaua distinctivă, m-am prezentat la primarul
Veress Eugen şi i-am cerut informaţii referitoare la înfiinţarea
ghetoului, rugându-l ca în cazul când s-o desfiinţa* (înfiinţa – nn) ghetoul să
mă scutească de internare, cerându-i să scutească
oraşul de înfiinţarea ghetoului luându-mi răspunderea
personală asupra evreilor din oraş.”
“Primarul Veress, atunci când am stat de vorbă cu el asupra
locului ghetoului, reproşându-i că locul nu este corespunzător,
neavând case, apă şi fără soare, în pădure, ne-a
răspuns că nu este el de vină, ci acuzatul dr. Lehner,
care a propus locul.”
“Eu nefiind internat decât a treia zi am intervenit la primarul Veress
ca să aprovizioneze ghetoul {cu}
apă, dar el a răspuns că n-are posibilitate şi deci să
ia evreii măsurile necesare, lăsându-i fără apă 5
zile. După 5 zile am organizat noi, prin şoferul Izsak, care ne-a
cărat apă cu mari greutăţi la intervale de 2-3 zile,
primind fiecare persoană o jumătate litru de apă.”
“În ghetou erau
internaţi 7.860 {de}
persoane. Prima dispoziţie luată a fost că ne-a tăiat
părul la bărbaţi, iar femeilor l-au scurtat. La intervalul de 8
zile s-au îmbolnăvit copiii de pojar. Eu am intervenit la Takács Emil
să aducă pe dr. oraşului Lehner {pentru}
a lua măsuri de vindecare şi organizare a vieţii sanitare a
ghetoului. Venind la ghetou, dr. Lehner a ordonat să se facă anumite
gropi comune pentru bărbaţi şi femei, servind drept closet. Eu
am intervenit la dr. Lehner ca să admită internarea în spitalul
oraşului Dej a evreilor bolnavi, însă el n-a admis şi n-a luat
nici o măsură făcând numai promisiuni. La o colibă din
marginea ghetoului se făceau cercetările evreilor bănuiţi
că şi-au ascuns bunuri. Într-o zi, pe la orele 6 dimineaţa am
fost chemat şi eu de un nyilaşist şi introdus în acea
colibă. Cum am intrat în colibă, Dézsaknai mi-a dat ordin să mă dezbrac la piele şi să
mă culc cu burta la pământ. După ce m-am executat, mi-a sucit
mâinile la spate şi, îndoindu-mi picioarele la spate m-a legat de mâini cu
nişte curele şi în gură mi-a introdus proprii mei ciorapi. În
acea poziţie, un nyilaşist, pe care nu ştiu cum îl cheamă,
m-a călcat cu picioarele pe spate ca să nu mă pot mişca,
dar Dézsaknai a început să mă bată cu un ciomag de cauciuc tare ce
nu se putea îndoi, la tăpile picioarelor, până ce am căzut în
nesimţire. După câteva minute am simţit curgându-mi pe cap
apă rece şi atunci mi-am revenit, picioarele şi mâinile
fiindu-mi dezlegate şi ciorapii scoşi din gură. Sculându-mă
în picoare, Dézsaknai mi-a poruncit să joc sârba în aşa fel ca
să ating cu capul plafonul colibei ce era la o distanţă de o jumătate {de}
m. de capul meu. Cu picioarele umflate, pline de vânătăi am fost
silit să joc sârba, în care timp Dézsaknai mă lovea cu bastonul de
cauciuc peste burtă şi spate, dându-mi ordin să mă îmbrac, n-am
fost în stare să{-mi}
trag pantalonii şi cismele, fiindu-mi umflate picioarele. Atunci au venit
2 nyilaşişti şi prinzându-mă de subsori, m-au scos
afară din colibă şi m-au aruncat într-un grajd de alături
lăsându-mă jos pe nişte paie. Fiindcă eu nu i-am declarat
locul unde-mi ascunsesem anumite lucruri, când stăteam pe paie în grajd am
văzut ducând la colibă şi pe fii mei Weinberger Eric şi
Norbert şi am auzit ţipetele şi strigătele lor. După
ce şi ei au ieşit din colibă neputându-se îmbrăca şi
încălţa mi-au spus că au fost bătuţi la tălpile
picioarelor şi în palme de comisarul Dézsaknai silindu-i să divulge
locul şi persoanele unde dopozitasem anumite lucruri, spunându-le că
eu am mărturisit prea puţine locuri şi persoane. După o
jumătate de oră am văzut pe un nyilaş aducând la
colibă pe soţia mea iar pe cei doi fii ai mei i-au introdus într-o cameră
alăturată, pentru a vedea cum va fi torturată mama lor;
soţia mea, la început n-a spus unde am ascuns valori, atunci i-au fost scoşi pantofii din picioare
şi culcând-o cu faţa la pământ au bătut-o la tălpile picioarelor tot aşa de tare
încât eu din grajd am auzit ţipetele şi vaietele ei. După câteva
minute, venind la mine Dézsaknai mi-a spus că sunt {un}
om mincinos şi că soţia mea i-a indicat numele persoanelor unde
mi-am ascuns lucrurile şi fiindu-mi frică să nu fiu torturat din
nou am aprobat că este adevărat.”
În starea
deplorabilă în care se găseau evreii în ghetou, de unde plânsetele
copiilor se auzeau de la mari depărtări, chiar din oraş,
călăii nyilaşişti, comisarii, jandarmii,
poliţiştii şi chiar ofiţerii unguri, cu ştirea
acuzaţilor Veress Eugen, dr. Sárosi Iuliu, Takács Emil, găsesc prilej
de a se desfăta, ridicând din ghetou fete şi neveste tinere pe care
le siluiesc.
Pe la 20
mai 1944 se organizează deportarea evreilor alcătuindu-se
transporturi.
Înainte
de a ieşi din ghetou, la poarta ghetoului, într-o colibă, {aceştia} sunt supuşi de către nyilaşişti şi jandarmi la
percheziţii corporale, dezbrăcându-i la piele, iar femeilor le fac
percheziţii vaginale femeile nyilaşiste – dintre care cea mai
sadică {era} Fekete
Margareta – şi de către soldaţi în mod public, cu care ocazie îi
maltratează, îi jefuiesc de toate bunurile ce mai aveau; hainele şi
îmbrăcămintea bună le-au schimbat cu rele, le scot dantura de
aur din gură, le confiscă chiar actele pe care le rup.
La astfel
de percheziţii a fost supus şi maltratat şi avocatul dr. Biró
Samoilă din Târgul-Lăpuşului de către acuzatul Gecse Iosif,
fiindcă n-a voit să-i dea diploma de avocat, lovindu-l peste cap cu
un baston de cauciuc în urma cărei lovituri moare după câteva minute.
La
învagonare îi înghesuie câte 70-90 în câte un vagon, pe care îl plumbuiesc,
lăsându-i fără apă şi mâncare, siliţi
să-şi satisfacă necesităţile în vagon.
Dintre [Printre] călăii urgiei fasciste care au contribuit la aplicarea
tratamentului neomenos evreilor la internare şi deportare sunt
următorii:
Acuzatul dr. SCHILLING IOAN, fiind subprefect al judeţului
Someş, participă la conferinţa de la Satu-Mare convocată de
Endre László, unde primeşte ordine verbale şi instrucţiuni
lipsite de orice temei legal guvernamental, referitoare la internarea evreilor
din judeţul Someş în ghetou, la deposedarea de bunuri şi la
deportarea lor în lagărele de exterminare din Germania, pe care, după
înapoierea de la conferinţă, ia măsuri de îndeplinire, convocând
în acest scop conferinţa de la prefectură din 30 aprilie 1944, la
care invită pe toţi pretorii din judeţ, primarii oraşelor
Dej şi Gherla, comandantul legiunii de jandarmi şi le dă ordine
scrise cum să procedeze la ridicarea evreilor şi jefuirea bunurilor.
Internează
în ghetou şi pe evreii exceptaţi de la măsurile rasiale,
invalizii, cei cu merite naţionale, decoraţii, cei netransportabili,
copiii sub 6 ani şi {evreii} căsătoriţi cu creştini.
Are
cunoştinţă de modul brutal şi jaful cum se face internarea
evreilor în ghetou şi nu ia nici o măsură pentru a le preveni.
Nu-l înduioşează trimiterea la moarte în lagărele de exterminare
din Germania a unui număr de 9.000 {de} evrei.
După
ce pune intreaga operaţie la punct, văzând dezastrul politicii
fascismului şi apropierea prăbuşirii se răzgândeşte
şi, temându-se de consecinţe, simulează că este bolnav
şi stă în spital din 2 mai 1944, lăsând în locul său pe
fostul secretar al călăului Endre László, dr. Sanik (condamnat la
moarte de Tribunalul Poporului din Budapesta).
În cei 4
ani de ocupaţie a regimului fascist ungar în Ardealul de Nord ia o serie
de măsuri rasiale contra românilor.
Prevalându-se
de o dispoziţie a Ministerului Agriculturii maghiar care permitea
angajarea benevolă pentru munci agricole în Germania a populaţiei
sărace, fără pământ, indiferent de originea etnică,
din ură şovină şi fascism, sileşte prin subalternii
săi notari să facă presiuni asupra locuitorilor români pe care-i
trimite cu forţa la munci în Germania, trimiţând din cuprinsul
judeţului mai multe mii de români. (Vezi cazul acuzatului, notar Zolya
Iosif).
Oprimarea
naţionalităţii române confirmă
[este confirmată de] mai multe decizii de internare în lagăre a
românilor cu intenţia vădită de a-i extermina sau a-i constrânge
să emigreze, de ex. cazul notarului Paul Augustin, licenţiat din
funcţia de notar de autorităţile fasciste ungare, prin decizia
de internare în lagăr nr. 3544 din 28 august 1941, emisă de
primpretorul plăşii Ileanda, dr. Czetelei Iuliu – e propus a fi
internat pentru motivul că n-ar avea o ocupaţie cinstită şi
contra căreia notarul Paul Augustin făcând apel la prefectura
judeţului, acuzatul respinge apelul cu deciziunea nr. 11934 din 18
octombrie 1941 motivând că n-avea o profesiune certă şi că
era periculos din punct de vedere al moralei, aserţiuni mincinoase.
La
acuzele aduse în interogatoriul său recunoaşte că a primit
instrucţiuni verbale de la Endre László, că a dat instrucţiuni
scrise pretorilor pentru executare şi că s-a retras apoi, iar despre
deportările la munci în Germania susţine că nu era nici un ordin
scris, ci a mers numai o comisie germană la prefectura Someş şi
a cerut oameni prefectului Bethlen, iar el a semnat paşapoartele.
Acuzatul VERESS EUGEN, fiind primar al oraşului Dej,
după ce participă la conferinţa lui lui Endre László de la
Satu-Mare unde primeşte instrucţiuni verbale şi dispoziţii
scrise de la acuzatul dr. Schilling Ioan, referitoare la internarea evreilor în
ghetou, deposedarea de bunuri şi deportare, toate dispoziţii ilegale,
le acceptă şi cu cel mai desăvârşit zel procedează la
internarea evreilor din oraşul Dej, organizând echipele de
funcţionari de-ai primăriei, pe care-i constrânge să participe
ameninţându-i cu internarea, le dă instrucţiuni cum să
procedeze, să confişte de la evrei toate bunurile, întocmeşte
listele tuturor evreilor, îngrijindu-se să nu scape nici unul.
Internează
în ghetou şi pe evreii exceptaţi de la măsurile rasiale,
invalizii, cei cu merite naţionale decoraţi, cazul familiei dr. Weinberger
Emanoil, care era invalid şi familia d-nei. Roman Aurelia, care era încreştinată de
20 {de} ani, şi
alţii.
Iată
ce zice martorul Weinberger Emanoil:
“Înainte de înfiinţarea
ghetoului am aflat de la fostul meu chiriaş Nagy, agent la poliţia
Dej, că se intenţionează înfiinţarea ghetoului, cu toate
că înfiinţarea ghetoului era lăsată la aprecierea
autorităţilor locale. Auzind această posibilitate, fiind
rănit din războiul 1914-18 de două ori şi fiind scutit de
obligaţia de a purta steaua distinctivă, m-am prezentat la primarul
Veress şi i-am cerut informaţii referitoare la înfiinţarea
ghetoului, rugându-l ca în cazul când s-o desfiinţa
(înfiinţa – nn) ghetoul să
mă scutească de internare, cerându-i totodată să
scutească oraşul de înfiinţarea ghetoului luându-mi
răspunderea personală asupra evreilor din oraş. La propunerile
şi stăruinţele mele, primarul Veress mi-a răspuns că
are ordine categorice pentru înfiinţarea ghetoului.”
Împreună
cu dr. Lehner Sigismund alege locul ghetoului în mijlocul unei păduri, pe
un deal împrejmuit cu reţea de sârmă unde înghesuie 9.000 de persoane
acordând de fiecare om 2 m2. teren şi îi supune la cel mai crud
tratament.
Deşi
avea cunoştinţă de toate orgiile la care au fost supuşi
evreii cu ocazia ridicării din case, că au fost brutalizaţi,
percheziţionaţi, maltrataţi, iar în ghetou au fost supuşi
la cele mai îngrozitoare torturi şi chinuri de către copoii săi,
funcţionarii primăriei, poliţiştii, jandarmii şi
colaboratorii săi nyilaşişti nu se sinchiseşte de nimic, ci
acceptă totul, ba chiar iniţiază anchetarea şi torturtarea
evreilor bănuiţi că şi-au ascuns şi dosit bunuri.
Cu toate
că evreii în ghetou erau sortiţi pieirii, fără cele mai
elementare trebuinţe, apă, mâncare, adăpost, siliţi să
stea sub cerul liber în ploaie, nu-l înduioşează cererile repetate
ale evreilor de a le da alimente, din propriile lor gospodării, pentru a
alina durerea copiilor ce se vaitau
[ale căror vaiete] de foame, se auzeau din oraş, nu le asigură
nici chiar [măcar] apa de
băut, pentru care fapt evreii intervin la prefectul Bethlen, de unde
obţin o cisternă care le aducea odată pe zi apă, dând
fiecărei persoane 1/2 litru.
Cu ocazia
internării organizează jefuirea evreilor de toate bunurile.
Acuzatul dr. LEHNER SIGISMUND, fiind medic al oraşului Dej, ia
parte la conferinţa de la primărie şi după consfătuire
merge pe teren, alege şi fixează locul ghetoului în pădurea
Bungur, unde evreii au stat în condiţunile cele mai neomenoase,
expuşi bolilor timp de 23 de zile, în care condiţiuni s-a
îmbolnăvit un mare număr de evrei, găsindu-şi moartea 23
din ei, precum şi 10 copii mici.
Deşi
acuzatul este asaltat în repetate rânduri cu nenumărate cereri ale
Sfatului Evreilor pentru a interveni la remedierea situaţiei detestabile,
să li se dea apă, alimente, să li se facă barăci,
să se evacueze bolnavii, să li se dea medicamente, nu face nici o
intervenţie, şi nu intreprinde nimic pentru ajutorarea bolnavilor.
Iată
ce zice martorul Weinberger Emanoil:
“Eu, fiind internat numai a
treia zi, am intervenit la primarul Veress să aprovizioneze ghetoul cu
apă, dar el a răspuns că n-are posibilitate lăsând pe evrei
fără apă 5 zile. După 5 zile am organizat noi, evreii, prin
şoferul Izsak, aprovizionarea cu apă cărându-ne cu mare greutate
la 2-3 zile primind fiecare persoană 1/2 l. apă.”
“În ghetou erau
internaţi 7.860 {de}
persoane. Prima dispoziţie luată a fost când ne-a tăiat
părul la bărbaţi şi a scurtat părul femeilor.
După {un}
interval de 8 zile s-au îmbolnăvit copiii de pojar şi am cerut lui Takács
Emil să aducă pe medicul Lehner pentru a lua măsuri de vindecare
şi organizarea vieţii sanitare a ghetoului. Venind în ghetou, dr.
Lehner a ordonat să se facă anumite gropi comune pentru
bărbaţi şi femei, servind drept closet. Eu am intervenit la dr.
Lehner ca să admită internarea în spitalul oraşului Dej a
evreilor bolnavi, însă el n-a admis şi n-a luat nici o
măsură. Precizez că pentru îndreptarea vieţii
sanitare a evreilor din ghetou am chemat pe dr. Lehner în repetate rânduri
prin comandantul Takács Emil. El a venit în mai multe rânduri, n-a luat
însă nici o măsură, făcând numai promisiuni.”
Deşi
avea cunoştinţă de toate orgiile şi torturile la care erau
supuşi evreii nu ia nici o măsură de îndepărtare.
Pentru a
ilustra bestialitatea acuzatului şi contribuţia lui la exterminarea
evreilor, iată-l ce zice cu ocazia interogatoriului, din care se desprinde
vădita lui intenţie de a contribui la cea mai criminală
măsură de exterminare:
“Timp de 3
săptămâni cât au stat evreii în ghetou, am mers sau eu, sau medicul
primar judeţean sau medicul oraşului tot a doua zi pentru a constata
cazurile de boli şi a lua măsuri contra bolilor contagioase şi
deparazitare.”
“În timpul cât au stat
evreii în ghetou s-au îmbolnăvit foarte mulţi de boli diferite, un
singur caz de difterie care a fost vaccinat şi mulţi dintre ei aveau
boli cronice. În ghetou au murit cca. 20 evrei şi 2-3 copii nou
născuţi. Au mai fost 2 cazuri de sinucidere prin otrăvire.
Ghetoul era fixat într-o pădure, fără adăpost
fără aşternut şi a fost împrejmuit cu reţea de
sârmă.”
Acuzatul dr. SÁROSI IULIU, fost şef al poliţiei Dej,
după ce ia parte la conferinţa lui Endre László, potrivit
hotărârii luate într-o conferinţă de la prefectură apoi la
primărie, la sfârşitul lunii aprilie şi la 2 mai 1944, a elaborat
cu complicitatea acuzatului Veress Eugen, primarul de atunci al oraşului
Dej, planul de strângere şi internare a evreilor în ghetou.
În
noaptea de 2 mai 1944 a convocat pe toţi poliţiştii, apoi
funcţionarii de la primărie şi membrii de încredere ai
partidului fascist “Nyilasz“, la
primărie unde le-a citit dispoziţiile ce urmează să {le} execute, a
doua zi până în zori pentru strângerea evreilor.
A format
16 echipe de strângere a evreilor, care au cutreierat casele evreilor,
după liste primite de la poliţie, întocmite în prealabil la ordin de
comunitatea evreiască. Echipelor le-a dat ordin să nu permită
evreilor să ia cu ei decât maximum 30 kg. hrană, puţine haine,
să confişte bani numerar, bijuteriile, ceasurile, cu dresare de
inventar şi, după terminarea inventarului, să închidă
şi să sigileze locuinţele, predând obiectele confiscate unei
comisii de la primărie.
A dat
dispoziţii ca evreii să fie strânşi pe sectoare, în 3 puncte, la
casele lui Bakai, Káhán şi Pongrácz, unde atât bărbaţii cât
şi femeile au fost supuşi la percheziţii corporale,
dezbrăcaţi la piele de către nyilaşiştii conduşi
de Gecse Iosif şi Lakadár Iosif, iar evreicelor, chiar celor minore, le-au
făcut percheziţii femeile nyilaşiste în frunte cu acuzatele:
Fekete Margareta, Labor Emanuela, soţia lui Láposi şi Jakab Carolina,
în modul cel mai barbar, fiind cercetate şi la organul genital pe care
l-au explorat cu un băţ, creion sau degete cauzându-le leziuni la mai
multe femei, iar fetiţei minore Gottesmann Carolina de 15 ani, moartea, în
timp ce le insultau cu expresii triviale.
Acuzaţii: TAKÁCS EMIL; SZOMORJAI
IOAN; KASSAI ION; GARMVÖLGYI ADELBERT şi DÉZSAKNAI N., primul fiind numit comisar guvernamental
în ghetoul din Dej, ajutat în funcţia de comandant al ghetoului de
acuzaţii comisari Szomorjai Ioan, Kassai Ion, Garamvölgyi Adalbert şi
Dézsaknai Nicolae, {pre}cum şi
de nyilaşişti, după ce evreii au fost internaţi în ghetou
şi li s-a confiscat toate bunurile din ordinul autorităţilor
administrative, conduse de acuzatul Veress Eugen, începând goana după
descoperirea bunurilor ascunse, organizează într-o colibă de la
poarta ghetoului anchete de [prin]
torturi, supunând pe evrei la cele mai îngrozitoare chinuri pentru a descoperi
bunurile ascunse. Tortura o făceau în modul următor: după ce îi
introduceau în colibă, îi dezbrăcau la piele şi îi culcau cu
burta pe pământ, le răsuceau mâinile şi picioarele la spate, în
gură intruducându-le cârpe sau ciorapi, apoi îi bat cu bastoane de
cauciuc, vână de bou, peste tălpile picioarelor, la palme, le fac foc
între degete, îi strâng de testicule, le smulg părul, până ce
leşină, când toarnă apă pe ei, şi după ce
îşi revin, îi forţează să danseze şi apoi îi
aruncă afară de unde sunt transportaţi cu targa în ghetou,
deoarece nu puteau sta pe picioare. După schingiuiri victimile au
zăcut mai multe săptămâni.
Din cauza
schingiuirilor s-au sinucis câteva familii.
Aşa au fost maltartaţi evreii Ordentlich Francisc, Bernat Samoil, Bernat Dezideriu, Fülöp Elek, dr. Weinberger Emanoil, Friedmann Mauriţiu, Abraham Nathan. (Vezi depoziţiile martorilor Weinberger Emanoil, Steinfeld Hermann şi Steinfeld Dezideriu).
Acuzatul Takács Emil împreună cu acuzatul Veress Eugen au supus la tratament neomenos pe evrei: {la} înfometare, i-au lăsat fără apă, le-au interzis cumpărarea alimentelor, şi au condus percheziţionarea şi jefuirea evreilor de bunuri atât la intrare, cât şi la ieşirea din ghetou.
Acuzatul GECSE IOSIF, în calitate de nyilaşist
înverşunat a desfăşurat activitate propagantistică
fascistă intensă, pe care a ilustrat-o în orice ocazie.
Terorizează şi-i loveşte pe evrei pe stradă, îi prinde de
barbă şi-i batjocoreşte în fel şi chip; suflet josnic, a
participat ca autor şi complice la toate măsurile antievreieşti,
în special la internarea evreilor în ghetou unde i-a bătut, i-a jefuit,
torturat în modul cel mai bestial, numai din ură şovină
sălbatică şi pentru a-şi satisface înclinarea spre sadism
şi bestialitate până la crimă cu scop de exterminare şi jaf.
Astfel,
în ziua de 3 mai 1944, acuzatul se angajează voluntar la dispoziţia
organelor poliţieneşti din Dej, pentru a participa în calitate de
membru marcant al partidului nyilaşist la strângerea evreilor, iar înainte
de a ajuta la ridicare lor din locuinţe, i-a supravegheat sever pentru a-i
împiedica să-şi salveze din avere prin depozitări pe la
creştini.
A
făcut parte din echipele de percheziţionare a evreilor, atât la
internare, cât şi la ieşirea din ghetou, pentru a-i deporta, cu care
ocazie {îl} bate de se
auzeau ţipetele în stradă cu o bâtă până la leşin pe
evreul Hermann Isac.
La
intrarea in ghetou a evreilor confiscă, împreună cu ceilalţi
nyilaşişiti Lakadár Iosif, Szakács Eugen şi Fekete Iosif:
verighetele, ceasurile, tocurile rezervoare, chiar danturile de aur din
gură, pradă asupra căreia ajunge să se certe cu
ceilalţi briganzi la despărţire în timp ce îşi maltrata
victimele.
În
primele zile a fost comandantul ghetoului.
A
împiedicat pe creştini să aducă mâncare evreilor în ghetou.
Venea zilnic în ghetou şi se distra mult, bătând în mod sistematic cu
o cravaşă de cauciuc pe evreii care îi întâlnea în drum.
A
participat împreună cu detectivii Dézsaknai, Garamvölgyi, Kassai şi
Szomorjai la torturarea barbară a evreilor pentru a obţine
mărturisiri asupra locului sau persoanei la care şi-au depozitat
evreii obiectele de preţ. Victima era dezbrăcată, picioarele
legate la spate de mâini şi bătuţi la tălpi până la
leşin. Astfel au fost bătuţi Friedmann Mauriţiu, Steinfeld
Hermann, Simon şi alţii.
La
îmbarcarea primului transport de evrei pentru a fi deportaţi în Germania a
percheziţionat din nou pe evrei, maltratându-i barbar cu cravaşa de
cauciuc. A confiscat evreilor hainele şi alimentele care le-a mai
rămas, iar de la victima dr. Biró Samoilă, avocat în
Târgul-Lăpuşului diploma de avocat, pe care a rupt-o, iar pe el l-a
lovit cu bastonul de cauciuc, peste corp, peste faţă şi în
regiunea parietală, încât a căzut jos grămadă. Victima nu
s-a mai putut ţine pe picioare din cauza bătăii, a fost
îmbarcată şi transportată de prieteni şi rude până la
vagon, iar între timp, după 5 minute a murit. A fost înmormântat în ghetou
de evreii Mátyás Hermann şi Klermann Isac.
Martori:
Goldstein Iosif, Briceag Nicolae, Stössel Artur şi Weinberger Emanoil.
În al
doilea transport a bătut cu cravaşa pe evreul Heimann din Dej, l-a
apucat de barbă, i-a smuls părul până când i-a ţâşnit
sângele, dându-i drumul numai după ce fiul victimei a alarmat lumea cu
ţipetele lui.
Iată ce zice martorul Steinfeld Hermann:
“Când a făcut al doilea transport la interval de o
săptămână am văzut când acuzatul Gecse Iosif, a chemat la
el pe evreul Heimann din Dej şi l-a întrebat de unde a cumpărat
zahărul, cafeaua şi orezul şi a început să-l ia la
bătaie cu cravaşa iar în cele din urmă l-a apucat de barbă smulgându-i
părul până a sângerat, lăsându-l în pace în urma ţipetelor
fiului său.”
În
privinţa anchetării şi maltratării victimei dr. Biró
Samoilă, iată ce spune martorul Goldstein Iosif:
“Când a fost
percheziţionat dr. Biró Samoilă eram lângă el. Percheziţia
ne-a făcut-o acuzatul Gecse Iosif, lângă el mai fiind alţii 3 pe
care nu ştiu cum îi cheamă. Eu, dr. Biró şi Rosenfeld Avram
ne-am prezentat deodată la pecheziţie {in
faţa}
acuzatului Gecse Iosif, dezbrăcaţi la pielea goală. El a
scotocit prin buzunarele hainelor scoţând totul afară şi
aruncând pe o grămadă lucrurile găsite. Când am fost
percheziţionat eu, acuzatul Gecse m-a lovit cu un baston de cauciuc peste
spate şi când am plecat să-mi ridic hainele mi-a aplicat o
palmă, ieşind apoi afară să mă îmbrac. În timp ce
mă îmbrăcam, acuzatul făcea percheziţie doctorului Biró
şi luând din buzunar nişte acte l-am auzit pe dr. Biró protestând
să nu i le ia căci pentru ele a muncit viaţa întreagă.
Atunci acuzatul Gecse Iosif l-a lovit cu ciomagul de cauciuc peste spate, gât şi
cap spunând că nu-i trebuie acte căci merge la moarte. Când dr. Biró
a încercat să iasă afară, acuzatul i-a mai aplicat o
lovitură în dreptul frunţii, deasupra urechii, în urma căreia
victima a căzut jos. Eu împreună cu Rosenfeld Armin ne-am repezit la
dr. Biró, l-am ridicat ducându-l la o parte unde l-am îmbrăcat,
fără ghete şi de unde l-au dus până la vagon,
distanţă de 150 m. şi unde, când l-am lăsat jos s-a
constatat că era mort.”
A
cărat cu geamantanele împreună cu ceilalţi tâlhari
nyilaşişti lucrurile jefuite cu ocazia percheziţiilor la
plecarea primului transport. De unde la început umbla prost îmbrăcat, acum
avea haine bune pe el şi palton.
Martorii
Steinfeld Hermann, Crăciun Vasile, Goldenstein Iosif, Friedmann
Mauriţiu şi Abraham Nathan.
La
acuzele aduse, în interogatoriul său neagă toate învinuirile,
invocând în apărare contraprobă cu martorul dr. Steinfeld Dezideriu,
care fiind audiat nu combate {ci} acuză,
iar ceilalţi martori nu sunt concludenţi.
Acuzata FEKETE MARGARETA, în calitate de aderentă a partidului
“Nyilaş”, în mai 1944, cu ocazia
internării evreilor în ghetou, se înrolează benevol la
dispoziţia organelor poliţieneşti din Dej în executarea
măsurilor rasiale antievreieşti, la percheziţionarea evreicelor
internate în ghetou, cu care ocazie a aplicat metode barbare şi criminale,
însuşindu-şi obiecte de preţ de la victime.
La
internarea evreilor în ghetou cât şi la deportare, acuzata, lipsită
de orice cunoştinţe elementare de medicină şi
hiperzeloasă în executarea misiunii acceptate, a percheziţionat nu
numai hainele femeilor dezbrăcate până la piele dar şi cavitatea
organului genital, operaţiune ce nu era permis să fie
încredinţată decât unui medic sau agent sanitar, moaşă, cu
precauţiunile necesare vârstei celor cercetate şi a regulilor de
higienă prescrise în astfel de cazuri {şi nu} utilizând beţe, creioane sau
degetele murdare, cauzându-le {victimelor} leziuni corporale grave, cauzatoare de
moarte, {asemenea acuzatei dar} făcând percheziţii vaginale cu
un beţigaş murdar la minora
[minorei] Gottesmann Carolina de 15 ani, care a contractat o septicemie
locală în urma căreia şi {a} leziunilor suferite, la sfârşitul
călătoriei a murit în Auschwitz. Alt caz: soţia lui Hender Dorit
a fost bolnavă 7 zile.
Martori: Abraham Rozalia, Rosmann Frida şi Kleimann Elena.
A mai
percheziţionat în acest mod, cerând concursul unui jandarm, pe d-na Nagy
Galaczi Frida, în timp ce o insulta cu expresii vulgare de – curvă de jidan – pentru că s-a
opus percheziţiei.
Aceeaşi
metodă barbară a aplicat-o la percheziţionarea evreicelor
Abraham Ileana, Simon Roza, soţia lui Izsak Ernest, mamei lui Rosmann
Frida, Klein Frida, Weinstein Margareta, Hirsch Elena, Gottesmann Hermina
şi altele.
Martori: Abraham Nathan, Klermann Isac, Steinfeld Hermann, Schwartz Ana, Klermann Elena, Rosman Frida, Simon Berta şi Abraham Rozalia.
Maltratează pe Simon Berta pentru că găseşte la ea 4 filleri* ascunşi, pălmuind-o şi smulgându-i părul.
Cu ocazia percheziţiilor şi-a însuşit 4 ceasuri de mână femeieşti din aur, 3 verighete, iar de la Simon Berta a luat rochia ce o avea îmbrăcată, lăsând-o să călătorească în combinezon şi învelită numai cu o pătură
De la
soţia lui Weiss Bela şi-a însuşit un inel. De la Nagy R. Frida
şi-a însuşit cu forţa paltonul, jerseul şi o pereche de
ochelari cu rame de aur.
De unde
înainte era prost îmbrăcată, acuzata s-a înţolit cu hainele
însuşite de la evreice în mod tâlhăresc.
Martori:
Abraham Nathan, Schwartz Ana născută Zelenca, Simon Berta, Briceag
Nicolae.
Circula
zilnic în ghetou, terorizând ca un zbir pe evreice, vâna după obiecte de
valoare, bani, bijuterii şi haine şi îşi procura distracţii
sadice dând drumul pe jos apei adusă cu mare greutate cu maşina
pompierilor, făcând să sufere lumea de sete şi murdărie. A
asistat cu cinism la ororile comise de nyilaşişti cu ocazia
stoarcerii şi mărturisirii de la evreice a locului unde şi-au
ascuns valorile în bani sau bijuterii.
Martori:
Simon Berta şi Nagy R. Frida.
La
acuzele aduse, în interogatoriu neagă învinuirile, nereuşind să
răstoarne nici una din ele.
Acuzatul LAKADÁR IOSIF, în calitate de preşedinte al
partidului nyilaşist a făcut adunarea tuturor membrilor din
organizaţie şi, repartizându-i pe echipe, bărbaţi şi
femei, depune cel mai desăvârşit zel cu ocazia ridicării şi
internării evreilor în ghetou la care a participat {precum} şi la jefuirea evreilor de bunuri. Ia parte activă la torturarea
celor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri supunându-i la cele
mai mari cruzimi cu scopul de jaf şi exterminare
Acuzatul OLAH ALEXANDRU, fiind membru marcant al partidului
nyilaşist, desfăşoară o intensă propagandă prin
discursuri, ziare, afişe, aţâţând populaţia ungară la
antisemitism şi şovinism, prevalându-se de orice ocazie şi
pentru a-şi realiza planurile lui năstruşnice de exterminare, se
înrolează voluntar în cârdăşia tuturor institutelor fasciste,
nepregetând nici ideea asasinatului.
Fiind
ajutor comandant al plutonului de premilitari români din Reteag, îi
terorizează sistematic, {îi} bate cu
bâtele şi supune la instrucţii de teroare, înjurându-i şi
spunându-le că nu trebuie să respire aerul maghiar şi că
locul lor este în România, constrângând prin teroare pe mai mulţi
premilitari să se refugieze, printre care şi pe martorul Ursu Antal.
Deşi
n-avea nici o calitate, se amestecă în conducerea plutonului de
premilitarii evrei, comandaţi de Lovasz ce se purta bine cu ei şi în
scop de a-i teroriza îi supune la munci istovitoare, în deosebi pe cei slabi,
să care pietroaie cu barţele, să care pietre cu
căruţele, pe care îi pune să le tragă.
În
1943-1944 se angajează agent informator al jandarmilor denunţând pentru
diferite motive pe evrei şi români, care sunt {apoi}
maltrataţi de jandarmi, astfel denunţă pe Korak Mendel, că
este comunist, în urma cărui denunţ este maltratat de jandarmi în mod
crud rămânând bolnav 2 săptămâni, apoi {îl denunţă} pe Lovinger Emil care este trimis în
judecată.
În luna
aprilie 1944, instalându-se comandamentul german în Reteag se angajează
voluntar în rolul de tălmaci şi în scop de jaf şi siluiri merge
cu soldaţii pe la casele evreilor, îi terorizează, schingiueşte,
maltratează şi jefuieşte, şi încearcă să
siluiască pe evreice.
Martori:
Kohl Emil, Harnik Gitta, Marcovici Berta şi Ştern Alice.
Într-o
seară, prin luna martie, însoţit de soldaţi germani SS
tăbărăsc cu scopul de jaf pe la casele evreilor Naicovits
Pincas, unde cer bani, haine şi baterii, fiind opriţi de nişte
ofiţeri nemţi; pe la casele evreilor Lövinger, Kol Adler şi
Fridman tot pentru jaf, iar de aici merg la casa evreului Harnik Benjamin cu
scopul de a le arăta fetele, simulând că voiau să închirieze o
cameră, cu care ocazie fiind refuzaţi, acuzatul arătând pe o
fiică a evreului Harnik Benjamin, pe Gitta Harnik se exprimă
către soldaţii germani: “Aceasta
este fata de care v-am vorbit.”
În seara
zilei următoare, acuzatul, travestit în uniformă de soldat german se
duce din nou la casa evreului Harnik şi, cum ajunge, după ce
intră în casă, acuzatul {se} exprimă: “Uite fata despre care v-am spus, şi pe care v-am arătat-o,
bestia, curva, jidovoaică puturoasă şi pe care vreau s-o
batjocoresc şi cer să-mi fiţi de ajutor.”
La auzul
acestor cuvinte, Harnik Gitta începând să plângă a ieşit
afară din casă şi intră în casa cantorului Fried Ludovic,
să se ascundă. După dispariţia fetei dispare şi
tatăl care era prezent la aceste scene; atunci, acuzatul cu cei trei
soldaţi germani se îndreaptă spre casa lui Fried Ludovic, ce locuia
în curtea bisericii, la câţiva metri, pe care cum îl văd îl
întreabă unde este Harnik Gitta. Negăsind-o s-au înapoiat în casa lui
Harnik Benjamin, căutându-l pe el, însă negăsindu-l se
înapoiază la casa lui Fried Ludovic şi fiindcă nu le-a spus unde
este fata Harnik Gitta, îl iau şi-l duc în sinagoga evreiască, unde
după ce îl bat, îi ard barba cu lumânări.
În timpul
chinurilor, evreul Fried Ludovic reuşeşte să scape şi fuge
afară din sinagogă spre pod, în care timp acuzatul cu cei trei
nemţi se iau după el şi după ce-l prind în şosea, îl
aduc în curtea sinagogii, unde acuzatul îl împuşcă trăgând trei
focuri de revolver, după care cu toţii îl târăsc spre pod
şi-l aruncă în valea Reteagului.
Martori:
Kohn Emil, Harnik Gitta, Naicovits Berta, Mendelsohn Margareta, Ştörn
Dora.
În mai
1944, cu ocazia ridicării evreilor, acuzatul a luat parte la ridicarea lor
împreună cu jandarmii unguri şi premilitarii din comună şi
cu de la sine putere a făcut percheziţii corporale, confiscând de la
internaţi bijuterii, bani, haine, alimente, care au fost
împărţite cu ceilalţi. Circa 120-150 {de} familii
evreieşti au fost strânse la casa lui Zimrai din Reteag, unde
acuzatul, plimbându-se printre ei i-a scuipat şi i-a înjurat zicându-le
“jidani puturoşi, mergeţi de pe
aici şi niciodată să nu vă mai întoarceţi”. În
timpul cât el făcea percheziţii corporale la bărbaţi,
acuzata Jancsó Rozalia percheziţiona femeile şi acuzatul Olah
Alexandru, intrând în camera unde se făceau percheziţiile la femei, a
încercat să siluiască pe evreica Izsak Floreta, dar aceasta s-a
opus.
Iată
ce zice martora Izsak Floreta:
“Eu însă am fost
perceziţionată de acuzata Jancsó Rozalia atât corporal cât şi
vaginal. La camera de percheziţie a femeilor era un geam stricat, acoperit
cu o hârtie ruptă şi prin această hârtie jandarmii şi
acuzatul Olah Alexandru şi alţi bărbaţi ce se găseau
în camera vecină, priveau cum acuzata dezbrăca şi percheziţiona
femeile, făcând haz şi diferite critici la adresa noastră. După
ce am fost dezbrăcată m-a întins pe o masă făcându-mi
percheziţie vaginală şi apoi în această poziţie mi-a
poruncit să aştept, ea ieşind afară, iar după câteva
clipe a apărut cu acuzatul Olah Alexandru, introducându-l la mine în
cameră, iar ea a ieşit afară şi cu uşa
între-deschisă a zis: «Du-te mă înăuntru să vezi ce carne bună pentru tine
şi fă ce vrei cu ea».”
“Când l-am văzut pe
acuzat am sărit jos de pe masă strigând să iasă afară,
dar el s-a repezit la mine, a încercat să mă cuprindă în
braşe şi să mă trântească pe masă, dar nu i-a
reuşit din pricina opunerii mele categorice. În timpul luptei cu acuzatul,
eu am fost prinsă de mai multe părţi ale corpului şi în
opunerea mea m-am lovit la mâna stângă de masă în aşa mod
că şi astăzi simt durere la mână.”
Tot cu
ocazia strângerii evreilor a interzis familiei Harnik, din răzbunare,
şă-şi ia alimente şi haine, deşi primarul şi
jandarmii le dăduseră voie.
A
maltratat pe soţia lui Solomon Iacob trântind-o de 2 ori cu capul de
pământ.
Martori:
Kohn Emil, Harnik Gitta, Neicovits Berta, Izsak Floreta, Bergstein Dora,
Mendelsohn Magdalena, Stein Alice, Solomon Iacob şi Hirsch Floreana.
Când
evreii erau adunaţi în ghetoul din Reteag plimbându-se printre ei, le
spunea: “Mergeţi de aici şi
niciodată să nu vă întorceţi.”
La
acuzele aduse, în interogatoriul său neagă toate învinuirile,
propunând în apărare contraprobe cu martorii Rus Ana, Klucsár Nina,
Sălăgean Roza care, audiate, nu combat acuzele, încercând numai
să însceneze alibiuri.
Acuzata JANCSÓ ROZALIA, moaşă de circumscripţie în
comuna Reteag-Someş, în această calitate, când s-au internat evreii
în ghetou a fost însărcinată cu facerea percheziţiilor corporale
la evreice, spre a căuta dacă nu au ascunse bijurerii, banii, valori
etc. La executarea însărcinărilor nu numai că a făcut
percheziţii corporale, dar dezbrăcând pe evreice le-a făcut
şi percheziţii vaginale şi anale, fără respectarea
oricărei reguli de higienă, cu mâna, fără mănuşă,
în mod sadic, brutal şi batjocoritor în prezenţa soldaţilor,
cărora le oferea pe evreice.
Supune la
percheziţii pe femei de 70-80 ani şi pe cele bolnave periodic [aflate la “perioadă”]. Nu scuteşte de
percheziţii nici pe fete în vârstă de 6-13 ani, pe care sângerându-le le-a deflorat prin
introducerea degetului în vagin şi care s-au îmbolnăvit, sau {au} suferit
dureri mai mult timp. Una dintre acestea a fost fetiţa Solomon Marghareta
de 13-14 ani, Harnik Maria de 7 ani, Blum Rozalia de 6 ani şi Stern Lia de
12 ani, aceasta din urmă fiind bolnavă pe [apoi] 8 săptămâni.
Din cauza
percheziţiei vaginale, cauzându-i leziuni la vagin fetei Hirsch Estera de
13 ani care, rămânând bolnavă şi fiind deportată la
Auschwitz, a fost clasată şi arsă în crematoriu.
Iată
ce spune martora Stern Dora:
“Într-o cameră
alăturată camerei unde erau percheziţionaţi
bărbaţii, acuzata Jancsó Rozalia, dezbrăcând femeile la piele
le-a făcut percheziţii vaginale, cu mâna, fără
mănuşă, chiar şi la fetiţe mici, de 6-12 ani. Mie
încă mi-a făcut percheziţie vaginală şi a făcut
şi fetiţei mele Stern Iulia de 12 ani, care a fost bolnavă timp
de 3 săptămâni, iar martora Hirsch Iuliana zice: «mie încă mi-a făcut
percheziţie vaginală într-un mod extrem de barbar şi murdar
şi chiar şi la surioara mea Hirsch Estera de 13 ani, care a plâns
deşi am rugat-o pe acuzată să o scutească, dar ea a
refuzat. După percheziţie, sora mea Hirsch Estera a căzut
bolnavă foarte grav, astfel că atunci când s-a făcut
selecţia la Auschwitz a fost clasată printre cei bolnavi şi a
fost arsă la crematoriu».”
În timp
ce făcea percheziţii vaginale la femei, acuzatul Olah Alexandru, cu
nişte jandarmi unguri, a fost introdus de acuzata Jancsó Rozalia în camera
femeilor, oferind acestuia câteva din fetele cărora le făcea ea
percheziţii corporale şi vaginale şi-l lasă singur cu ele;
la fel a făcut cu nişte jandarmi şi cu un detectiv din Dej.
Cu ocazia
percheziţiilor confiscă de la evreice bijuterii, haine şi bani.
Martori:
Moscovics Margareta, Berkovics Magdalena, Mendelsohn Elena, Harnik Gitta,
Naicovits Berta, Izsak Floreta, Bergstein Dora, Mendelsohn Margareta, Stein
Alice, Stern Dora şi Hirsch Iuliana.
Acuzatul
LAKATOS FRANCISC, fiind notar al comunei Ciceul-Giurgeşti din toamna
anului 1940 până în vara anului 1944, şovin înverşunat, partizan
al idealurilor hitleriste, membru al partidului nyilaşist, sistematic
şi persistent dezlănţuie acţiuni de teroare contra
românilor şi evreilor cu scopul de ai deposeda de bunuri şi a-i
constrânge să se refugieze şi cu intenţia de a coloniza comuna
cu unguri, reuşind să se îmbogăţească prin abuzurile
săvârşite faţă de ţărani şi evrei astfel:
A
persecutat familii române care în urma acestor persecuţii au fost silite
să treacă în România, părăsindu-şi averea şi
bunurile lor, pe care apoi le predă ungurilor.
Astfel
constrânge pe familia Paul Gheorghe, iar după refugierea lor,
rămânând în casă o cumnată, o constrânge şi pe ea,
pretinzându-i 60 pengő
ca să fie lăsată în casă. Cu toate acestea, după circa
2 săptămâni a scos-o afară şi pe aceasta, care a plecat în
România unde a şi murit.
Martor: Faur Gheorghe.
A persecutat pe comerciantul Rusu, reuşind să obţină condamnarea acestuia la 8 luni, din care cauză acesta a trecut în România, iar după aceea a continuat cu persecuţiile faţă de familia lui, sigilând uşile de la prăvălie, amendând-o cu 100 pengő, marfa din prăvălie luând-o, precum şi un imobil arabil şi o casă, cerându-i sau să divorţeze sau să plece în România, ameninţând-o cu bătaia, iar în gospodărie i-a trimis colonişti unguri.
Martori: Rusu Rozalia, Florea Ana.
A evacuat din casă pe Banadic Sofia ai cărei doi feciori trecuseră în România şi a instalat acolo colonişti unguri (“Vitéz-i”)*, la fel a spus mamei lui Friedmann Moritz, văduvă de război să plece din comună şi aceasta s-a întors în ghetoul de unde fusese eliberată şi apoi deportată. Familia acesteia apoi a fost scoasă din casă, instalându-se provizoriu prietenul său, acuzatul Szilagyi Ştefan.
Martori: Banadic Sofia şi Friedmann Moritz.
Pentru a-şi însuşi averile românilor pentru sine şi conaţionalii săi uzează de mijloace de tortură, aplicate personal şi prin jandarmi; astfel l-a bătut pe Iacob Vasile cu un baston de cauciuc şi ducându-l într-o comună vecină l-a forţat să stea cu mâinile în sus mai multe ore, care neputând executa a fost bătut de jandarmi peste cap în timp ce acuzatul îi îndemna să-l bată, iar pe fetiţa acestuia, jandarmii, din îndemnul acuzatului, au legat-o cu o bazma de gât, trântind-o la pământ şi au călcat-o în picoiare cu bocancii. După ce-i deposedează de pământ, pe care l-a dat coloniştilor unguri, {pe} Magda Ioan şi Pintea Augustin i-a ameninţat că-i spânzură, fiindcă aceştia reclamase cazul consulatului român. La fel procedează cu Pop Lică, pe care l-a silit să plătească 600 pengő, fără ca să-i dea pământul pe care l-a predat unui văr al său, iar pe soţia lui Pop Lică, plângându-se acuzatului, a înjurat-o şi a denunţat-o jandarmilor care au maltratat-o timp de 3 zile, din care pricină aceasta a şi murit.
Martori: Iacob Domnica, Hagin Ioan, Pintea Constantin, Pop Lică şi Gombos Vasile.
A pus la corvezi numai pe români, obligându-i să dea vite la stat, prin contribuţii băneşti, bani pe care şi i-a însuşit.
Martor: Pop Vasile.
A îndemnat pe mai mulţi locuitori să treacă la religiile romano-catolică sau reformată, promiţându-le posturi şi pământ, cum a făcut cu Szigyártó Vasile şi Corniciu Dumitru.
A silit pe Zăgrean Gavrilă să părăsească locuinţa cumnatului său Mănăşturean Vasile, spunându-i că dacă nu are unde să se mute să treacă graniţa. După 6 săptămâni de mizerii, Zăgrean Gavrilă a plecat şi el în România ca şi alţii, în total cca. 200-300 {de} persoane.
Martori:
Zăgrean Gavrilă, Mănăşturean Vasile, Rusu Vasile,
Gombos Vasile, Sângergean Ioan şi Panciu Constantin.
Dezlănţuie
o teroare contra evreilor cu scopul de a-i şantaja şi jefui. Astfel,
un evreu bătrân, Berkovics, cerându-i odată bicicleta fiindcă îi
deranjase ceva, i-a pretins şi a încasat 8.000 de pengő ca să nu-l trimită la parchet.
Denunţă în repetate rânduri la parchet pe Berkovics sub diferite
pretexte, care {până la urmă} a fost pedepsit la un an închisoare.
Evacuează
din casă pe mama lui Berkovics Francisc, {pe} care, opunându-se, o bate.
Martori:
Berkovics Francisc, Sas Alexandru, Gabor Magdalena.
Pentru a
stoarce bani şantajează; aşa a pretins şi a încasat de la
Viesel 1.000 pengö pentru a muşamaliza o chestie iscodită cu
ascultarea discuţiei ce ar fi avut cu un ofiţer. A pretins şi
încasat de la Panet Moise 10.000 pengő pentru că Panet Avram ar fi lansat zvonul
că nu peste mult vor veni ruşii care vor elibera pe toată lumea
de sub regimul fascist maghiar.
A persecutat
pe Farkas Ezekiel într-atât, încât acesta, de groaza lui, a refuzat să se
întoarcă acasă de la detaşament{ul de muncă forţată}.
Martor: Farkas Bela.
Cu ocazia deportării evreilor participă la strângerea lor, alegând echipele, îi maltratează şi-i jefuieşte de bunuri, realizându-şi o avere considerabilă din averile evreilor.
Martori:
Magda Ion a lui Gavrilă, Soimosi Vasile, Bede Augustin şi Iacob
Dumitru.
A dat
ordin de ridicare a evreilor pentru ridicarea şi internarea lor în ghetou
şi cu agenţii lui au jefuit bătând grav pe fetele evreilor
Viesel şi ale lui Leh, uneia din fetele lui Viesel rupându-i mâna.
Ridicarea evreilor o face noaptea într-un mod barbar, cu leventişti* şi vitézi**. Aceştia au tăbărât cu
lemne groase, au spart uşile, bătând pe oameni grav în prezenţa
acuzatului. Lucrurile ridicate cu ocazia deportării au fost însuşite
de acuzat şi de oamenii lui în parte, o altă parte fiind
depozitată la sinagoga şi şcoală, care mai târziu s-a scos
la licitaţie publică, vânzându-se pe preţuri derizorii
ungurilor.
Martori:
Bercovici Francisc, Iacob Domnica, Moldovan Vasile, Sima Chelemen, Pop Vasile
şi Mihuţ Maria.
La
acuzele aduse în interogatoriul său neagă tot, invocând în
apărare contraprobă cu martori, care audiaţi nu reuşesc
să le combată.
Acuzatul SZILÁGYI ŞTEFAN, omul de încredere şi instrumentul
acuzatului Lakatos Francisc, notar în Reteag, membru al partidului
nyilaşist, şovin şi stăpânit de ură faţă de
români şi evrei, i-a persecutat, i-a bătut, şi-a însuşit
din averile acestora, lucrând fie singur fie împreună cu protectorul
său, acuzatul Lakatos Francisc, cu care a fost în serviciul Gestapoului
denunţând pe dezertori, urmărind pe comunişti şi pe
refuguiaţi.
Martori:
Magda Ion, Soimosi Vasile, Cornici Dumitru şi Moldovan Vasile.
A
bătut pe mama evreului Bercovici Francisc cu ocazia scoaterii ei din
casă de către acuzatul Lakatos.
Martori:
Berkovics Francisc, Sas Alexandru.
Împreună
cu acuzatul Lakatos a evacuat din casă familia evreului Friedman Moritz
instalându-se în casă, în mod provizoriu, acuzatul.
Martor: Friedmann Moritz.
A fost numit curator al averilor refugiaţilor.
În această calitate a înjurat şi silit pe locuitorul Zăgrean
Vasile să părăsească locuinţa lui
Mănăşturean Vasile, care neavând altă locuinţă a
trecut în România. În această casă s-a mutat acuzatul. Toată mobila şi hainele fostului
proprietar Mănăşturean Vasile au fost însuşite de acesta,
ca şi averea lui Holonak Augustin. A evacuat din casă şi pe
Câmpian Paraschiva. Şi-a însuşit din averile evreieşti luate cu
ocazia internării evreilor în ghetou. A luat parte cu întreaga sa familie
la ridicarea şi internarea evreilor în ghetou îmbogăţindu-se în
timpul cât a stat în Reteag.
Martori:
Sas Alexandru, Moldovan Vasile, Zăgrean Vasile, Mănăşturean
Vasile, Solymosi Vasile, Holonek Augustin, Zădog Vasile Alexe, Danciu
Augustin, Magda Ioan şi Bodea Augustin.
A
bătut pe Banadic Ioan, Taloş Francisc, Biró Carol, Cornici Dumitru
şi {pe} alţii.
Martori:
Solymosi Vasile, Cornici Dumitru şi Holonek Augustin.
A propus
şi constrâns pe mai mulţi locuitori români să treacă la
naţionalitatea maghiară reuşind chiar în câteva cazuri
făcând fel şi fel de şicane românilor, obligându-i să se
refugieze în România, între care mulţi au şi plecat.
A
îndemnat pe soldaţii unguri să-l bată pe Moscovitz Chaim, care
îndrăznise să ceară propria căruţă
împrumutată, dându-i patru palme, din care cade la pământ şi
apoi l-au bătut cu patul armei peste torace. L-a făcut bolşevic
pe Solymosi Vasile, pe care l-a ameninţat că-l va denunţa
poliţiei.
În vara
anului 1944 a îndemnat, în prăvălia sa pe soldaţii nemţi,
să bată pe prizonierii ruşi, ce erau în comă. A mai
îndemnat pe jandarmii unguri să bată pe locuitorii Cuzdorean
Alexandru, Florean Ana şi alţii.
Martori:
Solymosi Vasile, Rusu Vasile, Holonek Augustin şi Gombos Vasile.
Ca
activist în partidul nyilaşist a propus notarului Lakatos să fie
deportaţi la lucru în Germania locuitorii Iacob Vasile, Balatici Ioan,
Danciu Augustin şi alţii, precum şi femei. Dintre femei nu s-au
putut trimite, deoarece au fugit prin păduri.
La
interogatorul luat recunoaşte că a fost o jumătate de an
administrator al averilor refugiaţilor în care calitate din produsele
pământurilor a dat intelectualilor din comună pentru
îngrăşatul porcilor, iar restul a fost vândut pentru a plăti
impozitele către stat, dar a negat toate celelalte învinuiri ce i se aduc,
nereuşind însă să combată acuzele.
Acuzatul maior ANTALFFY PAUL, fiind comandant al legiunii {de} jandarmi
Dej, participă la conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre László, la
conferinţa de la prefectură convocată de acuzatul dr. Schilling
Ion, unde primind instrucţiuni referitoare la internarea evreilor în
ghetou, fără nici o bază legală, personal şi prin
subalternii săi, jandarmi de la posturi, cărora le dă ordine
să execute ridicarea evreilor şi confiscarea bunurilor.
Împreună
cu acuzatul Takács Emil colaborează la conducerea ghetoului supunând pe
evrei la un tratament neomenos.
Organizează
cu ajutorul poliţiei şi jandarmilor goana pentru descoperirea
bunurilor ascunse, supunându-i la cele mai îngrozitoare chinuri şi dă
ordine jandarmilor în subordine să urmărească, aresteze şi
interneze pe toţi evreii care au reuşit să se refugieze prin
păduri din cauza măsurilor de ridicare.
Acuzatul BEREKI ERNEST, fiind şef al poliţiei Gherla,
participă la conferinţa de la Satu-Mare şi la conferinţa de
la prefectura judeţului Someş, unde primind intrucţiuni
referitoare la internarea evreilor din ghetou, la confiscarea averilor, este
executorul acestor măsuri în care calitate organizează şi
internează un număr 700 evrei în ghetoul din Gherla, fixat în curtea
fabricii de cărămizi pe un loc mlăştinos, plin de
bălţi, unde îi supune unui tratament neomenos şi îi ţine
sub cerul liber în ploaie şi vânt timp de 8 zile după care îi
transportă în ghetoul din Cluj.
Cu ocazia
internării îi supune la percheziţii corporale, dezbrăcându-i la
piele, iar la femei, cu ajutorul unor moaşe şi jandarmilor, le face
percheziţii vaginale în mod brutal, jefuindu-i de toate bunurile. Pe cei
bănuiţi că şi-au ascuns bunuri îi tortureză.
Acuzatul IVÁNYI ANDREI, fost comisar şef al poliţiei
Gherla, cu ocazia internării evreilor în ghetoul Gherla, de la fabrica de
cărămizi, este numit comandant al ghetoului. În această calitate
organizează echipele de strângere a evreilor pe care apoi îi ridică
din case în [cu] cea mai mare
brutalitate, îi jefuiesc de bunuri, îi supun la percheziţii
dezbrăcându-i la piele, iar la femei
(femeilor] le fac percheziţii vaginale în mod bestial, chiar şi
fetelor de 8 ani.
În
ghetoul din fabrica de cărămizi supune pe evrei la un tratament
neomenos ţintind exterminarea, îi informează şi nu le dă
nici chiar apă, silindu-i să bea din băltoace de pe teritoriul
ghetoului, îi cantonează sub cerul liber în ploaie şi vânt în care
condiţiuni mulţi dintre evrei s-au îmbolnăvit.
Acuzatul TAMÁSI LUDOVIC, fiind primar al oraşului Gherla, participă la conferinţa de la Satu-Mare a lui Endre László şi la conferinţa de la prefectura Someş unde primind instrucţiuni despre internarea evreilor în ghetou, jefuieşte de bunuri şi deportează pe evrei în lagărele de exterminare din Germania. Este executorul pe teren a ordinelor bestiale privitoare la internarea evreilor cu deosebit zel.
Organizează internarea evreilor în ghetou în care scop convoacă conferinţa de la primărie la care participă toţi funcţionarii primăriei, poliţiei şi jandarmii şi, după ce le dă instrucţiuni să confişte de la evrei toate bunurile de valoare, organizează echipele.
În dimineaţa zilei de 3 mai, acuzatul Bereki Ernest cu copoii săi poliţişti, jandarmi, nyilaşişti şi premilitari, descind prin surprindere pe la casele evreilor şi în zorii zilei îi ridică din case, pe unii surprizându-i dormind.
După ce îi jefuieşte de bunurile de valoare, îi escortează la locul destinat pentru ghetou, fixat în prealabil pe terenul fabricii de cărămizi, absolut neîncăpător pentru numărul evreilor internaţi şi nepotrivit din punct de vedere al igienei, al alimentării cu apă, unde îi supune la percheziţii corporale, iar pe femei şi la percheziţii vaginale.
Nu se îngrijeşte ca evreii să aibă alimentele necesare pe timp de o săptămână, cât au rămas în ghetou şi nici apă potabilă, din care cauză evreii au fost nevoiţi să bea apă din băltoacele din jurul fabricii de cărămizi.
După
7 zile, evreii internaţi au fost îmbarcaţi în trenuri şi transportaţi
în ghetoul din Cluj, de unde au fost duşi apoi în lagărele de
exterminare de la Auschwitz. După deportare confiscă averile evreilor
în favoarea instituţiilor fasciste.
G H E T O U L B I S T R I Ţ A
În
baza ordinului Ministerului de Interne nr. 6136 din 4 aprilie 1944, acuzatul
Kuales Norbert, primarul oraşului Bistriţa, ordonă
preşedintelui comunităţii evreieşti locale Rozenfeld Aren
să întocmească o listă nominală, cuprinzând şi numele
mamei, domiciliul şi adresa locuinţei evreilor din Bistriţa,
care a fost comunicată poliţiei locale, inspectoratului de jandarmi,
Ministerului de Interne, iar un exemplar a rămas primăriei.
Nimeni
afară de cei iniţiaţi nu au bănuit rostul acestor liste.
Pe {la}
sfârşitul lunii, acuzatul Kuales a fost chemat telegrafic împreună cu
acuzatul Szmolensky Ladislau şi inspectorul de jandarmi la o
consfătuire ţinută de Endre László la Târgu-Mureş, unde au
primit instrucţiuni despre modul care urmează să se
înfiinţeze şi să se organizeze ghetourile sau taberele de concentrare.
Întorcându-se
la Bistriţa, acuzatul Kuales, de acord cu coacuzaţii Szmolensky
şi Bethlen Béla au fixat de comun acord locul taberei de concentrare pe
terenul firmei “Stamboli”, la 4 km.
depărtare de oraş.
Pentru a deruta bănuiala evreilor, acuzaţii au lansat zvonul că se construieşte o crescătorie de porci şi aspectul aşa numitelor barăci părea să confirme zvonul. Cu câteve zile înainte de ridicarea